Sunteți pe pagina 1din 46

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM "ION MINCU"

2014

ARHITECTURA PENTRU
TERAPIE COMPLEMENTARĂ
LUCRARE DE DISERTAȚIE

AUTOR: MARIA-EMANUELA AGENT


ÎNDRUMĂTOR: prof.dr.arh. ANA-MARIA DABIJA
PLAN DE IDEI

Subiectul ales pentru disertație are o legătură strânsă cu o pasiune veche de o viață. Am
fost întotdeauna fascinată de muzică și de efectul pe care îl avea asupra mea și a celor din jur, de
capacitatea de relaționare la nivel foarte intim prin muzică, și am vrut sa cercetez subiectul mai
în amănunt. Căutând mai multe detalii despre efectul muzicii, am descoperit conceptul de
meloterapie, iar apoi m-am interesat și de alte tipuri de terapii cu substrat artistic. Ce mi s-a părut
extrem de interesant a fost paleta foarte largă de aplicabilitate a acestor tipuri de terapie, ceea ce
m-a dus cu gândul la relația lor cu arhitectura. Conexiunile dintre diferitele arte sunt întotdeauna
fascinante, mai ales dacă au o finalitate practică - în acest caz, de tratament și îmbunătățire a
vieții. În special în contextul unei schimbări de paradigmă în arhitectură, este important să nu
uităm calitatea (care ar trebui să fie) intrinsecă a acestui domeniu: de a răspunde nevoilor
utilizatorilor. Avem nevoie de arhitectură, dar avem nevoie în special de arhitectură de calitate.
Particular programelor terapeutice este faptul că vin în ajutorul individului și al
comunității. Terapia, prin definiție, tratează probleme, ajută; așadar, există o legătură inevitabilă
între terapie și arhitectură: împreună, vin în întâmpinarea unei lipse și este necesar să îi răspundă.
Importanța titlului în tratarea subiectului
Titlul, "Arhitectura pentru terapie complementară", prin asocierea directă dintre noțiunile
"arhitectură" și "terapie", are intenția de a surprinde faptul că nu m-a interesat strict modul în
care sunt proiectate camerele sau clădirile dedicate terapiei complementare, ci mai degrabă m-a
interesat să obțin o perspectivă globală, holistică, a experienței arhitecturale a programului de
terapie complementară. Consider că una dintre greșelile fundamentale de proiectare este aceea de
a gândi arhitectura dintr-un singur punct de vedere (formal, funcțional etc.), fără a lua în calcul
toți factorii care contribuie la experiența utilizatorului.
Strategie de cercetare a subiectului
În studiul demarat prin prezenta lucrare, mă interesează să mă pun în pielea beneficiarului
programului de terapie și să observ unde este nevoie de intervenția arhitecturii pentru ca procesul
terapeutic să aibă efectul maxim. Pornind de la încadrarea în oraș și până la scaunul sau fotoliul
din camera de terapie, toate etapele au o importanță proprie în eficacitatea programului și în

2
susținerea funcțiunii. Am început prin a-mi pune o serie de întrebări, care m-au condus la
conținutul final al lucrării.
Etapa 1 - Spațiul exterior
În primă fază, arhitectura are nevoie de un cadru în care să poată fi așezată. În condițiile
ideale în care, ca arhitect, aș avea libertatea totală de a alege, unde aș opta să proiectez o clădire
cu funcțiune terapeutică? Este mai favorabilă integrarea în cadrul urban sau izolarea? Dacă optez
pentru integrarea în oraș, unde ar avea potențialul maxim de eficacitate? Cum mă asigur că am
toate condițiile necesare unei bune desfășurări a activității de terapie, în ceea ce privește relația
cu împrejurimile? De asemenea, mă interesează ca arhitectura pe care o creez să poată să
relaționeze cu spațiul care o înconjoară - cum pot face asta?
Etapa 2 - Spațiul interior
Dacă vorbim despre spațiu interior, este foarte important de luat în calcul specificul
terapeutic. Terapiile complementare sunt de mai multe tipuri, fiecare având caracteristici și
necesități diferite, care sunt esențiale pentru succesul tratamentului. Cele mai interesante
consider că sunt terapiile de tip artistic, care apelează la valori intrinseci ale individului și la
capacitatea artei de a transmite emoțiile cele mai intime. În același timp, luând în calcul teoriile
conform cărora perioada contemporană este una predominant vizuală, mă interesează să cercetez
cum poate fi exploatat simțul vizual prin diferite tipuri de terapie, dincolo de implicațiile artistice
- culoare, lumină, formă, textură.
Dincolo de specific, există însă factori comuni ai experienței oferite de un spațiu, care
influențează decisiv calitatea percepută de utilizator. Cum pot folosi un material pentru a potența
tratamentul? Cu ce alte materiale îl pot asocia pentru a oferi o ambianță prielnică? Ce necesități
umane speciale trebuie luate în calcul - persoane cu dizabilități, persoane cu deficiențe motorii
sau senzoriale? Cum îmi pot influența aceste nevoi speciale proiectarea spațiului interior? Și,
desigur, (cum) pot folosi posibilele răspunsuri în mod terapeutic?

Bineînțeles, toate aceste întrebări vin și în sprijinul intenției pentru proiectul de diplomă,
și anume un centru de meloterapie. Mă interesează o abordare integrată a tipurilor de terapie - un
spațiu inundat de muzică și lumină, în care fiecare material, fiecare formă sunt în perfectă
armonie și oferă utilizatorului o experiență pozitivă și utilă.

3
CUPRINS

PLAN DE IDEI ............................................................................................................................. 2

I. INTRODUCERE ....................................................................................................................... 6

I.A. PROBLEMATICĂ............................................................................................................... 6
I.B. METODE DE CERCETARE .............................................................................................. 7
I.C. CRITICĂ BIBLIOGRAFICĂ .............................................................................................. 7

II. CUPRINS ................................................................................................................................ 10

II.A. SPAȚIUL EXTERIOR .................................................................................................... 10


1. INFLUENȚA AMPLASAMENTULUI ............................................................................ 11
1.1. Amplasarea geografică................................................................................................ 11
1.2. Amplasarea funcțională .............................................................................................. 11
1.3. Problematica unei funcțiuni introvertite ..................................................................... 13
1.4. Relația cu orașul .......................................................................................................... 13
2. PEISAJUL CA ELEMENT TERAPEUTIC...................................................................... 14
II.B. SPAȚIUL INTERIOR ...................................................................................................... 17
1. ART TERAPIA (TERAPIA PRIN ARTĂ) ....................................................................... 17
1.1. Principii de terapie ...................................................................................................... 17
1.2. Necesități spațiale ....................................................................................................... 18
2. MELOTERAPIA (TERAPIA PRIN MUZICĂ)................................................................ 20
2.1. Principii de terapie ...................................................................................................... 20
2.2. Necesități spațiale ....................................................................................................... 21
2.3. Necesități acustice ....................................................................................................... 26
3. CROMOTERAPIA (TERAPIA PRIN CULOARE) ......................................................... 27
3.1. Principii de terapie ...................................................................................................... 27
3.2. Integrarea culorilor în arhitectură și efectul lor .......................................................... 28
4. FOTOTERAPIA (TERAPIA PRIN LUMINĂ) ................................................................ 31
4.1. Principii de terapie ...................................................................................................... 31
4.2. Necesități arhitecturale................................................................................................ 32

4
5. TERAPIA OCUPAȚIONALĂ .......................................................................................... 33
5.1. Principii de terapie ...................................................................................................... 33
5.2. Arhitectura spațiului pentru terapie ocupațională ....................................................... 33
6. INFLUENȚA MATERIALELOR ÎN SPAȚIUL DE TERAPIE ...................................... 34
7. INFLUENȚA ILUMINATULUI ÎN SPAȚIUL DE TERAPIE ........................................ 37
7.1. Efectul luminii naturale............................................................................................... 37
7.2. Efectul luminii artificiale ............................................................................................ 38
7.3. Necesități speciale în raport cu iluminatul .................................................................. 38
8. INLUENȚA FORMEI ....................................................................................................... 39

III. CONCLUZII ......................................................................................................................... 41

III.A. CONCLUZII GENERALE.............................................................................................. 41


III.B. RELAȚIA CU PROIECTUL DE DIPLOMĂ .................................................................. 42

IV. BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................. 45

BIBLIOGRAFIE PRIMARĂ .................................................................................................... 45


BIBLIOGRAFIE SECUNDARĂ .............................................................................................. 45
WEBOGRAFIE ......................................................................................................................... 46
ALTE SURSE ........................................................................................................................... 46

5
I. INTRODUCERE

I.a. PROBLEMATICĂ
Arhitectura este singura artă cu care ne confruntăm involuntar și inevitabil, ea având un
impact major asupra modului în care este perceput spațiul înconjurător, fie el interior sau
exterior, indiferent de scară. Calitatea arhitecturii influențează categoric experiența unui spațiu și,
tocmai din acest motiv, proiectarea unor spații pentru terapie trebuie făcută cu foarte mare
atenție. Vorbim, de fapt, despre importanța proiectării sensibile, orientată către utilizator și
nevoile acestuia.
Programele de terapie sunt, prin specificul lor, programe introvertite, foarte puțin
orientate către relația cu exteriorul. Arhitectura are capacitatea de a deveni suportul perfect
pentru succesul unui program terapeutic, așadar ar fi indicat să se găsească o formulă de creare a
unei relații armonioase cu mediul, care să reușească să potențeze aspectele terapeutice.
Terapia complementară este folosită în special pentru a crește eficacitatea terapiei
medicamentoase, dar și în cazurile în care terapiile tradiționale nu sunt suficiente sau nu sunt
necesare. Se poate spune că, în contextul societății actuale, terapiile complementare sunt cele mai
adecvate, pentru că apelează în general la caracteristici intrinseci ale fiecărui individ, permițând
expresia personală până la un nivel foarte intim. Într-o perioadă a tehnologiei, a ruperii de
relațiile directe și de îndepărtare de comunicarea reală, aceste metode reușesc să aibă un succes
foarte mare în restabilirea echilibrului individului.
Lucrarea se axează pe terapiile cu specific artistic, vizual-auditiv, și mai puțin pe terapiile
de tip energetic, care pot fi definite mai degrabă ca terapii alternative. Exemple de terapii care ar
putea fi considerate alternative, nu complementare, ar fi: acupunctura, aromoterapia etc.
Juhani Pallasmaa spunea că datoria arhitecturii este de a exprima cum ne atinge lumea1.
Arhitectura este expresia societății în care trăim, a necesităților umane și a caracteristicilor
comunității din care facem parte, ceea ce înseamnă că ea ar trebui să fie una dintre cele mai
sincere și evocatoare opere umane.

1
"In my view, the task of architecture is to make visible how the world touches us, as Merleau-Ponty said of the
paintings of Cezanne" - Juhani Pallasmaa, The eyes of the skin, pg. 46

6
I.b. METODE DE CERCETARE
Principala metodă de analiză a subiectului a fost metoda fenomenologică. Vorbind despre
terapie, nu putem să nu ne referim la simțuri și la modul în care este perceput mediul de către
fiecare individ. Terapiile complementare au particularitatea de a nu necesita un limbaj specializat
pentru relația cu beneficiarul, ci se bazează pe elemente ale comunicării de bază ale oricărei
ființe, fie că vorbim de ritm, vibrație, tipare (muzică), de interpretarea subconștientă a culorii sau
de influența luminii. Prin urmare, terapia complementarp este strâns legată de simțuri și se poate
spune chiar că este legată de cel mai primar nivel al simțurilor, acesta fiind și motivul pentru care
se înregistrează un foarte mare succes în cazul pacienților care nu pot comunica și au probleme
de relaționare cu ceilalți. Din acest motiv, un spațiu dedicat terapiilor complementare va necesita
un amplu studiu în ceea ce privește impactul senzorial asupra beneficiarilor, în special în cazul
tratamentelor de tip medical. Succesul terapiei depinde în foarte mare măsură de sentimentul
creat utilizatorului, în această zonă intervenind arhitectura - în principal a interiorului, dar și a
exteriorului. Un beneficiar căruia i se creează un sentiment de familiaritate, de încredere, încă
dinainte de a intra în clădire, este un caz terapeutiv în mare parte câștigat.
Desigur, terapiile complementare sunt, prin esența lor, interdisciplinare, așadar, studiul
interdisciplinarității nu are voie să lipsească. De exemplu, meloterapia angajează simultan
muzica, psihologia, medicina, iar din punct de vedere al spațiului, prin necesitățile acustice,
implică arhitectură, fizică și inginerie.

I.c. CRITICĂ BIBLIOGRAFICĂ


Dincolo de aspectul simplistic al bazei funcționale și al cerințelor matematice spațiale
care fac, desigur, parte din creația de arhitectură, în cazul programelor terapeutice există o
necesitate care se situează pe un palier ierarhic net superior: atmosfera. Bolile și afecțiunile sunt
strâns legate de lipsuri din viața cotidiană, fie că acestea fac parte din paleta de comodități a
existenței contemporane (ca de exemplu stresul), fie că acestea fac parte din propria ființă (ca de
exemplu bolile psihice). Tocmai din acest motiv, arhitectura programelor terapeutice are datoria
de a ușura procesul de terapie prin crearea unei atmosfere prielnice, care să îmbogățească
experiența utilizatorului.
Pornind de la ideea că experiența terapeutică este una strâns legată de simțuri, o lectură
extrem de importantă a fost lucrarea lui Juhani Pallasmaa - The eyes of the skin (Architecture and

7
the Senses)2. Lucrarea este structurată în două părți, fiecare adresând o problematică aparte -
prima vorbește despre vizual, despre modul cum vederea a devenit simțul principal al erei
noastre și despre modul cum ne este afectată percepția de acest fenomen; a doua parte vorbește
despre importanța celorlalte simțuri în percepția arhitecturii și argumentează, de fapt, necesitatea
unei abordări senzoriale holistice în creația de arhitectură. Partea întâi oferă o bună critică a
societății actuale, care, în contextul tehnologizării și al digitalizării, a devenit o societate
predominant vizuală. Dincolo de simpla ierarhizare a simțurilor și, deci, a modului cum
percepem mediul, predominanța văzului conduce la situarea sinelui în afara obiectului percepției
și, deci, la punerea sinelui în postura de spectator al lumii înconjurătoare. Teoria nu este, desigur,
una nouă, ea luând ființă încă din prima jumătate a secolului XX, odată cu arta modernă, însă ea
capătă o nouă semnificație în contextul erei tehnologice și al secolului XXI. Foarte multe
afecțiuni ale epocii contemporane provin tocmai din această detașare de ceea ce ne înconjoară,
astfel că înțelegerea importanței implicării tuturor simțurilor în creația de arhitectură este
esențială în gândirea unui spațiu dedicat terapiei. Pallasmaa vorbește despre sinele care este
potențat de artă și arhitectură, care poate astfel să se angajeze în activități creative3. În cazul unui
program de terapie, stimularea exprimării este extrem de importantă și are un rol decisiv în
succesul tratamentului.
O altă lucrare de bază în demersul de cercetare asupra subiectului a fost Peter Zumthor -
Atmospheres4. Cartea este, de fapt, transcrierea unei prelegeri susținute de Zumthor în 2003 în
cadrul Festivalului de Literatură și Muzică de la Castelul Wendlinghausen, în East-Westphalia-
Lippe. Ce este foarte interesant la lucrare este că totul este prezentat subiectiv, prin prisma
propriei experiențe de arhitect a autorului, fără a face uz de vreo poziție de autoritate în domeniu,
ci punându-se chiar într-o postură amicală față de ascultător/cititor, vorbind despre anumite
incapacități profesionale, despre admirația față de arhitecții care pot gândi lucruri mai mărețe și
privindu-se în permanență nu doar ca fiind un creator, ci și un utilizator de spațiu și de

2
J.Pallasmaa, The eyes of the skin. Architecture of the senses, Chichester, West Sussex, Anglia, Ed. Wiley, 2005
(reeditare, cu adaugarea unei prefețe de Steven Holl și o introducere critică a autorului. Prima ediție a fost publicată
în anul 1996)
3
"The sense of self, strenghthened by art and architecture, allows us to engage fully in the mental dimensions of
dream, imagination and desire" - J.Pallasmaa, The eyes of the skin, Ed. Wiley, 2005, pg.11
4
P.Zumthor, Atmospheres, Ed. Birkhauser, Berlin, 2006

8
arhitectură. Lucrarea vorbește despre nouă instanțe ale atmosferei în arhitectură și despre cum
fiecare dintre acestea are un efect diferit asupra individului și despre cum, în final, se poate
obține o arhitectură de calitate. Zumthor vorbește despre calitatea în arhitectură ca fiind
capacitatea unei clădiri de a-l mișca5, dar, în același timp, vorbește despre spațiu ca ansamblu și
despre interdependența elementelor constitutive în crearea atmosferei. Referindu-se la experiența
de utilizator într-o piață urbană, Zumthor spune:
What moved me? Everything. The things themselves, the people,
the air, noises, sound, colours, material presences, textures, forms
too - forms I can appreciate. (...) What else moved me? My mood,
my feelings, the sense of expectation that filled me while I was
sitting there (...). it is all in me. I take away the square - and my
feelings are not the same.6
Unul dintre aspectele care sunt importante în contextul terapeutic este importanța primei
impresii și legătura cu propria sensibilitate emoțională7. Este un fapt cunoscut că fiecare dintre
noi decodifică lumea prin prisma propriilor experiențe și trăiri, dar în cazul beneficiarilor de
terapie, totul poate fi exagerat și acea primă impresie poate avea un rol decisiv în procesul de
recuperare. De exemplu, un autist poate fi copleșit de un spațiu mult prea luminat, acest lucru
riscând să ducă la violență și la respingerea totală a spațiului respectiv. Avem cu toții, în noi,
capacitatea de a aprecia sau de a respinge imediat, fără a analiza, iar arhitectura poate profita de
această capacitate.
Instanțele la care face referire Zumthor sunt: corpul arhitecturii, compatibilitatea
materialelor, sunetul unui spațiu, temperatura unui spațiu, obiectele înconjurătoare, între reținere
și seducție, tensiunea dintre interior și exterior, niveluri de intimitate, lumina asupra lucrurilor, la
care adaugă trei instanțe suplimentare: arhitectura ca împrejurimi, coerența și forma frumoasă.
Ce este interesant de observat este că, între cele două lucrări, scrise de arhitecți cu o
formație diferită și interese diferite în activitatea profesională, există o foarte mare asemănare în
ceea ce privește abordarea experienței arhitecturale. Există chiar câteva puncte comune, ca de
5
"Quality architecture to me is when a building manages to move me", P.Zumthor, Atmospheres, Ed. Birkhauser,
Berlin, 2006, pg. 11
6
Idem, pg. 17
7
"We perceive atmosphere through our emotional sensibility", idem, pg. 13

9
exemplu: sentimentul de identitate a unui spațiu, importanța sunetului în ambianța arhitecturii
(Zumthor vorbește chiar despre sunetul unei încăperi goale), tactilitatea etc. Aceste zone comune
întăresc importanța acestor factori în atmosfera percepută de utilizator și evidențiază care sunt
direcțiile pe care s-ar putea concentra creația de arhitectură pentru un program terapeutic. În
proiectarea unui spațiu terapeutic, arhitectul ar trebui să se situeze în postura ipotetică a
persoanei afectate, care, de multe ori, din cauza diverselor afecțiuni de care suferă (de exemplu,
autism sau sindromul Down), nu are baza culturală necesară pentru descifrarea înțelesurilor
elevate ale arhitecturii, deci este important să mă axez pe elemente perceptive care transcend
cultura și apelează la baza umană comună.

II. CUPRINS

II.a. SPAȚIUL EXTERIOR


Arhitectura are, ca primă dimensiune, spațiul exterior - coaja, relația cu împrejurimile,
integrarea în mediu. Pallasmaa vorbește despre percepția vizuală a spațiului, spunând că
utilizatorul folosește, de fapt, două modalități de a privi: vederea orientată (care percepe lumea)
și vederea periferică (care ne situează în lume), fiecare dintre ele ajutând la înțelegerea obiectului
și a contextului acestuia8. Pentru un program de terapie, coerența obiectului și a contextului sunt
foarte importante - contextul dă sens obiectului și programului și le validează, de fapt, existența.
În cazul unor afecțiuni medicale (ca de exemplu în cazul bolnavilor de autism), contextul
arhitectural-urbanistic poate avea prioritate în percepție față de obiectul de arhitectură, din cauza
modului în care este structurat sistemul senzorial al individului. Tocmai din acest motiv, în cazul
clădirilor care implică lucrul cu persoane care suferă de afecțiuni psihice, trebuie luați în calcul
factori mai numeroși decât în cazul clădirilor cu funcțiuni obișnuite. În gândirea unui program de
terapie, ar trebui avut în vedere parcursul arhitectural și senzorialitatea pe care o implică fiecare
etapă parcursă, de la nivel macro până la nivel micro.

8
"Focused vision confronts us with the world, whereas peripheral vision envelops us in the flesh of the world" -
J.Pallasmaa, The eyes of the skin, Ed. Wiley, 2005, pg.10

10
1. INFLUENȚA AMPLASAMENTULUI

1.1. Amplasarea geografică


În alegerea amplasamentului pentru o clădire cu specific terapeutic, există două variante
principale: integrarea în mediul urban sau integrarea în mediul natural. Fiecare dintre cele două
variante prezintă avantaje și dezavantaje, opțiunea fiind legată în principal de tipul de terapie
care se desfășoară în clădirea respectivă.
În ceea ce privește integrarea în mediul natural, avantajul principal este dat de
posibilitatea concentrării întregului ansamblu de factori (interni și externi) către procesul de
terapie. Neexistând vreo influență exterioară care să perturbe terapia, spațiul se poate deschide
foarte mult către natură și pot fi desfășurate activități de terapie integrată, multidisciplinară, care
au de multe ori efecte sporite față de terapia unidisciplinară. Dezavantajul este dat de necesitatea
de a crea spații de cazare, ceea ce înseamnă că terapia se face intensiv, dar pentru o perioadă
limitată. De asemenea, îndepărtarea de mediul familiar poate crea anxietăți suplimentare, punând
în pericol tratamentul.
Integrarea în mediul urban răspunde necesității de a avea o legătură constantă cu mediul
familiar, însă aduce în discuție relația cu contextul. O clădire de terapie amplasată în oraș va
putea fi accesată ușor, fără restricții legate de durata tratamentului și va putea să joace un rol
semnificativ și în rezolvarea anxietăților sociale ale pacienților.

1.2. Amplasarea funcțională


Un factor important pentru un program terapeutic îl reprezintă contextul funcțional. Prin
specificul său, terapia are cerințe clare legate de nivelul de zgomot exterior, care trebuie să fie cât
mai redus posibil, dar vorbim și despre cerințe legate de securitate, de restrângere a accesului
public și de control. Amplasarea într-un context urban agitat, diurn, cu o deschidere publică mare
(de exemplu: zone comerciale sau de birouri) poate afecta semnificativ calitatea și eficacitatea
tratamentului desfășurat în cadrul clădirii de terapie. O stradă foarte aglomerată va crea anxietăți
și le va exacerba pe cele existente. De cele mai multe ori, terapiile complementare lucrează cu
persoane care suferă de boli psihice sau de retard intelectual, care percep întreg cadrul urban la
un nivel mult mai ridicat decât persoanele care se situează în parametrii uzuali ai activității
cerebrale.

11
Un alt aspect de luat în considerare îl reprezintă ușurința accesului și distanța parcursă.
Tocmai din aceste motive, se recomandă ca activitățile de terapie să se desfășoare, pe cât posibil,
în zone liniștite, preferabil rezidențiale, care au un caracter predominant nocturn și care nu
afectează, pe parcursul programului, activitatea terapeutică.

1 - Zonă comercială și de birouri (Barbu Văcărescu-Floreasca) - circulații largi, funcțiuni ce


presupun trafic intens, funcționare predominant diurnă (sursă imagine - Google Earth)

2 - Zonă predominant rezidențială (Matei Voievod - Popa Nan) - funcționare predominant


nocturnă, traficul este crescut doar în două perioade majore ale zilei, circulații reduse (sursă
imagine - Google Earth)

12
1.3. Problematica unei funcțiuni introvertite
Prin specificul funcțional, o clădire cu destinație terapeutică este introvertită. Terapia este
un proces orientat în principal către sine, prin faptul că are nevoie să lucreze cu emoții,
experiențe foarte personale, traume sau afecțiuni, care trebuie ținute sub control pentru a putea fi
depășite și pentru ca tratamentul să aibă succes. Orice interacțiune cu exteriorul, cu elemente
străine cadrului creat de zona de terapie, poate avea un impact asupra întregului proces, motiv
pentru care, în general, funcțiunile terapeutice au tendința de a fi izolate față de ceea ce le
înconjoară. Dacă spitalele au atât capacitatea funcțională, cât și simpla dimensiune fizică ce le
permit să funcționeze separat și izolat de mediul în care sunt amplasate, în cazul unor programe
mai puțin complexe și cu un impact medical mai redus, necesitatea introvertirii poate cauza
anumite neajunsuri în integrarea urbană. Arhitectura are nevoie să relaționeze cu ceea ce o
înconjoară, iar utilizatorului urban ar trebui să i se ofere posibilitatea de a se simți parte din
arhitectură. În momentul în care orașul prezintă zone inaccesibile, care nu oferă posibilitatea
interacțiunii publicului cu arhitectura, aceste zone devin "pete moarte".
În același timp, preferința de orientare către sine nu trebuie interpretată ca o lipsă totală a
comunicării cu mediul. Relația cu exteriorul poate fi abordată diferit, mergând până la a crea, în
cadrul clădirii propriu-zise, a unor spații care să creeze o conexiune cu zona exterioară, dar
păstrând cadrul protejat al spațiului terapeutic (de exemplu, curți interioare).
Necesitatea unui anumit grad de izolare față de contexul urban și, în același timp, de
creare a unor conexiuni exterioare protejate, conduce la concluzia că un astfel de program ar
avea nevoie să fie amplasat pe un teren suficient de mare și să fie prevăzut cu o zonă-tampon
corespunzătoare, indiferent cum s-ar decide în final să fie tratat acest "buffer".

1.4. Relația cu orașul


După cum am menționat anterior, arhitectura pentru terapie are nevoie să îndeplinească
simultan două condiții: crearea unui cadru intim, izolat, protejat, pentru favorizarea
tratamentului, dar, în același timp, îndeplinirea rolului de "piesă urbană". Oraș poate fi privit și
interpretat ca la un puzzle, care are nevoie ca părțile sale componente să existe, să fie suficiente
și să aibă capacitatea de a se lega între ele pentru a forma imaginea completă, care oferă înțelesul
corect al puzzle-ului. Pentru a putea respecta ambele condiții, ar fi necesar ca între spațiul
construit și spațiul exterior, accesibil publicului, să existe o zonă-tampon, care să ofere o mediere

13
între personalitățile și necesitățile celor două tipuri de spații. Această zonă va deveni, de fapt,
prima legătură a funcțiunii cu orașul și cu împrejurimile.
Zumthor vorbește, în capitolul referitor la tensiunea dintre interior și exterior, despre
modul cum arhitectura interacționează cu împrejurimile, această interacțiune fiind cea care
ghidează utilizatorul în perceperea ansamblului.
Buildings always say something to a street or the square. They can
say to the square: I am really glad to be situated in this square. Or
they could say: I am the most beautiful building here - you lot are
all ugly. I am a diva. Buildings can say that sort of thing.9
Cu alte cuvinte, felul cum este tratat spațiul menționat anterior decide atitudinea pe care o are
întreaga arhitectură față de restul țesutului urban. Chiar și în cazul în care expresia formală a
clădirii ar putea-o situa pe poziția de "diva", un buffer corect tratat poate lega întreg puzzle-ul
urban și poate schimba modul în care este percepută clădirea în context. La fel, o clădire care se
pierde în context poate să participe cu statutul de divă la peisajul urban, dacă spațiul de legătură
este tratat într-un mod aparte.

2. PEISAJUL CA ELEMENT TERAPEUTIC


Utilizarea peisajului ca element de relaxare și de tratament nu este ceva nou. Probabil cea
mai cunoscută modalitatea de a folosi grădina în scopuri terapeutice o reprezintă grădina
japoneză, în special grădina zen. Medicina orientală lucrează încă din antichitate cu știința
amplasării elementelor potrivite în noduri energetice bine determinate și adaptate nevoilor
utilizatorului spațiului respectiv. S-a dovedit că accesul la natură reduce presiunea arterială,
stresul și crește absorbția vitaminei D, ceea ce reprezintă un aspect important în terapie.
Grădinile terapeutice10 pot lua mai multe forme, în funcție de destinația spațiului căruia îi
sunt adiacente: grădini pentru bolnavii de Alzheimer, grădini vindecătoare (în special în cadrul
spitalelor pentru boli acute), grădini de reabilitare, grădini pentru persoanele în vârstă (care
încurajează implicarea activă a acestora în îngrijirea spațiului), grădini pentru bolnavii de cancer,
grădini de meditație etc. Într-o grădină terapeutică pot fi utilizate plante perene care atrag păsări
cântătoare și fluturi (care să inducă o stare de calm pacienților și să îi încurajeze să interacționeze
9
P.Zumthor, Atmospheres, Ed. Birkhauser, Berlin, 2006, pg. 49
10
http://en.wikipedia.org/wiki/Therapeutic_garden

14
cu mediul), pot fi prevăzute oglinzi de apă sau fântâni, cu pești de tipul Koi sau peștișorul auriu,
care să creeze jocuri cromatice și sonore. În mod imperativ, plantele folosite trebuie să fie non-
toxice și să nu prezinte pericol de accidentare. Pe lângă elementele naturale, pot fi utilizate și
corpuri de iluminat care să pună în valoare grădina și care să creeze o ambianță liniștită și
primitoare, fără a fi în vreun fel agresive.
Dincolo de spațiile special amenajate, peisajul natural - mai ales cel lipsit de intervenția
umană (de exemplu, peisajul montan, sau pădurea) - are un impact foarte pozitiv asupra
programului terapeutic, pentru că oferă: un cadru crescut de intimitate, liniște, aer curat
(subapreciat în tratament), posibilitatea de retragere și meditație, dar și posibilitatea de a
interacționa cu mediul natural.

3 - Spaulding rehabilitation (grădină terapeutică) (sursă imagine - Google)

15
4 - Rusk Institute for Rehabilitation Medicine - PlayGarden (grădină terapeutică pentru
copii): Johnsson and Walcavage - O echipă de terapeuți, profesori, medici și arhitecți peisagiști
au creat împreună o grădină pentru copiii cu dizabilități, care include: un deal înverzit, cu pante
foarte line, o căsuță prevăzută cu o scară la partea superioară (pentru fortificarea zonei superioare
a corpului), o grădină de legume, o cabană pentru jocul în nisip, grădini senzoriale, elemente
acvatice interactive etc. (sursă imagine - http://landscapeonline.com/research/article/7132)

5 - Lanserhof Med (clinică de tratament, Germania) - Clinca este situată în mijlocul unui
peisaj montan, oferind o evadare din mediul cotidian (sursă imagine -
http://www.lanserhof.com/english/press/press-images.html)

16
II.b. SPAȚIUL INTERIOR
Un spațiu destinat terapiei are nevoie să fie suficient de primitor și de liniștitor încât să
favorizeze tratamentul și să contribuie la vindecare sau la ținerea sub control a simptomelor.
Zumthor vorbea despre acele spații care îți oferă sentimentul că poti rămâne acolo11. Acest
sentiment de "rămânere acolo" este tocmai siguranța, încrederea și confortul pe care îl poate oferi
un spațiu utilizatorului. O modalitate prin care se poate crea această ambianță este utilizarea
obiectelor. Un spațiu gol este un spațiu steril, impersonal, neprimitor. O încăpere lipsită de
elemente care să îi ofere caracter și personalitate este complet lipsită de viață și de vitalitate. În
contextul terapiei, utilizatorul are nevoie de sentimentul de familiaritate. De altfel, utilizarea
obiectelor într-un spațiu îi oferă o identitate proprie, cu care utilizatorul poate relaționa și lucra.
Desigur, interiorul poate fi tratat diferit, în funcție de tipul de terapie practicată, însă
principiile senzoriale au o zonă comună importantă.
În lucrarea The eyes of the skin, Pallasmaa evidențiază un aspect important: necesitatea
spațiului interior, spunând că "we can dream and sense our being outdoors, but we need the
architectural geometry of a room to think clearly. The geometry of thought echoes the geometry
of the room" (trad.: ne putem visa și simți ca fiind în exterior, dar avem nevoie de geometria
arhitecturală a unei încăperi pentru a gândi clar. Geometria gândului rezonează cu geometria
încăperii). Ideea nu este departe de relația dintre libertate și constrângere - creativitatea și
capacitatea de expresie sunt la nivel maxim atunci când există constrângeri, direcții. Prea multă
libertate creează un sentiment de copleșire, putând conduce la dificultăți în abordarea și
gestionarea problemei.

1. ART TERAPIA (TERAPIA PRIN ARTĂ)

1.1. Principii de terapie


Terapia prin artă este un tip de terapie complementară ce presupune realizarea unor
imagini sau obiecte ca metodă terapeutică. Imaginile sau obiectele create au rolul de exteriorizare
a sinelui, a sentimentelor, a trairilor individuale și contribuie la crearea unei legături între client
și art terapeut. Acest tip de terapie s-a dovedit foarte util în dezvoltarea gradului de conștientizare

11
"spaces you would enter and begin to feel you could stay there" - P.Zumthor, Atmospheres, Ed. Birkhauser,
Berlin, 2006, pg. 43

17
a sinelui și a celorlalți, în tratarea traumelor și stresului, îmbunătățirea abilităților cognitive și
creative și, de asemenea, s-a demonstrat că îmbunătățește capacitatea de comunicare, chiar și în
cazul persoanelor cu deficiențe de relaționare cu ceilalți. În plus, este o foarte buna metodă de
terapie pentru persoanele care au suferit atacuri cerebrale.
Art terapia poate fi realizată individual sau în grup și poate folosi orice tehnică expresivă:
pictură, sculptură, fotografie etc. Nu se pune accent pe valoarea estetică sau artistică a creației, ci
pe implicarea personală și transpunerea experiențelor și sentimentelor clientului în ceea ce
creează. Nu trebuie făcută confuzia cu o școală de arte plastice - în cadrul art terapiei nu se
învață tehnici artistice, clientului fiindu-i permisă exprimarea personală totală, în funcție de
necesitățile terapeutice. Acest tip de terapie se bazează pe capacitatea artei de a exprima nivelul
cel mai intim al experienței individuale, rezultatul final al creației artistice fiind evaluat în funcție
de expresia și conținutul acesteia, nu de valoarea estetică.

1.2. Necesități spațiale


Având în vedere că terapia prin artă lucrează în special cu expresia prin mijloacele artelor
vizuale - pictură, sculptură, fotografie etc., este nevoie în primul rând de un spațiu suficient de
amplu pentru a găzdui activitatea. Pe lângă acesta, este necesară prevederea unui spațiu de
depozitare pentru materiale și obiectele create, dar și o zonă de igienizare. Sala pentru terapie se
va asemăna foarte mult cu un atelier de lucru12, la o scară adaptată numărului de beneficiari.
Încăperea va fi dotată cu șevalete, mese de lucru, spații de depozitare, scaune și planșete (pentru
terapia care implică modelarea obiectelor în diferite materiale). În mod curent, art terapia se
practică predominant în grup, având în vedere că aplicațiile principale sunt de factură a
îmbunătăți calitatea vieții cotidiene și mai puțin de factură medicală. Numărul de participanți la
ședința de terapie nu va depăși 8-10 persoane, pentru a asigura o calitate ridicată a actului
terapeutic. Însă, desigur, terapia poate fi practicată și într-un cadru restrâns. Sala destinată
terapiei de grup poate fi prevăzută cu pereți despărțitori mobili, care să aibă capacitatea de a
transforma spațiul în funcție de necesitățile umane.

12
http://www.mentoringstore.ca/creating_a_healing_art_therapy_space.html

18
6 - Sesiuni de art terapie - Necesitatea spațiilor de depozitare (sursa - Google)

7 - Copil cu dizabilități într-o sesiune de art terapie - Din cauza specificului activităților, este
nevoie ca finisajeze utilizate să fie rezistente la uzură (sursa - Google)

19
8 - Sesiuni de art terapie - unele activități necesită eliberarea pardoselii, ceea ce face cu atât mai
important spațiul de depozitare, unde să poată fi păstrate toate obiectele care nu sunt necesare
ședinței curente (sursa - Google)

2. MELOTERAPIA (TERAPIA PRIN MUZICĂ)

2.1. Principii de terapie


Meloterapia este un tip de terapie complementară, având rezultate dovedite în prevenirea
și tratarea afecțiunilor psihologice și psihiatrice, dar și în creșterea calității vieții cotidiene.
Muzica este parte a vieții fiecărui individ, încă din etapa intrauterină, când dezvoltarea fătului
este influențată de ritmul cardiac al mamei și de vibrațiile produse de vocea ei și de mișcările
corpului. De altfel, în cazul copiilor născuți prematur, se utilizează în mod curent înregistrări ale
bătăilor inimii mamei, pentru a ajuta la continuarea dezvoltării până la atingerea pragului optim.
Avantajul muzicii este acela că nu presupune un limbaj specializat, ci se bazează pe vibrații,
tipare, modele și ritm, care fac parte din comunicarea de bază a oricărei ființe. Acesta este
motivul pentru care este o terapie de succes și pentru surzi, și pentru autiști non-verbali, și pentru
persoane cu un avansat retard intelectual etc.. Tocmai datorită acestui caracter primordial al
muzicii, meloterapia apelează la o relație mult mai personală între terapeut și pacient,
determinând un teren comun de comunicare chiar și cu persoane care prezintă dificultăți extreme
de relaționare cu ceilalți.
În viața de zi cu zi, meloterapia are efecte foarte bune în cazul persoanelor care suferă de
stres sau anxietate, astfel încât se dovedește a fi un foarte bun aliat în cazul persoanelor foarte

20
active, cu funcții de conducere, care lucrează în medii stresante etc.. În cazul copiilor,
meloterapia ajută la dezvoltarea funcțiilor cognitive și îmbunătățește performanțele intelectuale
și academice.
Meloterapia este o știință exactă, bazată pe un grad foarte mare de personalizare. Înainte
de a începe terapia, clientul este supus unor investigații amănunțite, de tip holistic (personal,
social, psihologic, medical și muzical). În urma acestor investigații, este stabilit tratamentul, care
trebuie verificat la fiecare ședință și eventual ajustat/adaptat, astfel încât rezultatele obținute să
fie maxime13. Meloterapia se poate face în mai multe moduri - activ (prin implicarea în activități
ce presupun cântat vocal sau la un instrument, sau desfășurarea de activități pe fond muzical),
pasiv (doar audiție), individual sau în grup. Tipul de terapie desfășurat este ales în urma
diagnosticului. Terapia de grup, din cauza caracterului foarte personalizat al meloterapiei, se face
cu persoane care au același tip de nevoi sau aceleași răspunsuri la muzică. S-a dovedit că, în
special în cazul problemelor care au la bază o sursă emoțională, meloterapia este potențată de
utilizarea metodelor de detoxifiere și curățare fizică. De exemplu, în cazul tratamentului pentru
anorexia nervoasă, s-a dovedit că participarea la ședințe de saună și masaj ajută la creșterea
încrederii în sine, aceasta ducând mai departe la o deschidere mai mare către terapie.

2.2. Necesități spațiale


Pentru stabilirea tratamentului personalizat, este necesară verificarea răspunsului
individual la diferitele tipuri de muzică. În acest sens, în meloterapie se utilizează analiza
spectrală, corelată cu analiza undelor cerebrale, a ritmului cardiac și a tensiunii arteriale. Analiza
spectrală are rolul de a evidenția caracteristicile precise ale muzicii. S-a descoperit că există
anumite tipuri de sunete care au un impact foarte pozitiv în meloterapie (muzica bazată pe
zgomot de tip 1/f - de altfel, chiar prin suprapunerea unui zgomot de tip 1/f peste o melodie
obișnuită, s-a demonstrat o creștere a efectului pozitiv cu 80%14). Așadar, în activitatea
terapeutică este necesară existența unui laborator de test, care să ofere informații precise despre
specificul beneficiarului și despre reacțiile sale la diferite tipuri de muzică. Un laborator de test
pentru aceste reacții ar trebui să cuprindă minimum: un aparat de analiză spectrală, un aparat

13
Informații obținute în urma unor discuții personale cu doi meloterapeuți de la Facultatea de Muzică din Brașov.
14
Informații obținute în urma unei discuții personale cu profesorul de acustică de la Facultatea de Muzică din
Brașov, care mi-a vorbit despre studiile derulate în acest sens.

21
pentru analiza undelor cerebrale, un tensiometru și un aparat pentru testarea ritmului cardiac15.
Investigațiile preliminare pot fi făcute în cadrul unor facilități medicale diferite, dar, în același
timp, existența celor trei direcții de acțiune (consultație, diagnostic și tratament) într-un nucleu
comun ar ușura experiența utilizatorului, în special în cazul persoanelor care suferă de afecțiuni
psihice, de tipul autismului sau Sindromului Down.
Meloterapeutul are nevoie de un cabinet propriu, care să ofere posibilitatea oferirii de
consultații. Acesta se dimensionează conform prevederilor din Legea Sănătății Naționale și este
indicat să fie prevăzut și cu un grup sanitar.
În ceea ce privește terapia, trebuie făcută diferența între spațiul de terapie individuală,
spațiul de terapie de grup și este indicat să existe o diferențiere în funcție de specificul terapiei
(psihologic sau medical, astfel încât utilizatorul să nu fie pus în pericol în absolut niciun fel).
Fiecare tip de meloterapie are un specific. Cazurile medicale vor fi aproape exclusiv tratate
individual, din cauză că, în general, necesită atenția totală a terapeutului și interacțiunea poate fi
grav afectată de prezența altor persoane. Dimensionarea sălii propriu-zise se face în funcție de
instrumentele muzicale incluse - un meloterapeut care folosește pianul de concert va avea, în
mod evident, nevoie de un spațiu semnificativ mai generos față de un meloterapeut care folosește
pianul electric. De asemenea, un alt aspect important de luat în calcul este tipul terapiei - activă
sau pasivă. În cazul terapiei pasive, spațiul de terapie poate fi conformat sub forma unui separeu
în cadrul cabinetului meloterapeutului. Experiența terapeutică poate fi potențată de prezența unor
elemente de tip fântână sau plante de dimensiuni mici, care creează senzația de intimitate și
facilitează comunicarea cu terapeutul16.
În cazul terapiei active, se recomandă existența unui spațiu de depozitare adiacent sălii de
terapie și accesibil din interior, în care să poată fi păstrate instrumentele muzicale care nu sunt
folosite în ședința curentă (acolo unde este posibil). Un spațiu aglomerat poate fi copleșitor
pentru o persoană care suferă de diverse forme de anxietate.
Mai departe de cerințele funcționale, legătura arhitecturii cu muzica este una extrem de
specială. Compoziția arhitecturală se aseamănă foarte mult cu compoziția muzicală, ceea ce face

15
Ibidem.
16
Informații obținute în urma unor discuții personale cu doi meloterapeuți de la Facultatea de Muzică din Brașov.

22
ca un spațiu dedicat meloterapiei să aibă un potențial arhitectural deosebit, prin utilizarea
proporției, ritmului și a proprietăților materialelor.

8 - Ședințe individuale de meloterapie (de la stânga la dreapta, de sus în jos: copil autist, copil
cu dizabilități motorii, copil cu sindromul Down, copil paraplegic, copil autist non-verbal,
bătrână bolnavă de Alzheimer, adult cu sindromul Down, copil bolnav de cancer (sursa- Google)

23
9 - Camere pentru meloterapie (sus - meloterapie de grup pentru copii; jos - meloterapie
individuală) (sursa - Google)

24
10 - Camere pentru meloterapie (sursa - Google)

25
2.3. Necesități acustice
Zona de terapie pasivă poate fi prevăzută cu un sistem de tip surround, care să ofere o
experiență de audiție superioară. Indiferent de tipul de terapie, este foarte importantă izolarea
fonică a camerei, pentru a evita trecerea sunetului din interior spre exterior și pentru a nu exista
posibilitatea de a influența starea persoanelor din afară. Camerele trebuie, de asemenea, dotate cu
difuzoare (ascunse sau nu), care vor putea fi utilizate în funcție de tipul de terapie utilizat.
Laboratorul de test este obligatoriu să fie perfect izolat fonic, pentru a nu exista zgomote
exterioare care să perturbe analiza. De asemenea, este indicat ca spațiul să fie prevăzut cu
difuzoare, pentru a putea testa reacția persoanelor la diferite tipuri de audiție. În acest sens, pot fi
utilizate difuzoare ascunse, de tipul difuzorului poliplanar, care au avantajul de a se putea integra
perfect în arhitectura încăperii, putând primi orice material de față17.
Luând în calcul specificul activității muzicale, trebuie acordată o atenție deosebită
materialelor folosite în interiorul fiecărei săli. Un număr prea mare de materiale fonoreflectante
va duce la o experiență neplăcută și va influența nefavorabil terapia. Pe de altă parte, o încăpere
care absoarbe toate sunetele nu va oferi o calitate suficientă a sunetului. Finisajele trebuie
gândite și în funcție de instrumentele muzicale care vor fi utilizate, pentru a crea un joc inteligent
de materiale fonoreflectante și materiale fonoabsorbante, astfel încât experiența muzicală să fie
maximizată.

11 - Aparat pentru analiză spectrală (sursă - arhiva personală; aparat din dotarea UniTBv)
17
De exemplu, difuzoarele NXT fabricate de firma Amina, http://amina.co.uk/

26
3. CROMOTERAPIA (TERAPIA PRIN CULOARE)

3.1. Principii de terapie


Cromoterapia este un tip de terapie complementară care folosește teoria culorilor în
tratamentul diferitelor afecțiuni. Pornind de la ideea că fiecare culoare are o lungime de undă, o
frecvență și o energie asociată, s-a descoperit că aceste caracteristici ale culorilor au o influență
asupra sistemului nervos, sistemului endocrin și a eliberării diverselor substanțe din corpul uman.
Se consideră că fiecare organ și fiecare parte a corpului, precum și stările emoționale, răspund la
o anumită culoare. După acest principiu, s-a dovedit că prezența anumitor culori poate ajuta, de
exemplu, la recuperarea după operații, sau poate potența procesul de învățare18.
Culorile, în special preferința pentru anumite culori, pot evidenția personalitatea
individului și pot servi ca instrument în diagnoză. De exemplu, date statistice arată că persoanele
atletice prezintă o preferință pentru roșu, persoanele cerebrale au în general o preferință pentru
albastru, cei egoiști sau cu înclinații metafizice preferă galbenul, persoanele joviale aleg
portocaliul, în timp ce majoritatea persoanelor artistice manifestă o preferință pentru mov19.
În determinarea necesităților terapeutice, cel mai utilizat este testul de culoare Lüscher.
Acesta constă în ordonarea celor 8 culori (roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, mov, negru,
gri) în ordinea preferințelor, de două ori. Cele două enumerări se suprapun și se verifică dacă
există diferențe. Fiecare diferență, pe lângă ordinea propriu-zisă, oferă detalii despre
personalitatea individului și despre potențiale afecțiuni. De exemplu, dacă persoana testată a
inversat pozițiile culorilor gri și mov în cele două enumerări, înseamnă că există posibilitatea ca
individul să dorească să se identifice cu cineva sau ceva, dar că nu i se permite să se manifeste
deschis ("sensibilitate prevenitoare" sau "tentativa de identificare")20. Dincolo se simpla
preferință pentru anumite culori, se observă și atitudinea față de restul culorilor. Personalitatea
patologică va manifesta reacții emoționale exagerate și dereglate la acțiunea culorii - există
preferințe clare pentru anumite zone cromatice, restul fiind respinse.

18
F. Birren, Color psychology and color therapy, Ed. McGraw Hill Book Co, New York, 1950
19
M.Golu, A.Dicu, Culoare și comportament, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1974, pg. 198
20
Idem, pg. 204

27
3.2. Integrarea culorilor în arhitectură și efectul lor
Referindu-ne la efectul pe care îl au anumite culori în tratament, putem aminti câteva:
- roșul, fiind o culoare plină de vitalitate, poate trata paralizia, epuizarea fizică,
reumatismul cronic
- albastrul are efect de calmare și de favorizare a liniștii interioare, astfel încât se poate
folosi pentru emotivitatea exagerată, pentru depresie (dar nu într-o proporție copleșitoare, altfel
poate avea efectul invers), pentru liniștirea generală, pentru nevralgii
- verdele are de asemenea efect de calmare, însă, fiind o culoare mai caldă decât albastrul,
poate ajuta în stadii diferite ale afecțiunilor
- galbenul este culoarea energiei, așadar este recomandată pentru cei care suferă de
melancolie sau de depresie
În clădirile spitalicești, se recomandă folosirea anumitor culori în funcție de destinația
încăperilor, astfel încât întreg parcursul utilizatorului să fie gradat cromatic și să fie echilibrat în
funcție de temperatură, luminozitate etc.. De exemplu, pentru zona comună, de acces, se
recomandă varietatea cromatică și nu predominanța unei anumite culori, astfel încât să nu fie
accentuată nicio posibilă afecțiune și să nu existe răspunsuri nedorite. Pentru zonele adiacente
scărilor, se recomandă utilizarea unor culori strălucitoare, care să compenseze lumina slabă sau
absentă (de exemplu alb)21.
O modalitate foarte simplă și versatilă de a integra culoarea în arhitectură este prin
lumina colorată. În spațiile de terapie pot fi gândite nișe care adăpostesc corpuri de iluminat
discrete, care să emită lumină colorată. Pornind de la o încăpere cu pereții perfect albi, cromatica
poate fi modificată conform necesităților fiecărui beneficiar. Poate fi luată în calcul teoria
conform căreia cromoterapia se bazează pe două principii de bază: unitatea și afinitatea 22. Acest
lucru înseamnă că este nevoie ca în spațiul de terapie să apară și culoarea complementară a celei
folosite pentru tratament. Această teorie a venit în urma ideii că boala reprezintă, în esența ei, o
lipsa a echilibrului și a armoniei, care se poate trata prin culoare.

21
M.Golu, A.Dicu, Culoare și comportament, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1974, pp. 217-219
22
E.Bohhit, Principiile luminii și culorii, 1878

28
Nu trebuie neglijată includerea culorilor în obiectele de mobilier. Chiar dacă o încăpere
este vopsită în alb, mobilierul colorat sau chiar simpla combinare a materialelor poate contrinui
la o ambianță care să favorizeze echilibrul și să contribuie cromatic la tratament.

12 - Recepția Seattle Hospital - echilibrarea verdelui rece și reflectant folosit pentru panourile
de pe perete și pentru baza stâlpilor, printr-un mobilier din lemn, cu blat galben (sursa - Google)

13 - Încălzirea atmosferei unei săli de consultații prin utilizarea unei canapele și a unor
fotolii colorate - galbenul inspiră vitalitate, încredere (sursa - Google)

29
14 - Predominanța rozului oferă vitalitate, încredere, o astfel de cameră putând fi potrivită pentru
persoanele care suferă de epuizare fizică (sursă imagine - Pinterest)

15 - Albastrul creează sentimentul de liniște, calmare, fiind preferat în cazul afecțiunilor precum
nevralgiile (sursă imagine - Pinterest)

16 - Pentru copii, o cameră viu colorată ajută la menținerea vitalității și la încurajarea creativității

30
4. FOTOTERAPIA (TERAPIA PRIN LUMINĂ)

4.1. Principii de terapie


Fototerapia este un tip de terapie complementară ce presupune expunerea la lumină
intensă, cu scop terapeutic. Aplicațiile fototerapiei sunt orientate în două direcții majore: boli și
afecțiuni emoționale.
În zona tulburărilor emoționale sezoniere (stări depresive cauzate de micșorarea zilei și
diminuarea luminii solare în timpul sezoanelor reci, în special în timpul iernii) sau în cazul
depresiilor (de tipul depresiei majore, tulburărilor bipolare sau depresiei post-partum),
fototerapia se poate utiliza prin expunerea la lumina unei lămpi puternice. Eficiența maximă a
terapiei se obține, în mod statistic, la primele ore ale dimineții, însă dozarea tratamentului și chiar
programarea acestuia se fac în urma consultațiilor de specialitate și la sfatul medicului, ținând
cont de severitatea simptomelor, stilul de viață, personalitatea și alți factori individuali.
Fototerapia este utilizată în mod curent în maternități, pentru tratamentul nou-născuților
prematuri sau care suferă de icter pronunțat. Ea este folosită, de asemenea, în tratarea unor
condiții medicale ale pielii, cum ar fi psoriazis, alopecie, vitiligo, eczeme, dermatite atopice etc.
În acest scop, se pot folosi lămpi cu lumină UV, dușuri sau chiar perii, în funcție de zona tratată.
Lumina utilizată proiectează 20 de frecvențe luminoase simultan, rezultând în culori
diferite. Anumite frecvențe răspund unor anumite probleme.23
Terapia prin lumină poate avea și efecte secundare, printre care tensiune oculară și
tulburări vizuale, durere de cap, agitație, greață, transpirații24.

23
http://www.clinicaomegazeta.com/es/tratamiento/fototerapia/40
24
http://www.sfatulmedicului.ro/Psihologie-si-psihoterapie/fototerapia-terapia-cu-lumina_20

31
4.2. Necesități arhitecturale
Având în vedere că principalul tip de lumină utilizată este lumina ultravioletă, încăperile
destinate fototerapiei nu sunt, de obicei, prevăzute cu surse de lumină naturală. În cazul nou-
născuților, în cadrul secției de neonatologie există camere speciale, dotate cu incubatoare care
proiectează lumina UV în interiorul lor. Pentru adulți, arhitectura destinată fototerapiei depinde
în principal de tipul de aplicație. În cazul camerelor prevăzute cu dușuri luminoase, este necesară
prevederea unor spații de igienizare ante și post terapie.

17 - Planul unei camere de fototerapie, inclusiv încăperile anexe (grup sanitar cu duș)
(sursa - http://vacriteria.tpub.com/ambc/ambc0096.htm)

32
5. TERAPIA OCUPAȚIONALĂ

5.1. Principii de terapie


Terapia ocupațională este un tip de terapie complementară, ce ajută la identificarea și
evaluarea nevoilor ocupaționale ale clientului, asigurându-i integrarea în societate, familie,
mediul profesional, și contribuind la asigurarea calității vieții. Ea nu trebuie confundată cu art
terapia, deși, de cele mai multe ori, se utilizează mijloace de expresie artistică pentru a facilita
auto-conștientizarea și dezvoltarea personală. Terapia ocupațională, spre deosebire de art terapie,
nu folosește doar mijloace vizuale de expresie, ci apelează la muzică, scris, dans etc., iar
terapeuții nu sunt specializați în metodele utilizate. De asemenea, în terapia ocupațională nu
contează produsul artistic, ci modul în care clientul interacționează și creează - deci mijloacele,
nu scopul activității artistice.

5.2. Arhitectura spațiului pentru terapie ocupațională


Spațiul pentru terapia
ocupațională trebuie să fie suficient de
deschis și de flexibil pentru a permite
desfășurarea diferitelor tipuri de
aplicații terapeutice. Se recomandă
situarea la parter, pentru a avea o mai
bună legătură cu exteriorul. Având în
vedere că terapia ocupațională se
concentrează pe proces și nu pe
finalitate, este importantă asigurarea
18 - Model 3d al unei camere de terapie ocupațională observării individului aflat la
(sursă - http://www.dodea.edu/edSpecs/upload/4-2g-D- tratament. Pentru aceasta, se
OTPT-ES-MS-HS.pdf)
recomandă prevederea unei camere de
observație, adiacentă spațiului de lucru și cu vedere directă către acesta, despărțită de el printr-o
oglindă unidirecțională (de tipul celor din camerele de interogatoriu ale poliției). Se vor prevedea
spații de depozitare și eventual chiar o cameră separată pentru depozitarea materialelor.

33
19 - Cameră de terapie ocupațională pentru copii (sursa - Google)

6. INFLUENȚA MATERIALELOR ÎN SPAȚIUL DE TERAPIE


Pallasmaa spunea că "există o puternică legătură între pielea dezgolită și senzația de
acasă. Experiența căminului este esențială ca experiență a căldurii intime. Zona caldă din jurul
unui șemineu este spațiul supremei intimități și supremului confort"25. Ceea ce este interesant la
părerea lui Pallasmaa este puternica influență tactilă - "pielea dezgolită" folosită ca judecător
suprem al confortului spațial. Pielea este cel mai mare organ de simț, care, cu excepția unor
cazuri extrem de rare (și foarte improbabil de întâlnit) în care persoana și-a pierdut complet (sau
nu a avut din naștere) capacitatea tactilă, reprezintă cel mai mare factor comun al indivizilor
umani. Chiar și persoanele care suferă de dizabilități motorii sau senzoriale păstrează capacitatea
tactilă, ceea ce înseamnă că aceasta este zona care va influența major fiecare utilizator al
spațiului. Un spațiu de terapie are nevoie să fie primitor și să ofere o experiență pozitivă,
încurajatoare. Dacă luăm în considerare "acasă" ca fiind locul în care sentimentul de siguranță al
omului este maxim, înseamnă că, pentru a încuraja procesul terapeutic, este nevoie să se creeze o
ambianță călduroasă. Mai departe de simpla folosire a culorilor pentru a inspira căldură sau

25
J.Pallasmaa, The eyes of the skin, Ed. Wiley, 2005, pg. 58

34
răcoare, simțul tactil poate fi stimulat prin utilizarea unor materiale calde sau reci și prin
utilizarea texturilor.
De exemplu, chiar și o încăpere sterilă, albă, poate fi încălzită prin folosirea unor obiecte
de lemn, eventual de esențe diferite și cu texturi variate. Piatra poate avea efecte diferite asupra
utilizatorului, în funcție de prelucrare - o piatră perfect tăiată și lustruită va avea un caracter mai
rece și mai distant decât aceeași piatră, dar cu textură rugoasă. Cea din urmă va oferi o
constrângere psihologică mai redusă, datorită faptului că aspectul final al materialului nu este
unul dominat de perfecțiunea prelucrării.
Dincolo de efectul individual al unui material sau al unei texturi, ambianța unui spațiu
este dată de relația dintre toate materialele și texturile din spațiul respectiv. "Iau o anumită
canditate de stejar și o canditate diferită de tufa, iar apoi adaug ceva diferit: 3 grame de argint, o
cheie - v-ați mai dori ceva?"26 spunea Peter Zumthor, referindu-se la adaptarea materialelor
utilizate în funcție de destinația spațiului și de viitorii utilizatori, astfel încât atmosfera să fie
potrivită personalității acestora și cadrului funcțional. Tot Zumthor spunea că "materialele
reacționează unul cu celălalt și au propria lor strălucire, astfel încât compoziția materialelor dă
naștere unui lucru unic"27. Cu alte cuvinte, arhitectul folosește caracteristicile unice ale fiecărui
material, iar prin modul de alăturare a caracteristicilor altui material, creează un spațiu cu o
personalitate definită, care dă identitate locului. Desigur, atunci când ne referim la terapie,
personalitatea spațiului de tratament trebuie să fie una pozitivă, încurajatoare, care să fie un
element de suport potrivit pentru activitățile desfășurate.
De exemplu, vorbeam anterior despre căldura materialului și efectul primitor, încrezător
pe care îl oferă. Nu trebuie să uităm că un spațiu de terapie găzduiește utilizatori cu tipuri diferite
de afecțiuni, care pot conduce la o percepție exagerată a ambianței. Un spațiu mult prea cald
poate deveni copleșitor, arzător pentru un bolnav, astfel că în încăperea de terapie ar fi
recomandat să existe un echilibru de materiale calde și reci, care să se complementeze unul pe
celălalt și să vină în întâmpinarea oricărui exces perceptiv al utilizatorului. De exemplu, o
încăpere în care predomină lemnul poate fi echilibrată prin diferite obiecte metalice, care aduc
răcoare și care echilibrează căldura și textura lemnoasă.

26
P.Zumthor, Atmospheres, Ed. Birkhauser, Berlin, 2006, pg. 23
27
Idem, pg. 25

35
20 - Utilizarea pietrei - în ciuda faptului că este un material rece, folosirea unei pietre texturate
oferă o senzație de cald (de exemplu, travertinul) (sursa - Google)

21 - Chiar și într-o încăpere lipsită de culoare, un material cald, precum lemnul, creează
sentimentul de intimitate și de siguranță (sursa - Google)

36
7. INFLUENȚA ILUMINATULUI ÎN SPAȚIUL DE TERAPIE
Zumthor vorbea despre lumina asupra lucrurilor, despre importanța luminii într-un spațiu
și despre relația acesteia cu materialele28. Este foarte interesant cum un spațiu poate fi complet
transformat prin utilizarea unui iluminat corect și care pune în valoare obiectele și materialele
existente. În mod normal, creația de arhitectură ar trebui să ia în considerare încă de la început
posibilitățile de iluminare a spațiilor, astfel încât rezultatul final să fie coerent.

7.1. Efectul luminii naturale


"Gândindu-mă la lumina naturală și la lumina artificială, trebuie să recunosc că lumina
naturală, lumina asupra lucrurilor, mă mișcă într-atât de mult, încât o simt aproape ca pe o
calitate spirituală"29. Lumina naturală are particularitatea de a fi permanent în schimbare, în
funcție de poziția soarelui. Această schimbare permanentă oferă posibilitatea unui joc continuu al
umbrelor, al dezvăluirii sau ascunderii texturii și culorii materialelor, care poate fi utilizat în
terapie pentru a stimula creativitatea și imaginația pacienților, mai ales atunci când vorbim de
terapii artistice. Rolul arhitecturii în acest caz este de a găsi amplasarea cea mai favorabilă față
de punctele cardinale sau de a folosi trucuri pentru a aduce lumina în interiorul spațiilor.
Cantitatea de lumină necesară este dată de necesitățile terapeutice. De exemplu, un spațiu pentru
fototerapie nu va avea, desigur, nevoie de iluminare naturală, din cauza specificului
tratamentului. Într-un spațiu în care se desfășoară terapia prin artă, va fi nevoie să se evite lumina
directă, care distorsionează formele și culorile, astfel că se va prefera amplasarea spre nord, unde
iluminatul natural este egal pe parcursul zilei.

22 - Nautilus House (arh. Javier Senosiain) - utilizarea jocurilor de lumină naturală


28
P.Zumthor, Atmospheres, Ed. Birkhauser, Berlin, 2006
29
Idem, pg. 61

37
7.2. Efectul luminii artificiale
Spre deosebire de lumina naturală, lumina artificială are marea calitate de a fi perfect
controlabilă, în orice moment - arhitectul poate gândi intensitatea, orientarea, temperatura
luminii astfel încât ea să pună în valoare spațiul, materialele și obiectele importante. De
asemenea, după cum spuneam atunci când vorbeam despre utilizarea culorilor, lumina artificială
poate fi folosită ca instrument de modificare cromatică a spațiului de terapie, pentru a
personaliza experiența fiecărui utilizator.
Un aspect extrem de important este controlarea și varierea intensității luminii. Pallasmaa
spunea că "o metodă eficientă de tortură mentală este folosirea constantă a unui nivel ridicat de
iluminare, care nu lasă loc de retragere sau intimitate; chiar și zona cea mai întunecată a sinelui
este expusă și violată"30. Chiar luând în calcul simplul aspect biologic, fizic, ochii au o capacitate
limitată de tolerare a luminii puternice. Există un punct de toleranță peste care, dacă se trece, se
ajunge chiar la suferință fizică. Tocmai de aceea, chiar și în fototerapie, expunerea la lumină
puternică este limitată și atent controlată, pentru a preveni efectele secundare.

7.3. Necesități speciale în raport cu iluminatul


Atunci când ne referim la un program de terapie, este foarte important să fie luate în
calcul situațiile cele mai nefavorabile. Există afecțiuni care sunt amplificate de anumite condiții,
iar arhitectura are datoria de a răspunde acestor nevoi. De exemplu, luând în discuție cazul
meloterapiei, pot exista pacienți hipersensibili la sunete, pentru care lumina fluorescentă sau
incandescentă situată la nivelul tavanului este un factor de stres. Pentru aceste cazuri, se folosesc
de obicei corpuri de iluminat la nivelul pardoselii sau corpuri de iluminat care au poziție
ajustabilă, astfel încât amplasarea lor să fie modificată în funcție de necesitățile utilizatorului31.

30
J.Pallasmaa, The eyes of the skin, Ed. Wiley, 2005, pg. 49
31
http://www.themusictherapycenter.com (informații primite pe mail, la solicitarea mea, sub forma unui document
realizat pentru informarea arhitecților și a designerilor)

38
8. INLUENȚA FORMEI
În gândirea unui spațiu terapeutic, fie că acesta este interior sau exterior, principiile de
compoziție sunt foarte importante. Majoritatea persoanelor care suferă de afecțiuni psihice au o
sensibilitate crescută la ritm, ierarhie, model. O analogie foarte interesantă care poate fi făcută în
compoziția arhitecturală este analogia cu muzica și compoziția muzicală. De exemplu,
ierarhizarea spațiilor poate fi legată de sistemele sonore. În sistemul tonal, există 7 trepte sonore,
fiecare având un rol foarte clar definit în compoziție. De exemplu, treapta I (sau tonica) este
treapta ierarhică cea mai de sus, include (la pian) nota Do central și are un caracter de echilibru.
Treptele ierarhic următoare sunt Dominanta (treapta IV - majorul, solarul, diurnul) și
Subdominanta (treapta III - minorul, nocturnul), care fiecare au câte o treaptă imediat
următoare32. Pe același principiu, spațiile arhitecturale pot fi create ierarhic, ordonate după
criterii bine stabilite. Ordinea este unul dintre elementele formale de bază și este percepută,
identificată și foarte benefică în cazul afecțiunilor psihice, deci, în programele de terapie.
Ritmul, indiferent sub ce formă se găsește, este un element care oferă calm pacienților
care suferă de afecțiuni severe, de tipul autismului. Aceasta se datorează specificului afecțiunilor,
care au o reactivitate crescută la elemente repetitive. Ritmul are și trăsătura de a diviza spațiul,
cel puțin la nivel de percepție, ceea ce poate face ca un element masiv să fie apropriat gradual și,
deci, mult mai puțin invaziv. Repetiția, simetria și alte procedee compoziționale asemănătoare au
efecte similare la nivelul unui spațiu terapeutic.
Pentru un program de terapie, este necesară înțelegerea modului de percepție a unui
pacient. Unele afecțiuni, de tipul autismului, sindromului Down sau anxietăților grave, oferă o
iminență a sentimentului de copleșire, în sensul că persoanele afectate au o capacitate mai mică
decât majoritatea de a acorda suficient timp înțelegerii și aproprierii unui spațiu. Tocmai din
acest motiv, este indicat ca, în creația de arhitectură destinată programelor de terapie, să se
lucreze cu forme simple, ușor de înțeles și de cuprins. Conform teoriei gestaltiste, mintea umană
are în mod natural tendința de a reduce mediul vizual la forme primare, regulate, ușor de
descifrat33. Acest lucru nu înseamnă, desigur, că arhitectura unui program de terapie trebuie să se
rezume strict la forme primare, însă ar fi indicat ca forma generală să poată fi ușor descompusă.

32
Informații prezentate de rectorul Universității de Muzică București, prof.dr.Dan Dediu, în cadrul unei prelegeri
pentru cursul de compoziție, anul 3 arhitectură, UAUIM.
33
Francis D.K.Ching, Architecture- Form, space and order, Ed. Wiley, New Jersey, 2007, pg. 38

39
Ce nu trebuie să uităm este că arhitectura implică dinamism prin însăși natura ei și modul
în care o percepem. Pallasmaa spunea că arhitectura se distinge de alte forme artistice prin
posibilitatea de acțiune34, acest lucru însemnând totuși că forma arhitecturală are nevoie să
sugereze mișcarea și să încurajeze parcursul. Tot în această direcție vorbește și Zumthor,
spunând că arhitectura include mișcare, fie și prin faptul că este o artă temporală35. Cum
influențează asta forma și efectul asupra unui spațiu terapeutic? Mișcarea implică, inevitabil,
orientare. Orientarea este dată de constrângeri spațiale, care, la rândul lor, au un efect asupra
psihicului uman. Mintea umană poate fi ușor manipulată pentru a obține un anumit efect spațial
(de exemplu, folosirea unor grinzi longitudinale într-un spațiu dezvoltat pe lungime vor constitui
elemente de direcționare), dar această manipulare este cu precădere importantă în cazul unui
program de terapie. Prin crearea unor parcursuri, a unor surprize formale, se creează impresia
libertății de mișcare și se elimină sentimentul de constrângere și de claustrofobie. Este indicat ca,
într-un program de terapie, ordinea de care vorbeam anterior să se manifeste și prin descoperirea
graduală a spațiilor. Forma se poate manifesta și prin dimensiune. Spațiul terapeutic nu trebuie să
fie copleșitor, iar relația cu utilizatorul trebuie să ofere acestuia siguranță, confort psihic și
posibilitatea de a se simți parte din ansamblu.
Un alt aspect formal de luat în calcul este integrarea în mediul natural. Natura este una
dintre resursele primordiale în terapie, astfel încât arhitectura unui asemenea program poate relua
cu succes elemente naturale sau poate crea legături formale cu cadrul natural. De exemplu, o
formă arhitecturală organică, corect integrată în context și îmbogățită cu o arhitectura peisageră
în armonie, poate avea rezultate terapeutice foarte bune.

34
J.Pallasmaa, The eyes of the skin, Ed. Wiley, Chichester, 1996, pg. 63
35
P.Zumthor, Atmospheres, Ed. Birkhauser, Berlin, 2006, pg. 41

40
III. CONCLUZII

III.a. CONCLUZII GENERALE


În România, terapiile complementare cu specific artistic sunt încă într-o etapă incipientă.
Nu există programe de pregătire, nu există recunoașterea profesiilor și nu există nici cunoașterea
la nivel instituțional înalt a aplicațiilor acestora. Acolo unde sunt practicate, ele sunt în general
aplicate la nivel amator sau printr-o pregătire profesională în străinătate. Legea Sănătății
Naționale, în secțiunea referitoare la terapii complementare și alternative36, nu menționează
absolut deloc terapiile cu specific artistic, ci doar terapiile energetice sau de tipul chiropracticii,
care sunt încadrate în aplicații medicale, fără a fi luate în calcul și aplicațiile non-medicale pe
care le-ar putea avea. Având în vedere paleta extrem de largă de aplicabilitate a terapiilor
complementare și compatibilitatea acestora cu societatea contemporană, ar fi indicat ca
practicienii să facă demersurile necesare pentru atestarea profesiilor, crearea de programe de
învățământ superior și, în final, crearea condițiilor propice pentru o practică eficientă.
Relația acestor tipuri de terapie cu arhitectura este mult prea puțin exploatată, în ciuda
faptului că, spre deosebire de spitale și programele medicale tradiționale, terapiile
complementare oferă o posibilitate mult mai mare de expresie artistică în creația de arhitectură,
în special prin faptul că funcțiunea nu este una atât de strictă cum este în cazul spitalului.
Dincolo de luarea în calcul a unor problematici specifice, arhitectul beneficiază de libertate de
expresie.
În perioada următoare (probabil următorii 10 ani), utilizarea terapiilor complementare
artistice are o șansă crescută de a deveni curentă, din cauză că societatea are tendința de a se
afunda din ce în ce mai mult în tehnologie și în zona obiectivă a existenței, ducând la suferința
individului, care, în mod natural, are nevoie de expresie creativă. Utilizarea terapiilor artistice
poate contribui semnificativ la diminuarea efectelor dramatice asupra psihicului (și, uneori, chiar
a fizicului).

36
Legea privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă, nr.
118/2007, M.O. Partea I nr. 305 din 8/05/2007

41
Din perspectiva arhitecturii, proiectarea unor centre dedicate acestor tipuri de terapie va
readuce în discuție un aspect care de multe ori este lăsat în plan secund: experiența spațiului.
După cum am discutat pe parcursul lucrării, expresia spațială, atmosfera și impactul asupra
simțurilor sunt de o importanță primordială în gândirea unor spații terapeutice, ceea ce poate
conduce chiar la afirmația că dezvoltarea practicii terapiilor complementare va conduce la o
reîmprospătare a creației arhitecturale.

III.b. RELAȚIA CU PROIECTUL DE DIPLOMĂ


Pentru proiectul de diplomă, am ales să proiectez un centru de meloterapie, în București.
Acest centru ar urma să fie un întreg ansamblu dedicat meloterapiei, devenind un catalizator în
promovarea și dezvoltarea acestui domeniu. Din punct de vedere funcțional, va cuprinde:
1. o zonă dedicată terapiei, care va include spații de consultație și diagnostic specializat, o
zonă spa și cabinete și spații pentru terapia propriu-zisă;
2. o zonă dedicată dezvoltării și promovării meloterapiei, care va include un centru de
cercetare interdisciplinară, săli de seminarii, săli de workshop-uri, o mică zonă dedicată învățării
muzicii (pentru public) și o sală de conferințe/audiții (unde să poată fi organizate și concerte de
caritate pentru strângerea de fonduri pentru organizații dedicate anumitor afecțiuni - de exemplu
autism).
OPORTUNITATEA PROGRAMULUI
În anul 2009, la Facultatea de Muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov, a
fost creat un master de Meloterapie, singurul program educațional din România care pregătește
specialiști în domeniu. În cadrul cercetării pentru proiectul de diplomă, am avut șansa de a merge
la Brașov și de a discuta cu doamna decan a facultății, prof.univ.dr. Stela Drăgulin, despre
situația profesiei de meloterapeut în România, despre programul de master și despre principiile
meloterapiei și aplicațiile ei, pornind de la implicațiile muzicale. Am avut, de asemenea,
oportunitatea de a avea o discuție extinsă cu o absolventă a acestui masterat, doamna Mariana
Avram, meloterapeut, medic și psiholog, de la care am obținut detalii despre procesul de
tratament și despre necesitățile spațiului de terapie, din perspectiva practicianului. Pentru
detaliile tehnice, profesorul de acustică din cadrul programului de meloterapie de la Brașov,
prof.univ.dr. Doru Ursuțiu, mi-a făcut o demonstrație a utilizării difuzoarelor poliplanare chiar în
laboratorul de acustică de la Universitatea Transilvania. De asemenea, am avut șansa de a mi se

42
afla în detaliu cum funcționează aparatul de analiză spectrală, pornind de la software și până la
demonstrație folosind vocile proprii. Aceste discuții, în special demonstrațiile, m-au convins de
nivelul extrem de ridicat de exactitate al meloterapiei și mi-au dat de înțeles că acest tip de
tratament are o aplicabilitate foarte largă și, prin urmare, enorm potențial.
În România, în acest moment, nu există un centru dedicat acestui tip de terapie, ea fiind
practicată doar punctual, în cadrul unor cabinete de psihiatrie, psihoterapie (ex. Secția de
Psihiatrie a Policlinicii Titan, București) sau în centre de terapie complementară (ex. Centrul
pentru tratamentul copiilor cu autism, București). Bazându-ne pe rezultatele dovedite până acum
prin cercetări științifice, crearea unui ansamblu dedicat atât terapiei, cât și a activităților de
cercetare, promovare, instruire și dezvoltare în domeniul meloterapiei este foarte oportună, în
special în contextul societății actuale, care creează un cadru de depersonalizare. Un asemenea
centru ar oferi posibilitatea de aducere în prim-plan a acestui tip de terapie, care este unul dintre
cele mai avantajoase atât pentru tipul de individ urban de astăzi, dar și pentru bolnavii psihic
pentru care medicația nu este suficientă.
De asemenea, un astfel de program, bazat pe interdisciplinaritate, ar fi o oportunitate
deosebită de cercetare. Tocmai în această idee, un centru de meloterapie ar putea fi realizat în
relație cu universitățile și facultățile implicate (Muzică, Psihologie, Medicină și chiar
Arhitectură, pentru aspectul practic - acustică, lumină, peisaj - și prin impactul social), prin
investiții ale Ministerului Educației și Cercetării și prin fonduri europene.
OPORTUNITATEA INTERVENȚIEI PE AMPLASAMENTUL ALES
Particularitatea amplasamentului ales este dată în primul rând de istoria pe care o are.
Terenul este amplasat între str. sgt.Nuțu Ion și str. Progresului, sector 5, București și s-a
dezvoltat în imediata vecinătate a căii ferate, ca spațiu destinat industriei, fabricilor și
depozitelor, dar fără a se extinde în zonele învecinate, unde s-au dezvoltat cartiere de locuințe.
Dupa dezafectarea liniilor și, mai târziu, oprirea producției, terenul a fost utilizat pentru depozite
și hale pentru vânzarea diferitelor produse de tip piese auto, instalații etc.. Împreună cu alte 2-3
amplasamente similare din București (de exemplu, terenul fostelor Antrepozite Rahova), zona
rămâne o piedică în calea dezvoltării orașului și, de asemenea, reprezintă perpetuarea unei
situații atipice, absurde, de zonă slab construită și fără perspective de îmbunătățire, în mijlocul
unei metropole europene în continuă creștere socio-economică.

43
Prin PUZ-urile din 2008 și
2013, întreaga fostă zonă
industrială este propusă spre
demolare și spre modernizare, prin
fragmentarea insulei și crearea de
legături rutiere cu artere și zone
importante ale orașului. În
contextul acestor propuneri, plus
construcția metroului în imediata
vecinătate, amplasamentul devine
un extrem de important catalizator
al intervențiilor viitoare. De altfel,
pe terenul cuprins între str. Nuțu
Ion, str. Progresului și Răzoare,
urmează să se realizeze un ansamblu de locuințe colective înalte, birouri și funcțiuni
complementare, dedicate unei categorii sociale mai ridicate decât actualul nivel al zonei, ceea ce
va potența alte intervenții dedicate creșterii calității vieții, printre care și un posibil centru de
meloterapie. De asemenea, existența a numeroase instituții de învățământ, printre care chiar
Facultatea de Psihologie și Facultatea de Medicină, în apropierea amplasamentului, împreună cu
vecinătatea unei clinici de psihoterapie și dezvoltare personala, plus Institutul pentru recuperarea
capacității de muncă, oferă justificarea necesară amplasării unei asemenea funcțiuni în această
zonă.
CONCEPT
Mai departe de funcțiunea propriu-zisă, centrul de meloterapie își propune să folosească
arhitectura în sprijinul și folosul activității terapeutice. Exteriorul preia elemente ale cadrului
natural, rezultând o formă fluidă, lipsită de agresivitate, care să nu intimideze utilizatorul. Dată
fiind apropierea, pe latura nord-estică, a unei artere puternic circulate și existența, în partea de
sud-vest, a zonei de terapie, s-au prevăzut zone-tampon, cu rol de izolator fonic, care joacă de
asemenea rol de intermediar în relația cu orașul. Principiile de compoziție volumetrică își au
inspirația în muzică, folosind principiul sistemului tonal pentru organizarea spațială funcțională.

44
În interior, spațiul recepției are scopul de a fi un buffer între exterior și funcțiuni, fiind
proiectat un spațiu amplu, bine luminat, dar suficient de intim, desfășurat pe două niveluri, care
să ofere informații vizuale clare și imediate despre distribuția funcțională. Materialele folosite
oferă sentimentul de căldură și de familiaritate, astfel încât beneficiarii terapiei să se simtă în
siguranță. Parcursul în zona de terapie asigură distribuția și orientarea corectă, dar, în același
timp, oferă varietate, surpriză, folosind lumină, culoare și materiale diferite. Această tratare are
rolul de a menține alert interesul utilizatorului și de a evita monotonia. Zona de tratament
medical este separată de zona de tratament psihologic, pentru a nu pune în pericol pacienții.
Parcursul fiecărei zone este adaptat nevoilor terapeutice, astfel încât să influențeze pozitiv și să
stimuleze eficacitatea ședințelor. Pentru a crea o legătură cu exteriorul, fără a disturba intimitatea
tratamentului, zona de terapie este prevăzută cu o serie de curți interioare, către care se deschid
cabinetele de lucru. Zona exterioară respectă principiile unei grădini terapeutice, oferind
posibilitatea unor sesiuni de tratament în aer liber. Vegetația are un rol foarte important, de
creare a sentimentului de intimitate și de detașare de contextul urban.

IV. BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE PRIMARĂ
Bowers, H., Interior materials and surfaces, Ontario, Ed. Firefly Books, 2004
Ching, Francis D.K., Architecture - Form, space and order, New Jersey, Ed. Wiley, 2007
Golu, M.; Dicu, A., Culoare și comportament, Craiova, Ed. Scrisul românesc, 1974
Jurov, C., Arhitectura ambianțelor. Elemente de teorie cognitivă și psihologie ambientală în
arhitectură, București, Ed. Capitel, 2006
Pallasmaa, J., The eyes of the skin. Architecture of the Senses, Chichester, Ed. Wiley, 2005
Sheehan, N.; Salman, K.; Burns, A., Old age psychiatry, New York, Ed. Oxford University
Press, 2009
Von Meiss, P., Elements of architecture: From form to place, Londra, Ed. Van Nostrand
Reinhold (International), 1990
Zumthor, P., Atmospheres, Berlin, Ed. Birkhauser, 2006

BIBLIOGRAFIE SECUNDARĂ
Birren, F., Color psychology and color therapy, Ed. McGraw Hill Book Co, New York, 1950

45
Bohhit,E., Principiile luminii și culorii, 1878

WEBOGRAFIE
http://altered-states.net/barry/newsletter220/
http://ccforum.com/content/15/2/218
http://ec.europa.eu/health/opinions/en/energy-saving-lamps/l-3/4-cfl-non-skin-diseases.htm
http://everydaylife.globalpost.com/calming-influences-children-autism-11630.html
http://healing.about.com/cs/colortherapy/a/aa_colortherapy.htm
http://healing.about.com/cs/colortherapy/a/uc_color0306.htm
http://psychology.about.com/od/sensationandperception/a/colorpsych.htm
http://steinhardt.nyu.edu/music/nordoff/
http://www.archdaily.com/177293/designing-for-autism-lighting/
http://www.autism.org.uk/living-with-autism/at-home/environment-and-surroundings.aspx
http://www.autismkey.com/interior-design-for-children-with-autism/
http://www.bamt.org/
http://www.chakrasincolour.com/colour_therapy_uses.php
http://www.colormatters.com/q-and-a/qa-music
http://www.ealingmusictherapy.org/
http://www.frontiersin.org/integrative_neuroscience/10.3389/fnint.2012.00107/abstract
http://www.music.colostate.edu/divisions/music-therapy
http://www.musictherapy.org/research/factsheets/
http://www.musictherapyresearchblog.com/
http://www.wbdg.org/design/psychiatric.php

ALTE SURSE
Discuție personală/interviu cu prof.dr. Stela Drăgulin (decan Facultatea de Muzică Brașov),
dr.psih. Mariana Anton (meloterapeut)
Discuție personală/interviu cu prof.dr. Doru Ursuțiu (profesor acustică Facultatea de Muzică)
Prelegere despre similitudini între compoziția arhitecturală și compoziția muzicală (prof.dr. Dan
Dediu, rector Universitatea Natională de Muzică București)
Documente primite personal, pe e-mail, în urma solicitărilor adresate unor asociații profesionale
(de exemplu Asociația Americana a Meloterapeuților)

46

S-ar putea să vă placă și