04.02.

2018 Actul Unic European

Actul Unic European

Actul Unic European (AUE) modifică Tratatele de la Roma, în vederea relansării procesului de integrare
europeană şi a realizării pieţei interne. Acesta modifică regulile de funcţionare a instituţiilor europene şi
extinde competenţele comunitare, mai ales în domeniul cercetării şi dezvoltării, al mediului şi al politicii
externe comune.
NAŞTERE
AUE, semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986 de către nouă state membre şi la 28 februarie 1986 de către
Danemarca, Italia şi Grecia, este prima modificare importantă a Tratatului de instituire a Comunităţii
Economice Europene (CEE). Acesta a intrat în vigoare la 1 iulie 1987.
Principalele etape care au condus la semnarea AUE sunt:

Declaraţia solemnă de la Stuttgart din 19 iunie 1983Acest text, elaborat pe baza planului realizat de
Hans Dietrich Genscher, ministrul german al Afacerilor Externe şi de omologul său italian, Emilio
Colombo, este însoţit de declaraţiile statelor membre privind obiectivele vizate în domeniul relaţiilor
interinstituţionale, al competenţelor comunitare şi al cooperării politice. Şefii de stat şi de guvern se
angajează să reexamineze progresele înregistrate în aceste domenii şi să decidă dacă este posibil să le
încorporeze în Tratatul privind Uniunea Europeană.
Proiectul de tratat privind instituirea Uniunii EuropeneLa solicitarea deputatului italian Altiero
Spinelli, se formează o comisie parlamentară pentru afaceri instituţionale în vederea elaborării unui
tratat care să înlocuiască Comunităţile existente cu o Uniune Europeană. Parlamentul European a
adoptat proiectul de tratat la 14 februarie 1984.
Consiliul European de la Fontainebleau din 25 şi 26 iunie 1984Inspirându-se din Proiectul de tratat al
Parlamentului, un comitet ad hoc compus din reprezentanţi personali ai şefilor de stat şi de guvern şi
prezidat de senatorul irlandez Dooge a examinat aspectele instituţionale. Raportul Comitetului prezidat
de M. Dooge invită Consiliul European să convoace o Conferinţă interguvernamentală pentru a
negocia un tratat cu privire la Uniunea Europeană.
Cartea Albă despre piaţa internă din 1985Comisia, la solicitarea preşedintelui său, Jacques Delors,
publică o Carte Albă care identifică 279 de măsuri necesare pentru realizarea pieţei interne. Cartea
propune un calendar şi data limită de 31 decembrie 1992 pentru realizarea acesteia.

Consiliul European de la Milano din 28 şi 29 iunie 1985 propune convocarea unei Conferinţe
interguvernamentale (CIG) care se deschide pe durata preşedinţiei luxemburgheze, la 9 septembrie 1985 şi se
încheie la Haga, la 28 februarie 1986.
OBIECTIVE
Principalul obiectiv al AUE este de a relansa procesul de construcţie europeană, în vederea realizării pieţei
interne. Aceasta părea dificil de realizat pe baza tratatelor existente, mai ales din cauza procesului decizional
din cadrul Consiliului, care impunea votul cu unanimitate în domeniul armonizării legislative.
De aceea, Conferinţa interguvernamentală care a condus la AUE a avut un dublu mandat. Pe de o parte, era
vorba de încheierea unui tratat în domeniul politicii externe şi de securitate comune şi, pe de altă parte, de un
act care modifica Tratatul CEE, mai ales în ceea ce priveşte:

procedura de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului;

puterile Comisiei;
puterile Parlamentului European;

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=LEGISSUM:xy0027&from=RO 1/4
04.02.2018 Actul Unic European

extinderea competenţelor Comunităţilor.

STRUCTURĂ
Actul Unic European este constituit dintr-un Preambul, din patru titluri şi dintr-o serie de declaraţii adoptate
în timpul Conferinţei.
Preambulul prezintă scopurile fundamentale ale tratatului şi exprimă voinţa statelor membre de a transforma
totalitatea relaţiilor dintre ele în vederea instituirii unei Uniuni Europene. Preambulul precizează, de
asemenea, caracterul unic al Actului, care reuneşte dispoziţiile comune privind cooperarea în domeniul
politicii externe şi al Comunităţilor Europene. De asemenea, subliniază cele două obiective ale revizuirii
tratatelor, şi anume „să îmbunătăţească situaţia economică şi socială prin aprofundarea politicilor comune şi
prin urmărirea de noi obiective” şi „să asigure o funcţionare mai bună a Comunităţilor”.
Titlul I cuprinde dispoziţiile comune privind cooperarea politică şi Comunităţile Europene. Titlul II este
consacrat modificărilor tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene, iar Titlul III cooperării europene în
domeniul politicii externe. Titlul IV cuprinde dispoziţiile generale şi finale.
CONTRIBUŢIILE TRATATULUI – MODIFICĂRI INSTITUŢIONALE
Pentru a înlesni realizarea pieţei unice, Actul Unic prevede creşterea numărului de domenii în care Consiliul
poate adopta deciziile cu majoritate calificată în locul unanimităţii. Acest lucru uşurează procesul de
adoptare a deciziilor, evitând blocajele inerente căutării unui acord unanim între 12 state membre.
Unanimitatea nu mai este necesară pentru luarea măsurilor privind realizarea pieţei interne, cu excepţia
măsurilor privind fiscalitatea, libera circulaţie a persoanelor şi drepturile şi interesele lucrătorilor salariaţi.
AUE instituie Consiliul European, oficializând astfel conferinţele şi reuniunile la nivel înalt dintre şefii de
stat şi de guvern. Competenţele acestui organ nu sunt, totuşi, precizate. Consiliul European nu are putere de
decizie, nici putere de constrângere, în raport cu celelalte instituţii.
Puterile Parlamentului au fost consolidate prin introducerea avizului conform al Parlamentului, în cazul
încheierii tratatelor de asociere. În plus, Actul Unic instituie procedura de cooperare, care consolidează
poziţia Parlamentului în cadrul dialogului interinstituţional, dându-i posibilitatea unei duble lecturi a
legislaţiei propuse. Domeniul de aplicare a acestei proceduri rămâne totuşi limitat la cazurile în care
Consiliul decide cu majoritate calificată, cu excepţia politicii de mediu.
Actul Unic clarifică dispoziţiile existente privind competenţele de execuţie. Articolul 10 modifică articolul
145 din Tratatul CEE. Astfel, în regulă generală, Consiliul delegă Comisiei competenţele de execuţie a
actelor. Consiliul nu îşi poate rezerva competenţa de execuţie decât în cazuri specifice. AUE face posibilă
instituirea unui Tribunal de Primă Instanţă (TPI). Toate cazurile pot fi transferate acestui Tribunal, cu
excepţia hotărârilor preliminare supuse de statele membre sau a chestiunilor preliminare.
CONTRIBUŢIILE TRATATULUI - MODIFICĂRI POLITICE
Articolul 8A defineşte în mod clar scopul Actului Unic, care este instaurarea progresivă a pieţei interne pe
durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992. Piaţa internă este definită drept „spaţiul fără
frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este
asigurată conform dispoziţiilor prezentului tratat”.
În ceea ce priveşte capacitatea monetară, Actul Unic nu permite instituirea unei politici noi, dar inserează
prevederi referitoare la capacitatea monetară. Convergenţa politicilor economice şi monetare se regăseşte în
cadrul competenţelor existente.
Politica socială este deja reglementată de Tratatul CEE, dar Actul Unic introduce două articole noi în acest
domeniu. Articolul 118A din Tratatul CEE autorizează Consiliul, care decide cu majoritate calificată în
cadrul procedurii de cooperare, să adopte dispoziţii minime pentru a promova „îmbunătăţirea mediului de
muncă, pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor”. Articolul 118B din Tratatul CEE atribuie
Comisiei misiunea de a dezvolta dialogul social la nivel european.
Actul Unic instituie o politică comunitară de coeziune economică şi socială pentru a contrabalansa efectele
realizării pieţei interne asupra statelor membre mai slab dezvoltate şi pentru a reduce disparităţile de

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=LEGISSUM:xy0027&from=RO 2/4
04.02.2018 Actul Unic European

dezvoltare între regiuni. Intervenţia comunitară se face prin intermediul Fondului European de Orientare şi
Garantare Agricolă (FEOGA) şi a Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER).
În ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea tehnică, articolul 130F din Tratatul CEE stabileşte drept obiectiv
„consolidarea bazelor ştiinţifice şi tehnologice ale industriei europene şi dezvoltarea competitivităţii sale
internaţionale”. Pentru aceasta, Actul Unic prevede crearea unor programe-cadru multianuale adoptate de
Consiliu în unanimitate.
Preocupările privind protecţia mediului la nivel comunitar erau deja menţionate în Tratatul de la Roma. Actul
Unic introduce trei articole noi (articolele 130R, 130S şi 130T din Tratatul CEE), care permit Comunităţii
„conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, contribuie la protecţia sănătăţii persoanelor şi
utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale”. Se precizează faptul că intervenţia Comunităţii în
domeniul mediului are loc doar dacă această acţiune poate fi realizată mai bine la nivel comunitar decât la
nivelul statelor membre (principiul de subsidiaritate).
Articolul 30 prevede ca statele membre să facă eforturi pentru a elabora şi aplica o politică externă comună la
nivel european. În acest scop, ele se angajează să se consulte cu privire la problemele de politică externă care
ar putea prezenta interes pentru securitatea statelor membre. Preşedinţia Consiliului este responsabilă pentru
iniţierea, coordonarea şi reprezentarea statelor membre faţă de state terţe în acest domeniu.
AUE: BILANŢ ŞI PERSPECTIVE
AUE a permis transformarea, la 1 ianuarie 1993, a pieţei comune în piaţa unică. Prin crearea de noi
competenţe comunitare şi prin reforma instituţiilor, AUE deschide calea integrării politice şi a uniunii
economice şi monetare, care vor fi instituite prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană.
MODIFICĂRI ADUSE TRATATULUI

Tratatul privind Uniunea Europeană, numit „Tratatul de la Maastricht” (1992) Tratatul de la

Maastricht reuneşte într-un singur ansamblu, denumit Uniunea Europeană, cele trei Comunităţi
(Euratom, CECO, CEE) şi cooperările politice instituţionalizate în domeniul politicii externe, al
apărării, al poliţiei şi al justiţiei. Acesta redenumeşte CEE, care devine CE. În plus, acest tratat instituie
uniunea economică şi monetară, introduce noi politici comunitare (educaţie, cultură, cooperarea pentru
dezvoltare, coeziunea) şi extinde competenţele Parlamentului European (procedura de codecizie).
Tratatul de la Amsterdam (1997) Tratatul de la Amsterdam a permis extinderea competenţelor
Uniunii prin instituirea unei politici comunitare a ocupării forţei de muncă, prin transferul unei părţi
din materiile care intrau anterior sub incidenţa Cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne,
prin măsuri menite să apropie Uniunea de cetăţeni şi prin posibilitatea unei cooperări mai strânse între
anumite state membre (cooperări consolidate). Acesta extinde procedura de codecizie şi votul cu
majoritate calificată la noi domenii, simplifică şi renumerotează articolele din tratate.
Tratatul de la Nisa (2001) Tratatul de la Nisa este consacrat în cea mai mare parte „reminiscenţelor”
de la Amsterdam, şi anume problemelor instituţionale privind extinderea şi care nu au fost soluţionate
decât parţial în 1997. Este vorba despre componenţa Comisiei, despre ponderarea voturilor în cadrul
Consiliului şi despre extinderea domeniilor supuse votului cu majoritate calificată. Acesta a înlesnit
utilizarea procedurii de cooperare consolidată şi a eficientizat sistemul jurisdicţional.
Tratatul de la Lisabona (2007)Tratatul de la Lisabona introduce vaste reforme instituţionale. Acesta
elimină vechea arhitectură instituţională introdusă de Tratatul de la Maastricht şi înlocuieşte
Comunitatea Europeană cu Uniunea Europeană. Acesta introduce, de asemenea, modificări
semnificative privind modul de funcţionare al instituţiilor europene, procesul decizional şi repartiţia
competenţelor între UE şi statele membre. Obiectivul este îmbunătăţirea procesului de adoptare a
deciziilor într-o Uniune extinsă, cu 27 de state membre. Tratatul de la Lisabona modifică, în plus,
numeroase politici interne şi externe ale UE. Acesta permite în primul rând instituţiilor să legifereze şi
să ia măsuri în domenii politice noi.

Prezentul tratat a fost modificat de asemenea prin următoarele tratate de aderare:

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=LEGISSUM:xy0027&from=RO 3/4
04.02.2018 Actul Unic European

Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei (1994), Acest tratat creşte numărul statelor
membre ale Comunităţii europene de la douăsprezece la cincisprezece.
Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei,
Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei (2003) Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii
Europene de la cincisprezece la douăzeci şi cinci.
Tratatul de aderare a Bulgariei şi României (2005). Acest tratat creşte numărul statelor membre ale
Comunităţii Europene de la douăzeci şi cinci la douăzeci şi şapte.

Referinţe
Tratate Data semnării Intrarea în vigoare Jurnalul Oficial
Act Unic European 28.2.1986 1.7.1987 JO L 169 din 29.6.1987
Tratatul privind Uniunea 7.2.1992 1.11.1993 JO C 191 din 29.7.1992
Europeană (Tratatul de la
Maastricht)
Tratatul de la Amsterdam 2.10.1997 1.5.1999 JO C 340 din 10.11.1997
Tratatul de la Nisa 26.2.2001 1.2.2003 JO C 80 din 10.3.2001
Tratatul de la Lisabona 13.12.2007 1.12.2009 JO C 306 din 17.12.2007
Tratate de aderare Data semnării Intrarea în vigoare Jurnalul Oficial
Tratatul de aderare a 24.6.1994 1.1.1995 JO C 241 din 29.8.1994
Austriei, Finlandei şi
Suediei
Tratatul de aderare a celor 16.4.2003 1.5.2004 JO L 236 din 23.9.2003
zece noi state membre
Tratatul de aderare a 25.4.2005 1.1.2007 JO L 157 din 21.6.2005
Bulgariei şi României

Ultima actualizare: 26.10.2010

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=LEGISSUM:xy0027&from=RO 4/4