Sunteți pe pagina 1din 8

c 

Totalitatea muşchilor din organism formează sistemul muscular. Muşchii reprezintă aproximativ
 
     . După locul pe care îl ocupă în organism şi funcţia îndeplinită,
muşchii se clasifică în: muşchi scheletici (somatici) şi muşchi viscerali.

c   
Muşchii scheletici constituie componente active ale sistemului locomotor. Sunt muşchi striaţi
voluntari. Contracţia acestora se efectuează la comanda directă a sistemul nervos central. Muşchii
scheletici menţin poziţia corpului prin contracţii tonice (tonus muscular) şi asigură deplasarea prin
contracţii rapide determinate de impulsurile provenite de la sistemul nervos.

Muşchii voluntari se mai numesc striaţi datorită faptului că, la examinarea microscopică
aranjamentul fibrilar care li formează le dă un aspect dungat. Ei işi exercita acţiunea prin scurtarea
lungimii, un proces denumit contracţie. Ei trebuie sa fie capabili de a produce o contracţie rapidă,
explozivă, de tipul celei pe care o efectuează muşchii membrelor inferioare în timpul unei sărituri, şi
de a menţine un tonus constant pentru a păstra corpul într-o postură normală.

Muşchii voluntari se găsesc în întreg organismul reprezentând o proporţie de 25 la suta din greutatea
corpului, chiar şi la un nou născut. Se comportă ca resorturi ataşate de diferite puncte ale scheletului,
determinând mişcarea anumitor oase, de la micul muşchi stapedius, care acţionează asupra scarifei,
un os mic al urechii medii, până la muşchiul gluteus maximus (marele fesier), care formează
majoritatea masei fesiere şi controlează mişcările articulaţiei şoldului.

După pozi ia în organism, mu chii somatici se împart în: mu chii capului, gâtului, trunchiului şi
membrelor.
Muşchii capului sunt: muşchii mimicii, muşchii cutanaţi grupaţi în jurul orificiilor orbitale, nazale şi
orificiului bucal (orbicularul buzelor), muşchii masticatori (maseteri şi temporali), muşchii limbii şi
muşchii extrinseci ai globului ocular.

Muşchii gâtului sunt: pielosul gâtului, ternocleidomastoidieni şi hiodieni.

Muşchii trunchiului sunt: muşchii spatelui şi ai cefei (trapez, marele dorsal), muşchii toracelui
(pectorali, dinţaţi, intercostali, diafragma) şi muşchii abdomenului (drept abdominal, oblici).

Muşchii membrului superior sunt: muşchii umărului (deltoid), muşchii braţului (biceps şi triceps
brahial), muşchii antebraţului (pronatori şi supinatori ai antebraţului, flexori şi extensori ai
degetelor) şi muşchii mâinii.

Muşchii membrului inferior sunt: muşchii fesieri, muşchii coapsei (croitor, cvadriceps femural,
biceps femural, adductori ai coapsei), muşchii gambei (gastrocnemian, pronatori şi supinatori ai
piciorului, flexori şi extensori) şi muşchii piciorului (extensori ai degetelor şi plantari).

După acţiunea lor principală, muşchii pot fi clasificaţi în: flexori şi extensori, abductori şi adductori,
supinatori şi pronatori, circulari (sfinctere) etc. Acelaşi muşchi poate determina una sau mai multe
mişcări ale unor segmente corporale (exemplu: tricepsul brahial poate determina adducţia, rotaţia şi
extensia braţului).

c 
 
Muşchii viscerali intră în structura miocardului, a pereţilor tubului digestiv, a vaselor sangvine,
acăilor urinare şi a uterului. Toţi muşchii viscerali posedă automatism propriu, datorat unor
formaţiuni care se depolarizează spontan şi generează unde lente de deoparizare, care determină
contracţii, independent de inevaţie.

Muşchii viscerali se comportă ca un sinciţiu în care excitaţia se propagă în toată masa muşchiului.
Inervaţia asigurată de sistemul nervos vegetativ are numai rolul de a diminua sau intensifica
activitatea acestor muşchi. Muşchii viscerali sunt constituiţi din două tipuri de ţesut muscular: striat
de tip cardiac, în miocard, şi ţesut muscular neted, în celelalte organe viscerale.

Pe lângă muşchii netezi viscerali, în organismul uman mai există şi alţi muşchi netezi: muşchii
erectori ai firelor de păr, muşchii ciliari şi muşchii netezi ai irisului, de tip multiunitar.

In muşchii netezi sau involuntari, fiecare fibră este o celulă alungită, fusiformă. Muşchii netezi nu
sunt sub controlul conştient al creierului, ei produc contracţia musculară necesară în procese cum ar
fi digestia, determinând peristaltismul intestinal, ce asigură transportul hranei.

c   


Mu chiul cardiac are o structură foarte asemănatoare cu cel voluntar, dar fibrele sunt mai scurte şi
groase, formând o reţea densă.
Inima este o mică structură a corpului compusă din muşchi striaţi de tip cardiac. Contracţiile inimii
sunt rezultatul impulsurilor produse de sistemul excitoconductor al inimii, care asigură expulzarea
sângelui din inimă în vasele sanguine.

ï    


Muşchii voluntari pot fi priviţi ca o serie de fascicule paralele de fibre adunate împreună pentru a
forma o unitate completă. Cele mai mici dintre ele - unităţile de bază ale activitaţii musculare - sunt
filamente de actină şi miozină, atât de fine încat pot fi obserate numai la microscopul electronic. Ele
sunt proteine cunoscute sub numele de proteine contractile.

Aceste filamente fascicule sunt denumite miofibrile. Printre miofibrile se află depozitele energetice
ale musşchiului sub formă de glicogen, şi furnizoni normali de energie, mitocondriile, în care
oxigenul şi substratul energetic sunt metabolizate pentru a produce energie.

Miofibrilele sunt grupate în fascicule mai mari numite fibre musculare. Acestea sunt de fapt celulele
musculare cu nucleii celulari dispuşi la periferie sub membrană. Fiecare fibră musculară vine în
contact cu o fibră nervoasă care îi declanşează acţiunea ori de câte ori este necesar. Fibrele
musculare sunt grupate în fascicule, cu un înveliş de ţesut conjunctiv.

Un muşchi de dimensiuni mici este alcătuit din puţine fascicule de fibre, în timp ce un muşchi de
dimensiuni mari, cum ar fi gluteus maximus, poate fi alcătuit din sute de fascicule.

Întregul muşchi este învelit într-un ţesut fibros. Are un corp muscular gros care se îngustează la
capete, formând tendoanele, fiecare din acestea înserându-se pe un os.

Structura muşchiului neted nu prezintă acelaşi aranjament geometric ordonat al filamentelor şi


fibrelor; ea este constituită din celule fusiforme dispuse neomogen, deşi are o contracţie dependentă
de acţiunea filamentelor de miozină şi actină.

Observată la microscop, structura muşchiului cardiac este totuşi aceeaşi ca a muşchiului voluntar, cu
excepţia faptului că fibrele formează o reţea.

   | |  

Proprietă ile fundamentale ale muşchilor sunt: elasticitatea, plasticitatea, excitabilitatea şi
contractibilitatea.

þ . Reprezintă proprietatea muşchiului striat scheletic de a reveni la forma iniţială după
începerea acţiunii forţei care a determinat extensia sa.

 . Reprezintă proprietatea muşchilor netezi vicerali de a-şi menţine constantă tensiunea
la diferite grade de distensie.

þ  . În repaus, sarcolema fibrei muculare este polarizată. Potenţialul de membrană al
fibrei este de -80 la -100 mV. Acţiunea unui stimul fizic, chimic, electric sau "in situ" numai a
influxului nervos produce depolarizarea sarcolemei.
Între stimularea fibrei muculare sau a muşchiului în totalitate şi apariţia contracţiei există un interval
de timp de 1 ms, numit periodă de lantenţă. Influxul nervos, venit prin fibrele motorii, este transmis
fiecărei celule musculare din cadrul unităţilor motorii prin intermediul plăcii motorii.

Placa motorie sau sinapsa neuro musculară are ca mediator chimc acetilona. Mediatorul determină
depolarizarea sarcolemie şi producerea potenţalului de placă, ce se răspândeşte prin sistemul tubulr
de membrane şi apoi prin reticulul sarcoplasmic al celulei musculare.

Durata de propagare a undei de depolazizare de-a lungul fibrei este de 2-5 ms la viteza de 12 m/s.
Înacest interval de timp, fibra se află în perioada refractară, ceea ce însamnă că, dacă frecvenţa
stimulilor este ridicată, fibra nu va putea răspunde la fiecare dintre aceşti stimuli.

În cazul muşchilor viscerali, excitantul nu mai este influxul nervos, ci depolarizarea spointană a
unora dintre fibre. Plăcile motorii lipsesc. Transmiterea influxului de la o celulă la alta lipsesc prin
punţile existente între celule.

 
  . Reprezintă proprietatea muşchiului de a răspunde prin contracţie la acţiunea unui
stimul. Contracţia se desfăşoară în mai multe faze:

- eliberarea Ca din reticulul sarcoplasmic datorită depolarizării membranei acestuia şi ceştereii


permeabilităţii ei. Această fază reprezintă cuplarea excitaţiei cu contracţia;

- cuplarea actinei cu miozina şi formarea actomiozinei, proces de activare favorizat de Ca;

- scindarea ATP-ului produs prin oxidare aerobă în ciclul Krebs, datorită acţiunii enzimatice a
complexului actomiozinic;

_ _
  
  

- faza de contracţie constă în scurtarea formaţiunilor contractile ale sarcomerelor, prin alunecarea
filamentelor de actină printre cele de miozină, mecanism glisant de apropierre a discurilor
întunecate, cu consum energetic. Dureazăîntre 10 şi 40 ms;

- faza de relaxare constă în repolarizarea membranelor şi reintroducerea, cu consum energetic, a Ca


în RE, deci reinstalarea stării de repaus.

La o excitaţie, muşchiul răspunde printr-o contracţie simplă, secusa muculară. Aceasta se întâlneşte
rar în organism. Durata acesteia diferă în funcţie de tipul de muşchi.

Contrcţiile unice sau repetate de scurtă durată utilizează energia produsă în repaus prin oxidarea
celulară a substanţelor energetice şi acumulată sub formă de ATP şi CP (cretinfosfat). Cretinfosfatul
asigură, pe termen scurt, refacerea ATP.

    !"_ 

__  



Stilularea repetată a muşchiului în faza de relaxare determină apariţia contracţiilor tetanice: tetanos
incomplet sau complet, în funcţie de frecvenţa stimulilor. Aceasta predomină în activitate motorie a
organismului. Efortul muscular de lungă durată (peste un minut) epuizează rezervele de ATP şi CP,
duă care se intesifică respiraţia celulară mitocondrială, care asigură energia necesară. În acest caz,
oxigenul este insuficient, motiv pentru care oxidrea glucozei se realizează în cea mai mare parte
anaerob; se crează o "datorie de oxigen" şi o acumulare de acid lactic, toxic pentru muşchi.

 _ ! !# $_ 

Perioada de refacere. După efort, procesele oxidative se mai păstrează intense o perioadă necesară
refacerii rezervelor de ATP şi Cp şi metabolitării acidului lactic. Acum plămânii pot asigura
necesarul de O2, deci repiraţia celulelor musculare este integral aerobă. Spunem că în această
periodă se achită "datoria de oxigen".

 _ ! !# $_ 


 ||   

(
  
 . Fibra musculară se supune legii "totul sau nimic", dar muşchiul "in situ" are
contracţie gradată. Gradarea se realizeză prin creşterea numărului unităţilor motorii activate, în
funcţie de intensitatea şi frecvenţa stimulilor. Forţa de contracţie este maximă când intră în activitate
toate fibrele muşchiului respectiv şi varază între 3,6 - 10 kg/cm2.

Muşchii netezi se contractă mai lent, deoarece lipseşte sistemul transversal de tuburi, iar reticulul
sarcoplasmic este slab dezvoltat. Ionii de Ca, necesari cuplării proteinelor contractile, pătrund din
mediul extracelular prin sarcolemă în urma depolarizării şi sunt expulzaţi după refacerea
potenţialului de substanţe energetice, deci prezintă o dependenţă mi mare faţă de degradările aerobe.

Muşchii netezi, neavând inserţie pe oase, au o libertate de contracţie şi extensie mai mare, putând fi
supuşi unor deformări mult mai importante.


    

 
   
 modifică tensiunea muşchiului, dar lungimea rămâne constantă.
Caracterizează musculatura posturală. Nu produce lucru mecanic, ci căldură.

 
     este aceea în care tensiunea rămâne constantă, dar variază lungime. Este
caracteristică majorităţii muşchilor scheletici. Realizează lucru mecanic şi produce mişcare.

În activitatea obişnuită, muşchiul trece prin faze de contracţie izometrică şi izotonică, iniţierea
oricărei contracţii fiind, de obicei, izometrică.

Oboseala musculară. Se manifestă prin diminuarea capacităţii de travaliu muscular. Se datorează


scăderii randamentului energetic, acumulării de acid lactic, lipsei de O2, epuizării substanţelor
macroergice şi a mediatorilor chimici la nivelul plăcilor motorii.


  
    
 . Energia chimicp eliberată în timpul contracţiei este convertită
circa 30% în lucru mecanic şi circa 70% în energie calorică. Muşchii sunt principalii generatori de
căldură, atât prin tonusul muscular, cât şi prin contracţii mici şi fracvente numite frisoane,
declanşate în mod reflex la expunerea la frig.

Deosebim o căldură de repaus, componentă a termogenezei, degajată tot timpul de muşchi, şi o


căldură de activitate, eliberată în timpul contracţiei.

?   
este starea de contracţie permanentă, dar parţială, a musculaturii. În fiecare
moment, un mic număr de fibre musculare din totalul fibrelor unui muşchi se află în contracţie şi
determină o stare de uşoară tensiune a musculaturii, caracteristică pentru stare de veghe.

Prin contracţia succesivă a unor grupe de fibre se asigură permanenţa tonusului muscular, cu rol
esenţial în menţinerea posturii normale, în mimică, în termoreglare etc.

Tonusul muscular, fenomen de natură reflexă, este menţinut de impulsuri provenite de la SNC prin
nervii motori, pe baza informaţiilor primite de la proprioceptori.

Asigurarea poziţiei normale a corpului se realizează prin contracţii tonice posturale. Tonusul
postural este un proces reflex complex, controlat de SNC şi relizat prin acţiunea unor grupe
musculare tensoare şi extensoare, agoniste şi antagoniste, cu participare unor pârghii osteoarticulare.

Locomoţia şi orostatismul sunt rezeultatul activităţii fiziologice conjugate a componentelor


biomecanice pasve (sistemul osteoarticular) şi active (sistemul mucular), areceptorilor, nervilor şi
centrilor nervoşi. Realizarea actului locomotor presupune succesiunea unor evenimente
informaţionale şi efectoare: mesaj senzitiv, mesaj motor reflex sau voluntar, contracţie musculară şi
mobilizarea componentelor osteoarticulare. Grupele de muşchi argonişti şşi antagonişti acţionează
într-o anumită succesiune şi sincronizare, realizată reflex sau voluntar, cu menţinerea proiecţiei
centrului de greutate în poligonul de sprijin al corpului. În cazul eforturilor de mare intesitate se
instalează hipoxia.



 
Tendoanele joacă un rol important într-o gamă variată de mişcări. În principiu, tendonul uneşte
partea activă sau corpul muşchiului cu structura - un os - care va fi mobilizata. Forţa de contracţie a
fibrelor musculare este concentrată şi apoi transmisă prin tendon, realizând tracţiunea structurii
interesate şi realizând astfel mişcarea.

Tendoanele sunt extensii specializate ale muşchilor şi sunt formate din ţesut conjunctiv, care leagă
fasciculele de fibre musculare şi care se unesc şi se extind în afara muşchiului sub forma unui
cordon inextensibil. Ele au puţine terminaţii nervoase, flind, în principal, ţesuturi inactive şi cu o
vascularizaţie săracă. La o extremitate, ele se formează din corpul muşchiului iar la cealaltă
extremitate se fixeaza de os, unele dintre fibre fiind încastrate chiar în structura osoasă.

Există mai multe tendoane localizate aproape de suprafaţa corpului şi care pot fi simple cu uşurinţă.
De exemplu, ligamentele posterioare ale articulaţiei genunchiului care controlează flexia
genunchiului. Tendoanele sunt, de asemenea, întâlnite acolo unde există un mare număr de
articulaţii care efectuează mişcări într-un spaţiu relativ mic, deoarece ele ocupă mult mai puţin
spaţiu decât muşchii. Astfel, ambele feţe ale mâinilor şi picioarelor conţin un întreg set de diferite
tendoane. Muşchii ce acţionează aceste tendoane sunt situaţi la distanţă de nivelul braţelor şi
picioarelor.

Un tip particular de tendon se află în conexiune cu ţesutul muscular care formează peretele inimii,
favorizând acţiunea de pompă a acesteia. Aici, benzi dense de ţesut fibros formează structuri solide
în interiorul muşchiului cardiac, care îi conferă o structură mai fermă.

Teaca tendinoasă este un manşon cu perete dublu care izolează, protejează şi lubrifiază tendonul,
astfel încât posibilitatea unei leziuni prin presiune sau frecare este redusă la minimum. Spaţiul dintre
cele două straturi ale tecii tendinoase conţine lichid aşa încat ele alunecă cu uşurinţă unul peste
celălalt.

Organismul nu poate efectua mişcari repetate de acelaşi tip fără apariţia unei leziuni sub formă de
inflamaţie. Aceasta se întamplă deoarece perioadele de repaus sunt necesare pentru înlocuirea
lichidului lubrifiant. Dacă acest lucru nu se întampla şi sistemul funcţioneaza făra o lubrifiere
adecvată, cele două straturi ale tecii încep să se erodeze. Continuarea mişcarii va produce durere şi
va determina un sunet numit crăcment. Acesta este mecanismul care stă la baza condiţiei denumite
tenosinovită - inflamaţia tecii tendinoase. Utilizarea rapidă şi neobişnuită a unui set particular de
muşchi are o probabilitate mare de a duce la tenosinovită.