REVIZIUREA REGULAMENTULUI

EUROPEAN PRIVIND PROCEDURILOR

DE INSOLVENȚA
Propuneri realizate de INSOL Europa
 CAPITOLUL IV
Furnizarea de informații pentru creditori și depunerea
memoriului pentru creanțele acestora

Articolul 39
Dreptul pentru recuperearea creanțelor
Orice creditor cu domiciliul sau sediul social într-un stat membru altul decât statul în care a
avut loc deschidera procedurii, inclusiv autoritățile fiscale și de securitate socială al statelor
membre, va avea dreptul de a-și recupera creanțele prin intermediul procedurii de insolvență
în scris.

Articolul 40
Datoria de a informa creditorii
1.De îndată ce procedura de insolvență a fost deschisă într-un stat membru, instanța din
cadrul statului sau lichidatorul desemnat de aceasta trebuie să informeze imediat creditorii
cunoscuți care au domiciliul de reședință sau sediul social în alte state membre.
2.Aceste informații furnizate prin transmiterea unor notificări individuale, include în special
termenele, sancțiunile prevăzute în ceea ce privește nerespectarea termenelor, organismul sau
autoritatea abilitată să înregistreze cererile de admitere a creanțelor și celelalte măsuri
stabilite. O astfel de notificare include aspectele referitoare lacondițiile creditorilor ale căror
creanțe sunt preferențiale sau cu garanții reale, trebuie să depună cererei specifice.

Articolul 41
Conținutul cererii de admitere a unei creanțe
Un creditor va trebui să trimită copii după documentele justificative, dacă este cazul, și să
indice natura creanțelor, data apariției sale și valoarea acesteia, precum și prezentarea
preferințelor, garanție reală sau o rezervare de titlu în ceea ce privește creanța și menționarea
activelor care sunt acoperite de garanția invocată.
Articolul 42
Limbile oficiale utilizate
1.Informațiile prevăzute la articolul 40 trebuie să fie furnizate în limba oficială a uneia dintre
limbile oficiale ale statului în care a fost deschisă procedura de insolvență. În acest scop va fi
utilizat un formular care va purta titlul Invitația pentru restituirea creanțelor. Limitele de
timp trebuie respectate în toate limbile oficiale ale instituțiilor din Uniunea Europeană.
2. Orice creditor care își are reședința sau domiciliul sau sediul social într-un stat membru
altul decât în statul în care a fost deschisă procedura de insolvență pot înainta deptul de
recuparere a creanțelor în limba oficială sau într-una din limbile oficiale din cadrul acestlui
stat. Totuși, în acest caz, admiterea recuperării creanțelor sale trebuie să poarte titlul
Prezentarea creanței în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului în care a
fost deschisă procedura de insolvență. În plus, el poate fi obligat să furnizeze o traducere în
limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului în care a fost deschisă procedura de
insolevență.
 CAPITOLUL V
Insolvența unor grupuri de societăți1

Grupuri de societăți
V.1. Regulamentul se aplică doar societăților independente. Nu există prevederi cu privire la
insolvențele demarate de grupuri de societăți. Din moment ce majoritatea societăților sunt
organizate ca grupuri de societăți, absența unor astfel de norme poate cauza dificultăți
considerabile. În special, problemele apar atunci când activele sunt deținute de societăți
dinstincte sau activitățile sunt desfășurate în societăți distincte în așa fel încât divizarea
procesului de vânzare ar putea cauza o pierdere considerabilă a valorii activelor. De exemplu,
acest lucru este valabil pentru grupurile care dețin active în sectorul de cercetare-dezvoltare.
De multe ori, un brevet în sine nu reprezintă o valoare ridicată, însă poate avea valoare
semnificativă în conexiune cu alte brevete sau licențe deținute de alte societăți din grup. In
acest caz deschiderea procedurii de insolvență în ceea ce privește societăți diferite și numirea
de administratori distincți pentru fiecare dintre societate poate conduce la dezintegrarea
afacerilor, în detrimenul creditorilor tuturor societăților.
V.2. Trebuie remarcat faptul că conceptul de insolvență de grup nu implică în mod necesar
drept consecință faptul că toate societățile din grup pot fi puse împreună într-un singur sistem
de active. Dimpotrivă, în acele sisteme legale în care predomină astfel de doctrine se face
referire în mod normal la doctrine de consolidare de fond. De fapt, există o singură necesitate
de a aplica consolidarea de fond în acele cazuri în care nu este posibilă determinarea căror
active și / sau pasive și / sau contracte aparțin anumitei societăți din cadrul grupului. Totuși,
în marea majoritate a cazurilor, implicarea insolvenței grupurilor este importantă coordonarea
procedurilor de insolvență ce poate avea loc fără pierderea identității a uneia dintre entitățile

1
Pentru insolvența grupurilor de societăți, a se vedea literatura menționată la nota de subsol 4, și Mevorach, I.,
Mevorach, I., Appropriate treatment of corporate groups in insolvency: a universal view, EBOR 2007, 8(2),
179-194, Centralising insolvencies of pan-European corporate groups, JBL2006,Aug, 468-486, Centralising
Insolvencies of Pan-European Corporate Groups: a Creditor’s Dream or Nightmare, in: Journal of Business Law
2006, 468ff, Determining the proper venue for multinational corporate groups’ insolvency, Paper presented to
Insol International Academics, Cape Town, South-Africa, March 18, 2007, Appropriate Treatment of Corporate
Groups in Insolvency: AUniversal View, in: 8 European Business Organisation Law Review 2007, 179ff and
Insolvency Within Multinational Enterprise Groups, Oxford University Press 2009; N.W. Tollenaar, Dealing
with the Insolvency ofMultinationalGroups under the European Insolvency Regulation, Tijdschrift voor
Insolventierecht 2010, p. 94ff, and: Proposal for reform: Improving the Ability to rescue Multinational
Enterprises under the Insolvency Regulation, International Insolvency Law Review 3/2011, 252ff; B. Wessels,
Multinational Groups of Companies under the EC Insolvency Regulation: where do we stand?,
Ondernemingsrecht 2009-5, pp. 243-249; Rainey, K., The European Insolvency regulation and the treatment of
group companies: an analysis, Int. C.R. 2006, 3(6), 322-328.
din cadrul grupului. Prin urmare, punctul de plecare ar trebui să fie faptul că toate grupurile
de societăți sunt tratate ca entități separate, cu active și pasive separate. Sugestiile cu referire
la cazurile rare de consolidare de fond sunt abordate mai jos.
V.3. O posibilă soluție pentru problematica coordonării ar putea fi includerea unei prevederi
în regulament care să ateste că, în ceea ce privește grupurile de societăți, centrele intereselor
de bază ale societăților europene, sunt considerate a fi centrul de importanță pentru fiecare
filială. Această soluție ar putea avea mai multe avantaje. În primul rând, în cazul insolvenței
de grup, centrul de interese ridicat ar trebui să protejeze coordonarea procedurilor de
insolvență în ceea ce privește toate societățile grupului și în al doilea rând ar trebui să
protejeze aplicarea regulamentului atunci când compania afectată este localizată în afara
Uniunii Europene. Cu toate acestea, există și anumite dezavantaje. În primul rând, pentru
creditorii unei filiale, ar fi mai dificil de stabilit care sunt interesele organizației centrale.
Contrar situației curente, locația filialei nu ar putea fi suficientă în stabilirea unui nivel
echitabil al intereselor centrale, și prin urmare, se aplică dispoziția specială pentru procedurile
de insolvență. Pentru a determina interesele societății-mamă, creditorul va trebui să
investigheze structura grupului. În al doilea rând, centrul filialei ar trebui să fie considerat a fi
situat în centrul grupului, indiferend dacă societatea-mamă sau alte organizații din cadrul
grupului deschid procedura de insolvență. Acest lucru înseamnă că un regim de insolvență
special se va aplica, chiar dacă filiala a fost singura organizație din cadrul grupului care a
deschis preocedura de insolvență. Abordarea alternativă, prin care centrul intereselor de bază
este considerat a fi situat la nivelul sediului grupului dacă în alte organizații au deschis
procedura de insolvență, este neatractivă din diferite motive. Cel mai important este faptul că
este imposibilă determinarea prealabilă a cărui tip de regim de insolvență ar putea fi aplicat la
procedura deschisă de filiala în cauză. În al treilea rând, presupunând că criteriul pentru a fi
considerat filială, deținerea de către societatea-mamă a mai mult de 50% din acționariat ar
putea simplifica schimbarea intereselor centrale prin transferul acționariatului filialei către o
altă societate din cadrul grupului. În cele din urmă este îndoielnic dacă acest tip de
construcție sau abordare ar putea rezulta din principalele proceduri de insolvență care au un
impact complet asupra filialei. De obicei, filialele vor avea încă o unitate în țara de
proveniență și toate activele vor fi locate în respectiva țară. Motivul pentru acesta este că
atunci când organizațiile internaționale sunt structurate ca grupuri de societăți mai degrabă
decât societăți cu filiale, o filială într-o anumită țară va limita de multe ori activitățile sale,
sau cel puțin activele deținute. Deschiderea procedurilor principale, referitoare la subsidiare,
în statul în care este localizat sediul central al grupului de societăți, va fi deseori urmată de
deschiderea unei proceduri secundare în statul membru în cadrul căruia filiala este localizată.
În proceduri secundare se va include întregul patrimoniu al filialei.
V.4. Având în vedere dezavantajele prezentate mai sus (spre exemplu evidențierea intereselor
filialei), INSOL Europa sugerează o altă soluție, mai puțin drastică. În esență, propuneerea
este că dacă filiala și societatea-mamă, ambele vor intra în procedura de insolvență,
lichidatorul societății de bază va avea puteri similare cu lichidatorul din procedura secundară.
Prin urmare, punctul de plecare ar fi aplicarea, în mai multe sau mai puține argumente din
articolul 27 din Regulament. Mai jos, în primul rând sunt discutate principalele principii și
ulterior trecute în revistă abordarea unor prevederi ale Regulamenului.
V.5. Întrucât funcționarea coordonării ar trebui să fie atribuită uneia dintre proceduri a uneia
dintre societăți din cadrul grupului, apare problema despre cum ar trebui să fie definite aceste
procedure. INSOL Europa sugerează că procedura de grup ar trebui să constituie principala
procedură de insolvență a ultimei societăți deținătoare cu centre de inters în Uniunea
Europeană care se află în procedura de insolvență. Câteva exemple ar putea ilustra acest
fenomen :
V.6. X este compania deținătoare a societăților Y și Y erste societatea-mamă a societății Z. X,
Y și Z au principalele centre de interes în cadrul Uniunii Europene. Toate cele trei societății
au deschise proceduri principale de insolvență. X este considerată ca find societatea-mamă iar
procedurile acestei societăți coordonează principalele proceduri. Acest exemplu este
exemplificat mai în figura de mai jos. Simbolul neutru ! indică faptul că compania a intrat în
procedura de insolvență.

V.7. Dacă compania X nu are centrele de interes în cadrul Uniunii Europene, dar Y are,
procedurile societății Y sunt considerate ca fiind procedurile principale ale grupului.
V.8. Dacă Y nu are centrele de interes în Uniunea Europeană, dar societățile X și Z au,
procedurile principale ale societății X sunt proceduri principale asimilate grupului.

V.9. În ceea ce privește definirea csoceității-mamă, INSOL Europa sugerează că acestea sunt
soceitățile care au acționari cu drept de vot în celelalte societăți ; dacă nici o socitate nu
îndeplinește o astfel de definiție atunci este valabil faptul că societatea are dreptul de a
elimina majoritatea membrilor din administrație, management sau corpul de supraveghere al
ceilelalte societăți și este în același timp un acționariatsau sau membru în altă societate,
respectiv compania care exercită principala influență asupra altei societăți asupra căreia este
acționariat sau membru în temeiul unui contract încheiat cu o altă societate sau prevedere la
actul constitutiv. Definiția este derivată din definirea societății deținătoare din Directiva 17 a
Consiliului 83/349/EEC din 13 Iunie 1983 în temeiul articolului 54 alineatul 3 litera g din
Tratatul aspra consolidării conturilor. Definiția grupului de societăți, societăți deținătoare,
subsidiară și procedurile de bază ale grupului sunt incluse în Articolul 2.
V.10. După cum s-a menționat anterior, ar putea fi necesar în mod substanțial consolidarea a
două sau mai multe societăți insolvente în cazurile în care nu există posibilitatea determinării
căror active și/sau passive și/sau contracte aparțin anumitor societăți. Prin urmare, în cazul în
care posiblitatea de consolidare de fond trebuie să fie furnizată prin Regulamentul privind
insolvența, primele întrebări la care trebuiesc regăsite răspunsuri sunt : care instanță va
coordona procedura de consolidare de fond ? și care instanță va decide consolidarea de fond ?
În ceea ce privește prima întrebare, INSOL Europa sugerează că procedurilor principale ale
societații deținătoare este instanța care ar trebui să supravegheze procedurile de consolidare
de fond. Întrucât în cadurl acestei propuneri, procedurile vor trebui să înceteze ca rezultat al
consolidării, INSOL Europa sugerează că instanța de supraveghere a acestor proceduri ar
trebui să decidă asupra consolidării de fond.
V.11. Piesa centrală a prevederilor grupului ar trebui să reflecte posibilitatea de a propune un
plan care acoperă două sau mai multe societăți de grup. În esență, ar trebui să ofere
mecanisme de restructurare care ar pute ape de o parte să constate și să determine că fiecare
creditor va primi cel puțin tot ceea ce echivaleză cu valoarea datorată către debitor și pe de
altă parte proceduri care sunt în conglomerare sunt salvate și nu cad victimă unei lipse de
coordonare în configurațiile internaționale. O explicație mai profundă este realizată în cadrul
comentariilor de la capitolul VI.

Articolul 43
Deschiderea procedurilor principale ale grupului
Deschiderea procedurilor scurte din cadrul articolului 3(1) cu privire la societățile deținătoare
ca urmare a hotărârilor judecătorești inițiale sau declarate ulterior ar putea să declare că astfel
de procedure ar putea fi proceduri principale. Dacă în urma deschiderii unuia dintre aceste
procedure principale o altă societate nu îndeplinește condițiile necesare societății-mamă și în
cazul în care această societate a deschis acțiunea de insolvență ar trebui să transforme
procedurile inițiale ale grupului în proceduri elaborate sub respectarea Articolului 3(1) care
nu fac referire la proceduri destinate grupurilor de societăți. Orice hotărâre în temeiul
prezentului articol trebuie să fie recnoscut în toate statele membre din moment ce își produce
efectele în statul în care s-a produs deschiderea procedurii și nu poate fi contestată în alte
state membre.

Articolul 44
Atribuțiile lichidatorului aprocedurilor principale ale grupului
 1. Lichidatorul procedurilor principale ale grupului face referire la la procedurile de
insolvență care implică filialele și atribuțiile lichidatorului după cum sunt furnizate în
cadrul Articolului 29 în cadrul alineatelor a, 31, 31a, 33, 34 și 37.
2. Lichidatorul procedurilor principale al filialelor nu mai are putere și drepturi în
temeiul Articolului 29 (a), 31(3), 31a, 32(3), 33, 34 și 37.
3. Informațiile furnizate de către lichidatorul procedurilor principale ale grupului către
către lichidatorul procedurilor principale ale filialelor sunt limitate la nivelul
informațiilor care sunt importante pentru procedurile de insolvență ale subsidiarei. Nu
există obligații din punct de vedere al lichidatorului procedurilor principale ale
grupului de a informa lichidatorul subsidiarului cu privire la progresul demersului de
recuperare și verificare creanțe, cu excepția cazului în care atât societatea-mamă cât și
filiala sa sunt răspunzătare pentru aceleași creanțe.
4. Obligațiile în temeiul Articolului 31(2) se aplică în cazul procedurilor de insolvență
ale grupurilor de societăți.
5. Lichidatorul procedurilor principale ale grupului pot realiza o cerere sub Articolul 33
cu privire la procedurile principale ale subsidiarelor. O cerere din partea lichidatorului
procedurilor principale ale grupului în temeiul Articolului 33 cu privire la subsidiare
ar trebui să fie respinsă doar dacă garantează faptul că se manifestă în mod vădit
împotriva creditorilor subsidiarelor.

Comentarii asupra Articolului 44

44.1 În esență acest articol aplică regulile coordonării furnizate de către Articolul 29 până la
Articolul 38 cu privire la relația dintre lichidatorul procedurilor principale ale grupului sau
procedurilor teritoriale ale subsidiarei. Cu toate acestea nu toate regulile ar trebui să fie
aplicate exact în același mod. Motivul pentru acest aspect este reprezentat de faptul că
procedurile principale și secundare cu privire la aceleași societăți fac referire în mod esențial
la aceiași creditori. Spre exemplu, articolul 32 evidențiază printre altele faptul că lichidatorul
procedurilor principale poate pretinde în cadrul unor proceduri secundare drepturi care au fost
déjà depuse în cadrul procedurilor principale. Întrucât nu există o identitate echivalentă ale
creditorilor dintre socieatea-mamă și filială, nu există nici un motiv de a aplica aceași regulă
în cadrul acestui caz. Atribuția de coordonare a puterii lichidatorilui procedurilor principale
ar trebui să cuprindă consecvența că anumite puteri nu mai sunt la dispoziția lichidatorului
procedurilor principale ale filialei (vis-a-vis de procedurilor secundare ale filialei).
Articolul 45
Planul de salvare
1. În cazul în care legea este aplicabilă procedurilor de insolvență cu referire la
subsidiare permit ca astfel de proceduri să fie închise fără a fi necesară lichidarea
printr-un plan de salvare, o compoziție sau o măsură comparabilă, lichidatorul
procedurilor principale al grupului este abilitat să propună astfel de măsuri sau să
propună măsuri noi. Închiderea procedurilor de insolvență printr-o măsură menționată
în fraza aterioară nu va deveni definitivă fără consimțământul lichidatorui
procedurilor principale al grupului ; cu toate acestea, eșecul acestui acord ar putea
deveni final doar dacă interesul financiar al creditorilor grupului de societăți care au
intrat în procedura de insolvență nu sunt afectate în mod nejustificat.
2. În timpul sistării procesului de lichidare ordonat în conformitate cu Articolul 33 în
conjuncție cu Articolul 44, doar lichidatorul grupului principal sau debitorul acestor
proceduri cu acordul lichidatorului procedurilor principale ale grupului, ar putea să
propună măsurile prevăzute la alineatul 1 al prezentului articol în cadrul procedurilor
de insolvență ale filialelor.
3. Dacă în cadrul unui plan de salvare european a fost depus în conformitate cu Articolul
47 sau un astfel de plan european de salvare a fost pregătit de către lichidatorului
procedurilor principale ale grupului, instanța care a deschis procedura de insolvență
cu privire la subsidiară la cererea lichidatorului procedurilor principale ale grupului ar
putea sista orice proces cu privire la planul de salvare, o compoziție sau o măsură
comparabilă.

Comentarii asupra Articolul 45

45.1 Acest articol abordează planurile de salvare regulate în conformitate cu legile
procedurilor de insolvență ale filialelor (principale sau secundare). Este comparabil cu
Articolul 34 cu excepția faptului că poate fi aplicat și procedurilor principale ale
subsidiarelor. Astfel de planuri cu privire la subsidiare sunt pentru distingerea de planul
european de salvare oferit în cadrul capitolului VI cu preocupări la mai multe societăți.
Principalele reguli cu privire la Planul European de Salvare sunt armonizate în Capitolul VI.
Paragraful 3 al acestui articol furnizează sistarea procedurilor cu referire la planul local dacă
Planul European de Salvare este în curs de pregătire.
Articolul 46
Consolidarea de fond
1. În cazul în care activele, pasivele sau acordurile unui sau mai multor gruprui de
societăți nu pot fi atribuite la o societate și în consecință la procedurile de insolvență
cu referire la aceste societăți nu pot fi efectuate într-un mod semnificativ, fiecare
creditor al unei astfel de societăți sau grupuri de societăți, fiecare lichidator al
procedurilor de insolvență și lichidatorul procedurilor principale de grup al insolvență
poate cere consolidarea procedurilor de insolvență.
2. În cazul în care consolidarea este permisă și există o societate-mamă pentru alte
societăți, principalele proceduri ale societății-mamă va fi aplicate principalele
proceduri. Dăcă nici o societate-mamă nu poate fi identificată principalele proceduri
ale grupului de societăți pentru care se poate atribui cea mai mare valoare vor fi
aplicate procedurile principale.
3. Cu privire la fiecare societate în care principalele proceduri nu pot fi aplicate,
solicitarea pentru consolidare va trebui deschisă la instanța care a depus procedurile
judiciare sub temeiul Articolului 3(2) sau 3(5).
4. În cazul în care consolidarea este permisă, orice procedură a insolvenței referitoară la
societate menționată la paragraful 3 care a deschisă în cadrul aceluiași stat membru
unde procedurile de insolvență au fost demarate, vor fi închise. Orice procedură
principală cu referire la acele societăți care au deschis în alte state membre față de
acele state membre în care procedurile principale vor fi convertite în procedurile
secundare. Dacă consolidarea este aprobată în alte state membre fațăt de statele
membre unde au fost deschise principalele proceduri și există mai mult decât o
procedură secundară teritorială, aceste proceduri vor fuziona în cadrul instanței din
cadrul respectivului stat membru.
5. În scopul procedurii de insolvență pentru toate grupurile de societăți incluse vor fi
tratate ca pe o singură societate. Cu toate acestea, instanța din cadrul statului membru
unde au fost aplicate proceudilor pot lua măsuri pentru a compensa orice depreciere
ale creditorilor sau grupurilor de creditori care rezultă din consolidare.

Comentarii asupra Articolului 46 :

46.1 În cazurile în care activele a două sau mai multe societăți nu pot fi destrămate în orice
fel va fi inevitabilă de a trata aceste societăți ca pe o singură entiate juridical. Această soluție
este denumită consolidare de fond. Orice altă soluție ar trebui să fie în întregime arbitrară.
Consolidarea de fond ar trebui să fie stict limitată la acele situații în care destrămarea este
imposibilă și nu ar trebui să fie aplicată în cazurile în care beneficiile economice pot fi
derivate de la tratarea societăților care pe o singură entiate juridică, spre exemplu datorită
faptului că destrămarea este costisitoare. În astfel de cazuri, soluționarea poate fi străduită
spre exemplu prin compromisuri dintre lichidatorii implicați.
46.2 Într-un context intern invaribil criterii stricte pot fi utilizate pentru a decide dacă
consolidarea de fond ar trebui aplicată. Cu toate acestea în anumite state consolidarea de fond
este aprobată nu doar în care este imposibilă destrămarea activelor, ci și în cazurile în care
costurile destrămate pot conduce la consolidarea de fond față de tratarea individuală.
46.3 Într-un context internațional consolidarea de fond are o dimensiune adițională întrucât
dacă două societăți sunt consolidate, acest lucru înseamnă ca trebuie să existe doar o singură
instanță de supraveghere și în consecință instanța a cel puțin unuia dintre statele membre care
supraveghează procedurile de insolvență de consolidare. Mai mult decât atât legea este
aplicabilă în temeiul Articolului 4 atâta timp cât procedurile de insolvență sunt închise. Din
acest motiv INSOL Europa sugerează că :
(i) posibilitatea consolidării de fond către cazuri în care activele nu pot fi împărțite sunt
limitate ; și
(ii) rolul instanței din cadrul statului membru poate pierde rolul de coordonare de a decide la
cererile cu privire la consolidarea de fond.
46.4 Dacă una sau mai multe societăți care sunt incluse în cadrul consolidării de fond sunt
indinvidual responsabile pentru aceleași creanțe sau în cazul în care creanțele între ale
societăți afiliate, creditorul implicat poate fi prejudiciat de consolidarea de fond. În scopul
evitării unor astfel de deprecieri, paragraful 5 furnizează puterea de supraveghere a instanței
pentru a compensa aceste deprecieri.
 CAPITOLUL VI
Planul european de salvare

Planul European de Salvare

VI.1 După cum a fost observat în comentariul sugerat la capitolul V, punctul central al
prevederilor de grup ar trebui să evidențieze posibilitatea de a propune un plan de acoperire a
societății-mamă și a uneia sau a mai multor subsidiare. În cadrul acestui capitol sunt incluse
prevederi pentru Planul European de Salvare. Prevederile asupra Planului European de
Salvare nu înlocuiesc nici o legislație din statele membre referitor la conținutul planurilor de
salvare, ci are rolul de a introduce un instrument adițional pentru adoptarea unor planuri
transfrontaliere de salvare incluzând grupurile de societăți. INSOL Europa evidențiază că un
astfel de instrument ar putea asigura o funcționare corespunzătoare a piețelor interne, întrucât
ar putea furniza mijloace de restructurare a conglomeratolor care sunt active în mai multe
locații din Uniunea Europeană.
VI.2 Capitolul referitor la Planul European de Salvare este constituit pe baza unui set de
reguli de fond asupra adoptării uni astfel de plan care prin urmare se aplică fără a ține cond de
statele membre în care procedurile sunt realizate. INSOL Europa evidențiază faptul că ca
aceste reguli sunt importante pentru că ar trebui să fie norme de drept comunitar.
VI.3 Planul are în vedere faptul că creditorii unor filiale în cauză și creditorii societăților-
mamă ar putea ocupa poziții diferite. Mai mult decât atât, ar trebui să nu fie posibil pentru
creditorii unei filiale de a închide întregul plan votând împotriva acestuia, dacă beneficiile
recepționate conform planului (i) sunt mai mari decât cele care ar trebui să fie primite dacă
filialele sunt complet modificate (ii) și sunt corecte în relație cu beneficiile ce urmează a fi
primate de către acei creditori ai grupurilor de societăți implicate în plan luând în considerare
puterea relative a pozițiilor respective. INSOL Europa este de părere că următoarele principii
ar trebui să fie aplicate într-un astfel de plan:
- procedurile referitore la planul care are loc în cadrul instanței care a deschis
procedurile în temeiul societății-mamă.
- planul ar putea fi propus fie de societatea-mamă sau de lichidator.
- Creditorii pot fi împărțite în două categorii. Creditorii unor societăți diferite ar trebui
să fie cuprinse în categorii diferite. Creditorii cu diferite niveluri ale ierarhiei în
temeiul activelor unei societăți particular ar trebui să fie puși în categorii diferite.
 - Creditorii votează în funcție de categoria de apartenență, prin intermediul căreia
fiecare categorie determină acceptarea planului. Acceptarea necesită o calificare
majoritară a cel puțin două treimi a numărului de creditori.
- Dacă planul este acceptat, instant se confirmă planul doar dacă creditorii sau
acționarii obiectează împotriva acestuia și Planul European de Salvare nu favorizează
pe nedrept unul sau mai mulți creditori sau acționari sau acționarii obiectează Planul
European de Salvare primește orice valoare sub respectarea Planului European de
Salvare sau creditorii sau acționarii obiectiează Planul European de Salvare primește
mai puțină valoare față de neaplicarea Planului European de Salvare.
VI.4 Prevederile Planului European de Salvare au fost inspirate din regimul U.S. capitolul 11
după cum s-a realizat o reorganizare a planurilor din statele membre. Cu toate acestea, există
diferențe semnificative, spre exemplu clasificarea drepturilor nu este o parte a planului n sine,
însă este decis în funcție de instituție separate. Mai mult decât atât, regimul capitolului 11 se
preocupă cu privire la societățile individuale în timp ce Planul European de Salvare se aplică
doar grupurilor de societăți.

Articolul 47
Depunerea unui Plan European de Salvare
1. Lichidatoril unui grup de proceduri principale poate depune o prounepre pentru un
Plan European de Salvare referitor la două sau mai multe grupuri de societăți către
instanțele statelor membre în care procedurile au fost deschise referitoare la
societatea-mamă sub temeiul Articolul 3 paragraful 1.
2. Ultima societate-mamă poate, de asemenea, să depună o propunere pentru plan
împreună cu această cerere pentru deschiderea procedurilor de insolvență sub temeiul
Articolului 3 paragragul 1 sau până la deschiderea procedurilor.
3. Propunerea planului ar trebui să fie însoțită de (i) o propunere planificată plasând
toate drepturile cunoscute în categorii ; (ii) o propunere de memoriu către creditorii
grupului de societăți incluse în plan și către acționarii acestor grupuri de societăți care
nu sunt grupe de societăți incluse în Plan.
4.
Comentarii asupra articolului 47 :
47.1 Dreptul de a depune un Plan European de Salvare este o prerogativă a lichidatorului
societăți-mamă și a acestei societăți în sine. În ultimul caz, societatea-mamă va fi
reprezentată de reprezentantul legal, de obicei managerii. Planul cu referire la mai multe
societății care aparțin unui grup care au deschis proceduri de insolvență ; ar putea include
societatea-mamă în sine, însă nu este necesar în acest caz. În grupurile mari ar putea exista
mai multe opțiuni având în vedere că societățile pot fi incluse în Planul European de Salvare
și care nu sunt incluse. O altă soluție ar complica lucrurile la un grad care ar afecta inegal o
soluție adecvată. Societățile care nu sunt subiect pentru procedurile de insolvență ar putea fi
incluse în cadrul planului, însă creditorii nu pot fi afectați ca rezultat al planului.

Articolul 48
Programul categoriei
Proiectarea programului categoriei ar trebui să plaseze o cerere într-o anumită categorie doar
dacă astfel de cerere este similară cu alte solicitări din astfel de categorii și oferă toate
drepturile pentru o singură categorie împotriva aceluiași debitor. În cazul în care mai multe
grupuri de societăți incluse în plan sunt răspunzătoare pentru aceași datorie, cererea va fi
plasată în cadrul unei singure categorii pentru fiecare grup de societăți.

Comentarii asupra articolului 48:

48.1 Întrucât toate grupurile de societăți implicate în Planul European de Salvare sunt entități
separate și Planul European de Salvare îndeplinește cerințele pentru fiecare societate,
creditorii pentru fiecare societate vor fi incluși în categorii diferite. În plus, creditorii preferați
creditorii garantați și creditorii obișnuiți ar trebui plasați în categorii diferite, dar pot exista
motive pentru a prezenta mai multe distincții.

Articolul 59
Memorandumul de informare
Memorandumul de informare conține informații suficient detaliată în măsura în care sunt
suficient practicabile și care ar permite fiecărui creditor sau grup de societăți incluse în Plan
la fel ca și acționarilor fiecărui grup de societăți incluse în plan, pentru a lua o decizie în
cunoștință de cauză despre plan și planificarea categoriei.

Comentarii asupra Articolului 49 :

49.1 Planulde de adept se află sub datoria adecvată de a informa creditorii și acționarii
societăților implicate cu privire la consecvențele planului și despre modul în care planificarea
categoriilor este elaborată. Așa cum este prevăzut la Articolul 51 instanța necesită aprobarea
memorandului de informare, care ulterior este transmis către creditori sau acționari.
Articolul 50
Conținutul Planului
Planul poate conține prevederi precum :
a. Modificarea, anularea sau reducerea pretențiilor față de toate grupurile de societăți
incluse în plan;
b. Modificarea, anularea sau reducerea acționilor incluse în cadrul grupurilor de societăți
incluse în plan și modificarea sau anularea drepturilor asumate prin astfel de acțiuni;
c. Modificarea sau anularea drepturilor de securitate cu privire la activele grupurilor de
societăți incluse în plan;
d. Rezilierea acordurilor sau transferului de societăți sau părți din societăți care aparți
unui grup de socități incluse în Plan sau vinderea acțiunilor;
e. Constituirea sau furnizarea a oricărui act juridic în numele grupurilor de societăți
incluse în plan;

Comentarii asupra Articolului 50:

50.1 Conținutul Planului European de Salvare este gratuit și prevedererile sale au un grad
ridicat de libertate asupra structurării planului după cum se dorește. Astfel, prevederile
Planului European de Salvare oferă cea mai mare flexibilitate posibilă. Planul poate fi
modificat sau poate avea schimbări asupra drepturilor. Cu toate acestea nu poate modifica
drepturile creditorilor față de terți.

Articolul 51
Aprobarea memorandumului de informare și stabilirea unui termen pentru audierea de
acceptare
În cazul în care instanța consideră că este realizat memorandumul de informare adecvat, se
stabilește data pentru audierea acționarilor și creditorilor grupului de societăți incluse în Plan
(audierea de acceptare). În cazul în care se constantă că memorandumul de informare nu este
adecvat se va instru responsabilul planului pentru modificarea Planului. Instanța stabilește un
termen pentru realizarea noului Plan, memorandumul de informare aprobat și categoria
programată trebuie să fie trimise la creditori și acționarii fiecărei societăți din grup incluse în
Plan.
Articolul 52
Convocarea și ordinea audierei de acceptare
Legea statutului membru în care au fost deschise procedurile de grup principale se aplică
convocării creditorilor și acționarilor, depunerea de cereri și ordinea audierei de acceptare.

Articolul 53
Recunoașterea creditorilor și determinarea programării pe categorii
În audierea de acceptare fiecare grup de societăți incluse în Plan, fiecare lichidator unui astfel
de grup societăți și fiecare lichidator al societății-mamă, fiecare acționar al grupului de
societăți incluse în Plan care nu sunt ele însele incluse și fiecare creditor al pentru fiecare
grup de societăți poate contesta fiecare cerere. Instanța decide dacă și care este valoarea
sumei disputată de către creditor și aprobată pentru votare în Plan. În plus, instanța stabilește
programarea pe categorie după ascultarea creditorilor și acționarilor.

Comentariu asupra articolului 53:

53.1 Articolul se referă la deciziile de pregătire care sunt necesare a fi luate în considerare
înainte de votrea reală prevăzută în plan. Aceste decizii sunt luate de către instanța după ce
atât creditori cât și acționarii au șansa de a-și exprima opiniile. Instanța stabilește care
creditori pot fi recunoscuți și pentru ce sumă, de asemena, instanța se decide și asupra
clasificării creditorilor.

Articolul 54
Acceptarea Planului
1. La audierea de acceptare creditorii grupului de societăți incluși în Plan vor vota pentru
aprobarea Planului. Susținătorii Planului pot adapta planul până la demararea votării.
2. Categoriile de creditori care nu sunt împărțiți în cadrul Planului nu vor vota asupra
Planului.
3. Categoriile de creditori care nu primesc sau rețin nici o valoare în cadrul planului, nu
vor vota asupra Planului.
4. Categoriile de creditori care vor primi sau rețin valoare sub respectarea Planului ar
trebui să voteze asupra acceptării planului dacă voturile creditorilor sunt favorabile
pentru Plan și reprezintă mai mult decât două sferturi din valoarea sumei cerute prin
votare în astfel de categorie și constituie majoritatea creditorilor care votează în
această categorie.
 5. În cazul în care creditrorii care primes sau rețin valoare sub respectarea Planului, nu
vor aproba Planul, instanța poate stabili faptul că astfel de categorii de creditori se
consideră că au acceptat Planul prevăzut (i) respingerea nu este făcută cu rea credință
și (ii) creditorii unor astfel de categorii nu vor primi mai puțin decât ar fi primit în
cazul ne-adaptării Planului și (iii) nici unul dintre creditori care sunt ne-experimentați
în astfel de categorii cu referire la o societate importantă.
6. În cazul în care o categorie de creditori este definită percum paragraful 4 a respins
Planul și nu se consideră că a acceptat Planul prevăzut la paragraful 5, instanța
stabilește faptul că Planul a fost respins.

Comentarii asupra Articolului 54:

54.1 Articolul face referire la votarea din cadrul Planului European de Salvare. Doar
creditorii pot vota, acționarii nu au astfel de drepturi (și ei, prin urmare, nu sunt incluși în
proiecte). Acționarii pot fi din cadrul societății-mamă, însă aceștia pot fi constituiți și din
actționarii minoritari ai subsidiarelor. Cu toate acestea, acționarii s-ar putea opune confirmării
planului. Dacă unul sau mai mulți creditori sau acționari sunt pe nedrept favorizați față de alți
acționari instanța nu poate confirma planul (Articolul 55(3)(a)). Această regulă protejează
acționarii minoritari ai filialelor.
54.2 Numai acei creditori care primesc sau păstrează valoare în cadrul planului au dreptul de
a vota. Creditorii care primesc plata integrală nu au interesla vot, creditorii care primesc
nimic se presupune că se vor opune planul. Aceasta din urmă se poate opune confirmării
planului sub temeiul Articolului 55 după cum este posibil pentru acționarii minoritari. Când
există obiecții de la creditori sau acționari se decide confirmarea din partea instanței care se
aplică strict regulamentul principal (Aricolul 55 (3)(b)) și se aplică strict la regulamentul care
obiectează creditorii nu ar trebui să primească nimic în cazul lichidării societății.
54.3 Paragraful 4 determină calificarea majorității necesare în fiecare categorie. Paragraful 5
conține o prevedere în cazul în care categoriile de creditori votează împotriva Planului
European de Salvare și nu acționează cu buna credință. Aici din nou o nouă cerință este fapul
că categoria de creditori au votat împotriva Planului poate doar să fie anulată dacă este
refuzată dacă se primește cel puțin aceași valoare sub temeiul Planului la fel dacă s-ar primi
fără respectarea Planului și altă cerință previzeazaă că creditorii și acționarii din această
categorie nu vor primi nici o valoare.
Articolul 55
Confirmarea
1. Dacă planul nu este respins, instanța va confirma Planul doar dacă (i) creditorul uneia
din societățile de grup sunt incluse în Plan sau (ii) un acționar care nu este din grupul de
societăți incluse în Plan sau (iii) lichidatorul ultimei societăți sau uneia dintre societățile
grupului incluse în Plan începe procedurile de lichidare în cadrul unei perioade de timp
determinate de legea statutului membru al grupului de proceduri principale.
2. Dacă Planul este respins și procedurile de obiecție au fost deschise, instanța va
organiza o audiere cu creditorii, acționarii și luichidatorii grupului de societăți incluse în Plan
și audierii societății-mamă.
3. Instanța va decide confirmarea Planului doar dacă au fost demarate procedurile de
obiecție și (a) Planul favorizează pe nedrpet unul sau mai mulți creditori sau acționari; sau (b)
creditorul sau acționarul care se se află în relație cu o societate relativă este mică comparativ
cu creditorul după cum este menționat în Articolul 54 paragraful 3 care obiectează Planul sau
la un acționar afectat care obiectează Planul primește orice valoare în cadrul Planului; sau
(c) creditorul sau acționarul care se opune planului primeste mai puțin valoare decât dacă
ar fi primit în cazul în care Planul nu ar fi acceptat; sau
(d) există o suficientă certitudine cu privire la faptul că Planul poate și va fi implementat.

Comentarii asupra articolului 55:

55.1 După ce Planul a fost acceptat instanța decide confirmarea planului. Se va confirma
planul doar dacă este obiectat de către creditor sau acționar. În acest caz instanța va organiza
o audiere. Paragraful 3 stabnilește testul ce va fi aplicat de către instanță.

Articolul 56
Proceduri de recurs
Legea statului membru al instanței se va decide cu privire la confirmare determină dacă
hotărârea pe baza căreia confirmarea este respinsă sau acceptată este supusă căilor de atac și
aceași lege se aplică la o astfel de acțiune.

Articolul 57
Valorile implicite în cadrul Planului
Legea statului membru al instanței care decide confirmarea determină consecințele oricărui
eșec pentru orice nerespectare a prevederilor Planului.
 CAPITOLUL VII
Prevederi asupra procedurilor de insolvență deschise
în afara Uniunii Europene

Comentariii asupra Capitolului VII:

VII.1 În ceea ce privește recunoasșterea procedurilor de insolvență deschise în afara Uniunii
Europene, legea UNCITRAL oferă un sistem care este susținut de comunitatea globală pe
care a creat-o. Contrar regulamentului, acesta nu este bazat pe un principiu similar din
moment ce comunitatea are încredre și prin urmare efectul procedurilor străine în cadrul
statului este mult mai puțin pronunțată și există comentarii mai elaborate decât în cadrul
Regulamentului. Spre exemplu, nu există o recunoaștere automată asupra puterii
lichidatorului extern, dar există un sistem de revizuire pe două niveluri. În primul rând,
instanța primește comentarii indiferent dacă procedura de insolvență străină îndeplinește
standardul de recunoaștere și indiferent dacă centrul de interes este întreadevăr localizat în
statul unde au fost deschise procedurile. Cu toate acestea dacă recunoașterea procedurilor
externe sunt obținute acest lucru nu cuprinde consecvența faptului că lichidatorul extern poate
exercita toată puterea în cadrul statutului de reședință. Dacă spre exemplu acesta dorește să
vândă active către debitorul care este localizat în statul de reședință acesta va avea nevoie să
obțină ajutor de la instanța statutului reședință.
VII.2 INSOL Europa este de părere că este de dorit ca aceste prevederi să fie încorporate în
cadrul regulamentului. O abordare unitară la procedurile de insolvență deschise în afara
Uniunii Europene va spori funcționarea corespunzătoare al pieței interne și susține politica de
comerț extern.
VII.3 Au fost discuții ample în comisia de redactare pentru a stabili dacă baza procedurilor de
insolvență sunt destul de solide pentru a construi un regim de recunoaștere a procedurilor de
inolvență din afara Uniuniii Europene după cum este menționat la Capitolul VII. Concluzia
noastră este aceea că baza este suficientă în condițiile prevăzute la articolul 3(1)(e), 4(2). În
special pentru că Uniunea Europeană a creat un sistem de recunoaștere al procedurilor de
insolvență se presupune astfel de putere în temeiul procedurilor de insolvență non-europene.
VII.4 Acesta este o palicație importantă a doctrinei puterii implicate. Criteriul este că
instituțiile europene își pot exercita orice putere pentru atingerea obiectivelor stabilite în
Tratatele Europene (în cazul Articolului 81 TFEU) chiar si în cazul absenței unei puteri
exprese de acțiune oferite în relație cu acele obiective. Credem că este necesar în mod
rezonabil de a încopora prevederile legii UNCITRAL în cadrul regulamentului de insolvență
în scopul îmbunătățirii funcționării europene a procedurilor de insolvență. Astfel, această
încorporare sprijină eliminarea obstacolelor funcționării potrivite al procedurilor civile în
ceea ce privește procedurile extrateritoriale care au influență în cadrul Uniunii Europene (și
în ceea ce privește procedurile UE pot influența procedurile din statele non-membre). Este
foarte dorit ca unele din state membre să recunoască în mod automat atribuțiile lichidatorului
extern, în timp ce alte state să urmeze UNCITRAL iar sistemul de scutire se acordă, la cerere,
cu privire la aceași proceduri străine. Armonizarea recunoașterii procedurilor de insolvență
este cea mai bună cale pentru evitarea acestei probleme.

Secțiunea I. Dispoziții generale

Articolul 58
Domeniul de aplicare
1. Acest capitol se aplică atunci când:
(a) Se solicită asistență în cadrul unui Stat membru din partea unuei instanțe din cadrul
unui stat non-membru sau un lichidator non-UE în conexiune cu procedurile non-UE;
sau
(b) Se solicită asistență în cadrul unui Stat Membru în conexiune cu procedurile de
insolvență;
(c) Procedurile non-UE și procedurile de insolvență în temeiul aceluiași debitor au loc în
același timp; sau
(d) Creditorii sau orice alte persoane interesate din state non-membru au interes în a
solicita începerea sau participarea la proceduri de insolvență.
2. Acest capitol nu se aplică procedurilor cu privire la asigurarea dispusă și creditele
instituționale.

Articolul 59
Relațiile cu convențiile și acordurile internaționale
Acest regulament nu va afecta aplicarea bilatarală sau multirală a convențiilor și acordurilor
în care unul sau sau mai multe state membre sunt părți la momentul adoptării prezentului
regulament și care privesc aspectele reglementate de prezentul regulament, fără a aduce
prejudecăți obligațiilor statelor membre în conformitate cu Articolul 307 din Tratatul Instituit
de Comunitatea Europeană.

Comentarii asupra Articolului 59:

59.1 Alte reglementări bazate pe Articolul 81 TFEU adoptă abordări diferite asupra
convențiilor internaționale. În timp ce Regulamentul I de la Bruxelles păstrează convențiile
internaționale curente privind anumite aspecte total în vigoare, Regulamentul II de la
Bruxelles din punct de vedere matrimonial2 realizează o distincție între diferite convenții care
pot fi luate în considerare.
59.2 Regulamentul 4/2009 asupra menținerii3 obligațiunilor conține o dispoziție mai specifică
asupra Articolului 69. INSOL Europa a ales să includă paragraful 1 a prezentului articol din
cadrul acestei propuneri, așa cum este în conformitate cu legea europeană într-o măsură mai
mare decât dispozițiile relevante ale Regulamentului II de la Bruxelles.

Articolul 60
Instanța de judecată competentă
Funcțiile menționate în cadrul acestui capitol cu privire la recunoașterea procedurilor non-
europene și colaborarea instanțelor din state non-membre se efectuează de către instanțe ale
Statelor Membre în conformitate cu legislația acestora.

Articolul 61
Autorizarea lichidatorilor de a acționa într-un stat non-membru
Un lichidator este autorizat să acționeze într-un stat non-membru în numele unei proceduri în
temeiul prezentului regulament, astfel cum este permis de legea străină aplicabilă.

Articolul 62
Excepția de ordin public
Nimic din cadrul acestui Capitol împiedică instanța unui stat membru refuzarea luării acțiunii
reglementate prin intermediul acestui Capitol dacă acțiunea s-ar manifesta contrar politicii
publice din cadrul acestui Stat Membru.

2
Regulamentul Consiliului European (CE) Nr. 2201/2003 din 27 Noiembrie 2003 cu privire la jurisdicția,
recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.
3
Regulamentului Consiliului European (CE) Nr. 4/2009 din 18 Decembrie 2008 cu privire la jurisdicția,
aplicabilitatea legii, recunoașterea și exaceutarea deciziilor și cooperarea în privinta menținerii obligațiilor.
Articolul 63
Asistență suplimentară în baza altor legi
Nimic din cadrul acestui Capitol limitează puterea instanței unui Stat Membru sau lichidator
în vederea oferirii de asistență suplimentară către un lichidator dintr-un stat non-membru sub
temeiul legilor statelor membru.

Articolul 64
Interpretare
În interpretarea acestui Capitol, cu privire la ceea ce este de origine internațională și cu
privire la nevoia de promova uniformitate în aplicabilitate și respectarea de bună credință.

Secțiunea II. Accesul lichidatorului dintr-un stat non-membru și creditorii instanței din
statele membre

Articolul 65
Dreptul la acces direct
Un lichidator dintr-o țară non-UE are dreptul de aplica direct la instanța oricărui stat membru.

Articolul 66
Jurisdicție limitată
Simplu fapt că o cerere în temeiul prezentului capitol este realizat către o instanță dintr-un
stat mebru din partea unui lichidator dintr-un stat non-UE nu se supune lichidatorului dintr-un
stat non-UE sau activele externe și afacerile debitorului către jurisdicția instanței din statul
membru pentru orice alt scop în afară decât aplicarea.

Articolul 67
Aplicarea din partea unui lichidator dintr-un stat non-membru pentru a demararea
procedurilor de insolvență
Un lichidator dintr-un stat non-membru are dreptul de a aplica pentru demararea procedurilor
de insolvență în cazul în care condițiile pentru a demara astfel de proceduri sunt îndeplinite.

Articolul 68
Participarea unui lichidator non-UE în cadrul procedurilor de insolvență
Sub recunoașterea procedurilor din statele non-membre, lichidatorul din statul non-membru
are dreptul să participe la procedurile de insolvență.

Articolul 69
Accesul creditorilor la procedurile de insolvență din state non-membre
1. Sub rezerva aliniatului 2 al acestui Articol, creditorii dintr-un stat non-membru au
aceleași drepturi cu privire la demararea și participarea la proceduri de insolvență
asemeni creditorilor din alte state membre.
2. Paragraful 1 al acestui Articol nu afectează clasificarea creanțelor din procedurile de
insolvență, cu excepția creanțelor creditorilor din state non-membre trebuie să fie
clasate mai jos față de creanțele non-preferențiale cu excepția creanțelor similare de la
creditorii din statele membre au un rang mai mic față de non-preferințele generale.

Articolul 70
Notificarea creditorilor din state non-membre ale procedurilor de insolvență
1. Ori de câte ori notificările procedurilor de insolvență sunt acordate către creditorii din
state membre, astfel de notificări sunt acordate către creditorii cunoscuți care nu au
reședința într-un Stat Membru. Instanța poate dispune ca măsurile necesare să fie
luate cu scopul de a notifica orice creditor a cărui reședință nu este cunoscută încă.
2. Astfel de notificări trebuie făcută către creditorii din state non-membre în mod
individual doar dacă instanța consideră că unele forme de notificare ar putea fi mai
potrivite.
3. Când o notificare de începere a procedurilor de insolvență este acordată creditorilor
din state non-membre, notificarea va trebui să:
a. Indice o perioadă rezonabilă pentru solicitarea creanțelor și specificarea locului de
solicitare pentru acestea.
b. Indice dacă creditorii creditorii garantați necesită solicitarea unor creanțe
garantate; și
c. Conțină orice altă informație necesară pentru a fi inclusă într-o astfel de notificare
către creditori în conformitate cu prezentul regulament, legea statului membru și
deciziile instanței.
Secțiunea III. Recunoașterea procedurilor din statele non-UE

Articolul 71
Solicitarea recunoașterea procedurilor non-UE
1. Un lichidator dintr-un stat non-membru poate solicita instanței pentru recunoașterea
procedurilor demarate în cadrul unui stat non-membru în cadrul căruia lichidatorul
non-UE a fost numit.
2. Solicitarea recunoașterii trebuie să fie însoțită de:
a. O copie după certificatul de decizie de demarare a procedurilor într-un stat non-
membru și numirea lichidatorului non-UE; sau
b. Un certificat de la instanța unui stat non-membru care certifică existență unor
proceduri non-UE și numirea lichidatorului non-UE; sau
c. În absența evidențelor menționate în paragrafele a și b, orice altă evidență este
acceptată de către instanța despre existența unor proceduri non-UE și numirea
lichidatorului non-UE.
3. Solicitarea pentru recunoaștere va trebui să fie însoțită de o declarație prin care se
identifică toate procedurile non-UE și procedurile de insolvență în ceea ce privește
debitorul cunoscut de către lichidatorul non-UE.
4. Instanța poate solicita traducerea documentelor furnizate în sprijinul solicitării de
recunoaștere într-o limbă oficială a Statelor Membre.

Articolul 72
Prezumții cu privire la recunoaștere
1. Dacă decizia sau certificarea menționată la paragraful 2 al Articolului 71 indică faptul
că procedurile non-UE sunt proceduri din cadrul în sensul subparagrafului (p) din
Articolul 2 și că lichidatorul non-UE este un organism în sensul subparagrafului (s) al
Articolului 2, instanța are dreptul la presupunere.
2. Instanța are dreptul de a presupune că documentele depuse în sprijinul solicitării
pentru recunoaștere sunt autentice, chiar dacă acestea au fost sau nu legalizate.
3. În absența dovezii contrare, sediul debitorului sau reședința obișnuită în cazul
persoanei fizice, se presupune că este centrul de interes principal al debitorului.
Articolul 73
Decizii de recunoaștere a procedurilor non-UE
1. Sub rezerva Articolului 62, procedurile non-UE vor fi recunoscute dacă:
a. Procedurile non-UE sunt proceduri în sensul literei (p) de la articolul 2;
b. Lichidatorul non-UE care solicită recunoaștere este un organism sub rezerva
paragrafului (s) al Articolului 2;
c. Solicitarea îndeplinește cerințele de la alineatul 2 al articolului 71 și
d. Solicitarea a fost depusă la instanța de judecată menționată la articolul 60.
2. Procedurile non-UE vor fi recunoscute:
a. Ca proceduri principale non-UE dacă acestea au loc în statul în care debitorul are
centrul de interese principale;sau
b. În calitate de proceduri principale non-UE dacă debitorul are sediul în senul
subparagrafului (i) al Articolului 2 dintr-un stat non-membru.
3. Solicitarea pentru recunoașterea unor proceduri non-UE trebuie decis cât mai repede
posibil.
4. Prevederile Articolelor 71, 72, 73 și 74 nu împierdică modificarea sau încetarea
recunoașterii în cazul în care se arată că motivele de acordare lipsesc în totalitate sau
parțial, sau au încetat să mai existe.

Articolul 74
Informarea ulterioară
De la momentul depunerii solicitării de recunoaștere a procedurilor non-UE, lichidatorul non-
UE informează prompt instanța cu privire la:
a. Orice schimbare substanțială a recunoașterii procedurilor non-UE sau statutul de
numire al lichidatorului non-UE; și
b. Orice altă procedură non-UE referitoare la același debitor care devine cunoscut pentru
lichidatorul non-UE.

Articolul 75
Scutire care poate fi acordată la cerere pe baza aplicării de recunoaștere a procedurilor
non-UE
1. Din momentul depunerii unei solicitări pentru recunoaștere până la mmentul în care
aplicarea este decisă, instanța poate, la solicitarea lichidatorului non-UE, care scutire
 este necesară în mod urgent pentru a protejarea activelor debitorului sau interesele
creditorilor, să acorde ajutor de natură provizorie, inclusiv:
a. Sentința de executare împotriva activelor debitorului;
b. Încredințarea administrării sau realizarea activelor debitorilor localizați în Statele
Membre către lichidatorul non-UE și altă pesoană numită de către instanță pentru a
proteja și menține valoarea activelor care, prin natura lor sau prin alte circumstanțe,
sunt perisabile, susceptibile la depreciere sau alte alte pericole;
c. Orice scutire menționată la paragraful 1 (c), (d) și (g) al Articolului 77.
2. Cu excepția cazului în temeiul paragrafului 1 (f) al Articolului 77, scutirea acordată în
conformitate cu prezentul articol încetează atunci când este decisă solicitarea pentru
recunoaștere.
3. Instanța poate refuza scutirea acordată sub temeiul acestui Articol dacă astfel de
scutiri ar interfera cu administrarea procedurilor principale non-UE.

Articolul 76
Efectele recunoașterii procedurilor principale non-UE
1. Sub recunoașterea procedurilor no-UE care nu sunt proceduri principale non-UE fără
prejudicierea creanțelor garantate sau drepturi reale,
a. Începerea sau continuarea acțiunilor individuale sau procedurile individuale cu privire
la activele debitorilor, drepturile și obligațiile sau pasivele menținute.
b. Executarea împotriva patrimoniului debitorului este rămas; și
c. Dreptul de a transfera, greva sau dispune în orice alt mod a oricăror active ale
debitorului este suspendat.
2. Domeniul de aplicare și modificarea sau încetaea sau suspendarea menționată la
paragraful 1 al acestui articol se supun prevederilor din legile Statului Membru în care
procedurile principale non-UE sunt recunoscute, aplicarea de excepții, limitări,
modificări și rezilierea în ceea ce privește menținerea și suspendarea menționată la
paragraful 1 al acestui Articol.
3. Paragraful 1 (a) al acestui Articol nu afectează dreptul de a începe individual astfel de
proceduri în măsura necesară pentru a păstra creanțele față de creditor.
4. Paragraful 1 al acestui Articol nu afectează dreptul de a solicita începerea procedurilor
de insolvență sau dreptul de a solicitare a creanțelor în astfel de proceduri.
Articolul 77
Scutiri care pot fi acordate la recunoașterea procedurilor non-UE
1. Sub recunoașterea procedurilor non-UE, indiferent dacă procedurile sunt principale
sau secundare, în cazul în care este necesară asigurarea activelor debitorului sau
intereselor creditorilor, instanța poate decide la solicitarea lichidatorului non-UE
acordarea unor scutiri adecvate, incluzând:
a. Senținta de începere sau continuare a acțiunilor indivduale sau procedurile individuale
cu privire la activele, drepturile și obligațiile sau pasivele debitorului în măsura în
care nu au rămas în conformitate cu alineatul 1 (a) al Articolului 76;
b. Sentința de executare împotriva activelor debitorului în măsura în care nu a fost
oferită o sentință în conformitate cu paragraful 1 (b) al Articolului 76;
c. Suspendarea drepturilui de a transfera, încărca sau altă dispundere pentru orice activ
al debitorului în măsura în care aceste drepturi nu au fost suspendate sub prevederea
paragrafului 1 (c) al Articolului 76;
d. Asigurarea pentru examinarea martorilor, obținerea de probe sau furnizarea de
informații cu privire la acțiunile, afacerile, drepturile, obligațiile sau pasivele
debitorului;
e. Încredințarea administației sau realizarea tuturor părților activelor debitorului
localizate în State Membre sau către lichidatorul non-UE sau altă persoană numită de
instanță;
f. Extinderea scutirii acordate sub temeiul paragrafului 1 al Articolului 75;
g. Acordarea oricărei scutiri care poate fi disponibilă către lichidator sub temeiul legilor
Statelor Membre.
Cu toate acestea, în cazul în care instanța scutiri se va aplica Articolele 5.6.7,9,10 paragrafele
1, 11, 12, 13, 15 și 18 paragraful 3.
2. Sub prevederea procedurilor non-UE, fie principale sau secundare, instanța poate
solicita lichidatorului non-UE, încredințarea distribuției pentru toate părțile activelor
debitorului localizate în Statele Membre către lichidatorul non-UE sau altă persoană
numită de către instanță, cu condiția că instanța este satisficătu de interesle
creditorilor din Statele Membre și în alte State Membre sunt protejate în mod adecvat.
3. În acordarea de scutiri în temeiul acestui Articol către un lichidator non UE, instanța
poate fi satisfăcută cu privire la faptul că scutirile fac referire la activele care pot fi
administrate sub respectarea procedurilor secundare non-UE.
Articolul 78
Protejarea creditorilor și a altor persoane interesate
1. În acordarea sau refuzarea de scutiri sub temeiul Articolului 75 sau 77, sau în
modificarea sau încheiereii de scutire sub temeiul paragraului 3 al acestui Articol,
instanța trebuie să fie satisfăcută cu privire la faptul că aceste interese ale creditorilor
sau alte persoane interesate, inclusiv debitorul sunt protejați adecvat.
2. Instanța poate supune scutiri granatate prin Articolul 75 sau 77 de condiții care sunt
considerate a fi adecvate.
3. Instanța poate, la cererea unui lichidator non-UE sau a unei persoane afectate de către
scutiri acordate în conformitate cu Articolul 75 sau 77, sau din oficiu, să modifice sau
să rezilieze o astfel de scutire.

Articolul 79
Acțiuni pentru evitarea actelor prejudiciabile pentru creditori
1. La recunoașterea procedurilor non-UE, lichidatorul non-UE poate iniția proceduri
referitoare la nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor legale în detrimentul
prejudiciilor creditorilor.
2. În cazul în care procedurile non-UE sunt proceduri secundare, instanța trebuie să fie
mulțumită de acțiunile referitoare la activele care, sub temeiul legii Statului Membru,
ar trebui să fie administrate sub temeiul procedurilor non-UE secundare.

Articolul 80
Intervenția unui lichidator non-UE în cadrul procedurilor într-un stat membru
Sub recunoașterea procedurilor non UE, lichidatorul non-UE poate furniza necesarul legii
relevante în Statul Membru și intervine în orice procedură în care debitorul este parte.

Secțiunea IV. Cooperarea cu instanțele din state non-membre și lichidatorii din state non-
membre

Articolul 81
Cooperarea și comunicarea directă dintre instanțele Statelor Membre și instanța din
cadrul unui stat non-membru sau un lichidator non-UE
 1. Cu referire la Articolul 58, instanța Statului Membru trebuie să coopereze în măsură
maximă posibilă cu instanțe din state non-membre sau lichidator non-UE, fie și direct
prin intermediul unui lichidator.
2. Instanța are dreptul să comunice direct cu, sau la solicitare, informații sau asistențîă
directă de la instanțele unor state non-membre sau lichidatori non-UE.

Articolul 82
Cooperarea și comunicarea directă dintre lichidator și instanțele din state non-membre
și lichidatori din state non-membre
1. Cu referire la Articolul 58, un lichidator va trebui în exercitarea funcțiilor sale și sub
rezerva supravegherii de către instanță să coopereze în măsură maximă posibilă cu
instanțe din state non-membre sau lichidatori non-UE.
2. Lichidatorul are dreptul, în exercitarea funcțiilor sale și sub rezerva supravegherii
instanței să comunice direct cu instanțele din state non-membre sau lichdatori non-
UE.

Articolul 83
Forme de cooperare
Cooperarea menționată la Articolele 81 și 82 pote fi implementată prin mai multe mijloace,
incluzând:
a. Numirea unei persoane sau organism pentru a acționa sub temeiul instanței;
b. Comunicarea informațiilor prin mijloace considerate adecvate de către instanță;
c. Coordonarea administrației și supravegherii activelor debitorului și afacerilor;
d. Aprobarea sau implementarea de către instanță cu privire la acordurile de coordonare
al procedurilor;
e. Coordonarea procedurilor concurente cu privire la același debitor.

Secțiunea V. Procedurile concurente

Articolul 84
Începerea procedurilor de insolvență după recunoașterea procedurilor principale non-
UE
După recunoaștera procedurilor principale non-UE, procedurilor de insolvență pot fi
demareate doar de către debitorul care are active în Statul Membru; efectele unor astfel de
proceduri vor trebui să fie restricționate către debitorul localizat în Statul Membru și în
măsura necesară pentru implementarea cooperării și coordonării suib temeiul Articolului 81,
82 și 83 și alte active ale debitorului care sub temeiul legii Statului Membru ar trebui
administrate prin astfel de proceduri

Articolul 85
Coordoanarea procedurilor de insolvență și procedurilor non-UE
În cazul în care procedurile non-UE și procedurile de insolvență au loc în mod concurent
referitor la același debitor, instanța va cauăta cooperarea și coordonarea sub temeiul
Articolului 81, 82 și 83 și următoarele vor fi aplicate:
a.În cazul în care procedurile de insolvență au loc în același loc solicitarea pentru
recunoaștere pentru procedurile non-UE sunt depuse;
b.orice scutire acordată sub temeiul Articolului 75 sau 77 trebuie să fie în concordanță cu
procedurile de insolvență; și
c. Dacă procedurile non-UE sunt recunoscute în Statul Membru ca procedură non-UE,
Articolul 76 nu se aplică;
d.orice scutire sub efectul Articolului 75 sau 77 ar trebui revăzută de către instanță și ar trebui
modificată și finalizată în cazul neconcordanței cu procedurile din Statele Membre; și
e. dacă procedurile non-UE sunt proceduri principale non-UE, sentința și suspendarea
menționată la paragraful 1 al Articolului 76 ar trebui să fie modificată sau finalizată sub
temeiul paragrafului 2 al Articolului 76 în cazul neconcordanței cu procedurile de insolvență
din Statul Membru;
f. La acordarea, extinderea sau modificarea scutirilor acordate de un lchidator non-UE în
proceduri secundare non-UE, instanța trebuie să fie convinsă cu privire la faptul că scutirea se
referă la acttivele care, sub legea Statului Membru, ar trebui să fie administrate în proceduri
secundare non-UE sau referitor la informații necesare în astfel de proceduri.

Articolul 86
Coordonarea a mai mult decât o singură procedură non-UE
Referitor la Articolul 58, în cazuruile în care este necesar mai mult decât o singură procedură
non-UE referitor la același debitor, instanța va căuta coordonarea și cooperarea sub temeiul
Articolelor 81, 82 și 83 și se vor aplica următoarele:
 a. Orice scutire acordată sub temeiul Articolului 75 sau 77 către un lichidator non-UE în
proceduri non-UE secundare după recunoașterea procedurilor secundare non-UE
trebuie să fie în concordanță cu procedurile principale non-UE.
b. În cazul în care procedurile principale non-UE sunt recunoscute după recunoaștere,
sau după depunerea solicitării pentru recunoaștere, pentru proceduri secundare non-
UE, orie scutire sub efectul Articolului 75 sau 77 va trebui revăzut de către instanță și
va trebui să fie modificată sau finalizată în cazul neconcordanței cu procedurile
principale non-UE.
c. În cazul în care după recunoașterea procedurilor principale non-UE, alte proceduri
non-UE sunt recunoscute, instanța va acorda, modifica sau rezilia scutirile în scopul
facilitării coordonării procedurilor.

Articolul 87
Prezumția de insolvență bazată pe recunoașterea procedurilor secundare non-UE
În cazul absenței unei dintre dovzi contrare, recunoașterea procedurilor principale non)UE
este în scopul deschiderii acțiunilor de salvare, reorganizare și procedurilor de insolvență, ca
dovadă că debitorul este insolvabil în temeiul Articolului 27.

Articolul 88
Regula de plată în cazul procedurilor concurente
Fără a aduce prejudicii solicitărilor garantate, un creditor care a primit o parte din plată în
sensul respectării solicitărilor procedurilor non-UE ar putea să nu primească o plată pentru
astfel de solicitări în procedurile de insolvenșă referitoare la același debitor, din moment ce
plată către alți creditori din aceași categorie este proporțional mai mică decât plata
creditorului primită deja.
 CAPITOLUL VIII
Tranziții și dispoziții finale

Articolul 88
Aplicabilitatea la termen
Prevederile acestui regulament se vor aplica doar procedurilor de insolvență deschise după
intrările sale în vigoare. Actele îndeplinite de un debitor înainte de intrarea în vigoare a
prezentului Regulament continuă să fie reglementate de legea care a fost aplicabilă acestora al
momentul efectuării.

Articolul 89
Raportul cu convențiile
1. După intarea sa în vigoare, Regulamentul înlocuiește, în sensul aspectele menționate,
în raporturile dintre Statele Membre, convențiile încheiate între două sau mai multe
State Membre, în particular:
a. Conveția dintre Belgia și Franța asupra juridicției și validității și executărilor
judecătorești, instrumente arbitrare, semnată la Paris în 8 Iulie 1899;
b. Convenția dintre Belgia și Austria referitoare la Faliment, Compozție și Suspendarea
Plătilior (cu un protocol adițional din 13 Iubie 1973), semnată la Bruxelles pe 16 Iulie
1969;
c. Convenția dintre Belgia și Olanda referitoare la Jurisdicția Teritorială, Falimentul și
Validitatea și Executarea Hotărârilor Judecătorești, Hotărâri Arbitrare și Instrumente
Autentice, semnată la Bruxelles pe 28 Martie 1925;
d. Tratatul dintre Germania și Austria asupra Falimentului, Aranjamentelor și
Compoziției, semnat la Viena pe 25 Mai 1979;
e. Convenția dintre Franța și Austria asupra Jurisdicției, Recunoașterii și Executării
Hotărârilor Judecătorești cu privire la Faliment, semnat la Viena pe 27 Februarie
1979;
f. Convenția dintre Franța și Italia cu privire la Hotărârile Judecătorești din punct de
vedere civil și comercial, semnat la Roma pe 3 Iunie 1930;
g. Copnvenția dintre Italia și Austria asupra Falimentului, Aranjamentelor și
Compoziției, semnat la Roma pe 12 Iulie 1977;
h. Convenția dintre Regatul Olanndez și Republica Federală Germană asupra
Recunoașterii Mutuale și Executarea Hotărârilor Judecîtorești și Instrumentelor de
Executare în domeniul civil și comercial, semnat la Haga pe 30 August 1962;
i. Convenția dintre Marea Britanie și Regatul Belgian cu privire la Executarea
Reciprocă a Hotărârilor Civile și Comerciale, cu Protocol, semnată la Bruxelles pe 2
Mai 1934;
j. Convenția dintre Danemarca, Finalnda, Norvegia, Suedia și Islanda cu privire la
Faliment, semnată la Copenhaga pe 7 Noiembrie 1933;
k. Convenția Europeană asupra Aspectelor Internaționale ale Falimentului, semnată la
Istanbul pe 5 Iunie 1990;
l. Convenția dintre Republica Federală Iugoslavă și Grecia cu privire la Recunoașterea
Reciprocă și Executarea Hotărârilor Judecătorești, semnată la Atena pe 18 Iunie 1959;
m. Acordul dintre Republica Federală Iugoslavă și Republica Austriacă cu privire la
Recunoașterea Reciprocă și Executarea Hotărârilor Judecătorești, semnată la Belgrad
pe 18 Martie 1960;
n. Convenția dintre Republica Federală Iugoslavă și Republica Italiană cu privire la
Cooperarea Judiciară Reciprocă în materie Civilă și Administrativă, semnat la Roma
pe 3 Decembrie 1960;
o. Acordul dintre Republica Federală Iugoslavă și Regatul Belgian referitor la
Cooperarea Judiciară în materie Civilă și Comercială, semnat la Belgrat pe 24
septembrie 1971;
p. Convenția dintre Guvernul Iugoslav și Franța asupra Recunoașterii Executării
Hotărârilor în materie Civilă și Comercială, semnat la Paris pe 18 Mai 1971;
q. Acordul dintre Republica Socialistă Cehoslovacă și Republica Elenă cu privire la
Legea Ajutorului în materie civilă și criminală, semnat la Atena pe 22 Octombrie
1980, încâ în vigoare între Republica Cehă și Grecia;
r. Acordul dintre Republica Socialistă Cehoslovacă și Republica Cipriotă cu privie la
Legea de Ajutor Civil și Criminal, semnat la Nicosia pe 23 Aprilie 1982, încă în
vigoare între Republica Cehă și Cipru;
s. Tratatul dintr Guvernul Republicii Socialiste Cehoslovacia și Guvernul Republicii
Franceze asupra Legii de ajutor și Recunoașterii Hotărârilor în materie Civilă,
Familială și Comercială, semnat la Paris pe 10 Mai 1984, încă în vigoare între Cehia
și Franța;
t. Tratatul dintre Republica Socialistă Cehoslovacia și Republica Italiană cu privire la
Legea de Ajutor în materie Civilă și Criminallistică semnat la Praga pe 6 Decembrie
1985, încă în vigoare între Republica Cehă și Itlia;
u. Acordul dintre Republica Letonă, Republica Estoniană și Republica Lituaniană asupra
Legii de Asistență și Relații Legale, semnat la Talinn pe 11 Noiembrie 1992;
v. Acordul dintre Estonia și Polonia asupra Garantării Ajutorului Legal și Relații Legale
în materie Civilă și Criminalistică, semnat la Tallin pe data de 27 Noiembrie 1988;
w. Acordul dintre Republica Lutiania și Republica Polonă asupra Asistenței Legale și
Relațiilor Legale în materie Civilă, Familială și Criminalistică, semnat la Varșovia pe
26 Ianuarie 1993;
x. Convenția dintre Republica Socialistă Română și Republica Elenă asupra asistenței
legale în materie civilă și criminalistică și Protocolul acesteia, semnat la București pe
19 Octombrie 1972;
y. Convenția dintre Republica Socialistă Română și Republica Franceză asupra
asistenței legale în materie civilă și comercială, semnat la Paris pe 5 Noiembrie 1974;
z. Acordul dintre Republica Bulgară și Republica Elenă cu privire la Asistența Legală în
materie Civilă și Criminalistică, semnat la Atena pe 10 Aprilie 1976;
aa. Acordul dintre Republica Bulgară și Republica Cipriotă asupra Asistenței Legale în
materie Civilă și Criminalistică, semnat la Nicosia pe 29 Aprilie 1983:
ab. Acordul dintre guvernul Republicii Bulgare și Guvernul Republicii Franceze cu
privire la Asistența legală Mutuală în materie civilă, semnat la Sofia pe 18 Ianuarie 1989;
ac. Tratatul dintre România și Republica Cehă cu privire la Asistența Judicială în materie
civilă, semnat la București pe 11 Iulie 1994;
ad. Tratatul dintre România și Polonia asupra asistenței legale și relațiilor legale în
cazurile civile, semnate la București pe 15 Mai 1999;
2. Convețiile menționate la paragraful 1 trebuie să continue să aibă efect cu privire la
procedurile deschise înainte de intarea în vigoare a prezentului regulament.
3. Regulamentul nu se aplică:
a. În orice Stat Membru, în măsura în care acesta este ireconciliabilă cu obligațiile care
decurg în materie de faliment de la o convenție încheiată de către Stat cu unul sau mai
multe state terțe înainte de intarea în vigoare a Regulamentului;
b. În Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în măsura în care este
inconparabil cu obligațiile apărute în relație cu falimentul și insolvenței societății din
orice aranjament cu regulamenmtul de la data intrării în vigoare.
Articolul 90
Modificarea anexelor
Consiliul acționează prin calificări majoritare la inițiativa unuia dintre membri sau asupra
unei propuneri de la Comisie, pentru modificarea Anexelor.

Articolul 91
Rapoarte
Nu mai târziu de 1 Iunie 2012, și la fiecare 5 ani, Comisia va trebui să prezinte la Parlamentul
European, Consiliul și Comitetul Economic și Social un raport asupra aplicării acestui
Regulament. Raportul va trebui să fie însoțit dacă este necesar de o propuenre pentru
adaptarea acestui regulament.

Articolul 92
Intrarea în vigoare
Acest regulament intrâ în vigoare la data de 31 Mai 2002.
Acest regulament este obligatoriu să fie aplicabil direct în Statele Membre în corespondență
cu Tratatele instituite de Comisia Europeană.