Hojda Viorica

Şc.Generala “Enea Grapini”

Şant, Bistriţa-Nasăud

Modificări în comportamentul social al individului

pe parcursul preadolescenţelei
şi adolescenţei

Preadolescenţa constituie stadiul ieşirii din copilărie şi corespunde intervalului

10-14 ani. In această perioadă se preoduc o serie de schimbări importante în relaţiile cu
ceilalţi, schimbări biologice, schimbări fizice, toate influenţând afectivitatea , conştiinţa
de sine, imaginea de sine. Capacităţile de reprezentare se dezvoltă foarte mult: creşte
gradul de generalizare, se formulează categorii noi de reprezentări, se produce
organizarea acestora în jurul noţiunilor şi ideilor importante. Se trece de la gândirea
concret operatorie la cea formală, adică elevul poate prelucra informaţii chiar dacă
acestea nu mai sunt oferite de contactul direct cu obiectul, ci sunt exprimate verbal.
Memoria preadolescentului se perfecţionează prin dezvoltarea proceselor de memorare,
creşterea ponderii celor logice şi voluntare şi a reproducerii faţă de recunoaştere.
Limbajul se perfecţionează: creşte vocabularul, corectitudinea structurilor verbale,
îmbogăţirea acestora şi adaptarea lor în situaţii diferite de comunicare. Apare atracţia de
comunicare foarte mare către jargonul şcolar.
Afectivitatea preadolescenţilor este influenţată de fenomenele pubertare şi poate
să prezinte instabilitate, iritabilitate şi expozivitate în manifestarea emoţiilor, se dezvoltă
capacităţi de reglare şi stăpânire a conduitelor emoţional-expresive. Se dezvoltă structuri
motivaţionale noi şi complexe, cum ar fi interese cognitive, culturale şi de grup, trebuinţe
de autoafirmare şi autorealizare, idealul de viaţă.
Personalitatea preadolescenţilor este puternic influenţată de schimbările biologice,
de cele privind activitatea de învăţare şi principalele relaţii cu ceilalţi. Se concretizează
aptitudinile şi multe însuşiri caracteriale, se cristalizează mai bine imaginea de sine ,
chiar dacă aceasta rămâne relativ instabilă.

1
 Adolescenţa este o perioadă de formare şi transformare esenţială în viaţa
tânărului. După ce se trece de 14 ani, are loc resimţirea de către adolescenţi a propriilor
forţe. Unele realizări, stimulează impulsuri de tatonare a gradelor de permisivitate a
conduitei nonconformiste. In aceste sens, unii tineri organizează scenarii comice în mod
deliberat, demonstraţii de solidaritate pe probleme minore pentru a sâcâi unii profesori.
Toate acestea sunt generate de necesităţi discrete de a provoca adulţii şi de a manifesta
propria lor independenţă. Planul psihic suportă prefaceri profunde; este vorba de acele
transformări ce vor conduce treptat la cristalizarea şi stabilizarea celor mai multe dintre
structurile psihice ale adolescentului. Acuma au loc dramatice confruntări dintre
comportamentele împreunate de atitudinile copilăreşti si cele solicitate de noile cadre
sociale în care acţionează adolescentul şi cărora el trebuie să le facă faţă, dintre aspiraţiile
sale măreţe şi posibilităţile încă limitate de care dispune pentru traducerea lor în fapt, din
ceea ce doreşte societatea de la el şi ceea ce dă el sau poate să dea, dintre ceea ce cere el
de la viaţă şi ceea ce îi poate oferii viaţa. Nevoia de a şti a şcolarului mic devine mai
acută la adolescent, luând forma creaţiei cu valoare socială. Nevoia de a fi afectuos se
amplifică, luând la început forma unui nou egocentrism afectiv, pentru ca pe parcurs
acesta să lase locul unei “reciprocităţi afective”, se instituie nevoia de a i se împărtăşi
sentimentele. Nevoia de grupare se destramă pentru a lăsă loc nevoii de prietenie
efective, nevoia unui cerc intim de prieteni. Relaţiile dintre sexe sunt foarte strânse, mult
mai platonice, romantice, cu mare încărcătura de reverie şi fantezie.
Nevoia de distracţie a puberului se continuă si la adolescenţă, dar distracţiile se
intelectualizează, sunt trecute prin filtrul poersonalităţii, alegerea distracţiilor este
electivă, în funcţie de propriile preferinţe. Nevoia de imitaţie a şcolarului mic convertite
în nevoia de a fi personal, a puberului suportă noi metamorfozări în adolescenţă; la
început dorinţa adolescentului de a fi unic se exacerbează mult, luând forma nevoii de
izolare, tânărul fiind preocupat în exclusivitate de propria persoană, pentru ca spre
sfârşitul adolescenţei să ia forma nevoii de a se manifesta ca personalitate. Nevoia de
cunoaştere şi de creaţie poate fi satisfăcută datorită faptului că în această etapă inteligenţa
generală a copilului se apropie de încheiere. Se consolidează structurile gândirii logico-
formale, capacitatea de interpretare şi evaluare, de planificare, de anticipare, de predicţii,
spiritul critic şi autocritic. Se dezvoltă caracterul de sistem al gândirii, dar şi unele

2
instrumente ale activităţii intelectuale, capacitatea de argumentare şi contracargumentare,
de demonstrare, de elaborare a unor ipoteze.
La această vârstă se dezvoltă mult debitul verbal, fluenţa verbală, flexibilitatea
verbală. Se adoptă un mod propriu de iscălitură, se elaborează algoritmi şi stereotipii
verbale ce servesc în soluţionare diferitelor situaţii (ca introduceri într-o conversaţie, ca
modalităti de încheiere a convorbirilor). Conştietizând valoarea de inflenţare a cuvintelor,
vorbirea devin mai nuanţată, plastică, se desfăşoară în funcţie de particularităţile
situaţiilor oficiale sau intime.
Adolescenţa, deşi este o perioadă tulbure şi plină de frământări, reprezintă vârsta
inteligenţei nonconformiste, a marii sincerităţi. Imaginaţia, puterea de creaţie şi
perspicacitatea ating forme maxime. Idealurile de viaţă şi pregătirea profesională încep să
capete contur şi dispar în mod evident pasiunile vechi din copilărie, şi de ce nu, chiar şi
interesul pentru şcoală. Pentru unii tineri viitorul profesional este un subiect central, clar
şi în acest scop ei acordă un interes deosebit materiilor şcolare corelate cu viitoarea
profesie. Un alt gen de tineri adolescenţi nu au fixată o profesie anume sau sunt
influenţaţi de părinţi şi apropiaţi. Odată cu perioada adolescenţei se termină şi prima mare
etapă a vieţii omului, etapă de creştere şi de formare a personalităţii şi conduitei. O etapă
de mare sensibilitate morală, o perioadă de romantism şi spontaneitate, de poezie, de
frământări, iluzii şi nelinişti.