Sunteți pe pagina 1din 6

Prezentarea I

Identitatea organizațională și luarea deciziilor strategice

Barney et al. consideră că , ”teoria a ceea ce trebuie să facem” este rezultată din ”teoria a cine
suntem”. Mai simplu spus, ”teoria a cine suntem ca o organizație” se referă la un set de valori, idealuri,
principii care constituie identitatea organizațională. Această identitate trebuie să ghideze deciziile și
acțiunile fundamentale.

Identitatea organizaționala ca progenitură a luării deciziilor organizaționale

În acest capitol se dorește accentuarea ideii că identitatea organizațională


contează. Aceasta contează cel mai mult atunci când se iau cele mai importante
decizii organizaționale, mai ales cele strategice. În plus, identitatea contează mai
mult decât cred directorii executivi, deoarece aceasta se regăsește la cele mai
adânci niveluri de înțelegere.
În mod evident, niciun concept nu este mai fundamental pentru luarea
deciziilor strategice decât teoria membrilor organizației despre ”cine cuntem ca
o organizație”. Identitatea este esențială atât pentru concepțiile personale, cât și
pentru cele organizaționale. Identitatea organizațională are rolul unui cadru
pentru interpretare, înțelegere și acțiune. Cu toate acestea, în ciuda rolului său
esențial, identitatea organizațională a fost subevaluată în deciziile majore luate
de cercetători și practicieni. Totuși, aceasta iese în evidență atunci când este
vorba despre o decizie importantă: investiții, achiziții, dezvoltarea unui nou
produs, schimbarea strategiei.
Totuși, ce este identitatea organizațională?

Am început prezentarea cu o definiție minimalistă a identității organizaționale. Pentru a intra în


detalii și a vedea exact ce presupune identitatea organizațională, vom începe cu Albert și Whetten, care
în 1985 au articulat explicit noțiunea de identitate ca un concept din nivelurile organizaționale. Acești
autori au apelat la conceptul de identitate personală care a fost un subiect al discursului intelectual din
cele mai vechi timpuri. În era modernă, identitatea personală este un concept descris foarte mult de
sociologi și psihologi. În 1968, Erickson a descris identitatea personală ca fiind sentimentul de sine și
autoidentitatea de-a lungul timpului, dar și percepția că această autoidentitate este recunoscută de alți
oameni. Având aceste definiții ale identității personale, Albert și Whetten au contopit conceptele cu ideile
din teoria organizației (dependența de resurse, teoria contingenței, instituționalizarea și sistemele cuplate
slab).

Astfel, Albert și Whetten au descris identitatea organizațională ca un răspuns al membrilor


organizației la întrebarea ”Cine suntem noi ca o organizație?”. Autorii au ajuns la concluzia că identitatea
organizațională:
 Consistă în ceea ce consideră membrii ca fiind caracteristicile centrale ale organizației (central)
 Este ceea ce cred membrii că va dura pentru organizația lor (enduring)
 Este ceea ce iau membrii ca fiind distinctiv față de alte organizații (distinctive). =: CED definition

În general, membrii organizației își apără în mod activ identitatea colectivă. În rarele cazuri când
luarea deciziilor strategice este o problemă, este posibil ca membrii organizației să-și reconsidere
identitatea în mod explicit și ar putea decide că realizarea unei schimbări strategice necesită o revizuire a
identității organizaționale. Astfel, organizația trebuie să devină mai adaptabilă, dar răspunsurile puse de
membri la întrebarea ”cine suntem ca organizație?” rămân valabile.

Problemele de identitate vor fi mai evidente și mai influente în timpul "unor circumstanțe
organizatorice profunde": crearea unei organizații, pierderea unui fondator, restructurarea etc.

În timp, identitatea organizațională a ajuns să fie considerată și din perspectiva unui ”actor social”
ca un set de revendicări instituționale prin care se oferă o narațiune consecventă stakeholderilor. Acest
set facilitează construcția unui sens colectiv.

În contrast cu această perspectivă este cea a identității organizaționale ca o construcție socială.


Din această perspectivă, identitatea organizațională este văzută ca un subiect ce trebuie revizuit periodic,
după ce membrii au discutat atât între ei, cât și cu alte persoane din afara organizației.

Ravasi și Schultz, în 2006, au sugerat că cele două perspective iau în considerare aspecte ale
identității organizaționale diferite și sunt complementare. Toate aceste considerații anterioare, luate
împreună, implică un rol central al identității organizaționale în viața membrilor unei organizații și în viața
organizației însăși.

Identitatea organizațională oferă o vedere a motivului unei organizații pentru a exista, a ceea ce
este prezent și a abordării sale de bază.

Cercetarea identității organizaționale printr-o lentilă de luare a deciziei

O parte importantă din teoria organizației descrie cum se desfășoară


procesul de luare a deciziei. Conceptul de identitate organizațională oferă o bază
pentru a orienta membrii spre deciziile lor.
Dutton și Dukerich , dar și Gioia și Chittipeddi, au realizat o legătură între
identitate și imagine. Printr-unul din experimente, s-a arătat că introducerea
strategică a unui ”Top 10 Cele mai Căutate Universități” a avut un impact
important asupra identităților universităților. Alte studii au arătat că
amenințările de identitate externă asupra unei organizații determină liderii să
gestioneze activ identitatea organizațională și că în funcție de această gestiune,
rezultatele pot fi de succes sau nu.
Un studiu important a fost realizat și de Fiol care a investigat deciziile și
acțiunile realizate de un top management a unei mari companii atunci când
industria făcea schimbări majore. Acesta a observat că pentru o identitate
organizațională foarte stabilă este greu și necesită mult efort schimbarea.
Nag et al. au investigat modul în care identitatea organizațională afectează
efortul depus pentru o schimbare strategică. Aceștia au observat că
transformarea nu a fost făcută deoarece identitatea organizațională nu se afla
doar în simboluri și limbaj, ci și în practicile zilnice ale membrilor.
Ca și concluzie, toate studiile realizate cu privire la identitatea organizațională arată că există o
strânsă legătură între identitate și luarea deciziilor.

Identitatea organizațională are un potențial extraordinar de a pune în lumină ceea ce se numește


”micro-strategizare”, fiind o legătură între teorie și practică în luarea celei mai bune decizii.

Prezentarea a II-a

Asumarea riscului și luarea deciziilor strategice

Riscul în cercetarea strategică

Riscul este un concept cheie în cercetarea legată de decizii. Riscul a fost


analizat în mai multe arii de strategie și organizare. Noi vă vom prezenta rolul
riscului în luarea deciziilor și tratarea riscurilor din trei abordari diferite.
Definiții și măsuri ale riscului în luarea deciziilor

Ca mulți termeni științifici, cuvântul ”risc” are mai multe înțelesuri.

Knight a definit riscul ca o stare de cunoaștere precisă a distribuției de probabilități a rezultatelor,


probabilitățile luând valori între zero și unu. Incertitudinea există dacă distribuția probabilității este
necunoscută, în timp ce certitudinea există dacă probabilitatea deciziei este zero sau unu.

În comunitatea de cercetare strategică, o gamă largă de construcții au folosit ca termen cuvântul


”risc”. Cercetătorii adesea asociază riscul cu variabilitatea unei măsuri de performanță sau cu un indicator
al variabilității potențiale. Cercetătorii împrumută de multe ori construcția de risc din teoria finanțelor și,
prin urmare, vorbesc despre risc sistematic și nesistematic. Alteori, cercetătorii asociază riscul doar cu
rezultatele potențiale negative.

Literatura de specialitate demonstrează că aceste măsuri diferite reflectă construcții


fundamentale diferite. În timp ce analizele simple din economia procesului de luare a deciziilor presupun
o construcție de risc unidimensională, această lipsă a unui singur model de risc în acest tip de cercetare
se potrivește destul de bine rezultatelor empirice din alte literaturi. Literatura din domeniul psihologiei de
luare a deciziilor comportamentale demonstrează că, comportamentele de risc depind dramatic de modul
în care este încadrată o problemă. În corporații, diferite tipuri de probleme legate de "risc" vor fi încadrate
în mod diferit.

Zone de studii de risc

Cercetarea riscurile în luarea deciziilor sunt împărțite aproximativ într-o


serie de fluxuri. Pe lângă fluxul substantial de cercetare care încearcă să explice
asociațiile de risc la nivel de firmă, cercetătorii au examinat și relațiile dintre risc
și acțiunile concrete, cum ar fi formarea alianțelor strategice, și au încercat să
identifice de ce directorii executiv pot percepe riscul diferit.
Un studiu susține că unele modele de diversificare corporativă pot reduce
simultan riscul și pot spori randamentul. Bettis și Hall descoperă o asociere
negativă între risc și rentabilitate pentru firmele implicate în diversificare,
asociații pozitive pentru cei independenți și nici o asociere pentru cei în legătură.
Tong și Reuer găsesc o relație curbilinie între multinaționalitate și scăderea
riscului. Scăderea riscului apare în primul rând ca urmare a creșterii flexibilității
operaționale, dar apoi crește pe măsura ce portofoliul de investiții internaționale
devine extins și costurile de coordonare cresc.
Cercetătorii sugerează că asumarea continuă a riscurilor de către firme
poate contribui la susținerea avantajului competitiv și la reducerea riscului ferm.
Studiile de risc au examinat, de asemenea, influența riscului asupra altor
acțiuni corporative, în special formarea alianțelor și dezvoltarea de noi produse.
Astfel, cercetătorii au descoperit două tipuri de risc:
 Relational (incertitudini în cooperarea partenerului)
 De permorfanță (incertitudini în formarea alianței).
În timp, cercetătorii au studiat și riscul reputației, al mortalității, al
informației și al altor zone. Aceștia consideră că percepția asupra riscului depinde
de succesul și maturitatea executivului.
Mai departe, vom discuta despre trei paradigme care sunt importante în asumarea riscului:

 BDT – Behavioral Decision Theory


 BTOF – The Behavioral Theory of the Firm
 Agency Theory

BDT
Teoria deciziei comportamentale, bazată în mare măsură pe psihologie, pune accentul pe studiile
experimentale ale alegerilor sub risc.

Tversky și Kahneman prezintă un set de erori sistematice pe care indivizii le fac în abordarea
incertitudinii, argumentând că erorile provin din euristica procesării informațiilor.

Teoria prospectelor asociază direct alegerile cu caracteristicile alegerii, dar funcționarea sa este
cel mai ușor de explicat ca un proces secvențial. În primul rând, un punct de referință este scăzut din
fiecare rezultat pentru a da un rezultat ajustat. În al doilea rând, fiecărui rezultat i se atribuie o valoare
bazată pe o funcție de valoare. Funcția de valoare este evitarea riscului pentru rezultatele pozitive ajustate
și riscul de a obține rezultate ajustate negative. O schimbare de unitate a rezultatului ajustat are un impact
mai mare asupra valorii rezultatelor ajustate negativ decât pentru rezultatele ajustate pozitiv de aceeași
magnitudine absolută. Cercetătorii au utilizat această teorie pentru a studia avantajele competiției sau
asumarea riscului de indivizi, grupuri sau organizații.

În timp ce BDT este greu de testat deoarece constă în demonstrații empirice, teoria prospectelor
este mai ușor de utilizat.

BTOF

Patru cercetători dezvoltă BTOF pe baza presupunerii că indivizii sunt în mod rațional raționali.

Având în vedere anumite limitări, organizațiile funcționează în mare măsură prin rutine care
salvează calculul și permit coordonarea. În loc de o funcție obiectivă unificată, firma are un set de
dimensiuni-obiectiv, iar pe fiecare dimensiune are un nivel de aspirație. Nivelul de aspirație depinde de
performanța anterioară a organizației, de aspirațiile trecute și de performanțele anterioare ale
organizațiilor comparabile. Dacă performanța firmei depășește nivelul de aspirație pe un scop, organizația
operează cu rutinele stabilite. În cazul în care firma nu reușește să-și atingă nivelul de aspirație, ea caută
cursuri alternative de acțiune și se va schimba. Cercetătorii au presupus că schimbarea implică un risc mai
mare decât continuitatea și au susținut că performanța deasupra aspirației conduce la o asumare a riscului
mai redusă, iar o performanță mai mică decât aspirațiile conduce la o mai mare asumare a riscurilor.

Agency Theory

Teoria agențiilor se referă la modul în care un proprietar poate obține un agent care ia decizii
critice în numele principalului și care să ia cele mai bune măsuri în interesul principalului. Studiile au arătat
că cei doi și-ar asuma riscurile în mod diferit: persoana principală ar fi neutră, în timp ce agentul ar fi
potrivnic.

Cercetătorii propun ca în cazul în care există o separare între proprietate și control, ca în


corporațiile moderne, proprietarul să compenseze managerul pentru luarea deciziilor riscante. Astfel,
managerii își vor asuma riscuri încercând să optimizeze rezultatele.

Concluzii

Organizațiile își asumă un risc mai mare atunci când sunt inferioare unui
nivel de aspirație sau de referință și mai puțin atunci când sunt deasupra. Topul
stimulentelor de management influențează asumarea riscurilor. Luarea de risc a
apărut în numeroase comportamente corporative.
Riscul a apărut ca o linie importantă de cercetare în luarea deciziilor. Într-
adevăr, a format cel mai mare flux de lucru bazat direct pe BTOF și este esențial
atât pentru teoria agențiilor, cât și pentru argumentele BDT.