Sunteți pe pagina 1din 3

Josef Mengele „Îngerul Morții” de la Auschwitz

Josef Mengele (n. 16 martie 1911, Günzburg, Bavaria - d. 7 februarie 1979, Bertioga Brazilia)
a fost cel mai mare dintre cei trei fii ai lui Karl şi Walburga Mengele. Sofisticat, inteligent şi
popular în tinereţe, Josef a dus o viaţă mic-burgheză studiind filosofia la Munich şi medicina la
Universitatea din Frankfurt. Aici și-a luat în 1938 doctoratul în medicină cu o lucrare tot despre
maxilare și buze. Aderarea la ideologia rasială a naziștilor era deja evidentă. În 1964,
universitățile „Ludwig Maximilians” din München și „Johann Wolfgang Goethe” din Frankfurt
i-au revocat diplomele.
În 1937, s-a înscris în partidul nazist, iar un an mai târziu în Waffen-SS, unde a ajuns la gradul
de căpitan. În 1942, a fost rănit pe frontul rusesc şi, nemaiputând lupta, s-a oferit voluntar să
meargă în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Aici a rămas pentru 21 de luni, primindu-și
reputația de „ Îngerul Morții”. În perioada în care a activat pe frontul de Est (1941-1942) a primit
două medalii pentru curaj în luptă.
Mengele făcea frecvent parte din echipa de medici care făcea „selecția”, adică hotăra la sosirea
prizonierilor în lagăr cine să fie reținut pentru muncă și cine să fie trimis direct în camerele de
gazare. Dornic să devină cât mai cunoscut în lumea medicală, Mengele a căutat secretele
eredităţii. Idealul nazist pentru viitor era acela de a beneficia de ajutorul geneticii. Anume, dacă o
femeie ariană putea da naştere la gemeni care să fie, cu certitudine, blonzi şi cu ochi albaştri,
atunci lumea viitorului ar fi fost salvată. Iar Mengele credea că gemenii deţineau răspunsurile
tuturor întrebărilor sale.

Copiii „Unchiului Mengele”


La Auschwitz, Mengele era continuu în căutare de gemeni. La fiecare nou transport, stătea pe
platforma de selecţie şi observa cu atenţie dacă există copii cu trăsături identice – deşi era
interesant de orice malformaţie genetică (nanism, gigantism, deformaţii congenitale ale
picioarelor etc.).
Atunci când găsea gemeni, aceştia erau despărţiţi de familie şi duşi în baraca gemenilor, unde îl
aşteptau pe „Unchiul Mengele”, aşa cum se spune că îi spuneau copiii infamului doctor. Odată, o
mamă nu a dorit să fie separată de copila sa de 13 ani, aşa că l-a muşcat şi l-a zgâriat pe ofiţerul
SS care a încercat să o forţeze să rămână în linia unde fusese desemnată. Atunci, Mengele a scos
pistolul şi le-a împuşcat pe amândouă, după care a trimis toţi oamenii din acel transport în
camerele de gazare.
Totuşi, copiii care erau luaţi de Mengele erau trataţi diferit faţă de ceilalţi prizonieri. Li se
permitea să îşi păstreze hainele cu care veniseră şi nici nu erau tunşi. Dar, când ajungeau, erau
tatuaţi cu numere dintr-o serie specială. Li se cerea şi să completeze un formular cu un mic
istoric medical şi cu date standard (vârstă, înălţime, greutate). Cei care erau prea mici pentru a
citi sau scrie, erau ajutaţi de Zwillingvater(„Tatăl gemenilor”).
Fiecare zi a copiilor lagărului începea la ora şase dimineaţa. Copiii se adunau în faţa barăcii
pentru apelul nominal, indiferent de condiţiile meteo, după care mergeau la micul dejun. În
fiecare dimineaţă, erau vizitaţi de doctorul Mengele care venea în inspecţie. Copiilor li se
permitea să se joace fotbal uneori şi nu erau puşi la munci grele – cel mult erau folosiţi pe post
de mesageri.

Cobaii „Unchiului Mengele”


Dar aceiaşi copii protejaţi de doctor, erau şi subiecţii experimentelor sale. De pildă, odată,
asistentul lui Mengele a adunat 14 perechi de gemeni într-o noapte. Mengele i-a aşezat pe masa
de disecţii şi i-a anesteziat. Apoi i-a injectat cu cloroform în inimă, ucigându-i instantaneu. După
care i-a disecat cu meticulozitate, luându-şi notiţe cu privire la toate organele gemenilor.
În general, în fiecare zi, fiecărui copil i se recolta sânge în cantităţi mari, din degete sau braţe –
uneori din ambele braţe simultan. Cei mai mici, ale căror mâini erau foarte fragile, sufereau cel
mai mult, căci li se lua sânge din gât, procedură care este foarte dureroasă şi terifiantă.
Dar în afară de recoltarea de sânge, gemenii erau supuşi şi la alte experimente medicale:
· Măsurători. Gemenii trebuiau să se dezbrace şi să se întindă unul lângă altul. Apoi,
fiecare detaliu al anatomiei lor era examinat cu atenţie, studiat şi măsurat. Ceea ce era
asemănător era considerat a fi ereditar, iar ce era diferit era considerat considerat a fi un rezultat
al influenţei mediului înconjurător. Testele acestea puteau dura până la câteva ore.
· Transfuzii. Testele de sânge puteau include şi transfuzii mari de sânge de la un geamăn la
celălalt.
· Ochii. În încercarea de „fabrica” ochi albaştri, li se injectau chimicale în ochi sau li se
puneau picături cu diverse substanţe. Aceste tratamente cauzau dureri groaznice, infecţii
puternice şi chiar cecitate temporară sau permanentă.
· Boli şi injecţii misterioase. Injecţii în şira spinării şi puncţii lombare fără anestezie,
injecţii cu diverse substanţe care cauzau dureri mari, injecţii cu diverse boli, precum tifos sau
tuberculoză. Unul dintre gemeni era injectat, celălalt nu. Dacă unul murea, celălalt era omorât
pentru a-i examina şi pentru a compara efectele injecţiilor.
· Operaţii chirurgicale. Gemenii erau supuşi la diverse operaţii chirurgicale fără anestezie.
Printre operaţii puteau fi chiar amputări, castrări sau îndepărtarea unor organe.

„Tratamente” experimentale
Studiile celui care şi-a câştigat binemeritat porecla „Îngerul Morţii” nu s-au rezumat numai la
copii. Şi alţi deţinuţi au fost folosiţi. De exemplu, când a izbucnit epidemia de noma faciei– o
boală cangrenoasă care afecteză muşchii feţei – în tabăra pentru ţigani, în 1943, Mengele a
început un studiu pentru a determina cauza bolii şi pentru a descoperi un tratament. Mengele a
izolat pacienţii în barăci separate şi a ucis câţiva copii afectaţi de boală pentru a le păstra capetele
şi organele care puteau fi trimise la Academia Medicală SS din Graz pentru studiu. Studiul său
era încă în desfăşurare atunci când tabăra pentru ţigani a fost lichidată, iar ultimii deţinuţi ucişi,
în 1944.
Pentru că în tabăra de femei izbucnise epidemia de tifos, Mengele a trimis la camera de gazare
600 de prizoniere. Clădirile au fost curăţate şi dezinfectate, ocupanţii barăcilor vecine au fost
spălaţi, depăducheaţi şi îmbrăcaţi în haine noi. La fel s-a întâmplat şi cu alte boli. Pentru
eforturile sale, Mengele a primit Crucea de Merit cu săbii clasa II.
Mengele s-a interesat și de pitici, odată cu sosirea familiei Ovitz, o familie de artiști de circ
români. Erau în număr de 10, dintre care 7 erau scunzi. Îi numea adesea „familia mea de pitici”.
Pentru el, aceștia reprezentau o ilustrare perfectă a anormalului.

Fuga
Josef Mengele a părăsit Auschwitz deghizat ca membru al infanteriei germane. A plecat la
Gross-Rosen, apoi a fost văzut la Matthausen şi după aceea a fost capturat şi ţinut prizonier în
apropiere de Munich. Dar a fost eliberat de Aliaţi, care nu ştiau de fapt cine era.
În toamna lui 1948 era hotărât să părăsească Germania şi îşi construiască o nouă viaţă în altă
parte. Opţiunea sa a fost Argentina. A fugit în America de Sud, dar aici s-a tot mutat dintr-o ţară
în alta de teamă să nu fie prins. A divorţat de Irene Mengele în 1958 şi s-a căsătorit cu văduva
fratelui său Karl, Martha.
Împreună, au trăit în Paraguay şi Brazilia, unde Mengele a şi murit, în 1979. Într-o după-amiază,
a mers la înot. În ocean, a suferit un accident vascular cerebral şi a început să se înece. Era deja
mort când a fost tras la ţărm. Incertitudinea morţii sale – întrucât multe teorii ale conspiraţiei au
fost emise între timp – a fost spulberată în 1992 după un test ADN care a arătat că cel mort era,
într-adevăr, Josef Mengele. A fost înmormântat în Embu sub identitate falsă, cu numele
Wolfgang Gerhard. În ciuda faptului că a fost căutat pe plan internațional, nu s-a reușit
capturarea lui. A trăit 35 de ani cu identități false.
85 de scrisori și câteva jurnale ale lui Mengele au fost descoperite în 2004. Conținutul nu a fost
dat publicității. Este cunoscut faptul că Mengele a negat crimele sale de război în fața fiului său
Rolf.

Notoriul doctor nazist Josef Mengele, care a răspândit teama în lagărul de concentrare de
la Auschwitz, a devenit o enigmă a secolului XX. Trăsăturile fizice plăcute, veşmintele bine
alese şi comportamentul calm contrastau puternic cu atracţia sa macabră pentru
experimente înfiorătoare şi crime.