Sunteți pe pagina 1din 3

Judecatoria Galati, SECȚIA CIVILĂ, SENTINTA CIVILA NR.

9160 DIN DATA DE


19.12.2016

Parti: Reclamant V. R..I. -cumparator


Parat : M.V. –vanzator
Situatia de fapt:
Masina fusese furata.
S-au incheiat 3 contracte de V-C a aceluiasi autotorism.
S-a dispus restituirea bunului catre proprietarul care a fost furat. Prin ordonanța din data
de 20.01.2015 a fost dispusă clasarea cauzei reținându-se în motivare faptul că nu au fost
identificate indicii ce să conducă la concluzia că numita V.R.I a cunoscuta faptul că bunul era
furat. V.R.I nu a cunoscut faptul ca bunul era furat.

Situatia de drept:
Paratul a solicitat constatarea calității de cumpărător de bună-credință, deoarece cand a
cumparat de la vanzatorul initial nu stia ca masina era furata.
Pe lângă predarea efectivă, materială, a lucrului, vânzătorul trebuie să-i garanteze
cumpărătorului și exercitarea deplină a dreptului dobândit după încheierea contractului. Obligația
de garanție a vânzătorului are o dublă înfățișare: pe de o parte, acesta trebuie să îl garanteze pe
cumpărător de liniștita folosință a lucrului (garanția contra evicțiunii) și, pe de altă parte, de utila
folosință a lucrului (garanția contra viciilor).
Evicțiunea constă fie în pierderea proprietății lucrului, în total sau în parte, fie în
tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor sale de proprietar.
Potrivit dispozițiilor art. 1695 alin. 1 C.civ. vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe
cumpărător împotriva evicțiunii care l-ar împiedica total sau parțial în stăpânirea netulburată a
bunului vândut. Astfel, vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător de
evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, precum și de sarcinile care nu au fost declarate la
încheierea contractului.
Potrivit dispozițiilor art. 1695 alin. 2 C.civ. garanția este datorată împotriva evicțiunii ce
rezultă din pretențiile unui terț numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept născut anterior
datei vânzării și care nu a fost adus la cunoștința cumpărătorului.
În acest caz, obligația de garanție contra evicțiunii există dacă sunt întrunite trei condiții:

1. să fie vorba despre o tulburare de drept.

Vânzătorul este garant numai dacă tulburarea terțului este de drept; atunci când tulburarea din
partea terțului este de fapt, el nu răspunde, întrucât nu are un temei juridic.
2. cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării.

Vânzătorul este garant numai dacă tulburarea din partea terțului are o cauză anterioară
momentului încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Vânzătorul nu răspunde, în principiu,
de împrejurările ivite după momentul încheierii contractului, adică după transmiterea dreptului
de proprietate asupra cumpărătorului (cu condiția ca tulburarea să nu fi provenit dintr-un fapt
personal).

3. cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător.

În cazul în care cumpărătorul a avut cunoștință de pericolul evicțiunii, el a acceptat riscul și


problema răspunderii vânzătorului nu se mai pune. În această situație, vânzătorului îi revine
sarcina de a proba cunoașterea cauzei evicțiunii de către cumpărător.
În caz de evicțiune totală, conform art. 1700 C.civ., cumpărătorul poate cere rezoluțiunea
vânzării și daune-interese. Vânzătorul este obligat să restituie „în întregime” prețul primit de la
cumpărător la încheierea contractului.
Potrivit dispozițiilor art. 1702 alin. 2 C.civ. vânzătorul mai este ținut și să ramburseze
cumpărătorului sau să facă să i se ramburseze de către acela care evinge toate cheltuielile pentru
lucrările efectuate în legătură cu bunul vândut, fie că lucrările sunt autonome, fie că sunt
adăugate, în acest din urmă caz, numai dacă sunt necesare sau utile.
Prin urmare, cumpărătorul, odată cu bunul, dobândește, ca accesoriu, conform art. 1326 C.civ., și
acțiunea în garanție, inclusiv garanția contra evicțiunii, dreptul de a invoca garanția fiind
transmisibil și la cumpărătorii ulteriori ai aceluiași bun.
Chiar dacă vânzarea bunului altuia este sancționată cu nulitatea actului de vânzare-cumpărare,
obligația de garanție în această ipoteză nu izvorăște din vânzare, ci din culpa vânzătorului, delict
sau quasi – delict, care a transmis un bun ce nu-i aparține.
În ipoteza vânzării bunului altuia, chiar dacă vânzarea este nulă obligația de garanție
izvorăște din actul a cărui realitate juridică nu poate fi contestată, pe care părțile l-au calificat
vânzare, sancțiunea nulității vânzării neputând afecta răspunderea vânzătorului întemeiată
conform art. 1337 C.civ. în măsura în care sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de
dispozițiile care reglementează răspunderea pentru evicțiune, garanția fiind un efect al
desființării retroactive a vânzării.
Astfel, reclamanta, prin acțiunea formulată, solicită rezoluțiunea contractului deoarece a fost
evinsă în totalitate de bunul cumpărat.
Rezoluțiunea este sancțiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor izvorâte
dintr-un contract sinalagmatic cu executare uno ictu, constând în desființarea retroactivă a
acestuia. Fundamentul rezoluțiuni este constituit de reciprocitatea și interdependența obligațiilor
ce izvorăsc din contractul sinalagmatic.
Potrivit dispozițiilor art. 1706 C.civ. vânzătorul este obligat să garanteze contra evicțiunii față de
orice dobânditor subsecvent al bunului, fără a deosebi după cum dobândirea este cu titlu oneros
ori cu titlu gratuit. Posibilitatea de executare a garanției nu este limită la raporturile dintre
subdobânditor și vânzătorul inițial ci poate fi exercitată și împotriva vânzătorului ulterior ce
odată cu dobândirea bunului a dobândit dreptul de a fi garantat dar și obligația corelativă de a
garanta la rândul său în limita valorii bunului de la data evicțiunii.
În acest context, apărarea pârâtului grefată pe neregularitatea sesizării instanței civile nu este
fondată, pe de o parte, întrucât temeiul obligației a cărei executare este urmărită este contractual,
prejudiciul nefiind consecința nemijlocită a săvârșirii unei fapte penale, iar pe de altă parte
deoarece alegerea căii procesuale de realizare a dreptului este o prerogativă exclusivă a
creditorului.
Pentru aceste motive, constatate ca îndeplinite condițiile anterior analizate, evicțiunea totală fiind
efectivă, instanța va admite cererea și, dată fiind poziția reclamantei, va dispune rezoluțiunea
contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat, la data de 19.03.2014, între
M____ V_______, în calitate de vânzător și V_______ R_____-I____, în calitate de
cumpărătoare, obligând pârâtul M____ V_______ la restituirea contravalorii în lei, la data plății,
a sumei de 10.800 euro reprezentând preț, raportat la care urmează a fi datorată dobânda legală,
începând cu data de 03.07.2015 și a sumei de 437,9 lei reprezentând prejudiciu suferit ca urmare
a evicțiunii constând în cheltuielile necesare efectuate pentru folosința bunului (fila 12).
Potrivit dispozițiilor art. 451 alin. 1 C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele
judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor
numiți în condițiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile
cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare
precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Hotarare:
Dispune rezolutiunea contractului de V-C. A fost apreciată întrunirea condițiilor pentru a opera
garanția vânzătorului pentru evicțiune respectiv existența unei tulburări de drept în liniștita
folosință a bunului, a cărei cauză, necunoscută cumpărătorului, să preexiste momentului
încheierii contractului translativ de proprietate.
Obligă pârâtul la restituirea contravalorii în lei, la data plății, a sumei de 10.800 euro
reprezentând preț, raportat la care urmează a fi datorată dobânda legală, începând cu data de
03.07.2015.
Obligă pârâtul la plata sumei de 437,9 lei reprezentând prejudiciu suferit ca urmare a evicțiunii.
Obligă pârâtul la plata sumei de 2.071,93 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă
judiciară de timbru și a sumei de 3.100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând
onorariu de avocat.
Admite cererea de chemare în garanție si obligarea garantului.