Parteneriat efficient

Problemele comportamentale de tip hiperkinetic şi opozant sunt dintre cele mai frecvent
diagnosticate afecţiuni psihice din copilărie şi adolescenţă. În România, deşi datele de
epidemiologie sunt relativ puţine, se estimează că 8% dintre copii sunt diagnosticaţi cu această
afecţiune, ocupând locul 3, ca frecvenţă între tipurile de patologie pedo-psihiatrică.
Deoarece în cazul tulburarilor hiperkinetice şi de comportament opozant sunt afectate
mai multe domenii ale vieţii este necesarǎ o terapie multimodalǎ care sǎ combine mai multe
forme de intervenţie. De aceea, un parteneriat între familie, şcoalǎ şi specialişti este necesar şi
are ca scop diminuare tulburǎrilor de comportament ale copilului.
În terapia tulburǎrilor hiperkinetice se pot delimita tehnici centrate pe copil şi centrate pe
families au pe gradiniţǎ/ şcoalǎ. Dacǎ se combinǎ aceste demersuri atunci vorbim de o terapie
multimodalǎ.
Demersurile centrate pe copil au ca scop diminuarea tulburǎrilor de comportament ale
copilului prin intermediul intervenţiilor directive ale specialistului, precum şi demersuri de auto-
management.
Prin demersurile centrate pe familie se doreşte modificarea condiţiilor familial care
menţin simptomatologia copilului. În mod similar, intervenţiile centrate pe grǎdinitǎ sau şcoalǎ
au ca scop diminuarea problemelor comportamentale din acest mediu, modificând condiţiile care
menţin simptomatologia.
Pentru început vor fi prezentate câteva aspect care ţin de intervenţiile centrate pe familie şi de
intervenţiile centrate pe copil, pentru ca mai apoi sǎ analizam în detaliu intervenţiile la grǎdiniţǎ
şi şcoalǎ.
Intervenţiile centrate pe familie
Aceste intervenţii sunt, aşa cum şi spune numele, centrate pe familie. Copilul este
implicat în intervenţie mai mult sau mai puţin în funcţie de etapa terapeuticǎ, de problematica
abordatǎ şi de vârsta acestuia. Punctele central ale acestei intervenţii vor fi, stabilirea modului în
care caracteristicile copilului, cele ale pǎrinţilor şi problemele familial influenţeazǎ:
 Comportamentul copilului;
 Percepţia comportamentului copilului de cǎtre pǎrinţi şi
 Reacţiile pǎrinţilor la comportamentul copilului.
Intervenţiile centrate pe familie îi îndrumǎ pe pǎrinţii copiilor cu tulburǎri hiperkinetice spre
desfǎşurarea unor intervenţii care au drept scop îmbunatǎţirea relaţiei pǎrinte-copil şi reducerea
comportamentelor problematice manifestate în acest context. În acest scop pot fi utilizate tehnici
cognitive, metode de construire a unor interacţiuni pozitive între pǎrinte şi copil, tehnici de
control a stimulilor şi managementul contingenţelor.

Intevenţii centrate pe copil.

În cazul acestui tip de intervenţii activitatea terapeuticǎ cu copilul reprezintǎ nucleul

central, pǎrinţii find şi ei implicaţi. Intervenţiile centrate pe copil nu vor fi realizate independent
de cele centrate pe familie.

În cadrul intervenţiilor centrate pe copil sunt integrate douǎ demersuri terapeutice:

1. Poveştile terapeutice. Scopul acestor povestiri este acela de a integra copilul cât mai mult
în intervenţiile centrate pe familie. În poveştile terapeutice personajul central reprezintǎ
modelul, el descriindu-şi problemele din familie, astfel încât copilul se poate identifica cu
el. Este descrisǎ şi modalitatea de depǎşire a respective probleme. În acest sens sunt utile
tehnicile cognitive, tehnicile de învǎţare dupǎ model şi tehnicile de auto-management.
Acest tip de abordare este indicatǎ începând cu vârsta şcolarǎ, deoarece discutarea
povestirilor dureazǎ în jur de 20 de minute.

2. În cea de a doua etapǎ, în funcţie de vârsta copilului, se poate realize o intervenţie prin
joc, una care vizeazǎ auto-educarea sau o intervenţie de auto-management. În aceste
intervenţii vor fi implicaţi şi pǎrinţii.

Intervenţii la grǎdiniţǎ şi scoalǎ

Alǎturi de intervenţiile în familie sunt întotdeauna necesare şi intervenţiile la grǎdiniţǎ

sau la şcoalǎ, mai ales atunci când copilul manifestǎ comportamente evident hiperkinetice sau de
tip opozant în aceste medii. Intervenţiile la grǎdiniţǎ sau la şcoalǎ sunt desfǎşurate în paralel cu
intervenţia centratǎ pe familie şi similare cu aceasta.

Stabilirea contactului cu educatoarea/ învǎţǎtoarea are loc cu acordul pǎrinţilor. Uneori

relaţiile dintre pǎrinţi şi cadrele didactice sunt tensionate, pǎrinţii sunt convinşi cǎ educatoarea/
învǎţǎtoarea le respinge copilul şi cǎ acesta este miezul problemei. Pe de altǎ parte cadrele
didactice consider condiţiile familial ca fiind raspunzǎtoare de problema copilului. Când existǎ o
astfel de situaţie tensionatǎ, un dialog între parinţi, candre didactice şi specialist reprezinta un
imperative pentru a crea o relaţie bazatǎ pe încredere şi pentru reuşita planului de intervenţie.

Dupǎ ce s-a luat contact cu educatoarea/învǎţǎtoarea este necesarǎ o vizitǎ la grǎdiniţǎ

sau la şcoalǎ. Aceastǎ vizitǎ vǎ oferǎ posibilitatea de a asista la activitate şi de a observa
comportamentul copilului pentru a vǎ forma o impresie despre mediul educaţional.
În cadrul vizitei puteţi urmǎri urmǎtoarele aspect:

În cazul vizitei la grǎdiniţǎ:

 Câţi copii sunt în grupa?

 Grupa pare mai degrabǎ liniştitǎ sau neliniştitǎ?

 Copilul este integrat în grupa?

 Are copilul anumite preferinţe de joacǎ?

 Cum interacţioneazǎ educatoarea cu copilul, care sunt comportamentele pozitive ale

acesteia şi care este efectul lor asupra problemelor comportamentale ale copilului?

În cazul unei vizite la şcoalǎ:

 În ce ordine sunt aşezaţi elevii în clasǎ? Pe rânduri sau pe grupe?

 Unde este aşezat copilul în clasǎ? Lângǎ care elev sau este singur?

 Cursul pune accent pe activitatea individual sau pe cea de grup?

 Copilul este integrat în clasǎ?

 Ce reguli particulare exitǎ în clasǎ?

 În ansamblu clasa pare mai degrabǎ calmǎ sau agitatǎ?

 Existǎ alţi copii cu comportament problematic în clasǎ? Unde sunt aşezaţi ei?

 Cum interacţioneazǎ învǎţǎtoarea cu copilul, care sunt comportamentele pozitive ale

acesteia şi care este efectul lor asupra problemelor comportamentale ale copilului?