Baltagul – Relația dintre Vitoria și Gheorghiță

Opera „Baltagul” scrisa de către Mihail Sadoveanu reprezintă o opera de maturitate ce reunește
in structura acesteia marile teme sadoveniene, si anume: viața pastorilor, natura, iubirea, inițierea,
miturile.

Vitoria Lipan, fiind apăsată de o presimțire sumbră si îngrijorată cauzată de absenta nejustificată
a soțului ei, Nechifor, se hotărăște să-l caute. Plecarea este pregătită cu multa grijă si minuțios, iar pe tot
parcursul drumului personajul principal va fi însoțit de fiul acestuia, Gheorghiță.

Eroina este conștientă de importanta drumului parcurs in maturizarea lui Gheorghiță: „Înțelege
ca jucăriile au stat. De acu’ trebuie sa te arați bărbat.” Priveghiul la care este pus cel din urma de către
mama sa scoate in evidenta procesul maturizării, având dublu sens: primul constă în respectarea unor legi
nescrise care-l vor ajuta pe Nechifor să se integreze în noua stare, iar al doilea sens este legat de inițierea
lui Gheorghiță care se va familiariza cu un aspect fundamental al existenței umane – moartea. Finele
acestuia este reprezentat de către răzbunarea morții lui Nechifor Lipan.

Vitoria Lipan îl călăuzește cu răbdare, dar si cu asprime, obligând-l sa își stăpânească foamea,
nesiguranța, frica si învățând-l sa descifreze adevărul din spusele oamenilor si din semnele naturii si sa fie
hotărât, ferm si cu sânge rece in acțiunile întreprinse.

Ajunși în satul Fărcașa, un viscol ivit din senin îi obligă să poposească în casa unui gospodar unde
află că Nechifor trecuse pe acolo în toamnă în drum spre Dorna.

În drumul lor, Vitoria și Gheorghiță asistă la câteva evenimente cu valoare simbolică – naștere,
nuntă, înmormântare – trecând prin toate momentele principale ale vieții. La Vatra Dornei, Vitoria află de
la un slujbaș din târgul de animale de vinderea unei turme de 300 de oi în prima Duminică din Noiembrie.
Acesta își amintea de Nechifor care, după ce a cumpărat turma, cedă rugăminții a doi ciobani de a le vinde
100 de oi. Turmele însoțite de cei trei stăpâni porniseră la vale.

Pornind de la aceste indicii si luând drumul turmelor lui Nechifor, cei doi, după un drum halucinant
si complex, reușesc sa identifice criminalii si sa ii pedepsească in mod corespunzător.

Portretul lui Gheorghiță este realizat în mod direct de către autor, la fel ca și al Victoriei, scoțând
în evidență asemănarea dintre mamă și fiu: „Gheorghiță era un flăcău sprâncenat și avea ochii ei. Nu era
prea vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și ce văzuse. (…) Întorcea un zâmbet
frumos ca de fată și abia începuse să-i înfiereze mustața. Însă asemănarea dintre cei doi nu se rezumă
doar la aspectul fizic. Gheorghiță își dă seama de starea interioară a mamei sale și observă schimbarea
ei. Se uită numai cu supărare și i-au crescut țepi de aricioaică.”

Mai mult, fiul eroinei este caracterizat si in mod indirect, prin numele sau ce prezinta o dubla
valenta, Gheorghiță fiind si numele inițial al lui Nechifor.
 Cuplul mamă-fiu, angrenat în căutarea adevărului, surprinde prin coeziunea sa. Cei doi acționează
împreună într-o coordonare aproape perfectă și par să se completeze unul pe celălalt, iar in finalul
romanului Gheorghiță este suficient de matur pentru a prelua rolul tatălui său și a deveni un sprijin pentru
mama sa.