Sunteți pe pagina 1din 5

Violența politică, conflictele politice, pacea, sentimentele (bucuria, tristețea, ura și răzbunarea),

perspectivele, ideologiile filozofice, religioase, culturale și politicienii sunt elementele care


alcătuiesc cultura democratică a unei țări. Activitatea politică reprezintă domeniul în care are loc
ciocnirea intereselor între indivizi şi grupuri sociale care tind spre acapararea, menţinerea şi
perpetuarea puterii politice. Conflictul politic este o manifestare firească a relaţiilor ce se stabilesc
între agenţii colectivi sau individuali în procesul de luptă pentru controlul puterii politice. Este o
modalitate de interacţiune prin ciocnirea opiniilor contradictorii, poziţiilor şi intereselor. Conflictul
este o luptă între două sau mai multe părţi, strâns corelate, dar care urmăresc scopuri proprii.

Conflictul politic se prezintă ca o varietate a conflictului social. Un conflict politic rezultă atunci
când purtătorii relaţiilor politice intră în competiţie, atunci când doresc să posede mai multe resurse
politice care nu pot fi posedate în acelaşi timp de către toţi. Resursele politice sunt acele mijloace
cu ajutorul cărora un individ sau un grup ar reuşi să câştige accesul sau să influenţeze decizia
politică în favoarea satisfacerii dorinţelor sau intereselor lor. în calitate de resurse politice apar
banii, timpul, organizaţiile politice, mijloacele de propagandă, voturile obţinute etc. Aceste resurse
sunt inegal distribuite în cadrul sistemului politic. Mobilul conflictului politic este căutarea şi lupta
pentru obţinerea resurselor rare. Grupurile aflate în conflict rivalizează pentru cucerirea puterii.

Puterea politică a statului, în sens general cucerirea, menţinerea şi realizarea ei, organizarea
instituţiilor puterii, statutul politic al grupurilor sociale, valorile şi simbolurile ce stau la baza
puterii politice, în particular, şi a societăţii politice, în general, reprezintă obiectul conflictelor
politice. Contradicţiile dintre societatea politică ca un sistem integru şi inegalitatea indivizilor şi
grupurilor din cadrul acestei societăţi, ce se reflectă în ierarhia statutelor politice, apar ca sursă şi
bază a conflictelor politice.

Conflictele politice sunt generate nu doar de interesele părţilor conflictante de a obţine, consolida
sau schimba puterea, dar şi de ciocnirea oricăror interese, care vizează relaţiile politice. Totodată,
conflictele politice nu exclud colaborarea între părţile conflictante. Conflictele politice
internaţionale sunt de asemenea parte componentă a relaţiilor internaţionale, precum relaţiile
internaţionale sunt parte componentă a istoriei omenirii.

Fără a delimita clar conflictul internaţional şi conflictul interstatal, K. Wright determină pe larg
sensul conflictului internaţional ca “relaţii între state, care pot exista la toate nivelele şi în diferite
proporţii”. În acest sens, savantul deosebeşte patru etape ale conflictului: 1) conştientizarea
incompatibilităţii; 2) creşterea nivelului de încordare; 3) presiune fără aplicarea forţei armate;
4) războiul. Conflictul internaţional, în sensul îngust, se referă la situaţiile în care “ţările întreprind
acţiuni una împotriva alteia”.

Vorbind despre aparatul categorial ce ţine de conflict este necesar de menţionat starea de luptă,
ciocnirea intereselor şi scopurile participanţilor, interacţiunilor internaţionale. Conflictul a fost
mereu starea naturală şi în muşte cazuri condiţia inevitabilă în dezvoltarea sistemului în relaţiile
internaţionale. Conflictul şi manifestările sale (structura şi tipurile de comportament conflictual al
participanţilor) este analizat de toate ştiinţele care cercetează omul, grupurile sociale, societatea,
problema constă în evidenţierea specificului conflictului internaţional, de a arăta segmentele
acestui fenomen şi de a arăta cum în cadrul acestui conflict se realizează interacţiunea complexă a
diferitor factori care formează vectorul comun în dezvoltarea sistemului internaţional. Conflictul
trebuie analizat ca fenomen socio-politic şi, respectiv, ca proces. În ambele cazuri, conflictele au
funcţii speciale şi reglementează relaţiile dintre participanţi. Conflictul, de asemenea, poate fi
privit ca modalitate de trecere de la o formă a realităţii politice la condiţie de transformare a
sistemului de relaţii. Analiza conflictelor în sistemul relaţiilor politice nu se reduce la aprecierea
„negativă – pozitivă” a conflictului. Astfel, conflictologii-teoreticieni, care au elaborat un model
matematic al conflictului, au accentuat atenţia asupra faptului că conflictul poate lichida ordinea,
menţine ordinea sau instaura o nouă ordine.

Conflictul politic are menirea să reglementeze şi controleze tensiunea socială atît în cadrul
societăţii, cît şi pe arena mondială. Conflictele şi crizele constituie cauzele pentru schimbarea
guvernelor şi un bun stimulant pentru reformele politice şi de stat. Participarea unei ţări, naţiuni,
unui grup social la un conflict internaţional duce la creşterea integrităţii interne, consolidarea
unităţii morale şi politice, înăbuşirea sau amînarea conflictelor interne. Este adevărat, acest efect
este deseori atins prin polarizarea societăţii, divizarea acesteia în cei care sprijină activitatea
internaţională şi “scopurile” ţării sale în cadrul unui conflict internaţional, şi cei care sunt împotrivă
şi sunt consideraţi “străini”, deoarece suporterii direcţi sau indirecţi ai inamicului extern sunt
consideraţi duşmani interni. De aici porneşte şi posibilitatea transformării conflictului internaţional
în conflict intern, iar războaiele între state – în războaie civile.

Pe parcursul mileniilor, în politică, războiul era deseori acel adevăr, care determina raportul real
de forţe al participanţilor la conflictele politice internaţionale, puterea economică şi militară a
acestora. Războiul, dacă într-o anumită măsură a încetat a fi un instrument al politicii
internaţionale, atunci nu a încetat niciodată să fie un rezultat al acesteia. Apropierea sau
necorespunderea acestui rezultat scopului propus – iar acest scop poate fi şi dominarea mondială,
acapararea teritoriilor contestabile, satisfacerea ambiţiilor personale ale conducătorului – permite
de a face concluzii cu privire la forţa participanţilor la război, capacitatea puterii de a mobiliza şi
utiliza resursele societăţii în vederea atingerii scopurilor propuse pe arena mondială.

Printre funcţiile conflictului politic, cea mai importantă este funcţia pe care o exercită în calitate
de metodă de soluţionare a problemei între părţile conflictante. Este deseori vehiculată ideea
conform căreia conflictul este un preţ prea mare nu doar pentru realizarea scopurilor, dar şi pentru
soluţionarea problemelor apărute între părţile conflictante. Din punct de vedere funcţional, se
evidenţiază conflicte constructive şi conflicte distructive. În ştiinţa relaţiilor internaţionale o mare
importanţă se acordă studierii conflictelor politice interne şi internaţionale, armate şi fără aplicarea
forţelor armate.

Atît conflictele politice interne, cît şi conflictele politice externe se împart în conflicte armate şi
conflicte nearmate. Conflictul armat, sau lărgind puţin această noţiune – războiul, în conflictologia
militară contemporană este un conflict cu următoarele caracteristici: în luptă sunt antrenate două
sau mai multe părţi înarmate; acţiunile militare sunt desfăşurate sub controlul unei conduceri
centralizate; acţiunile armate sun desfăşurate cu o anumită permanenţă, şi nu iau forma unor acţiuni
spontane ale părţilor participante la conflict.

Mass-media și sfera politică sunt puteri care se află în conflict de interese. Politicienii vor să
ascunde adevărul, iar mass-media să-l demască, astfel cea dintâia categorie folosește tehnici de
manipulare pentru a ascunde scopurile sale reale. Manipularea este practicată atît de guvernanți
cît și de opoziție. Adesea, sub pretextul comunicării unor informații de interes public, se transmit
mesaje în scopul obținerii unor avantaje politice de către partidele de guvernămînt. Opoziția
folosește, la rîndul ei, diverse strategii și mecanisme de manipulare pentru a ajunge la putere.
Ceea ce rezultă este monopolizarea agendei publice de către false probleme și înstrainarea
cetățeanului de politică. Manipularea și tehnicile sale sunt cel mai bine remarcate în cadrul
campaniilor electorale. Perioada relativ scurtă a campaniei electorale face ca politicienii sa se
lanseze într-un complex de strategii interdependente care au ca unic scop final cîștigarea cu orice
preț a cît mai multor voturi.

Manipularea politică este problema majoră a societăţilor actuale fiind un pericol pentru cetăţeni
mai ales atunci când politicienii, urmărind anumite scopuri, utilizează fără scrupule mass-media,
cu ajutorul căreia „modelează” intenţionat conştiinţele alegătorilor, forţându-i să acţioneze ori
să rămână inactivi, contrar intereselor şi voinţei proprii.
Manipularea politică se bazează pe MINCIUNĂ. O minciună grosolană prezentată ca idee
salvatoare pentru viitorul politic al naţiunii. În politică, manipularea este înțeleasă ca un tip special
de influență deoarece manipulatorul determină persoana să comită anumite acțiuni pe care nu le-
ar fi comis în mod raţional. Manipularea diferă de puterea manipulatorului, influența acestuia,
constrângerea impusă prin ameninţare ori sancţionare în cazul în care persoana nu execută ceea ce
i se cere. Manipularea politică se bazează pe mituri sociopolitice iluzorii ce confirmă anumite
valori şi norme, percepute a fi de încredere sau necesare, fără judecată critică raţională, valabile
oricând în conştiinţa maselor. Atunci când miturile sunt create în scopul de a organiza în mod
negativ oamenii, ele vor fi introduse imperceptibil în conştiinţa maselor pentru că acolo se va naşte
ulterior forţa uriaşă de care manipulatorul are nevoie pentru a acţiona, a reacţiona sau a câştiga o
bătălie politică. Cert este că, deşi acţiunile manipulatorului sunt evidente pentru cei care privesc
obiectiv evenimentele din jurul lor, majoritatea oamenilor nici măcar nu suspectează faptul că ar
putea fi subiecţii manipulărilor.

Politicienii – mai ales cei din societăţile democratice – preferă păstrarea cetăţenilor în stare de
obiecte oarecum însufleţite, fără personalitate, fără individualitate. Ei sunt percepuţi ca o masă
amorfă de fiinţe negânditoare, iraţionale, uşor manipulabile, uşor de satisfăcut pentru că se
mulţumesc cu puţin. Mass-media este piesa importantă a manipulării. Prin intermediul ei se
„plantează” zilnic stereotipurile favorabile autorităţilor astfel că mase întregi de oameni sunt
uniformizate psihic şi „logic”, scopul concret fiind acela de a păstra puterea. Pentru îndeplinirea
scopului, se minte, se distrug idealuri şi vieţi, se comit cele mai abominabile fapte. Conştiinţa
masei este empirică şi tocmai din acest motiv manipularea maselor este cea mai facilă metodă de
influienţare a unei decizii. În companiile de propagare a manipulării, pentru înrădăcinarea miturilor
sociopolitice se utilizează cel mai bogat arsenal de recepții concrete și metode de influență asupra
conștiinței oamenilor. Acestea se referă nu numai la jongleria directă a faptelor ci şi la trecerea sub
tăcere a unor informaţii importante, distribuirea de minciuni, calomnii dar şi alte modalități mai
rafinate: rostirea unor jumătăţi de adevăr, detalii nesemnificative evidenţiate simultan cu
ascunderea unor fapte importante în scopul de a se interpreta fals evenimentul aflat în discuţie,
lipirea etichetelor umilitoare, utilizarea de epitete ridicole, atribuire de porecle şi pseudonime
ofensatoare, toate având ca efect practic subminarea autorităţii persoanelor respective.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova
Universitatea de Stat din Moldova
Facultatea de Jurnalism și Științe ale comunicării

Lucru Individual
”Aspecte conflictuale în
politică”

A realizat: Casian Marina J152


A verificat: Spinei Vasile

Chișinău 2018