Sunteți pe pagina 1din 18

Turism international – Componente, forte si activitati specifice turismului

international

1.1 Definirea conceptului de turism international

Pornind de la definitia notiunii de “turist international” elaborata de Organizatia


Mondiala a Turismului (din anul 1983 si care exprima 'acesta este ca un vizitator temporar, care
locuieste cel putin 24 de ore intr-o tara si ale carui motive de calatorie se datoresc loisir-ului
(agrement, vacanta, sanatate, studii, religie, sport, vizite, aventuri etc.) sau afacerilor, familiei,
misiunilor' reliefam faptul ca 'turismul international reprezinta actiunea de deplasare temporara a
rezidentilor unei tari in calitate de vizitatori spre o alta tara, in scopul satisfacerii unor activitati
de productie generatoare de venituri in tara de destinatie'.[1]

Motivatiile specifice exclud pe cele legate de prestarea unor activitati lucrative. In acelasi
timp fiecare motivatie va genera un flux turistic omogen, distinct, putandu-se astfel vorbi de :

a) turismul international de vacanta,

 turism international de tratament,

 turism international religios,

 turism international de congrese,

 turism international de studii.

Pe langa motivatia calatoriei, turismul international poate fi structurat si pe baza altor


criterii, cum ar fi:

b) Dupa modalitatile de comercializare:

 Turism international organizat ;

 Turism international semiorganizat ;

 Turism international individual.

c) in functie de mijloacele de transport folosite:

 Turism international feroviar ;

 Turism international rutier ;


 Turism international aerian ;

 Turism international naval.

La recomandarea Organizatiei Mondiale a Turismului, Comisia de Statistica a O.N.U. a


adoptat mai multe sensuri ale definitiei turismului. Astfel, « turismul reprezinta activitatea de
calatorie si sedere a unor persoane in afara locului lor de domiciliu, pe o perioada de pana la un
an, pentru placere, afaceri sau alte motive .

Intr-o tara, putem avea de-a face cu mai multe forme de turism, si anume:

 Turism intern pur – care ii implica pe rezidentii unei tari ce calatoresc numai intre
granitele unei tarii respective ;

 Turism in interiorul granitelor – care presupune trecerea frontierelor nationale


de catre nonrezidenti pentru a ajunge in tara data;

 Turism in afara granitelor – care ii cuprinde pe rezidentii tarii date ce trec


frontierele internationale pentru a ajunge in alta tara. Ultimele doua forme de
turism cunoscute – numite si turism inbound/outbound – alcatuiesc impreuna
turismul international.

In principiu, toti calatorii implicati in turism sunt numiti vizitatori si sunt reprezentati de
orice persoana care calatoreste catre o destinatie, alta decat domiciliul sau, pentru o perioada de
pana la 12 luni si al carei motiv este cu totul altul decat exercitarea unei profesii.

Vizitatorii internationali traverseaza frontiere internationale pentru a ajunge in alte tari


decat cea de domiciliu.

Turistii sunt vizitatorii care stau cel putin o noapte in bazele de cazare din locul vizitat, in
timp ce excursionistii nu folosesc cazarea la destinatie.

Clasificari

A. calatori inclusi in statisticile turistice:

 Vizitatori ;

 Excursionisti ;

 Turisti.

Scopurile principale ale calatoriei sunt:

- placere, recreere, vacante ;


- vizite la prieteni, rude ;

- afaceri, probleme legate de profesie ;

- tratarea sanatatii;

- motive religioase, pelerinaje;

- altele

B. calatori neinclusi in statisticile turistice:

 lucratori peste granita;

 imigranti temporari;

 imigranti permanenti;

 nomazi ;

 calatori in tranzit ;

 refugiati ;

 membrii fortelor armate ;

 reprezentantele consulare ;

 diplomatii.

In activitatea practica, cuantificarea fluxurilor de turisti se face in mai multe


modalitati. Fluxurile internationale de turisti dintr-o anumita tara se inregistreaza, de obicei,
prin:

- rapoarte vamale ;

- sondaje statistice ;

- inregistrarea la unitatile turistice.

1.2 Particularitati ale sistemului de distributie a serviciilor si produselor in


turismul international
Industria turismului, ca si alte ramuri industriale, isi are propriul sistem de deplasare a
produselor si serviciilor de la ofertanti la consumatorii finali. Aceasta deplasare in timp si in
spatiu se face pe mai multe cai si este cunoscuta sub denumirea de sistem de distributie a
vanzarilor.

Sistemul de distributie a vanzarilor de produse si servicii turistice internationale cuprinde


metode si tehnici prin care un ofertant isi vinde produsele si serviciile sale consumatorilor
finali. In interiorul sistemului de distributie exista o mare varietate de combinatii si mai ales
relatii interactive care asigura buna functionare a activitatii agentilor participanti la realizarea
produselor si serviciilor turistice. Pentru o mai buna intelegere, sistemul de distributie se
prezinta, din punct de vedere schematic, astfel:[2]

-transportatori -agentii de turism -cumparatori individuali

-servicii de cazare -agentii tour-operator sau in grup

-servicii de alimentatie publica -specialisti -colective de turisti

-firme de inchiriat masini, articole de sport -angrosisti -agent turism

-servicii de agrement si distractii -tour-operatori -agent turism

-servicii de croaziera -specialisti

-statiuni balneoclimaterice -tour-operatori -agent turism -speci

-specialisti

Cel mai eficient sistem de distributie a vanzarii produselor si serviciilor turistice il


constituie sistemul de distributie fara intermediari. Pe masura sporirii complexitatii si volumului
activitatii operatorilor, sporeste si numarul intermediarilor, in practica intalnindu-se trei tipuri de
intermediari:

a) agentii de turism care realizeaza vanzari cu ridicata sau cu amanuntul;

b) agentii tour-operator;

c) agentii specializate.
Un agent de turism este obligatoriu membru al unei agentii de turism si este calificat sa
vanda produse si servicii de turism oferite de agentia respectiva, inclusiv de unele companii
aeriene, feroviare, de autocare, firme de inchirieri.

Agentul de turism furnizeaza clientilor sai informatiile necesare pentru ca acestia sa poata
lua decizii de calatorie. In acest timp, el aranjeaza rezervarile si retinerile de bilete in numele
clientilor. In general, sunt doua tipuri de agentii de turism:

a) agentii care vand cu ridicata, in principal pachete de turism;

b) agentii care vand cu amanuntul (dar numai anumite servicii).

Un agent de turism care vinde cu ridicata se specializeaza in organizarea de pachete


turistice carora le face publicitate, dar printr-o retea de agenti de turism care vand cu
amanuntul. Vanzarea de pachete turistice se face direct de catre clientii individuali numai atunci
cand agentii cu ridicata opereaza si ca vanzatori cu amanuntul.

Majoritatea vanzarilor de pachete turistice se fac si prin departamente de vanzari cu


amanuntul. In unele cazuri, vanzatorii de pachete turistice pot incheia contracte cu agentiile
tour-operator sau operatorii de turism sau numai pentru anumite aranjamente.

Cel mai frecvent, in sistemul de distributie cu un singur intermediar, ofertantii vand cu


amanuntul agentiilor tour-operator, iar acestea vand, la randul lor, direct clientilor. In aceasta
categorie se intalnesc companiile aeriene, cele de calatorii de croaziera, de transport feroviar sau
cu autocare, companiile de inchiriat automobile, iar uneori si agentiile de turism care vand si ele
pachete turistice.

1.3 Metode specifice de vanzare in turismul international

Organizarea compartimentelor de vanzari ale producatorilor de servicii si produse pentru


turismul international se ocupa cu predilectie de contractarea cu principalii vanzatori si chiar
intermediari din domeniul turismului. Pentru a se putea stabili un contact cu toate agentiile sau
vanzatorii dintr-o anumita zona, care este practic foarte costisitor, in practica se organizeaza
intalniri (seminarii) la care participa atat producatorii de produse si servicii turistice, cat si
diferitele categorii de intermediari sau vanzatori finali.

Producatorii de servicii turistice, cum sunt companiile de transport aerian sau unele
agentii organizatoare de croaziere, isi au proprii lor furnizori, care ii ajuta si la realizarea unor
programe de loisir general, pe baza unor contracte producatori/vanzatori, fie ei angrosistii sau
detailistii (ca intermediari).

Companiile din domeniul transporturilor turistice, ca si firmele din domeniul serviciilor


de cazare, folosesc in practica o mare varietate de tehnici promotionale pentru a-si putea atrage
consumatorii. Astfel, in domeniul turismului international, s-a putut constata ca unitatile
hoteliere – atat marile companii internationale, cat si unele intreprinderi locale – isi pot vinde in
paralel si serviciile de alimentatie publica prin investigarea clientului in momentul inregistrarii
pentru rezervarile care se fac anticipat pentru cazare, intrebandu-i daca doresc sau nu sa apeleze
la serviciile de alimentatie publica ale sistemului integrat. Acest sistem de vanzari ale unor
servicii (produse) turistice de baza cu produse si servicii complementare cunoscut in turismul
international sub denumirea de vanzari incrucisate, astfel ca, pe langa serviciile hoteliere,
consortiul sau intreprinderea hoteliera isi pot vinde si alte servicii (exemplu: agentiile tour-
operator pot vinde pe langa bilete de avion si o asigurare sau alte servicii).

Canale directe de vanzare

In cadrul turismului international, companiile de transport, companiile de inchiriat


masini, precum si alte unitati turistice au nevoie tot mai mult de legaturi directe cu consumatorii
finali. In acest scop, ei isi asigura sistemul lor de comunicare si alte legaturi cu acestia prin mai
multe forme de vanzare directa, intre care un loc important il detin vanzarile prin posta, cele prin
telemarketing sau vanzarile prin piete de desfacere.

In ceea ce priveste vanzarile prin posta sau prin telemarketing, dezavantajul este ca
acestora nu pot oferi ofertantului informatii detaliate despre nevoile si preferintele clientilor,
despre dorintele si gusturile lor, motiv pentru care au fost considerate de specialisti ca forme
suplimentare de distributie.

Vanzarile prin intermediul pietelor de desfacere sunt folosite cu predilectie de majoritatea


furnizorilor de servicii si produse turistice, tocmai datorita avantajului pe care il ofera si
posibilitatilor de studiere a cererii populatiei prin prisma cunoasterii preferintelor, gusturilor,
deprinderilor de consum, dar si a cunoasterii unor opinii, dorinte sau sugestii ale clientilor.

Pietele de desfacere directa sunt amplasate in domeniul turismului international oriunde


exista potentiali clienti, si anume in orase, in aeroporturi, hoteluri, magazine, centre de afaceri,
iar in ultimul timp chiar prin dezvoltarea unor sisteme automate de vanzare.

Avantajul vanzarilor prin piete de desfacere consta in faptul ca acelasi spatiu de vanzare
poate fi folosit de doi sau mai multi furnizori de servicii si produse turistice, aspect ce contribuie
in mod esential la reducerea substantiala a costurilor de circulatie.

In principiu, toate companiile de turism international care isi vand produsele si serviciile
turistice prin intermediul pietelor de desfacere indeplinesc si unele functii suplimentare ce
faciliteaza desfacerea si pe pietele directe. Dintre acestea se remarca:

a) sursa de informatii pentru turisti – astfel clientii pietei de desfacere, netinand seama
cine sunt furnizorii de produse si servicii turistice, au puse la dispozitie din partea
acestora informatii cu privire la cazare, programele turistice oferite, taxele si tarifele
practicate, eventuale reduceri de preturi si tarife;

b) mijloc de publicitate si propaganda comerciala – prin modalitatile practicate,


furnizorii urmaresc promovarea unei imagini favorabile firmei lor, cautand pentru
aceasta locurile cele mai aglomerate si materialele promotionale cele mai adecvate
care pot avea si efectul scontat ;
c) amplasarea birourilor turistice – in apropierea salariatiilor firmelor furnizoare,
asigurand in acest fel o comunicare mult mai facila intre salariati, clienti si piata de
desfacere;

d) posibilitatea obtinerii unor informatii – prin realizarea unor cercetari de piata, de la


cele mai simple pana la cele mai complexe, cu privire la tendintele si mutatiile in
manifestarea deprinderilor, obiceiurilor, preferintelor si gusturilor clientilor. De
asemenea, prin contactul zilnic cu clientii, acestia pot oferi la randul lor date si
informatii pertinente privind modificarile lor comportamentale, iar prin sondajele de
piata realizate de furnizori, prin forte proprii sau apeland la companii specializate, se
obtin informatii valoroase asupra comportamentului turistilor;

e) realizarea unor teste de piata – in vederea relansarii pe piata a unor produse aflate in
faza de declin a ciclului de viata sau a lansarii pe piata a unor produse noi.

Rolul si importanta contractelor in turismul international

Contractul in turismul international este acordul de vointa realizat intre parteneri din state
diferite ce genereaza raporturi juridice.

Delimitarea contractelor internationale de cele de turism intern este asigurata prin


elemente de internationalitate, care, cumulate cu elementele de comercialitate, dau specificitatea
unui contract de turism international.

Contractul de turism international are si unele caracteristici juridice comune cu dreptul


comercial intern:

a) caracterul bilateral care genereaza obligatii reciproce intre parti;

b) translativitatea prin care se exprima acordul privind transmiterea unui drept de


proprietate;

c) titlul oneros, fiecare parte obtine un avantaj patrimonial;

d) comutativitatea, partile cunosc sfera drepturilor si obligatiilor ce le revin fiecaruia din


momentul perfectarii actului juridic.

Elementele contractului de turism international[3]

Orice contract de turism international presupune si impune in acelasi timp intrunirea


urmatoarelor elemente:

 Capacitatea partilor, fie ele persoane juridice sau fizice, de a contracta si de a


participa la acte si fapte de turism international;
 Consimtamantul partilor manifestat prin vointa lor juridica, adica acordul de
vointa pentru incheierea unui contract;

 Obiectul contractului (inclusiv pretul), care desemneaza prestatia la care una sau
ambele parti se obliga prin contract. Aceasta consta in “a da” sau “a nu da” si “a
nu face”;

 Cauza, care e obligatoriu licita, dar si morala pentru validitatea contractului, fiind
de fapt scopul consimtamantului;

 Forma scrisa a contractului incheiat, care e consacrata prin Legea nr.1/1971,


art.28, si impusa atat contractului incheiat intre prezenti, cat si celui incheiat
absenti prin corespondenta.

 Limbajul contactului si al corespondentei comerciale: fie limba uneia dintre parti,


fie o limba de circulatie internationala.

Legea aplicabila contractului

Pe baza principiului lex voluntatis consacrat in majoritatea legislatiilor nationale, partile


contractuale pot stabili explicit sau implicit legea care sta la baza formarii, executarii si stingerii
obligatiilor contractuale.

Stipularea in contract a legii aplicabile evita aparitia conflictului de legi ce ar putea sa


apara ca urmare a caracterului international al contractului de turism.

Partile contractului de turism international pot conveni ca unele clauze din contract sa fie
supuse unui sistem de drept si altele unui alt sistem de drept. In acest sens, optiunea lor se
impune organului de justitie, care nu o poate corecta decat in cazuri de exceptie.

Legii contractului de turism international i se supun nemijlocit urmatoarele aspecte:

1. regimul juridic al consimtamantului;

2. obiectul si cauza contractului;

3. efectele contractului;

4. executarea si stingerea obligatiilor contractuale.

In ceea ce priveste capacitatea partilor unui contract de turism international, ea este


guvernata de legea nationala a persoanei fizice sau legea sediului persoanei juridice.

Continutul contractului de turism international


In principiu, in contractele de turism international, partile au libertatea de a include cele
mai diverse clauze, unele fiind absolute necesare pentru a da validitate contractului, pe cand
altele pot fi optionale, avand doar rolul de a crea o marja suplimentara de siguranta privind
drepturile si obligatiile partilor.

Dintre clauzele absolute necesare ale unui contract, fac parte:

1. partile contractante, cu nume, prenume (denumire), sediu, forma juridica, elemente de


identificare a reprezentantilor;

2. obiectul contractului, care e determinabil pe baza unor stipulatii din contract;

3. cantitatea marfii (produse/servicii turistice) si modul de determinare a ei, precum si


documentul constatator;

4. calitatea marfii (produselor/serviciilor turistice) determina si documentul constatator;

5. expedierea, transportul si receptia;

6. referiri privind reclamatiile ulterioare legate de termenele de formulare, documente


probatorii, termen de rezolvare;

7. asigurarea atat a turistilor pe timpul voiajului, cat si a bunurilor pe timpul


transportului;

8. pretul atat ca nivel, cat si ca mod de stabilire;

9. modalitate de plata si garantare a platii;

10. instrumente de plata. Prin stipularea in contract a acestei clauze, se confera acestuia
securitatea juridica in derularea tuturor operatiilor contractuale de turism
international. In acelasi timp, pentru a se constitui in act juridic, contractul de turism
international mai cuprinde: data si locul incheierii, numar de exemplare in care s-a
incheiat si semnatura partilor.

Clauzele optionale – includerea acestora in contractul de turism international este de


natura sa elimine unele dificultati in stabilirea raspunderii partilor, dar si sa evite sau sa
neutralizeze riscurile (mai ales cele valutare si de pret) – se refera la:

1. raspunderea contractantiilor ca intindere, limite, sanctiuni aplicate;

2. legea aplicabila contractului;


3. jurisdictia competenta sa rezolve litigiile

4. concurenta neloiala;

5. contracararea riscului contractual;

6. asigurarea impotriva riscurilor valutare si nevalutare prin clauza de revizuire a


pretului sau clauza de forta majora;

7. eventuala extindere a relatiilor contractuale;

8. durata contractului;

9. clauzele de reziliere si efectele rezilierii.

1.4 Instrumente si tehnici de plata si decontare in turismul international

Si in turismul international, stingerea obligatiilor are loc in mod similar cu celelalte


domenii de activitate; astfel numerarul a cedat locul diverselor titluri sau efecte de comert, cum
sunt cecul, cambia, biletele la ordin, ordinul de plata. Cel mai des este utilizat cec-ul , la care se
adauga cartea de credit, iar pe plan intern, cuponul postal.

Folosirea numerarului e foarte limitata. Platile fara numerar reprezinta modul principal
de decontare a serviciilor internationale, inclusiv in turism.

Cecul este folosit la decontarea celui mai mare volum de plati in turismul international
fara numerar. Este instrument de plata folosit de titularii de conturi bancare. Cecul pune in
legatura in consituirea sa trei persoane: tragatorul, trasul si beneficiarul.

Pentru a putea raspunde conditiilor internationale impuse de societatile bancare sau alte
societati de credit, cecul trebuie sa indeplineasca mai multe conditii. Ele pornesc de la calitatea
hartiei, desen, redactare si chiar tipuri de caractere.

Completarea cecului: trasul elibereaza clientului sau la deschiderea contului un carnet de


cecuri in alb, care pot fi emise ulterior in favoarea diversilor beneficiari. Pentru a fi valabil,
cecul trebuie sa aiba completate toate rubricile specificate cu cerneala sau trebuie sa aiba
completate toate rubricile specificate cu cerneala sau pix de culoare albastra sau neagra sau
dactilografiat. Daca apare semnatura, trebuie sa cuprinda integral numele si prenumele persoanei
fizice sau denumirea persoanei juridice si, de asemenea, numele si prenumele reprezentantului
sau legal.

Pentru siguranta, specimenul semnaturii se depune la banca unde are disponibilul. La


primirea cecului, beneficiarul inscrie pe cec denumirea bancii, numarul de cont, dupa care il
depune in banca sa. In cazul in care doreste sa-si achite o obligatie catre o terta persoana,
beneficiarul inscrie pe verso-ul cecului urmatoarele date: numele sau, numele celui care ii
gireaza cecul, data girarii, semnatura.
Utilizarea cecului: din punct de vedere al persoanei catre care a platit, un cec poate fi:

a) la purtator, cand nu indica expres beneficiarul sau in scris pe cec la purtator;

b) girabil, cand e transmis de beneficiar cu toate drepturile rezultate din cec catre o alta
persoana mentionata pe verso-ul cecului;

c) platibil, unei persoane date cu clauza “non la ordin”. Este situatia in care cecul nu
poate fi transmis prin gir, putand fi incasat doar de persoana nenominalizata. In acest
caz, transmiterea unui cec prin girare poate avea loc numai sub forma si cu efectele
unei cesiuni de creanta.

La randul sau, girul poate fi:

a) “in plin”, cand cuprinde toate elementele;

b) “in alb”, cand are numai semnatura girantului.

Posesorul unui cec cu gir in alb poate sa-l completeze cu propriul nume, cu numele altuia,
sa-l gireze din nou in alb sau sa-l predea unui tert.

Termenele de plata – orice e platibil numai la vedere (la prezentare). Termenele de


prezentare la plata a tuturor cecurilor emise in Romania, calculate incepand in ziua urmatoare
datei emiterii, sunt urmatoarele:

a) 8 zile daca cecul e platibil in localitatea unde a fost emis;

b) 15 zile in alte cazuri (alte localitati) ;

c) 30 zile, cand este emis intr-o tara straina (europeana) si platibil in Romania ;

d) 70 zile, cand este emis in alte tari decat cele europene.

Cand cecul este platibil in strainatate, termenul de prezentare este stipulat de legislatia
unei tari unde urmeaza sa se efectueze plata.

In cazul expirarii termenului, tragatorul poate sa retraga ordinul de plata, fara ca


beneficiarul sa poata contesta acest fapt.

Ca moneda, cecul trebuie platit in moneda locului unde se face plata. Exista doua situatii
care se abat de la aceasta regula :

1. cand tragatorul stabileste suma de plata intr-o alta moneda, respectiv daca aceasta are
in cont disponibil valuta respectiva ;
2. cand tragatorul exprima suma intr-o alta moneda, dar stipuleaza ca plata respectiva se
va face in lei.

Modalitati de plata in turismul international

Prin modalitatile de plata in turismul international se intelege ansamblul operatiunilor


prin care are loc circulatia documentelor care confirma aparitia relatiei de plata si a documentelor
de plata intre agentiile economice din tari diferite in conditii de risc minim.

Ca modalitati frecvente de plata in turismul international se cunosc :

1. factura ;

2. acreditivul documentar ;

3. incassoul documentar ;

4. ordinul de plata ;

5. garantia bancara in caz de nerespectare a platii.

1. Factura, este un document prin care sunt prevazute sumele platibile, cu termenele si
clauzele respective.

2. Acreditivul documentar este angajamentul unei banci de a plati o suma determinata


pentru furnizorul unui produs sau serviciu turistic contra remiterii intr-un termen fixat a tuturor
documentelor care dovedesc ca produsul sau serviciul turistic a fost livrat. Tipuri de acreditive :

a) acreditiv documentar revocabil ;

b) acreditiv cu plata decalata ;

c) acreditiv cu plata la vedere ;

d) acreditiv documentar cu avansuri.

Derularea unui acreditiv presupune doua etape :

a) deschiderea si confirmarea acreditivului ;

b) utilizarea concreta a acreditivului ;

3. Incassoul documentar este o modalitate de plata prin care o banca incaseaza la


comanda clientului sau suma datorata de un cumparator contra remiterii
documentelor. Tipuri de incassouri :
a) documente contra plata ;

b) documente contra acceptare ;

c) documente contra scrisoare de angajare.

4. Ordinul de plata se emite atunci cand beneficiarul serviciilor nu si-a primit


produsul/serviciul turistic.

5. Garantiile bancare sunt forma cea mai utilizata a modalitatilor de plata in turismul
international, care constau in angajamentul irevocabil asumat de o banca de a plati o
anumita suma in cazul in care un tert nu-si respecta obligatiile de livrare a marfii la un
anumit termen.

In principiu, plata este efectuata la cerere, numai daca sunt respectate conditiile stipulate
in garantie. Exista doua termene de garantie :

a) garantarea prestatiilor pentru cumparator ;

b) garantarea platii pentru cumparator.

1.5 Tour operatorul(TO) – elementul cheie al producerii ofertei de produse


turistice internationale

Crearea ofertei turistice, respectiv intocmirea programelor destinate turistilor, este


operatiunea care necesita un studiu permanent in aria preferintelor turistilor pentru a fi
intotdeauna atractiva in continut si, in consecinta, valorificabila.[4]

Pentru ca oferta sa fie in permanenta viabila, organizatorii de calatorii turistice concep


programe si prestatiile destinate turistilor luand in considerare atat interesele de vacanta ale
turistilor, cat si varsta si sexul, profesia, bugetul de vacanta si o serie intreaga de alte aspecte.

Pluralitatea intereselor calatoriei determina si gama diversa de programe pe care un tour


operator sau o agentie de turism le poate prezenta spre valorificare direct turistilor, programele
fiind mereu supuse schimbarii si transformarii calitative.

Pentru conceperea unei oferte care sa suscite interes, atentia producatorului de voiaje este
directionata spre :

 satisfacerea trebuintelor materiale si spirituale ale turistilor ;

 studierea preferintelor generale si particulare ale turistilor ;

 luarea in considerare a motivatiilor turistice;


 introducerea, in continutul programelor, a unor elemente cu particularitati
distincte, in scopul individualizarii acestora in raport cu sfera generala a pietelor
turistice;

 implicarea in realizarea programelor si a celorlalte sectoare si ramuri care concura


la derularea lor (transport, cultura, sport, agricultura, industriile aferente
consumului turistic etc.);

 imbinarea mai multor elemente de activitate turistica;

 selectionarea unui personal cu aptitudini speciale in desfasurarea programelor


turistice;

 realizarea si derularea programelor avand permanent in vedere respectul fata de


consumator.

Tour-operatorul este creatorul si organizatorul calatoriilor turistice forfetare, respectiv a


pachetelor de servicii.

Pentru a indeplini aceste atributii, operatorul de turism incorporeaza in structura


organigramei sale functiuni complexe, a caror interactiune se materializeaza in crearea ofertei
turistice destinate comercializarii.

Tour-operatorul a aparut din necesitatea de a concepe produsul si a asigura distributia,


vanzarea si derularea acestuia printr-un sistem functional si amplu de factori implicati in acest
mecanism.

In mod concret, organizatorul de turism este o intreprindere cu statut juridic si rol


functional, atat in sfera productiei, a elaborarii ofertei, cat si a vanzarilor, operand si in aria
primirilor, dar si in aceea a trimiterilor de turisti.

Productia turistica este notiunea care se refera la ansamblul serviciilor si bunurilor finale
oferite de sectorul turistic si consumate de turisti pe o perioada determinata. Productia turistica se
masoara prin frecventa circulatiei turistice inregistrate in structurile de primire (grad de ocupare
a capacitatilor, numarul innoptarilor, coeficientul de ocupare a mijloacelor de transport, gradul
sau nivelul de utilizare a echipamentelor turistice etc.).

Politica tour-operatorului vizeaza maximizarea vanzarilor, bazandu-se pe doua


coordonate principale:

 diferentiere tarifara;

 gestionarea capacitatilor;

ambele avand contributii la cresterea gradului de ocupare a capacitatilor.


Catalogul tour-operatorului

Operatiunea de asamblare a elementelor constitutive pentru calatoriile forfetare se


finalizeaza cu prezentarea acestora intr-un catalog necesar promovarii si distribuirii produsului
catre vanzator (intermediarul din lantul de distributie) sau catre consumatorul final de servicii.[5]

In general, orice catalog contine:

 sumarul ofertei prezentate in catalog (in primele pagini) si uneori indexul (la sfarsit),
pentru cautarea dupa termeni-cheie;

 oferta propriu-zisa, organizata pe teme, grupe (tipuri de sejur sau vacante), destinatii;

 insemnele specifice – detalii despre perioade, grad de confort, tarife, servicii incluse,
valabilitatea ofertei, modalitati de contactare a organizatorului etc.;

 abrevierile si alte elemente necesare utilizarii sau decriptarii informatiilor din catalog.

Perspectivele ofertei turistice internationale

Oferta turistica clasica, bazata pe vechile modele, nu poate tine pasul cu necesitatile
cererii. Ea trebuie permanent inventata si reinventata.

Produsul turistic nu poate fi realizat decat in raport direct cu satisfacerea nevoilor si


dorintelor turistului, aspect care s-a tradus prin cateva caracteristici:

 super-organizarea serviciilor, atat in continut cat si in calitate;

 aparitia sistemelor cu circuit inchis, de tip all inclusive;

 atentia deosebita acordata animatiei;

 modernizarea fara rezerve a infrastructurii turistice;

 multiplicarea tipurilor tematice de produs destinate segmentelor precise a


voiajelor forfetare;

 implementarea in oferta turistica clasica a asa-numitelor amenajari turistice


artificiale, cum sunt parcurile de distractii.

Toate acestea s-au reflectat in cresterea numarului de componente, in eliminarea


inelasticitatii partiale a ofertei, in diversificarea intermediarilor prin implicarea actorilor publici
si privati, a profesionistilor si in atentia acordata rolului puterilor locale si publice.
In tendinta generala de a depasi vechile modele de programe, inovatiile privesc toate
componentele apartinand produsului turistic, dintre care cele fundamentale se regasesc in spatiul
geografic cu atractiile sale, orasele, satele, mediul inconjurator si populatia locala.

Componenta legata de patrimoniul cultural, religios si istoric (vestigii) are un rol


determinant in atragerea fluxurilor turistice.

Un alt factor determinant in evolutia produsului turistic il reprezinta animatia – cea care
creeaza ambianta sejururilor turistice. Inovatii permanente sunt aplicate serviciilor de cazare:
complexe integrate, complexe de cazare si loisir (Center Parks), sate de vacanta, parcuri de
distractie plus cazare (Disneyland, Asterix, Futuroscop din Franta).

Se asista la acordartea unei atentii deosebite echipamentelor si produselor artificiale,


precum parcurile de distractii si elementele non-turistice (mine, cariere de piatra etc.).

Relatia tour-operator – Distribuitor

Tour-operatorul este intreprinderea care fabrica programele turistice. El propune diverse


formule de vacanta, concepute pentru a fi distribuite prin agentii vanzatoare sau la cererea
clientilor.

Succesul tour-operatorului este direct legat de cel al distribuitorului. Pentru a se mentine


pe piata si a se dezvolta, si unul pe celalalt au inceput sa utilizeze si alte canale de distributie, pe
langa cele clasice, traditionale. Astfel, produsul a devenit accesibil si prin intermediul unor
canale de tip Internet, Call Center, Tele-Chat.

Internet-ul si-a facut intrarea in reteaua distribuitorilor inregistrand succese pe linia


rezervarilor de bilete de transport aerian si a voiajelor forfetare.

Call Center asigura vanzarea la distanta a produselor prin telefon, companiile aeriene
inregistrand succese si pe aceasta cale. Au aparut in timp cateva super-agentii, care asigura o
calitate inalta a serviciilor, si o crestere semnificativa a productiei. In practica, personalul care
asigura asemenea servicii receptioneaza intr-o casca telefonica apelurile clientilor, apoi le
distribuie posturilor libere, solicitarea clientului fiind apoi cautata si operata automat prin
intermediul unui computer, rezervarea facandu-se pe loc.

Atat tour-operatorul cat si agentul de turism sunt structuri ale activitatii de turism, facand
parte din asa numitul lant turistic.[6]

Conceptul de lant turistic a fost schematizat de Aimee Pastel, in felul urmator:

 tour-operator

 transport

 cazare
 sector productiv

 animatie

 mediu inconjurator - fizic,

- social,

- cultural.

(sursa : Joel Raboteur, Introduction a l’Economie du Tourisme, Lharmattan, Paris, 2000)

Politica de promovare in turism international

Publicitatea in turism

Publicitatea face parte integranta din planul de marketing, iar punerea sa in aplicare
trebuie coordonata cu celelalte mijloace promotionale si cu celelalte activitati de marketing
legate de politica de produs, pret si distributie.

Publicitatea se caracterizeaza prin cumpararea unui spatiu in cadrul unui suport


promotional ; de aceea trebuie considerata ca o investitie careia i se pot efectua o serie de calcule
de rentabilitate economica.

Pentru a realiza in bune conditii publicitatea turistica si pentru a putea atinge obiectivele
propuse, de la inceput trebuie luate sase decizii: ce anuntam ? cui ? unde ? cand ? cum ? cu ce
efort ?, ultima decizie conditionandu-le pe celelalte.

In acest domeniu putem alege intre doua tipuri de medii :

- presa (scrisa, vorbita, televizata);

- si alte medii (afisaj, posta, anunturi).

[1] Vasile Neagu, Marian Busuioc – Turism international, Editura Universitatea romano-americana, Bucuresti,2005, pagina
12

[2] Vasile Neagu, Marian Busuioc -”Turism international”, editura Universitatea romano-americana, pag.39, Bucuresti,
2005

[3]Vasile Neagu, Marian Busuioc –Turism international, Editura Universitatea romano-americana Pag.62, Bucuresti, 2005

[4] Constantin Draica, Turism international, editura All Beck, Bucuresti, 2003, pag 1
[5] Constantin Draica, Turismul international, editura All Beck, Bucuresti, 2003, pag 4

[6] Constantin Draica, Turism international, editura All Beck, Bucuresti, 2003, pagina 15