Sunteți pe pagina 1din 22

CAPITOLUL I

OSII SI ARBORI
1.1.Tipuri, rol funcţional
Osiile şi arborii sunt organe de maşini, care au rolul de a transmite mişcarea de rotaţie
simplă şi de a susţine elementele constructive aflate în mişcare de rotaţie.
Ele fac legătura cu alte elemente de la care primesc şi transmit mişcarea de rotaţie. Osiile şi
arborii drepţi au axa longitudinală dreaptă.
• Osiile sunt organe de maşini cu rolul de susţinere a altor organe de maşini, care execută o
mişcare de rotaţie (roţi, tamburi, discuri de scripeţi, carcase rotative). Deoarece osiile nu
transmit momente de torsiune, ele sunt solicitate doar la încovoiere şi mai rar la întindere sau
compresiune.
În funcţie de rolul funcţional, osiile se clasifică în:
- osii fixe, care sunt reazeme pentru elementele care se rotesc pe ele (Fig. 1.1., a);
- osii mobile, care se rotesc în reazeme împreună cu elementele fixate pe ele (Fig. 1.1., b)

Fig. 1.1. Clasificarea osiilor a - osii fixe; b – osii mobile


Domeniile de utilizare a osiilor şi a arborilor sunt prezentate în tabelul 1.1.
Nr.
crt Denumire Utilizare
.
la construcţia dispozitivelor de ridicat, la construcţia vehiculelor
1. osii rutiere şi feroviare, la
articulaţiile cilindrice, în construcţia mecanismelor cu pârghii
la construcţia turbinelor cu aburi, la turbinele hidraulice, pompe,
arbori
2. compresoare, motoare,
drepţi
generatoare, maşini-unelte, construcţia de aparate
la construcţia motoarelor cu ardere internă, a maşinilor cu aburi, cu
3. arbori cotiţi piston, a preselor cu
manivelă, a maşinilor agricole
Arborii au ca funcţie principală transmiterea mişcării de rotaţie şi, prin urmare, transmit
puteri şi momente de torsiune.
În funcţie de variantele constructive, arborii se reprezintă conform tabelului 1.2.

Arborii drepţi au rolul de a susţine organele de maşini, aflate în mişcare de rotaţie (roţi
dinţate, roţi de curea, rotoare de motoare, cuple). Ei transmit momente de torsiune organelor
de maşini cu care sunt legaţi şi, de aceea, sunt solicitaţi în timpul funcţionării la încovoiere şi
torsiune şi, mai rar, la întindere şi compresiune. În timpul funcţionării, arborii drepţi se găsesc
în mişcare de rotaţie.
Arborii cotiţi susţin organele de maşini în mişcare de rotaţie (cuple, roţi dinţate, rotoare de
generatoare electrice). Ei sunt solicitaţi în timpul funcţionării la încovoiere, torsiune şi, mai
rar, la întindere şi compresiune. De asemenea, în lagărele de sprijin se transmit forţe
transversale şi axiale, primite de la organele de maşini montate pe arbori.
Clasificarea arborilor se face după mai multe criterii, conform tabelului 1.3.
Tabelul 1.3.
Nr.
Criteriul de clasificare a arborilor Tipul arborilor
crt.
- arbori solicitaţi la torsiune
1. tipul solicitării
- arbori solicitaţi la încovoiere şi torsiune
- arbori pe două reazeme
2. numărul reazemelor
- arbori pe mai multe reazeme
- arbori rigizi
3. comportarea la vibraţii
- arbori elastici
- arbori orizontali
4. poziţia în care lucrează - arbori verticali
- arbori înclinaţi
1.2. Materiale şi tehnologie
Osiile şi arborii se execută din materialele prezentate în tabelul următor
Nr.
Tipul materialului Denumirea industrială
crt.
1. oţel carbon de uz general 0L42, OL50, 0L60
2. oţeluri de calitate 0LC25, OLC 35, 0LC45
13 CN 30, 21 Mo MC 12,15 C 08,18 MC, 16 Mo
3. oţeluri aliate de construcţie
CN 13
4. oţel turnat forjat pentru obţinerea formei şi a dimensiunilor
5. materiale metalice neferoase alamă, duraluminiu pentru industria de aparate
6. materiale plastice

Alegerea materialelor urmăreşte satisfacerea condiţiilor cerute de rolul funcţional şi de


siguranţa în exploatare. Acest lucru poate fi obţinut prin alegerea materialelor, dar şi prin
soluţii constructive şi tehnologice optime.
Solicitările la care sunt supuşi arborii sunt, de regulă, solicitări variabile şi, de aceea, o
importanţă deosebită se acordă concentratorilor de eforturi unitare, în consecinţă, prelucrarea
mecanică a acestora va fi făcută cât mai atent, întrucât orice zgârietură sau urmă pronunţată,
rezultată în urma prelucrărilor mecanice, poate constitui un loc de ruptură.
Pentru construcţia arborilor, se recomandă folosirea, atât cât este posibil, a elementelor
standardizate.
Din punct de vedere tehnologic, arborii se prelucrează, de regulă, prin strunjire.
Rectificarea se aplică în zonele de sprijin ale arborelui sau în locurile în care pe el se
montează alte elemente. Semifabricatul folosit este un laminat. În cazul arborilor şi al osiilor
de dimensiuni foarte mari, aceştia pot fi sudaţi şi apoi supuşi prelucrărilor prin aşchiere.
De regulă, alegerea formei adecvate este însoţită şi de aplicarea unor tratamente termice,
termochimice şi mecanice, având rol de îmbunătăţire a caracteristicilor.
Oţelurile aliate sunt folosite numai în situaţia în care acest lucru este justificat economic şi
funcţional. Deşi sunt mai puţin rezistenţi, uneori se adoptă soluţia construirii arborilor din
fontă, deoarece aceştia sunt mai puţin sensibili la concentratori de tensiune şi amortizează
mai bine vibraţiile, fiind folosiţi în construcţia motoarelor cu ardere internă.
Din punctul de vedere al construcţiei, există două categorii de arbori: cu secţiune plină sau
cu secţiune inelară. Datorită execuţiei mai uşoare, se preferă arborii cu secţiune plină.
Părţile componente ale arborilor (Fig.1.2.) sunt:
• fusurile;
• zonele de calare;
• tronsoanele intermediare (manetoane la arbori cotiţi).

Fig. 1.2 . Părţile componente ale arborilor


a - arbore drept; b - arbore cotit 1 - fusuri; 2 - zone de calare; 3 - tronsoane de calare
(manetoane)

1.3.Asamblarea osiilor şi a arborilor


• Asamblarea osiilor
Osiile se fixează prin presare, pene sau şuruburi şi transmit lagărelor în care sunt fixate
forţele transversale primite de la organele de maşini pe care le susţin.
Asamblarea arborilor drepţi
Pentru montarea arborilor drepţi, trebuie parcurse următoarele etape:
- pregătirea arborilor şi a cuzineţilor pentru montaj;
- montarea propriu-zisă;
- verificarea operaţiei de montare.
1. Pregătirea pentru montaj. Operaţia constă în verificarea fusurilor, a părţilor de calare, a
canalelor de pene, a canelurilor şi a altor prelucrări ale arborilor. Suprafeţele verificate
trebuie să fie netede, fără zgârieturi sau urme de lovituri şi necorodate.
Prin ajustare fină, folosind o pânză abrazivă, sunt îndepărtate bavurile, zgârieturile şi
petele de rugină.
Operaţia nu este recomandată arborilor care au fost supuşi unor tratamente de suprafaţă,
nici celor cu acoperiri care prezintă pericolul de a fi îndepărtate.
Trebuie acordată o deosebită atenţie axei de simetrie a arborelui, mai ales în situaţia în care
pe acesta sunt fixate roţi dinţate, deoarece deformaţiile pronunţate pot provoca o lipsă de
paralelism între axele ce susţin roţile ce angrenează. Lipsa de paralelism a axelor roţilor aflate
în angrenare conduce la neuniformitatea presiunii pe flancurile dinţilor.
2. Montarea arborilor. Osiile fixe se montează cu ajustaj cu strângere, prin presare în
locaşul de susţinere. Pentru aceasta, se foloseşte un dorn, asupra căruia se aplică lovituri de
ciocan. Montarea se mai poate face prin presare, folosind dispozitive speciale.
După realizarea montajului, este necesară asigurarea asamblării prin folosirea ştifturilor,
cuielor spintecate sau a plăcuţelor de fixare.
Pentru osiile care au mişcare de rotaţie în cuzineţi, montajul se face cu joc, dar este
necesară asigurarea împotriva deplasării axiale. În acest scop, fie se folosesc inele elastice sau
inele de reglare, fie osiile sunt executate cu umeri. Înainte de montarea arborilor, se fac
următoarele verificări:
- se controlează coaxialitatea lagărelor;
- se verifică arborii, din punct de vedere dimensional;
- se verifică rectiliniaritatea arborilor şi defectele de prelucrare;
- se controlează suprafeţele fusurilor şi ale pivoţilor;
- se controlează duritatea fusurilor.
Operaţia de montaj începe cu ajustarea cuzineţilor după fusurile arborilor. Pentru aceasta,
fusurile se şterg cu o cârpă moale şi se acoperă cu un strat subţire de vopsea. Se aşează
arborele în lagăre cu toate fusurile deodată, se montează capacele lagărelor la locurile lor şi se
roteşte uşor arborele, pentru ca vopseaua de pe fusuri să lase urme pe cuzinet. Apoi se
demontează capacele lagărelor, se scoate arborele şi se ajustează cuzinetul, îndepărtându-se
urmele de vopsea.
Operaţia se repetă, până când se consideră că suprafaţa petelor de vopsea corespunde
recomandărilor tehnologice din desenul de asamblare. În final, se fixează capacele lagărelor
şi se asigură şuruburile de fixare împotriva autodeşurubării.
3. Verificarea montajului arborilor. Această operaţie se face odată cu efectuarea probelor
de funcţionare a maşinii. Un indicator al bunei funcţionări a acestui tip de ansamblu este
temperatura de lucru, care nu trebuie să depăşească 65 °C.
Asamblarea arborilor cotiţi
Asamblarea arborilor cotiţi cuprinde aceleaşi faze ca şi la arborii drepţi, şi anume:
- pregătirea operaţiei de montare;
- montarea propriu-zisă;
- verificarea operaţiei de montare.
1. Pregătirea pentru montaj. În această etapă, se verifică aspectul fizic al fusurilor, care
trebuie să fie lipsite de urme de lovituri şi coroziune. Canalele de ungere trebuie să fie în
perfectă stare.
Precizia de execuţie se determină folosind micrometre, comparatoare şi dispozitive special
concepute în acest scop.
Cuzineţii se verifică din punctul de vedere al stării suprafeţelor, din punct de vedere
dimensional, dar şi din cel al aderării fusurilor la suprafaţa cuzineţilor. Suprafaţa de aderare
trebuie să aibă o repartiţie uniformă şi să reprezinte aproximativ 70% din suprafaţa
cuzinetului.
Verificarea se face cu vopsea, în mod asemănător celei aplicate arborilor drepţi.
2. Montarea arborilor constă în aşezarea şi ajustarea arborilor cotiţi în lagăre. Ajustarea
fiecărui lagăr se face individual, asemănător arborilor drepţi.
O metodă de montaj al acestor arbori este cea a încălzirii prin frecare. Diametrele lagărelor
pot fi cu 0,1 mm până la 0,15 mm mai mici decât diametrele fusurilor. Se aşează arborele în
lagăr şi apoi, după strângerea piuliţelor, se roteşte arborele, folosind un dispozitiv special,
după ce în lagăr a fost turnat ulei din abundenţă.
Din cauza presiunii mari de contact şi a frecării, lagărele încep să scoată fum. Se întrerupe
rotirea şi se lasă să se răcească lagărul. Procedeul se repetă, până când lagărele nu se mai
încălzesc şi arborele se poate roti uşor cu mâna.
Se demontează apoi lagărul, se curăţă lagărele, se spală piesele cu petrol lampant şi se
execută montarea finală, după uscarea pieselor.
Se ţine seama ca la montaj să existe un joc, care să permită ungerea corespunzătoare,
conform prescripţiilor din documentaţia tehnică.
3. Verificarea montajului arborelui se realizează odată cu proba de funcţionare a maşinii,
ţinându-se seama de faptul că arborele nu trebuie să se încălzească peste 60-70 °C şi nici să
aibă o bătaie radială.
• Asamblarea arborilor din mai multe bucăţi
Majoritatea ansamblurilor din maşini şi utilaje se realizează prin montarea mai multor
unităţi, având arbori de intrare şi de ieşire. De aceea, este necesară utilizarea cuplajelor, care
au rol de transmitere a momentelor de torsiune între doi arbori coaxiali. Din punctul de
vedere al erorilor de coaxialitate, permise la montaj, cuplajele se împart în:
- cuplaje care nu permit erori de coaxialitate (cuplaje fixe, cu flanşe, cu bolţuri);
- cuplaje care permit mici neconcordanţe de coaxialitate (1-5°) la montare (cuplaje cu dinţi,
cuplaje cardanice, cuplaje elastice).
De obicei, arborii drepţi se asamblează folosind cuplaje rigide. Pentru transmiterea unor
cupluri mici sau pentru dimensiunile mici ale arborilor, se folosesc cuplaje cilindrice cu
ştifturi sau cu pană (Fig. 1.3.).
Fig. 1.3. Îmbinarea arborilor prin cuplaje rigide:
a - cuplaj cilindric cu ştift; b - cuplaj cilindric cu pană
1,2- arbori; 3 - manşon; 4 – ştift

Pentru montare, cele două părţi ale arborelui se fixează în prelungire, cu ajutorul unor
prisme, având înălţime reglabilă. Cuplajul se fixează în manşon, în sens radial, cu un şurub,
de unul din tronsoane. Celălalt tronson se poate deplasa în direcţia axială, pentru a compensa
dilataţiile termice apărute în timpul funcţionării. Pentru montaj, se pot folosi ciocane cu cap
moale, iar în situaţia în care ajustajul este aderent la diametrul de centrare al canelurilor,
manşonul va fi încălzit în ulei fierbinte, înainte de montaj.
Arborii drepţi care transmit cupluri mijlocii fără şocuri se asamblează prin presare cu con
(Fig. 1.4.).

Fig. 1.4. Arbori drepţi asamblaţi cu con Fig. 1.5. Cuplaje cu flanşe
Corpul cuplajului este format din două bucăţi construite din fontă, strângerea realizându-se
cu inele de oţel. Strângerea este corespunzătoare dacă loviturile de ciocan aplicate pe inelele
de strângere au aceeaşi rezistenţă cu a materialului.
Dacă fusurile arborilor şi alezajul cuplajului sunt prevăzute cu canale de pană, ele pot fi
folosite şi pentru transmiterea cuplurilor mari.
Pentru transmiterea momentelor mari, asamblarea se face folosind cuplaje cu flanşe (Fig.
1.5.), la care centrarea se face cu bordură de centrare sau cu inele de centrare. După
centrare,ansamblul se fixează cu şuruburi, asigurându-se împotriva deşurubării.
CAPITOLUL II

LAGĂRE

2.1.GENERALITĂTI

2.1.1ROL FUNCŢIONAL

Lagărele sunt organe de maşini având rol de susţinere şi ghidare a arborilor sau
osiilor în mişcarea (or de rotaţie, sub acţiunea sarcinilor din timpul exploatării.

2.1.2.TIPURI CONSTRUCTIVE

După natura forţelor de frecare ce apar în timpul exploatării, pot fi:


 de alunecare - unde se manifestă forţe de frecare de alunecare;
 de rostogolire - unde se manifestă forţe de frecare de rostogolire.
După direcţia forţelor principale ce acţionează asupra subansamblului lagăr-fus,
pot fi:
 radiale - când rezultanta forţelor este perpendiculară pe axa geometrică a arborelui;
 axiale - când rezultanta forţelor are aceeaşi direcţie cu axa geometrică a arborelui;
 radial-axiale - când rezultanta forţelor acţionează pe o direcţie înclinată faţă de axa
geometrică a arborelui.

2.2.LAGĂRE CU ALUNECARE

2.2.1.GENERALITĂŢI

Lagărele cu alunecare (fig. 1) sunt organe de maşini care susţin organe de mişcare în
rotaţie (în general arbori şi osii).
Pentru lagărul cu alunecare este caracteristică alunecarea relativă a suprafeţei fusului pe
suprafaţa lagărului, suprafeţe separate printr-o peliculă de lubrifiant.
Fig. 2.1 - Lagăr cu alunecare

Pentru a corespunde scopului, lagărele cu alunecare trebuie să îndeplinească o serie


de condiţii:
 să permită mişcarea organelor susţinute fără pierderi sauabateri;
 să preia toate sarcinile din fusuri;
 să asigure contactul dintre fus şi lagăr pe toată lungimeafusului;
 să permită o bună ungere şi recuperarea lubrifiantului;
 să aibă posibilitatea corijării uzurii;
 să permită evacuarea căldurii;
 să aibă întreţinere simplă şi ieftină.

Lagărele cu alunecare pot fi:


 simple: tip bucşă sau realizate prin practicarea unui alezaj direct în corpul
maşinii;
 complexe: subansambluri constituite din corp, capac (drept sau înclinat),
cuzinet, dispozitiv de ungere, dispozitive de compensare a uzurii (fig. 2).

Fig. 2.2 - Lagăr cu alunecare complex


Cuzineţii sunt reperele care realizează contactul fizic între arbore sau osie şi lagăr.
Ei constituie elementele de care depinde în primul rând buna funcţionare a lagărului.
Constructiv ei pot fi ficşi sau oscilanţi.
2.2.2.REPREZENTAREA GRAFICĂ

Lagărele simple (bucşele) (fig. 2.3) se reprezintă ca atare, de obicei într-o singură
vedere, în secţiune.

Lagărele complexe reprezintă subansambluri şi se reprezintă ca desene de ansamblu.


2.2.3.DOMENII DE UTILIZARE

 la arbori de turaţii foarte mari;


 pentru ghidarea de mare precizie a arborilor;
 la arbori foarte grei sau de serie individuală;
 când trebuie preluate şocuri, lovituri sau vibraţii mari;
 când condiţiile de montaj impun lagăre demontabile în plan transversal (arbori cotiţi);
 când se impun gabarite radiale mici;
 când funcţionarea are loc în medii nefavorabile (apă, impurităţi);
 la mecanisme cu funcţionare lentă sau intermitenţe mari.
2.2.4.AVANTAJE
Avantajele lagărelor cu alunecare:
 funcţionează cu zgomot şi şocuri mai reduse;
 au gabarit radial mai mic; au montare şi demontare uşoară;
 amortizează şocurile şi vibraţiile; au posibilitatea de reglare a jocurilor;
 durabilitatea este mai mare;
 preţul de cost este mai redus
2.2.5.DEZAVANTAJE
Dezavantajele lagărelor cu alunecare:
 au coeficienţi de frecare mai mari;
 au gabarit axial mai mare;
 au frecare mare la pornire;
 au consum relativ mare de lubrifiant;
 necesită perioadă de rodare;
 au întreţinere şi etanşare mai complicate
2.2.6.CLASIFICAREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE
 După direcţia sarcinii:
 radiale;
 axiale (crapodine);
 radial-axiale.
 După forma suprafeţei de frecare:
 cilindrice

 conice;

 sferice;

 plane.
 După poziţia fusului pe arbore:

 de capăt;

 intermediare


Fig. 2.4 - Forme de bucşe

1.2.7.MATERIALE PENTRU LAGĂRELE CU ALUNECARE

In alegerea materialelor trebuie să se ţină seama de următoarele considerente:


 rezistenţa mecanică a materialului fusului să fie mult mai mare decât a
materialului suprafeţei de sprijin, pentru diminuarea uzurii fusului;
 între materialul fusului şi materialul de sprijin (antifricţiune) să fie cât mai
puţină afinitate, pentru evitarea gripării;
 cele două materiale să favorizeze adsorbţia lubrifiantului, formarea şi
refacerea rapidă a peliculei de lubrifiant, cu pierderi prin frecare cât mai mici.

1.2.8.MATERIALE ANTIFRICŢIUNE:
 fonte cu grafit nodular antifricţiune (Fgn Al, Fgn A2);
 bronzuri pe bază de plumb (Pb-Cu, Pb-Sn-Cu);
 bronzuri speciale (Cu-Pb-Sn-Ni, Cu-Pb-Sn-Ni-Zn);
 aliaje pe bază de staniu şi aluminiu (Y-Sn 80, Y-Sn 89);
 pulberi de Fe, Cu, Sn, Pb, C presate în forme la temperaturi ridicate (sinterizate) şi
impregnate cu lubrifiant;
 materiale nemetalice (mase plastice, cauciuc, ceramice, grafit).

1.2.9.FRECAREA UZAREA ŞI UNGREA LAGĂRELOR CU ALUNECARE

În cazul lagărelor cu alunecare sunt posibile toate stările de frecare.Regimul optimeste cel care
asigură separarea suprefeţei fusului de cea a cuzinetului printr-o peliculă continuă de
lubrifiant. Acest regim, numit cu ungere fluidă, se realizează în două moduri:

 regim de ungere hidrostatic, când între cele două suprafeţe în mişcare relativă se
introduce, sub presiune, în sens invers acţiunii sarcinii, un lubrifiant lichid sau
gazos;
 regim de ungere hidrodinamic, când se asigură condiţii constructive şi funcţionale
pentru provocarea unei pelicule de lubrifiant, de presiune suficient de mare pentru
a susţine fusul.
Ungerea lagărelor se poate face prin:
 cădere liberă;
 papilaritate;
 presiune;
 autolubrifiere.
Uzarea suprafeţelor este procesul de modificare a dimensiunilor şi a formelor suprafeţelor
aflate în contact relativ.

Uzura reprezintă produsul procesului de uzare - materialul desprins şi deteriorarea su-


prafeţelor.

După condiţiile de funcţionare, la lagărele cu alunecare apar următoarele tipuri de uzuri:

 de contact;
 degripaj;
 abrazivă;
 de oboseală

Lubrifianţii utilizaţi pentru ungere se aleg în funcţie de calităţile lor, corespunzător condiţiilor
de funcţionare şi întreţinere a lagărului.

La lagărele cu alunecare se utilizează toate categoriile de lubrifianţi.

Lubrifianţii solizi se folosesc în condiţii grele de frecare sau la temperaturi mari.

Lubrifianţii consistenţi (unsorile consistente) sunt dispersii de săpunuri în uleiuri mi-


nerale. Pot fi naturali sau sintetici. Pentru diversificarea utilizării li se adaugă aditivi.

Avantajele unsorilor consistente sunt:

 etanşare mai simplă;


 completarea se face la intervale mari de timp sau deloc;
 construcţia lagărului este mai simplă şi mai ieftină.

Lubrifianţii lichizi sunt, în general, uleiuri. Cele mai utilizate sunt uleiurile minerale.

Pentru îmbunătăţirea calităţilor în uleiuri se introduc aditivi - substanţe speciale (acizi


graşi, compuşi organo-metalici, derivaţi fenolici, materiale sintetice) cu proprietăţi multiple.

Lubrifianţii lichizi au cea mai largă utilizare datorită următoarelor avantaje:

 stabilitate superioară;
 frecări interioare mai mici;
 se pot utiliza la orice turaţii;
 înlocuirea este uşoară;
 asigură regimul de ungere hidrodinamic.

Dezavantajele lubrifianţilor lichizi reprezintă principalele avantaje ale unsorilor con-


sistente.

Lubrifianţii gazoşi (aer) se folosesc la turaţii foarte mari întrucât au o frecare foarte
mică, astfel că încălzirea este redusă şi randamentul ridicat. Se mai folosesc în condiţii de
temperaturi extreme (joase sau înalte) sau când se impune puritatea instalaţiilor şi a produse-
lor (industria farmaceutică, alimentară etc.).

1.2.10.ELEMENTE DE TEHNOLOGIE

Montarea lagărelor simple

La aceste lagăre (numite şi bucşe), fiind dintr-o bucată, montarea constă din presarea bucşei
ca piesă cuprinsă sau cuprinzătoare.

Presarea se face manual sau mecanic, utilizându-se piese de ghidare.

Dacă în urma presării rezultă deformaţii sau rizuri, se execută o prelucrare a suprafeţei
interioare cu alezoare sau cu piese de calibrare.

Montarea lagărelor complexe


Aceste lagăre au ca element principal o pereche de cuzineţi (fig. 5), ceea ce permite
montarea transversală pe arbore şi reglarea periodică.
Asamblarea comportă următoarele operaţii:
 curăţarea cuzineţilor, a canalelor de ungere, îndepărtarea bacurilor;
 montarea cuziţieţilor în corpul lagărului (sau în capac) prin lovituri uşoare;
 asamblarea capacului cu corpul prin şuruburi.
1.2.11.VERIFICAREA ASAMBLĂRII LAGĂRELOR CU ALUNECARE

Pentru corecta funcţionare a lagărului se face, în principal, verificarea coaxialităţii.


Coaxialitatea se verifică în funcţie de caracteristicile lagărelor şi anume:

 la lagăre închise, de dimensiuni reduse, la distanţe mici, coaxialitatea se verifică cu


calibre prevăzute cu fusuri identice cu cele ale arborelui de montat:calibrul trebuie să intre
uşor şi să se rotească; în caz contrar, se execută o ajustare folosind metoda petelor de contact;
 la lagăre închise, la distanţe mari, coaxialitatea se verifică cu calibre tubulare;
 la lagăre deschise, coaxialitatea se verifică cu ajutorul unei rigle.

1.3. LAGĂRELE CU ROSTOGOLIRE


1.3.1.GENERALITĂŢI
Lagărele cu rostogolire (fig. 7) sunt organe de maşini care susţin organe în mişcare de rotaţie (în
general arbori şi osii).
Fig.2.7. Lagăre cu rostogolire
Lagărele cu rostogolire se mai numesc şi lagăre cu rulmenţi.
Datorită înlocuirii frecării de alunecare prin frecare de rostogolire, randamentul lagărelor cu rulmenţi
este superior, ɳ = 0,98.....0,995 .
Rulmenţii (fig. 8) sunt alcătuiţi din următoarele elemente:
 inelul interior (1);
 inelul exterior (2);
 corpurile de rulare (3 - bile sau role);
 colivia (4).

Fig.2.8.Rulmenţii
Inelul interior şi cel exterior formează calea de rulare, pe care se rostogolesc corpurile de rulare.
Există rulmenţi cu una sau două căi de rulare.
Căi de rulare - suprafeţele prelucrate pe cele două inele, pe care are loc rostogolirea corpurilor de
rostogolire.
Corpuri de rostogolire - corpuri de revoluţie identice, interpuse între inele pentru a le menţine
coaxialitatea.
Colivie - piesa care menţine echidistanţa corpurilor de rostogolire.
Diversitatea extrem de mare a soluţiilor constructive a dus la fabricarea unor rulmenţi în care unele
elemente lipsesc sau sunt adăugate altele (rulmenţi fără inele sau colivie, capsulaţi etc.).
Pentru a corespunde scopului, lagărele cu rostogolire, ca şi lagărele cu alunecare, trebuie să
îndeplinească o serie de condiţii:
 să permită mişcarea organelor susţinute, fără pierderi sau abateri;
 să preia toate sarcinile din fusuri;
 să asigure contactul dintre fus şi lagăr pe toată lungimea fusului;
 să aibă întreţinere simplă şi ieftină;
 să existe diferenţe reduse între dilatările pieselor componente ale lagărului cu rostogolire.
1.3.2.REPREZENTARE GRAFICĂ
Reprezentarea grafică a rulmentului ca atare se face într-o singură vedere (fig. 9), în secţiune, întrucât
este un organ de maşină standardizat.
Lăgăruirea cu rulmenţi este o reprezentare de ansamblu, care conţine şi elementele de fixare, etanşare
şi asigurare. In cele mai multe cazuri rulmenţii sunt reprezentaţi convenţional.

Fig.9.Diverse tipuri de rulmenţi

1.3.3 DOMENII DE UTILIZARE


 în maşini cu porniri şi opriri dese;
 la fusuri având viteze periferice reduse;
 în maşini cu rezistenţe mari de pornire;
 în maşini unde trebuie evitată uzura fusurilor.

1.3.4.AVANTAJE
Avantajele lagărelor cu rostogolire:
 frecarea este aproape constantă la pornire şi în mers; 4 nu necesită rodaj;
 coeficientul de frecare este mai redus;
 consumul de lubrifiant este mai redus;
 randamentul este mai ridicat;
 întreţinerea şi etanşarea sunt mai simple;
 gabaritul axial este mai redus;
 jocul radial este mai redus;
 evită uzura fusului.
1.3.5.DEZAVANTAJE
Dezavantajele lagărelor cu rostogolire:
 durabilitatea este mai redusă;
 au capacitate de amortizare mai mică;
 au rezistenţă mai redusă la suprasarcini şi şocuri;
 au durabilitate redusă la turaţii mari;
 gabaritul radial este mai mare;
 se montează numai pe la capetele arborelui;
 defectarea se produce aproape brusc;
 nivel de zgomot mai mare.
1.3.6.CLASIFICAREA RULMENŢILOR
După direcţia sarcinii principale:
 radiali;
 radiali-axiali;
 axiali-radiali;
 axiali.
După forma corpurilor de rostogolire:
 cu bile;
 cu role:
 cilindrice
 înfăşurate;
 conice;
 tip butoiaş;
 cu ace.

După numărul de rânduri ale corpurilor de rostogolire:


 unul;
 două;
 mai multe.
Fig.10.Rulmenţi
Pentru simplificarea construcţiei şi utilizarea raţională a rulmenţilor numărul de execuţii este limitat
prin seriile de dimensiuni.
La acelaşi diametru nominal avem:
 serie de diametre exterioare;
 serie de lăţimi.
Seria de dimensiuni (seria rulmentului) reprezintă combinaţii ale celor două serii.
1.3.7.SIMBOLIZAREA RULMENŢILOR
Este necesară şi a fost introdusă datorită numărului mare de caracteristici constructive şi funcţionale
care asigură identificarea unui rulment.
Simbolizarea este foarte variată şi diferă de la un producător la altul.
Conform standardelor, simbolul unui rulment se compune din:
 simbolul de bază;
 simboluri auxiliare.

Fig.11.Schema simbolizării rulmenţilor


1.3.8.MATERIALE PENTRU RULMENŢI
Solicitările mari la care sunt supuse căile de rulare şi corpurile de rostogolire în timpul funcţionării
necesită oţeluri speciale +oţeluri cu crom,tratate termic pentru ridicarea durităţii.
Inelele şi corpurile de rostogolire se confecţionează din :
 oţel RUL 1 pentru rulmenţi mici;
 oţel RUL 2 pentru rulmenţi mari;
 oţel RUL IV şi RUL 2V pentru condiţii grele de utilizare.
Colivia se confecţionează din:
 oţel carbon (OL 34, OL 37) sub formă de tablă ambutisată;
 alamă turnată, duraluminiu;
 materiale nemetalice.
1.3.9.UNGEREA RULMENŢILOR
Are aceleaşi scopuri ca şi la lagărele cu alunecare. Lubrifianţii folosiţi se încadrează în clasificarea
generală: lichizi, consistenţi, solizi.
Ungerea cu lubrifianţi lichizi se realizează prin:
 baie de ulei;
 injecţie de ulei;
 stropire;
 picurare;
 ceaţă de ulei.
Ungerea cu unsori consistente se realizează prin umplerea spaţiului liber din rulment şi din carcasă.
Etanşarea se realizează fie la rulment (capac de protecţie, şaibă de etanşare), fie la carcasă (toate
tipurile clasificate de etanşări).
1.3.10.ELEMENTE TEHNOLOGICE
Montarea si demontarea rulmenţilor
Etapele montării rulmenţilor sunt următoarele:
-spălarea rulmenţilor:
 se efectuează în băi metalice, cu ulei mineral încălzit la 80°C;
 rulmenţii sunt aşezaţi în plase metalice, pentru a permite căderea impurităţilor, apoi
suspendaţi pentru scurgerea uleiului;
-eliminarea urmelor de coroziune:
 se efectuează cu soluţii decapante, urmată de lustruire şi spălare;
- pregătirea pentru montare:
 se efectuează controlul suprafeţelor, al abaterilor şi al toleranţelor;
 se ajustează neregularităţile şi se înlătură abaterile;
 piesele pregătite se şterg şi se acoperă cu o peliculă de ulei;
-fixarea rulmenţilor în lagăr:
 se referă la fixarea contra rotirii inelelor (pe arbore sau în carcasă);
 se realizează prin montaje cu strângere sau cu bucşe elastice (la montări şi
demontări dese);
-montarea rulmenţilor:
 se face la rece sau la cald, în funcţie de dimensiunile rulmenţilor;
 montarea se face numai cu sculele şi dispozitivele special prevăzute pentru aceasta (conform
fişei tehnologice);
-demontarea rulmenţilor:
 se efectuează la înlocuirea rulmenţilor, revizuirea fusurilor sau montaj necorespunzător;
 solicitarea de demontare se aplică inelului care se demontează;
 se va evita orice zgâriere sau lovire a fusului, care poate produce disfuncţi- onalităţi
ulterioare;
 se execută numai cu dispozitivele speciale prevăzute pentru operaţie (prese, extractoare - fig.

12).
Fig.12.Extractoare de rulmenţi

Verificarea lagărelor de rostogolire


După montarea rulmenţilor şi ungerea lor se execută câteva operaţii de verificare:
 rotirea manuală a lagărului, care trebuie să fie uşoară;
 ascultarea zgomotului lagărului la maşina în funcţiune; nivelul de zgomot redus şi
uniform indică o funcţionare normală; în caz contrar, se demontează capacele şi se verifică ungerea;
 urmărirea temperaturii lagărului, care nu trebuie să fie mai mare de 50°C; dacă
temperatura creşte mai mult (cu excepţia perioadei de rodaj de 2 - 3 ore,când poate ajunge la 70°C) se
demontează rulmentul.
Pot fi şi alte cauze ale încălzirii:
 ungere necorespunzătoare;
 strângere excesivă a inelelor de etanşare.
Fig.13 .Lagăr de rostogolire complex
1.3.11.DEFECTELE RULMENŢILOR
Defectarea rulmenţilor se produce în principal din cauza montajului defectuos şi a întreţinerii
necorespunzătoare.
In exploatare pot apărea defecţiuni ale rulmenţilor datorate unor cauze care trebuie localizate.
Cauzele defectării rulmenţilor sunt:
- exfolierea materialului, manifestată prin apariţia unor foiţe desprinse de pe suprafeţele de rulare:
 se datorează oboselii sau solicitărilor excentrice;
 indică sfârşitul duratei de funcţionare a rulmentului;
- uzurile premature:
 se datorează montajului şi exploatării necorespunzătoare;
- fisurile:
 se datorează montajului şi exploatării necorespunzătoare;
- coroziunea:
 apare la funcţionare în medii corosive sau la temperaturi mari;
 se produc oxizi care interacţionează cu suprafeţele de lucru.