Consolidarea este o soluție de intervenție necesară pentru punerea în siguranță a

structurilor, care nu exclude întreținerea permanentă (reparații curente, verificare de

echipamente, degradări…). Soluțiile de consolidare sunt diverse și se adaptează la
tipurile de spații, la cerințele proprietarilor, la degradările existente și evident la
buget. Foarte important de reținut pentru toți proprietarii: nu există o soluție tip
pentru consolidare! Există principii și sisteme, care se adaptează la situația
particulară a fiecărei clădiri, se verifică prin teste și calcule de rezistență care justifică
soluția, iar soluția se detaliază în funcție de particularitățile clădirii.

Sistemele cele mai uzuale sunt: întărirea elementelor structurale existente,

care se realizează cel mai adesea prin îmbrăcarea („cămășuirea”) pereților cu plase
înglobate în mortar. Plasele sunt de oțel, dar pot fi și din materiale compozite, iar
mortarul este cel mai adesea din beton, dar poate fi și de var (există produse speciale
pe bază de var folosite pentru consolidarea zidăriilor de cărămidă). În această situație
se înlocuiesc complet tencuiala și finisajele pereților și nu poate fi aplicată în cazul
clădirilor cu decorație valoroasă (interioară sau exterioară); introducerea de
elemente structurale noi, cel mai adesea din beton armat, dar pot fi și din metal
sau lemn, pentru a prelua forțele seismice și a completa structura existentă mai
slabă. Aceste intervenții reduc din spațiul interior și presupun intervenții destul de
invazive, care însă pot fi adaptate pentru protejarea elementelor decorative
de valoare; izolarea seismică la bază, care presupune introducerea unor piese
speciale la baza clădirii (în fundații sau subsol) care amortizează mișcarea seismică și
împiedică transmiterea ei la etajele superioare. Este cea mai puțin invazivă soluție și
nu afectează arhitectura clădirii și suprafețele interioare existente.

Foarte important de menționat este că o clădire nu este singură în oraș și

deteriorarea ei afectează nu doar pe locuitorii ei, ci pune în pericol și vecinii, și
strada. Întreținerea este similară cu programele de verificare periodică și reparații
pentru automobile și este obligația proprietarilor. În cazul în care revizia arată că
siguranța clădirii este în pericol, trebuie o reparație − consolidare. O mașină avariată
poate sta nemișcată și nu devine un pericol. O clădire însă este locuită, deci
intervențiile necesare nu pot fi amânate. Abandonată, clădirea reprezintă, de
asemenea, un pericol pentru vecinătăți, un disconfort pentru oraș și o pierdere
economică (spațiile locuite sunt o valoare economică). Evacuarea și
consolidarea impusă nu sunt soluții, ci doar puncte de a crea conflicte și
nemulțumiri. Informarea corectă și deciziile comune cu proprietarii sunt de preferat.
Conservarea cladirilor cu valoare istorica reprezinta o prioritate pentru cultura si civilizatia oricarei tari,
iar restaurarea, reabilitarea, conversia arhitecturala au ajuns astazi in topul preferintelor din domeniul
practicii arhitecturale si urbane.

Simpozionul national cu participare internationala care a avut loc la Iasi, cu tema: „Probleme actuale
privind conservarea si reabilitarea cladirilor cu valoare istorica“, a oferit specialistilor din cele mai
diverse domenii posibilitatea de a contribui cu experienta si realizarile proprii la redactarea unui volum
cuprinzand lucrari care sa trezeasca interesul inginerilor si arhitectilor.

Volumul debuteaza cu o abordare personalizata a reabilitarii si conservarii intre etica si estetica, fiind
continuat cu seturi de lucrari ce reprezinta principalele domenii specifice tematicii simpozionului:

• urmarirea comportarii in timp a monumentelor istorice;

• pastrarea unor constructii de epoca;

• un studiu comparativ privind solutiile bazate pe materiale traditionale si din compozite moderne;

• probleme ale reabilitarii termofizice;

• cauze ale degradarii structurii si inchiderilor la cladirile cu valoare istorica;

• studiul aderentei materialelor componente in cadrul sistemelor de reabilitare;

• prezentarea unor solutii pentru diverse tipuri de structuri, inclusiv modelarea numerica a comportarii
sistemelor structurale analizate.

Studiile de caz prezentate in partea finala a volumului descriu, in detaliu, o serie de aplicatii practice
realizate de autorii lucrarii prezentului volum.

In momentul in care cladirile istorice necesita lucrari de reparatii, reabilitare si consolidare, se recomanda
folosirea materialelor traditionale (lemnul, piatra cioplita sau turnata, betonul, teracota, fonta si otelul), apropiate
de caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor istorice initiale. In cazul in care este necesara inlocuirea unor
parti din elementele unor cladiri cu valoare istorica, trebuie ca materialul ce substituie originalul sa prezinte
caracteristici asemanatoare legate de structura, aspect, culoare sau alte proprietati vizuale. In ultimele decenii, la
conservarea totala sau partiala a monumentelor istorice s-au folosit materiale sintetice de tipul polimerilor acrilici,
rasinilor epoxidice sau polimerice, dar si materiale moderne de tipul compozitelor polimerice armate cu fibre.
Autorii prezinta o serie de solutii de consolidare a monumentelor istorice folosind materiale polimerice armate cu
fibre cu aplicatii la elementele structurale din materiale traditionale.

Cuvinte cheie: confinare, placare, inglobare, ancorare, fibre de sticla/ carbon.

Inlocuirea materialelor de constructie originale cu materiale compozite trebuie sa satisfaca trei criterii: sa fie
compatibile la exterior cu materialele originale, proprietatile fizice ale materialelor compozite trebuie sa fie
similare, sau avand mici tolerante, cu ale materialelor din care au fost concepute monumentele istorice,
materialele noi utilizate sa fie durabile indeplinind conditiile de performanta pe o perioada cat mai mare de timp.

Materialele care pot inlocui, partial sau total, elementele din materiale traditionale cu valoare istorica sunt:
aluminiul turnat, piatra, betonul armat cu fibre de sticla, betonul prefabricat, compozitele polimerice armate cu
fibre, betoanele epoxidice sau cu alte rasini polimerice etc.

Degradarea structurilor cu valoare istorica are la baza trei cauze: deteriorarea datorata factorilor de
mediu (umiditate, poluarea aerului, coroziune, procesul de inghet-dezghet, atacul chimic sau biologic), deformatii
si deplasari (tasari, variatii de temperatura, seism etc.), suprasarcini (incarcari din cresterea traficului rutier in
cazul podurilor, cutremure, incarcari din utilaje si elemente care faciliteaza interventiile structurale).
Avantajele si dezavantajele materialelor de constructii folosite la reabilitarea si consolidarea cladirilor
istorice

In tabelul 1 sunt prezentate o serie de materiale clasice, dar si materiale compozite intalnite frecvent la repararea
si consolidarea constructiilor cu valoare istorica.

Aplicatii ale CPAF la reabilitarea structurilor pentru cladiri de patrimoniu

Structuri din zidarie

Daca materialele traditionale de constructii nu pot satisface conditiile necesare lucrarilor de reparatii sau de
consolidare, se poate opta pentru folosirea materialelor polimerice armate cu fibre. Folosirea compozitelor
polimerice armate cu fibre de sticla s-a dovedit un succes in special in cazul inlocuirii unor elemente de
arhitectura, atunci cand se doreste pastrarea caracteristicilor estetice ale acestora (fig.1).

Tehnicile de consolidare a zidariilor cu materiale compozite armate cu fibre cunoscute si testate experimental se
bazeaza pe lipirea unor tesaturi unidirectionale sau bidirectionale din fibre de sticla sau carbon preimpregnate cu
rasini epoxidice, bare din fibre de carbon sau fibre de sticla inglobate in slituri preformate, plase din armaturi din
fibre de sticla cu ochiuri patrate, membrane din CPAF cu ancoraje etc. De asemenea, stalpii care bordeaza
aceste zidarii se pot confina cu CPAF de carbon sau sticla, iar grinzile sau buiandrugii cu platbande din CPAF de
carbon. Apar insa o serie de probleme la confinarea cu CPAF a stalpilor cu sectiune patrata.

Punerea in opera a tehnicilor de consolidare cu materiale compozite la conservarea structurilor din zidarie
presupune realizarea urmatoarei succesiuni de etape:

• strategia de reparare a structurii din zidarie, ce include si diagnosticarea starii anterioare deciziei de reabilitare;

• metode de analiza a proprietatilor mortarului si a materialelor compozite pe termen lung;

• pregatirea suprafetei inainte de armarea si ancorarea materialului compozit;

• tehnici de reparare si stabilizare a structurii din zidarie prin injectare;

• finisarea reparatiilor si mentinerea acestora in armonie cu finisajul elementului original.

In urma cutremurului din 1997 produs in Umbria si Marche (Italia), o serie de constructii au suferit degradari ale
structurii de rezistenta. Unul dintre cazuri il reprezinta si primaria din Assisi unde au aparut fisuri la nivelul
extradosului boltilor. Solutia de reabilitare consta din refacerea partii care sprijina bolta prin inlocuirea caramizilor
dislocate si fisurate, iar la extrados prin folosirea unui primer si aplicarea unor tesaturi din fibre de carbon pe
intersectia curburilor (fig. 2).

Structuri din beton

Se cunoaste faptul ca de mai bine de doua decenii structurile din beton pot fi consolidate cu CPAF. Cauzele
majore de deteriorare care afecteaza structurile istorice din beton sunt legate de factorii de mediu, dioxidul de
carbon din atmosfera, betonul slab comparativ cu normele in vigoare, intretinerea precara a constructiilor cu
valoare istorica.

Tehnicile actuale de consolidare care folosesc CPAF sunt: post-tensionarea cu sisteme de cabluri,
pretensionarea platbandelor din CPAF de carbon, ancorarea cu CPAF, folosirea polimerilor armati cu fibre de
otel, bare inglobate etc.

In fig. 3 este prezentata consolidarea unei grinzi din beton armat si modul de confinare a unui stalp din beton,
folosind CPAF de carbon preimpregnate cu rasini epoxidice, prin metoda de formare prin contact.
Structuri din metal

Problemele curente care apar la constructiile din fonta sau otel cu valoare istorica se refera la coroziunea in
profunzime (Pitting), distrugeri datorate socurilor, cedarea unor imbinari, pierderea capacitatii de ancorare etc.
Cauzele acestor probleme de coroziune se datoreaza factorilor de mediu, prin expunerea la umiditate, apa de
mare, sarurile din aer, acizi si sulfuri. Defectele de suprafata ale elementelor din fonta se pot repara folosind
chiturile epoxidice. In cazul in care trebuie efectuata o consolidare a elementului din fonta, aceasta se poate face
fie folosind materiale clasice de tip fonta, otel sau aluminiu, fie compozite polimerice armate cu fibre de carbon cu
modulul de elasticitate foarte ridicat (ultrahigh carbon fibre reinforced polymers-uh CFRP).

Prinderea prin lipire a platbandelor din CPAF de carbon la intradosul grinzilor metalice conduce la cresterea
capacitatii portante la sarcini statice, dar si a rezistentei la oboseala. Valoarea modulului de elasticitate ridicat la
fibrele de carbon permite compatibilizarea rigiditatilor pieselor compozite, folosite la consolidare, cu a pieselor
metalice originale. Prin adaugarea platbandei compozite la intradosul grinzii metalice, nu apar cresteri
semnificative ale incarcarilor provenite din greutatea proprie.

Dezavantajele placarii cu platbande din CPAF de carbon sunt legate de o anumita incertitudine a durabilitatii
sistemelor compozite bazate pe rasini polimerice. In cazul expunerii la cicluri de inghet-dezghet sau la apa de
mare, CPAF de carbon pot sa se degradeze. La contactul cu apa fierbinte (peste 70 0C), se produc distrugeri
ireversibile ale imbinarii prin lipire, prin formarea oxizilor la nivel de interfata. Executia lucrarilor de consolidare a
grinzilor metalice cu CPAF de carbon trebuie efectuata de personal calificat, iar verificarea imbinarii platbanda–
adeziv– otel sau fonta se efectueaza prin termografie in infrarosu.

Structuri din lemn

Structurile cu valoare istorica din lemn – de tipul podurilor din lemn sau cadrelor din lemn la cladiri sau biserici,
arce cu deschideri mari, ferme din lemn – necesita metode specifice de restaurare si consolidare. Repararea si
consolidarea elementelor din lemn cu materiale traditionale reprezinta adesea o provocare, dat fiind faptul ca
trebuie sa avem in vedere proprietatile lemnului pe cele trei directii si stabilitatea dimensionala a elementelor din
lemn datorate variatiilor de umiditate. Metodele de consolidare a elementelor din lemn cu CPAF de sticla sau
carbon se refera la doua tehnici de aplicare: tesaturi preimpregnate sau platbande lipite cu adezivi epoxidici (fig.
4) si prin inglobarea de bare din CPAF in slituri preformate.

Concluzii

Materialele polimerice armate cu fibre sunt compatibile cu cele traditionale (lemn, otel, beton, aluminiu). Aceste
materiale pot fi folosite la repararea si consolidarea elementelor din materiale traditionale (sub forma unor
tesaturi preimpregnate, platbande lipite cu adezivi epoxidici, tiranti si platbande pretensionate, toroane post-
tensionate etc.), dar trebuie mentionat si faptul ca pot inlocui materialele traditionale, datorita ofertei mari de
profile din CPAF (profile T si dublu T, profile cu sectiune plina, profile cu sectiune inelara etc.).

Succesul in alegerea unei solutii de reabilitare a unei structuri pentru cladiri de patrimoniu este evident legat de
profesionalismul unei echipe de arhitecti, ingineri proiectanti si executanti, creatorul sau fabricantul materialelor,
maistri constructori etc., dar si de respectarea normelor si a legislatiei in vigoare la conservarea si reabilitarea
structurala.
Consolidarea structurală cu fibră de carbon:
soluție pentru salvarea hotelurilor de patrimoniu
Clădirile istorice nu permit intervenții de natură să influențeze
arhitectura, o soluție modernă, curată, durabilă și eficientă fiind
cămășuirea pereților cu fibră de carbon. Un exemplu de succes al
acestei metode pe o clădire istorică din patrimoniul balnear poate
fi văzut în paginile următoare: Hotelul Palace din Govora este
actualmente cea mai mare clădire din România consolidată
cu fibră de carbon marca Sika. Produsele concernului elvețian
Sika au mai fost folosite și în alte proiecte majore de consolidare
seismică, precum clădirile A.S.E., Palatul Victoria, Teatrul
Naţional, Muzeul Naţional de Artă, Ateneul Român şi Muzeul
Ţăranului Român (Bucureşti), Biserica Mănăstirii Golia, Biserica
Banu, Biserica Armenească şi Catedrala Mitropolitană (Iaşi), Filarmonica din Arad.

Principalele sisteme Sika pentru consolidarea structurilor sunt Sika CarboDur® şi SikaWrap®.
Aceste sisteme combină proprietăţile fizico-mecanice ale fibrelor de carbon sau de sticlă, cu
performanţele adezivilor epoxidici, rezultând o gamă diversă de materiale compozite, cu adaptabilitate
la multiple cerinţe specifice consolidărilor. Astfel, sistemele Sika CarboDur® şi SikaWrap® sunt
compatibile cu orice tip de structură - beton, zidărie de cărămidă sau piatră, lemn sau metal.

Siguranță în caz de seism

„Consolidarea structurală a unei clădiri este un proces complex care contribuie la reducerea riscului în
caz de seism cu peste 90% şi la creşterea substanţială a duratei de viaţă a construcţiei”, ne-a declarat
domnul Teodor – Ştefan Teodorescu, Technical Consultant Sika România. Potrivit afirmaţiilor sale,
reducerea pericolului în faţa cutremurului depinde de mai mulţi factori printre care: zona seismică în
care se află construcția, starea ei, caracteristicile cutremurului real în raport cu cele ale cutremurului
de calcul, dar mai ales soluţia tehnică de consolidare. Astfel, în funcţie de toate acestea, reducerea
riscului seismic pentru o clădire consolidată este cuprinsă între 80% şi 93%. În același timp, orice
lucrare de consolidare, indiferent de soluţia tehnică adoptată, dar pusă în operă corect, prelungeşte
durata de viaţă a clădirii cu minimum 50 de ani. În condiţiile în care după consolidarea structurii nu se
înregistrează evenimente pertubatoare (seism major, incendiu etc.), nu i se aduc modificări care să
dezechilibreze schema structurală şi nu i se schimbă folosinţa, durata de viaţă poate ajunge chiar şi
până la 100 de ani.

Soluţiile compozite, de până la 3 ori mai ieftine

În ceea ce priveşte costurile unei consolidări seismice, specialistul Sika a subliniat că acestea diferă
în funcţie de o serie de factori, precum tipurile de materiale alese sau tipul de clădire.
”Pentru consolidarea unei construcţii, în special a uneia individuale, soluţiile compozite pe bază de
fibră de carbon sau de sticlă sunt mult mai eficiente şi elegante comparativ cu cele clasice, atât din
punct de vedere estetic, al costurilor, dar şi în ceea ce priveşte manopera”- arată specialistul Sika.
Astfel, în cazul consolidării cu materiale compozite a unei structuri multietajate, grav avariate, costul
intervenţiei poate varia între 200 şi 600 de euro pe metrul pătrat construit (fără modificarea arhitecturii
iniţiale), în timp ce în situaţia abordării metodei clasice de consolidare (constând uzual din
suprabetonări), costul poate fi chiar şi de trei ori mai mare, ajungând la 700 – 1.000 de euro pe metrul
pătrat construit.

„Costul consolidării cu materiale compozite a unei construcții este redus, intervenţia

presupunând foarte puţin deranj şi o manoperă mult mai ieftină, comparativ cu
metoda tradiţională, chiar dacă preţul pe unitatea de produs poate fi uneori mai
ridicat. Astfel, punând în balanţă costurile totale (material şi manoperă) ale unei
consolidări clasice şi pe cele ale unei consolidări cu fibre de carbon sau de sticlă,
aplicarea tehnicilor moderne cu fibre este întotdeauna mai ieftină” – adaugă
domnul Teodor – Ştefan Teodorescu.

Românii încep să înţeleagă treptat importanţa consolidării seismice a clădirilor şi numărul proiectelor
Sika de acest tip este în continuă creştere de la an la an. Potrivit estimărilor interlocutorului nostru, în
acest moment circa 10% din totalul proiectelor de consolidări structurale ale Sika pe plan local sunt
pentru locuinţele individuale, 60% sunt pentru instituţiile publice şi monumentele istorice, iar restul de
30% sunt reprezentate de clădiri de birouri, hoteluri şi locuinţe colective. Patrimoniul balnear din
România și hotelurile cu tradiție, care au nevoie de mai multă siguranță sau de o renovare, au la
îndemână aceste soluții moderne și deosebit de eficiente de la Sika.
Metode moderne de reabilitare hidrofuga a peretilor afectati de
umiditate la cladirile existente
18/08/2011

In practica lucrarilor de asanare a peretilor de caramida, afectati de umiditate capilara, pot fi adoptate
diverse metode, in functie de specificul fiecarei lucrari. Una dintre solutiile care si-a dovedit eficienta in
timp este Comer. Aceasta presupune utilizarea unor benzi izolatoare, a unor pene de ancoraj si mortar de
ciment pentru a inchide taieturile efectuate in pereti. Caracteristicile de baza ale acestei metode, cateva
aspecte tehnologice, precum si un studiu de caz le puteti afla in continuare.

Unul dintre aspectele cel mai greu de controlat, in cazul reabilitarii hidrofuge a cladirilor, este corelarea din punct
de vedere tehnic, intre cauzele care au dus la aparitia umiditatii ascendente (tinand cont de multitudinea de
forme in care aceasta se poate manifesta) si metodele specifice adoptate pentru corectarea defectelor.

Umiditatea, indiferent de modul in care se acumuleaza in cladiri, da nastere la igrasie, manifestata, in principal,
prin pete pe elemente de constructie [1].

Unele dintre principalele cauze ale aparitiei umiditatii in constructii sunt:

• ascensiunea capilara rezultata ca urmare a existentei unor fundatii izolate in mod necorespunzator;

• suctiunea capilara, ca urmare a actiunilor accidentale (de exemplu inundatii majore) sau utilizarea materialelor
cu caracteristici fizice si chimice slabe;

• condensarea repetata provocata de elemente de inchidere, precum pereti si/sau acoperisuri, neadecvate;

• procese tehnologice specifice cladirilor industriale;

• deficiente legate de proiectarea diferitelor elemente de constructie sau de detalii arhitecturale incorecte
(cornise, balcoane, logii, terase, scurgeri etc.);

• degradarea instalatiilor si elementelor de drenare a apei (jgheaburi, burlane etc.);

• pavaj impermeabil capabil sa prezinte „umezeli false“ (zone locale de absorbtie).

Principii de baza ale metodei Si tehnologie

Sistemul de reabilitare a cladirilor (din punct de vedere al rezolvarii problemei umiditatii

ascendente) Isolcomer, ca parte a tehnologiei Comer pentru tratamentul igrasiei, poate fi aplicat pentru cladiri
cu maximum 2-3 etaje si pereti executati din materiale omogene (de aceeasi forma si acelasi tip) de genul cara-
mizi, blocuri de tuf vulcanic etc. [2].

In esenta, exista cinci etape de urmat, in aceasta ordine:

• Taierea: consta in taierea peretelui cu masini speciale care folosesc lanturi de diamant.

Aceasta operatie se efectueaza pe pereti portanti (perimetrali si interiori), care stau direct pe fundatii, deoarece ei
sunt cei in care umiditatea creste ca urmare a fenomenului de capilaritate.

Dupa efectuarea taieturilor, peretele este gata pentru a doua faza tehnologica.

• Introducerea foilor izolatoare: aceasta este cea mai importanta etapa a procedurii si consta in introducerea
foliei izolatoare sablate in taietura din perete. Aceasta banda impiedica ascensiunea apei si creeaza o bariera
impotriva igrasiei si a umiditatii ascendente.

Folia izolatoare poate fi sablata pe una sau pe ambele fete (aceasta din urma fiind utilizata in principal in zonele
cu puternica activitate seismica, unde se cere o aderenta sporita a materialelor introduse in taietura).
Folia se livreaza in rulouri si poate fi taiata la dimensiunea dorita, fie manual, fie mecanic cu ajutorul unei mese
de taiere.

• Inserarea penelor de ancorare: in aceasta faza, se introduc, pentru rigidizare, pene din plastic.

Penele au gauri cu canale pentru introducerea mortarului de ciment si, prin urmare, indeplinesc trei functii
importante: asigura rigidizarea corespunzatoare a peretelui, fixeaza folia izolatoare in pozitia corecta pentru a
putea fi eficienta si contribuie la stabilitatea peretelui, pana la uscarea mortarului de monolitizare.

• Monolitizarea: folia de material izolant este fixata cu mortar de ciment cu acceleratori de priza, pentru a inchide
complet taietura efectuata in prima etapa a metodei.

Mortarul trebuie sa fie introdus pe ambele parti ale izolatiei (deasupra si sub). Mortarul poate fi introdus in
taietura folosind procedeele cunoscute de injectare.

• Etansarea definitiva: se va executa o tencuiala aerata, deasupra taieturii, care sa permita respiratia peretelui,
ca urmare a procesului osmotic.

Caracteristicile metodei descrise

Dispunerea penelor de ancoraj se face in functie de grosimea peretelui care trebuie sa fie tratat, dupa cum se
prezinta in figura alaturata (pentru pereti din caramida plina, cu dimensiunile 29 cm x 14 cm, intalniti frecvent la
cladirile vechi).

Principala conditie, care trebuie satisfacuta, presupune ca penele introduse in taietura sa aiba aceeasi grosime.

Sunt redate, in figurile alaturate, modalitatile de dispunere a penelor de ancoraj la peretii de caramida cu grosimi
variabile, de la 14 cm la 44 cm.

Tratamentul umiditatii ascendente la castelul Karolyi din carei, judetul satu mare

Istoria castelului incepe in anul 1492, cand la Carei exista o cetate intemeiata de familia Karolyi.

Pastrand fundatia si unele ziduri, pe locul acelei cetati s-a construit, intre 1792-1794, un castel patrulater in stil
baroc, cu un singur etaj, ce cuprindea 20 camere la parter, 21 la etaj si o capela.

In urma cutremurului din 1834, castelul s-a daramat in buna parte, restaurarea fiind facuta abia intre 1894 si
1896. Cu aceasta ocazie castelul a fost mult modificat, adaugandu-i-se inca un nivel la fatada, trei turnuri mici si
patru mari.

Interventiile actuale vizeaza corectarea problemelor de rezistenta si stabilitate, eliminarea umiditatii capilare din
pereti, salubrizarea subsolurilor, tencuieli exterioare si interioare, restaurare acoperis, elemente decorative s.a. In
ceea ce priveste masurile de asanare a peretilor afectati de umiditate, s-a ales metoda Comer, metoda pe baza
careia se obtine o rata de succes de 100%.

Lucrarile au inceput la sfarsitul anului 2009, unele imagini sugestive din timpul lucrarilor de constructii le puteti
vedea in imaginile alaturate.

In prezent, castelul Karolyi a intrat intr-un proces amplu de reabilitare, denumirea proiectului sub care se vor
efectua lucrarile fiind „Circuitul targurilor medievale din Transilvania de Nord“.

Concluzii

Metoda Comer este una radicala si poate fi folosita cu succes pentru eliminarea umiditatii capilare din zidurile de
caramida afectate. Aplicata in conformitate cu specificatiile tehnologice si expertiza tehnica adaptata fiecarei
situatii, ea conduce la obtinerea rezultatelor scontate.