Rege Paragarafaramus, când te vei dezoriginaliza?

Ma voi dezoriginaliza când cel mai original dintre

orginali se va dezoriginaliza. Dar cum ce mai original dintre originali nu se va dezoriginaliza, regele
Paragarafaramus, nu se va dezoriginaliza!

Papucarul papucăreşte papucii nepapucăriţi ai papucăresei, dar papucăreasa nu poate papucări papucii
nepapucăriţi ai papucarului care papucăreşte papuci nepapucăriţi.

Preludiu, prelungit, preluat, trântit, izbit, apoi iarăşi prevăzut cu un scut profan sau mut, paraleu, perdant şi
vag, plat, potrivnic, sincopat. Iar bălţat, lovit, sărit, atacat şi nimerit…

Un bal fără egal cu final fatal la un halal carnaval estival cu scandal epocal dintr-un opal oval, pal, real şi
natural, fără rival, egal şi actual.

Boul breaz, bârlobreaz, lesne-a zice boul breaz, dar mai lesne-a dezbârlobrezi bârlobrezitura din boii
bârlobrezenilor.

Un sas cu glas de bas cam gras şi ras sta la taifas de-un ceas cu un sas cam slab şi cu nărav, secretos, vanitos,
dar deloc arţăgos. Singuri saşii ştiau că suprema poezie nu stă în erezie, sacrilegiu sau cortegiu, ci în fantezie,
în extaz fără arpegiu. Cheia sol atunci a spus că nimic nu e pătruns, a rostit serios şi planturos felul de a
roade-un os, cavernos, grunjos, lăţos, ţeapăn sau morocănos cu un căţel mofturos.

Creaţa isteaţă, zâmbitoare, râzăreaţă şi glumeaţă, scandează cu dicţie fără interdicţie sau predicţie fel de fel de
poezii azurii cu copii, zorzoane şi făclii, pe hârtii mii şi mii de Florii. Apoi pe-un cal banal şi unilateral
încalecă la un bal triumfal ca la mare carnaval cu un tigru bengal şi-o pisică râzăreaţă care are mintea creaţă.
Cu o barză brează care face zarva varză şi varza răzvrătită, zărvărită şi călită, dar şi cu cinci fine meduze, ce
au geometrii confuze, cu unghiuri obtuze şi multe ipotenuze ce trag turta pe spuze de parc-ar fi zuze fără să
se scuze căci au lumini difuze şi defecte la diuze.

Spre sfânta sa soră Suzana se suie, spăşită din suflet suspinul să-şi spuie, şi-n susul sarcastic suspinu-şi
şopteşte, şi-odată pe scara sucită se opreşte.

Bucur şi Bucura se bucura că Bucurel e bucuros în Bucureşti.

Până când a cărămidărit cărămidarul pe cărămidăriţă, a cărămidărit cărămidăriţa pe cărămidar.

Unui tâmplar i s-a-ntâmplat o întâmplare. Alt tâmplar, auzind de întâmplarea tâmplarului de la tâmplărie a
venit şi s-a lovit cu tâmpla de tâmplăria tâmplarului cu întâmplarea.

Ţânţarul soţ însoţi soaţa ţânţăreasă, ţânţărind şi înţepând nesăţios, arţăgos, căci e nervos.

O, Sorana, O, Sorina, iar îţi spun totu-n surdină, Sorinel mă cam înşeală, tu fii bună şi mă scapă ca să nu-l
arunc la groapă.

Fata fierarului fierbe fasole fiartă fără foc fiindcă focul face fum.
Am o prepeliţă pestriţă cu paisprezece pui de prepeliţă pestriţi. E mai pestriţă prepeliţa pestriţă decât cei
paisprezece pui de prepeliţă pestriţi.
1

Sisoie se suie seara sus să sară singur scara sigur.

Rică nu ştia să zică: râu, răţuşcă, rămurică, dar, de când băiatu-nvaţă poezia despre raţă, Rică ştie-acum să
zică: râu, răţuşcă, rămurică.

Primprejur plimbările prin ploaie prilejuiesc plăceri proprietarilor provinciali.

Cosaşul Saşa când coseşte cât şase saşi sasul coseşte. Şi-n sus şi-n jos la casa sa, coseşte sasul şi-n şosea şi şase
case saşa-şi ştie. Ce şansă-şi spuse Saşa sieşi.

Un fascicul fosforescent, fascinant şi incandescent suscită o fascinaţie susceptibilă de un scenarist sceptic,

care a descins cu scenariul său întrr-o piscină luată drept scenă ca un ascet convalescent el însuşi piscivor
discipol al unui piscicultor scelerat şi cam nescenic care descifra o scenetă indescifrabilă şi transcedentală
într-un ascensor aflat în ascensiune într-o mişcare excentric scindată care încinge sau descinge un final de
excepţie. Oricum, el e un fervent şi consecvent repetent, agitat şi mereu forţat, incongruent la parat lovituri
de la furi, cu un ficat înarmat, înrămat, antamat şi pătat, neatent permanent şi mereu translucent.

Selecţie din replicile lui Valerio, din “LEONCE ŞI LENA” de Bϋchner:

« Cursul vieţii mele este o neîntreruptă cursă. În cursul războiului numai o cursă rapidă m-a salvat dintr-o
cursă în care, dac-aş fi căzut, s-ar cam fi oprit cursul acestei vieţi. Şi după o asemenea cursă în galop m-am
ales cu o tuse seacă, despre care doctorul spune că ar fi ceva galopant şi-o să mă aleg şi c-o febră care o să mă
consume. Dar cum nimic nu mă consumă, dar nici n-aveam ce consuma, m-am ales doar cu o febră de
consumaţie, încât, pentru a putea menţine în viaţă un apărător al patriei, trebuie să consum zilnic o supă
bună, o friptură bună, o pâine bună şi un vin bun. »

« Şi să mai zici că nu există providenţă ! Câte nu ţi se pot întâmpla de pe urma unui purice! Dacă nu m-ar fi
pişcat un purice azi-noapte, nu mi-aş fi scos dimineaţă aşternutul, cu pat cu tot la soare, şi, dacă nu l-aş fi
scos la soare, n-aş fi dat cu ochii de Lună – c-aşa-i zice cârciumii de peste drum – şi, dacă soarele şi luna nu
mi-ar fi luat ochii deodată, nu mi-ar fi dat prin cap să-mi dau patul, cu aşternut cu tot, pe-un butoi şi să-l dau
pe gât, şi, dacă nu mi-aş fi băut patul, nu m-aş fi îmbătat, şi, dacă nu m-aş fi îmbătat, nu s-ar fi întâmplat nici
un scandal şi n-aş fi fost atât de grăbit să ajung în societatea dumneavoastră. »

«Veniţi, domnii mei ! E o jalnică poveste cu acest cuvânt «a veni». Dacă vrei un venit, trebuie să furi; la o
parvenire nici să nu te gândeşti, că ţi se vine de hac; ca să obţii locul cuvenit, înseamnă să ajungi în pământ şi,
ca să-ţi vină la socoteală, te foloseşti de agerimea ta de spirit, ca de pildă eu acum, când nu-mi mai vine
nimic în minte să spun. Calea venirii-ncoace aţi găsit-o şi acum sunteţi poftiţi să veniţi afară.»

 Exerciţii de dicţie pentru fiecare consoană:

F: Frica frământă frisoane fremătătoare, frenezii frunzărite, Afrodite, Africi, mite, cu Florin şi cu Florina că
fânarul poartă vina.

V: Vino venind vultureşte vânând cu Victor şi cu Venera, voinic avizând averea.

P: Pavel şi Paula se puneau pe prispă să vază poneii păscând.

B: Bogdan, Bianca şi Bebe bine au bătut baniţa, au barat graniţa baciului boţit şi galben ce vindea berbeci
boieri la bârsane cam bălane.

M: Mama, Mirela, Mia, Marina şi Mioara fac mămăliga mare, frumos mirositoare.

S: O, Sorana, O, Sorina, iar îţi spun totu-n surdină, Sorinel tristuţ şopteşte că nici peşte nu mai este.

Z: Zâna Zorilor ziua se trezeşte şi zăpadă zice că ades prezice.

T: Tina, Tania, Tincuţa torceau lâna totdeauna. Tata era tare trist că Tudor nu-i tractorist.

Ţ: Miţa, Tiţa au rochiţa roşie ca şi fustiţa, ba chiar şerpişori în păr, ţepoşi, ţepeni, nesăţioşi, necurajoşi.

D: Dragoş, Dinu şi Dumitru dau deseară bal în Titu. Caută şi o dădacă – Dora, Dina sau Dorina.

Ş: Şarpele în inimă şuieră şi şade şi veşnic şopteşte ale lui şarade.

J: Jarul jeruit, înconjurat şi primprejur plimbat, jalea a jurat că l-a ajustat.

L: Lina, Lena şi Lenuş lin aleargă la Lăpuş şi alină pe Lăbuş.

N: Nicu, Nelu, Nini, Niţă nici nu vor o troieniţă, nici le pasă de nimic, nici de noapte, nici de nea, nicidecum
nouri de-ar sta.

R: Radu, Rică, Arşinel repede-au sărit niţel, crunt, rapid şi repezit, fără arme sau cuţit, fără luntre, fără tron,
au sărit în avion şi s-au dus în cea prisacă rară, mare şi posacă.

C: Cupă cu capac, capac cu cupă. Cană în cerdac, cerdac în strană. Strană în conac, conac în casă. Casă cu
copil, copil cu mamă.

G: Gheorghe şi Grivei gata au gătit un ghiveci de ghinde, grele şi gravide.

 MEDEEA
Lucius Annaeus Seneca
CREON (act II, sc II)
Pe vinovata fiică a regelui Aeetes
N-o poartă paşii încă din ţara mea afară?
Ea unelteşte: braţul i-l ştiu, şi viclenia.
S-o cruţe, cine poate? În siguranţă, cine-i?
Mă pregăteam cu spada să curm această iazmă:
M-a-nduplecat cu vorba doar ginerele meu.
Eu viaţa-i las, dar scape de dânsa ţara mea.
Să plece-n siguranţă.
Spre mine calcă mândră,
Cutezător încearcă de-aproape să-mi vorbească.
Opriţi-o, sclavi, să-mi vie-n preajmă, să m-atingă!
Poruncă-i daţi să tacă!
Să-nveţe la regeasca voinţă
Să se plece măcar o dată! Du-te
Şi fugi departe, monstru-nspăimântător, sălbatic!

MEDEEA
Ce crimă sau ce vină exilul mi-l aduce?

CREON
Nevinovata-ntreabă de ce e surghiunită!

MEDEEA
Eşti jude? Cercetează! Eşti despot? Osândeşte!

CREON
De-i drept sau strâmb, te pleacă la ordinul regesc!

MEDEEA
Domnia strâmbă vreme prea lungă nu durează!

CREON
Mergi, plânge-te Colhidei!

MEDEEA
Cu cel ce m-a răpit!

CREON
E cererea târzie: sentinţa-i pronunţată. [...]
Tu, care-ai pus la cale barbarele omoruri,
Femeie fără milă în stare de-orice crimă,

Cu fire bărbătească şi fără de ruşine,
Regatul părăseşte-mi, ia-ţi leacurile tale
Ucigătoare, cruţă-mi de teama ta supuşii
Şi-n alt pământ stârneşte mâniile zeeşti!

MEDEEA
Mă-mpingi la pribegie? Corabia adu-mi-o,
Mai dă-mi şi-nsoţitorul: vrei singură să plec?
Nu singură venit-am! [...]

CREON
Ai să plăteşti cu capul dacă lumina zilei ce Pheobus o aduce
Ȋn istm te mai găseşte!

MEDEEA (act III, sc I)

Să-ndur nerăzbunată regeşti făclii de nuntă?
Să irosesc eu ziua nespus de greu cerută,
Nespus de greu primită?
Atâta cât pământul stă cumpănă-n văzduhuri;
Şi cât roti-va cerul ştiutul şir de zodii;
Nenumărat cât fi-va nisipul;
După soare cât va să zboare ziua, ca, după stele, noaptea;
Cât va rămâne Ursa deasupra mării-n care curg fluvii –
Tot atâta văpaia răzbunării va creşte-n loc să scadă. [...]
Nici fluviul năvalnic, nici marea despletită,
Nici Pontu-ncins de Corus, nici focul înteţit de vifor
Nu e-n stare să ţină-n frâu avântul dezlănţuirii mele:
Răstorn în cale totul!
S-a speriat de Creon, de regele tesalic?
Dar dragostea deplină de nimeni nu se teme.
El s-a supus puterii şi mâna şi-a întins-o:
Putea să vină, totuşi, soţiei să-i vorbească
O dată doar. Trufaşul nici asta n-a-ndrăznit!
Ca ginere, desigur, putea s-amâne ceasul exilului:
Primit-am o zi să mă despart de amândoi copiii.
Nu-mi plâng răgazul scurt: e prea de-ajuns.
Aduce-această zi o faptă ce nu va fi uitată niciodată.
Atât mă va-mbuna:
Să văd cum lumea-ntreagă se năruie.
Împreună cu mine piară totul!
Înfrunt pe zei şi zgâlţâi universul!