Sunteți pe pagina 1din 21

Riscul de piață

Profesor coordonator: Studenți: Uivaroșan Nicoleta Cristina

conf.univ.dr. Bențe Corneliu Laza Bianca

Oradea, 2018
Cuprins
1. CAPITOLUL 1. Amendamentul Acordului Basel I pentru încorporarea riscului de piață ............ 3
2 CAPITOLUL 2. Riscul de piață ................................................................................................... 5
2.1 Modelarea riscului de piață ............................................................................................................................... 6
2.2 Managementul riscului de piață ........................................................................................................................ 6
2.3 Identificarea riscurilor........................................................................................................................................ 6
2.4 Specificarea factorilor de risc de piață............................................................................................................... 7
3 CAPITOLUL 3. Determinarea riscului de piața .......................................................................... 8
3.1 Analiza riscului de piața la portofoliu ................................................................................................................ 8
3.2 Modelul VaR ...................................................................................................................................................... 8
3.3 Standarde calitative și cantitative .................................................................................................................... 12
4 CAPITOLUL 4. Modalități de evaluare și monitorizare a riscului de piață ............................... 14
4.1 Evaluarea riscurilor .......................................................................................................................................... 14
4.2 Monitorizarea riscurilor ................................................................................................................................... 14
4.3 Controlul/reducerea riscurilor ......................................................................................................................... 14
5 CAPITOLUL 5. Managementul riscului de piață în România, din perspectiva standardelor Basel16
6. Studii de caz .......................................................................................................................... 17
Studiu de caz privind analiza indicatorului marjei absolute a dobânzii riscului de piață la Raiffeisen Bank ............... 17
Studiu de caz privind gestiunea riscului de piață ........................................................................................................ 18
Concluzii ....................................................................................................................................... 20
Bibliografie/ Web grafie: ............................................................................................................... 21

2
1. CAPITOLUL 1. Amendamentul Acordului Basel I pentru încorporarea riscului
de piață
Acordul Basel III a revelat noi aspecte ce trebuie luate în considerare în ceea ce privește
managementul riscurilor și activitatea de supraveghere a sistemelor bancare. Băncile pot utiliza modele
interne pentru a-și determina cerințele minime de capital impuse de noile reglementări ce vor fi adoptate
gradual în perioada 2013 -2019. În acest context, implementarea modelelor interne de către bănci, prin
aplicarea VaR sau ES, reprezintă o provocare atât prin prisma creșterii permanente a numărului de
metode utilizate, cât și a complexității abordărilor practice. Studiul de fată își propune estimarea riscului
de piață prin VaR și ES, folosind metode parametrice, neparametrice și simulări Monte Carlo. De
asemenea, vor fi implementate și teste de stres pentru a evalua adecvarea capitalului în condiții de criză.

Studii recente evocă faptul că, în perioada 2007-2009, cele mai multe bănci au înregistrat pierderi
semnificative comparativ cu cerințele minime de capital determinate conform reglementărilor privind riscul
de piață în cadrul Pilonului 1 (Basel II). În absența unui nivel corespunzător al capitalului și, deci, al lichidității,
unele bănci s-au prăbușit, iar altele au trebuit să-și reorganizeze activitatea. În acest context, noile
reglementări vizează adecvarea capitalurilor și în funcție de lichiditatea instrumentelor financiare și, în special,
au în vedere instrumentele mai puțin lichide și care sunt emise pe un orizont de timp mai mare.

Criza actuală a demonstrat că, prin prevederile lor, reglementările Basel II au condus la creșterea
senzitivităţii riscului și a acoperirii ineficiente a cerințelor de capital, pe măsură ce fluctuațiile în ciclurile
economice au determinat deteriorarea calității activelor și pasivelor din bilanțurile băncilor, dar și
înregistrarea unor expuneri necontrolabile pentru elementele extra bilanțiere. Pentru a reduce prociclicitatea
cerințelor minime de capital aferente riscului de piață, noile reglementări propuse prin Acordul Basel III
vizează aplicarea unor teste de stres în măsurarea Value-at-Risk (VaR) realizate pe o perioadă de observație
de cel puțin un an de la înregistrarea pierderilor semnificative.

Caracteristici

În anul 1995, Comitetul de Supraveghere Bancară al Băncii Reglementelor Internaționale cu


sediul la Basel a publicat o propunere consultativă pentru amendarea acordului din 1988 privind
adecvarea capitalului (Basel I) pentru încorporarea și a riscului de piață în calculul cerințelor de capital.

3
În anul 1996 acest amendament a intrat în vigoare și a rămas în vigoare și ulterior adoptării acordului
Basel II sub denumirea de BIS 98.

Conform acestui amendament, începând cu anul 1998 băncile trebuie să constituie rezerve de
capital, pe lângă riscul de credit, și pentru riscul de piață.

Riscul de piață este definit ca riscul de a înregistra pierderi atât din pozițiile bilanțiere, cât și din cele
extra bilanțiere datorită evoluțiilor prețurilor activelor. Riscurile supuse acestor reglementări sunt:

 Riscul implicat de tranzacționarea instrumentelor senzitive la rata dobânzii și la evoluția cursului


acțiunilor;

 Riscul de curs de schimb și riscul legat evoluția prețului mărfurilor.

În cazul primului tip de riscuri, se constituie rezerve de capital pentru valoarea de piață a
portofoliului de asemenea instrumente ținute, pe termen scurt, în vederea tranzacționării (proprietar).
În cazul celui de-al doilea tip de riscuri, se constituie rezerve de capital pentru pozițiile totale ale
instituțiilor financiare, mai puțin pozițiile structurale.

Pentru măsurarea riscului de piață o instituție financiară poate alege, pe baza aprobării
instituției de supraveghere, între două metodologii:

 Metodologia standard – descrisă de către Amendament,

 Metodologia alternativă – care permite băncilor să utilizeze propriile modele de


management al riscului de piață. Aplicarea acestei metodologii este condiționată de
îndeplinirea de către bancă a anumitor cerințe și presupune aprobarea explicită de către
instituția de supraveghere a sistemului bancar.

Cerințele de capital sunt calculate, similar celor pentru risc de credit, prin aplicarea unui procent de
12,5 la sută activelor, iar capitalul ce trebuie constituit este din capital de categoria I (capital social și profit
reportat), categoria a II-a (capital suplimentar) și cu anumite condiții categoria a III-a (datorii pe termen scurt
subordonate).

4
2 CAPITOLUL 2. Riscul de piață
Pentru facilitarea analizei și înțelegerii riscurilor la care sunt supuse instituțiile financiare, în
practică acestea sunt clasificate în trei tipuri majore funcție de cauzele care le determină. Astfel,
riscurile bancare sunt clasificate ca având originea în piață, credit și operațiuni.

În sens general, riscul de piață se referă la modificările survenite în valoarea instrumentelor sau
contractelor deținute de bancă datorită fluctuațiilor prețurilor activelor sau mărfurilor tranzacționate
și de asemenea și a fluctuațiilor ratelor de dobândă, cursurilor de schimb sau a altor indici de piață.

Riscul de piață este ideal de calculat folosind probabilități de distribuire a schimbării valorii de
piață pe perioade scurte de timp. Metoda se recomandă datorită dificultății de estimare pe perioade
lungi de timp (fiind greu de preconizat modificarea prețurilor sau volatilitatea lor pe un an, de exemplu)
și ca urmare a relevanței pe care calculul riscului de piață o are pe o perioadă mai scurtă de timp.

În calcularea riscului de piață, primul pas constă în determinarea factorilor de interes care pot afecta
titlurile deținute de investitor. Nu toți factorii micro și macroeconomici vor afecta în măsură egală
senzitivitatea prețului titlurilor deținute. În cazul obligațiunilor, întotdeauna riscul de piață va apărea ca urmare
a riscului de modificare în rata dobânzii (atât ca urmare a riscului ca prețul obligațiunii să scadă ca urmare a
faptului că dobânda pe piață a crescut, dar și ca urmare a riscului ca reinvestirea cupoanelor să fie mai puțin
profitabilă deoarece rata de dobândă s-a micșorat).

După stabilirea cu exactitate a factorilor de risc care pot influenta pozițiile deținute în portofoliu,
următorul pas este construirea unui model care să permită determinarea efectului modificării factorului
respectiv asupra valorii portofoliului în cauză.

Încă nu este clar în ce măsură riscul de piață ar trebui sau ar putea fi avut în vedere pentru
activele mai puțin lichide, cum ar fi investițiile imobiliare sau creditele bancare. Dar, în momentul în
care activitatea de bază a instituției implică deținerea de portofolii în active ilichide, ar fi periculoasă
ignorarea potențialelor modificări în valoarea acestor active.

Instituțiile de supraveghere bancară au manifestat un interes special în codificarea riscurilor și în


stabilirea de standarde pentru evaluarea acestora. Scopul lor a fost în esență prudențial: să întărească
stabilitatea sistemului bancar internațional și în același timp să mențină competiția loială dintre bănci.
Pentru a realiza aceste obiective, acestea au compus un set de cerințe pentru stabilirea nivelului minim
de capital reglementat pentru toate tipurile de active tranzacționate, inclusiv unele mai puțin lichide,
bazate pe definițiilor și evaluărilor detaliate ale riscurilor.

Conform acestor cerințe, băncile trebuie să își aloce activele fie în active bancare (banking book),
fie în active pentru tranzacționare (Trading book), iar riscul de piață re referă la activele pentru
tranzacționare.

Activele pentru tranzacționare constau în pozițiile în instrumentele financiare și mărfuri deținute


cu intenția fie de a le tranzacționa, fie pentru hedging-ul altor active deținute pentru tranzacționare.
Toate celelalte active (de exemplu credite) sunt considerate active bancare.

Pentru a putea primi tratament în privința constituirii capitalului de active pentru tranzacționare
pentru pozițiile eligibile, este necesară îndeplinirea unui set de cerințe, cum ar fi politici de

5
tranzacționare clar documentate, marcare zilnică la piață (sau la model) a pozițiilor și monitorizare
zilnică a limitelor pozițiilor.

Măsurarea și a evaluarea riscului de piață reprezintă o provocare de maximă actualitate atât pentru
autoritățile de reglementare și supraveghere și pentru bănci, cât și pentru cercetători.

2.1 Modelarea riscului de piață

Estimarea riscului de piață prin VaR și Expected Shortfall se circumscrie modelelor parametrice,
simulărilor istorice și simulărilor Monte Carlo consacrate în managementul riscului.

2.2 Managementul riscului de piață

Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel a reglementat rolul și organizarea funcției de


management al riscului. Conform documentelor publicate de acesta, se disting patru funcții principale
în managementul riscului: identificarea, evaluarea, monitorizarea și controlul/reducerea riscurilor
(Alexander, Sheedy, 2004).

2.3 Identificarea riscurilor

Identificarea riscurilor trebuie să aibă în vedere distincția dintre activele lichide, eligibile, pentru
tratamentul în privința adecvării capitalului, ca fiind active pentru tranzacționare și activele cu
lichiditate redusă sau activele deținute pe termen lung (care sunt considerate ca fiind active bancare).

Pentru activele deținute în vederea tranzacționării, riscurile de piață sunt împărțite funcție de
piețele principale: astfel riscurile privitoare la rata dobânzii, acțiuni, curs de schimb și mărfuri sunt
identificate separat.

În scopul estimării capitalului minim pentru acoperirea riscului de piață,

băncile pot utiliza una din următoarele abordări:

 Abordarea standard (standardisen approach)

 Abordarea bazată pe modele interne (intern models approach)

Pentru facilitarea analizei riscurilor de piață, trebuie făcută distincția dintre riscurile primare și
cele secundare și de asemenea dintre riscul de piață general și cel specific.

Riscurile primare sunt riscurile direcționale care rezultă din intrarea într-o poziție long sau short
într-o anumită clasă de active financiare sau mărfuri. Riscurile secundare sunt celelalte riscuri,
considerate a priori a fi mai puțin importante, de exemplu, riscul de volatilitate, riscul de spread dintre
un activ și un contract futures având ca suport acel activ, riscul de dividend etc.

Riscurile secundare pot apărea ca fiind mai puțin importante decât cele primare, cu excepția
situațiilor în care portofoliile de tranzacționare au un management activ care are ca scop reducerea
riscurilor primare la proporții neglijabile cu costul creșterii riscurilor secundare.

6
Riscurile generale de piață, cum ar fi expunerea pe un indice bursier, a priori, pot părea mult
mai importante decât riscurile specifice datorită variațiilor inegale a prețurilor acțiunilor în acel indice.
Dar, compoziția portofoliului de acțiuni poate fi semnificativ diferită fată de ponderea acțiunilor
deținute în indicele bursier, de exemplu, datorită lipsei diversificării sau a implementării unei anumite
strategii de investiții. Ca urmare, riscurile specifice pot fi semnificative comparativ cu riscul de piață
general (riscul sistematic) și nu trebuie trecute cu vederea.

De asemenea, trebuie luată în considerare creșterea proporției opțiunilor sau a instrumentelor


asimilate acestora în portofoliul de instrumente deținute în vederea tranzacționării de către instituțiile
financiare. Deoarece aceste instrumente au un pay-off neliniar funcție de evoluția anumitor parametri
ai pieței, valoarea acestora depinde de toată distribuția de probabilitate a valorilor viitoare ale prețului
activului suport și nu numai de valoarea curentă și cea așteptată a acestuia. De asemenea, volatilități le
prețurilor activelor suport și corelațiile dintre preturile activelor suport oferă noi oportunități de
tranzacționare dar și noi riscuri de piață.

Ca urmare, o identificare sistematică a riscurilor de piață pentru instrumentele deținute în


vederea tranzacționării se realizează prin identificarea/selecția factorilor de piață esențiali și
construirea de modele care fac legătura dintre valoarea instrumentelor deținute pentru tranzacționare
și acești factori. Pentru activele bancare, riscurile de piață sunt mai greu identificabile deoarece pozițiile
în general nu sunt marcate la piață.

2.4 Specificarea factorilor de risc de piață

O parte importantă a sistemului intern de măsurare a riscului este specificarea setului de factori
de piață (preturi, cursuri, rate) care afectează valoarea pozițiilor de tranzacționare ale băncii. Factorii
de risc cuprinși în sistemul de măsurare a riscului trebuie să fie suficient de detaliați pentru capturarea
riscurilor inerente pozițiilor bilanțiere și extra bilanțiere ale băncii. Deși băncile pot specifica
discreționar factorii de risc în modelele lor interne, trebuie următoarele cerințe în specificarea acestora:
 Pentru ratele de dobândă, trebuie să fie utilizat un set de factori care să corespundă ratelor
de dobândă pentru fiecare monedă în care băncile au poziții bilanțiere sau extra bilanțiere
senzitive la rata dobânzii.
Sistemul de măsurare a riscului trebuie să modeleze curbele de randament pe baza unei
abordări general acceptate.
Sistemul de măsurare a riscului trebuie să încorporeze factori separați de risc pentru a
capta și riscul de spread.
 Pentru cursul de schimb (care include și aurul), sistemul de măsurare a riscului trebuie să
includă factorii de risc care corespund monedelor individuale incluse în care banca are poziții.
Pentru preturile acțiunilor, trebuie încorporați factori care să corespundă fiecărei piețe în care
banca are poziții semnificative, cerințele minime fiind construirea unui factor de risc care să capteze
evoluția de ansamblu a pieței (un indice) iar în cazul acțiunilor individuale sau sectoarelor pozițiile pot
fi exprimate printr-un echivalent beta relativ la un indice de piață. În cazul abordării extensive, pot fi
utilizați factori de risc care să corespundă volatilității acțiunilor individuale.
 Pentru preturile mărfurilor, trebuie avuți în vedere factori de risc care să corespundă fiecărei
piețe de mărfuri în care banca are poziții semnificative.

7
3 CAPITOLUL 3. Determinarea riscului de piața

3.1 Analiza riscului de piața la portofoliu

Pentru a determina riscul de piață în cazul investițiilor în alte titluri mobiliare decât obligațiunile, de-a
lungul timpului s-a dezvoltat Teoria portofoliului. Teoria are la bază ideea că investitorii aleg să investească în
titluri mobiliare în funcție de rentabilitatea oferită și de riscul la care sunt expuși (deviația standard a
rentabilității). Sunt alese portofolii cu rentabilități ridicate asociate cu riscuri minime.

La baza teoriei portofoliului se află Modelul lui Markovitz (1952) cu privire la principiile selecției
activelor componente ale unui portofoliu. Un investitor rațional care are ca scop maximizarea utilității
investițiilor va alcătui un portofoliu în funcție de media și varianta rentabilității activelor componente.
Ipotezele care au stat la baza modelului au fost eficiența pieței de capital și distribuția normală a
rentabilităților.

Linsmeier și Pearson, în articolul scris în 1996, au descris VaR ca fiind „o măsură statistică, sumară și
simplă de măsurare a pierderilor posibile ale unui portofoliu. Mai specific, VaR este o măsură a pierderilor
apărute ca urmare a schimbărilor normale a pieței. Pierderile mai mari decât VaR pot apărea numai cu
probabilități extrem de scăzute[...]. O dată ce această măsură este înțeleasă, rezultatul obținut este ușor de
interpretat.”.

Riscurile sunt măsurate prin volatilitatea variațiilor induse prin parametrii de piață si prin deviațiile lor
maxime la un prag de încredere fixat. Pentru un instrument individual, există un parametru de piață
subadiacent a cărui volatilitate este cunoscută. Este ușor de a se deduce borna inferioară a valorii sale la un
orizont, dar si la un prag de încredere dat, reevaluând instrumentul cu această nouă valoare a parametrilor
de piață, vom obține deviația maximă a valorii sale.1

3.2 Modelul VaR

Este definit ca fiind pierderea maximă pe care o poate întâmpina un investitor pe o anumită perioadă
de timp, la un anumit nivel de probabilitate. La o probabilitate de 95%, în 95 de zile din 100, pierderea maximă
așteptată este X RON. Pierderile mai mari decât VaR se întâlnesc cu o probabilitate foarte mică, în exemplul
prezentat fiind de doar 5%. VaR rezultă în continuare. Este funcția de densitate a probabilității câștigurilor și
pierderilor suportate de un investitor pe o anumită perioadă de timp la un nivel de încredere de 95%. La acest

1
Vasile Dedu (2008) Gestiune și audit bancar: Editura Economica

8
nivel de încredere, valoarea de interes de pe axa Ox este -1,645, ceea ce indică o pierdere maximă posibilă de
1,645.

Simultan cu modificarea nivelului de încredere se modifică și pierderea maximă determinată utilizând


metoda VaR. La un nivel de încredere de 99%,
pierderea maximă posibilă creste la 2,326 ceea ce
conduce la ideea că VaR va creste odată cu
creșterea nivelului de încredere. Așa cum se
observă și din graficul următor, VaR va creste cu o
rată crescătoare în momentul în care nivelul de
încredere creste.
Pierderea maximă determinată
utilizând metoda VaR raportată la nivelul
de încredere

Altă caracteristică: VaR depinde de


orizontul de timp ales pentru determinarea pierderii
maxime posibile. Pentru un nivel de încredere de
95% și o perioadă de analiză cuprinsă între o zi și 100
de zile, VaR va avea o distribuție asemănătoare cu
cea prezentată în graficul următor. Pierderea
maximă se va majora cu radicalul numărului de zile
din analiză, de la 1,645 pentru o zi la 16,449 pentru
100 de zile.

9
Între modelele Teoriei portofoliului și VaR există atât asemănări, cât și deosebiri importante.

- Teoria portofoliului consideră riscul ca fiind definit în totalitate de deviația standard a rentabilității
portofoliului, în timp ce VaR interpretează riscul ca probabilitatea maximă de pierdere.

- Metoda VaR este mai generală decât modelele de teorie a portofoliului: dacă teoria portofoliului
consideră că rentabilitatea este normal distribuită, VaR se poate adapta și utiliza pentru diverse
modalități de distribuire a rentabilității.

- Teoria portofoliului acordă atenție doar riscului de piață, în timp ce metoda VaR poate fi aplicată și în
determinarea altor tipuri de riscuri, cum ar fi riscul de credit, riscul operațional sau riscul de lichiditate.
Avantajele utilizării VaR pentru determinarea riscului de piață la care este expus un investitor sunt
numeroase, printre care se menționează:

- VaR reprezintă o metodă consistentă de măsurare a riscului aferent mai multor factori și mai multor
tipuri de portofolii (obligațiuni, acțiuni, opțiuni etc.), ceea ce înseamnă că acesta permite compararea
rezultatelor între mai multe investiții.

- VaR permite agregarea riscurilor investițiilor individuale pentru determinarea riscului unui întreg
portofoliu, ținând cont de modalitatea în care factorii de risc intră în legătură unii cu ceilalți.

- VaR este o măsură care implică probabilități și, ca urmare, permite managerului sau investitorului să
aibă o imagine complexă asupra probabilității de pierdere a portofoliului. Bineînțeles că există și
probleme care se întâlnesc în cazul folosirii acestei metode de determinare a riscului de piață și care
au fost aprig dezbătute de cercetători de-a lungul timpului:

- Beder (1995) a sugerat că estimările obținute folosind metode diferite de calcul al VaR dau rezultate
foarte diferite și sunt, de asemenea, expuse la riscul de implementare al modelului. În cazul în care
investitorii iau decizii cu privire la investițiile lor pe baza unui calcul eronat al VaR, pierderile pot fi
considerabil mai mari decât cele determinate de model, la fel ca și riscurile asumate.

- VaR nu ține cont de cum reacționează investitorii de pe piața de capital. În momentul în care se
determină riscul de piață utilizând modelul VaR, investitorii, în speță traderii, vor încerca să își adapteze

10
pozițiile și strategiile astfel încât să profite de titlurile subestimate sau supraestimate. Astfel VaR nu va
mai fi calculat corect iar probabilitatea pierderii maxime va fi eronată.

- Taleb (1997) a demonstrat că VaR poate duce la destabilizarea sistemului financiar. Dacă considerăm
că majoritatea celor care sunt interesați de măsura VaR sunt traderi dinamici, care trebuie să își
dimensioneze activ portofoliul pentru a se apăra împotriva modificării prețurilor acțiunilor din
portofoliul lor, acțiunile lor pot duce la apariția corelației între riscuri care se presupune că sunt
necorelate. Rezultă că firmele sunt expuse la un risc mai mare decât cel determinat utilizând metoda
VaR.

S-au constatat și alte limitări ale metodei VaR. Ca orice alt model statistic, și VaR poate fi supus erorilor
de culegere a datelor și erorilor de utilizare a modelului sau de implementare. Trebuie subliniat faptul că VaR
indică maximul pe care investitorul îl poate pierde în 95% din cazuri. Există 5% din cazuri în care pierderile
sunt cu mult mai mari decât cele indicate de VaR dar nu sunt incluse în estimările obținute prin folosirea
metodei VaR. În cazul în care se utilizează metoda VaR pentru a estima pierderile maxime posibile pentru un
portofoliu cu rentabilități distribuite normal, formula va fi:

Dacă în loc să se considere că există o distribuție normală a câștigurilor/ pierderilor înregistrate de


portofoliul de titluri de valoare, se consideră că rentabilitățile au o distribuție normală, cu r (media
rentabilităților) și r (deviația standard), formula utilizată pentru determinarea VaR va fi:

Pentru aplicarea VaR la portofolii alcătuite strict din acțiuni deținute la diverse companii (neavând
informații cu privire la volatilitatea rentabilității prețurilor acțiunilor sau la corelația dintre aceste date) se
poate considera că randamentul acțiunii de interes ( RA ) se află în relație directă cu randamentul pieței ( RM
), prin relația:

Ulterior, se determină varianta rentabilității acțiunilor utilizând:

De la ecuația respectivă se ajunge la formula utilizată pentru


determinarea VaR:

11
După cum s-a prezentat anterior, principalul element care impactează riscul de piață este lichiditatea
instrumentelor tranzacționate și ale pieței de capital per ansamblu. Impactul lichidității asupra riscului de piață
se observă prin prisma costului de lichiditate (diferența dintre prețul cerut și cel oferit pentru un instrument)
și a riscului de lichiditate (risc ca instrumentul în discuție să nu fie ușor vandabil). Pentru a include în calculul
VaR și impactul costului lichidității, Kevin Dowd în lucrarea despre măsurarea riscului de piață, a analizat în
primul rând impactul costului asupra profitului sau pierderii investitorului în urma deținerii portofoliului în
cauză. Costul tranzacției va creste odată cu volumul tranzacționat pentru instrumentul în discuție și cu
diferența dintre prețul cerut și cel oferit.

3.3 Standarde calitative și cantitative

Standarde calitative

Criteriile calitative care trebuie îndeplinite pentru utilizarea propriilor modele de management al
riscului includ:

 Băncile trebuie să aibă o unitate independentă de control al riscului, unitate care să


construiască și să implementeze sistemul de management al riscului. Unitatea trebuie
să producă și să analizeze zilnic rapoarte privind modelele de măsurare a riscului, inclusiv
evaluarea relației dintre expunerea la risc și limitele de tranzacționare. Unitatea trebuie să fie
independentă de unitatea de tranzacționare și să raporteze direct managementului de nivel
superior.

 Unitatea de control al riscului trebuie să testeze regulat performanta modelelor de management al


riscului.

 Managementul de nivel superior trebuie implicat activ în procesul de control al riscului și trebuie să
considere controlul riscului ca fiind un aspect esențial al activității băncii. În acest scop, rapoartele
zilnice produse de către unitatea de control a riscului trebuie consultate la un nivel al managementului
cu suficientă autoritate pentru a putea impune reduceri ale pozițiilor luate de trădări individuali sau
reduceri ale pozițiilor agregate ale băncii.

 Modelele interne de măsurare a riscului trebuie integrate în procesul de management al riscului.


Rezultatele modelelor trebuie să fie integrate în procesul de planificare, monitorizare și control al
riscului de piață.

 Sistemul de măsurare a riscului trebuie să fie folosit în conjuncție cu limitele interne de tranzacționare
și expunere. În acest scop, limitele de tranzacționare trebuie să fie corelate cu modelul de măsurare
a riscului într-un mod consistent în timp și înțeles atât de către traderi cât și de către managementul
de nivel superior.

 Un program riguros de stress testing trebuie implementat, ca un supliment la analiza zilnică a riscului
pe baza modelelor de măsurare a riscului

 Băncile trebuie să aibă capacitatea de a asigura respectarea politicilor interne, controlului și


procedurilor referitoare la operarea sistemului de măsurare a riscului. În acest sens, sistemul de
măsurare a riscului trebuie să fie bine documentat, de exemplu printr-un manual de management al

12
riscului care să descrie principiile de bază ale sistemului de management al riscului și să explice
tehnicile empirice folosite pentru măsurarea riscului de piață.

 O evaluare independentă a sistemului de măsurare a riscului trebuie întreprinsă regulat de către


auditul băncii.

Standarde cantitative

Cerințele cantitative minime sunt:

 Valoarea la Risk (VaR) trebuie calculată zilnic;

 În calcularea VaR, trebuie utilizată percentila 99 (nivel de relevanță de 1 la sută).

 Pentru calcularea VaR trebuie utilizat un șoc de preț instantaneu echivalent cu evoluția prețului
activului într-un interval de 10 zile. Perioada minimă de deținere a activului este de 10 zile.

 Alegerea perioadei istorice de observare a prețului activului pentru calculul VaR trebuie să fie de
minimum un an.
 Băncile trebuie să își actualizeze seturile de date cel puțin la fiecare trei luni și trebuie să le reanalizeze
ori de câte ori preturile suferă modificări materiale.
 Modelele băncilor trebuie să capteze riscurile asociate deținerilor de opțiuni:
ele trebuie să capteze neliniaritățile pozițiilor din opțiuni,
fiecare sistem de măsurare a riscului trebuie să aibă un set de factori de risc care să capteze
evoluția volatilităţilor ratelor și prețurilor activelor suport ale opțiunilor.
 Băncile trebuie să îndeplinească zilnic cerințele de capital, cerințe exprimate ca maximul dintre VaR-
ul zilei anterioare și o medie a VaR- urilor zilnice din ultimele șase zile lucrătoare, multiplicate cu un
factor de multiplicare.

Factorul de multiplicare este setat de către fiecare instituție de supraveghere pe baza analizei calității sistemului de
management al riscului al fiecărei bănci, iar valoarea minimă a acestuia este 3

Astfel, cerința de capital pentru acoperirea riscului de piață este calculată


Ca: k*VaR+SRC, unde

k reprezintă factorul de multiplicare,


SRC – cerință de capital specifică, legată de riscul individual al companiilor din portofoliu.
Mărimea capitalului băncii rezervat contra riscului de piață( market risk capital -MRC) se determină
supă următoarea formula:

MRCt=max(VaRt-1;kx*1/60∑𝑡−60
𝑖=𝑡−1 𝑉𝑎𝑅 i) ; k=3+∞

Coeficientul ∞ se stabilește de către organele de supraveghere în urma procedurii backtesting efectuată


conform Regulamentului Comitetului Basel.2

2
Corneliu Bențe (2008) " Gestiunea moderna a riscurilor bancare in contextul dezvoltării pieței asigurării creditului": Editura
Universității din Oradea

13
4 CAPITOLUL 4. Modalități de evaluare și monitorizare a riscului de piață
4.1 Evaluarea riscurilor

Evaluarea riscurilor de piață se bazează pe selecția unui număr limitat de factori de risc de piață
și a unor modele care să descrie volatilitatea valorii viitoare a acestor factori, impactul lor asupra valorii
instrumentelor aflate în portofoliu și, în consecință, a valorii viitoare a portofoliului. Modelele utilizate
pot fi împărțite în trei categorii (Alexander, Sheedy, 2004):
1. Modele probabilistice/statistice care să descrie incertitudinea în ceea ce privește valorile
viitoare ale factorilor de risc de piață. În această categorie sunt incluse procesele
stohastice folosite pentru descrierea evoluția factorilor de piață: mișcarea Browniană
geometrică, modele de volatilitate stohastică, modele GARCH etc.
2. Modele de evaluare care să facă legătura dintre preturile și senzitivităţile instrumentelor
aflate în portofoliu și factorii de risc de piață cum este modelul Black-Scholes de evaluare
a opțiunilor care, pentru o dinamică dată a activului suport, a hedging-ului aferent
opțiunii și a unor ipoteze privind eficiența piețelor determină un preț risc neutral al
opțiunii.
3. Modele de agregare a riscului care să evalueze valorile viitoare ale portofoliului de
instrumente financiare. În această categorie sunt incluse modelele Value at Risk (VaR)
care produc distribuția de probabilitate (sau cel puțin anumiți indicatori statistici) asupra
valorii viitoare a portofoliului static pentru un anumit orizont de timp.

4.2 Monitorizarea riscurilor


Monitorizarea se referă la actualizarea și raportarea informaților relevante. De asemenea,
monitorizarea costă și în reevaluarea periodică a riscurilor. Firmele, strategiile, piețele, competiția,
tehnologia și reglementările legale evoluează și, ca urmare, riscul de piață se modifică în timp.
Monitorizarea este importantă în special când sunt folosite strategii de hedging, și astfel se poate
verifica eficiența acestor strategii și se pot actualiza modelele de risc.

4.3 Controlul/reducerea riscurilor


Băncile au mijloacele și competenta să administreze foarte eficient majoritatea riscurilor de
piață. În primul rând ele controlează, într-o anumită măsură, riscurile de piață pe care și le asumă. Pe
termen mediu
ele modelează riscurile de piață prin modificarea design-ului și prețurilor produselor pe care le oferă
clienților. De asemenea, ele își pot ajusta, într- o mare măsură, pasivele pentru a se potrivi profilului de
risc ale activelor pe care le administrează. Iar pe termen scurt pot folosi instrumente financiare derivate
pentru a realiza hedging-ul majorității riscurilor de piață.
Elementul crucial pentru stabilirea unei strategii de control/reducere riscului într-o bancă este
definirea obiectivului. Acesta este optimizarea unei măsuri a performanței ajustate funcție de risc,
asupra măsurii de performanţă fiind impuse constrângeri de capital minim reglementat și anumite
limite de concentrare a activelor impuse fie de către instituția de reglementare, fie intern. Acest obiectiv
general este translatat pe termen scurt și la anumite niveluri ierarhice (departament/desk/trader) în
obiective individuale și limite. Aceste obiective individuale iau, în general, forma unor măsuri de
performanță ajustată la risc, dar, în același timp, țin cont de costul riscului (sau costul capitalului alocat)
adaptat pentru fiecare unitate de management.

14
Determinarea raportului de adecvare al capitalului

Societăţile de investiţii financiare şi instituţiile de credit trebuie să deţină fonduri proprii (şi
complementare) la un nivel cel puţin egal cu:
 rezultatul raportului de solvabilitate (8% din riscurile ponderate, exclusiv elementele cuprinse în
portofoliul de negociere);
 rezultatele referitoare la poziţia de schimb (8% din excedentul poziţiei nete globale);
 rezultatele asupra celorlalte riscuri de piaţă evaluate prin portofoliul de negociere (rată de dobândă,
variaţia preţului acţiunilor).
Instituirea unui instrument de control asupra riscului de piaţă constituie un avantaj evident, prin aceea
că permite mai buna acoperire a ansamblului riscurilor şi asigură coerenţa informaţiilor disponibile asupra
acestor riscuri. Se remarcă, de asemenea, caracterul complex şi convenţional al metodei alese. Din acest
motiv, numeroase instituţii de credit, printre care cele mai mari şi mai bine echipate, fac presiuni pentru a
autoriza utilizarea de modele interne mai bine adaptate specificului activităţii lor şi bazate pe analize
economice mai pertinente.
În schema următoare sunt prezentate aspectele privind cererea globală de fonduri proprii pentru
acoperirea riscului de piaţă, care se manifestă asupra portofoliului de negociere.
Pentru acoperirea riscului de piață permite utilizarea capitalului de gradul 3, care reprezintă
datorii subordinate neasigurate, de scurtă durată, cu scadența inițială nu mai mica de 2 ani. Totodată,
capitalul de gradul 3 poate fi utilizat numai pentru acoperirea riscului de piață și:
 Trebuie să fie limitat de mărimea necesară pentru acoperirea riscului de piață

 Trebuie să nu depășească 250% din suma capitalului utilizată pentru acoperirea riscului
de piață
 Este supus condiției de înghețare3

3
Corneliu Bențe (2008) " Gestiunea moderna a riscurilor bancare in contextul dezvoltării pieței asigurării creditului": Editura
Universității din Oradea

15
5 CAPITOLUL 5. Managementul riscului de piață în România, din perspectiva
standardelor Basel
În perioada crizei economico-financiare recente, multe din instituțiile bancare au înregistrat pierderi
semnificative, comparativ cu creițele minime de capital stabilite prin reglementările riscului de piață, în pilonul
I al Acordului Basel II. Datorită unui nivel necorespunzător al capitalului, dar și a unor rezerve de lichiditate
insuficiente, unele instituții bancare s-au prăbușit, iar altele au fost nevoite să-și reorganizeze activitatea.
Tocmai de aceea, sunt necesare noi reglementări cu privire la adecvarea capitalului la risc, la creșterea
rezervelor de lichidități și la modalitatea de gestionare corespunzătoare a riscurilor.

Această criză recentă a generat și anumite probleme legate de prociclicitatea cerințelor minime de
capital, cu niveluri mai reduse de capital în perioade de expansiune, iar în perioade de recesiune cu cerințe de
capital mai mari. Aceste probleme pot fi rezolvate prin aplicarea unor modele econometrice..

Dintre modelele econometrice utilizate în gestionarea riscului de piață cel mai utilizat, și cu rezultatele
cele mai bune, așa cum reiese și din analiza bancară efectuată, este modelul VaR, model care datorită
Comitetului de la Basel a beneficiat de măsuri eficiente de calculare a VaR-ului, cu o probabilitate de încredere
de aproximativ 99% și pentru o acuratețe cât mai mare a VaR.

Ca și în cazul celorlalte riscuri componente ale Acordului Basel II, am analizat cerințele de capital
aferente riscului de piață la nivelul celor trei bănci:

Banca Comercială Română, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank. Calcularea acestor cerințe în
conformitate cu reglementările BNR și standardele Acordului Basel II, s-a efectuat cu ajutorul abordării
standard, deoarece baza de date istorică, de minim 5ani, este atinsă doar în anul 2013, motiv pentru care s-a
aplicat încă această metodă.

Aceste bănci analizate, urmăresc expunerea la riscul de piață a portofoliului deținut, bazându-se pe trei
componente: risc depoziție aferent titlurilor de creanță tranzacționabile, risc de poziție aferent titlurilor de
capital și risc valutar.

16
6. Studii de caz
Studiu de caz privind analiza indicatorului marjei absolute a dobânzii riscului de piață la
Raiffeisen Bank
Riscul de piaţă
În ceea ce privește riscul de piață, Banca utilizează în prezent abordarea standard pentru calculul cerinței de
capital. Managementul riscului de piață se realizează prin intermediul unui sistem de limite de risc de piață
care se aplică expunerilor Băncii la riscul de rată a dobânzii, la riscul valutar și la alte subtipuri de riscuri de
piață. Monitorizarea atentă și frecventă a acestor limite asigură menținerea unui profil de risc de piață
prudent pentru Raiffeisen Bank.
Banca Națională a României (BNR) a menținut nemodificată rata dobânzii de referință la 1,75% la
toate ședințele de politică monetară din 2016. Totuși, politica monetară a fost mai relaxată decât ar fi fost
sugerat de nivelul ratei dobânzii de politică monetară. Dat fiind sentimentul pozitiv al investitorilor față de
activele denominate în RON, precum și nivelul redus al ratelor de dobândă existente pe piețele externe, BNR
nu a sterilizat excesul de lichiditate din piața monetară. Prin urmare, ratele de dobândă din piața monetară
(ROBOR) s-au situat pe parcursul întregului an la niveluri semnificativ inferioare ratei de politică monetară,
chiar în scădere față de nivelurile joase din 2015. Acest fapt a determinat o tendință descendentă a ratelor
de dobândă la creditele și depozitele acordate/atrase de bănci. BNR a redus rata rezervei minime obligatorii
aplicabile pasivelor denominate în valută ale băncilor la 10% (de la 12%). Măsura a intrat în vigoare în
octombrie 2016, dar fără implicații majore asupra transmisiei politicii monetare, datorită atractivității reduse
a creditării în valută.
Riscul de piață include riscul valutar, riscul de rată a dobânzii și riscul privind prețul instrumentelor de
capital.

Analiza indicatorului marjei absolute a dobânzii


Marja absolută a dobânzii = Venituri din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzile

17
Tabel nr. 1: Venituri nete din dobânzi

Sursa: Raiffeisen Bank, Raport Anual, 2016, p. 35


Unde:
MA 2016 = 1.000.883 – 449.278 = 665.605
MA 2015 = 795.530 – 426.431 = 369.099
Marja abosolută a dobânzii este pozitivă în ambele perioade, ceea ce înseamnă că banca îşi acoperă
cheltuielile din venituri. Banca înregistrează o scădere a marjei absolute în 2015 faţă de 2016 care este un
aspect favorabil. Iar veniturile nete din dobânzi, sunt în credtere cu 17,8% comparativ cu 31 decembrie
2015.
Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 4%, în pofida unor rate de dobândă la minime istorice.
Ratele de dobândă plătite pentru depozitele clienților au scăzut semnificativ, similar evoluției din întregul
sector bancar; pe de altă parte, clienții în căutare de finanțare au beneficiat de rate de dobândă mai mici la
credite. Principalul factor care a condus la evoluția pozitivă a veniturilor din dobânzi a fost creșterea
portofoliului de credite cu 8%. Merită menționat și faptul că portofoliul de titluri și-a redus contribuția, în
condițiile în care randamentele nu s-au ridicat la niveluri care să justifice achiziții majore.
Studiu de caz privind gestiunea riscului de piață
Riscul de piață este riscul ca veniturile Grupului sau valoarea instrumentelor financiare de]inute de
acesta sa fie afectate de modificări ale variabilelor de piață, cum ar fi rate ale dobânzii, cursuri de schimb sau
alți indicatori financiari.
Riscul de piață este riscul ca veniturile Grupului sau valoarea instrumentelor financiare deținute de
acesta să fie afectate de modificări ale variabilelor de piață, cum ar fi rate ale dobânzii, cursuri de schimb sau
alți indicatori financiari. Managementul riscului de piață are ca obiectiv monitorizarea și menținerea
expunerilor în parametri acceptabili la riscul de piață, concomitent cu optimizarea randamentului la riscurile
asumate.
Grupul administrează expunerea la riscul de piață a portofoliului deținut pentru tranzacționare separat
de cea a activităților din afara portofoliului de tranzacționare. Instrumentul principal folosit în măsurarea și
controlul expunerii la riscul de piață aferent portofoliului de tranzacționare este valoarea la risc (VaR).
VaR a unui portofoliu deținut pentru tranzacționare este valoarea maximă a pierderii estimate care ar
putea apărea într-o anumită perioadă de timp (perioadă de deținere) ca urmare a mișcărilor nefavorabile
din piață cu o probabilitate specifică (nivel de încredere). Pe parcursul anului 2016, modelul utilizat de Grup
a folosit un nivel de încredere de 99% și o perioadă de deținere de o zi. 4
Deși modelul VaR este un instrument important în măsurarea expunerii la riscul de piață, ipotezele pe
care se bazează modelul conduc la unele limitări, printre care:

18
O perioadă de deținere de o zi implică faptul că este posibilă acoperirea sau închiderea poziției în acest
interval. Această ipoteză este una realistă în aproape toate cazurile, dar ea nu poate să fie validă în situațiile
în care în piață există o lipsă severă de lichiditate pentru o perioadă prelungită;
Nivelul de încredere de 99% nu reflectă pierderile care pot apărea dincolo de acest nivel. Chiar și în acest
model folosit, există o probabilitate de 1% ca pierderile să depășească valoarea la risc;
Valoarea la risc se calculează luând în considerare expunerea de la sfârșitul zilei de tranzacționare și nu
reflectă expunerea care poate apărea în cursul zilei de tranzacționare;
Utilizarea datelor istorice ca bază pentru determinarea scenariilor viitoare posibile nu acoperă toate
scenariile posibile, în special cele cu caracter excepțional.
Grupul utilizează limite pentru VaR pentru riscul de piață total și, în particular, pentru riscul valutar și
riscul ratei dobânzii. Structura generală a limitelor pentru VaR este revizuită și aprobată de către Comitetul
pentru Active și Pasive. VaR este calculat zilnic. Rapoarte ale utilizării limitelor pentru VaR sunt prezentate
zilnic conducerii grupului și lunar Comitetului pentru Active și Pasive.
Mai jos este prezentat un sumar al analizei de VaR aferent portofoliului de tranzacționare al Grupului la
31 decembrie 2016, respectiv 2015 (portofoliul de tranzacționare cuprinde active și datorii deținute pentru
tranzacționare, cât și poziția valutară a Grupului): Mai jos este prezentat un sumar al analizei de VaR aferent
portofoliului de tranzacționare al Băncii la 31 decembrie 2016, respectiv 2015 (portofoliul de tranzacționare
cuprinde atât active și datorii deținute pentru tranzacționare, cât și poziția valutară a Băncii):

Figura nr. 1: Analiza VaR

19
Concluzii
Acordul Basel III a revelat noi aspecte ce trebuie luate în considerare în ceea ce privește managementul
riscurilor bancare. „Basel III: A global regulatory framework for more resilient banks and banking systems”
pune în evidentă faptul că este necesară tratarea mai cuprinzătoare a riscurilor, în special a celor survenite
din tranzacțiile pe piața de capital, precum și o creștere a calității capitalurilor destinate acoperirii pierderilor.

În acest studiu, am realizat măsurarea riscului de piață aferent poziției valutare și poziției pe titlurile de
capital, prin aplicarea unor metode parametrice, neparametrice și simulări Monte Carlo. Rezultatele obținute
indică în cazul ambelor portofolii analizate cerințe de capital mai mari prin utilizarea modelului CCC GARCH
estimat prin simulări Monte Carlo, modelului parametric cu un mix de distribuții normale și modelului HS
(pentru un nivel de încredere de 99%). Cerințele de capital au fost mult mai mari în cazul portofoliului de
acțiuni datorită volatilității ridicate a pieței de capital din România în perioada 2008-2009. În plus, în
concordanță cu noile reglementări, am realizat o serie de scenarii de stress testing pentru a surprinde
adecvarea capitalului în condiții de criză.

Calculul cerințelor de capital pentru riscul de piață vizează atât portofoliul de tranzacționare ce include
riscul instrumentelor purtătoare de dobândă, riscul prețului acțiunilor, riscul ratei dobânzii, cât și cerințele la
nivelul întregii bănci aferente riscului de marfă și cel valutar.

Profilul de risc al băncii este unul mediu pentru riscul de piață, stabilindu-se ținte de profit pentru
operațiunile de trezorerie, portofoliul de tranzacționare și pentru determinarea poziției totale a băncii.
Instrumentele utilizate de BCR pentru expunerea la riscul de piață sunt: modelul VaR, analiza periodică a
pozițiilor și analiza senzitivității la rata dobânzii.
Gestionarea riscului de rată a dobânzii – activitățile din afara portofoliului de tranzacționare
Riscul principal la care sunt expuse activitățile din afara portofoliului de tranzacționare este riscul de rata
dobânzii. Riscul de rata dobânzii reprezintă riscul de pierdere ca urmare a modificărilor adverse și
neașteptate ale ratelor dobânzilor. Pe de o parte, mișcările de dobândă pot afecta veniturile băncii prin
modificarea venitului net din dobândă (perspectiva câștigurilor). Pe de altă parte, modificările dobânzilor de
piață afectează și valoarea intrinsecă a activelor, pasivelor și elementelor extrabilanțiere, deoarece valoarea
prezentă a fluxurilor de numerar viitoare (și în unele cazuri chiar fluxurile de numerar) se schimbă în urma
mișcării ratelor de dobândă (perspectiva valorii economice). Riscul ratei dobânzii este gestionat în principal
prin monitorizarea ecartului (gap-ului) privind rata dobânzii și printr-un sistem de limite pre-aprobate.
Comitetul pentru Active și Pasive (ALCO) este organismul care este responsabil pentru respectarea acestor
limite, fiind asistat în monitorizarea zilnică a acestor limite de către Managementul Riscului.
Instrumentele financiare derivate utilizate de Grup pentru reducerea riscului de rată a dobânzii includ swap-
uri a căror valoare fluctuează în funcție de variațiile ratelor de dobândă.

Swap-urile sunt angajamente pe piața extrabursieră încheiate între Grup și terțe părți cu scopul de a
schimba fluxuri de numerar viitoare la sume agreate. Prin angajamentele de swap pe rata de dobândă, Grupul
agreează să schimbe cu terțe părți, la intervale determinate de timp, diferența între rata fixă și o rată variabilă
de dobândă.

20
Bibliografie/ Web grafie:

 Badea, L., Socol, A., Drăgoi, V., Drigă, I. (2010). Managementul riscului bancar. București: Editura
Economică.

 Oprițescu, M. (2007). Managementul riscurilor și performanțelor bancare. Craiova: Editura


Universitaria.

 Vasile Dedu (2008) Gestiune și audit bancar: Editura Economica

 Corneliu Bențe (2008) " Gestiunea moderna a riscurilor bancare in contextul dezvoltării pieței asigurării
creditului": Editura Universității din Oradea

 Basel Committee on Banking Supervision (2011). „Revisions to the Basel II market risk framework”,
Bank for International Settlements

http://www.bnr.ro/Sistemul-bancar-din-Romania---pilon-de-baza-al-sistemului-financiar-7333.aspx

http://www.ase.ro/upcpr/profesori/756/Riscul%20de%20piata.pdf

http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/2_Partea%20II.pdf

http://www.uoradea.ro/display3726

http://www.revistadestatistica.ro/Articole/2016/RRS_08_2013_a2_ro.pdf

21