A. ,,Art. 22.

Ţările române şi Moldova se vor bucura şi pe viitor, sub suzeranitatea Înaltei Porţi şi
sub chezăşia puterilor tocmitoare (garante), de drepturile şi scutelile ce au. Niciuna din puterile
chezaşe nu va putea să aibă în parte ocrotire asupra acestor ţări; asemenea nu se poate îngădui ca să se
amestece cineva în treburile dinăuntru.
Art. 23. Înalta Poartă se îndatorează a păstra ziselor ţări o oblăduire neatârnată şi naţională, precum şi
deplina slobozenie de religie, legi, negoţ şi plutire. Legile şi întocmirile de astăzi se vor schimba. Spre
a se întocmi o deplină înţelegere asupra acestei schimbări, se va întocmi o comisie care se va aduna la
Bucureşti cu un comisar al Înaltei Porţi şi despre a cărei alcătuire puterile tocmitoare se vor înţelege
între dânsele. Însărcinarea acestei comisii va fi de a cerceta şi a afla starea de astăzi a ţărilor numite şi
de a arăta temeiurile viitoarei lor întocmiri.
Art. 24. Sultanul făgăduieşte că va chema îndată, în fiecare din aceste două ţări, o adunare într-adins
pentru aceasta (ad-hoc) alcătuită din înfăţişătorii tuturor intereselor şi tuturor stărilor de oameni ale
neamului. Aceste adunări vor fi chemate pentru sfârşitul de a da pe faţă dorinţele poporului asupra
chipului de întocmire hotărâtoare a ţărilor lor. Congresul va regula cum trebuie să se înţeleagă comisia
cu aceste adunări.”
(Tratatul de pace de la Paris1856)

B. ,,Art. 43. Înaltele părţi contractante recunosc independenţa României legând-o de condiţiunile
expuse în următoarele două articole.
Art. 44. În România, deosebirea credinţelor religioase şi a confesiunilor nu va putea fi opusă
nimănui ca un motiv de excludere sau de incapacitate în ceea ce priveşte bucurarea de drepturi civile şi
politice, admiterea în sarcini publice, funcţiuni şi onoruri sau exercitarea diferitelor profesiuni şi
industrii în orice localitate ar fi. Libertatea şi practica exterioară a oricărui cult vor fi asigurate
supuşilor pământeni ai statului român, precum şi străinilor şi nu se va pune nici un fel de piedică atât
organizaţiei ierarhice a diferitelor comunităţi religioase, cât şi raporturilor acestora cu capii lor
spirituali. Naţionalii tuturor puterilor, comercianţi sau alţii, vor fi trataţi în România fără deosebire de
religiune, pe piciorul unei desăvârşite egalităţi.
Art. 45. Principatul României retrocedează m.s. împăratului Rusiei porţiunea teritoriului Basarabiei
despărţită de Rusia în urma tratatului de la Paris din 1856 şi care la apus se mărgineşte cu talvegul
Prutului, iar la miază-zi cu talvegul braţului Chiliei şi cu gura Stari-Stambulului.
Art. 46. Insulele formând Delta Dunării, precum şi Insula şerpilor, sangeacul Tulcei, cuprinzând
districtele (Cazas) Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Macin, Babadag, Hârşova, Kiustange,
Constanţa, Medgidia sunt întrupate cu România. Principatul mai primeşte afară de aceasta ţinutul situat
la sudul Dobrogei până la o linie care plecând de la răsărit de Silistra răspunde în Marea Neagră, la
miază-zi de Mangalia.
(Tratatul de pace de la Berlin 1878)
Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Precizați, din sursa A, statutul politico-juridic al Principatelor Române. 2p
2. Precizați, din sursa A, o obligație asumată de Turcia în privința Principatelor. 2p
3. Precizați, din Sursa B, statutul politico-juridic al Principatelor Române. 3p
4. Selectați, din sursa A, două informații aflate în relație cauză-efect. 7p
5. Menționați, pe baza sursei B, două condiții impuse României de Marile Puteri pentru a i se recunoaște
independența. 6p
6. Prezentați două fapte istorice desfășurate în cadrul crizei orientale în perioada 1711-1913, care au influențat
spațiul românesc. 6p
7. Menționați o asemănare între tratatele internaționale/acțiunile politice care privesc spațiul românesc în
secolul al XIX-lea. 4p
Citiţi cu atenţie sursele de mai jos:

A. ,,În perioada primului război rece s-a înregistrat o adevărată cursă a înarmărilor, divizarea Europei și, în
cele din urmă, a lumii în două tabere, precum și negocierile cu totul nesemnificative între Est și Vest (Uniunea
Sovietică a boicotat pentru un timp chiar Organizația Națiunilor Unite). Conflictul, care s-a redus la Europa în
prima fază, s-a extins mai apoi în Asia, într-un stadiu ulterior. Stalin a dorit o înțelegere cu Occidentul, dar era
prea pesimist în ceea ce privește capacitatea Uniunii Sovietice de a rezista ispitelor capitalismului occidental. El
ar fi optat pentru soluția finlandeză – neutralitatea binevoitoare în Europa de Est. (...)
Al doilea război rece a fost diferit de primul război rece prin faptul că, până în 1979, Occidentul nu mai privea
cu teamă comunismul ca ideologie, acesta devenind în schimb o amenințare de natură militară și împotriva
securității. Reprimarea violentă a Primăverii de la Praga a constitut dangătul clopotolui vestitor de moarte
pentru marxism, perioada care a urmat caracterizîndu-se prin campanii violente de propagandă, chiar mai mult
decât după 1946.”
(Martin McCauley, Rusia, America și războiul rece,1949-1991)
B. ,,În iulie 1975, a avut loc la Helsinki o conferință la care au participat 33 de state, inclusiv din N.A.T.O.,
Pactul de la Varșovia, mișcarea de nealiniere și state neutre. Doar Albania a boicotat procedurile. Participarea
N.A.T.O. s-a concretizat prin prezența S.U.A. și Canada. Actul Final de la Helsinki a fost semnat la 1 august
1975 de către președintele american Gerald Ford, de Leonid Brejnev și de alți șefi de stat. Rușii și-au atins țelul:
status quo în Europa. Pentru atigerea acestui obiectiv, rușii au trebuit să accepte, pentru prima dată, caracterul
universal al drepturilor omului, precum și faptul că ideile și oamenii puteau circula liber în Europa.”
(Martin McCauley, Rusia, America și războiul rece,1949-1991)
Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerințe:

1. Numiți din sursa A evenimentul istoric prezentat. 2p

2. Precizați pe baza sursei B evenimentul istoric prezentat. 2p
3. Menționați pe baza sursei A două trăsături ale primului Război Rece. 6p
4. Formulați, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la al doilea război rece, susținându-l cu doua
informații selectate din sursa A. 10p
5. Menționați pe baza sursei B, două condiții acceptate de ruși la Helsinki. 6p
6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform careia acțiunile de politică externă a
României, în perioada Războiului Rece, sunt o componentă a relațiilor internaționale. (Se punctează pertinența
argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă
cauzalitatea și concluzia.) 4p
 SUB II (30 p)

,,Marea Unire din 1918 a fost - şi rămâne - pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în
faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera niciunui om politic, a niciunui guvern, a niciunui partid;
este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei
unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţa politică remarcabilă
spre ţelul dorit.
Marea Unire din 1918 nu a fost rodul participării României la război. Nici partizanii Antantei, nici cei ai
Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare.
Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: Victoria Antantei ne va da
Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o exclude pe
cealaltă, astfel că nimeni nu va vedea cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele
Vechiului Regat.
Războiul început în 1916 s-a încheiat prin pacea de la Bucureşti din 1918. Prost pregătit, el a cunoscut
înfrângerile din 1916 şi izbânzile din 1917, care nu au mai putut modifica însă situaţia frontului, aşa cum fusese
fixat în iarna 1916/1917; ieşirea Rusiei din război a făcut imposibilă continuarea operaţiunilor militare de către
România singură şi a impus, ca urmare a păcii de la Brest-Litovsk, pe cea de la Bucureşti.”

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi un eveniment politico-militar, precizat în sursa dată. 2p
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informaţie referitoare la ieşirea Rusiei din război. 2p
3. Menţionaţi din sursa dată două alianţe politico-militare. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la războiul început în 1916. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la Marea Unire din 1918, susţinându-l cu două
informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România modernă s-a consolidat în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt
istoric relevant, respectiv, a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4p

SUB III 30p

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre proiectele politice româneşti şi rolul lor în
constituirea României moderne, având în vedere:
menţionarea a două proiecte politice din secolul al XVIII-lea sau din prima jumătate a secolului al XIX-lea şi
precizarea a două obiective politice sau naţionale cuprinse în memorii şi proiecte de reformă care au fost
realizate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea sau prima jumătate a secolului al XX-lea;
prezentarea unui fapt istoric, desfăşurat în plan intern în prima jumătate a secolului al XX-lea prin care s-a
relizat România Mare;
precizarea unei consecinţe a realizării României Mari;
formularea unui punct de vedere referitor la rolul proiectelor politice în constituirea României moderne şi
susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei
cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (pertinenţa argumentării prin utilizarea
unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea
succesiuni cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizat.
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,După stabilirea cadrului politic, Carol a declanşat un program destinat întăririi şi modernizării ţării. Mândru
de ascendenţa sa militară, el a acordat o atenţie aparte organizării unei armate române eficiente. Domnitorul
căuta să obţină un grad de independenţă cât mai mare posibil faţă de Constantinopol; principala lui preocupare
era asigurarea dreptului de a îndeplini ceva mai mult decât funcţiile normale ale unui conducător de stat
independent, în care intrau emiterea unei monede naţionale, acordarea de decoraţii militare şi, lucru deosebit de
important, încheierea de tratate cu alte guverne, fără amestecul Porţii. Au fost semnate în perioada aceasta
convenţii privind poşta, telegraful şi consulatele. Carol voia de asemenea să dobândească recunoaşterea
internaţională a României ca nume oficial al statului. În 1869, el a contractat o căsătorie bine văzută de către
populaţia ţării cu protestanta Elisabeta de Wied, care ulterior să devină cunoscută în Europa pentru scrierile ei
despre România apărute sub numele de Carmen Sylva.” (B. Jelavich, Istoria Balcanilor, vol. I)

B. ,,Potrivit Constituţiei adoptate în 1866, titulatura monarhului României este aceea de Domn. După războiul
de independenţă, la 9 septembrie 1878, Consiliul de Miniştri decide ca Domnul Carol să poarte titlul de Alteţă
Regală. Această titulatură este folosită pentru prima dată la 8 octombrie 1878, cu ocazia sărbătoririi intrării
solemne a armatei în Capitala ţării. Recunoscut de şefii de stat ai Austro-Ungariei, Marii Britanii, Franţei,
Germaniei, Italiei şi Rusiei, titlul de Alteţă Regală este oficializat la 13 octombrie 1878.
Pe această linie de afirmare internaţională a României, Corpurile Legiuitoare iniţiază legea prin care România ia
titlul de regat, Carol I luând, pentru sine şi moştenitorii săi, titlul de Rege al României. Legea este votată de
Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 14 martie 1881 şi adoptată cu unanimitate de 99 de voturi; tot la 14 martie
1881, Senatul votează legea şi o adoptă cu unanimitate de 40 de voturi.” (I. Mamina, Monarhia în România)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care se referă cele două surse. 2p

2. Numiţi conducătorul politic român la care se referă cele două surse. 2p
3. Menţionaţi două instituţii politice precizate în sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că titulatura monarhului României este
aceea de Domn. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A. 7p
6. Prezentaţi două acţiuni desfăşurate de România în relaţiile internaţionale de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul secolului al XX-lea. 6p
7. Menţionaţi o asemănare între două măsuri de politică internă adoptate în statul român modern, în primul
deceniu după constituirea acestuia. 4p
SUB I (30 de puncte)

A. ,,Matei Basarab şi-a raliat boierimea, cârmuind într-o perfectă înţelegere cu ea. Cele peste două decenii de
cârmuire (1632-1654) constituie o perioadă de reacţie senorială pe toate planurile: de la cel social (aservirea
masivă a ţăranilor liberi) la cel cultural (efemera reînviere a slavonismului cultural). Cronicarul Miron Costin, al
cărui ideal politic era o conducere bipolară – domn şi boieri – aflată în deplin acord, îi face un portret elogios:
„omul fericit preste toate domniile aceii ţări, nemândru, blându, dreptu om de ţară, harnic la războaie, aşea
neînfrântu şi nespăimat, cât poţi să-l asameni cu marii oşteni a lumii.” Matei Basarab a reuşit să asigure Ţării
Româneşti o perioadă de stabilitate şi prosperitate, vizibilă, între altele, prin marele număr de biserici şi
mănăstiri înălţate, care îl aşază, între domnii Ţării Româneşti, drept cel mai mare ctitor de lacăşuri de cult.”
(Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)

B. „Şerban Cantacuzino (1678-1688), s-a angajat însă în lungi tratative cu împăratul Leopold, în încercarea de a
obţine recunoaşterea neatârnării de facto a Ţării Româneşti şi domnia ereditară în familia sa, ca premisă a unui
plan grandios de restaurare a Imperiului bizantin, unde domnise odinioară familia sa. […] Şerban Cantacuzino
s-a grăbit să trimită o solie la Viena pentru a finaliza negocierile şi a aduce închinarea sa şi a ţării faţă de
împărat. Moartea lui neaşteptată a surprins solia în drum spre Viena.
Succesorul său, Constantin Brâncoveanu (1688-1714), exponent remarcabil al politicii de echilibru între
imperiile habsburgic, otoman şi rus, a refuzat să se angajeze alături de imperiali atât timp cât victoria lor nu
apărea sigură. Supus şi el, mai mult decât Şerban Cantacuzino, presiunilor militare - trupele imperiale au
reintrat în ţară şi i-au impus domnului să le asigure aprovizionarea -, Constantin Brâncoveanu s-a alăturat
turcilor, veniţi să-l sprijine pe candidatul lor în Transilvania (Emeric Thokoly), şi i-a înfrânt pe imperiali la
Zărneşti (11 august 1690).”
(Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Menţionaţi statul medieval la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa A. 2p
3. Numiţi căte un domnitor precizat în sursa A şi respectiv în sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine o acţiune diplomatică a unui domn
român. 3p
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate în relaţie cauză–efect, selectate din sursa B. 7p
6. Prezentaţi două acţiuni diplomatice din spaţiul românesc în secolele al XV-lea – al XVI-lea. 6p
7. Menţionaţi o asemănare între două conflicte desfăşurate în spaţiul românesc din Evul Mediu. 4p
SUB II (30 de puncte)

Citiţi cu atenţie sursa de mai jos:

,,Constituţia din 1866 în mod paradoxal, este esenţialmente un document liberal. Ea limita prerogativele
Domnitorului la cele ale unui monarh constituţional, prevedea o guvernare reprezentativă, îi făcea pe miniştri
răspunzători pentru actele lor şi consolida principiul separării puterilor. Consemna, de asemenea, pe larg
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, cărora le era de aici înainte garantată egalitatea în faţa legii, libertatea deplină
a conştiinţei, a presei, a adunărilor publice, dreptul de asociere, inviolabilitatea domiciliului şi a persoanei
împotriva oricăror percheziţii şi arestări arbitrare. {…} Constituţia a garantat de asemenea drepturi depline de
proprietate deţinătorilor ei, declarând proprietatea «sacră şi inviolabilă», asigurând că singura cauză de
expropiere ar putea fi realizarea unor servicii publice. Principalul scop al acestor stipulaţii a fost protejarea
marii proprietăţii împotriva uzurpării de către vreo nouă lege rurală, dar articolul 20 al Constituţiei declara, de
asemenea, că pământul dat ţăranilor prin legea rurală din 1864 «nu trebuie să i se aducă niciodată vreo
atingere».
Sistemul parlamentar instituit în 1866 diferea în unele privinţe importante de cel asigurat prin Statutul
lui Cuza. Izbitoare de la bun început este poziţia mai importantă a Legislativului, care a devenit acum un
partener aproape egal cu Domnitorul în facerea legilor. Potrivit noii Constituţii, pentru a căpăta putere de lege,
un proiect trebuia aprobat atît de către Legislativ, cât şi de către Domnitor. Ambii puteau să iniţieze o legislaţie,
cu excepţia proiectelor de lege referitoare la veniturile şi cheltuielile statului, care trebuiau să-şi afle sorgintea în
Camera Deputaţilor.”
(Keith Hitchins, România 1866- 1947)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi tipul de guvernare precizat în sursa dată. 2p
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informaţie referitoare la caracterul Constituţiei din 1866. 2p
3. Menţionaţi un principiu şi un drept politic la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la sistemul parlamentar. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la dreptul de proprietate, susţinându-l cu două
informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România s-a implicat în „criza
orientală” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate prin
utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv, a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4p
 Citiţi cu atenţie sursele de mai jos:

A. ,,Cele două înalte puteri contractante, confirmând tot ceea ce a fost stipulat prin actul separat al convenţiei de
la Akkerman referitor la modul de alegere a hospodarilor Moldovei şi Valahiei, au recunoscut necesitatea de a
da administraţiei acestor provincii o bază mai stabilă şi mai conformă cu adevăratele interese ale celor două ţări.
În acest scop s-a convenit şi reglementat definitiv ca durata de guvernare a hospodarilor să nu mai fie limitată la
şapte ani, ca în trecut, ci ca ei să fie de acum înainte învestiţi cu această demnitate pe viaţă, în afară de cazurile
de abdicare de bunăvoie sau de destituire din cauză de delicte, prevăzute în numitul act separat.
Hospodarii vor reglementa nestingherit toate treburile interne ale provinciilor lor, consultând divanurile
respective, fără a putea, totuşi, să aducă vreun prejudiciu drepturilor garantate celor două ţări de hatişerifuri, şi
nu vor fi tulburaţi în administrarea lor internă de nici un ordin contrar acestor drepturi. Sublima Poartă
făgăduieşte şi se angajează să vegheze în mod scrupulos ca privilegiile acordate Moldovei şi Valahiei să nu fie
încălcate în niciun chip de către comandanţii săi de la frontiere; să nu îngăduie nici un amestec din partea lor în
treburile celor două provincii şi să împiedice orice incursiune a persoanelor riverane de pe malul drept al
Dunării pe teritoriul valah şi moldovenesc.
Vor fi considerate ca făcând parte integrantă din acest teritoriu toate insulele alăturate malului stâng al
Dunării, iar şanalul (talvegul) acestui fluviu va alcătui limita celor două principate de la intrarea sa în statele
otomane până la confluenţa sa cu Prutul.
Oraşele turceşti aşezate pe malul stâng al Dunării, ca şi teritoriile lor (raiale) vor fi înapoiate Valahiei,
pentru a se uni de acum înainte cu acest principat, şi fortificaţiile existente mai înainte pe acest mal nu vor mai
putea fi niciodată refăcute.” (Tratatul de la Adrianopol 1829)

B. ,,Art. 22. Ţările române şi Moldova se vor bucura şi pe viitor, sub suzeranitatea Înaltei Porţi şi sub chezăşia
puterilor tocmitoare, de drepturile şi scutelile ce au. Niciuna din puterile chezaşe nu va putea să aibă în parte
ocrotire asupra acestor ţări; asemenea nu se poate îngădui ca să se amestece cineva în treburile dinăuntru.
Art. 23. Înalta Poartă se îndatorează a păstra ziselor ţări o oblăduire neatârnată şi naţională, precum şi deplina
slobozenie de religie, legi, negoţ şi plutire. Legile şi întocmirile de astăzi se vor schimba. Spre a se întocmi o
deplină înţelegere asupra acestei schimbări, se va întocmi o comisie care se va aduna la Bucureşti cu un comisar
al Înaltei Porţi şi despre a cărei alcătuire puterile tocmitoare se vor înţelege între dânsele. Însărcinarea acestei
comisii va fi de a cerceta şi a afla starea de astăzi a ţărilor numite şi de a arăta temeiurile viitoarei lor întocmiri.
Art. 24. Sultanul făgăduieşte că va chema îndată, în fiecare din aceste două ţări, o adunare într-adins pentru
aceasta (ad-hoc) alcătuită din înfăţişătorii tuturor intereselor şi tuturor stărilor de oameni ale neamului. Aceste
adunări vor fi chemate pentru sfârşitul de a da pe faţă dorinţele poporului asupra chipului de întocmire
hotărâtoare a ţărilor lor. Congresul va regula cum trebuie să se înţeleagă comisia cu aceste adunări.
(Tratatul de pace de la Paris 1856)

Pornind de la aceste surse, raspundeți la următoarele cerințe:

1. Selectați o prevedere cu caracter teritorial din sursa A. 2p

2. Precizați secolul în care se desfășoara evenimentele descrise de sursa B. 2p
3. Menționați câte o prevedere referitoare la statutul politico-juridic, precizată în sursa B. 6p
4. Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzatoare sursei care susține ca domnia să fie pe viață. 3p
5. Scrieți, pe foaia de examen, două informații aflate în relație cauza-efect, selectate din sursa B. 7p
6. Prezentați două fapte istorice desfășurate în spațiul românesc în cadrul crizei orientale. 6p
7. Menționați o asemănare între două acțiuni diplomatice la care au participat românii în secolul al XIX-lea. 4p
SUBIECTUL II 30 puncte

Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,O direcție importantă în sfera politicii externe a României, a vizat stabilirea de relații pașnice, de bună
vecinătate, cu statele din sud-estul Europei. Stabilirea de bune legături cu Bulgaria, Serbia, Grecia ca și cu
Turcia - fosta putere suzerană și inamică - se înscria pe linia politicii de stabilitate și consolidare a României; ea
viza totodată și asigurarea posibilităților de ajutorare a comunităților românești aflate în aceste state.
Trebuie subliniat mai întâi că garanțiile oferite României de alianța cu Puterile Centrale s-au reflectat, într-
un anumit fel, de-a lungul deceniilor, și în planul cu aceste state. Această alianță i-a permis României, sub
conducerea lui Carol I, să nu se implice în conflictele inter-balcanice, manevrate din umbră de interesele marilor
puteri (în 1885, când răscoala din Rumelia a dus la unirea acestei provincii cu Bulgaria; în același an, când s-a
declanșat un război al Serbiei împotriva Bulgariei.)
{…} Oficial la baza orientării pe linia unor relații pașnice cu vecinii, guvernanții români au pus principiul
respectării consecvente a statu-quo-ului teritorial decurgând din tratatul de pace de la Berlin. Atunci însă
cercurile politice conducătoare, odată cu declanșarea crizei balcanice vor aprecia că acest statut este încălcat,
ele își vor suma responsabilitatea schimbării acestei orientări. În acest sens, lucrurile vor deveni mai
concludente odată cu desfășurarea celui de-al doilea război balcanic, în vara anului 1913.”

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerințe:

1. Precizaţi un spaţiu istoric la care se referă sursa. 2p

2. Numiţi conducătorul statului român precizat în sursa dată. 2p
3. Menționați o alianță și un principiu respectat de România care decurge din Tratatul de la Berlin. 6p
4. Menționați, din sursă, două informații referitoare la garanțiile oferite României de alianța cu Puterile
Centrale. 6p
5. Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la politica externă a României susținându-l cu
doua informații selectate din sursă. 10p
6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia criza orientală a avut implicații asupra
spațiului românesc. (Se punctează pertinența argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant,
respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.) 4p
 Citiţi cu atenţie sursele de mai jos:
A. ,,Cele două înalte puteri contractante, confirmând tot ceea ce a fost stipulat prin actul separat al convenţiei
de la Akkerman referitor la modul de alegere a hospodarilor Moldovei şi Valahiei, au recunoscut necesitatea
de a da administraţiei acestor provincii o bază mai stabilă şi mai conformă cu adevăratele interese ale celor
două ţări. În acest scop s-a convenit şi reglementat definitiv ca durata de guvernare a hospodarilor să nu mai
fie limitată la şapte ani, ca în trecut, ci ca ei să fie de acum înainte învestiţi cu această demnitate pe viaţă, în
afară de cazurile de abdicare de bunăvoie sau de destituire din cauză de delicte, prevăzute în numitul act
separat.
Hospodarii (domnii) vor reglementa nestingherit toate treburile interne ale provinciilor lor, consultând
divanurile respective, fără a putea, totuşi, să aducă vreun prejudiciu drepturilor garantate celor două ţări de
hatişerifuri, şi nu vor fi tulburaţi în administrarea lor internă de nici un ordin contrar acestor drepturi. Sublima
Poartă făgăduieşte şi se angajează să vegheze în mod scrupulos ca privilegiile acordate Moldovei şi Valahiei să
nu fie încălcate în niciun chip de către comandanţii săi de la frontiere; să nu îngăduie nici un amestec din partea
lor în treburile celor două provincii şi să împiedice orice incursiune a persoanelor riverane de pe malul drept al
Dunării pe teritoriul valah şi moldovenesc.
Vor fi considerate ca făcând parte integrantă din acest teritoriu toate insulele alăturate malului stâng al
Dunării, iar şanalul (talvegul) acestui fluviu va alcătui limita celor două principate de la intrarea sa în statele
otomane până la confluenţa sa cu Prutul.
Oraşele turceşti aşezate pe malul stâng al Dunării, ca şi teritoriile lor (raiale) vor fi înapoiate Valahiei,
pentru a se uni de acum înainte cu acest principat, şi fortificaţiile existente mai înainte pe acest mal nu vor mai
putea fi niciodată refăcute.” (Tratatul de la Adrianopol 1829)

B. ,,Art. 22. Ţările române şi Moldova se vor bucura şi pe viitor, sub suzeranitatea Înaltei Porţi şi sub chezăşia
puterilor tocmitoare, de drepturile şi scutelile ce au. Niciuna din puterile chezaşe nu va putea să aibă în parte
ocrotire asupra acestor ţări; asemenea nu se poate îngădui ca să se amestece cineva în treburile dinăuntru.
Art. 23. Înalta Poartă se îndatorează a păstra ziselor ţări o oblăduire neatârnată şi naţională, precum şi deplina
slobozenie de religie, legi, negoţ şi plutire. Legile şi întocmirile de astăzi se vor schimba. Spre a se întocmi o
deplină înţelegere asupra acestei schimbări, se va întocmi o comisie care se va aduna la Bucureşti cu un comisar
al Înaltei Porţi şi despre a cărei alcătuire puterile tocmitoare se vor înţelege între dânsele. Însărcinarea acestei
comisii va fi de a cerceta şi a afla starea de astăzi a ţărilor numite şi de a arăta temeiurile viitoarei lor întocmiri.
Art. 24. Sultanul făgăduieşte că va chema îndată, în fiecare din aceste două ţări, o adunare într-adins pentru
aceasta (ad-hoc) alcătuită din înfăţişătorii tuturor intereselor şi tuturor stărilor de oameni ale neamului. Aceste
adunări vor fi chemate pentru sfârşitul de a da pe faţă dorinţele poporului asupra chipului de întocmire
hotărâtoare a ţărilor lor. Congresul va regula cum trebuie să se înţeleagă comisia cu aceste adunări.
(Tratatul de pace de la Paris 1856)
Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerințe:
1. Selectați o prevedere cu caracter teritorial din sursa A. 2p
2. Precizați secolul în care se desfășoara evenimentele descrise de sursa B. 2p
3. Menționați câte o prevedere referitoare la statutul politico-juridic, precizată în sursa B. 6p
4. Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzatoare sursei care susține ca domnia să fie pe viață. 3p
5. Scrieți, pe foaia de examen, doua informații aflate în relație cauza-efect, selectate din sursa B. 7p
6. Prezentați două fapte istorice desfășurate în spațiul românesc în cadrul crizei orientale. 6p
7. Menționați o asemănare între două acțiuni diplomatice la care au participat românii în secolul al XIX-lea. 4p
 SUBIECTUL I I 30 puncte
Citiţi cu atenţie sursa de mai jos:
,,O direcție importantă în sfera politicii externe a României, a vizat stabilirea de relații pașnice, de bună
vecinătate, cu statele din sud-estul Europei. Stabilirea de bune legături cu Bulgaria, Serbia, Grecia ca și cu
Turcia - fosta putere suzerană și inamică - se înscria pe linia politicii de stabilitate și consolidare a României; ea
viza totodată și asigurarea posibilităților de ajutorare a comunităților românești aflate în aceste state.
Trebuie subliniat mai întâi că garanțiile oferite României de alianța cu Puterile Centrale s-au reflectat, într-
un anumit fel, de-a lungul deceniilor, și în planul cu aceste state. Această alianță i-a permis României, sub
conducerea lui Carol I, să nu se implice în conflictele inter-balcanice, manevrate din umbră de interesele marilor
puteri (în 1885, când răscoala din Rumelia a dus la unirea acestei provincii cu Bulgaria; în același an, când s-a
declanșat un război al Serbiei împotriva Bulgariei.)
{…} Oficial la baza orientării pe linia unor relații pașnice cu vecinii, guvernanții români au pus principiul
respectării consecvente a statu-quo-ului teritorial decurgând din tratatul de pace de la Berlin. Atunci însă
cercurile politice conducătoare, odată cu declanșarea crizei balcanice vor aprecia că acest statut este încălcat,
ele își vor suma responsabilitatea schimbării acestei orientări. În acest sens, lucrurile vor deveni mai
concludente odată cu desfășurarea celui de-al doilea război balcanic, în vara anului 1913.”

Pornind de la aceasta sursă, raspundeți la urmatoarele cerințe:

1. Precizaţi un spaţiu istoric la care se referă sursa. 2p
2. Numiţi conducătorul statului român precizat în sursa dată. 2p
3. Menționați o alianță și un principiu respectat de România care decurge din Tratatul de la Berlin. 6p
4. Menționați, din sursă, două informații referitoare la garanțiile oferite României de alianța cu Puterile
Centrale. 6p
5. Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la politica externă a României susținându-l cu
doua informații selectate din sursă. 10p
6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia criza orientală a avut implicații asupra
spațiului românesc. (Se punctează pertinența argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant,
respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.) 4p
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. „La început, perspectivele de succes ale Conferinței de la Constantinopol păreau luminoase. Britanicii au
propus convocarea ei, iar rușii au consimțit fără întârziere să participe. [...] Nimeni nu i-a invitat pe români [...],
întrucât puterile continuau să le considere țara un teritoriu dependent de Imperiul Otoman și deoarece
considerau «Chestiunea românească» drept o problemă minoră. Conferința, care a ținut de la 12 decembrie 1876
până la 20 ianuarie 1877, s-a dovedit un eșec. [...] Conferința a dus la o înrăutățire a relațiilor între Turcia și
România. Pentru a para amestecul Puterilor în treburile otomane interne, sultanul promulgase, la 23 decembrie
1876, o «reformă a Constituției». Oricare ar fi fost motivația actului, el a provocat un tumult deosebit în
România, pentru că se referea la aceasta ca la o «provincie privilegiată» și o declara parte integrantă și
permanentă a Imperiului Otoman. S-au exprimat proteste vii din partea Consiliului de Miniștri și a Camerei
Deputaților de la București, care au subliniat că Principatele Române fuseseră întotdeauna suverane, «fapt»
consemnat în Tratatul de la Paris din 1856, care recunoscuse valabilitatea «capitulațiilor», așa cum erau
cunoscute în secolul al XV-lea înțelegerile dintre sultani și domnitorii Moldovei și ai Țării Românești.”
(K. Hitchins, România 1866-1947)

B. „Falimentul Conferinţei de la Constantinopol a avut un efect decisiv si asupra relaţiilor româno-ruse. L-a
convins pe domnitorul Carol şi pe Brătianu că, dacă doreau să dobândească independenţa, nu aveau altă alegere
decât să ajungă la o înţelegere cu Rusia (…). Kogălniceanu, care a devenit ministru de externe, (…) a semnat
convenţia (…). Potrivit prevederilor acesteia, guvernul român acorda armatei ruse dreptul de a trece
nestingherită prin teritoriul României, toate cheltuielile aferente urmând să fie suportate de către aliatul rus, iar
guvernul rus era de acord să respecte «drepturile politice» ale statului român, (…) garantând deopotrivă
«integritatea existentă» a României. (…) Parlamentul a declarat război Imperiului Otoman pe motivul că starea
de război exista de fapt ca urmare a bombardamentelor turceşti asupra oraşelor româneşti de la Dunăre (…).”
(K. Hitchins, România, 1866-1947)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi o instituție politică din București precizată în sursa A. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B. 2p
3. Menţionaţi două state precizate atât în sursa A cât și în sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen litera corespunzătoare sursei care susţine că România era considerată o «provincie
privilegiată» a Imperiului Otoman. 3p
5. Scrieţi, din sursa B, două informaţii care se află într-o relaţie cauză-efect, precizând rolul fiecărei dintre
aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi două acţiuni desfăşurate în statul român modern, anterioare evenimentelor descrise în sursa A. 6p
7. Menţionaţi o caracteristică a acţiunilor desfăşurate de statul român modern în ,,criza orientală” din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea. 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. „La atacurile turceşti asupra porturilor dunărene, artileria română începe să răspundă după 26 aprilie. La 9
mai 1877 Parlamentul proclamă independenţa. Guvernul ia noi măsuri pentru a face faţă cheltuielilor
suplimentare de pregătire a armatei (…). Ulterior guvernul se implică în mod firesc în toate momentele
războiului (…) contra Turciei. (…) Preocupărilor privind războiul, multe si dificile, li se adaugă cele ale
viitoarei păci. Teama că ruşii nu vor respecta promisiunea privind [integritatea] teritoriului României, asumată
prin Convenţia din 4 aprilie 1877, era o teamă reală. La 13 ianuarie 1878, diplomaţia ţaristă îsi dă cu brutalitate
intenţiile pe faţă, comunicând (…) că Rusia doreste anexarea judeţelor Cahul, Bolgrad si Ismail din sudul
Basarabiei. Delegatul României nu este primit (…) la semnarea păcii de la San-Stefano din 19 februarie 1878.
(…) Guvernul duce o întreagă campanie diplomatică împotriva manifestării expansioniste a Rusiei, luând
totodată măsuri pentru o rezistenţă în cazul în care Rusia ar fi dorit să ocupe România (…).”
(I. Mamina, I.Bulei, Guverne si guvernanţi, 1866-1916)

B. „La 12 mai 1877 Parlamentul a declarat război Imperiului Otoman pe motivul că starea de război exista de
fapt ca urmare a bombardamentelor turcești asupra orașelor românești de la Dunăre. […] Obiectivul principal al
lui Carol I a fost dobândirea statutului de cobeligerant pentru România, ceea ce îi asigura recunoașterea
independenței. Ca urmare, el a oferit rușilor participarea deplină a armatei române în apropiata campanie la sud
de Dunăre […]. Campania rusă din Balcani a început cu forțarea Dunării în două puncte – între Galați și Brăila
și apoi la Zimnicea […]. Forțele ruse cuceresc Nicopole la 16 iulie și înaintează spre sud către Plevna. […] Dar,
tocmai atunci, rezistența turcească s-a înăsprit. […] După cea de-a doua bătălie pentru Plevna […] comandanţii
ruşi şi-au dat seama că aveau nevoie disperată de întăriri pentru a-şi menţine poziţiile şi a-l împiedica pe inamic
să întreprindă o contraofensivă majoră. Carol I a acceptat cererea lor urgentă pentru trimiterea de trupe, dar a
pus condiţia ca armata să-şi aibă propria bază de operaţiuni şi comandă separată.”
(K.Hitchins, România 1866-1947)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi o luptă precizată în sursa B. 2p

2. Precizaţi, din sursa A, o informație referitoare la acțiunile militare din anul 1877. 2p
3. Menţionaţi domnul şi statul pe care îl conduce la care se referă sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că ruşii aveau nevoie de întăriri pentru
a întreprinde o contraofensivă majoră. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia
dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi alte două fapte istorice care au contribuit la dezvoltarea statului român modern în a doua jumătate
a secolului al XIX-lea, în afara celei din sursa dată. 6p
7. Menţionaţi două acţiuni, din secolul al XX-lea, prin care românii au contribuit la constituirea României Mari.
4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„Sub pretextul că independenţa României nu era recunoscută şi că aliatul rus îi va reprezenta corect
interesele, delegatul român nu a fost admis la discuţiile de la San Stefano din 1878 […]. Clauzele armistiţiului
pentru România erau: […] îi era recunoscută independenţa; […] Rusia relua sudul Basarabiei […] şi îşi aroga
dreptul de tranzit prin teritoriul României spre Bulgaria, unde trupele ar fi urmat să rămână încă doi ani. […]
Unanimitatea forţelor politice româneşti în a respinge atât cedarea sudului Basarabiei cât şi tranzitul
armatei ruse a creat o acută tensiune în relaţiile dintre Bucureşti şi Petersburg. Ţarul Alexandru, care ameninţase
cu ocuparea ţării şi dezarmarea armatei române, a primit răspunsul de curaj şi demnitate al domnitorului Carol I:
«armata care s-a luptat la Plevna […] va putea fi zdrobită, dar nu va reuşi nimeni niciodată să o dezarmeze».
[…] Foştii aliaţi se îndreptau spre o confruntare, când schimbările din contextul internaţional au venit în
sprijinul României. Marile avantaje pe care şi le asigurase Rusia prin Tratatul de la San Stefano îngrijorau
Anglia şi Austro-Ungaria. Pentru a evita noi conflicte a fost convocat Congresul de la Berlin, care a revizuit
clauzele de la San Stefano. România nu a fost admisă ca stat participant […].”
(F. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi lupta la care a participat armata română. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa. 2p
3. Menţionaţi câte un conducător politic din sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursă, o informaţie referitoare la Congresul de la Berlin. 3p
5. Scrieţi, două informaţii care se află într-o relaţie cauză-efect, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații
(cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi două acţiuni diplomatice prin care spațiul românesc se implică în relațiile internaționale din
secolele al XVI-lea - al XVIII-lea. 6p
7. Menţionaţi o caracteristică a politicii desfășurate de România în relațiile internaționale din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea ca urmare a evenimentelor descrise în sursă. 4p
Citiţi, cu atenţie, următoarele surse:
A. ,,De atunci [1440] şi până la moartea sa accidentală în 1456, vreme de aproape două decenii, Iancu de
Hunedoara a fost un consecvent luptător antiotoman, alternând etapele ofensive cu cele defensive. În orice caz,
în vremea şi sub conducerea sa, în cadrul şi în afara unor planuri şi acţiuni de cruciadă, se fac ultimele încercări
cu oarecare şanse reale de izbândă pentru alungarea otomanilor din Europa. În perspectiva acestor lupte, rolul
său de conducător al tuturor românilor este evident.” (C. Rezachevici, Rolul românilor în apărarea Europei)
B. ,,În 1456, sultanul Mehmed al II-lea se îndreaptă spre Dunăre, pentru a cuceri Belgradul, «cheia» Ungariei şi
a Europei Centrale. Iancu întăreşte linia Dunării (graniţa de sud) şi menţine sistemul de alianţe creat cu Ţările
Române. El adună o oaste de vreo 30 000 de luptători, formată din cnezii şi nobilii români, din mica nobilime în
general, din celelalte forţe ale Transilvaniei, din orăşeni, din cete venite din Ungaria, Polonia, Cehia, Germania
etc. Atacul general, dezlănţuit de Iancu asupra taberei turceşti la 22 iulie 1456, a condus la o victorie
zdrobitoare a creştinilor. Turcii s-au retras în derută, iar sultanul a fost rănit. Vestea victoriei a străbătut rapid
întreaga Europă, iar numele «salvatorului creştinătăţii» era pe buzele tuturor.” (A. Pop, Istoria Transilvaniei)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care se referă sursa A. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la atacul general dezlănţuit asupra taberei otomane. 2p
3. Menţionaţi doi conducători politici la care se referă sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că în cadrul luptei antiotomane au
alternat etapele ofensive cu cele defensive. 3p
5. Scrieţi, o relaţie cauză-efect între două informaţii selectate din sursa B. 7p
6. Prezentaţi alte două acţiuni militare sau diplomatice la care participă românii în secolul al XV-lea, în afara
celor la care se referă cele două surse. 6p
7. Menţionaţi o constantă în desfăşurarea conflictelor militare la care participă românii în secolul al XIV-lea. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,În primăvara anului 1462, o armată turcească (…) porni spre Dunăre. Faţă de puhoiul turcesc, Ţepeş nu
avea decât oastea de ţară, călăreţi în cea mai mare parte, vreo zece mii în total. O luptă în câmp deschis nu era
deci cu putinţă. Trecerea pe ţărmul stâng s-a făcut în dreptul Nicopolelui, ai noştri neputând-o împiedica.
Urmară apoi o serie de ciocniri, în locuri alese de Ţepeş, unde mulţimea turcilor n-avea cum să se desfăşoare –
tactica clasică a domnilor noştri – şi unde repeziciunea de mişcări, îndrăzneala şi vitejia voievodului pricinuiră
duşmanului pagube însemnate. Într-o noapte, Ţepeş atacă însăşi tabăra turcească, vrând să pătrundă până la
cortul sultanului, spre a-l ucide. Ajutaţi de întuneric şi de zăpăceala produsă de o asemenea extraordinară
tentativă, ai noştri măcelăriră un număr considerabil de turci (…) şi se retraseră fără mari pierderi. O hotărâre pe
calea armelor era vădit că nu se putea obţine. Mai ales că oastea sultanului ducea lipsă de alimente – se făcuse
pustiul în faţa năvălitorilor, după metoda străveche – şi pe deasupra se ivise şi ciuma. Pe de altă parte, nici flota
trimisă să cucerească cetatea Chiliei – unde era garnizoana pusă de Iancu de Hunedoara – nu putuse isprăvi
nimic şi fusese nevoită să se retragă. Aşa încât campania s-ar fi încheiat lamentabil dacă sultanul n-ar fi găsit în
persoana lui Radu cel Frumos omul care-i trebuia. Acest frate al lui Vlad Ţepeş se grăbi să făgăduiască
supunere şi tribut; el izbuti să atragă de partea lui o sumă dintre boieri, mai ales după ce pusese mâna pe locul
unde aceştia îşi adăpostiseră familiile şi averea. Mahomed îl învesti deci ca domn al Ţării Româneşti şi trecu
înapoi Dunărea. Vlad, părăsit de cei mai mulţi dintre ai săi, cărora le convenea, se vede, un domn şters, fără
personalitate, trebui să se retragă peste munţi, în Ardeal, aşteptând acolo sprijinul lui Mateiaş [Corvin] (august
1462).” (C.C. Giurescu, Istoria Românilor, vol. II)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi statul medieval precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi, pe baza sursei, o informaţie referitoare la oastea română. 2p
3. Menţionaţi doi conducători politici la care se referă sursa. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la acţiunile militare ale românilor. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei, un punct de vedere referitor la consecinţele expediţiei otomane din 1462,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant afirmaţia conform căreia diplomaţia voievozilor români se
încadrează în relaţiile internaţionale ale Evului Mediu. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. „Când Mihai Viteazul a ocupat tronul Țării Românești conjunctura internațională părea favorabilă ridicării
împotriva opresorului otoman. În timp ce mișcările de eliberare a popoarelor din Balcani se intensificau,
obligând Poarta să angajeze însemnate forțe militare să le potolească, o parte a statelor europene se grupau în
«Liga Sfântă», constituită din inițiativa Casei de Austria și sub patronajul Sfântului Scaun. «Liga Sfântă» mai
cuprindea Spania și principatele italiene, Ferrara, Toscana, Mantova. […] Interesele țării îl împingeau pe Mihai
Viteazul să se desprindă de Imperiul Otoman și să se transforme […] într-un susținător al ideii de luptă
antiotomană. De aceea, domnul Țării Românești a aderat la «Liga Sfântă» [...].
În noiembrie 1594 a ridicat steagul libertății, atacând, mai întâi, turcii din București [...]; și-a extins apoi
acțiunile războinice în vederea restabilirii hotarului Țării Românești pe Dunăre. Atacarea Giurgiului a fost
urmată de distrugerea [...] Hârșovei și a Silistrei. [...] Concentrărilor de oști otomane în fortărețele de la Dunăre,
domnul le-a răspuns printr-un atac simultan al principalelor întărituri: Brăila [...], Turtucaia și Nicopole.”
(Șt. Ștefănescu, Istoria medie a României)

B. „Prin multe şi serioase dovezi [Sigismund Bathory, principele Transilvaniei] răsturnă toate îndoielile care
păreau să justifice o întârziere mai îndelungată din partea lui Mihai [Viteazul în adoptarea unei decizii pe plan
extern]. I s-a adus aminte că (...) dacă vor să rămână în pace din partea [otomanilor] şi nesupăraţi, trebuie (...)
să-i întreţină cu multe provizii, să-i îndestuleze cu mari sume de bani (...).
[Mihai] începu să cugete ce ar fi de făcut pentru întărirea demnităţii şi a autorităţii sale, considerând că
nu e onorabil a lăsa supuşii încredinţaţi apărării sale pradă atâtor nefericiri; el adună pe cei mai mari şi mai de
frunte [boieri] ai ţării ca să ţină sfat asupra felului în care va putea să scape ţara de atâtea rele ce suferă şi de
altele mai mari, care o ameninţă în tot ceasul. Acea adunare se încheie, cu învoirea tuturor, că este mai bine să
se unească cu principii creştini* decât să poarte mai departe, jugul cel nesuferit al tiranului turc.”
(Balthazar Walter, Scurtă şi adevărată descriere a faptelor săvârşite de Mihai, domnul Ţării Româneşti, prea
strălucitul şi prea viteazul conducător de oşti împotriva duşmanilor creştinătăţii)
*Liga Sfântă coaliza principi creştini ai Europei în lupta antiotomană

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care se referă sursa A. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, funcţia conducătorului Transilvaniei. 2p
3. Menţionaţi câte un conducător politic la care se referă sursa A, respectiv sursa B. 6p
4. Precizaţi, din sursa A, o informaţie referitoare la acţiunile militare. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B. 7p
6. Prezentaţi două acţiuni diplomatice întreprinse de români între 1350-1500. 6p
7. Menţionaţi o caracteristică a politicii antiotomane dusă de voievozii români în secolele XIV-XV. 4p
 II. Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. „Titlul I Republica Populară Română

Art.1. Republica Populară Română este un Stat popular, unitar, independent şi suveran.
Art.2. Republica Populară Română a luat fiinţă prin lupta dusă de popor, în frunte cu clasa muncitoare,
împotriva fascismului, reacţiunii şi imperialismului.
Art.3. În Republica Populară Română întreaga putere de stat emană de la popor şi aparţine poporului.
Poporul îşi exercită puterea prin organe reprezentative, alese prin vot universal, egal, direct şi secret.
Art. 4. Reprezentanţii poporului în toate organele puterii de Stat sunt răspunzători în faţa poporului şi
pot fi revocaţi prin voinţa alegătorilor, în condiţiile stabilite de lege.” (Constituţia din 1948)

B. „Capitol introductiv
Republica Populară Română a luat naştere ca urmare a victoriei istorice a Uniunii Sovietice asupra
fascismului german şi a eliberării României de către glorioasa Armata Sovietică, eliberare care a dat
putinţa poporului muncitor, în frunte cu clasa muncitoare condusă de Partidul Comunist, să doboare
dictatura fascistă, să nimicească puterea claselor exploatatoare şi să făurească statul de democraţie
populară, care corespunde pe deplin intereselor şi năzuinţelor maselor populare din România. (…)

Politica externă a Republicii Populare Române este o politică de apărare a păcii, de prietenie şi alianţa
cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi cu ţările de democraţie populară, o politică de pace şi
prietenie cu toate popoarele iubitoare de pace. (…)
Minorităţile naţionale din Republica Populară Româna se bucura de deplina egalitate în drepturi cu
poporul român. În Republica Populară Română se asigură autonomie administrativ-teritorială
populaţiei maghiare din raioanele secuieşti, unde ea formează o masă compactă. (…)
Politica statului de democraţie populară este îndreptată spre lichidarea exploatării omului de către om
şi construirea socialismului.” (Constituţia din 1952)

C. „Titlul I Republica Socialistă România

Art.1. România este republică socialistă. Republica Socialistă România este stat al oamenilor muncii
de la oraşe şi sate, suveran, independent şi unitar. Teritoriul său este inalienabil şi indivizibil. (…)
Art.3. În Republica Socialistă România forţa politică conducătoare a întregii societăţi este Partidul
Comunist Român. (…)
Art.13. În Republica Socialistă România, întreaga activitate de stat are drept scop dezvoltarea
orânduirii şi înflorirea naţiunii socialiste, creşterea continuă a bunăstării materiale şi culturale a
poporului, asigurarea libertăţii şi demnităţii omului, afirmarea multilaterală a personalităţii umane.”
(Constituţia din 1965)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care face referire cele trei surse. 2p
2. Menţionaţi statul „prieten” precizat în sursa B. 2p
3. Precizaţi numele statului român aşa cum este el menţionat în sursa A, respectiv, sursa C. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform
căruia regimul politic recunoaşte drepturile minorităţilor naţionale, selectând două informaţii în acest
sens. 5p
5. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform
căruia întreaga putere aparţine poporului, selectând două informaţii în acest sens. 5p
6. Prezentaţi două caracteristici ale stalinismului cultural impus în România de regimul Gheorghe
Gheorghiu-Dej. 6p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Criza Imperiului otoman […] se manifestă şi în zona Ţărilor Române, contribuind la agravarea
dominaţiei otomane, cu aspectele ei politice şi economice. Starea precară a Imperiului a determinat o
accenturare a exploatării resurselor economice în Ţara Românească şi Moldova, exprimată în sporirea
obligaţiilor tradiţionale, haraciul şi peşcheşurile, din care cel dintâi capătă semnificaţii economice.
Astfel, plăţile către Poartă au atins, după 1580, niveluri pe care nu le avuseseră într-o perioadă
anterioară. Cronica ţării este foarte clară, relatând motivaţia atitudinii antiotomane: Şi se strânsese toţi
boierii mari şi mici, din toată ţara şi se sfătuiră cum vor face să izbăvească Dumnezeu ţara din
mâinile păgânilor […].
În 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească, Nicolae Mavrocordat (1711-1715; 1719-1730),
domn şi în perioada anterioară, a fost chemat să inaugureze noua epocă fanariotă. […].
Modificările intervenite afectează instituţiile fundamentale, domnia, cele adiacente ei, sfatul
domnesc, în general sistemul administrativ-politic. Domnii sunt numiţi direct de Poartă, din rândul
familiilor influente, Mavrocordat, Ipsilanti, dar şi dintre români, fără asentimentul ţării, prin derogări
de la formulele procedurale tradiţionale de alegere. Perioadele de domnie, sunt scurte, cu unele
excepţii, domnii fiind degradaţi la nivelul unor funcţionari ai Porţii, schimbaţi dintr-o ţară în alta.
Lipsiţi de iniţiativă în politica externă, ei ajung executorii fideli ai însărcinărilor otomane în raport cu
marile puteri. Acest statut antrenează şi declinul puterii militare care se reduce la o gardă domnească
chemată să asigure ordinea internă.” (M. Bărbulescu, Istoria României)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi domnitorul precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi un secol la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două spaţii istorice româneşti la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la criza imperiului otoman. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la statutul instituţiei centrale din spaţiul
românesc, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia proiectele politice din secolul
al XVIII-lea au contribuit la constituirea statului român modern. (Se punctează pertinenţa argumentării
elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv, a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi
concluzia). 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Dacă prin Constituţia din 13 aprilie 1948 se pregătise o transformare totală a economiei naţionale
şi o nivelare la standardul cel mai scăzut a puterii economice a locuitorilor României, în Constituţiunea
Republicii Populare Române din 24 septembrie 1952, făcându-se bilanţul transformărilor economice,
predomină realizarea intereselor politice ale Partidului Comunist Român. Constituţia din 1952 este
constituţia totalei aserviri a României faţă de Uniunea Sovietică. Constituţia începe cu un capitol
introductiv (…) în [care] se declară textual: «Alianţa cu marea Uniune Sovietică, sprijinul şi ajutorul
său dezinteresat şi frăţesc asigură independenţa, suveranitatea de stat şi înflorirea Republicii Populare
Române.» (…)
Din punctul de vedere al structurii formale a unei constituţii, spre deosebire de constituţiile
precedente, inclusiv cea din aprilie 1948, (…) Titlul despre drepturile omului (…) era expediat undeva
pe la urmă, după reglementarea tuturor puterilor statului (…), subliniindu-se astfel preponderenţa
statului asupra cetăţeanului şi accelerându-se mai mult datoriile decât drepturile (…).
Libertăţile de afirmare a personalităţii omului erau enumerate toate, în mod expeditiv, într-un singur
articol, art. 85 (…). Aceste libertăţi trebuiau exercitate însă (…) «în conformitate cu interesele celor ce
muncesc şi în vederea întăririi regimului de democraţie populară.»”
(E. Focşăneanu, Istoria constituţională a României, 1859-1991)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi o lege fundamentală precizată în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi statul definit ca principalul aliat al Republicii Populare Române precum şi partidul
politic folosit de acesta ca principal instrument de control, la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la aservirea României faţă de Uniunea
Sovietică. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la drepturile şi libertăţile fundamentale
ale omului în regimul comunist, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia adoptarea unor noi legi
fundamentale în România postbelică contribuie la consolidarea regimului comunist. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,În 1822, sub Ion Sandu Sturdza, un grup de boieri mici şi mijlocii - dintre aceia ce erau
calificaţi drept «cărvunari» - prezentase un proiect de constituţie foarte amănunţit, întocmit probabil de
Ion Tăutu […]; erau proclamate principii moderne, de pildă, libertatea individuală […], respectarea
proprietăţii (exproprierea nefiind îngăduită decât pentru caz de utilitate publică), libertatea comenţului
şi a industriei, egalitatea în faţa legii. Acest proiect apăra totuşi, chiar mai aprig decât o făceau unele
proiecte ale boierilor cei mari, privilegiile boierimii. Dar, întrucât scopul lui era să înlocuiască o
cârmuire aproape exclusiv alcătuită din boierii cei mari cu cea a boierilor de rangul al doilea şi al
treilea, proiectul a fost viu combătut de boierii cei mari.”
(N. Djuvara, Între Orient şi Occident)

B. ,,Mai cuprinzător prin caracterul său reprezentativ a fost proiectul unei «republici aristo-
democraticeşti», redactat probabil de către logofătul Dimitrie I. Sturdza în 1802 […]. Deşi nu aveau
nicio intenţie să-şi diminueze rolul în treburile publice, ei preconizau participarea la guvernare a unor
elemente din întreaga ţară într-un divan de jos, ai cărui membri urmau să împartă anumite funcţii
executive şi legislative cu marii boieri, care făceau parte din divanul cel mare. Boierii şi-au exprimat şi
preocuparea pentru învăţământ şi pentru sănătatea populaţiei şi au cerut tratament egal atât pentru cei
mari, cât şi pentru cei mici în instanţele de judecată şi eliminarea abuzurilor în strângerea impozitelor.
Ideile lui Sturdza au reprezentat limita extremă a republicanismului din această perioadă […].”
(A. Iordache, Principatele Române în epoca modernă)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi un conducător politic precizat în sursa A. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la boierii români. 2p
3. Menţionaţi câte un autor de proiecte de modernizare, la care se referă sursa A, cât şi sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine egalitatea în interiorul clasei
boiereşti. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii. 7p
6. Prezentaţi alte două proiecte politice din secolul al XIX-lea, în afara celor la care se referă cele două
surse. 6p
7. Menţionaţi o caracteristică a proiectelor politice din secolul al XVIII-lea referitoare la statul român
modern. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Nici în Ţara Românească şi Moldova, spiritele moderne, boierii luminaţi cu toată seria de memorii
[…] nu au obţinut rezultate importante în sensul dorit. Marile puteri rivale – Turcia, adică puterea
suzerană, Rusia care se voia puterea protectoare a românilor şi a celorlalţi creştini ortodocşi din
Imperiul Otoman şi Austria – nu au luat măsurile necesare pentru îndeplinirea doleanţelor exprimate în
memoriile boiereşti. […]
Profitând de moartea domnului fanariot Alexandru Şuţu, la Bucureşti (ianuarie 1821), Tudor
[Vladimirescu] şi credincioşii săi pornesc acţiunea în Oltenia, unde aveau să organizeze locuri întărite.
La Padeş, este convocată Adunarea Poporului, care devine şi organ de conducere, cu rol de parlament
şi de armată naţională. […] Programul mişcării revoluţionare din 1821, cuprins în câteva documente –
mai ales în Proclamaţia de la Padeş – prevedea principiul suveranităţii naţionale, renunţarea la averile
rău agonisite, anularea dominaţiei străine, desfiinţarea privilegiilor feudale, […] reforma justiţiei, a
administraţiei, reforma şcolară, reforma fiscală, respectarea deplină a autonomiei ţării […].
Totuşi, revoluţia de la 1821 nu a fost zadarnică. Ea a transformat problema românească în subiect
de discuţie între marile puteri, care căutau să găsească o soluţie a revendicărilor românilor. Ca urmare
a mişcării, începând cu anul 1822 domnii fanarioţi au fost înlocuiţi cu domni români în Ţara
Românească şi Moldova, ceea ce marca o mare victorie a partidei naţionale. Programul de la 1821,
înfăptuit doar în mică măsură atunci, a fost reluat şi completat cu ocazia Revoluţiei din 1848-1849,
care s-a bazat şi pe experienţa trăită de oamenii lui Tudor.”
(I. A. Pop, Istoria românilor pentru elevi)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi un conducător politic la care se referă sursa dată. 2p

2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informaţie referitoare la marile puteri. 2p
3. Menţionaţi un conducător politic şi un program revoluţionar, la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la Adunarea Poporului. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la consecinţele mişcării revoluţionare,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia proiectele politice din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea au contribuit la consolidarea statului român modern. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,În 1599, oastea Ţării Româneşti, condusă de Mihai Viteazul (în numele împăratului habsburgic)
trece munţii în Ardeal, pe valea Buzăului, şi înfrânge oastea principelui local, cardinalul Andrei
Bathory, lângă Sibiu. Domnul Ţării Româneşti, în ciuda urii nobilimii, este proclamat principe al
Transilvaniei la Alba Iulia. În Transilvania, Mihai Viteazul a luat măsuri favorabile românilor, măsuri
care urmau să asigure egalitatea acestora cu celelalte naţiuni, şi a înfiinţat anumite instituţii comune
celor trei ţări. În 1600, aceeaşi oaste trece din nou munţii, de data asta spre răsărit, şi cuprinde în noul
organism politic şi Moldova. Astfel, la Iaşi, în vara anului 1600, Mihai Viteazul se intitula cu tâlc
«domnul Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată ţara Moldovei.» El devine, după cum apreciau
contemporanii în spirit umanist, un restitutor Daciae, adică acel principe care refăcuse vechea Dacie.
O refăcuse însă în folosul românilor, cum vor remarca, timid şi indirect, unii martori şi cum vor
sublinia apoi tot mai clar urmaşii. Unirea nu a durat, fiindcă nu numai nobilii maghiari, dar şi polonii,
habsburgii şi otomanii erau împotriva lui Mihai şi fiindcă refacerea Daciei în spirit modern şi în frunte
cu un prinţ român nu beneficia deocamdată de instituţiile şi de condiţiile necesare. De aceea, domnul
unificator a fost asasinat, la ordinul generalului imperial Gheorghe Basta, cu concursul nobilimii, lângă
Turda.” (I. A. Pop, I. Bolovan, Istoria Transilvaniei)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi un conducător politic precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două state medievale româneşti la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la acţiunile desfăşurate de Mihai Viteazul în
Transilvania. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la unirea Ţărilor Române, susţinându-l
cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în spaţiul românesc instituţia
centrală a avut un rol important în acţiunile diplomatice desfăşurate de români în secolele al XIV-lea –
al XV-lea. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă
cauzalitatea şi concluzia). 4p
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. „Practica democraţiei liberale implică existenţa regimurilor constituţionale. Contractul social

dintre popor şi putere este înscris în constituţii. Aceste constituţii au fost fondate pe regimuri
reprezentative şi pe separaţia puterilor. Toate regimurile de democraţie liberală considerau că
naţiunea este sursa suveranităţii. Pentru a pune în aplicare acest principiu, constituţiile au prevăzut
alegerea de către cetăţeni prin sufragiu universal a deputaţilor reuniţi în adunări, care votează
legile, bugetul şi controlează activitatea puterii legislative. Separaţia puterilor în stat este un alt
principiu fundamental al democraţiei liberale.
Democraţia liberală presupune libertatea de expresie a opiniei publice. Într-o democraţie
liberală, libertatea de expresie este un drept fundamental. Toate opiniile pot fi exprimate, chiar
dacă ele sunt sau nu favorabile guvernării. Această libertate de expresie se acompaniază natural
cu libertatea de întrunire şi cu libertatea presei.”
(despre democraţie)

B. ,,Regimul democrației liberale este, în primul rând, un regim democratic, ceea ce înseamnă că
cetățenii participă, direct sau indirect, la putere. Cea mai bună expresie a acestei democrații pare să fie
votul universal care permite tuturor cetățenilor adulți să-și desemneze reprezentanții. Dar acest tip de
democrație se vrea și liberală pentru că ea are drept scop menținerea și apărarea libertăților individuale.
(…)
Libertățile politice ca libertatea presei, întrunirilor, libertatea conștiinței, dreptul de a-și exprima în
libertate opiniile, siguranța de a nu fi arestat fără motiv. (…)
Libertatea economică e fondată pe ideea că economia se supune unor legi naturale și că statul nu
trebuie să le pertube pe acestea prin intervenții care ar risca să le denatureze funcționarea.
Liberalismul economic se proclamă apărătorul celor două postulate: inițiativa individuală și
proprietatea privată. Libertatea socială strâns legată de libertatea economică presupune că statul nu
trebuie să intervină în raporturile dintre patroni și salariaţi.”
(P. Milza, S. Bernstein, Istoria secolului XX)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarele cerinţe:

1. Menţionaţi, din sursa A, o ideologie politică. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la libertatea economică. 2p
3. Menţionaţi două principii politice democratice la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că naţiunea reprezintă sursa
suveranităţii. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi două practici politice totalitare specifice Europei secolului al XX-lea. 6p
7. Menţionaţi o deosebire între regimurile de extremă dreapta şi regimurile de extrema stângă. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,Congresul al II-lea al Partidului Muncitoresc Român fusese programat iniţial pentru anul 1954, la
şase ani după cel precedent, dar a fost amânat de câteva ori. După cum am arătat, în aprilie, 1954, în
urma unui proces înscenat, Gheorghiu-Dej obţinuse executarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, cel care îi
putea provoca prăbuşirea politică şi era rivalul său potenţial. Pentru a emula, în aparenţă, schimbările
de la Moscova, la Plenara Comitetului Central din 19 aprilie 1954, a fost constituită o «conducere
colectivă.» Poziţia de secretar general a fost înlocuită cu un secretariat format din patru membri,
condus de un prim-secretar. Gheorghiu-Dej, imitându-l pe Malenkov, a devenit prim-ministru, poziţie
pe care a deţinut-o până în octombrie 1955, când, înţelegând că sursa puterii era în continuare
Secretariatul Comitetului Central, a preluat funcţia de prim-secretar (…).”
(Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România)

B. ,,În perioada aprilie 1954-octombrie 1955, Gheorghe Apostol, omul de încredere al lui Gheorghiu-
Dej, a deţinut poziţia de prim-secretar. (…) Prin urmare, el nu avea nicio bază de putere în cadrul
birocraţiei partidului, rolul său principal fiind acela de a crea aparenţa unei împărţiri a puterii la vârful
P.M.R. [Partidului Muncitoresc Român].
Congresul al II-lea al P.M.R. s-a ţinut pe 23-28 decembrie 1955, la scurtă vreme după admiterea
României în Organizaţia Naţiunilor Unite împreună cu Bulgaria şi Ungaria, eveniment care a avut loc
pe 14 decembrie 1955.”
(Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi organizaţia internaţională precizată în sursa B. 2p

2. Precizaţi, din sursa A, o informaţie referitoare la Congresul al II-lea al P.M.R. 2p
3. Menţionaţi un lider politic şi formaţiunea politică la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că în cadrul conducerii
partidului existau unele rivalităţi. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi alte două practici politice totalitare din România, în afara celor la care se referă sursele
date. 6p
7. Menţionaţi o caracteristică a democraţiei postdecembriste din România. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,În 1949 a început colectivizarea forţată, adică o confiscare mascată a pământului individual,
terminată în 1962, după multe intimidări, abuzuri, arestări şi crime. Ţăranii se opuneau răpirii
pământurilor lor şi treceau la rezistenţe de diferite tipuri aproape peste tot. Până la urmă, 96% din
pământul arabil făcea parte din gospodării agricole colective. Se spune că pământul şi uneltele un mai
aparţineau ţăranilor ca persoane, ci comunităţilor de ţărani, când de fapt totul era controlat de stat. […]
S-a trecut şi la o industrializare forţată, cu baza în dezvoltarea industriei grele. Totul era trecut în
planuri cincinale şi decenale, care trebuiau să conducă numai la succese istorice şi la realizări epocale.
Partidul Comunist […] controla şi dirija totul. Celelalte partide, inclusiv cele aliate, au fost desfiinţate
pe rând. În fruntea partidului s-a aflat până în 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
România a fost singura ţară din blocul sovietic în care s-a organizat o rezistenţă armată îndelungată
în munţi, prelungită până în 1962. Rezistenţă a făcut şi Biserica Ortodoxă, alături de bisericile de alte
religii şi confesiuni. […]
După 1958, se văd mici semne ale unor schimbări: se retrag trupele sovietice, […] se strâng relaţiile
economice şi diplomatice cu statele occidentale şi cu alte ţări, […] sunt respinse planurile sovietice
privind transformarea României într-o anexă agricolă a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, un
fel de organizaţie economică a ţărilor socialiste.”
(I. A. Pop, Istoria românilor pentru elevi)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi organizaţia economică precizată în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi formaţiunea politică şi liderul politic, la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la rezistenţa anticomunista. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la procesul de colectivizare, susţinându-l
cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în România au existat practici
politice democratice în a doua jumătate a secolului al XX-lea. (Se punctează prezentarea unui fapt
istoric relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4p
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,Teritoriul provinciei a cunoscut o masivă colonizare. Potrivit lui Eutropius, Traian, după
cucerirea Daciei, a adus«o mulţime foarte mare de oameni din toate colţurile lumii romane pentru
popularea oraşelor şi cultivarea ogoarelor, căci Dacia fusese secătuită de bărbaţi în urma lungului
război al lui Decebal.» Afirmaţia este o vădită exagerare în ceea ce priveşte «secătuirea» de bărbaţi a
Daciei, fie şi pentru că se întâlnesc în armata romană unităţi militare ale căror efective erau recrutate
dintre daci, în timpul lui Traian şi Hadrian. Colonizarea a avut mai puţin rostul de a repopula un
teritoriu devastat de două războaie purtate într-un scurt interval, cât mai ales de a consolida stăpânire
într-un mediu care, cel puţin la început, nu putea fi decât ostil.”
(F. Constantiniu, O istorie siceră a poporului român)

B. ,,În urma războaielor câştigate de Traian şi a nimicirii regatului dac, noua provincie, care avea de
multă vreme relaţii comerciale destul de intense cu imperiul, a devenit o provincie de colonizare din
toată lumea romană. Exploatarea minelor de aur din Transilvania, care au adus un sprijin monetar
considerabil imperiului, a produs o puternică imigrare, încât chiar şi Hadrian, care se gândise la un
moment dat să părăsească din motive strategice postul acesta îndepărtat (…), a trebuit să renunţe la
proiect, ca să nu lase în mâna barbarilor un număr foarte mare de colonişti, stabiliţi acolo în timpul
domniei predecesorului său.”
(Gh. Brătianu, Despre Dacia Romană)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi autorul care a afirmat că «Dacia fusese secătuită de bărbaţi în urma lungului război al lui
Decebal.» 2p
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la contribuţia aurului dacic pentru Imperiul roman.
2p
3. Menţionaţi numele împăratului roman şi provincia pe care a cucerit-o, la care se referă atât sursa A
cât şi sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că în armata romană au fost
recrutate efective de origine dacă. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi viziunea a doi istorici străini care au abordat în scrierile lor ideea de romanitate a
românilor. 6p
7. Menţionaţi două idei formulate de istoricii români în sprijinul ideii de romanitate a românilor. 4p
Citiți, cu atenție, sursele de mai jos:

A. ,,Teritoriul provinciei a cunoscut o masivă colonizare. Potrivit lui Eutropius, Traian, după cucerirea
Daciei, a adus «o mulțime foarte mare de oameni din toate colțurile lumii romane pentru popularea
orașelor și cultivarea ogoarelor, căci Dacia fusese secătuită de bărbați în urma lungului război al lui
Decebal.» Afirmația este o vădită exagerare în ceea ce privește «secătuirea» de bărbați a Daciei, fie și
pentru că se întâlnesc în armata romană unități militare ale căror efective erau recrutate dintre daci, în
timpul lui Traian și Hadrian. Colonizarea a avut mai puțin rostul de a repopula un teritoriu devastat de
două războaie purtate într-un scurt interval, cât mai ales de a consolida stăpânirea într-un mediu care,
cel puțin la început, nu putea fi decât ostil.”
(F. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)

B. ,,Până în secolul VI, cele două Moesii au fost un puternic centru de romanizare, dar invazia slavilor
și mutarea centrului lor de greutate la sud de Dunăre, au făcut ca nucleul romanității dunărene să
rămână în fosta Dacie Traiană și în zonele vecine. Slavii reprezintă un al treilea element, secundar, cu
un anumit rol în configurarea personalității românilor, deși influența lor a fost târzie, în momentul când
formarea poporului român era în faza finală. Slavii au jucat pentru români rolul pe care l-au avut
elementele germanice în cazul popoarelor din apusul și sudul Europei.”
(I.A. Pop, Românii și România)

Pornind de la aceste surse, răspundeți următoarelor cerințe:

1. Numiți un conducător politic precizat în sursa A. 2p

2. Precizați, din sursa B, o informație referitoare la slavi. 2p
3. Menționați câte un spațiu istoric la care se referă sursa A și sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care se referă la continuitatea dacică sub
stăpânirea romană. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentați viziunea a doi istorici români din secolul al XIX-lea prin care au susținut ideea de
romanitate a românilor. 6p
7. Menționați o cauză pentru care istoricii s-au implicat în abordarea ideii romanitate a românilor. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,Ce s-a întâmplat, însă, se pune întrebarea, după evacuarea legiunilor şi a funcţionarilor,
poruncită de Aurelian? Nu reprezintă aceasta o cezură ce marchează ştergerea totală a influenţei
romane în Dacia şi face imposibilă continuitatea? Totuşi, în legătură cu această problemă, descoperirea
de monede este deosebit de elocventă. Există un hiatus incontestabil, dar el nu depăşeşte ultimul sfert
al veacului al III-lea - şi aceasta cu unele excepţii -, adică exact perioada de care a avut nevoie moneda
imperială ca să se stabilizeze şi să redobândească, graţie reformelor lui Diocleţian şi mai ales
Constantin cel Mare, o valoare sigură. În Banat nu există nici măcar această întrerupere, iar peste tot
restul teritoriului Daciei tezaurele monetare oferă din nou serii romane începând cu domnia lui
Constantin, prelungindu-se în mai multe puncte până în epoca monedelor bizantine din secolul al VI-
lea şi chiar din secolul al VII-lea.”
(Gh. I. Brătianu, O enigmă şi un miracol: poporul român)

B. ,,Admigrarea română din dreapta Dunării, care trebuie deci s-o admitem, nu alteră caracterul de
continuitate al elementului roman în Dacia Traiană, aşa că se păstră tradiţia despre originea
dacoromânilor din timpul dominaţiei romane asupra acestei ţări. Partea rămasă în Dacia, după
pierderea provinciei, formă elementul fundamental, din care se născu poporul dacoromân. Adaosul
primit succesiv din dreapta Dunării contribui mai mult la întărirea numerică a acestuia, decât la
întemeierea lui. Până în secolul al VII-lea, când începe admigrarea de care e vorba, s-au putut păstra în
părţile muntoase ale Daciei încă destul element roman, pentru ca continuitatea să nu fie aici nicidecum
întreruptă. Argumentul toponimic împreună cu tradiţia istorică pun aceasta, cum am văzut, afară de
îndoială.”
(Dimitrie Onciul, Scrieri istorice)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi un conducător politic precizat în sursa A. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la admigrarea românească din dreapta Dunării. 2p
3. Menţionaţi două spaţii istorice la care se referă sursa A. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că procesul de formare a
poporului şi limbii române se bazează şi pe emigrarea populaţiei din dreapta Dunării. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentaţi viziunea istoricilor din secolul al XVIII-lea cu privire la ideea romanităţii românilor. 6p
7. Menţionaţi o cauză pentru care în abordarea ideii de romanitate a românilor s-au implicat istoricii
occidentali. 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Într-o atmosferă de înfruntări sociale, politice şi ideologice şi de resentimente, apărea la

Viena, în 1781-1782, lucrarea […] în trei volume, semnată de F.J. Sulzer, lucrare care lansează teoria
imigraţionistă. Autorul ei era un ofiţer de origine elveţiană, venit în Principate în 1776. […]
Ideea centrală a lucrării lui Sulzer este originea sud-dunăreană a românilor, de unde la sfârşitul
veacului al XII-lea şi la începutul veacului al XIII-lea au emigrat în două etape la nord de Dunăre – sub
domnia lui Isac al II-lea Anghelos (1185-1195), din pricina apăsării social-economice şi politice
bizantine, şi după invazia mongolă, care a depopulat teritoriul regatului maghiar – unde i-ar fi găsit pe
unguri şi pe saşi în aşezări statornice şi cu instituţii temeinice […].
Replica românescă a fost dată de corifeii Şcolii Ardelene [Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru
Maior] participanţi la mişcarea Supplex-ului. […]. Tezele corifeilor Şcolii Ardelene – originea romană
pură a românilor şi continuitatea neîntreruptă a elementului romanic pe teritoriul vechii Dacii în evul
de mijloc – sunt susţinute de argumente preluate de la cărturarii români […] şi din lucrările erudiţilor
europeni studiate de ei în bibliotecile din Viena şi Roma.”
(L. Bârzu, S. Brezeanu, Originea şi continuitatea românilor)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi conducătorul politic precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi un spaţiu istoric la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi doi cărturari români, la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la ideile lui Sulzer. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la tezele Şcolii Ardelene, susţinându-l cu
două argumente selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia ideile privind romanitatea
românilor au fost influenţate de contextul politic existent în secolul al XIX-lea. 4p