Sunteți pe pagina 1din 3

Analiza Tranzactionala

Derularea unei sedinte


Se pot distinge doua mari etape in terapia AT:
Intelegerea functionarii mecanismului psihologic – inca de la primele sedinte, pacientul des-
copera maniera in care s-a structurat si invata sa repereze diferite stari ale eului in care se afla cel
mai des si atingerea obiectivului – in cadrul protector al terapiei, terapeutul da individului noi
permisiuni, cea de a simti, de a gandi, de a actiona in functie de ce resimte el insusi, si nu in
functie de ceilalti. El poate sa-l conduca si astfel sa-l ajute sa regaseasca acel Copil Liber si sa
„vindece” Copilul Ranit; sa structureze un Adult obiectiv; sa faca mai puternic un Parinte
pozitiv in ipostaza de aparator…
Astfel individul isi recapata incetul cu incetul increderea in sine si devine posibil pentru el sa-si
exprime emotia adevarata, la momentul potrivit, in fata persoanei potrivite.
Indicatii
AT este foarte eficace in terapia de cuplu, analizind schimburile intre soti.
AT aduce la lumina jocurile de putere, analizeaza pozitiile de viata ale fiecaruia si ajuta sa se
mearga spre o relatie de intimitate.
Psihoterapia de cuplu și familie furnizează un cadru confidențial și echilibrat al dialogului care
permite fiecărei persoane din cuplu să fie auzită și să fie ascultată.
Poate fi considerată o oglindă în care se pot distinge clar, din punct de vedere emoțional și
rațional, dificulățile din cadrul relației de cuplu sau familie, dar și potențialul și direcția de
schimbare.
Sunt identificate metode prin care cuplul sau familia pot prelua controlul propriului destin, metode
prin care informații relevante sunt puse pentru prima oară în discuție și astfel se face primul pas
către o cunoaștere mai bună a celuilalt, a nevoilor individuale și a nevoilor comune, comunicarea
începe să se îmbunătățească iar conflictele devin probleme a căror soluție este identificată și
adaptată în favoarea relației.
Abordarea individualistă - atunci când doar un membru se implică în procesul terapeutic- a
problemelor de cuplu poate să afecteze negativ procesul terapeutic și în unele cazuri cuplul sau
familia. Relația reprezintă o entitate non-singulară și este recomandat ca intervenția să se
îndrepte către reorientarea relației spre comunicarea cu celălalt. Una dintre provocările terapiei de
cuplu sau familie este ca fiecare persoană din relație să își schimbe propriile reacții la
comportamentul partenerului. Alte provocări caracteristice sunt întâlnite în constructia
procesului terapeutic în cadrul căruia se divulgă evenimente controversate, rușinoase, revelatoare
pentru terapie sau secrete bine păzite până în acel moment, de asemenea, importante și
îndreptate către scopul terapiei. Nu toate cuplurile se pot exterioriza la un asemenea nivel în
cadrul primelor ședințe terapeutice, acest lucru de multe ori fiind un proces de durată.
În terapia de cuplu sau familie se pot evidenția următoarele elemente:
- Se identifică modele de comportament cu influențe negative
- Se analizează și se înțeleg cauzele emoționale/raționale ale acestor comportamente
- Se reorganizează și se adaptează tipul de răspuns emoțional
- Se identifică noi modele de interacțiune.
- Se introduc noile răspunsuri emoționale în modele de interacțiune benefice relației
- Se dezvoltă atașamentul între partenteri
- Se dezvoltă menținerea sentimentului individual și comun de intimitate etc.
Modelul lui Berne în relația de cuplu

Jurnal de Cuplu

Eric Berne este un celebru psihiatru si psihoterapeut, întemeietorul “analizei


tranzacționale”, care descrie personalitatea umană şi relaţiile interpersonale din perspectiva
celor trei stări ale eului: Eul Copil, Eul Părinte şi Eul Adult. Toate cele trei formează
personalitatea unui om și se referă la un set de comportamente, gânduri şi raţionamente,
emoţii şi sentimente, asociate şi activate de o situaţie de viaţă. În fiecare dintre noi, există
aceste stări de la o vârstă foarte timpurie şi până la una înaintată. Astfel, modul în care ne
raportăm la problemele noastre emoționale, sociale sau de mediu își are rădăcinile în modul în
care am gestionat trăiri și situații încă din primii ani de viață.
Cum se manifestă cele 3 stări?
Copilul este partea creativă, emoțională, spontană a unui om. Eul Copil se referă la sentimente,
atitudini sau comportamente impregnate de experienţele pozitive sau negative din copilărie.
Acesta însumează emoţiile, satisfacţiile, plăcerile şi neplăcerile, regretele, anxietăţile şi temerile,
furia. Este starea prin care se exprimă spontan nevoile şi dorinţele noastre, emoţiile şi
sentimentele. Cuvintele care definesc Eul Copil sunt ”vreau” și ”îmi place”. El reprezintă
totodată şi resursa de creativitate, intuiţie, spontaneitate. Eul Copil este cel care se bucură, se
întristează, râde, plânge, respinge, are fantezii, dar poate fi și egocentric, manipulator,
necontrolat. El este sursa energiei şi a entuziasmului.
Părintele este ca un magnetofon, el înregistrează principiile de viață, prejudecățile, codurile care
trebuie respectate în societate. Eul Părinte înseamnă trăiri, idei şi comportamente preluate de la
părinţi sau alte figuri parentale semnificative pentru noi în copilărie. Acesta cuprinde cerinţele,
valorile, regulile, normele, opiniile, judecăţile pe care o persoană le-a interiorizat în copilăria sa.
Părintele din noi este acea parte care dictează reguli conform cărora îşi doreşte să trăim. Multe
din aceste reguli sunt aceleaşi pe care părinţii noştri ni le-au impus în timpul copilăriei. Eul Părinte
poate fi definit sintetic prin cuvântul ”trebuie”. Acesta folosește un comportament autoritar,
impune, blamează, amenință, dă ordine, dar și protejează, consolează, se dedică celorlalți.
Adultul este precum un computer care procesează datele introduse conform unui program bazat
pe logică. Eul Adult este caracterizat de un set autonom de sentimente autentice, atitudini şi
comportamente adecvate situaţiei prezente. Eul Adult caracterizează comportamentul realist, logic
şi raţional. Este cel care pune întrebări, care menţine atitudinea noastră de curiozitate şi
interogare asupra lumii. Acesta va folosi întrebări și cuvinte precum: ”cine, când, cum, ce și, mai
ales, pot”. Eul Adult este cel care se informează, compară, evaluează, analizează, învaţă,
reflectează, înţelege, comunică, ia decizii, rezolvă probleme, negociază. El facilitează eficienţa şi
reuşita în atingerea scopurilor propuse. Acesta permite integrarea armonioasă și echilibrul
dintre dorințe, plăceri (copil) și norme/reguli (părinte).
Așa cum am spus la început, în fiecare persoană se dezvoltă cele 3 stări ale Eu-lui. Ele
conțin gânduri, raționamente, emoții, sentimente, norme și comportamente.
Tema centrală a analizei tranzacționale este existența unui scenariu de viață pe care copilul îl
face încă din primii 6 ani de viață, scenariu care stabilește ce fel de persoană va fi, ce fel de
oameni va întâlni (acei oameni care ii vor permite să se desfășoare asa cum și-a propus), dacă va
fi un învingător sau învins, victimă sau acuzator. Parinții au un rol esențial în conturarea
scenariului, iar nevoia părintelui de a transmite precepte, modele si comenzi depășește cu mult
nevoia copilului de programare parentală. Terenul este, deci, fertil pentru întipărirea principiilor
părinților. Personalitatea sănătoasă presupune o dezvoltare armonioasă şi distinctă a tuturor
stărilor eului.
Scenariul de viaţă: se structurează încă de timpuriu în urma interacţiunilor cu părinţii sau cu alte
persoane şi reprezintă o modalitate de-a structura realitatea prin atribuirea de roluri, atât sieşi, cât
şi celorlalţi. Doru Buzducea (1997, p.149), citându-l pe Th. Harris distinge 4 scenarii existenţiale:
1. Eu sunt O.K.- Tu eşti O. K. – Este un scenariu sănătos de viaţă. Se întâlneşte la oamenii care
au avut o copilărie normală, fericită.
2. Eu sunt O. K. – Tu nu eşti O.K. – Scenariu paranoid de raportare la realitate. Se întâlneşte la
persoanele care au fost tratate în copilăria timpurie cu indiferenţă şi ironie.
3. Eu nu sunt O. K. – Tu eşti O. K. – Este un scenariu “depresiv” de viaţă care se formează la cei
cărora nu li s-au îndeplinit nevoile fundamentale în copilărie.
4. Eu nu sunt O.K. – Tu nu eşti O.K. – Este un scenariu de inutilitate. De obicei se întâlneşte la
persoanele care au fost tratate în timpul copilăriei cu brutalitate. Este specific psihoticilor.
Este important să înțelegi scenariul după care funcționezi, pentru a-ți putea vindeca rănile din
copilărie dacă e cazul, astfel încât să ai parte de relații normale și fericite în viața ta.
Și cum fiecare persoană cu eu de copil își caută un ”părinte” și fiecare persoană cu eu de părinte
își caută un ”copil”, în relația de cuplu partenerii se vor atrage la fix în acest sens. Nu întâmplător
veți vedea cupluri în cadrul cărora păreți să asistați la o relație părinte-copil, în locul unei relații de
la adult la adult. Din acest motiv, este de verificat și de observat în cadrul fiecărui cuplu, ce rol
adoptă cei doi parteneri. Astfel, prin conștientizare și adoptarea unor exerciții de comunicare și
acțiune, ambii parteneri își pot cultiva eul de adult, astfel încât să își poată construi o relație de
cuplu sănătoasă, matură și împlinită.
Rezistente in terapia de cuplu
Forma favorita de rezistenta in grupul de terapie maritala,utilizata de catre membrii fara
experienta, poate lua forma jocului denumit "Sala de judecata".
Barbatul spune grupului o luuunga poveste despre ceea ce a facut nevasta, incercand sa obtina
sustinere pentru sine. Atunci nevasta isi expune propria aparare, explicand grupului ceea ce a
facut barbatul ei, pentru a isca purtarea ei.
In fiecare caz se asteapta ca grupul sa functioneze ca un juriu, iar terapeutul ca un judecator.
Exista doua cai pentru ca acest lucru sa inceteze.
Una este de a abandona jocul si de a fi provizoriu de acord cu reclamantul, pentru ca apoi sa fie
intrebat cum se simte. Apoi terapeutul il contrazice pe reclamant si il intreaba cum se simte in
acest caz.
Acest instrument nu ar trebui folosit mai mult de doua sau trei ori pe an.
O alta cale este de a interzice jocul. Li se transmite membrilor grupului ca se pot adresa la
persoana intai vorbind despre ei insisi, ori catre partenerii lor, vorbind la persoana a doua, si ca nu
trebuie sa foloseasca persoana a treia.
Exista cupluri care nu isi vorbesc niciodata in timpul sedintelor de grup.
Terapeutul enunta o axioma morala "Ar fi bine daca sotii si-ar vorbi unul altuia din cand in cand"

S-ar putea să vă placă și