Sunteți pe pagina 1din 53

EVALUARE CLINICĂ ARTICULARA ŞI

MUSCULARĂ
SUB REDACŢIA: CONF. DR. LIVIU PO
AUTORI: DR. ALEXANDRINA NI
DR. 10 AN ON DR. LUMINIŢA P DR. RODICA UNG DR LÁSZLÓ IRS DR. LIVIU P
EDITURA MEDICALĂ UNIVERSITARĂ „lULIU HAŢIEGANU" CLUJ 2002
redacţia LIVIU POP

ALEXANDRINA NICU, lOAN ONAC, LUMINIŢA POP, :CA UNGUR, LASZLO IRSAY, LIVIU
POP
.UARE CLINICĂ ARTICULARĂ ŞI MUSCUURĂ 973 - 8385-39-3
ireptun/e aceste/ ediţii sunt rezervate Editurii Medicale Universitare iaţieganu". Tipărit în România. Nici o parte
din aceasta lucrare nu 7 reprodusa sub nici o formă, prin nici un mijloc mecanic sau ic, sau stocata intr-o bază de
date fără acordul prealabil, în scris, al
h t © 2002
\ MEDICALĂ UNIVERSITARĂ " lULIU HAŢIEGANU" CLUJ-NAPOCA
hctare computerizată: LÁSZLÓ IRSAY
Medicală Universitară "luliu Hap'eganu'CLUJ-NAPOCA
tea de Medicină şi Farmacie "luiiu Haţieganu" Cluj - Napoca. Napoca, 13, Emil Isac st. tel. + 40-64-
197256, Fax: +40-64-196585
rof. Dr. Liviu Vlad
utat la tipografia Universităţii de Medicină şi Famiacie "luliu Haţieganu" ica, str. Moţilor 33, telefon : + 40-064-

Introducere. *
Examinarea şi studiul clinic al aparatului mio-artro-kinetic presupune la ora actuală parcurgerea a doua paliere:
în primul rînd se efectuează inventarierea simptomeior subiective şi obiective prezente la nivelul articulaţiilor şi
muşchilor interesaţi în procesul patologic, după care se trece la evaluarea funcţională, la aprecierea funcţiei
articulare şi musculare prin metode simple, de obicei manuale, aplicabile la patul bolnavului. Se practică aşa-
numita testare (testing) articulară şi musculară, care apreciază şi obiectivează totodată, nivelul funcţional
actual, orientând asupra gradului de incapacitate, cît şi asupra alegerii programelor de recuperare. Reprezintă o
metoda simplă, foarte practică, de urmărire în timp a progreselor înregistrate de pacient, fapt ce permite şi
aprecierea duratei programelor de recuperare, ne semnalează şi eventualele stagnări sau chiar regresări ale
performanţelor pacientului, putând interveni astfel în timp util prin modificarea parametrilor şi conţinutului
programelor de recuperare.
Evaluarea clinică se face în principal manual, cu o dotare tehnică minimală (goniometre, rigle, tabele, etc),
oferind rapid date utile asupra valorii funcţionale articulare şi musculare.
Este o metodă simplă, uşor de însuşit de către o persoană cu o pregătire corespunzătoare în domeniul recuperării
(nu neapărat superioară), oferind date care se înregistrează şi apoi se compară cu scorurile testărilor ulterioare.
Necesită totuşi, pentru o fidelitate maximă, o experienţă suficientă şi un exerciţiu riguros în domeniul practicii.
Testarea manuală articulară şi musculară nu poate fi eludată sau înlocuită când examinăm, şi mai ales când
întocmim programele complexe de recuperare, în bolile reumatologice, post-traumatice ale aparatului locomotor
şi neurologice.
într-o serie de afecţiuni, cum este poliartrita reumatoidă, evaluarea funcţională musculo-articulară se face prin
aprecierea, mai degrabă a posibilităţii de îndeplinire a unor activităţi zilnice uzuale, (ADL),utilizând lanţuri
cinematice mai mult sau mai puţin complexe, motiv pentru care am detaliat şi acest capitol al examenului
manual.
Cu titlu informativ, am prezentat o serie de tehnici noi , bazate pe aparatură electronică complexă, care
determină cu mare exactitate valoarea funcţională mio-artro-kinetică, dar care, deocamdată în zona noastră de
activitate nu pot înlocui testarea manuală.
Lucrarea de faţă a fost elaborată de un colectiv valoros de specialişti ai Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-
Napoca, cu o bogată experienţă practică şi didactică în pregătirea multor studenţi şi mai ales rezidenţi în
specialitate, ea adresându-se mai ales studenţilor din colegiile de Balneofizioterapie, medicilor rezidenţi care se
pregătesc în specialitate, dar şi medicilor de familie sau medicilor specialişti care doresc să-şi perfecţioneze
cunoştinţele în domeniu.
Convinşi de perfectibilitatea textului elaborat, aşteptăm cu încredere dar şi cu emoţie, părerile colegilor noştri, în
vederea îndreotării neaiimcnriinr brevierí
ivities of daily living ravitational
iculatia temporo-mandibuiarä
tional Independence Measure
ravitatie
3R radial carpian
3R ulnar carpian
angian
alangian distal ilangian proximal
TIITATE motoric cerebralá nt
CAPITOLUL I - GENERALITĂŢI. MODALITĂŢI DE MĂSURARE A. AMPLITUDINII DE MIŞCARE.
SISTEME DE ÎNREGISTRARE INTERPRETAREA VALORILOR GONIOMETRJCE.
Definiţie:
Bilanţul articular este măsurarea amplitudinii de mişcare în articulaţie, pe toate direcţiile de mişcare.
Motivaţie: evaluarea clinică musculo-articulară este necesară în practica kinetoterapeutică din mai multe motive:
pentru diagnosticul funcţional al bolilor aparatului locomotor;
pentru standardizarea şi cuantificarea gradului de disfuncţionalitate şi a forţei de
mişcare a unui segment;
pentru alcătuirea unui program de lucru adecvat nivelului funcţional găsit;
pentru obiectivare şi urmărire în dinamică a rezultatelor acestor programe
aplicate;
pentru studii de ergonomie
Termeni noi: i
,^danţ articular" sau „testing articular" ,,.(,.
„Bilanţ muscular"; „ Grade de libertate " - -i' ' o-ir A
„Bilanţglobal"; „sintetic"; „poziţie de referinţă" - • -^f '•-
Se apreciază limita maximă reală a unei mişcări, mai ales la persoanele cu dureri articulare sau necooperante şi
se aproximează unghiul articular (direct, fără goniometru) sau se apreciază exact prin măsurare cu goniometrul.
Acurateţea măsurării diferă după obiectivul bilanţului:
pentru orientare se admit variaţii de 8-10°;
pentru programul de kinetoterapie 5-6°; ,.
pentru studiu sau cercetare sub 3°.
Mobilitatea articulară este capacitatea segmentelor ce formează o articulaţie de plasate unele în raport cu altele.
Mişcările nu sunt în mod obligatoriu de mare idine. Examenul mobilităţii articulare trebuie efectuat în mod
pasit', dar şi activ, tatea activă apelează la funcţia neuromotorie a subiectului, riscând să inodifice lanţa
respectivă. Există o diferenţă de amplitudine articulară între mobilizarea ;i cea pasivă, aceasta din urmă fiind
mai mare cu câteva grade . oduri de măsurare a amplitudinii de mişcare
aluarea vizuală, subiectivă, directă. Se trasează imaginar un unghi de 90°, irea lui şi bisectoarea unghiului
complementar, de 135°, toate aceste unghiuri ;entrul pe articulaţie. Se apreciază unghiul format între segmentul
mobil de i şi una dintre aceste linii.(Fig 1.)
Fig.l
ajutorul unui goniometru (goniometria)
Aprecierea amplitudinii de mişcare articulară se referă atât la mişcările active, la cele pasive. Mişcările active
sunt executate de subiect la ordinul torului, iar cele pasive se obţin prin manipulare cu prudenţa şi blândeţe de
iminator, în timp ce subiectul îşi relaxează segmentul de membru manevrat. \precierea prin goniometrie este
metoda obiectivă. Există goniometre foarte goniometrul lui Tuefferd, al lui Balthazard pentru articulaţiile mici,
aceia al lui i, al lui Ch. Rocher,etc.) toate având la bază acelaşi principiu de construcţie, "el mai răspândit
goniometru este alcătuit din două braţe, unite printr-un u o scară dublu gradată care arată unghiul citit, dar şi
valoarea unghiului entar, fixat de jur-împrejurul axei comune (Fig. 2.a).Braţul fix are o scară în unghiuri, iar cel
mobil este prevăzut cu o săgeată care permite citirea
unghiului ce se formează între cele două braţe. La efectuarea goniometriei se va ţine
cont de câteva reguli:
-goniometrul se va plasa întotdeauna în spatele axei articulare, cu centrul său pe centrul articulaţiei: Ch. Rocher
recomandă marcarea pe piele a centrului feţelor anterioară, posterioară şi laterală articulară, unde se proiectează
centrul articulaţiei, -braţele goniometrului vor fi aliniate exact, fie după axele longitudinale ale segmentelor care
alcătuiesc unghiul articular de măsurat, fie vor urmări exact nişte repere osoase bine definite, specifice fiecărei
articulaţii.
-goniometrul se aplică perfect pe tegumente, urmând fidel mişcările segmentelor. Aceste condiţii enunţate nu
sunt întotdeauna uşor de îndeplinit, iar metoda este grevată de unele dezavantaje (dificilă, incomodă şi
imprecisă).
-citirea unghiului poate fi de două feluri: directă, atunci când pe goniometrul cu două braţe se citesc O °, care
corespund poziţiei de referinţă; indirectă, atunci când articulaţia de examinat nu se găseşte în poziţia de
referinţă, ci o aşa- zisă poziţie de sosire. în acest caz, se scade sau adună, după caz, valoarea unghiului de la care
s-a pornit. De exemplu la articulaţia cotului (Fig. 2.b).
Fig. 2 a. Goniometrul cu două braţe
b. Goniometrul Labrique
Modul de efectuare a goniometriei:
Fig. 2c şi 2d prezintă un alt tip de goniometru extrem de ingenios, Rippstein, care este prevăzut cu un ac
indicator supus acţiunii gravitaţiei, ce indică permanent verticala. Un braţ permite citirea valorii unghiului
format între el şi linia verticală, reprezentat printr-un ac indicator sau reper cu plumb, mobil în jurul axului unui
cadran gradat.
t goniometru se orientează întotdeauna în plan vertical. în cazul pacientului aflat tostatism, goniometrul va
măsura unghiurile de abducţie-adducţie şi flexie-sie (plan sagital şi frontal). în cazul pacientului în decubit,
unghiurile de flexie, ;ie, rotaţie internă şi externă; la pacientul în decubit lateral, unghiurile de ţie-adducţie şi
rotaţii internă şi externă (plan transversal şi frontal). Braţul unic al goniometrului se va aplica pe axa
longitudinală a segmentului urmărind reperele osoase.
Braţul fix poate fi considerat ca fiind chiar acul indicatorului cu plumb (ce mereu verticala).
Particularitatea determinărilor cu acest tip de goniometru constă în faptul că nu cesară suprapunerea centrului
goniometrului cu centrul articulaţiei, deoarece ! pot măsura unghiuri paralele, de aceeaşi valoare cu unghiul în
cauză.
miometrul Rippstein
Fig. 2d
surarea distantei dintre două puncte notate pe cele două segmente ce unghiul de mişcare.
mpararea în timp a acestei distanţe dă valoarea modificării amplitudinii de
urarea cu ajutorul pendulului (firului de plumb) a verticalităţii.
Unghiul măsurat semnifică deplasarea maximă a segmentului de la verticală. Măsurătoarea se face doar pentru
coloana vertebrală, unde linia verticală reprezintă elementul de referinţă constant.
e.Executarca de radiografii în poziţii funcţionale (la excursiile maxime ale unei mişcări).
1.2. Sisteme de înregistrare
Mişcarea articulară se exprimă în grade cuprinse în intervalul 0-180°. Se pleacă de la O POZIŢIE DE START,
de zero (de la 0° la 180°). Poziţia de „zero", de start, de pornire, este cea anatomică, cu corpul în ortostatism,
braţele pe lângă corp, palmele privesc înainte, piciorul formează un unghi de 90° cu gamba (Fig. 3).
Fig. 3 Poziţia de referinţă, de zero, neutră - în plan frontal
Fig. 4 Gradele de libertate ale fiecărei articulaţii sunt definite prin mişcările realizate în cele trei planuri,
a căror intersecţie corespunde cu centrul articulaţiei F-E - în plan sagital; ABD-ADD -în plan frontal; RI-RE -
în plan transversal. Notă explicativă. F=flexie E=extensia ABD=abducţia ADD^adducţia RI=rotaţia internă
RE=rotaţia externă
ifrele se înregistrează astfel:
în tabele, trecute două câte două (mişcările opuse; F-E, ABD-ADD etc), în continuare comparativ stânga cu
dreapta, alături de valorile normale (standard). Se înscriu în evoluţie aceste valori ^
în diagramă. Charles Rocher introduce sistemul de înregistrare, constând în utilizarea unor cercuri concentrice,
ce integrează toate mişcările normale sau patologice dintr-o articulaţie. Cercurile se numerotează din 5-10° în 5-
10° (5,10,20 etc). Ele sunt întretăiate de raze care formează segmente din 10 în 10°, la dreapta şi la stânga
verticalei. Se marcheză flexia în sus, extensia în jos, adducţia la dreapta, abducţia la stânga, rotaţia internă şi
pronaţia - oblic stânga, iar rotaţia îxternă şi supinaţia - oblic dreapta, pe razele de 10°.
Prin unirea punctelor se obţine o suprafaţă reprezentând zona de mişcare a irticulaţiei. într-o redoare articulară,
diagrama se înscrie în interiorul celei lormale, iar într-o laxitate articulară, ea e în afara celei normale. (Fig.5)
;-5 Diagrama lui ROCHER
ţrpretarea valorilor goniometriei
Unghiul măsurat se compară cu unghiul corespunzător la segmentul teral, ori cu valorile standard ale
amplitudinii maxime ale mişcării articulare.
Valorile normale se stabilesc pe bază unor medii ale valorilor din populaţia sănătoasă, de ambele sexe, de
diferite vârste şi cu antrenament diferit (vezi tabelul anexat).
Valorile normale pot varia după autor. . . i
în activitatea zilnică se utilizează rar amplitudinile maxime ale mişcărilor articulare. Acestea sunt valori „de
lux". De obicei se utilizează unghiurile imediat vecine cu poziţia de repaus articular (poziţia de funcţiune). Ele
alcătuiesc „sectorul uţij de mobilitate".
Coeficientul funcţional de mobilitate- noţiune introdusă de Charles Rocher, se utilizează pentru a diferenţia
importanţa pentru funcţia articulară a diverselor sectoare de mobilitate ale unei articulaţii date.
Fiecare tip de mişcare are anumiţi coeficienţi elementari de mobilitate, care se însumează, rezultând un
coeficient global funcţional.
Coeficientul funcţional de mobilitate = grade (°) x coeficientul funcţional corespunzător sectorului de mişcare
(se ia din tabelul I).
Ex: flexia genunchiului de 70°.
(45°x0,9) + (70°-45) x 0,7 = coef funcţional de mobilitate al flexiei genunchiului; unde 0,9 este coeficient
funcţional pentru sectorul 0-45°; 0,7 = coeficient funcţional pentru sectorul 45-90°.
1.4. Reguli generale de efectuare a bilanţului articular
1.4.1 Reguli generale de tehnică a bilanţului articular
1. Confort pentru pacient şi examinator.
2. Indoloritate
3. Informare prealabilă a pacientului ,,],'.
4. Colaborare cu pacientul (pentru bilanţ articular este necesară relaxarea musculară, întrucât este o manoperă
pasivă, iar pentru testare musculară este nevoie de participarea pacientului, fiind activă).
Reguli proprii bilanţului articularf goniometriei)
tul de testat se posturează fie în poziţia de zero, fie într-o poziţie preferenţială
etrul se aplică pe partea laterală a articulaţiei, cu câteva excepţii (supinaţia se in poziţia intermediară).
goniometrului se poziţionează paralel cu axele longitudinale ale segmentelor ;sc articulaţia (axele de mişcare),
îtrul nu se presează pe tegument.
lă mişcări efectuate pe două direcţii opuse (ex. F-E) se vor măsura separat, -eună, (se face suma lor, care ne redă
gradul de mobilitate a articulaţiei într-
e mobilitate al articulaţiei este egal cu valoarea unghiului maxim măsurat ;acă din poziţia zero. Altfel, se scade
din această valoare valoarea unghiului -a pornit (fiind o poziţie preferenţială).
iul şi cotul nu au extensie. Se măsoară deficitul de extensie, care scăzut din xim de flexie realizat dă gradul de
mobilitate al genunchiului (cotului), la vertebrală şi la degete se utilizează goniometre speciale.
I ''
Mişcarea Sectorul de Coeficientul
mişcare
Flexie 0-90° 0,4
90-130° 0.2
130-170° 0,1
Abducţie 0-45° 0,3
45-90° 0,2
90-180° 0,1
Rotaţie internă Indiferent de
Rotaţie externă sector 0,1
Retropulsie
şi Flexie 0-20° 0,4
20-80° 0,6
80-100° 0,9
100° 0,4
Supinaţie 0-30° 0,4
30-90° 0,2
Proiiaţie 0-30° 30-60° 60-90° 0,4 0,2 0,1

Pumn Flexie 0-30° 30-75° 0,7 0,4 0,2


75°

Extensie 0-30° 30-80° 80° 0,9


0,5 • 0,1

Abducţie Adducţie Indiferent de sector 0,2

Şold Flexie 0-45° 45-90° 90-150° 0,6 0,4 0,1

Abducţie 0-15° 0,6 0,4 0,1


15-30°
30-60°
Rotaţie externă 0-30° 30-80° 0,3 0,1

Adducţie Extensie Indiferent de sector 0,2


Rotaţie internă

Genunchi Flexie 0-45° 45-90° 90-160° 0,9


0,7 0,4
Glezna Flexia dorsală 0-20° 20-70° 2
0,5

Flexie plantară 0-20° 20-70° 2


0,2

(continuare)
1.5. Testingul muscular - definiţie, poziţiile de testare
Definiţie: Testingul muscular este un sistem de tehnici de examinare manuală pentru evaluarea forţei fiecărui
muşchi sau grup muscular. Scopuri
1. Elaborează un diagnostic funcţional şi un diagnostic de nivel lezional (leziuni ale măduvei, plexurilor sau
trunchiurilor nervoase)
Elaboreză programul de recuperare secvenţial
Determină tipul de intervenţie chirurgicală (transpoziţia tendo-musculară) stabileşte prognosticul funcţional.
5.1 Reguli de efectuare specifice testingului muscular
[lunoaşterea anatomiei sistemului muscular şi a manevrelor. Colaborarea totală cu pacientul, atunci când este
activ, .ste precedat de bilanţul articular, ste contraindicat în următoarele situaţii:
a) inflamaţia articulară
b) edeme
c) fracturi recente, în curs de consolidare
d) hematom intramuscular
i nu obosească bolnavul , ,
se efectueze în condiţii de confort termic şi psihic; pe o masă specială -testările se fac de aceeaşi persoană
dotarea bilanţului muscular "
In ţara noastră se utilizează sistemul de cotaţie al Fundaţiei Naţionale pentru :ie Infantilă, din 1940, revizuit
în 1946. Aceasta constă din şase nivele de forţă ară, notate cu cifre, de la O la 5, ori procentual. . ,
Forţa 5. N. (normală, sau 100%).
Muşchiul poate executa mişcarea pe toată amplitudinea de mişcare, contra iei şi contra unei rezistenţe exterioare
nu mai mare decât forţa „normală". ,Normalitatea" este apreciată prin comparaţie cu segmentul opus presupus
ori pe baza experienţei examinatorului, în funcţie de sex, vârstă, masă ră, grad de antrenament.
tehnica constă în aplicarea rezistenţei exterioare în mod progresiv, la sfârşitul i mişcare, astfel încât pacientul să
aibă timp să îşi contracte musculatura la
maximum. în acelasi timp i se comandă: "Ţine, nu mă lăsa să-ţi mişc...!". Examinare se opreşte dacă apare
durerea. Metoda mai poartă numele de break test (test de rupere Forţa 4. B. (bună. 75%).
Constă în capacitatea muşchiului de a deplasa antigravitaţional compi segmentul contra unei rezistenţe medii
sau mici. v
Diferenţierea între forţa 5 şi forţa 4, şi a ambelor de forţa 3 se realizează pr testul de rupere (break-test).
Rezistenţa aplicată pe capătul distai al segmentului de te acţionează după ce acest segment a parcurs toată cursa,
deci muşchiul are cel puţ forţa 3, după cum se va vedea mai departe. Din punctul final, rezistenţa exterioa
încearcă să readucă segmentul în poziţia anatomică. , r
Forţa 3, A. (acceptabilă, 50%).
Este forţa muşchiului pe care o dezvoltă pentru a mobiliza complet segmen contra gravitaţiei, fară altă
contrarezistenta.
Nivelul trei reprezintă un adevărat prag funcţional muscular care ind minima capacitate funcţională pentru o
muncă minimă, pe lângă o mobilitate a tutui segmentelor de membru în toate direcţiile. Această valoare de 3
este valabilă pen' muşchii membrelor superioare, nu şi pentru cei ai membrelor inferioare.
în mers intervin abductorii coapsei, flexorii genunchiului şi flexorii plantari dorsali ai piciorului (în lanţul triplei
extensii). Aceşti muşchii au nevoie de antrenare vederea obţinerea unei forţe musculare mai mare de 3. Ei
lucrează permane antigravitaţional şi suportă greutatea corporală, asigurând regimul de compresiu intraarticulară
la membrul inferior. - . : i ' . ' ! , '
Forţa 2. (M., mediocră, 25%).
Muşchiul mobilizează segmentul, eliminându-se acţiunea gravitaţiei. Ac lucru este posibil prin utilizarea unei
poziţii de testat speciale, numită poziţie f gravitatie( FG ). Auxiliar este necesar un plan de alunecare (placă de
plastic, le talcat).
Există situaţii intermediare între gradele 2 şi 3 de forţă musculară, care notează cu + şi -.
Ex: o mişcare antigravitaţională (fi), însă incompletă ca amplitudine, va fi ă - 3 dacă amplitudinea parcursă este
mai mult de '/a; sau +2, dacă este sub Vz din
) mişcare cu eliminarea gravitaţiei (f2), însă incompletă se cotează -2 . 1 (S. schiţată. 10%). Constă dint-o
contracţie musculară ori o deplasare a tendonului (o irătură), fară mobilizarea segmentului.
1 cazul muşchilor profunzi nu se poate face diferenţa în fl şi fD. ^rta O (zero. 0%. Z).
u există nici un fel de contracţie musculară.
plus, unele cotări introduc aprecierea S = spasm, SS (spasm important)
C = contractură, CC (contractură importantă).
în general, se testează muşchiul principal dintr-un grup muscular al membrelor nchiului. . . .
Există fişe speciale în care se notează toţi muşchii de testat pentru partea i, respectiv stânga, pe diferite segmente
ale corpului, precum şi cu posibilitatea lor succesive. ' '
.3 Tehnica testingului muscular
notează muşchiul (eventual acţiunea principală şi inervaţia)
precizează poziţiile FG şi AG.( fară gravitaţie pentru fl,2, şi cu gravitaţie pentru
\ si5.) (Tabelul 2)

5 Normală (N)

4 Bună(B) Antigravitaţional
3 Acceptabilă (A) (Poziţia AG )
2 Mediocră (M)
1 Schiţată (S) Fără gravitaţie
0 Zero (Z) (poziţia FG)

Se notează cele 3 trepte f5, f4, G - din poziţia AG; respectiv f2, fl, fD din poziţi
FG.
Se va stabiliza zona proximală, pt. a permite o mobilizare corectă şi completă segmentul di stal.
în cazul diferenţierii f5 de f4 şi acestea de f3 se va realiza corect testul de rupen (break-test-ul).
Există posibilitatea apariţiei unor interpretări greşite, a unor rezultate false datoriţi următoarelor cauze:
a) substituţia musculară (un muşchi secundar intră în acţiune). Se va poziţioni corect segmentul. Ex:. în D.M.P.
(distrofii musculare progresive).
b) se confundă f5 cu f4 datorită unor factori ce ţin de sexul, vârsta şi gradul d( antrenament al subiectului..
c) se va testa forţa musculară şi pe porţiuni diferite de amplitudine de mişcare deoarece aceasta variază cu
lungimea muşchiului.
d) din cauza unor muşchi stabilizatori slabi, mişcarea articulaţiei de evaluat est( viciată.
e) din cauza muşchilor poliarticulari, care trec peste 1-2 articulaţii şi mascheaz mişcarea articulaţiei peste care
trec. De ex.: flexorii lungi ai degetelor care po să mascheze flexia pumnului.
CAPITOLUL II - TESTARE ARTICULARĂ ŞI MUSCULARĂ A COLOANEI VERTEBRALE
tia de zero, de start, este poziţia anatomica, în rectitudine: membrele re pe lângă corp, palmele privesc înainte,
gambele formează cu picioarele un 90°. (Fig. 3) sau în şezând, poziţie în care bazinul este fixat. ! coloanei
vertebrale sunt următoarele, ţinând cont de planul spaţial: cala firului cu plumb, care cade de la protuberanta
occipitală externă, de-a ul spinelor vertebrale, în şanţul interfesier, între cele două maleole interne - în frontal
(Fig. 6 şi 7)
dintre vârfurile scapulelor şi linia dintre cele două creste iliace (bicretă) sunt )ntale şi paralele între ele - în plan
frontal. (Fig. 6)
î '7
<rea simetriei
oere rahidiene. Examen ontal
Fig. 7 Aprecierea verticalităţii raiiidiene cu firul cu plumb.
utul, zona dorsală medie, fesele şi taloanele sunt tangente în plan vertical (la O (Fig. 8 b).
verticala care trece prin tragus, faţa anterioară a umărului, marginea anterioară a marelui trohanter şi marginea
externă a piciorului la nivelul liniei Chopart - în plan sagital (Fig. 8a).
Din punct de vedere anatomic coloana vertebrală e compusă din 24 vertebre şi osul sacru, articulate între ele
prin discuri intervertebrale. Ele unesc două corpuri vertebrale alăturate. Acest tip de articulaţie este numit
amfiatroză. Are 5 grade de libertate: trei active (flexie-extensie în jurul unui ax transversal; încli nare laterală în
jurul unui ax sagital, şi rotaţie în jurul unui ax vertical) şi două pasive (alunecare pe axe paralele a corpurilor
vertebrale, respectiv mişcări de îndepărtare şi apropiere între 2 vertebre, datorită elasticităţii discului). Corpul
vertebral şi discul intervertebral alcătuiesc stâlpul anterior al coloanei vertebrale.
Stâlpul posterior este format din şirul articulaţiilor interapofizare posterioare. Ele sunt câte două articulaţii
pentru o vertebră. Din punct de vedere anatomic şi biomecanic sunt artrodii care permit doar mişcări de
alunecare anterioare, posterioare şi laterale şi au aparat capsulo-ligamentar.
Examinare în plan sagital
Fig. 8 a - Cele 5puncte de reper
Fig. 8b şi Fig.8 c. Măsurarea aliniamentului coloanei pe faţa laterală: maleola externă, vertebrale la perete
(plan de referinţă) tuberculul condilului extern femural marele trohanter, acromionul, tragusul, (săgeţi)
TT.Î.Bilanţul articular al coloanei cervicale y
X.Flexia are 30-45°, din care 20° în articulaţia atlanto-occipitală. Se determină menton-stern, cu gura închisă. în
mod normal, ea este zero. Cu goniometrul: X se plasează orizontal pe linia ce uneşte lobul urechii şi comisura
gurii, iar lobil urmăreşte mişcarea acestei linii după flexie (Fig 9şi 10), menţinând un L pe apofiza mastoidă.
îsurarea poziţiei de referinţă Fig. 1 0 Poziţia de flexie
'.. Extensia are 35-40°, din care 30° în aceeaşi articulaţie ca flexia. înclinarea laterală are 40-45°, din care 15-
20° în articulaţia atlanto-i. Se determină distanţa tragus-acromion, menţinându-se umerii orizontal. Cu [rul se
apreciază unghiul format între linia arcadelor şi linia orizontală a (Fig. 11). Variantă: goniometrul fixat pe C I , la
nivelul bazei laringelui, braţul nează direcţia protuberantei occipitale externe.
.Rotaţia măsoară 45-70°. Articulaţia atlanto-occipitală nu participă. Se distanţa menton-acromion sau cu
goniometrul, unghiul format de linia ce ile 2 conducte auditive externe, în poziţia de „zero" cu linia aceasta după
a rotaţiei. Umerii rămân în poziţia de start. Varianta: goniometrul cu centrul ertex, braţul mobil orientat către nas
(înainte) (Fig. 12). r: : -
yirnducţ]a_constă în combinarea acestor patru tipuri de mişcări.
Fig. 11 Flexia laterală
Fig. 12 Goniometria rotaţiei
n.2.Bilantul articular al coloanei dorso-lombare
1. Flexia măsoară 80-90° (50° pentru coloana dorsală şi 40° pentru cea lombară). Modalităţi de apreciere:
distanţa index-sol: pacientul se află în poziţia anatomică, cu membrele inferioare apropiate şi execută flexia.
(Fig. 13). în mod normal, degetele ating solul.
Fig. 13 Distanţa degete-sol Stibor)
Fig.] 4 Testul Schober-total (Test
lisiaiiţa aeget 111 - haluce; cu pacientul culcat în decubit dorsal, genunchii extinşi e va măsura distanţa dintre
degetul cel mai lung şi haluce înainte şi după flexie. în ceste cazuri intervine şi flexia din articulaţia coxo-
femurală. estul Stibor: măsurarea distanţei dintre C7 şi SI înainte şi după fla»cie (Fig. 14). în iod normal, aceasta
creşte cu 6-8 cm.
i Testul Schober lombar
Fig. 16 Distanţa degete-sol laterală
Extensia are 20-30° şi nu se poate măsura clinic. Eventual cu goniometrul ca la tie.
Lateral itatea măsoară 20-35°.
apreciază locul unde degetul III atinge coapsa, în mişcare de înclinare laterală anţa deget III-sol în această
situaţie (Fig. 16).
goniometrul: din poziţia de start în ortostatism, goniometrul se aşează pe linia
iliace superioare sau pe linia bicretă, iar braţul mobil urmează şirul apofizelor
între SI-C7; care se va înclina. ^^/v . ;
Rotaţia măsoară 30-45°. Se apreciază din ochi după unghiul format între linia
în mişcare şi linia bicretă a pelvisului (Fig. 17).
Fig. 17 Rotaţia trunchiului
Fig. 18. Per ime tria toracică
Toate aceste valori reprezintă medii variabile cu sexul, vârsta, tonusul musculi tipul de afectare a aparatului
locomotor. , ,
în spondilita anchilozantă completăm datele de mai sus cu: ^i, ^ j , ,
a) înălţimea pacientului, măsurată la intervale diferite de timp. Se observă dacă creş cifoza dorsală.
b) săgeata occipitală sau distanţa occiput- perete, care este un indice al gradului ( cifoză dorsală. în mod normal,
aceasta este de zero cm., occiputul atinge peretele o cifoză mică = sub 6 cm
o cifoză medie = 6-15 cm o cifoză mare e peste 16 cm.
c) amplitudinea toracică în inspir. (Fig. 18). în mod normal în inspir profur perimetrul toracic creşte cu 4 cm.
Poziţia de funcţiune a coloanei dorso-lombare este poziţia anatomică, aceast
1
având următoarele curburi măsurate pe radiografii (Fig. 19):
- lordoza cervicală = 36° ( 1 ) , , .
-cifoza dorsală = 35° (2) . , . .,.
- lordoza lombară= 50° (3) _ ,
Mg. 19 Curburile coloanei vertebrale
Coloana vertebrală reprezintă organul axial al corpului, perfect adaptat pentru de susţinere a trunchiului în
poziţie erectă, pentru protecţia măduvei spinării i agresiunilor mecanice, pentru mobilitate şi ca element
modelant pentru ia celorlalte părţi ale organismului. Alternanţa de verigi rigide (vertebrele) şi iscurile
intervertebrale) construieşte o tijă solidă, dar şi elastică; în conexiuni morfo-funcţionale cu diverse părţi ale
corpului. Din punct de vedere , coloana vertebrală este alcătuită din 33-34 vertebre, 24 discuri brale, 344
suprafeţe articulare, 363 ligamente, 750 muşchi cu 730 puncte de Primele 24 vertebre se articulează între ele
prin 2 sisteme: discurile Drale - articulaţii de tip amfiartroză - şi prin atriculaţiile interapofizare e - de tip
artrodie. UltimelelO vertebre suprapuse alcătuiesc coloana sacro-coccigiană.
iprapunerea alternantă vertebră-disc alcătuieşte stâlpul anterior al coloanei Stâlpul posterior este format din şirul
articulaţiilor interapofizare î, câte 2 pentru o vertebră, prevăzute cu aparat capsulo-ligamentar. n punct de
vedere.biomecanic, amfiartroză are 5 grade de libertate: 3 active însie în jurul unui ax transversal; înclinare
laterală în jurul unui ax sagital şi lurul unui ax vertical) şi 2 pasive (alunecare pe axe paralele a corpurilor
vertebrale, datorită elasticităţii discului). Artrodia permite doar mişcări de alunecare anterioare, posterioare şi
laterale
La adult coloana vertebrală prezintă unele curburi în plan sagital (numite curburi antero-posterioare), iar altele
în plan frontal (numite curburi laterale). Curburile sagitale ale coloanei vertebrale sunt în număr de 4, de sus în
jos: lordoza cervicală, cifoza dorsală, lordoza lombară şi apoi cifoza sacro- coccigiană (pelviană). Ele sunt
condiţionate mecanic şi îi conferă un grad de elasticitate; concomitent, ele o solicită mai mult din punct de
vedere mecanic. Valorile curburilor, măsurate pe radiografii sunt următoarele(fig. 19-1,2,3):
-lordoza cervicală=3 6 °.(fig. 19-1)
-cifoza dorsală=35 °(figl9-2)
-lordoza lombară=50 °(fig 19-3).
Curburile sagitale ale coloanei vertebrale sunt elemente adaptative -filogenetic - la bipedism, dar şi ontogenetic -
în cursul dezvoltării intra-uterine. Până în luna a treia, embrionul uman are o singură curbură orientată cu
convexitatea posterior, denumită curbura dorso-lombară. In luna a patra apare curbura sacro-lombară sau
unghiul sacro-lombar cu convexitatea anterioară. Celelalte curburi ale coloanei vertebrale apar după naştere şi
sunt legate de evoluţia posturală şi dinamică a individului (fig 19-4). La nou-născut şi la sugar nu există decât o
singură curbură toracică, primitivă sau principală. Când copilul începe să şadă, apare curbura cervicală sub
influenţa tonicităţii muşchilor cefei, a extensorilor şi a redresorilor capului. Când copilul face primii paşi, odată
cu ortostatismul, apare şi curbura lombară. Ea este determinată de tonicitatea muşchilor spinali. Concomitent,
lordoza lombară permite menţinerea echilibrului prin mutarea centrului de greutate înapoia articulaţiei coxo-
femurale şi astfel, verticala prin acest centru de greutate va cădea în perimetrul bazei de susţinere. Se elimină
intervenţia musculară permanentă pentru menţinerea echilibrului în ortostatism. , . .„,^.,i, .;,r,;,rţjy

Tabel III. Tabel recapitulativ al amplitudinilor vertebrale pe om (după American Academy of Orthopedic
Surgeon 1965)
Flexia Extensia înclinare Rotaţie

30-45° 30-45° 40-45° 45-60°

nbară 80-90° 20-30° 2+-35° 30-45°


110-135° 50-75° 60-80° 75-105°

160-210° dr+stg. 120- dr+stg. 150-210°


160°

nţul muscular al coloanei vertebrale


oloana cervicală ^' '
lexia cervicală
sternocleidomastoidian bilateral lung, cu traiect spiralat, se insera inferior capete: -unul sternal pe faţa
anterioară a manubriului sternal
-unul clavicular pe porţiune medială a claviculei, ia superioară se face printr-un tendón pe faţa laterală a
procesului mastoidian occipitală superioară, ia sa este dublă:
)tează capul de partea opusă atunci când se contractă unilateral
2. flectează capul, respectiv coloana cervicală, atunci când se contractă sinergie cu cel de partea opusă.
Muşciiii accesori ai rotaţiei capului sunt trapezul superior şi splenius capitis heterolateral, care constituie
împreună cu muşchiul sternocleidomastoidian, complexul cefalogir al capului.
Muşchii accesori ai flexiei capului sunt.lungul gîtului, scalenii, drepţii anteriori şi platisma.
Sternocleidomastoidianul are şi rol de muşchi inspirator sau supleant, substituind muşchii inspiratori principali
(diafragmul şi intercostalii )paralizaţi. în acest caz, el ia punct fix pe inserţia superioară şi ridică toracele.
Utilizarea în acest mod provoacă o hipertrofie vizibilă a lui, alături de platisma, care însă nu are nici un rol în
procesul respiraţiei.
Inervaţia sa este dată de nervul spinal IX, ramură a plexului cervical profund, cu origine în rădăcinile CI-C3
Stabilizăm trunchiul
Poziţia FG: este aceeaşi cu poziţia AG = decubit dorsal, capul pe pat. fl - palpăm muşchii (bilateral)
f2 - ridicarea parţială a capului sau rotaţie de partea opusă n - ridicarea completă, bărbia în piept. f4, f5 - se pune
rezistenţă pe frunte.
Testarea unilaterală se execută prin rotaţie heterolaterală şi flexie a capului (Fig. 20-22).
Patologia muşchiului: traumatism vertebromedulare cervicale înalte. Un muşchi sternocleidomastoidian
funcţional înseamnă integritatea rădăcinii C4 care inervează diafragmul.
rnocleidomastoidian drept ză capul spre partea opusă 'spectiv f2)
Fig. 21 Flexia contra rezistenţă a coloanei cervicale (m.sternocleidomastoidian de forţă i, respectiv 4)
Ì sinergica contra rezistenţă ir doi muşchi
Fig. 23 Testarea m. extensori ai coloanei cervicale (aplicarea de rezistenţă pe occiput)
isia cervicală
hii principali extensori ai coloanei cervicale sunt următorii: erior
)lex şi micul complex apului şi gâtului ele drept posterior j1.
iese grupul muşchilor paravertebral! de la nivelul coloanei cervicale, i multe planuri şi continuându-se la nivel
dorsal. Inserţiile lor sunt foarte iplexe şi se pot studia în anatomie.
Acţiunea lor sinergica simetrica produce extensia capului şi a coloanei cervicale. în contracţie unilaterală se
produce o înclinare laterală a capului şi o rotaţie a sa.
Inervaţia este realizată de ramuri posterioare ale nervilor cervicali şi de ramul spinal medial pentru muşchiul
trapez superior.
Stabilizăm trunchiul
Poziţia FG şi AG: în decubit ventral, capul şi gâtul în afara patului, braţele pe lângă corp.
fl - palpăm muşchii (bilateral) '
f2 - extensie incompletă : , ^ ^
f3 - extensie completă ui'
f4, f5-rezistenţă aplicată pe occiput. Substituţie prin extensia toracelui.
Patologie: paralizii, contractură musculară, hipotonie în infirmitatea motorie cerebrală, când capul cade în faţă. .
B. Coloana dorso-lombară
Muşchii abdominali sunt: marele drept abdominal, marele oblic abdominal, micul
oblic abdominal, transversul abdominal. - .......
Funcţia în ansamblu a muşchilor abdominali:
3;, Funcţia dinamică: flexori când acţionează sinergie;
rotatori ai coloanei dorso-lombare când acţionează în sinergie încrucişată, (oblicii abdominali mare şi mic);
înclină lateral coloana dorso-lombară - în contracţie unilaterală. _
b. Funcţia statică
echilibrare sagitală a coloanei dorso-lombare şi a bazinului (delordozanţi) şi echilibrare transversală a spaţiilor
costo-iliace. , , ....
c. Funcţia expiratorie - ca muşchi principali expiratori în expirul forţat şi în tuse.
d. Funcţia de expulzie în travaliu şi în defecaţie. l.a Flexia coloanei dorso-lomhare (Fig. 24 şi 25) i: - drepţi
abdominali. Inserţia de origine se face pe faţa externă a costale 5, 6, 7 şi pe apendicele xifoidian, iar terminaţia
este pe marginea i pubelui de spina până la simfiză.
ia este metamerica, prin ultimele şase perechi de nervi intercostali.
i accesori ai funcţiei dinamice: marele şi micul oblic în sinergie bilaterală, li accesori ai funcţiei statice:.marele
fesier, lordozant.
drept abdominal face retroversia bazinului şi diminuează lordoza lombară, i este de flexie, rotaţie şi înclinare a
trunchiului. ;ăm bazinul şi membrele inferioare prin priză pe glezne sau genunchi.
FG si AG în decubit dorsal, cu braţele pe lângă corp, membrele inferioare
starea muşchilor drepţi Fig. 25 Testarea m. drepţi abdominali (f'5)
- palpăm muşchii drepţi abdominali pe linia paraombilicală (într-un efort de trănut)
- mişcarea de flexie a trunchiului până la decolarea spinelor omoplatului de patului
i- mişcarea până la unghiul inferior al scapulei ''. ' y .
1 - ridicarea completă a trunchiului, braţele întinse înainte şi genunchii 1 această situaţie muşchii drepţi
abdominali sunt fixatori, muşchii principali nează fiind flexorii coapsei.
, î f5 - mişcare identică, dar cu mâinile pe ceata.
Substituţie prin flexorii coapsei.
l.b Funcţia de Fixare a bazinului de către muşchii abdominali se testează astfel (Fig.26):
Poziţia AG: decubit dorsal, membrele inferioare întinse
f3 - ridicarea membrelor inferioare la 70° ,;
f4 - ridicarea lor la 45°
f5 - ridicarea lor la 15° şi se opune rezistenţă (tracţiune pe gleznă)
Fig. 26 Testarea funcţiei de fixare a bazinului . . .
Patologia sa: paralizia duce la un dezechilibru sagital al trunchiului cu anteversia bazinului, hiperlordoză
lombară şi flexum de şold
-hipotonie, atrofie, atonie, eventraţie, hernii ale liniei albe, ombilicale. 2. Extensia (Fig. 27) Muşchii:
- iliocostal "
- erector spinae ; ;
- longissimus thoracis (lungul dorsal) ,
- multifidus •
- interspinalii ..^rş ; r•i. v : n ! ^ t . ^ . • o / 'l-^rrHd-¿;ii'll;.;„.... Sunt inervaţi de ramuri posterioare ale nervilor rahidieni.
feţia.:bipedă, rectitudinea coloanei vertebrale şi echilibrul , alături de curburile rtebrale.
ie homolaterală, iliocostalul şi lungul dorsal produc o înclinare laterală a rso-lombare, în timp ce transversul este
rotator.
jjlizăm bazinul şi membrele inferioare itia FG: în decubit ventral, braţele pe lângă corp • palpăm masa comună
paravertebrală extensie din coloana dorso-lombară limitată itia AG: aceeaşi
- extensie completă, cu decolare până la ombilic a trunchiului de pe pat, zicală în rectitudine
- rezistenţă pe toracele superior (pentru extensia coloanei dorsale) şi pe lerior pentru testarea extensiei coloanei
lombare superioare. Pentru testarea nbare inferioare, poziţia şi mişcarea sunt ca şi în figura 26.
area m. extensori ai coloanei Fig. 28 Testarea m. extensori ai col. mbare superioare lombare inferioare (f3,f4 şi
f5).
Rezistenţa se aplică în reg. sacrală, de sus în jos.
troduce o scolioză dorso-lombară.
otonus, poliomielită acută, poliradiculonevrite, miopatii, paraplegii înalte. aţia coloanei dorso-lombare (Fig.
29-31)
oblicul mare şi oblicul mic, inervaţi din nervii intercostali (8-12) şi de şi mic abdominogenitali (origine D7-L1)
Muşchiul oblic mare sau extern se insera pe faţa externa a ultimelor 8 coaste, iar terminaţia se află pe jumătatea
anterioară a crestei iliace,pe pube şi simfiza pubiană. El constituie orificiul superficial al canalului inghinal.
Micul oblic sau intern se insera pe creasta iliaca şi se termină pe marginea inferioară a ultimelor cartilaje costale,
pe aponevroza anterioară a oblicului mic şi pe pube prin tendonul conjunct. Funcţia sa este dublă: ,
1. în sinergie bilaterală, ei sunt flexori ai trunchiului.
2. în sinergie încrucişată sunt rotatori ai trunchiului. Marele oblic rotează trunchiul de partea lui, iar micul oblic
de aceeaşi parte cu el.
Patologie: -
-hernia inghinală y':
-paralizia produce un dezechilibru de trunchi în plan frontal, creşte oblicitatea bazinului, spaţiile costo-iliace
devin inegale, iar bazinul se rotează. Testarea: , - ~-
Stabilizăm bazinul şi membrele inferioare
Poziţia FG: în şezând, braţele pe lângă corp
fl - palpăm muşchii pe marginile laterale ale abdomenului
f2 - rotaţia trunchiului, în timp ce bazinul e fixat de testator.
Pentru testarea marelui oblic drept şi a micului oblic stâng se va efectua o rotaţie la stânga a trunchiului (sinergie
încrucişată).
Poziţia AG: decubit dorsal, membrul inferior drept întins, iar membrul inferior stâng flectat, cu planta pe pat.
O - rotaţia trunchiului şi ridicarea umărului drept, până Ia desprinderea omoplatului de pe pat, către stânga (este
o flexie şi o rotaţie). Antebraţele pe piept, mâinile pe umeri.
f4 - rotaţia trunchiului şi flexia lui, membrele superioare sunt întinse înainte f5 - idem, dar mâinile la ceafa.
estarea rotatorilor coloanei DL nare şi m. oblic mic (f2)
Fig. 30 Testare pentru f3
stare ptr. f4 Fig. 32 Testare ptr. f5
rea muşchiului transvers abdominal
ia de origine se află pe faţa internă a ultimelor coaste, pe apofizele transverse relor lombare şi pe creasta iliaca.
Terminaţia se află pe pube prin tendonul fi pe aponevroza drepţilor abdominali. Inervaţia este dată de ultimele
patru î nervi intercostali şi de n. iliohipogastric şi ilioinghinal, din rădăcinile D9-lea sa constă din ceeace se
numeşte "a suge burta".
ituie centura fiziologică a abdomenului, este cel mai profund muşchi . Funcţia sa este de muşchi expirator
principal şi antagonist al diafragmului. ea sa este dificilă. Se practică testul cvadrupedic: măsurarea
perimetrului în cursul relaxării peretelui abdominal şi apoi în cursul contracţiei sale. în al apare o diferenţă (Fig.
33). , , j ^, , , , ,

rea muşchilor abdominali apare în: poliomielită, paraplegii, miopatii, onevrite, eventraţii, dehiscente, hernii.
zia m. transvers abdominal duce la ineficienta tusei şi la scăderea volumului le rezervă pe spi rogramă.
Fig. 33 Testul cvadrupedic
Testarea musculară pentru ridicarea bazinului (Fig. 34)
Muşchiul pătrat lombar este un muşchi inter-ilio-costal, situat în partea posterioară a trunchiului, care face parte
din grupul muşchilor mari ai abdomenului. Inserţia superioară este pe marginea inferioară a coastei a 12-a şi pe
apofizele costiforme ale primelor trei vertebre lombare. Inferior se termină pe buza internă a crestei iliace şi pe
faţa anterioară a apofizelor transverse ale primelor patru vertebre lombare. Inervaţia sa provine din al 12-lea
nerv intercostal şi din primele trei ramuri anterioare din plexul lombar, (rădăcinile Dl2-L2) Funcţia sa este
dublă:
1 .cu bazinul fixat produce înclinare homolaterală a coloanei lombare, coborârea coastei a 12-a , .
2. C U coloana lombară fixata produce ridicarea hemibazinului homolateral. 3.echilibrează lateral bazinul. în caz
de paralizie, apare o ascensiune a bazinului de partea predominantă, este un bazin oblic, de origine înaltă. 4.în
caz de paralizie a muşchilor membrului inferior, poate realiza pasul. Testarea
Stabilizăm coloana dorso-lombară.
Poziţia FG - în decubit dorsal, manile apucă marginile mesei, f 1 - palpăm zona lombară profundă.
f2 - se ridică hemibazinul către coastele flotante (atitudinea „şoldie") f3 - la fel, cu uşoară opoziţie, în poziţie
ortostatica. (AG) în sprijin unipodal, se ridică hemibazinul opus.
f4, f5 - se prinde glezna piciorului de partea căruia se ridica hemibazinul
^ 34 Testarea pătratului lombar
\. Bilanţul articular al toracelui
Toracele reprezintă un segment al aparatului locomotor care necesită o atenţie ticulară datorită situaţiei sale
anatomo-funcţionale şi datorită organelor conţinute, pe e le influenţează direct datorită structurii sale modificate
patologic.
Modificările structurale sau funcţionale ale coloanei vertebrale, în special ale ei dorsale vor influenţa
amplitudinea mişcărilor respiratorii. De curbura dorsală )ind celelalte două curburi, cervicală şi dorsală.
Starea funcţională a toracelui determină coeficientul funcţional respirator şi luenţeăză funcţia motorie a
membrelor superioare şi inferioare.
Bilanţul articular toracic se efectuează global. în practica clinică se realizează 1 măsurarea amplitudinii toracice
în inspir profund (circumferinţa toracică în inspir ţat, măsurată la nivelul mameloanelor) (Fig. 18 ). Diferenţa
dintre cele două îumferinţe depăşeşte 10 cm. Pentru detalii funcţionale, bilanţul se completează cu bele
funcţionale respiratorii (spirometria), care precizează şi cuantifică tipul de Funcţie, precum şi cu examenul
radiologie, care detaliază aspecte privind dinamica tală.
CAPITOLUL III - TESTAREA ARTICULAŢIEI SCAPULO-HUMERALE Ş
CENTURII SCAPULARE
Anatomie topografică:
Umărul este o regiune anatomică cu o mare mobilitate. El datorează ace mobilitate celor 5 articulaţii:
-articulaţii adevărate: scapulo-humerale, acromioclaviculare şi ster costoclaviculare.
- articulaţii false: scapulotoracică şi bursa seroasă subacromiodeltoidiană. Articulaţiile adevărate permit 3 grade
de libertate (mişcare în 3 planuri sau p
axe).
1. Articulaţia scapulohumerală este o enartroză, formată de capul humeral şi cavit; glenoidă, înconjurată de
bureletul glenoidian. Ea este întărită de ligamen coracohumeral şi glenohumeral. în plus capsula articulară este
întărită de tendc lungii porţiuni a bicepsului în partea superioară şi de tendoanele subscapulari supraspinosului şi
micului rotund în exterior.
2. Articulaţia acromioclaviculară este o artrodie întărită de ligamentele trapezei conoid. Acestea blochează
clavicula în timpul mobilizării umărului. Articul acromioclaviculară contribuie la mişcările de abducţie, flexie şi
extensie, nu ş cele de rotaţie.
3. Articulaţia sternocostoclaviculară ese o diartroză întărită de 5 ligamente participă la abducţie şi flexie. Poziţia
„O" - bolnavul în ortostatism
- braţele atârnă vertical pe lângă trunchi
- palma priveşte înăuntru
- policele înainte. ,'^''^ ,/ Poziţia de funcţiune a umărului
-flexie 45° ' .
-abducţie 60° ' ' , , : ^ v i ^ v ^
- rotaţie 0°
alma priveşte în jos = semipronaţie.
; Poziţia de funcţiune a umărului
1. Bilanţul articular al articulaţiei scapulo-humerale
Mişcări în ax transversal, plan sagital.
Flexia (antepiilsie, proiecţie înainte) = 180° (Fig. 36) e mişcarea de ridicare a braţului până ajunge vertical pe
lângă ureche, descompune în 3 sectoare: lă la 90° în articulaţia scapulo-humerală,
e 90-150° (60° în articula scapulotoracică, iar restul prin bascularea opiatului şi prin rotaţie în articulaţiile
sternoclaviculară şi acromioclaviculară) e 150-180° prin hiperlordoză lombară.
36 Flexia S. H.
Poziţia preferenţială de start este din decubit dorsal, ortostatism sau şezând. Goniometrul se fixează în partea
externă a umărului cu centrul în centrul articulaţiei, braţul fix pe linia medioaxilară, braţul mobil pe linia
mediană a braţului. Se duce membrul superior în flexie, braţul mobil se duce în noul ax al braţului şi se citesc
gradele.
Precauţii: ' '
- evitarea extensiei trunchiului, abducţiei sau ridicării umărului • '•
- braţul fix al goniometrului nu-şi schimbă poziţia.
2. Extensia (retroducţie, proiecţie posterioară) = 50-60° (activă); până la 90° (pasivă).
Rotaţia internă măreşte extensia.
Poziţia preferenţială de start este din decubit ventral, ortostatism sau şezând. Goniometrul se fixează ca şi pentru
flexie.
Fig. 37Extensia S.H. . ,
Precauţii: ,
- evitarea abducţiei umărului, flexiei trunchiului (din poziţiile de ortostatism sau şezând)
- palma priveşte mereu înainte.
- la fel se procedează şi când cotul este flectat.
iscări în ax antero-posterior, plan frontal. '
)di!cţia_= 180°
rea de ridicare laterală a membrului superior până ce atinge urechea, compune în 2 sectoare: *
190° în articulaţia scapulohumerală
10-180° se realizează astfel: 60° prin bascularea scapulei, iar restul prin axială în articulaţiile acromioclaviculară
şi sternoclaviculară . ugă înclinarea laterală a coloanei dorsolombare la abducţia unilaterală sau za lombară la
abducţia bilaterală .
preferenţială de start este din ortostatism sau din şezând. Braţul fix al ilui se aşează pe trunchi pe linia axilară
posterioară, iar braţul mobil în axul
superior. Se duce membrul superior în abducţie. Braţul mobil al ilui se duce în noul ax al membrului superior şi
se citesc gradele, ţii: evitarea înclinării laterale a trunchiului, a flexiei sau extensiei umărului centurii scapulare.
ducţia = 0° (absolută). Este mişcarea inversă de revenire spre poziţia O a ţuiui abdus, prin combinaţie cu un
anumit grad de flexie sau extensie a ţuiui se obţine o valoare relativă, mai mare de flexie. a este asemănătoare cu
cea de la abducţie.
ucţia SH, faţă de verticală
Fig. 39 Adducţie conibinată cu flexie în A.S.H
C. Mişcări în ax vertical^ plan orizontal. '
Sunt rotaţii longitudinale ale braţului. 1. Rotaţia externă = 80-90°, din care 60° în articulaţia scapulohumerală
şi 30° prin retropulsia omoplatului. (Fig. 40 a, b) Tehnică
a) Poziţia de start este din şezând, braţul pe lângă corp şi cotul tlectat la 90°, mâna în poziţie intermediară cu
policele în sus. Goniometrul se aşează pe partea inferioară a antebraţului, cu centrul pe cot şi cu braţul mobil în
axul antebraţului. Se duce antebraţul în afară. Se aduce braţul mobil al goniometrului în noul ax al antebraţului
şi se măsoară gradele.
b) Poziţie de start în decubit dorsal cu b r a l L i l în abducţie 90° şi antebraţul flectat la 90° pe braţ, cotul în afara
patului. Palma priveşte corpul. Goniometrul se fixează pe cot cu braţul mobil în axul antebraţului. Se duce
antebraţul spre planul patului şi peste acest plan (în sus).Fig.40,41
Fig. 40. Poziţia de referinţă pentru rotaţia externă - internă a umărului
Fig. 41. Variantă de evaluare a RE-Rl a umărului
2. Rotaţia internă = 90-100°.
Aceleaşi poziţii de start. Mişcarea se execută în sens invers. (Fig. 40, 41) a) Din decubit dorsal, antebraţul se
lasă înainte şi sub planul patului.
i2 Rotaţia internă a S.H. Fig. 43 Rotaţia externă a S.H.
>ezând, antebraţul se duce înăuntru până la planul toracelui. Când se atinge il toracic, mişcarea se poate
continua, ducând braţul la spate, cât mai sus lil (mişcare test pentru rotaţie internă este închiderea la sutien) -
Fig. 42. area test pentru RE este mâna la ceafa ( ca în spălarea părului) - Fig.43. area de circumducţie însumează
toate mişcările anterioare. Prin circumducţie bruì superior descrie un con deformat. bale, funcţionale ale M.S. -
sunt figurate mai jos:
tâna la gură
nternă
ducţie)
Fig. 45 Mâna la ceafă Fig. 46 Mâna la spate
(pe cap) (rotaţie internă, extensie,
(rotaţie externă, extensie) adducţie)
Mişcările de adducţie $i abducţie orizontală
Mişcările se execută în jurul unui ax vertical, în plan orizontal.
Poziţia de start- ortostatism, şezând sau din decubit dorsal, cu membri superior adus la 90° şi palma „privind"
înainte.
Adducţia orizontală (flexia orizontală) aduce membrul până la 135-140° în faţ toracelui.
Abducţia orizontală (extensia orizontală) îl orientează înapoi, la un unghi d
La aceste mişcări contribuie centura scapulară prin antepulsie, respecţi retropulsie.
Fig. 47.Mişcarea de abducţie-adducţie orizontale
III.2. Testarea musculară în articulaţia scapuio-humerală
Flexia (antepulsia sau anteducţia) în articulaţia scapulo-humerală
Muşchiul principal este deltoidul anterior. Muşchii accesori: -coracobrahialul
-pectoralul mare(prin fibrele claviculare) -deltoidul mijlociu
-bicepsul brahial . , - :!sw/-.'t"
toidul anterior se insera proximal pe treimea externă a marginii anterioare a ei, iar distal pe ramura anterioară a
„V"-ului deltoidian. Acţiunea fasciculul deltoidian este de antepulsie şi de rotaţie internă a umărului. Acţiunea ă
a celor trei fascicule deltoidiene produce abducţia braţului până'la orizontală ;rvaţia provine din rădăcina C5 prin
n circumflex. L muşchilor deltoid anterior şi coracobrahial. lilizăm scapula
ţia FG: în decubit heterolateral (pe partea opusă articulaţiei de testat) palparea muşchiului deltoid anterior şi
muşchiului coracobrahial (medial de
• braţul susţinut de testator se flectează până la 90°* cu cotul extins (tot
I superior extins anterior).
ţia AG: - în şezând ori în ortostatism (Fig. 48)
se face flexia braţului până la 90° cu cotul extins.
5 - se aplică şi rezistenţă în 1/3 distală a braţului.
estarea Jlexorilor în art. S. H. ptr. f 3,4,5
ăi_mişcarea de flexie se testează până la 90°. pentru că mai departe, ea are loc ia în sus a omoplatului.
ţiţuţia_- prin contracţia abductorilor omoplatului (dinţat anterior) şi prin trunchiului.
^ jcvxiensia iretrodin-fia sau retropuisia) m articulaţia scapuio-tiumeraia
Muşchiul principal este:
- latissimus dorsi (marele dorsal)** Muşchii accesori sunt:
- teres major (rotundul mare)
- deltoidul posterior
**Notă - e muşchi antigravitaţional, la fel ca toţi muşchii membrului inferior. Are inervaţie proprie, n. marelui
dorsal cu origine în C6, C8. Se insera pe apofizele spinoase ale ultimelor şase vertebre dorsale şi a celor cinci
vertebre lombare, pe faţa externă a ultimelor patru coaste şi pe creasta iliaca; terminaţia se află pe humerus, în
culisa bicipitală. Acţiunea sa variază după punctul fix: dacă se află pe coloana vertebrală, el produce coborârea
braţului ridicat, rotaţie internă şi extensie; dacă punctul fix este pe humerus,el ridică toracele şi este inspirator.
Inervaţia sa este originară din rădăcinile C6-C8, prin nervul marelui dorsal ,, , Testarea marelui dorsal .vn»,
Stabilizăm scapula
PoziţiaFG: în decubit heterolateral, braţul în RI, cotul extins. Se susţine braţul de către examinator.
fl - palpăm muşchii mare dorsal şi rotund mare la marginea posterioară a axilei, iar deltoidul posterior în spatele
articulaţiei scapulo-humerale. ,
f2 - braţul este împins posterior pe placa talcată, ori pe braţul examinatorului
PoziţiaAG: şezând sau în decubit ventral, braţul rotat intern, cotul extins
f3 - braţul este împins posterior (din şezând); braţul este ridicat în sus (din decubit
ventral) „,.. .......
f4,5 - rezistenţa se aplică în 1/3 inferioară a braţului, împingându-1 înainte. Substituţie - abductorii umărului
(deltoidul mijlociu, supraspinosul)
- înclinarea înainte a umărului. .
Pentru testarea separată a deltoidului posterior (în mişcarea de abducţie orizontală)
- poziţia din decubit ventral, braţul abdus la 90°, rotat intern, cot flectat la 90°
:ută extensia braţului din aceasta poziţie.
'area extensorilor în A.S.H.
Fig. 50 Testarea deltoidului posterior
juctia în articulaţia scapulo-humerală
i principali sunt:
il mijlociu prin fasciculul acromial
inosul, ambii inervaţi din nervul circumflex (origine C5, C6) Iul acromial al deltoidului se insera proximal pe
vârful şi pe marginea a acromionului, iar distai se prinde între cele două ramuri ale ,V"-ului ian. Este un
abductor pur al umărului. . provine din rădăcina C5 prin n. circumflex.
jinosul se insera proximal pe cele două treimi interne ale fosei ise, iar distai pe faţeta superioară a trohiterului
(tuberculul mare), sul este abductor secundar, adjuvant al acţiunii deltoidului pe care îl n caz de paralizie.
Totodată, el menţine capul humeral în cavitatea glenoidă, e ligament; protejează capsula articulară laxă în cursul
mişcărilor umărului. 5te asigurată de n. suprascapular, ramură colaterală din plexul brahial. Cei i suferă în
paraliziile de plex brahial de tip superior, în paralizia de n. Iar sau de n. circumflex; în cazul afectării cornului
anterior medular, în onevrite; pot fi supuşi traumatismelor soldate cu ruptura tendonului sului (traumatismele
coifului rotatorilor). nuşchilor abductori t
scapula
în decubit dorsal, braţul rotat în poziţia intermediară, cotul extins.
ti - palpăm deltoidul lateral de articulaţia scapulo-humerală (supraspinaosul nu se poate palpa) ^ ,
f2 - se execută alunecarea pe pat a braţului în abducţie (ori prin susţinerea membrului superior de către testator)
f4, f5 - se aplică rezistenţă în 1/3 distală a braţului. Poziţia AG: - în şezând ori în ortostatism.
f3 - se execută abducţia până la 90° (în continuare intervine rotaţia în sus a scapulei) (Fig. 51)
Substituţie - lunga porţiune a bicepsului, când braţul e în rotaţie externă - înclinarea laterală a trunchiului.
Fig. 51 Testarea abductorilor S.H. ptr. f3
4. Abducţia orizontală în articulaţia scapulo-humerală (Fig. 52)
Muşchiul deltoid posterior se insera superior pe buza inferioară a marginii posterioare a spinei scapulei, printr-
o aponevroza triunghiulară, fasciculele musculare coboară oblic dinapoi înainte şi converg spre tuberozitatea
deltiodiană a humerusului, împreună cu celelalte fascicule descrise mai înainte. Fasciculul posterior deltoidian
acţionează ca extensor şi rotator extern al braţului. Este sinergie cu celelalte două fascicule în acţiunea lor de
abducţie a braţului până la orizontală. Prezintă aceeaşi inervaţie ca şi fasciculele anterior şi mijlociu.
Testarea '
Stabilizăm scapula şi trunchiul (fixarea la spătar a trunchiului în poziţie şezând) ia FG: şezând, braţul flectat la
90°, susţinut de testator, palpăm muşchiul
se execută mişcarea pe orizontală a braţului flectat. î . î ; > ' r L
:ia AG: în decubit ventral, braţul atârnă la marginea patului în rotşţie internă, se execută mişcarea de abducţie,
ridicând la orizontală braţul (cotul poate fl
- se aplică rezistenţă pe faţa posterioară a braţului, ie.- rotaţia trunchiului în poziţia şezând.
Adducţia în articulaţia scapulo-humerală
:hii sunt: toral ul mare jndul mare ssimus dorsi
Vluşchiul principal este marele pectoral; este format din trei fascicule:
ilul superior sau clavicular ia naştere de pe jumătatea medială a marginii
•e a claviculei.
ilul mijlociu (sterno-costal) se insera pe faţa anterioară a sternului şi pe le primelor şase coaste.
Iul abdominal se insera pe teaca dreptului abdominal.
Tendonul comun distal se insera pe buza externă a tuberculului mare al ului.
\ sa diferă după poziţia în care ia punct fix :
pe torace a punctului flx duce la adducţia braţului (coboară braţul ridicat până la orizontală), apoi produce
rotaţia sa internă, t fix pe humerus, are rol în căţărare, ridicând toracele şi astfel, tot corpul; şchi inspirator
auxiliar,
i sa este dată de nervul marelui pectoral şi de ansa pectoralilor, cu origine în leC5-C6,C7-Dl.
a cuprinde traumatisme ale plexului brahial, sindroame de neuron motor ablaţia muşchiului în neoplasmul
mamar.
.Muşchii accesori addiictori sunt dorsalul mare, descris deja şi muşchiul rotund mare. |Acesta este inserat pe
unghiul inferior al scapulei şi pe marginea laterală a sa^ de unde îndreaptă în sus către creasta tuberculului mic,
înapoia tendonului m. dorsal mare, de are este despărţit printr-o bursa sinovială. \,ctiunea sa este de adducţie şi
rotaţie internă a braţului; asociate cu extensia (mişcarea ie a pune mâinile la spate), cu punct fix pe humerus,
duce scapula în sus şi înainte ). lervatia sa este dată de n. marelui dorsal, originar din C6- C8. Testarea
muşchiului pectoral mare. Stabilizăm trunchiul
Poziţia FG: - în decubit dorsal, cu braţul abdus la 90°, mâna în poziţie itermediară.
fl - palpăm muşchii
f2 - se aduce braţul în adducţie (lângă trunchi). Poziţia AG: nu este posibilă, de aceea, în continuare
f3, f4, f5 - când se execută adducţia aplicăm rezistenţa în 1/3 inferioară a braţului. Substituţie - prin „păşirea"cu
degetele (flexia degetelor) şi prin gravitaţie.
Fig. 52 Testarea adductorilor în art. S.H. ptr. fi, f4, f5
6.Adductia orizontală în articulaţia scapulo-humerală
Muşchii sunt :
- pectoralul mare şi deltoidul anterior, a căror situaţie anatomică a fost prezentată anterior.
îpula şi trunchiul, care este lipit de spătarul scaunului.
îzând, cu braţul abdus la 90° pe o masă sau suţinut de testator.
im muşchii *
Iduce braţul, prin alunecare pe masă.
lecubit dorsal, braţul abdus la 90°.
jl se adduce, până ajunge în poziţie verticală
; aplică rezistenţă pe faţa anterioară a 1/3 distale a braţului.
e poate produce prin „păşirea" cu degetele (flexorii degetelor) sau prin
liului în poziţia şezând.
ternă a articulaţiei scapulo-liumerale
principali sunt :
pinosul, inervat de n. suprascapular (cu origine din C5).
nosul, inervat de n. subscapular (origine din C5, C6).
ul mic (teres minor), inervat de n. circumflex (C6), prin n. micului rotund.
xesor este deltoidul posterior. Supraspinosul s-a descris mai sus, la fel şi
>osterior deltoidian. Subspinosul se insera în cele două treimi interne ale
inoase, iar tendonul terminal se prinde pe faţeta mijlocie a tuberculului
;hiul rotează extern braţul după ce acesta a fost rotat intern; este şi tensor al
iculare, având rol în coaptarea articulaţiei scapulo-humerale.
lic se insera pe marginea externă a fosei subspinoase şi se termină pe faţeta
i tuberculului mare humeral.
nuşchilor constă în primul rând în traumatisme la nivelul coifului rotatorilor, iralizii de plex brahial superior sau
de n. circumflex.
zăm humerusul deasupra cotului pentru a se permite doar rotaţia .
iL- în decubit ventral, cu membrul superior atârnând complet la marginea
î variantă: şezând, cotul flectat 90° la trunchi.
5e pot palpa muşchiul subspinos sub spina scapulei şi rotundul mic între posterior şi marginea axilară a scapulei.
f2 - rotaţie externă a braţului (fară spinaţie). Poziţia AG: - în decubit ventral, braţul abdus la 90°, sprijinit pe pat,
cot flectat 90°, antebraţul atârnă la marginea patului.
f3 - ridică antebraţul la orizontală
f4,5 - se aplică rezistenţă pe faţa dorsală a antebraţului. Substituţie
- prin adducţia scapulei şi rotaţia să în jos.
- prin triceps (din poziţia AG ori în şezând (FG).
- prin supinaţie în poziţia FG.
Fig. 53 Testarea m. rotatori i *
externi în art SH ptr f3, f4, f5
8. Rotaţia internă a articulaţiei scapulo-hunicnile
Muşchii principali sunt:
- infrascapular (sau subscapular) - inervat de n. subscapular (origine C5, C6)
- rotundul mare
Muşchii accesori : i r

- pectoralul mare . .
- latissimus dorsi şi deltoidul anterior , descrişi deja.
Totul este la fel ca la rotaţia externă, doar mişcarea e în sens invers. (Fig. 51 ) Substituţie
- prin abducţia scapulei şi rotaţia sa în sus. , ,
- prin biceps . ^ . - ^
- prin pronaţia antebraţului în poziţia FG
Testarea m. rotatori interni în art. S.H.
i -test globale, care explorează simultan mişcările elementare.
erea mâinii ia ceafa, pieptănarea = abducţie şi rotaţie externă (Fig. 44)
erea mâinii ia spate, încheierea sutienului = adducţie şi rotaţie internă +
;nsie. (Fig. 45)
erea mâinii la gură = flexie, rotaţie internă şi adducţie (Fig. 46). entul funcţional de mobilitate
ie Coef. Flexia Coef Rotaţie interna Rot. externă Coef

0,3 0-90° 0,3


0,2 90-130° 0,2 0,1
0,1 130-170° 0,1
[iscările proprii umărului
Sunt determinate de mişcările în centura scapulară, care este formată din ţiile sterno-claviculară,
acromioclaviculară şi scapulo-toracică. Despre primele 2 articulaţii deja s-a vorbit.
Articulaţia scapulo-toracică este o articulaţie falsă (nu are elemente articulare), rmată din faţa anterioară a
scapulei, muşchiul subscapular şi faţa externă a )r cu muşchii intercostali. între cele 2 feţe „articulare" se întinde
marele dinţat Lis lateralis), care delimitează 2 spaţii de alunecare: ' " '
- inter-serato-subscapular ' *' ' ' ' ' ' '
- inter-serato-toracic.
Mişcarea de basculă a scapulei de până la 45° asigură amplitudinea mar^ • a braţului, în special în abducţie de
peste 72°, în flexie de peste 60°
Fig. 55 Basculă anterioară Fig. 56 Basculă posterioară
Articulaţia subdeltoidiană este de fapt un plan de alunecare între faţa profundă a deltoidului şi manşonul
rotatorilor. Bursa permite alunecarea ţesuturilor moi, astfel nu sunt blocate mişcările umărului. Este considerată
tot o articulaţie falsă.
Mişcările centurii scapulare în raport cu toracele sunt: 1.Proiecţia anterioară (antepulsia) şi proiecţia
posterioară (retropulsia) realizează o deplasare de 10-12 cm.
Scapula se îndepărtează sau se apropie de coloana vertebrală concomitent cu bascularea de 45°. Aceste mişcări
însoţesc flexia şi extensia braţului.
^ig 57 Antepulsia, proiecţia anteriorară
Fig. 58 Retropulsia, proiecţia posterioară
tarea m. rotatori interni în ari. S.H. f3,f4j5
!st globale, care explorează simultan mişcările elementare.
i mâinii la ceafa, pieptănarea = abducţie şi rotaţie externă (Fig. 44)
1 mâinii la spate, încheierea sutienului = adducţie şi rotaţie internă +
e. (Fig. 45)
1 mâinii la gură = flexie, rotaţie internă şi adducţie (Fig. 46). ul funcţional de mobilitate
Coef. Flexia Coef. Rotaţie internă Rot. externă Coef

0,3 0-90° 0,3


0,2 90-130° 0,2 0,1
0,1 130-170° 0,1
:ările proprii umărului
nt determinate de mişcările în centura xcapulară, care este formată din Ì sterno-claviculară, acromioclaviculară
şi scapulo-toracică. spre primele 2 articulaţii deja s-a vorbit.
ticulatia scapulo-toracică este o articulaţie falsă (nu are elemente articulare), ită din faţa anterioară a scapulei,
muşchiul subscapular şi faţa externă a u muşchii intercostali. între cele 2 feţe „articulare" se întinde marele
dinţat ateralis), care delimitează 2 spaţii de alunecare: iter-serato-subscapular '
iter-serato-toracic.
iscarea de basculă a scapulei de până Ia 45° asigură amplitudinea mare de braţului, în special în abducţie de
peste 72°, în flexie de peste 60° şi în
Fig. 55 Basculă anterioară Fig. 56 Basculă posterioară
Articulaţia subdeltoidiană este de fapt un plan de alunecare între faţa profundă
a deltoidului şi manşonul rotatorilor. Bursa permite alunecarea ţesuturilor moi, astfel
nu sunt blocate mişcările umărului. Este considerată tot o articulaţie falsă. Mişcările centurii scapulare în raport
cu toracele sunt:
1.Proiecţia anterioară (antepulsia) şi proiecţia posterioară (retropulsia) realizează
o deplasare de 10-12 cm.
Scapula se îndepărtează sau se apropie de coloana vertebrală concomitent cu
bascularea de 45°. Aceste mişcări însoţesc flexia şi extensia braţului.
Fig. 57 Antepulsia, proiecţia anteriorară
Fig. 58 Retropulsia, proiecţia posterioară
Wişcarea de translare a omoplatului Fig. 60 Mişcarea „ en sonnette "- de oloan vertebrală clopoţel, de
basculă a
omolatului în jurul unei axe ce trece prin " ' unghiul supero-extern. Mişcarea este de 60°,
j , , şi anume: 30° de rotaţie în art.
sternoosticlaviculară - + 30° de rotaţie axială ' ' " în art. acromioclaviculară
irea şi coborârea centurii scapulare se realizează pe o distanţă de 12-13 cm
borâre + 9-10 cm ridicare).
se deplasează vertical şi se rotează.Fig.61
nargine axilară a omoplatului irea oblicităţii în cursul mărului, este linia punctată.
Fig. 6 1 Ridicarea/coborârea umărului (a centurii .scapulare)
I1I.3.1. Testare musculară
Mobilizarea şi fixarea omoplatului
1. Ridicarea umărului
Muşchii participanţi la această mişcare sunt;
- trapezul superior, inervat de n. spinal (CI. C2) şi ramuri directe din C3, C4.
- angularul (levator scapulae), inervat de n. angularului şi n. romboizilor (răd. C3, C4) Inserţia de origine a
muşchiului trapez superior se găseşte pe protuberanta occipita externă, pe partea superioară a lig. cervical
posterior; inserţia distală se face pe treime inferioară a marginii posterioare şi pe faţa superioară a claviculei.
Angularul scapulei se insera proximal pe apofizele transverse ala vertebrei C C4, iar distal în unghiul supero-
intern al omoplatului (marginea posterioară). Acţiunea muşchiului trapez superior este de a ridica şi a trage
înăuntru umărul (c punct fix pe inserţia sa medială). Se adaugă şi o mişcare de rotaţie. Cu punct fix p scapula,
fibrele superioare înclină capul de partea respectivă, concomitent cu o mişcar de rotaţie a feţei de partea opusă.
Tonusul muşchiului menţine înălţimea normală umărului. în paralizia sa, umărul este" căzut,, şi proiectat înainte.
Acţiunea m. ridicător al scapulei (unghiular, angular) este sinergică cu cea a trapezulu suplinindu-1 în paralizia
sa. Totodată, muşchiul produce rotaţia scapulei în jurul axe care trece prin unghiul ei lateral, astfel încât unghiul
superior se ridică, iar unghiu inferior se apropie de coloana vertebrală. Împreună cu romboidul. menţin scapula
în poziţie normală. Inervaţia sa este dată de n. ridicătorului scapulei, din plexul cervical şi de n. dorsal a scapulei
(din plexul brahial). ,
Testarea , ,
Stabilizăm trunchiul: :
Poziţia FG: - în decubit ventral, cu braţele pe lângă corp .,
fl - se palpează trapezul în zona curbei gâtului şi muşchiul angular, laterocervical în spatele
sternocleidomastoidianului.
jl se susţine cu mâna de către testator, se ridică uşor de pe pianul patului, Tipinge către ureche. ft.^r;;'*
3: - în şezând, cu mâinile în sprijin pe scaun (Fig. 62) 1 umărul spre ureche *
;e opune rezistenţă pe acromion. Nu se realizează „testul de rupere", a s-ar putea realiza prin împingerea
mâinilor pe genunchi.
^starea muşchilor i ai scapulei
Fig .63 Manevra Dessaull de fixare a omoplatului (mişcare ,, en sonnette "). (trapez superior şi angularul) ptr
)borârea umărului :
_sunt: - trapezul inferior
- micul pectoral, inervaţi de n. spinal (origine răd. CI, C2 şi de :edinC3,C4).
erior se insera distal pe marginea posterioară a spinei scapulei ( inserţia ind comună cu cea a trapezului mijlociu
şi superior), ral se naşte pe marginea anterioară a apofizei coracoide şi se termină pe perioară şi pe faţa externă a
coastelor 3, 4 şi 5. Cei doi muşchi sunt
sinergici în mişcarea de coborâre a umărului, iar micul pectoral basculează scapula. Cu
punct fix pe apofiza coracoidă, devine muşchi inspirator;
Testarea:
Stabilizăm trunchiul:
Poziţia FG: - în decubit ventral, cu braţele pe lângă corp în uşoară rotaţie internă
fl - palpăm muşchiul trapez în spaţiul interscapulovertebral, la nivelul
ultimelor vertebre toracale.
f2 - mişcarea în jos a scapulei.
f3,f4 şi f5 - nu se pot determina precis pentru că nu avem o poziţie AG.
Se va aplica gradat o rezistenţă pe unghiul inferior al scapulei, împingând în
sus.
Substituţia s-ar putea produce prin flexorii degetelor, care trag braţul în jos. 3. Adducţia omoplatului
Muşchii participanţi sunt: '
- trapezul mijlociu,
- romboizii (mare şi mic), ambii fiind inervaţi de n. spinal ( origine răd. CI, C2) şi de ramuri directe din C3, C4;
respectiv de n. romboizilor (ram. C4, C5).
Trapezul mijlociu se insera medial pe apofizele spinoase ale vertebrelor C7-D4, iar terminaţia se face pe
acromion şi pe marginea posterioară şi superioară a spinei scapulei.
Romboizii se insera proximal pe procesele spinoase ale vertebrelor C7-D4, iar distal
pe spina scapulei şi pe marginea sa vertebrală până la unghiul inferior.
Acţiunea lor este sinergică : adduc scapula şi ridică umărul. Asociat realizează şi
rotaţia scapulei în jurul unghiului ei lateral.
Testarea ' •
Stabilizăm trunchiul: ' ' . , •> '1 1 , , .
Poziţia FG: - în şezând ' . ?
fl -trapezul se palpează în spaţiul interscapulovertebral la nivelul spinei scapulei, cu braţul abdus 90° şi susţinut
de testator >
mboizii se palpează de-a lungul marginii vertebrale a scapulei în apropierea iferior, cu braţul în rotaţie internă.
Sunt muşchi profunzi, palparea lor fiind
- tracţiunea scapulei către coloana vertebrală. (Fig. 64) •
în decubit ventral
- ridică umărul de pe planul patului, braţul rotat la spate şi adduce
f5 - la muşchiul trapez: braţul abdus 90° la marginea patului, cu antebraţul ia în rotaţie externă. în cursul
mişcării de ridicare a umărului cu adducţia i, se aplică policele pe marginea vertebrală a scapulei, palma fiind pe
faţa
şchii romboizi - la fel, dar braţul e în rotaţie internă, (atârnă pe marginea
Fig. 64)
tă substituţie.
'area trapezului mijlociu tboizilor (adducţia omoplatului)
Fig. 65. Adducţia bilaterală a scapulei
:ia omoplatului
şchii: serratus anterior (marele dinţat) inervat de nervul propriu cu am. C5, C6, C I . Muşchiul este format din
trei fascicule proximale. Cel insera pe faţa externă a primelor două coaste, cel mijlociu pe faţa externă a
3, 4, iar cel inferior pe coastele5-l 0. Distal tendonul se insera pe faţa
marginii vertebrale a scapulei.
Testarea.
Stabilizăm trunchiul
Poziţia FG: - din şezând, braţul flectat la 90°, cotul extins ori flectat
fl - se palpează pe grilajul costal, lateral de unghiul inferior al scapulei, f2 - pacientul împinge braţul înainte,
abducând omoplatul. (Fig. 66) Poziţia AG: - în decubit dorsal, braţul ridicat la 90° şi cotul e.xtins ori flectat. f3 -
pacientul împinge în sus braţul, abduce omoplatul f4 , f5 - rezistenţa constă în împingerea braţului în jos. (Fig.
67) Substituţia - în poziţia FG, prin păşirea ,,degetelor pe masă".
Fig. 66 Testarea marelui dinţat ptr. f2
Fig. 67 Testarea marelui dinţat
ptr.f3,f4.f5
Patologia umărului cuprinde:
- poliomielita acută anterioară
- poliradiculonevrite
- paraliziile de plex brahial de tip superior
- paralizia nervului circumflex şi suprascapular
- rupturile traumatice ale muşchilor rotatori (coiful rotatorilor)
- mastectomia Halsted pentru tumori maligne de sân
- nevrite virale.
IV. - TESTAREA ARTICULARĂ ŞI MUSCULARĂ A COTULUI
te o articulaţie cu un singur grad de libertate. Mişcările de flexie şi'extensie
n sagital, în jurul unei axe transversale ce trece prin cot.
io, este o articulaţie alcătuită din trei alte articulaţii:
ia humerocubitală - o trohleartroză
ia humeroradială - o elipsoidă
jă permit mişcarea de Hexie şi extensie.
:ia radio-cubitală superioară - o trohoidă, care permite prono-supinaţia ului.
. articulară e întărită de ligamentul lateral intern şi de ligamentul lateral
ste o articulaţie intermediară atât ca mărime, cât şi ca funcţie (intermediază i de la umăr a poziţiei mâinii pentru
prehensiune şi stabilizează mâna plinirea funcţiei).
ero, de start, este cea anatomică, cu extensia completă a cotului (.Fig.68). trofil: axul antebraţului prelungeşte
axul braţului, iar mâna e în supinaţie
ziţia de start
Fig. 69 Axele membru/ui superior:
a-în supinaţie (ciibitus valgus) b - în pr anal ic
Privit din faţă, cu mâna în supinaţie, între axul antebraţului şi cel al braţului, se formează un unghi obtuz,
deschis lateral, denumit ciihUiis valgus fiziologic ( Fig. 69a). El are valoarea de 170-175°.
Cu mâna în pronaţie, cele 2 axe sunt în prelungire. (Fig. 69b)
Poziţia de funcţiune a cotului (sau de imobilizare) este cea în flexie de 90-100°, asociată cu o uşoară abducţie a
SH (10-15°) şi cu mâna în semipronaţie (poziţia de scris). (Fig70)
IV. 1. Bilanţ articular al cotului
1. Flexia: - activă 140° - pasivă 160°
Poziţia preferenţială de testat este în decubit dorsal cu membrul întins pe lângă corp ori în ortostatism (în poziţia
anatomică).
Goniometrul se fixează cu centrul pe cot în partea externă, braţul fix urmează axa longitudinală a braţului, iar
cel mobil e paralel cu axa antebraţului, orientat către lapofiza stiloidă. Se execută mişcarea, se duce braţul mobil
în noul ax şi se citesc Fgradele(.Fig 71)
'^ig. 70 Poziţia funcţională a coiului, ntebraţului şi mâini.
Fig71 Flexia colului
1,1.

2. Extensia- absolută, în poziţie anatomică este 0°. ' ' "


- relativă, dintr-un grad de tlcxie.
- în cazul prezenţei hiperlaxităţii articulare, la femei şi la copii, există o hiperextensie a cotului, de 5-10°.
ntul functional tie mobilitate
Flexia
0-20°
0,2
20-80°
0,4
80-100° 0,8
peste 100° 0,2
cot CU flexie 100° va avea următorul CFM: ,2 + (80 - 20°) X 0,4 + (100 - 80°) x 0.8 = 44%
iri-test globale pentru cot: - ducerea mâinii la gură (flexia)
-ducerea mâinii la fesă.
ingul muscular la cot xia cotului
incipali sunt I brahial
ul anterior (cel mai important) adialul
primilor doi provine din nervul musculocutanat. idialul (humero-stilo-radialul) este inervat de radial.(originea
C5,C6 ) accesori sunt epitrohleenii (cei opt muşchi din regiunea anterioară a ilui, care se vor descrie mai
departe). Bicepsul brahial se insera proximal prin ă capete astfel:
ing se insera pe tuberculul supraglenoidian al scapulei;
scurt se insera pe apofiza coracoidă, printr-un tendon comun cu m. rahial.Tendonul terminal se insera pe
tuberozitatea bicipitală a radiusului. il anterior se insera pe marginea anterioară a humerusului, în jumătatea ră şi
se termină pe faţa anterioară a apofizei coronoide a ulnei.
Humero-stilo-radialul are originea pe marginea externă a treimii inferioare a humerusului, iar teminaţia sa se
află pe stiloida radială.
Cei trei muşchi sunt sinergici în acţiunea de flexie a antebraţului pe brat; în cazul m.biceps brahial, flexia lui
este completă doar dacă antebraţul este supinat. (muşchiul este în acelaşi timp şi un puternic supinator); în cazul
m. brahioradial, supinaţia produsă este efectivă doar când antebraţul se află în pronaţie forţată. Totodată,
muşchiul este şi pronator al antebraţului, din supinaţia completă a acestuia. Brahialul anterior este cel mai
puternic flexor al antebraţului pe braţ şi de asemenea, este tensor al capsulei articulare a cotului. Testarea m.
flexori ai cotului: Stabilizăm humerusul
Poziţia FG: - şezând, cu braţul la 90° sprijinit de masă ori suţinut de testator.
fl - palpăm muşchiul biceps şi brahial anterior pe faţa anterioară a braţului, iar brahioradialul la antebraţ, în
poziţia intermediară.
f2 - se execută flexia cotului, alunecând antebraţul pe masă şi cu mâna relaxată.
Poziţia AG: - şezând, cu braţul atârnând pe lângă trunchi.
fi - flexia cotului, cu antebraţul în supinaţie, până în poziţia verticală. , >
.11- >>'
Fig. 72 Testarea m. biceps pentru fi,4 şi 5
^estarea m. brahioradial 4şif5
Fig. 74Testarea m. triceps ptr.f3,f4şif5
se aplică rezistenţă gradată pe antebraţ în '/s distală (pe pumn).
ie.- în cazul poziţiei FG, prin flexorii pumnului.
fiuschi extensor este tricepsul brahial inervat din C6 de nervul radial.
rigine se realizează prin trei capete astfel:
¡e prinde pe tuberculul infraglenoidian al scapulei;
1 se insera pe faţa posterioară a humerusului, deasupra şanţului n. radial;
il se insera pe faţa posterioară a humerusului sub şanţul radial.
rminal se prinde pe faţa superioară a olecranului. Muşchiul este extensor al
, tensor al capsulei articulare, extensor şi adductor al antebraţului prin
esori sunt:
nii (vezi mai departe). : Ì nervul radial (C6)
nconeu poate fi considerat din punct de vedere anatomo-funcţional o m. triceps brahial. Inserţia de origine se
face pe partea postero-medială a Lii lateral, iar cea de terminaţie, pe treimea proximală a feţei posterioare a ;hiul
este sinergie cu tricepsul brahial (extensor).
iiici vaiia csie uaia ue n. radial.
Stabilizăm humerusul ' ;
Poziţia FG: - şezând, cu braţul la 90°, antebraţul flectat sprijinit de masă (la fel ca I la flexie).
f 1 - tricepsul se palpează pe faţa posterioară a braţului, f2 - se face extensia prin alunecare pe masă.
Poziţia AG: - în decubit ventral, cu antebraţul flectat la marginea patului (atârnă).
- ca variantă, din şezând, braţul la zenit şi antebraţul flectat complet.
fi - se execută extensia până când axele braţului şi antebraţului sunt una în continuarea celeilalte
f4 , f5 - se aplică rezistenţă gradată pe pumn. „Testul de rupere" începe de la o flexie de 10-15°, nu din extensie
completă. Substituţia - prin gravitaţie (din poziţiile AG)
- prin „păşirea" degetelor pe masă (din poziţia FG).
Patologie:
- poliomielita anterioară acută, poliradiculonevrite, polinevrite
- paralizii traumatice ale plexului brahial de tip superior (C5)
- ruptura tendonului bicepsului
- contractură bicepsului la hemiplegie '
- secţiunea traumatică a n. radial.
PITOLUL V. - TESTAREA ARTICULARĂ ŞI MUSCULARĂ A ANTEBRAŢULUI
a antebraţ, respectiv la nivelul articulaţiilor radiocubitale superioară şi
. se testează mişcarea de pronaţie şi supinaţie (fig.75 A, B ,C).
lişcarea de prono-supinaţie este o mişcare de rotaţie a antebraţului în jurul
longitudinale.
Tele două articulaţii radiocubitale sunt de tip trohoid, cu un singur ax de Radiusul execută o mişcare de rotaţie în
jurul cubitusului; încrucişându-1 în pronaţie, astfel încât epiflza distală a radiusului ajunge median faţă de cea
Membrana interosoasă se relaxează în pronaţie. în supinaţie, cele două oase aratului sunt în acelaşi plan, iar
fibrele încrucişate ale membranei interosoase I.
lişcării de pronosupinaţie este acela de a „economisi" flexia cotului, în cursul membrului superior, de exemplu -
a duce mâna la gură.
de testare, de zero este cu cotul flectat în unghi drept şi lipit de trunchi, mâna în
rtical, cu palma înăuntru şi policele la zenit.
de funcţiune este în semipronaţie de 30-45° (sau poziţia de scris).
5 A. Supinaţia B. Pronaţia antebraţului
C. Poziţia intemediară a antebraţului
V.l.Bilanţul articular al antebraţului
l.Pronaţia constă în a duce palma în jos, cu policele înăuntru din poziţia de zero. Cu cotul în rectitudine, întins
pe lângă corp, palma priveşte în spate. Pronaţia = 80-85°
Testare: braţul fix al goniometrului se aşează pe faţa dorsală a pumnului, paralel humerusul. Cel mobil se
plasează de-a lungul stiloidelor, după pronaţie. Mai simp din poziţia intermediară se ţine în mână un creion ce
trece mult în sus de pumn. Braţ fix al goniometrului se orientează perprendicular pe podea. Rotarea pumnului I
pronaţie va duce în poziţie orizontală creionul, măsurându-se cu braţul mobil goniometrului unghiul realizat.
(Fig. 76)
Variantă - goniometrul perpendicular pe articulaţia pumnului, cu centrul în drep policelui şi cu braţul mobil în
sus. Din poziţia de start se duce mâna în pronaţie. duce braţul mobil în noul ax al mâinii şi se citesc gradele.
Fig. 76 Pronaţia Fig. 77 Supinaţia
Z.Supinaţia = 90° - este mişcarea inversă. Când cotul este în rectitudine, pair priveşte în faţă (este poziţia
anatomică) (Fig. 77). Testarea - invers decât la pronaţie
Coeficientul funcţional de mobilitate pentru:
pronaţie supinaţie
0-30° = 0,4 0-30° = 0,4
30-60° = 0,2 ,! 30-90° = 0,32 . , ;
60-90° = 0,1
ntru prono-supinatie ""^''fflf.
jl implică o pronaţie de 30-40°
îii în broasca de la uşă necesită o supinaţie suficient de mare. iui platou pe palma mâinii implică o supinaţie
maximă, i măreşte foarte mult mişcarea de prono-supinaţie.
usculară ia antebraţ
ncipali pronatori sunt: rotundul pronator (pronator teres) şi pătratul nator quadratus); ambii sunt inervaţi de
nervul median (C7-C8). tor este muşchi superficial, care se insera proximal prin două fascicule: je faţa
anterioară a epicondilului medial; altul ulnar, pe faţa medială a )noid al ulnei. Tendonul proximal se prinde pe
marginea inferioară şi pe i a ulnei în pătrimea inferioară; terminaţia lui se află în pătrimea irginii inferioare, a
marginii externe şi a feţei anterioare a radiusului. iccesor este brahioradialul (lungul supinator), care s-a descris
deja^ sa este de fapt o semipronaţie, duce antebraţul supinat în poziţie neutră)
;a provine din nervul radial. e realizează astfel:
merusul. '^>& i'"' ' '.-r^v.;. , '

G: - şezând, braţ flectat la 90°, antebraţ flectat 90°, în supinaţie, pumnul láxate. ' >
undul pronator se palpează medial de tendonul muşchiului biceps, iar îtor nu se poate palpa.
ironează antebraţul, se întoarce dosul palmei spre figură.
^G: - şezând, braţul la trunchi, cotul flectat la 90°, antebraţul supinat,
getele relaxate
laţie (palma priveşte în jos). Va interveni şi gravitaţia, ezistenţă pe pumn (prindere circulară).
Substituţie - flexorii pumnului şi degetelor. 2. Supinaţia ' ' "
Muşchii principali sunt: Bicepsul brahial, deja descris, inervat de nervul musculocutanat (C5-C6). Scurtul
supinator este un muşchi profund cu inserţia de origine la nivelul epicondilului humeral lateral, pe ulna sub
mica scobitura sigmoidiană şi pe creasta I muşchiului supinator. Terminaţia se află pe faţa externă a radiusului.
Inervaţia sa provine din n. radial.
Muşchiul accesor este lungul supinator (deja descris la pronaţie); El are în acest caz acţiunea de semisupinaţie
(antebraţul pronat este adus în poziţia intemiediară). f Testarea are loc astfel: Stabilizăm humerusul
Aceleaşi poziţii; mişcarea este în sens invers.
La fl - palpăm muşchiul scurt supinator pe faţa dorsală a antebraţului la ' extremitatea proximală a antebraţului.
OLUL VI. - TESTAREA ARTICULARĂ ŞI MUSCULARĂ A PUMNULUI ŞI MÂINII
plexul osteoarticular al pumnului este compus din două articulaţii: radio-liartroză de tip condilian, cu două grade
de libertate (flexie-extensie şi ucţie):
iculaţia medio-carpiană alcătuită între primul şi cel de-al doilea rând de i; este o articulaţie de tip artrodie în
partea externă şi condiliană în partea ie asemenea, are două grade de libertate. La pumn se mai adaugă şi
prono-supinaţie. Articulaţia radiocarpiană se va analiza în continuare ortanţei sale funcţionale şi a posibilităţilor
de evaluare obiectivă. Ea este
suprafaţa articulară radială şi ligamentul triunghiular, pe de o parte şi irticulare ale scafoidului, semilunarului şi
piramidalului, pe de altă parte, lă întărită de patru ligamente.
iţia de zero, de start, văzută din faţă are axa mâinii în prelungirea axei . Axa mâinii este linia care trece prin
metacarpianul III şi prin degetul .78)
profil, planul mâinii se găseşte în prelungirea axei antebraţului, continuând i a antebraţului.
l 78. Poziţia anatomică, de start a mâinii.
Poziţia de funcţiune (Fig. 79) constă într-o extensie a pumnului de 30M0° , o înclinare cubitală de 10°-15° şi o
semipronaţie a mâinii de 30°-45° .Poziţia de funcţiune realizează activarea muşchilor flexori pentru
prehensiune.
Fig. 79. Poziţia de funcţiune a mâinii
Fig, 80. Poziţia de repaus
Figura 80 prezintă poziţia de repaus a mâinii, în care degetele sunt relaxate.
VI.l. Bilanţul articular al pumnului 1 .Flexia (flexia palmară, volară) are loc în jurul unui ax transversal, în
plan sagital. Ea constă în apropierea palmei de faţa anterioară a antebraţului. Flexia activă măsoară 80-85°, iar
cea pasivă cam 90°, din care 50° în articulaţia radiocarpiană.
Poziţia de testare este cu antebraţul la 90°, în supinaţie; alţi autori preferă poziţia intermediară (antebraţul
sprijinit pe masă).
Goniometrul se aşează cu centrul pe carp, braţul fix pe linia mediană a feţe ulnare a antebraţului, orientat spre
olecran; iar braţul mobil paralel cu metacarpianul V (Fig. 81)
Fig. 81. Goniometria flexiei pumnului.
se alege poziţia intermediară, apar unele diferenţe la flexie(vaIoarea sa
e 70° dacă este activă şi 80-85 când este pasivă, din care 50° în articulaţiaica este aceeaşi ca la flexie.
înclinarea cubitală, deviaţia cubitală) se execută în plan frontal pe o axă ioară care trece prin centrul osului mare.
Are 40-45° când poziţia de start iţie şi 55° din supinaţie.
ia de testat este cu braţul în abducţie; cotul flectat, antebraţul în prono-miometrul se plasează pe faţa dorsală a
mâinii cu braţul fix pe linia tebraţului, iar cu braţul mobil în lungul metacarpianului III (fig. 82).
S2.Adducţia mâinii din pronaţie (înclinarea cubitală) mtă: antebraţul flectat la 90° pe braţ, mâna în supinaţie,
goniometrul e anterioară a pumnului, cu braţul mobil în dreptul degetului 111. Se duce icţie, se duce braţul
mobil în noul ax şi se citesc gradele (Fig82).
83. Abducţia pumnului din supinaţie (înclinarea radială)
4.Abducţia (înclinare radială, deviaţia radială) este mişcarea inversă; are valoarea de20-30°.(Fig.83)
S.Circumducţia combină toate cele 4 mişcări de mai sus.
Coeficientul funcţional de mobilitate pentru:
flexie extensie
0-30° 0,7 0 - 30° 0,9

30-75° 0,4 30-80° 0,5


> 75° 0,2 >80° 0,1

VI.2.Bilanţul muscular al pumnului l.Flexia pumnului


Muşchii principali flexori sunt: ,
Marele palmar sau flexor radial al carpului, inervat de n. median din rădăcina C7;
- palmar mic sau lung, cu aceeaşi inervaţie;
- cubital anterior sau flexor ulnar al carpului, inervat de nervul cubital din rădăcina C8. Marele palmar (FRC)se
insera proximal pe epitrohlee, iar distal pe baza celui de- al treilea metacarpian.
Palmarul mic (lung) este inconstant ca prezenţă;el se insera pe epitrohlee, iar distal pe ligamentul anular
anterior al carpului şi pe aponevroza palmară superficială, în zona mijlocie.
Cubitalul anterior (FUC) se insera tot pe epitrohlee şi pe faţa posterioară a ulnei, iar terminaţia sa se află pe
osul pisiform. r . .
Muşchii accesori sunt flexorii degetelor (vezi mai departe). '> '
Testarea.
Stabilizăm antebraţul. v i< •.:«'!>':: -

Poziţia FG: - antebraţul în poziţia indiferentă sprijinit pe masă, cu pumnul extins, degetele relaxate şi policele în
sus.
fl - palpăm marele şi micul palmar pe faţa anterioară a pumnului în partea radială. Tendonul muşchiului cubital
anterior se palpează pe marginea cubitală a pumnului.
cecută flexia pumnului, alunecându-1 pe masă. . antebraţul pe masă supinat, degetele relaxate, ia pumnului.
e executa flexia cu rezistenţă pe palmă, împingându -se palma înspre
ste multiplă prin:
abductor al policelui
,1 lung al policelui
i degetelor (superficial şi profund).
sia pumnului
icipali extensori sunt:
ar radial lung al carpului (primul radial)
or radial scurt al carpului (al 2-lea radial)
ul posterior (extensor ulnar al scarpului).
sunt inervaţi de nervul radial (C7).
ial se insera proximal pe epicondil, iar distal pe faţa dorsală şi pe baza celui metacarpian.
tdial se insera tot pe epicondil,dar distal pe faţa dorsală şi pe baza celui de-îtacarpian.
losterior se insera pe epicondil şi pe marginea posterioară a ulnei, iar distal ală şi pe baza celui de-al cincilea
metacarpian. ^esori sunt extensorii degetelor.
:ăm antebraţul.
-FG: - antebraţul intermediar, pumnul flectat, degetele relaxate, policele la
Ipăm tendoanele radialilor pe interlinia dorsală a pumnului, între MC II şi iul cubitalului posterior se află pe faţa
dorsală a pumnului la marginea sa
tensia pumnului se face prin alunecarea marginii ulnare a sa pe masă.
Poziţia AG: - antebraţul pronat, pumnul flectat şi degetele relaxate. D - se duce mâna în extensie
f4,5 - se opune rezistenţa pe faţa dorsală a pumnului. ' '' '"" '
Substituţia se poate produce prin extensorii degetelor şi cel al policelui.
3.Adducţia pumnului: contracţia sinergică a celor doi cubitali.
4.Abductia pumnului: contracţia sinergică a celor doi radiali şi a palmarului mare. Patologia acestor muşchi
este reprezentată de :
- poliomielita anterioară acută, poliradiculonevrite,
- afectarea plexului brahial mijlociu sau inferior, cât şi a nervului median, cubital şi/sau radial.
MANA Anatomia mâinii
Complexitatea anatomică a mâinii, din care derivă bogăţia de gesturi umane, se bazează pe prezenţa unui număr
mare de articulaţii:
- 4 artrodii carpometacarpiene, alcătuite din alăturarea oaselor trapez, osul mare, trapezoidul , osul cu cârlig şi
ultimele patru metacarpiene;
- articulaţia selară sau toroidă, dintre trapez şi primul metacarpian, care permite opozabilitatea policelui;
- 3 artrodii intermetacarpiene între capetele proximale ale celor 4 oase metacarpiene 11-IV; distal ele sunt unite
printr-o bandeletă fibroasă;
- 5 articulaţii condiliene metacarpofalangiene;
- 9 articulaţii de tip trohleartroză interfalangiene proximale şi distale.
în total sunt 22 articulaţii.
VI.3.1. Bilanţul articular al mâinii VI.3.1. articulaţiile carpo-metacarpiene realizează căuşul mâinii (fig
82), care are forma unui şanţ de la eminenţa hipotenară până la a doua articulaţie
langiană. El este alcătuit prin opoziţia dintre metacarpianul I şi V în irpometacarpiană. Acest tip de priză se
formează când apucăm mânerul Se numeşte priză cilindrică (fig. 84.). Totodată, căuşul mâinii însoţeşte şi iri de
prize. *
g 84. Căuşul mâinii Fig. 85. Priza cilindrică.
culatiile metacarpofalangiene -MCF-permit mişcările de fiexie-extensie itate. Rotaţia unei falange în jurul axei
proprii e posibilă doar în mod pasiv 5 °.
extensia degetelor
;ero este cu pumnul şi degetele întinse (Fig.86), iar poziţia funcţională este in figura 87.
'ă are 90°; ea creşte de la degetul II la V, unde măsoară 100°.
igur deget se flectează mai puţin decât toate patru degetele concomitent,
;amentului palmar interdigital care limitează flexia. Pasiv, valorile flexiei
ari.
Fig.86 Poziţia anatomică a mâinii (poziţia de start)
Fig. 87 Poziţia funcţională
a degetelor
2.Extensia degetelor variază de la subiect la subiect. Ea poate fi cuprinsă de la 0° la 90°, în acest din urmă caz
existând o hiperlaxitate articulară.
Măsurarea amplitudinii articulare (bilanţul articular) se face mai dificil cu goniometrul obişnuit.
Există goniometre speciale pentru degete (Fig. 88).
Fig 88. Măsurarea flexiei MCF a indexului.
De asemenea, flexia se poate măsura cu rigla: distanţa dintre vârful degetului şi primul pliu de la pumn, la
nivelul eminenţei hipotenare.
Extensia se apreciază prin măsurarea distanţei dintre vârful degetului şi planul prizontal al mâinii. (Fig. 89)
nsia MCF a indexului
atea (abductia-adductia) constă în îndepărtarea şi apropierea degetelor mediană a mâinii, care trece prin
degetul III. Mişcarea este posibilă doar în Tiplitudinea medie este de 15-20°, variind de la deget la deget.
Indexul are cea mai mare (Fig. 90).
. 90. Lateralitatea indexului
surarea distanţei (în cm) dintre două vârfuri a două degete alăturate este o i rapidă de evaluare.
iductia este posibilă prin combinarea acestor mişcări. Indexul are o
ie evident mai amplă.
axială este doar pasivă şi măsoară 45° .
ticulatiile interfalangiene-IF- permit doar mişcările de flexie-extensie în ax transversal. Planurile fiecărui deget
converg spre un punct la bază ig.91 )
F/g. 97
1. Flexia în articulaţia interfalangiană proximală are 100°, fiind mai mare la ultimei două degete.
In articulaţia interfalangiană distală are maximum 90°. 2 Extensia din poziţia de zero este posibilă doar din
articulaţiile IFD şi doar la unei persoane cu hiperlaxitate articulară. Valoarea să nu depăşeşte 20° .
V1.4. Testarea musculară la mână
VI.4.1 Degetele II-V
Flexia falangelor distale (în articulaţia interfalangiană distală) IFD
Muşchii degetelor se pot clasifica după originea şi după traiectul şi lungimea lor îr muşchi extrinseci şi muşchi
intrinseci.
Muşchii extrinseci ai degetelor sunt: flexor comun profund al degetelor, inervat de nervul median pentru
degetele II şi III şi de nervul cubital pentru degetele IV şi V.
-flexorul comun superficial -fc"
-extensorul comun al degetelor ' '
-extensorul degetului V
-extensorul propriu al degetului Il(index) - - i' '
-abductorul lung al policelui-flexorul lung al policelui -extensorul scurt al policelui Inserţiile lor se află la
nivelul oaselor antebraţului(ulnă şi radius).
intrinseci sunt de fapt toţi muşchii mâinii (în număr de 19), care se află I cele trei regiuni anatomice ale feţei
palmare; regiunea tenară, hipotenară lijlocie. Ei sunt următorii;
3şii dorsali şi palmari *
orul scurt al policelui flexor al policelui itul policelui orul policelui 1 flexor al degetului mic rul scurt
torul şi opozantul degetului mic.
1 articulaţiile interfalangiene distale-IFD.
în IFD are loc prin acţiunea muşchiului flexor comun profund al
Inserţia proximală se găseşte pe cele două treimi superioare ale feţei antero-ulnei; pe membrana interosoasă şi
pe apoflza coronoidă a ulnei. Distal, el se
iltimele falange (F3) ale degetelor I-IV.
lea sa este de flexie a F3 pe F2 şi în mod secundar, a F2 pe Fl .
e face astfel:
' stabiliza falangele medii, la flecare deget în parte, pentru a nu apare flexia şi laţia interfalangiană proximală.
a FG: - antebraţ intermediar, mâna în sprijin pe masă, cu marginea ulnară, igete relaxate, pentru a evita punerea
în tensiune pasivă a tendoanelor (acţiune tenodezică) (Fig.92).. -
Fig. 92 M. flexor comun profund -f3,4 şi 5.
Artic. IF nu sunt în rectitudine pentru a evita , , {
acţiunea tenodezică a tendoanelor flexorilor
fl - palpăm muşchiul la antebraţ în treimea proximală, pe faţa anterioară, iar tendonul pe falanga a doua, pe faţa
palmară a degetului. f2 - se execută flexia falangei distale.
Poziţia AG: - antebraţul supinat, sprijinit de masă, pumn, degete relaxate.
fi - flexia falangei distale
f4,5 - rezistenţă pe pulpa degetelor.
Substituţia poate fi realizată prin extensia pumnului, care determină o anumită acţiune tenodezică. Patologie:
- afectarea neuronului periferic (traumatisme vertebro-medulare), ; r;
- plăgi ale nervilor şi /sau ale tendoanelor
- paralizia plexului brahial
- sindromul Volkman. >; 2. Flexia falangelor mijlocii (F2) (în articulaţia interfalangiană proximală)
Muşchii flexor comun superficial şi flexor comun profund produc această mişcare, deja s-a văzut cel de-al
doilea muşchi. Flexorul comun superficial se insera pe epitrohlee, pe apofiza coronoidă a ulnei şi pe linia oblică
a radiusului. Terminaţia sa se găseşte pe falanga mijlocie (F2) a ultimelor patru degete. '
Acţiunea sa este de flexie a F2 pe F1.
Inervaţia provine din nervul median.
Testarea se face astfel: .
Se stabilizează pumnul în poziţie neutră ,precum şi prima falangă la fiecare deget.
antebraţ intermediar, pumnul şi articulaţiile metacarpofalangiene relaxate
itră; articulaţiile care nu se testează sunt în extensie. (Fig.93)
păm muşchiul pe faţa palmară a antebraţului, deasupra cubitalului, iar
umn, între palmarul lung şi flexorul ulnar al carpului.
a interfalangienelor proximale.
_- antebraţul supinat, sprijinit de masă, pumn şi articulaţiile
langiene relaxate; toate degetele care nu se testează se menţin în extensie, ia celor două falange distale zistenţă
pe falanga mijlocie.
M. flexor comun superficial. Punerea în hiperextensie pasivă a r metacarpofalangiene permite eliminarea
acţiunii m. flexor comun
ire loc prin:
il profund al degetelor
a tenodezică în cursul extensiei pumnului (punerea în tensiune pasivă a flexorilor)
sprezintă gestul „intrinsec", efectuat doar cu ajutorul muşchilor flexori ai
a falangelor proximale în articulaţiile metacarpofalangiene- MCF
i acestei mişcări sunt:
iun profund erficial al degetelor dorsali i palmari
- flexorul scurt al degetului mic. Cu toţii sunt inervaţi de nervul cubital (C8). Ultimii trei muşchi sunt inervaţi de
nervul cubital din rădăcina.CS.
După Bunnel, muşchii intrinseci dintre care fac parte şi aceştia, asigură echilibrul între muşchii flexori lungi şi
cei extensori lungi ai mâinii. Ei realizează „gestul intrinsec": flexia în articulaţia MCF şi extensia concomitentă
în articulaţiile interfalangiene. {Fig. 95).
Fig. 94. Gestul extrinsec Fig. 95. Gestul intrinsec.
Se va testa degetul V.
După situaţia şi raportul lor faţa de axa mâinii, care trece prin metacarpianul III şi prin degetul III, muşchii
mâinii se împart în interosoşi dorsali şi interosoşi palmari. Interosoşii dorsali abduc (răsfiră) degetele, iar cei
palmari adduc (apropie) degetele unele de altele.
Interosoşii sunt sinergici între ei în acţiunea lor de flexie şi extensie ,dar antagonisti în acţiunea de abducţie-
adducţie.
Muşchii interosoşi dorsali sunt în număr de patru. După Parturet, repartiţia lor pe degete este următoarea:
- primul interosos dorsal pentru degetul II
- al doilea şi al treilea interosos dorsal, pentru degetul III
- al patrulea pentru degetul IV . ;
Ei umplu spaţiile interosoase dintre metacarpiene. Originea lor se află pe feţele laterale ale metacarpienelor ce
mărginesc spaţiul interosos, dar în mod inegal: pe toată faţa metacarpianului ce nu priveşte axa mâinii, deoarece
aici nu se insera şi un m. interosos palmar şi pe jumătatea posterioară a metacarpianului ce priveşte axa mâinii
( pentru ca aici se insera şi un muşchi interosos palmar). Inserţia distală se face printr-un tendon cu două
porţiuni: una scurtă, ce se fixează pe falanga I şi una lungă, ce se insera extensoriilui. Deci, degetul III are trei
interosoşi dorsali şi nici unul
ii palmari sunt în număr de trei şi ocupă ultimele spaţii interosoase. Ei se
; câte un metacarpian (pe faţa care priveşte axa mâinii). Repartizarea lor,
: este următoarea:
erosos palmar pentru degetul II
lentru degetul IV
-pentru degetul V
•osos palmar este de fapt adductorul policelui. imală este următoarea:
terosos palmar pe faţa anterioară a marginii interne a metacarpianului II, terosos palmar-pe faţa anterioară a
marginii externe a metacarpianuluilV interosos palmar-pe faţa anterioară a marginii externe a metacarpianului
ninaţia lor distală se face pe baza falangei degetului corespunzător şi de ; cu originea. De asemenea, îşi trimit o
expansiune aponevrotică pentru a ndonul extensorului comun. V.
;chiul flexor scurt al degetului mic este inserat, la fel ca şi m. abductor al ic pe osul pisiform şi pe ligamentul
anular al carpului. Distal se prind pe ;i proximale a degetului V. Cei doi muşchi se găsesc în regiunea eminenţei
Toţi muşchii interosoşi sunt inervaţi de n. cubital, din rădăcinile C8-T1. r cuprinde:
îcţiunile neurologice degenerative (sindromul Aran-Duchenne, SLA) liartrita reumatoidă
raiizia de plex brahial de tip inferior sau de nerv cubital. ^getului V
antebraţul intermediar,
;a muşchiului pe eminenţa hipotenară
;a degetului V, menţinând articulaţia interfalangiană în extensie. ;_- antebraţul supinat, sprijinit de masă.
- flexia din metacarpofalangiene, restul articulaţiilor degetului V fiind extinse.
- rezistenţă pe falanga proximală(Fl), pe faţa ei palmară.
Substituţie:
- flexorii profunzi şi superflciali ai degetelor.
- al ni-lea interosos palmar. 4. Adducţia degetelor
Muşchii interosoşi palmari (trei), amintiţi mai sus. Inervaţia este din nervul cubital (C8, Dl). Testarea lor se face
astfel: Se stabilizează mâna prin susţinere uşoară. (Fig. 96, 97, 98) Poziţia FG: - antebraţul supinat, sprijinit de
masă
fl - palparea muşchilor nu este posibilă
f2 - adducţia degetelor (din poziţia de abducţie, ele se apropie de degetul III). Poziţia AG: - pentru interosoşii II
şi III (Fig.96, 97) - antebraţul în sprijin pe masă cu marginea ulnară, degetele răsfirate.
Pentru interososul 1, braţul e rotat intern, antebraţul pronat complet, mâna pe marginea ei radială, degetele
răsfirate.
13 -se execută adducţia degetelor
f4,5 - rezistenţă aplicată succesiv pentru fiecare deget, pe falanga proximală (Fl), nu pe falanga distală (F3).
Substituţie:
- flexorii degetelor
- gravitaţia pentru I interosos palmar.
Fig. 96 M. interosoşi palmari (al 2-lea interosos palmar). f4, f5. Săgeata albă indică mişcarea produsă de
primul interosos palmar asupra indexului. Concomitent se va testa şi al 2-lea interosos dorsal acţionând asupra
mediusului.
Al treilea interosos
bă indică mişcarea produsă de pra degetului IV. Concomitent sta şi al 3 lea interosos une asupra mediusului).
Fig. 98 Al 4- lea interosos palmar (f4,f5) Săgeata albă indică mişcarea celui de al 4 lea interosos palmar
asupra degetului V.Nu există sinergie cu cel de al 4 lea interosos dorsal. Degetul 4 se alipeşte de 3 prin
acţiunea celui de al 3 lea interosos palmar.
ia degetelor
iscarea are loc cu participarea muşchilor interosoşi dorsali şi abductorului V, deja descrişi. ;e face astfel:
n mâna prin susţinere uşoară.
iG:- antebraţul pronat, în sprijin de masă, mâna liberă, articulaţiile ofalangiene uşor flectate şi degetele adduse.
Dalpăm primul interosos dorsal între degetele I, II, pe latura radială a celui de-metacarpian;
iilalţi interosoşi între metacarpienele respective oductorul degetului V - pe marginea cubitală a sa se abduc
(răsfiră) degetele.
\Gl- pentru interosoşii I şi II, antebraţul pe marginea cubitală, mâna liberă, iile metacarpofalangiene flectate şi
degetele adduse;
- pentru interosoşii III şi jy şi abductor"' degetului V, braţul e rotat intern, antebraţul complet pronat, mâna îr,
sprijin pe marg>"ea.radială, metacarpofalangienele uşor flectate şi degetele adduse. fi -abdducţia degetelor
f4,5 - rezistenţă pe capul distal al falangei proximale, cu împingerea sa în adducţie(Fig.96,97,98). Substituţia:
- extensorul degetelor
- gravitaţia pentru interosoşii III şi IV şi pentru abductorul degetului mic. 6.Extensia degetelor în articulaţiile
metacarpofalangiene
Principalul muşchi extensor este :- extensorul comun al degetelor.
Muşchii accesori sunt:
- extensorul propriu al indexului
- extensorul propriu al degetului mic ambii inervaţi de n. radial, cu originea în rădăcinile C6-C8. • ' / \
Extensorul comun al degetelor este un muşchi superficial al regiunii posterioare a antebraţului. Se insera
proximal la nivelul epicondilului lateral al humerusului, iar distal se termină prin patru tendoane
corespunzătoare degetelor II-IV, ce se prind pe falangele lor distale (F3). La nivelul articulaţiei MCF,
tendoanele sunt unite prin nişte expansiuni fibroase, care aderă la capsula articulară. La rândul lor, muşchii
interosoşi şi muşchii lumbricali îşi trimit expansiuni largi. Toate aceste formaţiuni alcătuiesc aponevroza dorsală
a degetelor.
Tendoanele coresunzatoare degetelor III, IV şi V sunt legate între ele la nivelul feţei dorsale a metacarpienilor
prin punţi fibroase traversale.
Acţiunea sa extensoare se exercită asupra falangei I, care se extinde din articulaţia MCF.
Muşchiul extensor al indexului se insera proximal pe faţa posterioară a ulnei şi a membranei interosoase; distal
tendonul său se prinde pe index la fel ca şi tendonul corespunzător al extensorului comun.
1 degetului mic, adesea fuzionat cy extensorul comun al degetelor se ;ondilul lateral, pe fascia antebrahjală şi se
termină pe ultimele două getului mic, fiind înglobat în tendonul extensorului comun corespunzător, ce astfel:
ă_pumnul şi articulaţiile metacarpiene. antebraţul intermediar, cu degetele flectate.
palparea muşchiului extensor comun al degetelor pe faţa dorso-medială a proximal, muşchiul extensor propriu al
indexului pe faţa dorsală a
ntebraţului, iar tendonul extensorului propriu al degetului V latero-ulnar
mul extensorului comun al degetelor pe dosul mâinii.
- extensia din metacarpofalangiene, cu interfalangienele proximale şi
mele distale flectate. (Fig. 99)
l 99. M. extensor comun, extensorul propriu al indexului şi extensorul
antebraţul pronat, sprijinit pe masă, degetele flectate. - extensia din metacarpofalangiene, restul articulaţiilor
rămân flectate. 4,5 - rezistenţă pe fiecare deget, pe falanga proximală (Fl) (Fig. 100).
Fig.lOO. Aceeaşi m. testaţi pt. f4J5
Rezistenţa se va aplică la fiecare deget în parte.
Substituţie:
- relaxarea care apare după o flexie a degetelor produce o extensie aparentă. - flexia pumnului, prin acţiune
tenodezică.
7. Extensia în articulaţiile interfalangiene
Muşchii extensori principali sunt lumbricalii.
Interosoşii extind falangele, când MCF sunt flectate.
Mai contribuie: extensorul comun al degetelor, extensorul propriu al deg. II şi al deg. V, care acţionează
indiferent de poziţia MCF.
Muşchii lumbricali sunt în număr de patru. Ei sunt anexe ale tendoanelor flexorului profund al degetelor, fiind
situaţi în acelaşi plan cu ele. Se numerotează de la police către degetul V.
După Parturet, repartiţia lor pe tendoane (inserţia lor proximală) este: '
- primul şi cel de al doilea lumbrical- pe marginea laterală a tendonului flexor comun profund al degetelor II şi
- al treilea lumbrical- pe marginea medială a tendonului degetului III şi pe marginea laterală a tendonului
degetului IV.
- al patrulea lumbrical- pe marginea medială a tendonului degetului IV şi pe marginea laterală a tendonului
degetului V. Deci, ultimii doi m. lumbricali se insera pe câte două tendoane a două degete vecine (III şi IV).
iele lor terminale trec pe faţa laterală a articulaţiilor MCi«, se laic»»^
e o formaţiune similară cu cea de la m. interosos corespunzător şi se insera
m. extensor destinat degetului respectiv, irturet, există următoarea corespondenţă:
lumbrical-pe tendonul extensorului degetului II ea lumbrical- pe tendonul extensorului degetului III ea
lumbrical- pe tendonul extensorului degetului IV ulea lumbrical-pe tendonul extensorului degetului V 3r constă
în flexie în articulaţiile MCF şi extensie în articulaţiile IF. (vezi nsec).(Fig. 95.)
)r este diferită:-pentru primul şi al doilea -din n. median, iar pentru al treilea ea, din n. ulnar. s face astfel:
abilizăm metacarpienele.
3: - antebraţul în poziţie indiferentă, sprijinit, pumn în poziţie neutră, )falangienele extinse, interfalangienele
proximale şi interfalangienele distale
- nu putem palpa muşchii lumbricali.
-metacarpofalangienele se flectează concomitent cu extensia igienelor proximale şi interfalangienelor distale.
ar cu antebraţul supinat. ;
îzistenţă pe unghia degetului de testat, împingându-se degetul în flexie (Fig
Fig. 101 Evaluarea contra rezistenţă a m .lumbricali , ß
Substituţie:
- nu există la lumbricali care produc extensia interfalangienelor distale, cu metacarpofalangienele extinse.
- când metacarpofalangienele sunt flectate, toţi ceilaţi extensori vor realiza extensia.
VI.4.2 Tipuri de prehensiune, testarea prehensiunii
Mâna are capacitatea de a prinde obiecte ca într-o pensă rigidă. Acest lucru este posibil datorită unui şir întreg
de articulaţii foarte diverse, a unui aparat tenomuscular diferenţiat şi specializat, precum şi a tegumentului mobil
şi moale care permite închiderea şi deschiderea pensei. ,
Delaet şi Lovet au analizat 1300 de profesii şi au constatat că 43 de gesturi şi de diverse combinaţii între acestea
permit exercitarea tuturor meseriilor. Dintre acestea, 24 de gesturi aparţin funcţiei mâinilor. în raport cu gestul
profesional dominant, se pot descrie 4 grupe:
Grupa I: „mâna cu un singur degef, simbol al civilizaţiei moderne; "presse-boutonn". Recuperarea acestui gest
profesional nu ridică probleme prea dificile, doar [atunci când subiectul este obligat să se recalifice în altă
meserie.
Grupa a Il-a-: „mâna cu două degete" corespunde unei pense cu două braţe, [policele, respectiv degetele II-V.
Lezarea unuia dintre cele două braţe ale pensei, mai [ales cea a policelui, scoate din funcţie întreaga pensă,
pentru că nu există disociaţii iposibile prin care să se poată face separarea părţii handicapate a mâinii de partea
Mndemnă. „mâna cu trei degete" efectuează prehensiuni fine, ive (apucarea stiloului sau a pensei); ea necesită
intervenţia a trei elemente: ndexul şi grupa degetelor Il-V. Compromiterea unei asemenea prize le nu se produce
decât la lezarea a două din cele trei element^ policele itdeauna o valoare funcţională mai mare.
ogramele de reeducare vor ţine cont de acest fapt, ca şi de necesitatea ameliorării disocierii indexului.
•upa a IV- a: "mâna cu cinci degete" presupune folosirea automată a fiecărui :az de leziuni, posibilitatea de
suplinire fiind mare, recuperarea variatelor rale este mai uşoară, dar nu întotdeauna se poate recupera integral
agilitatea tatea profesională.
viaţa modernă nu sunt folosite toate posibilităţile complexe motorii şi ile mâinilor.
(cersarea îndelungată a agilităţii poate duce la autonomia fiecărui deget sau
or falange prin reglarea precisă a jocului articular şi prin disocierea muşchilor
}'\ sinergiăti, putându-se ajunge astfel la o „mână cu cincisprezece sau
de degete", de exemplu violoniştii sau prestidigitatorii. '
; de vedere a ierarhiei funcţionale, zonele lezate pot fi: ''
le primare - zone de contact ale mâinii cu obiectul apucat, responsabile de
nsiunea de fineţe.
ne secundare:- contactul diferitelor suprafeţe tegumentare în timpul prizei, nsabile de o prehensiune mai intensă.
ne terţiare:- zone de contact ale mâinii cu suprafeţe de sprijin care intervin în msiunea de forţă, alături de
primele două.
una sau două dintre zonele de mai sus, dacă sunt lezate, vor reduce ea de prehensiune.
ol deosebit îl are reprezentarea corticală a suprafeţei senzitive şi motorii a entrii ei corticali ocupă o treime din
suprafţa motorie corticală. Policele are o i mai mare decât cea a şoldului , tocmai pentru că policele execută
mişcări mai it şoldul.
PREHENSIUNILE sunt mişcări ale segmentelor mâinii care se realizează cu participarea policelui în mod
obligatoriu , pentru a (i)mobiliza un obiect ce se poate apuca .
Celelalte mişcări la care nu participă policele se numesc apăsărL După segmentele care participă la prehensiune
şi după forţa de aplicare a acestora avem:
1. pensa bidigitală
2. pensa tridigitală . ;
3. pensa interdigitală
4. pensa polidigitală
5. pensa police digito-palmară
6. priza digito-palmară, fără police. ' i După modul de poziţionare a degetelor avem: «i
1. terminală '
2. subterminală
3. subtermino-laterală Tipuri de prehensiuni.
I-prehensiune terminală, fmă, de precizie; de ex. apucarea acului. í -"^,
Il-prehensiunea subterminală; de ex. un creion în timpul scrisului. *
IlI-prehensiunea subtermino-laterală; de ex. apucarea unei farfurii de margine. IV-prehensiunea latero-laterală;
de ex. apucarea ţigării.
V-prehensiunea digito-palmară; de ex. apucarea volanului sau a mânerului unui coş. Vl-prehensiunea police-
digito-palmară (de forţă). Obiectul se prinde ca un colier, dar dacă obiectul este prea voluminos, policele nu mai
vine în contact cu celelalte degete, iar forţa de prehensiune scade.
Studiul detaliat al fiecărui tip de pensă sau priză va fi prezentat în continuare. L Prehensiunea bidigitală latero-
laterală constă în formarea de pense între feţele laterală şi medială a două degete vecine; mai ales index şi
medius (Fig. 102)
)2. Prehensiunea latero-laterală
sstul se utilizează când ţinem o ţigara între două degete. Este o prehensiune :ul absenţei policelui, însă forţa sa
nu este prea mare. Mişcările din care este unt: adducţia-abducţia degetelor; muşchii activi sunt interosoşii
palmari, lorsali.
liunea prin opoziţie digito-palmară constă în a opune palmei ultimele patru i permite apucarea unor obiecte mai
mari şi mai grele decât precedenta, poate mânui un levier, un volan; se poate agăţa o bară cu degetele II-V, se
geamantan, etc. (Fig. 103).
103 Prehensiunea digito-palmară
nsiunea utilizează, în acest caz forţa muşchiului flexor comun superficial care i flexia falangelor distale.
Deschiderea se produce prin acţiunea muşchilor interosoşi, cât şi a lumbricalilor. siunea cu ajutorul
..coloanei"policelui.
Prehensiunea terminală e produsă prin punerea în contact a extremităţii policelui fiecărui deget, dar mai ales a
indexului. Această pensă bidigitală este fină, atorie, pentru obiecte fine. Prehensiunea necesită integritatea
flexorului profund lor care se opune policelui şi a celui propriu al policelui.
Testarea: apucarea cu degetul şi cu policele a unui baţ de chibrit, ori a unui ac aşezat pe masa. (Fig. 104, a, b).
Fig. 104 a, b.Prehensiunea terminală b. Prehensiunea sub- terminală se realizează între pulpa policelui şi pulpa
altui deget sau altor degete, deoarece se poate realiza între două sau trei degete (prize bi- şi tripulpare). Priza
alcătuită între police, index şi medius se utilizează pentru apucarea unor obiecte mai groase, de exemplu un
creion.
Testarea se face astfel: se încearcă smulgerea unei foi de hârtie care e menţinută între police şi index.(Fig. 105).
Fig. 105 Prehensiunea subterminală bidigitală c. Prehensiunea subterminală laterală se realizează între pulpa
policelui şi faţa laterală a unui deget, mai ales index; un exemplu este gestul de numărare a banilor (Fig. 106).
Fig, 106 Prehensiune prin opozţie subterminală laterală
Un alt exemplu: prinderea unei farfurii sau răsucirea cheii. De aceea, acest tip de prehensiune se mai numeşte şi
"pensa de cheie". Prehensiunea bidigitală în acest caz
priză mai puternică, pentru ca indexul se sprijină pe toate celelalte degete, incipal este adductorul policelui.
iunea subtermino-laterală care se realizează între pulpa policelui, a faţa laterală a mediusului se utilizează la
scris; se mai numeşte şf „ pensa <ig. 107)
7. Pensa de scris
iunea palmară sau lumbricală este de forţă. Ea se realizează între palmă, atru degete şi police, modelându-se în
jurul unor obiecte grele sau se. (Fig. 108).
18. Prehensiunea palmară
volumul obiectului apucat este prea mare, policele nu poate face priză cu egete şi forţa de prehensiune scade.
te aceste tipuri de pense, muşchii au rolul de a asigura mâinii atitudinea cea /ită pentru executarea unui gest şi o
deschid pentru a pregăti prinderea-
hii de „atitudine" sunt extensorii degetelor, abductorul policelui şi opozanţii, ii de „forţa" realizează pensa
propriu-zisă. Ei sunt flexorul degetelor şi il policelui.
;eea, o bună prehensiune necesită acţiunea concordantă a extensorilor, dar şi a degetelor.
VI.4.3. POLICELE
Datorită importanţei funcţionale şi complexităţii mişcării, prima" rază" a mâinii (scafoid, trapez, metacarpian şi
degetul I) se va analiza separat.
Aşa -numita „coloana articulară" a policelui este alcătuită din articulaţiile: scafoido-trapezoidală (o artrodie);
trapezoidometacarpiană (o toroidă); articulaţia metacarpofalangiană (o condiliană) şi articulaţia interfalangiană
(o trohieară).
în funcţie de sediul mişcării, amplitudinea va fi foarte mult diferită pentru fiecare articulaţie în parte. VI.4.3.L
Bilanţul articular al policelui
1 în articulaţia scafoido-trapezoidală amplitudinea de mişcare este foarte limitată.
2 In articulaţia trapezoido-metacarpiană se produce:
a. Abducţia. care este mişcarea de îndepărtare a policelui de pe planul palmei, mişcarea fiind în plan
perpendicular pe palmă, cu valoare de 60-70° (Fig. 109 a )
• UI

b. Adducţia. care este mişcarea de revenire a policelui abdus în poziţia iniţială.


ararea cu goniometrul se face astfel; se aşează braţul fix la nivelul tre metacarpianul I şi II, astfel încât să urmeze
mişcarea indexului, în timp bil urmează mişcarea policelui.
utilizează metoda de determinare a distanţei dintre două repere, date cu si, se va măsura distanţa dintre capătul
distal al metacarpianului II şi al tacarpian.
;te mişcarea ce are loc în plan frontal, paralelă cu mâna, care baleiază a latul palmei, ducându-1 până la bază
ultimelor degete (Fig. 109 b). ;a de 10-15°. Cu rigla se procedează astfel: se măsoară distanţa dintre 1CF a
policelui şi baza degetului V.
Fig.} 09 b
i_este mişcarea în acelaşi plan cu flexia, prin care policele se îndepărtează de iterală a indexului în afară.
Valoarea este de 25-30°. (Fig. 109 b ). cu goniometrul: braţul fix se aşează de-a lungul metacarpianului II, în
timp obil urmează mişcarea metacarpianului I.
; măsoară distanţa dintre articulaţia metacarpofalangiană a indexului şi cea a
ducţia_metacarpianului I însumează toate mişcările amintite. axială.este doar pasivă.
rticulatia metacarpofalangiană se produc mişcările: se adaugă la flexia descrisă anterior. Poziţia de start este cu
falanga întâi în a primului metacarpian. După flexie, vârful policelui ajunge la bază V. Este de 70-75° .
Măsurarea cu goniometrul se face prin aşezarea braţului ngul metacarpianului I, iar a braţului mobil de-a lungul
primei falange. extensie
Fig.l 10 a, b. Poziţiile policelui în raport cu mâna
Figl 11. Rotaţia longitudinală a policelui ,
4.în articulaţia interfalangiană există: , i
a. Flexie de 80-90°.
b. Extensie activă de 10° şi pasivă de maximum 25°. * . , , Mişcarea specifică policelui este opozabilitatea,
care se realizează prin combinarea mişcărilor din „coloana articulară" a policelui (abducţie, flexie, roataţie
axială), astfel încât pulpa să ajungă în faţa celorlalte degete. Global, metacarpianul I face o mişcare de rotaţie
longitudinală de 90-120°. (Fig. 111)
iurarea deficitului de opoziţie
l.Testare musculară policelui.
da în articulaţiile metacarpofalangiene (MCF)
produc flexia în articulaţiile MCF sunt:
scurt al policelui, cu 2 fascicule. Cel intern e inervat de nervul cubital. • lung al policelui. inervat de nervul
median, alături de fasciculul intern al lui scurt. Scurtul flexor al policelui este un muşchi intrinsec, alcătuit din
iscicule. Proximal fasciculul superficial sau lateral se insera pe marginea i a lig. anular al carpului şi pe osul
trapez; fasciculul profund sau intern se pe trapezoid şi pe osul mare. Cele două fascicule se termină la baza
primei pe marginea sa radială, cât şi pe sesamoidul lateral. Acest muşchi flectează a 1 pe primul metacaripian,
dar faţă de axa de flexie, produce opoziţia şi ;ia policelui.
;ste dată de n. median pentru fasciculul superficial şi de n. cubital pentru cel
•entru flexorul scurt se face astfel: 1 primul metacarpian.
JL- antebraţul supinat la 90°, policele se flectează pe palmă, alparea muşchilor la nivelul eminenţei tenare.
Figl 13. Scurtul flexor al policelui. Flexia falangei proximale pe I metacarpian. Policele e adus înăuntru
îl - flectare din articulaţia metacarpofalangiană, cu interfalangiana extinsă pentru a nu intra în acţiune flexorul
lung al policelui. - î - ;
Poziţia AG: - cot flectat, antebraţul supinat astfel încât faţa palmară a policelui „priveşte" tavanul,
metacarpofalangienele, interfalangienele extinse. , . / i í
D - flexia din metacarpofalangiană, cu interfalangiana extinsă f4,5 - rezistenţă pe falanga proximală, împingând
în extensie. Substituţie: - flexorul lung al policelui. 2. Flexia în articulaţia interfalangiană a policelui
Muşchiul flexor lung al policelui (Fig. 114) se insera pe o suprafaţă mare, la nivelul radiusului şi pe membrana
inteosoasă. Inervaţia distală se face pe faţa palmară a bazei falangei II a policelui. Acţiunea sa este de flexie a
falangei a doua (F2) pe falanga proximală (Fl).
Inervaţia este asigurată de rădăcinile C8-T1 prin n. median. Testarea se realizează astfel:
Figl 14. Lungul flexor al policelui. Flexia falangei distale pe falanga proximală
Se stabilizează falanga proximală, menţinând metacarpofalangiană extinsă . Poziţia FG: - la fel ca la flexorul
scurt.
fl -palparea tendonului pe faţa palmară a falangei proximale (Fl) f
(Ctarea falangei proximale. ......;
AG: -la fel ca la 1. xtare din interfalangiană.
rezistenţă pe falanga distală. *
ţuţie: - relaxarea extensorului lung al policelui determină efect „ rebound" de
ittensia în articulaţiile metacarpofalangiene
iii sunt extensorul scurt al policelui şi extensorul lung al policelui. Scurtul il policelui este un muşchi extrinsec,
având originea pe feţele posterioare ale adiusului. Inervaţia distală se află pe faţa dorsală a falangei I a policelui.
sa este dublă:
le Fl pe MC (falanga proximală pe primul metacarpian). Mişcarea are loc în referinţă a mâinii (Fig. 115).
75 M. scurt extensor al policelui (extensia falangei proximale) Mişcarea se efectuează
în acelaşi plan cu ce leíate degete rtează policele şi primul metacarpian de axa mâinii, a e dată de n. radial. , ,
starea se poate face separat pentru cei doi muşchi, stabilizează I metacarpian în abducţie.
FG: - antebraţul pronat, cu metacarpofalangiană şi interfalangiana flectate. -palpăm tendonul muşchiului pe
marginea radială a tabacherei anatomice, de abductorului lung al policelui.(Fig.l 16).
Fig.l 16 Delimitarea tabacherei anatomice
1- tendonul m. lung abductor al policelui
2- tendonul, scurt extensor al policelui
3- tendonul m. lung extensor al policelui
f2 - extensia falangei proximale, cu interfalangiana fiectată (astfel nu intră îr acţiune extensorul lung al
policelui).
Poziţia AG: - antebraţul indiferent în sprijin pe masă, cu metacarpofalangiană ş interfalangiana flectate.
O - extensia falangei proximale, cu menţinerea interfalangienei flectate.
f4,5 - rezistenţă pe falanga proximală.
Substituţie: prin extensorul lung al policelui. . , •
4. Extensia în articulaţia interfalangiană
Muşchiul extensor lung al policelui se insera pe faţa posterioară a ulnei în treimea mijlocie; distal se prinde pe
bază falangei terminale a policelui. Acţiunea sa constă în : m . >.L,n i
a. extensia F2 pe Fl în articulaţia interfalangiană extensia Fl pe primul metacarpian
duce primul metacarpian înapoi şi înăuntru faţă de planul mâinii şi faţă de axa degetului III (Fig. 117) .Această
acţiune rămâne posibilă chiar dacă F2 face o mişcare de flexie.
á de rădăcina C7 prin radial.
jrmătoarea:
1 AG sunt la fel.
viuşchiul lung extensor al policelui (extensia falangei distale)
im tendonul muşchiului pe marginea ulnară a tabacherei anatomice şi pe 1 falangei proximale. nsia falangei
distale.
ţa se va aplica pe spatele falangei distale.
:ie: prin efect „ rebound" după relaxarea flexorului lung al policelui. ctia policelui
se va plasa în mişcarea de abducţie pe un plan anterior faţă de celelalte np ce în extensie el rămâne în acelaşi
plan cu degetele II-V.
abductori sunt lung şi scurt. Lungul abductor al policelui are originea pe tară a ulnei, pe marginea radială şi faţa
posterioară a radiusului în treimea
inserţia sa se află pe marginea radială a primului metacarpian. a sa constă în a aduce policele în afara axei
mâinii, însă invers faţă de m.
nu în planul palmei, ci în afara acestui plan (flg 108). a sa e dată de rădăcina C7 prin radial.
işchiului abductor lung al policelui : . i < "
Figl 18 Lungul abductor al policelui
Policele se îndepărtează în plan anterior faţă de celelalte degete
Poziţia FG: - antebraţul pronat 45°, pumnul în poziţie neutră (pentru stabilizare) şi policele addus.
fl -palpăm tendonul la nivelul pumnului, distal de stiloida radială, lateral de extensorul scurt al policelui (Fig.
116).
f2 - abducerea policelui, alunecând pe masă. Mişcarea se face într-un plan intermediar între cel al abducţiei
propriu-zise şi cel al extensiei din articulaţia carpo metacarpiana
Poziţia AG: - antebraţul supinat 45°, police addus.
f3 - abducerea pe un plan diagonal între cel de extensie şi cel de abducţie propriu-zisă.
f4,5 - rezistenţă pe primul metacarpian.. ' '
Substituţie: prin scurtul abductor al policelui şi prin scurtul extensor al policelui. Scurtul abductor al policelui
este un m. intrinsec al mâinii. El ia naştere pe ligamentul anular şi pe tuberculul scafoidului. Se termină pe
tuberculul lateral al bazei primului metacarpian şi pe sesamiodul lateral.
Inervaţia e asigurată de n. median(rădăcinile C8-T1). V
Testarea muşchiului abductor scurt al policelui
Poziţia FG: - antebraţul în poziţie intermediară, pumnul în poziţie neutră (pentru stabilizare) şi policele addus.
f 1 - se palpează muşchiul în centrul eminenţei tenare
f2 - abducţia policelui ( Fig. 119). PoziíLaAÜL- antebraţul în supinaţie, police addus.
jducţia policelui (ridicat la zenit) rezistenţă pe primul metacarpian.
urtul abductoral policelui.
' plan perpendicular faţă de celelalte degete
ei prin muşchiul abductor lung al policelui. ţia policelui
: adductor al policelui, se insera pe trapezoid, osul mare, pe faţa netacarpienelor II şi III. Terminaţia se află pe
baza falangei proximale, pe ială şi pe tuberculul ei intern.
constă în adducţia policelui, apropiindu-1 de index, în planul mâinii, este dată de n. cubital (rădăcinile C8-T1).
izează metacarpienele.
- metacarpofalangienele Il-Vsunt în poziţie neutră, policele abdus, toate ixtinse.
larea feţelor palmare ale spaţiilor interdigitale I-II
jcţia policelui spre palmă, fară a mişca celelalte articulaţii (doar articulaţia rpiană).(Fig. 120) ;, , .
Fig. 120 Adductorul policelui. Policele se lipeşte de al 2lea metacarpian în planul celorlalte degete.
Poziţia AG: - antebraţul pronat şi în rest la fel. f4,5 - rezistenţă pe primul metacarpian.
Substituţie: muşchiul extensor lung al policelui, flexorii lung şi scurt ai policelui. fi - adducţia policelui
7. Opozabilitatea policelui $i degetului mic
Muşchii sunt : , : i

- opozantul policelui, inervat de nervul median(C6,7).


- opozantul degetului mic, inervat de nervul cubital (C8).
' Fig. 121 Opozantul policelui. Rotaţia policelui trebuie să fie mare pt. a se diferenţia net opoziţia şi adducţia
Opozantul policelui se insera pe trapezoid, osul mare, pe faţa anterioara a metacarpienelor II şi III şi se termina
pe marginea externă a primului metacarpian.
Acţiunea sa este de opoziţie: o mişcare complexă care începe cu abducţia, apoi continuă cu flexia uşoară în
articulaţia metacarpofalangiană, urmată de adducţia şi rotaţia policelui. '
Inervaţia provine din median radacinaC8-Tl. iri-: • \ v . > - - , \
Opozantul degetului mic este muşchi intrinsec, inserţia lui fiind pe osul cu cârlig, pe arcada pisi-unciformă şi
pe ligamentul anular anterior al carpului. Distal se termină pe faţa anterioară a marginii cubitale a
metacarpianului V.
Inervaţia provine din n. cubital (C8-T1).
iunea constă în opoziţia faţă de planul
fel, favorizează întâlnirea sa cu policele.
vor testa ambii muşchi. ;ază pumnul în poziţie neutră.
cotul pe masă, cu antebraţul perpendicular pe masă, pumnul în poziţie olicele addus şi extins (Fig. 111). - se
palpează opozantul policelui pe marginea laterală a primului
pozantul degetului V se palpează pe faţa palmară a metacarpianului V.
: - se adduc la întâlnire pulpele policelui şi a degetului mic.
G: - antebraţul supinat şi sprijinit, pumn în poziţie neutră, policele addus şi
3 - opozabilitate ca la f2.
4,5 - rezistenţă cu ambele mâini pe metacarpienele I şi V, încercând o " a celor 2 degete.
substituţie: prin abductorul scurt al policelui, căt şi prin flexorii lung şi scurt ai
Figl 22 Poziţiile policelui conform cu acţiunile muşchilor (fără lung flexor şi or): i i : u
1-lungul extensor 4-scurtul abductor
2-scurtul extensor 5-opozantul
3-lungul abductor 6-scurtul flexor
ŞOLDULUI
Articulaţia coxo-femurală (şoldul) este o enartroză cu trei grade de libertate |: şi umărul. în acest caz,
mobilitatea sa e mai redusă, articulaţia fiind structurată pentn o mai bună stabilitate. '
Capul femural şi cavitatea cotiloidă, completată în suprafaţă de un burele! fibro-cartilaginos sunt menţinute de o
capsulă puternică, întărită de o serie d« ligamente:
a) ligamentul ilio-femural (Bertin-Bigelow) anterior, care limitează extensia ş abducţia;
b) ligamentul pubo-femural limitează abducţia şi rotaţia externă; j
c) ligamentul ischio-femural limitează rotaţia internă şi adducţia. ' Mişcările şoldului cu genunchiul flectat
sunt mai ample cu 20-30° decât cele ct]
genunchiul extins (Fig. 123 şi 124).
Fig 123.a, b Flexia în CF cu genunchiul flectat VII.L Bilanţul articular al şoldului
Diferenţele dintre mişcările active şi cele pasive sunt mai mari decât la alte articulaţii şi se vor nota separat..
;tivă se realizează într-un plan sagital pe o axă transversală. Valoarea este snunchiul întins şi ajunge la 125° cu
gneunchiul flectat. xia pasivă atinge 145-150°.
.iţia de testat este din decubit dorsal, mai rar din decubit lateral, cu.partea de
niometrul se plasează pe marele trohanter, cu braţul fix spre creasta iliacă, 1 axa lungă a trunchiului (linia
medioaxilară) şi braţul mobil paralel cu întat către condilul lateral. (Fig 124 )
1124 Goniometria flexiei CF
ntru un rezultat corect se presează cu mâna spina iliacă antero-superioară, iul nu va bascula.
;xia cu genunchiul întins este limitată când muşchii ischiogambieri sunt ţi-
a activă cu genunchiul întins are 15-20°, iar când este flectat are doar 10°. asivă e mai amplă (30°). ii 126 ).
igl25 Extensia CF
Figi26 Extensia CF cu genunchiul întins şi flectat
Poziţia de testat este decuhitul ventral: uneori cel lateral. Goniometrul si
aşează ca la testarea flexiei. 3..Abducţia este în medie 45°. Ea se realizează în plan frontal pe axa sagitală j
şoldului (şi adducţia).
Poziţia de testat este în decubit dorsal, cu genunchiul întins. Braţul flx a goniometrului se plasează orizontal pe o
linie paralelă cu linia ce uneşte spinele iliace antero-superioare, iar braţul mobil pe faţa anterioară a coapsei, spre
mijlocul rotulei (Fig. 127)
Figi27 Abducţia CF, poziţia de testat şi goniometria Abducţia se măsoară şi din decubit lateral (Fig. 128 ) şi din
decubit dorsal. Erorile de măsurătoare pot fi cauzate de abducţia şoldului opus ori de bascularea laterală a
bazinului.
Fig 128 Abducţia CF din D.L. Figi29. Măsurarea lineară a abducţiei
Ea poate fi obiecfivată ca în Fig. 129 prin măsurarea distanţei intercondiliene în cm după abducţie maximă. ' '
4. Adducţia este imposibilă din poziţia antomică, de zero. Pentru goniometrie se face abducţia membrului opus
şi se măsoară la fel ca şi abducţia. Valoarea este de 30°.
cţia se mai poate testa în combinaţie cu flexia şoldului, asociind sau nu o Khiului(Fig. 130şi 131).
iucţia CF, goniometrie Figi 31 Adducţia cu flexie a CF
nternă (medială) are o valoare de 35-45°, mai mare în cazul celei pasive, ă în jurul unei axe verticale la fel ca şi
rotaţia externă, nulte variante de măsurare:
şezând sau culcat în decubit dorsal, cu genunchiul la marginea mesei. Se aliniază reperele: spira iliacă antero-
superioară, linia mediană a rotulei, i a gleznei şi spaţiul dintre degetele II şi III. Goniometrul se plasează pe raţul
fix aşezat perpendicular pe podea (sau orizontal, când se va pomi de la I mobil de-a lungul gambei, care se
înclină în afară.
Rotaţia interna a CF. din şezând, cu CF şi G. flectat.
n decubit dorsal, cu genunchiul şi şoldul flectate Ia 90°, ducerea spre înafară
determină rotaţia internă a şoldului.
in decubit ventral, cu genunchiul la 90°, ducerea în afară a gambei produce o iernă a CF. (Fig 133)
Fig. 133 Rotaţia internă din decubit ventral cu G flectat
d. din decubit dorsal, cu genunchiul întins, piciorul la 90° pe gamba; gamba înclinată spre înăuntru determină
rotaţie internă (Fig. 134 şi 135 ).
Fig. 134. Membrul inferior drept se rotează extern, iar cel stâng se va rota intern.
Fig. 135. Rotaţia internă a CF.
îxternă (laterală) cu aceeaşi amplitudine (45°) se testează în acelaşi mod. 137).
otaţia externă din şezând I
lotaţia externa din decubit ventral cu G. flectat.
ducţia este rezultanta tuturor mişcărilor şoldului, dar amplitudinea sa e mai la umăr.
icţională de imobilizare (artrodeza) este în flexie de 15°, abducţie 5° şi fară
repaus articular este în flexie de 30°, abducţie 30° şi rotaţie externă, obilitatea minimă a şoldului pentru mers pe
teren plat este de 52° în plan îxie-extensie), 12° în plan lateral (abducţie) şi 14° de rotaţie cotiloidiană capetelor
femurale, adică rotaţia bazinului în sens invers cu rotaţia umerilor.
tul funcţional de mobilitate la şold:

exia |0-45° 0,6


45-90° 0,4

90-150° 0,1
0,6 Sector util de mobilitate
Abducţia 0-15° 0,6
15-30° 0,4
30-60° 0,1
Rotaţia externă |0-30° 0,3
30-80° 0,1
Adducţia, rotaţia $i
internă extensia
Sector util de mobilitate
Sector util de mobilitate

VII.2. Testarea musculară a şoldului 1. Flexia soldului


Muşchiul principal flexor al coapsei pe bazin este iliopsoasul, inervat de nervul crural (L2 - L3). El se insera
proximal pe vertebrele lombare L1-L4 şi pe Dl2, precum şi în fosa iliacă internă, pe care o căptuşeşte. După un
traiect comun, cele două fascicule (iliac intern şi psoas) se insera distal pe trohanterul mic.
Muşchii flexori accesori sunt: -tensorul fasciei lata '
- adductorii mic şi lung •
- dreptul anterior
- croitorul.
Testarea m. iliopsoas: :
Stabilizăm pelvisul
Poziţia FG este în decubit heterolateral, coapsa de testat e susţinută, genunchiul întins, f 1 - muşchiul e profund,
deci nu se palpează
f2 - se execută flexia coapsei, cu genunchiul extins ' i t î ;
Poziţia AG este fie a) din decubit dorsal, cu membrele inferioare extinse; fie b) şezând, gamba atâmă.(Fig. 138).
iopsoas - testarea f3,4,5. Mişcarea se execută plecăndu-se de la 90° către a se evita acţiunea m. drept anterior
şi a adductorilor.
din poziţia a), se ridică membrul inferior cu genunchiul extins. - din ambele poziţii se aplică rezistenţa pe
treimea inferioară a coapsei. ;tituţia: prin muşchii abdominali în poziţia FG (basculează posterior imează flexia
CF).
e: hematom, psoită, paralizie foarte gravă a n. crural ,ce antrenează : iliopsoas şi un flexum de şold.
esori flexori sunt croitorul şi tensorul fasciei lata, deja amintiţi.
insera proximal pe spina iliacă antero-superioară, iar distal pe faţa internă
ivelul pes anserinus („laba de gâscă").
este triplă: flexie + abducţie+ rotaţie externă a coapsei. Este inervat de n. a nivelul LI- L3. El poate suplini un
deficit de iliopsoas din poziţia onală în şezând, cu gamba atârnată. In acest caz se impune: işchiului croitor
(sartorius)
din decubit dorsal •
alpează pe faţa anterioară a coapsei pâna sub spina iliacă anterosuperioară. xecută următoarea mişcare: călcâiul
membrului de examinat alunecă de jos i lungul crestei tibiei a gambei opuse, în timp ce coapsa de examinat
mişcarea compusă din flexie, abducţie şi rotaţie, împreună cu o flexie a ui. (semnul cifrei 4)
: decubit dorsal sau şezând cu gambele atârnate.
f3 - mişcarea e la fel ca la f2.
f4,5 - rezistenţă în sens invers mişcării. Muşchiul tensor al fasciei lata se insera pe spina iliaca antero-superioara,
iar distal se termina pe tractul ilio-tibial. Acţiunea sa este mai complexă: flexor al coapsei, abductor şi fixator al
genunchiului întins, dar şi flexor al genunchiului, după ce flexia sa a fost iniţiată. Totodată el echilibrează în
plan sagital bazinul, împreună cu fesierul mare şi stabilizează articulaţiile CF şi G. Inervaţia sa este dată de n.
fesier superior (L4-S1). Patologia sa este legată de refractura din poliomielită. Testarea muşchiului tensor al
fasciei lata
fl - se palpează pe faţa externă a coapsei.
f2 - se execută 30° de abducţie în planul de alunecare. Poziţia AG: decubit heterolateral, coapsa în flexie uşoară
de 30-40°.
f3.- abducţie de 30° în plan vertical
f4,5 - se aplică rezistenţă deasupra genunchiului. 2. Extensia (hiperextensia) soldului
Muşchiul gluteu mare (fesier mare), inervat de micul sciatic (L5 - SI) este muşchiul principal extensor;
originea sa este pe marginea şi faţa posterioară a sacrului şi în fosa iliacă externă. Se termină pe buza externă a
liniei aspre a femurului. Testarea:
Stabilizăm coloana lombară şi bazinul. Poziţia FG este în decubit heterolateral, coapsa susţinută, genunchi
flectat la 90°.
fl - se palpează muşchiul în centrul fesei. ,
f2 ~ se face hiperextensia copasei ' \ ! "
Poziţia AG este în decubit ventral, cu genunchi la 90° care relaxează ischiogambierii.(fig. 139).
Testarea m. fesier mare ze hiperextensia copasei
istenţa se aplică pe faţa posterioară a coapsei, în treimea inferioară, .a: are loc prin hiperextensia coloanei
lombare.
îsier intervine puţin în mersul normal. Are rol stabilizator al bazinului în posterior. Muşchiul devine
indispensabil în căţărare, urcatul scărilor, 1 caz de paralizie a altor muşchi ai membrului inferior. accesori sunt
ischiogambierii care vor fi studiaţi mai departe. soldului
ul mu.şchi abductor este m. gluteu mijlociu sau fesier mijlociu. Se insera portea mijlocie a fosei iliace externe,
iar distal se termină printr-un tendon faţa externă a marelui trohanter. Muşchii accesori abductori sunt fibrele de
marelui fesier, micul fesier şi tensorul fasciei lata, inervaţi de nervul ior (L4-5, SI). Acţiunea m. abductori constă
în antagonizarea grupului şi în asigurarea echilibrului în plan frontal a bazinului, prin contracţia lor n mers şi în
sprijin unipodal.
il mersului, şi anume, în faza de sprijin unipodal, contracţia lor previne dnului de partea membrului oscilant;
apare chiar o uşoară înclinare a e partea membrului de sprijin. Astfel, greutatea trunchiului este adusă fijinului,
asigurându-se echilibrul corpului, iar membrul oscilant câştigând !sar pendulării. Abductorii nu pot fi substuiţi
eficient de nici un alt muşchi. L m. fesier mijlociu. lizează pelvisul
din decubit dorsal, genunchi extins.
fl-palpăm muşchiul gluteu, lateral de articulaţia CF, sub creasta iliacă.
- tensorul fasciei lata este inferior de spina iliacă anterosuperioară; f2 - se face abducţia coapsei cu genunchiul
extins, alunecând pe planul patului, ori prin suţinere de către testator.
Poziţia AG este în decubit heterolateral, şoldul şi genunchiul de sprijin sunt flectate, iar cele de testat extinse
(Fig. 140).
Figl 40. Testarea m. fesier mijlociu (f3,4,5)
O - abducţia coapsei, cu membrul inferior complet extins.
f4,5 -se aplică rezistenţă pe treimea inferioară a coapsei. O eventuală substituţie are loc prin flexia laterală a
trunchiului şi prin rotaţia externă cu flexia şoldului ceea ce va vicia mersul.
Clinic se va observa existenţa semnului Trendelenburg- Duchenne
După Pauwels, braţul scurt al balanţei reprezintă forţa muşchilor abductori. Pentru menţinerea în echilibru a
bazinului, forţa musculară ar trebui să fie egală cu de trei ori greutatea corpului încărcat pe şoldul de sprijin (fig.
141). Insuficienţa muşchiului fesier mijlociu, care apare în diverse coxopatii, determină coborârea bazinului pe
partea membrului inferior ridicat (semn Trendelenburg pozitiv) (Fig.141, 142 a şi b).
lanţa Pauwels.
Fig. 142 Testul Trendelenburg - Duchenne
Un deficit de stabilizare laterală a
şoldului produce o cădere pe partea opusă membrului de sprijin, reechilibrată prin înclinarea trunchiului (a
liniei umerilor) către partea membrului de sprijin
)atiile severe, bazinul coboară de partea membrului de sprijin şi urcă de
brului ridicat (Fig,. 143 a şi b ).
^aşib
a.bazinul orizontal în sprijin unipodal
b.semn Trendelenburgpozitiv ile de compensare ale mersului, care apar în acest caz sunt două : ectul lasă bazinul
să cadă de partea neportantă, ceea ce pune abductorii în 'ig. 144)
b.) fie utilizează un alt muşchi, pătratul lombar, care poate ridica ori menţine bazinul de partea neportantă. în
acest caz , el va lua punct fix, proximal, pe coloana lombară şi pe coasta a 12-a. Această fixare se poate face prin
înclinarea trunchiului de partea portantă (Fig. 145).
Fig. 144 Fig 145. Fig 146.
Cele două posibilităţi de compensare în timpul mersului a insuficienţei fesierului mijlociu se pot combina în
diferite moduri la acelaşi pacient, conducând în final la mersul perturbat al coxopatului.
Dacă testarea clasică nu reflectă într-u totul realitatea funcţională, se va realiza „testul de încărcare" Rabeux şi
Michaud. Acesta se realizează astfel: din tabele se ia valoarea greutăţii care va fi ridicată, în funcţie de înălţimea
şi de greutatea corporală a subiectului. 1^^^^
Poziţia subiectului este în decubit heterolateral; muşchiul de testat (fesierul mijlociu) va efectua abducţia
membrului inferior faţă de planul patului şi va menţine noua poziţie timp de 1-2 secunde, cu greutatea aplicată.
Din punct de vedere fiziologic, efortul corespunde cu forţa de contracţie musculară necesară sprijinului
unipodal. Programul de kinetoterapie va ţine cont de această greutate pentru creşterea forţei musculare a
fesierului mijlociu .
4. Adducţia şoldului
Principalii muşchi adductori sunt: adductorul mare, lung şi scurt, inervaţi de nervul obturator (răd L2-4).
1 17
a lor se află pe pube în jurul găurii obturatoare, iar terminaţia pe linia aspră a
i, începând de sub trohanterul mic.
orii sunt dreptul intern (gracilis) şi pectineul .
adductorilor este complexă, datorită aşezării lor topografice: * opie coapsele (adducţia), oprind abducţia când
iau punct fix pe bazin; ensia prin adductorul mare ează bazinul în plan sagital
)duc rotaţie externă , dar şi rotaţie internă prin adductorul mare. ^se face astfel : abilizează pelvisul
FG în decubit dorsal, membrele inferioare în abducţie, complet întinse; jalpăm muşchiul pe faţa medială a
coapsei, se adduce membrul inferior prin alunecare pe pat (ori susţinere) AG în decubit homolateral, membrul
de deasupra e susţinut de testator; ;le complet întinse. (Figl47 )
ll47 M. adductori (mic, lung şi mare) (f3,4,5) mbrul opus se menţine în abducţie de cea 40°.
- adducţia membrului inferior, depăşind linia de simetrie
5 - rezistenţă pe faţa medială a coapsei.
ibstituţia
prin rotaţia internă a şoldului din poziţia FG. prin rotaţie internă şi flexie, din poziţia AG.
Muşchii suteră tenomene de contractură sau de retractură prin neutilizare ori după imobilizări ale membrului
inferior, mai des decât de atrofie musculară. . 5. Rotaţia externă a soldului
Muşchii rotatori externi sunt pelvitrohanterienii şi anume:
obturatorul intern şi extern
gemenii superior şi inferior
piriformul (piramidalul).
pătratul femural i ,
alături de gluteul mare; croitorul şi bicepsul crural, ca accesori.
Piramidalul se insera pe faţa anterioară a sacrului, în timp ce toti ceilalţi cinci sej insera de o parte şi de alta a
găurii ischio-pubiene. Terminaţia lor se află pe marele trohanter şi pe extremitatea superioară a femurului.
Sunt inervaţi de n. obturator, cu origine în rădăcinile L3-L4 şi de ramuri colaterale din plexul sacrat. ,.
Testarea:
Stabilizăm femurul deasupra genunchiului. Poziţia FG în decubit dorsal, şoldul flectat 90°, cu genunchiul la
90°, iar celălat membru inferior extins, fl -palpăm muşchii
f2 - rotaţia externa a coapsei, prin mişcarea în interior a gambei şi a piciorului, ca pe un levier.
Poziţia AG şezând, gamba atârnă (Fig 148) i

D - mişcarea înăuntru a gambei


f4,5 - rezistenţă pe faţa medială a gambei, în treimea distală. ,
148 .M. rotatori externi ai şoldului (pelvitrohanterieni) , 5). Rotaţia coapsei în afară se vizualizează prin isarea
gambei înăuntru
)rin abducţia cu flexie a şoldului. iternă a soldului
itori interni ai şoldului sunt:
mic şi mijlociu, precum şi tensorul fasciei lata, inervaţi de n. fesier ăcinile L4-L5)., alături de semitendinos şi
semimembranos ca accesori. esier se află în fosa iliacă externă şi se prinde distal pe faţa anterioară a lanter.
ilizează femurul deasupra genunchiului.
e FG şi AG - la fel ca la rotaţia externa, la fel sunt şi mişcările de testare,
> invers(fig. 149).
prin adducţia cu flexie a şoldului.
igl49. M. rotator i interni (ferierul mic) f3,4,5. Mişcarea este inversă faţă de otaţia externă

CAPITOLUL VIII - TESTAREA ARTICULARĂ ŞI MUSCULARĂ A


GENUNCHIULUI
Genunchiul e una dintre cele mai puternice şi voluminoase articulaţii. Este alcătuit din trei articulaţii: femuro-
tibială, femuro- rotuliană şi tibio-peronieră superioară.
Articulaţia femuro-tibială este o trohleartroză imperfectă, ce se formează între condilii femurali şi cavitatea
glenoidă tibială. Congruenţa cât mai perfectă a suprafeţelor articulare este realizată cu ajutorul celor două
meniscuri, intern şi extern.
Articulaţia femuro-rotuliană este tot trohleartroză; ea se formează între trohleea femurală şi faţa posterioară a
rotulei.
Articulaţia tibio-peronieră superioară permite doar mişcări de alunecare de foarte mică amplitudine, fiind o
artrodie strânsă.
Capsula articulară e întărită de şase ligamente: anterior (rotulian), posterior (Winslow), două colaterale, intern şi
extern şi două încrucişate, anterior şi posterior. Ele stabilizează pasiv genunchiul şi limitează anumite mişcări.
Meniscurile sporesc concavitatea cavităţii glenoide şi în plus au rol biomecanic. -Ele realizează o mişcare de
translaţie: se retrag în fiexie şi avansează în extensie. Aceasta e posibilă datorită faptului că ele sunt respinse de
condili, ca pe un obstacol pasiv şi în al doilea rând, datorită faptului că ele sunt trase înainte, în extensie, de către
aripioarele menisco-rotuliene şi de ligamentul menisco-femural.
în flexie, ele sunt trase înapoi de către expansiunea semimembranosului (meniscul intern) şi de către fibrele
ligamentului încrucişant antero-extern; meniscul extern e tras înapoi de expansiunea muşchiului popliteu. Lipsa
acestor factori activi determină o întârziere în deplasarea meniscurilor faţă de condili, fiind „surprinse" într-o
poziţie anormală şi zdrobite. Meniscul lezat blochează genunchiul în flexie, iar extensia
completă devine imposibilă (I.A. Kapandji). ..... . ii,./;
O altă particulatitate a biomecanicii genunchiului se referă la compartimentul femuro-rotulian , şi anume la
deplasările rotulei pe femur.
a normală a rotulei e o translaţie verticală, de sus şi în jos, ae-a luugu. eei femurale până la şanţul intercondilian.
Deplasarea de aproape 8 cm e Ì legăturile laxe ale rotulei faţă de femur: capsula articulară formează un
subcvadricipital şi două funduri de sac latero-rotuliene, prin destinderea 3C cursa patelei în profunzimea
aparatului extensor al genunchiului. Rolul a de a creşte foarte mult eficienţa cvadricepsului, ca extensor al
gambei 51).
Secţiune tramersală prin articulaţia ilui cu dispoziţia sinovialei şi a burselor
1 - lig. patelei; 2 - bursa seroasă i; 3- corpul adipos anterior: 4 - lig.
a genunchiului;5 - capsula; 6-lig.colateral 7-m.biceps femural; 8-m. popliteu şi bursa
condiliene; 9-lig. popliteu arcuai; 10-a. 11-lig.popliteu oblic; 12-tend.m. ibranos; 13-lig. încrucişat posterior;
14-lig. ' tibial; 15-lig.încrucişat anterior.
Fig. 151 Curbura condililor femurali, axele flexiei:
1 - condil femural;
2 - cartilaj articular; 3-faţa patelară;
4-a- b =desfăşurarea
curburii
Bilanţul articular al genunchiului
nunchiul este o articulaţie cu un singur grad libertate: flexia şi extensia, care otite de un anumit grad de rotaţie
internă, respectiv externă, datorită inegalităţii or şi ligamentelor încrucişate. Există şi mici mişcări de lateralitate
şi de ', care nu se testează în mod obişnuit, ci doar când devin patologice.
se uesiaşoara i n plan sagital, în jurul unui ax transversal care trece prin condilii femurali. De fapt, mişcarea are loc
în jurul mai multor axe datorită suprafeţelor spiroidale ale condililor femurali (Figl 52).
Flexia activă porneşte de la O la 120-140°, cu şoldul întins, respectiv flectat.
Flexia pasivă poate ajunge la 160°.
Poziţia preferenţială pentru testarea flexiei este din şezând, cu genunchiul în afara mesei de testat (Fig 149) sau
variantele din decubit lateral sau ventral (Figl 50 ). Goniometrul se aşează lateral, cu braţul fix plasat pe coapsă
şi orientat către marele trohanter şi condilul lateral, iar braţul mobil pe gambă, către maleola externă.
Fig. 152 Flexia genunchiului din şezând.
Fig. 153 . Flexia genunchiului din decubit dorsal.
în figura 151 se apreciază flexia după distanţa ischion-calcaneu
40
i. Măsurarea distanţei ischion calcaneu
)priu-zisă este zero. Se va aprecia deficitul de extensie sau gradul de ire se întâlneşte în genu recurvatum.
letria extensiei se efectuează la fel ca şi cea a flexiei (Fig 155). Se ia ca surarea deficitului de extensie capul
peroneului. (Figl56 ).
ia genunchiului
Fig. 156 Măsurarea deficitului de extensie: distanţa cap peroneu sol
rnă si externă a gambei se execută în jurul unui ax vertical ce trece prin
•nă activă însoţeşte flexia, când aceasta trece de 70°. Piciorul deviază )° în timpul testării flexiei. în rotaţia
internă, ligamentele încrucişate se laterale se relaxează.
;rnă activă apare odată cu extensia genunchiului (revenire la poziţia orientîndu se în afară. în această mişcare,
ligamentele încrucişate se ele laterale se întind (Fig. 157, 158).
Fig. 157Rotaţia activă internă sau externă
Fig. 158 Goniometria rotaţiei externe
c. Rotaţiile pasive se execută din decubit ventral, cu genunchiul flectat la 90°.(Fig. 159). Se prinde piciorul de
călcâi şi antepicior şi se rotează înăuntru (rotaţia internă are 30-35°) sau în afară (rotaţia externă are 40-50°).
Manevrele enunţate reprezintă totodată şi teste de integritate pentru cele două meniscuri.
Figl 59 Rotaţiile pasive ale genunchiului din D. V. (40-50°ptr rotaţia internă, săgeata în sus, 30-35°ptr rotaţia
externă, săgeata în jos)
Fig. 160 Mişcările de lateralitate
4. Lateralitatea se evaluează cu genunchiul în semiflexie, pentru obţinerea unei relaxări maxime a ligamentelor
colaterale. Amplitudinea mişcării de lateralitate este foarte mică. Ea creşte însă, în cazul ruperii unuia dintre
ligamentle colaterale, care va duce la apariţia unor oscilaţii transversale ale genuchiului în mers şi la un grad de
rotaţie pasivă a gambei (Fig. 157).
Testarea ligamentelor colaterale se realizează cu gamba în extensie pe coapsă
^e_jjŞerţâliZ sunt patologice, căci sunt oprite de ligamentele încrucişate, necări antero-posterioare ale tibiei faţă
de condilii femurali, funcţie de direcţia mişcării pasive, se observă un „sertar" anterior şi unul •igl61 şi 162).
;tarea se face cu genunchiul flectat la 90°, din decubit dorsal, cu piciorul planta pe pat. Se apucă gamba cu
ambele mâini sub genunchi, aplicând ;lor două mâini latero-rotulian şi se tracţionează gamba anterior (sau în
timp ce se stă pe piciorul subiectului. Sertarul anterior indică lezarea sau gamentului încrucişat anterior, iar
sertarul posterior înseamnă leziune sau gamentului încrucişat posterior.
ertar anterior "
Fig. 162 „ Sertar posterior'
a funcţională este cea anatomică, de zero.
a de repaus articular este la o flexie de 30-40°.
cientul funcţional de mobilitate pentru flexie:
= sectorul util de mobilitate
Pentru mersul normal sunt necesare minim 40° de flexie a genunchiului (îr momentul „oscilant", adică la
trecerea membrului inferior din „dublul sprijin posterior' în „dublul sprijin anterior").
Pentru urcatul scărilor sunt necesare flexii minime alternative de 80-90°.
VIII.2. Testarea musculară a genunchiului 1. Flexia genunchiului
Principalii muşchii flexori ai genunchiului sunt ischiogambieri:
semitendinosul se insera pe ischion şi se termină în regiunea postero-intemă a tibiei, pe „laba de gâscă'. -
semimembranosul se insera tot pe ischion şi se termină în partea postero-internă a epifizei superioară a tibiei;
bicepsul femural are două capete de inserţie: unul lung pe ischion, în partea inferioară a liniei aspre a femurului.
Terminaţia sa se află pe capul peroneului, ca accesori ai flexiei; acţionează croitorul şi gemenii, care aparţin de
muşchiul triceps sural. Acţiunea ischiogambierilor este de a flecta gamba pe coapsă, iar în mod secundar, ei
extind coapsa pe bazin. Inervaţia este dată de n. sciatic, cu origine în L4-S3. Testarea .Se stabilizează coapsa.
Poziţia FG = în decubit heterolateral, cu membrul de testat susţinut de testator sau pe placă talcată.
fl - palpăm tendonul bicepsului femural pe marginea laterală a spaţiului popliteu, iar tendonul semitendinosului
pe marginea medială a sa.(Fig. 163). f2 - flec tarea gambei.
Figl64. Testarea m. ischiogambieri (f3) (A) -poziţia de start (B) -poziţiafinală
ì. 1-tendonuî m. semitendinos; 2-tendonul m. biceps femur
y. în decubit ventral cu membrele inferioare întinse( Fig. 164-A). ridică gamba
se aplică rezistenţa pe faţa posterioară a gambei în treimea distală.
a e posibilă în decubit ventral prin gravitaţie, care ajută mişcarea de flexie la
zând prin gravitaţie se flectează genunchiul.
y. retractură muşchilor ischiogambieri este o cauză de limitare a amplitudinii genunchiului.
isia genunchiului
chiul cvadriceps este alcătuit din patru corpuri musculare:
rtul anterior, inserat pe spina iliacă antero-inferioară
:ul medial, inserat pe buza internă a liniei aspre
tul lateral, care pleacă de pe marginea anterioară a marelui trohanter, şi
tul intermediar, care se insera pe faţa anterioară şi externă a diafizei femurale.
; patru corpuri musculare se termină printr-un singur tendon, cel rotulian, care
rinde pe tuberozitatea tibiei.
ia este dată de rădăcinile L4 şi L3 doar pentru muşchiul drept anterior, prin n.
;a:
Se stabilizează coapsa. Poziţia FG = în decubit heterolateral, cu membrul de testat susţinut şi gamba flectată |
90°.
fl - palpăm muşchiul pe faţa anterioară: dreptul anterior flancat de ceilalţi; sub e este vastul intermediar. • ;
f2 - se extinde gamba.(Fig. 165 şi 166).
Figl65 Testarea m. cvadriceps din decubit heterolateral pe plan de alunecare (fl).
Figl66 Testarea m. cvadriceps din decubit contralateral membrul de examinat este suspendat sau susţinut (fl).
Poziţia AG: şezând, gamba atârnă, sub coapsă o pernă mică. , O - se extinde gamba până la orizontală
f4,5 - se aplică rezistenţa pe faţa anterioară a gambei în treimea inferioară. Testul de „rupere" e imposibil la f5.
Nu există substituţie.
Patologia cvadricepsului constă în: paralizii în sindroamele de neuron motor periferic, spasticitatea
hemiplegicului. fibroza şi aderenţele post traumatice, dar mai ales atrofia reflexă post traumatică sau post
chirurgicală.
din urmă caz, trebuie amintit faptul că atrofia izolată sau iniţială a m. vast l pierderea primelor 10° de extensie
activă a genunchiului, cu repercusiuni [riportante pentru stabilitatea articulaţiei şi pentru mers, i troficităţii
muşchiului cvadriceps se face prin măsurarea circumferinţei 2-16 cm deasupra rotulei, în mod comparativ, la
cele două membre în dinamică.
CAPITOLUL IX - TESTAREA ARTICULARĂ ŞI MUSCULARĂ A GLEZNEI
IX.l.Bilanţul articular
Articulaţia tibio-tarsiană este de tip trohlear. Ea este formată din pensa tibio-peronieră şi din faţa superioară şi
părţile superioare ale feţelor laterale ale astragalului.
Ea are un singur grad de libertate în jurul axei, care nu este perfect transversală în plan sagital. Mişcările care se
pot executa sunt de flexie-extensie, la care se adaugă o uşoară adducţie a piciorului în momentul executării
flexiei dorsale.
Capsula articulară este întărită de ligamentele colaterale intern şi extern.
Pentru testarea articulară se utilizează poziţia anatomică, cu piciorul la 90° faţă de gambă (Fig. 167).
Figl67 Poziţia de echilibru în încărcare
1. Flexia (dorsiflexia, flexia dorsală) are valoarea de 20-25°. Când genunchiul este flectat, muşchiul triceps
sural relaxat creşte flexia gleznei.
Flexia dorsală a gleznei se testează în poziţia din şezând cu genunchiul flectat, cu piciorul la 90° faţa de gambă.
Varianta de testare ar fi din decubit dorsal, cu genunchiul flectat.
Goniometrul se aşează extern, cu braţul fix plasat pe peroneu şi orientat către maleola externă, iar braţul mobil e
paralel cu al cincilea metatarsian (Fig 168).
2. Extensia (flexia plantară) are 45°. Măsurarea este la fel (Fig 169 ).
Figi69 Extensia (Flexia plantară)
punct de vedere biomecanic, articulaţiile tibioperonieră inferioara şi mt importante pentru mişcările gleznei.
Astragalul este mai lat anterior, or; în cursul dorsiflexiei, partea mai lată va presa lateral în scoaba tibio-
idepărtând peroneul în afara liniei mediane. Extensia piciorului readuce joziţia iniţială.
jncţională a gleznei este cu piciorul la 90° sau în uşoară extensie. le repaus este la 15-20° extensie (Fig 170 ).
intui funcţional de mobilitate la gleznă:
orsală: ^-20° ~2|- sector util i: |0-20° 2| - sector uti 1
Poziţia de echilibru în descărcare(de repaus)
IX. 2. Testarea musculară a gleznei
1. Flexia (dorsiflexia) Muşchii principali sunt :
gambie rul sau tibialul anterior
extensorul lung al degetelor
Muşchiul extensor lung (propriu) al halucelui este accesor .Toţi trei sunt inervaţi de nervul sciatic popliteu
extern şi de nervul tibial anterior (origine L4-L5-S1). Gambierul anterior se insera pe faţa externă a tibiei şi se
termină pe primul cuneiform, la baza primului metatarsian.
Extensorul comun al degetelor se insera proximal la nivelul celor două treimi superioare ale feţei interne a
peroneului, iar distal, pe faţa dorsală (superioară) a falangelor medie şi terminală ale ultimelor degete (F2 şi F3).
Acţiunea celor doi muşchi este sinergică în cazul dorsiflexiei. Extensorul comun produce extensia FI a
halucelui, urmată de flexia dorsală a piciorului cu eversie (pronaţie şi abducţie) (Fig. 171 şi 172).
Figl71 Muşchiul gambier anterior (flexie dorsală+supinaţie +adducţie)
Fig. 172 Muşchiul extensor comun al degetelor Se asociază eversia (pronaţie + abducţie)
[uşchiul extensor propriu al halucelui este inserat proximal pe treimea anterioare a peroneului şi se termină pe
faţa dorsală a celor două falange
este de mai mică importanţă ,atât asupra flexiei dorsale a halucelui, cât şi , dorsală a piciorului (Fig. 173).
Ì Muşchiul extensor propriu al halucelui
: în decubit heterolateral, gamba e susţinută, flectată, iar piciorul în poziţia
lalpăm muşchiul gambier anterior, lateral de creasta tibiei, iar tendonul său
1 anterioară, medial de tendonul extensorului halucelui.
muşchiului extensor al degetelor se află pe marginea laterală a gleznei (Fig.
lexia dorsală a piciorului
ia AG şezând. gamba atârnă; piciorul e în poziţie neutră lorsiflexia piciorului
- rezistenţa se aplică pe faţa anterioară, distal pe picior, xistă substituţie!
Fig 174 Muşchii şi tendoanele lor pe faţa anterioară a gleznei:
1 - gambierul anterior; 2 - extensorul propriu al halucelui; 3 - extensorul comun
al degetelor
2. Extensia (flexia plantară)
Muşchii principali sunt tricepsul sural, alcătuit din gemenii (gastrocnemianul) şi solearul.
Muşchii accesori sunt lungul peronier lateral şi flexorul comun al degetelor
Tricepsul sural este singurul muşchi ce produce flexia plantară. Astfel, el asigură - propulsia în mers. Muşchii
accesori în contracţie sinergică vor ajusta piciorul în mers, permiţând acţiunea muşchiului principal.
Tricepsul sural este alcătuit din gemenul extern, cu originea pe faţa posterioară a condilului extern, gemenul
intern, inserat pe condilul extern al femurului, în acelaşi mod, şi în fine, solearul, cu origine pe linia oblică, pe
marginea internă a tibiei şi pe treimea posterioară a peroneului. Tendonul comun al celor trei muşchi se numeşe
tendonul luiAhile şi se insera pe jumătatea inferioară şi posterioară a calcaneului.
Acţiunea sa e de flexie plantară iar,în mod secundar este şi adductor şi supinator (Vezi la Fig. 184).
Inervaţia este asigurată de rădăcina SI (n. sciatic popliteu intern.)
Testarea: Se stabilizează gamba.
decubit heterolateral, gamba şi piciorul de testat susţinute; glezna în
liul solcar se palpează posterior în regiunea distală a gambei (cu nunchiul flectat).
ii se palpează la inserţia pe femur prin cele două capete, ecută flexia plantară
decubit ventral, genunchi flectat la 90°, talpa „priveşte" tavanul, ie plantară, cu degetele la zenit stenta pe plantă
idică pe vârfuri, din ortostatism. prin flexorii extrinseci ai degetelor gravitaţia (în decubit, poziţia AG).

CAPITOLUL X. - TESTAREA ARTICULARĂ ŞI MUSCULARĂ A


PICIORULUI
X. 1. Testarea articulară a piciorului
Piciorul, cea de a treia pârghie a membrului inferior suportă încărcarea corpului datorită structurii complexe,
alcătuită din cele 32 articulaţii. Locomoţia şi statica umană reprezintă funcţii specifice, a căror realizare depinde
de pătrarea integrităţii structurale a piciorului .
în partea sa posterioară piciorul este mai înalt şi mai îngust, iar anterior, planta devine mai largă şi mai
aplatizată.
Greutatea segmentelor suprajacente se repartizează direct la nivelul tarsului posterior. Acesta este alcătuit din
astragal şi calcaneu, unite prin articulaţia subastragaliană. Tarsul anterior este alcătuit din mai multe oase, care
urmează o linie oblică în sus şi înăuntru .
Deasupra tarsului posterior, liniie articulare sunt orizontale, în timp ce în faţa sa, • articulaţiile se succed ca nişte
linii verticale ( Fig 173, 174).
Figi 75 Orientare schematică a interliniilor articulare
Articulaţia subastragaliană intermediază cele două tipuri de articulaţii direcţii orientate invers (vezi linia groasă
a figurii 176).
are transversală a piciorului astragalo-calcaneană (subastragaliană) este o artrodie dublă,
3uă articulaţii (una formată de faţetele antero-inteme, alta, de cele ale suprafeţei inferioare a astragalului - cu
suprafaţa superioară a
tre aceste două articulaţii se formează sinus tarsi - în care se află un
)Sos puternic. Alături de ligamentul extern şi de cel posterior, el
ile de susţinere a articulaţiei astragalocalcaneene.
mediotarsiană (sau Chopart) este, de asemenea o artrodie, care se astragal şi scafoid în partea internă şi
calcaneu şi cuboid în partea
ouă articulaţii ce se realizează sunt menţinute împreună de un ligament
nt în „y") şi de două ligamente proprii (inferior şi superior), i articulaţii descrise la nivelul tarsului posterior sunt
solidare din punct ;ţional. Axa de mişcare rezultantă are o oblicitate triplă: de sus în jos, i şi dinăuntru în afară,
care trece prin colul astragalului, tuberculul
al calcaneului şi sinus tarsi. (Axa AS Henke ,este linia groasă din Fig. nişcărilor de flexie-extensie în articulaţia
tibio-tarsiană este linia T-T. prin vârfurile celor două maleole internă şi externă.) '
ai bună înţelegere a biomecanicii, am descompus mişcările complexe ale nişcări elementare. Ele se desfăşoară
după o axă, într-un anumit plan de cum urmează: an frontal, ax sagital:
ia_(aducerea spre interior a vârfului piciorului) Fig 178. ja (aducerea spre exterior a vârfului piciorului) Fig 179.
Figi 78. Adducţia
Figi 79. Abducţia.
Ambele au o amplitudine de 35-40° şi se desfăşoară în articulaţia subastragaliană, într-un plan orizontal.
Aprecierea corectă a acestor mişcări se face cu genunchiul extins şi blocat. Mişcările în axul longitudinal al
piciorului:
1. Supinaţia (planta „priveşte" înăuntru) are 45° (Fig . 180 ).
2. Pronaţia (planta „priveşte" înafară) de aprox. 30° (Fig. 181 ). Acestea au loc mai ales în articulaţia
mediotarsiană.
Figl 80 Supinaţia Figl 81 Pronaţia
Mişcările în plan sagital şi ax frontal ale articulaţiei TT .
1. Varizarea este mişcarea de aducere a vârfului piciorului către linia mediană (Fig. 182 ).
2. Valgizarea este mişcarea inversă (Fig 183).
trea Figl 83 Valgizarea
inarea celor şase tipuri de mişcări, se obţin cele două tipuri de mişcări
piciorului.
ire asociază adducţia cu supinaţia şi extensia în articulaţia tibiotarsiană. naximă de 90°.
a se realizează din şezând ori din decubit dorsal, cu genunchiul flectat i rotaţia şoldului). Goniometrul se aşează
pe talpă, cu braţul fix între aţiul dintre cel de-al doilea şi al treilea metatarsian. Măsurarea este i dificilă.
e compusă din abducţie, flexie în art. TT şi pronaţie, realizând un 0°.(Fig.l85)
Eversia
în timpul goniometriei se vor evita alte mişcări din articulaţiile tibiotarsiană ş genunchi (flexie, extensie), care ar
putea perturba exactitatea măsurării amplitudini mişcării articulare.
C. Articulaţia tarso-metatarsiană (Lisfranc) este formată din cinci artrodii foarte strânse. Prin alunecarea
metatarsienelor, ele se apropie unele de altele şi modifică boit plantară.
D. Articulaţiile intertarsiene sunt 5 artrodii foarte strânse.
E. Articulaţiile intermetatarsiene unesc bazele metatarsienelor şi capetele lor distale, aici existând un ligament
transvers.
F. Articulaţiile metatarsofalangiene sunt condiliene, cu două grade de libertate: o flexie-extensie mai amplă,
respectiv o mişcare de îndepărtare-apropiere (abducţie-adducţie) mai redusă. Aceste mişcări sunt mai importante
la haluce.
1. Flexia are 30-40° (mai ales pasivă).
2. Extensia activă a halucelui are 70°; pasiv (în mers) are 90°. Celelalte degete (II-V) au amplitudinea în
scădere de la II la V. Amplitudinea lor se apreciază vizual, orientativ. Goniometria este foarte dificilă. Q.
Articulaţiile interfalangiene sunt de tip trohlear, permiţând flexia-extensia.
1. Flexia are 30-60°; la celelalte degete are 30-40° (mai ales pasivă).
2. Extensia este nulă. De asemenea, aceste mişcări nu se măsoară, ci se apreciază vizual.
X.2. Testarea musculară a piciorului 1. Inversia
Muşchii principali sunt gambierul anterior, care s-a descris deja şi gambierul posterior. . ,
Muşchiul accesor este tricepsul sural, deja descris. Gambierul posterior se insera proximal pe cele două treimi
superioare ale feţei interne a peroneului şi pe cele două treimi ale suprafeţei posteroexterne a tibiei; distal
afoid şi pe metatars, dar şi pe oasele tarsului. Este sinergie cu muşchiul iterai, împiedicând deviaţia laterală în
mers a piciorului. i asigurată de nervul tibial posterior (cu origine în rădăcinile L5-S1). poliomielită,
poliradiculonevrite, în spasticităţi ,ori se poate atrofiarpost-
astfel:
decubit dorsal, cu şoldul şi genunchiul flectat la 90°, iar piciorul în
rea muşchiului/ a tendonului pe şi deasupra maleolei interne, •sia (planta „priveşte" medial) jezând, cu gamba
atârnată, piciorul în poziţie neutră, srsia (Fig 186)
aplică rezistenţă pe marginea medială a antepiciorului, prinzând primul
gambier posterior (adductor, supinator şi inversor) (după Godebout şi
aţia : - prin muşchii flexorii extrinseci ai degetelor
- prin rotaţia externă a şoldului din decubit dorsal cu genunchiul şi şoldul extinse.
ii principali: lungul peronier lateral şi scurtul peronier lateral; muşchiul Ì extensorul comun al degetelor.
Lungul peronier lateral, supranumit de către Duchenne de Boulogne „paznicul boltii plantare are inserţia
proximală pe cele două treimi superioare ale feţei antero-exteme ale peroneului. Traiectul tendonului său este
din posterior, înapoia maleolei externe, către înainte şi din afară înăuntru, pe faţa plantară a piciorului, până la
terminarea sa pe baza metatarsianului I şi pe tuberculul extern.
Inervaţia sa este dată de n. musculo-cutanat, ram din sciaticul popliteu extern (originar în L4,L5,S1).
Acţiunea sa constă în :aplicarea cu putere a capului primului metatarsian pe sol, favorizând acţiunea m. triceps.
-eversia piciorului
-flexia plantară în decubit '
Scurtul peronier lateral se insera pe cele două treimi inferioare ale feţei
externe a peroneului şi se termină pe stiloida celui de-al cincilea metatarsian. Inervaţia
sa provine din acelaşi nerv.
Acţiunea sa este de pronaţie şi abducţie.
Patologia celor doi muşchi peronieri laterali constă în lezarea nervilor lor prin traumatisme ori prin afectare
radiculară. O paralizie a peronierilor perturbă statica piciorului în plan frontal, ducând la apariţia atitudinii
vicioase în varus.
Testarea lor are loc astfel: Poziţiile FG, AG sunt la fel ca la inversie, dar mişcările sunt inverse. Muşchii se
palpează posterior de maleola externă.
Substituţia: prin rotaţia internă a şoldului în decubit, cu şoldul şi genunchiul extinse. - " prin lungul extensor al
degetelor. (Fig. 187, 188).
187 Lung peronier lateral (f2) Mişcarea de eversie în flexie plantară, cu orârea primului metatarsian (după
Godebout şi Ster)
gl88. Scurt peronier lateral (pronaţie, abducţie din poziţia anatomică a dorului) (după Godebout şi Ster)
. Flexia degetelor în articulaţia MTF
/tuşchii implicati sunt :
^umbricalii- inervaţi de nervul plantar intern. Ei sunt în număr de patru şi sunt Iţi în partea anterioară a planului
mijlociu al plantei. Ei se nasc prin câte două Jane vecine ale flexorului lung, în afară de primul lumbrical, care
se prinde doar ;endonul degetului II. Ei se termină pe baza primei falange a degetului spunzător, dar au câte o
expansiune dorsală, ce intră în constituţia aponevrozei ale a degetelor.
unea lor este de flexie a primei falange (Fl); inconstant, mai produc şi extensia rlalte două falange.
Inervaţia este diferită în fun|BHHrul muşchiului: primii doi
plantar medial, iar ultimii de cel lateral.
Scurtul flpxor al halucelui se insera pe cuboid şi pe cun^j
ligamentele dintre oase. Corpul medial se insera pe sesamoidul i
primei falange; corpul lateral-pe sesamoidul lateral şi pe prima fai
fascicule alcătuiesc un şant prin care trece tendonul flexorului scurt al. \ C
Acţiunea .sa este de flexie slabă halucelui; are funcţie statică de s^,
plantare. ''''^^'"^
Inervaţia fasciculul medial provine din nervul plantar medial, iar a ţ ^ p i
nervul plantar lateral. (S1, S2) Testarea:
Se stabilizează piciorul anterior şi se va testa fiecare deget separat.
4. Flexia degetelor în articulaţiile interfalangiene
Muşchii implicaţi sunt lungul flexor al degetelor, lungul flexor al halucelui-i de n. tibial anterior (L5 -SI- S2) şi
scurtul flexor plantar, inervat de nervul p intern (L4-L5).
Se va testa fiecare deget separat, după stabilizarea antepiciorului şi a primei falar
5. Extensia degetelor în articulaţiile metatarsofalangiene (MTI
interfalangiene (IF)
Muşchii sunt: extensor comun al degetelor, pediosul şi extensorul propi halucelui, toţi trei inervaţi de tibialul
anterior(L4-L5, SI). Se testează fiecare separat, după stabilizarea antepiciorului. Testarea globală,
practica,constă în efect următoarelor manevre:
1. în ortostatism, cerem subiectului să apuce cearceaful cu degetele de la pico£ test global pentru flexia
degetelor.
2. Ridicare pe vârfurile ambelor membre inferioare, apoi pe vârful unui me inferior. Aceasta este testarea pentru
muşchii flexori plantari ai articu tibiotarsiene: triceps sural, tibial posterior, peronierii laterali şi flexorii degete
3. Ridicarea pe călcâie, pe ambele membre (test global pentru flexorii dorsî piciorului: - tibialul anterior şi
extensorii degetelor). Alt test: din decubit vei
;u picioarele în afara patului cu feţele dorsale ale picoarelor lipite de )atului, îşi contractă muşchii flexori dorsali.
Se va produce o alunecare a corp către zona de apăsare.
; marginea externă a picioarelor evaluează global muşchii inversori iterior).
marginea internă a picioarelor este testul global pentru muşchii eversori i laterali).
netrează durata menţinerii echilibrului pe un singur picior. Este testul iluarea coordonării motorii şi echilibrului
agonişti-antagonişti.
CAPITOLUL XI - TESTAREA ARTICULARĂ ŞI MUSCULARĂ A TEMPORO-MANDIBULAREI
(ATM)
XI.l. Bilanţul articular a ATM
Articulaţia temporo-mandibulară (ATM) ocupă o situţie aparte şi anume buna sa funcţionare implică obligatoriu
dubla integritate, anatomică şi funcţională. Articulaţia are o structură complexă, fiind prevăzută cu sinovială şi
menise. Ea este frecvent afectată in patologia reumatismală, dar şi în cea post-traumatică. Deficienţa sa
funcţională pune probleme de tratamente interdisciplinare.
Fig. 189 Art. temporo- mandihulară: 1-meat auditiv extern; 2-fibrocartilaj în fosa mandibulară; 3-
compartiment superior; 4-disc; 5-compartiment inferior; 6-condil mandibular
Mandibula se articulează cu craniul în trei puncte: prin cele două articulaţii temporo mandibulare, precum şi prin
dinţi complex triarticular. Articulaţiile temporo-mandibulare sunt cele mai utilizate articulaţii din corp;
mandibula se închide şi se deschide de 2000 de ori în fiecare zi la mestecat, înghiţit, vorbit, căscat, etc.
Fiecare ATM are un cartilaj articular fibros, nu hialin şi un disc fibro-cartilaginos complet, care divizează
articulaţia în două compartimente sinoviale. Compartimentul superior funcţionează ca o articulaţie de alunecare,
care permite mişcări antero-posterioare şi unele de alunecare şi un compartiment inferior, care acţionează ca o
balama.
hiderea gurii, capetele condililor se rotează, apoi condilii şi discurile in articulaţia temporo mandibulară (Fig.
190 a,b, c). i articulară este laxă, dar condensată lateral sub forma unu ligament )ular. Ligamentul stilo
mandibular şi sfeno mandibular sunt limitante şi Ì, discul şi oasele temporale antagoniste. Totuşi, capsula
articulară laxă osoasă permit schimbarea poziţiei condilului în cursul ocluziei, el fiind uşchi, de postură, cât şi de
traumatisme.
ile realizate în această articulaţie sunt cele de coborâre şi de ridicare, de retropulsie, precum şi cele de
lateralitate.
carea de coborâre, arcadele dentare se îndepărtează la trei laturi de
işcarea de ridicare cele două arcade se apropie în contact direct.
•ea de propulsie şi retropulsie vor duce la proiecţia anterioară şi
landibulei în raport cu arcada dentara maxilară. Astfel în mod normal, în
laus, arcadele sunt apropiate, arcada inferioară fiind în spatele celei
mişcarea de propulsie, arcada inferioară trece în faţa celei superioare ca
:are de retropulsie, arcada inferioară să revină la loc.
rea de lateralitate sau de diducţie este acea mişcare care duce la
ntonului la dreapta sau la stânga. Este o mişcare mai puţin amplă, care se
distanţa unui incisiv median.
linarea acestor mişcări complexe va duce la efectuarea conului de gl90 ).
Uia ATM:A-gura închisă i - . ' .
B-gura deschisă, condilul se roteşte şi se deplasează anterior
Figi 90. (continuare) Funcţia ATM : C-gura complet deschisă. XI.2. Testarea musculară a ATM
Pterigoidienii laterali sunt principalii m. oponenţi ai ATM, ei trag fiecare condil înainte; acţionînd sinergie, ei
proiectează anterior mandibula; acţionînd individual, ei o deviază lateral.
Maseterul, temporalul şi pterigoidianul medial sunt principalii muşchi ce închid gura. Temporalul este
principalul retractor.
Mişcarea activă rezistivă ( izometrică) este greu de realizat, dar e utilă pentru a diferenţia disfuncţia musculară
de o boală a ATM. Mandibula se află în poziţie de relaxare, cu gura întredeschisă. Testarea:
1. deschiderea gurii (pterigiodianul lateral): se cere pacientului să reziste unei forţe progresiv crescătoare,
aplicată de mâna examinatorului sub bărbia lui, în timp ce cealaltă mână susţine capul pentru a preveni extensia
gâtului. (Fig 191 A).
2. închiderea gurii (maseter, temporal, pterigoidian medial): se cere pacientului să reziste unei forţe crescătoare
de deschidere a gurii, aplicate de mâna examinatorului pe suprafeţele dinţilor anteriori inferiori (sau pe bărbie,
dacă dinţii sunt bolnavi sau absenţi) în timp ce, cu cealaltă mână se susţine fruntea pentru a preveni flexia
gâtului (Fig 191 B).
Devierea laterală (pterigoidianul lateral homolateral şi pterigoidianul medial contralateral) se testează cerând
pacientului să reziste unei forţe laterale crescătoare aplicată de mâna examinatorului pe partea mandibulei
respective.
Deschiderea gurii contra rezistenţă izometrică; B- închiderea gurii 'ă izometrică
idianul lateral poate fi palpat plasând un deget cu mănuşă între obraz şi ară şi împingând înapoi în spatele
ultimului molar, contra colului i deschiderea gurii, pterigoidianul latral se simte ca o coardă sub degetul

CAPITOLUL XII. - EVALUARE GLOBALĂ


în capitolele anterioare s-a discutat despre testarea articulară şi musculară. Acestea sunt metode analitice, mai
mult sau mai puţin subiective, care cuantifică mişcarea, dar care nu precizează finalitatea situaţiei analizate,
respectiv funcţia articulară. De aceea au fost create alte metode de evaluare, care pe baza unor chestionare ce se
referă la activităţi foarte bine precizate ale subiectului, oferă în final o imagine asupra gradului de afectare
funcţională şi implicit asupra gradului de autoservire şi de independenţă. Evaluarea globală are în vedere
incapacitatea şi handicapul.
Incapacitatea (disability) este restricţa sau pierderea aptitudinii de a executa o activitate considerată ca normală
(obişnuită ) pentru un individ.
Ea este consecinţa unei (unor) infirmităţi care se reflectă în performanţa funcţională şi activitatea curentă a
individului. Incapacitatea poate fi temporară sau permanentă, progresivă sau regresivă, dar afectează abilitatea
activităţilor vieţii zilnice (ADL).
Handicapul este dificultatea de a realiza relaţii normale cu mediul de viaţă în concordanţă cu vârsta, sexul,
condiţiile sociale şi culturale ale individului. El rezultă din prezenţa unor (unei) infirmităţi cu incapacităţi. Dacă
incapacitatea intră în conflict cu mediul socio-educaţional şi de muncă, dacă subiectul nu poate face faţă
normelor generale şi speciale ale mediului în care trăieşte, se vorbeşte de prezenţa unui handicap.
în 1957 Rankin a întocmit prima scală de evaluare. Ulterior au apărut foarte multe astfel de scale, iar în prezent
se simte nevoia unei standardizări internaţionale. O astfel de scală trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
Valabilitatea (să măsoare exact acelaşi element pe care îşi propune să-l evalueze, iar rezultatul să poată fi
comparat cu valorile standard existente). Reproductibilitatea (aplicarea aceleaşi scale de alţi testatori la acelaşi
individ să dea aceleaşi rezultate, iar la indivizi cu procese asemănătoare să dea rezultate apropiate).
litatea (să fie capabilă să înregistreze schimbările apărute în parametrul t şi să poată cuantifica aceste schimbări,
ori care ar fi ele), azează pe realizarea unor scoruri care se obţin prin notarea fiecărei ;lement al scalei. Scorurile
reprezintă totalurile cifrelor notate pentru it din scală. Aceste totaluri împart pacienţii din punct de vedere ormali
sau independenţi şi complet dependenţi.
{Functional Independence Measure) este cea mai utilizată în prezent. Ea te de apreciere (categorii şi funcţiuni),
din care 13 se referă Ia mişcare, ente cognitive. Cele 18 elemente sunt împărţite în 6 grupe. . SCALA FID
-SCORURI omplet independent cu independenţă modificată (are nevoie de aparate, bastoane,
)

u nevoie de ajutor.
:u dependenţa modificată prin supraveghere
;u dependenţă modificată prin asistare minimală(25%)
:u dependenţă modificată prin asistare moderată (50%)
;u dependenţă completă prin asistare maximală (75%). cu dependenţă completă prin asistare totală (100%).
scorului fiecărui element se trece cifra scorului adecvat (7-1). Cu cât mai mari, cu atât individul este mai
sănătos. Atât sensibilitatea cât şi :alei se pot mări prin introducerea de noi itemi. Desigur că cu cât scala , cu atât
ea este mai greu de utilizat, adică necesită un timp mai lung de
TABELUL V. SCALA FID (REPRODUSĂ).
Elemente de analiză Iniţial Final In timp

1. Autoângrijire
A. Mâncatul
B Ingrijitul
C.Spălatul
D. îmbrăcatul trenului superior

E. îmbrăcatul trenului inferior

F. Utilizarea W.C.
2. Controlul sfmcterelor
G. Urinar
H. Intestinal
3. Transferuri
I. Pat, scaun, scaun cu rotile

J. W.C.
K. Baie, duş
4. Locomoţie

L. Mers/Scaun cu rotile
M. Scări
Scorul final motor

5. Comunicare
N. înţelegere
O. Exprimare
6. Cogniţie socială
P. Interacţiune socială
Q. Rezolvări de probleme
R. Memorie
Scorul coşnitiv
Scorul total FID

lult utilizată în lume este SCALA sau INDEXUL BARTHEL. Acest itrodus în 1965; el are 10 categorii de
activităţi înregistrate, cu scoruri lentă totală) şi 100 (independenţă totală). Are o foarte bună valabilitate şi ate,
iar sensibilitatea sa se poate mări prin introducerea de noi iterni. de scala, toate acestea au în vedere „calitatea
vieţii" performanţa lenţilor cu infirmităţi- incapacităţi şi handicapuri. ; mai jos (Tabel VI) este preluat din
bibliografie (Scala Universităţii din ago - după Sbenghe), el ilustrând diversitatea activităţilor zilnice care se
ntru fiecare subiect.
ară se cunoaşte noţiunea şi termenul de „evaluare a ADL" (activities of La fiecare poziţie se acordă un
calificativ (scor). Evaluarea se realizează
Tabel VI
L în pat
ază întrerupătorul rte şi întoarce pagina iză obiectele de pe noptieră ut
Tabel ADL-uri
b) Alimentarea
1. Mănâncă cu ajutorul degetelor
2. Mănâncă cu ajutorul furculiţei
3. Mănâncă cu ajutorul lingurei
4. Taie cu cuţitul
5. Bea din pahar (cană).
3e maini 3e faţă nă
;ază îmbrăcămintea la WC.
ă hârtie igienică.
părul.
d) Imbracare
1. Imbracă-dezbracă haina
2. Imbracă-dezbracă lenjeria de corp J

3. Incheie-descheie un nasture
4. încalţă şi descalţă pantofii
5. Face nodul la şireturi.
7. Intră şi iese din cada de baie.
8. Face baie şi/sau duş.
9. Se bărbiereşte/ machiază
e) Utilităţi
1. Deschide-închide robinetele
2. Descuie-încuie uşa cu o mână
3. închide-deschide sertarele
4. închide-deschide uşa, fereastra
5. Utilizează foarfecă
f) Comunicarea
1. Scrie numele
2. Manevrează bani
3. Formează numere de telefon
g) Locomoţie
1. Intră-iese din pat
2. Se duce la baie
3. Se aşează-se ridică de pe scaun
4. Merge cu scaunul cu rotile 30'
5. Urcă o pantă cu scaunul cu rotile
6. Merge 30'
7. Merge înapoi
8. Merge în lateral
9. Merge cărând obiecte [
10. Urcă trepte cu sprijin de bară
11. Urcă în autobuz
12. Culege obiecte de pe duşumea
13. Se aşează/ se ridică de pe duşumea
14. Traversează strada la semafor.
. XIII. - EVALUAREA ALINIAMENTULUI VERTEBRAL ŞI A POSTURII CORECTE A CORPULUI
că structura determină funcţia. O structură defectuoasă va avea drept e alterată.
i organismului depinde de ereditate, boală şi obişnuinţă, inea corpului e determinată de raportul părţilor
componente ale imotor. La aceasta se mai adaugă creşterea corpului şi dezvoltarea sa în a. Toţi aceşti factori
contribuie la constituţia fizică, extrem de diferită şi ecărui individ.
irea verticalităţii se face cu ajutorul firului cu plumb ital
fig. 192)
îlformaţiile pot fi prezente: „în carenă", „în pâlnie", infundibuliform, „în anţ Harrison la bază.
lia bispinoasă (spinele antero-superioare).
membrele inferioare; genu valgum (distanţa intermaleolară în cm reflectă mărimea sa), simetria acestei deviaţii;
genu varum (distanţa intercondiliană în cm, când maleolele interne se ating, reflectă dimensiunea sa (Figl93.).
Fig. 193
torsiunea tibială se apreciază după poziţia rotulei când picioarele stau paralele şi apropiate: dacă rotúlele
„privesc" medial, tibia este rotată extern faţă de femur; dacă „privesc" înainte, picioarele vor avea vârfurile
deviate spre exterior (Fig. 194).
degetele picioarelor: pot fi prezente diverse deformări hallux valgus sau degetele în ciocan
b. din posterior
j plumb cade de la protuberanta occipitală, apofiza spinoasă a vertebrei fesier, spaţiul dintre condilii interni ai
genunchilor, până la mijlocul călcâie.
eperele superioare sunt lateralizate, e posibilă o inegalitate de membre
cest caz cele 2 spine postero-superioare nu sunt orizontale).
lobulară (lobii urechilor) este perpendiculară pe firul cu plumb.
a spinelor şi a unghiurilor scapulei este orizontală. Se măsoară distanţa
vertebrală a scapulei şi coloană (în cm). Abducţia este :
cm
=7,5-8cm ;m
ică prin scolioză dorso -lombară.
notează deviaţiile laterale (scoliozele), spatele plat (lipsa cifozei şi a \
1 cazul piciorului plat, linia tendoanelor ahiliene „fuge" lateral, cu eversia Fig. 195). « f
a firului cu plumb trece prin lobul urechii, mijlocul umărului, marele
3sterior de rotulă şi lateral de maleola internă. (Fig 192)
ierea anterioară; se apreciază faţă de linia gravitaţiei marcată de firul cu
•oeminarea sa posterioară prin unghiul ei şi prin marginea ei vertebrală, în si sau înclinaţiei acesteia.
-coloana: cifoza, spatele rotund, lordoza, cifolordoza. -abdomenul: protruzia prin atrofia muşchilor abdominali.
-excesul de grăsime -membrele inferioare: genu recurvatum
-piciorul: se apreciază bolta antero-posterioară. Cele trei reprere care se iau în considerare sunt maleola internă,
tuberculul navicularului şi punctul de contact cu podeaua al articulaţiei metatarsofalangiene a halucelui. Cele
trei puncte se unesc şi se obţine linia Feiss { F i g 196)
Fig. 196
Dacă tuberculul navicularului este sub linie la 2/3 de podea avem de-a face cu un picior plat gr. I; dacă e la 1/3
de podea este picior plat gr. II, iar dacă e pe podea, prăbuşirea bolţii plantare e severă (gr. III) (.Fig. 197).
Fig. 197. Picior plat:amprentă plantară:apicior normal; b-d.picior plat gradul I-III

CAPITOLUL XIV. - EVALUAREA MERSULUI ^ '


este deprinderea motorie ce permite locomoţia umană. Iniţial el este devine un exerciţiu stereotip, involuntar,
automat, i pacientului este necesară pentru:
deficitelor funcţionale articulare şi musculare;
deficitelor de coordonare a corpului, mai ales la nivelul membrelor
ite corecta mersul;
că reprezintă şi o metodă de kinetoterapie.
ersului: dezechilibrări şi reechilibrări permanente prin care corpul se feţei de sprijin şi mediului înconjurător,
păstrând permanent contactul sprijin şi de deplasare. Steindler îl numeşte „bipedalism alternativ", nţa care
separă cele două călcâie, când picioarele se sprijină pe sol e două sprijine) (după Littre).
jspunde unei serii de mişcări efectuate între două poziţii identice ale rizează prin:
lea pasului: distanţa dintre marginea anterioară a amprentei călcâiului pasului posterior până la amprenta
călcâiului care marchează pasul nea medie este de 65 cm, dar variază cu talia subiectului şi cu cadenţa
98 C). , „ , . . . ,
ea pasului este distanţa dintre marginea internă a călcâiului şi linia ;resie a mersului. în medie 6 cm la dreapta,
plus 6 cm la stânga, în total
il pasului: unghiul format între axul metatarsianului II prelungit a sagitală mediană de progresie. în medie are
15°. (Figi 98 D) a mersului (tempo-ul) reprezintă numărul de paşi efectuaţi pe unitatea I normal este cam de 70-
80 paşi/ min.
5. Viteza mersului: reprezintă distanţa parcursă în unitatea de timp. în medie, ea este de 4 km/h.
în mers se activează l/6_- 1/7 din musculatura scheletică. '
Muşchii propulsori sunt: flexorii degetelor, extensorii gleznelor, ai genunchilor şi şoldurilor.
Muşchii balansului (faza oscilantă) sunt: extensorii dgetelor, flexorii piciorului, flexorii şi extensorii
genunchilor, flexorii şoldurilor.
Muşchii ce transferă greutatea corpului şi deplasează bazinul în cel trei planuri sunt: abductorii, rotatorii interni
şi extensorii şoldului pe de o parte, şi rotatorii trunchiului pe de altă parte.
Muşchii care menţin direcţia anterioară a capului sunt: muşchii trunchiului superior şi rotatorii capului.
Duchroquet consideră că timpii mersului (pasului) sunt:
1, primul sprijin dublu
2, primul sprijin unilateral cu: a) semipasul anterior
b) momentul verticalei
c) semipasul posterior (Fig. 198 A, B)
3. al doilea sprijin dublu
4. al doilea sprijin unilateral .
Studiile Universităţii din California, în cadrul serviciului de proteze, au arătat că pasul are de fapt două faze
fundamentale: sprijinul şi balansul.
A - semipasul anterior B - semipasul posterior C - lungimea pasului D - unghiul pasului (15°) E - linia de mers
Fig. 198 Coordonatele mersului
iul sprijin dublu (atacul cu talonul)
ul inferior anterior (drept), de recepţie şi frânare, execută sprijinul iză deplasarea prin atacul cu talonul (Fig. 199
a, flg.200 ;4-5): ghi drept pe gambă şi la 30° faţă de sol; *
1 extensie aproape completă; de 30°
(hemibazinul drept devine anterior faţă de stângul).
•ul inferior posterior (stâng) este în sprijin pe antepicior şi realizează
rezintă primul sprijin unipodal, compus din sprijinul membrului inferior ! oscilaţie a celuilalt. (Fig.199 b şi Fig .
200;6-7)
rul inferior drept se sprijină pe toată faţa plantară a piciorului şi susţine ite a corpului. Membrul inferior stâng
oscilează rapid, din posterior în iscarea e descompusă în: - semipasul posterior caracterizat prin tripla ntul
verticalei sau sprijinul portant, în care membrul inferior stâng, aflat xie, depăşeşte memebrul inferior drept, care
este blocat în hiperextensie; erior, în care piciorul atinge solul în unghi drept faţă de gambă, extinde rapid, iar
coapsa îşi măreşte flexia. ioilea sprijin dublu (Fig.199 c şi Fig.200; 8)
rul inferior drept, devenit posterior, continuă să asigure propulsia iând următoarele:
iprinde de pe sol, prin extensia lentă a articulaţieie tibiotarsiene, coapsa mnchiul se menţine extins; membrul
inferior drept devine oblic, genunchiul se flectează, coapsa îşi reduce treptat extensia şi începe să se rul rulează,
se produce extensia degetelor, sprijinul realizându-se doar pe arsienelor şi pe degete; apoi toată greutatea
corpului este transmisă, prin "ă capului metatarsianului I, respectiv halucelui, care va realiza propulsia nbru.
»rul inferior stâng, devenit anterior, este de sprijin anterior şi de recepţie-timpul următor.
Timpul 4 - reprezintă al doilea sprijin unilateral (unipodal).
Membrul inferior drept se desprinde de pe sòl, devine oscilant şi se plasează anterior. (Fig.199 d şi Fig. 200;
1,2,3)
Membrul inferior stâng este de sprijin şi din anterior, devine posterior.
în momentul desprinderii călcâiului stâng de pe sol, reîncepe timpul 1 al mersului.
Fig. 199 Timpii mersului :
a- atacul cu talonul
b- primul sprijin unilateral
cu cei trei subtimpi
c- al doilea sprijin dublu
d- al doilea sprijin
unilateral
Fig.200 Timpii mersului (după R Ducroquet)
1-2 dublul sprijin posterior • ='
2-3 perioada oscilanta
4-5 dublul sprijin anterior (atacul cu
talonul)
6-7 sprijin unipodal(cu cei trei subtimpi) 8 dublul sprijin posterior
1 normai, bazinul şi umerii execută o mişcare de rotaţie în sens invers , precum şi o mişcare de înclinare laterală
de mică amplitudine. ;oloanei lombare are o amplitudine direct proporţională cu lungimea
depinde totuşi de înălţimea fiecărui individ şi de utilizarea pasului
ie superioare sunt flectate sau extinse în acelaşi ritm cu deplasările oare, dar în sens opus acestora, deoarece
urmează mişcările umerilor, cează echilibrarea corpului în jurul centrului de greutate. Flexia îrioare contribuie
prin inerţie la deplasarea anterioară a centrului de
2 sincrone ale trunchiului şi memebrelor superioare ajută la balansarea (ului prin menţinerea centrului de
greutate într-o poziţie convenabilă.
a corpului se repartizează alternativ pe membrul de sprijin, ceea ce va rea verticală a capului şi trunchiului cu 4-
5 cm, precum şi în plan ) cm.
ire variaţii individuale foarte mari. Ele se datoresc eredităţii, vârstei, îutăţii de transportat şi încălţămintei.
funcţional al membrelor inferioare nu poate fi separat de cel clinic şi anţul funcţional clinic cuantificat ia în
considerare mersul, transferul, tăţile cotidiene. Prin însumarea acestor semne putem calcula indicii ;ii lezionali şi
putem aprecia calitatea vieţii.
X util de evaluare a mersului este, indexul de mers Hauser, care
esare pentru deplasare lice necesare
ză 10 categorii, care se exclud reciproc: , dar cu oboseală la viteză mare
2 = anomalii ale mersului sau tulburări iterative de echilibru, permiţând parcurgerea unei distanţe de 8 m în 10
secunde, sau mai puţin
3 = mers independent şi parcurgerea a 8 m în 20 secunde sau mai puţin
4 = mers cu un ajutor (baston sau cârjă) şi parcurgerea a 8 m în 20 secunde sau mai puţin
5 = mers cu două ajutoare tehnice (baston, cârjă) şi parcurgerea a 8 m în 20 secunde sau mai puţin SAU mers cu
un ajutor tehnic pe distanţa de 8 m pe durată mai amre de 20 secunde
6 = mers cu două ajutoare tehnice necesitând mai mult de 20 secunde pentru parcurgerea a 8 m cu utilizarea
ocazională a fotoliului rulant
7 = efectuează câţiva paşi cu sprijin bilateral pe mai puţin de 8 m şi utilizarea preferenţială a fotoliului rulant
pentru majoritatea deplasărilor
8 = utilizează fotoliul rulant pentru deplasări, dar cu autonomie de transfer
9 = utilizează fotoliul rulant pentru deplasări, fară autonomie de transfer.
Altă scală utilă pentru evaluarea mersului este scala Hoffer, modificată de Garret, care cuprinde 4 categorii
funcţionale ale locomoţiei:
1. pacientul se poate deplasa în interior şi exterior pentru majoritatea activităţilor cu sau fară cârje şi/sau orteze.
Fotoliul serveşte doar pentru deplasările lungi la exterior.
2. pacinteul are o autonomie de interior, el nu se deplasează decât în interior şi cu ajutoare tehnice. Efectuează
transferul în fotoliul sau în pat de o manieră independentă sau cu un ajutor uşor, utilizarea fotoliului rulant
sistematic la exterior, dar foarte rar la domiciliu. *
3. pacientul nu are un mers funcţional: mersul nu este practicat decât în scop terapeutic acasă, la şcoală sau la
spital, toate deplasările se fac în fotoliul rulant.
4. pacientul nu are nici o posibilitate de mişcare, el este dependent de fotoliul rulant, dar poate să+şi asigure
transferul.
Garret a modificat scala şi a extins-o la 6 categorii: 1. cei care se deplasează doar în cadrul programelor de
îngrijire, de reeducare, între bare paralele
interior limitată interior nelimitată exterior mult limitată
exterior mai puţin limitată ^
i de mers.
de deplasare (plat, neregulat, înclinat, scări) şi mai ales ajutoarele tuie un important factor de clasificare în
„Funcţional Ambulation . Nu ia în considerare ajutoarele tehnice, viteza de mers. Conform ri există 6
categorii:
icţional; nu poate merge sau cel mult o poate face între bare paralel, fie )ersoane sau mai puţin
jutorul unei persoane în deplasarea pe suprafaţă plană pentru a preveni il este continuu pentru echilibru şi/sau
coordonare jutorul unei persoane în deplasarea pe suprafaţă plană pentru a preveni ijutorul este uşor sau
intermitent
izat; pacientul trebuie să fie acompaniat de o terţă persoană doar în ^eherii
îndent pe sol regulat, ajutorul doar pentru trepte, plan înclinat, sol ident, total autonom şi pe trepte, plan înclinat,
sol neregulat. rsului fschiopătarea)
iculatiei coxo-femurale la cei patru timpi ai mersului
p al mersului este deficitar în coxopatii prin pierderea capacităţii de
iculaţia coxofemurală şi prin atrofia muşchiului cvadriceps. „Elanul
timp al mersului (eprioada oscilantă) cere o flexie progresivă în concomitent cu extensia genunchiului.
Limitarea sa apare printr-un ilaţiei CF şi prin atrofia muşchiului cvadriceps (Fig . 200 ; 2,3)
Al treilea timp al mersului e momentul când piciorul ia contact cu solul (de \i călcâi spre vârf), preluând
progresiv o parte din greutatea corporală. Orice deficit al flexiei active în articulaţia CF, al extensiei
genunchiului şi al flexiei dorsale (apoi plantare) în articulaţia TT perturbă acest timp. (Fig.200; 4,5).
Al patrulea timp al mersului, când membrul inferior frânează „elanul sagital" şi preia în întregime greutatea
corpului, presupune o bună stabilitate în sprijin unipodal în articulaţia CF, G şi TT, precum şi o tonicitate şi o
troficitate corespunzătoare a agoniştilor care asigură echilibrul ortostatic unipodal, câteva fracţiuni de secundă.
Flexum-ul articulaţiei CF obligă trunchiul să se aplece anterior (Fig.200; 7, 8).
Poziţia vicioasă de rotaţie externă a şoldului contribuie la mecanismul şchiopătării (Fig. 201).
Fig. 20 J Rotaţia externă a piciorului în coxopatii
In leziunile articulaţiei CF şi subastragaliene sau în deficitul muscular (fesierul mijlociu, gambierii posteriori şi
muşchii peronieri), oscilaţiile laterale, în plan frontal sunt mai ample decât în mod normal (Fig.200; 5, 6)
. Sistemul giratoriu orizontal" este compus din articulaţia şoldului, articulaţia subastragaliană, joncţiunea lombo-
sacrală şi cea cervico-dorso-scapulară, împreună cu muşchii tributari.
Acesta e modificat în coxopatii prin limitarea sau chiar dispariţia oblicităţii alternante a liniei biscapulare şi a
balansului normal al membrelor superioare în timpul mersului; pasul este micşorat.
enunchiului la mecanismul şchiopătării
,oscilantă" sunt necesare minimum 40° de flexie a genunchiului, lui unipodal nu e posibilă decât pe un genunchi
nedureros, cu o i în rectitudine şi cu tonus şi troficitate bune al muşchilor agonişti şi
lor necesită o flexie de minimum 80-90°.
liului cvadriceps antrenează un genu recurvatum (Fig .202, Fig.200;
de m. cvadriceps antrenează un genu recurvatum şi o înclinare :hiului
iciorului la mecanismul şchiopătării:
al mersului (dublu sprijin) este necesară o flexie plantară care creşte la 120°, ridicând corpul pe vârful
piciorului şi imprimând un „elan tent cu flexia în CF şi articulaţia G. Trunghiul se înclină uşor înainte, şi parte e
proiectat înainte, iar braţul oscilează înaintea planului ; 1,2). Timpul e perturbat în deficitul nervului sciatic
popliteu intern îi plantare.
scilantă (timpul2) e necesară flexia dorsală a piciorului, a articulaţiei rârful piciorului s-ar lovi de sol (Fig .200;3
şi Fig.203). în acest caz lat (ex. paralizia de nerv sciatic popliteu extern).
Fig.203 Mersul pe vârf, în caz de membru inferior mai scurt, încălţăminte cu toc înalt sau „mers stepat" (vârful
se loveşte de sol în paralizia de n. sciatic popliteu extern)
Oblicitatea alternantă a liniei biiliace faţă de linia biscapulară în cursul perioadei oscilante, este de mică
amplitudine.
în insuficienţa fesierului mijlociu, în coxartroză şi în artroza subastragaliană, oblicitatea creşte în amplitudine.
(Orizontala biiliacă coboară uşor de partea membrului oscilant, în timp ce linia biscapulară se ridică de aceeaşi
parte. în momentul verticalei, şoldul se ridică, restabilind orizontalitatea bazinului. în acelaşi timp se restabileşte
orizontalitatea biscapulară.)
Fig. 204 Insuficienţa fesierului mijlociu coboară bazinul de partea neportantă
Pasul pelvin (cu paşi mari) se realizează prin contribuţia sistemului giratoriu, amintit anterior. El se modifică
atunci când e blocată rotaţia lombo-pelvină şi dorso-scapulo-humerală sau atunci când sunt afectate articulaţia
CF şi subastragaliană. (mersul salutător în discopatia lombară prin hernie de disc).
FIE SELECTIVĂ
- Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor. Ed. 5m, Buc, 1977
-Aparatul locomotor, Ed. Med -1981
-Kinetoterapie pre şi postoperatorie, Ed. Sport-Turism, Buc, 1981
Randall,L-/'/7>'5zca/ Medicine &Rehabilitalion -Ed. W. B Sanders 2000.
'.; Stroescu I.; Urseanu, I. - Semiologie şi diagnostic în reumatologie, ilă. Bucureşti, 1991
. - Kinetoterapie medicală. Ed. Axa, 1999
.; Neiger, H.; Leroy, A.; Pennou, G.; Genot, C; Pierron, G.; Dupré, J. Ithérapie, vol 1-4. Bilans, techniques
passives et actives de / ' appareil , Ed. Flammarion Médecine Sciences, 1983,Paris. Robert, Jean et Pierre-Za
Marche et les boiteries. Etude des Marche ' pathologiques , Ed Masson et Cie ,1965, Paris .
Pierre; Dizien, Olivier: Traite de médecine physique et de readaptation, Jciences, Flammarion, Paris, 1998.
.; Durriex, F. - Encyclopédie Médico-Chirugicale-Kinésithérapie. n fonctionnelle. Bilans articulaires - Kapandji
LA.,fase. 26008, AIO, }10
Jean de. Ster, J. - Bilans musculaires. Encyclopédie Mèdico-'e Fase. 26010 A 10,C10 , DIO, ElO, LIO, MIO,
PIO ,1929 , Pâncotan, V. -Recuperare kinetică în reumatologie, Ed. Imprimeriei 9
. - Anatomia omului, voi. I - Ap. locomotor. Ed. Didactică şi Buc, 1982
'pa, V. - Terapie educaţională pentru bolnavii cu deficienţe fizice. Ed. i din Oradea, 1999
15. Tan , C. Jackson ;Horn ,E. Sheila -Practical Manual of Physical Medicine and Rehabilitation.Mosby, 1998
16. Sbenghe, T - Kinetoterapie profdactică,terapeutică şi de recuperare. Ed. Med., Buc,1987
17. Sidenco, L.E. - Recuperarea mâinii - programe fozico-kinetice şi de terapie ocupaţională. Ed. A.P.P. 2000 _
18. Xhardez, Yves ~ Vademecum de Kinésithérapie et de Rééducation fonctionnelle. Ed. Maloine, Prodim
Editeur„Paris, 1995
lodalităţi de măsurare a amplitudinii de mişcare. Sisteme nterpretarea valorilor goniometrice. năsurare a
amplitudinii de mişcare n reg i strare
a valorilor goniometriei ale de efectuare a bilanţului articular lerale de tehnică a bilanţului articular )prii a
bilanţului articular( goniometriei) luscular - definiţie, poziţiile de testare efectuare specifice testingului muscular
liantului muscular îstingului muscular
36778910 10 12
culară şi musculară a coloanei vertebrale ticular al coloanei cervicale ticular al coloanei dorso-lombare iscular al
coloanei vertebrale :uIar al toracelui
14
16
17 11
33
:iculaţiei scapulo-humerale şi a centurii scapulare irticular al articulaţiei scapulo-humerale Tiusculară în articulaţia
scapulo-humerală proprii umărului a musculară
ticulară şi musculară a cotului
articular al cotului
muscular al cotului
iculară şi musculară a antebraţului rticular al antebraţului
Tiusculară al antebraţului
rticulară şi musculară a pumnului şi mâinii articular al pumnului muscular al pumnului articular al mâinii ^ '
musculară la mână
VI.4.1. Degetele II-V
VI.4.2. Tipuri de prehensiune
VI.4.3. Policele
Vl.4.3.1 .Bilanţul articular al policelui VI.4.3.2. Testingul muscular al policelui Capitolul VII.
VII. Testarea articulară şi musculară a şoldului
VII. 1. Bilanţul articular al şoldului VII.2. Testarea musculară a şoldului Capitolul VIII.
VIII. Testarea articulară şi musculară a genunchiului Vlll.l. Bilanţul articular al genunchiului
VIII.2. Testarea musculară a genunchiului Capitolul IX.
IX. Testarea articulară şi musculară a gleznei
IX. 1. Bilanţul articular al gleznei lX.2.Testarea musculară a gleznei Capitolul X.
X. Testarea articulară şi musculară a piciorului
X. 1. Bilanţul articular al piciorului X.2. Testarea musculară a piciorului Capitolul XI.
XI. Testarea articulară şi musculară a articulaţiei temporo-manibulară XI.1. Bilanţul articular a articulaţiei
temporo-man i bulare
XI.2. Testarea articulară a articulaţiei temporo-manibulare Capitolul XII.
XII. Evaluare globală Capitolul XIII.
XIII. Evaluarea aliniamentului vertebral Capitolul XIV.
XIV. Evaluarea mersului Bibliografie selectivă Cuprins

S-ar putea să vă placă și