MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DREPT

DEPARTAMENT DREPT PUBLIC

TEZA DE AN

TEMA: NOȚIUNEA ȘI CARACTERISTICA GENERALĂ A

IMPOZITULUI

Doctor în drept, lector universitar : Sosna Alexandru

Efectuat de :

CHIȘINĂU 2017
 CUPRINS

1. Introducere................................................................................................ 3

2. Scurt istoric................................................................................................ 4

3. Noțiunea, trăsăturile și funcțiile impozitelor.......................................... 6

4. Etapele apariției și evoluției impozitelor..................................................8

5. Concepțiile tradiționale și moderne privind impozitele....................... 10

6. Clasificarea impozitelor.......................................................................... 12

7. Caracteristica generală a sistemului de impozitare ............................ 14

a) Impozitul pe venit.................................................................................... 15

b) Impozitul pe bunuri imobile................................................................... 18

c) Impozitul pe lux....................................................................................... 20

8. Cele mai absurde impozite și taxe din istorie…………………………22

9. Concluzie.................................................................................................. 23

10.Bibliografie............................................................................................... 24

2
 1. Introducere

Noțiunea impozitului este dată de către legiuitorul moldav în art. 6 alin. (1) al Codului
fiscal ( în continuare CF). Conform opiniei legiuitorului impozitul este o plată obligatorie cu titlu
gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul
împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu
contribuabilul care a achitat această plată.
Actualitatea acestei teme rezidă din importanța impozitului pentru societate și pentru buna
funcționare a statului. Impozitul este principala sursă a veniturilor statului, datorită lui statul are
surse pentru o buna funcționare a organelor statului și pentru satisfacerea nevoilor esențiale ale
societațiii. Impozitul este necesar pentru satisfacerea cerințelor societații, fiind un element
component al circuitului economic.
Impozitul fiind principala sursă de venit al statului în toate perioadele istorice, necesită o
studiere aprofundată pentru a perfecționa acest instrument al impunerii.
În lucrarea dată mi-am propus să identific noțiunea impozitului, să descriu trăsăturile
caracteristice și conceptele lui și să efectuez calasificarea impozitelor. Un alt obiectiv care mi-am
propus să-l realizez în lucrarea dată este să realizes o caracteristică generală a sistemului de
impozitare a Republicii Moldova prin identificarea și caracterizarea elementelor acestuia și
anume a diferitor tipuri de impozite care se aplica pe teritoriul Republicii Moldova.

3
 2. Scurt istoric

Cea mai veche resursă financiară este impozitul. Originile sale aparţin perioadei de
statornicire a organizaţiei statale.
Primele mențiuni documentare despre impozite le găsim în Vechiul Testament. Astfel :
”Toată dijma de la pămînt, din roadele pămîntului și din roadele pomilor este a domnului,
sfințenia domnului. Toată dijma de la boi și de la oi și tot al zecelea din cîte trec pe sub toiag este
oferit domnului.” ( Levit, 27,30,32).
În perioada antică impozitele se presupunea că au apărut încă în cadrul primelor formațiuni
statale, ulterior dezvoltîndu-se concomitent cu evoluția societății umane, apariția acestora fiind
determinată de necesitatea întreținerii materiale ale acelora ce exercitau puterea în stat,
îndeplinirea atribuțiilor de conducere statală.1
În statul antic atenian principala contribuție fiscală era impozitul funciar, fiind urmat de
impozitul pe venitul meșteșugarilor și impozitul extraordinar al oamenilor bogați, impozit
perceput pe timp de război și calificat ca o îndatorire de onoare a acestora.2
În statul roman principalul impozit era ”tributum” care la început era perceput de la
locuitorii provinciilor cucerite iar mai apoi a devinit impozit general permanent plătit de toți
cetățenii imperiului roman. Pe lîngă tributum se mai achitau impozitul pe succesiune, impozitul
perceput la vînzarea mărfurilor, impozitul perceput de la meșteșugari, impozitul pe numărul de
sclavi și impozitul plătit de persoanele celibatare.
În statele greceşti, ca şi în statul antic roman, erau considerate publice cheltuielile pentru
organele de conducere statalг, pentru оntreюinerea єi оnzestrarea forюelor armate єi de ordine
publicг, construcюia єi оnarmarea corгbiilor de rгzboi, construirea de drumuri, pentru temple єi
serbгri religioase.
În Dacia cel mai vestit impozit era capitația adică impozitul pentru fiecare membru al
familiei.
În Anglia, timp îndelungat, impozitul era plătit de proprietarii de pămînt. Concepţional,
prin Magna Charta Libertatum din 1215 s-a interzis instituirea impozitelor de către monarhi, fără
aprobarea poporului. În acelaşi secol a fost introdus un impozit diferenţiat pentru nobili, clerici şi
ţărani, iar în secolele următoare au fost instituite impozite pe clădiri, pe veniturile
meşteşugarilor, ca şi impozitele incluse în preţurile de vînzare a sării, cărbunilor, pieilor şi altor
bunuri.

1
V. Volcinschi, A. armeanic – Drept fiscal. museum, Chișinău 2001, p - 11
2
V. Vlaicu, A. Rotaru, ș.a – Drept fiscal. Suport de curs. CEP USM, Chișinău 2014. p - 23
4
 În Republica Florenţa din Italia în perioada secolelor XII-XV existau: impozit pe veniturile
cetăţenilor bogaţi care se percepea în baza unei „scări” progresive, impozite pe succesiuni,
impozite pe sare, taxe vamale la intrarea mărfurilor în republică3.
Printre impozitele din evul mediu sunt remarcate şi cele percepute în principatele romîne în
care şirul mare al dărilor ordinare, care cuprindea birul aşezat ca „cisla” asupra localităţilor şi
perceput cu denumirea de „sferturi”, văcăritul, pogonăritul, tutunăritul., li se adaugă dările
extraordinare – ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutorinţele şi altele.
În spațiul romînesc în secolul XIV-XV se achitau dări pentru de cetăți și biserici, vama
porcilor, vama oilor, dijmăritul găletariu etc.
Un impozit destul de interesant în perioada medievală era impozitul achitat de vasal către
suzeran, așa numitul ”TRIBUT” care era ca o recunoaștere supunerii sau ca dovadă a loialității.
O serie de state cunoscute ca „suzerane” primeau tributul de la regiunile pe care le cuceriseră sau
pe care le amenințau cu ocupația militară. În cazul alianțelor se obișnuia ca aliații mai puțin
puternici din punct de vedere militar să plătească celor mai puternici un tribut ca dovadă a
loialității sau pentru finanțarea proiectele militare comune.
La sfîrşitul evului mediu, în condiţiile dezvoltării meşteşugăritului şi a manufacturilor, cît
şi a comerţului, diversificarea veniturilor cetăţenilor a oferit statelor posibilitatea sporirii
numărului şi tipurilor impozitelor. Aceasta a fost determinată şi de creşterea cheltuielilor publice
pentru organele de stat.
Datorită numărului mare şi diversificării exagerate a impozitelor, în Franţa, Adunarea
Constituantă întrunită după revoluţia franceză din 1789 a decis reforma impozitelor prin
înlăturarea privilegiilor avute pînă atunci de nobili şi clerici, suprimarea arbitratului aparatului
fiscal, înlăturarea unor impozite pe vînzări, prevederea drepturilor cetăţenilor de a consimţi liber
la satisfacerea impozitelor.
Concepţia instituirii impozitelor cu „consimţămîntul contribuabililor” a fost preluată atît de
doctrina finanţelor publice moderne, cît şi de ligiuitorii din mai multe state contemporane. Însă
în aplicarea practică a acestei concepţii s-a ajuns doar la reprezentarea în competenţa
parlamentarilor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele şi alte venituri bugetare.

3
D.Drosu Șaguna – Drept financiar și fiscal. Volumul I. ”Oscar Print”, București 1997, p - .315
5
 3. Noțiunea trăsăturile și funcțiile impozitelor
Etimologic, cuvîntul ,,impozit" provine din limba latină de la ,,impositum", care semnifică
obligație publică.
După cum am menționat anterior CF ne dă o definiţie legală a impozitelor, şi anume
stipulează că impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor
acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de
răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.4
În doctrina de specialitate s-a încercat să creeze o definiție mai pe înțeles a impozitului și
anume Dan Drosu Şaguna şi Pătru Rotaru afirmă că impozitele reprezintă o formă de prelevare a
unei părţi din venitele sau averile persoanelor fizice sau juridice la dispoziţia statului în vederea
acoperirii cheltuelilor sale. Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil şi
fără contraprestaţie din partea statului.5
Vlad Vlaicu dă următoarea definiție a impozitului ”impozitul este o plată obligatorie, în
formă pecuniară, fără o contraprestare directă și imediată, achitată în buget de către persoanele
fizice și juridice pentru veniturile pe care le obțin sau bunurile pe care le posedă.6
Trăsăturile caracteristice ale impozitului sunt:
 contribuție obligatorie;
 contribuție în formă pecuniară;
 contribuție datorată conform legii;
 contribuție cu titlu nerambursabil;
 contribuție stabilită în mod unitar și autoritar;
 contribuție fără vreo contraprestație imediată;
 contribuție datorată pentru veniturile obținute sau bunurile deținute;
 contribuție ce se pecepe după o procedură prestabilită.
Impozitul este o contribuție obligatorie; astfel, toate persoanele fizice sau juridice care
obțin venituri sau dețin bunuri impozabile pe teritoriul Republicii Moldova sunt obligate ca prin
intermediul impozitelor achitate să contribuie la bugetul de stat.
Forma pecuniară este cea mai răspîndită formă întîlnită însă nu unica în istorie era
cunoscut așa numitul impozit în natură adică, se achita în bunuri materiale (ex. vin, grîu, poamă
etc.).

4
Cod fiscal al RM Publicat : 25.03.2005 în Monitorul Oficial Nr. ed. spec. art. 6 alin 1
5
Dan Drosu Şaguna, Pătru Rotaru – Drept financiar şi bugetar. ALLBECK.Bucureşti 2003. p. 105
6
V. Vlaicu, A. Rotaru, ș.a – Drept fiscal. Suport de curs. CEP USM, Chișinău 2014. p -31
6
 Impozitele sunt contribuții datorate conform legii, de aici rezultă caracteul legal al
impozitelor, în sensul că niciun impozit nu poafe fi stabilit și perceput dacă acesta nu este
prevăzut de actele normative.
Impozitele sunt contribuții cu titlu nerambursabil. Odată fiind achitate, acestea formează
bugetul public și urmează a fi folosite pentru întreținerea statului și satisfacerea intereselor
publice, nu însă a unor interese individuale sau de grup.7
Stabilirea autoritară are în vedere aplicarea, în mod imperativ, a normelor fiscale de către
organele cu atribuții de administrare fiscală, perceperea impozitelor fiind un act de autoritate, o
obligație prin constrîngere care reiese din însăși noțiunea de impozit.
Reglementarea unitară a normelor fiscale are în vedere aplicarea lor pe întreg teritoriu al
statului și pentru toți contribuabilii, avîndu-se în vedere și aplicarea unei metodologii unice de
calculare și plată a impozitelor.
Contribuție fără vreo contraprestație imediată din partea statului în folosul contribuabilului
sau fără vreun echivalent este un element esențial, care și deosebește impozitele de taxe.
Impozitul se datorează pentru venituri obținute sau pentru bunuri deținute, subiecții
devenind contribuabili doar atunci cînd obțin venituri sau dețin bunuri.
Caracterul procedural de percepere presupune perceperea impozitului – atît benevol, cît și
silit – după o anumită procedură prestabilită, reglementată de actele normative în domeniu.
Doctrina de specialitate evidențiază următoarele funcții ale impozitului:
Funcția fiscală - contribuția la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societății,
fondurilor fiscale este obligația tuturor persoanelor fizice și juridice care obțin venituri
impozabile sau dețin bunuri taxabile. În aceste fonduri se concentrează mijloacele bănești
necesare pentru finanțarea de obiective și acțiuni cu caracter general.
Funcția de redistribuire – este funcția de preluare a unor resurse financiare în vederea
repartizării lor, pentru satisfacerea unor trebuințe acceptate în folosul altora decît posesorii
inițiali ai resurselor.
Funcția de reglare – se are în vedere reglarea unor fenomene economice sau sociale,
impozitele fiind folosite ca instrumente de stimulare sau de frînare a unor activități economice, a
consumului unor mărfuri sau servicii etc.8
Funcția de control – este de asemenea întrunită în doctrină – reflectă corectirudinea
derulării, din punct de vedere cantitativ și calitativ, a procesului de distribuție, permite de a
verifica dacă încăsările fiscale sunt colectate la timp, corect și complet și, în rezultat, poate
determina necesitatea și direcțiile efectuării reformei fiscale.

7
V. Vlaicu, A. Rotaru, ș.a – Drept fiscal. Suport de curs. CEP USM, Chișinău 2014. p - 32
8
D. Drosu Șaguna, Dan Șova – Drept fiscal,C.H. Beck, București 2013. p -102-103
7
 4. Etapele apariției și evoluției impozitelor.
Astfel, analizînd evoluţia impozitelor în diferite state, la diferite nivele de dezvoltare a
societăţii, unii autori propun identificare unor etape în evoluţia impozitelor, fiecare din ele
însumînd o serie de trăsături comune pentru evoluţia acestui fenomen în diferite state ale lumii.
În istoria evoluţiei sistemului fiscal se disting următoarele etape:
Prima etapă (etapa veche a evoluţiei sistemelor fiscale, se termină la începutul sec XVI),
slab dezvoltată, purtînd un caracter ocazional, cuprinde economia de stat din antichitate şi din
evul mediu. Etapa dată se caracterizează prin structurile fiscale specifice civilizaţiei agricole şi
cuprinde o perioadă mai îndelungată de timp, în care relaţiile fiscale evoluează deosebit de lent,
fapt ce se datorează evoluţiei lente a structurilor politice şi economice a diferitor unităţi
administrative, care erau instabile şi se modificau permanent.
În această etapă mijlocul de producţie şi forma de bază a averii o constituia pămîntul,
activităţile economice aveau un caracter artizanal, iar în raporturile de schimb se utilizau
etaloanele monetare paralele.
Fiecare unitate administrativ-teritorială, precum şi provinciile şi colectivităţile locale care o
formau, impuneau taxe fiscale şi reguli de percepere proprii. Cuantumul acestor taxe sub forma
obligaţiilor în natură sau în bani, oscila în permanenţă, nefiind cunoscut de către populaţie în
prealabil. Impozitele de bază erau, la început, cele pe avere, care se manifestau sub formă de
contribuţie funciară şi pe cap de locuitor. Mai tîrziu, apar impozitele indirecte, la început sub
formă de taxă fiscală, apoi şi sub formă de accize. În Roma Antică sursa principală de venit era
impozitul funciar. Cota lui constituia în mediu 1/10 din veniturile obţinute de pe anumite loturi
de pămînt. Se mai aplicau şi forme speciale de impunere, ca, bunăoară, impozitul pe pomi
fructiferi, inclusiv viţa-de-vie. Aparţineau impunerii fiscale bunurile imobiliare, inventarul viu
(bovinele, sclavii), obiectele de valoare. Pe lîngă impozitele directe mai existau şi contribuţii
indirecte, dintre care cele substanţiale erau:
- impozitul de 1% pe circulaţia mărfurilor;
- impozitul special de 4% pe circulaţie în comerţul cu sclavi;
- impozitul pe eliberarea sclavilor cu taxa de 5% din valoarea lor de piaţă.
Deja în Imperiul Roman impozitele exercitau nu numai funcţia fiscală, ele mai jucau şi rolul
de stimulent suplimentar al dezvoltării economiei. În acea perioadă impozitele se depuneau de
acum în bani, de aceea populaţia era nevoită să obţină surplusuri de producţie spre a le
comercializa. Aceasta favoriza extinderea relaţiilor marfă-bani, aprofundarea procesului
diviziunii muncii, urbanizării.

8
 Multe din principiile Romei Antice au fost preluate de Bizanţ. În perioada iniţială a epocii
bizantine de pînă în secolul VII, inclusiv în Impreiu, existau 21 tipuri de impozite: impozitul
funciar, taxa pe cap de locuitor, impozitul pentru înzestrarea armatei, impozitul pe cumpărarea
cailor, impozitul pe recruţi, taxa pentru vînzarea mărfurilor ş.a9.
Etapa a doua (etapa liberală în evoluţia sistemelor fiscale, începe cu sfîrşitul secolului
XVI pînă în a doua jumătate a secolului XIX (an.1870)) perioadă cînd au intervenit schimbări
substanţiale în viaţa publică a Europei, cînd sistemul bănesc al economiei l-a înlocuit pe cel în
natură, cînd necesităţile statului au crescut considerabil şi trebuiau găsite noi surse de venituri de
stat. Masa noilor impozite, mai ales a celor indirecte, completează bugetele statelor vest-
europene din acea perioadă. În Anglia, bunăoară, în decursul a celor 20 ani de existenţă a
republicii pe timpul lu Kromwell, s-au introdus pînă la 200 tipuri de accize. Impozitele directe
din acea perioadă erau, de asemenea, numeroase, purtau un caracter ocazional, bizar. De
exemplu, în Anglia se introdusese impozit pe defuncţi şi celibatari10.
Structurile fiscale existente încep să reflecte apariţia proprietăţii şi producţiei de tip
capitalist, ce determină apariţia unor noi clase sociale: muncitori agricoli, muncitori industriali,
burghezia în formare. Tot în această perioadă au loc schimbări în modul de distribuire a
veniturilor în societate. În rândurile claselor sociale în formare apar critici faţă de privilegiile
fiscale de care beneficia nobilimea.
Către această perioadă regulile impunerii au reuşit să se formeze, ideea privind constanţa
impozitelor a prins rădăcini. S-a ajuns la convingerea că un număr enorm de diferite impozite
frînează progresul dezvoltării industriale şi, pricinuind pagube economiei naţionale, sărăceşte
vestieria statului.
Astfel, ca urmare a dezvoltării economice şi respectiv, al sistemelor fiscale, în ţările Europei
Occidentale în sec. XVII şi XVIII apar o serie de scrieri fiscale care studiau impozitele din mai
multe puncte de vedere şi anume: al legalităţii, al legitimităţii şi influenţei sociale (în Franţa,
Quesnay, Montesquie şi Rousseau), exprimîndu-şi dezaprobarea impozitelor mari sau sperînd că
impozitele sunt temporare.
În sec. XIX ideile politice ale burgheziei ajunse la putere vor determina schimbări rapide în
structurile fiscale. Politica statelor liberale începe să se bazeze pe preponderenţa impozitelor
directe, şi în special, pe introducerea impozitului pe venit, ca sursă principală de finanţare a
instituţiei bugetare.

9
Drept Prival Roman, Victor Volchinschi, Daniela Țurcan [et al], Chișinău, 2014, Tipografia
“Reclama”), pag.268-277.
10
http://guerillafiscala.ro/blog/2011/04/isoria-taxelor-si-impozitelor-partea-i-a/
9
 Etapa a treia din istoria impozitelor (etapa modernă, sec. XIX-XX) se caracterizează prin
numărul lor tot mai mic şi printr-o mai mare uniformitate. Formele de impozit devin mai bine
determinate, regulile administrării - mai aprofundate, se dă preferinţă unor izvoare de impunere
care promit venituri mari. În perioada iniţială a capitalismului industrial din sec. XIX, sistemul
fiscal consta din impozite pe consum. Pe la sfîrşitul sec. XIX în cele mai dezvoltate ţări
capitaliste se include în sistemul fiscal impozitul pe venit şi cel pe succesiuni. Impozitele reale
rămîn pe ultimul plan, dar se păstrează un număr neînsemnat de impozite pe consum mai
profitabile.
Sistemul fiscal s-a modificat parţial şi s-a perfecţionat sub influenţa luptei de clasă.
Caracterul lui regresiv, condiţionat de precumpănirea impozitelor indirecte, prin sec. XX a
început să capete un caracter proporţional, în legătură cu trecerea la o impunere progresivă pe
venit. Sistemul fiscal de pe la sfîrşitul sec. XX, ca rezultat al dezvoltării ştinţei şi practicii
financiare, repartizează mai uniform ca altădată povara impozitelor.

5. Concepțiile tradiționale și moderne privind impozitele

Evoluția istorică a impozitelor a fost însoțită permanent de caracterizări teoretice și de

concepții privitoare la necesitatea și rolul acestora, de principii privitoare la modul de stabilire și
de încasare a impozitelor.11
Au fost formulate un șir de teorii filosofico-juridice referitoare la impozite, precum și la
dreptul statelor de a institui impozitele. Acestea sunt:
1. teoria organică;
2. teoria contractului social;
3. teoria echivalenței;
4. teoria sacrificiului;
5. teoria sociologică;
6. teoria siguranței.
a) Teoria organică a fost formulată și susținută de filosofii clasici grmani cum ar fi
Hegel, Fichte, Schelline. Ei susțin că ” statul s-a născut din însăși natura
omenească”, iar dreptul de impunere reprezintă un ” produs necesar dezvoltării
istorice a popoarelor”12. Justificarea inpunerii statelor se bazează pe gruparea

11
D. Drosu Șaguna, Dan Șova – Drept fiscal,C.H. Beck, București 2013. p - 29
12
A. Armeanic – Drept fiscal: Suport didactic, Editura ASEM, Chișinăîu 2013. p - 25
10
 popoarelor în state, care, la rîndul lor, pentru a exista au nevoie de resurse
financiare pentru satisfacerea necesităților publice și întreținerea aparatului statal.13
b) Teoria contractului social a fost elaborată de Thomas Hobes și continuată de J.J.
rousseau. Acești mari folosofi considerau că dreptul de a institui impozite este un
atribut recunoscut statului de către indivizi prin însuși contractul social care a dat
naștere statului, ori că statul, fiind un produs al interesului social, al solidarității
sociale și naționale, impozitele reprezintînd, respectiv, contribuțiile pecuniare pe
care cetățenii le acceptă și le suportă în virtutea solidarității sociale și naționale.
c) Teoria echivalenții impozitelor a fost formulată de Adam Smith și continuată de
Montesquieu, a cărei esență constă în faptul că impozitele reprezintă ”prețul pentru
serviciile prestate de către stat”14. Adepții acestei teorii susțineau că ”impozitele își
găsesc justificarea în serviciile și avantajele garantate de stat, așa că impozitele apar
ca un contraserviciu pe care statul îl garantează cetățenilor”.
d) Teoria sacrificiului este teoria în care se susține că rațiunea impozitului este
justificată de însăși natura statului, acest fapt fiind un produs necesar al dezvoltării
istorice. Recunoașterea unei organizări statale determină și recunoașterea dreptului
de a stabili și percepe impozite, aceasta fiind o consecință directă a obligațiilor
statului de a-și îndeplini funcțiile și sarcinile sale publice.
e) Teoria sociologică presupune că statul este stăpînul absolut și reprezintă forța de
stat a minorității organizate în vederea impunerii asupra majorității stăpînite.
Conform acestei teorii, voința deținătorilor puterii echivalează cu dreptul, deoarece
aceasta emană de la ei și, prin urmare, voința suveranului determină normele de
conduită socială.
f) Teoria siguranței presupune că impozitele sunt considerate ca prime de asigurare
pentru viața și bunurile cetățenilor. Statul asigură bunurile și viața cetățenilor, iar
aceștia, la rîndul lor, datorează în schimb impozitele, ca un fel de primă de
asigurare
Alături de teoriile ce însoțesc dreptul statului de a reglementa dreptul de impunere, există
un șir de maxime sau principii clasice ale impozitelor. Potrivit lui Adam Smith, acestea sunt:
a) Maxima justiției sau principiul justiției – cetățenii fiecărui stat trebuie să
contribuie la cheltuielile guvernamentale atît cît le permite facultățile proprii, adică
în proporția venitului care-l realizează sub protecția statului.

V. Vlaicu, A. Rotaru, ș.a – Drept fiscal. Suport de curs. CEP USM, Chișinău 2014. p - 28
13
14
G. Alecu, R. Stancu, S. Stănciulescu – Drept fiscal și contecios fiscal, Editura Fundației Romînia de Mîine.
București 2009.p - 23
11
 b) Maxima certitudinii sau principiul certitudinii – impozitul fiecărui cetățean
trebuie să fie prestabilit și nu arbitrar. În epoca modernă, cuantumul plăților trebuie
să fie cert pentru contribuabili, ca și pentru orice altă persoană.
c) Maxim comodității sau principiul comodității – toate contribuțiile trebuie să fie
pretinse la termenele și urmînd procedeul care este mai convenabil contribuabililor.
d) Maxima economiei sau principiul economiei – toate contribuțiile trebuie să fie
stabilite de o manieră care să scoată din buzuarul cetățeanului cît mai puțin posibil
față de ceea ce urmează să intre trezorăriea statului.15

6. Clasificarea impozitelor

În practica fiscală internațională intîlnim o diversitate de impozite, care se deosebesc ca

formă și conținut. De aceea, pentru a identifica ușor efectele diferitelor categorii de impozite în
plan economic, financiar, social și politic este necesară gruparea acestora pe baza
următoarelor criterii:
 trăsăturile de fond și de formă ale impozitelor;
 obiectul asupra cărora se așează;
 scopul urmărit de stat prin instituirea lor;
 frecvența perceperii lor;
 instituția care le administrează.
A. În funcție de trăsăturile de fond și de formă, impozitele se grupează în:
 impozite directe;
 impozite indirecte.
a) Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau/si
juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de
impunere și se percep direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis
stabilite. De regulă, în cazul acestor impozite, subiectul și suportatorul impozitului
sunt una și aceeași persoană.
Pe baza criteriilor care stau la baza așezarii impozitelor directe, acestea se grupează în:
a) impozite reale (obiective, pe produs), care:
 se stabilesc în legatura cu deținerea unor obiecte materiale (cum sunt
pamîntul, cladirile, magazinele etc.), facîndu-se abstractie de situația
personală a subiectului impozitului;

15
V. Vlaicu, A. Rotaru, ș.a – Drept fiscal. Suport de curs. CEP USM, Chișinău 2014. p – 28 -30
12
  au cunoscut o largă aplicabilitate în perioada capitalismului premonopolist,
dar ele se practică și în prezent în cazul clădirilor, terenurilor ocupate de
clădiri, exploatărilor agricole;
 în această categorie se includ:
o impozitul pe bunurile imobiliare;
o Impozitul pe avere.
b) impozite personale (subiective), care:
Se așează asupra veniturilor sau averii avîndu-se în vedere și situația personalaă a
subiectului impozitului, în această categorie se includ:
o impozitele pe venit;
2. Impozitele indirecte se percep cu ocazia vînzarii unor bunuri și al prestarii unor servicii,
fiind vărsate la bugetul public de catre producători, comercianți sau prestatori de servicii și
suportate de către consumatorii bunurilor și serviciilor impozabile.
În cazul acestor impozite, prin lege, se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei
persoane fizice sau juridice decît suportatorului acestora.
În functie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupeaza in:
o TVA;
o Accize;
o taxe vamale;
B. Avîndu-se în vedere obiectul asupra carora se așează, impozitele se clasifică în:
o impozite pe venit;
o impozite pe avere;
o impozite pe consum (sau pe cheltuieli ).
C. În funcție de scopul urmărit de stat prin introducerea lor, impozitele se
grupează în:
1. Impozite financiare, instituite de stat în scopul realizării de venituri necesare acoperirii
cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit).
2. Impozite de ordine, introduse de stat în scopul limitării unei activitați anume sau în vederea
realizării unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor accize ridicate asupra
consumului de alcool și tutun sau utilizarea unor taxe vamale antidumping în scopul limitarii
importului anumitor marfuri ce au preț de dumping.
D. Dupa frecvența cu care se realizează (respectiv, se percep la buget), distingem:
1. Impozite permanente (ordinare), care se percep cu regularitate (de regula,
anual), fiind înscrise în cadrul fiecarui buget public.
2. Impozite incidentale (extraordinare), care se instituie în situații exceptionale
13
 (cum ar fi, de pilda, în situații de criză si război) și se percep o singură dată, motiv
pentru care ele nu sunt înscriseîin bugetul public.
E. Dupa instituția care le administrează, impozitele se grupează în funcție de tipul
statelor în care se instituie și percep, astfel:
– în statele de tip federal distingem:
1. impozite federale;
2. impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau provinciilor membre ale
federatiilor;
3. impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau județelor, ale municipiilor,
orașelor și comunelor.
– în statele de tip unitar distingem:
1. impozite ale administrației centrale de stat;
2. impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.16

7. Caracteristica generală a sistemului de impozitare a RM

Sistemul de impozitare constituie unul din cele mai importante elemente ale relaţiilor
economice de piaţă, de eficacitatea lui depinde, în mare măsură, succesul reformelor economice
ulterioare. Apariţia şi evoluţia sistemelor de impozitare sunt legate în mod inseparabil de
procesul de satisfacere a nevoilor umane şi de existenţa organizării sociale a umanităţii. Fiecare
stat, din antichitate şi pînă astăzi, şi-a format propriul său sistem de impozitare, mai mult sau mai
puţin perfecţionat. Sistemele fiscale contemporane constituie un produs al istoriei civilizaţiei
umane, evoluţia acestora oglindind evoluţia structurilor social-economice, a curentelor
ideologice şi politice, a cercetării ştiinţifice din ultimele cîteva secole.
Putem defini sistemul de impozitare ca reprezentînd „totalitatea impozitelor şi taxelor
provenite de la persoanele juridice şi persoanele fizice care alimentează bugetele publice”.17
În practica financiară, se utilizează şi noţiunea de «fiscalitate», care este definită ca un
„sistem de constituire a venitului statului prin redistribuirea venitului naţional cu aportul
impozitelor şi taxelor, reglementat prin norme juridice”18.
Definiția legală a sistemului de impozitare este stipulată la art. 2 din Codul fiscal al RM
care stipulează că sistemul fiscal(de impozitare) al Republicii Moldova reprezintă totalitatea

16
Sursa: http://helpcontabilitate.blogspot.md/2011/01/clasificarea-impozitelor.html accesat la 11.02.2017
17
I. Condor - Drept financiar şi fiscal. Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1996, p. 147.

18
G. Marin, A. Puiu, Dicţionar de relaţii economice internaţionale, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p. 278.
14
impozitelor şi taxelor, a principiilor, formelor şi metodelor de stabilire, modificare şi anulare a
acestora, prevăzute de prezentul cod, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.
Sistemul impozitelor şi taxelor generale de stat include:
1. impozitul pe venit;
2. taxa pe valoarea adăugată;
3. accizele;
4. impozitul privat;
5. taxa vamală;
6. taxele rutiere;
7. impozitul pe avere.

a) Impozitul pe venit

Persoana fizică şi juridice care obţine un venit (cîştig) din salariu şi din alte surse este
obligată să achite statului o parte din aceste venituri sub formă de impozit pe venit. Plăţile pe
care le obţine persoana fizică pe parcursul unui an în folosul său formează venitul impozabil,
adică suma de la care se calculează impozitul pe venit.
Impozitul pe venit este reglementat de Titlul II al Codului fiscal şi de numeroase acte
normative subordonate legii, printre acestea se numără: Nomenclatorul codurilor aferent
facilităţilor fiscale la impozitul pe venit aprobat prin Ordinul IFPS nr. 1080 din 10.10.2012;
Hotărîrea Guvernului nr.10 din 05.01.2012 despre aprobarea Regulamentului cu privire la
delegarea salariaților entităților din RM; Hotărîrea Guvernului nr.130 din 06.02.1998 cu privirea
la limitarea unor tipuri de cheltuieli permise spre deducere din venitul brut; Hotărîrea Guvernului
nr.289 din 14.03.2007 privind modificarea și completarea Regulamentului privind evidența și
calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale etc.
Impozitul pe venit este unul din impozitele de bază pe care sunt obligaţi să-l achite atît
cetăţenii, cît şi agenţii economici.
Subiecţi ai impunerii sunt:
a) persoanele juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova, cu excepţia societăţilor
specificate la art.5 pct.9), care desfăşoară activitate de întreprinzător, precum şi persoanele care
practică activitate profesională, care, pe parcursul perioadei fiscale, obţin venit din orice surse
aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;
b) persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate
de întreprinzător şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri impozabile din orice surse aflate

15
în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor
în Republica Moldova;
c) persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate
de întreprinzător şi obţin venit din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii
Moldova;
d) persoanele fizice rezidente cetăţeni străini şi apatrizi care desfăşoară activitate pe
teritoriul Republicii Moldova şi obţin venit din orice surse aflate în Republica Moldova şi din
orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova, cu
excepţia venitului din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;
e) persoanele fizice nerezidente care nu desfăşoară activitate de întreprinzător pe teritoriul
Republicii Moldova şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri conform capitolului 11 din
prezentul titlu.19
Subiecţii impunerii sînt obligaţi să declare venitul brut obţinut din toate sursele.
Obiectul impunerii este foarte important el este constituit din totalitatea venituririlor
persoaneii fizice sau juridice provenite din toate sursele. Codul fiscal ne prevede din ce trebuie
să fie constituit obiectul impunerii. Obiect al impunerii îl constituie:
a) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse aflate în
afara Republicii Moldova, cu excepţia deducerilor şi scutirilor la care au dreptul, obţinut de
persoanele juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova care desfăşoară activitate de
întreprinzător, precum şi de persoanele care practică activitate profesională;
b) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, inclusiv facilităţile acordate de
angajator, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în
Republica Moldova, cu excepţia deducerilor şi scutirilor la care au dreptul, obţinut de persoanele
fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător;
c) venitul din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova,
obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară
activitate de întreprinzător;
d) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara
Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepţia venitului din investiţii
şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obţinut de persoanele fizice
rezidente cetăţeni străini şi apatrizi care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova;
e) venitul obţinut în Republica Moldova de persoanele fizice nerezidente care nu
desfăşoară activitate de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova.20

19
Cod fiscal al RM Publicat : 25.03.2005 în Monitorul Oficial Nr. ed. spec. art 13
20
Cod fiscal al RM Publicat : 25.03.2005 în Monitorul Oficial Nr. ed. spec. art 14
16
 Un alt punct important în ceia ce priveşte impozitul pe venit sunt cotele de impozit. Suma
totală a impozitului pe venit se determină:
a) pentru persoane fizice şi întreprinzători individuali, în mărime de:
- 7% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de 29640 lei;
- 18% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 29640 lei;
b) pentru persoanele juridice – în mărime de 12% din venitul impozabil;
c) pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) – în mărime de 7% din venitul impozabil;
d) pentru agenţii economici al căror venit a fost estimat în conformitate cu art.225 şi 225 1 –
în mărime de 15% din depăşirea venitului estimat faţă de venitul brut înregistrat în evidenţa
contabilă de agentul economic.21
Cît priveşte compoziţia veniturilor adică a obiectului impunerii aceasta este stipulată în
Capitolul 2 Titlul II Cod fiscal22.
Ceia ce este important de expus sunt sursele de venit impozabil. Acestea sunt stipulate la
art. 18 al Codului fiscal, printre ele sunt: a)venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din
activitatea profesională sau din alte activităţi similare; b) venitul de la activitatea societăţilor
obţinut de către membrii societăţilor şi venitul obţinut de către acţionarii fondurilor de investiţii;
c) plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile acordate de
angajator, onorariile, comisioanele, primele şi alte retribuţii similare; d) venitul din chirie
(arendă); ect.
Codul fiscal la art. 20 stabileşte sursele de venit neimpozabil, printre acestea sunt:
a)despăgubirile şi indemnizaţiile unice primite, conform legislaţiei, în urma unui accident de
muncă sau în urma unei boli profesionale, de salariaţi ori de moştenitorii lor legali; b) plăţile,
precum şi alte forme de compensaţii acordate în caz de boală, de traumatisme, sau în alte cazuri
de incapacitate temporară de muncă, conform contractelor de asigurare de sănătate; c) pensiile
alimentare şi indemnizaţiile pentru copii;ect.
Subiecţii impunerii sunt obligaţi să prezinte declaraţia de venit. Declaraţia cu privire la
impozitul pe venit sau documentul cu privire la venitul societăţii se completează în conformitate
cu procedura stabilită de Guvern, potrivit formei aprobate de acesta, şi se prezintă organului
fiscal nu mai tîrziu de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune. În cazul depistării de
către contribuabil, după 25 martie, în declaraţia prezentată organului fiscal sau în documentul cu
privire la venitul societăţii, a greşelilor care au drept consecinţă necesitatea introducerii

21
Cod fiscal al RM Publicat : 25.03.2005 în Monitorul Oficial Nr. ed. spec. art 15
22
Cod fiscal al RM Publicat : 25.03.2005 în Monitorul Oficial Nr. ed. spec. Capitolul 2 Titlul II
17
corectărilor în declaraţia fiscală sau în documentul cu privire la venitul societăţii, contribuabilul
are dreptul să prezinte, în condiţiile prezentului cod, o dare de seamă corectată.23
O particularitate importantă este stipulată la art 49 a Codului Financiar care priveşte agenţii
economici ai zonelor economice libere. Impozitarea rezidenţilor zonelor economice libere are
următoarele particularităţi:
a) impozitul pe venitul rezidenţilor obţinut de la exportul în afara teritoriului vamal al
Republicii Moldova al mărfurilor (serviciilor) produse în zona economică liberă sau obţinut de la
livrarea mărfurilor (serviciilor) produse în zona economică liberă către alţi rezidenţi ai zonelor
economice libere pentru mărfurile (serviciile) orientate spre export se percepe în proporţie de
50% din cota stabilită în Republica Moldova;
b) impozitul pe venitul de la activitatea rezidenţilor în zona economică liberă, cu excepţia
celei stabilite la lit.a), se percepe în proporţie de 75% din cota stabilită în Republica Moldova;
c) rezidenţii care au investit în mijloacele fixe ale întreprinderilor lor şi/sau în dezvoltarea
infrastructurii zonei economice libere un capital echivalent cu cel puţin un milion de dolari SUA
sînt scutiţi, pe o perioadă de 3 ani, începînd cu trimestrul imediat următor trimestrului în care a
fost atins volumul indicat de investiţii, de plata impozitului pe venitul de la exportul în afara
teritoriului vamal al Republicii Moldova al mărfurilor (serviciilor) produse în zona economică
liberă sau de la livrarea mărfurilor (serviciilor) produse în zona liberă către alţi rezidenţi ai
zonelor economice libere pentru mărfurile (serviciile) orientate spre export;
d) rezidenţii care au investit în mijloacele fixe ale întreprinderilor lor şi/sau în dezvoltarea
infrastructurii zonei economice libere un capital echivalent cu cel puţin 5 milioane de dolari
SUA sînt scutiţi, pe o perioadă de 5 ani, începînd cu trimestrul imediat următor trimestrului în
care a fost atins volumul indicat de investiţii, de plata impozitului pe venitul de la exportul în
afara teritoriului vamal al Republicii Moldova al mărfurilor (serviciilor) produse în zona
economică liberă sau de la livrarea mărfurilor (serviciilor) produse în zona liberă către alţi
rezidenţi ai zonelor economice libere pentru mărfurile (serviciile) orientate spre export.
Modul de aplicare a facilităţilor fiscale respective se stabileşte de Guvern.

b) Impozitul pe bunuri imobile

Impozitul pentru bunurile imobile este un impozit local care este reglementat de Titlul VI
al CF al RM. Art 276 defineşte impozitul pentru bunurile imobile ca impozit local care
reprezintă o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare.
Subiecţi ai impunerii sînt persoanele juridice şi persoanele fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai
Republicii Moldova:

23
Cod fiscal al RM Publicat : 25.03.2005 în Monitorul Oficial Nr. ed. spec art 83 alin 4
18
 a) proprietarii bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova;
b) arendaşii care arendează un bun imobiliar agricol proprietate privată, dacă contractul de
arendă nu prevede altfel;
c) deţinătorii drepturilor patrimoniale (drepturilor de posesie, de gestiune şi/sau de
folosinţă) asupra bunurilor imobiliare proprietate publică de pe teritoriul Republicii Moldova;
d) arendaşii sau locatarii bunurilor imobiliare ale autorităţilor publice şi ale instituţiilor
finanţate de la bugetele de toate nivelurile;
e) locatarii bunurilor imobiliare – în cazul contractului de leasing financiar.
Autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile sînt obligate să
prezinte subiecţilor impunerii, în termen de pînă la data de 25 mai a anului fiscal în curs,
informaţia privind valoarea estimată/valoarea contabilă a bunurilor imobiliare transmise în
arendă sau locaţiune.
Faptul că persoanele specificate mai sus nu deţin un document ce ar atesta dreptul de
proprietate asupra bunurilor imobiliare, precum şi faptul neexecutării obligaţiei de înregistrare a
drepturilor patrimoniale prevăzute de legislaţie nu pot constitui temei pentru nerecunoaşterea
acestor persoane în calitate de subiecţi ai impunerii privind bunurile imobiliare respective, în
cazul în care aceste persoane exercită, de fapt, dreptul de posesie, de folosinţă şi/sau de
dispoziţie asupra acestor bunuri.
În cazul în care bunurile imobiliare se află în proprietate (în folosinţă) comună în diviziune
a mai multor persoane, subiect al impunerii este considerată fiecare dintre aceste persoane, în
cota-parte care îi revine.
Obiecte ale impunerii sînt bunurile imobiliare, inclusiv terenurile (terenuri cu destinaţie
agricolă, terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile cu alte
destinaţii speciale) din intravilan sau din extravilan, clădirile, construcţiile, casele de locuit
individuale, apartamentele şi alte încăperi izolate, inclusiv bunurile imobiliare aflate la o etapă de
finisare a construcţiei de 50% şi mai mult, rămase nefinisate timp de 3 ani după începutul
lucrărilor de construcţie.
Baza impozabilă a bunurilor imobiliare constituie valoarea estimată a acestor bunuri.
Cotele impozitului pe bunurile imobiliare:
a) pentru bunurile imobiliare cu destinaţie locativă (apartamente şi case de locuit
individuale, terenuri aferente acestor bunuri) din municipii şi oraşe, inclusiv din localităţile aflate
în componenţa acestora, cu excepţia satelor (comunelor) ce nu se află în componenţa
municipiilor Chişinău şi Bălţi; pentru garajele şi terenurile pe care acestea sînt amplasate, loturile
întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţii amplasate pe ele:
– cota maximă – 0,3% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare;
19
 – cota minimă – 0,05% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.
Cota concretă se stabileşte anual de către autoritatea reprezentativă a administraţiei publice
locale;
a1) pentru terenurile agricole cu construcţii amplasate pe ele:
- cota maximă – 0,3% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare;
- cota minimă – 0,1% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.
Cota concretă se stabileşte anual de către autoritatea reprezentativă a administraţiei publice
locale;
b) pentru bunurile imobiliare cu altă destinaţie decît cea locativă sau agricolă, inclusiv
exceptînd garajele şi terenurile pe care acestea sînt amplasate şi loturile întovărăşirilor pomicole
cu sau fără construcţii amplasate pe ele – 0,1% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.
Artb283 prevede şi scutiri cu privire la impozitul pe bunuri imobile. Printre acestea se
poate de menţionat: autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile;
societăţile orbilor, surzilor şi invalizilor şi întreprinderile create pentru realizarea scopurilor
statutare ale acestor societăţi; întreprinderile penitenciarelor; etc.
Valoarea bunurilor imobiliare cu destinaţie locativă (apartamente şi case de locuit
individuale, a terenurilor aferente acestor bunuri) din municipii şi oraşe, inclusiv din localităţile
aflate în componenţa acestora, cu excepţia satelor (comunelor) ce nu se află în componenţa
municipiilor Chişinău şi Bălţi, valoare în limitele căreia se acordă scutire la plata impozitului pe
bunurile imobiliare, conform art.283 alin.(2) din Codul fiscal este stipulată la Anexa Titlului VI
CF al RM.

c) Impozitul pe lux

Acest impozit este plătit de persoanele care au în proprietate imobile, inclusiv căse de
vacanță, ce au o valoare estimată la 1,5 milioane de lei şi mai mult şi o suprafață totală de 120 de
metri pătrați și mai mult. Cota impozitului reprezintă 0,8% din baza impozabilă.
Termenul de achitare a impozitului pe avere este ziua de 25 decembrie a anului de
gestiune.Potrivit IFPS, majoritatea persoanelor care au fost impozitate pentru lux sunt din
Chișinău – 2638 de subiecți. Ceilalți sunt din Bălți, Ialoveni, Hîncești, Strășeni, Anenii Noi și
Căușeni.
Suma impozitului pe avere estimată spre a fi încasată în bugetul de stat în 2016 este de 50
de milioane de lei. ”Pînă în prezent, veniturile la bugetul de stat la capitolul impozit pe avere

20
constituie, în total, 34,83 milioane de lei, acesta fiind achitat de 1938 de subiecți ai impunerii”,
informează IFPS. Contribuabilii care nu au achitat la timp impozitul pe avere vor fi penalizați.24
Codul Fiscal denumește acest impozit ” impozitul pe avere”, denumirea de impozit pe lux
este dat de către populație.
Conform art 2871 Impozit pe avere este impozit aplicat asupra averii contribuabilului sub
formă de bunuri imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă (cu excepţia
terenurilor), în cazul în care acestea satisfac condiţiile specificate în prezentul titlu.
Subiecţi ai impunerii sînt persoanele fizice proprietari ai bunurilor imobiliare cu destinaţie
locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), pe teritoriul Republicii Moldova.
În cazul în care bunurile imobiliare reglementate de prezentul titlu se află în proprietate (în
folosinţă) comună în diviziune a mai multor persoane, subiect al impunerii este considerată
fiecare dintre aceste persoane, în cota-parte care îi revine.
În cazul în care bunurile imobiliare reglementate de prezentul titlu se află în proprietate
comună în devălmăşie, subiect al impunerii este considerat, în baza acordului comun, unul din
proprietari (coproprietari). În acest caz, toţi proprietarii (coproprietarii) poartă o răspundere
solidară pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale.25
Obiect al impunerii îl constituie bunurile imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele
de vacanţă (cu excepţia terenurilor), precum şi cotele-părţi, a căror totalitate întruneşte cumulativ
următoarele condiţii:
a) valoarea estimată totală constituie 1,5 milioane şi mai mult;
b) suprafaţa totală constituie 120 m2 şi mai mult.
În cazul în care obiectul impunerii constituie obiect al unui credit imobiliar (ipotecar) sau
al unui contract de leasing financiar, baza impozabilă constituie diferenţa pozitivă formată între
valoarea estimată a bunului imobiliar şi suma rămasă pînă la stingerea totală a creditului sau a
obligaţiilor contractului de leasing financiar.
Nu constituie obiect al impunerii bunurile imobiliare, inclusiv cotele-părţi, aflate în posesia
persoanei, a căror valoare totală nu depăşeşte 1,5 milioane de lei şi suprafaţa nu depăşeşte 120
m2 .
Baza impozabilă a bunurilor imobiliare constituie valoarea estimată a acestor bunuri,
apreciată de către organele cadastrale teritoriale.

24
Sursa: https://sputnik.md/moldova/20170104/10618391/impozit-lux-avere-buget-imobil.html Accesat la data de
11.02.2017
25
Cod fiscal al RM Publicat : 25.03.2005 în Monitorul Oficial Nr. ed. spec art 2872
21
 7. Cele mai absurde impozite și taxe din istorie
Impozitul pe fereastră.
In Anglia şi Scoţia secolelor XVII şi XVIII a fost introdus impozitul pe fereastră, care
viza oamenii avuţi, posesorii unor case mari şi cu ferestre multe. Fereastra era simbolul
bunastării. Loviţi de noua reglementare, cei săraci au început să zidească ferestrele caselor.
Există şi astazi în aceste regiuni asemenea case medievale, cu ferestrele astupate. Impozitul a
fost aplicat un timp surprinzător de îndelungat, fiind desfiinţat abia la 24 iulie 1851, printr-o lege
specială.
Impozitul pe dinti.
Demnitarii turci au socotit ca cetatenii cu dinti buni isi pot permite sa manance mai mult
decat ceilalti, indeosebi carne si dulciuri, consumand din alimentele obstei.Ca urmare, populatia
cu dantura perfecta era supusa unui impozit special. Cei cu dinti lipsa erau scutiti. Ca sa scapi de
impozit, solutia era sa-ti scoti 2-3 masele.
Impozitul pe pălărie.
Tot pe teritoriul Marii Britanii, a funcţionat, în perioada 1784-1811, un impozit pentru
dreptul de a purta pălărie. Într-o ţară unde orice bărbat care se respectă se făleşte cu pălăria din
cap, era imposibil ca impozitul să nu aducă venituri. Şi a adus. Evaziunea era aproape
imposibilă, întrucît la plata impozitului, contribuabilul primea un ecuson, care se fixa chiar pe
pălărie. Fireşte cîte pălării, atîtea ecusoane.
Taxa pe ureche.
Această ciudată taxă a fost introdusă în Tibetul anului 1920, dar se pare că originile ei
sînt mult mai vechi, fiind răspîndită în mai toată China. Pentru fiecare din urechile sale, omul
trebuia să plătească un liang de argint, în schimbul căruia primea un cercel cu care făcea dovada
contribuţiei. Pedeapsa pentru evazionişti: tăierea urechilor.
Impozitul pe barbă.
Pentru a europeniza societatea rusă, Petru cel Mare a hotărît să taie bărbile cu care se
făleau nu numai aristocraţii, dar şi mujicii. Măsura nefiind acceptată de cler, a trebuit să renunţe
la interzicerea bărbii, înlocuind-o cu impozitul pe barbă, stabilit prin Ucazul din
1689.Bineinteles, preotii erau scutiti de impozit.
Taxa pe umbră.
Este de necrezut, dar această taxă a fost stabilită de municipalitatea din Veneţia în anul
1993. Toţi proprietarii de localuri sau alte imobile, prevăzute cu copertine, umbrele, umbrare sau
orice amenajare care face umbră au fost obligaţi la plata unei sume fixe.

22
 Concluzie
În concluzie vreau să spun că impozitul este principala sursă de venit al statului și studierea
acestui instrument de impunere este extrem de importantă.
Impozitul este o categorie istorică, apărută o dată cu statul şi strîns legată de acesta. El este
plata bănească obligatorie, generală şi definitivă efectuată de persoane fizice şi juridice la
bugetul de stat în cuantumul şi în termenele prevăzute de lege. Impozitul nu presupune obligaţia
din partea statului de a presta plătitorului un echivalent, de aceea are un caracter definitiv,
nerambursabil.
După cum am menționat anterior CF ne dă o definiţie legală a impozitelor, şi anume
stipulează că impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor
acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de
răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.
După cum am văzut impozitul are trăsăturile sale caracteristice. Printre acestea evidențiem:
contribuție obligatorie;contribuție în formă pecuniară;contribuție datorată conform
legii;contribuție cu titlu nerambursabil;contribuție stabilită în mod unitar și autoritar;contribuție
fără vreo contraprestație imediată;contribuție datorată pentru veniturile obținute sau bunurile
deținute;contribuție ce se pecepe după o procedură prestabilită.
În lucrarea dată am mai abordat problema concepțiilor tradiționale și moderne cu privire la
impozite, am examinat principalele tipuri de impozite(impozitul pe vinit, impozitul pe bunurile
imobile, și așa numitul impozit pe lux) prin prezentarea principalelor caracteristici și anume
stabilirea subieților impozabili, stabilirea obiectului impozabil, cuantomul impozitării etc.

23
 7. Bibliografie

1. Drept fiscal, suport de curs/Vlad Vlaicu, Aureliu Rotaru, Viorica Boaghi (et
al), Universitatea de stat din Moldova, Chisinau 2014
2. Codul Fiscal al Republicii Moldova, cu ultimile modificari. (Monitorul Oficial
nr. 197-200/666 din 31.12.2009)- Chisinau 2010
3. A. Armeanic – Drept fiscal: Suport didactic, Editura ASEM, Chișinăîu 2013;
4. D.Drosu Șaguna – Drept financiar și fiscal. Volumul I. ”Oscar Print”,
București 1997,
5. D. Drosu Șaguna, Dan Șova – Drept fiscal,C.H. Beck, București 2013
6. Dan Drosu Şaguna, Pătru Rotaru – Drept financiar şi bugetar.
ALLBECK.Bucureşti 2003
7. G. Alecu, R. Stancu, S. Stănciulescu – Drept fiscal și contecios fiscal, Editura
Fundației Romînia de Mîine. București 2009
8. G. Marin, A. Puiu, Dicţionar de relaţii economice internaţionale, Ed.
Enciclopedică, Bucu-reşti, 1993
9. I. Condor - Drept financiar şi fiscal. Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1996
10. V. Vlaicu, A. Rotaru, ș.a – Drept fiscal. Suport de curs. CEP USM, Chișinău
2014
11. V. Volcinschi, A. armeanic – Drept fiscal. museum, Chișinău 2001
Acte legislative:
12. Hotărîrea Guvernului nr.1498 din 29.12.2008 privind Declaraţia persoanei
juridice cu privire la impozitul pe venit// M. Of. al R. Moldova Nr.7-9 din
20.01.2009.
A. Resurse internet:
1. Sursa:http://helpcontabilitate.blogspot.md/2011/01/clasificarea-
impozitelor.html
2. Sursa:https://sputnik.md/moldova/20170104/10618391/impozit-lux-avere-
buget-imobil.html

24