HGC409 Din 04.06.2014 SNDAR

HGC409/2014
ID intern unic: 353310 Fişa actului juridic

Версия на русском
Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 409

din 04.06.2014
cu privire la aprobarea Strategiei naţionale

de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020
Publicat : 10.06.2014 în Monitorul Oficial Nr. 152 art Nr : 451
În scopul realizării prevederilor Programului de activitate al Guvernului „Integrarea Europeană:

Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2013-2014, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020 (se anexează).
2. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va prezenta Guvernului, anual, pînă la data de 15
februarie, raportul de progres cu privire la implementarea Strategiei aprobate.
3. Autorităţile responsabile de implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală
pentru anii 2014-2020 vor prezenta, anual, pînă la data de 15 ianuarie, Ministerului Agriculturii şi
Industriei Alimentare informaţia privind progresul înregistrat la executarea indicatorilor prevăzuţi în
Strategie.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi
Industriei Alimentare.
5. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr. 282 din 11 martie 2008 „Cu privire la aprobarea Strategiei
naţionale de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Moldova (2008-2015)”
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.57-60, art.362).
PRIM-MINISTRU Iurie LEANCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
1
ministrul economiei Valeriu Lazăr
Ministrul agriculturii
şi industriei alimentare Vasile Bumacov
Ministrul finanţelor Anatol Arapu
Ministrul dezvoltării regionale
şi construcţiilor Marcel Răducan
Ministrul mediului Gheorghe Şalaru
Ministrul educaţiei Maia Sandu
Ministrul muncii, protecţiei
sociale şi familiei Valentina Buliga
Nr. 409. Chişinău, 4 iunie 2014.
Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului nr.409
din 4 iunie 2014
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE

AGRICOLĂ ŞI RURALĂ PENTRU ANII 2014 – 2020
INTRODUCERE
Agricultura în secolul XXI se evidenţiază, mai mult ca oricînd, prin dimensiunea şi impactul potenţial
deosebit de semnificativ la etapa actuală. Caracterul ei multifuncţional confirmă faptul că agricultura
nu înseamnă doar producţia de alimente. Putem afirma cu certitudine că aceasta are tangenţe cu
mediul înconjurător, aflîndu-se într-o directă şi evidentă coeziune cu zonele rurale, ceea ce îi atribuie,
pe lîngă rolul important economic, un rol social şi de mediu. Însăşi funcţia sa primară de producere a
suportat modificări esenţiale, în prezent accentuîndu-se tot mai distinct pe siguranţa şi diversitatea
produselor alimentare. Mai mult decît atît, secolul XXI a generat noi şi diverse provocări, precum
volatilitatea preţurilor, creşterea variabilităţii climatice sau sărăcia rurală, cărora agricultura trebuie să
le facă faţă.
În mod cert, la elaborarea unei strategii pentru sectorul agricol se va ţine cont de rolul şi natura
schimbătoare a sectorului. O strategie modernă de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, de
asemenea, trebuie să aplice o abordare holistică, ghidînd dezvoltarea domeniilor economic, de mediu
şi rural şi recurgînd la sinergia acestor trei dimensiuni, pentru a contribui la ameliorarea sectorului
agroalimentar în sensul cel mai larg.
Promovînd Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020 (în continuare –
Strategie), Guvernul confirmă importanţa pe care o atribuie sectorului agroalimentar, precum
şi mediului rural, respectiv, dezvoltării acestora pe termen lung. Documentul va servi ca un reper
pentru factorii de decizie în procesul de identificare a problemelor majore, precum şi de orientare spre
soluţii optime întru rezolvarea acestora. În acelaşi timp, Strategia sus-indicată va putea fi utilizată şi ca
un instrument pentru a obţine sprijinul conceptual şi financiar din partea partenerilor de dezvoltare ai
2
Guvernului Republicii Moldova, instituţiilor financiare internaţionale şi donatorilor, în scopul
implementării cu succes a agendei propuse.
Capitolul I
SITUAŢIA ACTUALĂ ŞI PROBLEMELE
IDENTIFICATE ÎN AGRICULTURĂ
1.1. Agricultura în economia naţională (macroperspectivă)

Agricultura continuă să fie un sector important în economia ţării, dar, deocamdată, unul aflat în
declin. Spre exemplu, în anul 2011 contribuţia agriculturii la produsul intern brut (în continuare – PIB) a
constituit 12%, comparativ cu cele peste 30% înregistrate în urmă cu un deceniu. Această scădere a
fost determinată de apariţia rapidă a sectorului de servicii, ce reprezintă actualmente aproape 2/3 din
PIB. Mai mult decît atît, industria alimentară a furnizat în anul de referinţă 40% din totalul industriei, în
timp ce cu 5 ani în urmă indicele respectiv era de circa 50%. Tendinţa înregistrată urmează modelele
observate în ţările în curs de dezvoltare, în care sectorul serviciilor deţine un rol tot mai important în
economie, iar sectorul agricol are o contribuţie mai redusă. Cu toate acestea, economia
moldovenească în ansamblu a funcţionat bine în perioada 2000-2011 (figura 1), demonstrînd o
creştere medie anuală de 5% din PIB. În aceeaşi perioadă, tendinţa pozitivă a PIB pe cap de locuitor s-a
menţinut în creştere cu 80 %, înregistrînd o scădere în 2009, cauzată de criza economică.
Figura 1. Valoarea adăugată brută din agricultură pe ramuri economice, 2000-2011.

Sursa: Eurostat (2013).
Mediul macroeconomic al Republicii Moldova este asemănător cu cel al ţărilor est-europene, dar
diferit de cel al noilor state membre ale Uniunii Europene (în continuare – UE) şi al statelor devenite
membre ale UE după 2004. Dacă reprezentăm cota valorii adăugate brute a agriculturii în PIB-ul
regiunii, devine evident că agricultura joacă un rol vital în economiile est-europene, contribuind în
medie cu 10% din PIB în anul 2010. Pe de altă parte, rolul agriculturii în PIB a scăzut în toate ţările est-
europene cu o medie de 10% în ultimul deceniu. În acest aspect, este important de observat decalajul
între diverse zone ale Europei, unde în anul 2010 contribuţia agriculturii în PIB a fost de 10% în Europa
de Est, 4% în noile state membre şi 2% în UE-15 (figura 2).
3
Figura 2. Valoarea adăugată brută în agricultură ca pondere din PIB în Europa de Est, în noile state
membre şi statele membre ale Uniunii Europene, 2000-2010 (%).
Sursa: Banca Mondială (2013).
Totuşi, producţia agricolă relevă o creştere lentă şi instabilă, determinată de factori externi (condiţii
climatice). Începînd cu anul 2000, agricultura a demonstrat tendinţe de creştere instabilă şi mult mai
lentă, comparativ cu alte sectoare ale economiei. Una din cauzele principale este dependenţa
agriculturii de condiţiile climatice - seceta a devenit un factor distructiv comun în ultimii ani. Producţia
vegetală, spre exemplu, pare a fi deosebit de vulnerabilă la stresurile climatice: anii de secetă excesivă,
2003, 2007, 2009 şi 2012, au avut un efect dezastruos asupra majorităţii culturilor. Instabilitatea
ridicată a producţiei agricole este o consecinţă a instrumentelor slab dezvoltate de diminuare a
riscurilor, dependente de condiţiile climatice, inclusiv accesul insuficient la irigare, nivelul scăzut de
aplicare a tehnologiilor agricole moderne (soiuri rezistente la secetă, instrumente de protecţie
antigrindină) şi lipsa unor sisteme de asigurare inovatoare în agricultură, cum ar fi programele de
asigurare bazate pe indici pentru riscurile meteorologice. Un alt motiv ce duce la încetinirea producţiei
agricole este legat de crizele economice, preţurile la inputuri (de exemplu, fertilizanţi, combustibili,
maşini), cauzînd condiţii dificile pentru producătorii agricoli.
Rata ocupării forţei de muncă în agricultura ţării rămîne în continuare importantă, deşi în declin şi
aceasta, atît în termeni absoluţi, cît şi în termeni relativi. În anul 2000 agricultura a asigurat 50 % din
locurile de muncă şi numai 28 % în anul 2011 (figura 3). Deşi sectorul agricol a avut în continuare un rol
important ca oportunitate ocupaţională, indicele reprezentativ al angajaţilor în sector a înregistrat o
diminuare, relevînd în perioada 2000-2011 o reducere de circa 350.000 persoane (circa 10 % din
totalul populaţiei). Lucrătorii care părăsesc domeniul agricol optează pentru locurile de muncă oferite
de sectorul serviciilor, sector în curs de dezvoltare, sau sînt forţaţi să migreze, migraţia fiind o parte a
procesului structural.
4
Figura 3. Ponderea ramurilor economice în ocuparea forţei de muncă şi totalul forţei de muncă în
Republica Moldova, 2000-2011 (% şi 1000 persoane, respectiv).
Nivelul ratei de ocupare a forţei de muncă în agricultură este deocamdată ridicat, însă demonstrează
o tendinţă de scădere în Europa de Est. În timp ce în statele, care au devenit membre ale UE după
2004, precum şi în noile state membre ale UE indicele reprezentativ al populaţiei ocupate în anul 2011
în agricultură era de 4% şi, respectiv, 8% din totalul populaţiei active, ţările est-europene au
demonstrat o rată medie de ocupare agricolă de 40% (figura 4). În cazul Republicii Moldova, deşi
nivelul ratei de ocupare în agricultură s-a redus aproape la jumătate, timp de un deceniu, acesta
continuă să rămînă mai ridicat în comparaţie cu alte regiuni ale Europei.
Figura 4. Ocuparea forţei de muncă în agricultură ca pondere în totalul forţei de muncă din Europa
de Est, din noile state membre şi UE-15, 2000-2011 (%).
5
Schimbările structurale rapide produse în economia ţării au provocat apariţia unor noi oportunităţi
de angajare în cîmpul muncii, altele decît în sectorul agricol, astfel condiţionînd migrarea populaţiei din
zonele rurale. Procesul de migrare a cunoscut două aspecte: migrarea internă, de la rural la urban şi
migrarea externă, de la nivel local spre pieţele de muncă din străinătate în căutarea unor venituri mai
mari. Conform datelor statistice furnizate de Biroul Naţional de Statistică, în anul 2000 circa 80.000
cetăţeni moldoveni s-au aflat pe motiv de muncă în străinătate, iar în 2005 numărul acestora a crescut
pînă la 280.000 persoane. Aceeaşi sursă mai arată că, în ultimii şase ani, circa 200.000 persoane au
părăsit, anual, mediul rural. Pieţele UE au fost mai atractive îndeosebi pentru femei (domeniul casnic –
menajere şi asistente medicale), în timp ce majoritatea bărbaţilor, însă, au ales piaţa rusă a muncii,
acoperind necesitatea de forţă de muncă în sectorul construcţiilor. Acest fenomen a avut un impact
mai mare asupra tineretului potenţial activ.
Deşi indicele ratei de ocupare a forţei de muncă în agricultură se înscrie pe un trend descrescător,
sectorul agricol deţine, totuşi, un rol socioeconomic important şi rămîne în continuare unul dintre cei
mai mari angajatori din economie, inclusiv un angajator de ultimă instanţă. Începînd cu anul 2009,
numărul de persoane ocupate în agricultură s-a menţinut stabil la cifra aproximativă de 320-330 mii
persoane, iar cauza principală, care a determinat oamenii să rămînă în acest sector, a fost creşterea
preţurilor agricole şi ameliorarea condiţiilor de comerţ în ultimii ani. În timpul crizei economice sectorul
agricol a îndeplinit rolul de suport social, deoarece o masă de migranţi au revenit la agricultură din
cauza lipsei unor oportunităţi mai bune de angajare.
Scăderea nivelului de ocupare a forţei de muncă în agricultură, în legătură cu creşterea producţiei
sectorului, a dus la creşterea productivităţii muncii în agricultura Republicii Moldova, care rămîne cu
mult în urma ţărilor din regiune. Deşi în perioada 2000-2010 s-a atestat o dublare a productivităţii
muncii, aceasta rămîne în continuare sub nivelul de 2000 dolari SUA şi cu mult sub media est-
europeană (5000 dolari). Cu toate acestea, valoarea agricolă adăugată pe angajat a ajuns la 15 000
dolari în noile state membre în 2010 şi 35000 dolari SUA în statele devenite membre ale UE după 2004,
ceea ce sugerează existenţa unor lacune grave în productivitatea muncii (figura 5).
Figura 5. Valoarea adăugată pe lucrător agricol în Republica Moldova comparativ cu alte ţări din
Europa în perioada 2000-2010 (2000 dolari SUA constant).
6
Dezvoltarea economică generală şi fluxurile mari de remitenţe au dus la o creştere rapidă a
veniturilor populaţiei, astfel creînd o cerere sporită de produse agroalimentare; pe termen scurt,
producţia internă nu a putut satisface cerinţele.
Cererea naţională este mai mare, primordial din cauza remitenţelor, şi este mult mai sofisticată,
deoarece consumatorii caută produse alimentare diversificate, cu valoare adăugată sporită. Analizînd
structura importurilor agroalimentare, devine evident că cele mai populare produse importate sînt cele
cu valoare relativ mare: tutun, fructe şi legume proaspete în afara sezonului, băuturi alcoolice. Cu toate
acestea, oferta internă nu este suficient de ajustată pentru a răspunde cerinţelor în contextul
schimbărilor produse în cerere din diverse motive, cum ar fi: capacităţi limitate de procesare, lanţuri de
valori fragmentate etc.
1.2. Comerţul cu produse agroalimentare
Partenerii principali ai Republicii Moldova în comerţul cu produse agroalimentare, în 90 % din cazuri,
sînt ţările Comunităţii Statelor Independente (în continuare - CSI) şi UE. Conform valorilor
tranzacţionate în perioada 2000-2011, principalele destinaţii ale exporturilor de produse
agroalimentare din Republica Moldova au fost Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina, România şi Germania.
În sumă, în anul 2011 acestea au constituit 60 % din totalul exporturilor agroalimentare. Este important
de menţionat că, în perioada indicată, ponderea exporturilor agroalimentare din Republica Moldova în
ţările CSI a scăzut cu 30 %. În ceea ce priveşte importul agroalimentar, din anul 2000 pînă în 2011 cota
ţărilor CSI a crescut în totalul importurilor agroalimentare cu 25%. Conform valorilor tranzacţionate în
această perioadă, importurile de produse agroalimentare în Republica Moldova s-au efectuat
primordial din Ucraina, Federaţia Rusă, România, Turcia şi Germania şi a constituit 60% din totalul
importurilor agroalimentare efectuate în anul 2011.
Spre deosebire de majoritatea ţărilor din Europa şi Asia Centrală, Republica Moldova este o ţară net
exportatoare de produse agroalimentare, a cărei agricultură generează aproape o jumătate din
veniturile de export ale ţării, însă balanţa ei comercială este în scădere. Este evident că agricultura a
ajuns la o balanţă comercială pozitivă în ultimul deceniu, în timp ce deficitul comercial total al ţării a
devenit alarmant, deoarece a crescut de zece ori, de la 300 milioane dolari în 2000 la 3 miliarde dolari
în 2010 (figura 6). Exportul de produse agroalimentare, ce constă în primul rînd din produse cu valoare
redusă, materie primă neprocesată, a crescut de trei ori în perioada 2000-2012, în timp ce importul de
produse agroalimentare, preponderent produsele procesate, a crescut de şapte ori, generînd un
dezechilibru al balanţei agroalimentare şi afectînd condiţiile de comerţ.
7
Figura 6. Exporturile şi importurile agroalimentare şi cotele lor în totalul exportului şi importului,
2000-2011 (milioane dolari şi % respectiv).
Sursa: Biroul Naţional de Statistică.
De asemenea, sporirea liberalizării comerţului în Republica Moldova a redus barierele la

importurile agroalimentare. Ţara a devenit membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (în
continuare – OMC) în 2001 şi în calitate de membru nu aplică interdicţii sau restricţii cantitative la
comerţ, de genul celor care nu corespund prevederilor OMC. Taxele vamale medii la importul de
produse agroalimentare reprezintă 12 %, depăşind media de 5 % pentru toate produsele importate.
Începînd cu luna martie 2008, Moldova a beneficiat de Preferinţe Comerciale Autonome (ATP) în
comerţul cu UE, care prevăd scutiri de taxe vamale pentru majoritatea produselor moldoveneşti, cu
excepţia unor produse agricole. Guvernul Republicii Moldova a semnat, de asemenea, un acord
multilateral şi un acord bilateral de liber schimb cu ţările CSI. Pe lîngă aceasta, Moldova este membră a
Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, a Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare
Economică pentru Georgia, Ucraina, Azerbaijan şi Moldova, Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul
Europei şi a altor iniţiative economice regionale.
În acelaşi timp, exportul produselor agroalimentare din Moldova a fost afectat de schimbările
produse în regimul comercial al partenerilor-cheie. Pînă în prezent, exportul de produse
agroalimentare din Moldova a avut două destinaţii principale: CSI şi UE. Totuşi, odată cu aderarea
Rusiei la OMC în 2012, poziţia Republicii Moldova pe piaţa rusă s-a schimbat, întrucît toţi membrii OMC
se supun aceluiaşi regim comercial, ceea ce duce, inevitabil, la sporirea concurenţei cu alţi membri ai
OMC privind exporturile agroalimentare la preţuri mai mici (de exemplu, Polonia). Situaţia comerţului
cu Federaţia Rusă este şi mai complexă, luînd în considerare dependenţa energetică semnificativă a
Republicii Moldova de Federaţia Rusă şi Ucraina (în ceea ce priveşte combustibilii şi energia electrică).
Mai mult decît atît, apariţia unui bloc comercial alternativ postsovietic, în care se reunesc Federaţia
Rusă, Belarus şi Kazahstan într-o formă de uniune vamală, pentru Republica Moldova de asemenea
este un motiv de a reflecta.
Aşadar, există doi vectori primordiali ai comerţului cu produse agroalimentare al Republicii Moldova
8
- UE şi CSI (predominant Rusia şi Ucraina). Dezvoltarea relaţiilor comerciale în aceste două direcţii are
loc în contextul negocierii şi încheierii iminente a unui Acord Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb
cu UE şi dezvoltării rapide a Uniunii Economice Eurasiatice (în continuare – ECU), uniune regională
extrem de influentă, condusă de Federaţia Rusă, care va deveni operaţională pînă la începutul anului
2015.
Evident, semnarea şi ratificarea Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb cu UE va
exclude posibilitatea de a adera la ECU.
Efectele economice scontate ale Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb dintre
Republica Moldova şi UE
Pe termen lung, se estimează majorarea venitului naţional al ţării cu aproximativ 142 milioane de
euro, iar a PIB-ului cu aproximativ 5,4 la sută. Astfel, Acordul Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb
(în continuare – AACLS) va avea un impact pozitiv asupra economiei Republicii Moldova.
Se estimează, de asemenea, o creştere a exporturilor moldoveneşti de 16 la sută, în timp ce importul
se va majora doar cu 8 puncte procentuale. Creşterea relativă a exportului, care va depăşi creşterea
importului, reprezintă încă un factor pozitiv de perspectivă.
Cu toate acestea, avînd în vedere că exportul creşte mai lent decît importul, deficitul comercial ar
putea să rămînă uşor afectat în termeni absoluţi. Pe termen lung, se prognozează şi o creştere cu 4,8 la
sută a salariilor. Între timp, indicele general al preţurilor de consum ar trebui să scadă cu circa 1,3 la
sută pe termen lung. Acest lucru implică creşterea în medie a puterii de cumpărare a cetăţenilor
Republicii Moldova urmare a punerii în practică a AACLS.
Pentru alte ţări din regiune, liberalizarea comerţului între UE şi Moldova va avea un efect limitat. Pe
termen lung, consecinţele aplicării prevederilor AACLS dintre Republica Moldova şi UE se vor reflecta
asupra Federaţiei Ruse şi Ucrainei printr-o creştere de 123 milioane euro şi, respectiv, de 47 milioane
euro a venitului naţional, iar pentru relaţiile comerciale UE–Turcia efecte semnificative nu se prevăd.
Modificări specifice sectorului agroalimentar
Studiind efectele la un nivel sectorial mai detaliat, estimăm schimbări considerabile în sectorul
producţiei de zahăr din Republica Moldova, şi mai puţin pronunţate în sectorul de producere a
cerealelor. În ceea ce priveşte valoarea, cinci sectoare (definite ca HS cu 2 cifre) domină în exportul de
produse agricole şi procesate: seminţe şi fructe oleaginoase (HS12), băuturi alcoolice şi nealcoolice
(HS22), fructe şi nuci (HS8), cereale (HS10) şi preparate din legume, fructe şi nuci (HS20). În trei din
aceste cinci grupe de produse ponderea exporturilor moldoveneşti în UE este mai mare decît cea a
exporturilor îndreptate spre alte destinaţii din lume. Acest lucru se aplică, în special, în cazul cerealelor
şi indică faptul că barierele de acces pe piaţa UE, cum ar fi regimul sanitar şi fitosanitar, nu mai prezintă
impedimente pentru exportatorii moldoveni.
Pentru fructe comestibile şi nuci (exportul-cheie din Republica Moldova), diferenţa dintre cotele de
export în lume şi în UE nu este semnificativă. O analiză mai dezagregată (de exemplu, nivelul HS de 6
cifre distinge cîteva mii de produse) arată că imaginea ar putea fi ceva mai nuanţată. Produsul-cheie în
acest sector îl constituie nucile decojite (preponderent, dar, de asemenea, cu coajă – în 2011 s-au
efectuat exporturi în valoare de 64 milioane dolari), UE fiind destinaţia principală pentru export (50
milioane de dolari). Situaţia este total diferită în cazul merelor proaspete, a căror exporturi mari din
Republica Moldova (56 milioane dolari în 2011) sînt aproape în întregime direcţionate spre pieţele din
afara UE (exporturile către UE constituie doar 0,5 milioane dolari). Tendinţa exporturilor de alte fructe
proaspete, în special struguri, prune, cireşe, piersici etc., este similară – UE reprezintă doar o parte
9
foarte neînsemnată din totalul exporturilor moldoveneşti ale acestor produse.
Totuşi, acest eşec în sectorul exportului de fructe proaspete din Republica Moldova pe piaţa UE nu
pare a fi rezultanta problemelor de ordin sanitar şi fitosanitar, factorii determinanţi mai degrabă fiind
pieţele de fructe ale UE extrem de sofisticate, bazate pe o logistică complexă, cerinţele specifice pentru
ambalajul produsului, precum şi aplicarea sistemului „preţ de intrare minimal”. Acesta din urmă a fost
calificat drept obstacol semnificativ pentru accesul merelor moldoveneşti pe unele pieţe din UE.
Produsul-cheie în categoria de băuturi alcoolice şi nealcoolice (HS22) este vinul. Exportul de vinuri
moldoveneşti pe pieţele CSI rămîne în continuare mult mai considerabil decît în UE. De asemenea, în
acest caz, normele sanitare şi fitosanitare nu reprezintă un obstacol major pentru accederea pe piaţa
UE.
Sectorul vinicol din Republica Moldova şi Acordul Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb
În prezent viile acoperă circa 139,9 mii hectare, cea mai mare parte fiind în proprietate privată. În
perioada 2003-2006, vinificaţia a reprezentat aproximativ 20% din totalul producţiei industriale, cu o
scădere dramatică începînd din anul 2006, urmare a embargoului introdus de Rusia, principala piaţă de
export, asupra exporturilor de producţie alcoolică din Republica Moldova. În perioada 2008–2010
ponderea producţiei industriale s-a stabilizat cu puţin peste 7%. Sectorul este orientat preponderent
spre export, iar vinul este produsul-cheie de export din Moldova. Ponderea vinurilor în exportul total al
Moldovei a constituit 25% în anul 2004 şi 35% în anul 2005, cu o scădere ulterioară la 13% în 2007 şi
11% în 2011.
Istoric, Rusia a fost piaţa-cheie pentru exportul vinului moldovenesc în volum de 75% din totalul
exporturilor. Aceasta explică puterea impactului produs de embargoul asupra importului impus în anul
2006. Vinurile moldoveneşti nu au reuşit să-şi restabilească poziţia ocupată anterior pe piaţa rusă,
valorile curente de export ajungînd doar la un sfert din valoarea atinsă pînă la 2006. Totuşi, Rusia
ramîne la acest compartiment partenerul numărul unu şi, respectiv, destinaţia principală pentru
exporturile de vinuri, după care se plasează Belarus şi Ucraina.
Cantitatea de vinuri moldoveneşti, exportate în UE, a fost neglijabilă pînă în anul 2005. Dar, în 2006,
după un salt singular, exportul acestor produse s-a stabilizat ulterior la aproximativ 20 milioane dolari.
Creşterea volumului a fost mult mai dinamică în ultimii ani. Vinul rămîne unul dintre cele cîteva
produse care fac obiectul contingentelor tarifare în cadrul regimului politicii agricole comune curente.
De obicei, Republica Moldova utiliza cotele sale în totalitate. De fapt, în perioada 2008-2010, Republica
Moldova a depăşit destul de semnificativ cotele, exportînd circa 11 milioane de litri pe an, în timp ce
cotele erau în creştere de la 6 la 8 milioane litri. O creştere substanţială a cotei introduse de noul
Regulament al Politicii Agricole Comune (PAC) în 2011 (cu 50% – pînă la 15 milioane de litri), a stimulat
o creştere semnificativă a volumului exporturilor moldoveneşti (pînă la 13 milioane litri), deşi cota nu a
fost utilizată în întregime. De asemenea, Moldova exportă către UE tipuri de vin care nu sînt supuse
cotelor (spre exemplu, vinul spumant), însă doar în cantităţi mici. Vinurile exportate pe pieţele din UE
sînt în general de o calitate mai bună (sînt mai scumpe, conform costurilor unitare prezente în datele
de comerţ exterior) decît cele care vizează pieţele CSI.
Pînă în 2006 sectorul vinicol moldovenesc s-a bazat pe exportul de vin de calitate inferioară,
semidulce şi ieftin în Federaţia Rusă (numărul consumatorilor în această ţară, precum şi în alte state
din CSI este în creştere).Vinurile de calitate mai bună şi potrivite gusturilor consumatorilor din UE au
constituit o mică parte a sectorului vinicol din Republica Moldova. Problemele ce ţin de furnizarea
vinului moldovenesc pe pieţele din UE nu sînt legate de respectarea reglementărilor specifice
10
fitosanitare, dar mai mult de barierele comerciale în formă de tarife, eforturile limitate de promovare
vinurilor pe scară mai largă pe pieţele selectate din UE, în contextul cotelor de piaţă scăzute deţinute
de către Republica Moldova şi concurenţa mare din partea altor regiuni (UE şi non-UE), precum şi de
cantitatea limitată de vinuri moldoveneşti care corespund unor „gusturi moderne”.
Regulamentul Politicii Agricole Comune din anul 2011 a sporit semnificativ contingentele tarifare
pentru vinurile moldoveneşti, preconizîndu-se un nivel de circa 24 de milioane de litri în 2013-2015,
practic aproape de două ori mai mult în comparaţie cu volumul exporturilor moldoveneşti din 2011.
Recent, însă, a fost obţinută excluderea integrală a taxelor pentru exportul de vin moldovenesc în UE.
Acest lucru este important, deoarece orice investiţii, de exemplu în podgorii, pot aduce rezultate doar
dintr-o perspectivă de cîţiva ani.
Alte produse agroalimentare
Există anumite grupuri de produse care nu sînt de o importanţă majoră în ceea ce priveşte totalul
cotelor de export din Republica Moldova, dar care indică un nivel înalt de bariere ce împiedică accesul
pe piaţa UE. În special, acest lucru este valabil pentru carne şi animale vii, care nu sînt deloc exportate
în UE. Dintre toate produsele de origine animalieră doar mierea din Moldova este exportată în UE. Într-
adevăr, normele sanitare şi fitosanitare (SPS) ale UE privind produsele de origine animalieră sînt stricte
şi în prezent producătorii moldoveni nu le pot introduce pe piaţa UE (cu excepţia mierii). Mai multe
cerinţe pentru Republica Moldova urmează să fie introduse de către Consiliul European pe o listă a
ţărilor terţe, care dispun de autorizaţii pentru importurile de produse de origine animalieră. Impactul
economic semnificativ şi direct al reformelor sanitare şi fitosanitare în Moldova privind alinierea
sistemului SPS al ţării la cel al UE se va materializa prin accesul mai uşor pe pieţele UE pentru produsele
agricole şi alimentare. În special, acest lucru indică faptul că întreg sectorul de produse alimentare de
origine animalieră, care în prezent nu se exportă în UE, va avea acces pe pieţele UE. De asemenea,
costurile mai mici de intrare pe piaţă vor fi vizibile pe pieţele din afara UE, care şi-au aliniat (sau sînt în
proces de aliniere) sistemul lor SPS cu cel al UE. În acelaşi timp, va deveni mai uşor pentru produsele
din UE (şi produsele din alte ţări cu regimuri fitosanitare similare) de a intra în Republica Moldova.
Acest lucru poate creşte concurenţa pe piaţa internă, contribuind la scăderea preţurilor de consum
şi/sau creşterea calităţii produselor, în timp ce va exercita presiuni asupra întreprinderilor autohtone
pentru a îmbunătăţi competitivitatea lor. Avînd în vedere că noul regim fitosanitar va schimba,
probabil, poziţia competitivă a întreprinderilor implicate în producţia agricolă şi în sectorul de
procesare a produselor alimentare, se pot produce anumite efecte şi asupra ratei de ocupare a forţei
de muncă. Un factor ce va limita cîştigurile potenţiale urmare a alinierii la regimul sanitar şi fitosanitar
pentru un acces mai bun pe piaţa UE, este popularitatea standardelor de certificare private, cum ar fi
Global Gap, care sînt foarte apreciate printre lanţurile de supermarkete şi furnizorii din UE. Analiza
curentă denotă că efectele economice ale armonizării cu regimul sanitar/fitosanitar al UE sînt uşor
negative pentru Republica Moldova în perspectiva unui termen scurt ori mediu. Acest lucru poate fi în
mare parte atribuit costurilor substanţiale ale procesului de armonizare, care vor fi suportate de
contribuabili (finanţe publice), întreprinderile din lanţurile de producţie alimentară şi consumatori.
Ulterior, se vor produce mai multe efecte pozitive în sfera economică, legate de modernizarea
infrastructurii instituţionale pentru sectoarele de procesare agricole şi alimentare, precum şi de o
poziţie competitivă mai bună a Moldovei pe pieţele alimentare mondiale.
Analiza efectuată a identificat anumite probleme, care constrîng comerţul cu produse
agroalimentare, inclusiv serviciile de facilitare a comerţului, infrastructura de facilitare a comerţului
11
(punctele de inspecţie la frontieră şi posturile vamale interne, infrastructura şi serviciile de transport
rutier, feroviar şi naval, procedurile de perfectare a documentelor de export (spre exemplu,
certificarea şi devamarea).
În cazul Serviciului Vamal şi al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare –
ANSA), elaborarea unor proceduri şi acte simplificate şi integrate pe bază de evaluare a riscurilor ar
aduce beneficii atît importatorilor şi exportatorilor permanenţi şi exemplari, cît şi organismelor de
control menţionate mai sus, prin eliberarea resurselor şi direcţionarea acestora spre cei care încalcă
regulile.
1.3. Analiza sectorului agroalimentar pe grupe de produse
Sectorul agricol al Republicii Moldova este dominat de producţia vegetală (figura 7), în timp ce
sectorul zootehnic joacă un rol mai puţin important, dar stabil, în producţie, ceea ce sugerează un nivel
potenţial scăzut de competitivitate. În anii 2001-2012 producţia de culturi a constituit 60-70 % din
totalul producţiei agricole, fiind, în mare parte, reprezentată de materia primă exportată în vrac în CSI
şi UE. De asemenea, se observă că ponderea sectorului zootehnic a crescut în anii de secetă (în special
în 2009 şi 2012), datorită sacrificării în masă a animalelor pe timp de criză.
Figura 7. Modele de producţie agricolă din Republica Moldova în perioada 2001-2012 (%).
Utilizarea terenurilor agricole în Republica Moldova favorizează creşterea producţiei vegetale,

situaţie similară cu cea din alte ţări din Europa de Est. Cota de teren arabil în suprafaţă agricolă utilizată
este cea mai mare în Moldova şi Ucraina (70 %) (figura 8), în timp ce Armenia şi Georgia posedă cele
mai mici cote (20 %). De remarcat că ponderea mare a terenurilor arabile este specifică pentru Europa
de Est şi noile state membre, în timp ce statele membre ale Uniunii Europene pînă la 2004 (în
continuare – UE-15) au o utilizare a terenului mult mai diversificată.
12
Figura 8. Cota de teren arabil în suprafaţă agricolă utilizată în Republica Moldova comparativ cu
alte state din Europa, 2000-2011 (%).
Sursa: Eurostat (2013) şi FAO (2013).
Rentabilitatea scăzută a sectorului agricol este determinată de mai mulţi factori, printre care se
numără degradarea solului şi poziţia dominantă a culturilor cu valoare redusă în producţia agricolă în
detrimentul culturilor cu valoare înaltă. O parte semnificativă a producţiei agricole (90%) este
reprezentată de 7 produse: cereale, struguri, legume, fructe, carne de porcine, lapte şi păsări de curte
(figura 9). Este evident că cerealele (inclusiv grîu, orz, porumb şi floarea soarelui) deţin întîietatea pe
lista respectivă datorită ponderii mari de teren arabil - aproape 70 % din suprafaţa totală însămînţată.
Motivele de concentrare asupra producţiei de cereale includ mecanizarea pe scară largă, cerinţe de
capital relativ reduse, intensitatea muncii limitată, pieţe de încredere şi oportunităţi de profit, precum
şi necesitatea limitată de irigare - toate acestea arată că întreprinderile agricole mari reprezintă forma
dominantă de organizare. Totuşi, agricultura Moldovei nu creşte produse cu valoare adăugată mare,
cauze fiind mai multe: cerinţe sporite de investiţii, potenţial şi disponibilitate de irigare limitate,
precum şi cerinţe stricte privind siguranţa alimentelor.
13
Figura 9. Producţia agricolă în Republica Moldova în anii 2005-2011, pe produse şi în total (% şi
milioane lei).
Deşi agricultura Republicii Moldova se axează, în general, pe culturi cu valoare redusă, sectoarele de
nuci şi miere sînt nişe care au fost descoperite şi trebuie să fie menţinute. Aceste două produse au
acces pe piaţa UE şi sînt exportate cu succes în UE, precum şi spre alte pieţe în ultimul deceniu. Pe de o
parte, plantaţiile de nuci au înregistrat o creştere rapidă de la 4000 ha la 11000 ha în perioada 2000-
2011, în fond datorită climei blînde, rezistenţei la dăunători, boli şi secetă, precum şi resurselor
limitate necesare pentru întreţinere. Pe de altă parte, exportul de miere s-a dublat în 2000-2012
datorită condiţiilor climatice şi cerinţelor limitate de capital.
Modelele de comerţ agroalimentar reflectă, de asemenea, poziţia dominantă a culturilor cu valoare
redusă în producţie. Exporturile agroalimentare din Republica Moldova reprezintă, în primul rînd,
materii prime, în timp ce importurile agroalimentare includ produse procesate. Cele mai importante
produse din exporturile agroalimentare efectuate în 2012 sînt băuturile, alimentele comestibile şi
nucile, seminţele oleaginoase, preparatele din legume şi cereale, constituind un total de 70 % din
exporturile agroalimentare (figura 10). Cele mai importante produse importate includ tutunul, fructele
comestibile, produse cerealiere şi băuturile, reprezentînd 50 % din importul agroalimentar în anul 2012
(figura 11).
14
Figura 10. Exporturi agroalimentare din Republica Moldova pe produse, 2012 (%).
Figura 11. Importurile de produse agroalimentare ale Moldovei pe produse, 2000-2012 (%).
Dezvoltarea sectorului zootehnic a fost problematică în ultimul deceniu, fiind împiedicată de

blocajele legate de competitivitate şi piaţă. Sectorul zootehnic se confruntă cu constrîngeri de resurse
interne (furaje limitate), precum şi cu presiuni dure, cauzate de importurile de animale mai ieftine.
Furnizarea de furaje autohtone este limitată din cauza disponibilităţii reduse de păşuni de bună
calitate, care este, la rîndul său, determinată de condiţii meteorologice nefavorabile şi de capacităţi de
irigare insuficiente. Pe de altă parte, costurile locale de producţie relativ ridicate, productivitatea
scăzută şi rasele necompetitive creează condiţii dificile pentru produsele animaliere din Republica
Moldova de a concura cu produsele subvenţionate de carne/lactate mai ieftine, care vin de pe pieţele
UE şi CSI. Ca urmare, Republica Moldova a devenit importator net de cele mai multe produse
15
animaliere. Structura duală şi fragmentată a întreprinderilor agricole reprezintă o constrîngere
potenţial substanţială ce stă la baza competitivităţii scăzute a agriculturii. Subdezvoltarea pieţei
funciare este una dintre constrîngerile actuale şi riscurile potenţiale legate de creşterea competitivităţii
şi dezvoltarea rurală. O mare parte a sectorului agricol din Republica Moldova este formată din două
mari subsectoare: sectorul corporativ, care cuprinde întreprinderile mari şi sectorul individual, care
include gospodăriile ţărăneşti şi terenurile de pe lîngă casă (proprietate privată). Pe de o parte,
gospodăriile mici, în special cele de subzistenţă şi semisubzistenţă, care produc pentru autosuficienţă,
generează un surplus limitat de culturi cu valoare adăugată înaltă (fructe, nuci, struguri, legume,
cartofi), care sînt în mare parte vîndute pentru bani. Întreprinderile mari sînt specializate în producţia
de culturi cu valoare adăugată mică (cum ar fi cereale, plante oleaginoase, sfeclă de zahăr) şi angajează
forţă de muncă limitată datorită nivelului ridicat de mecanizare a operaţiunilor agricole. Această
specializare a fost determinată de o serie de factori, cum ar fi costurile de producţie relativ scăzute
pentru aceste culturi, disponibilitatea de maşini agricole care să permită cultivarea rapidă pe suprafeţe
mari, cerinţe relativ simple şi ieftine de postrecoltare, precum şi pieţele asigurate pentru aceste
mărfuri.
Spre deosebire de creşterea semnificativă a productivităţii muncii, productivitatea terenurilor a
crescut marginal în ultimul deceniu, indicînd scăderea poziţiilor competitive pentru culturile din
Republica Moldova. Producţia de cereale a crescut cu aproape 40% în perioada 2000 – 2011, deşi este
predispusă la variaţii substanţiale din cauza schimbării condiţiilor meteorologice. Recoltele de cereale
sînt identice în Europa de Est, variind între 1,5-3 tone/ha, şi arată o tendinţă de creştere. Cu toate
acestea, este important de menţionat că diferenţa dintre productivitatea terenurilor din UE-15 în
raport cu noile state membre şi Europa de Est este semnificativă (figura 12).
Figura 12. Structura recoltelor de cereale în Republica Moldova comparativ cu alte ţări din Europa
în 2000-2011 (tone/ha)
Sursa: FAO (2013).
Producţia agricolă a Moldovei este în totalitate dependentă de fertilizanţi şi produsele de uz

fitosanitar, seminţe şi combustibili şi acest lucru are, bineînţeles, un impact asupra competitivităţii
produselor agroalimentare. Inputurile primare (combustibili, îngrăşăminte şi produse chimice pentru
protecţia plantelor), necesare pentru producţia agricolă, sînt toate importate. Această dependenţă
face ca agricultura Republicii Moldova să fie supusă volatilităţii preţurilor internaţionale.
Accesul insuficient la inputuri de calitate înaltă rămîne o constrîngere pentru competitivitate într-un
16
număr de subsectoare. Producătorii de culturi cu valoare înaltă (fructe şi legume), care se bazează, în
fond, pe seminţe şi răsaduri importate, par a fi cei mai afectaţi de procedurile îndelungate şi
costisitoare de înregistrare a soiurilor. Cerinţele de testare şi înregistrare care reglementează
importurile de seminţe şi răsaduri sînt, probabil, constrîngerile cele mai importante, şi sînt în prezent
nominalizate de către părţile interesate drept un obstacol pentru producţia soiurilor de culturi mai
competitive, din cauza costurilor implicate şi a întîrzierii accesului. Aceasta reprezintă, de asemenea,
un obstacol în calea accesului la inputuri pentru procesatorii agroalimentari.
Preţurile la produsele agricole şi inputuri au crescut substanţial în ultimul deceniu (figura 13). Din
anul 2001 pînă în 2010 preţurile la produsele agricole au crescut cu 70%, în timp ce preţurile la
inputurile agricole s-au majorat cu 58% în aceeaşi perioadă. Deoarece cele mai multe dintre inputurile
agricole comercializabile sînt importate, fermierii din Republica Moldova se confruntă cu preţuri
mondiale pentru inputuri, dar nu sînt în măsură să obţină preţuri mondiale pentru produsele lor. Mai
mult decît atît, preţurile la produsele agricole şi inputuri au fost foarte instabile, îndeosebi în anul
2007. Indicii preţurilor la inputuri au arătat o creştere foarte rapidă în anii 2007-2008 şi 2010, fapt care
nu poate fi explicat doar prin majorarea preţurilor la inputuri pe piaţa internaţională, ci şi prin existenţa
unor practici anticoncurenţiale pe piaţa inputurilor din Republica Moldova. Fermierii mici sînt afectaţi
atît de variabilitatea preţurilor la inputuri, cît şi de instabilitatea preţurilor de ieşire. Într-un mediu în
care micii fermieri nu sînt în stare să atenueze acest impact, ei rămîn frecvent expuşi la şocuri.
Volatilitatea ridicată a producţiei agricole reflectă dezvoltarea slabă a instrumentelor de diminuare a
riscurilor cauzate de condiţii climatice, inclusiv accesul limitat la irigare, şi o rată scăzută de adopţie a
unor practici şi tehnologii agronomice moderne. În acelaşi timp, lipsesc sistemele de asigurări
inovatoare pentru agricultură.
Figura 13. Indicii preţurilor la produse şi inputuri agricole (2001 = 100)

În perspectivă regională fermierii moldoveni obţin cele mai mici preţuri pentru produsele lor. O
comparaţie regională cu privire la principalele culturi (mere, struguri, roşii, grîu) indică faptul că
preţurile la produsele moldoveneşti sînt dintre cele mai mici din toate produsele analizate. Decalajul în
17
preţurile produselor pare a fi chiar mai semnificativ, dacă comparăm mediile ţărilor est-europene cu
cele ale noilor state membre şi UE-15 (figura 14). Acest preţ scăzut „de la poarta fermei” nu
demonstrează neapărat eficienţa şi, în multe cazuri, nu se reflectă în preţul de vînzare cu amănuntul.
Prin urmare, el nu este un indicator de competitivitate. Deci, între producător şi consumator există şi
alţi factori cu impact asupra competitivităţii, care trebuie să fie abordaţi în scopul majorării veniturilor
producătorilor.
Figura 14. Preţurile la produsele agricole selectate în Republica Moldova comparativ cu alte state
din Europa (dolari SUA/ tonă)
Sursa: FAO (2013).
Ponderea limitată a investiţiilor în agricultură impune o presiune suplimentară asupra

competitivităţii pe termen lung a sectorului. Deşi ponderea investiţiilor agricole în totalul investiţiilor a
crescut de la 6% la 11% în anii 2004-2011, această majorare de capital nu este suficientă pentru a opri
deprecierea grea a activelor agricole (figura 15). Măsura-cheie a investiţiilor, ce reprezintă importul de
utilaje şi echipamente agricole, a apărut doar în ultimii 3 ani, stimulată de excesul de venituri generate
urmare a creşterii preţurilor la producţia agricolă, precum şi de realinierea programelor
guvernamentale la subvenţionarea investiţiilor. Investiţiile noi de capital, precum şi de întreţinere a
stocului existent de active agricole, sînt marginale şi par să rămînă stagnante, indicînd o axare continuă
pe culturi cu valoare adăugată joasă, ce necesită capital mai puţin intensiv.
18
Figura 15. Ponderea investiţiilor în active pe termen lung pe activitatea economică, 2004-2011 (%)
Ponderea limitată a capitalului străin în investiţii active pe termen lung reprezintă un alt impediment
pentru un sector agricol competitiv. Ponderea capitalului străin în totalul investiţiilor a rămas, de fapt,
constantă în perioada 2004-2011, indicînd faptul că investiţiile sînt finanţate doar de resursele
naţionale (figura 16). Resursele publice au avut, de asemenea, un rol limitat în investiţii, aproape
fiecare a doua investiţie provenind din sectorul privat.
Figura 16. Structura investiţiilor în active pe termen lung în funcţie de sursa de finanţare, 2004-
2011 (%)
În pofida unei creşteri recente a creditului agricol, sectorul agroalimentar din Republica Moldova
continuă să fie încă slab finanţat. Aproximativ o treime din cererea de finanţare externă pentru
sectorul agroalimentar este acoperită de împrumuturi bancare, o pătrime – de credite-furnizori, 3% -
de subvenţii de stat (figura 17). Situaţia s-a îmbunătăţit considerabil în 2012, atunci cînd creditele
19
bancare au crescut cu 50% de la an la an, iar decalajul de finanţare a scăzut de la 50% la 35%, fiind
totuşi încă destul de semnificativ.
Figura 17. Sursele de finanţare în sectorul agroalimentar în perioada 2009-2012 (mil. lei şi %)
Deşi în ultimii trei ani creditele acordate sectorului agroalimentar au crescut substanţial, interviurile
cu părţile interesate au evidenţiat mai multe deficienţe sistemice în creditarea sectorului. Printre
aceste dezavantaje se numără furnizarea insuficientă a împrumuturilor pe termen lung (creditele de
investiţii sînt de obicei pentru o durată de 3 ani, cu unele excepţii pentru 5 ani, insuficiente pentru
finanţarea plantaţiilor multianuale sau instalaţiilor postrecoltare, cum ar fi depozitele frigorifice), ratele
înalte ale dobînzilor (15%-20% pe an), politicile colaterale insuficiente (exces de cerinţe de garantare,
subevaluarea gajurilor de către bănci), combinate cu instrumentele slab dezvoltate de piaţă pentru
facilitarea accesului la credite (fonduri de garanţii pentru împrumuturi, subvenţii la dobîndă).
Sistemul de învăţămînt agricol a devenit receptiv şi flexibil la cerinţele pieţei forţei de muncă din
mediul rural. Ca rezultat al relaţiilor de parteneriat între instituţiile de învăţămînt şi agenţii economici
din domeniul agriculturii şi industriei prelucrătoare, sînt în permanentă schimbare planurile de
învăţămînt la toate cele 23 de specialităţi, curricula de studiu, modul de instruire şi tehnologiile de
predare pentru un învăţămînt formativ-dezvoltativ bazat pe competenţe.
În anul 2012, în urma analizei planurilor existente, ediţia 2005, luînd în considerare sugestiile,
propunerile agenţilor economici, cadrelor didactice din instituţiile de învăţămînt, au fost elaborate noi
standarde de calificare bazate pe competenţe, în baza cărora s-au întocmit şi planuri de învăţămînt,
ediţia 2012.
În aceste planuri au fost introduse discipline noi, cum ar fi „Bazele antreprenoriatului”, pentru care
deja a fost elaborată curricula şi s-a efectuat instruirea profesorilor ce urmează să predea disciplina,
„Managementul calităţii”, „Ecologie şi securitate alimentară”, „Tehnologii comerciale”, „Bazele
merceologiei”, „Standardizarea şi certificarea mărfurilor”, „Chimie alimentară şi bazele nutriţiei”,
„Somelierie”, „Softuri în specialitate” şi altele, care vor completa cunoştinţele elevilor cu informaţii de
ultimă oră, necesare unui tînăr specialist.
Începînd cu anul 2013, au fost elaborate planuri noi de învăţămînt, în conformitate cu un nou plan
cadru-tip pentru instituţiile de învăţămînt de tip colegiu, pe bază de credite, elaborat de Ministerul
20
Educaţiei pentru toate colegiile din republică, ce va asigura elevilor pregătirea către bacalaureat, iar
sistemul de credite va asigura absolvenţilor colegiilor continuitatea studiilor. Va continua pregătirea,
perfecţionarea cadrelor didactice pentru folosirea tehnologiilor de predare, care vor asigura un
învăţămînt formativ-dezvoltativ bazat pe competenţe. A început elaborarea probelor de evaluare
bazate pe competenţe.
Similar sectorului educaţional, sistemul de cercetare-inovare în domeniul agricol nu este orientat
spre sectorul privat, funcţionînd astfel în relativă izolare, ceea ce îl face vulnerabil. Sistemul de
cercetare-inovare din domeniul agricol este reprezentat actualmente de 8 institute ştiinţifice, inclusiv
Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Institutele de cercetare sînt subordonate atît Ministerului
Agriculturii şi Industriei Alimentare, cît şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi sînt finanţate, în fond, de
la bugetul de stat. Avînd baza de cercetare învechită, resurse şi fonduri insuficiente, precum şi personal
îmbătrînit (din cauza salariilor mici), institutele de cercetare existente se află într-o stare de
supravieţuire. Nu există nicio procedură ori proces clar şi bine stabilit de selectare a temelor de
cercetare cu vizarea utilizatorilor finali ai produsului, adică reprezentanţi ai agriculturii şi mediului de
afaceri. Riscul de a efectua cercetări irelevante este deosebit de pronunţat, atît timp cît institutele de
cercetare continuă să funcţioneze independent de sectorul privat şi de sistemul internaţional de
cercetare şi dezvoltare. Prin urmare, este important să se creeze legături între cercetare şi dezvoltarea
agricolă şi nevoile mediului de afaceri agroalimentar.
În prezent, unele dintre institutele de cercetare sînt implicate în activităţi de producere şi
comercializare, care nu ţin de domeniul public şi sînt mai bine gestionate de către operatorii privaţi. În
afară de activităţile de cercetare, unele dintre ele sînt puternic implicate în producerea, multiplicarea şi
comercializarea de seminţe şi răsaduri. Aceste activităţi aduc venituri extrabugetare suplimentare
institutelor, dar tendinţa de comercializare a produselor de cercetare duce la situaţia actuală precară
în care interesele/activităţile comerciale şi de cercetare sînt strîns legate. În ţările occidentale acest tip
de activităţi este realizat de către companiile private, care sînt mai eficiente la gestionarea afacerilor.
Este necesar să se facă o separare distinctă între cele două concepte şi de a examina posibilitatea
privatizării activităţilor comerciale. Or e de menţionat faptul că unele institute ştiinţifice au deja iniţiate
parteneriate publice-private, prin care se doreşte o amelioare şi modernizare a domeniului ştiinţific-
inovaţional.
Avînd în vedere capacitatea redusă a instituţiilor de cercetare locale subfinanţate de a concura cu
cercetarea şi dezvoltarea internaţională, este important să se creeze un regim deschis pentru importul
uşor şi rapid de cele mai noi tehnologii în ţară, astfel încît fermierii moldoveni să devină competitivi.
Este necesară accelerarea pătrunderii în ţară a celor mai competitive soiuri de culturi agricole
elaborate în Uniunea Europeană. Se consideră oportună reducerea termenelor de testare a culturilor
agricole pentru soiurile ce depăşesc martorii în primul an de testare. Măsura nu va afecta înregistrarea
şi monitorizarea soiurilor cultivate în ţară, cerinţele normative din domeniu, precum şi tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
În ultimul deceniu s-au depus eforturi considerabile pentru crearea în Republica Moldova a unui
serviciu de extensiune rurală profesional şi eficace. Reţeaua serviciilor de extensiune agricolă a fost
creată în 2002, cu sprijinul Băncii Mondiale, şi pînă acum a fost finanţată de la bugetul de stat, Banca
Mondială şi Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională. Începînd cu iunie 2013,
Guvernul Republicii Moldova a preluat finanţarea integrală a reţelei de extensiune. Reţeaua de
extensiune rurală este gestionată de la sediul central, situat în Chişinău, şi este formată din 35 birouri
21
regionale, cu 75 consultanţi regionali şi 350 consultanţi locali, care funcţionează în cadrul primăriilor.
Serviciile reţelei sînt în prezent oferite gratuit fermierilor, în timp ce instituţia în sine este total
dependentă de finanţarea de stat.
Gradul de acoperire şi eficienţa reţelei de extensiune rurală sînt apreciate înalt, fiind în continuă
creştere. În prezent, reţeaua acoperă aproximativ 44 la sută din teritoriul ţării şi 49 la sută din ferme.
Serviciile sînt furnizate pentru toate tipurile de întreprinderi agricole, inclusiv întreprinderi mari
corporative, ferme comerciale de dimensiuni medii, precum şi ferme mici de subzistenţă, care
formează cel mai mare grup de clienţi. Cele mai multe dintre recomandările oferite se referă la
tehnologiile de producţie (peste 50 la sută din servicii în anul 2011), în timp ce alte domenii de
consultanţă includ marketing-ul (18% din servicii), gestionarea afacerilor (15%) şi consultanţa juridică
(13%). Conform unor sondaje recente, deservirea clienţilor cu servicii de calitate este mare, în timp ce
peste 90% din fermieri evaluează impactul serviciilor de extensiune asupra afacerilor lor ca unul foarte
pozitiv. S-a estimat că 1 leu investit în extinderea serviciilor a dus la crearea unei valori adăugate brute
de 3,26 lei.
Spre regret, în prezent există conexiuni instituţionale limitate între componentele de cunoştinţe în
domeniul agricol din Republica Moldova şi sistemul de informaţii, de exemplu, între instituţiile de
cercetare agricolă, de extensiune şi învăţămînt/instruire. Cele trei componente activează în mod
independent, iar colaborarea se limitează la implicarea cercetătorilor şi/sau profesorilor universitari în
calitate de consultanţi, pe termen scurt, în cadrul diferitelor proiecte ale serviciului de extensiune. În
Republica Moldova nu există o platformă permanentă de comunicare şi cooperare, care vizează
deservirea în comun a nevoilor din sectorul privat. Nu există mecanisme puse în aplicare, prin care
serviciul de extensiune poate influenţa agenda cercetărilor agricole.
În noua Strategie pentru serviciile de extensiune rurală se subliniază necesitatea de a menţine şi a
extinde aria de acoperire a reţelei de extensiune, împreună cu diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor
sale. Într-o perioadă de zece ani, Strategia sus-menţionată preconizează creşterea nivelului de
acoperire cu 25%, a numărului de beneficiari cu 20%, precum şi a veniturilor beneficiarilor cu 15%
anual. În acest scop, serviciul de extensiune va urmări creşterea competenţelor sale prin extinderea şi
diversificarea serviciilor pentru a acoperi necesităţile informaţionale ale întregului lanţ valoric (de la
producţie pînă la piaţă), pe de o parte, şi pentru a dezvolta latura comercială a furnizării de servicii, pe
de altă parte. Pentru a consolida pilonul rural al reţelei este nevoie de a crea noi servicii, accentuînd
spiritul antreprenorial şi diversificarea activităţilor economice din mediul rural, precum şi serviciile
sociale de tip familial. Reţeaua de extensiune va beneficia de o finanţare publică stabilă şi în continuă
creştere pentru a atinge obiectivele pe termen lung şi mediu.
Lipsa de coordonare pe orizontală şi pe verticală a lanţurilor de aprovizionare este un alt motiv ce stă
la baza competitivităţii reduse din sectorul agricol. Motivele care cauzează în prezent preţuri mici la
produse includ dezvoltarea slabă a pieţelor engros, puterea de negociere slabă, schimbarea calităţii
produselor, lipsa de canale de distribuţie, infrastructura precară şi un acces limitat la pieţele externe.
Deficienţele lanţului valoric duc la discrepanţe mari între preţul „de la poarta fermei” şi cel „de pe
masa consumatorului”, rezultînd în venituri mici, investiţii reduse, şi calitate scăzută persistentă la
nivelul fermei. Această concluzie vine urmare a comparării preţurilor respective pe piaţa internă a
produselor vegetale. În Republica Moldova industria lanţului de cumpărători, inclusiv intermediarii,
procesatorii, exportatorii, comercianţii de produse alimentare cu amănuntul şi ceilalţi actori, nu a
reuşit încă să stabilească relaţii pe termen lung cu furnizorii de materii prime, prin recunoaşterea
22
fermierilor drept parteneri-cheie de afaceri. Cei mai mulţi dintre actori preferă deocamdată să
cumpere direct din piaţă şi să plătească fermierilor cel mai mic preţ posibil, în timp ce comercianţii cu
amănuntul de produse alimentare preferă să importe o cantitate mare de produse alimentare pentru a
satisface consumul intern. Ca urmare, aceste deficienţe ale pieţei au împiedicat pînă în prezent
transmiterea eficientă a semnalelor de piaţă pînă la nivelul fermei şi au întîrziat integrarea fermierilor
în lanţurile de aprovizionare coordonate pe verticală.
Structura organizatorică slab dezvoltată a producătorilor din Republica Moldova împiedică accesul
pe piaţă a fermierilor. Lipsa unei organizări instituţionale pentru agricultori în formă de asociaţii
voluntare de membri în vederea îmbunătăţirii accesului lor pe piaţă este un alt domeniu sensibil, care
completează lista de probleme. O altă problemă a fermierilor constă în faptul că acestora le lipseşte în
general „puterea de grup” necesară pentru a-şi facilita integrarea pe piaţă, prin creşterea livrărilor,
stabilirea unor preţuri mai bune cu cumpărătorii, sau pentru a deţine în comun utilaje de postrecoltare
şi acest lucru este în special o problemă a micilor producători. Guvernul întreprinde actualmente
măsurile ce se impun pentru a încuraja înfiinţarea grupurilor de producători, prin oferirea de
stimulente financiare necesare la formarea asociaţiilor şi stabilirea unor angajamente cu pieţele.
Cooperativele de marketing sau asociaţiile de fermieri pe bază de membri, pe lîngă acordarea unor
servicii de marketing, pot îmbunătăţi, de asemenea, puterea de negociere cu comercianţii şi
procesatorii, stabilind relaţii cu operatorii din lanţul de aprovizionare.
Lipsa de cooperare şi organizare a fermierilor din Republica Moldova împiedică în continuare
capacitatea lor de a se integra în lanţurile de aprovizionare şi de a profita eficient de potenţialele
oportunităţi de piaţă. În mod independent, producătorii dispun de resurse limitate pentru a spori
valoarea produselor lor (prin depozitare, ambalare etc.), au putere scăzută de negociere cu
cumpărătorii din cauza cantităţilor mici şi lipsei de coerenţă a ofertei, lipsei mijloacelor de transport
adecvate etc. Ei nu reprezintă o sursă atrăgătoare de produse pentru procesatorii mari şi angrosişti din
cauza cantităţilor mici şi de calitate joasă a produselor. Acest lucru dictează preţuri mici de producţie şi
perpetuarea unui ciclu de agricultură de mică valoare. Asocierea micilor fermieri în parteneriate
productive, fie cooperative sau grupuri de producători, este în stare să atragă fluxuri de capital mai
mari spre ei, precum şi să creeze parteneriate vînzător-cumpărător pe termen lung, care ar facilita
integrarea micilor producători în piaţă şi în lanţul valoric şi, în cele din urmă, ar genera venituri mai
mari. O problemă strîns asociată este lipsa de cunoştinţe privind cererea de piaţă, calitatea şi
standardele sanitare, precum şi de cunoştinţe de afaceri generale, care pot facilita funcţionarea
întreprinderilor şi/sau parteneriatelor productive ca entităţi de afaceri adevărate.
Absenţa unei infrastructuri moderne de postrecoltare a fost identificată ca fiind una dintre cele mai
slabe verigi ale lanţurilor de aprovizionare cu fructe şi legume coordonate pe verticală. Principalele
elemente ale unui sistem de răcire inclusiv răcire preventivă, depozitare la rece, clasificare, sortare,
ambalare, transportare la rece – în mare parte lipsesc. În timp ce instalaţiile de depozitare la rece sînt
în general disponibile în toată ţara (deşi în număr insuficient, şi de multe ori slab dotate), alte elemente
ale lanţului de răcire lipsesc. Lipsa de capital şi de know-how reprezintă principalele cauze ale eşecului
de integrare în mod corespunzător a infrastructurii de postrecoltare.
Doar o cincime din cererea de depozitare la rece este satisfăcută în prezent. Aceasta se răsfrînge
direct şi extrem de negativ asupra sectorului de fructe şi chiar mai acut asupra sectorului de legume.
Situaţia influenţează, de asemenea, negativ calitatea şi preţul produselor, întrucît astfel nu sînt aplicate
practicile optime de recoltare. Cerinţele faţă de calitatea produselor proaspete sînt în creştere atît pe
23
piaţa externă, cît şi pe cea autohtonă, acest lucru avînd un impact foarte negativ asupra comerţului
agroalimentar al produselor horticole din Republica Moldova. Lipsa unor facilităţi de răcire şi a
instalaţiilor tehnologice de calibrare menţine agricultura ţării la un nivel scăzut.
Declinul industriei alimentare reprezintă un alt factor-cheie ce stă la baza competitivităţii scăzute a
sectorului agroalimentar. Ponderea produselor alimentare şi a băuturilor procesate reprezintă
aproximativ 40% din totalul industriei procesatoare din Republica Moldova, deşi această pondere a fost
de 52% în anul 2004. Sectorul de procesare agroalimentar angajează 30% (26.700 persoane) din forţa
de muncă activă în sectorul industriei şi implică circa 1400 de companii (tabelul 1). Produsele cele mai
importante ale sectorului de procesare includ vinul, carnea, fructele şi legumele, produsele lactate,
produsele de panificaţie şi produsele din zahăr (figura 18).
Figura 18. Cota sectoarelor agricole în valoarea producţiei agroalimentare procesate, 2004 – 2011
(%)
Tabelul 1
Numărul de întreprinderi şi angajaţi în sectorul

de procesare agroalimentară în perioada 2007-2011
Numărul de întreprinderi Media anuală a angajaţilor (1000)
2007 2008 2009 2010 2011 2007 2008 2009 2010 2011
Mori 320 295 301 293 264 1.4 1.3 1.2 1.2 0.4
Brutării 297 285 306 311 284 6.9 7.1 6.9 7 5.4
Vin 159 136 132 130 99 7.8 7.4 6.2 6.1 5.4
Carne 177 182 189 195 182 2.9 3 3 3.3 2.8
Fructe şi legume 101 94 105 106 79 4.5 4.3 3.1 3.2 2.6
24
Altele 472 435 445 452 434 13 11.9 11.3 11.7 10.1
Total – alimente şi băuturi 1526 1427 1478 1487 1342 36.5 35 31.7 32.5 26.7
Total –
4749 4677 4922 5277 4895 120.1 115.1 105.4 106.5 89.8
toate industriile
Sursa: Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova
Deşi procesarea ar spori valoarea adăugată a produselor agricole, lipsa de investiţii private în
sectorul de procesare agroalimentară împiedică creşterea valorii adăugate a produselor agricole.
Companiile de procesare a alimentelor se confruntă cu constrîngeri serioase în multe domenii, inclusiv
de tehnologie, echipamente, finanţe, management, marketing, logistică, povara reglementărilor şi
corupţia. Un sector competitiv de procesare agroalimentară promovează de asemenea, în mod direct
sau indirect, tehnologii agricole şi informaţionale moderne.
1.4. Industria alimentară din Republica Moldova
În 2011, ponderea industriei alimentare (inclusiv a băuturilor şi a producţiei din tutun) în PIB a fost
de 4,2% şi cota din exportul de produse agroalimentare a reprezentat circa 50%.
Cereale şi panificaţie
Sectorul cerealelor este foarte important pentru economia şi securitatea alimentară a ţării.
Principalele culturi cultivate în Republica Moldova includ grîul, orzul, porumbul şi rapiţa. În anul 2011
suprafaţa de teren cultivată cu cereale şi leguminoase a constituit 894.0 mii ha, inclusiv grîu - 301,8 mii
ha, porumb boabe - 455,5 mii ha. Recolta din anul 2011 a adus 2 498,2 mii tone de cereale şi
leguminoase, inclusiv 794,8 mii tone de grîu şi 1 468,3 mii tone de porumb boabe.
Cererea internă anuală este de aproximativ 1,5 milioane tone, inclusiv 350 mii tone pentru
securitatea alimentară şi 1150 mii tone pentru securitatea furajeră. În anul 2011 volumul total de
cereale exportate a constituit 262,8 mii tone. Principalele pieţe sînt România, Marea Britanie, Belarus,
Italia şi Polonia.
Industria de panificaţie din ţară include atît pîinea cît şi produsele de panificaţie. Aceasta este
compusă din 5 societăţi pe acţiuni de specialitate: Combinatul de panificaţie „Franzeluţa” din Chişinău,
3 fabrici de pîine din Bălţi, Soroca şi Orhei şi fabricile de produse cerealiere din Bălţi şi Chişinău. De
asemenea, există alte 279 brutării mici. Republica Moldova produce o varietate largă de produse de
panificaţie, de la paste făinoase la copturi şi biscuiţi. Majoritatea produselor din acest subsector sînt
comercializate pe piaţa internă, cu excepţia unor mici cantităţi de biscuiţi, care se exportă.
Industria de conserve
Conservele joacă un rol important în industria agricolă a republicii. În anul 2011 acest
sector includea 63 de companii, dintre care 7 cu capacitate mare. În total, capacitatea combinată a
acestei ramuri este de 185 mii tone pe an, din care 30 mii tone sînt produse de companii mici şi
mijlocii.
Gama tradiţională a produselor fabricate de către întreprinderile procesatoare include sucuri de
fructe şi legume (mere, struguri, piersici, caise, cireşe, mure, roşii şi morcovi), sucuri concentrate, în
special din mere, procesate (gemuri, marmeladă, conserve etc.) şi conserve din fructe şi legume
(castraveţi, roşii, ardei dulci etc.).
25
Producţia totală de conserve din fructe şi legume produse în anul 2011 a reprezentat un volum de
67,0 mii tone. În acelaşi an 56,3% din exporturile de produse conservate au fost direcţionate spre
pieţele CSI, 33,8% către piaţa UE, iar 9,9% către alte pieţe (figura 19).
Figura 19. Exporturile de conserve din fructe şi legume în anul 2011
Federaţia Rusă continuă să rămînă principala piaţă de export pentru conservele moldoveneşti. În
anul 2011 această piaţă a consumat 46,5% din exportul nostru total de produse din fructe conservate,
Germania - 10,1%, Polonia - 15,3%, şi altele.
Ţările din UE consumă cea mai mare parte din sucul de mere concentrat produs în Moldova.
Majoritatea sucurilor din fructe sînt exportate în Austria, Germania, Polonia şi România.
Implementarea standardelor de management al calităţii şi a analizei riscurilor şi punctelor critice de
control (în continuare – HACCP) de către companiile de procesare a produselor alimentare reprezintă
un avantaj distinct. Promovarea şi punerea în aplicare a acestor sisteme ar trebui să fie una dintre
aspectele-cheie care necesită sprijin financiar.
Plantele şi industria oleaginoasă
Principalele plante oleaginoase din Republica Moldova sînt floarea-soarelui, soia şi rapiţa. În anul
2011 volumul total al acestor culturi a înregistrat 559,1 mii tone, inclusiv de floarea-soarelui – 427,8 mii
tone, de soia – 79 mii tone şi de rapiţă – 52,3 mii tone. În acelaşi an Moldova a exportat 219 mii tone
de seminţe de floarea-soarelui, 52 mii tone de seminţe de rapiţă şi 53,1 mii tone de soia. Principalele
pieţe spre care acestea sînt direcţionate: Marea Britanie, România, Ucraina, Bulgaria şi Polonia.
Sectorul de plante oleaginoase include aproximativ 122 de întreprinderi (de uleiuri şi grăsimi
vegetale şi animale), care prelucrează anual aproximativ 205,7 mii tone de floarea-soarelui şi produc
circa 90 mii tone de ulei vegetal.
SA „Floarea-Soarelui” este principalul producător de ulei din floarea-soarelui şi soia. Actualmente,
întreprinderea are o capacitate de producţie de 50 mii tone de ulei rafinat pe an. În anul 2009 volumul
total al producţiei de ulei nerafinat produs de către toate întreprinderile din sector a ajuns la 82,7 mii
26
tone, inclusiv 72,7 mii tone de ulei de floarea-soarelui şi 3,4 mii tone de ulei de soia. În anul 2011
totalul exporturilor de ulei a ajuns la 66,6 mii tone. În acelaşi an uleiurile vegetale din Republica
Moldova au fost exportate în România (49,5%), Italia (21,6%), Bulgaria (5,3%), Portugalia (4,5%) şi
Ucraina (2%).
Industria zahărului
Industria zahărului are un impact social specific şi o importanţă strategică semnificativă în economia
naţională a Republicii Moldova. Acest sector are zeci de mii de angajaţi şi specialişti. Fabricile de zahăr
contribuie la menţinerea şi creşterea locurilor de muncă în zonele urbane şi rurale. Împreună cu
satisfacerea necesităţilor publice, producţia sectorului este necesară pentru susţinerea funcţionării
corespunzătoare a industriei de panificaţie, patiserie, băuturilor alcoolice etc. Deşeurile generate de
acest subsector sînt utilizate în creşterea animalelor şi producţia de băuturi spirtoase.
Sectorul cuprinde trei segmente principale: producătorii de sfeclă de zahăr, care este cultivată în
special în nordul şi centrul ţării, procesatorii de sfeclă de zahăr, precum şi producătorii şi comercianţii
de seminţe de sfeclă de zahăr. În tabelul 2 sînt prezentaţi principalii indicatori ai producerii,
achiziţionării şi prelucrării sfeclei de zahăr în perioada 2004-2012.
Tabelul 2
Producerea, achiziţionarea şi prelucrarea sfeclei de zahăr, 2004-2012
Specificarea Unita- 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
tea de
măsură
Suprafaţă mii ha 33 34 42 34.6 23 19.5 26.5 25.4 31.2

cultivată
Productivi-tatea tone/ha 28.4 29.1 27.8 17.4 40 18.2 33.5 24.0 19.0
Cantitatea mii tone 948 986 1074 570.3 932.6 323 794.6 592.2 584.6
achiziţionată
Conţinutul de % 15.44 16.40 16.87 16.4 17.2 17.4 17.4 17.7 17.28
zahăr
Cantitatea mii tone 927 975 1062 555 921 310.5 790.8 588.2 579.6
procesată
Zahăr produs mii tone 111 133 148 71 132.6 45.2 103.6 87.6 83.4
Eficienţa % 11.96 13.64 14.00 12.8 14.2 14.6 13.1 15.1 14.4
În prezent sfecla de zahăr din Republica Moldova este procesată de către trei companii: ÎM
„Sudzucker Moldova” SA, care include fabricile de zahăr din Drochia, Făleşti şi Alexandreni, „Magt-
Vest” SA, căreia îi aparţin fabricile de zahăr din Donduşeni şi Glodeni, şi „Moldova Zahăr” SA, care
27
include fabrica de zahăr din Cupcini, aprovizionînd cu zahăr piaţa internă. Surplusul de zahăr este
exportat în ţările CSI şi ale Uniunii Europene.
În anul 2012 sfeclă de zahăr a fost procesată de 5 întreprinderi cu capacitate combinată de 15,9 mii
tone timp de 24 de ore. Volumul de materie primă a totalizat 584,6 mii tone, din care 579,6 mii tone au
fost procesate şi produse 83,4 mii tone de zahăr. Potenţialul de export al ţării este evaluat la nivelul de
50-60 mii tone.
Industria de procesare a produselor de origine animalieră
Producţia animalieră şi industria de procesare a produselor animaliere au o contribuţie substanţială,
de multe ori subestimată, în economia rurală a ţării. Pe lîngă multele beneficii oferite de către
efectivele de animale la nivel de producător şi rural, acest subsector contribuie, de asemenea, major la
activităţile de procesare, vînzare cu amănuntul şi marketing.
În prezent cantitatea de lapte produsă şi procesată reprezintă circa o treime din volumul înregistrat
în anul 1990, din cauza insuficienţei materiei prime şi, prin urmare, condiţionînd importuri
semnificative de produse lactate. Creşterea producţiei va necesita investiţii suficiente şi servicii de
sprijin.
Industria produselor lactate este un sector cu nivel sporit de integrare în mediul fermierilor.
Companiile de produse lactate organizează centre de colectare a laptelui în diferite regiuni ale ţării.
Uzinele de procesare oferă producătorilor agricoli măsuri de sprijin pentru a evita falsificarea, a spori
calitatea laptelui şi pentru a asigura o aprovizionare cu lapte stabilă. Referitor la alte elemente ale
sectorului, este necesar să se pună un accent mai mare pe dezvoltarea lanţului valoric.
Industria de procesare a laptelui constă din nouă întreprinderi mari şi mijlocii, cu o capacitate anuală
de procesare de circa 628 mii tone, gradul de utilizare fiind de 65%. Principalele companii din sector
sînt SA „Incomlac”, „Lactalis Alba” şi SA „INLAC”.
Moldova importă aproximativ 60% din consumul de lactate şi produse de carne de vită, doar 40%
provenind din producţia internă.
Analiza detaliată SWOT a sectorului permite să formulăm următoarele:
puncte forte
1) Moldova are o pondere mare atît de produse lactate, cît şi de carne în industria de procesare
agricolă;
2) industria procesatoare este bine poziţionată geografic, lingvistic şi, în mod tradiţional, pe pieţele
CSI, în special Federaţia Rusă, şi este, de asemenea, bine situată pentru a exporta către Orientul
Mijlociu. Prin urmare, îmbunătăţirea practicilor de siguranţă a alimentelor poate duce la deschiderea
pieţelor UE;
3) în sectorul zootehnic şi de procesare au fost alocate investiţii străine substanţiale, care sînt
posibile şi în continuare, cu condiţia ca partea ce ţine de producţie să fie extinsă şi să devină mai
eficientă;
4) industria procesatoare este răspîndită pe tot teritoriul Republicii Moldova şi, în cele mai multe
cazuri, întreprinderile sînt situate destul de aproape de producătorii de animale;
puncte slabe
1) fabricile de procesare a laptelui operează sub nivelul lor de capacitate, deoarece procesatorii nu
pot obţine cantităţi suficiente de lapte pentru procesare;
2) întreprinderile de procesare, în special cele mici şi mijlocii, se confruntă cu constrîngeri de natură
tehnologică, logistică, financiară şi de marketing, care limitează considerabil potenţialul lor;
28
3) este nevoie de forţă de muncă mai calificată în sectorul de procesare;
4) există cerinţe de îmbunătăţire a siguranţei şi calităţii alimentelor, îndeosebi în sectorul de
procesare a laptelui şi cărnii;
5) nu există cercetări publice suficiente, inovaţii, precum şi iniţiative de comunicare pentru a servi
sectorul de procesare;
6) tehnologiile/capacităţile de comunicare şi de procesare a datelor la unele fabrici de procesare sînt
extrem de inadecvate;
oportunităţi
1) există oportunităţi excelente pentru sectorul de procesare a produselor animaliere, în special a
produselor lactate, pentru dezvoltarea continuă a activităţilor proprii interne de export şi consolidarea
activităţilor zootehnice de mare valoare;
2) există oportunităţi pentru sectorul de procesare de a-şi consolida rolul şi a-şi spori importanţa în
conducerea şi coordonarea iniţiativelor lanţului valoric cu alte părţi interesate, atît în amonte, cît şi în
aval;
3) există oportunităţi de diversificare a produselor procesate şi a pieţelor, precum şi de sporire
a accesului pe pieţele de valoare înaltă;
ameninţări
1) în cazul în care Republica Moldova nu se va conforma normelor necesare privind siguranţa
alimentelor, precum şi altor standarde, sectorul de procesare a produselor animaliere se va confrunta
cu dificultăţi de accedere la pieţele internaţionale, astfel creînd pericolul de amînare a aderării la UE şi
din motivul existenţei acestor deficienţe;
2) produsele procesate moldoveneşti trebuie să concureze cu produsele procesate din alte ţări, atît
pe pieţele interne, cît şi pe cele externe. În Republica Moldova se importă multe produse alimentare
procesate şi există riscul ca, în unele cazuri, procesatorii autohtoni să nu poată concura cu aceste
importuri în creştere.
În scopul obţinerii unor beneficii economice globale, în următorii ani prioritatea majoră a acestui
subsector va fi creşterea producţiei de lapte şi extinderea producţiei cărnii de vită. Pentru subsectorul
de procesare, prioritatea va fi modernizarea fabricilor în scopul sporirii eficienţei şi conformarea la
cerinţele de siguranţă alimentară ale UE.
Viticultura şi industria vinului
Industria vinicolă deţine un rol esenţial în economia ţării. Aproximativ 10-12% din bugetul anual
naţional de stat este format din veniturile generate din viticultură. Viţa de vie a fost cultivată pe acest
teritoriu timp de cel puţin 5000 de ani. Principalele zone producătoare de vin sînt situate între
latitudinile 46˚ – 48˚, care sînt similare cu regiunile franceze Bordeaux şi Burgundia, renumite pentru
cultivarea viţei de vie.
În anul 2011 suprafaţa totală a podgoriilor a constituit 139,9 mii ha, inclusiv 128,4 mii ha de viţă de
vie roditoare. Mai mult de 95% se află în proprietate privată. În perioada 2002 - 2010 au fost plantate
circa 29,0 mii ha şi astfel se preconizează ca producţia totală de vin să crească în următorii ani.
Republica Moldova este inclusă în lista primelor 10 ţări producătoare şi exportatoare de vinuri din
lume. Actualmente 191 de fabrici de vin deţin licenţe de producţie. Moldova produce 20-25 milioane
de decalitri de vinuri în vrac.
În prezent sectorul vitivinicol atrage investiţii străine semnificative. Vinul are o influenţă
considerabilă asupra stării economice a ţării, reprezentînd pînă la 20% din veniturile din export în anii
29
favorabili.
Pînă în anul 2006, Federaţia Rusă a fost principala piaţă de export a vinurilor moldoveneşti,
absorbind în unii ani pînă la 80%. În prezent însă volumul exportului constituie 30-50%. Urmare a
îmbunătăţirii calităţii vinului şi diversificării pieţelor, cantităţi semnificative de vinuri moldoveneşti sînt
acum exportate în Polonia, Republica Cehă, România, Germania, China, Israel, Austria, Ţările Baltice,
Belgia, Canada, Ungaria, Irlanda, Olanda, Slovacia şi Statele Unite ale Americii. Banca Europeană de
Investiţii estimează că sectorul vinului moldovenesc este capabil de a exporta anual în ţările
occidentale aproximativ 10 milioane sticle de alcool.
Actualmente sectorul se confruntă cu diverse dificultăţi. Companiile vitivinicole întîmpină o serie de
probleme dificile precum activele depăşite, necesitatea acută de investiţii, lipsa de diversificare a pieţei
de export, dar şi cantitatea insuficientă de vin de calitate, inclusiv lipsa de abilităţi financiare, de
marketing şi management corporativ.
Pentru perioada 2011-2020 de recuperare şi dezvoltare a viticulturii şi procesare a vinului se prevede
înlocuirea a 80,0 mii ha de plantaţii vechi cu 70,0 mii ha de vii noi. Astfel, 8,0 mii ha ar trebui să fie
defrişate anual şi alte 7,0 mii ha să fie plantate. Portaltoii şi butaşii trebuie să fie importaţi sau produşi
la nivel local. Obiectivul fixat în această ramură a economiei naţionale de importanţă strategică este ca
pînă la sfîrşitul acestui deceniu toate viile cultivate în prezent să fie dotate cu sisteme moderne de
irigare prin picurare şi de antigrindină, precum şi cu echipamente noi de management şi recoltare.
Aspectele-cheie din sectorul vitivinicol, care trebuie abordate, sînt următoarele:
a) mulţi actori antrenaţi nemijlocit în sectorul vitivinicol au o situaţie financiară precară, cu niveluri
înalte de stocuri şi de creanţe active (bani datoraţi lor), iar relaţiile de piaţă între bănci şi operatorii din
sectorul vitivinicol sînt uneori asimetrice;
b) doar 25% din plantaţiile de vii produc peste 8 tone/ha/an şi sînt considerate de înaltă calitate; 8,0
mii ha ar trebui să fie defrişate anual, iar alte 7,0 mii ha plantate;
c) actualmente circa 25% din producţia vinicolă provine din unităţi cu capacitatea de prelucrare a
strugurilor mai mici de 100 t anual, 15% din unităţi cu capacitatea de pînă la 500 t anual, iar 60% din
fabricile de vin au capacităţi anuale de peste 500 tone, ceea ce este cu mult sub nivelul considerat
drept capacitate optimă;
d) relaţia de piaţă între cultivatorii de struguri tehnici şi unele vinării poate fi asimetrică;
e) vinul moldovenesc nu se bucură pe principalele pieţe de export de o recunoaştere adecvată sau
de reputaţia unui vin de bună calitate;
f) cooperarea producătorilor de vin cu producătorii de struguri este limitată;
g) interacţiunea instituţională între sectorul privat şi cel public trebuie să fie consolidată;
h) capacitatea de marketing a vinului este slabă şi subfinanţată;
i) vinul ecologic şi turismul vinului sînt subdezvoltate;
j) orice scădere semnificativă a exporturilor de vinuri în continuare ar avea un efect negativ
disproporţionat asupra economiei şi asupra structurii societăţii în ansamblu.
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a adoptat obiectivul general - de a moderniza sectorul
vitivinicol, de a soluţiona deficienţele structurale din industria vinului moldovenesc şi de a contribui la
ameliorarea acesteia prin crearea unui mediu propice pentru producţia unui vin de calitate (IGP şi
DOP), astfel asigurînd o competitivitate sigură pe piaţa internă şi cea de export.
Pentru a sprijini aceste evoluţii strategice din punct de vedere financiar, a fost negociat şi semnat
la 23 noiembrie 2010 un acord de finanţare între Guvern şi Banca Europeană de Investiţii (în
30
continuare – BEI), prin care BEI a acordat Republicii Moldova un împrumut de 75 milioane euro,
destinat finanţării reformei industriei vinicole moldoveneşti.
Programul de restructurare a sectorului vitivinicol a fost proiectat de către Guvern şi BEI pentru a
aborda vulnerabilităţile structurale din industria vitivinicolă a Moldovei.
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare supraveghează procesul iniţiat şi este responsabil
pentru implementarea generală a acestui program prin intermediul Unităţii Consolidate de
Implementare şi Monitorizare a Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol.
Programul va asigura ca investiţiile direcţionate în podgorii, procesarea vinului şi industriile aferente
să contribuie la majorarea producţiei de vinuri îmbuteliate clasificate: vinurile moldoveneşti poartă
denumire de origine protejată sau indicaţii geografice protejate.
Necesităţile dezvoltării industriei alimentare
Industria alimentară este cel mai mare cumpărător de producţie primară directă, astfel încît gradul
său de dezvoltare are un impact direct asupra situaţiei veniturilor agricultorilor. Prin urmare, legăturile
directe de afaceri între aceste două părţi ale lanţului alimentar (măsurat prin gradul de integrare pe
verticală şi pe orizontală) au un impact semnificativ asupra competitivităţii sectorului. Nivelul actual de
integrare pe verticală şi pe orizontală a sectorului agroalimentar este foarte scăzut, prin urmare
îmbunătăţirea lui reprezintă unul din obiectivele principale ale dezvoltării acestui sector.
Axîndu-ne pe o analiză detaliată a sectorului agroalimentar din Republica Moldova, concludem
existenţa următoarelor dificultăţi:
a) nivel scăzut de dotare cu tehnologie modernă de procesare a produselor alimentare;
b) nivel scăzut de procesare şi, prin urmare, eficacitate scăzută;
c) lipsa capacităţii de procesare;
d) capital inaccesibil pentru restructurarea şi modernizarea instalaţiilor de procesare;
e) gradul scăzut de integrare pe verticală şi orizontală între procesatori şi producţia primară;
f) absenţa implementării standardelor de siguranţă alimentară şi standardelor de calitate a
produselor alimentare;
g) gradul redus de aplicare a metodelor moderne de marketing şi management;
h) lipsa de acces absolut pe pieţele dezvoltate;
i) avantajul competitiv legat de costurile mici ale forţei de muncă va scădea treptat, astfel va apărea
necesitatea de a creşte productivitatea.
Pornind de la concluziile de mai sus, Strategia în cauză propune să fie lansate procese de
restructurare şi modernizare a acestui sector, cu un sprijin financiar suplimentar pentru consolidarea
integrării pe verticală şi pe orizontală şi punerea în aplicare a cerinţelor de siguranţă alimentară şi de
calitate a produselor alimentare. Aceste activităţi vor implica sprijin financiar pentru investiţii în
instalaţii de procesare, clădiri moderne, linii moderne de producţie, inclusiv toată infrastructura de
sprijin.
Se propune, de asemenea, acordarea unui sprijin suplimentar pentru crearea şi funcţionarea
grupurilor de producători agricoli. În acest context, o lege privind organizarea şi funcţionarea
acestor grupuri, precum şi sistemele de subvenţii în acest scop, ar trebui să sprijine dezvoltarea lor în
Republica Moldova. Lipsa de conformitate a unor elemente semnificative din sectorul agroalimentar
de procesare cu cerinţele UE privind siguranţa alimentelor şi cerinţele de calitate limitează accesul
sectorului agroalimentar pe pieţele UE. Deficienţele, în acest sens, constau în capacităţile insuficiente
de autocontrol, lipsa sistemelor de siguranţă alimentară bazate pe HACCP, precum şi aplicarea unor
31
tehnologii de producţie învechite. Cu toate acestea, conformarea cu standardele UE şi alte standarde
internaţionale privind siguranţa alimentelor este o precondiţie pentru comerţul global de succes şi
plasarea de produse agroalimentare pe pieţele internaţionale de mare valoare. Investiţiile mari vor fi
necesare pentru modernizarea tehnologiilor de producţie în conformitate cu cerinţele UE, aşa cum s-a
procedat în cazul noilor state membre.
Deficienţele actuale din sistemul de management al siguranţei alimentare a ţării reprezintă cele mai
grave impedimente pentru accesul şi o prezenţă mai competitivă a produselor agricole moldoveneşti
pe pieţele internaţionale, dar şi din considerente naţionale de sănătate publică. Organizarea
instituţională existentă se bazează pe o structură fragmentată, cu mai multe instituţii şi un număr de
agenţii la nivel central, municipal şi raional responsabile de siguranţa alimentară. Suprapunerea
funcţiilor a provocat cerinţe repetitive legate de inspecţii, teste de laborator, certificare etc., generînd
astfel creşterea costurilor pentru sectorul privat şi confuzia instituţională, care permite „rent seeking”-
ul (activitatea orientată spre obţinerea cîştigului prin manipularea legislaţiei sau a condiţiilor
economice). Strategia pentru Siguranţa Alimentelor şi noua legislaţie a iniţiat procesul de
transparentizare şi credibilizare a sistemului. Totodată, se identifică resursele necesare pentru
realizarea investiţiilor de laborator, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a sistemului de
laboratoare în domeniul lanţului alimentar şi hranei pentru animale în Republica Moldova, pentru
perioada 2013-2015. De asemenea, punctele de inspecţie la frontieră şi alte infrastructuri de control
vor cere investiţii semnificative pentru a fi dotate conform cerinţelor UE.
Analiza SWOT a sectorului agricol
Puncte tari Puncte slabe Oportunităţi Ameninţări
Tradiţii şi experienţă
în producţia de vin,
Predominanţa de culturi Creşterea
fructe şi legume
cu valoare joasă în productivităţii
producţia agricolă şi terenurilor prin
productivitatea scăzută a adoptarea unor
Creşterea
terenurilor tehnologii noi
productivităţii muncii
agricole
Scăderea
Producţie animalieră Creşterea accesului la posibilităţilor de
fragmentată şi ineficientă, investiţii străine investiţii externe
furaje limitate şi lipsa directe şi resurse
Ponderea mare a păşunilor de calitate financiare şi asistenţă
terenurilor în tehnică pentru Scăderea
proprietate privată dezvoltarea productivităţii
Structură duală şi sectorului terenurilor
fragmentată a agricole,
exploataţiilor agricole. degradarea
solurilor
32
Parcele mici de Dezvoltarea unor
teren dispersate în spaţiu pieţe agricole
Majorarea
ce aparţin unui proprietar autohtone
suprafeţei
terenurilor excluse
din circuitul
Eşec de cultivare şi rotaţie Dezvoltarea pieţei
agricol
a culturilor în asolamente funciare
.
Suprafeţe mici de terenuri Climat favorabil
irigate consolidării,
reparcelării
terenurilor agricole
Sector agroalimentar slab
finanţat şi acces limitat la
capital şi la credite
Creşterea
Dependenţa de inputuri
barierelor
agricole importate şi
comerciale
acces insuficient la
inputuri de calitate
Balanţă comercială Modalităţi şi condiţii
pozitivă a sectorului Structura comerţului cu speciale pentru
agroalimentar produse agroalimentare comerţul cu UE (ATP,
Creşterea
(valoarea scăzută a ZLSAC) concurenţei pe
exportului, valoarea
pieţele externe
ridicată a importului) şi
lipsa unor capacităţi de
procesare a alimentelor
Sistem de învăţămînt Intensificarea

Servicii de extensiune agricol învechit, servicii de schimbului de
bine stabilite extensiune izolate şi de experienţă şi know-
cercetare agricolă slabe how cu UE şi CSI
Lipsa de coordonare a Volatilitatea

Cerere sporită şi în
Proximitatea pieţelor lanţului de aprovizionare, ridicată a
creştere de produse
dezvoltate cu cerere infrastructură de post- preţurilor la
de nişă şi produse
mare de produse recoltare şi alinierea la producţia agricolă
ecologice pe pieţele
agricole (UE şi CSI) standardele de siguranţă
externe
alimentară ale UE
33
Creşterea
preţurilor la
Structura slab dezvoltată
inputurile agricole
a organizaţiilor
de producători
1.5. Analiza mediului sectorial agroalimentar şi a resurselor naturale

Teritoriul Republicii Moldova poate fi împărţit în trei zone agroecologice (în continuare – ZAE) (figura
20). Suprafaţa fiecăreia din aceste ZAE posedă aceleaşi caracteristici în ceea ce priveşte terenul, clima,
tipul de sol şi disponibilitatea apei. ZAE de Nord este o zonă deluroasă cu păduri, vegetaţie de stepă şi
luncă. Ea se caracterizează prin solul mai fertil, cu o mare capacitate de reţinere a apei, ceea ce face ca
aceasta să fie cea mai potrivită dintre cele trei zone pentru creşterea culturilor de cîmp. ZAE de Centru
este deluroasă, cu văi adînci, sol mai puţin fertil şi cea mai potrivită pentru culturi perene, cum ar fi
viile şi livezile. ZAE de Sud posedă teren de stepă spre luncă şi are atît soluri foarte fertile, cît şi mai
puţin fertile. Din cauza temperaturilor ridicate şi precipitaţiilor scăzute, ultima zonă are doar producţie
marginală în absenţa irigării.
Figura 20. Zonele agroecologice din Moldova.

Cea mai mare parte a terenurilor din Republica Moldova este cea cu destinaţie agricolă. În anul 2011,
60% din terenuri aveau destinaţie agricolă şi alte 13 % prezentau teren forestier. Ponderea terenurilor
agricole în suprafaţa totală de terenuri a suferit modificări minore în deceniul precedent, deşi cota
ridicată denotă o expunere sporită la condiţiile climatice şi meteorologice (tabelul 3).
Tabelul 3
Suprafaţa terenurilor din Republica Moldova, 2004-2011 (mii ha)
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Terenuri agricole 1951 1951 1953 1974 1979 1985 2008 2009
Terenuri silvice 406 429 432 439 444 447 450 451
Alte terenuri 1028 1005 1000 972 962 953 927 925
34
Total terenuri 3385 3385 3385 3385 3385 3385 3385 3385
Consolidarea terenurilor
Fragmentarea excesivă şi apariţia unor loturi mici de teren, ca urmare a reformei de privatizare, a
cauzat o scădere bruscă a productivităţii agricole, eşecul de cultivare şi rotaţie a culturilor, degradarea
solului şi alte efecte negative asupra sectorului agricol şi a dus la un impact negativ asupra populaţiei
rurale.
Conform rezultatelor preliminare ale recensămîntului agricol, în Republica Moldova există 903 mii
ferme, dimensiunea medie a unei exploataţii fiind de 2,5 ha, care este, de obicei, împărţită în trei
loturi, dimensiunea medie a parcelelor fiind de 0,8 ha. Suprafaţa medie a unui lot este de 0,85 ha, iar în
partea centrală a ţării acestea sînt cele mai fragmentate.
Solul Republicii Moldova este caracterizat în primul rînd prin cîmpii văluroase cu cernoziomuri fertile
şi terenuri agricole productive. Prin compoziţia şi fertilitatea sa naturală, solul se caracterizează printr-o
diversitate remarcabilă. Acesta este dominat de cernoziom, care are un grad diferit de degradare (70%
din total). Un interes special prezintă solurile aluviale destinate pentru irigaţii (sol arabil - aproximativ
60 mii ha) şi soluri cenuşii sau griziomuri (arabile - 76 mii ha), potrivite pentru cultivarea de plante
tehnice, şi livezi de fructe sîmburoase. Aproape fiecare al doilea hectar de teren are o calitate peste
cea medie, din care 689 mii ha (27% din terenurile agricole) sînt de calitate superioară. Cu toate
acestea, calitatea solurilor a scăzut cu 5 puncte timp de 30 de ani, ca urmare a exploatării intensive şi
lipsei unor măsuri pedologice necesare. Astfel, nivelul scăzut de rotaţii (reducerea culturilor furajere cu
leguminoase), reducerea utilizării îngrăşămintelor organice de 20-30 de ori şi a îngrăşămintelor
minerale de 15-20 ori au dus la un dezechilibru profund de humus şi bioelemente în sol şi la
degradarea lui biologică. Conţinutul de fosfor în majoritatea solurilor constituie 1,8 la 2,1mg/100g de
sol şi este la limita dintre gradaţia scăzută şi cea moderată. Conţinutul general de potasiu din solurile
Republicii Moldova este favorabil, oferind posibilitatea de a obţine randamente ridicate pe 90 % din
terenurile agricole. În ultimii 120-130 de ani, conţinutul de humus în soluri a înregistrat un proces lent
în scădere cu 40-50 %. Scăderea calităţii solurilor devine o problemă critică în ţară şi, în combinaţie cu
consecinţele diferitelor tipuri de eroziune, duce la scăderea productivităţii culturilor agricole şi
eficienţei producţiei agricole pe suprafeţe mari de teren (tabelul 4).
Tabelul 4
Teren agricol în funcţie de calitatea solului în 2012 (mii ha)
Suprafaţa, mii Ponderea în suprafaţa totală,

Clasificare
Gradaţia calităţii solului, puncte ha %
I 81-100 689 27
II. 71-80 536 21
III. 61-70 382 15
35
IV. 51-60 382 15
V. 41-50 303 9
VI. 21-40 153 6
VII. 20 178 7
Media naţională 65 2,623 100
Sursa: Programul naţional de consolidare a terenurilor agricole.
Extinderea terenurilor arabile, reducerea suprafeţelor împădurite şi a păşunilor, sporirea eroziunii

pantelor şi deşertificarea au avut un impact negativ asupra regimului hidrologic al teritoriului.
Principalele surse sînt apa de ploaie şi apa din zăpada topită. Resursele de apă sînt formate din apele
de suprafaţă ale rîurilor, lacurilor, precum şi apele subterane. Suprafaţă totală acoperită de apă este
de 76,2 mii ha, inclusiv iazurile (36,7 mii ha). Cele mai mari resurse de apă sînt rîurile
transfrontaliere Nistru (circa 57%) şi Prut (10%). Calitatea apei din Nistru şi Prut este acceptabilă şi
poate fi folosită în diferite scopuri. Volumul apelor de suprafaţă şi debitul acestora s-au diminuat.
Cantitatea de apă de suprafaţă s-a redus cu 30-50%, în raport cu media multianuală, pentru mai multe
zone hidrografice importante (precum rîurile Nistru şi Prut) şi cu 20-40% pentru zonele şi rîurile
hidrografice mici.
Rîurile şi iazurile sînt de obicei poluate, avînd o mineralizare ridicată. Din rezervele de ape subterane
doar 50% corespund cerinţelor indicatorilor de calitate. În scopuri de irigare poate fi utilizată doar apa
din rîuri, în timp ce apa din bazinele interioare este în mare parte necorespunzătoare. În partea de sud
a ţării se observă un grad ridicat de mineralizare şi un deficit mai mare de apă.
Sectorul de irigare se află în stare precară şi împiedică dezvoltarea sectorului agricol. În prezent
Republica Moldova are 144,6 mii ha de teren irigat (230 mii ha în 1990). În total în ţară există 78
sisteme centralizate de irigare, care sînt amplasate pe o suprafaţă de 131 - 688 ha. Sistemele de irigare
au fost exploatate timp de 35-50 de ani. Aproximativ 60% din acestea necesită obligatoriu a fi
reabilitate (pompe afectate, panouri electrice şi de control, bazine, ţevi de apa etc.). Schimbările
organizaţionale, parcelarea terenurilor şi privatizarea patrimoniului hidrotehnic au cauzat pierderi de
integritate şi de complexitate ale sistemelor hidrologice, astfel reducînd semnificativ volumul de
producţie agricolă pe terenurile irigate. Dacă aceşti factori vor fi analizaţi şi remediaţi, este foarte
probabil ca cererea de apă în sectorul de irigare să crească substanţial, mai ales avînd în vedere
consecinţele schimbărilor climatice asupra agriculturii dependente de ploi. Scăderea volumului de
precipitaţii şi creşterea cererii de apă pentru irigaţii presupune că schimbările climatice vor genera
conflicte în partea ce ţine de resursele de apă, creînd un decalaj însemnat în cererea nesatisfăcută de
irigare, în cazul în care nu sînt aplicate măsuri de adaptare.
Accesul redus la servicii de irigare, urmare a deteriorării sistemelor de irigare de stat, în ultimul
deceniu reprezintă un impediment serios în procesul de tranziţie la agricultura cu valoare adăugată.
Acest lucru s-a întîmplat din cauza lipsei unor investiţii publice şi a reformelor instituţionale începînd cu
anul 1991 şi a dus la o situaţie în care, în anul 2007, doar aproximativ 16 la sută din terenurile irigabile
au fost irigate, utilizînd doar aproximativ 50% din cantitatea de apă necesară. Acest fapt a cauzat
36
reducerea recoltelor de culturi cu mult sub potenţialul de productivitate prin aplicarea irigării. Ţinînd
cont, în special, de impactul scontat al schimbărilor climatice asupra Moldovei, irigarea eficace prin
utilizarea apei în mod eficient va reprezenta modalitatea-cheie pentru dezvoltarea agriculturii. În acest
context, este absolut necesar şi important de a sprijini reabilitarea/reconstrucţia tuturor sistemelor de
irigare centrale, amplasate de-a lungul rîurilor Nistru, Prut etc., precum şi a celor din preajma lacurilor
artificiale sau naturale, cu apă de bună calitate pentru irigare. De asemenea, se impune urgent
identificarea posibilităţilor de construire a unor instalaţii suplimentare de capturare/acumulare a apei
provenite din precipitaţii etc.
Alte soluţii (inclusiv tehnologice şi tehnice) pentru soluţionarea problemelor legate de deficitul de
apă pentru agricultură
Vor fi examinate maximal posibil inovaţiile tehnologice utilizate la nivel mondial pentru a eficientiza
utilizarea apei pentru agricultură, inclusiv sistemele de irigare mai potrivite, cu presiune joasă,
sistemele de irigare cu articulare mediană, aspersiune, irigare prin picurare, sisteme de microirigare,
sistemele de refolosire etc.
Pe lîngă irigare, este important să fie aplicate tehnici agricole adecvate, preluate cele mai bune
practici de gestionare a apelor pentru îmbunătăţirea eficienţei şi eficacităţii utilizării apei, şi anume:
irigarea programată şi măsurarea volumetrică, mulcirea, sistemul no-till, aratul de conservare,
prelucrarea solului cu mirişte, sistemele de cultivare aride, rotaţia culturilor şi utilizarea paraginilor,
densitatea plantelor şi amenajarea, precum şi gestionarea celor mai bune practici de administrare a
terenurilor (inclusiv nivelarea terenului şi conturarea agricolă).
Problema proprietăţii şi gestionării resurselor de apă (asociaţiile utilizatorilor de apă/sursă de
investiţii în infrastructură)
Guvernul a făcut paşi importanţi în sprijinirea dezvoltării eficiente a sectorului de irigaţii, ghidîndu-se
de cele mai bune practici internaţionale, în special prin Legea nr. 171 din 9 iulie 2010 cu privire la
asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, care se referă la crearea asociaţiilor utilizatorilor de apă
(în continuare – AUA) şi transferul gestionării de la stat la aceste asociaţii în mod gratuit a sistemelor
de irigare. Reglementările specifice şi procedura de transfer sînt prezentate în Hotărîrea Guvernului nr.
198 din 13 martie 2013 „Pentru aprobarea Regulamentului privind modul de transmitere a sistemelor
de irigare în folosinţă gratuită (comodat) către asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii”.
Conform practicii internaţionale, rolul statului este de a identifica resurse financiare pentru
reabilitarea/renovarea deplină a sistemelor de irigare şi de a le transfera apoi în administrarea AUA, cu
condiţia că acestea le vor folosi şi le vor menţine în cel mai eficient mod.
Dezvoltarea eficientă şi efectivă a sectorului agricol depinde în mare măsură de accesul la surse
sigure de apă pentru irigare, pentru producţie şi procesarea produselor alimentare.
Ţara se caracterizează printr-o climă variabilă continentală, semiumedă, de multe ori cu deficit sporit
de umiditate în sol, secete frecvente, inundaţii, grindină şi îngheţuri. Fiind direct dependentă de
condiţiile climatice, agricultura este unul dintre cele mai vulnerabile sectoare ale economiei naţionale.
Instabilitatea climei este una din principalele cauze ale randamentelor scăzute şi prezintă un risc
iminent pentru agricultură. Înregistrările meteorologice din ultimii 20 de ani arată media
temperaturilor lunare cuprinse între -8.5°C în ianuarie şi 26,0° C în luna august. Perioada caldă a anului
este de circa 190 de zile. Intensitatea anuală a precipitaţiilor scade de la nord-vest la sud-est. Pe
parcursul anilor 1985-2007 mediile anuale de precipitaţii au variat între 445 mm şi 960 mm în partea
de nord şi 371 mm şi 813 mm (1997) în partea de sud a ţării. Numărul total anual de zile ploioase
37
(cu>0,1 mm de precipitaţii) a variat între 121 şi 174 în regiunile nordice şi între 91 şi 152 în regiunile
sudice (tabelul 5).
Tabelul 5
Precipitaţii atmosferice pe zone agroecologice
Regiuni Briceni (Nord) Chişinău (Centru) Cahul (Sud)
Ani 2008 2009 2010 2011 2008 2009 2010 2011 2008 2009 2010 2011
Cantitatea
anuală de
773 445 960 439 466 446 734 428 444 405 699 371
precipitaţii,
mm
Numărul de
zile cu 0,1
mm şi peste 146 132 159 120 107 122 134 96 114 101 140 93
de
precipitaţii
Umiditatea
relativă a 76 71 76 71 70 68 74 69 71 68 73 68
aerului, %
Scăderea producţiei în sectorul agricol ca urmare a calamităţilor naturale (inclusiv secete, inundaţii,
grindină, îngheţuri şi furtuni severe) se transformă în pierderi anuale estimate la 3,5 – 7,0 la sută din
PIB-ul ţării. Astfel, seceta gravă din 2006-2007 a diminuat randamentele de culturi principale, cum ar fi
grîul, porumbul, floarea soarelui, cu 50-75 la sută. Printre efectele cele mai drastice ale schimbărilor
climatice asupra agriculturii se numără secetele, provocînd o reducere semnificativă a recoltei şi,
respectiv, a efectivului de animale. Durata secetei variază de la cîteva zile la cîteva luni sau chiar ani la
rînd (1945, 1946, 1947). În anii 1990, 1992, 2003 secetele au durat pe parcursul sezonului de creştere
activă (aprilie-septembrie). Inundaţiile şi secetele grave, care au afectat recent Republica Moldova, au
sporit extremele de temperatură şi nivelul de precipitaţii. În timpul secetei catastrofale din anul 2007,
90% din teritoriul ţării şi 80% din populaţia rurală dependentă de agricultură au fost afectate de recolta
redusă. Volumul producţiei culturilor cerealiere s-a micşorat cu 70% faţă de anul 2006, producţia de
grîu a scăzut în medie cu 25%, media naţională de porumb a scăzut cu 59%, efectivul de bovine s-a
diminuat cu un sfert, cel de porcine cu aproape 50%, de ovine şi caprine cu 10% şi numărul de păsări cu
25%. Rezultate similare pot fi observate şi în cazul în care se face compararea randamentelor de grîu şi
porumb pe regiune, în perioada 2009-2011 şi în 2012 cea mai mare scădere fiind înregistrată în
regiunea de Sud.
Schimbările climatice vor contribui la creşterea temperaturilor şi la variabilitatea precipitaţiilor în
38
viitor, reducînd şi mai mult recoltele şi efectivele de animale. După cum a demonstrat un studiu al
Băncii Mondiale (2012) de modelare a efectelor schimbărilor climatice asupra Moldovei, deşi există în
continuare incertitudini referitor la gradul de încălzire, care va viza ţara, tendinţa generală de încălzire
este clară şi evidentă pentru toate cele trei ZAE, cu o încălzire medie de peste 2oC în următorii 50 de
ani, în cadrul scenariului mediu. Magnitudinea temperaturilor actuale din ZAE este mică, temperatura
medie fiind cu 0,6oC mai mică în ZAE de Nord decît cea din ZAE Centrală şi de Sud. Referindu-ne la
precipitaţiile posibile pînă în 2050, chiar dacă scenariile de precipitaţii scăzute, medii şi ridicate indică o
incertitudine în magnitudinea schimbărilor, toate trei prognozează o scădere a precipitaţiilor.
Prognoza impactului mediu indică o scădere a precipitaţiilor la nivel naţional cu aproximativ 5 mm pe
lună, cea mai mare scădere fiind prognozată pentru ZAE de Nord. Incertitudinea la nivel regional este
chiar mai mare, iar precipitaţiile anuale ar putea scădea cu 118 mm pe an, toate ZAE fiind afectate în
mod semnificativ.
Fermierii din Republica Moldova nu sînt adaptaţi corespunzător la clima actuală, acest „deficit de
adaptare” fiind esenţial. Efectul direct al temperaturilor şi precipitaţiilor asupra culturilor în perspectiva
schimbărilor climatice va consta în reducerea inevitabilă a majorităţii recoltelor. Schimbările climatice
vor reduce randamentele de grîu, porumb, lucernă, struguri, legume şi păşune. Recoltele de mere ar
putea rămîne relativ constante, cu o uşoară scădere în ZAE de Sud, unde este absolut necesară irigarea.
Reducerea efectelor negative este posibilă prin irigare, aceasta contribuind şi la scăderea variabilităţii
în acele zone în care apa pentru irigare va fi disponibilă. Totuşi, precum se menţionează mai jos,
diminuarea volumului de apă pentru irigare ar putea reduce şi mai mult randamentul culturilor. Aceste
rezultate au fost prezentate fermierilor moldoveni, care au susţinut că efectele menţionate sînt
confirmate de tendinţele actuale şi de experienţa lor.
Scăderea volumului de precipitaţii şi creşterea cererii de apă pentru irigare înseamnă că schimbările
climatice vor duce la conflicte referitor la resursele de apă, lăsînd un decalaj mare în cererea de irigare
nesatisfăcută, în caz că nu sînt aplicate măsuri de adaptare. Odată cu dezvoltarea ţării, cresc şi
cerinţele de apă, dar schimbările climatice vor provoca, de asemenea, creşterea cererii de apă pentru
irigare din cauza temperaturilor ridicate şi precipitaţiilor reduse. Studiul Băncii Mondiale de modelare a
apelor specifice din ZAE şi bazinele hidrografice (2012) sugerează că, chiar şi fără schimbările climatice,
creşterea cererii nonagricole pentru apă va provoca deficite în următoarele cîteva decenii. Odată cu
schimbările climatice, îndeosebi bazinul Răut, dar şi bazinele Superior şi Inferior ale Nistrului, ar putea
simţi o lipsă severă de apă pentru irigaţii.
Suprafaţa de împădurire în Republica Moldova rămîne relativ constantă în ultima perioadă şi este
deosebit de importantă pentru îmbunătăţirea echilibrului ecologic şi echilibrului apei, precum şi pentru
reducerea eroziunii hidrologice şi eoliene, inclusiv îmbunătăţirea productivităţii terenurilor agricole.
Contribuţia sectorului forestier la economia naţională ia forma produselor forestiere (lemn şi
nelemnoase), furnizate ca produse finite, semifinite, sau materii prime, precum şi servicii. Anual se
colectează, în medie, circa 300 - 400 mii m3 de lemn de combustibil, ca urmare a întreţinerii pădurilor
şi activităţilor ce asigură continuitatea plantărilor în resursele forestiere, inclusiv lemn de foc, care
reprezintă aproximativ 85%. Despădurirea în Republica Moldova a fost cauza principală ce a dus la
eroziunea solului, fiind influenţată de necesităţile localnicilor în lemn combustibil pentru încălzire şi
gătit, dar şi lemn pentru construcţii. În anii 1997-2005 exploatarea forestieră ilegală a ajuns la
aproximativ 104 mii m3. În această perioadă media de defrişare ilegală de păduri şi plantaţii de tip
pădure, administrate de Agenţia „Moldsilva”, a fost de aproximativ 12 m3 la 1000 ha, în timp ce în
39
pădurile administrate de către autorităţile locale această cifră a ajuns la circa 30 m3.
Analiza SWOT a mediului şi resurselor naturale
Aplicarea în masă a
unor practici moderne
Creşterea eroziunii
Sol fertil şi condiţii Scăderea calităţii de gestionare a
solului ca urmare a
climaterice favorabile solului terenurilor agricole
defrişărilor
prin servicii de
cercetare şi extensiune
Scăderea calităţii apei Aplicarea în masă a

unor practici moderne
de gestionare a apei
Starea precară a prin servicii de
sistemului de irigare cercetare şi extensiune
Schimbările climatice
accelerate şi apariţia
frecventă a dezastrelor
naturale şi a condiţiilor
Alimentare cu Vulnerabilitatea sporită meteorologice
cantitatea necesară de a agriculturii la riscurile Elaborarea şi/sau nefavorabile
apă naturale (eroziunea utilizarea de specii
solului, alunecări de rezistente la
teren, secetă, grindină, schimbările climatice Creşterea temperaturii
îngheţ, inundaţii) şi schimbarea
modelelor de
precipitaţii
Creşterea resurselor Gestionarea

regenerabile de defectuoasă a
Lipsa pădurilor şi
energie în agricultură practicilor de producţie
împădurirea limitată
agricolă care rezultă
din creşterea poluării
40
Creşterea investiţiilor
în reciclarea deşeurilor
Scăderea biodiversităţii
Insuficientă bio- din cauza expansiunii
diversitate în mediul masei de culturi
rural modificate genetic
1.6. Analiza aspectelor privind dezvoltarea mediului rural

Republica Moldova fiind o ţară cu populaţia preponderent rurală, dezvoltarea spaţiului rural este
deosebit de importantă. În prezent 58% din populaţia ţării locuieşte în mediul rural. Conform datelor
statistice, în anul 2011 mai mult de 2 milioane din cele 3,56 milioane de cetăţeni locuiau în mediul
rural. Migraţia externă, însă, este un factor care se impune prin proporţii, circa 660,0 mii de locuitori
au părăsit ţara după 1997, provocînd o scădere a densităţii populaţiei de la 188 locuitori/km2 în 1980
la 105 locuitori/km2 în 2010 (figura 21).
Figura 21. Populaţia Republicii Moldovei în total şi pe medii, 1980-2010 (mil persoane şi %).
Republica Moldova are cea mai mare pondere a populaţiei rurale din Europa de Est (figura 22). Prin
compararea ponderii populaţiei rurale în rîndul ţărilor din regiune, devine evident că Republica
Moldova are cea mai mare cotă a populaţiei rurale în totalul populaţiei, în timp ce Belarus are cea mai
scăzută cotă. În anul 2012 media populaţiei rurale din noile state membre a fost de 35%, iar cea din
ţările UE–15 a constituit 21%. În perioada analizată ponderea populaţiei rurale din regiune nu s-a
schimbat semnificativ.
41
Figura 22. Ponderea populaţiei rurale în totalul populaţiei din Republica Moldova comparativ cu
statele din Europa, 1992-2012 (%).
Sursa: FAO (2013).
În pofida faptului că jumătate din populaţia Republicii Moldova locuieşte în mediul rural, rata
ocupării forţei de muncă în acest spaţiu este de numai 36%. În anul 2000 această rată a constituit 59%,
în timp ce în anul 2011 a scăzut la 36% (figura 23), demonstrînd o diminuare drastică a oportunităţilor
de muncă în zonele respective. Acest declin a fost cauzat, probabil, de scăderea oportunităţilor de
angajare în agricultură, precum şi de autoocuparea forţei de muncă. În perioada analizată, rată de
ocupare a bărbaţilor în zonele rurale a fost ceva mai mare, deşi cu modificări semnificative în ultimii
zece ani. Totodată, rata ocupării în mediul urban a scăzut de la 49% în 2000 la 44% în anul 2011,
indicînd faptul că mai uşor s-a putut găsi un loc de muncă în mediul urban decît în mediul rural.
Figura 23. Ratele de activitate şi ocupare a forţei de muncă în Republica Moldova pe zone, 2000-
2011 (%).
42
Ponderea populaţiei economic active este mai mică în Republica Moldova comparativ cu alte ţări est-
europene, din cauza exodului forţei de muncă active. Indicele demonstrativ privind rata populaţiei
active în anul 2012 este de doar 38% din totalul populaţiei, în timp ce majoritatea celorlalte ţări din
regiune demonstrează o rată de 50%. Ponderea populaţiei active, ocupate în agricultură, a demonstrat
în ultimii 20 de ani o scădere de la cea mai mare în anul 1992 (14%), în comparaţie cu alte ţări est-
europene, la cea mai mică (5%).
Tinerii cu nivel scăzut de educaţie au cea mai mică pondere în ocuparea forţei de muncă în mediul
rural. Persoanele cu vîrste între 25 şi 34 ani au arătat cele mai mici cote de ocupare în zonele rurale,
care au scăzut de la 37% la 16% în perioada 2000-2011 (tabelul 6). Mai mult decît atît, pentru cei care
au absolvit doar învăţămîntul primar a fost cel mai greu să-şi găsească locuri de muncă în zonele rurale
- rata de ocupare din mediul rural a scăzut între anii 2000 şi 2011 de la 30% la 5,2%. Cu toate acestea,
este necesar de menţionat că gradul de ocupare a forţei de muncă la toate categoriile a scăzut în
ultimii zece ani, în majoritatea cazurilor.
Tabelul 6
Rata de ocupare şi rata şomajului în Republica Moldova

pe grupe de vîrstă, 2000-2011 (%)
Rata de ocupare în Republica Moldova Rata şomajului în Republica Moldova
2000 2011 2000 2011
Vîrsta Urban Rural Urban Rural Studii Urban Rural Urban Rural
15-24 ani 21.4 37.2 23.3 16.2 Superioare 8.7 … 6.0 6.1
25-34 ani 61.5 74.4 53.7 39.9 Medii de specialitate 13.4 3.3 6.3 3.8
35-44 ani 69.2 82.6 64.8 54.1 Secundare profesionale 17.6 3.9 9.3 5.8
45-54 ani 68.7 83.3 63.6 56.5 Liceale, medii generale 21.1 3.7 12.2 4.2
55-64 ani 39.9 57.5 41.1 40.8 Gimnaziale 24.3 3.6 12.6 6.1
65 ani şi mai mult 5.9 27.7 7.0 8.0 Primare sau fără şcoală … … 20.6 3.4
Ratele scăzute de ocupare în zonele rurale se explică prin salariile mici în sectorul agricol comparativ
cu cele din alte sectoare ale economiei. Pentru comparaţie, în anii 2004-2011 acestea au înregistrat
circa 60% din media naţională, în timp ce angajaţii în sectorul de servicii, în calitate de intermediar
43
financiar, spre exemplu, au cîştigat de două–trei ori mai mult decît constituie media naţională. Prin
urmare, intermediarii financiari au cîştigat de trei–cinci ori mai mult decît lucrătorii din agricultură. Deşi
discrepanţele sînt în diminuare, acestea rămîn destul de considerabile.
Salariile mici şi numărul limitat de locuri de muncă au creat modele stabile ale sărăciei în zonele
rurale. În perioada 2001-2011 nivelul de subzistenţă a fost mai scăzut în zonele rurale comparativ cu
cele urbane (figura 24). Chiar dacă, în acest sens, a avut loc o creştere în termeni nominali, gospodăriile
din mediul urban, oricum, au înregistrat o creştere triplă în nivelul lor de existenţă reală în 2001-2011,
în timp ce nivelul de trai al populaţiei din mediul rural a fost de fapt constant în ultimul deceniu.
Figura 24. Structura nivelului de subzistenţă în funcţie de zonă în anii 2001-2011 (valori nominale
(lei) şi index (2001 = 100)).
Avînd în vedere scăderea posibilităţilor de angajare în mediul rural din Republica Moldova, s-a
început un proces de migraţie în interiorul şi în afara ţării, întreprins de persoane tinere şi cu studii.
Numărul de persoane plecate din zonele urbane, pe motiv de muncă, sau care se află în căutarea
lucrului în străinătate a crescut, în perioada 2000-2011, de 1,5 ori în zonele urbane şi de 3 ori în zonele
rurale. Cea mai mare creştere a migrării se observă în rîndul persoanelor de vîrstă mijlocie (45-54 ani) şi
al celor tineri (25-34 ani), cu studii superioare (tabelul 7).
Tabelul 7
Populaţia cu vîrsta între 15 ani şi peste în căutare de lucru în

străinătate în funcţie de vîrstă, studii şi locul de trai (mii persoane)
2000 2011 2000 2011
Urban Rural Urban Rural Urban Rural Urban Rural
15-24 ani 15.9 37.3 15.1 56.1 Studii superioare 7.8 2.9 16.3 17.3
25-34 ani 17 20.9 31.6 74.3 Medii de specialitate 11 7.8 18.1 22.2
44
35-44 ani 15.7 17.8 18.2 47.6 Medii profesionale 21.2 25.9 24.7 53.5
45-54 ani 7.2 5.8 20.1 38.6 Şcoală medie 10.8 25.8 21.8 60.4
55-64 ani 0.5 0.3 7.6 7.5 Gimnaziu 5.2 19.2 11.5 69.5
65 ani şi peste 0 0 0 0 Învăţămînt primar sau fără studii 0.2 0.4 0.3 1.3
Fiecare al cincilea cetăţean lucrează în străinătate şi fiecare al patrulea migrant provine din mediul
rural. Potrivit statisticilor naţionale, în jur de 320,0 mii de persoane (circa 10% din totalul populaţiei şi
20% din populaţia activă) lucrează în prezent în străinătate – printre ei întreprinzători agricoli tineri,
care ar trebui să genereze inovaţii şi să implementeze tehnologii moderne în agricultură şi să lanseze
afaceri rurale. Situaţia este şi mai gravă în zonele rurale - aproape 200,0 mii persoane, circa 25% din
populaţia din mediul rural, a activat în străinătate în 2011. Acestea sînt datele oficiale, considerate
extrem de subestimate, în timp ce cifrele reale ale migranţilor sînt mult mai mari. Conform destinaţiilor
remitenţelor, este clar că majoritatea migranţilor provin din zonele rurale ale Moldovei.
Remitenţele joacă un rol tot mai important în veniturile gospodăriilor din mediul rural din Republica
Moldova. Ponderea remitenţelor în venitul total disponibil al gospodăriilor din mediul urban a fost de
12%, în timp ce în cazul gospodăriilor din mediul rural această cifră a înregistrat 21% în perioada 2006-
2012 (figura 25). Această cotă a demonstrat o tendinţă destul de stabilă pentru mediul urban, dar una
de creştere pentru gospodăriile rurale, care indică dependenţa tot mai mare a populaţiei din aceste
zone de banii trimişi acasă de către membrii familiilor lor, migraţi în străinătate.
Figura 25. Venitul lunar mediu total disponibil pe cap de locuitor şi remitenţe în 2006-2012 (lei).
Pe lîngă remitenţe, veniturile celor care lucrează în mediul rural depind în mare măsură de
autoocuparea forţei de muncă în agricultură, precum şi de pensii. În anul 2011, 20% din veniturile
înregistrate în zonele rurale au provenit din banii trimişi din străinătate (remitenţe), în timp ce alte 20%
45
au fost generate din autoocuparea forţei de muncă în agricultură şi 17% din pensii. Analizînd aceste
cifre, observăm că cea mai mare sursă de venit în mediul rural provine din afara ocupării forţei de
muncă, în timp ce locuitorii din mediul urban au cîstigat 55–63% din venitul lor la locul de muncă.
Scăderea drastică a numărului de elevi din învăţămîntul primar şi mediu limitează posibilităţile de
generare de venituri mai mari pe termen lung. Numărul total de elevi înscrişi în învăţămîntul primar şi
gimnazial a fost în scădere cu 40% între anii 2000 şi 2011 (figura 26), atît în mediul urban, cît şi în cel
rural. Faptul că numărul populaţiei a scăzut cu 3% în aceeaşi perioadă ne sugerează că şi mai puţini
copii frecventează şcolile (figura 27). Acest lucru ar putea fi cauzat de lipsa resurselor financiare
necesare pentru acoperirea costurilor de educaţie, precum şi necesitatea de a angaja copii pentru a
spori veniturile gospodăriilor pe termen scurt.
Figura 26. Numărul total de elevi din învăţămîntul primar şi secundar şi totalul populaţiei în funcţie
de zonă, 2000-2011 (mii persoane).
Figura 27. Şcoli primare şi secundare în funcţie de tip şi zonă, 2000-2011 (%).
Starea precară a infrastructurii fizice este un alt factor ce limitează posibilităţile de dezvoltare a
46
zonelor rurale din Republica Moldova. Cantitatea de apă distribuită consumatorilor din mediul rural a
constituit circa 10% din volumul de apă furnizat în mediul urban, iar lungimea reţelei de canalizare din
mediul rural a fost cu 80% mai mică decît cea din zonele urbane în perioada 2004-2011 (tabelul 8).
Populaţia rurală a fost aprovizionată în anul 2011 cu o treime din volumul de gaze naturale, comparativ
cu mediul urban, în timp ce numărul de linii telefonice în mediul rural a constituit aproximativ 50 % din
totalul liniilor telefonice din mediul urban.
Tabelul 8
Principalii indicatori de infrastructură în funcţie de localităţi
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Apa furnizată consumatorilor din mediul urban

59 62 63 78 76 71 68 66
(mil.m3)
Apa furnizată consumatorilor din mediul rural

5 5 5 6 7 7 7 7
(mil.m3)
Lungimea sistemului de canalizare din mediul

2071 2079 2084 2104 2129 2142 2182 2236
urban (km)
Lungimea reţelei de canalizare din mediul rural

523 514 456 448 428 407 404 356
(km)
Numărul total de apartamente urbane conectate

345 358 368 386 396 407 415 422
la conducta de gaze
Numărul total de apartamente din mediul rural

108 124 139 158 173 185 196 204
conectate la conducta de gaze
Aprovizionarea cu gaze a populaţiei urbane pe

176 168 174 148 151 151 170 153
cap de locuitor (m3)
Aprovizionarea cu gaze a populaţiei din mediul

40 50 50 43 45 51 47 46
rural pe cap de locuitor (m3)
Numărul de linii telefonice în reţeaua publică de

36 38 39 41 42 43 44 45
telefonie în zonele urbane la 100 de locuitori
Numărul de linii telefonice în reţeaua publică de 15 18 21 23 24 24 25 25
47
telefonie în zonele rurale, la 100 de locuitori
Infrastructura fizică existentă necesită reparaţii sau reconstrucţie. Calitatea şi fiabilitatea sistemelor
de alimentare cu apă şi canalizare din Republica Moldova se află într-o stare precară, îndeosebi în
zonele rurale, unde calitatea apei nu întotdeauna corespunde cerinţelor de igienă. Conform
rapoartelor, aproximativ 10% din probele din sistemele de aprovizionare cu apă urbane şi 16% din cele
prelevate în mediul rural sînt contaminate cu bacterii coliforme.
Gospodăriile din mediul rural sînt cu mult mai puţin dotate cu facilităţi de locuit decît gospodăriile
din mediul urban. În afară de electricitate, care are o acoperire de 100% în Republica Moldova,
gospodăriile rurale, de fapt, duc lipsă de apă caldă, încălzire centralizată şi sisteme de canalizare.
Astfel, în anul 2011 mai puţin de 20% din gospodăriile rurale au avut o baie sau duş în locuinţă şi mai
puţin de 10% au avut un closet (acelaşi număr de gospodării din mediul urban au fost de 80% şi,
respectiv, 75%. Accesul la apeduct şi la facilităţi de gaze este, de asemenea, limitat în zonele rurale
(35%) (figura 28).
Figura 28. Echipamente de uz casnic în funcţie de facilităţi şi zone, 2011.

Reţeaua de drumuri se află, probabil, în starea cea mai precară dintre toate infrastructurile fizice. O
evaluare efectuată de Guvern în anul 2006 a arătat că doar 7% din reţeaua de drumuri putea fi
considerată atunci într-o stare bună sau satisfăcătoare, în timp ce 93% se afla într-o stare tehnică
proastă sau foarte proastă. Starea drumurilor locale a fost chiar şi mai rea, doar 2% din drumurile
evaluate fiind într-o stare tehnică satisfăcătoare. Deşi drumurile spre aproape fiecare sat din Moldova
sînt asfaltate, starea precară a drumurilor locale şi săteşti provoacă daune considerabile vehiculelor,
precum şi produselor transportate (fructe, legume, lapte etc.). Evident, acest fapt duce la creşterea
costurilor de transport şi, de asemenea, afectează în mod negativ calitatea producţiei, preţurile de
vînzare şi cantitatea pe tot parcursul lanţului de aprovizionare.
48
Cele mai bune practici din noile state membre ilustrează faptul că probleme similare au fost
rezolvate prin crearea locurilor de muncă în mediul rural, de exemplu prin investiţiile străine directe şi
utilizarea remitenţelor pentru investiţii în afaceri agroalimentare.
Stimularea continuă a creşterii în sectorul agroalimentar ar trebui să fie încurajată prin susţinerea
implicării tinerilor antreprenori din domeniul agroalimentar.
Agroturismul a contribuit la crearea mai multor locuri de muncă, ceea ce a generat venituri noi. În
Republica Moldova acest sector se află în dezvoltare şi necesită sprijin suplimentar pentru a-şi
desfăşura potenţialul deplin.
Cota de înnoptări în pensiunile agroturistice a crescut cu 3% în perioada 2004-2012 (figura 29), iar
numărul de turişti s-a mărit de 30 de ori (de la 372 în anul 2004 la 11570 în anul 2012).
Figura 29. Ponderea numărului de înnoptări în unităţile turistice, 2004-2012.

Analiza SWOT a dezvoltării rurale
Mobilitatea internă a
Reducerea
forţei de muncă din
Crearea de locuri de posibilităţilor de
mediul rural
Rata scăzută a ocupării muncă în mediul rural angajare în agricultură
forţei de muncă în prin lansarea unor
mediul rural şi migraţia afaceri cu capital străin
Cunoaşterea a două
masivă (producători, servicii Depopularea satelor
limbi (română şi rusă),
etc.) din cauza migrării şi
de către locuitorii din
îmbătrînirii populaţiei
mediul rural
Creşterea salariului în Sporirea

Salariile mici în zonele
mediul rural datorită discrepanţelor între
rurale
dezvoltării economice venituri urbane-rurale
49
Infrastructura fizică de Utilizarea remitenţelor Creşterea sărăciei şi
calitate precară în în scopuri de investiţii excluziunii sociale în
mediul rural zonele rurale
Sporirea
agroturismului Reducerea pensiilor
din cauza
constrîngerilor
bugetare
Numărul mare de
tineri locuitori din
mediul rural fără studii Apariţia tinerilor
Cultura puternică şi antreprenori agricoli
Lipsa unei strategii
patrimoniul tradiţional
formale de dezvoltare
rurală
1.7. Analiza politicilor pentru dezvoltarea agriculturii şi mediului rural în Republica Moldova şi UE
Politicile curente în Republica Moldova
În procesul implementării politicilor sale Guvernul se conduce de Strategia naţională de dezvoltare
„Moldova 2020”, care are drept obiectiv principal accelerarea creşterii economice şi, implicit,
reducerea sărăciei în Republica Moldova.
Totodată, mai multe documente de politici au relevanţă directă sau indirectă pentru obiectivele de
dezvoltare a sectorului agricol şi rural, după cum urmează:
Strategia naţională de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Moldova (2008-
2015), aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 282 din 11 martie 2008, avînd drept obiectiv general
asigurarea creşterii durabile a sectorului agroindustrial, precum şi o consecventă ameliorare a calităţii
vieţii în mediul rural, prin sporirea competitivităţii şi productivităţii sectorului;
Strategia în domeniul siguranţei alimentelor pentru anii 2011-2015, aprobată prin Hotărîrea
Guvernului nr. 747 din 3 octombrie 2011, orientată spre atingerea celui mai înalt grad de protecţie a
sănătăţii publice şi a intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte inofensivitatea alimentelor;
Strategia de dezvoltare a serviciilor de extensiune rurală pentru anii 2012-2022, aprobată prin
Hotărîrea Guvernului nr. 486 din 5 iulie 2012, prin care se propune realizarea trecerii, într-un interval
de timp rezonabil, la un model de organizare a serviciilor de extensiune rurală bine dezvoltat,
modernizat, generator de valoare adăugată înaltă, bazat pe cunoaştere şi inovare şi orientat spre
îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii în mediul rural;
Strategia naţională de dezvoltare regională pentru anii 2013-2015, aprobată prin Hotărîrea
Guvernului nr. 685 din 4 septembrie 2013, care îşi propune să contribuie la dezvoltarea echilibrată a
localităţilor Republicii Moldova pentru a îmbunătăţi nivelul de trai al cetăţenilor;
Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012–2020, aprobată
prin Hotărîrea Guvernului nr. 685 din 13 septembrie 2012, stabileşte în calitate de direcţie prioritară
50
„facilitarea dezvoltării IMM-urilor în regiuni”;
Strategia de dezvoltare a comerţului interior în Republica Moldova pentru anii 2014-2020, aprobată
prin Hotărîrea Guvernului nr.948 din 25 noiembrie 2013, are drept scop „asigurarea consumatorilor cu
necesarul de produse şi servicii competitive prin crearea unui sistem eficient de comercializare a
acestora pe întreg teritoriul ţării”, iar unul din obiectivele strategice vizează „îmbunătăţirea
infrastructurii comerciale în teritoriu, în special în localităţile rurale”;
Strategia energetică a Republicii Moldova pînă în anul 2030, aprobată prin Hotarîrea Guvernului
nr.102 din 5 februarie 2013, are ca obiectiv general asigurarea securităţii energetice a ţării, avînd la
bază, implementarea programelor regionale care vizează crearea platformelor moderne de generare a
energiei din surse regenerabile, îmbunătăţirea eficienţei energetice pe întreg teritoriul ţării;
Strategia de transport şi logistică pe anii 2013-2022, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 827 din
28 octombrie 2013, prevede în calitate de obiective specifice asigurarea accesului la reţeaua de
drumuri naţionale pe drumurile locale/rurale din toate localităţile ţării, asigurarea pînă în 2022 a
reparaţiei şi întreţinerii a peste 6 mii km de drumuri locale;
Strategia naţională de dezvoltare a societăţii informaţionale „Moldova Digitală 2020”, aprobată prin
Hotărîrea Guvernului nr.857 din 31 octombrie 2013, stabileşte drept obiectiv general „dezvoltarea
infrastructurii infocomunicaţionale şi îmbunătăţirea accesului pentru toţi”, inclusiv prin dezvoltarea
infrastructurii de acces la Internet în toate localităţile din ţară şi oferirea serviciilor la preţuri accesibile;
Strategia de dezvoltare a turismului „Turism 2020”, care urmează a fi aprobată de Guvern, are drept
scop „impulsionarea activităţii turistice în Republica Moldova prin dezvoltarea turismului intern şi
receptor”, inclusiv prin dezvoltarea regională a turismului, crearea unor instrumente de susţinere şi
dezvoltare a turismului rural.
Aceste strategii se referă la diferite aspecte ale sectorului agricol şi rural şi, totuşi, în prezent lipseşte
o abordare holistică a provocărilor din agenda sectorului.
O privire retrospectivă asupra Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă a complexului
agroindustrial ne sugerează că aceasta a avut un impact redus asupra dezvoltării sectorului de pînă
acum. Acest lucru se explică, în fond, prin instrumentele slabe şi lipsa unor măsuri detaliate, asociate
cu bugetul şi planul de implementare, care rezultă în obiective generale. Măsurile din Strategie nu
urmează principiul de formulare SMART (specifice, măsurabile, realizabile, realiste, definite în timp) şi
nici nu cuprind probleme legate de agricultură, mediu şi regiuni rurale. Mai mult decît atît, majoritatea
estimărilor de cost s-au dovedit a fi nevalabile, precum şi contextul juridic incoerent.
Strategia în domeniul siguranţei alimentelor pentru anii 2011-2015 creează premize pentru
adoptarea principiilor de siguranţă a alimentelor ale UE şi realizarea unei abordări integrate „de la
fermă la furculiţă” întru asigurarea sănătăţii publice, precum şi creşterea exporturilor. Un rezultat
remarcabil al acestei Strategii a fost crearea în anul 2012 a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa
Alimentelor, care a preluat controlul deplin asupra siguranţei alimentelor în Republica Moldova,
depăşind astfel constrîngerile existente legate de suprapunerea funcţiilor şi procedurilor repetitive în
domeniu. Cu toate acestea, unul dintre punctele slabe ale acestui document strategic, care ar putea
crea probleme în realizarea pe termen mai lung, este gradul insuficient de măsurare şi realizare a
obiectivelor.
Strategia de dezvoltare a serviciilor de extensiune rurală pentru anii 2012-2022 prezintă o viziune
cuprinzătoare şi realistă a rolului reţelelor de extensiune, cu condiţia finanţării bugetului propriu.
Strategia prevede că dezvoltarea serviciilor de extensiune rurală în Republica Moldova va contribui la
51
dezvoltarea economiei rurale şi la creşterea productivităţii în agricultură, sporind competitivitatea
sectorului agroalimentar. Deşi succesul acestei strategii va depinde de finanţarea publică adecvată,
faptul că aceasta funcţionează cu obiective cuantificabile este cu siguranţă un avantaj în comparaţie cu
celelalte două strategii menţionate mai sus.
Următoarea descriere şi analiză a politicilor anterioare şi actuale de dezvoltare a agriculturii şi
mediului rural ale UE şi Republicii Moldova, precum şi a programelor şi instrumentelor de
implementare ne oferă un argument pentru priorităţile şi măsurile propuse spre utilizare în Republica
Moldova.
Dezvoltarea rurală şi agricultura. Cadrul de politici şi instituţional în UE şi Republica Moldova
Zonele rurale din Republica Moldova, ca şi în multe ţări din UE, predomină şi vor continua să fie
implicate în producerea de produse agroalimentare. Valoarea acestui sector în UE este de peste 900 de
miliarde de euro anual şi va continua să joace un rol important în UE, dar şi în economia Republicii
Moldova în viitor. Conform datelor FAO, cererea pentru alimente la nivel mondial va creşte cu 70%
pînă în anul 2050 şi, prin urmare, sectorul agroalimentar ar trebui să fie tratat, precum în UE, ca o
prioritate-cheie de dezvoltare strategică şi nu un indicator de subdezvoltare.
Agricultura şi dezvoltarea rurală în Republica Moldova
În prezent, următoarele instituţii implementează activităţi ce contribuie la dezvoltarea agriculturii şi
a zonelor rurale, şi anume:
1) Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (în continuare – MAIA), în comun cu instituţiile
subordonate, este responsabil de elaborarea şi promovarea politicii în domeniul dezvoltării agriculturii,
sporirii competitivităţii şi productivităţii sectorului şi îmbunătăţirii calităţii vieţii şi a muncii în mediul
rural. Din instituţiile din subordinea MAIA, ce susţin eforturile Ministerului în implementarea politicilor
de dezvoltare agicolă şi rurală, pot fi menţionate următoarele:
- Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (în continuare – AIPA), care în prezent oferă suport
financiar pentru măsuri de subvenţionare în agricultură şi dezvoltare rurală, conform regulilor UE. De
asemenea, AIPA este în prezent agenţia de implementare şi plăţi pentru unii donatori, inclusiv Banca
Mondială, oferind suport pentru măsuri destinate agriculturii şi dezvoltării rurale;
- Centrul Informaţional Agricol, creat pe lîngă MAIA, responsabil de coordonarea activităţilor de
implementare a principiului e-Agricultură şi de integrarea şi consolidarea resurselor informaţionale
agricole, precum Registrul producătorilor agricoli, Registrul vitivinicol, Registrul tehnicii agricole etc.;
- Unitatea de Implementare a Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol, finanţat de Banca
Europeană de Investiţii, aflată în subordinea MAIA, al cărui scop este de a îmbunătăţi competitivitatea
sectorului şi de a asigura corespunderea cerinţelor de calitate ale UE, astfel conformîndu-se politicii şi
instrumentelor UE în domeniul agriculturii şi al dezvoltării rurale;
- Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor Fondului Internaţional pentru Dezvoltare
Agricolă (în continuare – IFAD), aflată în subordinea MAIA, care implementează măsuri privind
modernizarea şi restructurarea agriculturii şi dezvoltarea zonelor rurale, în conformitate cu politica UE
în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale;
- Unitatea Consolidată de Implementare şi Monitorizare a Proiectelor în domeniul Agriculturii,
finanţate de Banca Mondială (UCIMPA), responsabilă de asigurarea implementării eficiente a
proiectelor Băncii Mondiale în domeniul agriculturii şi dezvoltării afacerilor rurale;
- Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare (2KR), ce
contribuie la stabilirea unor condiţii accesibile şi avantajoase de procurare a tehnicii agricole cu
52
achitarea costului ei în rate, în scopul renovării şi înzestrării cu mijloace tehnice noi de producţie a
producătorilor agricoli din ţara noastră;
- Unitatea de Implementare a Proiectului „Tranziţia la Agricultura Competitivă”, care gestionează
activităţi ce contribuie la sporirea veniturilor în mediul rural prin stimularea creşterii în agricultura
performantă şi catalizează investiţiile în producerea cu valoare adăugată înaltă.
2) Ministerul Economiei – elaborează şi promovează politici orizontale de dezvoltare a mediului de
afaceri, susţinerea IMM-urilor, atragerea investiţiilor şi promovare a exporturilor, dezvoltarea
comerţului interior, asigurare a securităţii şi eficienţei energetice pe întreg teritoriul ţării, fiind susţinut
în procesul de implementare a acestora de către Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului
Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Organizaţia pentru Atragerea Investiţiilor şi Promovarea Exporturilor
din Moldova, Agenţia pentru Eficienţă Energetică, Agenţia Proprietăţii Publice, Agenţia pentru
Protecţia Consumatorului.
3) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor – are în gestiune elaborarea şi coordonarea
politicilor de dezvoltare regională, eliminarea disparităţilor regionale, gestionează Fondul naţional
pentru dezvoltare regională; implementarea politicilor respective fiind asigurată de cele trei Agenţii de
Dezvoltare Regională: Nord, Centru şi Sud.
4) Ministerul Mediului – elaborează şi promovează politici în domeniul protecţiei mediului şi utilizării
raţionale a resurselor naturale, managementului deşeurilor, gospodăririi resurselor de apă,
aprovizionării cu apă şi canalizare şi monitoringului calităţii mediului, gestionează Fondul Ecologic
Naţional şi coordonează activitatea fondurilor ecologice locale; politicile respective fiind implementate
de un şir de instituţii subordonate cum ar fi Agenţia „Apele Moldovei”, Agenţia pentru Geologie şi
Resurse Minerale, Inspectoratul Ecologic de Stat, etc.
5) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor – este responsabil de elaborarea,
promovarea şi implementarea, prin intermediul instituţiilor subordonate a politicilor în domeniul
transportului auto, naval, feroviar, aerian şi infrastructurii drumurilor pe întreg teritoriul ţării.
6) Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor – aspectul de dezvoltare rurală fiind prezent
în politicile elaborate şi promovate de acesta în domeniul dezvoltării societăţii informaţionale, spaţiului
informaţional şi sectorului tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor.
7) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, care este responsabilă de implementarea
politicilor în domeniul siguranţei alimentelor, sanitar-veterinar, protecţiei plantelor şi carantinei
fitosanitare, controlului semincer, calităţii produselor primare, produselor alimentare şi a hranei
pentru animale.
8) Agenţia Turismului – gestionează procesul de elaborare şi implementare a politicilor în domeniul
turismului, contribuind la dezvoltarea şi promovarea turismului rural.
9) Agenţia „Moldsilva” – este responsabilă de elaborarea, promovarea şi implementarea politicilor
în domeniile silviculturii şi cinegeticii, racordate la tendinţele internaţionale de dezvoltare
socioeconomice, dezvoltarea durabilă a sectoarelor forestier şi cinegetic, protecţia, paza pădurilor şi
faunei, menţinerea şi conservarea biodiversităţii pe întreg teritoriul ţării.
Agricultura şi dezvoltarea rurală sînt interdependente. Aşa cum demonstrează bogata experienţă a
UE, economia şi structurile sociale din zonele rurale nu se pot dezvolta fără un sector agroalimentar
competitiv. Problemele structurale ale agriculturii şi ale industriei de prelucrare a produselor
alimentare din Republica Moldova nu pot fi soluţionate fără un suport sistematic, în conformitate cu
politicile şi instrumentele UE în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.
53
Experienţa UE în sprijinirea reformei de dezvoltare a agriculturii şi a mediului rural
Politica agricolă comună (în continuare – PAC) este politica agricolă a Uniunii Europene,
principalele obiective ale acesteia fiind asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru agricultori şi
aprovizionarea stabilă cu alimente inofensive, la preţuri accesibile pentru consumatori.
Bugetul PAC este utilizat pentru:
1) sprijin fermierilor;
2) dezvoltarea mediului rural - măsuri pentru sprijinul fermierilor în modernizarea fermelor pentru a
deveni mai competitivi, protejînd totodată mediul, şi contribuirea la prosperitatea comunităţilor
rurale;
3) sprijin pieţelor - de exemplu, atunci cînd vremea rea destabilizează pieţele.
Actualmente PAC se află în proces de reformare pentru a răspunde mai bine următoarelor
provocări:
1) securitatea alimentară, schimbările climatice şi gestionarea durabilă a resurselor naturale,
sprijinirea mediului rural şi menţinerea economiei rurale;
2) sprijin sectorului agricol pentru a deveni mai competitiv şi pentru a face faţă crizei economice şi
preţurilor „de la poarta fermei”, care devin tot mai instabile;
3) pentru o politică mai echitabilă, mai ecologică, mai eficientă şi mai accesibilă.
Sprijinul UE pentru dezvoltarea agroalimentară a ţărilor terţe în scopul integrării economice
Pentru a sprijini ţările terţe (inclusiv ţările candidate şi ţările în curs de aderare) în procesul de
conformare la cerinţele PAC şi altor politici sectoriale în cadrul diferitelor tipuri de integrare
economică, UE a folosit o serie de instrumente. Unul dintre cele mai semnificative şi relevante pentru
Moldova a fost aplicat în cadrul pregătirii noilor state membre pentru integrarea în piaţa unică –
Programul Special de Pre-Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (în continuare – SAPARD).
Instrumentul de implementare SAPARD
SAPARD, introdus iniţial în 1999, a fost programul de pre-aderare la Uniunea Europeană pentru
dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural. În scopul atingerii obiectivelor sale generale, acesta a oferit
sprijin pentru investiţii în dezvoltarea agriculturii şi mediului rural.
Sprijinul SAPARD pentru dezvoltarea agriculturii şi mediului rural a fost axat pe priorităţile din acest
sector, şi anume:
a) investiţii în exploataţiile agricole;
b) îmbunătăţirea procesării şi marketingului produselor agricole şi piscicole;
c) îmbunătăţirea structurilor controlului de calitate, veterinar şi fitosanitar, în interesul calităţii
alimentelor şi protecţiei consumatorului;
d) metodele de producţie agricolă destinate să protejeze mediul şi să menţină peisajul rural şi de
diversificare a activităţilor economice;
e) înfiinţarea serviciilor de asistenţă şi management pentru agricultori;
f) constituirea grupurilor de producători;
g) renovarea şi dezvoltarea satelor, protecţia şi conservarea patrimoniului rural;
h) îmbunătăţirea terenurilor şi reparcelarea;
i) stabilirea şi actualizarea registrelor funciare;
j) perfecţionarea pregătirii profesionale;
k) dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale;
l) gestionarea resurselor de apă;
54
m) silvicultura, inclusiv împădurirea, investiţiile în exploa-taţiile forestiere deţinute de proprietari de
păduri şi de procesare şi comercializare a produselor forestiere;
n) asistenţă tehnică pentru măsurile prevăzute în program, inclusiv studii pentru a ajuta la
elaborarea şi monitorizarea campaniilor programului, informare şi publicitate;
o) elaborarea şi implementarea strategiilor locale şi regionale de dezvoltare rurală pentru
comunităţile rurale.
Eficienţa măsurilor AIPA în domeniile prioritare
AIPA a fost înfiinţată în 2010 ca o instituţie aflată în subordinea MAIA, cu scopul principal de
gestionare a resurselor financiare (subvenţii), menite să sprijine fermierii, de monitorizare a distribuirii
lor şi, de asemenea, de evaluare cantitativă şi calitativă a impactului măsurilor aplicate.
Din 2010 AIPA a dezvoltat şi implementat în mod continuu 10 măsuri importante de sprijin, care
vizează susţinerea financiară şi informaţională a agriculturii din Republica Moldova.
Pentru o mai bună gestionare a proceselor din agricultură, AIPA a dezvoltat şi implementat un sistem
integrat de control al subvenţiilor, un Registru electronic al fermierilor şi Registrul electronic de maşini
şi utilaje agricole, care permite validarea datelor între ele prin intermediul serviciilor web şi facilitarea
transferului de date, astfel contribuind la asigurarea transparenţei şi debirocratizării sistemului.
Măsurile AIPA sînt orientate spre o varietate de scopuri, inclusiv stimularea creditării fermierilor de
către bănci şi instituţii financiare şi utilizarea asigurării împotriva riscurilor producţiei agricole,
plantarea de noi livezi şi viţă de vie cu soiuri de mare productivitate, stimularea investiţiilor în
producţia de legume protejate (sere de iarnă, sere, tuneluri), stimularea investiţiilor în utilaje agricole
şi a sistemelor de irigare, stimularea investiţiilor în construcţia şi renovarea fermelor zootehnice,
stimularea achiziţionării de animale de reproducere şi dezvoltarea resurselor genetice ale ţării,
stimularea investiţiilor în procesarea produselor alimentare şi în infrastructura postrecoltare,
stimularea reparcelării/consolidării terenurilor agricole, sprijinirea investiţiilor în irigarea culturilor.
Măsurile de investiţii preconizează sporirea subsidiilor pentru tinerii solicitanţi şi această politică va
continua. Impactul fiecărei măsuri reprezintă un motor pentru fermieri în eforturile lor dificile de a
dezvolta o infrastructură postrecoltare, de reînnoire a maşinilor, reamenajare de management şi a
proceselor de marketing, sporind fluxul de numerar şi investind în tehnologii avansate.
Din cele relatate conchidem:
1) măsurile AIPA au îmbunătăţit competitivitatea sectorului agroalimentar prin restructurare şi
modernizare.
În această perioadă AIPA a încheiat contracte de finanţare a unor servicii de consultanţă rurală
pentru elaborarea planurilor de afaceri de investiţii eligibile pentru subvenţii, care au fost plătite din
surse ale Băncii Mondiale. Astfel, serviciile de extensiune rurală şi de consultanţă au primit un sprijin
calitativ semnificativ şi agricultorii au beneficiat de servicii gratuite şi de cunoştinţe;
2) măsurile AIPA au îmbunătăţit nivelul de trai în zonele rurale. În perioada 2010-2013, de cînd a fost
înfiinţată AIPA, circa 15 mii de fermieri au lansat şi au dezvoltat afaceri în zonele rurale, deoarece
schemele de sprijin ale AIPA se aplică doar în zonele rurale.
În perioada respectivă peste 100 milioane euro au fost gestionaţi de către AIPA pentru finanţarea şi
monitorizarea a 17 mii hectare de vii şi livezi, construirea şi renovarea a 170 hectare de sere, care
aparţin unui număr de 480 gospodării de fermieri, efectuarea unor achiziţii de 4,7 mii unităţi de
tractoare, combine etc., instalarea a 450 sisteme de irigare, renovarea a 82 ferme de animale,
importarea a cîteva mii de animale pentru reproducere, construcţia şi reechiparea a 114 frigidere
55
pentru depozitarea de fructe, legume, carne, instalarea a 23 fabrici de procesare a fructelor, 49 linii de
procesare a cărnii, produselor lactate, peştelui, 23 unităţi de procesare a cerealelor, 12 fabrici de
extragere a uleiului, 7 unităţi de calibrare, sortare şi ambalare a fructelor şi legumelor.
În ultimii trei ani investiţiile rurale private directe, legate de subvenţii, au depăşit suma de 250
milioane euro şi peste 15 mii de locuri de muncă au fost create în mod direct şi indirect în zonele
rurale;
3) măsurile AIPA asigură gestionarea durabilă a resurselor naturale.
Măsurile în acest domeniu sprijină gestionarea durabilă a solului şi altor resurse naturale. Tehnicile
fără aplicarea ori aplicarea limitată a aratului sînt subvenţionate la o rată mai mare decît tehnicile
tradiţionale. În plus, producţia organică este subvenţionată mai mult decît cea obişnuită.
Subvenţionarea sistemelor de irigare prin picurare aduce valoare adăugată şi previne, de asemenea,
eroziunea solului.
Capitolul II
VIZIUNEA ŞI OBIECTIVELE STRATEGICE
PENTRU ANII 2014-2020
Revizuirea sectorului agricol şi al dezvoltării rurale a identificat o serie de probleme majore prezente
în domeniile respective. Această Strategie le ia în considerare şi încearcă să răspundă provocărilor
economice, de mediu şi sociale cu care se confruntă în prezent agricultura Republicii Moldova, precum
şi mediul rural. De asemenea, Strategia se bazează pe rezultatele consultărilor realizate cu părţile
interesate din sector. Strategia îşi propune să indice parcursul de dezvoltare a sectorului agroalimentar
pe o perioadă de şapte ani (2014-2020), în conformitate cu aranjamentele financiare ale Uniunii
Europene.
Strategia îşi propune să atingă o viziune bazată pe coerenţa între agricultură, mediu şi dezvoltarea
rurală, ce reprezintă probleme de ordin economic, de mediu şi social.
2.1. Viziunea şi scopul
Viziunea Strategiei este următoarea: sector competitiv de agrobusiness restructurat şi modernizat.
Condiţii de viaţă şi de muncă în zonele rurale îmbunătăţite. Activităţi agroalimentare existente în
armonie cu mediul natural prin menţinerea biodiversităţii, a valorilor culturale şi tradiţionale pentru
generaţiile viitoare.
Obiectivul ce reiese din viziunea Strategiei se bazează, de asemenea, pe realizarea sinergiei între
domeniile economic, de mediu şi social şi este: asigurarea contribuţiei sectorului agroalimentar la
atingerea durabilă a obiectivelor naţionale de dezvoltare economică şi socială.
Scopul Strategiei este de a spori competitivitatea sectorului agroalimentar prin intermediul unei
restructurări şi modernizări ample şi de a îmbunătăţi calitătea vieţii şi a muncii în mediul rural prin
realizarea de sinergii între activităţile agroalimentare şi cele ale mediului natural.
2.2. Obiective generale şi specifice
Obiectivul general nr. 1: Creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar, prin restructurarea şi
modernizarea pieţei.
Competitivitatea agriculturii moldoveneşti este scăzută din cauza mai multor factori. Reieşind din
acest considerent şi avînd în vedere viziunea strategică asupra sectorului, Republica Moldova, în mod
cert, trebuie să asigure o competitivitate sporită, prin restructurarea şi modernizarea agriculturii,
consolidarea terenurilor şi prin creşterea treptată a cotei de produse agricole cu valoare adăugată
56
înaltă. În acest sens, Strategia pune accentul, în special, pe modernizarea sectorului, îmbunătăţirea
nivelului de învăţămînt şi a sistemelor asociate, precum şi pe facilitarea accesului la pieţele de inputuri
şi outputuri.
Obiectivul specific 1.1. Modernizarea lanţului agro-alimentar în scopul conformării la cerinţele UE
privind siguranţa alimentelor şi cerinţele de calitate.
În primul rînd, este necesar un suport pentru modernizarea şi restructurarea fermelor specializate în
producţia de produse agricole tradiţionale (fructe şi legume, lapte, carne), precum şi alte produse
agricole competitive. În al doilea rînd, procesarea produselor agroalimentare, de rînd cu
comercializarea produselor moldoveneşti urmează să fie susţinută prin investiţii în tehnologii moderne,
în scopul conformării la standardele UE privind siguranţa alimentară şi cerinţele de calitate. În al
treilea rînd, ar trebui să fie consolidată cooperarea între producătorii agricoli şi reprezentanţii
business-ului agricol (angrosişti, comercianţi cu amănuntul) pentru a creşte oportunităţile de venit şi a
permite accesul produselor agroalimentare moldoveneşti pe pieţele naţionale şi internaţionale.
Obiectivul specific 1.2. Facilitarea accesului la pieţele de capital, de inputuri şi outputuri pentru
fermieri.
Programele actuale de sprijinire a investiţiilor oferă instrumente importante pentru îmbunătăţirea
accesului fermierilor la capital. Eforturile sporite pentru îmbunătăţirea accesului fermierilor la credite
ar trebui să fie îndreptate spre: (i) crearea unui cadru de funcţionare pentru tranzacţiile de mărfuri
garantate (fonduri de garantare, certificate de depozit); (ii) dinamizarea pieţelor funciare pentru a
transforma ţara într-un activ mai atractiv pentru bănci, precum şi (iii) reducerea riscurilor agricole (prin
atenuarea efectelor şi asigurarea riscurilor în agricultură). Pieţele factorilor de producţie ar putea
beneficia de un regim deschis pentru importul de seminţe şi material săditor, precum şi pentru
produsele de uz fitosanitar şi fertilizanţi, ceea ce ar ajuta producătorii autohtoni să fie competitivi pe
pieţele mondiale. Accesul producătorilor la pieţele de outputuri, problematic în special pentru
producătorii mici şi mijlocii, ar putea fi abordat prin sprijinirea integrării fermierilor în lanţurile de
aprovizionare, de exemplu prin facilitarea legăturii acestora cu participanţii implicaţi, inclusiv
procesatorii, dar şi supermarketurile; asocierea producătorilor pentru a permite, printre altele,
îmbunătăţirea accesului la infrastructura postrecoltare, precum şi facilitarea accesului acestora la
locurile/facilităţile pe piaţă.
Obiectivul specific 1.3. Reformarea sistemului învăţămîntului, cercetărilor ştiinţifice şi serviciilor de
extensiune rurală în sectorul agroalimentar şi crearea sistemului de informare integrat în agricultură.
În primul rînd, este necesar un suport pentru restructurarea şi modernizarea bazei de învăţămînt
care este în mare parte depăşită la acest moment. În al doilea rînd, baza de cercetare agricolă ar trebui
să fie modernizată şi restructurată pentru a consolida legătura acesteia cu sectorul privat şi a permite
crearea parteneriatelor publice-private. În al treilea rînd, serviciile de extensiune rurală ar trebui să fie
modernizate şi să deţină legătura cu domeniile de cercetare şi învăţămînt agricol. Este necesar de a
folosi la maxim sinergiile celor trei domenii.
Obiectivul general nr. 2: Asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale în agricultură.
Deşi are soluri fertile şi o climă favorabilă pentru producţia agricolă, Republica Moldova se confruntă
cu mai multe provocări de mediu descrise mai sus. Prin urmare, o prioritate pentru ea devine
adaptarea la schimbările climatice. O astfel de abordare ar trebui să includă îmbunătăţirea accesului
agricultorilor la noi soiuri rezistente la secetă, tehnologii agricole nondistructive, cercetări şi instruiri în
domeniul gestionării inovatoare a apelor şi solului, accesul la informaţii climatice (în special pentru
57
evenimente extreme). Instrumentele de gestionare a riscurilor în agricultură, inclusiv asigurarea şi
aplicarea sistemelor antigrindină ar trebui să fie evaluate şi dezvoltate. Strategia propune următoarele
trei măsuri în acest sens:
Obiectivul specific 2.1. Sprijinirea practicilor de gestionare a terenurilor agricole şi a apei.
Una dintre cele mai eficiente modalităţi de a asigura gestionarea durabilă a resurselor naturale în
agricultură este utilizarea practicilor moderne de gestionare a terenurilor agricole şi a apei. Este nevoie
de sprijin pentru consolidarea terenurilor şi utilizarea de practici moderne de cultivare a terenurilor
prin rotaţia culturilor agricole şi diversificarea produselor agricole. Investiţiile în serviciile de irigare au,
de asemenea, o mare importanţă, împreună cu un acces mai bun la infrastructura de irigare şi la
echipamente moderne.
Obiectivul specific 2.2. Sprijinirea tehnologiilor de producţie prietenoase mediului, a produselor
ecologice, inclusiv a biodiversităţii.
Un alt mod de asigurare a gestionării durabile a resurselor naturale în agricultură este furnizarea de
tehnologii de producţie ecologică şi produse ecologice. Producţia ecologică ar trebui să fie sprijinită în
acest sens, mai ales că cererea pentru astfel de produse este în creştere pe pieţele internaţionale.
Sprijinirea dezvoltării surselor energetice agricole, inclusiv producerea de culturi energetice face ca
producţia agricolă să fie durabilă şi, totodată, profitabilă. Mai mult decît atît, terenurile agricole de
calitate scăzută ori neproductive ar trebui să fie împădurite, în scopul sporirii biodiversităţii, precum şi
al reducerii eroziunii solului, contribuind, totodată, la conservarea resurselor de apă.
Obiectivul specific 2.3. Sprijinirea adaptării şi atenuării efectelor schimbărilor climatice asupra
producţiei agricole.
Instrumentele de gestionare a riscurilor ar trebui să fie sprijinite pentru a reduce expunerea la
riscurile climatice şi efectele negative ale calamităţilor naturale asupra producţiei agricole şi a
competitivităţii agriculturii.
Obiectivul general nr. 3: Îmbunătăţirea nivelului de trai în mediul rural.
Strategia propune următoarele măsuri în acest sens:
Obiectivul specific 3.1. Alocarea investiţiilor pentru infrastructura fizică şi de servicii din mediul
rural. Este necesar sprijinul pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi a serviciilor rurale fizice, mai multe
investiţii în renovarea şi reconstrucţia sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, liniilor de
telecomunicaţii, de energie electrică şi drumurilor locale. Infrastructura modernă este, de asemenea,
una dintre cele mai importante premise pentru continuarea investiţiilor de capital.
Obiectivul specific 3.2. Creşterea oportunităţilor de ocupare a forţei de muncă în domeniul nonagricol
şi sporirea veniturilor în mediul rural.
Este necesar sprijinul pentru crearea oportunităţilor de angajare în sfera neagricolă din mediul rural,
cum ar fi, servicii în agroturism sau microîntreprinderi nonagricole în scopul producerii şi furnizării unor
servicii în mediul rural şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii deja existente, în vederea creşterii
capacităţii de afaceri a acestora.
Obiectivul specific 3.3. Stimularea implicării comunităţii locale în dezvoltarea rurală.
Implicarea comunităţii locale este esenţială în crearea de stimulente pentru locuitorii din mediul
rural pentru a contribui la bunăstarea societăţii lor. În acest sens, se impune sprijinul necesar pentru a
permite populaţiei locale să-şi exprime opinia referitor la modalitatea în care doresc să dezvolte
condiţiile lor de trai. Este foarte important de a spori atractivitatea zonelor rurale prin îmbunătăţirea
aspectelor sociale şi culturale la nivel local şi dezvoltarea infrastructurii de servicii pentru comunităţile
58
rurale.
2.3. Cadrul instituţional
Implementarea prezentei Strategii urmează a fi realizată de către autorităţile administrative centrale
care elaborează şi implementează politici orientate spre dezvoltarea agricolă şi rurală, conform
domeniilor de competenţă, şi care deţin instrumentele şi mecanismele necesare realizării exerciţiului
respectiv:
a) Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în calitate de autoritate responsabilă de
elaborarea şi promovarea politicilor de dezvoltare durabilă a sectorului agroalimentar şi a mediului
rural.
Pentru a realiza sinergia propusă de Strategia în cauză în partea ce ţine de dezvoltarea coerentă şi
concomitentă a agriculturii şi mediului rural, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare îşi va
direcţiona eforturile spre corelarea cu noul cadru de politici propuse, fiind astfel instituţia
coordonatoare a activităţilor din prezenta Strategie şi responsabilă de evaluarea impactului măsurilor
prevăzute în aceasta, în comun cu instituţiile din subordine:
– Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, care va fi în continuare responsabilă de
gestionarea resurselor financiare destinate susţinerii producătorilor agricoli, inclusiv destinate
infrastructurii rurale aferente activităţilor agricole. Avînd în vedere că AIPA ar putea administra şi
fondurile acordate de către partenerii de dezvoltare, este necesar ca ea să fie acreditată în vederea
conformării la cerinţele şi rigorile UE;
– Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, responsabil de implementarea politicilor în domeniul vitivinicol,
care urmează să ofere sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului vitivinicol prin crearea Fondului
Viei şi Vinului din contribuţiile obligatorii ale producătorilor de produse vitivinicole şi, eventual, prin
alte fonduri, oferite de partenerii de dezvoltare. În acest sens, sînt necesare elaborarea şi menţinerea
unui registru vitivinicol;
– Centrul Informaţional Agricol, responsabil de gestionarea unui complex de sisteme informaţionale
automatizate, care urmează să integreze şi să consolideze resursele informaţionale agricole, precum
Registrul producătorilor agricoli, Registrul vitivinicol, Registrul tehnicii agricole etc.;
b) Ministerul Economiei, care va elabora şi, prin intermediul instituţiilor subordonate, va
implementa politici şi programe de suport orientate spre dezvoltarea rurală, axate pe sporirea
competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, diversificarea industriilor din spaţiul rural, realizarea
măsurilor de promovare a utilizării tehnologiilor avansate şi energoeficiente, diversificarea exporturilor
şi extinderea pieţelor de desfacere pentru produsele autohtone, facilitarea atragerii investiţiilor private
în zonele rurale, inclusiv prin stimularea creării parteneriatelor public-private şi instituirea parcurilor
industriale;
c) Ministerul Mediului, care va oferi suport în elaborarea măsurilor privind ameliorarea mediului şi a
spaţiului rural, conform unor metode compatibile cu necesitatea protecţiei şi conservării resurselor
naturale;
d) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, care va elabora şi va implementa măsuri privind
asigurarea coeziunii şi reducerii discrepanţelor în regiunile de dezvoltare;
e) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care va elabora şi va implementa măsuri privind
promovarea ocupării forţei de muncă şi diminuarea şomajului în mediul rural, acordarea de avantaje
tinerilor specialişti stabiliţi în mediul rural;
f) Ministerul Educaţiei, care va elabora şi va promova măsuri menite să amelioreze şi să consolideze
59
potenţialul uman prin formarea profesională a specialiştilor din mediul rural;
g) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi
Comunicaţiilor, care vor realiza măsuri privind îmbunătăţirea infrastructurii fizice şi a serviciilor în
zonele rurale;
h) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, care este responsabilă de activităţile privind
conformarea la standardele Uniunii Europene în domeniul siguranţei alimentelor şi cerinţelor de
calitate;
i) Agenţia „Moldsilva”, care va implementa măsuri orientate spre dezvoltarea şi protejarea
patrimoniului forestier şi gestionarea eficientă a acestuia;
j) Agenţia Turismului, care va realiza măsuri orientate spre crearea oportunităţilor de angajare în
sfera turismului rural.
2.4. Cadrul legislativ
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare desfăşoară procesul de armonizare a legislaţiei
naţionale cu acquis-ul comunitar într-un mod permanent şi treptat, avînd deja realizări şi progrese
semnificative în acest sens.
Măsurile ce urmează să fie luate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare ca prioritate, în
vederea alinierii la cerinţele UE, în scopul armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia UE, precum şi
pentru a face modificări structurale în acest domeniu, sînt stipulate în:
a) Planul de acţiuni privind implementarea recomandărilor Comisiei Europene pentru instituirea
Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1125 din 14 decembrie 2010;
b) Planul naţional de armonizare a legislaţiei, aprobat de Guvernul Republicii Moldova, în care sînt
specificate actele Uniunii Europene ce urmează a fi transpuse în legislaţia naţională, din care cea mai
mare parte se referă la sectorul agroalimentar;
c) Planul anual al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare pentru armonizarea legislaţiei în
domeniul agroalimentar, constînd dintr-o listă exhaustivă de acte ale UE, identificate de către
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare drept prioritare, care urmează să fie transpuse în
legislaţia naţională, ce se bazează în domeniul agriculturii pe lista actelor legislative ale UE ataşate la
Acordul privind Agricultura, iar în domeniul măsurilor sanitare şi fitosanitare, ataşate la documentul de
însoţire a Strategiei pentru Siguranţa Alimentelor.
2.5. Integrarea dimensiunii de gen
În abordarea problemelor de inegalitate dintre bărbaţi şi femei în deţinerea puterii şi luarea deciziilor
la toate nivelurile, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare promovează o politică activă şi vizibilă
de integrare a perspectivei de gen. În toate politicile şi programele, înainte de a lua decizii, se face o
analiză a efectelor asupra femeilor şi, respectiv, asupra bărbaţilor. Aceste eforturi sînt orientate spre
sporirea gradului de participare a femeilor la toate nivelurile de luare a deciziilor.
Capitolul III
ESTIMAREA IMPACTULUI ŞI A COSTURILOR
(FINANCIARE ŞI NONFINANCIARE) AFERENTE
IMPLEMENTĂRII STRATEGIEI
Pentru a fi în măsură să apreciem succesul Strategiei sectoriale propuse, este necesar să descriem
starea sectorului agroalimentar după implementarea ei riguroasă şi eficientă.
60
Impactul scontat reprezintă realizarea obiectivului strategic al Strategiei, după cum urmează:
a) eficienţa procesului de producere şi procesare prin intermediul restructurării şi modernizării va
creşte;
b) valoarea sectorului agroalimentar va spori;
c) cota de piaţă, atît pe plan intern, cît şi pe cel extern se va majora;
d) accesul la noi pieţe de valoare înaltă va creşte;
e) echilibrul dintre producţia primară cu valoare redusă şi procesarea la nivel înalt va fi îmbunătăţit;
f) produsul sistemului educaţional şi de cercetare va avea conexiuni cu nevoile pieţei;
g) structura şi utilizarea resurselor de teren vor fi optimizate;
h) gestionarea resurselor de apă va fi îmbunătăţită;
i) calitatea solului şi rezistenţa la eroziune va fi ameliorată;
j) rezistenta la riscurile care afectează mediul de afaceri agroalimentare va fi îmbunătăţită;
k) activitatea economică rurală va spori;
l) infrastructura rurală va fi îmbunătăţită;
m) tendinţa de emigrare din mediul rural va fi inversată;
n) responsabilitatea pentru dezvoltarea zonei rurale va fi preluată de către locuitorii din mediul rural.
Succesul implementării Strategiei depinde în mare măsură de fondurile disponibile pentru punerea
acesteia în aplicare. Această parte prezintă cadrul bugetar, ipotezele utilizate în planificare, împreună
cu indicatorii de dezvoltare.
În timpul planificării bugetului, s-au făcut mai multe ipoteze, şi anume:
a) calculele necesităţilor investiţionale pentru implementarea Strategiei s-au bazat pe experienţa
anterioară a AIPA, prin utilizarea sumelor rezultate din cererile de subvenţii depuse la AIPA în anul
2012. Conform tuturor cererilor, necesităţile totale de investiţii s-au ridicat la 3,5 mlrd. lei, la o rată
medie a subvenţiei de 20% (sub formă de rambursare);
b) începînd cu anul 2014, suma de bază a necesarului de investiţii a fost majorată pînă la 4 mlrd. lei,
ca urmare a faptului că Strategia propune o gamă mai largă de activităţi de sprijin decît cele propuse de
AIPA în 2012 şi rata medie de rambursare a subvenţiei a crescut de la 20% la 30%;
c) în Strategie rata medie de rambursare a subvenţiei este stabilită la nivelul de 30%. În funcţie de
specificul măsurii, nivelul actual de rambursare va cuprinde intervalul de 20% - 40%. De exemplu,
investiţiile orientate spre grupurile de producători nou formate vor fi susţinute de 40% din subvenţii;
d) în perioada 2015-2020 suma totală de investiţii necesare va creşte cu 10% anual. Acesta este
rezultatul estimărilor, conform cărora propunerea unei rate mai mari de rambursare a subvenţiei (30%)
şi unei game mai largi de măsuri de cerere cu privire la investiţii va avea un efect multiplicator, care va
duce la o creştere cu cel puţin 10% anual;
e) în baza ipotezelor menţionate mai sus, valoarea totală a necesarului de investiţii a fost calculată în
felul următor:
2014: 4 000 000 000 lei (242 424 000 euro)

2015: 4 400 000 000 lei (266 666 000 euro)
2016: 4 840 000 000 lei (293 333 000 euro)
2017: 5 324 000 000 lei (322 667 000 euro)
2018: 5 856 400 000 lei (354 933 000 euro)
2019: 6 442 040 000 lei (390 426 000 euro)
61
2020: 7 086 244 000 lei (429 470 000 euro)
(1 euro = 16.5 lei)
f) experienţa unor noi state membre ale UE arată că creşterea ratei subvenţiilor cu 10 puncte
procentuale (de exemplu, de la 20% la 30%), generează o creştere a necesarului de investiţii de cel
puţin 20% - 30%. Strategia în cauză presupune o creştere de doar 10%, cauzată de capacităţile
financiare limitate ale beneficiarilor din Republica Moldova, în special ale agricultorilor şi fabricilor de
procesare mici;
g) presupunînd o medie de 30% a ratei de rambursare a subvenţiei pentru implementarea deplină a
măsurilor, sumele necesare pentru subvenţie ar trebui să fie asigurate în felul următor:
2014: 1 200 000 000 lei (72 727 000 euro)

2015: 1 320 000 000 lei (80 000 000 euro)
2016: 1 452 000 000 lei (88 000 000 euro)
2017: 1 597 200 000 lei (96 800 000 euro)
2018: 1 756 920 000 lei (106 480 000 euro)
2019: 1 932 612 000 lei (117 127 000 euro)
2020: 2 125 873 200 lei (128 840 000 euro)
(1 euro = 16.5 lei)
Referitor la obiectivul general nr. 1, se preconizează ca 80% din necesarul financiar alocat pentru
această prioritate să acopere investiţiile în modernizarea agriculturii şi industriei alimentare; 10% din
nevoile financiare să acopere domeniul educaţiei, serviciile de cercetare şi de extensiune agricolă
(începînd cu 2015, după aprobarea strategiei de reformă) şi alte 10% restante să acopere (începînd cu
2015, după formalizarea cadrului de cooperare cu sectorul financiar) facilitarea accesului la pieţele de
capital, de inputuri şi de outputuri pentru fermieri.
Referitor la obiectivul general nr. 2, se prevede ca anual să fie alocate pentru acest obiectiv 30% din
necesităţile financiare totale. De asemenea, în structura necesităţilor financiare ale acestui obiectiv,
70% din cotă să sprijine terenurile agricole şi practicile de gestionare a apei, iar cîte 15% să fie
consumate pentru i) tehnologiile de producţie ecologice şi, respectiv, ii) diminuarea riscurilor climatice.
Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă în zonele rurale (obiectivul general nr. 3) se
acordă anual o pondere de 20% din necesarul de mijloace financiare totale. În structura necesarului de
mijloace financiare ale acestui obiectiv specific, cea mai mare pondere – de 50% se planifică să susţină
creşterea oportunităţilor de angajare şi a veniturilor din mediul rural în sprijinul sectorului
agroalimentar; cota de 30% se planifică pentru a sprijini investiţiile în infrastructura fizică a aceluiaşi
sector, iar celelalte 20% vor constitui sprijinul pentru implicarea comunităţii locale în dezvoltarea
rurală.
Indicatorii de dezvoltare ar trebui să fie utilizaţi la monitorizare, pentru a evalua eficacitatea
priorităţilor şi măsurilor, precum şi pentru a oferi feedback factorilor de decizie. Avînd în vedere cele
trei priorităţi şi nouă măsuri, sînt elaborate doisprezece indicatori cu scală de măsurare, rezultate
scontate şi surse de verificare asociate. Se recomandă monitorizarea ex ante, intermediară şi ex post a
acestor indicatori în scopul verificării progreselor de dezvoltare înregistrate, precum şi pentru a ajusta
rezultatele scontate, în caz de necesitate. Indicatorii au fost elaboraţi în baza evaluării situaţiei curente
descrise în Strategie şi în baza aşteptărilor reale ce ţin de dezvoltarea sectorului. În scopul elaborării
62
indicatorilor măsurabili au fost luate în considerare atît trendurile ascendente în diferite subsectoare,
cît şi nivelele curente şi anticipate ale suportului preconizat.
Tabelele (9-12) prezintă mijloacele financiare necesare pentru implementarea Strategiei.
tabela 9
tabela 10
tabela 11
tabela 12
Capitolul IV
REZULTATELE SCONTATE ŞI INDICATORII
DE PROGRES AI STRATEGIEI
tabelul 13
Capitolul V
ETAPELE DE IMPLEMENTARE
Implementarea Strategiei se va realiza prin implicarea ministerelor, altor autorităţi publice centrale,
a organizaţiilor/instituţiilor interesate, dar şi cu participarea activă a mediului de afaceri şi a societăţii
civile. Implementarea va fi efectuată în 3 etape:
1) etapa I de implementare va cuprinde perioada 2014-2017, pentru care Ministerul Agriculturii şi
Industriei Alimentare va elabora şi va aproba un plan de acţiuni detaliat, pentru atingerea obiectivelor
specifice ale Strategiei, rezultatelor scontate, prevăzînd termenele-limită, instituţiile responsabile şi
indicatorii de progres;
2) a II-a etapă de implementare se va încadra în intervalul de timp 2018-2020, pentru care va fi
elaborat şi aprobat un plan nou de acţiuni în baza recomandărilor, precum şi a rezultatelor
implementării Strategiei în etapa I.
Capitolul VI
PROCEDURILE DE RAPORTARE ŞI MONITORIZARE
În procesul implementării Strategiei va fi realizată monitorizarea permanentă a activităţilor

prevăzute şi a rezultatelor acestora.
6.1. Monitorizarea Strategiei
Monitorizarea implementării Strategiei are drept scop:
1) evaluarea modului de implementare a Strategiei, gradului de realizare a obiectivelor şi acţiunilor
propuse, precum şi modificarea acesteia în funcţie de evoluţia factorilor interni şi externi;
2) corelarea priorităţilor şi obiectivelor Strategiei cu rezultatele implementării acesteia;
3) asigurarea transparenţei şi diseminarea informaţiilor cu privire la activităţile realizate şi rezultatele
obţinute.
Monitorizarea se va efectua în baza indicatorilor de performanţă stabiliţi în planul de acţiuni.
63
Monitorizarea implementării Strategiei se va realiza prin intermediul instrumentelor disponibile şi cu
suportul autorităţilor publice centrale implicate în punerea ei în practică.
6.2. Raportarea
Raportarea implementării Strategiei va fi realizată:
1) pe de o parte, de autorităţile publice centrale implicate în îndeplinirea acesteia, care vor prezenta
anual Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare informaţia cu privire la progresul înregistrat la
executarea indicatorilor prevăzuţi în Strategie şi,
2) pe de altă parte, de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, care va prezenta Guvernului
anual raportul de progres cu privire la implementarea Strategiei.
64

HGC409 Din 04.06.2014 SNDAR

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

HGC409 Din 04.06.2014 SNDAR

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

HGC409/2014

ID intern unic: 353310 Fişa actului juridic

HOTĂRÎRE Nr. 409

cu privire la aprobarea Strategiei naţionale

Publicat : 10.06.2014 în Monitorul Oficial Nr. 152 art Nr : 451

În scopul realizării prevederilor Programului de activitate al Guvernului „Integrarea Europeană:

PRIM-MINISTRU Iurie LEANCĂ

Nr. 409. Chişinău, 4 iunie 2014.

STRATEGIA NAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE

1.1. Agricultura în economia naţională (macroperspectivă)

Figura 1. Valoarea adăugată brută din agricultură pe ramuri economice, 2000-2011.

De asemenea, sporirea liberalizării comerţului în Republica Moldova a redus barierele la

Utilizarea terenurilor agricole în Republica Moldova favorizează creşterea producţiei vegetale,

Dezvoltarea sectorului zootehnic a fost problematică în ultimul deceniu, fiind împiedicată de

Producţia agricolă a Moldovei este în totalitate dependentă de fertilizanţi şi produsele de uz

Figura 13. Indicii preţurilor la produse şi inputuri agricole (2001 = 100)

Ponderea limitată a investiţiilor în agricultură impune o presiune suplimentară asupra

Numărul de întreprinderi şi angajaţi în sectorul

Numărul de întreprinderi Media anuală a angajaţilor (1000)

Carne 177 182 189 195 182 2.9 3 3 3.3 2.8

Sursa: Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova

Figura 19. Exporturile de conserve din fructe şi legume în anul 2011

Producerea, achiziţionarea şi prelucrarea sfeclei de zahăr, 2004-2012

Suprafaţă mii ha 33 34 42 34.6 23 19.5 26.5 25.4 31.2

Puncte tari Puncte slabe Oportunităţi Ameninţări

Sistem de învăţămînt Intensificarea

Lipsa de coordonare a Volatilitatea

1.5. Analiza mediului sectorial agroalimentar şi a resurselor naturale

Figura 20. Zonele agroecologice din Moldova.

Suprafaţa terenurilor din Republica Moldova, 2004-2011 (mii ha)

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

Teren agricol în funcţie de calitatea solului în 2012 (mii ha)

Suprafaţa, mii Ponderea în suprafaţa totală,

II. 71-80 536 21

III. 61-70 382 15

VI. 21-40 153 6

Media naţională 65 2,623 100

Sursa: Programul naţional de consolidare a terenurilor agricole.

Extinderea terenurilor arabile, reducerea suprafeţelor împădurite şi a păşunilor, sporirea eroziunii

Precipitaţii atmosferice pe zone agroecologice

Regiuni Briceni (Nord) Chişinău (Centru) Cahul (Sud)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

Puncte tari Puncte slabe Oportunităţi Ameninţări

Scăderea calităţii apei Aplicarea în masă a

Creşterea resurselor Gestionarea

1.6. Analiza aspectelor privind dezvoltarea mediului rural

Rata de ocupare şi rata şomajului în Republica Moldova

Rata de ocupare în Republica Moldova Rata şomajului în Republica Moldova

2000 2011 2000 2011

Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

Populaţia cu vîrsta între 15 ani şi peste în căutare de lucru în

2000 2011 2000 2011

Urban Rural Urban Rural Urban Rural Urban Rural

Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

Principalii indicatori de infrastructură în funcţie de localităţi

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Apa furnizată consumatorilor din mediul urban

Apa furnizată consumatorilor din mediul rural

Lungimea sistemului de canalizare din mediul

Lungimea reţelei de canalizare din mediul rural

Numărul total de apartamente urbane conectate

Numărul total de apartamente din mediul rural