Diferența dintre Consiliul European, Consiliul

Uniunii Europene și Consiliul Europei?

Consiliul European definește orientările și prioritățile politice generale ale

Uniunii Europene și oferă impulsurile necesare dezvoltării acesteia. Acesta este
compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum și din
președintele său, în prezent Herman Van Rompuy, și președintele Comisiei.
Consiliul European se întrunește cel puțin de patru ori pe an la Bruxelles, în
Belgia.
Consiliul, denumit adesea Consiliul Uniunii Europene, exercită - împreună
cu Parlamentul European - competențele legislativă și bugetară. De asemenea,
acesta asigură funcții de elaborare și coordonare a politicilor. Consiliul este
format din reprezentanți ai fiecărui stat membru la nivel ministerial, autorizați să
își angajeze guvernul.Membrii Consiliului răspund democratic în fața
parlamentelor naționale.
Consiliul Europei nu face parte din Uniunea Europeană, ci este o
organizație internațională separată, cu sediul la Strasbourg. Rolul său principal
este consolidarea democrației, a drepturilor omului și a statului de drept în toate
țările membre. Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene sunt toate
membre ale Consiliului Europei, dar Consiliul Europei, cu cele 47 de state
membre, are o componență mult mai largă.
 Tratatul de la Maastricht.

Tratatul privind Uniunea Europeană (numit și Tratatul de la Maastricht) a

fost semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992 în localitatea olandeză
Maastricht, reprezentând până atunci cea mai profundă schimbare a tratatelor de
la înființarea Comunității Europene. Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene.
După negocierile din decembrie 1991 de la Maastricht tratatul a fost semnat
deja la 7 februarie 1992. Din cauza unor probleme apărute în procesul de
ratificare (în Danemarca a fost nevoie de un al II-lea referendum, în Germania s-
a înaintat o excepție de neconstituționalitate împotriva acordului parlamentar dat
tratatului) Tratatul UE a intrat în vigoare de-abia la 1 noiembrie 1993. Tratatul
UE este considerat ca o “nouă treaptă pe calea înfăptuirii unei uniuni tot mai
strânse a popoarelor Europei”.
Pe lângă o serie de modificări aduse Tratatului CE și a Tratatului
EURATOM acest document este și actul constitutiv al Uniunii Europene. Acesta
a fost un prim pas pe calea adoptării unei Constituții definitive a UE, care
ulterior va înlocui toate tratatele europene.
Uniunea Europeană astfel constituită nu înlocuiește însă vechile Comunități
Europene, ci le reunește sub un numitor comun, acela al unei noi “politici și
forme de colaborare”. Împreună cu celelalte elemente Comunitățile Europene
alcătuiesc cei trei piloni ai Uniunii Europene:
 Comunitățile Europene
 Colaborarea în politica externă și de securitate (PESC),
 Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală (CPJMP).
Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice și
Monetare în trei etape. Conform tratatului moneda unică europeană urmează să
fie introdusă cel mai devreme la 1 ianuarie 1997 și cel mai târziu la 1 ianuarie
1999. Pentru ca o țară să participe la Uniunea monetară trebuie să îndeplinească
anumite criterii economice (criteriile de convergență), prin care trebuie asigurată
stabilitatea monezii unice. Criteriile de convergență sunt următoarele: politica
financiară, nivelul prețurilor, al dobânzilor și al cursului de schimb. În timp ce
criteriul de politică financiară (deficit bugetar < 3% și gradul de îndatorare <
60% din PIB) este un criteriu permanent, celelalte două au fost valabile numai
pentru anul de referință 1997.
Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mișcare un automatism, conform
căruia țările care îndeplinesc criteriile de convergență în urma constatărilor
făcute de Consiliul de Miniștri pot participa și la uniunea monetară. Numai
Marea Britanie și Danemarca și-au rezervat dreptul de a decide singure dacă vor
introduce moneda unică europeană.

Tratatul de fuziune.

Tratatul de la Bruxelles sau Tratatul de fuziune, semnat la 8 aprilie 1965,

a intrat în vigoare la 1 iulie 1967. Cunoscut și sub numele de „Tratatul instituind
un Consiliu unic și o Comisie unică aComunităților Europene”, tratatul de la
Bruxelles a avut drept obiectiv înființarea unor structuri unice pentru cele 3
Comunități Europene: Consiliul de miniștri (organ de decizie) și Comisia
Europeană (organ executiv).
S-a produs atat pentru CEE (Comunitatea Economica Europeana) cat si
pentru CEE (Comunitatea Europeana a Energiei Atomice) schema institutionala
a CECO (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului), dar cu unele
diferente determinate de specificul fiecarei Comunitati. Era evident ca sarcinile
noilor Comunitati erau mult mai complexe. De la o Piata Comuna restransa la
doua materii de baza, produse in conditii oarecum comparabile de catre industrii
importante, se urmarea o piata comuna larga, o apropiere progresiva a politicilor
economice a statelor membre, o dezvoltare si o expansiune continua si
echilibrata pe intregul ansamblu al Comunitatilor, o stabilitate si o ridicare
continua a nivelului de trai. Definirea directiilor prevazute pentru o perioada
care nu mai era limitata spre diferenta de cea inscrisa in Tratatul CECO a cerut
si modificarea corespunzatoare in arhitectura institutionala.
Doua au fost etapele care au marcat aceste modificari. Prima etapa, cea
din 25 martie 1957, cand, odata cu semnarea tratatelor CEE si CEEA, a fost
semnata si Conventia referitoare la unele institutii comune ale Comunitatilor si
astfel:
- Adunarea Comuna a CECO s-a unificat cu celelalte Adunari ale CEE si
CEEA intr-o Adunare unica, sub numele de Adunarea Parlamentara
Europeana;
- Curtea de Justitie a CECO s-a unificat cu cele doua Curti ale CEE si
CEEA intr-o Curte de Justitie unica;
- Cele trei Consilii de Ministri si cele doua Comisii CEE si CEEA au
continuat sa coexiste;
- Inalta Autoritate si-a continuat existenta;
- In acelasi timp, pentru CEE si CEEA a devenit comun si un organ (nu
institutie) - Comitetul Economic si Social.
Cea de a doua etapa a avut loc la 8 aprilie 1965 cand s-a semnat la
Bruxelles Tratatul de Fuziune - intrat in vigoare la I iulie 1967 - prin care s-au
instituit un Consiliu unic si o Comisie unica pentru toate cele trei Comunitati
Europene. In acest fel, Inalta Autoritate a Tratatului CECO, Comisia prevazuta
in Tratatul CEE si Comisia prevazuta in Tratatul CEEA au incetat sa mai
functioneze paralel si au fuzionat intr-o Comisie unica. La fel s-a intamplat si cu
cele trei Consilii, toate fuzionand intr-un Consiliu unic.
 27.02.2014 LIBER IN EUROPA. Parlamentul European A VOTAT
liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni

Inca un pas spre asigurarea calatoriilor fara restrictii in spatiul Shenghen.

Parlamentul European a votat astazi anularea vizelor pentru moldoveni. Totusi,
pana la punerea in aplicare a deciziei mai sunt cel putin 2 luni. Calatoria fara
vize nu va da expres moldovenilor si dreptul de a munci in Europa.
Cu 440 voturi pro, 60 voturi impotriva si 10 abtineri, Parlamentul European a
anulat astazi regimul de vize pentru moldoveni. Astfel, ne vom putea afla in
spatiul Schengen cel mult 90 de zile in decursul a 180 de zile.

Dupa votul de astazi, regulamentul de calatorie urmeaza sa fie aprobat de

Consiliul European. Asta ar urma sa se intample cel tarziu in luna aprilie, dupa
verificarea textelor in toate limbile, iar din iunie masura ar putea fi pusa in
aplicare. De calatorii fara vize in spatiul Shenghen vor putea beneficia doar
moldovenii care detin pasapoarte biometrice.
E
ISO 9000
Organizația Internațională de Standardizare, cu numele scurt ISO care
vine din limba greacă, unde, isos, înseamnă „egal”; în engleză: International
Organization for Standardization, este o confederație internațională de stabilirea
normelor în toate domeniile cu excepția electricității și a electronicii, care sunt
reprezentate de IEC (în engleză International Electrotechnical Commission).

Organism/standard international de certificare a sistemului calitatii,

recunoscut in inreaga lume, cu aplicabilitate din 1987 (echivalent cu vechea
versiune a standardului BS 5750) si care a fost revizuit in 1994 veritabil etalon
de masurare a calitatii, fondat pe principiul recunoasterii oficiale de catre un
organism tert, independent, a indeplinirii cerintelor prevazute.
Familia ISO include seria ISO 9000, standardele ISO 10000 si ISO 8402.
Din 1995 dateaza ISO 14001, care garanteaza faptul ca intreprinderea
gestioneaza cu maiestrie resursele de mediu. Seria ISO 9000 cuprinde normele
ISO 9001 (proiectare, dezvoltare, fabricatie, inspectie, testari, montaj si service),
ISO 9002 (identic cu 9001, mai putin proiectarea, care nu este inclusa), ISO
9003 si ISO 9004 (asigurarea managementului calitatii).

In Romania, seria ISO 9000 a fost adoptata in1991 sub denumirea SR EN

ISO 9000 (simbolizarea arata faptul ca standardul romanesc este identic cu
norma europeana si standardul international) aceasta evolueaza pe masura
adoptarii acestor norme de Institutul Roman pentru Standardizare - IRS si
Societatea Romana pentru Asigurarea Calitatii - SRAC.Popularizarea de catre o
organizatie a certificatului ISO 9000 se poate face pe scara larga, insa acesta nu
poate fi transferat nemijlocit produselor si serviciilor firmei prin mesajele
publicitare, intrucat norma vizeaza calitatea activitatii organizatiei si nu a
produsului.
 Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost fondă în
1951, de Franța, Germania de Vest,Italia,Belgia, Luxemburg și Olanda pentru a
partaja resursele de oțel și cărbune ale statelor membre, prevenind astfel un nou
război european. A reprezentat aplicarea unul plan dezvoltat de economistul
francez Jean Monnet, făcut public de ministru de externe francezRobert
Schuman. A fost promovat intens de Statele Unite.

CECO a devenit fundația pentru Comunitatea Economică

Europeană (redenumită ulterior Comunitatea Europeană și în final Uniunea
Europeană prin Tratatul de la Maastricht) .

Tratatul de la Paris a intrat în vigoare la 23 iulie 1952, și spre deosebire de

Tratatul de instituire a Comunității Europene, a avut o durată limitată la 50 de
ani. În consecință, CECO a încetat să existe la 23 iulie 2002, iar
responsabilitățile și bunurile sale au fost preluate de CE.

Spre deosebire de cealaltă organizație europeană creată în 1949 după

model interguvernamental (Consiliul Europei), CECO a fost creată ca
organizație supranațională.
Ca prim-ministru și ministru de externe, Schuman, a contribuit la
transformarea politica franceză departe de politică gaullista de ocupație
permanentă sau de control a unor părți din teritoriul german, cum ar fi Ruhr sau
Saar. În ciuda ultra-naționalistilor de opoziție, gaullisti și comunisti, Adunarea
franceza a votat o serie de rezoluții în favoarea noii sale politici de integrare a
Germaniei într-o comunitate. Autoritatea Internațională pentru Ruhr s-a
schimbat în consecință. Principiile directoare ale lui Schuman au fost morale,
bazate pe egalitatea statelor (democrație internaționala)nu puterea politicii de
dominatie.
 Declarația lui Schuman care a creat CECO are diferite scopuri :

S-ar marca nașterea unei Europe unite

S-ar face imposibila ideea de razboi intre statele membre
S-ar încuraja pacea în lume
S-ar transforma Europa cu « pas cu pas » proces , ducând la unificarea Europei
democratice, incluzând atât Europa de Est și Europa de Vest, despartite de
Cortina de Fier.
S-ar crea prima instituie supranationala
prima agentie din lume anti-cartel
S-ar crea o piață unică pe întreg teritoriul Comunității
Acest lucru, incepand cu sectorului cărbunelui și al oțelului, ar revitaliza
întreaga economie europeană prin procese de comunitate similare.
Aceasta ar îmbunătăți economia mondială și țările în curs de dezvoltare, cum ar
fi Africa.
 Comitetul Regiunilor.

Comitetul Regiunilor este un organism consultativ care reprezintă autorităţile

locale şi regionale din Uniunea Europeană. Rolul Comitetului Regiunilor este de
a face cunoscute punctele de vedere locale şi regionale cu privire la legislaţia
UE. În acest sens, Comitetul emite rapoarte („avize”) pe marginea propunerilor
Comisiei. Comisia, Consiliul şi Parlamentul trebuie să consulte Comitetul
Regiunilor înainte de luarea unor decizii în domenii care privesc administraţia
locală şi regională (de ex. ocuparea forţei de muncă, mediul, educaţia, sănătatea
publică). Comitetul Regiunilor este format în prezent din 353 de membri (şi tot
atâţia membri supleanţi), provenind din toate cele 28 de state membre.
Membrii şi membrii supleanţi sunt numiţi de către Consiliu, la propunerea ţărilor
din care provin, pentru un mandat de 5 ani. Fiecare ţară are libertatea de a-şi
stabili propriile criterii de desemnare a membrilor, însă delegaţiile trebuie să
reflecte o repartiţie echilibrată din punct de vedere politic, geografic şi
regional/local.

Membrii Comitetului sunt membri aleşi sau factori de decizie în cadrul

autorităţilor locale sau regionale din zona de provenienţă. Comitetul Regiunilor
se întruneşte de 5 ori pe an în sesiune plenară pentru a defini liniile politice
generale şi pentru a adopta avize. Există 6 „comisii” care se ocupă de diferite
domenii politice şi pregătesc avizele care urmează a fi dezbătute în sesiunile
plenare:

 Coeziune teritorială
 Politică economică şi socială
 Educaţie, tineret şi cultură
 Mediu, schimbări climatice şi energie
 Cetăţenie, guvernanţă, afaceri instituţionale şi externe
 Resurse naturale
 Ombudsmanul European

Ombudsmanul European investighează plângerile formulate împotriva

instituțiilor, organismelor, birourilor și agențiilor UE. Ombudsmanul European
prelucrează plângerile primite de la cetățeni, întreprinderi și organizații din UE
care semnalează cazuri de administrare defectuoasă din partea instituțiilor,
organismelor, birourilor sau agențiilor UE - încălcarea legislației, nerespectarea
principiilor bunei administrări, încălcarea drepturilor omului. Iată câteva
exemple:

 practici inechitabile
 discriminare
 abuz de putere
 lipsa informațiilor sau refuzul de a furniza informații
 întârzieri nejustificate
 proceduri incorecte.

Biroul Ombudsmanului începe investigațiile după primirea unei plângeri sau

din proprie inițiativă. Fiind un organism independent, acesta nu acceptă nicio
intervenție din partea guvernelor sau a altor entități. O dată pe an, îi prezintă
Parlamentului European un raport de activitate. Alegerea Ombudsmanului
European este una dintre principalele sarcini care îi revine fiecărei noi legislaturi
a Parlamentului European. Următoarele alegeri europene vor avea loc în mai
2014. Prin urmare, noul Ombudsman va fi ales în cea de-a doua parte a anului
viitor. Emily O'Reilly este Ombudsmanul European începând din iulie 2013.
Dacă sunteți nemulțumit de activitatea desfășurată de o instituție, un organism,
un birou sau o agenție a UE, trebuie, mai întâi, să-i dați posibilitatea de a
remedia situația. Dacă această abordare nu dă rezultate, puteți trimite o plângere
Ombudsmanului European. Este necesar să depuneți plângerea la Ombudsman
în termen de doi ani de la data la care ați constatat situația de administrare
defectuoasă. Trebuie să specificați cine sunteți, care este instituția sau
organismul împotriva căruia faceți plângerea și care este problema
dumneavoastră. Puteți cere ca plângerea să rămână confidențială.

Ombudsmanul nu poate investiga:

 plângeri formulate împotriva autorităților naționale, regionale sau locale

din statele membre (departamente guvernamentale, agenții de stat, consilii
locale), chiar dacă plângerile vizează aspecte europene
 activitățile tribunalelor sau ale organismelor de tip ombudsman existente
la nivel național. Ombudsmanul European nu primește cereri de apel la
deciziile luate de aceste entități
 plângeri formulate împotriva întreprinderilor sau persoanelor fizice.

Fondul european de investiţii

Fondul european de investiţii (FEI) a fost creat în 1994 pentru a susţine

întreprinderile mici. Acţionarul său majoritar este Banca Europeană de Investiţii,
alături de care formează „Grupul BEI’’.
FEI oferă capital de risc pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), în
special pentru societăţile recent înfiinţate şi pentru cele cu orientare tehnologică.
De asemenea, furnizează garanţii instituţiilor financiare (de exemplu băncilor)
pentru a acoperi împrumuturile acordate IMM-urilor.
FEI nu este o instituţie creditoare: nu acordă credite sau subvenţii şi nici nu
investeşte direct în vreo societate. În schimb, acţionează prin bănci şi alţi
intermediari financiari, folosind fie propriile fonduri, fie pe cele care îi sunt
încredinţate de BEI sau de Uniunea Europeană. Fondul este activ în statele
membre ale Uniunii Europene, în Turcia şi în trei state AELS (Islanda,
Liechtenstein şi Norvegia).
 Simbolurile UE
Uniunii Europene îi sunt asociate mai multe simboluri, cel mai cunoscut
dintre acestea fiind cercul de stele galbene pe fond albastru.
Pe acest site sunt prezentate şi alte simboluri europene, printre care imnul şi
mottoul european.

Drapelul european Cele 12 stele dispuse în cerc simbolizează idealurile de

unitate, solidaritate şi armonie între popoarele Europei.

Imnul european Melodia aleasă ca simbol al Uniunii este un extras din

Simfonia a IX-a compusă în 1823 de Ludwig van Beethoven.

Ziua Europei Ideile care au dus la crearea Uniunii Europene au fost

prezentate pentru prima dată la 9 mai 1950 de ministrul francez al Afacerilor
Externe, Robert Schuman. De aceea, ziua de 9 mai a rămas o dată de referinţă în
istoria UE.

Mottoul UE

„Unitate în diversitate” este deviza Uniunii Europene. Aceasta arată că

europenii s-au unit pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând totodată
să-şi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale
continentului nostru.

o.ch) - este o organizaĠie internaĠională care –

începând din anul 1947 – elaborează standarde

tehnice voluntare aplicate în aproape toate sectoarele

industriale, tehnologice úi de afac “generice” - , marea majoritate a

Ss Reforma MacSharry

Reforma MacSharry - adoptată în 1992 și puse în aplicare în 1993-1996

pachet de modificări la politica agricolă comună a Uniunii Europene , elaborat
de irlandezul comisarul pentru agricultură Ray MacSharry, scopul reformei a
fost de a schimba orientarea politicii agricole, ceea ce a dus la cresterea
productiei de surplus , veniturile agricole stagnante în ciuda creșterii
cheltuielilor, scăderea numărului ocupate în agricultură și de a crește costul de
bugetul alocat agriculturii, presupune trecerea de la sprijinire a prețurilor de
piață la venituri directe.

În proiectarea reformei avute în vedere:

 repartizate pe trei ani, cu o reducere de 29% din prețul de intervenție de

cereale și 15% carne de vită prețurile în raport cu nivelul prețurilor mondiale;
 introducerea de compensații directe pentru agricultori ca urmare a reducerii
prețului de intervenție pentru a asigura despăgubiri pentru orice pierdere a
veniturilor agricole;
 introducerea principiului de subvenții dependență primite de fermierii din
circuitul agricol (15% din terenurile cultivate), iar numărul de animale pe
unitate de suprafață furajeră;
 implementarea unor mecanisme care să încurajeze agricultorii să pensionare
anticipată și de pensionare anticipată demisia din activități agricole, și de a
stabili exploatațiilor agricole și forestiere agro ca forme alternative de
activități agricole care sunt benefice pentru mediul înconjurător.

Reducerea planificată a prețurilor nu a condus, cu toate acestea, pentru a

reduce costurile de producție agricolă. Un alt punct slab al reformelor
MacSharry fost domeniului său de aplicare, deoarece nu acoperă toate produsele
agricole.
 Politica în domeniul concurenței în
Uniunea Europeană.

Împreună cu autorităţile naţionale competente, Comisia aplică normele

comunitare în materie de concurenţă (articolele 101-109 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene - TFUE) pentru a sprijini dezvoltarea pieţelor
europene, asigurându-se că întreprinderile concurează loial, în condiţii egale.
De aceste acţiuni beneficiază consumatorii, întreprinderile şi, în general,
economia europeană. În cadrul Comisiei, competenţele executive în domeniu îi
revin în principal Direcţiei Generale (DG) Concurenţă.
Domeniul său de acţiune este strict definit: DG Concurenţă nu poate
interveni decât dacă deţine dovezi ale încălcării normelor în materie de
concurenţă iar deciziile sale pot fi contestate în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene. DG Concurenţă se deosebeşte de majoritatea celorlalte direcţii
generale prin aceea că activitatea sa este axată nu atât pe elaborarea de propuneri
legislative, cât mai ales pe luarea de măsuri împotriva companiilor sau statelor
membre, atunci când consideră că acestea încalcă normele. Acţiunile sale pot
viza diferite tipuri de activităţi anticoncurenţiale, dacă acestea afectează
comerţul transfrontalier.

Acordurile anticoncurenţiale şi abuzul de poziţie dominantă.

Articolul 101 din TFUE interzice acordurile anticoncurenţiale între

întreprinderi (carteluri, înţelegeri de împărţire a pieţelor etc.). Cartelurile apar
deseori în urma depunerii unei cereri de clemenţă de către o companie care îşi
asumă responsabilitatea unei greşeli pentru a obţine tratament preferenţial.
Articolul 102 interzice comportamentul abuziv al companiilor aflate într-o
poziţie dominantă pe piaţă – de exemplu, dacă îi obligă pe consumatori să
cumpere un pachet de produse care ar putea fi comercializate individual sau
dacă elimină concurenţa prin încheierea unor acorduri de exclusivitate. Dacă o
firmă are o cotă de piaţă mai mică de 40%, şansele de a ajunge într-o poziţie
dominantă sunt foarte reduse. Articolele 101 şi 102 sunt aplicate şi de către
autorităţile naţionale în materie de concurenţă, în special în cazurile cu caracter
naţional.

Controlul concentrărilor
Regulamentul privind controlul concentrărilor economice interzice fuziunile
sau achiziţiile care pot conduce la limitarea semnificativă a concurenţei.
Majoritatea tranzacţiilor transfrontaliere trebuie notificate Comisiei înainte de a
fi realizate. Comisia poate opri tranzacţia ori de câte ori consideră că aceasta ar
distorsiona concurenţa, cu excepţia cazului în care firma în cauză propune soluţii
de remediere a problemei concurenţiale.

Controlul ajutoarelor de stat

Este interzisă acordarea ajutoarelor de stat sau orice intervenţie a statului de
natură să distorsioneze concurenţa. Sunt protejate astfel piaţa internă şi
interesele contribuabililor, iar companiile pot concura de pe picior de egalitate.
Dacă sunt menţinute la valori minime şi sunt acordate beneficiarilor
corespunzători, ajutoarele pot fi utile – de exemplu, pentru a ameliora condiţiile
de mediu sau pentru a sprijini consolidarea sectorului IMM-urilor. Unele forme
de ajutor sunt însă deosebit de periculoase.
Este în special cazul ajutorului de operare, prin care guvernul oferă numerar
unei firme pentru a finanţa operaţiunile de zi cu zi ale acesteia. Un astfel de
ajutor nu stimulează noi investiţii şi modele de afaceri, fiind de fapt ineficient şi
dezavantajând concurenţa. Desigur, există prevederi speciale pentru măsurile de
salvare şi restructurare a sectoarelor sau întreprinderilor aflate în dificultate -
măsuri deosebit de importante în climatul economic actual. Ajutorul pentru
salvare, care ia deseori forma ajutorului de operare, poate fi acordat pe perioade
scurte: la expirarea termenului de 6 luni, firma trebuie fie să-l ramburseze, fie să
prezinte un plan de restructurare şi restabilire a viabilităţii. Ajutorul pentru
restructurare trebuie să fie însoţit de măsuri de limitare a distorsionării
concurenţei şi de protecţie a pieţei interne.

Monitorizarea pieţelor liberalizate

Până nu demult, unele servicii în sectoare precum telecomunicaţiile,

transportul şi energia, erau dominate de monopoluri naţionale. Liberalizarea
acestor pieţe le oferă consumatorilor o gamă mai largă de opţiuni şi favorizează
scăderea preţurilor şi furnizarea de noi servicii (de exemplu, în sectorul
transporturilor aeriene şi al serviciilor de telefonie fixă).
Serviciile publice joacă un rol esenţial în cadrul modelului social european.
Deşi piaţa internă şi normele în materie de concurenţă pot determina ieftinirea şi
ameliorarea acestor servicii, proiectarea şi funcţionarea lor depind, aproape în
totalitate, de statele membre.
 Instituţiile UE şi politica în domeniul concurenţei

Parlamentul European
Parlamentul European este singura instituţie a UE ai cărei membri sunt aleşi
direct de cetăţenii europeni. Cei 736 de membri ai Parlamentului European
(MPE) sunt aleşi pentru o perioadă de cinci ani. Aceştia îşi desfăşoară activitatea
în baza apartenenţei lor politice şi nu în funcţie de statul membru din care
provin. În multe domenii de acţiune - aproximativ trei sferturi din politicile UE -
Parlamentul şi Consiliul UE adoptă împreună deciziile privind noua legislaţie
prin „procedura de codecizie”. Politica în domeniul concurenţei nu face obiectul
procedurii de codecizie. Comisii parlamentare în domeniul concurenţei - există 2
comisii care se ocupă în mod special de probleme legate de politica în
domeniul concurenţei şi privind protecţia consumatorului:
ECON - politica economică şi monetară a UE, normele în domeniul
concurenţei şi ajutorul de stat acordat întreprinderilor
IMCO - identificare şi eliminarea obstacolelor din calea funcţionării pieţei
unice şi promovarea şi protejarea intereselor economice ale consumatorilor.
Consiliul European
Consiliul European defineşte orientările şi priorităţile politice generale ale
Uniunii Europene şi oferă impulsul necesar dezvoltării acesteia. Împreună cu
Parlamentul European, Consiliul European joacă un rol important în numirea
comisarului pentru concurenţă, desemnat de guvernele naţionale şi de
preşedintele Comisiei

Consiliul UE

Împreună cu Parlamentul European, Consiliul UE adoptă normele europene

privind concurenţa şi protecţia consumatorului. Consiliul este alcătuit din
miniştrii statelor membre, care se reunesc în formaţiuni diferite, în funcţie de
subiectele dezbătute. De exemplu, pentru problemele legate de concurenţă,
miniştrii statelor membre se reunesc în cadrul „Consiliului Competitivitate”.

Comisia Europeană
Comisia Europeană asigură buna aplicare a normelor UE în domeniul
concurenţei. Rolul acestei instituţii este, în principal, monitorizarea şi, unde este
cazul, blocarea: acordurilor anticoncurenţiale (în special a cartelurilor);
abuzurilor de poziţie dominantă; fuziunilor şi achiziţiilor; ajutoarelor de stat.
Pentru a garanta punerea în aplicare a legislaţiei în domeniul concurenţei,
Comisia dispune de o serie de prerogative, cum ar fi dreptul de a iniţia o
investigaţie privind un anumit sector al economiei, de a desfăşura audieri şi de a
acorda exceptări. De asemenea, guvernele statelor membre au datoria de a
informa în prealabil Comisia în legătură cu eventualele măsuri de sprijin pe care
intenţionează să le ia în favoarea anumitor întreprinderi (ajutor de stat). Cu toate
acestea, începând din anul 2004, în cadrul procesului de „modernizare”, o parte
din aceste prerogative legate de aplicarea legislaţiei în domeniul concurenţei
revin în prezent statelor membre. Acest regulament prevede faptul că
autorităţilor naţionale şi instanţelor judecătoreşti naţionale pot aplica articolele
101 (fostul articol 81 din Tratatul CE) şi 102 (fostul articol 82 din Tratatul CE)
din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Pentru punerea în aplicare a
tuturor aspectelor politicii din domeniul concurenţei, Comisia ţine cont de
interesul consumatorilor.
Curtea Europeană de Justiţie
Curtea de Justiţie este principalul organ judiciar european şi asigură
interpretarea şi aplicare uniformă a legislaţiei în domeniul concurenţei pe tot
teritoriul UE. De-a lungul anilor, Curtea a luat multe hotărâri care au avut efecte
semnificative asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor europeni şi care au contribuit
la stabilirea unei concurenţe eficiente pe pieţele UE, ceea ce a asigurat o ofertă
mai variată şi preţuri mai mici. În prezent, cauzele în materie de concurenţă sunt
instrumentate de Tribunal (anterior „Tribunalul de Primă Instanţă”), iar apelurile
sunt introduse la Curtea de Justiţie.
Tribunalele naţionale pot (şi uneori trebuie) să trimită unele dosare la
Curtea de Justiţie pentru a stabili modul în care trebuie interpretate normele în
materie de concurenţă în anumite cazuri concrete.
Banca Centrală Europeană
Banca Centrală Europeană este banca centrală pentru monda euro.
Principala sa sarcină este de a menţine puterea de cumpărare a monedei euro şi,
astfel, de a asigura stabilitatea preţurilor în zona euro ( 16 ţări din UE care au
adoptat moneda euro începând din 1999). Banca Centrală Europeană este
consultată periodic cu privire la diverse aspecte legate de concurenţă în sectorul
financiar.

Curtea de Conturi
Misiunea Curţii de Conturi este de a verifica colectarea şi utilizarea
fondurilor UE, apărând interesele financiare ale cetăţenilor Uniunii. Curtea de
Conturi poate verifica amenzile impuse companiilor care se fac răspunzătoare de
comportamente anticoncurenţiale, în cazuri semnalate de Comisie. Banii
provenind din amenzi se întorc la bugetul UE.

Comitetul Economic şi Social European

Este un organ consultativ al UE, în cadrul căruia sunt reprezentate sindicatele,
asociaţiile patronale şi alte grupări ale societăţii civile. În cadrul Comitetului,
secţiunea „Piaţă unică, producţie şi consum” se ocup în mod special de politica
în domeniul concurenţei şi de protecţia consumatorilor.
 Tratatul de la Nisa
Tratatul de la Nisa este un Tratat care modifică Tratatul privind Uniunea
Europeană, tratatele de instituire a Comunităților Europene precum și anumite
acte conexe. A fost semnat de șefii de stat și de guvern ai statelor
membre UE la 26 februarie 2001, în cadrul Consiliului European de
la Nisa (Franța) și a intrat în vigoare după încheierea procesului de ratificare:
1 februarie 2003.
Cele mai importante modificări:

 Deciziile se iau prin întrunirea majorității calificate (se renunță

la unanimitate)
 Se introduce majoritatea dublă, care cere, pe lângă majoritatea calificată,
majoritatea statelor membre (pe principiul că fiecare stat ar avea un vot).
Această formulă trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2005, însă data a fost
modificată prin Tratatul de aderare 2003 pentru 1 noiembrie 2004.

Compoziția și funcționarea organelor europene a fost modificată foarte puțin

din anii 1950, deși numărul de state membre a crescut de la 6 la început până la
15 și Uniunea Europeană are astăzi mai multe atribuții decât la începuturile
integrării europene. O extindere a Uniunii Europene cu până la 12 state fără
adaptarea instituțiilor acesteia ar fi trimis Uniunea în colaps. Într-o uniune de 27,
cu regulile de până atunci, Comisia Europeană ar fi avut 33 de membri, numărul
membrilor Parlamentului European ar fi depășit cifra de 800, iar procesul de
luare a deciziilor ar fi fost astfel puternic încetinit.

După încheierea procesului de ratificare pentru noua constituție europeană,

aceasta din urmă va înlocui Tratatul de la Nissa. Procesul de ratificare a fost însă
blocat din cauza rezultatelor negative ale referendumurilor din Franța și Olanda.
 Tratatul de la Amsterdam
Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de șefii de stat și de guvern
ai Uniunii Europene (UE) la 16-17 iulie 1997 și semnat la 2 octombrie 1997. A
intrat în vigoare la 1 mai1999. Tratatul de la Amsterdam a amendat Tratatul de
la Maastricht, fără însă a-l înlocui. Scopul lui inițial a fost de a asigura
capacitatea de acțiune a UE și după extinderea spre est. Reformarea profundă a
UE a eșuat însă, făcând necesare alte măsuri (vezi Tratatul de la
Nisa și Constituția Europeană). Prin Tratatul de la Amsterdam dreptul
parlamentului de participare la luarea deciziilor a fost extins în toate domeniile
în care Consiliul de Miniștri hotărăște cu o majoritate calificată. Excepție face
de la această regulă politica agrară – domeniul cel mai costisitor al UE.

Drepturile Parlamentului European au fost extinse și în procesul de

desemnare a membrilor Comisiei Europene: Parlamentul nu numai că trebuie să
fie de acord cu numirea membrilor acesteia, ci și cu numirea președintelui
comisiei. Au mai rămas totuși anumite deficite din punct de vedere democratic,
fiindcă parlamentul – singurul organ la UE ales direct de populație – nu are încă
nici un drept inițiativ în elaborarea proiectelor de lege. Acest drept îl are în
continuare numai Comisia Europeană. În plus, comisia răspunde și de aplicarea
legislației europene, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului separației
puterii legislative de cea executivă. Acest lucru se va schimba însă odată cu
intrarea în vigoare a Constituției Europei. Prin Tratatul de la Amsterdam a fost
instituit așanumitul “Spațiu de libertate, securitate și justiție”. În acest context au
fost extinse drepturile Oficiului European de Poliție(EUROPOL) și a fost
integrat în actele comunitare Tratatul de la Schengen. Marea Britanie și Irlanda
și-au rezervat totuși dreptul de a nu adera la Acest tratat. Statele membre au
convenit și asupra unei colaborări mai strânse în domeniul vizelor, azilului și
imigrării.