Sunteți pe pagina 1din 153

POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ

DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ

Prof. univ. dr. Sergiu Adrian VASILE

- Bucureşti -
2017
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

CUPRINS

Abrevieri şi acronime .................................................................................................................................. 6


CAPITOLUL I: PROIECŢIA SECURITĂŢII NAŢIONALE ÎN PLAN EUROPEAN
– DE LA STRATEGIE LA PLANURI DE ACȚIUNE ...................................................... 8
Secţiunea 1: Sintagma de securitate în plan naţional, european şi internaţional ...................................... 8
1.1. Evoluţii şi teorii în domeniul securităţii .......................................................................................... 10
1.2. Definirea securităţii în accepţiunea organizaţiilor internaţionale cu vocaţie politico-militară ......... 12
1.2.1. Securitatea intermestică în cadrul Uniunii Europene .............................................................. 12
1.2.2. Organizaţia Naţiunilor Unite şi securitatea preventivă ........................................................... 13
1.2.3. Apărarea colectivă în viziunea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord......................... 14
1.2.4. Securitatea comprehensivă a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa........... 15
1.3. Principalele curente de opinie în domeniul securităţii ....................................................................... 16
1.4. . Clasificarea şi analiza principalelor modele de securitate ............................................................... 18
1.5. Securitatea naţională şi proiectarea sa în mediul actual de securitate ............................................... 20
1.6. Instituţii implicate în asigurarea securităţii naţionale ........................................................................ 21
1.7. Perspective legislative de reglementare a securităţii naţionale.......................................................... 22
Secţiunea 2: Definirea şi exemplificarea conceptului de strategie ............................................................ 23
2.1. Curente de opinie în definirea sintagmei de strategie ....................................................................... 24
2.2. Definirea conceptului de strategie de securitate ............................................................................... 25
2.3. Modele de strategii de securitate ale diferitelor state ........................................................................ 27
2.3.1. Strategia de securitate naţională a Statelor Unite ale Americii ............................................. 27
2.3.2. O strategie pentru stat şi cetăţeni în concepţia Federaţiei Ruse............................................. 28
2.3.3. Strategia Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ............................................... 29
2.3.4. Securitate bazată pe reţea – fundament al securităţii Germaniei ............................................ 30
2.3.5. Schimbarea ca necesitate a realizării securităţii în concepţia Franţei.................................... 31
2.3.6. Pacea şi dezvoltarea – dimensiuni principale ale strategiei Chinei ........................................ 32
2.3.7. Multidimensionalitatea securităţii în concepţia Japoniei ........................................................ 33
2.4. Perspective ale evoluţiei conceptului de strategie de securitate ....................................................... 34
Secţiunea 3: Gestionarea integrată a frontierelor – componentă a securităţii naţionale ......................... 35
3.1. Interpretarea dimensiunii juridice a noţiunii de frontieră de stat ...................................................... 36
3.2. Fenomenul regionalizării şi asigurarea identităţii ariilor frontaliere ............................................... 37
3.3. Abordarea unei noi viziuni europene asupra regiunilor transfrontaliere.......................................... 38
3.4. Diferenţierea noţiunilor de zonă frontalieră şi zonă de frontieră ..................................................... 40
3.5. Reglementarea tipurilor de frontiere naţionale existente ................................................................... 41
3.5.1. Frontiera internă şi libera circulaţie a persoanelor ................................................................ 42
3.5.2. Frontiera externă şi particularităţi ale acesteia ...................................................................... 42
3.6. Promovarea la nivel european a unui model de Gestionare Integrată a Frontierelor ...................... 43
3.6.1. Gestionarea strategică în vederea realizării obiectivelor propuse .......................................... 43
3.6.2. Gestionarea operaţională a activităţilor frontaliere comune .................................................. 44
3.7. Necesitatea securizării frontierelor în noua geopolitică de integrare europeană ............................... 44
Secţiunea 4: Contextul naţional şi european general de securizare a frontierelor ................................. 45
4.1. Identificarea şi definirea principalilor termeni utilizaţi ..................................................................... 45
4.2. Principalele riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale ...................................................... 47
4.3. Securitatea naţională – vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi existente ............................................... 48
4.4. Prefigurarea noilor riscuri şi ameninţări în arealul strategic european .............................................. 49
4.4.1. Emergenţa teritorială şi ideologică a terorismului internaţional ............................................ 49
4.4.2. Existenţa şi proliferarea armelor de distrugere în masă.......................................................... 49
4.4.3. Aprofundarea conflictelor regionale şi eşecul anumitor structuri statale............................... 49
4.4.4. Emanciparea şi extinderea criminalităţii transnaţionale organizate....................................... 49
4.5. Reperele transatlantice în structurarea strategiilor de securizare a frontierelor europene................. 50
4.6. Influenţele actualei crize economice asupra dimensiunii frontaliere a securităţii ............................. 51

2
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

CAPITOLUL II: REPERE ÎN EVOLUŢIA SECURITĂŢII EXTERNE ŞI INTERNE


LA NIVEL EUROPEAN ..................................................................................................... 52
Secţiunea 1: Contextul european de afirmare a Politicilor Externe şi de Securitate Comună ............. 52
1.1. De la Uniunea Europei Occidentale la Tratatul de la Maastricht ...................................................... 52
1.2. Identitatea europeană până la adoptarea Tratatului de la Lisabona ................................................... 54
1.3. Mijloacele de realizare a Politicii Externe şi de Securitate Comună ................................................. 54
1.3.1. Definirea principiilor şi orientărilor generale ale PESC......................................................... 54
1.3.2. Stabilirea strategiilor comune în cadrul Uniunii Europene .................................................... 54
1.3.3. Abordarea unitară a acţiunilor comune. .................................................................................. 55
1.3.4. Adoptarea poziţiilor comune la nivelul Uniunii ....................................................................... 55
1.3.5. Consolidarea cooperării sistematice privind orientarea politicii se securitate ...................... 56
1.4. Interacţiunea componentelor Politicii Externe şi de Securitate Comună .......................................... 57
1.5. Procedura de punere în aplicare a Politicii Externe şi de Securitate Comună................................... 58
1.6. Coordonarea acţiunilor statelor membre la nivel internaţional ......................................................... 59
1.7. Mecanismul de adoptare a deciziilor care privesc realizarea PESC.................................................. 60
1.8. Politica Externă şi de Securitate Comună din perspectiva României................................................ 61
Secţiunea a 2-a: Dinamica şi consolidarea Politicii Europene de Securitate şi Apărare ........................ 62
2.1. Necesitatea instituirii unei Politici Europene de Securitate şi Apărare ............................................. 62
2.2. Evoluţia şi obiectivele Politicii Europene de Securitate şi Apărare .................................................. 63
2.2.1. Declaraţia comună franco-britanică asupra apărării europene ............................................. 63
2.2.2. Declaraţia de angajare a capacităţilor militare la nivel european ......................................... 63
2.2.3. Crearea Comitetului Politic şi de Securitate ............................................................................ 64
2.2.4. Declaraţia Capacităţii Militare a Politicii Europene de Securitate şi Apărare Comune ........ 64
2.2.5. Convenţia asupra viitorului Europei ........................................................................................ 65
2.3. Implicarea organismelor politice şi militare permanente ale Uniunii Europene în PESA ................ 66
2.3.1. Coordonarea strategică a Comitetului Politic şi de Securitate ............................................... 66
2.3.2. Comitetul Militar al Uniunii Europene şi avizarea acţiunilor militare .................................. 66
2.3.3. Planificarea operaţiunilor de către Stafful Militar ................................................................. 66
2.4. Poziţia României în cadrul Politicii Europene de Securitate şi Apărare ........................................... 67
2.5. Influenţa PESA asupra gestionării integrate a frontierelor externe ale Uniunii Europene ............... 69
Secţiunea a 3-a: Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica de Securitate şi Apărare
Comună din perspectiva Tratatului de la Lisabona ............................................................................... 70
3.1. Tratatul de la Lisabona şi noua abordare a practicilor europene....................................................... 70
3.2. Dispoziţii speciale privind Politica Externă şi de Securitate Comună .............................................. 71
3.3. Particularităţi ale Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene ............................ 76
3.4. Agenţii şi organisme europene responsabile cu Securitatea comună şi politica de apărare............ 77
3.4.1. Rolul şi misiunea Agenţiei Europene de Apărare – European Defence Agency (EDA) ......... 78
3.4.2. Institutul European pentru Studii de Securitate - EU Institute for Security Studies (ISS)....... 79
3.4.3. Centrul pentru Observaţii prin sateliţi al Uniunii Europene - EU Satellite Centre (EUSC) . 80
3.4.4. Serviciul European pentru Acţiunea Externă – European External Action Service (EEAS) . 80
3.4.5. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate ................... 81
3.5. Armonizarea angajamentelor asumate prin PESC şi PESA .............................................................. 82
3.5.1. Clauza de asistenţă mutuală şi clauza de solidaritate între state ........................................... 82
3.5.2. Extinderea ariei misiunilor de tip Petersberg .......................................................................... 82
3.5.3. Controlul la frontiere, dreptul de azil şi imigrarea. ................................................................. 82
3.6. Politica Europeană de Vecinătate şi cooperarea structurată permanentă .......................................... 83
Secţiunea a 4-a: Securitatea internă a Uniunii Europene şi prefigurarea unei noi strategii ................. 84
4.1. Între securitatea externă comună şi identitatea securităţii interne a Uniunii Europene .................... 84
4.2. Interpretări şi evoluţii ale conceptului de securitate internă ............................................................. 85
4.2.1. Percepţia Şcolii de securitate din Copenhaga asupra securităţii interne ................................ 85
4.2.2. Influenţa conceptului de securitate umană în realizarea securităţii interne ........................... 86
4.3. Securitatea intermestică în relaţiile dintre securitatea internă şi externă a statelor membre............. 88
4.4. Premisele unei Strategii pentru Securitate Internă a Uniunii Europene ............................................ 89
4.4.1. Europenizarea securităţii interne în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie ........................ 89
4.4.2. Programul de la Stockholm şi prefigurarea domeniilor strategiei .......................................... 90
4.4.3. Identificarea funcţiilor Strategiei de Securitate Internă a Uniunii Europene ......................... 93
4.4.4. Obiectivele viitoarei Strategii pentru Securitatea Internă a Uniunii Europene ...................... 94
4.5. Impactul gestionării integrate a frontierelor asupra securităţii interne a Uniunii Europene ............. 95

3
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

CAPITOLUL IV: STRATEGII NAŢIONALE DE SECURIZARE A


FRONTIERELOR ÎN CONTEXTUL ADERĂRII LA SPAŢIUL SCHENGEN ...
97
Secţiunea 1: Aspecte relevante în cadrul conceptului de management integrat al frontierelor............ 97
1.1. Prezentarea climatului european şi naţional privind managementul frontalier ................................. 97
1.2. Organisme naţionale integratoare ale strategiilor frontaliere şi ale acquis-ului Schengen ............... 98
1.2.1. Poliţia de Frontieră Română – centrul de greutate al politicilor comune europene .............. 98
1.2.2. Grupul Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat ............ 99
1.2.3. Implicarea Grupului Interministerial Trident România în securizarea frontierelor ............... 99
1.2.4. Direcţia Schengen şi monitorizarea activităţilor de pre-aderare la spaţiul Schengen .......... 100
1.2.5. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi urmărirea transfrontalieră............... 100
1.3. Mijloace şi instrumente pentru realizarea managementului integrat al frontierei ........................... 101
1.4. Evaluarea principalelor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii frontierelor naţionale ................ 102
1.4.1. Tendinţele contemporane ale infracţionalităţii transfrontaliere ............................................ 102
1.4.2. Influenţe negative ale factorilor externi de risc în cadru european ...................................... 102
1.5. Integrarea la nivel naţional a Modelului Comun privind Conceptul de Analiză de Risc (CIRAM)103
Secţiunea 2: Impactul Strategiei naţionale de aderare la spaţiul Schengen asupra frontierelor de stat105
2.1. Contextul general de sincronizare a legislaţiei naţionale cu acquis-ul Schengen ........................... 105
2.2. Principalele direcţii de acţiune ale României pentru accederea la spaţiul Schengen ...................... 106
2.2.1. Strategia naţională de aderare la spaţiul Schengen - varianta 2007 .................................... 106
2.2.2. Strategia naţională de aderare la spaţiul Schengen pentru perioada 2008-2011 ................. 106
2.2.3. Planurile de acţiune Schengen revizuite anual în perioada 2007-2010 ................................ 106
2.2.4. Planul Indicativ Facilitatea Schengen - variantele 2007-2009, 2009-2010 ......................... 107
2.3. Situaţia actuală privind trecerea frontierelor interne către Ungaria şi către Bulgaria ..................... 108
2.4. Micul trafic la frontierele externe cu Ucraina, Republica Moldova şi Republica Serbia ............... 108
2.5. Progresele realizate în cadrul aeroporturilor şi analiza procedurilor de control.............................. 110
2.6. Specificitatea controlului realizat în porturile de la Marea Neagră şi cele de pe fluviul Dunărea 111
2.7. Sustenabilitatea politicilor comune în domeniile vizelor, imigraţie şi azilului ............................... 112
2.8. Concluziile parţiale SCH-Eval şi emiterea deciziei de aplicare deplină a acquis-ului Schengen . 113
Secţiunea 3: Analiza Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat ......................... 115
3.1. Necesitatea abordării integrate a managementului de securizare a frontierelor .............................. 115
3.2. Evoluţia şi compararea documentelor strategice naţionale de securizare a frontierelor ................. 116
3.2.1. Strategia Managementului Integrat al Frontierei de Stat 2003-2006.................................... 116
3.2.2. Strategia Naţională de Management Integrat al Frontierei de Stat 2004-2006 .................... 116
3.2.3. Strategia Naţională de Management Integrat al Frontierei de Stat 2007-2010 .................... 117
3.3. Implementarea eficientă a Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat ....... 118
3.3.1. Planul de Acţiune şi îndeplinirea responsabilităţilor asumate .............................................. 118
3.3.2. Planul Unic Multianual de Investiţii pentru securitatea frontierei ........................................ 118
3.4. Complementaritatea şi consolidarea modelului celor patru filtre ................................................... 119
3.4.1. Filtrul I şi activităţile desfăşurate în ţările terţe, în special în ţările de origine şi tranzit... 119
3.4.2. Cooperarea internaţională privind frontiera ca atribut al Filtrului II ................................. 119
3.4.3. Controlul şi supravegherea frontierei de stat în cadrul Filtrului III .................................... 120
3.4.4. Filtrul IV şi activităţile desfăşurate în interiorul teritoriului naţional................................... 122
3.5. Proiectul Strategiei Naţionale de Management Integrat al Frontierei de Stat 2010-2012 ............. 123
Secţiunea 4: Congruenţa strategiilor naţionale de securizare a frontierelor în realizarea SISF ........ 124
4.1. Definirea Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de stat şi analiza conexiunilor sale ....... 124
4.2. Obiectivele fundamentale şi prezentarea complexităţii SISF .......................................................... 125
4.3. Analiza interdependenţei principalelor componente şi subsisteme ce compun SISF ..................... 126
4.3.1. Componenta operativă şi conexiunile celor trei subsisteme ale sale – subsistemul legislativ,
subsistemul resurselor umane şi subsistemul procedurilor operaţionale .................................... 126
4.3.2. Componenta tehnică şi prezentarea celor nouă subsisteme ale sale – Supraveghere, Control,
Informatică, Comunicaţii Voce şi Date, Radiocomunicaţii Mobile, Comunicaţii Fixe,
Mobilitate, Suport Logistic Integrat şi Infrastructură.................................................................. 126
4.3.3. Componenta formativă şi crearea sistemului electronic de pregătire, testare şi evaluare.. 128
4.4. Supravegherea apelor maritime interioare, mării teritoriale şi zonei contigue ale României ......... 128
4.4.1. Sistemul Complex de Observare la Marea Neagră - SCOMAR............................................ 128
4.4.2. Sistemul Complex de Observare la Dunăre - SCOD .............................................................. 129
4.4.3. Sistemul de management al traficului de nave pe Dunăre - RO-RIS ..................................... 129
4.5. Responsabilităţile în crearea viitorului Sistem Integrat de Securizare a Frontierelor ..................... 130

4
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................. 132
I. Cursuri, monografii şi tratate autori naţionali şi internaţionali ........................................................... 132
II. Articole publicate în reviste de specialitate şi sesiuni ştiinţifice....................................................... 138
III. Dicţionare, manuale de specialitate şi enciclopedii .......................................................................... 140
IV. Legislaţie relevantă şi acte normative interne ................................................................................ 141
V. Comunicări, decizii, directive şi regulamente comunitare ................................................................ 144
VI. Tratate, convenţii, protocoale şi avize ale Uniunii Europene........................................................... 148
VII. Rapoarte, documente strategice naţionale şi internaţionale ............................................................ 150
VIII. Surse de documentare on-line ..................................................................................................... 152

5
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Abrevieri şi acronime

AFIS - Automated Fingerprint Identification System, Sistemul Automat de Identificare a Amprentelor


AIS - Automatic Identification System, Sistem de Identificare Automată
APIS - Advanced Passenger Information System, Sistem avansat de informaţii privind pasagerii
BLNI - Backup Local National Interface, Interfaţă naţională locală de rezervă
CAGRE - Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe al Uniunii Europene
CDMS - Content Document Management System, Sistem de management al conţinutului documentelor
CE/EC - Comunitatea Europeană sau Comunităţile Europene
CECA/ECSC - Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
CECO - Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
CED/EDC - Comunitatea Europeană de Apărare
CEE/EEC - Comunitatea Economică Europeană
CEEA - Comunitatea Europeană a Energiei Atomice
CIRAM - Common Integrated Risk Analysis Model, Modelul Comun al conceptului de analiză de risc
CIREFI - Centre for Information, Discussion and Exchange on the Crossing of Frontiers and Immigration,
Centrul de Informare, discuţii şi schimburi de date în materie de trecerea frontierelor şi imigraţie
CIS - Commonwealth of Independent States, Comunitatea Statelor Independente
CNI - Central National Interface, Interfaţă naţională centrală
COREPER - Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi
CPT - Curricular Practical Trening, Formare practică curriculară
DEX – Dicţionar Explicativ Român
EADS - European Aeronautic Defence And Surveillance, Compania Europeană Aeronautică de Apărare şi
Supraveghere
ECTS - European Credit Transfer and Accumulation System, Sistemul European de Transfer şi Acumulare
de Credite
EDC - European Defence Community, Comunitatea Europeană de Apărare
EPC - European Political Community, Comunitatea Politică Europeană
EPN - European Patrol Network, Reţeaua Europeană de Patrule
ESDU - European Security and Defence Union, Uniunea Europeană de Securitate şi Apărare
EUBAM - European Border Assistance Mission, Misiunea de Asistenţă la Frontierele Europene
EUFOR - European Union Force Althea in Bosnia and Herzegovina
EULEX - European Union Rule of Law Mission, Misiune în domeniul supremaţiei legii
EUMC – European Union Military Committee, Comitetul Militar al Uniunii Europene
EUMM - The European Union Monitoring Mission, Misiune de monitorizare
EUMRRC – European Union Military Rapid Response Concept, Conceptul european de reacţie rapidă
EUMS - EU Military Staff, Personalul Militar al Uniunii Europene
EUNAVFOR - European Union Naval Force, Misiunea navală a Uniunii Europene
EUPM – European Union Police Mission, Misiunea Uniunii Europene
EUPOL – European Union Police Mission, Misiune civilă a Uniunii Europene
EUROSUR - European Border Surveillance System, Sistemul European de Supraveghere a Frontierelor
FADO - False and Authentic Documents Online, Baza de date on-line de documente false şi autentice
FJST - Frontex Joint Support Team, Echipe comune Frontex pentru sprijin la frontiera externă
FRAN - Frontex Risk Analysis Network, Reţeaua de analiză de risc Frontex
FRONTEX - European Agency for the Management of Operational Cooperation at the External Borders of
the Member States of the European Union, Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării
Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene
FYROM - Former Yugoslav Republic of Macedonia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
GIRMIFS - Grupul Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat
GIS - Geographic Information System, Sistem de Informaţii Geografice
GPS - Global Positioning System, Sistem de Poziţionare Global
ICMPD - International Centre for Migration Policy Development, Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea
Politicii de Migraţie
INFOSEC - Information Society of the European Commission, Societatea Informaţională a Uniunii
Europene
IOM - International Organization for Migration, Organizaţia Internaţională a Migraţiei
IT - Information Technology, Tehnologie Informatică
IT Backup - Information Technology Backup, Tehnologie Informatică de rezervă

6
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

JAI/JHA - Justiţie şi Afaceri Interne, Justice and Home Affaires


JSA - Joint Supersivory Authority, Autoritatea Comună de Control a Sistemului de Informaţii Schengen (SIS)
KEDO - Korean Peninsula Energy Development Organization, Organizaţia de dezvoltare a energiei Korea
LLDS - Legal Library Documentation System, Biblioteca de Documentare în Domeniul Juridic
LNI - Local National Interface, Interfaţă naţională locală
MAI - Ministerul Administraţiei şi Internelor
MDC - Main Developer Contractor, Dezvoltator Principal al Contractului
MERCOSUR - Mercado Común del Sur, Piaţa comună a sudului
NATO - Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord
NSIS II - Secţiunea naţională în fiecare stat membru
OCDE - Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică
OECE/OEEC - Organizaţia Europeană de Cooperare Economică
OLAF - European Antifraud Office, Biroul European de Luptă Antifraudă
OMC - Organizaţia Mondială a Comerţului
ONU - Organizaţia Naţiunilor Unite
OSCE - Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
PCTF - Punct de control al trecerii frontierei
PE/EP - Parlamentul European, European Parliament
PECOS - Statele Europei Centrale şi Orientale
PESC/CFSP - Politica Externă şi de Securitate Comună
PESTEL - Political, Economical, Social, Technological Environmental
PFR - Poliţia de frontieră română
PHARE - Plan de Acţiune pentru Ajutorarea Coordonată a Poloniei şi Ungariei
PRADO - Public Register of Authentic Identity and Travel Documents Online
PSC - Permanent Structured Cooperation
PTF - Punct de Trecere a Frontierei
RABIT - Rapid Border Intervention Team, Echipă de Intervenţie Rapidă la Frontieră
RI - Regulament Interior
SCOD - Sistemul Complex de Observare pe Dunăre
SCOMAR – Sistemul Complex de Observare la Marea Neagră
SECI - Southeast European Cooperative Initiative, Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei
SIENA - Secure Information Exchange Network Application, Aplicaţia de reţea a Europol pentru schimbul
de informaţii securizate
SINS - Sistemul Informatic Naţional de Semnalări
SIRENE - Suplimentary Informations Request on National Entry, Biroul de Informaţii suplimentare cerute
la intrarea pe teritoriul naţional
SIS - Schengen Information System, Sistemul Informatic Schengen
SIS II - Sistemul de informaţii Schengen de generaţia a II-a
SISF - Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei de stat a României
SME/EMS - Sistem Monetar European
SPF - Sector al Poliţiei de Frontieră
S-TESTA - Secure Trans-European Services for Telematics between Administrations, Servicii transeuropene
securizate de telematică între administraţii
SWOT - Strengths, Weaknesses, Opportunities and Threats, Puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi
ameninţări
TETRA - Terrestrial Trunked Radio, Standard de Telecomunicaţii Radio Terestre
TJCE/ECJ - Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene, Curtea de la Luxembourg
TUE - Tratatul constitutiv al UE sau Tratatul de la Maastricht
UE/EU - Uniunea Europeană, European Union
UEO – Uniunea Europei Occidentale
UNHCR - United Nations High Commissioner for Refugee, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru
Refugiaţi
VET - Vocational Education and Trening, Educaţie şi Pregătire Vocaţională
VIS/SIV - Visa Information System, Sistemul Informatic de Vize
VTS - Vessel Traffic Service, Sistem de Monitorizare a Traficului Maritim
YEL - Yearbook of European Law, Anuarul de Drept European

7
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

CAPITOLUL I: PROIECŢIA SECURITĂŢII NAŢIONALE ÎN PLAN


EUROPEAN – DE LA STRATEGIE LA PLANURI DE ACȚIUNE

Frontierele
sunt într-adevăr marginile de lamă,
de care atârnă suspendate problemele moderne
ale războiului şi păcii1.

Secţiunea 1: Sintagma de securitate în plan naţional, european şi internaţional


Ultima perioadă a fost marcată de numeroase provocări importante, la care statele
membre şi instituţiile au dat răspunsuri comune. Criza financiară internaţională,
schimbările climatice sau diversele conflicte internaţionale au făcut obiectul unei reacţii
europene rapide şi eficiente, care a plasat adesea Uniunea într-o poziţie de prim-plan pe
scena politică internaţională. Procesul de ratificare a Tratatului de la Lisabona, încetinit ca
urmare a rezultatului negativ al referendumului irlandez din primăvara lui 2008, a fost
relansat cu ocazia Consiliului European din decembrie 20092.
Percepţia reală şi reacţia adecvată la ameninţările existente sau emergente la adresa
securităţii reprezintă demersul acestei activităţi de cercetare, cu studiul amănunţit al
principalelor coordonate între care se situează necesitatea protejării acestui domeniu
esenţial. Aceasta este o condiţie sine qua non a realizării echilibrului în lupta împotriva
încercărilor secolului XXI şi construirea unei comunităţi europene sănătoase. Progres
social şi prosperitate economică fără protejarea persoanei nu vor putea exista, iar lumea,
pe zi ce trece, devine tot mai conştientă de această axiomă3.
Abordarea acestui subiect derivă din necesitatea clarificării a ceea ce înţelegem noi
în momentul când folosim termenii securitate, securitate naţională şi securitate
europeană, deoarece lucrările de specialitate sunt, pe cât de numeroase, pe atât de
diversificate în nuanţarea opiniilor. Atunci când căutăm o bibliografie conceptuală
adecvată despre securitate, observa profesorul Barry Buzan, constatăm că nu există o
şcoală de gândire coerentă4.
Securitas, securitatis sunt cuvintele latine în care îşi are originea termenul actual de
securitate. Raportat la o unitate de bază, care, în cazul civilizaţiei umane, este reprezentată
de individ, acesta exprimă lipsa unei primejdii, dar şi o stare de calm şi pace. Se observă,
astfel, că, încă de la prima treaptă a cercetării acestui termen, lucrurile nu sunt foarte clare,
deoarece, dacă lipsa unei primejdii poate fi înţeleasă mai uşor, nu aşa stau lucrurile în cazul
stării de calm şi pace. Nenumărate sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a da unui
individ această stare şi numai unele dintre caracteristicile umane şi calităţile memoriei îl
ajută pe om să trăiască senzaţia stării de pace şi calm.

1 Lordul Curzon de Kedleston, Frontiers: Romanes Lecture (1907) la: http://wwwibru.dur.ac.uk, 12.06.2009, ora 1000
2 Raport general privind activitatea Uniunii Europene, adoptat de Comisia Europeană la 15 ianuarie 2010 sub cota
SEC(2010), Direcţia Generală Comunicare Publicaţii 1049 Bruxelles, Belgia, p.1.
3 Strategia de Securitate Naţională a României - România Europeană, România Euroatlantică: pentru o viaţă mai

bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă, adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin
Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006.
4 Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama – o agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după

războiul rece, Editura Cartier, Chişinău, 2000, p. 15.

8
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Dacă încă de la nivelul individ lucrurile se complică şi sunt numeroase studii care
lasă destul loc noilor cercetări, în ceea ce priveşte securitatea colectivă va exista o
permanentă controversă conceptuală, deoarece aceasta va fi abordată şi interpretată în
funcţie de interesele diferitelor forme de organizare a vieţii social-umane. Astfel, în
perioada istorică a statului monarhic, simbolul securităţii era conducătorul acestuia5, în
epoca noastră - cel al statului naţional - este naţiunea, iar în viitor numai scurgerea timpului
va aduce răspunsul la ce îi va urma.
De cele mai multe ori, în limbajul curent, termenul securitate, iar în lucrările de
specialitate chiar conceptul securitate, are conotaţia de protecţie a stării de securitate
individuală sau colectivă. De aceea conceptul securitate înglobează atât întreaga paletă a
problematicii teoretice legate de starea individuală şi colectivă de pace şi calm, cât şi cea a
factorilor care concură la asigurarea protecţiei împotriva ameninţărilor la adresa acesteia6.
În aria destul de largă a încercărilor de înţelegere şi de abordare pragmatică a
conceptului, întâlnim un număr apreciabil de definiţii, cele mai multe plecând de la
lămurirea semantică a termenului. Cu alte cuvinte, aşa cum ne sugerează DEX-ul, faptul de
a fi la adăpost de orice pericol sau, mai mult, sentimentul de încredere şi de linişte pe care
îl dă cuiva absenţa oricărui pericol.
Astfel, se conturează sintagmele atât de frecvent utilizate astăzi: securitate
naţională, securitate europeană, securitate internaţională, securitate globală, reliefează
extinderea operaţională şi conceptuală a termenului în planul invocat: naţional, european,
internaţional, global etc.
Apelând la aceeaşi sursă, aflăm că securitatea naţională este asociată stării
generalizate de linişte şi încredere că existenţa unei naţiuni este în afară de orice pericol,
iar cea colectivă stării potrivit căreia relaţiile dintre state sunt determinate de luarea pe
cale de tratat a unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni7.
Ca element de caracterizare a calităţii unui sistem, securitatea reprezintă
capacitatea sistemului de a-şi conserva caracteristicile funcţionale sub acţiunea unor
factori distructivi, care pot să-l transforme în pericol pentru mediul înconjurător, să
afecteze viaţa oamenilor aflaţi în zona de risc ori să provoace pagube materiale,
patrimoniale sau nepatrimoniale.8
Sunt de utilitate curentă sintagmele: securitate oportună, suficientă, totală,
maximală, absolută, optimă, durabilă, minimală sau vitală. Cu argumentul experienţei,
specialiştii în domeniu optează pentru conceptul de securitate deplină9 care reuneşte
atributele de complexitate şi responsabilitate, aduce rezolvări echilibrate la atacuri şi
accidente, realizează condiţiile de absolută necesitate impuse prin legi, norme şi
standarde.10 Aceeaşi rezonanţă ca şi a securităţii o are şi folosirea cuvântului siguranţă,
utilizat în cadrul conceptului de securitate naţională.

5 M. Edelman, Constructing the Political Spectacle, The University of Chicago Press: Chicago and London. M. Edelman
(1964), The Symbolic Uses of Politics, University of Illinois Press, Urbana and Chicago, 1998 Illini Books.
6 M. Weber, The Theory of Social and Economic Organization, Free Press: New York, 1964.
7 Dicţionar explicativ al limbii române, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti,

1998.
8 V. Melnic, Sisteme de supraveghere avansate pentru paza obiectivelor importante, Academia de Poliţie Alexandru Ioan

Cuza, Bucureşti, 1999.


9 D. Bigo, and E. Guild, Controlling Frontiers: Free Movement into and within Europe, London: Ashgate. See also D.

Bigo and E. Guild (2003), La Mise à L’Écart des Étrangers: La Logique du Visa Schengen, Cultures & Conflits,
L’Harmattan: Paris, 2005.
10 F. Coman, C. Popescu, Sisteme tehnice de supraveghere şi control la frontieră, Bucureşti, Editura M.I.R.A. 2006.

9
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.1. Evoluţii şi teorii în domeniul securităţii


Studiile de securitate din anii ‘70, deşi nu au luat amploare în acea perioadă, sunt
deosebit de importante pentru a înţelege evoluţia ulterioară a acestui domeniu: este prima
dată când, fără a face referire la sfârşitul Războiului Rece, specialiştii în ştiinţe umane au
avansat ideea că sistemul internaţional va fi supus, în viitorul apropiat, unui proces amplu
de transformare radicală. Globalizarea a consolidat piaţa internaţională a crimei ca
răspuns la cererea şi oferta de produse11.
Specialişti - printre care Immanuel Wallerstein, John Meyer şi Albert
Bergesen12 - au evidenţiat importanţa combinării analizei puterii şi bunăstării cu cea a
elementelor culturale şi de suveranitate ale statului.
Această idee a deschis o nouă cale pentru cercetare, distincţia anarhie internaţională
- guvernare mondială devenind desuetă. Chiar dacă nu toţi politologii sunt de acord,
sfârşitul Războiului Rece a confirmat teoria de la sfârşitul anilor ’70, înlocuind temerea
declanşării unui conflict nuclear între cele două mari puteri cu riscuri, pericole şi
ameninţări concrete la adresa securităţii naţionale şi internaţionale: confruntări etnice,
iniţierea unui proces dificil şi îndelungat de tranziţie economică în statele fost-comuniste,
creşterea numărului imigranţilor şi al refugiaţilor, degradarea accentuată a mediului,
sporirea importanţei apartenenţei culturale şi religioase în relaţiile internaţionale, integrarea
în structurile europene şi euroatlantice a ţărilor central şi est-europene etc.
Explicaţii ar fi multe, dar probabil cea mai evidentă pentru securitatea mondială ar
fi eliberarea energiilor globalizării. Începută ca iniţiative economice şi financiare,
globalizarea s-a extins rapid cuprinzând realităţile politice, sociale şi culturale ale lumii.
Scăpată de barierele bipolarităţii în interiorul cărora deciziile referitoare la pace şi
stabilitate erau adoptate în funcţie de interesele altor entităţi statale, globalizarea a creat un
mediu de securitate total deosebit de cel anterior. Şi nu este vorba doar despre percepţia
unei stări de haos la nivel global, cu evoluţii neliniare în cele mai neaşteptate locuri, ci de
ceva mult mai profund cu care lumea nu s-a mai confruntat la această scară.
Nu întâmplător, autorii unui studiu al Universităţii Naţionale de Apărare din SUA
afirmă că imaginea lumii este acoperită de o ceaţă densă, iar semnalele venite din ceaţă
sunt adesea confuze, uneori de-a dreptul contradictorii13.
De aceea, mediul de securitate este dependent mai mult decât oricând de ineficienţa
acelor acţiuni şi măsuri iniţiate de stat şi organizaţii internaţionale mai curând pentru a reda
măreţia de altădată a statului în competiţia sa cu factorii non-statali a căror influenţă
politică este în creştere, decât să se constituie în soluţii. Acest lucru se observă cel mai bine
în relaţiile de putere la nivel global sau chiar a puterii în general, ca realitate politică
continuă a lumii, ca şansă a unui organism politic de a-şi impune voinţa sa altuia14.
Conturată treptat ca subiect atipic de drept internaţional public15, greu de încadrat
din punct de vedere al dreptului internaţional şi al teoriei relaţiilor internaţionale, atâta
vreme cât a funcţionat sub forma Comunităţilor Europene, lipsită de precedentul istoric şi
provocând serios formele tradiţionale ale statutelor şi mecanismelor funcţionale ale unor

11 Voicu Costică, Voicu Adriana Camelia, Geamănu Ioan, Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Editura
Bildner&Bildner, Târgovişte, p.37.
12 Katzenstein Peter J., The Culture of National Security: Normsand Identity în World Politics, Columbia University

Press, New York, 1996.


13 Hans Binnendijk, Richard Kugler, Seeing the Elephant: The US Role în Global Security, enter for Technology and

National Security Policy, ND Press, Potomac Books, Inc: Washington, DC, 1st. Editura, p. 277.
14 M. Weber, Wirtschaft und Geselschaft. Grunddriss der Verstehen den Soziologie, Verlog Mohr, Tulingen, 1972, p. 35.
15 Wallace Helen, Wallace William, Procesul Politic în Uniunea Europeană, Editura ARC, Chişinău, 2004.

10
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

organizaţii internaţionale, Uniunea Europeană apare, în prezent, ca făcând obiectul unui


singur tratat aflat la mai multe ediţii, semnificativ adaptate la realităţile, deopotrivă
regionale, dar şi globale, ale ultimelor decenii.
Deşi s-a relansat, după Tratatul de la Maastricht, ca proces progresiv şi
ireversibil16, desfăşurat dinspre Vest către Est, beneficiind de mutaţiile produse după
sfârşitul Războiului Rece (nu toţi analiştii sunt însă de acord cu această sintagmă, apreciind
că el continuă şi după 1990), Uniunea Europeană a celor 27 de state membre din sfârşitul
anului 2007 nu are încă o identitate proprie, foarte clar precizată. Reprezentând o formulă
de compromis între principiul centralizării şi cel al descentralizării, abordarea federalistă
are o serie de neajunsuri, cărora încearcă să le dea o soluţie funcţională abordarea
comunitară.
Metoda arhitecturală comunitară, inspirată de Jean Monnet şi concretizată
instituţional prin Tratatele de la Roma şi Paris, a creat un model de integrare care
reprezintă o combinaţie între toate variantele şi formulele istorice anterioare17, în efortul
de a stabiliza Europa din punct de vedere politic, economic şi social, respectând atât nevoia
de identitate şi autonomie a părţilor constitutive, cât şi pe aceea de centralizare, derivată
din raţiuni preponderent economice.
Abordarea comunitară, pornind de la principiul statuat de Montesquieu ce prevede
necesitatea echilibrului celor trei puteri, de la bază spre vârf şi în sens invers, se bazează pe
decizii comunitare la nivelul Consiliului Ministerial, în vreme ce Parlamentul şi Curtea
Europeană de Justiţie accentuează caracterul comunitar de ansamblu. Această arhitectură,
care reproduce într-un mod original sistemele constituţionale statale clasice, tradiţionale,
constituie, în esenţă, adevăratul federalizator al Europei18. Abordarea comunitară înscrie la
ora actuală un lanţ decizional relativ simplu, dar extrem de complex, prin multitudinea
sistemelor şi subsistemelor implicate în procesele de tip executiv, legislativ şi
judecătoresc19.
Programul de la Stockholm reconsideră parametrii de manifestare a politicilor
europene, libertatea, securitatea şi justiţia fiind definite ca valori cheie care constituie
componente majore ale modelului societăţii europene20. Ele se numără printre pietrele de
temelie ale modelului de integrare europeană. Uniunea Europeană a instituit deja pentru
cetăţenii săi o piaţă unică, o uniune economică şi monetară şi capacitatea de a face faţă
provocărilor politice şi economice globale. Ea a realizat, de asemenea, progrese importante
în stabilirea unui spaţiu al libertăţii, al securităţii şi al justiţiei; prioritatea momentului este
de a plasa cetăţeanul în centrul de interes.

16 Miron Dumitru, Economia Uniunii Europene, Editura Luceafărul Bucureşti, 2002, p. 29.
17 În perioada interbelică, cei care visau la o Europă Unită s-au grupat în jurul Mişcării Paneuropene. Aceasta a elaborat
proiectul unei federaţii, numite Statele Federale ale Europei. Iniţiatorul proiectului din anul 1923 a fost contele austriac
Coudenhove Kalergi. În esenţă, organizaţia Mişcarea Europeană cerea crearea Statelor Unite ale Europei având drept
element de referinţă unificarea Elveţiei în 1648, fondarea Reich-ului german în 1871 şi, mai ales, apariţia Statelor Unite
ale Americii în 1776. Federaţia a fost concepută ca o înţelegere regională în termenii articolului 21 din Pactul Societăţii
Naţiunilor Unite, care urma să cuprindă toate teritoriile europene, inclusiv Marea Britanie, Irlanda şi Islanda. Capitala
urma să se stabilească într-un district federal, iar cetăţenii statelor federale, ca şi apatrizii, să primească cetăţenia
europeană. Mişcarea Paneuropeană a avut mai multe congrese, cel de la Basel din anul 1932 şi cel din anul 1935 de la
Viena luând poziţie împotriva hitlerismului. O dată cu anexarea Austriei de către Germania (Anschluss), în martie 1938,
Mişcarea a fost obligată să-şi mute sediul de la Viena.
18 Houteer Christine, La Construction Europėenne (Ėtapes, objectifs, rėalisations), Editions Nathan, Paris, 2000.
19 P. Hobbing, Integrated Border Management at the EU Level, in T. Balzacq and S. Carrera (eds), Security versus

Freedom? A Challenge for Europe’s Future, Ashgate: Hampshire, pp. 155-182. For a concise study on its evolution see
L. Corrado (2006), Negotiating the EU External Border?, in T. Balzacq and S. Carrera (eds), Security versus Freedom? A
Challenge for Europe’s Future, Ashgate: Hampshire, pp. 183-204.
20 Programul de la Stockholm - o Europă deschisă şi sigură în serviciul cetăţenilor şi pentru protecţia acestora, CO

EUR-PREP 2, JAI 81, POLGEN 8, 5731/10, Bruxelles, 3 martie 2010, p5.

11
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.2. Definirea securităţii în accepţiunea organizaţiilor internaţionale cu vocaţie


politico-militară
Dincolo de toate aceste curente de gândire, securitatea rămâne, totuşi, o problemă
esenţială a existenţei societăţii umane, iar definirea sa este subiectul cel mai important şi în
documentele oficiale ale unor organizaţii internaţionale.

1.2.1. Securitatea intermestică în cadrul Uniunii Europene


În cadrul Uniunii Europene relaţiile dintre securitatea internă şi externă a
statelor21 reprezintă un concept care este adesea denumit securitate intermestică, concept
pe care-l vom detalia ulterior, după ce anumite noţiuni elementare vor fi atent dezbătute.
În fapt, sensul cuvântului intermestic, ca neologism, a fost stabilit de omul de
ştiinţă american, fost preşedinte în Consiliul relaţiilor externe, profesorul Bayless Manning
care a susţinut că aceste noi probleme înseamnă o creştere a interdependenţei în domeniul
economiei, politicii, diplomaţiei şi altele şi care simultan, în mod profund şi inseparabile
sunt interne şi externe. Dacă mi se permite crearea unui cuvânt a cărui cacofonie va
furniza accentul necesar - aceste probleme sunt intermestice - un neologism format prin
alipirea inter şi domestic22.
Unul dintre cei mai importanţi parteneri ai NATO este, în prezent, Uniunea
Europeană. În ultimul deceniu, Uniunea Europeană s-a confruntat cu necesitatea de a
completa, printr-o strategie de securitate proprie, obiectivele Tratatului de la Maastricht23.
Astfel, la sfârşitul anului 2003, a fost lansată Strategia de Securitate Europeană24,
document ce are ca punct de pornire premisa ce afirmă că răspunsul la riscurile, pericolele
şi ameninţările la adresa securităţii europene trebuie adaptat fiecărui tip al acestora,
aplicându-se o strategie multifaţetată şi o abordare comprehensivă.
Strategia Solana, aşa cum mai este denumit acest document, identifică unele
ameninţări, dar şi vulnerabilităţi, pe care, însă, le enumeră, fără a le explica. Acestea derivă
din dezvoltările politice, economice, demografice, ecologice, ştiinţifice şi tehnologice şi nu
sunt neapărat exploatate împotriva unei ţări.
Astfel, Strategia identifică drept vulnerabilităţi: încălzirea globală şi dependenţa
energetică a Europei, dar şi elemente ce pot fi categorisite mai degrabă riscuri şi pericole.
În ceea ce priveşte ameninţările, acestea sunt prezentate mult mai clar: terorismul
internaţional, proliferarea armelor de distrugere în masă, statele eşuate, crima organizată,
atitudinea ostilă faţă de expatriaţii europeni, atacurile împotriva principalelor linii de
comunicaţii, atacurile împotriva forţelor europene de menţinere şi/sau reconstrucţie a păcii
etc. Dezbaterea asupra ordinii importanţei acestor elemente este valabilă şi în cazul Uniunii
Europene. Unele vulnerabilităţi şi ameninţări pot afecta întregul sistem internaţional, însă
altele vizează doar nivelul zonal şi regional.
O altă problemă nerezolvată este aceea a riscurilor şi provocărilor ce pot deveni
ameninţări. Cu toate că nediferenţierea poate duce la o abordare strategică complet diferită,
documentul nu face delimitări conceptuale evidente.
21 K. Derghoukassian, După doctrina Powell: Securitatea globală intermestică, p.5. Lucrare prezentată la întâlnirea
anuală a Asociaţiei de Studii Internaţionale, satul hawaiian Hilton, Honolulu, Haiti, 05.03.2005,
http://www.allacademic.com/meta/p69935_index.html, accesat la 19.04.2010, ora 1200.
22 B. Manning, Congresul, afacerile executive şi intermestice: trei propuneri, Afaceri Străine, nr. 55, 1977, p. 309.
23 Obiectivele Tratatului de la Maastricht sunt: stabilirea unei pieţe comune, a unei uniuni monetare şi a unei politici

comune; promovarea dezvoltării armonioase, echilibrate şi durabile a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii.
24 European Security Strategy, A secure Europe în a better world, Brussels, 12 December 2003.

12
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Strategia îşi defineşte clar principalele obiective: lupta împotriva terorismului, a


proliferării armelor de distrugere în masă, crimei organizate, conflictelor violente şi
instabilităţii din vecinătatea Uniunii; combaterea sărăciei extreme, foametei şi bolilor
endemice; crearea unui cerc de bună guvernare în perimetrul Mediteranei şi al frontierelor
estice.
Extinderea Uniunii Europene a determinat o şi mai mare diversitate a structurilor
administrative25 şi o lărgire fără precedent a responsabilităţilor ce revin la nivel naţional în
toate domeniile cuprinse în aria de securitate. Concepţia europeană asupra securităţii este
subliniată şi de Declaraţia Comună pentru Integrarea Apărării Europene (2004)26, ce
subliniază rolul cooperării şi consensului în realizarea şi conservarea securităţii (realizarea
consensului asupra rolurilor şi responsabilităţilor din cadrul structurilor NATO şi UE şi a
unor planuri comune de dezvoltare a capabilităţilor necesare implementării Forţei de
Răspuns a NATO şi a grupărilor de luptă inter-arme ale Uniunii Europene).

1.2.2. Organizaţia Naţiunilor Unite şi securitatea preventivă


ONU, în Carta Naţiunilor Unite27, afirmă:
Capitolul I, Art. 2: Toţi membrii trebuie să îşi rezolve disputele internaţionale prin
mijloace paşnice, într-o manieră în care pacea, securitatea şi justiţia internaţionale nu
sunt puse în pericol. Toţi membrii trebuie să se abţină, în relaţiile lor internaţionale, de la
ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau
independenţei politice a oricărui stat sau în orice altă manieră care contravine scopurilor
ONU. Nimic din prezenta Cartă nu trebuie să autorizeze ONU să intervină în probleme ce
ţin în esenţă de jurisdicţia internă a oricărui stat, nici nu trebuie să iniţieze asemenea
pretenţii de acord întemeiate pe prezenta Cartă; acest principiu nu trebuie să prejudicieze
aplicarea măsurilor de impunere din Capitolul VII.
Capitolul VII, Art. 51: Nimic din conţinutul acestei Carte nu trebuie să
prejudicieze dreptul inalienabil la autoapărarea individuală sau colectivă în condiţiile în
care un atac armat are loc împotriva unuia dintre membrii ONU, până când Consiliul de
Securitate ia măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. […]
Ultimii ani sunt marcaţi de dorinţa ONU de a reanaliza şi reformula conceptul de
securitate. În acest sens, Secretarul General a organizat, în 2003, un panel format din 16
specialişti din diverse ţări, a cărui principală sarcină a fost de a formula şi recomanda
măsuri clare şi eficiente pentru acţiunile colective, pe baza unei analize riguroase a
viitoarelor ameninţări la adresa păcii şi securităţii28.
Este evident că evoluţia mediului de securitate la începutul secolului XXI a adus în
prim-plan un anumit grad de diviziune între membrii ONU în ceea ce priveşte principiile
fundamentale ale păcii şi securităţii internaţionale: prevenirea proliferării armelor de
distrugere în masă, combaterea terorismului internaţional, criteriile pentru folosirea forţei
şi rolul Consiliului de Securitate, conceptul de război preventiv etc.

25 Coman Florian, Bughea Raluca, Drept comunitar european, Ediţia a V-a revăzută şi adăugită, Editura
ProUniversitaria, Bucureşti, 2006, p. 153.
26 Joint Declaration on European Defense Integration, Initiative for a Renewed Transatlantic Partnership, 19 August

2004.
27 Carta Naţiunilor Unite, http://www.un.org/aboutun/charter/index.html, 20.02.2010, ora 1600.
28 Secretarul General al ONU, Letter to the President of the UN General Assembly, 04.11.2003, http://www.un.org,

20.02.2010, ora 1730.

13
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

În acest context, experţii ONU optează pentru o definiţie a securităţii ce include


două categorii de riscuri, pericole şi ameninţări la adresa sa: de tip hard, precum terorismul
internaţional, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele intra şi interstatale
etc.; de tip soft: sărăcia extremă, incultura, şomajul, bolile contagioase, degradarea
mediului, extremismul religios, violarea drepturilor omului etc.
Nici această definiţie nu întruneşte consensul specialiştilor, principalul dezacord
vizând importanţa ce trebuie dată fiecărui tip de risc, pericol, ameninţare. Totuşi, ONU a
decis ca acestor două categorii să li se acorde prioritate egală. Abordând totuşi constant
această viziune asupra conceptului de securitate, rezultatul nu se lasă aşteptat şi se
concretizează într-o direcţionare eficientă a acţiunilor întreprinse.
Dorinţa ONU de a reforma atât principiile de bază, cât şi propria structură
organizaţională, derivă din schimbarea radicală a sistemului relaţiilor internaţionale, ceea
ce a zguduit însăşi fundaţia securităţii colective şi a subminat încrederea în răspunsurile
colective la problemele şi provocările comune. Acelaşi proces de transformare a mediului
de securitate a influenţat şi evoluţia celorlalte organizaţii internaţionale de securitate.

1.2.3. Apărarea colectivă în viziunea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord


NATO, încă de la înfiinţare, prin Tratatul Nord-Atlantic29, defineşte conceptul de
securitate astfel:
Art. 2: Părţile vor contribui la dezvoltarea continuă a relaţiilor internaţionale de
pace şi prietenie prin consolidarea instituţiilor libere, prin facilitarea unei mai bune
înţelegeri a principiilor pe baza cărora sunt fondate aceste instituţii şi prin promovarea
condiţiilor de asigurare a stabilităţii şi a bunăstării. Ele vor căuta să elimine conflictele
din politicile lor economice internaţionale şi vor încuraja colaborarea economică
bilaterală sau multilaterală.
Art. 3: Pentru a îndeplini mai eficient obiectivele acestui Tratat, Părţile, separat
sau împreună, prin intermediul auto-ajutorării şi al sprijinului reciproc continue, îşi vor
menţine şi îşi vor dezvolta capacitatea individuală şi cea colectivă de rezistenţă în faţa
unui atac armat. Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre
ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în
consecinţă, sunt de acord că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în
exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul
51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea
imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o
consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea
securităţii zonei nord-atlantice.
Începutul de secol XXI a determinat NATO să reevalueze definiţia securităţii.
Apărarea colectivă rămâne principala misiune a Alianţei30, însă riscurile, pericolele şi
ameninţările cu care se confruntă NATO s-au schimbat substanţial, vorbindu-se, în prezent,
despre: cooperare cu alte organizaţii de securitate, extindere, întărire a legăturilor
transatlantice, gestionare a crizelor, misiuni non-Articol 5, lupta împotriva terorismului,
întărirea securităţii şi stabilităţii în diverse regiuni ale lumii, specializare de rol etc.

29 Manualul NATO, Biroul de Informaţii şi Presă al NATO, Bruxelles, 2001.


30 Heads of State and Governement, The Istanbul Declaration. Our Security în a New Era, North Atlantic Council,
Istanbul, 28 iunie 2004, http://www.nato.int, 22.02.2010, ora 0900.

14
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Sfera de definire a conceptului de securitate al NATO a fost actualizată în cadrul


lucrărilor summit-ului de la Istanbul (iunie 2004), fiind subliniate următoarele obiective ale
organizaţiei: apărarea colectivă; aplicarea principiului indivizibilităţii securităţii aliate;
crearea unui pod multilateral peste Atlantic; contracararea ameninţărilor la adresa
teritoriului aliaţilor, oricare ar fi sursa acestora31.
Altă actualizare a contextului internaţional de securitate a avut loc în cadrul
Summit-ului NATO din anul 2008 care a fost organizat în Bucureşti, România între 2 şi
4 aprilie. Evenimentul s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului şi a reunit aproape 3.000 de
oficiali din 49 de ţări: 26 state membre NATO şi alte 23 semnatare ale Parteneriatului
pentru Pace. Cele trei teme majore aflate pe ordinea de zi a summit-ului au fost: Situaţia
din Afganistan, extinderea NATO, Scutul antirachetă. În concluzie, considerând că
provocările la adresa securităţii sunt globale, NATO optează pentru cooperare globală, ca
unic răspuns eficient.

1.2.4. Securitatea comprehensivă a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare


în Europa32
OSCE, la nivel regional, îşi propune să joace un rol din ce în ce mai important în
noua arhitectură europeană, prin realizarea următoarelor obiective: prevenirea conflictelor
şi gestionarea crizelor; controlul armamentelor şi dezarmarea; sporirea încrederii şi a
securităţii; cooperarea în plan economic, cultural, umanitar şi ecologic; conceptualizarea
unui nou model de securitate în zona sa de responsabilitate33. Concepţia de securitate a
OSCE este prezentată în Carta pentru Securitate Europeană34:
Art. 8: Fiecare stat participant are drept egal la securitate. Reafirmăm dreptul
inalienabil al fiecărui stat participant şi al tuturor statelor participante la libertatea de
alegere a propriilor aranjamente de securitate, incluzând tratatele de alianţă, aşa cum sunt
emise. De asemenea, fiecare stat are dreptul la neutralitate. Fiecare stat participant va
respecta drepturile tuturor celorlalte în aceste privinţe. Ele nu îşi vor întări securitatea în
detrimentul securităţii altor state.
Toate aceste exemple oglindesc un construct alternativ de securitate. Întrucât
intervenţia militară a statelor-naţiune puternice nu mai este suficientă sau necesară pentru
menţinerea păcii şi stabilităţii, s-a considerat că este nevoie de o reţea de aranjamente
regionale de securitate colectivă. Atât ONU, cât şi NATO, UE şi OSCE sunt instituţii
partizane unui astfel de tip de securitate. Securitatea colectivă are la bază premisa conform
căreia ameninţările pot apărea din interior, nu neapărat din exterior, iar evitarea pericolului
este cel puţin la fel de critică precum răspunsul la ameninţări cu capacităţile proprii35.
Aranjamentele de securitate colectivă includ, nu exclud, sursele potenţiale de pace,
stabilitate şi bunăstare ale participanţilor. Statele cu forţele lor armate şi alianţele pentru
apărare comună pot coexista cu variantele de securitate colectivă.

31 Heads of State and Governement, The Istanbul Declaration. Our Security în a New Era, The Meeting of The North
Atlantic Council în Istanbul on 28 June 2004.
32 OSCE este o organizaţie internaţională pentru securitate ce se concentrează asupra prevenirii conflictelor,

administrarea crizelor şi reconstrucţia post-conflictuală, având membre 55 de ţări din Europa, Mediterană, Caucaz , Asia
Centrală şi America de Nord.
33 Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, elaborat la Helsinki la 1 august 1975, Publicat

în Buletinul Oficial nr. 92 din 13/08/1975 şi Declaraţia de la Lisabona din 13 aprilie 2007.
34 Carta pentru Securitate Europeană, adoptată la Istanbul în noiembrie 1999, http://www.osce.org.
35 Nelson Daniel L., Great Powers and World Peace, în Klare, Michael T. şi Thomas, Daniel C. (Editura), „World

Security. Challenges for a New Century”, St. Martin’s Press, New York, f.a., 2008.

15
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Este oarecum interesantă viziunea semantică, şi nu numai, conferită termenului,


angajat în sintagma security and protection system de către politologii englezi, expresia
menţionată semnificând totalitatea mijloacelor şi a aparaturii destinate să apere persoane şi
proprietăţi împotriva unui larg spectru de evenimente neprevăzute, între acestea incluzând
crima, incendiul, accidentele, spionajul, sabotajul, subversiunea, atacul neprovocat. În
filozofia acestei abordări, gândirea britanică, vedem acest lucru, pune accentul pe
evenimentele neprevăzute, dar posibile, pe ceea ce nu s-a întâmplat, dar se poate întâmpla,
şi asta cu consecinţe dintre cele mai grave36.
Coborând, totuşi, în spaţiul înţelegerii comune, securitatea este sinonimă cu
capacitatea unui subiect, exprimată în capabilităţi credibile şi în vectori de angajare a
acestora, cu scopul de a-şi proteja convingător valorile naţionale vitale, fundamentale şi
de a le angaja eficient şi productiv în perimetrul geopolitic şi geostrategic al existenţei
internaţionale.37

1.3. Principalele curente de opinie în domeniul securităţii


Teoria sociologică a lui William Isaac Thomas referitoare la analiza de situaţie
poate fi utilizată şi în studiile de securitate. Cunoscutul său citat, dacă un individ defineşte
o situaţie ca fiind reală, aceasta devine reală prin consecinţele sale38, are o largă
aplicabilitate în analizele de pericol, ameninţare, risc şi/sau vulnerabilitate, întrucât
definirea conceptelor enumerate implică şi o latură subiectivă. Acţiunile umane capătă
înţeles pentru noi doar dacă suntem conştienţi de faptul că toate sensurile sunt construite
prin definiţii rezultate din experienţa perceptivă a individului uman. În consecinţă, oamenii
răspund nu doar la aspectele obiective ale unei situaţii, ci şi la cele subiective.
Toate aceste tendinţe au generat nevoia de a lărgi şi adânci înţelesul conceptului de
securitate. De la conceptele de pace pozitivă, enunţat de Johan Galtung39, şi pace stabilă,
al lui Kenneth Boulding40, şi de la definiţia lui Walter Lippmann, publicată în 1962 în
studiul Discord and Collaboration. Essays on International Politics41, care afirma că o
naţiune este în siguranţă în măsura în care nu se află în pericolul de a trebui să sacrifice
valori esenţiale, dacă doreşte să evite războiul şi, poate, atunci când este provocată, să şi
le menţină, obţinând victoria într-un război, definiţia securităţii a suferit modificări, astfel:
Ian Bellany scrie că securitatea, în sine, este o relativă absenţă a războiului
combinată cu un nou introdus factor psihologic, reprezentat de o relativ solidă convingere
că niciun război care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o înfrângere42.
Laurence Martin subliniază dimensiunea economică: securitatea este asigurarea
bunăstării viitoare43. În anii ’60, bunăstarea era considerată ca fiind rezultatul direct şi
neproblematic al creşterii economice, însă teoriile sociale şi economice ulterioare au
infirmat această ipoteză, considerând că la fel de importanţi sunt şi factorii culturali şi
psihologici.

36 Enciclopedia Britannica, Micropaedia, vol. 27.


37 Luca Iamandi, Cooperarea poliţienească internaţională, Editura Sitech, Craiova, 2009.
38 Thomas, W. I. şi Thomas Dorothy S., The Child în America, 1932.
39 Galtung Johan, Violence, Peace, and Peace Research, în Peace: Research, Education, Action. Essays în Peace

Research. Volume 1, Copenhagen: Christian Ejlers Forlag, 1975, pp. 109-134.


40 Boulding Kenneth, Stable Peace, Austin: University of Texas Press, 1978.
41 Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după

Războiul Rece, Editura Cartier, Chişinău, 2000.


42 Ian Bellany, Către o teorie a securităţii naţionale, 1981, apud Buzan, Barry, op. cit., 2000.
43 Laurence Martin, Poate exista securitate naţională într-o epocă nesigură?, 1983, apud Buzan, Barry, op. cit., 2000.

16
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Ilustrând explozia numărului studiilor lingvistice din anii ’80-’90, Ole Waever
defineşte securitatea drept ceea ce se numeşte în teoria limbajului un act de vorbire ...
afirmarea însăşi constituie actul ... Pronunţând securitate, un reprezentant al statului
deplasează cazul dinspre particular spre o zonă specifică, pretinzând un drept special de a
folosi toate mijloacele necesare pentru a bloca această evoluţie44.
Odată ce aceste înţelesuri au fost atribuite şi alte coordonate unor înţelesuri ce erau
restricţionate ca arie de diseminare, comportamentul rezultat fiind determinat de sensul
asociat. Dacă oamenii consideră că globalizarea constituie una dintre cele mai importante
ameninţări la adresa securităţii internaţionale45, atunci aceasta va deveni o astfel de
ameninţare, iar comportamentul vis-à-vis de acest fenomen va fi construit în consecinţă, cu
atât mai mult cu cât, deşi se doreşte ca globalizarea să fie înţeleasă drept o liberalizare a
accesului la tot ceea ce are lumea mai bun, capătă contur şi opinia că accesul este restrictiv,
favorizează doar anumiţi subiecţi.
În doctrina de specialitate au fost aduse critici în legătură cu denumirea valorii
sociale protejate prin normele de incriminare cuprinse în Titlul I al Părţii speciale a
Codului penal, dar şi cu definiţia pe care aceasta a primit-o în legislaţia în vigoare, despre
aceasta afirmându-se că este mai mult declarativă, termenii generali în care este formulată
făcând-o puţin compatibilă cu gradul de precizie necesar unei prevederi legislative cu
relevanţă penală46. Din aceste motive, în proiectul Noului Cod penal47 infracţiunile din
actualul Titlu I se regăsesc în Titlul X, sub denumirea: Infracţiuni contra securităţii naţio-
nale, sintagmă utilizată deja de Constituţia României: art. 31 alin. (3) şi art. 119.
De asemenea, această valoare socială urmează a fi definită într-o viitoare lege a
securităţii naţionale în termenii următori: Securitatea naţională a României este starea
naţiunii, a colectivităţi sociale, a cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe prosperitatea
economică, legalitate, echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de
drept şi asigurată prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară,
informaţională şi diplomatice, în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti, manifestare deplină a libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, a atributelor
sale fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional.
Din această definiţie rezultă că sintagma siguranţă naţională ca valoare socială
cuprinde două dimensiuni: una internă şi una externă. Dimensiunea internă se referă
exclusiv la instituţiile implicate, la politicile şi programele implementate de acestea în
scopul unei administrări eficiente a stării de securitate pe plan intern; securitatea externă
integrează securitatea internă a cetăţenilor români în contextul internaţional48.
În acest context, s-ar putea lua în discuţie şi clasificarea infracţiunilor contra
securităţii naţionale în funcţie de cele două componente ale valorii sociale, departajare care
a existat în legislaţia noastră penală, dar la care s-a renunţat49 şi care este în acord cu
situaţia existentă şi în alte state europene50.

44 Ole Waever, Securitatea ca act de vorbire: analiza politică a unui cuvânt, 1989, apud Buzan, Barry, op. cit., 2000.
45 The Chicago Council on Foreign Relations and The German Marshall Fund of the United States, Worldviews
2002. Survey of American and European Attitudes and Public Opinion on Foreign Policy, 2002.
46 G. Antoniu, Reforma legislaţiei penale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003, p. 190.
47 Adoptat prin Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial al României , Parte I, nr.5101 din

24 iulie 2009.
48 Cf. art.1 alin. 1 şi 2 din Proiectul Legii privind siguranţa naţională a României (sursa on-line http://www.guv.ro).
49 A se vedea V. Dongoroz, Curs de drept şi procedură penală, Bucureşti, 1930, p. 159.
50 Exemplu: Codul penal italian de la 1930 incriminează distinct faptele îndreptate contra personalităţii internaţionale a

statului, infracţiunile contra personalităţii interne a statului şi pe cele îndreptate împotriva drepturilor politice ale
cetăţeanului.

17
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.4. Clasificarea şi analiza principalelor modele de securitate


În ultima vreme au apărut şi abordări noi cum ar fi securitatea prin cooperare sau
securitatea colectivă. Securitatea prin cooperare este o preocupare majoră a tuturor
factorilor interesaţi sau răspunzători de prezentul şi viitorul omenirii şi, de aceea, ocupă o
poziţie privilegiată pe agenda relaţiilor internaţionale. Deşi nu beneficiază încă de o
definire consistentă, unanim acceptată, sintagma securităţii prin cooperare a dobândit, în
ultimii ani, o multitudine de sensuri şi semnificaţii. Sensurile şi semnificaţiile atribuite atât
în literatura occidentală, cât şi în cea română actualizează şi aprofundează investigarea
temei, cu o reală contribuţie a mediului academic, şi sporesc utilitatea fundamentării
conceptuale pentru analişti, strategi, cercetători, dar îndeosebi pentru decidenţii politicii
externe, de securitate şi apărare.
Conceptul securitate mondială (numit şi securitate globală sau securitate
internaţională), în lucrările de specialitate, defineşte acea stare a sistemului de relaţii
internaţionale în care toate statele lumii se află la adăpost de orice agresiune, act de forţă
sau de ameninţare cu forţa în raporturile dintre ele, de orice atentat la adresa
independenţei şi suveranităţii lor naţionale sau a integrităţii lor teritoriale51, sau care
presupune eliminarea războiului ca mijloc de reglementare a disputelor52.
Ideea centrală este relaţia de echilibru dintre toate ţările, de asigurare a păcii, la care
concură mecanisme şi instituţii internaţionale menite să conserve valorile fundamentale ale
statelor - independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială. Prin urmare, atunci când se
vorbeşte de securitate globală, cel mai adesea se fac referiri la unitatea de bază a sistemului
organizării vieţii sociale din prezent - statul. Considerăm însă certă ideea potrivit căreia
securitatea este unul din acele concepte internaţionale care capătă un conţinut diferit în
fiecare epocă istorică53.
Conceptul securitate europeană, conform dicţionarelor54 şi multor lucrări de
specialitate, exprimă aceeaşi idee privind crearea unor mecanisme în relaţiile interstatale
care să conserve valorile fundamentale ale statelor. În principal, aspectul care diferenţiază
acest concept de cel al securităţii mondiale este legat de factorul spaţiu, care este redus la
limitele continentului.
Alte particularităţi ale securităţii continentale sunt determinate de modalitatea
obiectivă şi subiectivă a evoluţiei statelor europene şi a relaţiilor dintre acestea. Astfel,
când se vorbeşte de realizarea unei securităţi europene, nu este lipsit de importanţă locul de
unde se fac auzite afirmaţiile respective, deoarece limitele continentului şi obiectivizarea
spirituală şi materială a valorii securitate sunt percepute diferit. Normalul acestei situaţii,
este dat de diferenţa cu care s-a realizat dezvoltarea zonală şi au evoluat relaţiile dintre
statele europene. O viziune comună pe întreg continentul privind securitatea nu este
posibilă decât în condiţiile specifice unui areal intern omogen, care are la bază politici,
strategii şi programe naţionale şi multinaţionale corelate.
În acelaşi context securitatea regională este definită drept starea de siguranţă a
statelor, situate într-o arie geografică relativ restrânsă, conferită de relaţiile bi şi
multilaterale mutuale ce se stabilesc între ele.

51 Culegere de termeni, concepte şi noţiuni de referinţă din domeniile politicii militare, securităţii naţionale şi apărării
armate, Editura Militară, 2000, p. 245, idem în Dicţionar diplomatic, Editura Politică, Bucureşti, 1979, p. 788.
52 Mică enciclopedie de politologie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 402.
53 Interesul naţional şi politica de securitate, Editura Institutului Român de Studii Internaţionale, Bucureşti, 1995, p.

152.
54 Mic dicţionar enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p. 1584, Dicţionar diplomatic,

Editura Politică, Bucureşti, 1979, p. 786.

18
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Din punct de vedere tehnico-diplomatic, aceste relaţii sunt concretizate printr-un


sistem de angajamente din partea statelor din regiune, de a nu folosi forţa în rezolvarea
problemelor litigioase şi de a-şi garanta reciproc integritatea teritorială, independenţa şi
suveranitatea. Din nou, atenţia este focalizată pe actorul-stat şi prea puţin pe om,
păstrându-se în actualitate cugetarea lui Napoleon Bonaparte: În ochii întemeietorilor de
imperii, oamenii nu sunt oameni, ci numai nişte unelte55.
Din această perspectivă putem admite că, în fundamentarea conceptuală şi
operaţională a securităţii naţionale, sunt decisiv determinante componentele organice
active ale interesului naţional. În acest sens, în ceea ce ne priveşte, o definiţie oarecum
atipică, în sensul că a evadat din paradigma consacrată, denotă că securitatea naţională
reprezintă starea, concepţia generală a statului român, în temeiul căreia sunt definite,
proiectate, promovate şi apărate interesele naţionale prin intermediul instituţiilor abilitate
constituţional acestui scop, angajând vectorial, în modalităţi specifice fiecăreia dintre ele,
integralitatea resurselor disponibile la un moment dat, spre a asigura prezervarea
intereselor naţionale în condiţiile înfruntării oricărui tip de agresiune, pericol,
ameninţare, risc sau provocare56.
Dar, într-o accepţiune, nu neapărat mai generală, ci, mai degrabă, de uz curent,
putem aprecia că securitatea naţională reprezintă ansamblul măsurilor politico-
diplomatice, economice, militare, ecologice şi de altă natură, menite să asigure statului
independenţa şi suveranitatea naţională, integritatea sa teritorială, ordinea internă
constituţională şi vitalitatea productivă a propriului sistem de valori57. Ce implică această
abordare conceptuală ? Luarea în consideraţie a domeniilor circumscrise organic stării de
securitate naţională, practic, a direcţiilor de afirmare a acesteia.
Se observă că fiecare definiţie poate fi plasată într-un anumit context istoric.
Problemele de securitate nu sunt fixe, ci dimpotrivă, s-au schimbat de-a lungul timpului.
De exemplu, la începutul secolului XX, politicile pronataliste erau considerate a fi cele
mai bune modalităţi de întărire a puterii şi securităţii naţionale58.
După anul 1945, s-a produs o schimbare dramatică în percepţia politicilor de
control a populaţiei: specialiştii nu le-au mai considerat a fi sursa securităţii, ci a
bunăstării59.
În anii Războiului Rece, securitatea a fost definită în termeni militari, oglindind
astfel principalele preocupări ale celor două blocuri opozante. În perioada imediat
următoare, a fost lărgită sfera de cuprindere a conceptului, fiind incluse şi dimensiuni
nonmilitare: politică, economică, socială, ecologică. Definiţiile prezentate nu fac altceva
decât să evidenţieze câteva dintre caracteristicile securităţii, însă niciuna dintre ele nu pare
a fi completă.
De vreme ce diferitele curente şi şcoli de gândire sugerează definiţii diverse ale
securităţii naţionale şi internaţionale, dezacordurile şi dezbaterile aprinse sunt inerente,
fiecare parte considerând că teoria proprie este cea optimă.

55 Castelot Andre, Napoleon, Editura Politică, Bucureşti 1970, Vol. 2, p. 73.


56 Petrache Costinel, Apărarea şi securitatea naţională în paradigma integrării europene şi euroatlantice, în vol.
Apărare şi securitate naţională, Sesiune anuală de comunicări ştiinţifice, Bucureşti, Editura UNAp, 2006, p. 14.
57 Bidu Ioan, Troncotă Cristian, Coordonate de securitate, Editura ANI, Bucureşti, 2005, p. 15.
58 Hobbing, P., Uniforms without Uniformity: A Critical Look at European Standards in Policing, in: E. Guild and F.

Geyer (eds), Security versus Justice. Police and Judicial Cooperation in the European Union. Aldershot: Ashgate., 2008,
pp. 243 – 263.
59 Guild, E., S. Carrera and F. Geyer, The Commission’s New Border Package Does it take us one step closer to a

‘cyber-fortress Europe’? Policy brief No 154, March 2008, sursă http://shop.ceps.eu/BookDetail.php?item_id=1622.

19
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.5. Securitatea naţională şi proiectarea sa în mediul actual de securitate


Prin siguranţa naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi
de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului
naţional român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de
drept, precum şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi
îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice
statornicite prin Constituţie60.
Din această definiţie rezultă că, prin incriminarea faptelor din Titlul I al Părţii
speciale a Codului penal şi din Legea nr. 51/1991, legiuitorul român a urmărit să
ocrotească relaţiile sociale referitoare la stat, la tot ce condiţionează existenţa acestuia şi
îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale61.
Mediul de securitate este caracterizat, în principal, de următoarele tendinţe majore:
accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională, concomitent cu
persistenţa unor acţiuni având ca finalitate: fragmentarea statală; convergenţa rezonabilă
a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de securitate, stabile şi
predictibile, însoţită de accentuarea tendinţelor anarhice în unele regiuni; revigorarea
eforturilor statelor vizând prezervarea influenţei lor în dinamica relaţiilor internaţionale,
în paralel cu multiplicarea formelor şi creşterea ponderii intervenţiei factorilor nestatali
în evoluţia acestor relaţii.
În acest context, riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale a României
sunt percepute, în primul rând, din perspectiva posturii de ţară membră a Uniunii Europene
şi a Alianţei Nord-Atlantice. În aceste condiţii, deşi pericolul unui război clasic, al unor
agresiuni militare convenţionale este foarte puţin probabil, neglijarea unor astfel de
riscuri ar putea genera vulnerabilităţi majore la adresa securităţii naţionale şi a
capacităţii de acţiune pentru îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate62.
Se înscriu, de asemenea, în această categorie, riscurile şi ameninţările ce privesc
securitatea şi apărarea frontierelor, în condiţiile în care segmente importante ale graniţelor
României constituie o parte importantă a frontierei terestre estice a celor două organizaţii.
Totodată, însă, o serie de ameninţări noi, asimetrice63, de natură militară şi non-
militară, inclusiv cele ce se manifestă sub forma agresiunilor psihologice, informaţionale
sau informatice tind să sporească sub raportul gradului de pericol şi al probabilităţii de
producere şi pot afecta grav starea de securitate a cetăţenilor români, a statului român sau a
organizaţiilor din care România face parte. Ele sunt generate preponderent de mediul
internaţional, dar şi – într-o anumită măsură – de cel intern. Pericolul creat de astfel de
evoluţii negative poate fi substanţial potenţat în cazul asocierii lor, îndeosebi în condiţiile
în care graniţele dintre ameninţările globale şi cele regionale, precum şi între cele externe
sau interne, tind să devină tot mai difuze.

60 Cf. art.1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 7
august 1991.
61 T. Vasiliu şi colaboratorii, Codul penal al României, comentat şi adnotat, partea specială, vol. I, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1975, p. 14.


62 Faure Atger, A., The Abolition of Internal Border Checks in an Enlarged Schengen Area: Freedom of movement or a

scattered web of security checks?, Research Paper No. 8. CEPS Brussels, March 2008, sursă on-line disponibilă la
http://shop.ceps.eu/BookDetail.php?item_id=1629.
63 Sieber, U., Die Zukunft des Europäischen Strafrechts. Ein neuer Ansatz zu den Zielen und Modellen des europäischen

Strafrechtssystems. To be published at ZStW 121 (2009), pp. 54. English translation under title The Future of European
Criminal Law. A New Approach to the Aims and Models of the European Criminal Law System planned in Grasso, G.
and R. Sicurella (eds), Per un rilancia del progetto europeo: esigenze di tutela degle interessi comunitari e strategie di
integrazione penale, Catania, 2009, pp. 687.

20
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.6. Instituţii implicate în asigurarea securităţii naţionale


Activitatea pentru realizarea siguranţei naţionale este organizată şi coordonată de
către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, ce are, în domeniul siguranţei naţionale,
următoarele atribuţii64: analizează datele şi informaţiile obţinute şi evaluează starea
siguranţei naţionale; stabileşte principalele direcţii de activitate şi aprobă măsurile
generale obligatorii pentru înlăturarea ameninţărilor; stabileşte modalităţile de
valorificare a informaţiilor referitoare la siguranţa naţională; analizează rapoarte şi
informări referitoare la modul de aplicare a legii privind siguranţa naţională; aprobă
structurile organizatorice, efectivele şi regulamentele de funcţionare ale Serviciului
Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciului de Protecţie şi Pază;
aprobă cheltuielile operative destinate realizării siguranţei naţionale.
Organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale sunt65: Serviciul
Român de Informaţii; Serviciul de Informaţii Externe; Serviciul de Protecţie şi Pază;
Ministerul Apărării Naţionale; Ministerul Administraţiei şi Internelor; Ministerul Justiţiei,
prin structuri interne specializate.
În scopul realizării siguranţei naţionale, ministerele, toate celelalte organe ale
statului, organizaţiile din sectoarele public sau privat au, potrivit legii66, datoria de a acorda
sprijinul necesar la cererea organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale în
îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi de a permite accesul acestora la datele deţinute, care
pot furniza informaţii privitoare la siguranţa naţională. De asemenea aceste organisme
trebuie să ia măsurile necesare pentru aplicarea legii privind siguranţa naţională în
domeniile în care îşi desfăşoară activitatea sau în problemele de care se ocupă, solicitând
sprijinul organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale pentru realizarea măsurilor
necesare înfăptuirii siguranţei naţionale în domeniul lor de activitate.
Noul context internaţional şi diversificarea riscurilor şi ameninţărilor asimetrice la
adresa securităţii au determinat trecerea de la apărarea strict teritorială la cea colectivă,
precum şi extinderea tipurilor de misiuni şi operaţiuni militare67. Evoluţia societăţii,
consolidarea democraţiei şi a instituţiilor statului de drept, respectarea plenară a drepturilor
şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor impun regândirea acestui concept, termenul de
securitate naţională apreciem ca fiind mai cuprinzător şi corespunzător necesităţilor
actuale privind redefinirea şi elaborarea strategiei de securitate a României.
De altfel, acesta este şi termenul consacrat de Constituţia României, republicată, în
cadrul art. 27, alin. (2), lit.c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice, art.31,
alin.(3) dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor
sau securitatea naţională”, art. 53 (1) exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi
restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii
naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor
cetăţenilor… şi art.119 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează
unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la
menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă
militară, …, dar şi de alte documente sau norme legale.68

64 Cf. art.7 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 163/1991.
65 Cf. art.6 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 163/1991.
66 Cf. art.17 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 163/1991.
67 Hotărârea Guvernului nr. 30/2008 privind aprobarea Strategiei naţionale de apărare a ţării, publicată în Monitorul

Oficial, Partea I, nr. 799 din 28/11/2008.


68 Menţionăm cu titlu de exemplu, art. 20 din Legea nr. 535/2004 Ameninţările la adresa securităţii naţionale a

României prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României.

21
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.7. Perspective legislative de reglementare a securităţii naţionale


În societăţile cu o tradiţie democratică îndelungată, cu o puternică societate civilă,
securitatea statului porneşte de la cea a individului. Aceasta şi pentru că legătura dintre
securitate şi politicile de dezvoltare este foarte puternică. Protejarea suveranităţii statului, a
integrităţii sale teritoriale şi a independenţei nu poate fi realizată fără protecţia individului,
a cetăţeanului şi a drepturilor sale. Pentru că securitatea naţională poate fi ameninţată în
cazul în care instituţiile statului nu reuşesc să asigure protecţia cetăţeanului.
Se observă că noţiunea de politică de securitate suferă în prezent transformări
majore. Primul motiv ar fi acela că, la nivel naţional, ameninţările s-au schimbat,
implicând acum alte acţiuni, care duc la proliferarea unor fenomene precum crima
organizată, traficul de droguri, terorismul etc. Din pachetul legilor siguranţei, cinci se află
blocate la comisia pentru apărare din Senat: proiectul de lege privind organizarea şi
funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, proiectul de lege privind organizarea şi
funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, proiectul de lege privind activitatea de
informaţii, contrainformaţii şi de protecţie, proiectul legii securităţii naţionale a României,
proiectul de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale
pentru Interceptarea Comunicaţiilor.
Un alt fenomen ce poate constitui o ameninţare la adresa securităţii naţionale este
intensificarea corupţiei. Corupţia provoacă, în primul rând, neîncredere în principalele
instituţii ale statului, afectează relaţiile sociale, subminează fundamentele democratice ale
societăţii şi credibilitatea statului pe plan internaţional. De asemenea, generează relaţii ce
pot fi uşor exploatate de către crima organizată, terorism şi alte tipuri de infracţiuni care
alterează coeziunea socială. Singurul act normativ accesibil69 care prevede anumite măsuri
privind desfăşurarea unor activităţi în scopul culegerii de informaţii este Legea nr.
535/200470, act ce are ca obiect de reglementare prevenirea şi combaterea terorismului.
În cursul anului 2010, lumea a continuat să fie profund afectată de o criză
economică şi financiară de o amploare fără precedent în ultimii 75 de ani, iar cetăţenii UE
şi factorii interesaţi din diverse domenii au avut la rândul lor de suferit. La începutul
anului, perspectivele erau deosebit de pesimiste – cu privire la investiţii, consum, creditare,
locuri de muncă, dar şi la încrederea oamenilor în general.
Spectrul unei recesiuni profunde şi de durată era prezent în permanenţă, antrenând
un cerc vicios marcat de o cerere în scădere, planuri de afaceri diminuate, un grad scăzut
de inovare şi reduceri ale locurilor de muncă. În contextul acestor turbulenţe, UE şi statele
membre au colaborat prin acţiuni care vizau limitarea amplorii încetinirii economice,
evitarea consecinţelor dramatice, stimularea redresării şi prevenirea reapariţiei
problemelor71.

69 Art. 13-15 din Legea nr. 51/1991, cu un conţinut aproximativ identic cu cel al art.20-22 din Legea nr. 535/2004, au fost
abrogate implicit prin art. 46 din Legea nr. 535/2004. Cu toate acestea, fiind sesizată relativ recent cu o excepţie de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 51/1991, Curtea Constituţională nu a respins excepţia ca
inadmisibilă (a se vedea Curtea Constituţională, Decizia nr. 766/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007), deşi potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale (publicată iniţial în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 22 mai 1992, republicată de două
ori, ultima dată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004) - obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate este limitat la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau
ordonanţă în vigoare. Pentru detalii, R. Slăvoiu, C. Dumitrescu, Consideraţii în legătură cu modul de utilizare în procesul
penal a rezultatelor activităţii de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, Dreptul nr.1/2008, p. 221.
70 Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1161 din 8 decembrie 2004.
71 Raport general privind activitatea Uniunii Europene – 2009, adoptat de Comisia Europeană la 15 ianuarie 2010,

Direcţia Generală Comunicare Publicaţii, 1049 Bruxelles, Belgia, p.5.

22
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Secţiunea 2: Definirea şi exemplificarea conceptului de strategie


Noţiunea de strategie provine din limba greacă şi este un cuvânt compus din
stratos, care însemna armată, şi agein, care însemna conducător. Rezultă că în antichitate
această noţiune era utilizată cu sensul de conducere a armatei.
În diferite etape istorice noţiunea a cunoscut semnificaţii cu unele nuanţe, astfel în
conţinutul tratatului de strategie Arta războiului datând din secolul VI î.Hr. şi atribuit lui
Sun Tzu72, strategia este înţeleasă ca arta de ducere a războiului şi ca un atribut al
guvernării73.
Cea mai importantă operă a literaturii militare bizantine, Arta Militară a lui
Mauricius, datând din secolul al VII-lea foloseşte definiţia următoare: Strategia cuprinde
mijloacele folosite spre a înşela pe duşmani, cum ar fi alegerea clipei, a locului, a
înfruntărilor pe neaşteptate şi a stratagemelor de tot felul74;
La începutul secolului al XIX-lea, Napoleon Bonaparte definea strategia ca fiind
artă a războiului. În acest secol, ca urmare a faptului că specialiştii politici şi militari erau
tot mai preocupaţi de clarificări teoretice necesare pregătirii războiului încă din timp de
pace şi obţinerii succesului pe timpul desfăşurării acestuia cu angajarea unor forţe din ce în
ce mai numeroase, se pun şi bazele ştiinţei militare.
În această etapă Clausewitz în opera sa Despre război argumentează că războiul
este o continuare a politicii cu mijloace violente, scopurile războiului sunt fixate de
politică, iar strategia este arta de a realiza scopurile politicii prin folosirea mijloacelor
militare75.
În secolul al XX-lea, în care s-au purtat cele două războaie mondiale şi numeroase
alte confruntări militare, preocupările privind clarificările conceptului de strategie s-au
lărgit. Analistul militar englez Liddell Hart face distincţie între strategia militară (arta
distribuirii şi aplicării mijloacelor militare pentru realizarea scopurilor politicii) cu o
sferă mai restrânsă şi marea strategie / strategia superioară care are rolul de a coordona
şi dirija toate resursele unei naţiuni sau unui grup de naţiuni în vederea realizării
obiectivului politic al războiului76.
În Enciclopedia Americană termenul este definit Strategia este, în sens general,
arta şi ştiinţa de a dezvolta şi întrebuinţa forţele politice, economice, psihologice şi
militare ale unei naţiuni, atât în timp de pace, cât şi în timp de război, pentru a acorda
maximum de suport politicii77.
Este de remarcat, totodată, şi faptul că noţiunea de strategie şi-a extins foarte mult
sfera de utilizare – dacă un timp îndelungat a fost folosită cu referinţă la pregătirea şi
desfăşurarea războiului, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului trecut şi în actualul
început de mileniu ea este cu pregnanţă utilizată aproape în toate domeniile activităţii
umane (strategii politice, strategii financiare, strategii energetice, strategii educaţionale
etc.), mai ales dacă vizează planuri de acţiune (căi de urmat) pentru realizarea unor
obiective majore de medie şi lungă durată.

72 Sun-Tzu - cca 544 - 496, a fost un general chinez, autorul lucrării Arta războiului, una dintre cele mai importante
lucrări de strategie militară.
73 Gîndirea militară românească, nr. 2/2003, Tipografia Militară, Bucureşti, p. 12
74 Mauricius, Arta militară, Editura Academiei R.S. România, 1970, p. 74
75 K. von Clausewitz, Despre război, Editura Militară, Bucureşti, 1982, p. 271
76 B.H. Liddell Hart, Strategia. Acţiunile indirecte, Editura Militară, Bucureşti, 1973, p. 333
77 The American Encyclopedia, vol.25, p. 772

23
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.1. Curente de opinie în definirea sintagmei de strategie


Termenul strategie nu le-a fost străin nici istoricilor antici Tucidide78 şi Xenofon79
sau împăratului roman Cezar. De altfel, în antichitatea greacă, termenul se folosea încă
referitor la rolul comandantului unei armate. Excepţia a fost reprezentată de secolul lui
Pericle, cca 400-500 î.Hr., când termenului i s-a atribuit şi sensul de abilitate de conducere
şi administrativă, putere şi convingere prin oratorie.
Un secol mai târziu, în timpul lui Alexandru Macedon (cca 330-300 î.Hr.),
strategia se referea la abilitatea desfăşurării forţelor pentru a copleşi duşmanul şi a putea
crea un sistem unitar de guvernare în imensul, dar efemerul său imperiu. Literatura de
specialitate cuprinde un mare număr de interpretări date termenului de strategie, neexistând
până în prezent o definiţie universală, unanim acceptată. În continuare, vom prezenta
câteva dintre cele mai reprezentative definiţii.
A. Chandler (1962) defineşte strategia ca fiind determinarea pe termen lung a
scopurilor şi obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea cursului de acţiune şi alocarea
resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor80.
I. Ansoff (1965) tratează strategia ca axul comun al acţiunilor organizaţiilor şi
produselor/pieţelor ce definesc natura esenţială a activităţilor economice pe care
organizaţia le realizează sau prevede să o facă în viitor81.
K. Andrews (1971) consideră strategia ca fiind sistemul de scopuri şi obiective, de
politici şi de planuri pentru atingerea acestor obiective, exprimate într-o manieră care să
contribuie la definirea sectorului de activitate în care se află firma sau în care acceptă să
intre, ca şi a tipului de firmă care doreşte să devină82.
O. Nicolescu (1999) consideră că strategia poate fi definită ca ansamblul
obiectivelor majore ale organizaţiei pe termen lung, principalele modalităţi de realizare
împreună cu resursele alocate, în vederea obţinerii avantajului competitiv potrivit misiunii
organizaţiei.83
Mai sunt şi alte definiţii prezentate de diferite grupuri de autori asupra cărora nu ne
vom opri, acestea fiind destinate unui studiu diferit, ce nu ţine de strategiile naţionale şi
europene de securizare a frontierelor.
Din multitudinea de definiţii ale strategiei, cea mai potrivită definiţie este cea care
defineşte strategia ca fiind un anumit curs de acţiune, adoptat pentru atingerea
obiectivelor, acestea fiind determinate de către interesele naţionale, iar principiile de
acţiune şi baza teoretică fundamentală de către doctrină.
Bineînţeles că această definiţie nu cuprinde întreaga problematică, dar este
suficientă pentru orientarea paşilor în cadrul acestei cercetări ştiinţifice asupra strategiilor
de securitate a frontierelor naţionale şi europene.

78 Tucidide - cca 460-398 î.Hr., fiul lui Oloros, a fost un om politic şi istoric atenian, autor al lucrării Istoria Războiului
peloponesiac, desfăşurat între Atena şi Sparta în cea de-a doua jumătate a sec. V î.Hr.
79 Xenofon – cca 427 î.Hr - 355 î.Hr., lucrările sale sunt o sursă importantă pentru studiul istoriei şi al filozofiei grece, el

fiind autorul lucrărilor Anabasis Kyrou, Hellenica, Amintiri despre Socrate şi Ciropedia, o nuvelă istorică despre Cyrus
al II-lea cel Mare, fondatorul Imperiului Persan.
80 A.Chandler, Strategy and Structure: Chapters in the History of the American Industrial Enterprise, Editura

Cambridge, MA: MIT Press, 1962.


81 I.Ansoff, Corporate strategy: An analytic approach to business policy for growth and expansion, Editura McGraw-

Hill (New York), 1965.


82 K.Andrews, The Concept of Corporate Strategy (câştigătoare a premiului de carte al Fundaţiei McKinsey), Editura

Universităţii Oxford,1971.
83 Nicolescu O., Verboniu I. , Management, Editura Economică, Bucureşti 1999, pag. 136-145.

24
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.2. Definirea conceptului de strategie de securitate


Referitor la utilizarea îmbinată a celor două noţiuni şi apariţia conceptului /
sintagmei strategie de securitate, din cercetarea efectuată, nu am determinat cu exactitate
care este momentul iniţial în care a fost cuprins în documente oficiale sau în publicistica
politico-militară.
Este însă clar că a fost utilizat pentru prima dată de către specialiştii politico-
militari ai Statelor Unite ale Americii, a fost apoi preluat şi de o bună parte a statelor din
Europa de Vest, şi mai recent de unele state din Europa Centrală şi de Est.
Aceste state, pentru a-şi promova interesele naţionale doresc să dobândească, să
promoveze şi să conserve un mediu de siguranţă, cu alte cuvinte un mediu de securitate,
adoptând strategii de securitate84. Dar şi statele care în documentele de planificare a
apărării pe termen mediu şi lung nu folosesc stricto-senso conceptul de strategie de
securitate/strategie de securitate naţională, întrebuinţează concepte ca: doctrină de
apărare, doctrină de securitate, carta albă, carta albă a apărării ş.a., cu scopul realizării
aceloraşi obiective.
Conceptul strategie de securitate este definit de către specialişti cu unele deosebiri.
Astfel, în cadrul Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii se consideră că
strategia de securitate reprezintă arta şi ştiinţa de a dezvolta, aplica şi coordona
instrumentele prin care se exercită la nivel naţional cu scopul de a atinge obiectivele care
contribuie la realizarea securităţii naţionale85.
În conţinutul Strategiei de Securitate Naţională a României86, se consideră că
strategia de securitate naţională reprezintă un factor integrator de sinteză; ea se
operaţionalizează printr-un ansamblu de decizii, planuri, măsuri şi acţiuni menite să
prevină şi să contracareze eficient riscurile şi ameninţările ce pun în pericol valorile şi
interesele naţionale, precum şi valorile care dau identitate şi unitate construcţiei
europene.... Securitatea naţională se realizează prin măsuri adecvate de natură politică,
economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă şi militară, prin
activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate, precum şi prin gestionarea
eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale comunităţii europene şi
euroatlantice şi prevederile dreptului internaţional.87
Cele două modalităţi de definire scot în evidenţă faptul că deosebirile privind sensul
şi conţinutul conceptului strategie de securitate sunt neesenţiale, dar şi faptul că ele conţin
unele particularităţi ce le dau identitate.
Trebuie subliniat faptul, aşa cum am arătat când am abordat subiectul doctrinei, că
nu există strategie pură, fiecare strategie abordând şi anumite aspecte care ţin de doctrină,
iar în unele cazuri întâlnim chiar combinaţii de doctrine cu strategii şi acest lucru se
datorează opţiunii factorilor de decizie de a nu elabora două documente distincte, ci unul
care să le înglobeze pe amândouă, cum este cazul Canadei88.

84 Deac Aron Liviu, Irimia Ion, Securtate şi apărare naţională – culegere de lecţii, Editura Academiei de Înalte Studii
Militare, Bucureşti, 1999, p. 23.
85 Callaghan Jean, Kernic Franz – Securitate internaţională şi forţele armate, Editura Tritonic, Bucureşti, 2004, p.

218.
86 Adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006.
87 strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007, p. 4 -7
88 Leadmark, The Navy’s Strategy for 2020, Directorate of Maritime Strategy, NDHQ/Chief of the Maritime Staff,

Ottawa, 18 iunie 2001.

25
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Spaţiul şi timpul sunt două dimensiuni consonante şi importante ale strategiei,


practic, fără spaţiu şi fără timp nu există nici confruntare nici conflict, nici politică şi deci,
nici strategie. Timpul şi spaţiul, nu sunt mărimi imuabile aşa cum apar ele în mecanica
newtoniană şi în geometria lui Euclid, ci mai degrabă instrumente şi în acelaşi timp,
dimensiuni variabile, interdependente, care configurează fizionomia operaţională a
strategiei şi se metamorfozează în procesul acţiunii.
Strategia este domeniul cel mai sensibil în categoriile spaţiu şi timp şi de aceea,
reflexia de mai sus trebuie să opereze nu cu sisteme fixe şi închise ci cu, procese complexe,
dinamice, flexibile, cu ecuaţii de stare evolutivă, în care stabilul se combină cu aleatorul,
structurile cu funcţiunile, valorile cu devenirile, legile confruntării cu experienţa şi
inteligenţa oamenilor care acţionează. Ea pune în scenă politici, deci operează cu resurse
recurge la acţiuni care se desfăşoară de regulă, pe spaţii mari, în timp89.
Timpul şi spaţiul n-au suscitat aceleaşi exegeze strategice. Studiul terenului,
geologia militară, geografia, geopolitica, apoi geostrategia au monopolizat spaţiul în toate
ipostazele sale, începând cu topografia sau textura câmpului de bătaie până la
dezechilibrele continentale 90.
Conceptul strategic este forma abstractizată a unei strategii care, de regulă, încă nu
a fost oficializată. În majoritatea cazurilor, el este concepţia unei persoane sau a unui grup
restrâns de persoane din vârful unei ierarhii, prin care se optează pentru un anumit curs de
acţiune care se materializează şi se detaliază, ulterior, prin elaborarea unei strategii. În cele
mai multe cazuri, conceptul strategic reprezintă viziunea persoanei numită într-o funcţie la
nivel strategic prin care această persoană îşi exprimă concepţia sa şi a echipei pe care o
conduce pentru atingerea obiectivelor asumate, urmărind validarea unei strategii
ulterioare91.
O strategie de securitate naţională este un document de poziţie - de regulă sintetic şi
accesibil - care, pornind de la identificarea elementelor esenţiale ale identităţii unei naţiuni,
stabileşte: interesele şi obiectivele principale ale acesteia pe termen lung; acţiunile
prioritare de natură a conduce către obiectivele respective, precum şi principiile
fundamentând acele acţiuni; ameninţările şi riscurile (prezente sau viitoare) de natură a
afecta şansele de atingere a obiectivelor şi principalele metode de neutralizare a acestora,
corelate cu resursele la dispoziţie sau posibil de mobilizat.
O strategie de securitate naţională trebuie să fie expresia unei viziuni inspiratoare
şi integratoare, aptă, în consecinţă, să adune energiile naţiunii pe deasupra graniţelor de
partid, făcându-i clară destinaţia spre care se îndreaptă şi să faciliteze un consens
transpartizan asupra definiţiei unui destin comun şi a principalelor metode spre a-l
construi şi apăra.92

89 A. Toffler., Război şi Antirăzboi, Editura Antet, Bucureşti, 1995, p.130.


90 Prazuc Christophe, L’Attente et rythme.Modeste essai de chronostrategie, www.strastisc.org, 15.11.2009, ora 1730.
91 Coman Florian, colectiv, Mic Dicţionar Explicativ pentru Poliţie de frontieră, Editura ProUniversitaria, Bucureşti,

2006.
92 Institutul Ovidiu Şincai, Raport de analiză politică, Analiza Strategiei de Securitate Naţională a României Bucureşti,

9 martie 2006.

26
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.3. Modele de strategii de securitate ale diferitelor state


Conform cerinţelor tematicii lucrării, în timpul procesului de documentare, am
considerat ca reprezentative strategiile de securitate ale următoarelor state: S.U.A. Rusia,
China, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Germania, Franţa.

2.3.1. Strategia de securitate naţională a Statelor Unite ale Americii


Strategia de securitate a Statelor Unite ale Americii cuprinde 11 capitole. Fiecare
capitol este abordat din trei perspective, astfel: prima parte relatează sumarul fiecărei
probleme şi modul în care acele probleme au fost abordate în cadrul strategiei de securitate
elaborate în 2002; cea de a doua parte prezintă succesele realizate din 2002 până în
prezent şi provocările apărute; ultima parte prezintă modurile de acţiune în vederea
rezolvării cu succes a provocărilor apărute la adresa securităţi Statelor Unite.
La începutul acestui document găsim o privirea de ansamblu asupra ceea ce
reprezintă strategia de securitate a SUA, şi prezintă probleme generale legate de
necesitatea securităţii poporului american şi relatează subiectele ce urmează a fi dezvoltate
pe parcursul întregului document.
În continuarea lucrări sunt prezentate probleme legate menţinerea şi promovarea
drepturilor omului, în calea cărora pot exista anumite dificultăţi, cum ar fi: starea
incipientă în care se află anumite state în cadrul procesului de democratizare şi nevoia de
a consolida instituţiile care promovează democraţia, dar şi necesitatea ca şefii statelor să
facă demersuri în acest sens; regresul anumitor conduceri (guverne), care nu au mai
acordat drepturi şi libertăţi cetăţenilor; unele regimuri au încercat să separe drepturile
politice de cele economice, prosperând fără a acorda drepturile şi libertăţile populaţiei;
persistenţa tiraniei în formele ei cele mai dure în anumite regiuni93.
În cadrul acţiunilor pentru viitor se declară că SUA doresc din totdeauna ca
drepturile şi libertăţile oamenilor să fie respectate. Astfel este reflectată valoarea pentru că
ei cred că dorinţa de libertate sălăşluieşte în sufletul fiecărui individ şi respectarea
demnităţii umane transcede toate culturile. Pentru a-şi proteja valorile, SUA duce un efort
susţinut pentru a extinde democraţia la nivel mondial şi a conduce războiul împotriva
titanismului94, fiind dispuse să ajute orice iniţiativă în acest sens.
Cu toate că democraţia este un deziderat, aceasta nu poate fi impusă, trebuie să fie
acceptată. Se declară de asemenea că vor lua parte şi vor ajuta orice iniţiativă în acest sens
cu orice mijloace, amintind aici doar câteva dintre acestea: încurajarea populaţiilor de a
nu accepta regimuri tiranice, asupritoare; parteneriate cu alte ţări democratice pentru
promovarea drepturilor şi libertăţilor oamenilor; raportarea abuzurilor asupra
drepturilor omului etc.95
În perspectiva definirii viitorului concept strategic al SUA şi a impactului asupra
problemelor de securitate internaţională, ne propunem să ne concentrăm atenţia asupra a
ceea ce Christopher Hill a definit ca fiind capabilities–expectations gap sau distanţa
dintre capabilităţi şi aşteptări96.

93 The National Security Strategy of the United States of America, March 2006, p. 3.
94 Aguilar, David, Statement before the United States Senate Committee on the Judiciary, April 28, 2005.
95 White House, Fact Sheet: Border Security, The White House, January 25, 2005, http://www.whitehouse.gov/news/

releases/2002/01/20020125.html, sursă on-line accesată pe data de 14.02.2010, ora 1500.


96 Christopher Hill, The Capabilities-Expectations Gap, 315-318.

27
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.3.2. O strategie pentru stat şi cetăţeni în concepţia Federaţiei Ruse


Documentul în care este prevăzută strategia de securitate naţională în Rusia este
intitulat Conceptul de Strategie Naţională a Rusiei, şi a apărut la data de 18 ianuarie 2000.
Documentul este structurat în 4 capitole.
Conceptul de strategie naţională reprezintă o serie de viziuni asupra modului cum
este menţinută siguranţa cetăţenilor şi a statului, atât din punctul de vedere a pericolelor
din mediul intern cât şi a celor din mediu extern. Ea este interpretată ca fiind singurul
mijloc al securităţii populaţiei multinaţionale, ca deţinătoare a suveranităţii şi unica sursă
de putere în cadrul Federaţiei Ruse.
Rusia a fost mereu şi va rămâne un factor important la nivel mondial, dar cu toate
acestea se menţionează că va face în continuare parte din alianţe, luând parte la efortul
comun împotriva conflictelor regionale, a terorismului şi a armelor de distrugere în masă.
Din document putem afla faptul că au existat situaţii în care interesele Rusiei nu au fost
luate în considerare, ajungându-se la situaţii care au periclitat stabilitate mondială şi toate
demersurile realizate în acest sens de până atunci.
În ceea ce priveşte interesele Rusiei, acestea reprezintă un raport echilibrat între
nevoile populaţiei şi a statului în sferele sociale, economice, politice, internaţionale şi
altele, ele fiind protejate de către instituţiile statului, care acţionează în conformitate cu
litera legii. În ceea ce priveşte interesele Federaţiei Ruse, documentul tratează pe rând:
- Interesele populaţiei – se reduc la implementarea drepturilor şi libertăţilor
constituţionale, asigurarea securităţi personale, creşterea nivelului de trai, şi
dezvoltarea intereselor culturale, spirituale şi intelectuale;
- Interesele societăţii – se reduc la dezvoltarea democraţiei, apariţia unui stat în care
legea primează, obţinerea şi menţinerea acordului social, şi renaşterea spirituală a
Rusiei;
- Interesele statului – se reduc la inviolabilitatea regimului constituţional, a
suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Rusiei, stabilitate la nivel economic, social
şi politic, şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare;
- Interesele în sfera morală – se reduc la menţinerea şi dezvoltarea valorilor morale
şi a patriotismului.
Colaborarea cu alte state este considerată a fi foarte importantă, în special în ceea
ce priveşte combaterea terorismului. Asigurarea securităţii reprezintă nu în ultimul rând
protejarea moştenirilor culturale, spirituale şi morale, a tradiţiilor istorice şi normelor
sociale. Sunt prevăzute şi măsurile care trebuie luate pentru combaterea crimei organizate,
situaţia mediului înconjurător, politica cu alte state, asigurarea graniţelor şi siguranţa
informaţiilor.
Politica de securitate naţională în Rusia este dezvoltată şi implementată de:
preşedinte - sancţionează acţiunile desemnate pentru asigurarea apărării; Adunarea
Federală a Federaţiei Ruse - acţionează pe baza constituţiei şi la recomandarea
preşedintelui; Guvernul - acţionează în limita jurisdicţiei sale şi stabileşte bugetul necesar
menţinerii stării de securitate; Consiliul de Securitate - evaluează nivelul ameninţărilor la
adresa statului, coordonează operaţiile agenţiilor şi forţelor care menţin securitatea;
corpurile federale, asigură implementarea legislaţiei, deciziilor preşedintelui şi a
Guvernului; corpurile de putere executivă, care au acelaşi scop.

28
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.3.3. Strategia Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord


Documentul în care apare strategia de securitate a Regatului Unit al Marii Britanii
şi Irlandei de Nord este intitulat Carta Albă a Apărării, iar ultima ediţie a acesteia este din
decembrie 2005. Structura documentului cuprinde 3 capitole.
În primul capitol întâlnim o vedere de ansamblu asupra climatului strategic existent
fiind adus în menţionate rânduri multitudinea schimbărilor survenite în climatul de
securitate internaţional. Procesul de modernizare este în plină desfăşurare, încercându-se
implementarea unor sisteme cu o durată de viaţă cât mai mare care să nu necesite
înlocuirea totală şi imediată, ci în decursul timpului, fiind nevoie doar de mici ajustări ca să
fie tot timpul dotate cu tehnologii de ultimă generaţie97.
Rolul firmelor specializate în producţia de armament este de asemenea foarte
important, deoarece interesul lor trebuie acaparat. În cazul în care acest lucru nu s-ar
produce, acestea s-ar reorienta către alte pieţe. Din această cauză armata britanică ar avea
mult de suferit.
Rolul documentului este, printre altele şi de stabilire a unor linii directoare în cadrul
dezvoltării industriei. Aceasta necesitate apare datorită necesităţii unei industrii care să
contribuie la menţinerea stării de securitate. Acest deziderat se poate atinge prin
comunicarea capabilităţilor industriale care se doresc a fi păstrate din motive de securitatea
naţională. De asemenea, prin faptul că sunt precizate principiile şi procesele care susţin
procurarea şi decizia în domeniul industriei. Industria britanică este foarte bine dezvoltată,
dar cu toate acestea există şi situaţii în care se procura tehnologie din SUA. Unul dintre
rolurile acestui document este considerat a fi acela de a se asigura că industria britanică
întruneşte cerinţele Ministerului Apărării britanic, atât în prezent, cât şi în viitor.
Achiziţiile de tehnică şi tehnologii sunt considerate foarte importante, fiind încurajată
concurenţa între firmele ofertante, atât locale, cât şi internaţionale. Prin încurajarea
concurenţei ministerul are doar beneficii.
În secţiunea alocată unei priviri de ansamblu asupra sectorului industrial şi
capacităţilor de care dispune, sunt aduse în discuţie mai multe domenii, sectoare de
activitate, cum ar fi cel maritim, aerian, al vehiculelor de luptă blindate, elicoptere,
muniţie, armament complex etc. Fiecare dintre aceste sisteme este descris, sunt descrise
unele proiecte în desfăşurare în cadrul procesului de dezvoltare a acestor sisteme, şi
importanţă în general a evoluţiei tuturor sistemelor.
Unul dintre cele mai importante sectoare ale dezvoltării este considerat sistemul
C4ISTAR, cu un rol cheie în interoperabilitatea inter-arme din cadrul armatei regale. De
asemenea are un rol important în criptarea informaţiilor. Acest sistem nu este dezvoltat de
către armată, fiind o producţie a sectorului civil. În domeniul protecţiei CBRN se fac unele
dintre cele mai mari investiţii, fiind considerat un sector care trebuie dezvoltat. Marea
Britanie beneficiază de colaborarea cu unele dintre cele mai bune firme din domeniu la
nivel mondial.
Terorismul considerat un pericol aparte, care a evoluat în timp. Cheltuielile care au
fost făcute pentru combaterea acestei ameninţări au crescut considerabil în ultima perioadă.
Spre deosebire de alte superputeri, Marea Britanie tratează în mod deosebit pericolul
proliferării şi utilizării armamentului nuclear.

97 Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Carta Albă a Apărării, 2005.

29
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.3.4. Securitate bazată pe reţea – fundament al securităţii Germaniei


Ca document care să reglementeze în ansamblu problemele de securitate şi apărare
pe termen mediu şi lung, Guvernul Federal german a adoptat varianta Cartei Albe a
Politicii de Securitate şi a Dezvoltării Armatei. Varianta din 2006 a apărut la 12 ani după
cea anterioară, ca urmare a schimbărilor majore care s-au produs în mediul de securitate
regional şi mondial. Până la apariţia acestei variante a Cartei Albe, în apropierea
Germaniei s-au produs mai multe conflicte destabilizatoare, printre care amintim cele din
regiunea fostei Iugoslavii. În acest context ea se vede în situaţia în care strategia ei de
securitate este depăşită şi din această cauză a fost foarte importantă schimbarea acesteia.
Documentul este structurat în două părţi mari:
- prima parte – intitulată Politica de Securitate a Germaniei, dezvoltă probleme
referitoare la fundamentele politicii de securitate a Germaniei şi la politica de
securitate a acesteia în mediu internaţional;
- a doua parte – intitulată Armata – Instrument al Securităţii Germaniei, tratează
probleme majore referitoare la: cerinţe şi parametrii; operaţiuni ale armatei;
modernizare; organizare; personal şi la perspectivele acesteia. Întrucât considerăm
că nu face obiectul strategiei de securitate în ansamblul ei, nu vom dezvolta această
parte, deoarece aceasta se referă exclusiv la domeniul militar.
Tratarea mediului de securitate, a riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor este
realizată în capitolul 1 al primei părţi, fără deosebiri esenţiale de abordarea realizată de noi
în cadrul lucrării. Se insistă pe faptul că terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în
masă sunt foarte periculoase. La fel sunt considerate ameninţările asimetrice, în faţa cărora
vechile strategii nu mai erau eficiente. Previziunile strategice trebuie să se realizeze într-un
mod coerent şi eficient, şi să conducă la crearea capacităţilor de a răspunde unui număr tot
mai mare de ameninţări, atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional98.
Documentul scoate în evidenţă faptul că politica de securitate a Germaniei, care
este tratată în acest capitol, se bazează pe valorile prevăzute în Constituţie şi pe scopul de a
proteja interesele naţionale, în special: menţinerea democraţiei, a libertăţii şi drepturilor
cetăţeneşti ale populaţiei germane, a securităţii şi bunăstării, prin protejarea faţă de orice
ameninţare; asigurarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Germaniei.
Politica de securitate a Germaniei se bazează pe un concept cuprinzător -
securitatea nu poate fi asigurată prin eforturile unui singur stat sau doar prin intervenţia
armată. În schimb, necesită o relaţionare de tipul securităţii bazate pe reţea în contextul
unei strategii de securitate cuprinzătoare la nivel naţional şi mondial. Securitatea bazată
pe reţea se referă la constituirea unor conexiuni mai rapide între diferitele sisteme şi
armamente, dar şi între statele membre ale alianţelor.
Este tratat rolul UE, creată pentru menţinerea stabilităţii politice, a securităţii şi
prosperităţii atât în Germania, cât şi în celelalte ţări membre. Rolul UE este tot mai mare,
şi din aceasta cauză a trebuit să fie elaborate Strategia de Securitate Europeană, creată de
Departamentul de Apărare al UE. Se consideră că stabilitatea în Europa, poate fi menţinută
prin dezvoltarea sistemului de integrare a UE, dar şi a relaţionării cu statele din zonele de
Est ale Europei, Sudul Caucazului, regiunea mediteraneană, şi centrul Asiei, cel mai
important factor al zonei fiind considerată Federaţia Rusă. În document se arată că
securitatea Germaniei este strâns legată de securitatea Europei, ea având un rol important
în modelarea viitorului Europei şi nu numai.

98 Cartea Albă a Politicii de Securitate şi a Dezvoltării Armatei germane – varianta 2006.

30
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.3.5. Schimbarea ca necesitate a realizării securităţii în concepţia Franţei


Documentul care reglementează starea de securitate a Franţei este reprezentat de
Carta Albă, ultima variantă a acestui document apărând în anul 1994. În anul 2003 a apărut
însă un document intitulat 2003 – 2008 Programul Militar – Proiect de Lege. Acest
document este alcătuit din două părţi: prima parte aduce completări strategiei de securitate;
a doua parte conţine obiective ale programului militar.
După cum am menţionat mai sus, prima parte a acestui document reprezintă o
completare adusă Cartei Albe în ceea ce priveşte strategia de securitate a Franţei. Această
completare a fost necesară datorită modificărilor apărute în contextul strategic actual, fiind
precizate în acest sens ameninţările de tip asimetric, a ameninţărilor reprezentate de armele
de distrugere în masă şi terorismul. Vechea strategie nu era proiectată să răspundă acestor
tipuri de ameninţări.
În document se afirmă ca schimbarea care se face în strategia franceză este în
concordanţă cu noile evoluţii ale mediului de securitate. De asemenea, se precizează că se
încearcă menţinerea alegerii libere şi diversificarea capacităţii de acţiune în cadrul
coaliţiilor99. După reforma din 1996, a apărut un plan de dezvoltare până în anul 2015. În
prima fază a avut loc profesionalizarea sistemului în perioada dintre anii 1997-2002.
Programul legislativ apărut pentru perioada 2003-2008, urmăreşte: menţinerea
securităţii poporului francez, protejarea intereselor statului francez, resituarea Franţei în
poziţii fruntaşe în conducerea Europei şi participarea la operaţiuni de menţinere a păcii;
creşterea nivelului operaţional al trupelor; continuarea efortului de modernizare a
forţelor, mai ales a structurilor de evaluare, comandă, protecţie şi acţiune în adâncime,
echiparea cu tehnologie şi tehnică de ultimă generaţie; creşterea efortului de cercetare
pentru integrarea tehnologiilor care să ajute la posibilitatea de a răspunde la un număr tot
mai mare de ameninţări.
Acest document conţine căile care trebuie urmate în dezvoltarea forţelor după
perioada 1997-2002, dorinţa Guvernului de a efectua aceste schimbări gradual. Printre
numeroasele schimbări, este menţionat şi statutul Jandarmeriei franceze care trece din
subordinea Ministerului Apărării francez, dar nu totalmente, în subordinea Ministerului de
Interne, al securităţii populaţiei şi a libertăţilor locale.
Documentul menţionează faptul că Franţa este un membru al Consiliului de
Securitate al ONU, şi faptul că, deşi face parte din alianţe, ea îşi va păstra sistemul de
securitate naţional la un nivel ridicat.
Partea de strategie tratează probleme precum: împiedicarea atacurilor nucleare,
crearea unui scut anti-rachetă şi dezvoltarea capabilităţii de atac pe distanţe mari, în scopul
împiedicării şi descurajării inamicului. Pe teritoriul naţional se necesită îmbunătăţirea
capacităţii de reacţie a forţelor armate, deoarece în situaţia vreunui atac toate forţele şi
resursele trebuie să fie pregătite.
În cadrul dezvoltării ideii de proiectare a acţiunilor, apar stabilite numărul de forţe
care trebuie implicate în diverse situaţii atât pe plan extern, cât şi intern.
Documentul conţine şi o prezentare a unui model al forţelor armate franceze până
în 2015 şi obiectivele programului militar în perioada 2003-2008, părţi care nu le vom
dezvolta în prezenta lucrare.

99 2003 – 2008 Military Program - Bill Of Law, p.1

31
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.3.6. Pacea şi dezvoltarea – dimensiuni principale ale strategiei Chinei


Documentul care reglementează starea de securitate din Republica Populară
Chineză este Noul Concept de Securitate. Ultima variantă a acestuia a apărut în decembrie
2006 la Beijing.
Pacea şi dezvoltarea sunt teme de actualitate în cadrul multor strategii de securitate.
În ziua de azi, securitatea şi pacea la nivel mondial întâlnesc mai multe oportunităţi decât
ameninţări. Cu toate acestea numărul ameninţărilor este din ce în ce mai mare şi mai
divers. În cadrul documentului identificăm o percepţie nouă asupra mediului internaţional,
fiind considerat astfel că lumea se îndreaptă spre multipolaritate. Această afirmaţie apare în
cadrul unui context internaţional în care se doreşte dispariţia multipolarităţii, în principal
de către SUA. Se continuă cu ideea că prin intermediul concurenţei dintre state se
realizează o supraveghere a evoluţiilor acestora de către fiecare dintre ele. Cu toate acestea
conflictele de mari proporţii care ar putea izbucni sunt uşor de prevăzut şi de evitat100.
Revoluţia în afacerile militare este într-o continuă evoluţie la nivel mondial. Toate
ţările investesc în dezvoltarea armamentului pentru a-şi putea demonstra superioritatea. Cu
toate acestea, armele de distrugere în masă sunt considerate a fi cele mai periculoase. Din
această cauză este necesară alierea Chinei cu alte ţări importante aflate în vecinătatea sa.
Cu toate acestea, China se confruntă cu diverse probleme, precum cea reprezentată de
mişcarea de independenţă a Taiwan-ului, care rezistă datorită armelor de ultimă generaţie
primite din partea SUA. China reprezintă în continuare o ameninţare demnă de luat în
considerare la adresa securităţii statelor vecine.
Asigurarea pazei frontierelor şi a regiunii de coastă este asigurată de către armată, şi
există o serie de regulamente în acest sens: Legea Apărării Naţionale, Legea Zonei
Maritime şi a Zonei Contingente. Ştiinţa, tehnologia şi industria sunt domenii foarte
importante în dezvoltarea armatei chineze, de aceea s-au făcut eforturi financiare ridicate
pentru îmbunătăţirea sistemului de cercetare şi dezvoltare a armamentelor şi
echipamentelor de ultimă generaţie101.
Strategia de securitate chineză se dovedeşte a fi una defensivă, aceasta fiind creată
doar pentru a riposta la ameninţările venite de pe mare, din aer sau de peste graniţă. De
asemenea, se tratează problema Taiwan-ului, prin opunerea faţă de forţele de eliberare a
acestei regiuni. Asemeni tuturor domeniilor, armata necesită un amplu program de
restructurări. Capitolul destinat cheltuielilor efectuate pentru apărare indică scăderea
semnificativă din anul 1994 până în anul 2005, an în care bugetul acordat a fost împărţit în
trei categorii, fiecăreia dintre acestea revenindu-le procentaje aproximativ egale.
Privitor la securitatea internaţională prin cooperare, este adus în discuţie beneficiul
mutual şi cazul situaţiilor câştig-câştig care apar în cadrul colaborării cu alte state. În
realizarea acestui obiectiv sunt tratate în particular situaţii precum cea a securităţii
regionale prin cooperare, menţinerea angajamentelor în cadrul proceselor de control a
armamentelor şi neproliferării armelor de distrugere în masă.
Nu sunt uitate nici relaţiile de cooperare şi schimb de experienţă la nivel militar,
participarea la operaţiile de menţinere a păcii din cadrul ONU şi a participării în
operaţiunile de refacere în urma catastrofelor naturale.

100 Chin, Ko-lin, The Social Organization of Chinese Human Smuggling, and Peter Kwong, Impact of Chinese Human
Smuggling on the American Labor Market, In David Kyle and Rey Koslowski, eds., Global Human Smuggling:
Comparative Perspectives (Baltimore, MD: Johns Hopkins University Press, 2001).
101 China Strategy Paper 2007-2013, sursă on-line http://www.eeas.europa.eu/china/csp/07_13_en.pdf, accesată la data

de 05.04.2010, ora 0800.

32
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.3.7. Multidimensionalitatea securităţii în concepţia Japoniei


În ceea ce priveşte strategia de securitate a Japoniei, aceasta are un document
intitulat Strategia de Apărare a Japoniei, ultima variantă a acestui apărând în anul 2007.
Este un document foarte complex care studiază foarte multe probleme, având chiar şi o
analiză a unor state sau regiuni considerate foarte importante de către Japonia, acestea
fiind: SUA, Peninsula Corea, China, Rusia, Asia de Sud-est, Asia de Sud, Australia,
Europa. Fiecare dintre aceste state sau regiuni au făcută o analiza scurtă a strategiilor lor
de securitate şi a modului cu interacţionează, influenţează sau afectează securitatea
Japoniei.
Realizarea acestor analize referitoare la alte state este ceva specific Japoniei,
această procedură nemaifiind întâlnită în cadrul actelor referitoare la securitate ale altor
state. Nouă strategie a fost creată pentru ca Japonia să fie mai de nădejde în caz de criză,
dar şi o forţă mai efectivă în cadrul procesului de menţinere a păcii la nivel mondial.
Analiza mediului de securitate actual relevă faptul că există o serie de ameninţări
precum relaţionarea cu alte ţări (China şi India), proliferarea armelor de distrugere în
masă (situaţia rachetelor din Corea de Nord) şi terorismul (cazul Iracului şi
Afganistanului). Regiunea în care se află Japonia este una foarte riscantă, deoarece, statele
din vecinătate au testat multe arme foarte puternice: China a testat arme antisatelit, Corea
de Nord a testat rachete nucleare, iar SUA îşi intensifică activitatea militară în zonă.
Pacea, securitatea şi independenţa pot fi atinse doar prin colaborările diplomatice cu
aliaţii, dar bineînţeles şi eforturile către apărarea naţională, Japonia făcând eforturi şi în
sensul creării capacităţii de apărare.
Este tratată reforma Ministerului Apărării japonez, implicarea într-o măsură tot mai
mare a Japoniei în procesele de menţinere a păcii la nivel internaţional. După terminarea
Războiului Rece, Japonia a început un amplu proces de înarmare şi de creare a unor forţe
care să fie capabile să se implice în situaţii de urgenţă atât la nivel naţional cât şi
internaţional.
Noua strategie prevede măsuri de protecţie civilă, ameliorarea urmărilor dezastrelor
naturale şi crearea forţelor proprii de apărare, pentru a putea reacţiona în situaţii cum au
fost lansarea de rachete balistice de către Coreea de Nord.102
Întărirea relaţiilor strategice de cooperare cu SUA sunt considerate a fi o prioritate
pentru viitor. Se precizează în document faptul că eventualele ameninţări la adresa
securităţii Japoniei trebuie oprite înainte de atingerea graniţelor naţionale. Este deci, nevoie
de acţiuni pro-active în acest sens103.
Strategii japonezi consideră că populaţia este foarte importantă în cadrul armatei şi
a Forţei de Autoapărare, fiind considerat faptul că orişicâte modernizări ar fi făcute fără
populaţie acestea nu au valoare. Se susţine importanţa populaţiei în cadrul tuturor
activităţilor şi acţiunilor Japoniei. Cercetare şi dezvoltarea reprezintă nişte măsuri
strategice în dezvoltarea tehnologiei japoneze în toate domeniile104.

102 Defense of Japan, 2007, p. 6


103 The Council on Security and Defense Capabilities Report, Japan’s Visions for Future Security and Defense
Capabilities, October 2008, The Council on Security and Defense Capabilities.
104 New Security Strategy of Japan, Multilayered and Cooperative Security Strategy, The Tokyo Foundation, Policy

Research Division, October 8, 2008, http://www.tokyofoundation.org/en/additionalsecurity20Strategy20of%20Japan.pdf.

33
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.4. Perspective ale evoluţiei conceptului de strategie de securitate


O tendinţă generală observată pe parcursul studierii strategiilor de securitate este
aceea că fondurile pentru apărare au crescut în mod constant. În SUA proiectul de buget
pentru anul 2007 a fost propus în defavoarea a altor 150 de proiecte guvernamentale care
au fost lăsate fără fonduri. Acest lucru a stârnit nemulţumiri în cadrul populaţiei americane,
având în vedere faptul că dintre proiectele rămase fără fonduri s-au numărat proiecte de
sănătate şi bineînţeles şi alte domenii.
Toate strategiile de securitate cuprind măsuri pentru combaterea terorismului şi
atacurilor cu arme de distrugere în masă. Acestea sunt nişte obiective greu de atins
datorită faptului că sunt nişte fenomene care nu pot fi controlate105.
Acţiunile teroriste sunt imprevizibile şi pot apărea oriunde, oricând şi să aibă
diverse anverguri. Atentatele de la 11 septembrie 2001 reprezintă cel mai bun exemplu
asupra cum pot să se manifeste acţiunile teroriste. În privinţa armelor de distrugere în masă
controlul lor este tot mai dificil datorită accesului ridicat la tehnologiile care stau la baza
producerii acestora. Armelor nucleare au cele mai devastatoare rezultate, dar au şi cea mai
scumpă tehnologie de producere.
Armele chimice şi biologice au tehnologii mult mai ieftine decât ale armelor
nucleare şi în afară de asta sunt şi mai greu detectabile. Măsurile care pot fi luate pentru a
le contracara efectele nu pot fi imediate, deoarece trebuie să treacă o perioadă de timp până
să poate să apară antidoturi.
O importanţă aparte s-a acordat şi studierii în cadrul strategiilor naţionale a
strategiilor altor state. Politica de alianţe este foarte frecventă, trecându-se de la politica de
apărare naţională, care nu era eficientă pentru toate statele, la cea de alianţă. În ciuda
acestui fapt state precum SUA, Rusia sau China, membre a mai multor alianţe, manifestă şi
tendinţe de intervenţie pe cont propriu în situaţii deosebite.
Existenţa modernă a naţiunilor şi a statelor presupune un permanent avans al
cunoaşterii, capacitatea de a analiza şi prognoza, spirit de adaptare şi acţiune
anticipativă. În acest context, realizarea securităţii în multiplele ei ipoteze reprezintă o
condiţie obligatorie a supravieţuirii şi dezvoltării sistemelor social-politice106.
Abordarea subiectului implicării Uniunii Europene în problematica securităţii
porneşte de la studierea atentă a raportului globalizare - securitate, care arată o ignorare
îndelungată a elementului de securitatea stare motivată, evident, de implicaţiile şi
responsabilităţile economice ce derivă şi, de aici, a individului şi comunităţilor de către
procesul vast al globalizării.
O strategie de securitate este eficientă atunci când după ce a avut loc o agresiune de
orice natură şi intensitate la adresa securităţii unui stat acesta nu suferă pierderi mari. În
cazul în care este vorba de un stat care este atac militar acesta este în învingător şi suferă
pierderi minime. Există un studiu în care sunt se studiază cum pot fi afectate diverse nivele
ale societăţii de anumite pericole.
105 Sieber, U., Die Zukunft des Europäischen Strafrechts. Ein neuer Ansatz zu den Zielen und Modellen des europäischen
Strafrechtssystems. To be published at ZStW 121 (2009), pp. 1 - 63. English translation under title The Future of
European Criminal Law. A New Approach to the Aims and Models of the European Criminal Law System planned in
Grasso, G. and R. Sicurella (eds), Per un rilancia del progetto europeo: esigenze di tutela degle interessi comunitari e
strategie di integrazione penale, Catania, 2009, pp. 685-757.
106 Stana, Richard, Secure Border Initiative: Observations on the Importance of Applying Lessons Learned to Future

Project, Testimony of Richard M. Stana, Director of Homeland Security and Justice Issues, Government Accountability
Office (GAO) before the Subcommittees on Management, investigations, and Oversight, and Border, Maritime and
Global Counterterrorism, Committee on Homeland Security, House of Representatives, February 27, 2008.

34
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Secţiunea 3: Gestionarea integrată a frontierelor – componentă a securităţii


naţionale
Hotarele şi frontierele ce se întind de-a lungul statelor au reprezentat mult timp
sursa principală a disputelor în lume. În epoca actuală a telecomunicaţiilor globale şi a
schimbării de climă, se poate argumenta că hotarele sunt un fenomen istoric de o relevanţă
palidă într-o lume modernă interdependentă. De fapt, în aceste vremuri grele, marcate de
diverse tendinţe cum sunt globalizarea economică şi teama de terorism, administrarea
competentă a frontierelor a devenit o problemă politică crucială în toată lumea.
Provocarea pentru statele moderne bazate pe economie este de a facilita pe cât de
uşor posibil comerţul internaţional, de care depinde bunăstarea lor, protejându-şi în acelaşi
timp cetăţenii de crima şi teroarea aferente frontierelor moderne penetrabile.
Mărturiile istorice demonstrează incontestabil ca instituţia apărării frontierelor a
existat din cele mai vechi timpuri, cunoscând o serie de transformări şi perfecţionări până
s-a ajuns la actuala structură organizatorică. Indiferent de forma de organizare şi denumire
- plăieşi, potecaşi, mărginaşi, cordonaşe, călăraşi, martologi, dorobanţi, grăniceri,
poliţişti de frontieră - întotdeauna conţinutul misiunilor a fost acelaşi, cu anumite
particularităţi, în funcţie de caracterul perioadei istorice existente: în timp de pace
străjuirea hotarelor, prevenirea activităţilor ilegale la adresa siguranţei interne, pornind de
la graniţă, a intereselor externe ale ţării, iar, în timp de război, participarea, alături de
celelalte forţe combatante, la lupta pentru apărarea pământului strămoşesc107.
Această instituţie este tot atât de veche pe cât de vechi sunt teritoriile pe care s-au
aşezat şi trăit strămoşii noştri, manifestându-se în funcţie de perioada istorică în care a
existat şi îndeplinind misiunile conform intereselor momentului parcurs.
Tracii aşezau posturi pe înălţimile dominante pentru a semnala apariţia unor
invadatori, folosind ca mijloc de avertizare îndeosebi focul. La încrucişările de drumuri se
vămuiau produsele negustorilor străini care întreţineau schimburi comerciale cu băştinaşii.
În timpul lui Decebal, principalele căi de comunicaţie au fost întărite cu cetăţi prevăzute cu
şanţuri de apărare, maluri de pământ şi garduri din lemn şi piatră.
Măsurile luate de iscusitul conducător dac Decebal sunt apreciate de generalul
Targe în lucrarea sa La garde de nos frontieres (1930), lucrare care tratează distinct modul
şi procedeele pe care trebuie să le folosească această activitate. În Dacia Romană, paza
hotarelor consta dintr-un sistem de limesuri, fortificaţii, castre şi tabere situate pe
graniţă108.
În plan conceptual, frontiera a căpătat în ultimele decenii importante semnificaţii
normative pe întreg continentul european. Astfel, aproape nu există domenii şi probleme
care nu pot fi regăsite pe agenda de cooperare transfrontalieră între autorităţile locale din
ţări vecine în Europa legate în temei de tot ce depăşeşte nivelul de interes public local:
apărare naţională, vămi şi alte instituţii subordonate prioritar administraţiei centrale.
Spaţiul transfrontalier a stat la bazele formării conceptului de euroregiuni, sau cum
le numesc părinţii fondatori ai Uniunii Europene cărămizi ale construcţiei europene.

107 I. M. Ţiplic, Hotar, graniţă şi/sau frontieră în evul mediu timpuriu, .Acta Terrae Septemcastrensis., II, Sibiu, 2003,
http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/ats/ats2/act2-10.htm.
108 M. Zahariade, I. I. C Opriş (ed.), The Roman Frontier at the Lower Danube 4th-6th centuries, Bucureşti, 1998.

35
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.1. Interpretarea dimensiunii juridice a noţiunii de frontieră de stat


Orice frontieră este, în acelaşi timp, o relaţie de interdependenţă, dar şi de
fragmentare, de ambiguitate, de risc, şi de oportunităţi. Frontiera reprezintă o linie a
contactelor fizice între state, desenând contururile unor spaţii juridice distincte, respectiv,
limitând acţiunea unui stat, dar oferindu-i oportunităţi de acţiune în spaţiul teritoriilor sale.
În general, termenul frontieră este asociat şi folosit în mai multe domenii ale
ştiinţei, cum ar fi spre exemplu domeniul istoric (frontierele istorice109), domeniul
geografic (frontiere naturale110), domeniul filozofic sau în unele cazuri chiar şi în cel al
literaturii ştiinţifico-fantastice (frontierele cunoaşterii). Cu toate acestea, mai ales în
contextul actual al propagandei şi promovării pe scară largă a noilor strategii geopolitice,
termenul de frontieră este perceput de către majoritatea oamenilor ca fiind asociat cu forma
politico-administrativă a organizării statale – frontiera de stat.
Frontiera de stat este reprezentată de linia reală sau imaginară care trece, în linie
dreaptă, de la un semn de frontieră la altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în
teren cu semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul; la fluviul Dunărea şi
celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea stabilită prin acordurile, convenţiile şi
înţelegerile dintre România şi statele vecine, cu luarea în considerare a faptului că
principiul general acceptat de dreptul internaţional fluvial este acela că frontiera trece pe
mijlocul şenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare nenavigabile, pe la mijlocul
pânzei de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece pe la limita exterioară şi limitele
laterale ale mării teritoriale a României111.
Urmare a schimbărilor survenite112 pentru protecţia frontierei de stat şi a semnelor
de frontieră se constituie culoarul de frontieră şi fâşia de protecţie a frontierei de stat.
Activităţile pentru constituirea şi întreţinerea culoarului de frontieră şi a fâşiei de
protecţie a frontierei de stat servesc scopurilor apărării, ordinii publice şi siguranţei
naţionale113.
Majoritatea celor care se gândesc la frontiera de stat au într-o primă fază
reprezentarea unei limite fizice artificiale, a unei bariere, care a fost creată de către un
anume stat cu scopul de a-şi proteja suveranitatea asupra unui spaţiu geografic. În realitate,
frontiera de stat este o linie imaginară care delimitează teritoriul statului respectiv (solul,
subsolul, spaţiul aerian, apele de frontieră şi marea teritorială) de teritoriul altor state sau
de marea liberă.
Pe cale de consecinţă, frontiera unui stat reprezentată o barieră juridică şi
nicidecum una fizică. Cu toate acestea nu trebuie omisă voinţa politică a celor aflaţi la
putere în statul respectiv care, cum este şi firesc, trasează direcţiile de orientare strategică
şi determină legiuitorul în adoptarea unor norme subordonate acestei voinţe.

109 Al. Zub, Discurs istoric şi tranziţie, Iaşi, 1998, p. 162-164.


110 V. Morar, Legislaţie specifică poliţiei de frontieră, Oradea, 2001.
111 Legea 125 din 29 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2008 pentru

modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea
Poliţiei de Frontieră Române, precum şi pentru abrogarea cap. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001
privind frontiera de stat a României, publicată în Monitorul Oficial 324 din 15 mai 2009 (M. Of. 324/2009).
112 Ordonanţă de urgenţă nr. 16 din 3 martie 2010 privind unele măsuri de eficientizare a activităţii de întreţinere a

culoarului de frontieră, fâşiei de protecţie şi a semnelor de frontieră, publicată în: Monitorul Oficial nr. 147 din 5 martie
2010, Data intrării în vigoare : 05/03/2010
113 Cf. Alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a

României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 30 iunie 2001, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

36
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.2. Fenomenul regionalizării şi asigurarea identităţii ariilor frontaliere


Aşa cum preciza încă din 1998 profesorul Charles Ricq principiul de bază al
cooperării transfrontaliere este realizarea în ariile frontaliere a unor spaţii contractuale
în scopul de a permite găsirea unor soluţii comune la problemele similare, entităţile
statale neignorând, faţă de colectivităţile lor periferice, particularitatea şi specificul
problemelor de vecinătate cu care acestea se confruntă. Acest fapt subliniază nevoia de a
asigura nu numai perenitatea identităţilor regionale cât şi necesitatea de a face să
beneficieze procesul construcţiei europene de dinamismul şi de geniul propriu
colectivităţilor locale şi regionale situate de o parte şi de alta a unei frontiere.114
Termenul de regionalism se referă la o ideologie şi la o mişcare politică ce
propovăduieşte un mai mare control de către regiuni supra afacerilor politice, economice
şi sociale, de obicei prin instituirea unor instituţii politice şi administrative, având
prerogative de ordin legislativ115.
Regionalismul, fie că acţionează în interiorul graniţelor unei ţări sau transfrontalier
reprezintă dinamica actuală şi viitoare a Europei. Sursele sale variază, dar este considerat
ca fiind o formă de protest la adresa autorităţii capitalelor naţionale de către persoane care
se simt ca aparţinând din punct de vedere istoric sau cultural unui anumit spaţiu european
decât statului-naţiune ale cărui graniţe sunt rezultatul istoriei116. Regionalismul este definit,
astfel, ca o ideologie şi o mişcare politică ce recomandă ca regiunile să exercite un control
din ce în ce mai mare asupra afacerilor politice, economice şi sociale pe teritoriul lor117.
Regionalismul înseamnă că regiunea există înainte de toate în mintea oamenilor.
Există ca urmare a unui proces istoric şi socio-economic118.
În mod cert, fiecare regiune frontalieră are particularităţi şi caracteristici proprii, iar
încercarea de a crea un model în domeniul cooperării ar fi supus cu siguranţă eşecului.
Astfel, pentru o bună cooperare transfrontalieră se impune crearea unui cadru adecvat în
care comunităţilor situate în regiunile frontaliere să se bucure largi autonomii în stabilirea
obiectivelor comune şi în modul de soluţionare a diferendelor.
Regionalizarea este un proces prin care se operează construcţia unei capacităţi de
acţiune autonome având drept obiectiv promovarea unui teritoriu infranaţional, dar
supralocal prin mobilizarea mijloacelor economice sau, în funcţie de caz, a resorturilor
identitare a solidarităţilor locale sau regionale, cât şi prin dezvoltarea potenţialului său.
Acest proces se poate opera pornind de la instituţii preexistente sau de la un nou decupaj
teritorial destinat să răspundă mai bine acestor obiective. El este întotdeauna condiţionat de
constrângerile pe care le exercită cadrul politic şi instituţional şi a căror evoluţie poate fi
guvernată de alte mize119.
În doctrină120, fenomenului regionalizării i se conferă 3 sensuri: pseudo-
regionalizarea, regionalizarea administrativă şi super-regionalizarea. Îmbrăţişarea de
către europeni a acestor idei a condus la implementarea unor programe pentru constituirea
unor regiuni transfrontaliere.

114 Prof.Ricq, Charles, Les Cantons Frontaliers et l'Intégration Européenne, Actul Unic European – 1992, Simpozionul
din 28.10 1998, p.56.
115 Loughlin John, Europe of the Regions and the Federalization of Europe, Publius, 1996, pp. 148-149.
116 Newhouse John, Europe's Rising Regionalism, Foreign Affairs, Jan.-Feb. 1997, p. 67.
117 Loughlin John, Nation, state, region in Western Europe, în Culture: building stone for Europe 2002, Bruxelles,

European Interuniversity Press.


118 Kolumbán Gábor, Regionalism şi integrare europeană, Editura Altera, nr.25, 2004, p. 140.
119 Parlement européen, La régionalisation en Europe, Working Paper,, avril 2000, L-2929 Luxembourg.
120 Corneliu-Liviu Popescu, Aspecte constituţionale privind regionalizarea în România, Analele Universităţii din

Bucureşti, ianuarie-martie 2002.

37
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.3. Abordarea unei noi viziuni europene asupra regiunilor transfrontaliere


Nu cu foarte mult timp în urmă printr-o regiune transfrontalieră se înţelegea o
regiune virtuală, înscrisă în geografie, istorie, ecologie, etnie, posibilităţi economice etc.
dar blocată de suveranitatea statelor ce stăpânesc de o parte şi de alta a frontierei.121
Această definiţie a constituit o provocare pentru statele europene care doreau realizarea
unei uniuni reale, fapt pentru care au căutat soluţii în vederea constituirii unor colectivităţi
transfrontaliere relaţionale care să aibă la bază o serie de instituţii, dacă nu politice, cel
puţin funcţionale.
Un prim aspect în realizarea acestui obiectiv la reprezentat diminuarea efectelor-
frontieră, efecte care rezidă din însuşi funcţiile frontierei. Aceste funcţii sunt: politico-
militare ca expresie a independenţei şi suveranităţii teritoriale; de separare a sistemelor
politice, economice, sociale şi culturale; de filtrare şi selecţie a circulaţiei persoanelor,
mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor; de creare şi acumulare a producţiei de bunuri şi
valori, servicii, locuri de muncă etc.; de interpenetrare sau de divizare a culturilor şi
comportamentelor sociale; de protecţie în apărarea valorilor, a drepturilor şi libertăţilor
înscrise în constituţiile fiecărui stat.
Aşa cum rezultă dintr-o analiză sintetică cele mai importante efecte negative ale
frontierei asupra regiunilor transfrontaliere din Europa sunt: dezechilibrele economice
generate de dezvoltarea diferenţiată a statelor învecinate; distanţele culturale relativ mari
ca urmare a sistemelor socio-culturale diferite; caracteristicile politice diferenţiate de
interesele diferite ale partidelor aflate la putere.
Pornind de la cele prezentate anterior, într-o nouă concepţie europeană, termenul de
regiune transfrontalieră însumează cel puţin trei elemente definitorii: delimitarea mai mult
sau mai puţin clară a arealului geografic ce caracterizează regiunea transfrontalieră;
stabilirea colectivităţilor şi al instituţiilor implicate; identificarea relaţiilor ce se pot
stabili între acestea şi găsirea soluţiilor de optimizare a activităţilor de interes comun.
Conceptul de regiune transfrontalieră nu este cu totul străin de evoluţia istorică a
statului în general; în special în Europa vestică noţiunea de regiune a avut în decursul
timpului multiple înţelesuri, ceea ce face ca reglementarea sa juridică să fie variată şi
extrem de diversă chiar şi în zilele noastre122.
Delimitarea spaţială a unei regiuni transfrontaliere s-a făcut pe baza a trei
dimensiuni clasice: zone, poli, structuri administrativ-teritoriale organizate pe principii
politice. Caracteristic fiecărei regiuni transfrontaliere este faptul că acestea sunt dominate
de unul sau mai mulţi poli frontalieri. Primii care au pus în evidenţă importanţa polilor
frontalieri au fost economiştii. Ei au constatat că în cadrul fiecărei regiuni transfrontaliere
există una sau mai multe localităţi a căror dezvoltare este mai mare în comparaţie cu
celelalte, fapt pentru care principalele activităţi din cadrul regiunii sunt polarizate în jurul
acestor localităţi.
Polul poate fi definit în funcţie de densitatea şi intensitatea relaţiilor care se
stabilesc între comunitatea gazdă şi celelalte comunităţi din regiunea transfrontalieră cu
care aceasta interacţionează. Astfel, datorită poziţiei dominante, polul devine un spaţiu
privilegiat care atrage principalele resurse din sfera schimbului de mărfuri, a serviciilor şi a
forţei de muncă.

Denis de Rougemont, L’Avenir este notre affaire, Seuil, Paris, 1978.


121

Tănăsescu Simina, Regionalizarea în România şi implicaţiile sale la nivelul cadrului legislativ, Altera, nr.19, 2002,
122

Regionalizare în Europa Centrală şi de Est, p.5.

38
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Plecând de la factorul economic, prin extrapolare putem identifica şi alte domenii


de interes din sfera cooperării transfrontaliere care se supun aceloraşi reguli, cum ar fi cele
ale culturii, mass-mediei, educaţiei, sănătăţii, serviciilor administrative etc. Din punct de
vedere al dezvoltării unei regiuni transfrontaliere polii au întotdeauna atât efecte pozitive,
cât şi efecte negative. Efectele pozitive constau într-o punere în valoare la nivel de ordin
superior a resurselor şi potenţialului regiunii – cuprinzând de obicei toate sectoarele de
activitate - precum şi difuzarea către celelalte comunităţi a experienţei acumulate, fapt care
conduce nemijlocit la dezvoltarea întregii regiuni şi implicit la creşterea nivelului de trai al
populaţiei din întreg arealul spaţiului transfrontalier şi chiar dincolo de acesta.
De altfel, pentru Consiliul Europei şi în general pentru Uniunea Europeană, o
regiune frontalieră, în sensul strict al cuvântului, este o colectivitate teritorială publică
situată imediat sub nivelul statal şi care are o frontieră terestră comună cu una sau mai
multe colectivităţi de acelaşi tip situate într-un stat vecin. Aceste diviziuni politico-
administrative, regionale şi subregionale definesc spaţiul de aplicare a suveranităţii
naţionale al statelor în implicate şi, ca urmare, a cooperării transfrontaliere.
În această direcţie, principalul instrument internaţional pe care îl reprezintă
instituţia cooperării transfrontaliere îl reprezintă unităţile/diviziunile politice şi
administrative ale statelor în cauză, cum ar fi: provincii sau regiuni pentru Italia,
departamente sau regiuni pentru Franţa, cantoane pentru Elveţia, kreise sau landuri pentru
Germania, nomos pentru Grecia, comunităţi autonome pentru Spania, regiuni
administrative pentru Portugalia etc.
Concomitent, efectele pozitive ale polilor sunt însoţite de efecte negative care, în
principal, constau în atragerea şi centralizarea potenţialului socio-economic şi socio-
cultural, fapt care treptat conduce la sărăcirea celorlalte comunităţi şi astfel la încetinirea
ritmului de dezvoltare firesc. În asemenea condiţii, legăturile transfrontaliere sau relaţiile
contractuale transfrontaliere nu se pot baza numai pe concepţia zonală sau multipolară a
spaţiului frontalier, ci şi pe structurile politico-administrative pe care fiecare stat le-a
dezvoltat de-a lungul istoriei de o parte şi de cealaltă a frontierei.
Desigur, aspectele economice vor prima în cadrul acestor relaţii, iar economia de
piaţă nu se va limita doar la libertatea pe piaţă a bunurilor. Astfel, în cazul în care capitalul
şi mâna de lucru, rămân apanajul statului, economia nu se va liberaliza, rămânând rigidă şi
neadaptată. Practic, orice economie combină în diferite proporţii piaţa, constrângerea şi
consimţământul. Rezultatul de ansamblu depinde de caracteristicile fiecărei naţiuni. În
concluzie, economiile de piaţă moderne sunt bazate pe tranzacţii de piaţă între oamenii
care decid voluntar dacă să ia, sau nu, parte la ele.
Instituţiile cheie sunt proprietatea privată şi libertatea contractului, care, amândouă,
trebuie să fie menţinute prin politici guvernamentale active. Referitor la acest domeniu
Alvin Toffler face următoarea observaţie: Dacă e vorba ca pieţele libere şi democraţia să
supravieţuiască marilor şi turbulentelor tranziţii care se apropie, politica trebuie să
devină anticipativă şi preventivă. Totuşi, a le cere partidelor noastre politice să gândească
mai departe, în viitor de viitoarele alegeri, ar fi o trudă grea şi ingrată.123

123 Toffler Alvin şi Heidi, A crea o nouă civilizaţie, traducere, Editura Antet, Bucureşti, 1995, p. 86.

39
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.4. Diferenţierea noţiunilor de zonă frontalieră şi zonă de frontieră


Se impune a fi punctată observaţia că, sub aspect conceptual, între noţiunea de zonă
frontalieră şi cea de zonă de frontieră124 - aşa cum este ea definită de legiuitorul român -
există o serie de puncte comune, puncte comune puse în evidenţă prin definirea punctului
de mic trafic şi a punctului destinat trecerilor simplificate125 în care legiuitorul arată că
acestea sunt reprezentate de orice loc organizat şi autorizat de Guvernul României pentru
trecerea frontierei de stat a persoanelor din zona de frontieră, într-o formă simplificată,
convenită prin acorduri şi convenţii încheiate cu statele vecine.
Zonele frontaliere sunt reprezentate de acele zone care se situează de o parte şi de
cealaltă a frontierei dintre două state, cu adâncimi variabile – stabilite prin acorduri
bilaterale - în care sunt înglobate localităţile a căror teritoriu este cuprins în această
adâncime. În ceea ce priveşte acordurile bilaterale pentru stabilirea adâncimilor acestea
prevăd adâncimi de 10 la 50 km, măsurate în linie dreaptă începând de la frontiera unui
stat. Spre exemplu, Franţa a stabilit cu Părţile Contractuale limitrofe ca zona frontalieră să
nu depăşească în profunzime 20 km de o parte şi de alta a frontierei comune, în timp ce
acordul bilateral franco-belgian defineşte două zone: prima privilegiată – înglobând
localităţile situate pe o adâncime de 10 km – şi cealaltă ordinară – care cuprinde
localităţile situate până la adâncimea de 20-25 km de o parte şi de cealaltă a frontierei.
În cadrul acestei zone sunt stabilite condiţiile în care se poate desfăşura micul trafic
de frontieră şi facilităţile acordate muncitorilor frontalieri. Consiliul Europei a definit
muncitorul frontalier ca fiind muncitorul salariat care lucrează pe teritoriul unei părţi
contractante şi rezidă pe teritoriul unei alte părţi contractante unde se întoarce în
principiu în fiecare zi sau cel puţin o dată pe săptămână126.
Pentru ca activităţile din zonele frontaliere să se poată desfăşura în condiţii optime
s-a luat în calcul crearea de facilităţi în ceea ce priveşte condiţiile de trecere a frontierei
pentru persoanele care fac obiectul reglementărilor juridice din acest spaţiu, facilităţi
materializate în cadrul micului trafic de frontieră.
În acest sens, Comisia Parlamentului European a adoptat două propuneri de
reglementare a micului trafic de frontieră, adică trecerea frontierei de către cetăţenii
ţărilor terţe rezidenţi în zona frontalieră şi care trec frontiera regulat, având raţiuni
legitime, într-o ţară a Uniunii fără ca aceştia să reprezinte o ameninţare pentru
securitatea Uniunii. Prima reglementare are ca scop facilitarea circulaţiei locale la
frontierele terestre dintre statele membre şi ţările terţe vecine, în timp ce al doilea extinde
acest mecanism la frontierele dintre două state membre care nu au suprimat până acum
controalele la frontierele lor comune. Aceste reglementări vizează facilitaţi de ordin
practic, cum ar fi puncte de trecere a frontierei speciale sau culoare rezervate pentru
frontalieri, ca şi posibilitatea de trecere a frontierei pe baza unor documente specifice.
Pentru cetăţenii ţărilor terţe supuşi obligativităţii obţinerii unei vize care au
rezidenţă legală în zonele frontaliere, textele propun introducerea unei vize speciale care le
va fi eliberată în scopuri specifice micului trafic de frontieră. Aceasta viză, a cărei
validitate teritorială este limitată la zona frontalieră a statului membru care a eliberat-o,
permite titularului să treacă frontiera acestui stat membru în reprize multiple, pentru un

124 Cf. art. 4. din Ordonanţă de urgenţă nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României. (1) Pentru
asigurarea executării pazei şi controlului trecerii frontierei de stat se constituie zona de frontieră. (2) Zona de frontieră
cuprinde teritoriul aflat pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior.
125 Cf. art. 1, lit.j din Ordonanţă de urgenţă nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României.
126 Convenţia europeană de securitate socială a Consiliului Europei (Acordul complementar), adoptată la 10.03 1972,

în vigoare de la 01.03 1977.

40
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

sejur care să nu depăşească şapte zile consecutive şi fără a putea să depăşească trei luni pe
semestru. Viza are o validitate de minimum un an şi poate fi eliberată gratuit.
Având în vedere natura locală a micului trafic de frontieră, aplicarea concretă a
acestui regim este delegată statelor membre care, pe baza unor acorduri bilaterale, pot
negocia condiţiile specifice ale micului trafic de frontieră cu ţările terţe în cauză, cu
respectarea regulilor generale stabilite la nivel comunitar şi în spiritul necesitaţii asigurării
unui tratament reciproc cetăţenilor Uniunii.
Facilităţile pe care le oferă zonele frontaliere sunt evidenţiate în Convenţia - cadru
europeană privind cooperarea transfrontalieră a colectivităţilor sau autorităţilor
teritoriale127. Putem exemplifica în acest sens faptul că orice resortisant al unui stat care
este parte la acord şi care îşi are reşedinţa în zona definită ca zonă transfrontalieră are
drept de acces la piaţa de muncă a celeilalte sau celorlalte părţi în aceeaşi calitate ca şi
cetăţenii acesteia sau acestora128, mai mult decât atât muncitorul frontalier beneficiind de
aceeaşi mobilitate profesională – cel puţin în limitele zonei frontaliere – ca şi muncitorii
naţionali ai statului în care se efectuează angajarea.129

3.5. Reglementarea tipurilor de frontiere naţionale existente


Delimitarea juridică frontierelor este realizată, în principiu, prin tratatele, acordurile
sau convenţiile pe care le încheie statul în cauză cu fiecare stat vecin sau – cum este cazul
mării teritoriale – prin act unilateral, dar cu respectarea în ambele situaţii a prevederilor
normelor de drept internaţional cu privire la stabilirea frontierelor. În cadrul acestor tratate,
acorduri sau protocoale sunt precizate direcţiile şi dispunerea generală a frontierei, urmate
de o descriere a traseului, traseu care este transpus şi pe o hartă ce constituie anexă a
documentului juridic.
După realizarea delimitării se procedează la demarcarea frontierei. Activitatea de
demarcarea constă în efectuarea măsurătorilor în teren şi în stabilirea traseului frontierei prin
repere topografice. Ulterior se procedează la marcarea acesteia prin instalarea în teren a unor
semne de frontieră care pot fi borne, piloni, stâlpi de frontieră, balize şi semne triplex
confinium130. Activităţile de demarcare şi marcare a frontierei de stat se realizează în teren de
către comisii mixte formate din reprezentanţii autorizaţi ai statelor limitrofe.
Odată trasată, frontiera necesită a fi protejată de o serie de norme care trebuie să
reglementeze modul de desfăşurare a activităţilor ce se desfăşoară în apropierea frontierei de
stat sau care presupun trecerea acesteia. Problema este rezolvată prin nomele juridice interne –
acestea reglementează desfăşurarea activităţilor în apropierea frontierei de stat şi prin
intermediul lor se pot stabilii unele condiţii de intrare pe teritoriul naţional – şi prin documente
juridice de drept internaţional încheiate cu statele vecine, cu alte state sau comunităţi de state.
Frontiera de stat a României poate avea regim de frontieră internă sau de frontieră
externă131.

127 Adoptată la Madrid la 21.05 1980 (a intrat în vigoare la 22.12 1981) – România a ratificat Convenţia prin Legea nr.
78/11.05.1999.
128 Cf. art. 1 din Modelul de acord interstatal privind cooperarea transfrontalieră în materie de formare permanentă, de

informare, de condiţii de angajare şi de muncă / Convenţia-cadru.


129 Cf. art. 3 din Modelul de acord interstatal privind cooperarea transfrontalieră în materie de formare permanentă, de

informare, de condiţii de angajare şi de muncă / Convenţia-cadru.


130 Semnele de frontieră triplex confinium se instalează numai în punctele în care converg frontierele a trei state vecine

(de exemplu triplex confinium Beba Veche – statele limitrofe fiind România, Ungaria, Serbia-Muntenegru).
131 Cf. art.2 din Hotărârea nr. 445 din 9 mai 2002, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei

de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României modificată şi completată prin Hotărârea
nr. 324 din 18 martie 2009.

41
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.5.1. Frontiera internă şi libera circulaţie a persoanelor


Frontierele interne reprezintă frontierele comune terestre ale părţilor contractante,
precum şi aeroporturile pentru zborurile interne şi porturile pentru liniile regulate de
pasageri, care au ca punct de plecare sau ca destinaţie exclusivă alte porturi de pe teritoriile
părţilor contractante, fără escale în porturi din afara acestor teritorii132.
Regimul juridic al frontierei interne133 cuprinde reglementările cu privire la
eliminarea controlului la frontiera comună sau în aeroporturile ori porturile deschise
traficului internaţional de persoane şi de mărfuri, pentru persoanele, mărfurile şi serviciile
aparţinând statelor părţi la Acordul privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele
lor comune, semnat la 14 iunie 1985, precum şi la Convenţia de punere în aplicare a
Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la
frontierele comune, adoptată la Schengen la 19 iunie 1990.
Regimul juridic al frontierelor interne se aplică la data stabilită prin decizie a
Consiliului Uniunii Europene de eliminare a controalelor la frontierele interne134.

3.5.2. Frontiera externă şi particularităţi ale acesteia


Frontierele externe sunt reprezentate de frontiera terestră şi pe apă, precum şi
aeroporturile şi porturile părţilor contractante, dacă nu sunt frontiere interne135.
Regimul juridic al frontierei externe136 cuprinde reglementările cu privire la
frontiera de stat137 şi legislaţia internă, care se aplică frontierelor comune terestre,
aeroporturilor şi porturilor deschise traficului internaţional de persoane şi de mărfuri, în
relaţia cu statele cu care România nu are regim de frontieră internă.
Dacă abordăm problematica din perspectiva analizei sistemice observăm că
frontiera, ca limită a suveranităţii teritoriale a unui stat, separă şi uneşte, diferenţiază şi
deschide în acelaşi timp. Sub acest aspect, cel mai bun exemplu în momentul de faţă îl
constituie Uniunea Europeană.
Astfel, frontiera în spaţiul european, după adoptarea Actului Unic, a căpătat noi
valenţe care implică anumite antonime, cum ar fi: uniune sau delimitare (frontiere interne
– frontiere externe); desfiinţare sau securizare (libera circulaţie – restricţionare);
deschidere sau închidere (cooperare transfrontalieră – embargo).

132 Cf. art.2 din Regulament (EC) Nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind
crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere - Codul
Frontierelor Schengen.
133 Cf. art. 3 Hotărârea nr. 445 din 9 mai 2002, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de

Urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, modificată şi completată prin Hotărârea nr.
324 din 18 martie 2009.
134 Cf. art. 4 Hotărârea nr. 445 din 9 mai 2002, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de

Urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, modificată şi completată prin Hotărârea nr.
324 din 18 martie 2009.
135 Cf. art. 2 din Regulament (EC) Nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind

crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere (Codul
Frontierelor Schengen).
136 Cf. art. 5 din Hotărârea nr. 445 din 9 mai 2002, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei

de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, modificată şi completată prin Hotărârea
nr. 324 din 18 martie 2009.
137 Regulamentul C.E. nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind crearea unui

cod comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere - Codul frontierelor
Schengen.

42
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.6. Promovarea la nivel european a unui model de Gestionare Integrată a


Frontierelor
Uniunea Europeană fără România este incompletă, spunea Jonathan Scheele,
şeful delegaţiei Uniunii Europene în România în cea mai solicitantă perioadă, cea a aderării
României, între 2001 şi 2006. Aceste cuvinte îşi regăsesc înţelesul în toate demersurile
naţionale ce au urmat perioadei post-aderare, când România încă încearcă să adere la
spaţiul Schengen. Luând în considerare anumite elemente de bază ale logicii, putem afirma
fără a greşii că spaţiul Schengen fără România nu este complet securizat.
Modelul global de gestionare a frontierelor europene este un instrument important
pentru protejarea securităţii interne a statelor şi, în special, pentru prevenirea şi depistarea
imigraţiei ilegale şi a infracţiunilor conexe, precum şi a altor infracţiuni transfrontaliere138.
Capacitatea de reacţie la frontiere (aeriene, maritime şi terestre) măsoară timpul de
reacţie la tentativele de activităţi ilegale la frontieră, precum şi viteza şi modul de reacţie în
situaţii neobişnuite. Gestionarea frontierelor ar trebui să aibă o asemenea capacitate de
reacţie încât alocarea resurselor să se poată adapta în mod corespunzător, după caz. De
asemenea trebuie elaborate planuri pentru a face faţă unei imigraţii inopinate la scară largă.
Întregul personal de conducere de pe teren, precum şi persoanele care evaluează
gestionarea frontierelor ar trebui să poată evalua nivelul de conştientizare a situaţiei şi
capacitatea de reacţie139.
În viziune modernă, Poliţia de Frontieră îşi îndeplineşte misiunile într-un sistem
integrat. Sistemele integrate sau sistemele de sisteme ori familiile de sisteme sunt
determinate de complexitatea şi amploarea factorilor de mediu, aşa cum este, de pildă,
infracţionalitatea transfrontalieră organizată. Sistemele integrate au evoluat parcurgând
etapele specifice sistemelor independente şi sistemelor interoperabile140.

3.6.1. Gestionarea strategică în vederea realizării obiectivelor propuse


Gestionarea strategică reprezintă gestionarea organizaţiei prin obiective strategice
fundamentale (pe termen scurt) şi prin transformare (pe termen lung). Cu ajutorul
informaţiilor operaţionale, informaţiile operaţionale culese de pe teren şi informaţiile
strategice sunt conectate într-un context operaţional valid (input şi output în ambele
direcţii). Analiştii trebui să fie de pe deplin informaţi în legătură cu paradigmele,
interesele, ameninţările şi riscurile fundamentale.
Analiza de risc şi gestionarea frontierelor trebuie să fie susţinute de informaţii
sistematice. Cu ajutorul sistemelor de gestionare a frontierelor, ar trebui să se poată culege
şi analizeze informaţii şi, în final, să se utilizeze rezultatele pe teren. Modelul de analiză
globală a riscului pentru controlul la frontiere reuneşte domeniul informaţiilor, al analizei
de risc şi al gestionării frontierelor la toate nivelurile. Informaţiile strategice presupun
organizarea tuturor informaţiile şi extragerea unei imagini a situaţiei din punct de vedere
strategic: fenomenele de interes şi factorii subiacenţi. Pe baza acestora se produc statistici,
tendinţe şi descriptori calitativi. Analiza strategică a riscului analizează informaţiile
strategice de bază. Aceasta indică schimbările potenţiale şi propune politici.

138 Catalogul Schengen al Uniunii Europene, Controlul la frontierele externe: Returnarea şi readmisia - Recomandări
şi cele mai bune practice 2009.
139 Concluziile rezultate cu ocazia celei de a 2768-a reuniuni a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, desfăşurate la

Bruxelles în perioada 4-5 decembrie 2006.


140 Popescu I. Dumitru, Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei - SISF, Bucureşti, 2006, p.6.

43
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.6.2. Gestionarea operaţională a activităţilor frontaliere comune


Gestionarea operaţională înseamnă gestionarea resurselor şi a cerinţelor în
contextul unor sarcini, unor cadre bugetare, unor active şi unei jurisdicţii stabilite141.
Această funcţie se aplică unităţilor operaţionale a căror sferă de responsabilitate este
definită, de exemplu unei jurisdicţii regionale. Analiza de risc operaţional furnizează
indicatori şi profiluri de risc pentru nivelul tactic.
Cu ajutorul informaţiilor tactice, lucrătorii operaţionali de pe teren sunt conectaţi în
activitatea lor cotidiană la sistemul de informaţii. Aceasta înseamnă un fluxul de date
bidirecţional. Practic, aceasta înseamnă evaluarea persoanelor, vehiculelor, navelor sau
zborurilor care trebuie verificate. Această evaluare este efectuată în contextul situaţiei
tactice reale. Astfel, aceste metode pot fi denumite analiză de risc tactic.
Pentru a depista criminalitatea transfrontalieră, trebuie pus un accent deosebit pe
procedura de verificare a persoanelor şi a obiectelor suspecte. Personalul ar trebui informat
în legătură cu indicatorii de risc, cu profilurile de risc şi cu modus operandi tipic în cazul
criminalităţii transfrontaliere. De asemenea, personalul trebuie informat în legătură cu
ţintele speciale identificate în materie de supraveghere şi controale.
Uniformitatea şi înţelegerea comună a gestionării frontierelor sporesc transparenţa
şi încrederea reciprocă între statele membre. Prin urmare, participarea activă la dezvoltarea
gestionării frontierelor în cadrul grupurilor de lucru permanente ale Consiliului, al
grupurilor de lucru temporare ale Comisiei şi al iniţiativelor Frontex oferă o valoare
adăugată pentru gestionarea frontierelor statelor membre.

3.7. Necesitatea securizării frontierelor în noua geopolitică de integrare


europeană
Toate aceste elemente caracteristice pentru orice frontieră din cadrul Uniunii
Europene trebuie privite din perspectiva realizării unui deziderat major – crearea în cadrul
Uniunii a unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie142 înăuntrul căruia să se poată
realiza o construcţie economică modernă şi viabilă. La rândul ei construcţia economică
vizează crearea unei pieţe comune pentru toate statele membre.
Practic, prin noua geopolitică de integrare europeană rolul frontierei s-a (…)
schimbat; din barieră, ea devine puţin câte puţin un loc de întâlnire între realităţi diferite
care descoperă posibilitatea complementarităţii dincolo de concepţiile rigide de
suveranitate naţională. Din acest moment ar fi de dorit, având în vedere noua situaţie care
se conturează, ca puterile centrale să ia hotărârea de a lăsa regiunilor de frontieră o
autonomie şi mai ales să le permită să negocieze cu regiunile limitrofe ale celorlalte state
în câteva domenii care le sunt specifice. Respectând normele legale ale fiecărei naţiuni,
există multe posibilităţi de a introduce corective pentru a atenua, sau chiar a elimina,
efectul de frontieră.143

141 Catalogul Schengen al Uniunii Europene, Controlul la frontierele externe: Returnarea şi readmisia - Recomandări
şi cele mai bune practice 2009.
142 Proiect de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa, Convenţia Europeană, Bruxelles, 18.07.2003, p.

132 - 142.
143 Renzo Respini, Colocviul de la Basel cu privire la mâna de lucru frontalieră în Elveţia, Cuvântare în cadrul

Consiliului de stat, 05.02 1988

44
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Secţiunea 4: Contextul naţional şi european general de securizare a


frontierelor
Lumea este un mediu nesigur, puternic conflictual, în care războiul este mai
degrabă regula decât excepţia. Rădăcinile teoretice ale unei asemenea viziuni pot fi
regăsite în opera filosofică a lui Thomas Hobbes144.
Conceptele de pericol, ameninţare, risc şi vulnerabilitate au fost definite de diverse
teorii şi abordări doctrinare implicite şi explicite din domeniul securităţii, însă consensul
nu pare a fi realizat. În studiul acestor termeni ne-am propus şi clarificarea conceptuală a
termenilor utilizaţi în analiza riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale,
însă fără a ne limita la simpla trecere în revistă a definiţiilor existente.

4.1. Identificarea şi definirea principalilor termeni utilizaţi


În ceea ce priveşte riscul, în sens larg, se poate afirma că se concretizează în
discrepanţa dintre aşteptarea pozitivă şi evenimentul negativ, ce se poate produce, şi prin
probabilitatea sa de a se produce. Riscul este cauzat de nedeterminare, de imposibilitatea
de a cunoaşte cu certitudine evenimentele viitoare, reprezentând o stare potenţială, care, în
anumite condiţii, poate deveni efectivă.
Sociologia defineşte riscul drept o expresie fie a nedeterminării structurale a
realităţii, fie al incertitudinii, al insuficienţei cunoştinţelor noastre despre procesele
reale145. În acelaşi timp, psihologia socială accentuează latura subiectivă a riscului:
fenomen psihologic complex rezultând din raportul dintre probabilitatea reuşitei şi cea a
eşecului unei acţiuni îndreptate spre atingerea unui anumit obiectiv cu semnificaţie
individuală sau socială146.
Ameninţarea, în schimb, are indicatori mult mai concreţi, reprezentând o declarare
a unei intenţii de a pedepsi sau a răni o persoană, în special în cazul în care aceasta nu
doreşte un semn sau o avertizare asupra unui posibil necaz, pericol etc.147 Ameninţările,
conform anumitor autori, pot fi definite şi în raport cu riscurile, reprezentând factori de risc
ce evoluează către concret, către existenţa reală, iar într-un anumit context sau mediu
favorabil capătă şi direcţie şi intenţie.
Pericolul ar putea fi definit drept caracteristică a unei acţiuni sau inacţiuni de a
aduce prejudicii valorilor unei societăţi, persoanelor sau bunurilor acestora. În cazul
pericolului, sursa, adresa, scopul, obiectivele şi efectele sunt probabile148.
Din punct de vedere militar, analiza ameninţării poate avea în vedere procesul
continuu de compilare şi examinare a tuturor informaţiilor disponibile referitoare la, de
exemplu, potenţiale activităţi teroriste. O astfel de analiză va evidenţia atât factorii
existenţei grupărilor teroriste, capacităţile, intenţiile, istoria şi ţintele acestora, cât şi
mediul de securitate în care operează forţele proprii149. Cu cât ameninţarea este mai
specifică, cu atât ţintele şi sursele sale sunt mai clare.

144 Thomas Hobbes, Leviathan or The Matter, Forme and Power of a Common Wealth Ecclesiasticall and Civil, 1651.
145 Vlăsceanu Zamfir, Cătălin şi Lazăr, Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 516.
146 Tucicov Bogdan, Chelcea Septimiu, Golu Mihai, Golu Pantelimon, Mamali Cătălin, Pânzaru Petru, Dicţionar

de psihologie socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, pp. 215-216.


147 Oxford Dictionary of Current English, Second Editura Christina Ruse, Oxford University Press, 1988.
148 Alexandrescu Grigore - Ameninţări la adresa securităţii, Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate,

Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004, p. 8.


149 Joint Publication 1-02, DOD Dictionary of Military and Associated Terms, 23 March 2004.

45
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Principalele riscuri şi ameninţări, de natură politică, economică, socială şi militară,


capabile să pună în pericol siguranţa cetăţeanului şi securitatea naţională a României,
valorile şi interesele sale ca stat membru al comunităţii europene şi euroatlantice sunt:
terorismul internaţional structurat în reţele transfrontaliere; proliferarea armelor de
distrugere în masă; conflictele regionale; criminalitatea transnaţională organizată;
guvernarea ineficientă.
Managementul riscului, în general, presupune trei faze distincte: identificarea
riscului, analiza riscului şi abordarea riscului/reacţia la risc150. Ca accepţiune generală,
riscul reprezintă probabilitatea ca o ameninţare să producă consecinţe prin exploatarea
unei vulnerabilităţi.
Analiza de risc presupune estimarea riscurilor identificate în etapa anterioară şi
clasificarea lor în mai mult sau mai puţin grave, cu impact relevant sau fără acţiune directă,
mai uşor sau mai greu de evitat. Analiza riscurilor se face raportat la ameninţările şi
vulnerabilităţile existente. Rezultatul analizei de risc este suportul activ pentru
managementul la toate nivelele în sensul determinării unei decizii fezabile. Tipologia
analizei riscurilor este multiplă, acordată scopului pentru care serveşte: analiza de risc
cantitativă, calitativă, comparativă, descriptivă, preliminară sau predictivă151.
În studiile socio-economice, originea conceptului de analiză de risc se regăseşte cu
referire directă la evaluarea riscurilor ce pot afecta mediul socio-economic. Prin
extrapolare, analiza riscurilor în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale are ca
obiectiv identificarea factorilor ce pot aduce atingere securităţii naţionale, sub diferite
forme; una dintre aceste forme este securitatea frontierelor şi aspectele sociale ce pot fi
afectate de fenomenul migraţiei ilegale.
Modelul Comun al conceptului de analiză de risc (CIRAM) vorbeşte despre trei
nivele ale analizei de risc:
- Nivelul strategic care semnifică nivelul la care deciziile relevante trebuie luate în
plan naţional, binaţional sau pentru întregul Uniunii Europene. Informaţiile de nivel
strategic ating ţinte pe termen lung stabilite de agenţiile de aplicare a legii şi căi de
acces pretabile de schimbare a politicilor, programelor şi chiar a legislaţiei.
- Nivelul operaţional consideră elementele specifice a operaţiunilor ilegale de orice
fel. Aceasta include informaţii, ipoteze, sau măsuri de întărire cu privire la reţele de
infracţionalitate specifică, indivizi sau grupuri implicate în activităţi în afara legii.
- Nivelul tactic care poate fi definit ca un nivel de bază ce se referă la controlul
efectiv al fluxurilor de trafic in situaţii in derulare.
În domeniul frontalier, analiza riscurilor în general şi analiza riscurilor la frontierele
externe ale Uniunii Europene şi ale spaţiului Schengen în particular urmăreşte liniile
directoare create de Agenţia Frontex. Modelul Comun al conceptului de analiză de risc
(CIRAM)152 are la bază cela mai eficiente practici identificate în statele membre ale
Uniunii Europene, dar nu exclusiv.

150 Cornescu Victor, Martinescu Paul, Curteanu Doru, Toma Sorin, Managementul riscului, Editura Universităţii,
Bucureşti, 2004;
151 Bedford Tim, Cooke Roger, Probabilistic Risk Analysis: Foundations and Methods, Editura Cambridge University

Press, 2001;
152 Abr.eng. CIRAM - Common Integrated Risk Analysis Model, Modelul Comun al conceptului de analiză de risc

46
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

4.2. Principalele riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale


Sursele de instabilitate, pericole şi ameninţări sunt direct proporţionale cu evoluţia
societăţii, cu efectele pozitive, dar şi cu numeroasele efecte contradictorii, nocive şi
perverse ale acesteia. Cu cât evoluţia este mai spectaculoasă, cu atât faliile dintre eşalonul
întâi tehnologic şi informaţional şi celelalte eşaloane ale lumii se măresc şi se adâncesc,
generând şi regenerând fenomenul terorist. Interesant este că terorismul nu este un produs
al unei civilizaţii sau alteia, aşa cum se dă uneori de înţeles, ci al degradării condiţiei
umane, al răului care se dezvoltă din ce în ce mai mult în interiorul lumii.
România nu este generatoare de instabilitate, dar se află în vecinătatea unor astfel
de zone - Transnistria, Balcani, Caucaz, Orientul Apropiat - şi ar putea, în anumite condiţii
defavorabile, să suporte efectul acestora. Teritoriul românesc ar putea fi vizat, iniţial, ca
adăpost pentru unele grupări teroriste sau ca un nod de reţea, ulterior, ca bază de plecare
pentru unele posibile atacuri împotriva unor ţări din zonă aflate pe falia islamică: Turcia,
Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina.
Dintre acţiunile ce constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României
amintim următoarele153: planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea
suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român; acţiunile care au
ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra ţării sau de război civil,
înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei
puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte; trădarea prin ajutarea
inamicului; acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii
de stat; spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori
agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat,
în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în
orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în
păstrarea acestora.
Poziţia geostrategică a României face din zona Mării Negre o parte indispensabilă
a securităţii şi prosperităţii euroatlantice. Multe dintre ameninţările transnaţionale cu care
se confruntă Europa provin din această regiune. O parte prea mare din bazinul Mării Negre
este dominată de stagnare economică, frontiere nesigure şi nesecurizate, activităţi ale
crimei organizate şi conflicte etnice îngheţate.
Cunoaşterea avansează în ritmuri ameninţătoare, cunoştinţele se difuzează rapid şi
pe spaţii extinse, evenimentele se înmulţesc ameţitor şi derutant, ritmul istoriei s-a
accelerat considerabil. Societăţile tradiţionale pre-industriale, economiile naţionale şi
regionale, mentalităţile şi comportamentele sociale se remodelează civilizaţiile se
întrepătrund şi se confruntă, totul pare a se îndrepta inevitabil spre apariţia statului global.
La început de mileniu III este foarte clar că o nouă lume se naşte, chiar dacă, într-un fel cel
puţin trei lumi continuă să existe.154
Traficul cu armament şi produse strategice este componenta cu cel mai mare grad
de risc pentru securitatea şi stabilitatea regiunii, intensificarea contrabandei cu armament
convenţional şi de distrugere în masă fiind stimulată de schimbările politice şi sociale din
ţările zonei şi creşterea rolului grupărilor de tip mafiot în spaţiul post-sovietic155.

153 Cf. art.3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 7
august 1991;
154 Frunzeti Teodor, Zonia Vladimir, Lumea 2005, Enciclopedie Politică şi Militară (Studii Strategice şi de Securitate),

Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005.


155 Fulga Gheorghe, revista Defensa – nr. 320/2004 şi La Lettre Diplomatique – nr. 67/2004.

47
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

În condiţiile accelerării proceselor globale şi ale dezvoltării tehnologice, când


distanţele geografice devin tot mai puţin relevante, apariţia unor asemenea fenomene
negative trebuie descoperită oportun – indiferent de locul unde se produc, iar evaluarea lor
trebuie făcută prin prisma caracterului indivizibil al securităţii globale. În acest context,
contracararea lor fermă şi eficientă – inclusiv la distanţe mari faţă de graniţele naţionale –
devine o exigenţă majoră a unei guvernări responsabile.
Natura specifică a ameninţărilor şi ameninţarea, în sine, pot fi înţelese numai în
relaţie cu caracterul particular al obiectului de referinţă. Viaţa umană variază în funcţie de
cadrul în care se desfăşoară şi, din acest motiv, pe baza aceluiaşi criteriu, se poate vorbi
şi despre domenii diferite în care trebuie studiate tipurile de ameninţări: politic, economic,
social, militar, de mediu ş.a.156

4.3. Securitatea naţională – vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi existente


În opinia noastră, vulnerabilitatea poate fi definită, pe scurt, drept rezultatul
combinării riscurilor existente la adresa unei societăţi cu capacitatea acesteia de a face
faţă şi de a supravieţui situaţiilor de urgenţă internă şi externă.
În acelaşi timp, putem aborda şi o viziune a psihologiei sociale ce accentuează latura
subiectivă a riscului, definindu-l astfel: fenomen psihologic complex rezultând din raportul
dintre probabilitatea reuşitei şi cea a eşecului unei acţiuni îndreptate spre atingerea unui
anumit obiectiv (câştig) cu semnificaţie individuală sau socială157.
Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de
existenţa unor vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi, între care următoarele fenomene sunt
generatoare de preocupări sau pericole: dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu
accesibile; unele tendinţe negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă;
nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi
accentuarea diferenţelor sociale; infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată;
starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei;
carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de
învăţământ la cerinţele societăţii; organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor
alocate pentru managementul situaţiilor de criză; angajarea insuficientă a societăţii civile
în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.
Astfel, se poate aprecia că, pe măsură ce vulnerabilităţile, riscurile şi ameninţările
tind să se globalizeze, pe măsură ce vectorii propagatori ai unor ameninţări se structurează
şi îşi uniformizează tehnicile şi procedeele de acţiune ilegală, devine tot mai pregnant
efectul de conştientizare a necesităţii unor forme de identificare, analiză, prevenire şi
acţiune concertată de contracarare, într-un mediu de securitate flexibil, caracterizat de
cooperare, schimb de informaţii şi interoperabilitate la diverse niveluri instituţionale, efect
şi necesitate a globalizării.
Securitatea şi apărarea naţională a României nu mai pot fi rupte de securitatea
Europei ca întreg. Eficienţa şi modernizarea proceselor europene şi transatlantice trebuie să
constituie priorităţi importante ale României, având în vedere potenţialul, ca şi rolul său
mai larg în promovarea şi menţinerea stabilităţii într-o regiune care prezintă o deosebită
importanţă pentru Europa.

156 Buzan Barry, op. cit. şi Buzan Barry; Ole Waever; Jaap de Wilde, Security: A New Framework for Analysis,
Lynne Rienne Publishers, London, 1998.
157 Bogdan-Tucicov Ana, Septimiu Chelcea, Golu Mihai, Golu Pantelimon, Mamali Cătălin şi Pânzaru Petru,

Dicţionar de psihologie socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, pp. 215-216.

48
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

4.4. Prefigurarea noilor riscuri şi ameninţări în arealul strategic european


4.4.1. Emergenţa teritorială şi ideologică a terorismului internaţional
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra unor obiective - simbol ale
civilizaţiei şi puterii americane, ca şi acţiunile de aceeaşi natură ce le-au urmat în Europa şi
în alte regiuni ale lumii dovedesc faptul că terorismul, în general, şi terorismul
internaţional structurat în reţele transfrontaliere, în special, reprezintă cea mai gravă
ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, a democraţiei şi altor valori fundamentale
pe care se întemeiază comunitatea democratică a statelor euroatlantice.

4.4.2. Existenţa şi proliferarea armelor de distrugere în masă


Existenţa şi proliferarea armelor nucleare, chimice, biologice şi radiologice
constituie o ameninţare deosebit de gravă sub raportul potenţialului de distrugere, în
condiţiile în care: accesul la astfel de mijloace devine tot mai uşor, iar tentaţia dobândirii
lor sporeşte ameninţător; unele state posesoare dezvoltă noi tipuri de mijloace de luptă, în
timp ce se amplifică preocupările pentru perfecţionarea mijloacelor de transport la ţintă;
evoluţiile doctrinare acreditează tot mai frecvent ideea posibilităţii folosirii unor astfel de
mijloace în cadrul operaţiilor militare; eficienţa controlului unor guverne asupra
mijloacelor de luptă existente, componentelor în curs de realizare şi tehnologiilor de
fabricaţie scade alarmant.
Concomitent, scad garanţiile de comportament responsabil al autorităţilor ce intră
în posesia lor, îndeosebi în cazul regimurilor animate de ideologii politice sau religioase
extremiste. Riscul de prăbuşire sau de evoluţie anarhică a unor state posesoare de astfel de
arme, autoritatea redusă exercitată de unele guverne asupra structurilor militare, precum şi
existenţa unor regiuni aflate în afara controlului statal, favorizează dezvoltarea pieţei negre
pentru astfel de mijloace.

4.4.3. Aprofundarea conflictelor regionale şi eşecul anumitor structuri statale


În pofida evoluţiilor pozitive din ultimul deceniu şi jumătate, ce au făcut din Europa
un loc mai sigur şi mai prosper, arealul strategic în care este situată România este încă
bogat în conflicte locale, cu puternice implicaţii pentru pacea şi securitatea regională şi
europeană.
Produs al dezmembrării, mai mult sau mai puţin violente, a unor state
multinaţionale din zonă, aceste conflicte interetnice sau religioase au un puternic substrat
politic şi reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale, chiar dacă, în urma
unor importante eforturi ale comunităţii internaţionale, majoritatea acestora sunt ţinute sub
control. Prin numărul lor mare, aceste conflicte – alături de alte stări tensionate, mişcări
separatiste, dispute teritoriale şi situaţii de instabilitate prezente în proximitatea României –
generează incertitudine, determină irosirea resurselor şi perpetuează sărăcia. Ele
alimentează, de asemenea, alte forme de violenţă şi criminalitate şi favorizează terorismul.

4.4.4. Emanciparea şi extinderea criminalităţii transnaţionale organizate


Reprezintă o formă de infracţionalitate foarte gravă, care a dobândit capacitatea de
a influenţa politica statelor şi activitatea instituţiilor democratice. Ea constituie atât o
expresie a proliferării unor fenomene negative ce se amplifică în condiţiile globalizării, cât
şi o consecinţă directă a gestionării ineficiente a transformărilor politice, economice şi
sociale radicale care s-au produs în Europa centrală, de est şi de sud-est după prăbuşirea
regimurilor comuniste.

49
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

4.5. Reperele transatlantice în structurarea strategiilor de securizare a


frontierelor europene
Dezacordurile transatlantice recente în privinţa unor probleme de securitate externă
şi internă au diminuat încrederea în găsirea unor soluţii uşoare care să satisfacă nevoile şi
rigorile ambelor grupări. Referitor la decizia de a intra sau nu în războiul din Irak,
Afganistan sau chiar Iran, modul de abordare al problemelor create de terorism
concomitent cu respectarea drepturilor călătorilor, clienţilor băncilor sau a cetăţenilor în
general, de fiecare dată surprinzător de diferit pe cele două ţărmuri ale Atlanticului. Deşi în
mare parte s-a căzut de acord în privinţa acestei probleme ca şi a necesităţii de a trata cu
tact acest aspect, soluţiile propuse au mari şanse să întâlnească opoziţia unei părţi.
Abordarea terorismului internaţional cu forţele militare sau cu cele ale poliţiei,
protejarea statului împotriva riscului de producere a atacurilor violente cu respectarea
libertăţilor civile sau considerarea acestei zone sensibile ca fiind scutită de la aplicarea
unor proceduri de modă veche, acestea sunt nişte linii care divid spaţiul între două
continente. Această divizare se extinde până la strategiile de control de bază, chiar dacă
acestea se limitează până la momentul intrării în ţară, sau includ controale la graniţă şi
controale interne, pe baza cărţilor de identitate şi verificări pe piaţa de muncă158 . Şi chiar
şi acolo unde acceptarea mutuală a conceptului apare ca fiind atractivă pentru guvernare,
aceasta ar fi în contradicţie cu realităţile istorice sau geografice.
Dacă Parlamentul European a decis iniţierea anumitor proiecte de cooperare, acest
fapt trebuie privit prin prisma unei noi schimbări în relaţiile de securitate dintre Uniunea
Europeană şi S.U.A., de exemplu, actuala schimbare de direcţie efectuată de Bruxelles se
conformează mai mult sau mai puţin politicilor majore legate de graniţele SUA.
În procesul de analizare a opţiunilor conturate de Comisie cu privire la politica
graniţelor din luna februarie a anului 2008, ca şi în raportul Future Group din luna iulie a
aceluiaşi an, se resimte schimbarea ca şi cum ar fi în domeniul SUA caracterizat de
concepte sau metode cum ar fi ESTA - Sistemul Electronic de Autorizare a Călătoriilor,
Sistemul de Intrare-Ieşire, Verificarea automată a graniţelor, care până acum nu făceau
parte din vocabularul Uniunii Europene.
Până şi asociaţiile protecţiei virtuale instituite cu succes la graniţa dintre SUA şi
Mexic, pot fi invocate de noul concept dezvoltat, Eurosur – Sistemul European de
Monitorizare a Graniţelor bazat pe utilizarea sistemelor de supraveghere şi a senzorilor ca
de exemplu sateliţi şi vehicule aeriene complet computerizate, care nu necesită prezenţa
omului, recomandate pentru zonele dificile ale graniţelor exterioare159. Mai mult, crearea
unei cooperări Euro-Atlantice în domeniile Libertăţii, Securităţii şi Justiţiei este
considerată de Future Group un alt surprinzător pas înainte.
În timp ce Uniunea Europeană este pe cale să ia decizii pe termen lung privind
securitatea graniţelor ei externe, există o puternică tendinţă de a urma modelul Statelor
Unite ale Americii, precursorul indiscutabil al lumii în implementarea tehnologiei avansate
şi a procedurilor stricte de control. Având în vedere situaţia confuză data de caracterul
stăin dar totuşi de proximitate, este evident recomandată reevaluarea stării actuale a
graniţelor şi stabilirea modului în care acestea identifică cu baza legală şi cu fundamentul
efectiv .

158 Pentru o descriere detaliată privind diviziunea transatlantică privind cărţile de identitate la controlul intern, a se vedea
Hobbing, P, Tracing Terrorists: The EU-Canada Agreement in PNR Matters. CEPS Special Report/September 2008,
sursă on-line http://shop.ceps.eu/BookDetail.php?item_id=1704, p. 25f.
159 Jeandesboz, J., Reinforcing the Surveillance of EU Borders: The Future Development of FRONTEX and EUROSUR,

Challenge Research Paper, No. 11, CEPS, Brussels, August 2008.

50
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

4.6. Influenţele actualei crize economice asupra dimensiunii frontaliere a


securităţii
Specialiştii consideră că declanşarea crizei financiare în luna octombrie 2008, în
SUA şi alte ţări, reprezintă cea mai serioasă zguduire a finanţelor internaţionale de la
Marea Depresiune din 1929-1933. Efecte a actualei crize se răspândesc, dincolo de sfera
financiară, la nivelul economiei mondiale în ansamblu, afectând creşterea economică şi
piaţa muncii şi generând o serie de alte efecte conexe cu implicaţii de natură conjuncturală
sau pe termenele mediu şi lung în ceea ce priveşte structura sistemului financiar mondial şi
interfaţa acestuia cu economia reală.
Actuala criză financiară şi economică mondială zdruncină serios baza economică
a lumii globalizate. Certitudinea crizei naşte însă o incertitudine care zdruncină
încrederea experţilor, liderilor politici, a colectivităţilor şi indivizilor160.
Influenţa acestui fenomen asupra securităţii, în general şi a securităţii frontierelor,
în particular, este evidentă, iar consecinţele directe se reflectă în primul rând asupra
fondurilor alocate pentru dotarea anumitor segmente frontaliere cu dispozitive de
supraveghere şi monitorizare moderne. În viziunea politologului Domenico Fisichella,
crizele reprezintă faze ale modernizării şi dezvoltării societăţii, un punctum dramatis al
unui proces, vârful ascuţit al unei sfidări procesuale şi, prin urmare are ori poate avea o
desfăşurare în timp mai extinsă şi mai cuprinzătoare161.
Beneficiile economice ale integrării în Uniunea Europeană au fost umbrite de
apariţia acestui fenomen de criză economică ce se manifestă la toate nivelurile statele, fiind
cazul să privim cu atenţie la politicile în plan intern care ar trebui să se axeze pe eliminarea
efectelor nedorite. Deşi oamenii politici şi analiştii economici încearcă să informeze
populaţia ţării asupra conţinutului şi caracteristicilor ei, este greu de presupus că aceştia
apreciază în mod corect maniera în care va evolua criza şi durata ei. Impactul asupra
securităţii româneşti poate fi însă intuit atunci când aruncăm o privire sumară asupra
modului în care a fost realizată în România privatizarea postdecembristă162.
Criza globală se datorează unui eşec de sistem (systemic failure) şi nu unor şocuri
ale actelor de terorism sau manipulării preţului petrolului de către un grup de ţări. Acest
sistem creat până acum a permis o combinaţie toxică dintre comportamentul neetic al unor
companii şi reglementarea şi supervizarea defectuoase ale activităţii acestora. Criza a scos
la iveală, de asemenea, deficienţele instituţiilor internaţionale163.
Noua strategie europeană intitulată Europa 2020 pentru următorii 10 ani apare pe
fondul acestei crize economice profunde şi a intensificării provocărilor pe termen lung,
precum globalizarea, presiunea asupra utilizării resurselor şi îmbătrânirea populaţiei.
Strategia se doreşte a fi o soluţie pentru ieşirea din actuala criză, prin acţiuni la nivel
comunitar ajungându-se la transformarea UE într-o economie - a secolului 21 - inteligentă,
sustenabilă şi incluzivă, care să conducă la creşterea ocupării pe piaţa muncii, a
productivităţii şi a coeziunii economice, sociale şi teritoriale.

160 Pavel Dan, Preliminarii epistemologice la teoria crizei, Sfera Politicii, nr. 133, Anul XVII, 2009,
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/133/art02-pavel.html, 22.04.2010, ora 1900.
161 Fisichella Domenico, Ştiinţa Politică, probleme, concepte, teorii, Editura Polirom, Bucureşti, 2007, p. 114.
162 Şandru Dumitru, Criza din 1929-1933 şi criza actuală, Sfera Politicii, nr. 133, Anul XVII, 2009,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/133/art09-sandru.html, 22.04.2010, ora 2000.


163 Vezi Gurría, OECD president, Business ethics and OECD principles: What can be done to avoid another crisis ,

http://www.oecd.org, 24.04.2010, ora 1100.

51
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

CAPITOLUL II: REPERE ÎN EVOLUŢIA SECURITĂŢII EXTERNE


ŞI INTERNE LA NIVEL EUROPEAN

Atunci când normele de diferenţiere


între intern şi extern devin neclare şi ambigue,
bazele suveranităţii devin şubrede164.

Secţiunea 1: Contextul european de afirmare a Politicilor Externe şi de


Securitate Comună
1.1. De la Uniunea Europei Occidentale la Tratatul de la Maastricht
Uniunea Europeană numără 27 state membre şi aproximativ 490 de milioane
locuitori, iar în interiorul său nu există o majoritate, ci numai minorităţi. În ciuda
diferenţelor dintre aceste minorităţi, la baza întregii construcţii europene a stat voinţa de a
lucra împreună, pe baza unor interese comune. Toate acestea au condus la convingerea că
în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel
naţional, astfel încât s-a ajuns la politici comune tuturor statelor membre, elaborate şi
adoptate de instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. De multe
ori, astfel de politici comune răspund şi unui principiu fundamental al construcţiei
europene, acela al solidarităţii şi coeziunii. Existenţa politicilor comune conferă unicitate
Uniunii Europene, pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părţi a suveranităţii
statelor membre către instituţiile europene.
De altfel, este recunoscut un caracter unic al construcţiei europene dat, printre altele
şi de caracterul specific al exercitării competenţelor de către Uniunea Europeană cu privire
la politicile comunitare165. Aceasta deoarece, cu privire la anumite domenii, statele
membre au transferat o serie de competenţe exercitate în mod exclusiv de către aceasta,
cedând anumite componente ale suveranităţii lor către Uniune166, în timp ce în alte domenii
au fost păstrate competenţele la nivel naţional.
În general, politicile comune au fost elaborate de către instituţiile comunitare şi au
aplicabilitate pe teritoriul tuturor statelor membre, chiar dacă iniţial noţiunea de politică
comună nu a beneficiat de o calificare legală prin dispoziţiile tratatelor comunitare. În mod
generic, aceste politici au fost caracterizate ca acordând Comunităţilor competenţa de a
acţiona în mod exclusiv, lipsind statele de posibilitatea de a întreprinde măsuri specifice în
aceste domenii167.
Prin dispoziţiile Tratatului CE au fost prevăzute politici comune în domeniul
comercial, al transportului, agriculturii şi pescuitului, iar prin intermediul Tratatului de la
Maastricht aceste domenii au fost extinse, vizate fiind politica socială, politica privitoare
la mediul înconjurător, cea referitoare la coeziunea economică şi socială, la promovarea
cercetării şi dezvoltării tehnologice, etc..

164 R. Doty, Sovereignty and the nation: constructing the boundaries of national identity, in: The social construction of
state sovereignty, T.J. Biersteker and C. Weber (eds.), Cambridge: Cambridge University Press; 1996.
165 N. Diaconu, D.A. Crăciunescu, Dreptul Uniunii Europene privind politicile comunitare, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2010, p. 15.


166 M. Profiroiu, I. Popescu, Politici europene, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 13.
167 P. Manin, Les Communautés européennes. Droit institutionnel, Paris, Pedone, 1993, p. 81.

52
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

În ceea ce priveşte o politică de apărare şi securitate comună, o primă etapă a fost


marcată de semnarea, la 17 martie 1948, a Tratatului de apărare colectivă de la Bruxelles,
de către cinci ţări vest-europene: Franţa, Marea Britanie, Belgia, Luxemburg şi Olanda pe
baza căruia a fost înfiinţată Uniunea Occidentală. Evoluţia ulterioară a proiectului a fost
însă influenţată şi chiar modelată, în bună măsură, de înfiinţarea, la 4 aprilie 1949, a
Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord168.
La începutul anilor ’50, SUA au elaborat planul reînarmării R.F. Germania, fapt ce
a generat reacţii aprinse. Între aceste reacţii se înscrie şi Planul Pleven, propus de Franţa în
1950 care privea constituirea unei Comunităţi Europene de Apărare169. Aceasta trebuia să
reprezinte componenta de apărare a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, creată
la 18 aprilie 1951. Tratatul care trebuia să instituie CEA a fost semnat de către cele şase
state fondatoare ale CECO – Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia şi R.F. Germania,
în 1952. Se dorea instituirea unei armate europene deplin integrate, cu uniformă comună şi
steag propriu, compusă din 40 de divizii (14 franceze, 12 germane, 11 italiene şi 3 din
ţările Beneluxului), având în fruntea sa un ministru european al apărării.
În acelaşi timp, au fost iniţiate negocieri menite a implementa art. 38 al Tratatului
CEA care stipula necesitatea instituirii unui control democratic consolidat asupra noii
comunităţi. Noul proiect trebuia să ia forma unei Comunităţi Politice Europene170,
întemeiată pe un sistem de organe comune de luare a deciziilor. Cele două demersuri au
fost anulate însă de faptul că la 30 august 1954 Adunarea Naţională a Franţei (Parlamentul
francez) a refuzat ratificarea tratatului ce instituia Comunitatea Europeană de Apărare171.
În 1955, ca urmare a Acordului de la Paris din 1954, prin care au fost acceptate în
organizaţie Italia şi Germania, denumirea acesteia este schimbată în Uniunea Europei
Occidentale172.
În conformitate cu Acordul de la Paris, obiectivele organizaţiei nou create erau:
promovarea drepturilor fundamentale ale omului şi a celorlalte principii proclamate prin
Carta Naţiunilor Unite; apărarea democraţiei; întărirea legăturilor economice, sociale şi
culturale; constituirea în Europa Occidentală a unei baze solide pentru reconstrucţia
economiei europene; oferirea de asistenţă militară statelor membre supuse agresiunii; şi
promovarea unităţii şi încurajarea integrării progresive a Europei.
Articolul V al tratatului fondator al UEO prevedea că în cazul în care una din
Înaltele Părţi Contractante ar fi obiectul unei agresiuni armate în Europa, celelalte îi vor
acorda, conform Cartei Naţiunilor Unite, ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele care le
stau în putinţă, militare şi de altă natură. Aceasta în timp ce art. IV prevedea că Părţile
Contractante şi organele stabilite de ele vor lucra în strânsă cooperare cu NATO.
La începutul anilor ‘70 la nivelul Comunităţii Europene173 se instituie un mecanism
de cooperare politică între statele membre. Rolul acestui mecanism era de a oferi un cadru
de concertare între politicile externe ale statelor membre şi de promovare a unor conduite
comune a CEE în privinţa problemelor internaţionale.

168 L. Mureşan, A. Pop, F. Bonciu, Politica europeană de securitate şi apărare - element de influenţare a acţiunilor
României în domeniul politicii de securitate şi apărare, Studiu, Institutul European Român, 2004, p. 14.
169 Abr.eng. EDC - European Defence Community
170 Abr.eng. EPC - European Political Community
171 Charlotte Bretherton and John Vogler, The European Union as a Global Actor, Routledge, London and New York,

1999, p. 200.
172 Abr. UEO – Uniunea Europei Occidentale
173 Abr. CEE – Comunităţi Europene

53
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

În ceea ce priveşte UEO, în urma adoptării, la nivelul CEE a Actului Unic


European din 1987, aceasta este considerată ca un element de consolidare CEE pe
dimensiunea de securitate. În acest sens, într-o reuniune a Consiliului UEO la nivelul
miniştrilor de Externe şi ai Apărării desfăşurată la Haga în 1987, a fost adoptată o
platformă asupra intereselor europene în domeniul securităţii în care se exprima hotărârea
aliaţilor europeni, membri ai UEO, de a consolida pilonul european al NATO şi de a
conferi Europei integrate o dimensiune de securitate şi de apărare. În acelaşi timp, avea loc
şi o extindere a UEO în paralel cu cea a CEE/UE, astfel încât după accesul lor în CEE/UE
în 1986, Spania şi Portugalia devin membre ale UEO în 1990, iar Grecia 1995.
În 1992, cu ocazia reuniunii Consiliului UEO de la Petersberg (Germania), s-a decis
extinderea categoriilor de misiuni pe care le poate îndeplini UEO, în afara celor prevăzute
de articolul 5 (apărarea colectivă), şi la misiuni umanitare şi de menţinere a păcii.
În urma deciziei de la Petersberg sunt înfiinţate unele structuri permanente destinate
îndeplinirii unor astfel de misiuni, precum Celula de planificare a situaţiilor de criză. În
cursul anului 1993, ca o consecinţă a procesului de apropiere a UEO de UE s-a dispus
mutarea sediului Consiliului şi al Secretariatului UEO de la Londra la Bruxelles.

1.2. Identitatea europeană până la adoptarea Tratatului de la Lisabona


1.3. Mijloacele de realizare a Politicii Externe şi de Securitate Comună
Mijloacele de realizare a Politicii Externe şi de Securitate Comună sunt indicate în
art. J.2 din Tratat. Căile sunt următoarele: prin definirea principiilor şi orientărilor
generale ale politicii externe şi de securitate comune; prin stabilirea strategiilor comune;
prin adoptarea acţiunilor comune; prin adoptarea poziţiilor comune; prin consolidarea
cooperării sistematice dintre statele membre privind orientarea politicii acestora.

1.3.1. Definirea principiilor şi orientărilor generale ale PESC


Consiliul European este organismul care defineşte principiile şi orientările generale
ale politicii externe şi de securitate comune, inclusiv în ceea ce priveşte chestiunile având
implicaţii în materie de apărare. De asemenea, el stabileşte şi strategiile comune care vor fi
puse în aplicare de către Uniune, în domeniile în care statele membre au interese comune
importante, iar în cadrul strategiilor se precizează obiectivele, durata şi mijloacele pe care
va trebui să le pună la dispoziţie Uniunea şi statele membre.
Consiliul adoptă deciziile necesare pentru definirea şi punerea în aplicare a politicii
externe şi de securitate comune, pe baza orientărilor generale definite de Consiliul
European. În acelaşi timp, Consiliul recomandă Consiliului European strategii comune şi
le pune în aplicare, în special prin adoptarea unor acţiuni şi poziţii comune.

1.3.2. Stabilirea strategiilor comune în cadrul Uniunii Europene


Consiliul european poate, în principiu, să stabilească strategii comune în domeniile
în care statele membre au interese comune. Datorită faptului că definirea strategiilor
comune depinde de identificarea intereselor comune de la majoritatea statelor membre,
acestea constituie un cadru util pentru obţinerea răspunsurilor la situaţiile de criză pe plan
internaţional. Strategiile comune precizează obiectivele lor, durata şi mijloacele pe care
trebuie să le furnizeze UE şi statele membre.

54
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Pe baza orientărilor generale definite de Consiliul european, Consiliul Uniunii


europene ia deciziile necesare definirii şi punerii în aplicare a PESC, de obicei, prin votul
unanim. Deci, Consiliul european recomandă Consiliului Uniunii europene strategiile
comune ce vor fi puse în aplicare.
Strategiile comune PESC dau posibilitatea Consiliului European şi Consiliului
Uniunii Europene să acţioneze cu majoritate calificată, chiar dacă anumite state membre
nu sunt de acord cu un anumit aspect de politică comună. Datorită dezvoltării PESA şi
întăririi capabilităţilor ei, atât civile, cât şi militare, Uniunea europeană a stabilit structuri şi
proceduri de management al crizelor care îi permit să analizeze, să planifice şi să decidă,
chiar şi atunci când NATO nu se angajează să lanseze şi să conducă operaţiuni militare de
management al crizelor.

1.3.3. Abordarea unitară a acţiunilor comune


Adoptarea acţiunilor comune ca instrument de realizare a politicii este reglementată
de art. J.4 din Tratat. Competenţa aparţine Consiliului, iar instrumentele juridice privesc
anumite situaţii în care o acţiune operaţională a Uniunii este considerată necesară. Acestea
stabilesc obiectivele, importanţa, mijloacele care trebuie puse la dispoziţia Uniunii,
condiţiile privind punerea lor în aplicare şi, dacă este cazul, durata lor. În situaţia în care
intervine o schimbare a împrejurărilor care are o incidenţă clară asupra unei situaţii care
constituie obiectul unei acţiuni comune, Consiliul revizuieşte principiile şi obiectivele
acţiunii respective şi adoptă deciziile necesare.
Acţiunea comună este menţinută atât timp cât Consiliul nu a luat încă o hotărâre.
În toate cazurile, acţiunile comune angajează statele membre în luările lor de poziţii
şi în desfăşurarea acţiunilor lor. Pentru a asigura punerea în aplicare a unei acţiuni comune,
Consiliul poate cere Comisiei să îi prezinte orice propunere adecvată privind politica
externă şi de securitate comună.

1.3.4. Adoptarea poziţiilor comune la nivelul Uniunii


Orice luare de poziţie sau acţiune naţională avută în vedere în aplicarea unei acţiuni
comune face obiectul unei informări într-un termen care să permită, în cazul în care este
necesar, realizarea unui acord prealabil în cadrul Consiliului. Obligaţia informării
prealabile nu se aplică în cazul măsurilor care constituie o simplă transpunere în plan intern
a deciziilor Consiliului.
În cazul în care este imperios necesar în raport cu evoluţia situaţiei şi în lipsa unei
decizii a Consiliului, statele membre pot lua în regim de urgenţă măsurile care se impun,
ţinând seama de obiectivele generale ale acţiunii comune. Statul membru care ia asemenea
măsuri informează de îndată Consiliul în legătură cu aceasta. În caz de dificultăţi majore
privind aplicarea unei acţiuni comune, orice stat membru sesizează Consiliul, care
deliberează şi caută soluţiile adecvate.
Consiliul adoptă poziţii comune care definesc poziţia Uniunii într-o anumită
chestiune de natură geografică sau tematică. Statele membre asigură conformitatea
politicilor lor naţionale cu poziţiile comune. Statele membre se informează reciproc şi se
pun de acord în cadrul Consiliului în probleme de politică externă şi de securitate de
interes general, pentru a se asigura că influenţa Uniunii se exercită în modul cel mai
eficient cu putinţă prin convergenţa acţiunilor lor.

55
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.3.5. Consolidarea cooperării sistematice privind orientarea politicii se securitate


O etapă importantă a procesului de consolidare a construcţiei europene a început
odată cu semnarea de către cei doisprezece membri ai Comunităţilor europene, la 7
februarie 1992, a Tratatului de la Maastricht privind instituirea unei Uniuni Europene.
Prin acest tratat, se dorea promovarea unui progres economic şi social echilibrat şi
durabil, în special pentru crearea unui spaţiu fără frontiere interne, prin stabilirea unei
uniuni economice şi monetare, afirmarea identităţii pe scena internaţională în special în
punerea în aplicare a unei politici externe şi de securitate comune, inclusiv definirea unei
politici de apărare comună, întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor resortianţilor
statelor membre prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii, dezvoltarea unei cooperări
strânse în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, asigurându-se siguranţa şi securitatea
popoarelor lor în condiţiile facilitării liberei circulaţii a persoanelor174.
Tratatul de la Maastricht cuprinde şapte titluri: Titlu I se referă la trăsăturile şi
obiectivele Uniunii Europene; Titlul II conţine dispoziţii de modificare a tratatului
instituind CECO şi EURATOM; Titlul III este cel care se referă la politica externă şi de
securitate comună; Titlul IV – amendamente la Tratatul CEEA; Titlul V introduce prevederi
referitoare la politica externă şi de securitate comună (PESC); Titlul VI stabileşte reperele
de cooperare în domeniile justiţiei şi afacerilor interne, iar Titlul VII cuprinde dispoziţii
finale. Prin acest tratat Uniunea europeană dobândea o arhitectură care se baza pe trei
piloni: Pilonul I cel al Comunităţilor Europene; Pilonul II care priveşte Politica Externă şi
de Securitate Comună (PESC); Pilonul III, cel al Justiţiei şi Afacerilor Interne.
În acest fel, s-a confirmat faptul că UE prin intermediul Pilonului II ar putea
conduce în timp la o politică de apărare comună175. În urma adoptării tratatelor de la
Amsterdam şi Nisa, PESC îşi conservă caracterul defensiv, vizând salvgardarea integrităţii
UE şi apărarea frontierelor exterioare, în conformitate cu principiile internaţionale (Carta
Naţiunilor Unite, Actul final de la Helsinki)176.
Se creează chiar un nou instrument de acţiune: strategiile comune, având un
caracter mult mai concret din moment ce sunt precizate obiectivele, durata şi mijloacele
care trebuie asigurate de UE şi statele membre. Se confirmă necesitatea unei apropieri de
Uniunea Europei Occidentale şi posibilitatea unei cooperări în materie de armament, dar şi
dreptul de a participa ca partener egal la misiunile de tip Petersberg. Se extinde votul cu
majoritate calificată în luarea deciziilor de către Consiliu177, dar şi principiul abţinerii
constructive permite statelor să nu ia parte la o decizie, fără a împiedica însă acţiunea
celorlalte. Astfel, deşi se menţine caracterul interguvernamental al PESC, anumite
dispoziţii par a marca o evoluţie spre o anumită comunitarizare.
Consiliul European de la Cologne l-a desemnat, la 2 iunie 1999 pe Javier Solana,
pe atunci secretar general al NATO pentru a ocupa postul de însărcinat cu politica externă
şi de apărare comună a Uniunii Europene. Art.11 din Tratatul de la Amsterdam a suprimat
referirea la statele membre (Tratatul de la Maastricht – art. J.1: Uniunea şi statele sale
membre definesc şi instituie o politică externă şi de securitate comună...), PESC este deci a
UE. Un alt progres este cel datorat Consiliului care poate, de fiecare dată când consideră
necesar, să numească un reprezentant special căruia îi conferă un mandat cu privire la
anumite problemele de politică178, Uniunea Europeană fiind autorizată179 să încheie

174 Zoltan Horvath, Handbook on the European Union, HVG-ORAC Publishing House, Budapest, 2005, p. 534.
175 Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, ediţia a 5-a, Editura CH Beck, Bucureşti, 2006, p. 605.
176 Jean-Marc Favret, Droit et pratique de l’Union Europeenne, 4e edition, Gualino editeur, Paris, 2003, p. 259.
177 Art. 23.2 din Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992, publicat în Jurnalul Oficial C 191 din 29 iulie 1992.
178 Cf. Art. 18 din Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992, publicat în Jurnalul Oficial C 191 din 29 iulie 1992.

56
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

acorduri internaţionale în cadrul Titlului V şi sau VI (PESC şi JAI) şi nimic nu lasă să


înţeleagă ca aceasta acţionează în numele statelor membre.
Tratatul de la Nisa din 26 februarie 2001, aduce şi el unele modificări: extinderea
votului cu majoritate calificată; întărirea eficacităţii şi vizibilităţii acţiunii exterioare a
Uniunii Europene180 ; atunci când acordul pune în aplicare o acţiune sau poziţie comună,
Consiliul statuează cu majoritate calificată; încredinţarea controlului politic şi a
conducerii strategice a operaţiunilor de gestiune a crizelor Comitetului politic şi de
securitate; dezvoltarea conceptului de cooperare întărită şi a asocierii Comisiei la această
procedură.
În acest fel, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona,
reglementarea politicii externe şi de securitate comună avea următoarele caracteristici, care
au transformat-o în pilonul al II-lea care susţinea construcţia comunitară.
În chiar primul articol din Capitolul V al Tratatului de la Maastricht, în forma
modificată inclusiv prin Tratatul de la Nisa, art. J.1, se arată expres că Uniunea defineşte
şi pune în aplicare o politică externă şi de securitate comună care include toate domeniile
politicii externe şi de securitate, ale cărei obiective sunt: apărarea valorilor comune, a
intereselor fundamentale, a independenţei şi integrităţii Uniunii, în conformitate cu
principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite; consolidarea securităţii Uniunii sub toate
formele; menţinerea păcii şi consolidarea securităţii internaţionale, în conformitate cu
principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi cu principiile Actului final de
la Helsinki şi cu obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv cele privind frontierele externe;
promovarea cooperării internaţionale; dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a
statului de drept, precum şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului. Prin acest instrument juridic, statele membre se angajează să sprijine activ şi fără
rezerve politica externă şi de securitate a Uniunii, în spiritul loialităţii şi solidarităţii
reciproce. În acelaşi timp, statele membre îşi afirmă intenţia de a conlucra pentru
consolidarea şi dezvoltarea solidarităţii politice reciproce, dar şi să se abţină de la orice
acţiune contrară intereselor Uniunii sau care ar putea dăuna eficacităţii sale ca forţă de
coeziune în relaţiile internaţionale. În toate cazurile, Consiliul este cel care veghează la
respectarea acestor principii.

1.4. Interacţiunea componentelor Politicii Externe şi de Securitate Comună


Componentele Politicii Externe şi de Securitate Comună sunt indicate de art. J.7
din Tratat, fiind indicate două astfel de componente: ansamblul problemelor relative la
securitatea Uniunii Europene; ansamblul problemelor privind politica de apărare comună
(PESA)181. În temeiul acestui text, politica externă şi de securitate comună include
ansamblul problemelor privind securitatea Uniunii, inclusiv definirea treptată a unei
politici de apărare comună, în conformitate cu al doilea paragraf, care ar putea conduce
la o apărare comună în cazul în care Consiliul European hotărăşte astfel. În această
situaţie, Consiliul recomandă statelor membre să adopte o decizie în acest sens în
conformitate cu cerinţele lor constituţionale.
Uniunea Europei Occidentale (UEO) face parte integrantă din dezvoltarea Uniunii,
permiţând accesul Uniunii la o capacitate operaţională, în special în cadrul alineatului (2).

179 Cf. Art.24 din Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992, publicat în Jurnalul Oficial C 191 din 29 iulie 1992.
180 Art. 24 prevede: Consiliul statuează în unanimitate atunci când acordul încheiat (cu unul sau mai multe state sau
organizaţii internaţionale) priveşte o problemă pentru care este necesară unanimitatea pentru adoptarea de decizii
interne.
181 N. Diaconu, Dreptul Uniunii Europene, Tratat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, p. 310.

57
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Ea sprijină Uniunea în definirea aspectelor privind apărarea din cadrul politicii externe şi
de securitate comune, astfel cum sunt acestea stabilite prin prezentul articol.
Prin urmare, Uniunea încurajează stabilirea unor relaţii instituţionale mai strânse cu
UEO în vederea integrării eventuale a UEO în Uniune în cazul în care Consiliul European
hotărăşte astfel. În acest caz, Consiliul recomandă statelor membre să adopte o decizie în
acest sens în conformitate cu cerinţele lor constituţionale. Politica Uniunii în sensul
dispoziţiilor acestui articol nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate
şi de apărare a anumitor state membre, ci respectă obligaţiile ce decurg din Tratatul
Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea lor comună
se realizează în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi că aceasta
este compatibilă cu politica comună de securitate şi de apărare stabilită în acest cadru.
Definirea treptată a unei politici de apărare comune se bazează, în măsura în care
statele membre consideră potrivit, pe o cooperare între ele în materie de armament.
Chestiunile la care se referă aceste prevederi includ misiunile umanitare şi de evacuare,
misiunile de menţinere a păcii şi misiunile forţelor combatante pentru gestionarea crizelor,
inclusiv misiunile de restabilire a păcii. În acelaşi timp, se arată că nu se împiedică
dezvoltarea unor relaţii strânse cu UEO pentru elaborarea şi punerea în aplicare a deciziilor
şi acţiunilor Uniunii care au implicaţii în domeniul apărării. Competenţa Consiliului
European în definirea orientărilor arătată anterior este valabilă şi pentru UEO în ceea ce
priveşte problemele pentru care Uniunea recurge la aceasta.
Ori de câte ori Uniunea recurge la UEO pentru ca aceasta să elaboreze şi să pună în
aplicare deciziile Uniunii privind misiunile comune, toate statele membre ale Uniunii au
dreptul de a participa pe deplin la acestea. Consiliul, de comun acord cu instituţiile UEO,
adoptă modalităţile practice necesare pentru a permite tuturor statelor membre care
contribuie la misiunile respective să participe pe deplin şi cu drepturi egale la planificarea
şi luarea deciziilor în cadrul UEO.
De asemenea, nu este împiedicată dezvoltarea unei cooperări mai strânse între două
sau mai multe state membre la nivel bilateral, în cadrul UEO şi al Alianţei Atlantice, în
măsura în care această cooperare nu contravine şi nu o împiedică pe cea prevăzută de
prezentul titlu.

1.5. Procedura de punere în aplicare a Politicii Externe şi de Securitate Comună


Procedura de punere în aplicare a politicii externe şi de securitate comună este şi ea
stabilită prin dispoziţiile art. J.8 – J.18 din Tratatul de la Maastrict. În conformitate cu
acest cadru legal, Preşedinţia reprezintă Uniunea în problemele referitoare la politica
externă şi de securitate comună şi acesteia îi revine responsabilitatea de a pune în aplicare
deciziile luate în domeniul de interes.
În acest sens, preşedinţia exprimă, în principiu, poziţia Uniunii în cadrul
organizaţiilor şi conferinţelor internaţionale. În exercitarea prerogativelor sale, Preşedinţia
este asistată de secretarul general al Consiliului, care exercită funcţia de Înalt reprezentant
pentru politica externă şi de securitate comună.
De asemenea, Comisia este şi ea asociată pe deplin responsabilităţilor Preşedinţiei
şi ale Consiliului. În exercitarea acestor responsabilităţi, preşedinţia este sprijinită, dacă
este cazul, şi de statul membru care va asigura următoarea preşedinţie, iar Consiliul, ori de
câte ori consideră că este necesar, poate numi un reprezentant special căruia i se conferă un
mandat referitor la probleme politice speciale.

58
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.6. Coordonarea acţiunilor statelor membre la nivel internaţional

Coordonarea acţiunilor statelor membre la nivel internaţional182 stabileşte ca


statele membre îşi coordonează acţiunea în cadrul organizaţiilor internaţionale şi cu ocazia
conferinţelor internaţionale. În cadrul acestor instituţii, statele membre apără poziţiile
comune. În cadrul organizaţiilor internaţionale şi cu ocazia conferinţelor internaţionale la
care nu participă toate statele membre, statele care participă apără poziţiile comune.
În acelaşi timp, statele membre reprezentate în cadrul organizaţiilor internaţionale
sau al conferinţelor internaţionale la care nu participă toate statele membre le informează
pe cele care nu participă în legătură cu orice problemă de interes comun. Statele membre
care sunt şi membre ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite se vor
pune de acord şi le informează pe deplin pe celelalte state membre.
Statele membre care sunt membre permanente ale Consiliului de Securitate asigură,
în exercitarea funcţiilor lor, apărarea poziţiilor şi intereselor Uniunii, fără a aduce atingere
responsabilităţilor care le revin în temeiul dispoziţiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor
Unite.
Cooperarea la nivel diplomatic183 prevede că misiunile diplomatice şi consulare ale
statelor membre şi delegaţiile Comisiei în ţările terţe şi la conferinţele internaţionale,
precum şi reprezentanţii acestora pe lângă organizaţiile internaţionale, cooperează pentru a
asigura respectarea şi punerea în aplicare a poziţiilor şi acţiunilor comune stabilite de către
Consiliu. Ele îşi aprofundează cooperarea prin schimbul de informaţii, prin evaluări
comune şi prin participarea la punerea în aplicare a dispoziţiilor prevăzute la art. 8 lit.c din
Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Consultarea Parlamentului European184 în conformitate cu care Preşedinţia
consultă Parlamentul European în legătură cu principalele aspecte şi cu opţiunile
fundamentale referitoare la politica externă şi de securitate comună şi ia măsuri pentru a se
ţine seama întocmai de punctele de vedere ale Parlamentului European. Parlamentul
European este informat cu regularitate de preşedinţie şi de Comisie în legătură cu evoluţia
politicii externe şi de securitate a Uniunii.
La rândul său, Parlamentul European poate adresa întrebări sau formula
recomandări Consiliului. Parlamentul European organizează anual o dezbatere privind
progresele înregistrate în punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comună.
Sesizarea şi convocarea Consiliului185 se pot face de către fiecare stat membru sau
de către Comisie şi pot privi orice problemă referitoare la politica externă şi de securitate
comună. În cazurile care impun o decizie rapidă, preşedinţia convoacă, fie din oficiu, fie la
cererea Comisiei sau a unui stat membru, în termen de patruzeci şi opt de ore sau, în caz de
necesitate absolută, într-un termen mai scurt, o reuniune extraordinară a Consiliului.

182 Cf. Art. J.9 din Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992, publicat în Jurnalul Oficial C 191 din 29 iulie 1992.
183 Art. J.10 din Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992, publicat în Jurnalul Oficial C 191 din 29 iulie 1992.
184 Art. J.11 din Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992, publicat în Jurnalul Oficial C 191 din 29 iulie 1992.
185 Art. J. 12 din Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992, publicat în Jurnalul Oficial C 191 din 29 iulie 1992.

59
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.7. Mecanismul de adoptare a deciziilor care privesc realizarea PESC


Adoptarea deciziilor care privesc realizarea PESC186 se iau de către Consiliu
hotărând în unanimitate, iar abţinerile membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedică
adoptarea deciziilor respective. Fiecare membru al Consiliului care se abţine de la vot îşi
poate justifica abţinerea printr-o declaraţie oficială. În acest caz, el nu este obligat să pună
în aplicare decizia, dar acceptă faptul că decizia angajează Uniunea.
În spiritul solidarităţii reciproce, statul membru în cauză se abţine de la orice
acţiune care ar putea intra în conflict sau împiedica acţiunea Uniunii întemeiată pe decizia
respectivă, iar celelalte state respectă poziţia sa. În cazul în care membrii Consiliului care
îşi justifică abţinerea printr-o astfel de declaraţie reprezintă mai mult de o treime din
voturile afectate de ponderea prevăzută de art. 148 alin. (2) din Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene, decizia nu se adoptă. Prin derogare de la aceste dispoziţii, Consiliul
hotărăşte cu majoritate calificată în următoarele situaţii: în cazul în care, pe baza unei
strategii comune, adoptă acţiuni comune şi poziţii comune sau în cazul în care adoptă orice
altă decizie; în cazul în care adoptă orice decizie care pune în aplicare o acţiune comună
sau o poziţie comună.
În cazul în care un membru al Consiliului declară că, din raţiuni importante de
politică naţională pe care le prezintă, are intenţia de a se opune adoptării unei decizii cu
majoritate calificată, nu se trece la vot. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate
solicita sesizarea Consiliului European în legătură cu problema în cauză în vederea luării
unei decizii în unanimitate. Voturile membrilor Consiliului sunt afectate de ponderea
prevăzută de art. 148 alin. (2) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. Pentru a fi
adoptate, deciziile trebuie să întrunească cel puţin şaizeci şi două de voturi, exprimând
votul favorabil a cel puţin zece membri.
Încheierea acordurilor internaţionale187 cu unul sau mai multe state sau organizaţii
internaţionale privind realizarea PESC. Când se impune încheierea unui astfel de
instrument, Consiliul autorizează în urma unei hotărâri unanime, preşedinţia, sprijinită,
dacă este cazul, de către Comisie, să înceapă negocierile. Astfel de acorduri sunt încheiate
de către Consiliu, hotărând în unanimitate la recomandarea preşedinţiei, dar niciun acord
nu obligă un stat membru al cărui reprezentant în Consiliu declară că trebuie să se
conformeze propriilor norme constituţionale; ceilalţi membri din Consiliu pot conveni că
acordul este aplicabil cu titlu provizoriu.
Crearea Comitetului politic şi de securitate188 are ca obiectiv monitorizarea
situaţiei internaţionale în domeniile politicii externe şi de securitate comună şi contribuie la
definirea politicilor prin emiterea de avize adresate Consiliului, la cererea acestuia sau din
proprie iniţiativă. El supraveghează de asemenea punerea în aplicare a politicilor stabilite,
fără a aduce atingere competenţelor preşedinţiei şi Comisiei.
Secretarul general al Consiliului, Înalt reprezentant pentru politica externă şi de
securitate comună, sprijină Consiliul în legătură cu problemele de politică externă şi de
securitate comună, contribuind în special la formularea, elaborarea şi punerea în aplicare a
deciziilor politice şi, dacă este cazul, acţionând în numele Consiliului şi la cererea
preşedinţiei, prin organizarea dialogului politic cu terţii.

186 Art. J. 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992, publicat în Jurnalul Oficial C 191 din 29 iulie 1992.
187 Art. J. 14 din Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992, publicat în Jurnalul Oficial C 191 din 29 iulie 1992.
188 Art. J. 15 din Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992, publicat în Jurnalul Oficial C 191 din 29 iulie 1992.

60
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.8. Politica Externă şi de Securitate Comună din perspectiva României


Printre primele capitole de negocieri deschise de România cu Uniunea Europeană
după începerea negocierilor de aderare, la 15 februarie 2000, au fost Capitolul 26 (Relaţii
externe) şi Capitolul 27 (Politica Externă şi de Securitate Comună, PESC). Aceste capitole
au fost închise provizoriu încă din iunie 2000.
Conform documentelor de poziţie prezentate, România a declarat că va accepta
acquisul comunitar pentru ambele capitole şi că va fi gata să îl aplice odată cu aderarea la
Uniunea Europeană în anul 2007, fără a necesita perioade de tranziţie.
Astfel, în Documentul de poziţie a României la Capitolul 27, referitor la Politica
Externă şi de Securitate Comună se arăta că: România este pregătită să accepte şi să aplice
acquis-ul în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comune (PESC) a Uniunii
Europene (UE). Structurile necesare transpunerii acesteia în practică au fost create, iar
politica externă şi de securitate a României se bazează pe aceleaşi principii şi are aceeaşi
orientare cu cea promovată de Uniunea Europeană189.
Această afirmaţie este susţinută de faptul că România împărtăşeşte valorile
fundamentale ale Uniunii Europene şi ale statelor sale membre: democraţia, statul de drept,
respectul pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, protecţia minorităţilor şi
toleranţa religioasă, dezvoltarea unei economii de piaţă şi asigurarea coeziunii sociale.
De asemenea, România sprijină neproliferarea armelor nucleare, biologice şi
chimice şi este semnatară a tuturor acordurilor internaţionale relevante în domeniu.
România a introdus şi exercită un control strict în privinţa produselor şi tehnologiilor cu
dublă întrebuinţare şi este parte la toate tratatele internaţionale privind controlul
armamentelor. România se află într-un stadiu avansat al procesului de rezolvare a tuturor
aspectelor legate de relaţiile cu vecinii, pe baza dreptului internaţional şi s-a implicat într-o
reţea de acorduri trilaterale cu vecinii, menite a asigura pacea şi stabilitatea în Europa
Centrală şi de Sud-Est.
În acest context, în iunie 2003 România şi Ucraina au semnat un tratat privind
regimul frontierei de stat şi au căzut de acord să continue negocierile pentru a găsi o soluţie
reciproc acceptabilă pentru delimitarea platoului continental. De asemenea, relaţiile
României cu Federaţia Rusă s-au îmbunătăţit simţitor, în iulie 2003 fiind semnat un tratat
bilateral de prietenie şi cooperare.
România a continuat să-şi dezvolte relaţiile cu Republica Moldova prin propunerea
unui Parteneriat pentru Europa, iar relaţiile economice cu Fosta Republică Iugoslavă a
Macedoniei (FYROM), Bosnia şi Herţgovina şi Croaţia au fost îmbunătăţite.
România este membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a Consiliului Europei, a
NATO şi a unui număr de alte organizaţii internaţionale. Este, de asemenea, un promotor
activ al cooperării regionale prin participarea la o serie de organizaţii sau grupări regionale,
precum Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), Iniţiativa
Central Europeană (ICE), Zona Central Europeană de Liber Schimb (CEFTA), Procesul
de Cooperare a Statelor din Sud-Estul Europei (SEECP), Procesul Royaumont, Iniţiativa
de Cooperare Sud- Est Europeană (SECI), Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-
Est.
189Document de poziţie la Capitolul 27: Politica Externă şi de Securitate Comună, în Vasile Puşcaş, Negociind cu
Uniunea Europeană, Volumul 1: Documente iniţiale de poziţie la capitolele de negociere, Editura Economică, Bucureşti,
2003, p. 796; Pentru versiunea în limba engleză a documentului vezi Romania’s Position Paper chapter 27: Common
Foreign and Security Policy, în Vasile Puşcaş, Negotiating with the European Union, Volumul 2: The InitialPosition
Papers for Chapters of Negotiation, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pp. 784 -786.

61
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Secţiunea a 2-a: Dinamica şi consolidarea Politicii Europene de Securitate şi


Apărare

2.1. Necesitatea instituirii unei Politici Europene de Securitate şi Apărare


Procesul de integrare europeană este cel care are un efect crucial în interpretarea
conceptului de securitate externă şi internă a Uniunii Europene şi asupra interpretării
modului de management asupra statelor sale membre în acest domeniu. Acest fenomen a
provocat, în mare parte, prăbuşirea frontierelor între membrii Uniunii Europene
(Schengen). Astăzi poate fi numită europenizare a securităţii externe şi interne. Mai mult,
Uniunea Europeană a extins recent conceptul, punând accent pe cooperarea regională,
bilaterală şi multilaterală cu statele terţe din zona de securitate (dimensiunea externă a
politicii de securitate internă a Uniunii Europene) astfel că abordarea europeană poate fi
definită mai mult ca o joncţiune de cercuri concentrice, decât ca o bază organizată cu
diferenţiere strictă între securitatea internă şi cea externă190.
Aspectele de securitate interne şi externe europene sunt intrinsec interconectate.
Societăţile bazate pe valori comune cum ar fi buna guvernare, democraţie, supremaţia legii
şi a respectului pentru drepturile omului vor fi mai eficiente în prevenirea pericolelor
interne şi mult mai deschise unor cooperări în combaterea unor ameninţări internaţionale
comune. Mai mult, aceste principii au fost de asemenea identificate de către comunitate ca
fiind factori critici în atingerea Obiectivelor Milenare de Dezvoltare. Dezvoltarea,
securitatea şi drepturile omului sunt valori ce se consolidează reciproc191.
Ideea creării unei astfel de Politici Europene de Securitate şi Apărare (PESA) a
apărut la Consiliul European de la Köln (iunie 1999), desfăşurat în perioada imediat
următoare conflictului din Kosovo, şi subsecvent înţelegerii franco-britanice de la St. Malo
din decembrie 1998192. În esenţă, PESA presupune dezvoltarea unei capacităţi de decizie
autonome şi, în cazul în care Alianţa Nord-Atlantică ca întreg nu este angajată, lansarea şi
coordonarea unor operaţiuni militare sub autoritatea Uniunii Europene, ca răspuns la
situaţii de criză, angajarea resurselor de către statele membre la astfel de operaţiuni
bazându-se pe decizii suverane193.
În literatura de specialitate se arată că PESA se caracterizează prin faptul că rămâne
cu o anume fragilitate, căci este colectivă şi constituie un proces, înainte de a fi un fapt
împlinit194. Ea este colectivă, în sensul că s-a decis în comun ce conţinut concret va avea
PESA. Practic, PESA este rezultatul acordurilor semnate de către statele membre de-a
lungul timpului. În fine, este vorba de un proces, în sensul că, de acum înainte, capacităţile
europene, prin adoptarea unui obiectiv ţintă - headline goal - sunt în centrul proiectului de
apărare europeană. Pentru a depăşi aceste provocări şi a asigura buna tranziţie a structurilor
militare tradiţionale către noi structuri de apărare şi securitate europene, precum şi pentru a
duce la bun sfârşit noua etapă a ridicării puterii PESA, vor trebui să se modifice structuri
naţionale şi proceduri de cooperare ce s-au convenit prin acorduri bilaterale sau
multilaterale.

190 M. Ekengren, Interfaţa politicilor securităţii externe şi a cele interne în UE şi în ţările nordice, A.J.K. Bailes,
G. Herolf, B. Sundelius (eds.), Ţările nordice şi sistemul european de securitate şi politica de apărare, New York
Oxford University Press, 2006, pp. 271-272.
191 Ibidem, p.5.
192 Bruno Angelet, Ioannis Vrailas, European Defence in the Wake of the Lisbon Treaty, Academia Press, Brussels,

2008, p. 33
193 Liviu Mureşan, Adrian Pop, Florin Bonciu, op. cit., p. 5.
194 Petre Duţu, Mihai-Ştefan Dinu, Politica Europeană de Securitate şi Apărare – Cadrul de manifestare şi dezvoltare

a intereselor de securitate naţională, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2007, p. 11-12.

62
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.2. Evoluţia şi obiectivele Politicii Europene de Securitate şi Apărare


Obiectivul de bază al PESA, stabilit de Consiliul European de la Helsinki, din 10-
11 decembrie 1999, îl reprezintă dezvoltarea capacităţii statelor membre de a mobiliza şi a
susţine forţe militare ce pot atinge nivelul a 15 brigăzi, respectiv 50.000-60.000 de
oameni. Aceste forţe trebuie să fie capabile să îndeplinească întreg spectrul misiunilor
Petersberg195.
Instituţionalizarea activităţii în sfera prevenirii conflictelor, consolidării păcii şi a
stabilităţii interne a statelor, zonelor sau regiunilor în criză sau ameninţate de crize s-a
făcut prin instituirea, înaintea summitului de la Feira, a Comitetului pentru Aspectele
Civile ale Gestionării Crizelor, ca un al patrulea organism permanent PESA.

2.2.1. Declaraţia comună franco-britanică asupra apărării europene


Odată cu depăşirea de către Marea Britanie a poziţiei sale tradiţionale de reticenţă
faţă de ideea consolidării construcţiei europene în sfera securităţii şi apărării, s-a încheiat
Declaraţia comună franco-britanică asupra apărării europene de la St. Malo, din 4
decembrie 1998196. În cadrul său s-a arătat că pentru ca UE să fie capabilă de a lua decizii
şi aproba acţiuni militare atunci când Alianţa Nord-Atlantică, ca întreg, nu este angajată,
Uniunea trebuia să fie dotată cu structurile, capacitatea de analiză a situaţiilor, sursele de
informaţii şi capacitatea de planificare strategică necesare. În acelaşi timp, pentru a
răspunde noilor riscuri de securitate, Europa trebuia să-şi dezvolte capacitatea de reacţie
rapidă, sprijinită pe o industrie de apărare puternică şi competitivă.
În acest fel, în ceea ce priveşte politica PESA, s-a observat o evoluţie interesantă,
tendinţele operative fiind următoarele: globalizarea zonei operaţionale; extinderea
spectrului de frecvenţe de funcţionare, creşterea interacţiunii dintre mediul civil şi militare
la frontieră; creşterea întrepătrunderii dintre primul şi al doilea pilon tradiţionali ai UE,
precum şi un proces de dezvoltare a capabilităţilor197.

2.2.2. Declaraţia de angajare a capacităţilor militare la nivel european


O nouă etapă a procesului de consolidare a capacităţilor militare ale UE de
gestionare a crizelor a fost marcată de Conferinţa pentru angajarea capacităţilor militare
de la Bruxelles, din 20-21 noiembrie 2000198. În cadrul său a fost adoptată Declaraţia de
angajare a capacităţilor militare, iar contribuţiile la catalogul de forţe prezentat cu acest
prilej au reunit peste 100.000 de oameni, circa 400 de avioane de luptă şi 100 de nave
maritime. Statele participante la conferinţă s-au angajat să continue, în cadrul reformelor în
curs ale forţelor lor armate, demersurile de întărire a capacităţilor lor proprii, cât şi
proiectele existente sau în curs de pregătire pentru punerea în practică a unor soluţii
multinaţionale, inclusiv în domeniul utilizării în comun a mijloacelor. Ansamblul acestor
proiecte vizează: îmbunătăţirea performanţelor forţelor europene în domeniile mobilizării,
desfăşurării, capacităţii de acţiune şi interoperabilităţii; dezvoltarea capacităţilor strategice
de transport, conducere, informaţii şi comunicare; şi întărirea capacităţii operaţionale, care,
la rândul său, presupune mijloace de cercetare-salvare, de apărare contra rachetelor sol-sol,
arme de înaltă tehnicitate şi precizie, mijloace de simulare.

195 Antonio Missiroli, The Impact of the Lisbon Treaty on ESDP, European Parliament, Brussels, 2008, p. 5.
196 Sursă on-line www.atlanticcomunity.org., accesată la data 25.02.2010, ora 1100.
197 Nicoletta Pirozzi and Sammi Sandawi, Five years of ESDP in Action: Operations, Trends, Shortfalls, ISIS Europe

– European Security Review no. 39, July 2008, p. 1.


198 Liviu Mureşan, Adrian Pop, Florin Bonciu, op. cit., p. 26.

63
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.2.3. Crearea Comitetului Politic şi de Securitate


La 22 ianuarie 2001, Consiliul European a decis crearea Comitetului Politic şi de
Securitate, considerat a fi puntea de legătură între PESC şi PESA şi a Statului Major al
Uniunii Europene.
În cadrul Consiliului Uniunii Europene de la Bruxelles a decis, la 26 februarie 2001
s-a decis crearea unui mecanism de reacţie rapidă care să îngăduie statelor comunitare să
acţioneze rapid, eficient şi de o manieră flexibilă în situaţii de urgenţă sau criză care
ameninţă legea şi ordinea, securitatea şi siguranţa indivizilor, care sunt de natură a
degenera în conflicte armate sau destabiliza, a afecta programele şi politicile de asistenţă
şi cooperare, eficienţa şi/sau condiţiile implementării adecvate a acestora199.
Consiliul European de la Göteborg din 2001 s-a axat pe discutarea problemelor de
întărire a capacităţilor militare, statele membre angajându-se să ia măsurile suplimentare
specifice pentru a remedia deficienţele constatate, singura acţiune concretă fiind însă
elaborarea unui plan de acţiune europeană.

2.2.4. Declaraţia Capacităţii Militare a Politicii Europene de Securitate şi


Apărare Comune
În urma derulării, la Bruxelles, a Conferinţei de Îmbunătăţire a Capacităţilor
Militare (noiembrie 2001), au fost adoptate Declaraţia asupra Capacităţii Militare a
Politicii Europene de Securitate şi Apărare Comune şi Planul European de Acţiune
privitor la Capacităţi (decembrie 2001), ce viza, cu prioritate, realizarea de către forţele
destinate PESA, a câtorva mari obiective: mobilitatea strategică, capacitatea de proiecţie,
sustenabilitatea, flexibilitatea, interoperabilitatea şi eficienţa operaţională200.
Despre aceste documente programatice s-a afirmat că n-au reuşit decât să
diagnosticheze integral, nicidecum să corecteze, deficienţele majore ce barau calea
operaţionalizării PESA201.
Un impact deosebit asuprea politicii de apărare au avut-o evenimentele de la 11
septembrie 2001, producându-se un proces de regândire de ansamblu şi dinamizare a
PESA202.
Pe acest fond, la reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor membre ale UE din
ianuarie 2002 s-a resimţit tendinţa Uniunii Europene de a-şi consolida acţiunile autonome
în raport cu NATO în general şi SUA în special, în sfera securităţii şi apărării. La acelaşi
forum s-a decis trimiterea de către UE a unei forţe de poliţie în Bosnia şi Herţegovina
pentru a înlocui forţa internaţională de poliţie aflată sub egida ONU, al cărei mandat expira
la sfârşitul anului 2002.
În acelaşi domeniu, începând cu 31 martie 2003 Uniunea Europeană a lansat prima
sa operaţiune militară de menţinere a păcii, în Macedonia (operaţiunea Concordia), prin
preluarea mandatului NATO.

199 Council Regulation (EC) No. 381/2001 of 26 February 2001 creating a rapid-reaction mechanism, în European
Union Foreign, Security and Defence Policy. Basic Documents, p. 96-101.
200 Liviu Mureşan, Adrian Pop, Florin Bonciu, op. cit., p. 27.
201 Adela Gooch, Europe’s Foreign, Security and Defence Policy After Iraq, Report on Wilton Park Conference 716,

14-18 July 2003, August 2003, p. 5.


202 Liviu Mureşan, Adrian Pop, Florin Bonciu, op. cit., p. 29.

64
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.2.5. Convenţia asupra viitorului Europei


Un alt moment de cotitură în evoluţia PESA l-a reprezentat summitul pe probleme
de apărare al şefilor de state şi guverne ai Franţei, Germaniei, Belgiei şi Luxemburgului,
desfăşurat la Bruxelles, la finele lunii aprilie 2003. Aceasta deoarece în Declaraţia comună
dată publicităţii la sfârşitul său, liderii celor patru state europene au înaintat Convenţiei
asupra viitorului Europei şi viitoarei Conferinţe interguvernamentale o serie de propuneri
de principii203: posibilitatea cooperării întărite; instituirea unei clauze generale de
solidaritate şi securitate comună; posibilitatea statelor membre care doresc acest lucru, de
a accepta obligaţii suplimentare în cadrul cooperării întărite, fără nicio obligaţie din
partea celorlalte state; reformularea misiunilor Petersberg, astfel încât UE să poată să
folosească mijloace civile şi militare pentru prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor;
înfiinţarea unei agenţii europene pentru cercetare, dezvoltare şi achiziţii a capacităţilor
militare, în vederea sporirii acestora din urmă şi consolidării interoperabilităţii şi
cooperării dintre forţele armate ale statelor membre; crearea unui Colegiu European de
Securitate şi Apărare, pentru dezvoltarea şi diseminarea culturii europene de securitate;
promovarea conceptului de Uniune Europeană de Securitate şi Apărare204, având vocaţia
de a reuni sub egida sa acele state membre care sunt pregătite să avanseze mai repede în
cooperarea lor pe linia apărării.
Statele participante la ESDU ar urma să se angajeze să-şi acorde sprijin şi asistenţă
reciprocă în faţa riscurilor de orice natură, să-şi propună în mod sistematic armonizarea
poziţiilor în probleme de securitate şi apărare, să-şi coordoneze eforturile de apărare, să-şi
dezvolte capacităţile militare şi să-şi sporească investiţiile în echipamente militare.
În acelaşi an, reuniunea miniştrilor apărării ai UE (19 martie 2003) şi Consiliul
Comun al miniştrilor de externe şi ai apărării ai UE (19-20 mai 2003) au însemnat
preocuparea pentru dezvoltarea capacităţilor militare ale PESA, prin adoptarea Catalogului
de Forţe Helsinki 2003 şi a Suplimentului acestuia, precum şi prin finalizarea Conceptului
Militar al Uniunii Europene de Răspuns Rapid205.
Consiliul European de la Salonic (19-20 iunie 2003) a luat şi alte măsuri în acest
domeniu: s-a limitat a lua doar acele decizii circumscrise PESA care puteau întruni
consensul: dezvoltarea capacităţilor militare ale UE, incluzând întreg spectrul misiunilor
Petersberg şi Forţa de Reacţie Rapidă; continuarea lucrului la Programul UE pentru
Prevenirea Conflictelor Violente, cu accent pe Balcanii Vestici; instituirea unei baze de
date, pe bază de voluntariat, pentru combaterea terorismului; adoptarea unei Declaraţii
asupra neproliferării armelor de distrugere în masă; şi crearea, până în 2004, sub
autoritatea Consiliului, a unei agenţii interguvernamentale în domeniul capacităţilor de
apărare, dezvoltării, cercetării, achiziţiilor şi armamentelor206. Cu aceeaşi ocazie s-a
elaborat documentul intitulat O Europă mai sigură într-o lume mai bună ce s-a constituit în
prima schiţă a unui concept strategic al viitoarei Uniuni Europene extinse207. Obiectivele
strategice propuse sunt: contribuţia la stabilitatea şi buna guvernare în vecinătatea noastră
imediată; edificarea unei ordini internaţionale bazate pe multilateralism eficace; şi un
răspuns adecvat vechilor şi noilor ameninţări.

203 Joint Statement of the Heads of State and Government of Germany, France, Luxemburg and Belgium on European
Defence, Brussels, April 29th 2003, http://www.elysee.fr/actus/dep/2003/etranger/04-brussel/0304EUDFang.htm, sursă
on-line accesată la data de 16.10.2009, ora 1600.
204 Abr.eng. ESDU - European Security and Defence Union.
205 Abr.eng. EUMRRC – European Union Military Rapid Response Concept.
206 Javier Solana, A secure Europe in a better world, Thessaloniki European Council, June 20, 2003,

http://www.eu.int./oressdata/EN/reports/76255.pdf, sursă on-line accesată la data de 16.10.2009, ora 1300.


207 Liviu Mureşan, Adrian Pop, Florin Bonciu, op. cit., p. 32.

65
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.3. Implicarea organismelor politice şi militare permanente ale Uniunii


Europene în PESA
Începând cu reuniunea Consiliului European de la Helsinki, s-a abordat şi problema
capacităţilor instituţionale ale Uniunii pentru facilitarea procesului decizional, ajungându-
se la un acord în ceea ce priveşte înfiinţarea unor organisme politice şi militare
permanente: Comitetul Politic de Securitate, Comitetul Militar şi Stafful Militar.

2.3.1. Coordonarea strategică a Comitetului Politic şi de Securitate


Cunoscut prin acronimul său franţuzesc, COPS, acesta este un organism permanent,
cu sediul la Bruxelles, care este compus din reprezentanţi naţionali la nivel înalt
(ambasadori) şi tratează toate aspectele PESC, inclusiv PESA, componenţa sa fiind aşadar
similară Consiliului Nord-Atlantic al NATO. În cazul unei operaţiuni militare de
management al crizei, Comitetul Politic şi de Securitate va exercita, sub autoritatea
Consiliului European, controlul politic şi coordonarea strategică a operaţiunilor.

2.3.2. Comitetul Militar al Uniunii Europene şi avizarea acţiunilor militare


Comitetul Militar al Uniunii Europene208, asemănător Comitetului Militar al NATO,
este compus din şefii statelor majore ale armatelor sau din delegaţii lor militari, precum şi
dintr-un preşedinte, desemnat de Consiliul european, la recomandarea Comitetul Politic şi
de Securitate, având drept sarcini avizarea acţiunilor militare, formularea recomandărilor
pentru Comitetul Politic şi de Securitate şi stabilirea directivelor pentru statul major.

2.3.3. Planificarea operaţiunilor de către Stafful Militar


La rândul său, Stafful Militar209 este format din militari detaşaţi de statele membre
şi integraţi în secretariatul general al Consiliului European, pentru acţiuni în caz de pericol
iminent, de evaluare a situaţiilor şi de planificare strategică a situaţiilor, precum şi de
planificare strategică pentru misiunile Petersburg, printre care şi identificarea forţelor
europene naţionale şi multinaţionale210.
Ca măsură tranzitorie suplimentară, potrivit deciziilor adoptate la Köln, la
reuniunea de la Lisabona s-a decis înfiinţarea a trei organisme interimare, care au
funcţionat în mod efectiv cu acest statut începând cu data de 1 martie 2000 – Comitetul
Politic şi de Securitate interimar (COPSi), Comitetul Militar interimar (CMi), şi un
organism alcătuit din experţi militari ataşaţi Consiliului, care să formeze nucleul viitorului
Stat Major211.
Tot în cadrul PESA, în conformitate cu decizia reuniunii Consiliului European de
la Santa Maria da Feira212, s-a propus crearea unei forţe civile de reacţie rapidă formată
din circa 5.000 de ofiţeri de poliţie, care să fie capabilă să desfăşoare 1.000 dintre ei în
termen de 30 de zile, pentru gestionarea crizelor în domenii precum activităţile poliţieneşti,
ajutorul umanitar, repunerea în funcţiune a structurilor administrative şi juridice, activităţi
de căutare şi salvare, supravegherea alegerilor, respectarea drepturilor omului213.

208 Abr.eng. EUMC - EU Military Committee


209 Abr.eng. EUMS - EU Military Staff
210 François Heisbourg (ed.), European Defence: Making It Work, ISS/WEU, Chaillot Papers No. 42, Paris, 2000.
211 Pierre Baudin, Les aspects institutionnels de l’Europe de la defense, în Défense nationale, nr. 12, 2000, pp. 5-21.
212 Sursa on-line www.presidency.ro, accesata la data de 23.02.2010, ora 1200.
213 François Heisbourg, L’Europe de la defense dans l’Alliance atlantique, în Politique Etrangere, no. 2, 1999, pp. 219-

233. Vezi, de asemenea, Adam D. Rotfeld, Europe: The Institutionalized Security Process, în SIPRI Yearbook 1999,
Stockholm International Peace Research Institute, 1999, pp. 235-265 şi Peter van Ham, Europe’s New Defense
Ambitions: Implications for NATO, the US, and Russia, George C., Marshall European Centre for Security Studies, The
Marshall Center Papers No.1, April 30, 2000, pp. 10-12.

66
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.4. Poziţia României în cadrul Politicii Europene de Securitate şi Apărare


În cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, eforturile României au
urmărit convergenţa propriei politici externe cu Politica Europeană de Securitate şi
Apărare. România a demonstrat că este şi a rămas un participant activ la dialogul politic şi
a jucat un rol constructiv, inclusiv în cadrul reuniunilor tip Gymnich şi Euro-Med. Ca stat
membru al Uniunii Europene, România contribuie la formularea Poziţiilor, Declaraţiilor şi
demersurilor, şi le aplică. România respectă sancţiunile internaţionale şi măsurile
restrictive impuse de UE, ONU şi OSCE. De asemenea, ţara noastră participă la reuniunile
tuturor structurilor de lucru ale Consiliului pe tema PESC/PESA.
În mediul de securitate actual, caracterizat de schimbări în natura şi complexitatea
ameninţărilor, statele membre ale Uniunii Europene, între care şi România, utilizează acest
instrument specific de acţiune interguvernamentală în domeniu – PESA, subsumat PESC –
pentru a asigura o prezenţă activă a Uniunii Europene la nivel global.
La baza acţiunilor Uniunii Europene pe acest plan se află Strategia Europeană de
Securitate, adoptată în decembrie 2003 şi al cărei stadiu al nivelului de implementare a
făcut obiectul unui Raport, în decembrie 2008, în vederea asigurării compatibilităţii cu
provocările actuale şi cu ambiţiile de entitate globală în domeniul asigurării securităţii şi
stabilităţii în lume, asumate tot mai eficient în ultimul timp de Uniunea Europeană.
O contribuţie importantă în sprijinul acestei viziuni, o constituie numeroasele
misiuni de gestionare a crizelor, 22 în numai 6 ani. În timp, Uniunea şi-a construit reputaţia
unei abordări cuprinzătoare în materie de gestionare a crizelor, punând accentul atât pe
latura militară a implicării sale, cât şi pe cea civilă, mai ales în domeniul statului de drept.
La 17 noiembrie 2009, Consiliul Uniunii Europene a aprobat declaraţia PESA 10
ani – Provocări şi oportunităţi 214. Documentul se doreşte a fi un bilanţ al realizărilor în
ceea ce priveşte abordarea cuprinzătoare în domeniul gestionării crizelor şi aportul UE la
pacea şi securitatea internaţională, dar şi un document programatic, privind necesitatea
sporirii resurselor care pot asigura creşterea capacităţii noastre colective de a promova
pacea, securitatea şi stabilitatea în lume.
Declaraţia precizează direcţiile de acţiune vizate pe mai departe, precum
consolidarea activităţilor de avertizare timpurie şi de răspuns rapid la crize, adaptarea
structurilor de coordonare şi conducere a misiunilor, dezvoltarea capabilităţilor naţionale şi
multinaţionale necesare, cu aportul Agenţiei Europene de Apărare, adecvarea bugetului
PESC, coordonarea civil-militară şi explorarea posibilităţilor oferite de Cooperarea
Permanentă Structurată.
România s-a implicat activ în numeroase misiuni PESA, începând cu anul 2003,
conştientizând importanţa şi anvergura pe care acestea o vor căpăta în contextul
demersurilor UE de promovare a statului de drept funcţional, a respectului pentru
drepturile omului şi bunei guvernări, precum şi în alte domenii conexe, toate acestea având
incidenţă directă asupra stabilităţii şi securităţii internaţionale. Angajamentul solid al ţării
noastre este confirmat de situarea între primele cinci ţări din punct de vedere al experţilor
detaşaţi şi al echipamentelor furnizate, dar şi prin valoarea adăugată la elaborarea deciziilor
din domeniul PESA.
Contribuţia naţională a României, alături de a celorlalte state membre, acoperă atât
palierul civil cât şi cel militar. Astfel, România este prezentă în numeroase misiuni

214Declaraţia ministerială PESA zece ani – provocări şi oportunităţi, publicat ca Doc. 15649/09 + Cor1 + Cor2 şi
aprobat de către Consiliul Uniunii Europene la data de 17.11.2009.

67
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

desfăşurate sub egida PESA, derulate pe trei continente: EUPM215, EUFOR Althea216,
EUJUST LEX217, EULEX Kosovo218, EUPOL Afganistan219, EUMM Georgia220 şi
EUNAVFOR ATALANTA221.
România este de asemenea membru al unor organisme importante pentru PESA,
cum ar fi Centrul Satelitar al UE (EUSC) de la Torrejon (Spania), Institutul de Studii de
Securitate al UE (ISS) din Paris (Franţa), sau Agenţia Europeană de Apărare (European
Defence Agency/EDA) care îşi are sediul la Bruxelles.
Pentru acţiunea eficientă a UE în domeniul PESA, statele membre au convenit
asupra necesităţii construirii unor capacităţi, civile şi militare, dedicate acestui scop.
Agenţia Europeană de Apărare (EDA) are un rol central în procesul de dezvoltare a
capacităţilor militare, precum şi în ce priveşte limitarea fragmentării la nivel european în
acest domeniu de importanţă strategică, prin facilitarea de programe de colaborare
întreprinse de statele membre sub umbrela sa.
România, în funcţie de necesităţile şi interesele în materie de echipamente se
implică la rândul său, alături de partenerii din cadrul UE, într-o serie de programe de
dezvoltare a unor capacităţi de vârf pentru a obţine o cât mai mare valoare adăugată din
aceste eforturi. Planul de Dezvoltare a Capacităţilor (Capability Development Plan)
reprezintă principalul element de sprijin în procesul de planificare a apărării statelor
membre, creând astfel premisele unui răspuns cât mai eficace la situaţiile de criză cărora
Uniunea va trebui să le facă faţă în viitor.
Pe linia contribuţiei în plan militar, România a confirmat participarea în cadrul a
două Grupuri Tactice de Luptă (EU Battle Groups/BGs). Astfel, contribuţiile ţării noastre
au fost incluse în cadrul Grupului Tactic de Luptă HELBROC, alcătuit din Grecia,
România, Bulgaria şi Cipru, pus la dispoziţia UE în primul semestru al anului 2009 şi în
cadrul unui Grup Tactic de Luptă ce va fi activat în al doilea semestru din 2010, alături de
Italia şi Turcia.
În plan civil, România îşi pregăteşte contribuţia aferentă Obiectivului Global Civil
2010 (Civilian Headline Goal 2010). Progresele naţionale în direcţia facilitării procesului
de generare a forţei şi detaşării experţilor în misiunile PESA civile, au făcut obiectul unui
raport integrat la nivelul UE.
România se situează într-o onorabilă poziţie având în stadiu avansat de adoptare o
strategie naţională în domeniul capacităţilor civile. Conform studiului Este UE în măsură
să reconstruiască state în derivă ? O trecere în revistă a capacităţilor civile ale Europei,
realizat de European Council on Foreign Relations şi dat publicităţii la 15 octombrie 2009,
România a fost menţionată la capitolul Silitori (a doua categorie din cinci, după
Profesionişti), alături de Italia, Franţa ş.a. .

215 Abr.eng. EUPM – European Union Police Mission in Bosnia and Herzegovina.
216 Abr.eng. EUFOR Althea – European Union Force Althea in Bosnia and Herzegovina.
217 Abr.eng. EUJUST LEX - European Union Integrated Rule of Law Mission for Iraq, misiune integrată în domeniul

statului de drept pentru Irak.


218 Abr.eng. EULEX Kosovo - European Union Rule of Law Mission in Kosovo, misiune în domeniul supremaţiei legii în

Kosovo.
219 Abr.eng. EUPOL Afganistan – European Union Police Mission in Afganistan, misiune civilă în Afganistan.
220 Abr.eng. EUMM Georgia - The European Union Monitoring Mission in Georgia, Misiune de monitorizare in

Georgia.
221 Abr.eng. EUNAVFOR ATALANTA - European Union Naval Force Atalanta, misiune navală de combatere a

pirateriei în Golful Aden

68
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.5. Influenţa PESA asupra gestionării integrate a frontierelor externe ale


Uniunii Europene
Pentru ca mecanismele anterioare să funcţioneze în sensul atingerii obiectivelor
propuse apare ca fiind important să se acorde o atenţie specială securizării frontierelor
Uniunii Europene.
Provocarea nu este una uşoară pentru că în prezent, pe fondul unor tendinţe cum
sunt globalizarea economică şi teama de terorism, administrarea competentă a frontierelor
a devenit o problemă politică crucială în toată lumea222. Provocarea pentru statele
moderne bazate pe economie este de a facilita pe cât de mult posibil comerţul internaţional,
de care depinde bunăstarea lor, protejându-şi în acelaşi timp cetăţenii de infracţionalitatea
şi teroarea aferente frontierelor moderne penetrabile.
Securizarea frontierelor este relevantă deopotrivă din punctul de vedere al
componentei externe a securităţii comune europene şi din cel al componentei interne. Cu
toate acestea, conceptele de management al frontierelor şi de securitate la frontiere sunt
caracterizate printr-o o anumită imprecizie, dat fiind faptul că sfera lor de aplicare variază
de la regiune la regiune223.
În contextul european, managementul frontierelor ţine de administrarea acestora,
având, în principal, funcţia de a realiza activităţi de ordin legislativ şi birocratic, iar
Acordul Schengen (1985) reprezintă pilonul central al regimului de frontieră al UE şi un
efort inter-guvernamental de realizare a principiului de liberă circulaţie a persoanelor şi
bunurilor pe teritoriul Uniunii Europene.
În acelaşi timp, managementul eficient al frontierei este arta echilibrării
obiectivelor concurente de interceptare a persoanelor şi bunurilor rele înainte ca ele să
treacă frontierele, fără a restricţiona excesiv accesul legitim al bunurilor şi persoanelor.
În acest sens, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a
elaborat probabil cea mai amplă expertiză de securitate la frontiere dintre toate
organizaţiile regionale şi internaţionale. Începând cu 2005, toate activităţile la frontiere au
fost realizate în baza Conceptului de Securitate şi Management al Frontierelor (BSMC).
Principale obiective ale Conceptului sunt: promovarea circulaţiei libere şi sigure a
bunurilor şi serviciilor; diminuarea pericolului terorismului prin împiedicarea circulaţiei
transfrontaliere a persoanelor care au legătură cu terorismul, a armelor şi fondurilor,
prevenirea crimei organizate, a traficului şi contrabandei, precum şi prin promovarea unui
tratament demn vizavi de persoanele ce aşteaptă să traverseze frontiera224.
Conceptul de securitate la frontiere a evoluat, iar provocările cu care se confruntă
la moment sunt mai complexe. Importanţa generală a frontierelor nu a fost niciodată mai
mare, dat fiind faptul că bunăstarea lumii întregi depinde de activitatea eficientă a acestora.
Frontierele şi securitatea la frontiere, rămân a fi un element fundamental în relaţiile
internaţionale.
Calitatea managementului frontierelor de stat, acum mai mult ca niciodată,
reprezintă o preocupare nu doar a statului în cauză, sau a statelor vecine, dar şi a întregii
comunităţi internaţionale, căci circulaţia ilicită de bunuri şi persoane poate avea efecte
destabilizatoare, care se pot răspândi pe o suprafaţă foarte întinsă.

222 Bruce George, Modern Border Security, www.iabp-moldova.org, sursă on-line accesată la data de 25.10.2009, ora
2200.
223 Bruce George, idem, www.iabp-moldova.org, sursă on-line accesată la data de 25.10.2009, ora 2200.
224 Conceptul OSCE de Securitate şi Management al Frontierei (Consiliul Ministerial, Ljubljana, 2005).

69
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Secţiunea a 3-a: Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica de


Securitate şi Apărare Comună din perspectiva Tratatului de la Lisabona

3.1. Tratatul de la Lisabona şi noua abordare a practicilor europene


Noul tratat, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, preia în linii fidele prevederile
din Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa225, reuşind să păstreze majoritatea
inovaţiilor instituţionale propuse de acesta, chiar dacă nu este decât un act de amendare a
tratatelor fundamentale ale Uniunii Europene.
Între specialişti există voci care susţin că noul tratat are minusurile sale226: în
primul rând, că nu schimbă caracterul hibrid al Uniunii Europene; în al doilea rând,
practicile interguvernamentale încă domină în sistemul UE; iar în al treilea rând, deficitul
democratic ca o caracteristică a sistemului nu este redus în mod semnificativ. Cu toate
acestea, el reprezintă un instrument juridic de o semnificativă importanţă, care tinde să
reformeze profund anumite domenii de interes227.
Cu privire la domeniul politicii externe, se afirmă între specialişti că Tratatul de la
Lisabona creează o politică post-modernistă228, semnificând începutul unei noi ere pentru
acest domeniu229, marcată de un plus de coerenţă230.
Pentru aceasta, în Titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană, în forma sa
consolidată, sunt incluse: Dispoziţii generale privind acţiunea externă a Uniunii şi
dispoziţii speciale privind politica externă şi de securitate comună.
Acţiunea Uniunii pe scena internaţională are la bază principiile care au inspirat
crearea, dezvoltarea şi extinderea sa şi pe care intenţionează să le promoveze în lumea
întreagă: democraţia, statul de drept, universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, respectarea demnităţii umane, principiile egalităţii şi
solidarităţii, precum şi respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a
dreptului internaţional231. Uniunea depune toate eforturile pentru a dezvolta relaţii şi a
construi parteneriate cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale, regionale sau globale
care împărtăşesc principiile prevăzute la primul paragraf. Aceasta promovează soluţii
multilaterale pentru problemele comune, în special în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Uniunea defineşte şi desfăşoară politici comune şi acţiuni şi acţionează pentru
asigurarea unui nivel înalt de cooperare în toate domeniile relaţiilor internaţionale, în
scopul: (a) apărării valorilor, a intereselor fundamentale, a securităţii, a independenţei şi
integrităţii sale; (b) consolidării şi sprijinirii democraţiei, a statului de drept, a drepturilor
omului şi a principiilor dreptului internaţional; (c) menţinerii păcii, prevenirii conflictelor
şi consolidării securităţii internaţionale, în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei
225 Sophie Dagand, The impact of the Lisbon Treaty on CFSP and ESDP, European Security Review, no. 37 March,
2008, www.isis-europe.org, sursă on-line accesată la data de 13.04.2010, ora 830.
226 Piotr Tosiek, The European Union after the Treaty of Lisbon – Still an Intergovernmental System, www.jhubc.it,

sursă on-line accesată la data de 16.04.2010, ora 1000.


227 Edward Best, The Lisbon Treaty – a Qualified Advance for EU Decision-Making and Governance, Eipascope nr.

1/2008, p. 7-12, www.eipa.eu.


228 Ulrike Guérot, After Lisbon: Is Europe becoming a global power?, www.ip-global.org, sursă on-line accesată la

data de 16.04.2010, ora 1130.


229 Jonas Paul, EU Foreign Policy After Lisbon. Will the New High Representative and the External Action Service

Make a Difference?, in Center for Applied Policy Research Policy Analisis no. 2/2008, p. 33, www.cap-lmu.de, sursă
on-line accesată la data de 17.04.2010, ora 1200.
230 Kateryna Koehler, European Foreign Policy after Lisbon: Strengthening the EU as an International Actor,

Caucasian Review of International Affairs, vol. 4 (1) – winter 2010, p. 57-72.


231 Cf. art. 21, Titlu V din Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind

funcţionarea Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 2010/C 83/01 din 30.03.2010.

70
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi cu principiile Actului final de la Helsinki şi cu


obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv cele privind frontierele externe; (d) promovării
dezvoltării durabile pe plan economic, social şi de mediu a ţărilor în curs de dezvoltare, cu
scopul primordial de a eradica sărăcia; (e) încurajării integrării tuturor ţărilor în economia
mondială, inclusiv prin eliminarea treptată a barierelor în calea comerţului internaţional; (f)
participării la elaborarea unor măsuri internaţionale pentru conservarea şi îmbunătăţirea
calităţii mediului şi gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale, în vederea
asigurării unei dezvoltări durabile; (g) acordării de asistenţă populaţiilor, ţărilor şi
regiunilor care se confruntă cu dezastre naturale sau provocate de om; (h) promovării unui
sistem internaţional bazat pe o cooperare multilaterală mai puternică şi pe o bună
guvernare globală.
Cu toate acestea, în ciuda asimetriilor care există între organizaţii în ceea ce
priveşte componenţa, misiunea strategică sau imaginea pe care o proiectează232, nu s-a
pus niciun moment problema unui joc cu sumă nulă în care o organizaţie să ajungă să o
excludă pe cealaltă, ci doar a unei diferenţieri mai clare a mandatului lor233.
Uniunea asigură coerenţa între diferitele domenii ale acţiunii sale externe precum şi
între acestea şi celelalte politici ale sale. Consiliul şi Comisia, asistate de Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, asigură această
coerenţă şi cooperează în acest scop. Pe baza acestor principii şi obiective, Consiliul
European identifică interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii. Deciziile Consiliului
European privind interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii privesc politica externă şi
de securitate comună, precum şi celelalte domenii ale acţiunii externe a Uniunii. Deciziile
pot să privească relaţiile Uniunii cu o ţară sau o regiune sau pot aborda o anumită tematică.
Consiliul European hotărăşte în unanimitate, la recomandarea Consiliului, adoptată
de acesta în conformitate cu normele prevăzute pentru fiecare domeniu în parte. Deciziile
Consiliului European sunt puse în aplicare în conformitate cu procedurile prevăzute în
tratate. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, în
domeniul politicii externe şi de securitate comune, şi Comisia, pentru celelalte domenii ale
acţiunii externe, pot prezenta Consiliului propuneri comune.

3.2. Dispoziţii speciale privind Politica Externă şi de Securitate Comună


În Capitolul al 2-lea din Tratat sunt incluse Dispoziţii speciale privind politica
externă şi de securitate comună, în cadrul cărora se precizează că principiile enunţate
anterior se respectă întotdeauna în ceea ce priveşte acţiunea Uniunii pe scena
internaţională234. Uniunea Europeană este aşteptată să demonstreze că este capabilă să
construiască un mediu de legitimitate care să catalizeze elaborarea unor politici coerente,
susţinute de un cadru instituţional adecvat şi o gamă eficientă de instrumente.235

232 Simon Duke, The Future of EU–NATO Relations: a Case of Mutual Irrelevance Through Competition?, Journal of
European Integration 30/1 (2008), pp. 29-33.
233 Hanna Ojanen, The EU and NATO: Two Competing Models for a Common Defence, Journal of Common Market

Studies, 44/1 (2006): 57-76. Vezi pentru comparaţie şi Esther Brimer, Seeing blue: American visions of the European
Union, Chaillot Paper no. 105, (Paris: EUISS, 2007), Gustav Lindstrom, EU-US burdensharing: who does what?,
Chaillot Paper no. 82, (Paris: EUISS, 2005), Stanley R. Sloan, The United States and the European Defence, Chaillot
Paper no. 29, (Paris: EUISS, 2000), Jolyon Howorth, European Defence and the Changing Politics of the European
Union: Hanging Together or Hanging Separately?, Journal of Common Market Studies, 39/4 (2001), 765-789.
234 Cf. art. 23, Titlu V din Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind

funcţionarea Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 2010/C 83/01 din 30.03.2010.
235 Anne Deighton, European Security and Defence Policy, Journal of Common Market Studies, 40/4 (2002), p. 728.

71
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Competenţa Uniunii în materie de politică externă şi de securitate comună include


toate domeniile politicii externe, precum şi toate chestiunile referitoare la securitatea
Uniunii, inclusiv la definirea treptată a unei politici de apărare comună care poate conduce
la o apărare comună. Acest criteriu a căpătat o semnificaţie aparte în contextul complexului
proces decizional în probleme de politică externă şi securitate existent în Uniunea
Europeană236
Politica externă şi de securitate comună face obiectul aplicării unor norme şi
proceduri speciale. Aceasta este definită şi pusă în aplicare de Consiliul European şi de
Consiliu, hotărând în unanimitate, cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel.
Adoptarea de acte legislative este exclusă. Politica externă şi de securitate comună este
pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate şi de statele membre, în conformitate cu tratatele.
Rolurile specifice al Parlamentului European şi Comisiei în acest domeniu sunt
definite prin tratate. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă cu privire la
aceste dispoziţii, cu excepţia competenţei de a controla respectarea art. 40 din TUE şi de a
controla legalitatea anumitor decizii menţionate la art. 275 (2) din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene.
În cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii sale externe, Uniunea desfăşoară,
defineşte şi pune în aplicare o politică externă şi de securitate comună întemeiată pe
dezvoltarea solidarităţii politice reciproce a statelor membre, pe identificarea chestiunilor
de interes general şi pe realizarea unui grad din ce în ce mai mare de convergenţă a
acţiunilor statelor membre.
Statele membre sprijină activ şi fără rezerve politica externă şi de securitate a
Uniunii, în spiritul loialităţii şi solidarităţii reciproce şi respectă acţiunea Uniunii în acest
domeniu. De asemenea statele membre conlucrează pentru consolidarea şi dezvoltarea
solidarităţii politice reciproce. Acestea se abţin de la orice acţiune contrară intereselor
Uniunii sau care poate dăuna eficienţei sale ca forţă de coeziune în relaţiile internaţionale.
Consiliul şi Înaltul Reprezentant sunt cei care asigură respectarea acestor principii.
Căile de exercitare a politicii externe şi de securitate comună sunt următoarele237:
a) prin definirea orientărilor generale; b) prin adoptarea deciziilor care definesc: acţiunile
care trebuie întreprinse de Uniune; poziţiile care trebuie luate de Uniune; modalităţile de
punere în aplicare a deciziilor luate; c) prin consolidarea cooperării sistematice dintre
statele membre privind orientarea politicii acestora.
Consiliul European este cel care identifică interesele strategice ale Uniunii,
stabileşte obiectivele şi defineşte orientările generale ale politicii externe şi de securitate
comune, inclusiv în ceea ce priveşte chestiunile având implicaţii în materie de apărare,
adoptând deciziile necesare238.
În cazul în care evoluţia internaţională o impune, preşedintele Consiliului European
convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European pentru a defini liniile strategice
ale politicii Uniunii în raport cu această evoluţie. De asemenea, Consiliul elaborează
politica externă şi de securitate comună şi adoptă deciziile necesare pentru definirea şi

236 Simon Nuttal, Coherence and constituency în: Christopher Hill şi Michael Smith, International Relations and the
European Union (New York: Oxford University Press, 2005), p. 92.
237 Cf. art. 25, Titlu V din Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind

funcţionarea Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 2010/C 83/01 din 30.03.2010.
238 Cf. art. 26, a.1, Titlu V din Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind

funcţionarea Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 2010/C 83/01 din 30.03.2010.

72
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

punerea în aplicare a acesteia, pe baza orientărilor generale şi a liniilor strategice definite


de Consiliul European. Consiliul şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe
şi politica de securitate asigură unitatea, coerenţa şi eficienţa acţiunii Uniunii, iar politica
externă şi de securitate comună este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant şi de statele
membre, utilizând mijloacele naţionale şi ale Uniunii.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care
prezidează Consiliul Afaceri Externe, contribuie prin propunerile sale la elaborarea politicii
externe şi de securitate comune şi asigură punerea în aplicare a deciziilor adoptate de
Consiliul European şi Consiliu.
Uniunea Europeană este reprezentată în chestiunile referitoare la politica externă şi
de securitate comună, de către Înaltul Reprezentant. Acesta desfăşoară, în numele Uniunii,
dialogul politic cu terţii şi exprimă poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor internaţionale şi
al conferinţelor internaţionale.
Consiliul adoptă decizii care definesc poziţia Uniunii într-o anumită chestiune de
natură geografică sau tematică. Statele membre asigură conformitatea politicilor lor
naţionale cu poziţiile Uniunii. Orice stat membru, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe şi politica de securitate sau Înaltul Reprezentant cu susţinerea Comisiei
poate sesiza Consiliul cu privire la orice chestiune de politică externă şi de securitate
comună şi poate prezenta iniţiative sau propuneri Consiliului. În cazurile în care se impune
o decizie rapidă, Înaltul Reprezentant convoacă, fie din oficiu, fie la solicitarea unui stat
membru, în termen de patruzeci şi opt de ore sau, în caz de necesitate absolută, într-un
termen mai scurt, o reuniune extraordinară a Consiliului.
Deciziile care intră sub incidenţa prezentului capitol se adoptă de către Consiliul
European şi de către Consiliu hotărând în unanimitate, cu excepţia cazului în care
prezentul capitol dispune altfel. Adoptarea de acte legislative este exclusă. Drept urmare,
ea apare mai degrabă ca o formulă instituţională de natură să permită evitarea eventualelor
blocaje politice239.
Fiecare membru al Consiliului care se abţine de la vot îşi poate justifica abţinerea
printr-o declaraţie oficială, în conformitate cu prezentul alineat. În acest caz, acesta nu are
obligaţia să aplice decizia, dar acceptă faptul că decizia angajează Uniunea. În spiritul
solidarităţii reciproce, statul membru în cauză se abţine de la orice acţiune care ar putea
intra în conflict sau ar împiedica acţiunea Uniunii întemeiată pe decizia respectivă, iar
celelalte state respectă poziţia sa. În cazul în care membrii Consiliului care îşi însoţesc
abţinerea de o asemenea declaraţie reprezintă cel puţin o treime din statele membre,
întrunind cel puţin o treime din populaţia Uniunii, decizia nu se adoptă.
Prin derogare de la aceste prevederi, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată: în
cazul în care adoptă o decizie care defineşte o acţiune sau o poziţie a Uniunii, în temeiul
unei decizii a Consiliului European privind interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii;
în cazul în care adoptă o decizie privind o acţiune sau o poziţie a Uniunii, la propunerea
Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate prezentată
în urma unei cereri exprese pe care Consiliul European i-a adresat-o din proprie iniţiativă,
sau la iniţiativa Înaltului Reprezentant; în cazul în care adoptă orice decizie care pune în
aplicare o decizie care defineşte o acţiune sau o poziţie a Uniunii; în cazul în care numeşte
un reprezentant special.

239Antonio Missiroli, The Impact of the Lisbon Treaty on ESDP, European Parliament: Directorate General External
Policies of the Union, Brussels, 2008, p. 15.

73
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

În cazul în care un membru al Consiliului declară că, din raţiuni vitale de politică
naţională pe care le prezintă, are intenţia să se opună adoptării unei decizii cu majoritate
calificată, nu se trece la vot. Înaltul Reprezentant caută, în strânsă consultare cu statul
membru implicat, o soluţie acceptabilă pentru acesta. În absenţa unui rezultat, Consiliul,
hotărând cu majoritate calificată, poate solicita Consiliului European să se pronunţe cu
privire la chestiunea în cauză, în vederea adoptării în unanimitate a unei decizii.
Consiliul European poate adopta, în unanimitate, o decizie care să prevadă că, în
alte cazuri decât cele menţionate, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată. În niciun caz
o astfel de majoritate nu poate fi aplicată deciziilor cu implicaţii militare sau în domeniul
apărării. În ceea ce priveşte problemele de procedură, Consiliul hotărăşte cu majoritatea
membrilor săi.
Statele membre se pun de acord în cadrul Consiliului European şi Consiliului în
orice chestiune de interes general în domeniul de politică externă şi de securitate în vederea
definirii unei abordări comune. Înainte de a întreprinde orice acţiune pe scena
internaţională sau de a-şi asuma orice angajament care ar putea leza interesele Uniunii,
fiecare stat membru consultă celelalte state în cadrul Consiliului European sau al
Consiliului. Statele membre asigură, prin convergenţa acţiunilor lor, că Uniunea îşi poate
promova interesele şi valorile pe scena internaţională. Statele membre sunt solidare între
ele.
În cazul în care Consiliul European sau Consiliul a definit o abordare comună a
Uniunii în înţelesul primului paragraf, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe şi politica de securitate şi miniştrii afacerilor externe ai statelor membre îşi
coordonează activităţile în cadrul Consiliului. Misiunile diplomatice ale statelor membre şi
delegaţiile Uniunii în ţările terţe şi în cadrul organizaţiilor internaţionale cooperează între
ele şi contribuie la formularea şi la punerea în aplicare a abordării comune.
La propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica
de securitate, Consiliul poate numi un reprezentant special căruia i se conferă un mandat
referitor la chestiuni politice speciale şi care îşi exercită mandatul sub autoritatea Înaltului
Reprezentant. Statele membre îşi coordonează acţiunea în cadrul organizaţiilor
internaţionale şi cu ocazia conferinţelor internaţionale. În cadrul acestor instituţii, statele
membre apără poziţiile Uniunii. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi
politica de securitate asigură organizarea acestei coordonări.
În cadrul organizaţiilor internaţionale şi cu ocazia conferinţelor internaţionale la
care nu participă toate statele membre, statele participante apără poziţiile Uniunii.
Statele membre reprezentate în cadrul organizaţiilor internaţionale sau al
conferinţelor internaţionale la care nu participă toate statele membre informează pe cele
care nu participă, precum şi pe Înaltul Reprezentant, în legătură cu orice problemă de
interes comun.
Statele membre care sunt şi membre ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei
Naţiunilor Unite se vor pune de acord şi le informează pe deplin pe celelalte state membre,
precum şi pe Înaltul Reprezentant. Statele membre care sunt membre ale Consiliului de
Securitate apără, în exercitarea funcţiilor lor, poziţiile şi interesele Uniunii, fără a aduce
atingere responsabilităţilor care le revin în virtutea dispoziţiilor Cartei Organizaţiei
Naţiunilor Unite. În cazul în care Uniunea a definit o poziţie privind o temă aflată pe
ordinea de zi a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, statele membre
care fac parte din acesta solicită ca Înaltul Reprezentant să fie invitat pentru a prezenta
poziţia Uniunii.

74
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în


ţările terţe şi la conferinţele internaţionale, precum şi reprezentanţii acestora pe lângă
organizaţiile internaţionale, cooperează pentru a asigura respectarea şi punerea în aplicare a
deciziilor care definesc poziţiile şi acţiunile Uniunii adoptate în domeniul de interes.
Acestea îşi aprofundează cooperarea prin schimbul de informaţii şi prin evaluări comune.
În acelaşi timp, contribuie la punerea în aplicare a dreptului la protecţie al cetăţenilor
Uniunii pe teritoriul ţărilor terţe, prevăzut la art. 20 alineatul (2) litera (c) din Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi a măsurilor adoptate pentru punerea în
aplicare a art. 23 din tratatul menţionat.
Parlamentul European poate adresa întrebări sau formula recomandări Consiliului
şi Înaltului Reprezentant. Parlamentul European organizează de două ori pe an o dezbatere
privind progresele înregistrate în punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate
comună, inclusiv a politicii de securitate şi apărare comune. Uniunea poate încheia
acorduri cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale în domeniile apărării şi
securităţii comune.
Comitetul Politic şi de Securitate urmăreşte situaţia internaţională în domeniile care
ţin de politica externă şi de securitate comună şi contribuie la definirea politicilor emiţând
avize adresate Consiliului, la cererea acestuia, a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe şi politica de securitate, sau din proprie iniţiativă240. De asemenea,
Comitetul supraveghează punerea în aplicare a politicilor convenite, fără a aduce atingere
atribuţiilor Înaltului Reprezentant.
Comitetul Politic şi de Securitate exercită, sub autoritatea Consiliului şi a Înaltului
Reprezentant, controlul politic şi conducerea strategică a operaţiilor de gestionare a
crizelor. Consiliul poate autoriza Comitetul ca, în vederea unei operaţii de gestionare a
crizei şi pe durata acesteia, în conformitate cu cele stabilite de Consiliu, să ia deciziile
corespunzătoare de control politic şi de conducere strategică a operaţiei.
În conformitate cu art. 16 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi
prin derogare de la alineatul (2) al acestuia, Consiliul adoptă o decizie de stabilire a
normelor privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu
caracter personal de către statele membre, în exercitarea activităţilor care fac parte din
domeniul de aplicare a prezentului capitol, precum şi a normelor privind libera circulaţie a
acestor date. Respectarea acestor norme face obiectul controlului unor autorităţi
independente.
Punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comune nu aduce atingere
aplicării procedurilor şi domeniului de aplicare corespunzător al atribuţiilor instituţiilor
prevăzute în tratate în vederea exercitării competenţelor Uniunii prevăzute la art. 3-6 din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
De asemenea, punerea în aplicare a politicilor prevăzute la articolele respective nu
aduce atingere aplicării procedurilor şi domeniului de aplicare corespunzător al atribuţiilor
instituţiilor prevăzute în tratate în vederea exercitării competenţelor Uniunii în temeiul
prezentului capitol.

240Cf. art. 38, Titlu V din Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind
funcţionarea Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 2010/C 83/01 din 30.03.2010.

75
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.3. Particularităţi ale Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii


Europene
În Secţiunea 2 a capitolului indicat se regăsesc Dispoziţii privind politica de
securitate şi apărare comună. Politica de securitate şi apărare comună face parte
integrantă din politica externă şi de securitate comună241. Aceasta asigură Uniunii o
capacitate operaţională bazată pe mijloace civile şi militare. Uniunea poate recurge la
acestea în cadrul misiunilor în afara Uniunii pentru a asigura menţinerea păcii, prevenirea
conflictelor şi întărirea securităţii internaţionale, în conformitate cu principiile Cartei
Organizaţiei Naţiunilor Unite. Îndeplinirea acestor sarcini se sprijină pe capacităţile
furnizate de statele membre.
Politica de securitate şi apărare comună include definirea treptată a unei politici de
apărare comune a Uniunii. Aceasta va conduce la o apărare comună după ce Consiliul
European hotărăşte aceasta în unanimitate. În acest caz, Consiliul recomandă statelor
membre să adopte o decizie în conformitate cu normele lor constituţionale.
Politica Uniunii nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi
de apărare a anumitor state membre, respectă obligaţiile care decurg din Tratatul
Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea lor comună
se realizează în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi este
compatibilă cu politica comună de securitate şi de apărare stabilită în cadrul acesteia.
Pentru punerea în aplicare a politicii de securitate şi apărare comune, statele membre pun
la dispoziţia Uniunii capacităţi civile şi militare pentru a contribui la obiectivele definite de
Consiliu. Statele membre care constituie în comun forţe multinaţionale pot, de asemenea,
să le pună la dispoziţia politicii de securitate şi apărare comune.
Statele membre se angajează să îşi îmbunătăţească treptat capacităţile militare.
Agenţia din domeniul dezvoltării capacităţilor de apărare, cercetare, achiziţii şi armament -
Agenţia Europeană de Apărare - identifică necesităţile operaţionale, promovează măsurile
necesare satisfacerii acestora, contribuie la identificarea şi, după caz, la punerea în aplicare
a oricărei măsuri utile pentru întărirea bazei industriale şi tehnologice în sectorul de
apărare, participă la definirea unei politici europene în materie de capacităţi şi de armament
şi sprijină Consiliul în evaluarea îmbunătăţirii capacităţilor militare.
Deciziile referitoare la politica de securitate şi apărare comună, inclusiv cele cu
privire la lansarea unei misiuni menţionate la prezentul articol, se adoptă de Consiliu, care
hotărăşte în unanimitate, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe şi politica de securitate sau la iniţiativa unui stat membru. Înaltul Reprezentant
poate propune recurgerea la mijloace naţionale, precum şi la instrumente ale Uniunii, după
caz, împreună cu Comisia. În cadrul Uniunii, Consiliul poate încredinţa realizarea unei
misiuni unui grup de state membre, în scopul apărării valorilor Uniunii şi al servirii
intereselor acesteia.
Statele membre care întrunesc cele mai înalte capacităţi militare şi care au subscris
unor angajamente mai stricte în materie în vederea realizării celor mai solicitante misiuni
stabilesc o cooperare structurată permanentă în cadrul Uniunii. În cazul în care un stat
membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre sunt
obligate să îi acorde ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele de care dispun242.

241 Cf. art. 42, Titlu V din Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind
funcţionarea Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 2010/C 83/01 din 30.03.2010.
242 Cf. art. 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite semnată la 26 iunie 1945 la San Francisco, publicată în Monitorul

Oficial din 26.06.1945.

76
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Angajamentele şi cooperarea în acest domeniu sunt conforme cu angajamentele


asumate în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, care rămâne pentru statele
membre ale acestei organizaţii fundamentul apărării lor colective şi cadrul de punere în
aplicare a acesteia. Misiunile, în cadrul cărora Uniunea poate recurge la mijloace civile şi
militare, includ acţiunile comune în materie de dezarmare, misiunile umanitare şi de
evacuare, misiunile de consiliere şi de asistenţă în probleme militare, misiunile de
prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii, misiunile forţelor de luptă pentru
gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a păcii şi operaţiile de stabilizare după
încetarea conflictelor.
Cu toate acestea, Tratatul de la Lisabona introduce o serie de inovaţii menite să
raţionalizeze infrastructura instituţională a Uniunii Europene (o preşedinţie permanentă a
Consiliului, un Înalt Reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate, un
Serviciu pentru Acţiune Externă), dar al căror impact rămâne dificil de evaluat doar din
simpla lectură a textului Tratatului, cu atât mai mult cu cât acesta rămâne ambiguu cu
privire la definirea noilor raporturi de forţe243.
Toate aceste decizii adoptate prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ne
determină să afirmăm că dacă la nivel de ansamblu Uniunea nu a fost în măsură să îşi
definească foarte clar misiunea, în interior a încercat, chiar dacă cu rezultate încă incerte,
să rezolve unele din problemele cu care s-a confruntat pe parcursul timpului.

3.4. Agenţii şi organisme europene responsabile cu Securitatea comună şi


politica de apărare
Din perspectiva relaţiilor dintre securitate şi societate, Consiliul European susţine
că tehnologia poate fi doar o parte a răspunsului eficient la adresa ameninţărilor de
securitate, ea trebuind să fie utilizată în combinaţie cu procesele organizaţionale şi
intervenţia umană. Soluţiile trebuie să ia în considerare multidimensionalitatea diferitelor
experienţe şi abordări în cadrul european244.
În prezent, în plan european cercetarea de securitate primeşte o atenţie specială
din partea instituţiilor comunitare, demonstrând efortul statelor europene de a asigura un
răspuns eficient marii provocări, fenomenul terorist internaţional în secolul XXI.
Pentru România statutul de membru al Uniunii Europene şi, implicit, posibilitatea
directă de a accesa fonduri structurale este, cel puţin teoretic, premisa pentru o consolidare
reală a cercetării naţionale în ansamblu. Astfel, perspectiva creată de obiectivele Agendei
Lisabona revizuite şi ale Programului de Cercetare de Securitate European impune şi un
ritm alert de dezvoltare a Ariei Româneşti a Cercetării, pentru a asigura îndeplinirea
rolului pe care cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică trebuie să-l joace în
realizarea acestora.
În acest context, şi în România cercetarea în domeniul securităţii şi informaţiilor de
securitate (Security Intelligence) trebuie să beneficieze de aportul unor structuri
performante, integrate şi complexe de tip care în multe ţări sunt grupate în sisteme
naţionale multidisciplinare sau specializate.

243 Wolfgang Wessels şi Franziska Bopp, The Institutional Architecture of CFSP after the Lisbon Treaty –
Constitutional breakthrough or challenges ahead? Challenge Liberty and Security, Research Paper 10(2008), p. 29.
244 Raport general privind activitatea Uniunii Europene, adoptat de Comisia Europeană la 15 ianuarie 2010 sub cota

SEC(2010), Direcţia Generală Comunicare Publicaţii 1049 Bruxelles, Belgia.

77
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.4.1. Rolul şi misiunea Agenţiei Europene de Apărare – European Defence


Agency (EDA)
A fost înfiinţată245 în scopul de a sprijini statele membre şi în vederea îmbunătăţirii
capacităţile europene de apărare în domeniul managementului crizelor şi de a susţine şi
dezvolta Politica Europeană de Apărare şi Securitate246.
Agenţia are următoarele sarcini: îmbunătăţirea capacităţilor europene de apărare
în domeniul managementului crizelor; promovarea cooperării europene în domeniul
armamentului; consolidarea bazei industriale şi tehnologice de apărare şi crearea unei
pieţe europene competitive în domeniul echipamentului de apărare, cu consultarea
Comisiei; promovarea cercetării, care are legătură cu activităţile de cercetare ale
Comunităţii Europene în vederea întăririi potenţialului industrial şi tehnologic al Europei
în domeniul apărării.
Agenţia Europeană de Apărare urmează să-şi îndeplinească aceste obiective prin:
încurajarea guvernelor europene să aloce fonduri din bugetele pentru apărare pentru a face
faţă provocărilor viitoare, ci nu ameninţărilor din trecut; sprijinirea acestor guverne în
acţiunea de identificare a unor nevoi comune şi promovarea colaborării în vederea
asigurării unor soluţii comune.
Agenţia Europeană de Apărare se află sub autoritatea Consiliului, are ca misiune:
să contribuie la identificarea obiectivelor privind capacităţile militare ale statelor membre
şi să evalueze respectarea angajamentelor privind capacităţile asumate de statele membre;
să promoveze armonizarea necesităţilor operaţionale şi adoptarea de metode de achiziţie
performante şi compatibile; să propună proiecte multilaterale în vederea îndeplinirii
obiectivelor în materie de capacităţi militare şi să asigure coordonarea programelor
derulate de statele membre şi administrarea programelor de cooperare specifică; să
susţină cercetarea în materie de tehnologie a apărării, să coordoneze şi să planifice
activităţile de cercetare comune şi studierea soluţiilor tehnice care răspund necesităţilor
operaţionale viitoare; să contribuie la identificarea, şi, după caz, la punerea în aplicare a
oricărei măsuri utile pentru întărirea bazei industriale şi tehnologice a sectorului de
apărare şi la îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor militare.
Agenţia Europeană de Apărare este deschisă tuturor statelor membre care doresc să
participe. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă o decizie care defineşte
statutul, sediul şi regulamentul de funcţionare ale Agenţiei. Această decizie ţine seama de
gradul de participare efectivă la activităţile Agenţiei. În cadrul Agenţiei se constituie
grupuri specifice care reunesc statele membre ce derulează proiecte comune. Agenţia îşi
îndeplineşte misiunile în colaborare cu Comisia, dacă este necesar.
Statele membre care doresc să participe la cooperarea structurată permanentă şi
care îndeplinesc criteriile şi îşi asumă angajamentele în materie de capacităţi militare
prevăzute de Protocolul privind cooperarea structurată permanentă îşi notifică intenţia
Consiliului şi Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate. În termen de trei luni de la notificarea prevăzută la alineatul (1), Consiliul
adoptă o decizie prin care stabileşte cooperarea structurată permanentă şi adoptă lista
statelor membre participante. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, după consultarea
Înaltului Reprezentant.

245 Acţiunea Comună 2004/551/PESC a Consiliului de miniştri din 12 iulie 2004 privind instituirea Agenţiei Europene
de Apărare, modificată prin Acţiunea Comună 2008/299/PESC a Consiliului din 7 aprilie 2008 .
246 MAN-DIEPA, Ispaim, Integrarea Europeană. Dimensiunea de Securitate şi apărare a Uniunii Europene, seminar

ştiinţific, 23 iunie 2006, Editura Citea, Bucureşti - 2006, p. 59.

78
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Orice stat membru care, într-un stadiu ulterior, doreşte să participe la cooperarea
structurată permanentă, notifică intenţia sa Consiliului şi Înaltului Reprezentant. Consiliul
adoptă o decizie care confirmă participarea statului membru în cauză care respectă
criteriile şi îşi asumă angajamentele prevăzute în Protocolul privind cooperarea structurată
permanentă.
Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, după consultarea Înaltului Reprezentant.
La vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante.
În cazul în care un stat membru participant nu mai îndeplineşte criteriile sau nu îşi
mai poate asuma angajamentele prevăzute în Protocolul privind cooperarea structurată
permanentă, Consiliul poate adopta o decizie prin care suspendă participarea respectivului
stat. În acest caz, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată. La vot participă numai
membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante, cu excepţia statului
membru în cauză.
În cazul în care un stat membru participant doreşte să se retragă din cooperarea
structurată permanentă, acesta notifică decizia sa Consiliului, care ia act de faptul că
participarea statului în cauză încetează.
Deciziile şi recomandările Consiliului luate în cadrul cooperării structurate
permanente, altele decât cele prevăzute la alineatele (2)-(5), se adoptă în unanimitate
constituită doar din voturile reprezentanţilor statelor membre participante.
Iată deci, termenii în care Tratatul de la Lisabona stabileşte reperele politicii
comune de apărare şi securitate comună. Se poate observa că în privinţa fostului pilon II
(Politica Externă şi de Securitate Comună - PESC), Tratatul de reformă reconfirmă
caracterul interguvernamental, unanimitatea în luarea deciziilor continuând să rămână
regula de bază în acest domeniu.

3.4.2. Institutul European pentru Studii de Securitate247 - EU Institute for


Security Studies (ISS)
Acest institut a fost creat248 cu statut de agenţie autonomă care ţinea de al doilea
pilon al Uniunii Europene - Politica externă şi de Securitate Comună (PESC). Având în
vedere statutul său (autonom) şi beneficiind de libertate intelectuală, ISS nu reprezintă şi
nu apară niciun interes naţional în particular.
Printre scopurile acestui Institut se regăsesc: dezvoltarea unei culturi comune pe
probleme de securitate europeană, îmbunătăţirea dezbaterilor strategice şi promovarea
sistematică a intereselor Uniunii Europene.
EUISS sprijină dezvoltarea Politicii Comune de Apărare şi de Securitate prin:
discuţii şi cercetări pe temele majore de apărare şi de securitate; analize pentru Consiliu şi
Înaltul Reprezentant; consolidarea dialogului transatlantic pe teme de securitate dintre
Europa, Canada şi SUA.
Institutul editează trei tipuri de periodice Chaillot Papers, Occasional Papers,
Newsletters şi cărţi de specialitate (Books).

247Sursă online: http://www.iss.europa.eu/fileadmin/fichiers/About_us/statutes/euen.pdf accesată 28.05.2010, ora 2230.


248Acţiunea Comună 2001/554/CFSP a Consiliului de miniştri din 20 iulie 2001 de instituire a Institutului European
pentru Studii de Securitate.

79
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.4.3. Centrul pentru Observaţii prin sateliţi al Uniunii Europene - EU Satellite


Centre (EUSC)
A fost înfiinţat249 în 2002, cu sediul la Torrejón de Ardoz, în Spania, fiind
succesorul direct al Centrului prin sateliţi al Uniunii Europei Occidentale. El analizează
date şi imagini obţinute prin intermediul sateliţilor de observare a pământului şi utilizează
aceste informaţii pentru a sprijini Uniunea Europeană să ia decizii în cadrul Politicii
Externă Comună şi de Securitate.
Centrul coordonează, de asemenea, proiecte de dezvoltare şi cercetare şi furnizează
pregătire de specialitate pentru sistemele informaţionale digitale geografice şi analize de
imagine. Personalul său a fost recrutat iniţial din organismele subsidiare ale UEO.
Scopul său este acela de a sprijini procesul de luare a deciziilor în cadrul Uniunii
Europene, în contextul Politicii Externe Comune şi de Securitate, şi mai ales a Politicii
Europene de Securitate şi Apărare, prin creşterea capacităţii Uniunii Europene de culegere
a informaţiilor prin satelit pentru prevenirea conflictelor, sprijinirea eforturilor de
menţinere a păcii, în cazul unor astfel de conflicte şi asigurarea ajutorului umanitar pe
timpul desfăşurării unor dezastre naturale sau provocate de om250.
De asemenea poate furnizarea materialelor rezultate în urma analizării imaginilor
obţinute prin satelit şi a datelor colaterale. Ţările terţe, în special aliaţii non-europeni vor
putea încheia Acorduri de Asociere cu acest Centru prin sateliţi, care le va permite accesul
la rapoartele colective şi de a participa la nivel de experţi, în comisii consultative.

3.4.4. Serviciul European pentru Acţiunea Externă – European External Action


Service (EEAS)
Documentul politic (raport) cu privire la parametrii de bază ai Serviciului European
pentru Acţiunea Externă a fost andosat la Consiliul European din 29-30 octombrie 2009 şi
a fost prezentat Înaltului Reprezentant al Uniunii, Serviciul devenind operaţional în prima
parte a anului 2010. Scopul documentului nu a fost acela de a clarifica toate aspectele
legate de funcţionarea şi structura Serviciului European pentru Acţiunea Externă,
anticipând, astfel, elementele Deciziei prin care a fost creat Serviciul, ci de a elabora cadrul
care să îl ajute pe Înaltului Reprezentant al Uniunii în formularea propunerilor sale legate
de Serviciu.
În exercitarea mandatului său, Înaltul Reprezentant al Uniunii este susţinut de un
Serviciu European pentru Acţiunea Externă. Acest serviciu lucrează în colaborare cu
serviciile diplomatice ale statelor membre şi este format din funcţionarii serviciilor
competente ale Secretariatului General al Consiliului şi ale Comisiei, precum şi din
personalul detaşat al serviciilor diplomatice naţionale.
Organizarea şi funcţionarea Serviciului European pentru Acţiunea Externă se
stabilesc prin decizie a Consiliului. Consiliul European hotărăşte la propunerea Înaltului
Reprezentant, după consultarea Parlamentului European şi cu aprobarea Comisiei.
În cazul în care o situaţie internaţională impune o acţiune cu caracter operativ din
partea Uniunii, Consiliul adoptă deciziile necesare. Acestea stabilesc obiectivele,

249 Acţiunea Comună 2001/555/CFSP a Consiliului de miniştri din 20 iulie 2001 de instituire a Centrul Uniunii
Europene pentru Observaţii prin sateliţi.
250 Dumitru Daniel, Scrieciu Liviu, Buşe Dorel, Mediul internaţional de securitate şi influenţa acestuia asupra artei

militare, Editura Citea, 2007, p.161.

80
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

importanţa, mijloacele care trebuie puse la dispoziţia Uniunii, condiţiile privind punerea
lor în aplicare şi, dacă este cazul, durata lor. În cazul în care intervine o schimbare a
împrejurărilor care are o incidenţă clară asupra unei situaţii care constituie obiectul unei
asemenea decizii, Consiliul revizuieşte principiile şi obiectivele deciziei respective şi
adoptă deciziile necesare care angajează statele membre în luările lor de poziţii şi în
desfăşurarea acţiunilor lor.
Orice luare de poziţie sau acţiune naţională avută în vedere în temeiul unei decizii
de acest tip face obiectul unei informări din partea statului membru în cauză, într-un
termen care să permită, în cazul în care este necesar, realizarea unui acord prealabil în
cadrul Consiliului. Obligaţia informării prealabile nu se aplică în cazul măsurilor care
constituie o simplă transpunere în plan intern a deciziilor Consiliului.
În cazul în care este imperios necesar în raport cu evoluţia situaţiei şi în absenţa
unei revizuiri a deciziei luate de Consiliu, statele membre pot lua în regim de urgenţă
măsurile care se impun, ţinând seama de obiectivele generale ale deciziei respective. Statul
membru care ia asemenea măsuri informează de îndată Consiliul în legătură cu aceasta. În
cazul unor dificultăţi majore privind punerea în aplicare a unei decizii, orice stat membru
sesizează Consiliul, care deliberează şi caută soluţiile adecvate. Acestea nu pot să
contravină obiectivelor deciziei şi nu pot dăuna eficienţei acesteia

3.4.5. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de


Securitate
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate este
o combinaţie a funcţiei de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate
Comună şi a celei de Comisar pentru Relaţii Externe251. Această funcţie reprezintă una din
cele mai importante inovaţii instituţionale adusă de noul tratat în domeniul PESC/PESA.
Înaltul oficial este ales de Consiliul European prin majoritate calificată, fiind
responsabil de coordonarea domeniul PESC/PESA la nivelul Uniunii Europene, având în
acest fel o poziţie cheie la nivelul Uniunii Europene, prezidând CAGRE252, reprezentând
poziţia (unitară) a Uniunii Europene pe plan extern, fiind, de asemenea, şi unul dintre
vicepreşedinţii Comisiei. În activitatea sa va fi sprijinit de un corp diplomatic format din
funcţionari din departamentele relevante din cadrul Secretariatului General al Consiliului,
Comisie şi diplomaţi detaşaţi ai statelor membre.
Preşedintele Consiliului European este o altă poziţie cheie creată de Tratatul de la
Lisabona. Acesta va fi ales de Consiliul European prin majoritate calificată pentru o
perioadă de 2 ani şi jumătate (maxim 2 mandate). Tot prin majoritate calificată preşedintele
va putea fi revocat din funcţie. El va prezida Consiliul European asigurând continuitatea,
coeziunea şi consensul liniilor directoare trasate în cadrul acestui for suprem al Uniunii.
În domeniul PESC, Preşedintele Consiliului European are un rol important alături
de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate pentru
că asigură reprezentarea Uniunii în domeniul PESC fără a aduce atingere prerogativelor
Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate.

251 Bruno Angelet, Ioannis Vrailas, op. cit., p. 21.


252 Abr. CAGRE - Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe al Uniunii Europene.

81
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.5. Armonizarea angajamentelor asumate prin PESC şi PESA


Tratatul de la Lisabona vizează promovarea PESA de o manieră susţinută ce poate
conduce în timp la apariţia progresivă a unei apărări comune, dar numai în cazul existenţei
consensului pe această dimensiune la nivelul Consiliului European. Conform prevederilor
Tratatului, realizarea progresivă a apărării comune la nivelul UE trebuie să se deruleze în
armonie cu angajamentele asumate de unele state membre UE la nivelul NATO.

3.5.1. Clauza de asistenţă mutuală şi clauza de solidaritate între state


Clauza de asistenţă mutuală în cazul unei agresiuni armate este creată prin trimitere
la art. 51 al Cartei Naţiunilor Unite privind dreptul la apărare, este prevăzută asistenţa
mutuală în cazul unei agresiuni armate împotriva unui stat membru. Inserarea acestei
clauze răspunde şi necesităţilor derivate din procesul de absorbţie a funcţiilor UEO la
nivelul UE. Astfel, Art. V din Tratatul de la Bruxelles (1948) referitor la apărarea colectivă
este practic transpus într-o formulă adaptată la nivel comunitar. În nici un caz această
prevedere nu trebuie să vină în contradicţie cu angajamentele asumate de unele state
membre UE la nivelul NATO.
Uniunea şi statele sale membre acţionează în comun, în spiritul solidarităţii, în
cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofe naturale
sau provocate de om. Uniunea mobilizează toate instrumentele de care dispune, inclusiv
mijloacele militare puse la dispoziţie de statele membre, pentru: prevenirea ameninţării
teroriste pe teritoriul statelor membre; protejarea instituţiilor democratice şi a populaţiei
civile de un eventual atac terorist; acordarea de asistenţă unui stat membru pe teritoriul
acestuia, la solicitarea autorităţilor sale politice, în cazul unui atac terorist; acordarea de
asistenţă unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autorităţilor sale politice,
în cazul unei catastrofe naturale sau provocate de om253.

3.5.2. Extinderea ariei misiunilor de tip Petersberg254


Tradiţional, misiunile de tip Petersberg sunt cuprinse în art. 17 din Tratatul asupra
Uniunii Europene: misiuni umanitare şi de salvare; misiuni de menţinere a păcii; misiuni
ale forţelor de lupta in gestionarea crizelor, inclusiv restabilirea păcii. Nou introduse sunt
misiunile: de dezarmare, de prevenire a conflictelor, de consultanţă în domeniul militar, de
stabilizare post-conflict. În plus, se menţionează posibilitatea folosirii gamei extinse a
misiunilor de tip Petersberg în lupta împotriva terorismului.

3.5.3. Controlul la frontiere, dreptul de azil şi imigrarea


Uniunea dezvoltă o politică care urmăreşte: să asigure absenţa oricărui control
asupra persoanelor la trecerea frontierelor interne, indiferent de cetăţenie; să asigure
controlul persoanelor şi supravegherea eficace la trecerea frontierelor externe; să
introducă treptat un sistem integrat de administrare a frontierelor externe.
De asemenea se urmăreşte la nivelul Uniunii Europene o armonizare în ceea ce
priveşte: politica comună a vizelor şi a altor permise de şedere de scurtă durată255; a

253 Cf. Art. 222 Titlul VII din Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind
funcţionarea Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 2010/C 83/01 din 30.03.2010.
254 Bruno Angelet, Ioannis Vrailas, op. cit., p. 23.
255 Această politică trebuie să fie în conformitate cu Convenţia de la Geneva la 28 iulie 1951 şi cu Protocolul din 31

ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor, precum şi cu alte tratate din domeniu.

82
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

controalelor la care sunt supuse persoanele la trecerea frontierelor externe; condiţiile în


care resortisanţii ţărilor terţe pot circula liber, pentru o durată scurtă, în interiorul Uniunii;
orice măsură necesară pentru instituirea treptată a unui sistem integrat de administrare a
frontierelor externe; absenţa oricărui control asupra persoanelor, indiferent de cetăţenie, la
trecerea frontierelor interne.

3.6. Politica Europeană de Vecinătate şi cooperarea structurată permanentă256


Politica Europeană de Vecinătate reprezintă o nouă abordare în cadrul relaţiilor
dintre Uniunea Europeană şi vecinii săi, abordare ce o depăşeşte pe cea tradiţională bazată
pe cooperare. Aceasta politică constituie un cadru de consolidare a relaţiilor de vecinătate
şi vizează intensificarea cooperării cu statele vecine Uniunii Europene lărgite în vederea
creării unei zone de prosperitate şi bună vecinătate, a unui cerc de prieteni la frontierele
Uniunii.
Unul dintre obiectivele Politicii Europene de Vecinătate este împărţirea beneficiilor
aduse de extinderea Uniunii Europene din 2004 cu ţările sale vecine. Un alt obiectiv este
cel stabilit prin Strategia Europeană de Securitate din 2003, şi anume creşterea securităţii
în vecinătatea Uniunii extinse.
Necesitatea unei Politici Europene de Vecinătate (PEV) se face acut simţită în
2003, când apare problema creării a noi bariere în Europa după extinderea Uniunii
Europene. În martie 2003, Comisia Europeană în Comunicarea sa asupra Europei Extinse
trasează principiile politicii de vecinătate a UE şi pune accentul pe importanţa acordată de
către Uniune a relaţiilor cu vecinii săi. Conform acestei Comunicări, ajutorul financiar
furnizat până acum statelor vecine, îndeosebi prin programele TACIS şi MEDA, va fi
suplimentat in viitor prin crearea unui nou instrument financiar, Instrumentul European
pentru Vecinătate şi Colaborare care va susţine implementarea politicii de vecinătate.
Politica Europeană de Vecinătate nu oferă statelor vizate (statele din estul Europei
şi statele mediteraneene, şi din iunie 2004 şi statele sud-caucaziene) perspectiva aderării la
Uniunea Europeană, ci permite o relaţie privilegiată cu vecinii şi o mai bună focalizare a
eforturilor în domenii de importanţă vitală pentru apropierea statelor vizate de standardele
europene.
Cooperarea structurată permanentă se referă la iniţierea unui tip de cooperare
accentuată în domeniul capacităţilor (proiecte comune) între statele membre care dispun de
capacităţi militare mai avansate şi întreţin relaţii strânse de cooperare. Statele care vor să se
angajeze într-o astfel de cooperare vor avea obligaţia să informeze în prealabil Consiliul şi
Înaltul Reprezentant asupra intenţiei lor. Statele incluse în Politica Europeană de
Vecinătate:
În Est: Moldova, Ucraina, Belarus.
Uniunea Europeană şi Rusia au stabilit să dezvolte în continuare parteneriatul
strategic, deja existent, prin crearea celor patru spaţii comune, conform deciziilor adoptate
la summitul de la St. Petersburg Rusia din luna mai 2003.
În Caucazul de Sud: Georgia, Armenia şi Azerbaidjan.
În Zona Mediterană: Maroc, Algeria, Tunisia, Liban, Libia, Egipt, Israel,
Iordania, Siria şi Autoritatea Palestiniană.

256 Abr.eng. PSC - Permanent Structured Cooperation

83
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Secţiunea a 4-a: Securitatea internă a Uniunii Europene şi prefigurarea unei


noi strategii

4.1. Între securitatea externă comună şi identitatea securităţii interne a


Uniunii Europene
Acestei componente de securitate externă comună, îi corespunde şi o componentă
de securitate internă, configurată într-o manieră marcată de coerenţă în Tratatul de la
Lisabona257.
Un concept contemporan al securităţii, aşa numita securitate generală, se
concentrează nu numai pe aspectele de natură militară, ci şi asupra ameninţărilor non-
militare asupra securităţii, considerând statul-naţiune ca principal obiectiv de securitate şi
principala ţintă a ameninţărilor. Pe de altă parte, pentru susţinătorii conceptului securităţii
umane obiectivul este individul, securitatea sa, reprezentând cel mai important scop al
securităţii zilelor noastre.
Cele două abordări în ceea ce priveşte securitatea şi procesul globalizării, încă în
curs de dezvoltare, care în interiorul structurii Uniunii Europene poate fi denumită
europenizare a securităţii, au un impact din ce în ce mai semnificativ asupra conceptului de
securitate internă care poate fi observat îndeosebi în interiorul climatului securităţii
europene.
Una din conotaţiile conceptului de securitate internă, anterior (înainte de încheierea
Războiului Rece) făcând referire în principal la menţinerea ordinii şi liniştii publice şi
protejarea autorităţilor statelor-naţiune, a fost de curând extins. În lumea contemporană şi
globalizată noi ameninţări pentru securitate au apărut, astfel că şi obiectul securităţii s-a
schimbat. De cele mai multe ori, aceste ameninţări sunt numite non-militare şi în mod
special persoana a devenit obiectiv de securitate.
Totuşi Barry Buzan, cel care a dezvoltat teoria securităţii generale, a subliniat că
generalizarea securităţii nu înseamnă prăbuşirea conceptului de securitate naţională sau
eşecul statului-naţiune înţeles ca principal obiectiv al securităţii258. Explicaţia, potrivit lui
Buzan, este aceea că doar statele-naţiune sunt capabile să asigure securitatea şi integritatea
indivizilor săi.
În primul rând, este necesară sublinierea faptului că elementul intern de securitate
este afectat de toate aspectele mai sus menţionate. În mod special, linia ce divide
ameninţările externe şi interne asupra securităţii este neclară şi, în consecinţă, obiectivele
ce trebuie avute în vedere de securitatea internă se înmulţesc. În al doilea rând,
globalizarea şi consolidarea treptată a legăturilor dintre state în diferite domenii ca şi
evoluţia şi dezvoltarea procesului de integrare europeană au un impact profund asupra
modului de organizare a securităţii interne. Aşadar, autorul, ţinând cont de toţi aceşti
factori, propune un nou concept de securitate internă.
Despre conceptul de Securitatea Internă a Uniunii Europene se afirmă cu aceeaşi
ocazie că reprezintă un concept de o mare complexitate, încă nedefinit şi, pe cale de
consecinţă, dificil de implementat.

257 Costică Voicu, Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene, configurată de Tratatul de la Lisabona, lucrare
prezentată la Conferinţa Internaţională „Afacerile interne şi justiţia în procesul integrării europene şi al globalizării”,
Academia de Poliţie, mai 2010 şi publicată în volumul conferinţei, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2010, p. 254-263.
258 Barry Buzan , Securitatea persoanei în perspectivă internaţională, citat şi de A.C.Mely, M.J. Hassan, Asia

Oceanului Pacific în noul mileniu: provocările politice şi cele privind securitatea. Prezentate la a 14 Reuniune a Asiei-
Pacifice, 3-7 iunie 2000, Kuala Lumpur: ISIS Malaesia, 2001, pp.583-596.

84
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

4.2. Interpretări şi evoluţii ale conceptului de securitate internă


În primul rând, pentru a dezbate o abordare a securităţii interne şi a naturii sale
schimbătoare, este necesară recapitularea celor mai importante concepte ale securităţii
(dimensiunile sale naţionale precum şi cele internaţionale), luând în considerare faptul că
evoluţia noţiunii de securitate a condus de asemenea la evoluţia ideii de securitate internă
care va fi luată în calcul ulterior. Aşadar, în această parte a lucrării numai ideile cele mai
edificatoare, însemnând Şcoala de securitate din Copenhaga ca şi concept de securitate
umană, vor fi menţionate sumar.

4.2.1. Percepţia Şcolii de securitate din Copenhaga asupra securităţii interne


În primul rând, pe durata Războiului Rece securitatea era redusă în mare parte la
elementele militare. De exemplu, Ole Waever, ţinând cont de câteva iniţiative pacifiste ale
U.R.S.S., a observat un fapt interesant: Conceptele de securitate estice în anii 80 implică o
conotaţie mai largă a termenului, cu interes deosebit pentru aspectele non-
militare.(...)Conceptul vestic de securitate se concentrează pe dimensiunea sa
militară(...)259.
Este astfel lesne de înţeles faptul că o abordare inovatoare, largă a studiilor de
securitate, care a subliniat importanţa ameninţărilor non-militare pentru securitatea statelor
(totuşi nefiind neglijată existenţa ameninţării militare), poate deveni populară pentru prima
dată în vest la sfârşitul unei epoci bipolare260. Ca urmare, în 1983 Richard H. Ullman a
criticat în mod deschis ...securitatea naţională este excesiv de restrânsă şi excesiv de
militarizată. ... definirea securităţii naţionale sumar (sau chiar primar) în termen militar
arată o imagine distorsionată a realităţii261.
Ideea lui Ullman, în cele din urmă, într-o lume dominată de cursa înarmării a fost
luată ca o glumă de către oamenii din structurile de securitate contemporane, aşa cum a
evidenţiat Peter Katzenstein262. Procesul de dezintegrare/dezmembrare a U.R.S.S. şi, prin
urmare, schimbarea formei ordinii mondiale a provocat o disipare rapidă a conceptului
general de securitate. Jessica Tuchman Mathews a fost cea care, printre primele
persoane, în 1989 a solicitat redefinirea securităţii subliniind înţelesul ameninţărilor
ecologice pentru aceasta263. Alţii, ca Michael T. Klare, au evidenţiat diminuarea riscului
unui conflict nuclear, pe de o parte, dar pe de altă parte, creşterea aşa-ziselor războaie
regionale care sunt caracterizate de natura intra-statală264.
În consecinţă, ideea a fost dezvoltată de Barry Buzan şi colegii săi în asociaţie cu
Institutul din Copenhaga de Cercetare a Păcii (COPRI) din 1988, în timpul procesului de
prăbuşire a ordinii mondiale instaurate de Războiul Rece. Aceşti cercetători au publicat o
serie de cărţi şi de lucrări care sunt considerate canoanele literaturii de securitate
contemporană.

259 O.Waever, Conflicte între viziuni: Viziuni ale conflictului, în O. Waever, P. Lemaitre, E. Tromer (eds.) Filosofia
europeană. Perspectivele de dincolo de confruntarea est-vest, Basingstoke: Macmillan, 1989, pp.302-303.
260 Barry Buzan, Regîndirea securităţii dupa Războiul Rece, Cooperare şi conflict, vol. 32, nr 1, pp. 5-9.
261 R.H.Ullman, Redefinind securitatea, Securitatea internaţională, vol. 8, nr 1, 1983, în B. Buzan, L. Hansen (eds.),

vol. I, London; Thousand Oaks: Sage Publications, 2007, p. 296.


262 P.J.Katzenstein, Introducere: Perspective alternative asupra securităţii naţionale, în P.J.Katzenstein (ed.), Cultura

securităţii naţionale: normele şi identitatea în politica mondială, New York, Universitatea de Drept din Columbia, 1996.
263 Jessica Tuchman Mathews, Redefinind Securitatea, Afacerile Externe, vol. 2, nr. 68, 1989, pp. 162-177.
264 M.T. Klare, Noile provocări ale securităţii globale, Istoria contemporană, vol. 93, nr. 573, aprilie 1993,

pp. 155-156.

85
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Cea mai concretă dintre aceste lucrări, totuşi, e un volum introductiv, care descrie
în mare idei referitoare la COPRI, intitulat Securitatea: o nouă structură de analizat 265 în
care Buzan împreună cu Ole Waever şi Jaap de Wilde menţionează următoarele sectoare
ale securităţii: ... sectorul militar realizează legături prin coerciţie; sectorul politic este
legat de relaţiile de autoritate, guvernare şi recunoaştere; sectorul economic priveşte
legăturile stabilite prin negoţ, producţie şi finanţe; sectorul social priveşte relaţiile de
identitate colectivă; iar sectorul legat de protejarea mediului se referă la relaţia dintre
activitatea umană şi biosfera planetei266.
În consecinţă, susţinătorii Şcolii din Copenhaga consideră că ameninţările sunt atât
de dimensiuni militare, cât şi non-militare (politice, economice, sociale şi de mediu). Pe de
altă parte este posibil să deosebim nu numai securitate militară, dar şi securitate politică,
economică, socială sau de mediu.
O altă problemă o reprezintă natura internă/externă a ameninţărilor pentru
securitate, deoarece unele dintre ele intră în aria de incidenţă a afacerilor externe
(ameninţările militare) în timp ce altele intră în aria de competenţă a ambelor (militare şi
non-militare), redefinirea ameninţărilor la adresa securităţii ilustrează o îmbinare parţială
între domeniile de securitate intern şi extern267.
În mod constant, statul-naţiune este perceput de către Şcoala din Copenhaga ca
fiind elementul principal pentru toate dimensiunile şi pentru toate ameninţările la adresa
securităţii.

4.2.2. Influenţa conceptului de securitate umană în realizarea securităţii interne


Un concept semnificativ al securităţii care a fost formulat în ultimii ani este acela
de securitate umană, astfel securitatea s-a axat pe individ.
Cercetarea în domeniul securităţii în anii 90, realizată de Buzan şi colegii săi, nu a
fost singura idee asupra securităţii care a ajuns populară. A fost şi O.N.U. cea care a
dezvoltat al doilea concept al securităţii umane în activitatea sa, din 1945.
Noţiunea de securitate umană, totuşi, a devenit foarte bine cunoscută din 1994 când
Programul de Dezvoltare a Naţiunilor Unite (UNDP) a publicat Raportul privind
Dezvoltarea Individului intitulat Noile Dimensiuni ale Securităţii Umane. Documentul
tratează conceptul de securitate umană prin redefinirea securităţii, fiind interesat mai mult
de oameni şi de dezvoltare/progres, decât de teritorii şi arme: au fost întotdeauna două
componente majore ale securităţii umane: libertatea de a te teme şi libertatea de a dori.
Acest fapt a fost recunoscut de la înfiinţarea Naţiunilor Unite.(...)Acum a venit momentul
sa realizăm tranziţia de la conceptul limitat al securităţii naţionale la conceptul
atotcuprinzător al securităţii umane268.
Astfel, autorii rapoartelor au subliniat că securitatea umană reprezintă o preocupare
universală, componentele sale fiind interdependente, este mai uşor să asiguri prevenirea
decât intervenţia ulterioară şi nu în ultimul rând, au ca preocupare omul269.Mai mult, ea
cuprinde toate dimensiunile non-militareale securităţii menţionate de Barry Buzan.
265 Barry Buzan, O.Waever, J. De Wilde, Securitatea: o nouă structură de analizat, Boulder, Londra, Lynne Rienner
Publishers, 1998.
266 Ibidem, p.7.
267 M. Anderson et al, Asigurând Uniunea Europeană, New York, Oxford University Press, 1995, p. 158.
268 Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite, Raportul de dezvoltare umană 1994: Noile dimensiuni ale securităţii

umane, New York , 1994.


269 Ibidem, p.23.

86
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Securitatea umană a fost un concept foarte popular în anii 90 în ţările vestice şi


rămâne popular şi astăzi. Un mare număr de cărţi, articole şi lucrări pe acest subiect au
apărut, pe de altă parte, câteva ţări au fost şi ele foarte interesate de idee. În mod deosebit
două, Japonia şi Canada, urmând constituirea a două abordări în securitatea umană,
abordarea japoneză, care are în vedere libertatea de a dori (care propriu-zis înseamnă
asigurarea necesităţilor primare ale oamenilor precum hrana, accesul la apă, educaţie etc.);
abordarea canadiană axată pe libertatea de a te teme (dreptul de a trăi în siguranţă, stat
democratic) în politicile externe.
De asemenea Uniunea Europeană apreciază în mare măsură ideea acceptării în
2004 a unei Doctrine pentru Europa privind securitatea umană cunoscut ca Raportul de la
Barcelona270.
Ce este mai important, ambele dimensiuni ale securităţii umane situează individul
pe postul de obiectiv principal în timp ce pentru conceptul de securitate în sens larg
obiectiv principal rămâne statul-naţiune.
Ministrul canadian al Afacerilor Externe Lloid Axworthy, totuşi, în 2000 lansa o
întrebare retorică: Vede Canada securitatea umană ca o alternativă a securităţii statale
sau naţionale? Este politica străină de securitate umană ieftină? Răspunsul scurt la
ambele întrebări este nu. Nu negăm faptul că asistăm la începutul sfârşitului al naţiunii-
stat. ... astfel, vedem securitatea naţională şi securitatea umană ca pe două feţe ale
aceleiaşi monede271.
Mai mult, principalele aspecte non-militare (ameninţările non-militare asupra
securităţii) sunt amplificate de conceptul securităţii umane, în timp ce Şcoala din
Copenhaga include şi dimensiunea militară. Astfel, după prăbuşirea ordinii instaurate de
Războiul Rece vechea ameninţare externă a comunismului a fost înlocuită de ameninţarea
externă a imigraţiei în masă, a crimei organizate şi a terorismului importat, pătrunderea
căruia, ca şi vechea ameninţare, ar duce la destabilizarea echilibratelor societăţi
vestice272.
Procesul de integrare vest-europeană a fost elementul declanşator al europenizării.
O.Waever, un reprezentant al Şcolii din Copenhaga, nu este de acord cu enunţul conform
căruia securitatea internă şi cea externă se întrepătrund. Pe de altă parte, o creştere a
riscurilor în Europa care anterior erau reţinute în interiorul statelor, dar în decursul
ultimilor ani au devenit externe sau intermestice.
Principalul motiv, evident, este independenţa crescândă a membrilor Uniunii
Europene – acest fenomen a atins aici un nivel de neimaginat273. Acesta determină
caracterul unic al europenizării securităţii interne în interiorul Uniunii Europene fiind un
fenomen semnalat şi exemplificat pertinent de către Dider Bigo: schimbarea semnificaţiei
frontierei naţionale în bariere şi crearea unei distincţii la nivel european între frontierele
interne şi cele externe ale Uniunii Europene…274
270 Doctrina pentru Europa privind securitatea umană, Raportul de la Barcelona privind studiul de grup asupra
capacităţii securităţii Europei, Barcelona, 2004, http://www.lse.ac.uk./Depts/global/Publications/Human/ Security
Doctrine.pdf, accesat la 18.04.2010, ora 2000.
271 L. Axworthy, Depturile Omului: Intervenţia Umanitară, Discursuri vitale ale zilei, vol. 66, nr. 19, 15 iulie 2000, pp.

579-580.
272 M. Andersonet, Protejarea Uniunii Europene, op.cit., p.165.
273 W. Wagner , Constituirea Securităţii Interne a Comunităţii: Pacea democratică şi politicile de extrădare în Europa

de Vest, Jurnalul de Cercetare a Păcii, vol.40, nr 6, noiembrie 2003, p. 699-700.


274 D. Bigo, Coasta Mobius a securităţii interne şi externe, A. Mathias, D. Jacobson, Y. Lapid (eds.), Identităţi,

frontiere şi ordine: regândirea teoriei relaţiilor intenţionale; Minneapolis: Universitatea din Minnesota Press, 2001, p.
112.

87
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

4.3. Securitatea intermestică în relaţiile dintre securitatea internă şi externă a


statelor membre
O altă problemă care ar trebui avută în vedere o constituie o creştere a rolului
relaţiilor domestice (interne) şi a celor străine (externe) în domeniul economiei, politicii
etc. şi pe cale de consecinţă cum sunt observate elementele de securitate în zilele noastre.
Ceea ce pentru poate fi surprinzător astăzi, aceste conexiuni fac legătura directă cu vechiul
dicton al lui Lenin nu există mai mare nonsens decât separarea politicii internaţionale de
cea internă275.
Iniţial, după cum a subliniat Manning, termenul intermestic se referea strict la
aspectul economic şi politic. În temeiul actualei lucrări, totuşi, sunt menţionate în mod
sumar relaţionarea între politicile interne şi cele externe din moment ce au impact direct în
relaţionarea dintre securitatea internă şi cea externă. Motivul pentru care lucrurile stau
astfel este, evident, globalizarea şi regionalizarea în creştere a tuturor sectoarelor de
politică statală incluzând politica de securitate şi ameninţările asupra ei.
În primul rând, a fost dispariţia ordinii induse de Războiul Rece cea care a provocat
relaţionarea între politica internă şi cea externă, astăzi situate într-o puternică
interdependenţă. Acest fapt, totuşi, a fost observat la începutul anului 1989 din momentul
în care linia ascuţită ce divide politica internă de cea externă devine neclară, forţând
guvernele să suprasolicite forurile internaţionale cu probleme care erau de domeniul
politicii interne276.
Ideea, în cele din urmă, a fost analizată de cercetători şi oameni politici pe
parcursul ultimilor două decenii. Ei au creat termeni precum politică intermestică277,
probleme intermestice278 sau zonă intermestică279. Este astfel de înţeles faptul că mai
devreme sau mai târziu termenul de securitate intermestică va ajunge de asemenea
popular. Spre exemplu una din definiţiile politicii intermestice susţine că aceasta conţine
un set de politici guvernamentale care împărtăşesc atît trăsături de politică internă cât şi
externă, cum ar fi politica de comerţ şi cea de imigraţie.
Richard Rose a explicat termenul probleme intermestice: distincţia dintre
problemele naţionale şi cele internaţionale este din ce în ce mai neclară. Astăzi, multe
probleme ale guvernelor naţionale sunt intermestice, implicând atât influenţe internaţionale
cât şi naţionale.
Christopher Hill susţine că dacă cineva poate discuta analitic de o
întrepătrundere între domeniul de stat şi domeniul relaţiilor interguvernamentale, la
mijlocul zonei unde se situează griul, zona intermestică, acest lucru nu poate fi de ajutor în
vederea specificării diferitelor funcţii ale guvernelor şi a actorilor transnaţionali”
Securitatea intermestică a fost introdusă de Victor D. Cha în 2000 în articolul său
intitulat Globalizarea şi studiul de securitate internaţională. În mod deosebit, autorul s-a
concentrat asupra naturii schimbătoare a ameninţărilor pe care el le asociază fenomenului
de globalizare: Globalizarea creează o întrepătrundere între problemele de natură internă
şi cele de natură externă pe care guvernele naţionale trebuie să le recunoască în politica
de dezvoltare. Un exemplu al acestei abordări intermestice de politică de securizare poate

275 J. Sherr, Puterea Sovietică: continuarea provocării, Basingstoke, Londra, Macmillan, 1987, p.12; a se vedea de
asemenea : J. Sherr, Noua Concepţie: colaps sau renaştere?, Geopolitică, nr. 36, 1991, p.46.
276 J. Tuchman Mathews, Redefinind Securitatea , op cit , p.162 .
277 L. Barringtonet al, Politici Comparative: structură şi alegere, Boston, Cengage Learning, 2009, p.488.
278 R. Rose, Învăţături din Politica publică comparativă. Un ghid practic, New York, Routledge, pp.3-4.
279 Ch. Hill, Schimbarea politicilor de politică externă, Basingstroke, New York, Palgrave Macmillan, 2003, p.214.

88
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

fi o acceptare a faptului că ameninţările transnaţionalismului a îndepărtat diviziune


tradiţională între securitatea internă şi cea externă280.
În concluzie, conceptul intermestic are mulţi simpatizanţi şi tot atît de mulţi
adversari precum fenomenul de globalizare. Simpatizanţii, precum Christopher Hill,
susţin ambiţios că în primul rând, numai un naiv ar presupune vreodată ca există o
distincţie între intern şi extern, rapidă sau grea, sau că a fost vreodată una. ... Internul şi
internaţionalul sunt strâns interconectate. ... În interior şi în exterior, intern sau extern,
sunt astfel bineconcepute ca terminale ale unui întreg, permiţând în mare măsură
suprapunerea, într-o categorie numită uneori intermestică281.
Pe de altă parte, câţiva opozanţi ai ideii de intremestic încă fac o diferenţiere clară
între politica internă şi externă susţinându-şi poziţia prin următoarea afirmaţie această
diviziune, este una care este aplicată în mod comun retoric, dar care, tratată cu atenţie, se
poate dovedi de valoare euristică282. În particular, aceste adversităţi/replici sunt adesea
citate de către cercetătorii Şcolii din Copenhaga care cer distincţia dintre afacerile interne
şi externe: trans-naţional? Este o altă versiune a unei încercări liberale de a nega
specificul afacerilor externe? Nu. Politicile interne se diferenţiază de politicile externe283.
O problemă care este legată de conceptul de intermestic, dar restrânsă la nivel de
Uniune, astfel că va trebui menţionată acum, este imixtiunea dintre aspectele de securitate
internă şi cele de securitate externă, considerată ca fiind una din caracteristicile unice ale
Uniunii Europene. La început, unul din cercetătorii Şcolii din Copenhaga, Ole Waever,
spre sfârşitul anilor 80 a introdus un nou termen relaţionat de schimbările politice şi de
securitate care s-au produs în cele din urmă în Europa ca urmare a colapsului U.R.S.S. –
Europenizarea - Ce reprezintă? ... Europenizarea este un fapt - dacă este luată în calcul o
Europă care este definită gradual mai mult din interior, şi mai puţin din exterior - mai
puţin, pe scurt, de către superputeri284.

4.4. Premisele unei Strategii pentru Securitate Internă a Uniunii Europene

4.4.1. Europenizarea securităţii interne în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie


Pentru o lungă perioadă de timp Uniunea Europeană a dorit dezvoltarea unei
cooperări eficiente şi în relaţii de reciprocitate în domeniul securităţii interne (Al Treilea
Pilon) creând, de exemplu, Secţiunea de libertate, securitate şi justiţie. Mai mult, Uniunea
Europeană a adoptat o serie de documente cu privire directă sau indirectă la securitate
internă. Documentele cheie în acest caz sunt: Strategia de Securitate Europeană, Strategia
Externă din domeniul justiţiei, libertăţii şi securitate, Strategia de management
informational, Programul Stockholm - O Europă sigură servindu-şi şi protejându-şi
cetăţenii şi nu în cele din urmă, Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene.
Oamenii trebuie protejaţi atât de ameninţările militare cât şi de cele non-militare. O
întrebare rămâne deschisă, cine poate să o facă: statele-naţiuni sau organizaţiile
internaţionale ca Uniunea Europeană sau ambele, fie altcineva? Şi în al doilea rând, va fi
statul – naţiune principalul subiect în ceea ce priveşte securitatea, într-o Europă unită, în
timp ce Tratatul de la Lisabona intră în vigoare forţând procesul de integrare europeană?
280 V.D.Cha, Globalizarea şi Studiul de securitate internaţională, Jurnalul de cercetări pentru pace, vol.37, nr. 3, 2000,
p.397.
281 Ch. Hill, Ce poate fi făcut? Politica externă ca latură pentru actiune politică, Afaceri Internaţionale, Vol.79 , nr. 2,

martie 2003, p.236.


282 M. Anderson, Protejarea Uniunii Europene, op. cit. , p.158.
283 O.Waever, Conflicte de viziuni: Viziuni ale conflictului... , op. Cit. , p.305
284 Ibidem , p.286

89
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

În primul rând, unul din cele mai relevante documente europene în domeniul
securităţii în general, a fost Strategia Europeană pentru Securitate O Europă sigură într-o
lume mai bună adoptată în 2003. O Strategie de Securitate Internă este formulată pentru a
completa acest document. Câteva dispoziţii ale acestor documente fac referire directă la
noua abordare de asigurare a securităţii interne a Uniunii Europene.
Un rol important îl are, în mod deosebit, contopirea ameninţărilor externe şi a celor
interne pentru securitatea statelor membre trecerea Războiului Rece a lăsat frontierele din
ce în ce mai libere, unde aspectele interne şi externe ale securităţii sunt interconectate şi
agresiunile la scară largă asupra membrilor actuali este improbabilă. În schimb, Europa
întâmpină dificultăţi din ce în ce mai diversificate, mai puţin evidente şi mai puţin
predictibile; mai mult, noile pericole sunt dinamice285.
În ceea ce priveşte noile pericole pot fi enumerate fenomene precum terorismul,
construirea armelor de distrugere în masă,conflictele regionale, eşecurile guvernamentale
şi crima organizată. Pe de o parte, procesul de întrepătrundere ale aspectelor de securitate
internă cu cele ale securităţii externe pot fi înţelese ca o consecinţă a intensificării graduale
a procesului de cooperare, în speţă Al Treilea Pilon, şi, pe de altă parte, globalizarea
profundă care forţează statele membre ale să colaboreze intens în domeniul securităţii
interne (europenizarea securităţii interne a Uniunii Europene).
Mai mult, Strategia face legături între ideile asupra securităţii oferite de Şcoala din
Copenhaga, împreună cu teoria securităţii umane. Aşadar, care sunt elemente care
periclitează securitatea? Care este obiectivul primordial pentru securitatea Uniunii
Europene? Răspuns pentru aceste întrebări sunt oferite de către dispoziţiile Strategiei: spre
deosebire de pericolele masive, vizibile ale Războiului Rece, niciuna din noile ameninţări
nu este pur militară; nici nu poate fi gestionată pe cale armată, aşadar securitatea este o
premiză a evoluţiei speciei umane286.

4.4.2. Programul de la Stockholm şi prefigurarea domeniilor strategiei


Următorul document care conţine dispoziţii asupra unei Strategii pentru Securitatea
Internă a Uniunii Europene este Programul de la Stockholm, O Europă deschisă şi sigură
servindu-şi şi protejându-şi cetăţenii adoptat de Consiliul Europei în a doua jumătate a
anului 2009 şi planificat pentru perioada 2010-2014. Printre alte scopuri, a fost evidenţiat
faptul că (...) securitatea internă şi cea externă sunt inseparabile. Eliminarea pericolelor,
chiar şi a celor aflate la mare distanţă de continentul nostru, este esenţială pentru
protejarea Europei şi a cetăţenilor ei287.
În concluzie, realizarea fuzionării securităţii interne cu cea externă în toate
teritoriile statelor Uniunii Europene este obiectivul primordial astăzi. Aşadar, statul-
naţiune ca obiectiv principal al securităţii ar putea fi înlocuit cu noi obiective: cetăţenii
Uniunii Europene şi organismele sale.
Potrivit Programului de la Stockholm (2009), Strategia de Securitate Internă trebuie
construită în jurul a trei domenii de acţiune complementare şi inseparabile: consolidarea
cooperării poliţieneşti, o justiţie penală adaptată şi o gestionare mai eficientă a accesului în
teritoriu. Bazat pe principiul accesibilităţii, programul în discuţie vizează extinderea la
scară largă a colectării şi procesării datelor privind trecerea graniţelor şi punerea acestora

285 Strategia Europeană pentru Securitate, O Europă sigură într-o lume mai bună, Bruxelles, 12.12.2003,
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf, accesată la data de 20.04.2010, ora 1400, p2.
286 Ibidem, p.3, p.17.
287 Consiliul Uniunii Europene, Programul Stockholm, O Europă deschisă şi sigură servindu-şi şi ocrotindu-şi

cetăţenii, 17024/09, Bruxelles, 02.12.2009.

90
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

în comun la nivel european. Deşi se acceptă că promovează deschiderea şi siguranţa,


programului i se atribuie şi caracterizarea de pas înainte spre o fortăreaţă europeană a
tehnologiilor avansate288. Se preconizează ca el să aducă o combatere a fenomenului de
imigraţie, precum şi o înăsprire a metodelor utilizate de UE în scopul de a îşi face graniţele
cât mai inaccesibile.
Lista de măsuri adoptate de către UE la conferinţa pe teme de securitate de la
Stockholm din decembrie 2009 constituie un efort de a stabili o arhitectură standardizată a
securităţii în UE şi o zonă a libertăţii, a securităţii şi a justiţiei în serviciul cetăţenilor.
A fost stabilită o agendă privind securitatea şi justiţia începând cu 2010 până în
2014, ce ar trebui tradusă în ghiduri sau în propuneri legislative, înainte de a intra în
vigoare. În acest fel, schimbul de informaţii între serviciile naţionale de securitate va fi
facilitat în mod semnificativ, în temeiul principiului accesibilităţii, bazele de date vor fi
centralizate în cadrul UE şi făcute accesibile autorităţilor fiecărui stat în parte.
Programul multi-anual stabileşte şi o agendă privind politicile referitoare la
refugiaţi în UE pentru următorii 5 ani. În cadrul său se doreşte o extindere a sistemului de
control al graniţelor europene, Eurosur care va folosi sateliţi şi camere în drone (avioane
fără piloţi) şi avioane. Frontex, care este specializat în controlul graniţelor în zona
mediteraneană, se va extinde în scopul detectării de refugiaţi ilegali în reţeaua de
supraveghere a apelor teritoriale.
Programul Stockholm are ca scop central finalizarea procesului de integrare
europeană: libertatea de a călători a cetăţenilor UE. Acordul Schengen însemnă mai multă
libertate şi în acelaşi timp mai multă securitate289. Aceasta deoarece Acordul Schengen a
facilitat trecerea graniţelor cetăţenilor UE, dar Sistemul Informaţional Schengen (SIS) a
încetat să mai fie o simplă bază de date, iar acum se concentrează asupra prevenirii şi
identificării ameninţărilor la adresa ordinii publice şi a securităţii.
Programul Stockholm, în materie de securitate internă a Uniunii, instituie o serie de
măsuri menite să sprijine realizarea acestui deziderat. Între aceste măsuri se numără:
formarea personalului (din poliţie) în probleme europene, inclusiv prin programe de
schimb (de tipul Erasmus); instituirea unui model european de informare şi îmbunătăţirea
colectării şi tratamentului de informaţii operative (inclusiv în domeniul vamal); se
urmăreşte depăşirea obstacolelor referitoare la schimbul de informaţii cu ţări terţe.
De asemenea, integrarea Tratatului de la Prüm în dreptul Uniunii Europene290
asigură accesul indirect la bazele de date ale statelor membre ce inclus informaţii privind
amprentele digitale şi ADN-ul, precum şi un acces direct la dosarele de înmatriculare a
autovehiculelor. Şi măsurile de ordin tehnic ocupă un rol foarte important. Din acest motiv,
se face menţiune aparte privind dezvoltarea sistemelor de informaţii SIS II (Schengen
Information System) şi VIS (Visa Information System) şi instituirea unui sistem de
înregistrare electronică a intrărilor şi ieşirilor de pe teritoriul statelor membre, precum şi a
unui program al călătorilor înregistraţi. În acest scop, Comisia are în vedere înfiinţarea unei
noi agenţii, care şi-ar putea începe funcţionarea în 2015.
Se doresc de asemenea de a fi consolidate: politica în materia vizelor; stabilirea de
obiective comune: lupta împotriva criminalităţii organizate internaţionale, reprezentată de

288 Christine Wicht, More Security at Any Price - The Stockholm Programme of the European Union,
www.eurozine.com, sursă on-line accesată la data de 02.08.2010, ora 1200.
289 Wolfgang Schäuble, Interviu cu ministrul de finanţe al Germaniei, www.wordpress.com, martie 2010.
290 Decizia 2008/615/JAI din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării trans-frontaliere, în special în domeniul

combaterii terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L210/1 din
06.08.2008.

91
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

traficul de persoane, exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă; criminalitatea


informatică; criminalitatea economică; continuarea strategiei antidrog (2005-2012);
reducerea ameninţării teroriste.
În contextul dat, un element deosebit de important este controlul şi supravegherea
frontierelor în scopul securizării acestora. Uniunea Europeană se găseşte astfel în situaţia
de a face faţă provocării de a asigura exercitarea libertăţii la liberă circulaţie, asigurând
în acelaşi timp securitatea persoanelor în cadrul unei abordări integrate a controlului
accesului pe teritoriu291.
Tipurile de control (securitate, imigraţie, vamă) la punctele de trecere a frontierei
trebuie să fie raţionalizate în special prin separarea traficului privat de cel comercial. În
anumite cazuri, această raţionalizare va implica îmbunătăţirea infrastructurilor existente şi
recursul sporit la utilizarea noilor tehnologii. O cooperare mai strânsă între autorităţile
naţionale va permite simplificarea procedurilor, uşurând astfel trecerea frontierelor. Este,
de asemenea, obligatoriu să se acorde o atenţie deosebită situaţiei persoanelor şi
grupurilor vulnerabile. Prioritatea va fi acordată necesităţilor în materie de protecţie
internaţională, precum şi primirii minorilor neînsoţiţi. Pentru aceasta trebuie să se asigure o
bună coordonare a activităţilor Frontex cu cele ale Biroului European de Sprijin pentru
Azil pentru primirea persoanelor interceptate la trecerea frontierelor externe.
De o deosebită importanţă în acest domeniu este şi politica vizelor. Uniunea trebuie
să pună în aplicare în mod eficient instrumentele pe care le are la dispoziţie. Intrarea în
vigoare a noului cod al vizelor, precum şi desfăşurarea progresivă a VIS vor permite o mai
mare coerenţă şi eficienţă. Programele regionale de cooperare consulară vor însoţi
punerea în aplicare progresivă a VIS şi vor cuprinde: formarea europeană a personalului
consular al statelor membre, o planificare sistematică a înfiinţării de centre comune pentru
solicitarea de vize sau acorduri de reprezentare între statele membre, campanii de
informare şi de sensibilizare în ţările în cauză, precum şi stabilirea unui dialog periodic cu
aceste ţări292.
Listele pozitive şi negative vor face obiectul unei revizuiri periodice pe baza
evaluării sistematice a situaţiei din ţările terţe în cauză, iar criteriile de evaluare vor fi:
nivelul de securizare a documentelor de călătorie, calitatea controalelor la frontiere,
cunoaşterea politicilor în materie de azil şi de imigraţie, eficacitatea luptei împotriva crimei
organizate şi respectarea drepturilor omului, coerenţa cu politica externă a UE în raport cu
ţara respectivă. Mai mult, se preconizează că Uniunea trebuie să meargă mai departe şi să
prevadă crearea unei vize Schengen comune la nivel european.
Un alt element foarte important pentru asigurarea securităţii interne a Uniunii
Europene este înscris în programul de la Stockholm şi priveşte consolidarea şi punerea în
aplicare a unei politici de imigraţie şi azil.
În acest fel, în Programul Stockholm293 Comisia a enunţat următoarele direcţii:
urmărirea unei abordări globale, în special prin crearea de parteneriate cu ţări terţe;
controlul mai eficient al migraţiei ilegale şi al traficului de persoane; utilizarea unor
instrumente de cooperare la nivelul UE pentru consolidarea capacităţii autorităţilor ale
ţărilor terţe de gestionare a migraţiei; reglementarea a imigraţiei economice, în funcţie de
necesităţile pieţei forţei de muncă din statele membre; impunerea unui regim de admitere
flexibil; elaborarea unei politici anticipative referitoare la un statut pentru imigranţii
291 C. Voicu, op. cit., p. 254-263.
292 C. Voicu, op. cit., p. 254-263.
293 Comunicare COM(2009) 262 final a Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu, Un spaţiu de libertate,

securitate şi justiţie în serviciul cetăţenilor, Bruxelles, 10.6.2009.

92
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

legali la nivelul UE; adoptarea unui Cod al imigraţiei menit să asigure un regim juridic
uniform şi comparabil cu cel al cetăţenilor comunitari, prin codificarea legislaţiei în
vigoare, prin modificări, simplificări şi completări.
Ar urma să fie avută în vedere instituţia juridică a reîntregirii familiei294;
îmbunătăţirea controlului asupra imigraţiei ilegale, cu următoarele aspecte: combaterea
muncii ilegale, a traficului de persoane; punerea în aplicare a returnării295 - directivă care
trebuie transpusă în dreptul naţional până în decembrie 2010; adoptarea unor standarde
comune privind regimul imigranţilor ilegali care nu pot fi îndepărtaţi inclusiv.
În materia azilului, programul propune instituirea, până în 2012, a unui spaţiu unic
de protecţie, incluzând o procedură unică de azil şi un spaţiu uniform de protecţie
internaţională; aplicarea până în 2014 a principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor
individuale de acordare a statutului de protecţie; instituirea unui mecanism voluntar şi
coordonat de reinstalare internă între statele membre a azilanţilor, inclusiv printr-un
tratament comun al cererilor de azil; evaluarea solidarităţii financiare intra-europene prin
intermediul Fondului european pentru refugiaţi (în prezent fiind în vigoare a treia perioadă
2008-2013296), Comisia precizând intenţia de identificare a unor noi criterii de repartiţie
sau domenii de intervenţie.

4.4.3. Identificarea funcţiilor Strategiei de Securitate Internă a Uniunii


Europene
La nivelul actual, se acceptă că pentru definirea şi punerea sa în aplicare trebuie
utilizate unele teorii consacrate deja: teoria privitoare la creşterea rolului statului în
reglementarea domeniilor esenţiale (economie, finanţe, justiţie, securitate şi ordine
publică); teoria ce promovează dereglementarea, respectiv reducerea intervenţio-nismului
statal în funcţionarea societăţilor; teoria sau curentul ce încurajează creşterea rolului
decizional al Uniunii Europene, care trebuie să dispună de două Strategii de Securitate: o
strategie de securitate internă şi o strategie de securitate externă.
În orice caz, în structura securităţii interne sunt identificate următoarele
componente: securitatea economică; securitatea financiară; securitatea societală;
securitatea militară; securitatea mediului înconjurător; securitatea judiciară.
În acelaşi timp, Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene trebuie
concepută potrivit următoarelor principii: principiul respectării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale; principiul solidarităţii reale între statele membre; principiul prevenirii şi
controlului principalelor ameninţări la adresa persoanelor şi colectivităţilor; principiul
abordării integrale şi al unei culturi comune în materia securităţii interne; principiul
încrederii reciproce între statele membre; principiul articulării strategiei de securitate
internă cu strategia de securitate externă a Uniunii Europene; principiul compatibilizării
strategiilor de securitate internă a statelor membre cu strategia de securitate internă a
Uniunii Europene.

294 Prin revizuirea Directivei 2003/86/CE din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 251, 3.10.2003, p. 12–18.
295 Directiva 2008/115/CE din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele

membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală publicată în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene L 348/98, 24.12.2008.
296 Decizia nr. 573/2007/ce a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a fondului european

pentru refugiaţi pentru perioada 2008-2013, ca parte a programului general solidaritatea şi gestionarea fluxurilor
migratorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 144/1 din 06.06.2007, precum şi de abrogare a Deciziei
2004/904/ce a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 144/1 din 06.06.2007.

93
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească Strategia de Securitate Internă a


Uniunii Europene sunt indicate a fi următoarele297: să exprime o viziune comună asupra
provocărilor şi ameninţărilor prezente şi viitoare; să definească cu claritate acţiunile care
sunt de competenţa statelor naţionale şi cele care pot fi îndeplinite mai eficient la nivelul
Uniunii Europene; să asigure mecanismele decizionale, apte a stabili priorităţile
operaţionale; să faciliteze mobilizarea resurselor necesare în domeniile pe care le
coordonează; să optimizeze schimbul de informaţii prin asigurarea infrastructurii
tehnologice adecvate; să susţină şi să consolideze schimburile de experienţă şi de bune
practici între structurile şi instituţiile profesionale.
În urma evaluărilor privind Programul Haga, s-a convenit că în viitorul program
care va continua reglementarea pentru acest domeniu trebuie să fie înscrise următoarele
direcţii fundamentale: organizarea imigraţiei legale luând în considerare priorităţile,
necesităţile şi capacităţile de primire stabilite de fiecare stat membru şi încurajarea
procesului de integrare; controlarea imigraţiei ilegale prin asigurarea faptului că
imigranţii ilegali revin în ţările de origine sau într-o ţară de tranzit; consolidarea
eficacităţii controalelor la frontieră; construirea unei Europe a azilului; crearea unui
parteneriat global cu ţările de origine şi de tranzit în vederea încurajării coordonării
migraţiei şi dezvoltarea.

4.4.4. Obiectivele viitoarei Strategii pentru Securitatea Internă a Uniunii


Europene
În luna februarie a anului curent miniştrii Afacerilor Interne ai Uniunii Europene au
amendat o Strategie pentru Securitate Internă pentru Uniunea Europeană care este una din
priorităţile preşedinţiei spaniole. Adiţional, a fost conceput un Comitet pentru probleme de
cooperare operaţională privind securitatea internă denumit COSI.
Din punct de vedere practic unele dintre obiectivele principale ale Strategiei sunt:
prezentarea către public a instrumentelor existente ale Uniunii Europene care ajută deja
la garantarea securităţii şi libertăţii cetăţenilor Uniunii şi importanţa acordată de
acţiunile în acest domeniu; de a continua dezvoltarea politicilor şi modalităţilor comune
prin folosirea unei abordări de integrare care se adresează cauzelor destabilizării
securităţii, nu doar efectele lor; de a întări cooperarea judiciară şi de aplicare a legii,
managementul frontierelor, protecţia civilă, şi managementul în cazul dezastrelor298.
Şi alte dispoziţii ale strategiei sunt relevante în mod deosebit datorită legăturii sale
cu schimbările în percepţia securităţii interne şi a obiectivelor sale curente. Aceste
probleme sunt dezbătute pe baza documentelor publicate de agenţiile şi corpurile Uniunii
Europene. De aici rezultă că teoria extinderii în materie de securitate internă se confirmă.
Mai mult, definiţia termenului de securitate internă este confirmată de documentele
Uniunii privind aspectul extern al afacerilor interne.

297C. Voicu, op.cit., p. 254-263.


298Comunicatul de presă 6855/1/10, rev 1 (Presse42) al Consiliul Uniunii Europene, JAI nr. 2988, Bruxelles, 26-26
februarie 2010, http://europa.eu/rapid/pressReleases Action .do?reference=PRES/10/42 &format=HTML&aged=0&
language=EN&guiLanguage=en, accesat pe 16.04.2010, ora 1600.

94
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

4.5. Impactul gestionării integrate a frontierelor asupra securităţii interne a


Uniunii Europene
Noţiunea de frontieră se dizolvă treptat, reprezentând vechea noţiune de linii şi
fonturi. În locul acestora sunt frontiere şi regiuni şi conceptul de securitate trebuie să fie
adaptat luând în consideraţie aceste schimbări. Transnaţionalizarea securităţii se opune
securităţii naţionale şi sociale. Ea creează o situaţie în care nu putem şti a face diferenţa
între extern şi intern299.
Totuşi, Uniunea Europeană a recunoscut procesul de globalizare şi efectul acestuia
asupra securităţii. Mai mult, doar în ţările unde democraţia este bine fondată, unde legile şi
drepturile omului sunt respectate, este posibilă combaterea eficientă a pericolelor trans-
naţionale. Aşadar, Uniunea Europeană parafrazează ideea de securitate umană (Scopurile
Dezvoltării Mileniului ale lui Kofi Annan). Cel mai relevant pentru conceptul de evoluţie al
conceptului de securitate internă al Uniunii Europene este, totuşi, adoptarea unei Strategii
pentru Securitate Internă de către Uniunea Europeană în februarie 2010; a fost una din
priorităţile preşedinţiei spaniole. Strategia înglobează un spectru larg de obiective pentru
Uniunea Europeană în materie de securitate internă. Aşadar, în ceea ce priveşte abordarea
teoretică a securităţii interne, sunt analizate dispoziţii.
În primă instanţă, Strategia formulează o definiţie a securităţii interne astfel:
conceptul de securitate internă trebuie înţeles ca un concept larg şi de amploare care
susţine o multitudine de sectoare pentru a elimina aceste pericole majore şi altele care au
impact asupra vieţii, integrităţii şi bunăstarea cetăţenilor, inclusiv dezastrele naturale sau
cele provocate de mâna omului, cutremure, incendieri forestiere, inundaţii şi furtuni300.
Mai mult, securitatea internă a Uniunii Europene trebuie aplicată dimensional atât
orizontal (cooperarea diferitelor instituţii, inclusiv NGO), cât şi pe verticală (cooperarea la
diverse nivele: internaţional; european; regional; naţional şi local). Astfel, individul va fi
obiectivul central al securităţii interne. Uniunea trebuie să creeze un mediu stabil, în care
oamenii din Europa să se simtă în siguranţă. (...) în acest context securitatea internă a
U.E. priveşte protejarea oamenilor şi a valorilor libertăţii şi democraţiei, astfel încât
fiecare să se poată bucura de viaţa lor de zi cu zi fără frică şi oamenii în Europa au
pretenţia de trăi într-un climat sigur şi de a se bucura de libertăţile lor: securitatea în sine
este un drept esenţial.
Deci, aceste declaraţii fac explicit referire la abordarea canadiană a securităţii
umane (aşa-numita libertate de a te proteja) concentrându-se mai mult pe libertatea
politică decât pe cealaltă. Prin urmare, Strategia statuează stabilirea unei politici comune
de securitate internă în Uniunea Europeană definind în aceeaşi măsură Modelul European
de Securitate, ... constând în mijloace şi eforturi comune pentru: consolidarea mutuală a
relaţiilor dintre securitate, libertate şi intimitate;cooperarea şi solidaritatea între statele
membre; implicarea tuturor structurilor Uniunii Europene; cercetarea cauzelor
insecurităţii, nu numai a efectelor produse; stimularea prevenirii şi anticipării;
implicarea, în ceea ce priveşte toate sectoarele ce joacă un rol în protecţia publică-
politică, economică şi socială; şi o mai mare independenţă între securitatea internă şi cea
externă301.

299 D.Bigo, Cînd două devin una: Securizarea internă şi externă a Europei, M. Kelstrup, M.C. Williams (eds.), Teoria
relaţiilor internaţionale şi politicile de integrare europene. Putere, securitate şi comunitate, Londra-New York:
Routledge, 2000, p. 171.
300 Consiliul Uniunii Europene, Schiţa Strategiei pentru Securitate Internă a U.E.: Către un model de Securitate

Europeană, 5842/10, Bruxelles23.02.2010, http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/10/st05/st05842-re02.en10.pdf,


sursă on-line accesată la data de 10.08.2010, ora 0900, p. 2.
301 Ibidem, p.4.

95
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Scopul luptei comune împotriva ameninţărilor moderne precum terorismul, crima


organizată, fraudele cibernetice, trecerea ilicită a frontierei, dezastre naturale sau produse
de om. Scopul principal al Strategiei este ... o abordare mai integrată ... pentru a atinge
obiectivul ales, am selectat un model de securitate care îmbină procesul de aplicare a legii
cu munca judiciară, managementul frontierei şi a protecţiei civile302.
Particularităţile aspectului transnaţional al securităţii interne trebuie scos în
evidenţă. Strategia conectează dimensiunile securităţii interne cu cele ale securităţii externe
subliniind conceptul de securitate internă cu dimensiune externă, arată că din ce în ce mai
mult, securitatea internă depinde în mare parte de securitatea externă. Această conexiune
este menită să furnizeze o cooperare a Uniunii Europene cu statele terţe pe care se pare că
s-a axat, securitatea fiind un factor cheie, coordonând mecanismul dintre securitate şi alte
politici, cum ar fi afacerile externe ....
În acest context, Strategia tinde să cultive relaţii regionale, bi- sau multilaterale prin
o concentrare globală a mijloacelor de securitate, prin cooperare transnaţională cu alte state
sau organizaţii precum Interpol. Acest sistem de lucru va însemna stabilirea oportunităţilor
de comunicare, acolo unde există domenii de interes mutual, iar posibilităţile de lucru în
comun pot fi identificate. Pe parcursul erei Războiului Rece, în general, diferenţierea între
securitatea externă şi internă, provocările şi pericolele lor, era una precisă303. Securitatea
externă era legată de pericole armate şi de forţa militară folosită împotriva acestora şi, pe
de altă parte, ameninţările interne (non-militare), cum ar fi traficul de droguri sau alte
delicte, erau considerate ca probleme de politică internă.
Din contră, după prăbuşirea ordinii lumii bipolare, o schimbare fundamentală poate
interveni: o decădere a aspectelor de securitate internă şi externă intervine , care este o
consecinţă a creşterii provocărilor asupra securităţii datorită caracterului trans-naţional,
precum criminalitatea, terorismul internaţional etc. Unul din motivele pentru acestea ar
putea fi deschiderea graduală a frontierelor după 1989.
În mare parte, procesul de globalizare este cel care are un impact major, asupra
schimbării conotaţiei termenului de securitate internă în epoca contemporană. Aşadar,
termeni precum securitate intermestică au rolul de a evidenţia întrepătrunderea dintre
domeniile externe şi cele interne în zilele noastre. Mai mult, Uniunea Europeană este cea
care trebuie nu numai să continue, dar şi să coordoneze şi să organizeze acest proces,
deoarece statele membre singure nu sunt capabile a se apăra singure din faţa efectelor
negative ale globalizării304.
Luând în considerare concluziile mai sus menţionate precum şi definiţia Uniunii
Europene a securităţii interne, avem în vedere faptul că un concept modern al securităţii
interne ar trebui să se axeze nu (numai) pe securizarea statelor – naţiuni şi a autorităţilor
acestora aşa cum o arată conotaţia tradiţionalistă, dar în deosebi pe securizarea cetăţenilor
şi toate celelalte domenii (intern, extern, non-militar, militar), un concept larg şi
atotcuprinzător care supune sectoare multiple, fiind în măsură să contracareze aceste
provocări majore şi altele care au impact asupra vieţii, integrităţii, şi bunăstării cetăţenilor
pentru a asigura aplicarea legii şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice305.

302 În 2008, prin intermediul unor eforturi naţionale, regionale şi la nivelul UE, 1009 persoane au fost arestate pe teritoriul
a 13 ţări, sub acuzaţia de terorism. Sursă: Raportul TE-SAT al Europol pentru 2009, p. 6.
303 D. Lutterbeck, Între Poliţie şi Armată. Noua Agendă de Securitate şi înfiinţarea jandarmeriei, Cooperare şi conflict,

vol.39 , nr1, pp.45-46


304 S. Keukelerie, J. MacNaughtan, Politica Externă a U.E., Macmillan: Basingstoke; New York, 2008, p.229.
305 K.P.Marcyuk, Bezpieczeństwo wewnętrzne w poszerzonej agendzie studiów nad bezpieczeństwem (szkoła kopenhaska

i human security) [in:] S. Sulowski, M. Brzeziński, Bezpieczeństwo wewnętrzne państwa. Wybrane zagadnienia,
Warszawa: Elipsa, 2009, pp. 66-78.

96
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

CAPITOLUL III: STRATEGII NAŢIONALE DE SECURIZARE


A FRONTIERELOR ÎN CONTEXTUL ADERĂRII LA SPAŢIUL
SCHENGEN

Fiecare dintre noi


deţine o piesă din puzzle-ul securităţii,
dar nimeni nu are reprezentată întreagă imagine a sa.
A sosit momentul să unim toate piesele!306

Secţiunea 1: Aspecte relevante în cadrul conceptului de management integrat


al frontierelor
1.1. Prezentarea climatului european şi naţional privind managementul frontalier
Eliminarea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene este una din cele
mai mari realizări ale procesului de integrare europeană. Cu toate acestea, un spaţiu fără
frontiere interne, care s-a extins de la 7 ţări în 1995 la 24 de ţări la sfârşitul anului 2007,
fapt ce reprezintă o realizare istorică unică, nu poate funcţiona fără o partajare a
responsabilităţilor şi fără solidaritate în gestionarea frontierelor sale externe.
Având în vedere că frontierele externe ale Uniunii Europene sunt traversate în
fiecare an de peste 300 de milioane de călători, atât cetăţeni ai Uniunii Europene, cât şi
resortisanţi ai ţărilor terţe, securitatea acestora reprezintă un subiect esenţial. La nivel
european au fost emise o serie de documente relevante în domeniul securizării frontierei,
documente care reglementează, alături de Tratatul de la Prüm, aria descoperirii şi
investigării infracţiunilor transfrontaliere307.
Prima ediţie a Catalogului Schengen - Controlul frontierelor externe, Extrădarea
şi readmisia: Cele mai bune practici şi recomandări, emisă în februarie 2002, a necesitat,
ca urmare a documentelor europene care aduceau modificări sau completării la regimul
securităţii frontierelor, actualizarea prevederilor sale în martie 2009. Acest catalog, are ca
principal obiectiv propunerea de recomandări şi evidenţierea celor mai bune practici
privind punerea în aplicare a regulamentelor şi a celorlalte documente europene în
domeniul securităţii frontierelor externe, prin prezentarea unor exemple menite să
contribuie la aplicarea corectă a acquis-ului Schengen. Catalogul evidenţiază cele mai bune
practici definite în rapoartele Comitetului de evaluare Schengen speciale de intervenţie ale
Statelor Membre ale Uniunii Europene în situaţii de criză.
Ca urmare a dobândirii calităţii de stat membru al Uniunii Europene, începând cu 1
ianuarie 2007, România, pentru a deveni parte integrantă a spaţiului de libertate, securitate
şi justiţie, are obligaţia implementării politicilor comunitare din domeniul managementului
integrat al frontierei de stat, în scopul atingerii unui nivel de securitate adecvat al
frontierelor sale, conform standardelor Schengen. În acest sens, următorul obiectiv prioritar
pentru România îl reprezintă emiterea deciziei Consiliului de aplicare în totalitate a acquis-
ului Schengen.

306Declaraţie ce aparţine lui Kofi Annan, al XII-lea Secretar General a Naţiunilor Unite.
307Astfel de documente sunt Decizia 2008/615/JAI din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere
în vederea combaterii terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere, Decizia 2008//616/JAI din 23 iunie 2008 privind
punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI şi Decizia 2008/617/JAI din 23 iunie 2008 privind îmbunătăţirea cooperării
dintre unităţile speciale de intervenţie ale Statelor Membre ale Uniunii Europene în situaţii de criză.

97
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.2. Organisme naţionale integratoare ale strategiilor frontaliere şi ale acquis-


ului Schengen

1.2.1. Poliţia de Frontieră Română – centrul de greutate al politicilor comune


europene
Unele dintre autorităţile cu competenţe şi responsabilităţi la frontiere sunt relativ nou
născute, altele trebuie să se adapteze în funcţionare la proceduri total noi, în general bazate
sau inspirate pe modele existente în Uniunea Europeană.
Poliţia de Frontieră Română face parte din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi
este instituţia specializată a statului care exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la
supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei
ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de
competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor,
asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară, inclusiv braţul Măcin şi
canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă şi în zona economică
exclusivă, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă, în condiţiile
legii308.
Poliţia de Frontieră, organism relativ tânăr, dar cu vechi tradiţii de-a lungul
veacurilor în asigurarea ordinii la graniţele române, se afirmă că o instituţie cu
personalitate proprie şi individualitate în executarea misiunilor, fiind în măsură să scoată în
evidenţă, încă de la frontieră, adevărata imagine a statului de drept şi autentică democraţie
şi civilizaţie a poporului român.
Cu aproximativ 3.150 kilometri de graniţă aflată în responsabilitate, Poliţia de
Frontieră Română se confruntă permanent cu o problematică extrem de variată şi cu
diverse motivaţii ilicite de tranzitare a frontierei române, pornind de la migraţia ilegală,
traficul cu stupefiante, armament şi autoturisme furate şi terminând cu contrabanda - sub
toate formele ei de manifestare309.
Organizată după modelul instituţiilor similare din statele Uniunii Europene, Poliţia
de Frontieră Română depune eforturi susţinute pe linia prevenirii şi combaterii
fenomenelor infracţionale transfrontaliere şi pentru aplicarea şi respectarea legislaţiei
interne şi internaţionale în vigoare, astfel încât, la frontierele României, activităţile
specifice să se alinieze standardelor internaţionale.
Sub acest aspect, un rol deosebit de important pentru realizarea unei cooperări
transfrontaliere viabile o au compatibilităţile unităţilor politice şi administrative locale din
cadrul regiunii frontaliere – diferenţele majore pot crea mari dificultăţi relaţionare,
începând poate de la cadrul juridic, sistemul economic şi terminând cu posibilităţile reale
de comunicare.
Securitatea integrată a frontierei se bazează pe participarea tuturor instituţiilor cu
competenţe în acest domeniu, printr-un management participativ şi prin cooperare inter-
instituţională, naţională şi internaţională. Coordonarea unitară a sarcinilor ce revin
autorităţilor cu atribuţii la frontieră reprezintă un element cheie al aplicării corecte şi
coerente a modelului integrat de management al frontierei.

308 Cf. art. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de
Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 351 din 29 iunie 2001.
309 Sursă online www.politiadefrontiera.ro, 16.02.2010, ora 1300.

98
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.2.2. Grupul Interministerial Român pentru Managementul Integrat al


Frontierei de Stat
Grupul Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat
a fost înfiinţat310 în vederea îndeplinirii condiţiilor de aderare a României la Uniunea
Europeană, ca organism consultativ fără personalitate juridică, care funcţionează pe lângă
Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Misiunea Grupului interministerial este de a eficientiza comunicarea şi colaborarea
dintre Ministerul Administraţiei şi Internelor, pe de o parte, şi alte autorităţi ale
administraţiei publice centrale şi locale, pe de alta parte, precum şi de a contribui la
fundamentarea ordinelor sau, după caz, a deciziilor acestora privind măsurile adoptate şi
acţiunile corelate, ce urmează sa fie întreprinse pentru securizarea frontierei de stat şi
realizarea unui management performant al acesteia.
Grupul interministerial stabileşte concepţia de ansamblu şi asigură coordonarea
unitară, pe baza Strategiei managementului integrat al frontierei de stat, a acţiunilor şi
măsurilor pentru securizarea frontierei de stat, desfăşurate de către autorităţile
responsabile311, de alte instituţii publice şi de organizaţii neguvernamentale pentru
probleme din domeniul drepturilor omului, centralizează şi monitorizează rezultatele
cooperării dintre instituţiile abilitate şi partenerii externi care au atribuţii în acest domeniu.
În atribuţiile acestui grup de lucru se regăsesc şi formularea, pregătirea şi
contribuţia la fundamentarea deciziilor necesare asigurării coerenţei în procesul de
realizare şi actualizarea Strategiei naţionale, precum şi a documentelor de implementare,
după caz312.

1.2.3. Implicarea Grupului Interministerial Trident România în securizarea


frontierelor
Proiectul Trident România este un grup de lucru inter-ministerial, a cărui activitate
se bazează pe culegerea de informaţii pentru lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere
şi este compus din experţi din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, respectiv Autoritatea
Naţională a Vămilor şi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, folosindu-se
ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al
Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.
Unităţile teritoriale sunt localizate la porţile strategice ale Europei (există cinci
unităţi operaţionale), cum ar fi Aeroportul Inernaţional Henri Coandă – Otopeni, Portul
Constanţa şi Frontiera Giurgiu, Punctul de Control-Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu-
Mare şi la Iaşi, în acest grup de lucru desfăşurându-şi activitatea ofiţeri specializaţi în lupta
împotriva fraudelor şi a crimei organizate, a infracţiunilor din competenţa poliţiei de
frontieră, a celor din competenţa poliţiei transporturi, a investigaţiilor criminale şi a celor
din competenţa vămilor.

310 Hotărârea de Guvern nr. 943 din 27 septembrie 2001 privind înfiinţarea Grupului Interministerial Român pentru
Managementul Integrat al Frontierei de Stat, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.618 din 1.10.2001.
311 Cf. Ordinului MAI nr. 130 din 30 iunie 2009 privind desemnarea structurilor Ministerului Administraţiei şi

Internelor membre ale Grupului Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat şi pentru
stabilirea procedurii de comunicare a datelor referitoare la stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate prin
documentele de implementare, publicat în Monitorul Oficial nr. 477 din 10 iulie 2009, data intrarii în vigoare 10/07/2009.
312 Cf. punctului 4 din Hotărârea nr. 1.557 din 25 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii

Guvernului nr. 943/2001 privind înfiinţarea Grupului Interministerial Român pentru Managementul Integrat al
Frontierei de Stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 814 din 4 decembrie 2008, data intrării în vigoare 04/12/2008.

99
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.2.4. Direcţia Schengen şi monitorizarea activităţilor de pre-aderare la spaţiul


Schengen
Departamentul Schengen313 este structura specializată din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor, fără personalitate juridică şi cu competenţă generală, la nivel
naţional, de coordonare şi monitorizare a activităţilor desfăşurate de instituţiile şi
autorităţile cu responsabilităţi în domeniu, în conformitate cu Strategia naţională privind
aderarea la spaţiul Schengen 2008-2011, Planul de Acţiune Schengen, Planul Indicativ
Facilitatea Schengen 2007-2009 şi Strategia naţională de management integrat al
frontierei de stat a României. Departamentul este condus de un Şef de Departament, cu
rang de secretar de stat.
Coordonarea inter-ministerială a implementării angajamentelor asumate de
România prin Planul de Acţiune Schengen se realizează de către Comisia naţională de
autoevaluare Schengen.

1.2.5. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi urmărirea


transfrontalieră
În luna decembrie 2006 Guvernul României a înfiinţat314 Centrul de Cooperare
Poliţienească Internaţională stabilind organizarea şi atribuţiile acestuia, dar şi unele
proceduri de lucru privind schimbul de informaţii prin intermediul cererii de asistenţă
(conţinutul cererii de asistenţă, modalitatea transmiterii acestora), cooperarea prin
intermediul ataşaţilor de afaceri interne şi a ofiţerilor de legătură, urmărirea
transfrontalieră, precum şi unele dispoziţii speciale privind cooperarea cu statele membre
ale Uniunii Europene.
Prevederile relevante ale acquis-ului Schengen315 reprezintă documente de referinţă
avute în vedere în procesul de armonizare legislativă în domeniul cooperării poliţieneşti.
Totodată, pe lângă cooperarea prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească
Internaţională o cooperare intensă de natură operativă se realizează prin intermediul
centrelor/punctelor/birourilor de contact de la frontieră, realizându-se de la an la an o
creştere semnificativă a numărului verificărilor efectuate în cadrul acestor structuri.
În scopul informării Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională
(autoritatea centrală responsabilă de cooperarea poliţienească internaţională operativă), cu
privire schimbul de date şi informaţii schimbate prin intermediul centrelor / punctelor /
birourilor de contact de la frontieră, la nivelul Centrului de Cooperare Poliţienească
Internaţională şi structurilor de contact a fost implementată o aplicaţie online eCooperare,
prin care cererile de asistenţă primite/transmise de/la centrele /punctele /birourile de
contact se pot vizualiza în timp real în format electronic de către această structură.
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională reuneşte toate canalele de
cooperare, respectiv: Biroul Naţional Interpol, Unitatea Naţională Europol, SIRENE,
legătura operaţională cu ataşaţii de afaceri interne/ofiţeri de legătură ai României şi cei
acreditaţi la Bucureşti precum şi centrul regional SECI316.

313 Hotărârea nr. 1.317 din 31 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007
privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi modificarea
unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 751 din 6 noiembrie 2007.
314 Ordonanţa de urgenţă nr. 103/2006, privind unele măsuri de facilitare a cooperării poliţieneşti internaţionale,

publicată în Monitorul Oficial nr. 1019 din 21.12.2006.


315 Manualul Comun Schengen, Manualul de Cooperare Poliţienească, Manualul SIRENE, Cataloagele de

recomandări şi bune practici.


316 Planul de acţiune Schengen varianta revizuită 2009, p. 45.

100
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.3. Mijloace şi instrumente pentru realizarea managementului integrat al


frontierei
Managementul integrat al frontierei de stat suportă o abordare bivalentă, în funcţie
de statutul pe care îl are, respectiv îl va avea România în spaţiul Schengen. În acest sens
perspective acoperă măsuri şi activităţi referitoare la implementarea managementului
integrat al frontierei care sunt întreprinse în perioada de pre-aderare, precum şi direcţii de
acţiune menite a consolida poziţia României ca membru al spaţiului Schengen în perioada
imediat ulterioară aderării. Astfel, se are în vedere stabilirea de mijloace şi instrumente
compatibile cu cele mai noi tendinţe care se manifestă în momentul de faţă la nivel
european.
Sistemul Integrat de Securizare a Frontierelor este un sistem special proiectat
pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor şi măsurilor specifice care reies din prevederile
Strategiei Naţionale de Management Integrat al Frontierei de Stat 2007-2010, iar
funcţionalităţile acestuia se regăsesc la nivelul fiecăreia dintre direcţiile de acţiune vizate.
Realizarea Sistemului Integrat de Securizare a Frontierelor a constituit şi rămâne o
prioritate a României, prin prisma asigurării securităţii propriilor frontiere şi a frontierei
externe a Uniunii Europene, în perspectiva integrării în zona europeană de libertate,
securitate şi justiţie317.
În aceeaşi direcţie a securizării, Uniunea Europeană a propus318 crearea unui Sistem
European de Supraveghere a Frontierelor numit EUROSUR319. Acesta a avut iniţial scopul
de a preveni trecerile neautorizate a frontierei maritime320, de a reduce numărul de
imigranţi ilegali care îşi pierd viaţa pe mare şi de a întări securitatea internă a Uniunii
Europene prin contribuţia la prevenirea criminalităţii transfrontaliere, sistem care urmează
a fi integrat şi extins la nivelul întregii frontiere externe a Uniunii Europene. În
considerarea faptului că la nivel european se conturează acest sistem de supraveghere
comună a frontierelor, România trebuie să urmărească configurarea propriului sistem de
management integrat al frontierei în corelare cu dezvoltarea EUROSUR.
Sistemul Integrat de Securizare a Frontierelor conţine fundamentele conceptului
EUROSUR, ceea ce înseamnă că sunt deja create premisele unei abordări unitare a ideii de
management european comun. De asemenea Sistemul Integrat de Securizare a
Frontierelor va constitui, la nivel naţional, baza implementării viitorului concept european.
Din perspectiva activităţilor de combatere a migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii
transfrontaliere desfăşurate de Poliţia de Frontieră Română, acest sistem va permite crearea
unui cadru tehnic comun tuturor Statelor Membre, care va asigura, prin intermediul unui
Centru Naţional de Coordonare: exercitarea unui control permanent asupra situaţiei
operative; crearea unei imagini situaţionale comune; schimbul de informaţii cu
autorităţile similare din celelalte State Membre, dar şi cu FRONTEX, în vederea realizării
unor analize de risc comune şi a intervenţiilor în situaţii operative la frontiera comună.

317 Future Group , Freedom, Security, Privacy – European Home Affairs in an open world. Report of the Informal High
Level Advisory Group on the Future of European Home Affairs Policy (The Future Group). June 2008, sursă on-line
http://www.bmi.bund.de/Internet/Content/Common/Anlagen/Themen/Europa Internationales/Zukunftsgruppe/european
home.Affairs.executive.summary.en,templateId=raw,property=pubicationFile.pdf/European.Affairs.sumary_en.pdf.
318 Prin intermediul Comunicării Comisiei COM (2006) 733 din 30 noiembrie 2006 privind consolidarea gestionării

frontierelor maritime meridionale, Bruxelles.


319 Studiu privind fezabilitatea tehnică a creării unui Sistem European de Supraveghere, Varşovia, prezentat de

Frontex la 12 ianuarie 2007.


320 Studiu de fezabilitate pentru controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene prezentat de Civipol la 4 iulie

2003.

101
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.4. Evaluarea principalelor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii


frontierelor naţionale
Spaţiul de interes strategic în care se află România este sursă, zonă de tranzit şi de
destinaţie a unor activităţi infracţionale, constând în: migraţie ilegală şi trafic de fiinţe
umane, trafic ilegal de armament, muniţie, materii explozive şi radioactive, trafic de
stupefiante şi precursori, trafic de produse contrafăcute, trafic ilegal de produse cu dublă
utilizare, activităţi de spălare a banilor etc. Prin natura şi amploarea lor, astfel de activităţi
sunt favorizate de existenţa conflictelor locale şi, la rândul lor, pot favoriza terorismul şi
proliferarea armelor de distrugere în masă.

1.4.1. Tendinţele contemporane ale infracţionalităţii transfrontaliere


În actualul context al mutaţiilor statale şi a acelei stări de nesiguranţă creată de criza
economică pe care întreaga omenire o traversează, pe harta tendinţelor infracţionalităţii
transfrontaliere apar noi coordonate, cum ar fi: amplificarea şi diversificarea fenomenului
infracţional transfrontalier privind traficul de migranţi, traficul de fiinţe umane, traficul de
stupefiante, maşini furate, traficul ilegal de produse cu dublă utilizare etc.; schimbarea
permanentă a rutelor utilizate pentru traficul ilicit de mărfuri şi stupefiante, în funcţie de
formele de manifestare a infracţionalităţii internaţionale; diversificarea mijloacelor şi a
modalităţilor de sustragere de la controlul legal şi de specialitate al trecerilor peste
frontieră a produselor periculoase, a mărfurilor contrafăcute, subevaluate sau
nedeclarate, a speciilor periclitate de faună şi floră sălbatică, a materialului lemnos sau
altele; fals şi furt de identitate; implicarea reţelelor de crimă organizată în traficul ilegal
cu valută, precum şi în traficul cu obiecte de patrimoniu.

1.4.2. Influenţe negative ale factorilor externi de risc în cadru european


Tot aria acelor elemente cu risc ridicat se situează şi factorii externi de risc,
bineînţeles priviţi într-un cadru european: proliferarea şi dezvoltarea crimei organizate
transnaţionale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente şi muniţie, de
materiale radioactive şi strategice; migraţia clandestină şi apariţia unor fluxuri masive de
refugiaţi; decalaje între nivelurile de asigurare a securităţii şi gradul de stabilitate al
statelor din proximitatea României; extinderea terorismului transnaţional şi internaţional,
inclusiv sub formele sale biologice şi informatice; eventualul export de insecuritate din
partea unor state care se confruntă cu situaţii conflictuale, aflate în proximitatea României
către Uniunea Europeană; comiterea în apele teritoriale româneşti a unor acte ilegale de
către nave aflate sub pavilion străin.
În paralel cu prevenirea sau contracararea punctuală a intervenţiei acestor posibili
factori de risc, România este preocupată să diminueze vulnerabilităţile interne care se
manifestă în diferite domenii şi care, în anumite circumstanţe, pot avea un impact şi asupra
securităţii transfrontaliere naţionale. Printre aceste tipuri de vulnerabilităţi se află:
posibilitatea producerii unor dezastre ecologice, catastrofe naturale şi procese de
degradare a mediului la frontieră; menţinerea unor disparităţi de dezvoltare între
regiunile ţării; menţinerea la un nivel scăzut a infrastructurii informaţionale şi întârzieri
în realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizării; întârzieri ale
procesului de realizare a Sistemului Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat;
alocarea unor resurse financiare şi logistice insuficiente realizării securizării frontierei de
stat la standarde Schengen. Devine tot mai evident faptul că această nouă extindere a
faptelor ilicite a găsit un teren fertil în mediile infracţionale autohtone, reprezentând noi
ameninţări la adresa ordinii, liniştii şi a siguranţei publice.

102
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

1.5. Integrarea la nivel naţional a Modelului Comun privind Conceptul de


Analiză de Risc (CIRAM)
Controlul frontierelor se va sprijini pe un sistem de analiză de risc ce va scoate în
evidenţă tendinţele şi ameninţările privind securitatea frontierelor, în vederea stabilirii
mecanismelor de contracarare a acestora321.
Termenul de risc şi analiza de risc sau analiza riscurilor au devenit un instrument
al managementului poliţienesc de curând şi cu preponderenţă la nivelul Poliţiei de
Frontieră. Originea definirii riscului şi ameninţării se regăseşte în conceptul Europol şi în
Catalogul Schengen care descrie managementul la frontieră ca o entitate ce foloseşte
termenul analiză a riscului drept instrument pentru optimizarea managementului frontierei
şi o modalitate de furnizare a informaţiilor cu privire la situaţia operativă la frontieră322.
În plan naţional, începând cu 1 decembrie 2004, a fost înfiinţată şi funcţionează în
cadrul IGPFR, structura de analiză de risc, iar pe data de 15 noiembrie 2008 aceasta a fost
reorganizată la nivel de serviciu. Conceptul analizei de risc include evaluări, prognoze a
metodelor şi dificultăţilor pe care o autoritate se loveşte la frontieră şi ameninţările ce vin
din afara către sistemul de control al frontierei. Analiza de risc investighează riscurile la
adresa sistemelor naturale sau tehnice şi are ca scop principal determinarea funcţiilor şi
domeniilor ce pot fi afectate de riscul respectiv (cifra neagră a criminalităţii323). Întrebarea
esenţială, ce se naşte de aici, se referă la relaţia dintre riscuri şi vulnerabilităţi.
În opinia noastră, vulnerabilitatea poate fi definită, după cum am mai menţionat,
drept rezultatul combinării riscurilor existente la adresa unei societăţi cu capacitatea
acesteia de a face faţă şi de a supravieţui situaţiilor de urgenţă internă şi externă324. O
definiţie specifică ar putea fi: vulnerabilităţile reprezintă stări de lucruri, procese sau
fenomene din viaţa internă, care diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente
ori potenţiale sau care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora325.
În domeniul frontalier, analiza riscurilor în general şi analiza riscurilor la frontierele
externe ale UE şi ale spaţiului Schengen în particular urmăreşte liniile unui nou instrument
esenţial în securizarea frontierelor. Modelul Comun al Conceptului de Analiză de Risc
(CIRAM)326 dezvoltat de Agenţia Frontex are la bază cela mai eficiente practici
identificate în statele membre ale UE, vorbind despre trei nivele ale analizei de risc:
Nivelul strategic care semnifică nivelul la care deciziile relevante trebuie luate în
plan naţional, binaţional sau pentru întregul Uniunii Europene. Informaţiile de nivel
strategic ating ţinte pe termen lung stabilite de agenţiile de aplicare a legii şi căi de acces
pretabile de schimbare a politicilor, programelor şi chiar a legislaţiei.
Nivelul operaţional consideră elementele specifice a operaţiunilor ilegale de orice
fel. Aceasta include informaţii, ipoteze, sau măsuri de întărire cu privire la reţele de
infracţionalitate specifică, indivizi sau grupuri implicate în activităţi în afara legii.

321 Alin. 58 din proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al
frontierei de stat a României în perioada 2010-2012.
322 Secţiunea III denumită Elemente cheie ale aplicării corecte a modelului integrat al securizării frontierei din

Catalogul Schengen – Controlul la frontierele externe, extrădarea şi readmisia – varianta revizuită 2009, 7864/09
sm/DF/mp, Bruxelles.
323 Ungureanu Georgeta-Ştefania, Criminologie, Editura Timpolis, Timişoara, 2004, p.17.
324 Dolghin Nicolae, Sarcinschi Alexandra, Dinu Mihai-Ştefan, Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii României.

Actualitate şi perspectivă, Editura Universităţii Naţionale de Apărare Bucureşti, 2004, p. 12.


325 Strategia de Securitate Naţională a României - România Europeană, România Euroatlantică: pentru o viaţă mai

bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă, adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin
Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006.
326 Abr.eng. CIRAM - Common Integrated Risk Analysis Model - Modelul Comun al Conceptului de Analiză de Risc.

103
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Nivelul tactic care poate fi definit ca un nivel de bază ce se referă la controlul


efectiv al fluxurilor de trafic în situaţii în derulare327.
Activitatea de analiză a datelor şi informaţiilor prelucrate privind infracţionalitatea
va fi desfăşurată la nivel strategic, operaţional şi tactic, astfel: Analiza strategică va oferi
informaţii factorilor decizionali de nivel superior, având drept scop avertizarea din timp
asupra ameninţărilor şi sprijinirea acestora în prioritizarea activităţilor de pregătire pentru
gestionarea eficientă a fenomenelor infracţionale. De asemenea ea va organiza toate
informaţiile şi va putea oferi o imagine de ansamblu asupra situaţiei operaţionale. Aceasta
va genera statistici, tendinţe şi descrieri calitative ale situaţiei operaţionale. Analiza
operaţională va corela informaţiile obţinute în teren cu informaţiile strategice într-un
ansamblu operaţional. Această analiză va sprijini obţinerea de rezultate concrete în
activitatea de aplicare a legii. Analiza tactică a informaţiilor prelucrate va realiza un flux
de date bidirecţional între agenţii din teren şi sistemul de informaţii.
La nivel naţional va fi elaborată o analiză strategică de risc care va prelucra
informaţiile strategice cheie în scopul extragerii potenţialelor schimbări şi propunerii de
politici. Analiştilor din cadrul unităţilor de analiză de risc li se vor pune la dispoziţie
informaţiile necesare referitoare la tiparele şi mobilurile activităţilor infracţionale, la
ameninţările şi posibilele riscuri reliefate, precum şi alte informaţii relevante ce se vor
introduce de asemenea şi în Eurosur328.
Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat va conţine un modul de
aplicaţii informatice specializat pentru Analiza de risc, care va prelucra şi ordona
informaţii relevante şi va pune la dispoziţia lucrătorilor operativi, profil de risc actualizate.
Pe lângă efectuarea controalelor de intrare-ieşire în prima linie la frontierele externe,
pentru direcţionarea şi dimensionarea optimă a măsurilor de urmat la nivel tactic, poliţiştii
de frontieră vor utiliza profile de risc.
Evaluarea riscului în general se referă la vulnerabilităţile societăţii şi ale sistemului
de securitate a frontierei externe a spaţiului Schengen. Pe de altă parte, evaluarea
ameninţării se referă în principiu la evaluarea presiunii infracţionale asupra spaţiului
Schengen şi în special asupra frontierelor sale externe, sursa informaţiei culese în
managementul operaţional de frontieră fiind o contribuţie esenţială pentru analiza
ameninţărilor329.
Analiza riscului presupune metodologii specifice aplicate în cadrul serviciilor de
frontieră pentru a susţine sarcinile cu privire la controlul de frontieră în general şi al
frontierei externe ale Uniunii Europene în particular. Rezultatul analizei de risc urmăreşte
eficientizarea managementului cu impact direct asupra părţii strict operaţionale; la nivel
strategic analiza riscului combină produse relevante strategice cu rezultate în analiza de
risc la nivel operaţional330.
Finalizarea sistemului IT în cadrul Sistemului Integrat de Securitate a Frontierei,
respectiv realizarea sistemului integrat de baze de date şi aplicaţiile operaţionale, vor
permite funcţionarea la parametri optimi a sistemului de analiză risc.

327 Popescu Cristian, Lumea în mişcare – Aspecte Juridice şi manageriale privind migraţia, Editura ProUniversitaria,
Bucuresti, 2006, p. 323.
328 Jeandesboz, J., Reinforcing the Surveillance of EU Borders: The Future Development of Frontex and Eurosur,

Challenge Research Paper, No. 11, CEPS, Brussels, August 2008, p. 16.
329 Carrera, S., The EU Border Management Strategy. Frontex and the Challenges of Irregular Immigration in the

Canary Islands. Working document No. 261. CEPS, Brussels, March 2007, sursă on-line disponibilă la adresa
http://shop.ceps.eu/BookDetail.php?item_id=1482.
330 Institute for International research on Criminal Policy, Measuring Organised Crime în Europe, Editura Maklu

Publishers, 2006, p. 66.

104
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Secţiunea 2: Impactul Strategiei naţionale de aderare la spaţiul Schengen


asupra frontierelor de stat

2.1. Contextul general de sincronizare a legislaţiei naţionale cu acquis-ul


Schengen
Cum am mai amintit în secţiunile anterioare orizontul de timp avut în vedere de
autorităţile române pentru aderarea la spaţiul Schengen este martie 2011.
Trebuie subliniat de asemenea, că aderarea efectivă a României la spaţiul Schengen
depinde exclusiv de rezultatele procesului de evaluare Schengen demarat în anul 2009 şi
care este în desfăşurare şi de emiterea deciziei de aplicare deplină a acquis-ului Schengen
de către Consiliul Uniunii Europene.
Planul de Acţiune Schengen 2009 reprezintă o variantă revizuită determinată de
evoluţiile acquis-ului relevant la nivel european, precum şi de progresele legislative,
instituţionale şi operative înregistrate la nivel naţional în domeniile descrise şi are ca scop
actualizarea informaţiilor referitoare la situaţia implementării acquis-ului Schengen
obligatoriu pentru ţara noastră, încă din faza pre-aderării la Spaţiul Schengen, şi la nivelul
de pregătire pentru aplicarea acquis-ului de categoria a-II-a, obligatoriu din momentul
ridicării controlului la frontierele interne331.
În vederea asigurării unui caracter coerent şi unitar al procesului de pregătire a
aderării României la spaţiul Schengen, a fost înfiinţat332 Departamentul Schengen,
autoritate naţională în domeniu care coordonează şi monitorizează îndeplinirea tuturor
condiţiilor necesare pentru aplicarea integrală a prevederilor Acordului între guvernele
statelor Uniunii Economice Benelux, al Republicii Federale Germania şi al Republicii
Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnat la
Schengen la 14 iunie 1985 şi a Convenţiei semnate la Schengen la 19 iunie 1990 de punere
în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptata a
controalelor la frontierele comune, precum şi a celorlalte prevederi specifice acquis-ului
Schengen, astfel cum este acesta definit de către documentele relevante ale Consiliului
Uniunii Europene.
Măsurile prevăzute de Planul de Acţiune Schengen sunt finanţate, în principal, de la
bugetul de stat şi prin instrumentul financiar european denumit Facilitatea Schengen333,
din care se alocă anual resurse ministerelor şi instituţiilor responsabile pentru
implementarea măsurilor necesare.
Acţiunile sunt planificate şi executate de fiecare dintre aceste ministere, în funcţie
de calendarul stabilit în cadrul Planului de Acţiune Schengen şi de strategiile şi planurile de
acţiune sectoriale specifice334.

331 Strategia naţională de aderare la spaţiul Schengen 2008-2011, din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 832 din 10 decembrie 2008.
332 Hotărârea nr. 1.317 din 31 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007

privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi modificarea
unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 751 din 6 noiembrie 2007.
333 Pentru stabilirea cadrului instituţional pentru planificarea financiară, coordonarea, implementarea şi auditarea utilizării

fondurilor acordate României prin Facilitatea Schengen, a fost adoptata Hotărârea Guvernului nr. 895/2007 privind
stabilirea cadrului instituţional pentru planificarea financiară, coordonarea, implementarea şi auditarea utilizării
fondurilor acordate României prin Facilitatea Schengen, cu modificările şi completările ulterioare.
334 Extras din Anexa 1, Alin.2, din Hotărârea de Guvern nr. 324/2007 pentru aprobarea noii Strategii Naţionale de

Management Integrat al Frontierei de Stat a României în perioada 2007-2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, nr. 249 din 13 aprilie 2007.

105
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.2. Principalele direcţii de acţiune ale României pentru accederea la spaţiul


Schengen
2.2.1. Strategia naţională de aderare la spaţiul Schengen - varianta 2007
Prima variantă a documentului de pregătire şi sincronizare a structurilor naţionale a
fost aprobat335 şi emis în 2007 şi se intitula Strategia naţională privind aderarea la spaţiul
Schengen. Integrarea europeană a reprezentat în decursul ultimilor ani preocuparea
primordială a tuturor ministerelor şi celorlalte instituţii ale administraţiei din România. La
13 aprilie 2005, România a primit avizul conform al Parlamentului European, iar semnarea
Tratatului de aderare la Uniunea Europeană a avut loc la 25 aprilie 2005, la Luxemburg.
Conform calendarului stabilit, România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
Scopul Strategiei naţională privind aderarea la spaţiul Schengen era realizarea
cadrului general necesar abordării unitare şi coerente a obiectivului referitor la aderarea la
spaţiul Schengen, precum şi conjugarea eforturilor instituţiilor cu atribuţii în domeniu.
Strategia urmărea identificarea, programarea şi realizarea corelată a acţiunilor la nivel
naţional, pentru asigurarea măsurilor premergătoare aderării la spaţiul Schengen, precum şi
crearea premiselor unei armonizări consecvente şi coerente prin utilizarea unitară a
resurselor avute la dispoziţie pentru acest demers.

2.2.2. Strategia naţională de aderare la spaţiul Schengen pentru perioada 2008-2011


Urmare a modificărilor survenite în mediul european şi naţional a fost aprobată336
Strategia naţională privind aderarea la spaţiul Schengen pentru perioada 2008 – 2011 ce
conţine direcţiile de acţiune pe care autorităţile şi instituţiile cu responsabilităţi în domeniu le
vor urma pentru îndeplinirea măsurilor şi acţiunilor specifice întreprinse în vederea aderării la
spaţiul Schengen, în calendarul propus, obiectivele strategice şi obiectivele specifice urmărite,
resursele financiare, implicaţiile juridice, procedurile de monitorizare şi evaluare, riscurile
identificate, precum şi consecinţele aderării la spaţiul Schengen. La 25 ianuarie 2008, cu
ocazia reuniunii Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne din Slovenia, prin Declaraţia
Comună de pregătire pentru aderarea la Spaţiul Schengen, România şi Bulgaria şi-au asumat
luna martie a anului 2011 ca termen de aderare la spaţiul Schengen.

2.2.3. Planurile de acţiune Schengen revizuite anual în perioada 2007-2010


În contextul negocierilor privind Capitolul 24 - Justiţie şi Afaceri Interne, statele
membre ale Uniunii Europene au solicitat ţărilor candidate, inclusiv României, prezentarea
unui plan de acţiune pentru îndeplinirea criteriilor preliminare aderării la spaţiul Schengen.
La 30 noiembrie 2007, Guvernul României a transmis Conferinţei pentru Aderare
România - Uniunea Europeană Documentul de Poziţie pe Capitolul 24 - Justiţie şi Afaceri
Interne, care a avut ca anexă Planul de acţiune Schengen. Documentul de poziţie a
prezentat stadiul la acea dată şi măsurile avute în vedere a fi adoptate, precum şi poziţia
faţă de acquis-ul comunitar, în următoarele domenii: supravegherea şi controlul frontierelor
externe, politica de vize, cooperarea poliţienească, substanţe stupefiante şi psihotrope,
cooperarea judiciară în materie penală, extrădare, arme de foc şi muniţii, Sistemul Informatic
Schengen, denumit în continuare SIS, protecţia datelor cu caracter personal.

335 Hotărârea nr. 1.314 din 24 octombrie 2007 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind aderarea la spaţiul
Schengen, publicată în Monitorul Oficial nr. 756 din 7 noiembrie 2007, data intrării în vigoare 07/11/2007.
336 Hotărârea nr. 1.540 din 25 noiembrie 2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind aderarea la spaţiul

Schengen pentru perioada 2008-2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 832 din 10 decembrie 2008, data intrării în
vigoare 10/12/2008.

106
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Scopul Planului de acţiune Schengen este identificarea şi prioritizarea acţiunilor


care urmează să fie adoptate pentru îndeplinirea precondiţiilor în vederea implementării
complete a acquis-ului Schengen, în funcţie de calendarul de aderare la spaţiul Schengen.
Planul de acţiune Schengen este monitorizat permanent şi actualizat anual, astfel încât
România să îndeplinească criteriile pentru aplicarea integrală a CAAS337, precum şi a
celorlalte acte normative comunitare care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen.
Planul de acţiune Schengen marchează distincţia clară între momentul aderării României la
Uniunea Europeană şi momentul aderării la spaţiul Schengen. Anual, se prezintă
Guvernului României un raport referitor la stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate în
Planul de acţiune Schengen.
La sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor a avut în data de 10 iunie 2010,
reuniunea Comisiei Naţionale de Autoevaluare Schengen, cu ocazia care s-a adoptat o
hotărâre privind Planul de Acţiune Schengen revizuit 2010, document ce urmează a fi
supus aprobării Guvernului României, printr-un memorandum. Acest plan conţine măsuri
clare şi termene pentru îndeplinirea tuturor cerinţelor necesare pentru aderarea României la
Spaţiul Schengen în martie 2011. Prin acest document, Comisia Naţională de Autoevaluare
Schengen şi-a propus ca până la finalul lunii decembrie 2010 toate obiectivele să fie
îndeplinite. Ultima variantă aprobată a Planului de acţiune Schengen este varianta 2009, ce
reprezintă o variantă revizuită a Planului stabilit şi aprobat în 25 noiembrie 2008.

2.2.4. Planul Indicativ Facilitatea Schengen - variantele 2007-2009, 2009-2010


Ministerul Administraţiei şi Internelor desfăşoară, în prezent, activităţi în vederea
contractării şi implementării fondurilor alocate României de către Uniunea Europeană prin
instrumentul financiar Facilitatea Schengen338. Acesta este un instrument temporar pentru
sprijinirea Bulgariei şi a României în perioada dintre data aderării şi sfârşitul anului 2009,
termen prelungit până în martie 2010339, în vederea finanţării acţiunilor la noile frontiere
externe ale Uniunii, pentru punerea în aplicare a acquis-ului Schengen şi controlul
frontierelor.
Dispoziţiile art.32 din Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Bulgaria şi a
României şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană prevăd
condiţiile generale de acordare a finanţării acţiunilor la noile frontiere externe ale Uniunii
Europene, în perioada dintre data aderării şi 2009, pentru punerea în aplicare a acquis-ului
Schengen şi controlul frontierelor şi pentru a sprijini îmbunătăţirea fluxurilor de numerar în
cadrul bugetelor naţionale.
Pentru accesarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor a acestor fonduri s-
a stabilit340 cadrul instituţional pentru planificarea financiară, coordonarea, implementarea
şi auditarea utilizării fondurilor acordate prin diferite instrumente financiare. Ca urmare a
nenumăratelor schimbări intervenite la nivelul procesului de contractare, implementare şi
plăţi pentru fondul Facilitatea Schengen, Hotărârea Guvernului nr. 895/2007 a fost
modificată şi completată341.

337 Convenţiei de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între Guvernele statelor Uniunii Economice
Benelux, Republicii Federale Germania şi Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele
comune, adoptată la Schengen la 19 iunie 1990.
338 Prin Hotărârea Guvernului nr. 715/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 594 din 7.08.2008

a fost aprobat Planul indicativ Facilitatea Schengen 2007–2009 pentru asigurarea finanţării acordate României de UE.
339 Hotărârea Guvernului nr. 278 /2010 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 715/2008 privind aprobarea

Planului indicativ Facilitatea Schengen 2007-2009 pentru asigurarea finanţării acordate României de către UE.
340 Hotărârea Guvernului nr. 895/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 15.08.2007.
341 Hotărârea Guvernului nr. 1.127/2008 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 672 din 30.09.2008

107
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.3. Situaţia actuală privind trecerea frontierelor interne către Ungaria şi către
Bulgaria
De la 1 ianuarie 2007, frontierele României cu Ungaria şi Bulgaria sunt frontiere
interne ale Uniunii Europene342. Deşi, în prezent, România nu aplică prevederile strict legate
de eliminarea controalelor la frontierele interne, totuşi, în vederea fluidizării traficului de
pasageri, au fost semnate acorduri bilaterale cu Ungaria şi Bulgaria, în scopul efectuării
controlului în comun începând cu data de 01 ianuarie 2007343.
După ridicarea controalelor la frontiera internă, România va aplica în întregime
măsurile prevăzute în Capitolul I din cadrul Titlului III din Codul frontierelor Schengen
referitor la Eliminarea controalelor la frontierele interne şi Capitolul II Reintroducerea
temporară a controalelor la frontierele interne.
În vederea asigurării condiţiilor specifice eliminării controalelor la viitoarele
frontiere interne a fost aprobat de ministrul administraţiei şi internelor Planul de relocare a
personalului Poliţiei de Frontieră Române de la frontiera internă, premergător şi după
aderarea României la spaţiul Schengen. Acesta conţine etapele relocării personalului de la
viitoarea frontieră internă a spaţiului Schengen precum şi modalitatea de acţiune în situaţia
reintroducerii controalelor la frontierele interne.
Printre obiectivele principale se regăseşte şi pregătirea pentru implementarea
măsurilor necesare în vederea eliminării controalelor la viitoarele frontiere interne şi
eliminării obstacolelor care restricţionează traficul rutier în punctele de trecere de la
viitoarea frontieră internă. Având în vedere situaţia operativă complexă la nivelul
frontierelor cu Ungaria şi Bulgaria, relocarea personalului nu va afecta sarcinile Poliţiei de
Frontieră până la data ridicării efective a controalelor la frontierele interne.

2.4. Micul trafic la frontierele externe cu Ucraina, Republica Moldova şi


Republica Serbia
În toate punctele de trecere a frontierei deschise pe teritoriul României se aplică
prevederile Regulamentului (EC) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 15 martie 2006, cu excepţia celor menţionate de punctul 29 din preambulul
Regulamentului. La nivelul Poliţiei de Frontieră au fost elaborate şi aprobate Instrucţiunile
privind controlul trecerii frontierei, document care asigură aplicarea conformă şi unitară a
prevederilor Codul Frontierelor Schengen, fiind considerat document de lucru pentru
poliţiştii de frontieră. Au fost stabilite344 metodele şi ştampilele de intrare şi ieşire folosite
în punctele de trecere a frontierei deschise pe teritoriul României.
Până la data implementării în totalitate a acquis-ului Schengen, România aplică
prevederile Deciziilor nr. 582/2008 şi 586/2008 ale Parlamentului European şi Consiliului
privind introducerea unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele
externe. În baza acestor prevederi, şi ca urmare a notificării deciziei sale, ţara noastră
recunoaştere unilateral o serie de documente emise de Statele Membre ca fiind echivalente
cu viza naţională în scopul tranzitului.

342 În conformitate cu prevederile art. 1 şi 2 din Regulamentul nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod Comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane
(Codul Frontierelor Schengen), dar şi în conformitate cu legislaţia naţională art. 2 din OUG nr. 108/2006 pentru
modificarea şi completarea OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.
343 În conformitate cu prevederile art. 17 al Regulamentului (EC) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al

Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod Comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către
persoane (Codul Frontierelor Schengen).
344 Cf. Decizia Comitetului Executiv Schengen SCH/COM-EX (94) 16rev şi SCH/Gem-Handb (93)15 (confidenţial).

108
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

În vederea punerii în practică a unui regim de mic trafic la frontieră în conformitate


cu normele Schengen345, Guvernul României a aprobat în şedinţa din 5 martie 2008
iniţierea negocierilor cu Ucraina, Republica Moldova şi Republica Serbia pentru încheierea
unor Acorduri specifice, pe baza textului unui proiect cadru agreat la nivelul Comisiei
Europene.
Poziţia geostrategică a României face ca ţara noastră să gestioneze o parte
importantă a frontierelor externe ale Uniunii Europene (care cuprinde întreaga varietate a
formelor de relief), fapt care implică adoptarea unor măsuri speciale pentru asigurarea unui
înalt nivel de control şi supraveghere a frontierei346. Este vorba de peste 2.000 km de
frontieră.

Frontierele externe cu Ucraina - 649,4 km


În urma a două runde de negocieri bilaterale derulate la nivel de experţi a fost
convenit de principiu textul Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri ai
Ucrainei privind micul trafic la frontieră, cu excepţia unor dispoziţii privind durata şederii.
Comisia Europeană a confirmat faptul că Acordul este compatibil cu prevederile
Regulamentului CE 1931/2006. Pentru implementarea Acordului a fost necesară
deschiderea unui nou oficiu consular al României la Ujgorod şi a unei agenţii consulare la
Solotvino. Ministerul Afacerilor Externe a iniţiat demersurile în acest sens încă din anul
2006, însă, până în prezent nu s-a primit un răspuns oficial din partea autorităţilor
ucrainene.

Frontierele externe cu Republica Moldova - 681,3 km


Proiectul Acordului propus de partea română a fost înmânat reprezentantului
Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova în luna
martie 2008. Poziţia Republicii Moldova a fost aceea că acest subiect va putea fi examinat
numai după încheierea Tratatului de parteneriat şi cooperare şi a Tratatului privind
regimul frontierei de stat. Ca urmare, Acordul privind micul trafic de frontieră încheiat
între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova a intrat în vigoare din data de 26
februarie 2010. Acordul permite rezidenţilor din ambele ţări, care au domiciliul de cel
puţin un an într-o localitate situată în proximitatea frontierei, de regulă până la 50 de km de
linia de frontieră, să circule fără vize, în zona similară ca întindere situată în cealaltă ţară,
pe baza permiselor de mic trafic de frontieră şi a paşaportului valabil.

Frontierele externe cu Republica Serbia - 546,4 km


Proiectul părţii române a fost transmis Ministerului Afacerilor Externe sârb prin
intermediul Ambasadei României la Belgrad, în luna martie 2008. Răspunsul autorităţilor
sârbe a fost primit în ianuarie 2009, acestea apreciind că nu mai este de actualitate imediată
continuarea demersurilor pentru încheierea Acordului privind micul trafic de frontieră în
contextul deschiderii dialogului pentru liberalizarea regimului de vize cu Uniunea
Europeană. Proiectul va putea fi reactivat dacă obiectivul de liberalizare a regimului de
vize cu Uniunea Europeană nu va înregistra progrese.

345 Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a
normelor privind micul trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre şi de modificare a
dispoziţiilor Convenţiei Schengen.
346 Extras din proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Strategia naţională de management integrat al frontierei

de stat a României în perioada 2010-2012, Capitolul I - Introducere, Secţiunea II - Caracteristici şi tendinţe ale
fenomenului infracţional transfrontalier, Alin 2.

109
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.5. Progresele realizate în cadrul aeroporturilor şi analiza procedurilor de


control

În prezent, în România există 16 aeroporturi civile, iar 15 dintre acestea sunt


aeroporturi internaţionale pe care funcţionează puncte permanente de control ale Poliţiei de
Frontieră şi birouri vamale347. Lista aeroporturilor internaţionale existente în prezent în
România este următoarea: Bucureşti Henri Coandă (Otopeni), Bucureşti Băneasa - Aurel
Vlaicu, Mihail Kogălniceanu - Constanţa, Timişoara - Traian Vuia, Arad, Bacău, Cluj
Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş, Baia Mare348.
La nivel naţional s-a creat cadrul legislativ349 pentru a asigura atât conformitatea
facilităţilor aeroportuare cu normele şi uzanţele Schengen în vigoare, cât şi o pârghie
pentru determinarea administraţiilor aeroporturilor din România să aleagă una din direcţiile
de dezvoltare posibile (exclusiv curse intra-Schengen sau atât curse intra, cât şi extra-
Schengen). În aeroporturile internaţionale au fost făcute amenajări pentru separarea
fluxurilor de pasageri în funcţie de cetăţenie (UE/EEA+CH şi Alte Paşapoarte) înaintea
birourilor de control ale Poliţiei de Frontieră.
Următoarele aeroporturi internaţionale au deja o infrastructură care permite
separarea fluxurilor de pasageri intra şi extra Schengen urmând la data aderării la Spaţiul
Schengen să fie făcute ajustările necesare: Mihail Kogălniceanu – Constanţa, Cluj, Sibiu,
Suceava. Aeroporturile internaţionale Traian Vuia Timişoara şi Aurel Vlaicu Bucureşti
Băneasa au în derulare proiecte care au în vedere îndeplinirea cerinţelor Schengen.
Aeroportul Internaţional Timişoara a demarat în cursul acestui an obiectivul de
investiţii terminal sosiri interne care odată cu aderarea la spaţiul Schengen va fi destinat
exclusiv zborurilor non-Schengen. Finalizarea acestui proiect a avut loc în primul semestru
al anului 2010. Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu Bucureşti Băneasa are în curs de
derulare proiectul Terminal Plecări cu termen de finalizare 8 luni de la data începerii
construcţiei (aproximativ la sfârşitul primului semestru al anului 2010).
Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti asigură finanţarea pentru
ajustările necesare trecerii la cerinţele Schengen din surse proprii. Măsurile stabilite pentru
îndeplinirea cerinţelor Schengen la aeroporturile de interes local vor fi implementate având
ca sursă de finanţare fonduri alocate de consiliile judeţene.
Procedurile de control sunt conforme prevederilor aplicabile pentru frontierele
externe, prevăzute de Codului Frontierelor Schengen, iar obligaţia transportatorilor de a
comunica datele despre pasageri350 a fost implementată din punct de vedere legislativ351.
În ceea ce priveşte aplicarea practică a obligaţiei transportatorilor de a comunica
datele despre pasageri, a fost aprobat un act normativ352 în baza căruia Poliţia de Frontieră,
va putea atribui contracte de servicii pentru realizarea acestui obiectiv.

347 Traficul de pasageri de pe toate aeroporturile din România înregistrat la nivelul anului 2008, a fost de 9.142.101
pasageri.
348 Pe aeroportul civil Tulcea pot opera zboruri internaţionale, cu acordul ministerelor responsabile: MTI, MAp, MAI

(Poliţia de Frontieră) şi ANV.


349 Hotărârea de Guvern. nr. 791/2009 privind condiţiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaţionale sau

deschise traficului aerian internaţional, publicată în Monitorul Oficial nr. 521 din 29 iulie 2009.
350 Directiva Consiliului 2004/82/EC din data de 29 aprilie 2004 privind obligaţia transportatorilor de a comunica

datele despre pasageri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 261/24 din 06.08.2004
351 Ordonanţa de Guvern nr. 34/2006 privind obligaţia transportatorilor aerieni de a comunica date despre pasageri,

publicată în Monitorul Oficial nr. 674 din 4 august 2006, aprobată prin Legea nr.452/2006 din 6 decembrie 2006,
publicată în Monitorul Oficial nr. 1004 din 18 decembrie 2006.
352 Hotărârea de Guvern nr. 500/2009 pentru implementarea sistemului de transmitere a datelor despre pasageri în

aeroporturi, publicată în Monitorul Oficial 300 din 7 mai 2009.

110
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.6. Specificitatea controlului realizat în porturile de la Marea Neagră şi cele


de pe fluviul Dunărea
Consolidarea frontierei externe reprezentată de Marea Neagră
Frontiera de la Marea Neagră reprezintă 193,5 km, iar de la data de 01.01.2007, aceasta
a devenit frontieră externă a Uniunii Europene. În România există 3 porturi maritime:
Constanţa353, Mangalia şi Midia, unde sunt 4 puncte de trecere deschise traficului
internaţional: Constanţa, Constanţa Sud – Agigea, Mangalia şi Midia354. Pentru îmbunătăţirea
cooperării între statele vecine Mării Negre, Poliţia de Frontieră Română participă la reuniunile
anuale ale Poliţiei de Frontieră şi ale Gărzilor de Coastă din aceste ţări.
În perioada 24-26.03.2008, a avut loc la Sofia (Bulgaria), Grupul de Lucru privind
cooperarea în domeniul activităţii investigativ – operative pe linia combaterii terorismului
şi prevenirii traficului ilegal de migranţi din cadrul Forumului de Cooperare la frontiera
din statele riverane Mării Negre. Pentru consolidarea cooperării, în perioada 06-09
noiembrie 2008, în România, la Constanţa, a avut loc a IX-a Întâlnire Anuală a şefilor
autorităţilor de frontieră din statele riverane Mării Negre.

Concepţia privind controlul efectuat pe fluviul Dunărea


Traficul de pasageri este realizat prin nave de croazieră şi bacuri. Există 19 porturi care
operează permanent în regim de trafic internaţional în privinţa controlului la frontieră pentru
pasageri. În plus, există 3 puncte între porturile din România şi Bulgaria prin care trecerea
frontierei se realizează cu bacul. Acestea sunt: Calafat, Bechet şi Călăraşi.
Conform traficului de pasageri prezent şi proiectat, doar următoarele porturi
fluviale sunt prioritare: Moldova Veche, Orşova, Drobeta Turnu Severin, Calafat, Galaţi,
Tulcea şi Sulina. Din aceste considerente, aceste porturi vor reprezenta o prioritate în ceea
ce priveşte dezvoltarea infrastructurii şi procedurilor necesare pentru controlul la
frontierele externe355.
În prezent356, transportul navelor de pasageri şi mărfuri pe Dunăre şi în porturi este
liber, indiferent de pavilionul pe care îl arborează. În perspectiva aderării ţării noastre la
Spaţiul Schengen, a fost elaborată Concepţia privind principiile controlului navelor care
circulă pe fluviul Dunărea. Acest document a fost stabilit de comun acord cu autorităţile
naţionale relevante fiind aprobat de Guvernul României prin Memorandum şi va constitui
bază pentru discuţiile ce vor fi purtate cu partenerii bulgari şi pentru modificarea legislaţiei
naţionale relevante. Această concepţie respectă regimul de frontieră internă al Dunării,
controalele de frontieră pe porţiunea de frontieră dintre România şi Bulgaria urmând a fi
desfăşurate doar în porturile de intrare şi ieşire în/din viitorul Spaţiu Schengen. Astfel, în
cazul în care România şi Bulgaria vor adera la Spaţiul Schengen, la aceiaşi dată,
controalele de frontieră pe porţiunea de frontieră comună cu Bulgaria vor fi efectuate la
Calafat, respectiv Galaţi. În acest sens, porţiunea de frontieră internă cu Bulgaria până la
locaţia portului Calafat va fi supravegheată şi după aderarea la Spaţiul Schengen. Traficul
de pasageri este realizat prin nave de croazieră şi bacuri357.
353 În portul Constanţa a fost finalizat terminalul de pasageri în noiembrie 2005. Noul terminal corespunde standardelor
Schengen şi funcţionează din martie 2006.
354 În aceste porturi maritime, traficul de pasageri şi nave înregistrat în anul 2008 a fost de 430171 călători/22712 nave.
355 Procedurile de control aplicate sunt conforme prevederilor aplicabile pentru frontierele externe, din cadrul Anexei VI,

punctul 3 (Frontierele maritime) dinCodului Frontierelor Schengen precum şi anexei VII punctul 3 (Marinari). După
data aderării la Schengen, vor fi implementate prevederile Anexei VI, punctul 4 (Transportul pe căi navale interne).
356 Conform Convenţiei privind navigaţia pe D unăre semnată la Belgrad în 1948.
357 Există 19 porturi care operează permanent în regim de trafic internaţional în privinţa controlului la frontieră pentru

pasageri. În plus, există 3 puncte între porturile din România şi Bulgaria prin care trecerea frontierei se realizează cu
bacul. Acestea sunt: Calafat, Bechet şi Călăraşi.

111
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.7. Sustenabilitatea politicilor comune în domeniile vizelor, imigraţie şi


azilului
Migraţia este un proces care trebuie gestionat şi nu o problemă care trebuie
rezolvată358.
În acest sens art. 22 din Convenţia Schengen a fost implementat în totalitate prin
art. 12 din OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată. Un alt
progres la nivel naţional în gestionarea integrată a fluxurilor migratorii îl constituie
existenţa unui format standard al documentelor, ce au elemente de securitate adecvate359.
Pe plan european a fost aprobat de curând un nou Cod comunitar comun de vize360.
În domeniul politicii vizelor de la 1 ianuarie 2007 România aplică Regulamentul CE
nr. 539 / 2001. România a notificat361 Comisiei Europene statele de pe lista pozitivă a
Uniunii Europene care nu au eliminat regimul de vize pentru cetăţenii români: Australia,
Brunei Darussalam, Canada, Japonia, Panama, Singapore (30 de zile) şi SUA. Statele ai
căror cetăţeni au nevoie de viză pentru tranzitul aeroportuar sunt: Afganistan, Bangladesh,
Eritreea, Etiopia, Ghana, Irak, Iran, Nigeria, Pakistan, Republica Democrată Congo,
Somalia şi Sri Lanka.
România a pus în circulaţie362 de la 1 aprilie 2009 noul colant uniform de viză363.
Sistemul de procesare electronică a vizelor visa on-line asigură legătura dintre oficiile
consulare ale României, Centrul Naţional de Vize şi Oficiul Român pentru Imigrări (din
cadrul Ministerului Administraţie şi Internelor). Sistemul a fost finalizat, astfel că, în
prezent, sunt conectate toate cele 121 oficii consulare364.
În domeniul azilului, în vederea respectării obligaţiilor ce revin ţării noastre în
calitate de stat membru al Uniunii Europene, a fost necesară o reformă amplă atât la nivel
legislativ cât şi la nivel instituţional, România beneficiind în prezent de un cadru modern,
perfect aliniat acquis-ului şi standardelor europene în materie. Astfel, la nivel instituţional,
prin fuzionarea365 principalelor structuri cu atribuţii în gestionarea problematicii imigraţiei
din România, Autoritatea pentru Străini şi Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, a fost creat
Oficiul Român pentru Imigrări, structură unică în cadrul Ministerului Administraţiei şi
Internelor cu competenţe în domeniul migraţiei şi azilului. La nivel legislativ366 a fost
realizată corelarea cadrului legal naţional cu prevederile acquis-ului comunitar relevant şi
au fost stabilite şi reglementate relaţiile de cooperare inter-instituţională necesare pentru
implementarea şi aplicarea regulamentelor privind mecanismele Dublin şi Eurodac367.

358 Extras din Revista Frontiera nr. 6-7 din 14 iulie 2010, revistă editată de către IGPFR, p. 48.
359 SCH/Com-ex (98) 57, 16.12.1998, Introducerea unui format armonizat pentru invitaţii, dovada cazării şi acceptarea
obligaţiei mijloacelor de întreţinere, art. 39 din OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
360 Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea

unui Cod comunitar de vize (Codul de vize), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 243/1 din 15.9.2009.
361 Cf. art. 2 din Regulamentul Consiliului nr. 851/2005 din 2 iunie 2005 care instituie mecanismul de reciprocitate,

publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 141 3 din 4.6.2005.


362 În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 926/2008 privind confecţionarea şi punerea în circulaţie a

colantului uniform de viză cu modificările operate prin Hotărârea Guvernului nr. 102/ 2009, Monitorul Oficial Nr. 103
din 19 februarie 2009.
363 Cf. Regulamentului (CE) 856/2008 din 24 iulie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1683/95 din 29 mai

1995 de instituire a unui model uniform pentru vize, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 10 3.
364 În cursul anului 2008 au fost acordate un număr de 274.305 de vize.
365 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 din 20 iunie 2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru

Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi
completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 424 din 26 iunie 2007.
366 Legea nr.122/2006 privind azilul în România cu modificările şi completările ulterioare şi a legislaţiei secundare,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 29 ianuarie 2007.


367 Până în prezent au fost primite/transmise de la/către statele membre un total de 1033 de solicitări de informaţii.

112
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

2.8. Concluziile parţiale SCH-Eval şi emiterea deciziei de aplicare deplină a


acquis-ului Schengen
România trebuie să accepte în totalitate acquis-ul Schengen368. Există două
categorii de prevederi ale acquis-ului Schengen: Prevederi care nu sunt legate de ridicarea
controalelor la frontierele interne (Categoria I, etapa pre-aderare la UE) şi Prevederi
direct legate de ridicarea controalelor la frontierele interne (Categoria a II-a, etapa post-
aderare la UE). Prevederile din cea de-a doua categorie trebuie implementate şi aplicate
simultan cu ridicarea controalelor la frontierele interne şi sunt supuse procesului de
evaluare Schengen. În acest context, România trebuie să-şi demonstreze capacitatea de a
îndeplini cerinţele relevante din acquis-ul Schengen într-o manieră corectă, uniformă şi
eficientă, fiind supusă apoi unei decizii unanime a Consiliului UE.
În ceea ce priveşte prevederile Cateoriei I România a implementat prevederile din
prima categorie înainte de aderarea la Uniunea Europeană, fără să fie supusă procesului de
evaluare Schengen. Implementarea şi monitorizarea prevederilor din această categorie au
făcut parte din procesul de pregătire pentru aderarea la UE.
Implementarea şi aplicarea prevederilor din Categoria a II-a presupune ca toate
pre-condiţiile legislative, operative şi tehnice să fie îndeplinite, în special cerinţele
referitoare la accesul la SIS II şi la un control eficient la frontierele externe. În acest
context, România trebuie să ţină cont inclusiv de recomandările şi cele mai bune practici
reliefate în cadrul evaluărilor Schengen care se derulează în alte state membre UE,
Evaluarea Schengen (SCH-Eval) este în responsabilitatea Grupului de Lucru
Evaluare Schengen din cadrul Consiliului UE. Procesul de evaluare constă în verificarea
îndeplinirii tuturor condiţiilor necesare implementării depline a acquis-ului Schengen.
Procesul de evaluare Schengen constă în verificarea ca toate condiţiile necesare
acquis-ului Schengen să fie îndeplinite. Acest lucru presupune ca statul candidat trebuie să
demonstreze capacitatea sa de a îndeplini cerinţele acquis-ului Schengen într-o manieră
uniformă, corectă, consistentă şi eficientă. Etapele evaluării la nivel naţional Aderarea la
spaţiul Schengen va fi precedată de o perioadă de aprox. 2 ani de zile în care se va
desfăşura procesul de evaluare Schengen.
Cele cinci domenii evaluate în cadrul procesului de evaluare Schengen sunt:
frontiere maritime369, aeriene370 şi terestre371; cooperare poliţienească372; vize373; protecţia
datelor personale374; Sistemul Informatic Schengen375.
368 În conformitate cu art. 8 din Protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene,
anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
369 Sesiunea de evaluare în domeniul frontiere maritime s-a desfăşurat în perioada 03-07 septembrie 2009 în judeţele

Constanţa şi Tulcea. Locaţiile vizitate de experţii străini au fost următoarele: sediul SCOMAR, PTF Constanţa, MARINA
Constanţa, Grup Nave Constanţa, Autoritatea Navală Romană, Unitatea Specială de Aviaţie Tulcea şi PTF Tulcea. Cu
ocazia reuniunii Grupului de Lucru Evaluare Schengen care s-a desfăşurat în data de 15 decembrie 2009, la Bruxelles, a
fost adoptat raportului misiunii de evaluare Schengen în domeniul frontierelor maritime.
370 În data de 3 mai 2010 a avut loc la Bruxelles, reuniunea Grupului de Lucru Evaluare Schengen în cadrul căreia statele

membre au adoptat raportul de evaluare Schengen al României în domeniul frontierelor aeriene. Conform raportului de
evaluare elaborat în urma vizitei de evaluare Schengen, care s-a desfăşurat în România în luna noiembrie 2009, ţara
noastră îndeplineşte în mare măsură condiţiile necesare aderării la spaţiul Schengen. Având în vedere că la momentul
efectuării vizitei de evaluare cele două aeroporturi evaluate, Henri Coandă Bucureşti şi Traian Vuia Timişoara, se aflau
în plin proces de modernizare şi extindere a infrastructurii, echipa de experţi străini a decis revizitarea acestora după
finalizarea lucrărilor.
371 În data de 15 iulie 2010, cu ocazia reuniunii grupului de lucru evaluare Schengen (SCH-EVAL), a fost aprobat

Raportul de evaluare Schengen a României în domeniul frontierelor terestre. Raportul nu recomandă reevaluarea ţării
noastre şi conţine situaţia identificată în teren de echipa de evaluare, concluziile şi recomandările pe care România trebuie
să le implementeze în perioada următoare. Instituţiile abilitate au demarat deja procesul de remediere a neajunsurilor
identificate de echipa de evaluare urmând ca progresele înregistrate să fie prezentate în cu ocazia reuniunilor care se
desfăşoară lunar la nivelul Grupului de Lucru SCH-EVAL.

113
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Procesul de evaluare Schengen se derulează în mai multe etape, după cum urmează:
Iniţial, fiecare stat membru transmite o Declaraţie de pregătire (Declaration of
readiness) prin care anunţă domeniile şi momentul în care este pregătit pentru demararea
vizitelor de evaluare Schengen. În ceea ce priveşte România, la 28 iunie 2007, în cadrul
Grupului Evaluare Schengen, aceasta a prezentat Declaraţia sa de pregătire376, semnată de
ministrul internelor şi reformei administrative. În ceea ce priveşte celelalte două domenii,
controlul frontierelor şi SIS, România va prezenta o a doua declaraţie ce va conţine
orizontul de timp pentru demararea vizitelor de evaluare în aceste domenii.
Grupul de lucru Evaluare Schengen transmite statului care urmează să fie evaluat
un chestionar extins care conţine întrebări detaliate despre toate aspectele relevante pentru
implementarea şi aplicarea prevederilor Schengen. Întrebările chestionarului sunt adoptate
de statele membre în cadrul grupului de lucru Evaluare Schengen. Răspunsurile la acest
chestionar vor fi analizate atent de către echipa de evaluare, pentru a permite Consiliului să
analizeze capacitatea României de a aplica prevederile acquis-ului Schengen.
În momentul în care s-au obţinut suficiente informaţii, au fost demarate vizite de
evaluare, pentru verificarea, în teren, a pregătirilor. Programul vizitelor a fost stabilit de
Secretariatul General al Consiliului împreună cu statul evaluat, iar experţii evaluatori vor
fi desemnaţi de statele membre, de SGC şi de Comisia Europeană.
După finalizarea fiecărei misiuni de evaluare, echipa de evaluare va redacta un
raport care va conţine concluziile şi recomandările echipei de evaluare. Raportul va fi
analizat şi apoi aprobat în cadrul Grupului. Pot fi adresate întrebări suplimentare şi
efectuate vizite de re-evaluare, după trecerea unei perioade de timp, pentru a verifica dacă
au fost remediate eventuale aspecte negative constatate şi menţionate în raportul de
evaluare. Raportul final al Grupului de Evaluare Schengen va fi prezentat Consiliului care
va adopta decizia necesară prin care va autoriza aplicarea prevederilor acquis-ului
Schengen categoriei a II-a la momentul pe care îl va considera adecvat.
De regulă, programul vizitelor de evaluare (perioadă, obiective care vor fi vizitate)
se stabileşte, în comun, de către Secretariatul General al Consiliului şi statul care urmează
să fie evaluat. Întocmirea programului ar trebui să ţină cont de condiţiile meteo specifice în
anumite perioade de timp ale anului. (ex. iarna - blocări de drumuri în anumite zone ale
ţării, primăvara/toamna - ceaţa densă ce ar putea împiedica folosirea anumitor mijloace de
transport.) dar şi de programul de funcţionare al obiectivului vizitat, pentru a evita situaţia
vizitării într-un moment în care, spre exemplu, pe un aeroport nu operează curse şi în
consecinţă experţii vizitatori nu pot observa modul de aplicare a procedurilor.

372 În data de 29 iulie 2009, a avut loc la Bruxelles, reuniunea grupului de lucru Evaluare Schengen (SCH-EVAL). Cu
această ocazie, au fost aprobate Rapoartele de evaluare Schengen ale României în domeniile: cooperare poliţienească şi
protecţia datelor personale. Aprobarea celor două rapoarte în domeniile cooperare poliţienească şi protecţia datelor
personale reprezintă o recunoaştere a rezultatelor pozitive obţinute de România cu ocazia primelor vizite de evaluare
Schengen.
373 În perioada 6-7 octombrie 2009, a avut loc la Bruxelles, reuniunea grupului de lucru Evaluare Schengen (SCH-

EVAL). Cu aceasta ocazie, a fost aprobat Raportul de evaluare Schengen al României în domeniul vizelor. Raportul
evidentiaza faptul că ţara noastră e în masura să aplice în totalitate standardele Schengen până la momentul aderării
efective.
374 În perioada 29 aprilie- 1 mai 2009, a avut loc vizita de evaluare Schengen a României în domeniul protecţiei datelor

personale. Aceasta a fost cea de a doua vizită de evaluare care are loc în ţara noastră, după vizita de evaluare în domeniul
cooperării poliţieneşti care s-a desfăşurat în luna martie 2009, finalizată cu raportul menţionat mai sus.
375 În vederea pregătirii în cele mai bune condiţii a vizitei de evaluare Schengen în domeniul SIS/SIRENE, în perioada

20-24 iulie 2010, a avea loc o misiune de pre-evaluare cu sprijinul a doi experţi europeni, cu vastă experienţă în domeniul
de referinţă.
376 Prin acest document, România şi-a anunţat disponibilitatea de a primi misiunile de evaluatori europeni pe domeniile

vize, cooperare poliţienească şi protecţia datelor personale începând cu a doua jumătate a anului 2008.

114
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Secţiunea 3: Analiza Strategiei naţionale de management integrat al frontierei


de stat
Infracţionalitatea transfrontalieră reprezintă o ameninţare globală, în evoluţie,
care a dobândit capacitatea de a influenţa politica statelor şi activitatea instituţiilor
democratice377. Ea constituie atât o expresie a proliferării unor fenomene negative care se
amplifică în condiţiile globalizării, cât şi o consecinţă directă a gestionării ineficiente a
schimbărilor politice, economice şi sociale profunde care s-au produs în Europa.

3.1. Necesitatea abordării integrate a managementului de securizare a


frontierelor
Managementul integrat al frontierei reprezintă expresia interesului comun al
statelor membre ale Uniunii Europene în implementarea unui sistem de securitate constând
într-un complex de măsuri de organizare şi coordonare a structurilor cu responsabilităţi în
domeniu, în scopul facilitării liberei circulaţii a persoanelor şi bunurilor în interiorul unor
frontiere deschise dar securizate. Sunt de remarcat aici cuvintele dintr-o ilustrare a agendei
administraţiei Richard Falkenrath, fostul deputat asistent al preşedintelui şi îndrumător
şef al Securităţii Statului SUA, care a trasat o analogie făcând legătura dintre revoluţia din
plan militar în anul 1990 din State şi revoluţia securităţii frontierelor care are loc acum378.
De asemenea managementul integrat este o componentă a securităţii naţionale care
se realizează şi implementează în concordanţă cu alte măsuri menite să întărească starea
de securitate naţională379. Acest proces va asigura securizarea frontierei externe cu
respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
La nivel naţional el constituie o componentă a sistemului de securitate al spaţiului
comun european. Controlul frontierelor externe nu serveşte doar intereselor naţionale ci, în
baza principiului solidarităţii, tuturor Statelor Membre Schengen. România trebuie să
menţină în mod constant un control eficient al frontierelor sale externe şi să aibă în vedere
combaterea infracţionalităţii transfrontaliere sub toate aspectele, inclusiv a fenomenelor
care nu au un impact direct asupra securităţii sale naţionale.
Pentru îndeplinirea responsabilităţilor ce îi revin României în calitate de viitor
membru al spaţiului comun de libertate, securitate şi justiţie, managementul integrat al
frontierei de stat reprezintă o componentă a securităţii la nivelul spaţiului comun şi va fi
conturat pe o schemă bazată pe cinci obiective strategice, astfel: controlul şi
supravegherea frontierei pe baza analizei de risc relevante şi a datelor şi informaţiilor
prelucrate privind infracţionalitatea; cooperarea autorităţilor în descoperirea şi
investigarea infracţiunilor transfrontaliere; asigurarea implementării modelului celor
patru filtre; cooperarea inter-instituţională atât la nivel naţional, cât şi la nivel
internaţional; coordonarea şi coroborarea activităţilor instituţiilor naţionale cu cele ale
organismelor comunitare.

377 Stana, Richard, Secure Border Initiative: Observations on the Importance of Applying Lessons Learned to Future
Project, Testimony of Richard M. Stana, Director of Homeland Security and Justice Issues, Government Accountability
Office (GAO) before the Subcommittees on Management, investigations, and Oversight, and Border, Maritime and
Global Counterterrorism, Committee on Homeland Security, House of Representatives, February 27, 2008, GAO-08-
508T, p. 56.
378 Raspuns la întrebarea lui Rez Koslowki din cadrul simpozionului Securitatea Transatlantincă? Abordarea Europeană

a defensivei totale, secţiunea Securitate de societate şi implicaţiile sale pentru SUA, desfăşurat în cadrul Centrului de
Relaţii Transatlantice, Şcoala de Studii Internaţionale Paul H. Nitze, Universitatea John Hopkins, 19 februarie 2004.
379 Strategia de Securitate Naţională a României - România Europeană, România Euroatlantică: pentru o viaţă mai

bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă, adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin
Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006.

115
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.2. Evoluţia şi compararea documentelor strategice naţionale de securizare a


frontierelor

3.2.1. Strategia Managementului Integrat al Frontierei de Stat 2003-2006


Pentru îndeplinirea condiţiilor necesare atingerii obiectivului de a adera la spaţiul
european, România a adoptat380 Strategia Managementului Integrat al Frontierei de Stat în
perioada 2003-2006.
Această primă variantă a Strategiei managementului integrat al frontierei de stat,
emisă înainte de aderarea României la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007), conţinea
direcţiile de acţiune şi programele generale pentru aducerea la îndeplinire, pe termen
mediu şi lung, a măsurilor, activităţilor şi acţiunilor specifice instituţiilor şi organismelor
abilitate ale statului român de a desfăşura activităţi la şi în legătură cu frontiera de stat,
pentru optimizarea reglementarilor structurilor, acţiunilor şi dotărilor din acest domeniu, în
baza unor criterii existente sau prognozate.
Responsabilitatea îndeplinirii acestor deziderate a fost încredinţată Grupului
Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat381, care a avut
rolul de a stabili concepţia de ansamblu şi de a asigura coordonarea unitară de către
Guvern, pe baza Strategiei managementului integrat al frontierei de stat, a acţiunilor şi
măsurilor pentru securizarea frontierei de stat, desfăşurate de Ministerul de Interne
(denumirea din perioada respectivă), autorităţile administraţiei publice, de alte instituţii
publice şi organizaţii neguvernamentale pentru probleme din domeniul drepturilor omului,
centraliza şi monitoriza rezultatele cooperării dintre instituţiile abilitate şi partenerii externi
care aveau atribuţii în acel domeniu.

3.2.2. Strategia Naţională de Management Integrat al Frontierei de Stat 2004-2006


Această nouă variantă adoptată382 în anul 2004 constituie adaptarea şi actualizarea
Strategiei Managementului Integrat al Frontierei la noile cerinţe şi la acele condiţii
necesare în perioada respectivă pentru pregătirea României şi a instituţiilor sale în vederea
aderării la Uniunea Europeană.
A fost necesară actualizarea conţinutului pentru susţinerea obiectivului fundamental
al Uniunii în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne, de a menţine şi dezvolta Uniunea ca o
zona de libertate, securitate şi justiţie, în care libera circulaţie a persoanelor este
asigurată în conformitate cu măsurile adecvate privind controalele frontierelor externe,
azilul, imigraţia, prevenirea şi combaterea criminalităţii, România acţionând consecvent
pentru implementarea progresivă a măsurilor necesare în vederea atingerii unui nivel de
securitate adecvat al frontierelor sale.
Strategia aborda securizarea frontierei corespunzător acelei etape, de pre-aderare la
Uniunea Europeană - 01.01.2004 - 31.12.2006, vizând, totodată, crearea premiselor pentru
ca România să îndeplinească, în perioada ulterioară aderării la Uniunea Europeană,
condiţiile preliminare pentru a deveni parte la Acordul Schengen.

380 Hotărârea de Guvern nr. 482 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Strategiei managementului integrat al frontierei
de stat in perioada 2003 – 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.309 din 8 mai 2003.
381 Hotărârea de Guvern nr. 943/2001 privind înfiinţarea Grupului Interministerial Român pentru Managementul

Integrat al Frontierei de Stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 618 din 1 octombrie 2001.
382 Hotărârea de Guvern nr. 471 din 01 aprilie 2004 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al

frontierei de stat a României în perioada 2004-2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15
aprilie 2004.

116
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Strategia se fundamenta pe analiza de stare a criminalităţii transfrontaliere şi


principalele tendinţe de evoluţie ale acestui fenomen, precum şi pe conceptele de
management şi sistem integrat de management al frontierei, dezvoltate în spiritul
prevederilor Catalogului Schengen - Controlul frontierelor externe, extrădarea şi
readmisia383, adaptate la condiţiile din România.
Tot în cadrul acestei variante a strategiei a fost prezentat şi Sistemul Integrat pentru
Securitatea Frontierei de Stat a României cu cele patru niveluri/filtre complementare ale
sale: activităţi desfăşurate în ţări terţe, în special în ţările de origine şi tranzit; cooperarea
internaţională privind frontiera; controlul şi supravegherea frontierei de stat a României
şi activităţi desfăşurate în interiorul teritoriului naţional384.

3.2.3. Strategia Naţională de Management Integrat al Frontierei de Stat 2007-2010


Strategia a fost aprobată385 ca urmare a dobândirii de către România a calităţii de
stat membru al Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2007, devenind parte integrantă a
spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, obligându-se să implementeze politicile
comunitare din domeniul managementului integrat al frontierei de stat, în scopul atingerii
unui nivel de securitate adecvat al frontierelor386.
La Reuniunea informală a miniştrilor Justiţiei şi a Afacerilor Interne ai Uniunii
Europene din 20-22 septembrie 2006 de la Tampere, Finlanda, la care au participat 60 de
miniştri, precum şi comisarul european pentru justiţie, libertate şi securitate, reprezentanţi
ai Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Parlamentului European,
Europol, Eurojust şi Frontex, sistemul românesc integrat pentru securitatea frontierei a fost
apreciat ca fiind unul dintre cele mai moderne din întreaga lume, corespunzând în totalitate
definiţiei şi criteriilor aflate în dezbaterea Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne al
Uniunii Europene. În 2007, documentul programatic în domeniul securizării frontierei a
fost actualizat la noile realităţi din domeniul frontalier.
Direcţia de acţiune a fost reorientată odată cu adoptarea noii strategii, fiind
alimentată de noul obiectiv conturat, accederea la spaţiul Schengen şi realizarea condiţiilor
impuse în acest sens de către Uniunea Europeană.
Totodată, România, pentru a îndeplini cerinţele europene în vederea aderării la
spaţiul Schengen, a adoptat Strategia naţională de aderare la spaţiul Schengen şi a
actualizat anual Planul de acţiune Schengen, document programatic care conţine direcţii de
acţiune şi măsuri pe care autorităţile şi instituţiile responsabile le vor pune în practică în
vederea implementării acquis-ului comunitar şi îndeplinirii condiţiilor de aderare.
Modificările aduse documentelor europene care reglementează domeniul
managementului integrat al frontierei au reliefat necesitatea adaptării cadrului strategic
naţional la noile cerinţe şi tendinţe europene.

383 Cu menţiunea că facem referire la prima variantă neactualizată a Catalogului Schengen - Controlul frontierelor
externe, extrădarea şi readmisia din 28 februarie 2002.
384 Catalogul Schengen - Controlul frontierelor externe, extrădarea şi readmisia, 28 februarie 2002, p.7.
385 Hotărârea de Guvern nr. 324/2007 pentru aprobarea noii Strategii Naţionale de Management Integrat al Frontierei

de Stat a României în perioada 2007-2010, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 249 din 13 aprilie 2007.
386 Extras din Anexa 1, Alin.2, din Hotărârea de Guvern nr. 324/2007 pentru aprobarea noii Strategii Naţionale de

Management Integrat al Frontierei de Stat a României în perioada 2007-2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, nr. 249 din 13 aprilie 2007.

117
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.3. Implementarea eficientă a Strategiei naţionale de management integrat al


frontierei de stat
Documentele de implementare a Strategiei naţionale de management integrat al
frontierei de stat sunt Planul de acţiune şi Planul unic multianual de investiţii pentru
securitatea frontierei387. În baza prevederilor Planului de acţiune şi în scopul realizării
acestuia, ministerele şi instituţiile cu atribuţii la frontieră potrivit legii au elaborat
programe sectoriale proprii. Resursele financiare necesare realizării acţiunilor privind
investiţiile pentru securitatea frontierei sunt cele prevăzute în Planul unic multianual de
investiţii pentru securitatea frontierei.

3.3.1. Planul de Acţiune şi îndeplinirea responsabilităţilor asumate


Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale de management
integrat al frontierei de stat a României reprezintă documentul de poziţie ce reflectă
stadiul îndeplinirii angajamentelor în integrarea acquis-ului Schengen, fiind transmis lunar
secretariatului Grupului interministerial de către următoarele structuri ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor: Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul
General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul
Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, Direcţia generală de paşapoarte, Centrul Naţional
de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, Oficiul Român pentru
Imigrări, Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor,
Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Direcţia
generală pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, Direcţia generală financiară,
Direcţia afaceri europene şi relaţii internaţionale, Direcţia generală de informaţii şi
protecţie internă şi Direcţia Schengen388.
Tot în această direcţie, trimestrial, secretarul Grupului interministerial elaborează
un raport de informare cu privire la stadiul îndeplinirii angajamentelor prevăzute în Planul
de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale de management integrat al frontierei
de stat a României. Acesta este transmis membrilor grupului interministerial spre
informare, cu cel puţin 10 zile înainte de data desfăşurării şedinţei trimestriale a Grupului
interministerial.

3.3.2. Planul Unic Multianual de Investiţii pentru securitatea frontierei


Acest Plan unic multianual de investiţii pentru securitatea frontierei conţine resursele
financiare necesare pentru realizarea acţiunilor privind investiţiile pentru securitatea frontierei
precum şi propunerile privind acelaşi domeniu.
Pe baza raportărilor primite de la structurile Ministerului Administraţiei şi
Internelor mai sus menţionate, secretariatul Grupului interministerial monitorizează modul
de realizare a activităţilor şi de îndeplinire a obiectivelor stabilite fiecărei structuri în
cadrul şedinţelor Grupului interministerial şi elaborează documente de informare

387Cf. punctului 59 al Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat a României în perioada
2007-2010 aprobată prin Hotărârea nr. 324 din 28 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 249 din 13.04.2007.
388 Cf. Anexei 1 a Ordinului MAI nr. 130 din 30 iunie 2009 privind desemnarea structurilor Ministerului

Administraţiei şi Internelor membre ale Grupului Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de
Stat şi pentru stabilirea procedurii de comunicare a datelor referitoare la stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate
prin documentele de implementare, publicat în Monitorul Oficial nr. 477 din 10 iulie 2009, data intrarii în vigoare
10/07/2009.

118
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.4. Complementaritatea şi consolidarea modelului celor patru filtre


Din perspectiva timpului şi a locului de acţiune pentru combaterea infracţionalităţii
transfrontaliere, în special a imigraţiei ilegale, managementul integrat al frontierei cuprinde
patru niveluri/filtre complementare: activităţi desfăşurate în terţe ţări, în special în ţările
de origine şi tranzit; cooperarea internaţională privind frontiera; controlul şi
supravegherea frontierei de stat a României; activităţi desfăşurate în interiorul teritoriului
naţional389.

3.4.1. Filtrul I şi activităţile desfăşurate în ţările terţe, în special în ţările de


origine şi tranzit
Primul filtru constă într-un set de măsuri pe care România le va lua în ţări terţe, în
special în ţările de origine şi tranzit cu potenţial migrator ori în zone cu problematică
teroristă activă, care constituie o sursă importantă de riscuri generate de imigraţia ilegală.
Măsurile acestui filtru presupun ca ofiţerii de legătură şi experţii în domeniu să
informeze şi să instruiască oficialii consulari aflaţi la post şi personalul companiilor
transportatoare cu privire la detectarea documentelor false şi identificarea indicatorilor de
risc în cererile de viză. La furnizarea datelor prelucrate pentru elaborarea analizei de risc
vor contribui şi ataşaţii militari din partea Ministerului Apărării Naţionale.
Ministerul Administraţiei şi Internelor este autorizat390 să elaboreze şi să menţină
relaţiile internaţionale cu autorităţile similare ale statelor cu care România are relaţii
diplomatice şi cu organizaţii internaţionale specializate.
Principalele responsabilităţi ale ataşaţilor şi ofiţerilor sunt în concordanţă cu
prevederile art. 7, 47 şi 125 din Convenţia Schengen (consiliază, facilitează şi asistă
schimbul de informaţii în domeniul aplicării legii). Prin comparaţie cu ataşatul de afaceri
interne, ofiţerul de legătură are un mandat limitat ca durată, o arie geografică de
desfăşurare a activităţii mai limitată şi domenii concrete de cooperare cu autorităţile din
ţara gazdă391.

3.4.2. Cooperarea internaţională privind frontiera ca atribut al Filtrului II


Cooperarea cu statele vecine trebuie realizată prin stabilirea unui set de mecanisme
de colaborare în domeniul schimbului de informaţii, a unor canale de comunicare adecvate,
puncte de contact naţionale, regionale şi locale, proceduri pentru situaţii de urgenţă,
metode de soluţionare a incidentelor menite să evite disputele diplomatice, etc.
Principalele măsuri de realizare a obiectivelor acestui filtru vor avea în vedere
dezvoltarea cadrului juridic bilateral - încheierea şi implementarea prevederilor
documentelor referitoare la regimul frontierei, mecanismele specifice de cooperare la
frontieră (instituţia împuternicitului de frontieră), combaterea criminalităţii transfrontaliere
şi optimizarea schimbului de informaţii.

389 Alin. 92, din Secţiunea Modelul celor patru filtre din Anexa proiectului Hotărârii de Guvern pentru aprobarea
Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2010-2012.
390 Cf. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului

Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2008.


391 La data de 01.05.2009, România avea 37 ataşaţi de afaceri interne numiţi în următoarele ţări / instituţii: NATO (1),

Uniunea Europeană (1), Europol (2), Italia (3), Germania (2), Franţa (2), Marea Britanie (2), Spania (2), Turcia (2),
Austria (2), Belgia (2 din care unul acreditat şi în Luxemburg), Bulgaria (1), Cehia (1), Grecia (1), Irlanda (1), Norvegia
(1), Polonia (1), Rusia (1), Moldova (1), Macedonia (1), Suedia (1), Serbia (1), Ucraina (1), Ungaria (1), Croaţia (1
acreditat şi în Slovenia), Elveţia (1), Statele Unite ale Americii (1).

119
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

În cadrul cooperării cu statele vecine se vor putea organiza schimburi de date


statistice şi analize comune la frontieră, investigaţii comune în cazuri de interes, sesiuni de
pregătire în domenii de interes comun. Dezvoltarea cooperării cu ţările terţe vecine se va
face şi prin încheierea sau punerea în aplicare a acordurilor privind regimul juridic specific
micului trafic de frontieră.
O altă măsură specifică acestui filtru o reprezintă consolidarea poziţiei României în
spaţiul Mării Negre392. Acest model de cooperare este implementat prin semnarea unui
document de cooperare de către statele riverane Mării Negre şi prin înfiinţarea unei
structuri de implementare a politicilor stabilite în cadrul iniţiativei393.
În cadrul acestei structuri se realizează o coordonare a politicilor de securitate ale
poliţiilor de frontieră/gărzilor de coastă ale statelor riverane prin stabilirea unor obiective
comune de cooperare, a unui sistem unic de schimb de informaţii privind navele suspecte,
a unor grupuri de lucru pentru soluţionarea problemelor identificate, a unor sesiuni comune
de pregătire în probleme de interes comun.

3.4.3. Controlul şi supravegherea frontierei de stat în cadrul Filtrului III


Principalul scop al controalelor de frontieră rămânând acela de a ţine la distanţă
elementele nedorite şi de a preveni plecarea celor acceptate394. Filtrul al III-lea garantează
controlul la frontieră al persoanelor şi bunurilor care tranzitează frontiera externă.
Totodată, filtrul III asigură un nivel adecvat de supraveghere a frontierei între PTF sau pe
mare.
Documentele de călătorie vor integra date biometrice ale posesorilor, pentru a
permite identificarea sigură a persoanei şi creşterea măsurilor de siguranţă, cu
respectarea drepturilor fundamentale ale omului395. În acest sens Poliţia de Frontieră
Română cooperează cu celelalte instituţii implicate în securizarea frontierei pentru
realizarea obiectivelor comune.
În punctele de trecere a frontierei administratorii punctelor au amenajat căi de
acces, bariere, garduri, împrejmuiri, clădiri etc., în conformitate cu cerinţele Catalogului
Schengen, potrivit specificului fiecărui punct (terestru, portuar, aeroportuar) şi adaptat
volumului de pasageri (cantitativ şi calitativ). Separarea fluxurilor de pasageri se face prin
culoare separate pentru cetăţeni UE, EEA şi CH şi pentru cetăţeni ai statelor terţe.
În scopul monitorizării situaţiei operative, în punctele de trecere a frontierei se vor
înregistra informaţii referitoare la numărul şi motivele controalelor în linia a II-a, cetăţenia
pasagerilor, timpul mediu de aşteptare, documentele false descoperite, călăuzele reţinute,
informaţii obţinute de la celelalte autorităţi care desfăşoară activităţi în PTF, precum şi
orice alte informaţii relevante.
Controlul frontierelor contribuie la combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de
fiinţe umane şi previne orice ameninţare la adresa securităţii interne, a politicilor publice, a

392 Obiectiv relizat prin participarea la diferite iniţiative de cooperare şi dezvoltarea contribuţiei Poliţiei de Frontieră
Române în cadrul Iniţiativei de Cooperare la Marea Neagră între poliţiile de frontieră /gărzile de coastă.
393 Înfiinţarea Forumul de Cooperare al Mării Negre.
394 În conformitate cu formula concisă folosită de Camera Lorzilor în Raportul cu privire la Sistemul de Informaţii

Schengen de generaţia a II-a, publicat în 2007.


395 Tratatul de la Prüm privind consolidarea cooperării transfrontaliere, în mod deosebit pentru combaterea

terorismului, crimei transfrontaliere şi migraţiei ilegale, semnat la 27 mai 2005 de Germania, Austria, Belgia, Olanda,
Franţa, Luxemburg şi Spania, este un pas important în această direcţie. A fost conceput pentru a spori cooperarea între
poliţiştii de frontieră, în mod deosebit pentru lupta împotriva terorismului, crimelor transfrontaliere şi migraţiei ilegale,
folosind schimburi de date.

120
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

relaţiilor internaţionale şi a sănătăţii publice, în interesul tuturor Statelor Membre ale


spaţiului Schengen. La punctele de trecere a frontierei (PTF) vor fi efectuate verificări
pentru a se garanta că persoanele, inclusiv mijloacele lor de transport şi obiectele pe care le
posedă pot fi autorizate să intre pe teritoriul naţional sau pot fi autorizate să îl
părăsească396.
Organizarea controlului la frontiere trebuie făcută în funcţie de rata infracţionalităţii
transfrontaliere. Aceasta oferă o bază pentru necesităţile de ordin tactic ale controlului,
cum ar fi culegerea şi analiza informaţiilor, stabilirea profilurilor, rata verificărilor în linia
a II-a, utilizarea echipamentelor speciale etc. Vor fi stabilite la nivel naţional criterii pentru
calcularea ratei infracţionalităţii transfrontaliere. În punctele de trecere a frontierei, ordinea
publică va fi asigurată de către poliţia de frontieră397.
Supravegherea frontierei de stat constând în ansamblul de măsuri şi acţiuni,
sistematice şi permanente, realizate într-o concepţie unitară398, se va realiza atât între
punctele de trecere a frontierei cât şi în punctele de frontieră.
Supravegherea frontierei se efectuează prin observare şi patrulare399, cu unităţi fixe
şi mobile, folosind mijloace tehnice şi electronice. Echipamentele şi mijloacele folosite vor
fi adecvate tipului şi specificului frontierei. Fiecare punct aero-portuar de trecere al
frontierei va avea acces la o aplicaţie care oferă, înainte de aterizare, date şi informaţii cu
privire la pasageri şi membrii echipajului fiecărei aeronave400.
Activităţile de supraveghere în zonele de frontieră vor fi susţinute de echipamente
fixe şi mobile de comunicare şi supraveghere. Sistemele de comunicare vor permite
schimbul permanent de date între patrule, vehicule, nave, aeronave şi centre de comandă şi
control, iar sistemele de supraveghere vor fi alcătuite din sisteme integrate de senzori,
radare, camere video şi alte echipamente fixe sau mobile. Măsurile de supraveghere a
frontierei vor fi luate pe baza analizei de risc şi în funcţie de capacitatea de reacţie a
efectivelor cu atribuţii în supraveghere.
Pentru frontierele maritime, va fi realizat un dispozitiv de supraveghere a frontierei
pe ţărm cu patrule fixe şi mobile susţinut de sisteme de supraveghere fixe/mobile, mijloace
de mobilitate terestră/navală.
Principalul obiectiv strategic în domeniul managementului integrat îl constituie
realizarea supravegherii şi controlului frontierei externe pe baza unei analize de risc
relevante şi a evaluării datelor şi informaţiilor prelucrate din domeniul
infracţionalităţii401.

396 Exercitarea sarcinilor Poliţiei de frontieră se face în conformitate cu recomandările şi instrucţiunile stipulate în
Manualul Schengen (Manualul poliţistului de frontieră).
397 Condiţiile care guvernează controalele realizate cu ocazia trecerii frontierei de stat a României sunt stabilite prin OUG

nr. 105/2001, privind frontiera de stat a României, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările
ulterioare, HG nr. 445/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 105/2001, cu modificările
şi completările ulterioare, precum şi OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată (2).
398 Alin. 58, din Secţiunea Supravegherea frontierei din Anexa proiectului Hotărârii de Guvern pentru aprobarea

Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2010-2012.


399 Supravegherea frontierelor trebuie efectuată în conformitate cu prevederile Codului Frontierelor Schengen,

Catalogului Schengen - Controlul la frontierele externe, Returnarea şi readmisia şi Manualului Schengen, sens în
care, la frontiera verde, albastră şi aeriană va fi realizat şi implementat un sistem coerent de supraveghere.
400 Abr.eng. APIS - Advanced Passenger Information System.
401 Controlul şi supravegherea frontierei externe vor fi exercitate în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE)

No. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere
a frontierelor de către persoane (Codului Frontierelor Schengen) cu recomandările ulterioare.

121
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.4.4. Filtrul IV şi activităţile desfăşurate în interiorul teritoriului naţional


Filtrul IV presupune măsuri întreprinse în interiorul spaţiului de liberă circulaţie.
Aceste măsuri previn imigraţia ilegală şi infracţiunile transfrontaliere în interiorul
teritoriului naţional, prin intensificarea măsurilor de căutare, control şi supraveghere bazate
pe informaţii existente la nivel naţional. Imigranţii ilegali depistaţi pe teritoriul naţional vor
fi înregistraţi şi puşi sub controlul autorităţilor cu competenţe în domeniu, iar în cazul în
care nu există indicii de rezidenţă legală sau nu există motive umanitare sau bazate pe
legislaţie internaţională care să le permită şederea, aceştia vor fi returnaţi în ţările de
origine.
Autorităţile competente în domeniu vor lua măsurile necesare ca străinii din statele
necomunitare şi apatrizii să părăsească teritoriul României după expirarea dreptului de
şedere pe teritoriul naţional. Este esenţială acordarea unei atenţii deosebite cetăţenilor
străini sau apatrizi provenind din state cu potenţial migrator ori din zone cu problematică
teroristă activă402.
Structurile cu competenţe în domeniu planifică măsuri sistematice pentru controlul
zonelor critice cunoscute ca şi destinaţii pentru naţionalii ţărilor terţe cu şedere ilegală sau
pentru monitorizarea căilor de comunicaţii transfrontaliere.
Pentru a se asigura o protecţie eficientă în domeniul imigraţiei ilegale şi pentru
returnarea lucrătorilor în ţările de origine la expirarea perioadei de şedere, în cadrul
măsurilor acestui filtru se va modifica şi actualiza, în conformitate cu legislaţia comunitară,
cadrul instituţional şi normativ prin care se reglementează recrutarea şi plasarea forţei de
muncă străine în România. Drepturi sau libertate înseamnă, la propriu, absenţa opoziţiei -
prin opoziţie înţeleg cauze extreme de împiedicare a mişcării - şi poate fi aplicată atât la
creaturi lipsite de raţiune sau obiecte fără viaţă, cât şi la cele raţionale403.
Se va urmări impunerea de sancţiuni angajatorilor de imigranţi ilegali proveniţi din
state terţe, în conformitate cu tendinţele manifestate la nivel european şi deciziile sau
recomandările instituţiilor europene.
Pe de o parte, Europa atrasă de mirajul emancipării a început să devină interesată de
eliberarea de sub anumite influenţe şi de asumarea unui rol global, ceea ce presupunea în
mod obligatoriu corectarea imaginii sale proeminente de soft power prin dezvoltarea de
capacităţi proprii de auto-apărare şi prin proiectarea puterii sale militare în relaţiile cu
organismele naţionale404.
Pentru obţinerea complementarităţii şi a congruenţei între măsurile adoptate pe linia
asigurării securităţii frontierei şi cele în materie de prevenire şi combatere a terorismului,
se va utiliza şi cadrul de cooperare asigurat de Sistemul naţional de prevenire şi combatere
a terorismului405 şi, de asemenea, se va perfecţiona cadrul legal privind prevenirea şi
combaterea migraţiei ilegale, a terorismului şi a infracţionalităţii transfrontaliere.

402 Faure Atger, A., The Abolition of Internal Border Checks in an Enlarged Schengen Area: Freedom of movement or a
scattered web of security checks? Research Paper No. 8. CEPS Brussels, March 2008, variantă on-line disponibilă la
adresa http://shop.ceps.eu/BookDetail.php?item_id=1629.
403 Filosoful englez Thomas Hobbes (1588-1679), în Leviathan (carte publicată în 1651).
404 Christopher Hill, The Capabilities-Expectations Gap, or Conceptualizing Europe’s International Role, Journal of

Common Market Studies, 31/3 (1993): 318. Vezi şi Fraser Cameron, The Foreign and Security Policy of the European
Union: Past, Present and Future (Sheffield: Sheffield Academic Press, 1999), p. 11.
405 Legea nr. 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, publicată în Monitorul Oficial

nr. 1.161 din 8 decembrie 2004, data intrării în vigoare 11/12/2004.

122
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

3.5. Proiectul Strategiei Naţionale de Management Integrat al Frontierei de Stat


2010-2012
Acest proiect există sub forma unei Hotărâri pentru aprobarea Strategiei naţionale
de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2010-2012, iar scopul
său îl constituie stabilirea de politici, principii şi obiective necesare implementării unitare,
coerente şi eficiente a managementului integrat al frontierei de stat, pe baza conjugării
eforturilor autorităţilor şi instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu406.
După un deceniu de reforme structurale, legislative şi instituţionale, de reconstruire
economică şi socială în vederea pregătirii aderării, România trebuie să facă faţă unui
context semnificativ schimbat şi cu un nivel crescut de interdependenţe între Statele
Membre, care necesită un comportament strategic raţional şi eficace.
În primul rând, aderarea la Uniunea Europeană constituie oportunitatea şi mijlocul
de a spori calitatea vieţii cetăţenilor săi, alături de toţi cetăţenii europeni. Faptul că
România va fi un stat membru cu un PIB pe cap de locuitor mult sub media europeană
accentuează nevoia de folosire eficientă a resurselor proprii şi a fondurilor comunitare, de
stimulare a investiţiilor străine şi autohtone.

406Extras din proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al
frontierei de stat a României în perioada 2010-2012, Capitolul II - Scopul strategiei naţionale şi definirea
managementului integrat, Secţiunea 1 - Scopul şi obiectivul strategiei naţionale, Alin 1.

123
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Secţiunea 4: Congruenţa strategiilor naţionale de securizare a frontierelor în


realizarea SISF
4.1. Definirea Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de stat şi analiza
conexiunilor sale
Sistemul integrat pentru securitatea frontierei face parte din categoria sistemelor
complexe şi reprezintă ansamblul ordonat de procese şi elemente caracterizat prin
numeroase interconexiuni şi interacţiuni capabil să îndeplinească obiectivul fundamental -
securitatea frontierei de stat a României.407
SISF reprezintă principalul instrument pentru managementul integrat al frontierei
de stat a României408. Este un sistem complex, care integrează un ansamblu de subsisteme
tehnice şi operaţionale, structurate pe o platformă de comunicaţii electronice comună.
Acest sistem include un set de aplicaţii informatice care permit schimbul de informaţii în
timp real între structurile naţionale şi internaţionale cu atribuţii în domeniul supravegherii
şi controlul frontierelor.
SISF este un sistem complex, scalabil, independent şi deschis409, care desfăşoară
prin intermediul subsistemelor (elementelor) sale componente o serie de activităţi
specifice, care împreună concură la realizarea obiectivului său fundamental, şi anume la
securizarea frontierei. Fiind de tip deschis, sistemul integrat pentru securizarea frontierei
este capabil de a se interconecta cu alte sisteme naţionale sau internaţionale cum ar fi:
Sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională; Sistemul naţional de gestionare a
crizelor; Sistemul de prevenire şi combatere a terorismului; Sistemul Informatic Naţional
de Semnalări; Sistemul Complex de Observare la Marea Neagră (SCOMAR); Sistemul de
monitorizare a traficului în Deltă şi pe Dunăre; Centrul de cooperare şi informare al
ţărilor riverane la Marea Neagră şi a altor state sau sisteme similare ale altor ţări.
Platforma comună SISF este realizată astfel încât să permită interconectarea şi
interoperabilitatea echipamentelor şi a diferitelor baze de date naţionale şi internaţionale
care deţin informaţii utile în domeniu, în scopul de a facilita persoanelor autorizate accesul
la datele relevante în exercitarea atribuţiilor.
Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei este la rândul lui integrabil cu:
Sistemul Naţional de Apărare a ţării, Sistemul Naţional de Gestionare a Crizelor,
Sistemul de Prevenire şi Combatere a Terorismului şi cu alte asemenea sisteme, în acelaşi
timp, el fiind interfaţabil şi cu sistemele similare din ţările vecine, ţări ale Uniunii
Europene şi Sistemul Informatic Schengen (SIS).
Integrarea în sistem a elementelor componente (subsistemelor) determina gradul de
interacţiune al sistemului. Gradul de interacţiune este definit de felul în care este percepută
punerea consecventă în aplicare a principiilor managementului integrat şi ale
managementului participativ, de modalitatea de realizare a interfaţării subsistemelor, de
organizarea structurala şi acţională a instituţiilor participante, de interoperabilitatea
mijloacelor din dotarea respectivelor instituţii, ca şi de voinţa elementelor de a acţiona în
comun în orice situaţie începând cu schimbul oportun de informaţii şi terminând cu
acţiunile efective de combatere şi, la nevoie, de înlăturare a urmărilor provocate de
infracţionalitatea transfrontalieră.

407 Dumitru Popescu, Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat, Editura Univers Ştiinţific, Bucureşti 2006.
408 Extras din proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Strategia naţională de management integrat al frontierei
de stat a României în perioada 2010-2012.
409 Cf. Strategia naţională de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2007-2010 aprobată

prin Hotărârea de Guvern nr. 324/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 249 din 13 aprilie 2007.

124
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

4.2. Obiectivele fundamentale şi prezentarea complexităţii SISF


Obiectivele fundamentale, percepute prin prisma implementării Sistemului Integrat
de Securizare a Frontierei şi în perspectiva combaterii eficiente a criminalităţii
transfrontaliere sunt următoarele410: realizarea şi perfecţionarea cadrului legal şi
administrativ de planificare şi coordonare operaţională unitară şi coerentă, la nivel
naţional şi local a fenomenelor transfrontaliere; reglementarea prin lege a cadrului de
colaborare dintre instituţiile naţionale cu atribuţii în domeniul managementului integrat al
frontierei României; integrarea strânsă şi coordonarea unitară a sarcinilor îndeplinite la
frontieră şi a celor desfăşurate de alte autorităţi în interiorul teritoriului naţional;
armonizarea deplină a legislaţiei naţionale specifice acquis-ul Uniunii Europene privind
protecţia frontierelor, migraţia şi azilul; finalizarea procesului de dezvoltare a capacităţii
administrative a instituţiilor cu responsabilităţi la frontieră prin adecvarea pregătirii
specifice unitare a resurselor umane; realizarea infrastructurii corespunzătoare la
frontieră, finalizarea subsistemelor de comunicaţii, tehnologia informaţiei, supraveghere
şi control adaptate specificului frontierelor (terestră, aeriană, fluvială şi maritimă) şi
asigurarea interconectării şi interfaţării echipamentelor necesare în sistem integrat;
implementarea progresiva a procedurilor specifice privind protecţia frontierelor, migraţia
şi azilul, adecvat procesului de armonizare a actelor normative interne cu acquis-ul
comunitar; amplificarea cooperării internaţionale în domeniul managementului frontierei
cu Statele Membre ale Uniunii Europene, ţările vecine, precum şi cu alte ţări; realizarea şi
utilizarea efectivă a unui mecanism eficient de monitorizare şi evaluare a managementului
integrat al frontierei la toate nivelurile.
În spiritul cerinţelor Uniunii Europene, pentru realizarea obiectivelor enunţate este
imperios necesară o politică unitară şi coerentă în privinţa managementului integrat al
frontierei bazată pe411: un mecanism comun de coordonare şi cooperare operaţională;
analize de risc integrate comune; resurse umane unitar pregătite şi echipamente
interoperaţionale; armonizarea legislativă; eforturi comune ale tuturor instituţiilor.
Sistemul integrat pentru securitatea frontierei, aşa cum este perceput, reprezintă
una dintre cele mai dificile provocări la adresa factorilor superiori de decizie, atât din punct
de vedere conceptual, cât şi din punct de vedere al proiectării şi realizării acestui mecanism
deosebit de complex412.
Complexitatea sistemului este dată de413: multitudinea structurilor participante;
eterogenitatea şi dispunerea lor spaţiala şi temporală; dinamica vehiculării informaţiilor;
ritmul rapid în care se succed evenimentele la frontieră; modul de operare extrem de
variat practicat de organizaţiile criminale transfrontaliere şi apariţia şi manifestarea de
noi forme de criminalitate transnaţională; progresele tehnice şi tehnologice în realizarea
mijloacelor de prevenire şi combatere a infracţiunilor şi, în general, a actelor ilegale
specifice domeniului transfrontalier; gradul ridicat şi diversificat de interconexiuni dintre
elementele sistemului; multitudinea acţiunilor derulate temporal şi spaţial; specificitatea
legislativă, structurală, procedural - funcţională, relaţională, de suport logistic şi multe
alte considerente.

410 Cf. Strategia naţională de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2004-2006 aprobată
prin Hotărârea de Guvern nr. 471 din 01 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din
15.04.2004.
411 Dumitru, Popescu, Managementul structurilor Poliţiei de Frontieră, Editura M.A.I., 2005, p.10.
412 Strategia naţională de aderare la spaţiul Schengen 2008-2011, din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul

Oficial al României nr. 832 din 10 decembrie 2008.


413 Planul de acţiune Schengen varianta revizuită 2009.

125
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

4.3. Analiza interdependenţei principalelor componente şi subsisteme ce


compun SISF

SISF se dezvoltă pe trei componente fundamentale şi interdependente:

4.3.1. Componenta operativă şi conexiunile celor trei subsisteme ale sale –


subsistemul legislativ, subsistemul resurselor umane şi subsistemul procedurilor
operaţionale
Componenta operativă formată din: subsistemul legislativ, subsistemul resurselor
umane şi subsistemul procedurilor operaţionale. Aceasta cuprinde cadrul legislativ ce
reglementează funcţionarea SISF, personalul adecvat pregătit pentru operarea şi
întreţinerea SISF, precum şi ansamblul procedurilor aplicate în cadrul activităţilor specifice
asigurării securităţii frontierei.

4.3.2. Componenta tehnică şi prezentarea celor nouă subsisteme ale sale –


Supraveghere, Control, Informatică, Comunicaţii Voce şi Date, Radiocomunicaţii
Mobile, Comunicaţii Fixe, Mobilitate, Suport Logistic Integrat şi Infrastructură
Componenta tehnică este reprezentată de subsistemele suport ale SISF (platforma
tehnică de comunicaţie şi schimb de informaţie, echipamentele specifice fixe şi mobile şi
aplicaţiile informatice), detaliate în continuarea acestei subsecţiuni414.
Subsistemul de supraveghere reprezintă ansamblul de mijloace tehnice specifice
menite să sprijine acţiunile de observare a frontierei în spaţiile situate între PTF, în vederea
prevenirii trecerii ilegale. Acesta presupune utilizarea unor tehnologii bazate pe senzori,
radare, supraveghere video sau alte mijloace de detecţie optice sau opto-electronice cu
vedere pe timp de zi şi noapte, montate pe piloni sau mobile, interconectate cu centrele de
comandă şi control şi cu unităţile de intervenţie, în vederea coordonării acţiunilor.
Informaţiile obţinute sunt transmise prin subsistemele de comunicaţii şi sunt procesate prin
subsistemul IT415.
Subsistemul de control reprezintă ansamblul de mijloace tehnice menite a asigura
controlul călătorilor, al mijloacelor de transport şi al bunurilor PTF, în vederea prevenirii
pătrunderii în spaţiul naţional a imigranţilor ilegali sau a produselor neautorizate. Punctele
de trecere a frontierei vor fi dotate cu toate echipamentele necesare controlului în linia I şi
a II-a, în conformitate cu cerinţele Catalogului Schengen. Informaţiile culese vor fi
integrate în baze de date relevante prin intermediul subsistemului IT. Cu ajutorul unor
interfeţe special construite, personalul autorizat va interoga respectivele baze de date şi va
fi informat în timp real cu privire la alerte atât din puncte de lucru fixe, cât şi mobile.
Subsistemul informatic (IT) va funcţiona în regim on-line şi va fi disponibil tuturor
instituţiilor cu atribuţii în domeniul managementului integrat al frontierei, conform
competenţelor. El va cuprinde echipamentele hardware şi ansamblul aplicaţiilor
informatice necesare pentru stocarea şi procesarea datelor de interes şi va asigura
interconectarea cu sistemele informatice naţionale şi internaţionale, precum: SIV, SIS,
Eurodac, Interpol, Europol, AFIS, Sistemul de Informaţii despre Pasageri din Aeroporturi

414 Strategia naţională de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2007-2010 aprobată prin
Hotărârea de Guvern nr. 324/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 249 din 13 aprilie 2007.
415 Pentru supravegherea apelor maritime interioare, mării teritoriale, zonei contigue şi zonei economice exclusive ale

României va fi utilizat Sistemul Complex de Observare de la Marea Neagră, SCOMAR. Subsistemul de Supraveghere
va comunica cu acesta şi cu alte sisteme specifice cum ar fi VTS/AIS, RO-RIS sau altele.

126
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

şi alte baze de date relevante într-un timp de răspuns care se încadrează în valorile impuse
de cerinţele Schengen.
Subsistemul IT asigură implementarea, automatizarea şi operaţionalizarea cerinţelor
de control conform recomandărilor Schengen şi bunelor practici pentru ambele linii de
control din cadrul punctelor de control a trecerii frontierei precum şi aplicaţii specializate
de analiză a riscului şi comandă control ce vin în sprijinul desfăşurării, în condiţii optime, a
activităţii specifice lucrătorilor poliţiei de frontieră din toate punctele şi sectoarele de
trecere a frontierei de stat.
Subsistemul IT Back-up asigură infrastructura de comunicaţii necesară şi cuprinde
ansamblul mijloacelor tehnice, inclusiv aplicaţiile informatice, menite a îmbunătăţi
supravegherea şi controlul frontierelor, asigurând comunicaţiile de voce şi date între toate
locaţiile PFR, accesul la bazele de date naţionale relevante proprii sau ale altor instituţii,
incluzând facilitarea procedurii de acordare a vizelor de intrare, precum şi alte
funcţionalităţi specifice. Acesta presupune ansamblul funcţional de reţele terestre sau radio
şi echipamente fixe şi mobile de comunicaţii digitale care permite personalului autorizat cu
atribuţii la frontieră accesul în timp real la bazele de date specifice.
Subsistemul de Comunicaţii Voce şi Date este format din infrastructura de
transmisie de date la nivel naţional (WAN), metropolitan (MAN) şi local (LAN) şi
reprezintă suportul fizic de comunicaţie de date şi voce între utilizatorii SISF.
Subsistemul de Comunicaţii Fixe este format din infrastructura terestră de transport
de date digitale, de bandă largă, necesară pentru asigurarea suportului fizic al schimbului
de informaţii între locaţiile fixe ale reţelei, specifice aplicaţiilor informatice. Reţeaua
naţională fixă va interconecta toate nodurile de comunicaţie relevante pentru funcţionarea
SISF PTF-uri, SPF-uri, sedii ale structurilor cu responsabilităţi în domeniu, etc..
Subsistemul Radiocomunicaţii Mobile (PMR) reprezintă componenta de
radiocomunicaţii digitale mobile a SISF, parte integrantă a Platformei Naţionale Comune
TETRA416. Subsistemul asigură comunicaţii mobile de voce şi date pentru toate
structurile/instituţiile cu atribuţii la frontieră, inclusiv suportul de comunicaţii de date
pentru aplicaţiile informatice mobile din cadrul Subsistemului IT.
Subsistemul de mobilitate cuprinde platforma tehnică terestră – navală - aeriană ce
va fi utilizată pentru sistemul de securitate a frontierei şi include toate mijloacele de
transport şi supraveghere destinate pentru operaţiuni de supraveghere şi intervenţie la
frontiera de stat. Astfel, se asigură supravegherea şi patrularea, transportul forţelor şi al
echipamentelor pentru intervenţie, transportul operaţional între diferitele structuri
operaţionale şi transporturile logistice pentru aprovizionare şi mentenanţă. Subsistemul are
drept componente mobilitatea terestră, navală şi aeriană.
Subsistemul de Suport Logistic Integrat reprezintă ansamblul operaţiunilor de
mentenanţă şi suport tehnic a SISF. Acesta include instruirea şi documentarea personalului
de exploatare şi întreţinere. Subsistemul cuprinde toate activităţile destinate întreţinerii
SISF pe întreaga perioadă a ciclului de viaţă al acestuia şi include un serviciu de suport
tehnic centralizat, precum şi procedurile aferente pentru a asigura disponibilitatea
sistemului 24/7, la un nivel maxim de disponibilitate şi în parametrii prevăzuţi în
documentaţia tehnică a SISF.

416Această platformă se află în construcţie, ca urmare a deciziei strategice a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii derulează
proiecte cu finanţare naţională şi europeană, în vederea realizării acestei platforme.

127
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

4.3.3. Componenta formativă şi crearea sistemului electronic de pregătire, testare


şi evaluare
Componenta formativă a SISF este reprezentată de sistemul electronic de pregătire,
testare şi evaluare - Sistemul de e-learning. Prin acesta se asigură instruirea unitară şi
conformă cu cerinţele europene în domeniul managementului frontierelor a unui număr
mare de cursanţi ai Poliţiei de Frontieră.

4.4. Supravegherea apelor maritime interioare, mării teritoriale şi zonei


contigue ale României

4.4.1. Sistemul Complex de Observare la Marea Neagră - SCOMAR


În vederea asigurării unui nivel ridicat al supravegherii şi al controlului la
frontierele externe operaţiunile de primire a echipamentului specializat şi de modernizare a
sediilor Poliţiei de Frontieră au dominat perioada post-aderării României la Uniunea
Europeană. Echipamentul achiziţionat a fost distribuit în cadrul structurilor operative ale
Poliţiei de Frontieră. În data de 30 aprilie 2009, a fost inaugurat Sistemul Complex pentru
Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR) ce are ca
principale obiective observarea, supravegherea şi controlul frontierei româneşti la Marea
Neagră417.
Organizarea SCOMAR permite: îmbunătăţirea procesului de supraveghere a
frontierei de stat in zona maritimă; îmbunătăţirea securităţii navigaţiei în zona
operaţională a sistemului; diminuarea activităţilor ilegale în marea teritorială şi în zona
contiguă; asigurarea continuă a supravegherii în zona acoperită; crearea unei baze de
date privitoare la activitatea maritimă în zona mării; diminuarea numărului de nave de
patrulare, misiuni de supraveghere şi implicit o importantă economie de combustibil şi
resurse.
Sistemul este alcătuit din următoarele subsisteme: Subsistemul Staţie de senzori
care include Staţii de Senzori (SS) echipate cu senzori optoelectronici şi radar, detectează,
identifica şi urmăreşte navele suspecte, folosind funcţiile radarului şi ale senzorilor, prin
transmiterea imaginilor video sau semnalelor obţinute către Centrul de Comanda şi
Control, unde ameninţarea este analizată şi apreciată; Subsistemul Comunicaţii, care
permite schimbul de date, în timp real, între Subsistemul Staţie de senzori şi Centrul de
Comandă şi Control; Subsistemul Centrul de Comandă şi Control centralizează şi
analizează toate informaţiile provenite de la Subsistemul Staţie de senzori şi de la alte
sisteme interconectate418; Unităţi operative de intervenţie (navale, terestre, aeriene)
SCOMAR este pregătit pentru supraveghere şi monitorizare, permanent (24 de ore
pe zi, 7 zile pe săptămână), furnizând o imagine tactică a suprafeţei apei din zona maritimă
teritorială, zona contiguă şi zona economică exclusivă (până la 100 mile marine în larg), a
activităţii aeriene şi a situaţiei terestre. Pentru a atinge acest scop, sistemul propus a fost
proiectat pentru a garanta detectarea din timp a navelor şi bărcilor astfel încât să fie
localizate înainte de a se apropia de malul coastei şi astfel, asigurând Poliţiei de Frontieră
Române timpul de reacţie esenţial pentru a putea întreprinde acţiunile necesare419.

417 Planul indicativ Facilitatea Schengen 2007-2009 din 2 iulie 2008, pentru asigurarea finanţării acordate României
de către Uniunea Europeană, publicat în Monitorul Oficial I nr. 594 din 7.08.2008, data intrarii in vigoare 07/08/2008
418 Deciziile sunt luate centralizat de Centrul de Comanda şi Control (CCC), în care toate informaţiile culese de către

senzorii sistemului sunt disponibile şi prezentate într-un mod organizat şi structurat.


419 În plus, legăturile de comunicaţii sunt disponibile pentru CCC-urile superioare şi pentru alte agenţii şi organizaţii

externe.

128
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

4.4.2. Sistemul Complex de Observare la Dunăre - SCOD


Ca parte a căii navigabile fluviale dunărene, sectorul românesc al Dunării, în
lungime de aproximativ 1075 Km, reprezintă o componentă semnificativă a Coridorului
VII de Transport European.
La graniţa fluvială se va folosi un sistem integrat de supraveghere al itinerarului
vaselor la Dunăre şi în cadrul Deltei Dunării, numit SCOD420, sistem care cuprinde
următoarele: senzori pe fluviu; infrastructură de comunicaţii; centru de comandă şi
control; unităţi de intervenţie navală, terestră şi aeriană.
Şalupele fluviale de patrulare vor acţiona pe fluviul Dunărea în toată perioada
anului în cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Dunăre şi în Delta Dunării
(SCOD), având misiunea principală de control a apelor fluviului Dunărea ce are regim de
cale navigabilă internaţională, în special de supraveghere şi control a navelor sub pavilion
al unui stat terţ sau care vin dintr-un port al unui stat terţ.
SCOD va fi integrat cu Sistemul de management al traficului naval pe Dunăre RO-
RIS (Romanian River Information System), atât prin transmitere de date reale cu privire la
itinerarul vaselor comerciale, cât şi prin utilizarea în comun a resurselor tehnice
disponibile.

4.4.3. Sistemul de management al traficului de nave pe Dunăre - RO-RIS


Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene421 Autoritatea Navală Română (ANR) a
implementat un sistem eficient de management al traficului, de-a lungul părţii româneşti a
Dunării. Sistemul îndeplineşte cerinţele Platformei Europene RIS, definite în cadrul
proiectelor de cercetare/demonstrative INDRIS şi COMPRIS şi a noii Directive a
Parlamentului şi Consiliului European privind armonizarea sistemelor informaţionale pe
fluviu (River Information Service), pe căile de navigaţie ale statelor membre UE.
Sistemul VTMIS este un instrument important de management al traficului şi are
rolul de a asista operatorii Port Control din cadrul căpităniilor de port pentru a urmări şi
dirija traficul navelor fluviale pe sectorul românesc al Dunării422. Acesta furnizează în timp
util informaţii privind navele şi rutele de navigaţie. Sunt monitorizate astfel, navele pentru
care sunt necesare declaraţii administrative privind voiajul efectuat.
Acesta este cel mai complex proiect demarat în România în cadrul conceptului de
sisteme inteligente de transport naval, având în vedere ca acoperă toate porturile dunărene
româneşti (23 de locaţii) şi furnizează servicii tuturor operatorilor importanţi din traficul
naval fluvial. Sistemul este organizat ierarhic pe trei niveluri, conform cu structura
organizatorică a Autorităţii Navale Române: nivelul central, în sediul ANR, cu terminale la
Ministerul Transporturilor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor; nivelul regional, în
Drobeta Turnu Severin, Giurgiu, Galaţi şi Tulcea; nivele locale, în 22 de porturi, de la
Sulina la Moldova Veche.
Centrul naţional RIS asigură legătura cu staţiile regionale şi cu alţi factori implicaţi.
Acesta gestionează fluxurile de informaţii dintre factorii implicaţi precum şi conservarea /
comunicarea istoricului datelor stocate. Centrele locale VTS / RIS gestionează operaţiunile
de navigaţie curentă pentru segmente ale sectoarelor regionale şi au la dispoziţie sisteme de

420 Abr. SCOD – Sistemul Complex de Observare pe Dunăre


421 Prin intermediul programului PHARE 2002/00 - 586.04.09.
422 Strategia naţională de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2007-2010 aprobată prin

Hotărârea de Guvern nr. 324/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 249 din 13 aprilie 2007.

129
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

comunicaţie VHF. Acestea informează sistemul în ceea ce priveşte identificarea şi poziţia


navelor.
În fiecare din aceste locaţii sunt prevăzute, conform specificaţiilor tehnice, centre
de management al traficului naval şi informare privind transportul pe fluviu. Sistemul are
în componenţă următoarele tehnologii moderne: sisteme de detectare şi urmărire a ţintelor
cu radar în banda X, AIS şi CCTV; reţea cu acces multipunct pentru schimbul de date,
realizată pe suportul oferit de Vodafone; staţii dGPS (radiobalize IALA) pentru
transmiterea corecţiilor necesare utilizării hărţii electronice în navigaţia pe Dunăre;
aplicaţii software în tehnologie web (avize pentru navigatori, raportare nave s.a.).
Obiectivele principale ale proiectului privesc: reducerea numărului incidentelor
navale, reducerea poluării şi a riscurilor pentru mediu; eficientizarea transportului pe
apele interioare navigabile; maximizarea capacităţii de transport a navelor şi a capacităţii
şenalelor navigabile; reducerea timpilor de călătorie, a costurilor de transport, a
consumului de combustibili şi a volumului de lucru al utilizatorilor; utilizarea eficientă a
porturilor şi terminalelor; asigurarea unei legături eficiente între diferitele moduri de
transport; creşterea siguranţei pasagerilor, echipajelor, navelor şi încărcăturii acestora;
maximizarea securităţii infrastructurii de transport pe Dunăre.
Sistemul RIS furnizează informaţii tactice şi strategice asupra traficului fluvial,
precum şi în ceea ce priveşte managementul acestuia. De asemenea, furnizează informaţii
privind planificarea voiajelor, managementul transporturilor, managementul inter-modal al
porturilor şi terminalelor, statistici, informaţii privind reglementările legale şi taxele
portuare423.
În anul 2005 a fost implementată prima fază a acestui proiect, reprezentând nucleul
sistemului VTMIS extins şi acoperind principalele zone periculoase pentru navigaţie. După
încheierea acestei faze, sistemul este complet operaţional, dar a acoperit doar anumite zone
de pe Dunăre. Faza a doua va asigura acoperirea întregii părţi româneşti a Dunării.
Pentru implementarea acestui proiect ambiţios, Autoritatea Navala Română a alocat
importante resurse materiale şi umane. Ministerul Transporturilor a acordat, de asemenea,
un sprijin important, prin coordonarea tuturor activităţilor preliminare.

4.5. Responsabilităţile în crearea viitorului Sistem Integrat de Securizare a


Frontierelor
În proiectarea şi construcţia sistemului integrat pentru securitatea frontierei,
apreciem că se impune o anume eşalonare. Toate subsistemele sunt supuse principiilor şi
regulilor generale şi specifice sistemului integrat.
Elementele cheie ale sistemului integrat sunt: canalele şi fluxurile informaţionale;
relaţiile ce se stabilesc între structurile responsabile; schimburile reciproce de informaţii;
analizele de risc (analizele integrate de risc); prevenirea comiterii infracţiunilor
transfrontaliere; acţiunile concrete de combatere a infracţionalităţii transfrontaliere de
către fiecare dintre instituţii sau în cooperare; înlăturarea urmărilor provocate de
infracţionalitatea transfrontalieră.
Relaţiile endogene sunt cele care se manifesta în interiorul sistemului între
subsisteme şi înăuntrul acestora, iar relaţiile exogene sunt relaţiile care se stabilesc în afara
sistemului cu alte sisteme, cu extrasistemul.

423 Planul de acţiune Schengen varianta revizuită 2009.

130
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

Cooperarea internă vizează, în principal, următoarele aspecte: documentele de


cooperare, încheiate şi aflate asupra instituţiilor implicate constituie pentru acestea
instrumente juridice de fundamentare a managementului participativ. Periodic, acestea
sunt supuse actualizării. În funcţie de recomandările şi bunele practici ale U.E., ca şi de
concluziile desprinse din evoluţia fenomenului infracţional transfrontalier, instituţiile
implicate prezintă propuneri comune de elaborare a unor acte normative şi de modificare
sau completare a celor existente. Se urmăreşte, totodată, extinderea cadrului operaţional al
protocoalelor existente, precum şi actualizarea celor care sunt depăşite de dinamismul
fenomenului infracţional.
Cooperarea internaţională vizează, în special, cooperarea dintre structurile
poliţieneşti de frontieră, vamale şi alte agenţii naţionale cu atribuţii la frontieră, cu
organisme similare din statele vecine, din alte state ori cu organisme de specialitate
internaţionale. Se realizează având la baza prevederile tratatelor, convenţiilor, acordurilor,
protocoalelor şi înţelegerilor încheiate de România cu respectivele ţări, ratificate sau
aprobate, potrivit legii424.
Sistemul Integrat de Securitate a Frontierei (SISF) va fi realizat in conformitate cu
un program cuprinzând mai multe etape, conform Planului Multianual de Investiţii, prin
achiziţii în baza contractului MAI - EADS425, achiziţii în baza unor Proiecte PHARE /
Schengen Facility şi achiziţii din fonduri bugetare complementare.
Subsistemul IT Back-up este primul subsistem al SISF implementat, care a asigurat
în timp relativ scurt creşterea nivelului de control în punctele de trecere a viitoarei frontiere
externe a Uniunii Europene, prin conectarea acestora la bazele centrale de date. Acest
subsistem asigură deja: infrastructura minimă necesară pentru schimbul de informaţii
(date şi voce) între structurile Poliţiei de Frontieră până la implementarea subsistemelor
IT&C; suportul necesar pentru utilizarea aplicaţiei Visa On-Line în vederea acordării
vizei de intrare în ţară în Punctele de Trecere a Frontierei după aderarea la UE.
Implementarea acestui subsistem reprezintă modalitatea de îndeplinire a unei părţi
din angajamentele României faţă de Uniunea Europeană.

424Luca Iamandi, Cooperarea poliţienească internaţională, Editura Sitech, Craiova, 2009.


425 European Aeronautic Defence and Space Company, EADS N.V. este o companie europeană în domeniul
aerospaţial, formată la data de 10 iulie 2000 prin fuziunea Aérospatiale-Matra din Franţa, Construcciones Aeronáuticas
SA (CASA) din Spania, şi DaimlerChrysler Aerospace AG (DASA) din Germania. EADS este implicată de mai mulţi ani
în proiectul de securizare a frontierelor României - Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat.

131
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

BIBLIOGRAFIE

I. Cursuri, monografii şi tratate autori naţionali şi internaţionali

 A. Chandler, Strategy and Structure: Chapters in the History of the American Industrial
Enterprise, Editura Cambridge, MA: MIT Press, 1962.
 Adam D. Rotfeld, Europe: The Institutionalized Security Process, în SIPRI Yearbook 1999,
Stockholm International Peace Research Institute, 1999.
 Adela Gooch, Europe’s Foreign, Security and Defence Policy After Iraq, Report on Wilton
Park Conference 716, 14-18 July 2003, August 2003.
 Aguilar, David, Statement before the United States Senate Committee on the Judiciary, April
28, 2005.
 Al. Zub, Discurs istoric şi tranziţie, Iaşi, 1998.
 Alex Danchev, How Strong are Shared Values in the Transatlantic Relations? British Journal
of Politics and International Relations 7, 2005.
 Alexandrescu Grigore - Ameninţări la adresa securităţii, Centrul de Studii Strategice de
Apărare şi Securitate, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004.
 Alvin Toffler şi Heidi, A crea o nouă civilizaţie, traducere, Editura Antet, Bucureşti, 1995.
 Alvin Toffler, Powershift (Puterea în mişcare), Editura Bantam Books, New York, 1990.
 Alvin Toffler, Război şi Antirăzboi, Editura Antet, Bucureşti, 1995.
 Anderson, L., Kratwohl. D., O taxonomie pentru învăţare, predare şi evaluare. O revizuire a
taxonomiei lui Bloom pentru obiective educaţionale, New York: Addison Wesley Longman,
Inc. 2001.
 Anne Deighton, European Security and Defence Policy, Journal of Common Market Studies,
40/4, 2002.
 Ansoff, Corporate strategy: An analytic approach to business policy for growth and
expansion, Editura McGraw-Hill (New York), 1965.
 Antonio Missiroli, The Impact of the Lisbon Treaty on ESDP, European Parliament:
Directorate General External Policies of the Union, Brussels, 2008.
 Antoniu, Reforma legislaţiei penale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003.
 Arto Niemenkari, Eu/Schengen Requirements For National Border Security Systems, Geneva,
Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces – DCAF, Working Paer Series
March 2002.
 B.H. Liddell Hart, Strategia. Acţiunile indirecte, Editura Militară, Bucureşti, 1973.
 Barry Buzan, O.Waever, J. De Wilde, Securitatea: o nouă structură de analizat, Boulder,
Londra, Lynne Rienner Publishers, 1998.
 Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate internaţională
în epoca de după Războiul Rece, Editura Cartier, Chişinău, 2000.
 Barry Buzan, Regândirea securităţii după Războiul Rece, Cooperare şi conflict, vol. 32, nr 1.
 Barth, Richard, Testimony of Richard Barth, Assistant Secretary for Policy Development and
Robert Mocny, Acting Director, US-VISIT Program, Department of Homeland Security, before
the Senate Committee of the Judiciary, US-VISIT: Challenges and Strategies for Securing the
U.S. Border, January 31, 2007.
 Bedford Tim, Cooke Roger, Probabilistic Risk Analysis: Foundations and Methods, Editura
Cambridge University Press, 2001.
 Bidu Ioan, Troncotă Cristian, Coordonate de securitate, Editura ANI, Bucureşti, 2005.
 Bigo, and E. Guild, Controlling Frontiers: Free Movement into and within Europe, London:
Ashgate.

132
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

 Bigo, Coasta Mobius a securităţii interne şi externe, A. Mathias, D. Jacobson, Y. Lapid


(eds.), Identităţi, frontiere şi ordine: regândirea teoriei relaţiilor intenţionale; Minneapolis:
Universitatea din Minnesota Press, 2001.
 Bloom, B.S., Taxonomia obiectivelor operaţionale. Clasificarea Obiectivelor Educaţionale.
Manualul I: Domeniul cognitiv, New York, Toronto: (Editura) Longmans, Green (1956).
 Boulding Kenneth, Stable Peace, Austin, University of Texas Press, 1978.
 Bruce George, Modern Border Security, www.iabp-moldova.org.
 Bruno Angelet, Ioannis Vrailas, European Defence in the Wake of the Lisbon Treaty,
Academia Press, Brussels, 2008.
 Callaghan Jean, Kernic Franz – Securitate internaţională şi forţele armate, Editura Tritonic,
Bucureşti, 2004.
 Carrera, S., The EU Border Management Strategy. FRONTEX and the Challenges of
Irregular Immigration in the Canary Islands. Working document No. 261. CEPS, Brussels,
March 2009.
 Castelot Andre, Napoleon, Editura Politică, Vol. 2., Bucureşti 1970.
 Charlotte Bretherton and John Vogler, The European Union as a Global Actor, Routledge,
London and New York, 1999.
 Chin, Ko-lin, The Social Organization of Chinese Human Smuggling, and Peter Kwong,
Impact of Chinese Human Smuggling on the American Labor Market, In David Kyle and Rey
Koslowski, eds., Global Human Smuggling: Comparative Perspectives (Baltimore, MD: Johns
Hopkins University Press, 2001).
 Christine Wicht, More Security at Any Price - The Stockholm Programme of the European
Union, 2008.
 Christopher Hill, Schimbarea politicilor de politică externă, Basingstroke, New York,
Palgrave Macmillan, 2003.
 Christopher Hill, The Capabilities-Expectations Gap, or Conceptualizing Europe’s
International Role, Journal of Common Market Studies, 31/3, 1993.
 Coman Florian, Bughea Raluca, Drept comunitar european, Ediţia a V-a revăzută şi
agăugită, Editura ProUniversitaria, Bucureşti, 2006.
 Coman Florian, C. Popescu, S. A.Vasile, Sisteme tehnice de supraveghere şi control la
frontieră, Bucureşti, Editura MAI 2006.
 Corneliu-Liviu Popescu, Aspecte constituţionale privind regionalizarea în România, Analele
Universităţii din Bucureşti, ianuarie-martie 2002.
 Cornescu Victor, Martinescu Paul, Curteanu Doru, Toma Sorin, Managementul riscului,
Editura Universităţii, Bucureşti, 2004.
 D. Bigo and E. Guild, La Mise à L’Écart des Étrangers: La Logique du Visa Schengen,
Cultures & Conflits, L’Harmattan, Paris, 2005.
 D. Bigo, Când două devin una: Securizarea internă şi externă a Europei, M. Kelstrup, M.C.
Williams (eds.), Teoria relaţiilor internaţionale şi politicile de integrare europene. Putere,
securitate şi comunitate, Londra-New York: Routledge, 2000.
 David Hastings Dunn, Assessing the Debate, Assessing the Damage: Transatlantic Relations
after Bush, British Journal of Politics and International Relations 11, 2009.
 Deac Aron Liviu, Irimia Ion, Securitate şi apărare naţională - culegere de lecţii, Editura
Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1999.
 Denis de Rougemont, L’Avenir este notre affaire, Seuil, Paris, 1978.
 Dolghin Nicolae, Sarcinschi Alexandra, Dinu Mihai-Ştefan, Riscuri şi ameninţări la adresa
securităţii României. Actualitate şi perspectivă, Editura Universităţii Naţionale de Apărare
Bucureşti, 2004.
 Dumitru Daniel, Scrieciu Liviu, Buşe Dorel, Mediul internaţional de securitate şi influenţa
acestuia asupra artei militare, Editura Citea, 2007.
 Dumitru Popescu, Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat, Editura Univers
Ştiinţific, Bucureşti 2006.
 Dumitru, Popescu, Managementul structurilor Poliţiei de Frontieră, Editura M.A.I., 2005.

133
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

 Emil Străinu, Războiul Geofizic, Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I,


Bucureşti, 2004.
 Faure Atger, A., The Abolition of Internal Border Checks in an Enlarged Schengen Area:
Freedom of movement or a scattered web of security checks?, Research Paper No. 8. CEPS
Brussels, March 2008.
 Fisichella Domenico, Ştiinţa Politică, probleme, concepte, teorii, Editura Polirom, Bucureşti,
2007.
 Galtung Johan, Violence, Peace, and Peace Research, în Peace: Research, Education, Action.
Essays în Peace Research. Volume 1, Copenhagen: Christian Ejlers Forlag, 1975.
 Geddes, Europe’s Border Relationships and International Migration Relations, Journal of
Common Market Studies 43(4), 2005.
 Georgi, F., Bordering on a Nightmare? A Commentary on the 2008 Vision for an EU Border
Management System, MCP Prague, 2008.
 Gheorghe Văduva, Războiul bazat pe Reţea în fizionomia noilor conflicte militare, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2005.
 Giovanni Buttarelli (Assistant European Data Protection Supervisor), Data protection
legislation in Europe, Preventing cyber-harassment by protecting personal data and privacy,
Cyber‐Harassment Closing Conference Teacher Union strategies on Cyber‐Harassment,
Bratislava, 7 June 2010.
 Guérot, After Lisbon: Is Europe becoming a global power?, www.ip-global.org.
 Guild, E., S. Carrera and F. Geyer, The Commission’s New Border Package Does it take us
one step closer to a ‘cyber-fortress Europe’? Policy brief No 154, March 2008.
 Gurría, OECD president, Business ethics and OECD principles: What can be done to avoid
another crisis , www.oecd.org.
 Hans Binnendijk, Richard Kugler, Seeing the Elephant: The US Role în Global Security,
enter for Technology and National Security Policy, ND Press, Potomac Books, Inc:
Washington, DC, 1st. Editura, 2008.
 Hazel Smith, European Union Foreign Policy, London, Pluto Press, 2002.
 Hobbing, P., A comparison of the now agreed VIS package and the US-VISIT system, Briefing
Paper for the European Parliament, 4 July 2007.
 Hobbing, P., Integrated Border Management at the EU Level, CEPS, Brussels 2005.
 Hobbing, P., Koslowski, R., The tools called to support the 'delivery' of freedom, security and
justice: a comparison of border security systems in the EU and in the US - ad hoc briefing
paper, Brussels, European Parliament, February 2009, pe 410.681
 Hobbing, P., Tracing Terrorists: The EU-Canada Agreement in PNR Matters, CEPS Special
Report/September 2008..
 Hobbing, P., Uniforms without Uniformity: A Critical Look at European Standards in
Policing, in: E. Guild and F. Geyer (eds), Security versus Justice. Police and Judicial
Cooperation in the European Union. Aldershot: Ashgate., 2008.
 Houteer Christine, La Construction Europėenne (Ėtapes, objectifs, rėalisations), Editions
Nathan, Paris, 2000.
 Ian Bellany, Către o teorie a securităţii naţionale, 1981.
 J. Sherr, Puterea Sovietică: continuarea provocării, Basingstoke, Londra, Macmillan, 1987,
p.12; a se vedea de asemenea : J. Sherr, Noua Concepţie: colaps sau renaştere?, Geopolitică,
nr. 36, 1991.
 Jaap de Hoop Scheffer, NATO and the EU: Time for a New Chapter, Keynote speech by
NATO Secretary General, Berlin, 29 ianuarie 2007.
 Jacksta, Robert, Smart Borders: The Implementation of US-VISIT and other Biometric
Control Systems, Alexandria, VA, October 26-27, 2004.
 Javier Solana, A secure Europe in a better world, Thessaloniki European Council, June 20,
2003.
 K. Andrews, The Concept of Corporate Strategy (câştigătoare a premiului de carte al Fundaţiei
McKinsey), Editura Universităţii Oxford, 1971.

134
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

 K. von Clausewitz, Despre război, Editura Militară, Bucureşti, 1982.


 K.P.Marcyuk, Bezpieczeństwo wewnętrzne w poszerzonej agendzie studiów nad
bezpieczeństwem (szkoła kopenhaska i human security) [in:] S. Sulowski, M. Brzeziński,
Bezpieczeństwo wewnętrzne państwa. Wybrane zagadnienia, Warszawa: Elipsa, 2009.
 Katzenstein Peter J., The Culture of National Security: Normsand Identity în World Politics,
Columbia University Press, New York, 1996.
 Kolumbán Gábor, Regionalism şi integrare europeană, Editura Altera, nr.25, 2004, p. 140.
 Krathwohl, D. R., Bloom, B. S., & Masia, B. B., Taxonomia obiectivelor educaţionale,
clasificarea scopurilor educaţionale. Manualul II: Domeniul Afectiv, New York: David
McKay Co., Inc. 1973.
 L. Axworthy, Depturile Omului: Intervenţia Umanitară, Discursuri vitale ale zilei, vol. 66, nr.
19, 15 iulie 2000.
 L. Barringtonet al, Politici Comparative: structură şi alegere, Boston, Cengage Learning,
2009.
 L. Mureşan, A. Pop, F. Bonciu, Politica europeană de securitate şi apărare - element de
influenţare a acţiunilor României în domeniul politicii de securitate şi apărare, Studiu,
Institutul European Român, 2004.
 Lao Zi (filozof chinez, fondatorul taoismului) Tao Te Ching - Cartea Căii şi a Virtuţii.
 Laudon, K.C., Laudon, J.P., Management Information System. A Contemporary Perspective,
Second Edition, Macmillan Publishing Company, New York, 1991.
 Laurence Martin, Poate exista securitate naţională într-o epocă nesigură?, 1983..
 Leadmark, The Navy’s Strategy for 2020, Directorate of Maritime Strategy, NDHQ/Chief of
the Maritime Staff, Ottawa, 18 iunie 2001.
 Lordul Curzon de Kedleston, Frontiers: Romanes Lecture, 1907, www.ibru.dur.ac.uk.
 Loughlin John, Europe of the Regions and the Federalization of Europe, Publius, 1996.
 Loughlin John, Nation, state, region in Western Europe, în Culture: building stone for Europe
2002, Bruxelles, European Interuniversity Press, 2002.
 Luca Iamandi, Cooperarea poliţienească internaţională, Editura Sitech, Craiova, 2009.
 Lutterbeck, Între Poliţie şi Armată. Noua Agendă de Securitate şi înfiinţarea jandarmeriei,
Cooperare şi conflict, vol.39, 2008.
 M. Anderson et al, Asigurând Uniunea Europeană, New York, Oxford University Press,
1995.
 M. Edelman, Constructing the Political Spectacle, The University of Chicago Press: Chicago
and London. M. Edelman (1964), The Symbolic Uses of Politics, University of Illinois Press,
Urbana and Chicago, 1998 Illini Books.
 M. Ekengren, Interfaţa politicilor securităţii externe şi a cele interne în UE şi în ţările
nordice, A.J.K. Bailes, G. Herolf, B. Sundelius (eds.), Ţările nordice şi sistemul european de
securitate şi politica de apărare, New York Oxford University Press, 2006.
 M. Profiroiu, I. Popescu, Politici europene, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
 M. Weber, The Theory of Social and Economic Organization, Free Press: New York, 1964.
 M. Weber, Wirtschaft und Geselschaft. Grunddriss der Verstehen den Soziologie, Verlog
Mohr, Tulingen, 1972.
 M. Zahariade, I. I. C Opriş (ed.), The Roman Frontier at the Lower Danube 4th-6th centuries,
Bucureşti, 1998.
 Manning, Congresul, afacerile executive şi intermestice: trei propuneri, Afaceri Străine, nr.
55, 1977.
 Marshall Peter, Research Methods, Editura Peter Marshall, 2001.
 Mauricius, Arta militară, Editura Academiei R.S. România, 1970.
 Meyers D., R. Koslowski and S. Ginsburg, Room for progress. Reinventing Euro-atlantic
Borders for a New Strategic Environment, MPI October 2007.
 Miron Dumitru, Economia Uniunii Europene, Editura Luceafărul Bucureşti, 2002.
 Mueller (G.O.W), Globalizare a vieţii pe Pământ, a crimei şi a prevenirii crimei: Un eseu
despre cum să procedăm cu criminalii majori care ameninţă existenţa continuă a omenirii în

135
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

ESSER (A.) şi LAGODNY (P.), Principii şi proceduri pentru o nouă lege criminală
transnaţională, Friesburg in Breisgau, Documentaţie a unei lucrări internaţionale, 1997.
 N. Diaconu, D.A. Crăciunescu, Dreptul Uniunii Europene privind politicile comunitare,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
 N. Diaconu, Dreptul Uniunii Europene, Tratat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008.
 Nelson Daniel L., Great Powers and World Peace, în Klare, Michael T. şi Thomas, Daniel
C. (Editura), World Security. Challenges for a New Century, St. Martin’s Press, New York,
f.a., 2008.
 Nicolescu O., Verboniu I. , Management, Editura Economică, Bucureşti 1999.
 Nicoletta Pirozzi and Sammi Sandawi, Five years of ESDP in Action: Operations, Trends,
Shortfalls, ISIS Europe – European Security Review no. 39, July 2008.
 O.Waever, Conflicte între viziuni: Viziuni ale conflictului, în O. Waever, P. Lemaitre, E.
Tromer (eds.) Filosofia europeană. Perspectivele de dincolo de confruntarea est-vest,
Basingstoke: Macmillan, 1989.
 Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, ediţia a 5-a, Editura CH Beck, Bucureşti,
2006..
 Ole Waever, Securitatea ca act de vorbire: analiza politică a unui cuvânt, 1989.
 P. Manin, Les Communautés européennes. Droit institutionnel, Paris, Pedone, 1993.
 P.J.Katzenstein (ed.), Cultura securităţii naţionale: normele şi identitatea în politica
mondială, New York, Universitatea de Drept din Columbia, 1996.
 P.J.Katzenstein, Introducere: Perspective alternative asupra securităţii naţionale, New York,
Universitatea de Drept din Columbia, 1999.
 Peter Hustinx (European Data Protection Supervisor), Intelligent Transport Systems and
Data Protection, ITS Conference 2010, Intelligent Transport in Europe – Putting the
Commission’s Plan into Action, Brussels, 22 June 2010.
 Peter Hustinx (European Data Protection Supervisor), Privacy and data protection – legal
lessons?, EDPS Contribution, Expert Think Piece, to HiiL Law of the Future Conference 2011,
Brussels, 30 July 2010.
 Peter van Ham, Europe’s New Defense Ambitions: Implications for NATO, the US, and
Russia, George C., Marshall European Centre for Security Studies, The Marshall Center
Papers No.1, April 30, 2000.
 Petre Duţu, Mihai-Ştefan Dinu, Politica Europeană de Securitate şi Apărare – Cadrul de
manifestare şi dezvoltare a intereselor de securitate naţională, Editura Universităţii Naţionale
de Apărare Carol I, Bucureşti, 2007.
 Philip Gordon, Europe’s uncommon foreign policy, International Security, 22/1, 1997/8.
 Piotr Tosiek, The European Union after the Treaty of Lisbon – Still an Intergovernmental
System, www.jhubc.it.
 Popescu Cristian, Lumea în mişcare – Aspecte Juridice şi manageriale privind migraţia,
Editura ProUniversitaria, Bucuresti, 2006.
 Popescu I. Dumitru, Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei - SISF, Bucureşti, 2006.
 Prazuc Christophe, L’Attente et rythme.Modeste essai de chronostrategie, www.strastisc.org.
 R. Doty, Sovereignty and the nation: constructing the boundaries of national identity, in: The
social construction of state sovereignty, T.J. Biersteker and C. Weber (eds.), Cambridge:
Cambridge University Press; 1996.
 R. Kagan, Of Paradise and Power: America and Europe in the New World Order, NY Vintage
Books, 2004.
 R. Rose, Învăţături din Politica publică comparativă. Un ghid practic, New York, Routledge,
2009.
 R.H.Ullman, Redefinind securitatea, Securitatea internaţională, vol. 8, nr 1, 1983, în B.
Buzan, L. Hansen (eds.), vol. I, London; Thousand Oaks: Sage Publications, 2007.
 Ricq, Charles, Les Cantons Frontaliers et l'Intégration Européenne, Actul Unic European –
1992, Simpozionul din 28.10 1998.

136
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

 S. Keukelerie, J. MacNaughtan, Politica Externă a U.E., Macmillan: Basingstoke; New


York, 2008.
 See Jeffrey A. Frieden, One Europe, One Vote?, European Union Politics, 5/2 2004.
 Sieber, U., Die Zukunft des Europäischen Strafrechts. Ein neuer Ansatz zu den Zielen und
Modellen des europäischen Strafrechtssystems. To be published at ZStW 121 (2009), pp. 54.
English translation under title The Future of European Criminal Law. A New Approach to the
Aims and Models of the European Criminal Law System planned in Grasso, G. and R.
Sicurella (eds), Per un rilancia del progetto europeo: esigenze di tutela degle interessi
comunitari e strategie di integrazione penale, Catania, 2009.
 Simon Nuttal, Coherence and constituency în: Christopher Hill şi Michael Smith,
International Relations and the European Union, New York: Oxford University Press, 2005.
 Simpson E. J., Clasificarea Obiectivelor Educaţionale in Domeniul Psihomotor. Washington,
Gryphon House, 1972.
 Stana, Richard, Secure Border Initiative: Observations on the Importance of Applying
Lessons Learned to Future Project, Testimony of Richard M. Stana, Director of Homeland
Security and Justice Issues, Government Accountability Office (GAO) before the
Subcommittees on Management, investigations, and Oversight, and Border, Maritime and
Global Counterterrorism, Committee on Homeland Security, House of Representatives,
February 27, 2008.
 Stoica, I., Informaţie şi cultură, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997.
 Sun-Tzu, cca 544 – 496, Arta războiului.
 T. Balzacq and S. Carrera (eds), Security versus Freedom? A Challenge for Europe’s Future,
Ashgate: Hampshire, 2008.
 T. Vasiliu şi colaboratorii, Codul penal al României, comentat şi adnotat, partea specială,
vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975.
 Tănăsescu Simina, Regionalizarea în România şi implicaţiile sale la nivelul cadrului
legislativ, Altera, Regionalizare în Europa Centrală şi de Est nr.19, 2002.
 Thomas Hobbes, Leviathan or The Matter, Forme and Power of a Common Wealth
Ecclesiasticall and Civil, 1651.
 Thomas, W. I. şi Thomas Dorothy S., The Child în America, 1932.
 Tucicov Bogdan, Chelcea Septimiu, Golu Mihai, Golu Pantelimon, Mamali Cătălin,
 Tucidide, cca 460-398 îHr, Istoria Războiului peloponesiac.
 Ungureanu Georgeta-Ştefania, Criminologie, Editura Timpolis, Timişoara, 2004.
 V. Dongoroz, Curs de drept şi procedură penală, Bucureşti, 1930.
 V. Melnic, Sisteme de supraveghere avansate pentru paza obiectivelor importante, Academia
de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, Bucureşti, 1999.
 V. Morar, Legislaţie specifică poliţiei de frontieră, Oradea, 2001.
 Vasile Puşcaş, Negociind cu Uniunea Europeană, Volumul 1: Documente iniţiale de poziţie la
capitolele de negociere, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
 Voicu Costică, Voicu Adriana Camelia, Geamănu Ioan, Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Bildner&Bildner, Târgovişte, 2007.
 W. Wagner , Constituirea Securităţii Interne a Comunităţii: Pacea democratică şi politicile
de extrădare în Europa de Vest, Jurnalul de Cercetare a Păcii, vol.40, nr 6, noiembrie 2003.
 Wallace Helen, Wallace William, Procesul Politic în Uniunea Europeană, Editura ARC,
Chişinău, 2004.
 Zoltan Horvath, Handbook on the European Union, HVG-ORAC Publishing House,
Budapest, 2005.

137
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

II. Articole publicate în reviste de specialitate şi sesiuni ştiinţifice

 A.C. Mely, M.J. Hassan, Asia Oceanului Pacific în noul mileniu: provocările politice şi cele
privind securitatea, articol prezentat la a 14 Reuniune a Asiei - Pacifice, 3-7 iunie 2000, Kuala
Lumpur: ISIS Malaesia, 2001.
 Barry Buzan, Securitatea persoanei în perspectivă internaţională, articol prezentat la a 14
Reuniune a Asiei-Pacifice, 3-7 iunie 2000, Kuala Lumpur: ISIS Malaesia, 2001.
 Brunsden, J., Deschiderea bazei de date Schengen suportă noi amânări, Vocea Europei,
08.01.2010.
 Christopher Hill, Ce poate fi făcut? Politica externă ca latură pentru acţiune politică, Afaceri
Internaţionale, Vol.79 , nr. 2, martie 2003.
 Comunicatul de presă 6855/1/10, rev 1 (Presse42) al Consiliul Uniunii Europene, JAI nr.
2988, Bruxelles, 26-26 februarie 2010.
 Declaraţia şefului Agenţiei Frontex Ilka Laitinen făcută în interviul acordat la Varşovia pentru
Reuters, 18.12.2009
 Edward Best, The Lisbon Treaty – a Qualified Advance for EU Decision-Making and
Governance, Eipascope nr. 1/2008.
 Emil Kirchner, The Challenge of European Union Security Governance, Journal of Common
Market Studies 44, 2006.
 Esther Brimer, Seeing blue: American visions of the European Union, Chaillot Paper no. 105,
Paris: EUISS, 2007.
 Franco Frattini, Agenţia Frontex, Evaluare şi dezvoltare în viitor, disertaţie prezentată la
Bruxelles în cadrul Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene,13 Februarie 2008.
 François Heisbourg (ed.), European Defence: Making It Work, ISS/WEU, Chaillot Papers No.
42, Paris, 2000.
 François Heisbourg, L’Europe de la defense dans l’Alliance atlantique, în Politique
Etrangere, no. 2, 1999.
 Fraser Cameron, The Foreign and Security Policy of the European Union: Past, Present and
Future, Sheffield: Sheffield Academic Press, 1999.
 Frunzeti Teodor, Zonia Vladimir, Lumea 2005, Enciclopedie Politică şi Militară (Studii
Strategice şi de Securitate), Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005.
 Fulga Gheorghe, revista Defensa – nr. 320/2004 şi La Lettre Diplomatique – nr. 67/2004.
 Future Group , Freedom, Security, Privacy – European Home Affairs in an open world.
Report of the Informal High Level Advisory Group on the Future of European Home Affairs
Policy (The Future Group). June 2008.
 Gândirea militară românească, nr. 2/2003, Tipografia Militară, Bucureşti, 2003.
 Georgiana Ciceo, Politica externă a administraţiei Obama: restructurare sau doar schimbare
de direcţie? America, azi. Studii de americanistică, Cluj-Napoca: Tribuna, 2010.
 Gustav Lindstrom, EU-US burdensharing: who does what?, Chaillot Paper no. 82, Paris:
EUISS, 2005.
 Hanna Ojanen, The EU and NATO: Two Competing Models for a Common Defence, Journal
of Common Market Studies, 44/1, 2006.
 Hielke Hijmans (Coordinator Consultation and Court Proceedings, European Data
Protection Supervisor), Data protection and International Agreements in the area of Law
Enforcement, Conference on The Area of Freedom, Security and Justice in a wider world The
Hague, Asser Instituut, 5 February 2010.
 Hobbing, P., Management of External EU Borders: Enlargement and the European Guard
Issue, DCAF Conference on Managing International and Inter-Agency Cooperation at the
Border, held in Geneva 13- 15 March 2003.
 Interviu cu Jonathan Scheele: România şi Uniunea Europeană, Revista Studii de Securitate,
nr.2 (3), Editura Unap, 2004.

138
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

 Interviu cu Silviu Brucan, Politica externă a României, schimbări politice externe.


 Jeandesboz, J., Reinforcing the Surveillance of EU Borders: The Future Development of
Frontex and Eurosur, Challenge Research Paper, No. 11, CEPS, Brussels, August 2008.
 Jean-Marc Favret, Droit et pratique de l’Union Europeenne, 4e edition, Gualino editeur,
Paris, 2003.
 Jessica Tuchman Mathews, Redefinind Securitatea, Afacerile Externe, vol. 2, nr. 68, 1989.
 Jolyon Howorth, European Defence and the Changing Politics of the European Union:
Hanging Together or Hanging Separately?, Journal of Common Market Studies, 39/4, 2001.
 Jonas Paul, EU Foreign Policy After Lisbon. Will the New High Representative and the
External Action Service Make a Difference?, in Center for Applied Policy Research Policy
Analisis no. 2/2008.
 K. Derghoukassian, După doctrina Powell: Securitatea globală intermestică. Lucrare
prezentată la întălnirea anuală a Asociaţiei de Studii Internaţionale, satul hawaiian Hilton,
Honolulu, Haiti, 05.03.2005.
 Kateryna Koehler, European Foreign Policy after Lisbon: Strengthening the EU as an
International Actor, Caucasian Review of International Affairs, vol. 4 (1) – winter 2010.
 Lumea 2005: enciclopedie politică şi militară (studii strategice şi de securitate), Editura
Centrului Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005.
 M. Ţiplic, Hotar, graniţă şi/sau frontieră în evul mediu timpuriu, Acta Terrae
Septemcastrensis II, Sibiu, 2003.
 M.T. Klare, Noile provocări ale securităţii globale, Istoria contemporană, vol. 93, nr. 573,
aprilie 1993.
 Man-Diepa, Ispaim, Integrarea Europeană. Dimensiunea de Securitate şi apărare a Uniunii
Europene, seminar ştiinţific, 23 iunie 2006, Editura Citea, Bucureşti – 2006.
 Newhouse John, Europe's Rising Regionalism, Foreign Affairs, Jan.-Feb. 1997.
 Nicolae Păun, Georgiana Ciceo, Relaţiile transatlantice după intrarea în vigoare a Tratatului
de la Lisabona, Sfera Politicii nr. 4 (146), aprilie 2010.
 Pavel Dan, Preliminarii epistemologice la teoria crizei, Sfera Politicii, nr. 133, Anul XVII,
2009.
 Petrache Costinel, Apărarea şi securitatea naţională în paradigma integrării europene şi
euroatlantice, în vol. Apărare şi securitate naţională, Sesiune anuală de comunicări ştiinţifice,
Bucureşti, Editura UNAp, 2006.
 Pierre Baudin, Les aspects institutionnels de l’Europe de la defense, în Défense nationale, nr.
12, 2000.
 R. Slăvoiu, C. Dumitrescu, Consideraţii în legătură cu modul de utilizare în procesul penal a
rezultatelor activităţii de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, Dreptul nr.1/2008.
 Răspunsul la întrebarea lui Rez Koslowki din cadrul simpozionului Securitatea
Transatlantincă? Abordarea Europeană a defensivei totale, secţiunea Securitate de societate şi
implicaţiile sale pentru SUA, desfăşurat în cadrul Centrului de Relaţii Transatlantice, Şcoala de
Studii Internaţionale Paul H. Nitze, Universitatea John Hopkins, 19 februarie 2004.
 Renzo Respini, Colocviul de la Basel cu privire la mâna de lucru frontalieră în Elveţia,
Cuvântare în cadrul Consiliului de stat, 05.02 1988.
 Revista Frontiera nr. 6-7 din 14 iulie 2010, revistă editată de către IGPFR.
 Secretarul General al ONU, Letter to the President of the UN General Assembly, 04.11.2003.
 Simon Duke, The Future of EU–NATO Relations: a Case of Mutual Irrelevance Through
Competition?, Journal of European Integration 30/1, 2008.
 Sophie Dagand, The impact of the Lisbon Treaty on CFSP and ESDP, European Security
Review, no. 37 March, 2008.
 Stanley R. Sloan, The United States and the European Defence, Chaillot Paper no. 29, Paris:
EUISS, 2000.
 Statewatch News Online, EU-PNR scheme being re-written by the Council, October 2008.
 Şandru Dumitru, Criza din 1929-1933 şi criza actuală, Sfera Politicii, nr. 133, Anul XVII,
2009.

139
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

 V.D.Cha, Globalizarea şi Studiul de securitate internaţională, Jurnalul de cercetări pentru


pace, vol.37, nr. 3, 2000.
 Voicu Costică, Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene, configurată de Tratatul de
la Lisabona, lucrare prezentată la Conferinţa Internaţională Afacerile interne şi justiţia în
procesul integrării europene şi al globalizării, Academia de Poliţie, mai 2010 şi publicată în
volumul conferinţei, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2010.
 Werner Weidenfeld, Die Neue Ära der Transatlantischen Beziehungen, Internationale Politik
6, 2001.
 Wolfgang Schäuble, Interviu cu ministrul de finanţe al Germaniei, www.wordpress.com.
 Wolfgang Wessels şi Franziska Bopp, The Institutional Architecture of CFSP after the
Lisbon Treaty – Constitutional breakthrough or challenges ahead? Challenge Liberty and
Security, Research Paper 10, 2008.

III. Dicţionare, manuale de specialitate şi enciclopedii

 Culegere de termeni, concepte şi noţiuni de referinţă din domeniile politicii militare,


securităţii naţionale şi apărării armate, Editura Militară, 2000.
 Dicţionar de psihologie socială, Bogdan-Tucicov Ana, Septimiu Chelcea, Golu Mihai, Golu
Pantelimon, Mamali Cătălin şi Pânzaru Petru, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1981.
 Dicţionar de psihologie socială, Pânzaru Petru, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1981.
 Dicţionar de sociologie, Vlăsceanu Zamfir, Cătălin şi Lazăr, Editura Babel, Bucureşti, 1993.
 Dicţionar diplomatic, Editura Politică, Bucureşti, 1979.
 Dicţionar explicativ al limbii române, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1998.
 Enciclopedia Britannica, Micropaedia, vol. 27.
 Joint Publication 1-02, DOD Dictionary of Military and Associated Terms, 23 March 2004.
 Mic dicţionar enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986.
 Mic dicţionar explicativ pentru Poliţia de frontieră, Coman Florian, colectiv, Editura
ProUniversitaria, Bucureşti, 2006.
 Mică enciclopedie de politologie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977.
 Oxford Dictionary of Current English, Second Editura Christina Ruse, Oxford University
Press, 1988.
 The American Encyclopedia, vol.25.
 Manual pentru implementarea Conceptului EU IBM în Asia Centrală, decembrie 2006.
 Ghid pentru Managementul Integrat al Frontierei în ţările balcanice de vest, 01.2007.
 Manualul NATO, Biroul de Informaţii şi Presă al NATO, Bruxelles, 2001.

140
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

IV. Legislaţie relevantă şi acte normative interne

 Hotărârea de Guvern nr. 1.127/2008 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.
672 din 30.09.2008
 Hotărârea de Guvern nr. 1.314 din 24 octombrie 2007 pentru aprobarea Strategiei naţionale
privind aderarea la spaţiul Schengen, publicată în Monitorul Oficial nr. 756 din 7 noiembrie
2007, data intrării în vigoare 07/11/2007.
 Hotărârea de Guvern nr. 1.317 din 31 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea
Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative, precum şi modificarea unor acte normative, publicată în
Monitorul Oficial nr. 751 din 6 noiembrie 2007.
 Hotărârea de Guvern nr. 1.540 din 25 noiembrie 2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale
privind aderarea la spaţiul Schengen pentru perioada 2008-2011, publicată în Monitorul
Oficial nr. 832 din 10 decembrie 2008, data intrării în vigoare 10/12/2008.
 Hotărârea de Guvern nr. 1.557 din 25 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea
Hotărârii Guvernului nr. 943/2001 privind înfiinţarea Grupului Interministerial Român
pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 814 din
4 decembrie 2008, data intrării în vigoare 04/12/2008.
 Hotărârea de Guvern nr. 2 din 21 aprilie 2009 privind modificarea şi completarea
Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a
Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, publicată în Monitorul Oficial nr. 277/28 aprilie
2009.
 Hotărârea de Guvern nr. 2 din 9 februarie 2010 pentru modificarea anexei la Regulamentul
de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu
Caracter Personal, aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 16/2005.
 Hotărârea de Guvern nr. 278 /2010 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 715/2008
privind aprobarea Planului indicativ Facilitatea Schengen 2007-2009 pentru asigurarea
finanţării acordate României de către UE.
 Hotărârea de Guvern nr. 30/2008 privind aprobarea Strategiei naţionale de apărare a ţării,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 799 din 28/11/2008.
 Hotărârea de Guvern nr. 324/2007 pentru aprobarea noii Strategii Naţionale de Management
Integrat al Frontierei de Stat a României în perioada 2007-2010, publicată în Monitorul
Oficial al României, nr. 249 din 13 aprilie 2007.
 Hotărârea de Guvern nr. 445 din 9 mai 2002, pentru aprobarea normelor metodologice de
aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a
României modificată şi completată prin Hotărârea nr. 324 din 18 martie 2009.
 Hotărârea de Guvern nr. 471 din 01 aprilie 2004 pentru aprobarea Strategiei naţionale de
management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2004-2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 aprilie 2004.
 Hotărârea de Guvern nr. 482 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Strategiei
managementului integrat al frontierei de stat in perioada 2003 – 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.309 din 8 mai 2003.
 Hotărârea de Guvern nr. 500/2009 pentru implementarea sistemului de transmitere a datelor
despre pasageri în aeroporturi, publicată în Monitorul Oficial 300 din 7 mai 2009.
 Hotărârea de Guvern nr. 715/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.
594 din 7.08.2008 a fost aprobat Planul indicativ Facilitatea Schengen 2007–2009 pentru
asigurarea finanţării acordate României de UE.
 Hotărârea de Guvern nr. 769 din 14 iunie 2006 privind aprobarea Planului de implementare
a Sistemului Informatic Naţional de Semnalări, publicată în Monitorul Oficial nr. 536 din 21
iunie 2006, data intrării în vigoare 21/06/2006.
 Hotărârea de Guvern nr. 895/2007 privind stabilirea cadrului instituţional pentru
planificarea financiară, coordonarea, implementarea şi auditarea utilizării fondurilor

141
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

acordate României prin Facilitatea Schengen, cu modificările şi completările ulterioare


publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 15.08.2007..
 Hotărârea de Guvern nr. 926/2008 privind confecţionarea şi punerea în circulaţie a
colantului uniform de viză cu modificările operate prin Hotărârea Guvernului nr. 102/ 2009,
Monitorul Oficial Nr. 103 din 19 februarie 2009.
 Hotărârea de Guvern nr. 943 din 27 septembrie 2001 privind înfiinţarea Grupului
Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr.618 din 1.10.2001.
 Hotărârea de Guvern. nr. 791/2009 privind condiţiile pentru certificarea aeroporturilor
civile internaţionale sau deschise traficului aerian internaţional, publicată în Monitorul Oficial
nr. 521 din 29 iulie 2009.
 Legea 125 din 29 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
130/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, precum şi pentru
abrogarea cap. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat
a României, publicată în Monitorul Oficial 324 din 15 mai 2009 (Monitorul Oficial 324/2009).
 Legea 349 din 25.11.2004, Jurnalul Oficial al UE P. 0001-0011, Regulamentul CE nr.
2007/26 octombrie 2004, Frontex - Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării
Operaţionale la Frontierele Externe Statelor Membre Uniunii Europene, devenită operaţională
în octombrie 2005.
 Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de
Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, publicată în Monitorul Oficial cu
numărul 391 din data de 9 mai 2005.
 Legea nr. 141 din 12 iulie 2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului
Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen,
publicată în Monitorul Oficial nr. 498 din 19 iulie 2010, data intrării în vigoare 22/07/2010,
lege ce abrogă Ordonanţă de Urgenţă nr. 128 din 15 septembrie 2005 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări, publicată în
Monitorul Oficial nr. 866 din 26 septembrie 2005, data intrării în vigoare 26/09/2005, aprobată
cu modificări şi completări prin Legea nr. 345 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul
Oficial nr. 1.086 din 2 decembrie 2005, data intrării în vigoare 05/12/2005.
 Legea nr. 238 din 10 iunie 2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter
personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de
prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a
ordinii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 405/15.06.2009.
 Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial al României , Parte I,
nr.5101 din 24 iulie 2009.
 Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, publicată în Monitorul Oficial nr.
163 din 7 august 1991.
 Legea nr. 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, publicată
în Monitorul Oficial nr. 1.161 din 8 decembrie 2004, data intrării în vigoare 11/12/2004.
 Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea
datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 790 din 12 decembrie 2001.
 Legea nr.122/2006 privind azilul în România cu modificările şi completările ulterioare şi a
legislaţiei secundare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 29
ianuarie 2007.
 Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 3617/2005 privind generalizarea
aplicării Sistemului European de Credite Transferabile.
 Ordinului MAI nr. 130 din 30 iunie 2009 privind desemnarea structurilor Ministerului
Administraţiei şi Internelor membre ale Grupului Interministerial Român pentru
Managementul Integrat al Frontierei de Stat şi pentru stabilirea procedurii de comunicare a
datelor referitoare la stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate prin documentele de

142
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

implementare, publicat în Monitorul Oficial nr. 477 din 10 iulie 2009, data intrării în vigoare
10/07/2009.
 Ordonanţa de Guvern nr. 34/2006 privind obligaţia transportatorilor aerieni de a comunica
date despre pasageri, publicată în Monitorul Oficial nr. 674 din 4 august 2006, aprobată prin
Legea nr.452/2006 din 6 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 1004 din 18
decembrie 2006.
 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 103/2006, privind unele măsuri de facilitare a
cooperării poliţieneşti internaţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 1019 din 21.12.2006.
 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 351 din 29 iunie
2001.
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128 din 15 septembrie 2005 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări, Publicată în
Monitorul Oficial nr. 866 din 26 septembrie 2005, data intrării în vigoare 26/09/2005.
 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 din 20 iunie 2007 privind înfiinţarea
Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului
Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative,
publicată în Monitorul Oficial nr. 424 din 26 iunie 2007.
 Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 16 din 3 martie 2010 privind unele măsuri de
eficientizare a activităţii de întreţinere a culoarului de frontieră, fâşiei de protecţie şi a semnelor
de frontieră, publicată în: Monitorul Oficial nr. 147 din 5 martie 2010, Data intrării în vigoare :
05/03/2010
 Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2001, privind frontiera de stat a României,
aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, HG nr. 445/2002
pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 105/2001, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
republicată (2).
 Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
15/2008.
 Planul de acţiune Schengen, varianta revizuită 2009.
 Proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat
al frontierei de stat a României în perioada 2010-2012.
 Proiectul Legii privind siguranţa naţională a României, sursa on-line http://www.guv.ro.

143
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

V. Comunicări, decizii, directive şi regulamente comunitare

 Catalogul Schengen al Uniunii Europene - Controlul frontierelor externe, extrădarea şi


readmisia, 28 februarie 2002.
 Catalogul Schengen al Uniunii Europene, Controlul la frontierele externe: Returnarea şi
readmisia - Recomandări şi cele mai bune practice 2009.
 Catalogul Schengen: Recomandări şi cele mai bune practici, Protecţia datelor, emis de
Grupul de redactare pentru Catalogul Schengen privind protecţia datelor, 10841/2/09 REV 2
SCHEVAL 83 COMIX 485, 9768/10 SCH-EVAL 55 COMIX 361 (OR. en), Bruxelles, 10 mai
2010 (07.07).
 Comunicarea COM(2010) 2020 final a Comisiei din 03.03.2010, EUROPA 2020 - O
strategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii,
Bruxelles, 2010.
 Comunicarea Comisiei către Consiliu COM(2006)733 privind Consolidarea
managementului frontierelor maritime de sud ale Uniunii Europene, Bruxelles, 30.11.2006.
 Comunicarea Comisiei către Consiliul European şi Parlamentul European COM(2007)1:
O politică energetică pentru Europa .
 Comunicarea Comisiei către Consiliul şi Parlamentul European COM (2002)233 final
privind gestionarea integrată a frontierelor externe ale statele membre ale Uniunii Europene.
 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu COM(2010)385 final,
Prezentare generală asupra modului de gestionare a informaţiilor în spaţiul de libertate,
securitate şi justiţie, , Bruxelles, 20.7.2010.
 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul
economic şi social european şi către Comitetul Regiunilor COM(2008)69, Pregătirea
următoarelor etape ale gestionării frontierelor în Uniunea Europeană, 13.2.2008.
 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic şi
social european şi Comitetul Regiunilor, crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi
justiţie pentru cetăţenii Europei, Plan de acţiune pentru punerea în aplicare a Programului
de la Stockholm, COM(2010) 171 final, Bruxelles, 20.4.2010.
 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi
social european şi Comitetul regiunilor COM(2010)245 final, O Agendă digitală pentru
Europa , Bruxelles, 19.5.2010.
 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic şi
social european şi Comitetul Regiunilor COM(2007)575, O politică maritimă integrată
pentru uniunea europeană, 10.10.2007.
 Comunicarea Comisiei COM(2010)316 final/2 privind încheierea unui protocol de
colaboare între Uniunea Europeană şi SUA în depistarea surselor financiare de alimentare a
activităţilor teroriste, 18. 6.2010.
 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu COM(2009)262 final, Un
spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în serviciul cetăţenilor, Bruxelles, 10.6.2009.
 Decizia 187/28/CE a Consiliului din februarie 2002 pentru înfiinţarea Eurojust în vederea
consolidării luptei împotriva delictelor grave.
 Decizia 1999/352/CE a Comisiei, CECO din 28 aprilie 1999 privind înfiinţare a Oficiului
European Antifraudă (OLAF), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L136, 1999.
 Decizia 1999/848/CE a Consiliului privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen pe
teritoriul Greciei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 327, 1999.
 Decizia 2000/192/CE a Consiliului privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre
dispoziţiile acquis-ului Schengen, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 64 2002.
 Decizia 2000/365/CE a Consiliului privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii şi
Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispoziţiile acquis-ului Schengen, publicat în
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 131 din 1 iunie, 2000.

144
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

 Decizia 2000/642/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 271,


24.10.2000.
 Decizia 2000/777/CE a Consiliului de punere în aplicare a acquis-ului Schengen în
Danemarca, Finlanda şi Suedia, precum şi în Islanda şi Norvegia, publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene L 309, din 9 decembrie 2000.
 Decizia 2000/820/JAI de înfiinţare a Colegiului European de Poliţie (CEPOL), publicată în
Jurnalul Oficial L 336 din 30 decembrie 2000.
 Decizia 2002/187/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 63,
6.3.2002, p. 1, modificată prin Decizia 2009/426/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene L 138, 4.6.2009.
 Decizia 2004/904/CE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 144/1
din 06.06.2007.
 Decizia 2004/926/CE a Consiliului privind punerea în aplicare a unor părţi din acquis-ul
Schengen de către Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene L 395 din 31 decembrie 2004.
 Decizia 2005/358/EC a Consiliului din 26 aprilie 2005 pentru stabilirea sediului Frontex.
 Decizia 2005/681/JAI a Consiliului din 20 septembrie 2005 de instituire a Colegiului
European de Poliţie (CEPOL), publicată în Jurnalul Oficial L 256 din 01 octombrie 2005, P.
0063 – 0070, de abrogare a Deciziei 2000/820/JAI de înfiinţare a Colegiului European de
Poliţie (CEPOL), publicată în Jurnalul Oficial L 336 din 30 decembrie 2000.
 Decizia 2005/876/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 322,
9.12.2005.
 Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înfiinţarea, funcţionarea şi
utilizarea Sistemului de informaţii Schengen de a doua generaţie (SIS II), publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al UE, nr. L. 205 din 7 august 2007.
 Decizia 2007/845/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 332,
18.12.2007.
 Decizia 2008//616/JAI din 23 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI
şi Decizia 2008/617/JAI din 23 iunie 2008 privind îmbunătăţirea cooperării dintre unităţile
speciale de intervenţie ale Statelor Membre ale Uniunii Europene în situaţii de criză.
 Decizia 2008/615/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 210,
6.8.2008; Decizia 2008/616/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene L 210, 6.8.2008.
 Decizia 2008/615/JAI din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere în
vederea combaterii terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere,
 Decizia 2008/633/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 218,
13.8.2008.
 Decizia 2009/371/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 privind înfiinţarea Oficiului European
de Poliţie (Europol), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 121/37 din 15 mai
2009.
 Decizia 2010/365/UE a Consiliului din 29 iunie 2010 privind aplicarea dispoziţiilor acquis-
ului Schengen referitoare la Sistemul Informatic Schengen în Republica Bulgaria şi în
România, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 166/17 din 01.07.2010.
 Decizia 573/2007/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire
a fondului european pentru refugiaţi pentru perioada 2008-2013, ca parte a programului
general solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii, publicată în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene L 144/1 din 06.06.2007.
 Decizia Comitetului Executiv din 22 decembrie 1994 privind intrarea în vigoare a Convenţiei
de punere în aplicare (SCH/Com-ex (94)29 rev. 2. publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene L 239 din 22 septembrie 2000.
 Decizia Comitetului Executiv din 7.10.1997 [SCH/com-ex 97(27)rev.4] Italia şi [SCH/com-ex
97 (28)rev.4] Austria.
 Decizia Comitetului Executiv Schengen SCH/COM-EX (94) 16rev şi SCH/Gem-Handb
(93)15 (confidenţial).

145
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

 Decizia Comună a Consiliului 98/733/JHA din 21 decembrie 1998 adoptată în temeiul art.
K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind incriminarea participării la o
organizaţie criminală în statele membre ale Uniunii Europene.
 Decizia Consiliului 11222/1/10 REV1 privind încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană
şi Statele Unite ale Americii privind prelucrarea şi transferul datelor de mesagerie financiară
din Uniunea Europeană către Statele Unite ale Americii în cadrul Programului de urmărire a
finanţărilor în scopuri teroriste, 24.6.2010; Documentul Consiliului 11222/1/10 REV1 COR1,
24.6.2010.
 Decizia Consiliului European Front 19 Comix 137 6504/10 din 22 februarie 2010, Bruxelles.
 Decizia 574/2007/CE din 23 mai 2007, de instituire a Fondului pentru Frontierele Externe
pentru perioada 2007-2013, ca parte a Programului general Solidaritatea şi gestionarea
fluxurilor migratorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 144, 6.6.2007, 22.
 Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L
164, 22.6.2002; modificată prin Decizia-cadru 2008/919/JAI a Consiliului, publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 330, 9.12.2008.
 Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L
350, 30.12.2008.
 Decizia-cadru 2009/315/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L
93, 7.4.2009.
 Decizie-cadru 2007654/JAI a Consiliului privind utilizarea registrului cu numele pasagerilor
(PNR) în scopul aplicării legii, Bruxelles, 6.11.2007.
 Directiva 2002/58/CE, Directiva asupra confidenţialităţii şi comunicaţiilor electronice
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 201, 31.7.2002.
 Directiva 2003/86/CE din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 251, 3.10.2003.
 Directiva 2004/82/EC a Consiliului din data de 29 aprilie 2004 privind obligaţia
transportatorilor de a comunica datele despre pasageri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene L 261/24 din 06.08.2004
 Directiva 2005/60/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 309, 25.11.2005, p.
15 (A treia directivă privind combaterea spălării banilor).
 Directiva 2006/24/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 105, 13.4.2006.
 Directiva 2008/115/CE din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune
aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de
şedere ilegală publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 348/98, 24.12.2008.
 Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind
protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi
libera circulaţie a acestor date, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L
281/31, 23.11.1995.
 Regulamentul (CE) nr. 1.986/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20
decembrie 2006 privind accesul la Sistemul de Informaţii Schengen din a doua generaţie (SIS
II) al serviciilor competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de
înmatriculare a vehiculelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L. 381 din 28
decembrie 2006.
 Regulamentul (CE) nr. 1.987/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20
decembrie 2006 privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de Informaţii
Schengen din a doua generaţie (SIS II), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
(JOUE) nr. L. 381 din 28 decembrie 2006.
 Regulamentul (CE) nr. 1104/2008 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene L 299, 8.11.2008, p. 1; Decizia 2008/839/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene L 299, 8.11.2008, p. 43.
 Regulamentul (CE) nr. 1683/1995 privind instituirea unui format uniform de vize.
 Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20
decembrie 2006 de stabilire a normelor privind micul trafic de frontieră la frontierele terestre
externe ale statelor membre şi de modificare a dispoziţiilor Convenţiei Schengen.

146
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

 Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 din 13 decembrie 2004 privind elementele biometrice
integrate în paşapoarte.
 Regulamentul (CE) nr. 2725/2000 al Consiliului din 11 decembrie 2000 privind instituirea
sistemului Eurodac pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a
Convenţiei de la Dublin (Regulamentul EURODAC).
 Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene L 50, 25.2.2003, p. 1 (Regulamentul Dublin)
 Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie
2000 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal de către instituţiile şi organele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 008 din 12 ianuarie 2001 P. 0001 – 0022.
 Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului din 13 martie 1997 privind asistenţa reciprocă
între autorităţile administrative ale statelor membre şi cooperarea dintre acestea şi Comisie în
vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislaţiei din domeniile vamal şi agricol,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 82, 22.3.1997, modificat prin Regulamentul
(CE) nr. 766/2008, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 218, 13.8.2008.
 Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008
privind Sistemul de informaţii privind vizele (VIS) şi schimbul de date între statele membre cu
privire la vizele de scurtă şedere (Regulamentul VIS).
 Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie
2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize), publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene L 243/1 din 15.9.2009.
 Regulamentul (CE) nr. 851/2005 al Consiliului din 2 iunie 2005 care instituie mecanismul de
reciprocitate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 141 3 din 4.6.2005.
 Regulamentul (CE) nr. 856/2008 al Consiliului din 24 iulie 2008 de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 1683/95 din 29 mai 1995 de instituire a unui model uniform pentru
vize, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 10 3.
 Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene L 302, 19.10.1992.
 Regulamentul (EC) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a
Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale
statelor membre ale Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L
349, 25 noiembrie 2004, (MO L 349/25.11.2004) cu privire la Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene, amendată ulterior prin Reglementarea Consiliului (EC) Nr. 863/2007
a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 iulie 2007 care stabilea un mecanism pentru
crearea unor Echipe Rapide de Intervenţie la Frontiere (RABIT).
 Regulamentul (EC) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie
2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a
persoanelor peste frontiere - Codul Frontierelor Schengen.
 Regulamentul (UE) nr. 542/2010 al Consiliului din 3 iunie 2010 de modificare a Deciziei
2008/839/JAI privind migrarea de la Sistemul Informatic Schengen (SIS 1+) la Sistemul
Informatic Schengen din a doua generaţie (SIS II), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene L 155/23 din 22.06.2010.
 Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului care stabileşte un Cod Comunitar
în privinţa regulilor care guvernează libera circulaţie a persoanelor peste frontieră (Codul
frontierelor Schengen), PE Cons 3643/2/05 Rev 2.
 Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Consiliului privind accesul public la documentele de
lucru ale Parlamentului European, Consiliului Europei şi Comisiei Europene .
 Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi a
Regulamentului Consiliului (Euratom) 1074/1999 din 25 mai 1999 privind investigaţiile
realizate de OLAF.

147
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

VI. Tratate, convenţii, protocoale şi avize ale Uniunii Europene

 Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, elaborat la Helsinki la 1


august 1975, Publicat în Buletinul Oficial nr. 92 din 13/08/1975.
 Avizul CESE din 03.09.2003 pe tema Respectarea drepturilor fundamentale în legislaţia şi
politicile europene în materie de imigraţie. Raportor: Pariza Castaños, publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene C208.
 Avizul CESE din 14.5.2003 privind accesul la cetăţenia Uniunii Europene. Raportor: Pariza
Castaños, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C208, 03.09.2003.
 Avizul CESE din 25.2.2009 privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European,
către Consiliu, către Comitetul Economic şi Social European şi către Comitetul Regiunilor
privind o politică comună de imigraţie pentru Europa: principii, acţiuni şi instrumente.
Raportor: Pariza Castaños. publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 218, 11.9.2009.
 Concluziile Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne rezultate cu ocazia celei de a 2768-a
reuniuni, desfăşurate la Bruxelles în perioada 4-5 decembrie 2006.
 Concluziile Consiliului privind O strategie de gestionare a informaţiilor pentru securitatea
internă a UE, Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, 30.11.2009 (Strategia UE de gestionare a
informaţiilor); Libertate, securitate, viaţă privată — Afaceri interne europene într-o lume
deschisă, Raportul Grupului consultativ informal la nivel înalt privind viitorul politicii
europene în domeniul afacerilor interne, (Grupul viitorului), iunie 2008.
 Concluziile preşedinţiei — Programul de la Haga, 4/5.11.2004.
 Concluziile Preşedinţiei, Bruxelles, 4-5 noiembrie 2004. Anexa 1, 14292/1/04 REV 1.
 Consiliul European de la Sevilla, Concluziile preşedinţiei, 21 - 22 iunie 2002.
 Consiliul Uniunii Europene, Managementul Integrat al Frontierelor; Deliberarea
strategiilor, FRONT 207, COMIX 82613926/3/06.
 Consiliul Uniunii Europene, Programul Stockholm, O Europă deschisă şi sigură servindu-şi
şi ocrotindu-şi cetăţenii, 17024/09, Bruxelles, 02.12.2009.
 Consiliul Uniunii Europene, Schiţa Strategiei pentru Securitate Internă a U.E.: Către un
model de Securitate Europeană, 5842/10, Bruxelles 23.02.2010.
 Convenţia 108 a Consiliului Europei , Consiliul Europei, 28.1.1981.
 Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele
statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania şi Republicii Franceze
privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, publicată în Jurnalul Oficial
al Uniunii EuropeneL 239, 22.9.2000.
 Convenţia europeană privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală (ETS nr. 30),
Consiliul Europei, 20.4.1959.
 Convenţia Napoli II - Convenţie redactată în baza articolului K.3 din Tratatul privind
Uniunea Europeană, privind asistenţa reciprocă şi cooperarea între administraţiile vamale,
Jurnalul Oficial C 24/2, 23.1.1998.
 Convenţia pentru Apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (ETS nr. 5),
Consiliul Europei, 4.11.1950.
 Convenţia de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între Guvernele statelor
Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania şi Republicii Franceze privind
eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, adoptată la Schengen la 19 iunie
1990.
 Convenţia de la Geneva din28 iulie 1951.
 Convenţia europeană de securitate socială a Consiliului Europei (Acordul complementar),
adoptată la 10.03 1972, în vigoare de la 01.03 1977.
 Convenţia Europol din 26 iulie 1995.
 Declaraţia privind combaterea terorismului, Consiliul European, 25.3.2004.
 Declaraţia ministerială PESA zece ani – provocări şi oportunităţi, publicat ca Doc. 15649/09
+ Cor1 + Cor2 şi aprobat de către Consiliul Uniunii Europene la data de 17.11.2009.

148
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

 Doctrina pentru Europa privind securitatea umană, Raportul de la Barcelona privind


studiul de grup asupra capacităţii securităţii Europei, Barcelona, 2004.
 Documentul Consiliului 17024/09, adoptat de Consiliul European la 10-11 decembrie 2009.
 Ghidul poliţistului de frontieră (Manualul Schengen), Comisia Uniunii Europene, 2006.
 Hotărârea Curţii Constituţionale din Germania, Bundesverfassunggericht 1 BvR 256/08,
11.3.2008.
 Joint Statement of the Heads of State and Government of Germany, France, Luxemburg
and Belgium on European Defence, Brussels, April 29th 2003.
 NATO şi Conferinţa Ministerială OSCE, Conceptul de Management şi Securitate la
Frontieră, Ljubljana 2005.
 Pactul european privind imigraţia şi azilul, Consiliul Uniunii Europene, Bruxelles,
13440/08, 24 septembrie 2008.
 Parlement européen, La régionalisation en Europe, Working Paper,, avril 2000, L-2929
Luxembourg.
 Planul de gestionare a frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene,
10019/02 Front 58 Comix 398.
 Planul indicativ Facilitatea Schengen 2007-2009 din 2 iulie 2008, pentru asigurarea
finanţării acordate României de către Uniunea Europeană, publicat în Monitorul Oficial I nr.
594 din 7.08.2008, data intrarii in vigoare 07/08/2008
 Planul pentru managementul frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii
Europene; Consiliul Uniunii Europene, Bruxelles, 14 iunie 2002; FRONT 58, COMIX 398;
10019/02.
 Programul de la Stockholm - O Europă deschisă şi sigură în serviciul cetăţenilor şi pentru
protecţia acestora, Documentul Consiliului 5731/10, 3.3.2010; COM(2010)171, 20.4.2010
(Planul de acţiune privind Programul de la Stockholm).
 Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa, Convenţia Europeană,
Bruxelles, 18.07.2003.
 Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor.
 Protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la
Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
 Rezoluţia Parlamentului European, P7_TA(2010) 029, 11.02.2010.
 Rezoluţia Parlamentului European, P7_TA(2010)0144, 05.05.2010.
 Rezoluţia Parlamentului European, P7_TA-PROV(2010)0279, 8.7.2010.
 Tratatul de la Prüm privind consolidarea cooperării transfrontaliere, în mod deosebit pentru
combaterea terorismului, crimei transfrontaliere şi migraţiei ilegale, semnat la 27 mai 2005 de
Germania, Austria, Belgia, Olanda, Franţa, Luxemburg şi Spania.
 Tratatul privind Uniunea Europeană din 1992, publicat în Jurnalul Oficial C 191 din 29
iulie 1992.
 Versiunea consolidată a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/49 din 30 martie 2010.
 Versiunile consolidate ale Tratatului privind Uniunea Europeană şi ale Tratatului privind
funcţionarea Uniunii Europene, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83,
30.3.2010.

149
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

VII. Rapoarte, documente strategice naţionale şi internaţionale

 Acţiunea Comună 2001/554/CFSP a Consiliului de miniştri din 20 iulie 2001 de instituire a


Institutului European pentru Studii de Securitate.
 Acţiunea Comună 2001/555/CFSP a Consiliului de miniştri din 20 iulie 2001 de instituire a
Centrul Uniunii Europene pentru Observaţii prin sateliţi.
 Acţiunea Comună 2004/551/PESC a Consiliului de miniştri din 12 iulie 2004 privind
instituirea Agenţiei Europene de Apărare, modificată prin Acţiunea Comună 2008/299/PESC
a Consiliului din 7 aprilie 2008 .
 Acţiunea comună 98/700/JAI referitoare la crearea unui Sistem European de Arhivare a
Imaginilor (FADO)
 Acţiunea comună din 3 decembrie 1998 adoptată de Consiliu în temeiul articolului K.3 din
Tratatul privind Uniunea Europeană referitoare la crearea unui Sistem European de
Arhivare a Imaginilor (FADO) (98/700/JAI)
 Bill Of Law - 2003 – 2008 Military Program.
 Biroul de Presă al Casei Albe, Remarks by President Obama at Strasbourg Town Hall,
Strasbourg, 03 aprilie 2009.
 Camera Lorzilor, Raportul cu privire la Sistemul de Informaţii Schengen II, 2007.
 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Jurnalul Oficial C83, 30.3.2010..
 Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite semnată la 26 iunie 1945 la San Francisco, publicată în
Monitorul Oficial din 26.06.1945.
 Carta pentru Securitate Europeană, adoptată la Istanbul în noiembrie 1999.
 China Strategy Paper 2007-2013.
 Codul Bunei Conduite Administrative, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C
191 din 29 iulie 1992.
 Common Core Curriculum, EU Border Guard Basic Trening, Produced by FRONTEX
Agency in cooperation with EU Member States and Schengen Associated Countries Copyright:
Frontex Agency, Warsaw, Rondo ONZ 1 Doc. Frontex 1064/09/02/06.
 Conceptul European de Management al Controlului Frontierelor, Doc. 14570/01 FRONT
69 din 7 decembrie 2001.
 Conceptul OSCE de Securitate şi Management al Frontierei, Consiliul Ministerial,
Ljubljana, 2005.
 Convenţiei privind navigaţia pe Dunăre semnată la Belgrad în 1948.
 Curriculum comun pentru instruirea BG; Consiliul Uniunii Europene; Bruxelles, 6
Septembrie 2004; FRONT 146, COMIX 510; 12006/04.
 Defense of Japan 2007.
 Grupul de lucru al Comisiei, Raport privind progresele înregistrate în dezvoltarea viitorului
Sistem European de supraveghere a frontierelor externe ale Uniunii Europene – EUROSUR,
SEC(2009) 1265 final, Bruxelles, 24.9.2009.
 Heads of State and Governement, The Istanbul Declaration. Our Security în a New Era,
North Atlantic Council, Istanbul, 28 iunie 2004.
 Institute for International research on Criminal Policy, Measuring Organised Crime în
Europe, Editura Maklu Publishers, 2006.
 Institutul Ovidiu Şincai, Raport de analiză politică, Analiza Strategiei de Securitate Naţională
a României Bucureşti, 9 martie 2006.
 Interesul naţional şi politica de securitate, Editura Institutului Român de Studii
Internaţionale, Bucureşti, 1995.
 Joint Declaration on European Defense Integration, Initiative for a Renewed Transatlantic
Partnership, 19 August 2004.
 New Security Strategy of Japan, Multilayered and Cooperative Security Strategy, The Tokyo
Foundation, Policy Research Division, October 8, 2008.
 Overview of the missions and operations of the European Union, decembrie 2009.

150
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

 Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite, Raportul de dezvoltare umană 1994: Noile


dimensiuni ale securităţii umane, New York , 1994.
 Raport general privind activitatea Uniunii Europene, adoptat de Comisia Europeană la
15.02.2010, SEC(2010), Direcţia Generală Comunicare Publicaţii 1049 Bruxelles, Belgia.
 Raport privind punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate - Asigurarea
securităţii într-o lume în schimbare - Bruxelles, 11 decembrie 2008 S407/08.
 Raportul Anual Cepol 2009.
 Raportul Anual Eurojut 2009.
 Raportul Anual Europol 2009.
 Raportul Anual Europol TE-SAT 2009.
 Raportul Anual Frontex 2009.
 Raportul Anual Ombudsman-ului European 2009, publicat la 19 Aprilie 2010, Strasbourg.
 Raportul grupului consultativ privind viitorul politicii în domeniul afacerilor interne
Liberty, Security, Privacy: European Home Affairs in an Open World (Libertate, securitate,
protecţia vieţii private: afacerile interne europene într-o lume deschisă), iunie 2008.
 Raportul PRB’S World Population Data Sheet publicat în 2009, 1875 Connecticut Ave.,
NW, Washington, DC 20009 USA,
 Strategia de Securitate Naţională a României - România Europeană, România
Euroatlantică: pentru o viaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă,
adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin Hotărârea nr. 62 din 17.04.2006.
 Strategia Europeană pentru Securitate, O Europă sigură într-o lume mai bună, Bruxelles,
12.12.2003.
 Strategia naţională de aderare la spaţiul Schengen 2008-2011, din 25 noiembrie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 832 din 10 decembrie 2008.
 Strategia naţională de management integrat al frontierei de stat a României în perioada
2007-2010 aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 324/2007, publicată în Monitorul Oficial
al României, nr. 249 din 13 aprilie 2007.
 Strategia naţională de management integrat al frontierei de stat a României în perioada
2004-2006 aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 471 din 01 aprilie 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15.04.2004.
 Studiu de fezabilitate MEDSEA din 14.07.2006 privind reţeaua mediteraneană de patrule de
coastă, Frontex.
 Studiu de fezabilitate pentru controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene
prezentat de Civipol la 4 iulie 2003.
 Studiu privind fezabilitatea tehnică a creării unui Sistem European de Supraveghere,
Varşovia, prezentat de Frontex la 12 ianuarie 2007.
 The Chicago Council on Foreign Relations and The German Marshall Fund of the United
States, Worldviews 2002. Survey of American and European Attitudes and Public Opinion on
Foreign Policy, 2002.
 The Council on Security and Defense Capabilities Report, Japan’s Visions for Future
Security and Defense Capabilities, October 2008, The Council on Security and Defense
Capabilities.
 The National Security Strategy of the United States of America, March 2006.
 The Tools Called to Support the 'Delivery' of Freedom, Security and Justice: a
comparison of border security systems in the EU and in the US, Directorate-General Internal
Policies, Policy Department C, Citizens' Rights and Constitutional Affairs, PE 410.681,
February 2009, Brussels, European Parliament.
 UK Parliament, House of Lords, Schengen Information System II (SIS II), European Union
Ninth Report, European Union Committee, London, 20 February 2007.
 White House, Fact Sheet: Border Security, The White House, January 25, 2002, UK
Parliament, House of Lords, FRONTEX: the EU external borders agency European Union -
Ninth Report, European Union Committee, London, 26 February 2008.

151
POLITICA ȘI STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Sergiu Adrian VASILE

VIII. Surse de documentare on-line

www.atlanticcomunity.org
www.bologna-berlin2003.de/en/başic/haupt.htm
www.cepol.europa.eu.
www.cess.org
www.dcaf.ch
www.ec.europa.eu
www.eeas.europa.eu/china/csp/0713en.pdf
www.eipa.eu.
www.eurojust.europa.eu.
www.europol.europa.eu.
www.fiu.net
www.frontex.europa.eu.
www.guv.ro
www.ifado.consilium.europa.eu
www.iss.europa.eu
www.lse.ac.uk
www.mai.gov.ro
www.migrationpolicy.org
www.ombudsman.europa.eu
www.osce.org.
www.politiadefrontiera.ro
www.prb.org.
www.presidency.ro
www.publications.parliament.uk
www.schengen.mai.gov.ro
www.shop.ceps.eu
www.un.org/aboutun/charter/index.html.
www.whitehouse.gov.

152

S-ar putea să vă placă și