Distrugeri de materiale documentare

Istoria patriei noastre nu a fost lipsita de intamplari care au dus la distrugeri de tot
felul de bunuri,intre care si culturale.

Cea mai memorabila dintre acestea a fost “focul cel mare” de la Iasi din anul 1827.

Cercetatorii care au facut investigatii in materialul documentar pastrat la Arhivele

Statului din Iasi au ramas surprinsi de faptul ca au gasit putine documente dinainte
de 1827.

Cautand sa descopere care este cauza, au observant ca focul din 1827 a distrus
marea majoritate a arhivelor.

Cum s-a mai intamplat si in alte cazuri asemanatoare, incendiul a izbucnit din pricina
neglijentei oamenilor.

Inceputul sau s-a iscat de la casele spatarului Ilie Burchi, poreclit si Smeu, situate nu
departe de Academie si de Consulatul rusesc.

Spatarul Ilie Burchi intentiona sa-si serbeze ziua numelui la 20 iulie si a inceput
pregatirile necesare din ziua de 19 iulie, fierband in curtea casei sale vutce si
serbeturi, de unde s-a iscat toata nenorocirea.

Asupra datei am gasit cateva contraziceri. Unele izvoare indica ziua de 20,iar altele
de 31 iulie.

Majoritatea referintelor, in special cele locale, ne arata insa data de 19 iulie.

Incendiul s-a intins cu o iuteala de necrezut si a fost cat se poate de pagubitor.

El a tinut pana a doua zi, prefacand in cenusa cea mai mare si totodata cea mai
frumoasa parte a orasului.

Au ars cartiere intregi. Podul Vechi,Targul de Jos,mahalaua Sf. Constantin, apoi

Curtea Domneasca, Hanul Turcesc, numeroase case boieresti printre care palatele
Roznovanu, Ghica, Paladi, Calimachi, Costachi Sturza. De asemenea, focul a mai
mistuit 15 biserici din cele mai vechi si mai frumoase.

Focul nu ar fi luat proportii atat de mari daca nu ar fi intervenit si alti factori care au
contribuit la intinderea lui. In primul rand s-a stranit un vant puternic,care a purtat
scanteile in diferite colturi ale orasului.

Asa ne explicam cum incendiul inceput de la casele lui Burchi a trecut dincolo de
Bahlui, a atins biserica Golia si a ajuns pana la Socola.

Pavelele de lemn au ajutat si ele la rapida propagare a focului.

Incendiul a avut o amploare cu totul iesita din comun, oferind spectatorului o
priveliste inspaimantatoare. Daca cineva ar fi privit orasul de pe o culme,ar fi vazut o
mare de flacari.

Cataclisme de astfel de proportii cer si jertfe omenesti. Asupra acestui punct

izvoarele noastre, in special cele interne , sunt sarace. Intr-un document din
octombrie 1827 aflam ca focul “dupa groaznica intindere ce au avut,nu numai averi
au topit , ce inca au premejduit si oameni”

Apropierea iernii si perpectiva de a ramane fara adapost ii ingrijora mult pe oraseni.

De aceea fiecare cauta, pe cat este posibil, sa se aprovizioneze cu cheresteaua

necesara repararii locuintelor. Dar fiind ca cererea era mare iar oferta mica, se
observa o simtitoare urcare de preturi.

Din documente aflam ca speculantii iesiau afara din oras, ajungand pana la Podul
Iloaiei, unde opreau carele cu cherestea, cumparandu-le la un pret, convenabil, ca
apoi sa le vanda in oras “la acei nevoiasi si arsi de foc, cu un pret pe cat
nemustrarea eugetului lor ii iarta”

La toate acestea s-a adaugat si pericolul foametei, deoarece arzand si dughenele cu

alimente orasl ramasese “lipsit de zahirelile trebuincioase si alte lucruri de ale
mancarii:

Cum se intampla mai totdeauana in astfel de cazuri, se constata aparitia

raufacatorilor, care amenintau orasul cu jaful. Focul mistuitor cuprinsese si
inchisorile unde erau detinutii. Cum e si firesc, simtul uman i-a obligat pe cei care
conduceau aceste inchisori sa deschida portile, pentru ca si delicventii sa-si poata
salva vietile.

Odata liberi,acestia si-au reinceput activitatea. In dosarele de ancheta furturilor

savarsite, gasim ca autori si tigani robi de ai boierilor si asa numiti oameni fara
capatai.

Nici arhivele nu au scapat neatinse. Au pierit in foc un numar mare de documente,

dosare si condici , “cand s-au prefacut in cenusa si toate arhivele Vistieriei , a
Divanului, a Departamenturilor si a aceloralnte slujatoare Curtii locuri”

O scrisoare a lui Iordachi Bucsanescu din 2 august 1827, adresata lui Iancu Bals ,ne
informeaza “nimeni nu s-au ingrijit a scoate o hartie din Vistierie sau din Divan”

La Curtea Domneasca, in afara de arhiva cancelariei domnului, se mai gaseau si

arhivele principalelor departamente , care isi aveau sediul aici, Arhiva Divanului si-a
gasit si ea sfarsitul in flacari.

Dintr-un document din 28 iulie 1830, aflam ca de la intamplarea focului din 1827 nu
au mai ramas din timpul lui Moruz Voda decat 4 condici.
Asupra arhivei Divanului Domnesc, gasim o scurta informative in Uricarul lui T.
Codrescu. Intr-o odaie de la Curtea Domneasca , in randul de sus, existau doua
dulapuri mari, asezate in zid, in care erau pastrate un numar de 200 condici. Din
toate aceste condici au fost salvate numai 20 de cate emacul Divanului, Serghie
Calimanescu. Tot acum a fost distrusa si o parte din arhiva Visteriei.

In documente gasim semnalata si pierderea arhivei Departamentului Prieinilor

Straine.

Flacarile atingand si Mitropolia au distrus si documentele aflate aici, scapand doar

cateva piese isolate, care in momentul incendiului se gaseau in alta parte. O alta
arhiva importanta, aceea a Vorniciei Obstiei, a fost si ea distrusa. Tot acum s-au
distrus si o parte din documentele ce se aflau in pastrarea bisericilor si manastirilor
din Iasi.

Pentru moment, pierderea arhivelor institutiilor si a acelora private a constituit un gol,

dar numai din punct de vedere practice. Cu distrugerea arhivelor au disparut si
actele de proprietate, fapt care aducea oarecare temeri stapanilor de mosii, ce se
vedeau amenintati prin aceasta in dreptul lor de propritate. Asistam acum la o serie
intreaga de marturii date acestor stapani de mosii, care sunt acte de reconstituire a
documentelor originale pierdute cu ocazia incendiului.

O astfel de marturie este aceea din octombrie 1827, iscalita de Mitropolitul tarii si de
boierii din prima treapta, in care se arata documentele particulare distruse ce se
gaseau in momentul focului la Curtea Domneasca, fiind inaintate spre intarire. Au ars
actele mosiilor: Baucesti, Farcesti, Mosotesti si Giurgesti, apoi acele ale Canenilor,
Plopul, Rediul din Moglan, toate din tinutul Neamt.

Sunt cazuri cand, dintr-un fond arhivistic intreg, a ramas cate o piesa,cum este
condica litera K 420 in care sunt transcrise documente din perioada 1827 – 1828, in
legatura cu comertul exterior al Moldovei.

In acest ultimo capitol vom urmari cum a inteles Domnul si guvernul sau sa resolve
probleme serioase, care s-au ivit in fata conducerii tarii dupa incetarea incendiului.

Prima masura care trebuia luata fara intarziere era reconstruirea orasului.

Era necesar in primul rand sa se asigure o buna aprovizionare cu lemne, scanduri,

sindirla. Am vazut cum negustorii au incercat sa profite de situatia create pentru a
face specula cu cherestea pe seama populatiei sarace.

Contra acestora s-au luat masuri severe. Prin tidula “gospod” din 14 august 1827,
data hatmanului Alex. Rosat, se porunceste ca sa se interzica negustorilor sa faca
comert cu scanduri pet imp de 6 luni, nepermitandu-le sa iasa afara din oras “ ca sa
poata veni carele cu chereste sis a se indestuleze pecei nevoiesi si arsi de foc”
Li se permite negustorilor sa-si cumpere scanduri numai pentru uzul casnic, adica
repararea casei proprii si a pravaliei respective.

Prin tidula “gospod” biv vel vistiernicul Iordache Catargiu sib iv vel vornicul Nicolae
Dimachi sunt insarcinati a priveghia ca materialele de constructie( lemn, scanduri,
caramizi, var, nisip, fier) sa fie aduse cu indestulare sis a nu se ia preturi mai mari
decat acele fixate de domn.acelor care vor vinde cheresteaua la pret de specula li se
va confisca marfa, ce va fi distribuita la oamenii saraci, iar vnovatii vor fi arestati.

Domnul da porunca hatmanului Alex Rosat, ca sa interzica temporar trecerea peste

granita a cheresteliei. Aceasta masura asigura o buna satisfacere a cerintelor
locuitorilor care isi incepusera recladitul caselor.

DUpa 40 de zile de la emiterea acestei porunci, la 1 septembrie 1827, constatandu-

se ca orasenii “s-au intampinat ace de atunci nevoi” se poprunceste ca sa se permita
liberal export al cherestelei ca si mai inainte “ fiind aceasta unul din producturile cele
de alijveris a acestui pamant

O alta dificultate care se ivea era lipsa mainii de lucru in special aceea a lucratorilor
calificati. Acesti meseriasi existau, dar in numar redus fara de necesitatile ce se
impuneau acum. Fiecare orasean era interest sa=si termine cat mai repede reparatia
casei. Cei avuti ofereau lucratorilor p[returi cat mai mari, pentru a putea sa-i atraga la
lucru, iar cei mai saraci cu mai putine resurse banesti, riscau sa ramana cu locuinta
neterminata fiindca oamenii angajati ii paraseau plecand acolo unde oferta era mai
avantajoasa.

Porunca domneasca de la 21 iulie 1827 insarcineaza pe biv vel visternicul Iordache

Catargiu sib iv vel vornicul Neculae Dimachi ca sa mobilizeze pentru nevoile orasului
tot soiul de meseriasi necesari recontructiei: pietrari, teslari, fierari, caramidari, zidari.

Dregatorii de mai sus vor trebui sa urmareasca ca acesti meseriasi sa duca lucrul
pana la capat sis a nu aiba drept de a se angaja in alta parte, pan ace lucrarea nu va
fi gata. Pe de alta parte, este interzis oricui de a atrage prin fel de fel de promisiuni
pe lucratori.

Daca se pusese problema reconstruirii cladirilor distruse, evident ca o atentie special

va trebui data si Curtii DOmnesti. Prin adresa Visteriei catre Hatmanie, din 5
septembrie 1827, se cere acesteia din urma a se pune la dispozitie pentru repararea
Palatului un numar de 30 de care cu 30 de salahori recrutati din mahalelele orasului.

In alta tidula “gospod”, din 6 august 1827, data nazirului podurilor, se porunceste
acestuia “ ca nu cumva prin construire de noi binale sa se stramtoreze ulitele, ci din
contra acestea sa fie largite”. Putem intrevedea de aici primele preocupari edilitare si
putem conchide ca focul din 1827 a avut din acest pucnt de vedere si un rezultat
pozitiv : s-au mai largit ulitele, dand astfel orasului un aspect mai urbanistic.
Bibliografie

- Apostoleanu, Virgil, Distrugeri de arhive în “focul cel mare”, în Arhivele Statului 125 de
ani de activitate, București, 1957.