Sunteți pe pagina 1din 5

POVESTEA CULORILOR

Traiau odata in Imparatia Cerului un imparat si o imparateasa. Ei au avut multi


copii. Copiii se jucau cu margelute si diamante de forme si marimi diferite. Margelutele
si diamantele erau imprastiate pe suprafata unde se jucau copiii. Pentru a se juca pe
Pamant, parintii le-au construit o scara.
Intr-o zi trei dintre fiicele imparatului, plictisite de joaca cu margelele, au
coborat pe Pamant. Erau fericite, cantau alergau si se veseleau. Soarele a
raspandit asupra lor manunchiuri de raze- unul rosu, unul galben si altul
albastru- cate unul pentru fiecare fata.
Atinse de razele soarelui, fetele s-au transformat in zane: Zana Rosie, Zana Galbena, Zana
Albastra. Tot ce atingeau se colora asemeni zanelor. Soarele le privea bland, iar lumea era mai fericita. Tot
jucandu-se fetele uitara de trecerea timpului si de faptul ca trebuia sa se intoarca acasa.
Ingrijorata ca le-ar putea pierde, imparateasa a trimis trei din fiicele ei mai mici pe Pamant. Fetele s-au
bucurat cand s-au revazut. Lacrimi de fericire le curgeau pe obraz.
Zana Rosie si Zana Galbena au imbratisat deodata pe una din noile sosite. Lacrimile
lor s-au unit si asa a aparut Zana Oranj sau Portocalie.
Cand Zana Galbena si Zana Albastra au imbratisat-o pe
cea de-a doua sora venita, lacrimile lor s-au contopit si
a aparut Zana Verde. Totul in jurul celor cinci zane se
colora. Din contopirea lacrimilor Zanei Albastre si a Zanei
Rosii a aparut Zana Mov sau Violet. Florile, fluturii si tot
ce atingeau se colora ca si culoarea pe care o aveau
cele trei zane.
Dupa ce s-au imbratisat zanele s-au intors fericite in Imparatia Cerului si au trait
fericite alaturi de mama si tatal lor.
Povestea Soarelui, Ploii şi Curcubeului

Într-o zi, în timp ce Mama Natură îşi vedea de treburi în grădină, a auzit voci nervoase. Erau doi dintre copiii ei:
Soarele şi Ploaia, care se certau care este cel mai important pe lume.
- ,,Eu sunt cel mai important!” striga Soarele.
- ,,Fără mine nimic nu ar creşte!”
- ,,Nu este adevărat, eu sunt cea mai importantă!” striga Ploaia.
- ,,Fără mine nimic nu ar creşte!”
Glasurile li se auzeau din ce în ce mai tare şi din ce în ce mai răstite, fiecare fiind sigur că el este cel mai
important.
La un moment dat, Mama Natura s-a săturat să-i vadă certându-se şi s-a gândit să le dea o lecţie. A trimis
Soarele într-o parte lumii şi Ploaia în cealaltă parte.
Curând a fost pace şi linişte din nou iar Mama Natură s-a întors la treburile ei.
La început, Soarele şi Ploaia s-au supărat că au fost despărţiţi, dar au decis că aceasta este şansa prin care
fiecare poate demonstra că este cel mai important.
Zi după zi, Soarele strălucea pe o faţă a globului, în timp ce pe cealaltă, Ploaia continua să cadă. După o vreme,
pe partea Soarelui totul era uscat, iar pe cea a Ploii totul era inundat.
Când şi-au dat seama de greşala făcută, Soarelui şi Ploii li s-a făcut ruşine. S-au dus înapoi la Mama Natură şi
şi-au cerut scuze.
- ,,Ştim că nici unul nu este mai important decât celălalt”, au spus.
- ,,Avem nevoie unul de celălalt, iar lumea are nevoie de noi amândoi pentru creşterea plantelor şi
animalelor”.
Mama Natură era fericită că Soarele şi Ploaia şi-au învăţat lecţia.
Pentru a sărbători s-a gândit să ofere lumii un dar special. De-a lungul cerului a pictat un arc de cerc din culori
minunate: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet.
- ,,Lumea are nevoie de voi amândoi, copiii mei, Soarele şi Ploaia”, a spus ea.
- ,,De câte ori veţi vizita lumea, în acelaşi timp, acest arc de cerc va apare pe cer. Când lumea va
vedea CURCUBEUL, va şti că voi sunteţi fericiţi să lucraţi împreună”.

Din senin, pe cer de vară


Nori pufoşi încep s-apară.
Peste flori, peste grădină
Ploaia picură lumină!
Norul gri vrea să se joace!
Multe bălţi pe stradă face!
Nor poznaş! Ia uite-l! Nu-i!
A plecat pe cer hai-hui!
Acum pot să văd şi eu
Cum apare-un curcubeu!
Povestea fluturasului dragalas cu o mie de culori
(despre prietenie)

Era odată un fluturaș drăgălaș cu o mie de culori. Frumos, strălucitor, remarcabil, de fapt. Însă... acestea aveau
un preț: fluturașul nostru trebuia să stea ascuns ziua și să zboare noaptea. Numai lumina lunii îi putea ascunde
strălucirea celor o mie de culori. Altfel... ar fi fost foarte repede prins sau vânat. Singura lui prietenă, o floare cu
petale mari, îi oferea ascunziș ziua, să doarmă, iar noaptea se deschidea să-l lase să plece, până dimineața.
Viața fluturașului se scurgea tăcut, cu această suferință. Într-o dimineață, el și-a rugat floarea să-i găsească un alt
prieten, cu care să poată sta de vorbă noaptea. Erau prea triste nopțile fluturașului, înțelegeți voi. (Puteți desena
fluturașul, cu câte culori doriți.)
Prietena floare a început să caute o altă insectă. Prima dată a intrat în vorbă cu o albinuță, în timp ce fluturașul
dormea.
- Bună ziua, albinuță drăguță, nu ai vrea să fii prietenă cu un fluturaș drăgălaș cu o mie de culori?
- O, bună ziua, floricică închisă, cum să nu, dar unde este fluturașul tău?
- Ei, pentru a fi prietena lui ar trebui să dormi ziua și să fii trează noaptea, numai atunci l-ai putea vedea, a
dezvăluit floarea. (Iar tu, între timp, desenează floarea și albinuța, așa cum poți tu.)
- Ooooh, atunci chiar că nu se poate, întrucât eu ziua sunt foarte-foarte ocupată: știi tu, produc miere, merg din
floare-n floare... La revedere, floricică!
Floarea prietenă nu s-a descurajat, a încercat în continuare să găsească un posibil prieten pentru fluturașul
drăgălaș. Tocmai trecea pe acolo și o furnicuță.
- Bună ziua, furnicuță hărnicuță, nu ai vrea să te împrietenești cu un fluturaș drăgălaș cu o mie de culori? a
întrebat ea, cu toată politețea.
- Uf, a exclamat furnica, oprindu-se din transportarea unei firimituri de pâine, uf, dar unde e fluturașul ăsta?
- Pentru a fi prietena lui, ar trebui să dormi ziua și să stai trează noaptea, e singura condiție, a explicat floarea.
- Mmmm, doar știi că nu se poate. Am atâta treabă! Încă zece firimituri pe ziua de azi, plus curățenia în furnicar.
Nici nu încape vorbă, adăugă furnicuța, reluându-și îndatorirea. La revedere!
- La revedere, răspunse floarea, puțin întristată.
Deodată auzi bâzâitul unui bondar și se însenină: încă o încercare pentru ea.
- Bună ziua, domnule, nu ați dori să fiți onoratul prieten al unui fluturaș drăgălaș cu o mie de culori?
- Bzzz bună zzzziua! Ce fluturaș?
- E vorba de un fluturaș extraordinar de frumos și prietenos, care însă nu poate fi treaz decât noaptea. Dacă și
dumneavoastră ați dormi ziua și ați sta noaptea treaz..., continuă floarea.
- Cum? Bzzzzzzzzzz! Să stau noaptea treazzzzz? Nu s-a mai auzzzzit așa ceva! Eu trebuie să dorm și zzzzzziua,
și noaptea! Stau treazzzzz numai cât îmi caut de mâncare, ai înțeles? Nu știu cum ți-a venit o asemenea idee!
Bzzzzzzzz!
- Oh, mă scuzați..., se rușină floarea, dar deja bondarul plecase, supărat. (Ai desenat și furnicuța, și bondarul?
Nu sta degeaba!)
O nouă ocazie se ivi pentru floare: apăru un greieraș, cu o chitară. Era foarte vesel și puțin somnoros.
- Bună ziua, domnule, nu ați vrea să fiți prieten cu un fluturaș drăgălaș cu o mie de culori? îndrăzni floarea.
- Bună ziua! Ba da, cum să nu, dar ce știe să cânte? Tocmai îmi caut parteneri pentru o formație. Altfel m-aș fi
odihnit acum, să fiu în formă la noapte.
- Ah, ce bucurie! Și fluturașul de care vă vorbesc stă treaz noaptea, numai că nu știe să cânte, ci să zboare. Nu
ați avea nevoie și de așa ceva, pentru formație?
- Să zboare! Nu-mi folosește. Dacă nu știe să cânte, nu e partenerul potrivit pentru mine, încheie greierașul,
dispărând printr-o săritură.
- Oh, ce mă fac, se întristă floarea. Nu am găsit pe nimeni potrivit. Dar poate... uite, un țânțar. Să mai încercăm!
Bună ziua, domnule țânțar. Nu ați vrea să fiți prieten cu un fluturaș drăgălaș cu o mie de culori? Știu că și
dumneavoastră stați treaz noaptea. Așa și el...
- Bună ziua! Stimată doamnă floare, apreciez oferta, însă... nu vă supărați, dar eu noaptea sunt muuuult prea
preocupat să, știți, să caut hrană... Așa că nu aș fi un prieten prea bun cu un fluturaș, fie el cât de drăgălaș. Vă
recomand însă pe domnișoara omidă, care ronțăie frunze în copacul vecin, s-ar putea ca ea să aibă timpul liber
necesar. Cât despre mine, la revedere, spuse țânțarul cu glas subțire, zburând iute din calea unei mierle.
(Nu uita să desenezi greierașul și țânțarul. Este foarte ușor.)
- Domnișoară omidăăăăă! Bună ziua! strigă floarea, să se audă până la copac. Așteptă un minut, după care strigă
iar:
- Domnișoară omidăăăăă!
- Ooooo, niciodată nu m-a strigat o plantă că ar vrea să fie ronțăită de mine, se minună omida, îndreptându-se
spre floare și privind cu poftă la o frunză a ei.
Floarea își strânse frunzele și continuă, cu puțină frică:
- Domnișoară omidă, nu v-am deranjat pentru atâta lucru, însă iertați-mă dacă v-am întrerupt prânzul. Voiam
doar să vă adresez o întrebare: n-ați vrea să vă împrieteniți cu un fluturaș drăgălaș cu o mie de culori? Este atât
de simplu....
- Aha, aha. Ce ar trebui să fac? se arătă interesată omida.
- Numai să dormiți ziua, undeva, la adăpost, iar noaptea să vă treziți și să stați de vorbă cu fluturașul, eventual
în timp ce ronțăiți ceva... Dar nu pe mine, vă rog, eu sunt casa lui, recunoscu floarea.
- Mda, iată o ofertă interesantă și neașteptată. Niciodată nu m-a plăcut vreun fluturaș, fie el și cu o singură
culoare. Voi încerca să fiu prietenă cu el, se bucură omida.
Așa că omida noastră (pe care vă rog să o desenați) se culcă sub o frunză, trezindu-se la căderea nopții. Atunci îl
cunoscu pe fluturaș și stătură o vreme de vorbă. Dar când îl văzu pe fluturaș cât de frumos zboară, omida se
întunecă și se plânse:
- Eu nu voi putea niciodată să zbor..., nu sunt o prietenă bună!
- Dragă prietenă, nu te supăra, se frământă fluturașul, te voi învăța măcar să dansezi!
Omida încercă niște mișcări din corpul ei grăsuț, dar se rostogoli fără vreun rezultat.
- Stai, că am o idee, vei fi o omiduță balerină, se lumină fluturașul. Uite, vei învăța să faci o piruetă! Stai așa, pe
piciorușele din spate, ridicată, apoi te învârți, și iar te învârți...
Omida făcu o piruetă și, pe când se învârtea fericită, simți – minune! – că se transformă, îi crescură aripi și
deveni și ea o domnișoară fluturaș drăgălaș cu o mie de culori!
Acum știi cum se termină povestea. Omiduța-fluture își găsi o altă floare care să o ascundă ziua, iar noaptea
zbura și se veselea cu fluturașul drăgălaș cu o mie de culori...
Ce bine e să ai măcar un prieten – dar când ai mai mulți, cât de bine poate să fie?
de Mirela Șova
Povestea culorilor

Cu foarte mult timp în urmă, trăiau în Ţinutul Ceresc toate culorile pe care le cunoaştem astăzi: Roşu, Alb,
Negru, Roz, Violet, Maro, Verde, Albastru, Galben, Portocaliu, Gri. Toate culorile erau vesele şi alergau cât era
ziua de mare pe bolta cerească. Dar cele mai neastâmpărate erau Albul şi Negrul, care se hârjoneau mereu şi
care soseau întotdeauna târziu la şcoală.
S-a întâmplat ca într-o dimineaţă să aibă loc o dispută. Şi norii au început să arunce picuri mari de apă, jos pe
pământ, astfel încât a plouat multe zile la rând. Şi toate culorile au fost triste şi supărate pentru că norii au plâns
cu lacrimi atât de mari. Şi nu numai culorile erau triste, ci şi luna şi soarele, care stăteau ascunşi printre
cotloanele cereşti, aproape îngheţând de frig. Însă, iată că îngeraşul culorilor a venit cu o idee salvatoare:
- Ce ar fi, îşi spuse îngeraşul culorilor, să adun eu toate culorile într-un singur loc?
- Eu cred că ar fi o idee bună, însă este cam greu de realizat, spuse luna tristă.
- Da, şi eu cred că este un lucru dificil ceea ce vrei să faci, se amestecă în discuţie şi una dintre steluţe. Şi spun
asta pentru că eu le cunosc bine pe culori şi ştiu cât sunt de neastâmpărate. Uite, de pildă, argumentă steluţa,
Negrul şi Albul se ceartă mereu şi sunt întotdeauna ultimele care vin la şcoală, Roşul este destul de ţanţos şi
încăpăţânat şi pe mine nu mă ascultă niciodată, Galbenul este arţăgos şi mereu pornit pe ceartă, Verdelui îi place
să se joace singur şi nu prea este atent la ore, Rozul este foarte copilăros şi nestatornic, Griul este trist în
permanenţă şi nu vrea nici să se joace, nici să-şi facă prieteni şi nici să meargă la şcoală. Cât priveşte Violetul, el
se vrea întotdeauna să fie şef. Chiar astăzi mi-a spus că nu vrea să fie elev şi doreşte să crească mai repede, să
devină profesor. Maroul, pe lângă faptul că este obrăznicuţ uneori, este mai prietenos decât Negrul.
- Da, ştiu că sunt dificile culorile, zise îngeraşul puţin trist, însă ce să fac?, dădu el din umeri, neputincios.
Numai eu pot să le ajut.
- Da, trebuie să facem ceva, interveni luna, pentru că altfel vom sfârşi prin a fi toţi trişti.
Şi îngeraşul culorilor se puse pe treabă. Se zori să ajungă în sala de clasă, unde află doar câteva culori: Violetul,
Rozul şi Galbenul, care încercau să fie atente la ore.
- Dar ceilalţi colegi ai voştri unde sunt?, întrebă îngeraşul culorilor.
- Albul şi Negrul n-au sosit, ca de obicei, răspunse Violetul. Iar Verdele este în parc, şi ceilalţi... nu ştiu.
Îngeraşul culorilor se grăbi într-un suflet să le găsească şi pe celelalte culori. Şi le găsi: Verdele era în parc pe
băncuţă, Maroul se juca cu nişte steluţe, iar Portocaliul citea.
- Haideţi cu mine, le spune îngeraşul culorilor. Am nevoie de voi. Şi cum îngeraşul le zori pe culori să alerge ca
să ajungă mai repede, ele lăsară urme strălucitoare în marea lor grabă. Iar combinaţia dintre toate aceste culori
se dovedi a fi uimitoare, că norii încetară să mai plângă şi un zâmbet mare şi larg apăru pe cer.
- De acum înainte, voi, culorile, veţi fi sfătuitorii mei, le zise Soarele, ieşind mândru din spatele norilor.
Strălucirea acestor culori se transformă într-un frumos curcubeu, care şi acum apare ori de câte ori ploaia
încetează. Câte le priveşte pe Alb şi pe Negru, acestea, ca de obicei, au întârziat. Însă nu s-au supărat, pentru că,
deşi nu fac parte din curcubeu, sunt astăzi cele mai căutate culori. (adaptare după o legendă populară de Iuliana
NIŢĂ)