Detresa respiratorie este frecvent întâlnită la nou-născuţi şi reprezintă indicaţia cea mai
frecventă pentru reevaluare în primele zile de viaţă. Deoarece detresa respiratorie la nou-născut îi
poate pune viaţa în pericol, medicii trebuie să evalueze şi să trateze cu promptitudine nou-
născuţii afectaţi. Cheia pentru tratarea cu succes a nou-născutului care are detresă respiratorie se
bazează pe:
• obținerea unui istoric complet al problemelor mamei şi nou-născutului,
• efectuarea unui examen fizic aprofundat,
• recunoaşterea tulburărilor respiratorii comune,
• diferenţierea între diverse entităţi etiopatogenice şi identificarea celor care
prezintă pericol vital.
Definiţie
Detresa respiratorie la nou-născuţi este caracterizată prin unul sau mai multe din următoarele
semne: tahipnee, retracţii toracice, geamăt şi bătăi ale aripilor nazale. Bătăile aripioarelor nazale
reprezintă o tentativă de a reduce rezistenta cailor respiratorii. Tirajul (retracţia) suprasternal
indică obstrucţia căilor respiratorii superioare. Tirajul subcostal, pe de altă parte, este un semn
mai puţin specific, care poate fi asociat cu boli pulmonare sau cardiace. În mod normal, nou-
născutul are o frecvenţă respiratorie de 30-60 respiraţii pe minut. Nou-născutul respiră cu o
frecvenţă crescută pentru a menţine ventilaţia în condiţiile unui volum curent scăzut. Un copil în
detresă respiratorie poate încerca să menţină volumul pulmonar şi schimbul eficient de gaze prin
închiderea parţială glotei în timpul expirului. Acesta este mecanismul responsabil pentru
geamătul sonor al nou-născutului.
Un nou-născut care are un grad avansat de detresă respiratorie poate asocia semne suplimentare
precum: cianoză (necesar crescut de oxigen), respiraţii tip gasp, apnee şi stridor. Medicul curant
trebuie să considere aceste semne suplimentare ca fiind semne de gravitate.
Poate fi necesară administrarea de oxigen suplimentar cu debit scăzut pentru câteva multe ore.
Radiografiile toracice evidenţiază hiperinflaţia cu parenchimului pulmonar care este transparent
cu excepţia unor infiltrate perihilare şi a lichidului în scizuri. Nu prezintă semne de condesare.
Mecanismul fiziopatologic este reprezentat de resorbţia întârziată a lichidului pulmonar fetal,
care în cele din urmă este resorbit în următoarele ore până la zile (obişnuit 24-48 de ore). Un
tablou clinic care se agravează ar trebui să sugereze un alt diagnostic. Tratamentul este, în
general, monitorizarea şi îngrijirea simptomatică. Poate fi necesară administrarea de oxigen
suplimentar cu debit scăzut pentru câteva multe ore.
Tratamentul poate include oxigen suplimentar, ventilaţie mecanică şi tratament specific pentru
hipertensiunea pulmonară (oxigen suplimentar în concentraţii crescute, ventilaţie mecanică cu
frecvenţă înaltă şi terapia cu oxid nitric inhalat). Este importantă, ca prim gest de prevenţie,
aspirarea riguroasă a orofaringelui cu o sondă de aspirație cu diametru mare imediat ce se naşte
capul. Recomandările NRP (Programul de Reanimare Neonatală) sunt: aspirarea orofaringelui la
toţi nou-născuţii după naşterea capului şi aspirarea pe lamă de laringoscop a traheei orice nou-
născut cu meconiu în lichidul amniotic, în cazul în care copilul este deprimat (efort respirator
diminuat, hipotonie şi/sau bradicardie).
Pneumonia
Pneumonia infecţioasă este relativ rară la nou-născuţi. Totuşi, nou-născuţii prematuri au o
incidenţă crescută a infecţiilor de cel puţin 10 ori în comparaţie cu nou-născuţii la termen.
Mamele cu febră intrapartum şi durată prelungită a travaliului cu membrane rupte (> 18-24 ore)
au un risc mai mare de transmitere a infecţiilor la nou-născuţi. Acest risc poate fi redus prin
administrarea de antibiotice intrapartum gravidelor cu sarcini cu risc sau celor care sunt
purtătoare de streptococ grupB (SGB). Cele mai frecvente bacterii care pot infecta nou-născuţii
sunt SGB, bacterii coliforme (E. coli fiind mai frecvent întâlnit membru al acestui grup) şi
Listeria monocytogenes. Nou-născuţi infectaţi prezintă detresă respiratorie imediat după naștere
sau simptomele pot debuta după câteva ore în care nou-născutul este asimptomatic. Gradul
detresei respiratorii la debut poate imita orice tulburare respiratorie. Nou-născuţii pot avea febră
sau pot deveni hipotermici. Simptomele se agravează progresiv şi dacă infecţia nu este tratată,
poate evolua până la şoc, CID şi deces. Din cauza consecinţelor grave ce pot apare dacă se
temporizează tratamentul infecţiilor, mulţi nou-născuţi cu afecţiuni neinfecţioase sunt trataţi
empiric cu antibiotice pentru această posibilitate. Radiografiile pulmonare pot semăna cu SDR
(cu infiltrat reticulogranular şi bronhogramă aerică), TTN sau sindroame de aspirație (cu
condensări liniare sau neuniforme). Este rar întâlnită condensarea lobară în infecție la nou-
născuţi. Un copil de termen cu aspect de SDR trebuie considerat a avea pneumonie până la proba
contrarie. Hemoleucograma poate arăta leucocitoza sau leucopenie. Trombocitele pot fi normale
sau scăzute. În cazurile severe, pot fi prezente coagulopatii cu ridicate PT şi PTT şi niveluri
scăzute de fibrinogen. Standardul de aur în diagnostic rămâne hemocultura sau cultura din
secrețiile traheale şi pulmonare. Tratamentul standard pentru a trata infecţiile cu germenii cei mai
frecvent întâlniți este cu un aminoglicozid şi o penicilina (de regulă, ampicilină şi gentamicină).
Tratamentul suportiv poate include ventilaţie mecanică, oxigen suplimentar, agenţi inotropi
pentru combaterea hipotensiune arterială (de regula, dopamina) şi oxid nitric în hipertensiunea
pulmonară asociată infecţiei.
***
Întrebări
5. Care este cauza sindromul de detresă respiratorie a prematurului? Care este aspectul pe
radiografie al acestui deficit?
2. În TTN simptome apar la scurt timp după naştere. Debutul tardiv al simptomelor ar trebui să
sugereze alte tulburări.
5. Deficitul de surfactant, care determină colabarea unor alveole în vecinătatea altora, care sunt
emfizematoase. Unele alveole atelectatice sunt adiacente bronhiilor. Aceste condiţii duce la
imagine de infiltrat reticulogranular („geam mat”) şi bronhogramă aerică pe radiografia toracică.
6. Streptococul de Grup B, bacilii gram negativ (de obicei, E. coli) şi Listeria monocytogenes.