Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ziua de astăzi reprezintă un bun prilej de aducere în prim plan a unui subiect
nedezbătut cum se cuvine în istoria noastră - rolul femeilor în vremea Marelui
Război. Și aceasta pentru că războiul este văzut ca o istorie a bărbaților, nicidecum a
femeilor. În spațiul românesc, femeile sunt aproape absente din istoria războiului, cu
două excepții notabile: Regina Maria și Ecaterina Teodoroiu. Chipurile lor au fost
utilizate cu valoare simbolică: mama și ocrotitoarea, în cazul reginei, și eroina care se
jertfește pentru patrie, în cazul Ecaterinei Teodoroiu.
Rolul femeilor este prea puțin prezent ori cunoscut în istoria românească a anilor
1916-1918. A fost nevoie de aproape un secol pentru ca perspectiva societății să se
schimbe și astăzi să redescoperim rolul crucial al femeilor române în vreme de
război. La aceasta, un rol important l-au avut unele edituri și instituții de cultură.
Tipărirea de jurnale, memorii rămase ascunse prin podurile caselor, uitate și
redescoperite în arhive, ne-a revelat câteva memorialiste de excepție: Regina Maria,
Pia Alimăneștianu, Arabella Yarca, Yvonne Blondel, Elena Emandi, Nadejda Știrbei,
Olga Gigurtu, Neli Cornea, Elena Negrescu, Alexandrina Fălcoianu, Sabina Brătianu.
Ele sunt, poate, cele mai reprezentative mărturii ale unor femei excepționale care au
rupt constrângerile sociale ale vremii, într-o epocă în care femeile nu prea scriau.
Jurnalele lor ne oferă o altă perspectivă asupra istoriei războiului, una umanizantă,
plină de iubire și compasiune pentru semeni și plină de patriotism. Din aceste scrieri
răzbat suferințe, dureri, dar și o istorie a ceea ce se întâmplă în spatele frontului.
Viziunii feminine asupra războiului i se contrapune cea a bărbaților, care, în
memoriile lor, descriu latura eroică și tragică a fenomenului.
„Bătălia lor...”
O altă femeie, o scriitoare de excepție, Hortensia Papadat-Bengescu, ne propune o
privire asupra istoriei românești din anii 1916-1918 din prisma unui personaj literar,
Laura, infirmieră într-un spital de campanie amenajat într-o gară. Romanul „Balaurul”,
la care ne referim, se declină drept o marcantă contribuție feminină, cumva singulară,
la nivelul literaturii europene. Este romanul unei gări și al unei femei care, în vremea
Marelui Război, se luptă pentru viață, smulgând din ghearele morții soldații răniți.
În vreme de război, rolul femeii în spațiul românesc nu diferă de rolul celorlalte femei
din spațiul european. Desigur, există și anumite particularități, care derivă din stadiul
de dezvoltare economică a țării noastre la acea vreme - româncele nu muncesc în
fabrici de muniție precum cele din Occident - pentru că noi nu aveam atunci o
industrie de apărare, din faptul că unele femei își duc viața în zona liberă a statului
român, în Moldova, iar altele rămân sub ocupația inamicului în zona Munteniei.
De departe, se remarcă figura Reginei Maria, căreia toți istoricii, dar și memorialiștii
fără excepții îi recunosc rolul primordial jucat în vremea Războiului și a Marii Uniri.
Regina este cea care negociază, impune și decide, eclipsându-l de multe ori pe rege.
Mama și surorile lui Ion. I.C. Brătianu, primul-ministru al țării, au și ele o misiune
nobilă: rămase în teritoriul ocupat de dușmani, încurajează populația, negociază și
veghează ca dușmanul să nu comită abuzuri asupra românilor din Muntenia.
Dimensiunea umanitară
Despre rolul femeilor ar mai fi multe de amintit, am dorit doar ca prin aceste rânduri
să facem o cuvenită reverență memoriei femeilor care acum un veac, prin truda lor,
au contribuit la supraviețuirea acestei nații și la făurirea României Mari.
Galerie foto: