Citometria de flux

Citometria de flux este o tehnică nouă foarte importantă de studiu a celulelor, utilizată la nivel
global, în diverse domenii, pentru identificarea unor anumiţi markeri celulari, sortarea
celulelor, măsurarea activităţii metabolice sau a cantităţii de ADN, printre altele. Tehnica
studiază diferitele direcţii de împrăştiere a unui fascicul de lumină după interacţiunea cu
particulele din proba de studiat şi, în unele cazuri cu receptorii fluorescenţi de pe suprafaţa
particulelor şi interpretarea datelor obţinute.
 1. Istoric[1], [2]
Citometria de flux este o tehnică relativ Figură 1 Citometru de flux

nouă şi aflată în dezvoltare continuă.

Primul citometru de flux bazat pe
fluorescenţă a fost realizat în 1968 de către
Wolfgang Göhde de la Universitatea din
Münster. Începutul citometriei moderne a
fost când Fulwyler a construit un dispozitiv
ce sorta celulele folosind principiul Coulter
pentru a măsura celulele și încărcarea cu
sarcină electrică a picăturilor pentru a le
sorta.
Potrivit estimărilor, înainte 1985 existau, la nivel global, mai puţin de 1000 de
citometre. Majoritatea acestor aparate erau folosite exclusiv în cercetare şi necesitau operatori
ce deţineau cunoştinţe avansate in electronică. Numărul lor a crescut dramatic la mijlocul
anilor 1980, depăşind 4000 în 1990.