Tulpina

Organ vegetativ cu rol de susţinere a frunzelor şi

organelor de reproducere şi funcţia de
conducere a soluţiilor nutritive. Alte funcţii:
-generativă (ţesuturile meristematice ale tulpinii
pot forma şi alte organe ale plantei)
-fotosinteză, depozitarea apei şi substanţelor
nutritive, etc.
Filogenetic, tulpina apare prima dată la ferigi, la
fel ca şi rădăcina.
Tulpina se formează din tulpiniţa şi muguraşul
embrionului seminţei. Din tulpiniţă se formează
hipocotilul (partea dintre colet şi cotiledoane)
iar din muguraş - epicotilul (partea dintre
cotiledoane şi primele frunze adevărate).
Tulpini tinere de
3 fasole şi porumb:
5 1-hipocotil;
2 2-epicotil;
4 3-muguraş;
1 4-cotiledoane;
6 5-frunze;
6-rădăcina
7 embrionară;
7-rădăcini adventive.
 Morfologia tulpinii
Morfologia ramurilor şi a mugurilor

Tulpina matură prezintă noduri (porţiuni de regulă

îngroşate pe care se inseră frunzele şi mugurii) şi
internoduri (zona dintre două noduri).
Tulpinile sau ramurile tulpinii la care internodurile
sunt evident alungite se numesc macroblaste iar
cele cu internoduri scurte (având nodurile foarte
apropiate) se numesc microblaste. Ex. la pomii
fructiferi: macroblastele sunt ramurile de schelet
ce alcătuiesc coroana iar microblastele sunt
ramurile de rod, cu muguri floriferi sau micşti.
Mugurii sunt porţiuni ale tulpinii care asigură
creşterea şi ramificarea acesteia.
Ramuri de arţar (A),
cireş (B), castan (C):
1 - macroblast;
2 - microblast;
3 - mugure terminal;
4 - mugure lateral;
5 - cicatrice foliară;
6 - cicatrici ale catafilelor;
7 – urme ale fascilulelor
conducătoare libero-lemnoase

A B C
Mugurii - alcătuiţi din noduri dese şi internoduri
foarte scurte. Mugurii foliari formează lăstari cu
frunze, mugurii florali dau naştere la flori iar
mugurii micşti generează lăstari cu frunze şi flori.
În mugure se pot observa:
-vârful vegetativ (con de creştere) cu meristeme
ce determină creşterea în lungime a tulpinii;
-primordii foliare (primordii ale frunzelor) dispuse
de la bază spre vârful vegetativ;
-primordiile mugurilor laterali (rol în ramificare);
-primordii ale florilor, dispuse la axila frunzelor.
Mugurii plantelor din climatul temperat sunt
protejaţi de frunze metamorfozate numite catafile
(muguri tunicaţi).
După poziţia pe tulpină, există muguri terminali
(apicali) şi muguri laterali (axilari - la axila frunzei).
Mugurii care rămân în repaus doar pe durata unui
sezon nefavorabil se numesc muguri activi.
Mugurii dorminzi rămân în repaus mult timp după
formare şi devin activi numai când ramurile sau
frunzele sunt distruse de către cauze externe.
La unele plante se întâlnesc muguri metamorfozaţi
cu rol în depozitarea substanţelor organice şi
reproducerea vegetativă. Ex.: la unele specii de
ceapă se tuberizează primordii florale; aceşti
muguri se desprind de pe planta mamă şi asigură
înmulţirea vegetativă.
Căpăţâna de varză este un mugure vegetativ
terminal, hipetrofiat, cu rol în protejarea
meristemelor apicale pe timpul iernii.

Mugure mixt:
1-catafile,
2primordii foliare,
3-primordii florale,
4-axa mugurelui.

Creşterea şi ramificarea tulpinii

Creşterea în lungime a tulpinii este terminală şi

intercalară. Creşterea în grosime are loc, la
tulpinile cu structură secundară, prin formarea de
noi ţesuturi din cambiu şi felogen.
Tipuri de ramificare a tulpinii:
- ramificarea dichotomică - la ferigi (pedicuţă) -
bifurcarea repetată a vârfului vegetativ al tulpinii;
- ramificarea monopodială - creşterea nelimitată a
mugurelui teminal, care formează o axă principală.
Din mugurii laterali se formează ramuri (brad, fag);
- ramificarea simpodială - la plantele care prezintă
terminal muguri cu creştere limitată, alungirea
realizându-se prin activitatea mugurelui axilar
subterminal (viţa de vie, tei, măr);
- ramificare mixtă – bumbac;
- fals dichotomică (liliac, vâsc) - după încetarea
creşterii mugurelui terminal intră în activitate doi
muguri axilari opuşi, care produc ramuri egale.
La unele specii (lalea, păpădie) tulpina nu se
ramifică (tulpină monocaulă).

Ramificarea tulpinii:
A- dichotomică;
B-monopodială;
C- fals dichtomică;
D-simpodială.
Infrăţirea este un tip special de ramificare a
porţiunii bazale de la tulpinile gramineelor. De la
nodurile bazale (noduri de înfrăţire) ale tulpinii se
formează lăstari numiţi fraţi, care pot avea la
rândul lor lăstari. Rezultă o tufă formată din mai
multe tulpini. Importanţa înfrăţirii: realizarea
densităţii culturilor de cereale şi a pajiştilor.

Tipuri morfologice de tulpini

După tipul de organizare există:
•tulpini articulate, cu noduri şi internoduri:
- caulis - tulpină erbacee plină sau gloală
(cimbrişor, floarea soarelui);
- scap - tulpină ierboasă cu noduri bazale foarte
scurte şi un ultim internod lung ce se termină cu o
floare (lalea) sau o inflorescenţă (păpădie);
- culm sau pai - tulpină caracteristică gramineelor,
neramificată, cu noduri şi internoduri (grâu);
•tulpini nearticulate:
- caudex – tulpină scurtă cărnoasă (urechelniţă);
- stip – tulpină înaltă, neramificată, cu frunze în
partea terminală (palmieri şi ferigi arborescente).
După consistenţă:
•Tulpini erbacee - au ţesuturi nelignificate sau slab
lignificate. Pot fi anuale, bienale sau perene
(majoritatea angiospermelor).
•Tulpini lemnoase - au ţesuturi lignificate şi durată
de viaţă egală cu cea a plantelor.
- arborele - tip de tulpină de talie mare, depăşind 7
m, diferenţiat în trunchi şi coroana din ramuri de
diferite ordine;
- arbustul are o talie mai redusă (până la 7 m), este
lipsit de trunchi, ramificarea realizându-se de la
bază (alun);
- (liane – viţa de vie, iedera);
- semiarbustul (subarbust) este de talie redusă,
până la 1m, lignificată doar la bază (afinul);
•Tulpinile cărnoase (suculente) sunt prezente la
plante adaptate să reziste în condiţii de secetă
(Cactaceae, Crassulaceae).
Tulpinile plantelor acvatice sunt bogate în aerenchim şi nu au
ţesuturi mecanice; ele pot fi: submerse, total scufundate în
apă (nufăr); amfibii când se dezvoltă şi în mediul aerian odată
cu reducerea nivelului apei; natante, plutitoare pe suprafaţa
apei, nefixate de substrat (lintiţă).
Caulis – urzica moartă

Scap la
păpădie

Culm sau pai

- graminee
 Arbore - stejar

Arbust - alun

Subarbust - afin
 Tulpini metamorfozate
-tulpini care, pe lângă funcţiile de bază, îndeplinesc
alte funcţii: fotosinteză, apărare, depozitare a
substanţelor de rezervă, înmulţire vegetativă.
Tulpini supraterane metamorfozate
Tulpinile asimilatoare realizează fotosinteza, caz în
care frunzele sunt de regulă reduse:
- cladodii: tulpini lăţite, cu frunze mici, la grozamă
sau cu frunze complet reduse (cactacee);
- filocladii - ramuri lăţite de forma unor frunze, la
ghimpe; pe ele se găsesc flori sau fructe;
- tulpini virgate - tulpini cilindrice fără frunze sau
cu frunze reduse, la pipirig, coada calului.
Tulpini asimilatoare: cladodiu la
grozamă (A), limba soacrei (B);
filocladiu la ghimpe (C).

A B C
Tulpinile cu rol de apărare - ramuri transformate în
spini (porumbar, păducel).
Tulpinile cu ramuri transformate în cârcei, cu rol de
fixare a tulpinii pe suport (viţa de vie).
Tulpinile tuberizate depozitează substanţe de
rezervă (gulie).
Tulpini cu rol în înmulţirea vegetativă: stolonii -
ramuri orizontale ce formează, la noduri, rădăcini
adventive şi plante noi (căpşun, trifoi alb).

Tulpini subterane metamorfozate

Sunt tulpini care depozitează substanţe de rezervă
şi realizează înmulţirea vegetativă; acestea permit
plantei supravieţuirea în perioadele nefavorabile.
Rizomul este un microblast îngroşat, la nodurile
căruia se pot găsi resturi de frunze, muguri şi
rădăcini adventive (lăcrămioară, stânjenel). Poate
avea ramificaţii numite stoloni.
Tuberculul - microblast puternic îngroşat, care
depozitează substanţe de rezervă; pe el se observă
muguri axilari: ,,ochi”. La cartof, capătul terminal al
stolonilor se îngroaşă devenind tubercul.
Bulbul este alcătuit dintr-o tulpină discoidală pe
care se găseşte un mugure învelit de frunze
cărnoase care depozitează substanţe de rezervă;
cele externe au rol protector, sunt subţiri şi se
numesc catafile.
Bulbul poate fi tunicat (ceapă, ghiocel) sau solzos
(crin). La usturoi există bulb compus din bulbili.
Bulbo-tuberculii prezintă, ca şi tuberculii, o parte
îngroşată care depozitează substanţe de rezervă,
dar care e protejată de catafile (brânduşa de
toamnă, gladiola).

Bulbo-tubercul la şofran,
brânduşă: 1-catafile; 2-tulpină
tuberizată; 3-rădăcini adventive

Rizom la Pecetea lui Solomon: 1-rizom; 2-rădăcini

adventive; 3-cicatrici ale tulpinilor supraterane
precedente; 4-tulpină supraterană
Cladodii - grozamă Filocladii - ghimpe

Tulpini virgate - pipirig

Porumbar

Gulie
Rizom – Pecetea lui Solomon

Bulb solzos - crin

 Anatomia tulpinii
Structura primară a tulpinii
Se întâlneşte la toate cormofitele în stadiul tânăr şi
pe toată viaţa plantei la monocotiledonate şi unele
dicotiledonate erbacee. Este alcătuită din trei zone
concentrice: epiderma, scoarţa şi cilindrul central.
Epiderma protejează la exterior tulpina, este
alcătuită dintr-un strat de celule, strâns unite, cu
pereţii externi cutinizaţi, lipsite de cloroplaste.
Epiderma prezintă stomate şi peri, cu excepţia
tulpinilor subterane.
Scoarţa este multistratificată, alcătuită din celule
parenchimatice, cu spaţii intercelulare. Frecvent,
scoarţa se diferenţiază în 2 zone: o zonă externă cu
cloroplaste şi o zonă internă ce depozitează
substanţe de rezervă.
Unele plante prezintă în straturile externe ale
scoarţei ţesuturi mecanice alcătuind hipoderma,
cu aspect continuu sau sub formă de cordoane.
Scoarţa mai poate prezenta în structură canale
rezinifere (la conifere), laticifere (smochin), canale
secretoare de uleiuri eterice (mărar).
Cilindrul central (stelul) este alcătuit din ţesuturi
parenchimatice (măduvă, raze medulare) în care
sunt dispuse fascicule conducătoare.
Ţesuturile conducătoare sunt fascicule mixte
libero-lemnoase (vase, parenchim, fibre).
Dispoziţia fasciculelor conducătoare:
-la gimnosperme şi dicotiledonate - sunt dispuse
pe un cerc, cilindrul central fiind de tip eustel;
-la monocotiledonate fasciculele se dispun pe 2
cercuri sau neregulat (atactostel).
Măduva din centrul tulpinii se prelungeşte printre
fascicule cu raze medulare. La unele specii măduva
lipseşte (tulpini fistuloase), centrul tulpinii fiind
ocupat de o lacună medulară (grâu).

1
2
3 Structura primară a tulpinii la
4 dicotiledonate:
1 - epidermă; 2 - scoarţă;
5 3 - cilindru central;
4 - fascicul libero - lemnos;
5 - măduvă.
La unele dicotiledonate se diferenţiază un periciclu
uni- sau pluristratificat în jurul cilindrului central.
Periciclul îndeplineşte rol de susţinere când este
format din sclerenchim lignificat (dovleac). La in şi
cânepă este celulozic; din acesta se obţin fibre
textile de bună calitate.
Periciclul poate avea rol meristematic, generând
rădăcini adventive, la iederă.

Structura primară a tulpinii

de porumb;
1 - epiderma;
2 - hipoderma;
3 - scoarţa parenchimatică;
4 - fascicul libero - lemnos;
5 - măduva;
6 - arc de sclerenchim;
7 - liber (floem);
9 - metaxilem;
10 - protoxilem;
11 - lacună.
Structura secundară a tulpinii

Creşterea în grosime a tulpinii se face prin

activitatea celor două meristeme secundare:
cambiu şi felogen.
Cambiul generează liber secundar spre exterior şi
lemn secundar spre interiorul tulpinii.
Lemnul secundar este format din trahee (sau
traheide), fibre lemnoase şi parenchim lemnos.
În climatul temperat, cu anotimpuri, cambiul
funcţionează intermitent.
-la începutul perioadei de vegetaţie, primăvara, se
formează vase lemnoase cu lumen (diametru)
mare şi puţine fibre lemnoase (lemn de
primăvară);
-la sfârşitul verii şi toamna sunt generate vase cu
lumen mic şi multe fibre lemnoase şi parenchim
lemnos (lemn de toamnă).
Se constituie astfel, într-o perioadă de vegetaţie,
un inel anual. Numărul inelelor anuale corespunde
deci cu vârsta arborelui.
După un timp, funcţia de conducere a lemnului
secundar dispare. Într-o secţiune prin tulpina celor
mai mulţi arbori se deosebesc, astfel, două zone:
Duramenul (lemn nefuncţional, dispus central) are
culoare închisă şi este format din vase lemnoase
obturate de tile, din fibre puternic lignificate şi
parenchim impregnat cu tanin, răşini, pigmenţi. El
îndeplineşte rol de susţinere.
Arborii cu duramen furnizează lemnul cu rezistenţă
mare (stejar, nuc). Există specii (salcia) la care
lemnul rămâne spongios şi putrezeşte, astfel că
tulpina devine scorburoasă.
Alburnul este lemnul funcţional, constituit din
inele anuale lemnoase ale ultimilor ani de
existenţă ai plantei.

Secţiune transversală prin

trunchiul unui arbore:
1-inel anual; 2-lemn de toamnă;
3-lemn de primăvară;
4-raze medulare; 5-măduvă;
6-duramen; 7-alburn; 8-cambiu;
9-ritidom; 10-floem secundar;
11-felogen.
Liberul secundar este alcătuit din vase liberiene,
celule anexe, parenchim liberian şi fibre liberiene.

Felogenul se diferenţiază în scoarţa primară şi

generează la exterior suber iar la interior feloderm.
Suberul are rol de apărare a tulpinii iar felodermul
depozitează diferite substanţe organice.
Suberul, felogenul, felodermul (scoarţa secundară)
alcătuiesc iniţial peridermul. După câţiva ani
felogenul îşi încetează activitatea fiind înlocuit cu
altul. Ţesuturile moarte de pe trunchiul arborilor
alcătuiesc ritidomul şi se exfoliază permiţând
creşterea în grosime.

La unele specii ierboase (in) nu se formează

felogen ci numai cambiu, astfel că structura tulpinii
mature este formată din ţesuturi primare spre
exterior şi ţesuturi secundare spre interior (în
cilindrul central).
 Tulpina secundară
de tei:
1
1 - lenticelă;
2 - suber;
3 - felogen;
4 - feloderm;
5 - scoarţa primară;
6 - liber primar;
7 - fibre liberiene;
8 - liber secundar;
9 - parenchim de
A
dilatare;
10 - cambiu;
11 - lemn de
toamnă;
12 - lemn de
primăvară;
13 - rază medulară;
B
C
A - liber secundar;
B - lemn secundar;
C - inel anual.
Secţiune transversală prin ramura de tei de
trei ani: 1-scoarţă primară; 2-periderm; 3-
floem primar; 4-parenchim de dilatare; 5-
floem secundar; 6-fibre liberiene; 7-
cambiu; 8-inel anual; 9-raze medulare; 10-
xilem primar; 11-măduvă