Sunteți pe pagina 1din 57

PLANUL PROIECTULUI

CAPITOLUL I. Concepte de baza ale managementului produselor agroalimentare


I.1. Locul si rolul industriei alimentare in economia unei tari
I.2. Definirea, locul, rolul si atributiile intreprinderii moderne de productie
I.3. Structura industriei alimentare
I.3.1. Industria de prelucrare a laptelui
I.4. Studiul cercetarilor in tehnologia de productie a laptelui
CAPITOLUL II. Evolutia societatii S.C. NIGALACT S.R.L.
II.1. Obiectivul proiectat investitii (investiții)
II.2.Diagnostitul tehnic
II.3. Capacitatea de productie si productivitatea firmei
II.4. Profilul de productie
II.4.1. Productia realizata
II.4.2. Productia prognozata prin metoda functiilor de productie
II.4.3. ANALIZA SEZONALITATII VANZARILOR SI PROGNOZA
VANZARILOR PE BAZA INDICILOR DE SEZONALITATE
II.4.4. Proiectarea costului de productie si a pretului de livrare
II.4.5. INDICATORII CHELTUIELILOR DE CIRCULATIE A MARFURILOR
(VOLUMUL VANZARILOR DE MARFURI ( D), NIVELUL ABSOLUT AL
CHELTUIELILOR DE CIRCULATIE A MARFURILOR IN COMERT , VITEZA DE
CIRCULATIE A MARFURILOR, CALCULAŢIA PREŢULUI DE LIVRARE LA
DIFERITE SORTIMENTE DE MEZELURi
II.5. Analizarea structurii marjelor acestei întreprinderi prin metoda direct costing
CAPITOLUL III. Stabilirea amplasamentului unei intreprinderi agroalimentare
III.1. Legaturile dintre transport si amplasarea intreprinderii
III.2. Etapele procesului de amplasare
III.3. Metode de amplasare
III.4. Fundamentarea elaborarii planului general de organizare a intreprinderii
III.5. Metode de dimensionare a suprafetei necesare pentru producti
CAPITOLUL I V........................................................................ Error: Reference source not found
OPTIMIZAREA PRODUCȚIEI LA S.C. X S.A. IAȘI.............Error: Reference source not found

1
5.1.Metodele de optimizare a preţurilor utilizate de NIGALACT ....................Error: Reference
source not found
5.2. Programarea liniară.............................................................................................................43

CAPITOLUL I. Concepte de baza ale managementului produselor


agroalimentare
I.1. Locul si rolul industriei alimentare in economia unei tari

Industria alimentelor şi a băuturilor este un sector important în economia


românească. Reprezenta aproximativ 17% din producţia tuturor industriilor prelucrătoare,
9% din producţia naţională totală şi 7% din valoarea adăugată brută (în anul 2002).
Informaţiile privind forţa de muncă în industria alimentară sunt limitate la numărul de
angajaţi (excluzând angajaţii pe cont propriu; totuşi proporţia de angajaţi pe cont propriu
în industriile prelucrătoare – pentru care sunt disponibile date complete privind forţa de
muncă – apare ca rămânând constantă în timp).
După numărul de angajaţi, industria alimentară ocupă 10% din forţa de muncă din
industria prelucrătoare şi 4% din forţa de muncă ocupată la nivel naţional. În ambele
cazuri, ponderile industriei alimentare în forţa de muncă sunt cu mult mai scăzute decât
ponderea sa în cadrul producţiei. Acest lucru indică în mod firesc o productivitate a
muncii substanţial mai mare în industria alimentară decât media pe economie. Numărul
de angajaţi în industria alimentară a scăzut cu aproape 40% din anul 1990, situaţie
aproape similară cu scăderea din economia naţională şi cu puţin mai mult decât în
industriile prelucrătoare (unde numărul de angajaţi a scăzut cu 55%).
Industria alimentară a înregistrat o creştere robustă în ultimii ani, atât în termeni
absoluţi, cât şi în raport cu restul industriilor prelucrătoare (Figura 1.8). Volumul
producţiei şi valoarea adăugată brută în anul 2002 au reprezentat aproximativ 140% din
nivelul înregistrat în 1989. Industriile prelucrătoare, pe de altă parte, scăzuseră în anul
2002 la aproximativ 80% faţă de nivelul lor din 1989. După declinul iniţial indus de
tranziţie, industria alimentară s-a stabilizat în anul 1993, după care producţia a crescut în
mod spectaculos cu 60%.

2
Combinaţia dintre producţia în creştere şi forţa de muncă în scădere a avut în mod
firesc un impact puternic asupra productivităţii din industria alimentară, care a crescut de
mai mult de trei ori în perioada 1990-2002 (Figura 1.9). Productivitatea muncii a crescut,
de asemenea, în toate industriile prelucrătoare (într-un ritm mai scăzut), dar numai
datorită faptului că scăderea forţei de muncă (45% în perioada 1990-2002) a devansat
scăderea producţiei (24%).

I.2. Definirea, locul, rolul si atributiile intreprinderii moderne de


productie

Întreprinderea industrială reprezintă o unitate economică de bază în cadrul


economiei nationale. Ea este veriga primară, de bază a economiei, la nivelul căreia se
desfăsoară activitătile de productie specifice profilului ei.
Întreprinderea de productie industrială este veriga organizatorică unde are loc
fuziunea dintre factorii de productie (resurse umane si material-organizatorice) cu scopul
de a produce si desface bunuri economice în structura, cantitatea si calitatea impusă de
cererea de pe piată si obtinerea de profit.
Unii autori sunt de părere că întreprinderea este un sistem care produce bunuri si
servicii destinate vânzării, realizate cu ajutorul mijloacelor fixe si umane, având structură
si finalitate economică, precum si autonomie decizională. Întreprinderea industrială, ca
formă specifică de întreprindere, reprezintă o unitate economică în care se desfăsoară în
mod direct, nemijlocit, procesul de productie industrial.
Ea mai poate fi definită si ca reprezentând o unitate de bază a economiei
nationale, care dispune de resurse fizice, umane si financiare, pe care un colectiv de
oameni le foloseste pentru realizarea procesului de productie pe baza principiilor de
eficientă si rentabilitate, în vederea obtinerii de bunuri, executării de lucrări si servicii cu
caracter industrial destinate satisfacerii cerintelor pietei interne si externe.
Scopul principal al unei întreprinderi constă în fabricarea de bunuri, executarea de
lucrări sau prestarea de servicii pentru a satisface cerintele pietei, în conditiile unui
context relational economic client-furnizor, în care întreprinderea joacă alternativ unul
sau altul din aceste roluri. Privită în ansamblul, ca unitate organizatorică constituită

3
pentru realizarea unei activităti industriale, specifică ramurii sau subramurii din care face
parte, întreprinderea este atât utilizatoare de resurse, cât si sursă de bogătie si detinătoare
de puteri economice.
Prin obiectul activitătii ei, o întreprindere industrială are rolul de a administra cu
eficientă maximă mijloacele de care dispune, de a asigura îndeplinirea ritmică si integrală
a productiei prevăzute, ridicarea calitătii produselor, folosirea completă a capacitătilor de
productie, modernizarea proceselor tehnologice, cresterea productivitătii muncii,
reducerea continuă a cheltuielilor de productie si sporirea pe această bază a profiturilor.
În contextul noilor abordări ale conceptului de întreprindere în economia de piată,
aceasta este privită ca un grup de persoane, organizat pe baza unor criterii juridice,
economice si tehnologice, care concepe si realizează un proces de productie specific, în
vederea oferirii pe piată a produselor executate pentru satisfacerea anumitor nevoi si
cerinte ale clientilor săi.
În functie de profilul activitătii întreprinderii, produsele executate se pot prezenta
sub formă de bunuri materiale pentru consum productiv (materii prime si materiale,
energie, echipamente de productie etc.) sau individual (bunuri alimentare, de larg
consum, de folosintă îndelungată s.a.), lucrări (tehnologice, de montaj, de reparatii sau de
altă natură) si servicii (personale, de afaceri, publice sau pentru alte necesităti).

I.3. Structura industriei alimentare

Sectorul industriei alimentare este unul din cele mai mari si mai importante
sectoare din spatiul comunitar european care utilizeaza munca manufacturiera, fiind al
doilea dupa cel al prelucrarii metalelor, cu o pondere in cifra de afaceri de 14, 5% din
total, adica 917 miliarde euro la nivelul UE- 27.
Ponderea angajatilor pentru acest tip de munca provenind din sectorul industriei
alimentare este de 14%. Acest sector este extrem de fragmentat. 99% din intreprinderile
acestui sector sunt mici si medii (SMEs), doar 1 % fiind reprezentat de multinationale.
Pozitia puternica pe aceasta piata este urmarita prin cresterea competitivitatii,
stimularea inovarii si diversificarea productiei. Respectul fata de mediu este si pentru
acest sector industrial o componenta a dezvoltarii durabile si sustenabile.

4
In 2009, fotografía industriei alimentare si a bauturilor in Uniunea Europeana era
urmatoarea:
• Cifra de afaceri: 954 miliarde euro;
• Numar de angajati: 4,2 milioane persoane;
• Pondere intreprinderi mici si mijlocii: 48,2% din cifra totala de afaceri si 62,8% din
total numar de angajati;
• Comertul (suma neta):
• Exporturi: 53,7 miliarde euro;
• Importuri: 50,8 miliarde euro;
• Balanta comerciala: 3,0 miliarde euro;
• Numar de companii: 310.000.
•Ponderea in totalul exporturilor globale: 18,6%
Intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri) reprezentau pe aceasta fotografie:
• 48,2% din total cifra de afaceri, aproximativ 450 miliarde euro;
• 47,7% din total valoare adaugata (TVA), aproximativ 95 miliarde euro;
• 62,8% din total angajati, aproximativ 2,9 milioane angajati;
•99,1% din totalul companiilor de tip alimentari si bauturi, aproximativ 308.000 IMM-
uri;
Daca ar fi sa detaliem analiza pe segmente a ponderii intreprinderilor mici si
mijlocii in ceea ce priveste total cifra de afaceri si numar de angajati vom observa:
Cifra de afaceri: 7% sunt microintreprinderi (pana in 10 angajati), 14% sunt
companii mici cu 10- 49 angajati si 27% companii medii (peste 50 angajati);
Angajati: 16% sunt microintreprinderi (pana in 10 angajati), 22% sunt companii
mici (10- 49 angajati) si 25% sunt companii medii (peste 50 angajati).

Intreprinderi Angajati Cifra de afaceri


Produse alimentare
(nr.) (nr.) (mil. euro)
Carne si produse din carne 45347 1029700 175613
Peste si produse din peste 4035 129500 21006
Legume si fructe 10200 283000 52205
Uleiuri si grasimi animale si
9010 72600 38625
vegetale
Produse lactate 13098 400000 120000
Produse de morarit- panificatie 8300 124700 31687

5
Alte produse alimentare 191909 2000000 230000
Bauturi 22600 468900 129139
Peste si produse din peste 4035 129500 21006

I.3.1. Industria de prelucrare a laptelui

Laptele este un component de baza al alimentatiei omului, în special a copiilor.


Laptele constituie materia prima pentru industria laptelui. Este prelucrat în special laptele
de vaca, dar si cel de oaie, bivolita.
Laptele este un sistem coloidal complex de lipide si proteine într-o solutie apoasa
de saruri, lactoza, vitamine si enzime.
Unele componente ca lactoza, saruri, vitamine hidrosolubile sunt dizolvate în apa,
substantele proteice se gasesc sub forma coloidala, iar lipidele sunt emulsionate sub
forma de globule sferice avînd diametrul 0,1-10 μm.
Laptele de vaca contine 87-89% apa; 4,5-5,2% glucide (lactoza); 3,6-4,25%
lipide; 3,4% protide; 0,8-0,95% substante minerale, enzime si vitamine.
Laptele contine vitamina A, B2, B6, E, K, D3 si în cantitati mici vitamina C si B1.
Laptele proaspat este slab acid având pH-ul 6,3-6,8. În industria laptelui, aciditatea se
masoara în grade Thörner notate °T care reprezinta volumul solutiei NaOH 0,1N,
exprimat în cm3, necesar pentru neutralizarea a 100 cm3 lapte în prezenta fenolftaleinei ca
indicator.
Laptele proaspat de vaca sau de capra are o aciditate cuprinsa între 15-19°T,
laptele de oaie maxim 24°T, iar laptele de bivolita are aciditatea maxima 21°T.
Prin bogatia în factori nutritivi si apa, laptele constituie un mediu de cultura bun
pentru dezvoltarea microorganismelor, fiind un aliment perisabil. Asupra laptelui
actioneaza în special microorganisme ca spreptococi sau lactobacili, care provoaca
fermentatia lactica prin care lactoza este transformata în acid lactic. Metabolizarea
lactozei începe cu hidroliza acesteia de catre lactaza, enzima elaborata de acesti germeni,
rezultând galactoza si glucoza. Galactoza este apoi convertita în glucoza si transformata
cu concursul mai multor sisteme enzimatice în stadiul de acid lactic care imprima
aciditatea laptelui.

6
Lipidele din lapte sunt mai ales trigliceride care reprezinta 98% din totalul
lipidelor, fosfolipide, steride (în special colesterol si lecitina).
Substantele proteice din lapte sunt cazeina, lactalbumina si lactoglobulina.
Cazeina se gaseste în lapte în proportie de 2,7% sub forma de cazeinat de calciu.
Cazeina este o fosfoproteida ce contine în molecula toti aminoacizii esentiali în proportii
echilibrate, având o mare valoare nutritiva. În lapte, cazeina se afla sub forma coloidala
fiind precipitata cu acizi, saruri, (sulfat de magneziu, clorura de calciu) sau cu enzime.
Solutia care ramîne dupa separarea cazeinei este zerul care contine lactalbumina si
lactoglobulina.
Sarurile minerale se gasesc în lapte sub forma fosfatilor de calciu, potasiu,
magneziu, a citratilor de sodiu, magneziu, calciu si a clorurilor de sodiu, calciu, potasiu.
Enzimele din lapte sunt amilaza, proteaza, catalaza, lipaze, esteraze.

I.4. Studiul cercetarilor in tehnologia de productie a laptelui

Una dintre ramurile principale ale sectorului zootehnic este producerea laptelui,
ramură ce trebuie să asigure aprovizionarea populaţiei cu produse lactate de înaltă
calitate.
In acest scop planul de dezvoltare a industriei laptelui prevede sporirea în
continuare a volumului de producţie, lărgirea gamei de sortimente, îmbunătăţirea calităţii
producţiei, dotarea acestui sector cu utilaje moderne, organizarea şi dezvoltarea reţelelor
de colectare a materiei prime şi distribuire a produselor finite.
Laptele şi produsele lactate sunt unele din cele mai necesare surse de proteină de
origine animală, cu o valoare biologică importantă.
Ţinând cont de calităţile biologice şi nutritive ale laptelui sunt recomandate
următoarele cantităţi anuale de produse lactate pe cap de locuitor: produse acidolactice şi
lapte - 164 kg, brânză proaspătă de vaci - 7,4 kg, brânzeturi - 6,4 kg, unt - 5,5 kg,
smântână - 6,6 kg etc., recalculate în lapte integral cea 450 kg sau cea 1,5 kg pe zi.
Industria laptelui include etapele de colectare a materiei prime, prelucrare primară
şi procesare până la faza finală, de comercializare a producţiei finite pe piaţă.

7
Produsele finite se livrează pe piaţă sub formă de lapte pentru consum curent,
produse acido-lactice, caşcavaluri, unt, brânză etc.
Industrializarea laptelui pentru obţinerea unor produse de calitate superioare pune
o serie de probleme care se referă la calitatea materiei prime, la condiţiile de conservare a
acesteia până la momentul fabricării, la procesele tehnologice aplicate, la condiţiile de
conservare şi ambalare a produselor finite.
Pentru rezolvarea lor sunt necesare cadre tehnice cu o înaltă pregătire tehnologică
în domeniul producerii, condiţionării, prelucrării primare, păstrării, procesării şi
valorificării eficiente a produselor obţinute în complexele zootehnice şi întreprinderile de
industrializare a laptelui.
Specialiştii sunt datori să posede şi cunoştinţe în domeniul aprecierii criteriilor de
calitate, a metodelor de control şi a parametrilor fizico-chimici şi tehnologici, cărora
trebuie să corespundă producţia-marfa livrată.

CAPITOLUL II. Evolutia societatii S.C. NIGALACT


S.R.L.
II.1. Obiectivul proiectat investitii (investiții)
S.C. NIGALACT S.R.L Suceava a luat fiinta in anull 2000.Principalul obiect de
activitate al societatii este prelucrarea si comercializarea laptelui si a produselor lactate
fiind cea mai mare fabrica de prelucrare a laptelui din judetul Suceava.
In perioada 2003-2004 societatea a implementat un amplu proiect co-finantat cu
fonduri SAPARD, de modernizare si retehnologizare a capacitatilor de productie, care au
fost aliniate la standardele europene.
Activitatea de baza S.C. NIGALACT S.R.L:
 Producerea, prelucrarea, industrializarea si comercializarea laptelui si a
produselor lactate;
 Comercializarea de produse alimentare si nealimentare;
 Transport de produse alimentare si nealimentare;
 Producerea de energie termica pentru consum propriu.

8
Pentru realizarea obiectivelor de retehnologizare şi modernizare a
sistemelor de producţie, un rol important îl are activitatea de dezvoltare a capacitaţilor
de producţie, care asigură în mai mare măsură creşterea eficienţei economice,
permiţând mobilizarea prioritară a factorilor intensivi de creştere economică. Astfel,
activitatea de achiziţie de noi utilaje mai performante, asigură reducerea cheltuielilor
materiale, îmbunătăţirea structurii producţiei, reducerea consumurilor energetice,
precum şi creşterea calităţii produselor finite. Apare, deci necesitatea fundamentării
cât mai reale a efortului total, prin luarea în calcul nu numai a valorii investiţiilor, ci
şi a cheltuielilor care se fac cu întreţinerea şi repararea utilajelor, structura costului de
producţie şi influenţa pe care o exercită factorul timp asupra acestor eforturi.

O metodă de stabilire a direcţiei de alocare a resurselor, respectiv de


alegere a variantei optime de achiziţie a utilajelor ,este metoda minimizării sumei de
recuperat anual. În acest caz, costul anual cu reparaţiile se discontează la momentul
achiziţionării utilajului după care, însumându-se cu valoarea de achiziţie, se
ponderează cu factorul de recuperare a fondurilor cheltuite pentru a stabili suma ce
trebuie recuperată, având în vedere asigurarea recuperării integrale a sumei cheltuite
cu achiziţia, întreţinerea şi reperarea utilajului. Relaţia de calcul este:
D
a  (1  a) D
 .R h   1  a 
h
K  [I 0  ]
h 1 (1  a) D  1

în care : K - este suma de recuperat anual

I - valoarea de achiziţie a utilajului

a – coeficientul de actualizare

R – cheltuielile cu întreţinerea şi repararea utilajului, în anul h

D – durata de funcţionare a obiectivului

Nivelul coeficientului de actualizare a poate fi dat de nivelul dobânzii


acordate de bancă pentru sumele pe care sistemul de producţie le păstrează în cont,
sau de coeficientul mediu de eficienţă economică din ramura economică sau
activitatea pentru care se realizează calculul.

Tabelul
9
Tipul utilajului Valoarea de Cheltuieli medii Durata de Coeficientul de
achiziţie [um x anuale cu funcţionare [ut] actualizare
10 ] reparaţiile [%]
[umx10]
A 48500 380 15 6
B 54650 310 13 6

Aplicând relaţia de calcul pentru suma de recuperat anual, se obtine:

 0,06  1  0,06
15
 15
K A  48500   380  (1  0,06)  h    5370  10 3 um;
 h 1  (1  0,06) 15
 1

 13
h  0,06  (1  0,06)13
K B  54650   310  (1  0,06)    6479  103 um;
 h 1  (1  0,06)  1
13

Se constată ca în varianta B suma de recuperat anual este mai mare, deşi


cheltuielile anuale cu întreţinerea şi repararea utilajului sunt mai mici. Aceasta se
explică prin faptul că utilajul de tip B prezintă o valoare de achiziţie mai mare, în
timp ce pentru utilajul A mai mari sunt cheltuielile ce se vor realiza în perioada
viitoare (o sumă cheltuită azi are o valoare economică mult mai mare decât aceeaşi
sumă cheltuită într-o perioadă viitoare). Relaţia poate fi aplicată cu rezultate bune
dacă nivelul capacitaţii de producţie şi valoarea producţiei sunt egale, indiferent de
tipul utilajului. Dar, o anumită creştere a valorii de achiziţie a utilajului duce la
creşterea corespunzătoare a randamentului acestuia şi implicit a valorii producţiei
obţinute pe acel utilaj. De asemenea, un volum mare al cheltuielilor cu întreţinerea şi
funcţionarea utilajului asigură un nivel mai înalt de folosire a acestuia cu efecte
directe asupra rezultatelor economice. În acest caz se impune calcularea indicatorului
cheltuieli de recuperat anual, ce revin la o unitate de efect ( producţie, profit etc.),
notat K .

10
II.2. Capacitatea de productie

Principalul activ al S.C. NIGALACT S.R.L. este “Fabrica de lapte si produse


lactate” situata in municipiul Suceava in componenta careia intra cladiri, utilaje,
laboratoare, birouri, atelier electric, atelier mecanic, centrala termica. Toate acestea
formeaza un complex care are o capacitate de prelucrare de 40.000 litri pe zi si peste
120.000 hl lapte pe an.
Utilajele utilizate in procesul de productie sunt:
 Curatitor lapte 5.000 l / h - 1 buc.;
 Instalatie de receptie si racire lapte 10.000 l / h - 1 buc.;
 Separator lapte 5.000 l / h - 1 buc.;
 Statie de pasteurizare lapte 5.000 l / h - 1 buc.;
 Instalatie de standardizare lapte - 1 buc.;
 Instalatie de sterilizare lapte UHT - 1 buc.;
 Instalatie de ambalat lapte UHT 200ml - 1 buc.;
 Omogenizator - 1 buc.;
 Masina de ambalat lapte la pungi - 1 buc.;
 Masina de ambalat lapte la cutii de catron - 1 buc.;
 Instalatie de producere si de ambalare a cascavalului - 1 buc.;
 Vana mecanizata pentru produceea branzeturilor - 3 buc.;
 Masina pentru ambalat produse acidofile la pahare 0.200 - 2 buc.;
 Masina de fabricare continua a untului - 1 buc.;
 Tancuri izoterme - 5 buc.;
Pe langa acestea, unitatea este dotata si cu alte utilaje: pompe, ventilatiare,
compresoare, cazane de abur etc.

Criterii de optimizare a capacităţii de producţie

11
Criterii de optimizare a capacitaţii de producţie au drept premisă definiţia
acesteia:

Capacitatea de producţie reprezintă producţia maximă ce poate fi


realizată într-o perioadă de timp (de obicei un an), în condiţiile folosirii depline,
intensive şi extensive, a capitalului fix aflat în dotarea sistemului de producţie, a
celui mai bun regim de lucru şi de organizare raţională a producţiei şi a muncii.

Indicator de natură tehnico-economică, capacitatea de producţie poate fi


determinată pentru fiecare utilaj în parte (aflat în dotare), subsistem, grup de utilaje
(linii de fabricaţie, ateliere sau secţii) sau la nivelul întregului sistem de producţie. În
principiu, capacitatea depinde de caracteristica dimensională a sistemului tehnic
pentru care se realizează calculul, deci de indicatorul de utilizare intensivă şi timpul
de lucru, conform relaţiei:Cp = K x U x T

În care: Cp – reprezintă capacitatea de producţie exprimată în unităţi fizice sau


naturale

K - caracteristica tehnică a utilajului

U - indicatorul utilizării intensive

T - fondul de timp maxim disponibil al utilajului.

Capacitatea de producţie optimă reprezintă acel nivel al capacităţii


pentru care efortul total cu investiţia şi cu producţia ce revine pe o unitate de
capacitate este minim.

Minimizarea efortului total corespunzător realizării unei unităţi de capacitate


presupune :

- elaborarea de noi tehnologii, mai eficiente, atât din punct de vedere al consumului
de materiale cât şi al asigurării unui nivel ridicat l productivităţii muncii;

- realizarea unor noi produse de o calitate superioară celor deja existente, care să
asigure competitivitatea producţiei pe piaţă;

12
- creşterea gradului de tipizare şi standardizare a produselor şi tehnologiilor, care
să asigure o aplicare în mai mare măsură a metodelor şi formelor moderne de
organizare a producţiei.

Stabilirea capacităţii optime de producţie se realizează pe baza mai multor


criterii, dintre care esenţiale sunt :

 realizarea unui nivel mai ridicat al productivităţii muncii, în special prin


stabilirea cât mai exactă a caracteristicii tipologice a sistemului de producţie;
 minimizarea cheltuielilor de transport al materiilor prime şi al produselor
finite ce revin unei unităţi de capacitate;
 reducerea costului unitar per produs, care în cazul sistemelor de producţie
mari se realizează prin repartizarea cheltuielilor care nu depind de volumul
producţiei, la un număr cât mai mare de produse. Dar aceste avantaje se
regăsesc până la un anumit nivel al capacitaţii de producţie; ulterior se ivesc
cheltuieli suplimentare cu plata salariaţilor care lucrează în regie, ca urmare a
necesităţii introducerii unui număr suplimentar de verigi organizatorice, ce
reclamă persoane pentru conducerea acestora;
 reducerea efortului investiţional, respectiv minimizarea investiţiei specifice,
prin renunţarea la exagerări constructive sau arhitectonice ale obiectivelor;
Rezultă că realizarea capacităţilor de producţie este influenţată de mai multe
categorii de cheltuieli,care pot fi de două categorii: cheltuieli de investiţii şi
cheltuieli de exploatare, de fiecare dată urmărindu-se minimizarea relativă a
acestora. În cazul determinării eficienţei economice a proceselor investiţionale, cel
mai sugestiv indicator ce descrie, cumulat cele două categorii de eforturi, sunt
cheltuielile specifice echivalente specifice sau recalculate.

I. Pentru realizarea unui proiect de investiţii, nu sistem de producţie organizează o


licitaţie la care participă trei firme specializate, fiecare cu propria variantă de proiect. Se
cere să se studieze ofertele iar, pe baza indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor,
să se aleagă varianta de proiect care va câştiga licitaţia pentru construirea noului obiectiv.
Cele trei variante de proiect se caracterizează prin datele de mai jos:

13
Tabelul nr
Variante de proiect pentru investiții
Nr. Unităţi de Varianta de Varianta de Varianta de
Indicator/Simbol
Crt. măsură proiect V1 proiect V2 proiect V3
1 Investiţia totală Inv um x 106 800 900 850
2 Producţia anuală Q buc/ut 10 000 11 000 10 000
Cost unitar de
3 producţie um/l 0,6 0,66 0,66
c
Preţ unitar de vânzare
4 um/l 0,8 0,81 0,82
p
Durata de execuţie a
5 lucrărilor de investiţii ut 4 4 4
d
Durata de exploatare
6 eficientă ut 15 16 16
De
În continuare calculăm indicatori de eficienţă economică, pentru cele 3 variante:
1. Volumul capitalului investit:
Inv 1 = 800 x 106 um Inv 2 = 900 x 106 um Inv 3 = 850 x 106 um
Din acest punct de vedere varianta optimă este aceea care presupune cel mai mic
efort investiţional deci varianta de proiect V1.
2. Durata de realizare a lucrărilor de investiţii (d) este aceeaşi la toate cele trei
variante de proiect (3 un), neconstituindu-se într-un criteriu de departajare.
3. Durata de exploatare eficientă a obiectivului de investiţii:
De 1 = 15 ut De 2 = 16 ut De 3 = 16 ut.
Se doreşte ca această durată să fie cât mai mare, deoarece pe parcursul ei s produc
efecte utile; variantele optime de proiect sunt V2 şi V3.
4. Investiţia specifică şi productivitatea investiţiei:
Inv 800.000.000
S1    80.000 um/buc
Q 10.000

900.000.000
S2   81.818,181 um/buc
11 .000
850.000.000
S3   85.000 um/buc
10.000

14
Investuţia specifică arată efortul investiţional pe unitatea de produs (luând în
considerare producţia fizică anuală). Se urmăreşte, evident, minimizarea indicatorului, în
acest sens, varianta optimă de proiect este 1.
Odată calculată investiţia specifică, se poate determina imediat un alt indicator:
productivitatea investiţiei, ca fiind inversul acesteia, şi care reprezintă volumul producţiei
obţinute la un milion lei investiţi. Varianta optimă este cea care minimizează indicatorul:
1 1
Iw1   10 6   10 6  12,5 buc/um
S 80.000
1
Iw2   10 6  12,2 buc/um
81.818,181

1
Iw3   10 6  11,7 buc/um
85.000
Varianta optimă este ca şi în cazul investiţiei specifice varianta V1.
Pentru calculul celorlalţi indicatori de bază ai eficienţei economice a investiţiilor
este necesar să se calculeze veniturile, costurile şi respectiv, profiturile anuale
corespunzătoare fiecărei variante de proiect.
Pentru aceasta se vor utiliza următoarele relaţii de calcul: venitul anual Vh = Q x
p; costurile anuale de producţie Ch = Q x c; profitul brut anual Ph = Vh – Ch.
Rezultatele calcului sunt prezentate sub formă de tabel:
Nr. Unitate de Varianta de Varianta de Varianta de
Indicatorul calculat
Crt. măsură proiect V1 proeict V2 proiect V3
1 Venitul anual um x 106 810 891 810
Costurile anuale de
2 um x 106 680 726 660
producţie
3 Profitul brut um x 106 130 165 150
Din punct de vedere al profitului anual – considerat ca indicator de eficienţă
economică – varianta optimă este cea care asigură profitul maxim, deci varianta de
proiect V2.

II.3. Profilul de productie


II.3.1. Productia realizata

15
Produsele realizate si comercializate de catre S.C. NIGALACT S.R.L. pe piata interna
sunt:
Denumire produs Caracteristici tehnice
- diferite continuturi in grasime – 1.8%, 3.5%
- ambalat in cutii de carton de 1000ml sau pungi de 1000ml
- ambalat in cutii de 200ml pentru progranul guvernamental ,,lapte
Lapte consum
si corn’’
- lapte UHT la 1000ml, continut de garsime – 1.5% si 3.5%

Lapte batut - continut de grasime – 2 %


- ambalat in pahare de 370ml sau pungi de 1000ml
- continut de grasime – 2.8%, 10%
- cu coagul spart, cu coagul ferm
Iaurt
- ambalat in pahare de 90ml, 150ml, 200ml sau 370ml
Smantana - diferite continuturi de grasime – 15%, 20%, 32%
- ambalata in pahare de 370ml si galetusa de 1kg si 5 kg
Branza dulce - continuturi de grasime – 8-10% (branza grasa)
- ambalata in acserole de 500g si galetusa de 1kg
Unt - continut de grasime- 65%, ambalat la 200g

Productia fizica realizata are urmatoarea structura:


Nr. Productia fizica U.M. Realizari 2009 / 2008
2008 2009
Crt.
1. Lapte consum hl 30023 35799 1.19
2. Produse proaspete to 1586 1308 0.82
3. Unt to 28 77 2.75
4. Branzeturi to 167 12 0.73

Fata de 2008, in anul 2009 vanzarile au crescut cu 8,6%, cresterea fiind mai mica decat
cea preconizata. Privind insa in ansamblu si tinand cont in acelasi timp de contextul
economic al anului 2009 – criza economica mondiala – putem afirma ca activitatea S.C.
NIGALACT S.R.L. s-a desfasurat normal si ca cel mai important lucru a fost mentinerea
numarului de clienti si realizarea unei cifre de afaceri mai mare decat cea din 2008.

II.3.2. Productia prognozata

16
Potrivit directorului general al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui
(APRIL), Valentin Blănaru, piaţa produselor lactate a atins în 2008 valoarea de 1,1
miliarde de euro. Acesta a explicat recent unei agenţii de presă că printr-o creştere
constantă a pieţei cu circa 5% în următoarele şase luni, aşa cum a fost înregistrată în
lunile mai şi iunie, scăderea de 20% a vânzărilor, înregistrată în primele patru luni ale
anului, poate fi recuperată şi se poate înregistra o creştere cu circa 5% pentru întreg anul
2009.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în lunile mai şi iunie 2009
a fost înregistrată o creştere de 1,2% a vânzărilor de produse lactate comparativ cu
perioada similară din anul precedent, însă, din statisticile făcute pe segmentul vânzărilor
din retail, creşterea din această perioadă a fost de 4,5%. Cea mai mare creştere a
vânzărilor s-a înregistrat pe segmentul laptelui de consum, urmat de iaurturi şi brânzeturi.
Ft= Ft+1 + alfa*e

II.3.3. Proiectarea costului de productie si a pretului de livrare

În cadrul filierei laptelui şi derivatelor lactate prin noţiunea de lapte, fără


indicarea speciei de la care provine, se înţelege laptele de vacă.
În prezent, tehnologiile alimentare valorifică laptele prin următoarele forme: ca
atare, în stare proaspătă, situaţie în care are loc condiţionarea laptelui proaspăt pentru
consum sau se transformă în lapte concentrat şi lapte praf; prin transformare sub formă
de produse lactate dietetice şi de brânzeturi; prin extragerea selectivă a componentelor
rezultând smântână, unt, lapte smântânit şi altele; prin asociere cu alte materii se
pregătesc diferite alimente ( de exemplu îngheţate etc.) Disponibilitatea de prelucrare a
laptelui este foarte mare.
Produsele lactate în urma prelucrării se pot clasifica în funcţie de specificul
tehnologiei de obţinere în următoarele categorii: produse lactate acide (iaurt etc.);
produse obţinute pe baza grăsimii din lapte (smântână, unt etc.); produse obţinute prin
coagulare (brânzeturi etc.).
Preţurile şi în cazul produsului lapte ocupă un loc important în diferitele forme de
acţiuni strategice, fiind în acelaşi timp considerat un element foarte flexibil. Nivelul

17
preţului poate fi ajustat şi de evoluţia raportului cerere-ofertă situaţie în care ocupă o
poziţie intermediară stabilită prin confruntarea interesului agentului economic şi unele
impuneri ale mediului extern al acestuia, caracterizată tocmai prin nivelul de
competitivitate.
Preţurile laptelui pentru producători reprezintă aproximativ jumătate din nivelul
preţurilor pentru producătorii în UE. Marjele brute pentru producţia de lapte sunt la un
nivel scăzut, faţă de statele UE, dar natura producţiei este foarte diferită.
Considerat un produs încă deficitar pe piaţa agroalimentară din România, apare
necesitatea existenţei şi permanentizării unui control al preţurilor de achiziţie al laptelui
care să permită realizarea unor beneficii; cu referire specială asupra crescătorilor de vaci
de lapte. O asemenea susţinere a sistemului de preţuri la lapte, ar putea include:
1. un preţ orientativ, indicativ, prestabilit care să direcţioneze producătorii agricoli în
alocarea resurselor pentru asigurarea echilibrului între cerere şi ofertă;
2. un preţ de intervenţie minim garantat, la care organele abilitate de guvern
cumpără produsele agricole stocabile în cazul în care preţul pieţei ar fi inferior
preţului indicativ;
3. un preţ prag care reprezintă nivelul limitei pentru produsele importate.

Pe baza datelor din studiul de caz efectuat la S.C. NIGALACT S.A., Sucursala
Iaşi, s-a urmărit prognozarea costului unitar pe produs şi a preţului de livrare al acestei
societăţi. Costul şi preţul sunt variabile dependente de variabila independentă: anul.
Pentru aceasta s-a ales ca metoda de prognozare a costului şi a preţului, metoda
analitică-trendul liniar.
Metodele analitice au la bază un model matematic, în care tendinţa centrală
a evoluţiei producţiei se exprimă ca o funcţie de timp:
y=f(t),în care:
t- reprezintă valorile variabilei independente;
y- valorile variabilei dependente.
După alegerea funcţiei se propune estimarea parametrilor funcţiei utilizând
metoda celor mai mici pătrate M.C.M.M.P., prin care se urmăreşte minimizarea sumei
pătratelor abaterilor valorilor costurilor şi a preţurilor de la cele prognozate.1
1
„Statistică”,Mihaela Vătui,Eugenia Lilea,Zizi Goschin,Editura Economică,2009

18
Costurile şi preţurile estimate sunt redate în tabelele 6.2 şi 6.3..

min  ( yi –Yi)2

Tabelul 6.2
Costuri şi preţuri pentru lapte
Lapte 1,5 % grasime Lapte 0,5 % grasime
Anii
Cost(lei/kg) Preţ (lei/kg) Cost(lei/kg) Preţ (lei/kg)
2011 2,7245 2,8123 1,8351 2,200
2012 2,8261 3,3870 2,0482 2,750
2013 3,0206 3,7135 2,1525 2,900

Pentru aceasta s-a folosit metoda analitică liniară şi relaţia folosită este:
y = a·x+b
în care : x- anii codificaţi astfel: 2013-1; 2014-2; 2015-3.
y- nivelul costurilor unitare
3
Z=  ( y  ax  b)
i 1
2

Z 3
 2 x  ( y  ax  b)  0
a i 1

Z 3
 2 ( y  ax  b)  0
b i 1

Rezultă sistemul de ecuaţii:


  3 2  3  3
a  x   b  x    xy
  i1   i1  i 1
 3
a x   bn  y
3

  i1
 i1 
Tabelul 6.3
Prognozarea costului unitar la produsul : lapte 1,5 % grasime

Anul xi xi2 yi xiyi


2011 1 1 2,7245 2,7245
2012 2 4 2,8261 11,3044
2013 3 9 3,0206 27,1854
TOTAL 6 14 8,5712 41,2143
Sistemul devine

14a  6b  41,2143 14a  6b  54,385


 19
6a  3b  25,712 /* (2)  12a  6b  51,424
Adunând cele două ecuaţii necunoscuta b se reduce iar ecuaţia pentru
determinarea lui a este:
2·a=2,961 => a=1,481
 înlocuind pe a în prima ecuaţie se obţine:
20,734+6·b=34,385 =>6·b=13,651 =>b=2,27
Obţinând prin calcul valorile parametrilor a şi b, se poate scrie ecuaţia valorilor
ajustate care se va calcula în funcţie de valorile caracteristicii factoriale xi
Yi=2,27 + 0,1481·xi .
Previzionarea costului unitar la făină albă pe următorii ani, până în 2016 se
determină după formula:

Y2011 = 2,27 + 0,1481·4=2,8624lei/kg


Y2012 =2,27 + 0,1481·5=3,0105lei/kg
Y2013 =2,27 + 0,1481·6=3,1586lei/kg
Y2014 =2,27 + 0,1481·7= 3,3067lei/kg
Y2015 =2,27 + 0,1481·8=3,4548lei/kg
Y2016 =2,27 + 0,1481·9=3,6029lei/kg
Prognozarea preţului de livrare la produsul :FĂINĂ ALBĂ
Prognozarea preţului de livrare la produsul –lapte- este redat în tabelul 6.4.

Tabelul 6.4
Prognozarea preţului de livrare la produsul lapte 1,5 % grasime
Anul xi xi2 yi xiyi
2011 1 1 1,8351 1,8351
2012 2 4 2,0482 8,1928
2013 3 9 2,1525 19,3725
TOTAL 6 14 6,0358 29,4004

Sistemul devine:

14a  6b  29,4004 14a  6b  86,268


 
6a  3b  38,128 / (2)  12a  6b  76,256
20
Adunând cele două ecuaţii necunoscuta b se reduce iar ecuaţia pentru
determinarea lui a este:
2·a=0,10012 => a=0,05006
înlocuind pe a în prima ecuaţie se obţine:
70,084+6·b=86,268 =>6·b=16,184 =>b=2,697
Obţinând prin calcul valorile parametrilor a şi b, se poate scrie ecuaţia valorilor
ajustate care se va calcula în funcţie de valorile caracteristicii factoriale xi
Yi=2697 + 5006·xi .
Previzionarea preţului pe kilogramul de lapte pe următorii ani, până în 2016 se
determină după formula:
Y2011 = 2,697 + 0,05006·4 = 2,89 lei/kg
Y2012 =2,697 + 0,05006·5 = 2,94 lei/kg
Y2013 =2,697 + 0,05006·6 = 2,99 lei/kg
Y2014 =2,697 + 0,05006·7 = 3,04 lei/kg
Y2015 =2,697 + 0,05006·8 = 3,09 lei/kg
Y2016 =2,697 + 0,05006·9 = 3,14 lei/kg

În urma efectuării de prognoze la produsele principale ale S.C. „NIGALACT ”


S.A.,Sucursala Iaşi, se constată o creştere prognozată a costurilor de producţie în perioada
2011-2016 dar această creştere este mai mică decât creşterea preţului de livrare la
lapte,ceea ce reliefează o situaţie de profitabilitate pentru societate.

Nivelul preţului mediu anual practicat de SC NIGALACT SA Iaşi


în perioada 2013-2015
Venituri din vânzarea Cantitatea livrată
Preţul mediu de desfacere
Anul producţiei finite anual
-LEI/kg-
-LEI- -kg-
2013 12887161 3347314 3,85
2014 17663065 4266440 4,14
2015 24966449 5585335 4,47

21
4.5. Rentabilitatea activităţii de abatorizare a cărnii de pasăre

Rentabilitatea este o categorie economică legată de existenţa producţiei de mărfuri


şi a relaţiilor băneşti. Ca o unitate economică, o ramură, un produs, un serviciu să fie
rentabilitate, ele trebuie să acopere toate cheltuielile de producţie şi de circulaţie din
venituri proprii şi să realizeze un profit. Rentabilitatea reflectă tocmai capacitatea
unităţilor economice de a obţine un profit. Rentabilitatea ac tivităţii productive ne apare
în practică ca un raport şi cheltuielile de producţie sau ca raport între profit şi suna
fondurilor fixe şi circulante.

, în care:
r = rentabilitatea;
Pr = profitul, lei;
Cht = cheltuielile totale de producţie, lei;
Ff = fondurile fixe, lei;
Fc = fondurile circulante, lei.
Rata rentabilităţii sau rata profitului se determină utilizând formulele:

În care: Rr = rata rentabilităţii, în %.


Atât rentabilitatea, cât şi rata rentabilităţii sau a profitului se calculează la nivel de
produs, de ramură, de subunitate (fermă, sector) şi pe unitate de producţie. Rata
rentabilităţii răspunde la întrebarea ,,câţi lei obţinem profit la fiecare 100 lei cheltuieli
totale’’.
Creşterea rentabilităţii în agricultură este determinată de o multitudine de factori
care pot fi: din sfera producţiei, din sfera circulaţiei, din sfera repartiţiei şi din sfera
consumului.
Toţi aceşti factori, în intercondiţionarea lor, trebuie avuţi în vedere la analiza
rentabilităţii fiecărei activităţi productive, a fiecărui produs din agricultură. Scopul unei
astfel de analize este de a aprecia şi explica rezultatele obţinute pe linia rentabilităţii, de a

22
scoate în relief factorii care le-au determinat şi a descoperi rezervele interne de creştere a
acestui indicator.
Căile care pot contribui la sporirea rentabilităţii în agricultură sunt multiple.
Dintre acestea subliniem pe cele mai importante:
 creşterea volumului producţiei totale şi marfă pe baza sporirii randamentelor;
 îmbunătăţirea structurii şi calităţii produselor;
 creşterea productivităţii muncii pe baza generalizării în producţie a
progresului tehnico-ştiinţific;
 sporirea gradului de folosire a capacităţilor de producţie;
 creşterea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante;
 reducerea costurilor unitare de producţie;
 creşterea preţurilor de producţie prin îmbunătăţirea calităţii produselor.
Referitor la acest ultim factor de influenţă asupra rentabilităţii, trebuie subliniată
importanţa şi rolul calităţii produselor obţinute în realizarea unor preţuri de producţie
sporite. Obţinerea unor produse de calitate mai bună echivalează, de fapt, cu o sporire
absolută a producţiei.
Cercetările pe plan mondial demonstrează că 80% din cazurile unei slabe
rentabilităţi în agricultură şi în general, în economie se datoreşte nu execuţiei, ci
conducerii necorespunzătoare. De aceea, în faţa activităţii de conducere a agriculturii,
respectiv a unităţilor agricole, este nevoie să stea în permanenţă criteriul rentabilităţii.
Pragul de rentabilitate şi marja de siguranţă
Pragul de rentabilitate reprezintă cantitatea de produse sau cifra de afaceri de la
care ferma începe să obţină profit (punctul în care veniturile totale sunt egale cu
cheltuielile totale, respectiv punctul în care profitul fermei este zero).
Există trei situaţii în care se recurge la analiza pragului de rentabilitate:
 în activitatea curentă ca metodă de previzionare a profitului în funcţie de
volumul producţiei (cantitatea de produse);
 în analiza evoluţiei profitului în funcţie de variaţia cifrei de afaceri;
 în aprecierea oportunităţii modernizării instalaţiilor, echipamentelor şi
tehnologiei de producţie cu ajutorul coeficientului de levier de exploatare.

23
În primul caz, calculul pragului de rentabilitate urmăreşte aflarea volumului de produse
care permite acoperirea pe lângă cheltuielile variabile de producţie şi a cheltuielilor fixe. Practic
la acest nivel, agentul economic nu obţine profit dar nici nu înregistrează pierderi. Este
important de ştiut acest rezultat pentru că de la acel nivel în sus se va putea obţine profit.
PR = prag de rentabilitate = valoarea lui Q în care venitul este egal cu cheltuielile
totale; Q = volumul producţiei.
Întrucât în punctul PR (QR) venitul obţinut este egal cu cheltuielile totale (CT)
obţinem în final relaţia:
VT = CT
Pv x Q )= CVm x Q + CF,
în care, Pv = preţul de vânzare, lei/kg; CVm = costul variabil mediu, lei/kg; CF =
cheltuielile fixe totale, lei.

În practica economică, dacă ne referim la utilizarea capacităţilor de producţie,


întâlnim un nivel minim al volumului producţiei pentru care costul de producţie CT este
egal cu venitul (V = pQ) nivel denumit prag de rentabilitate (QR) sau punct de echilibru
economic.
În cazul în care, întreprinderea lucrează sub capacitatea QR, corespunzătoare pragului de
rentabilitate, aceasta înregistrează pierderi. Rezultă deci că producţia are valori pe
domeniul rentabilitate (de profit) al capacităţii de producţie (QR - Qmax) şi pe domeniul
pierderilor, când întreprinderea lucrează sub capacitatea QR, adică Qmin – QR, unde, de
fapt, Qmin = 0.
Aceasta serveşte la evidenţierea efectelor modificării cifrei de afaceri asupra
rezultatului. Considerăm că cuantificarea matematică a acestei modificări se realizează
cel mai bine recurgând la calculul levierului de exploatare (marja de siguranţă a
întreprinderii).
Astfel, analiza diagramei profitului permite aprecierea marjei de siguranţă a
întreprinderii, obţinându-se informaţii relative la măsura în care întreprinderea poate face
faţă unei diminuări a cererii pieţei fără a înregistra pierderi. Prin urmare, marja de
siguranţă este un indice care se dovedeşte util în evaluarea riscului de exploatare al
întreprinderii, deoarece exprimă care este nivelul maxim până la care se poate diminua

24
cifra de afaceri programată, astfel încât întreprinderea să nu se situeze sub pragul de
rentabilitate, respectiv, sub cifra de afaceri care indică starea sa de echilibru. Simbolizând
cifra de afaceri programată cu CAp şi cifra de afaceri corespunzătoare punctului de
echilibru cu CAc, marja de siguranţă Ms se calculează după relaţia:

Având în vedere că vânzarea produsului finit de la abator reprezintă principala


sursă de venituri pentru întreaga unitate, la determinarea profitului brut pe sectorul
analizat, se vor lua în calcul, pe lângă cheltuielile de abatorizare şi cheltuielile cu
materiile prime (cheltuielile cu păsările transferate de la fermele de producţie spre
abatorizare).
Astfel, datele de calcul ale rezultatului economic se regăsesc în tab. 3.6.
Tabelul 4.6.
Rezultatul economic al SC NIGALACT SA Iaşi în perioada 2013-2015
Venituri totale Cheltuieli totale Preţul brut al exerciţiului
Anul
-LEI- -LEI- -LEI-
2013 13399307 15308110 -1908803
2014 19075374 19438137 -362763
2015 25694333 25324214 370119

În urma analizei datelor din tabelul de mai sus, rezultă că în anul 2013 şi în anul
2013 rata rentabilităţii a fost ,,0’’, un uşor profit înregistrându-se în anul 2015.
Astfel, calculul rentabilităţii şi a ratei profitului se va face doar pentru anul 2015,
iar pentru anii 2013 şi 2015 se va calcula doar cifra de afaceri.
CA = Pv x Qm, unde:
CA = cifra de afaceri, în lei LEI;
Pv = preţul de vânzare;
Qm = producţia marfă.
 pentru anul 2013 CA = 3347314 x 3,85 = 12887160 LEI;
 pentru anul 2014 CA = 4266440 x 4,14 = 17663062 LEI;
 pentru anul 2015 CA = 5585335 x 4,47 = 24966448 LEI.

25
Se poate constata că nivelul cifrei de afaceri a unităţii a crescut constant în
perioada 2013-2015, astfel încât în 2013 a crescut cu 37%, iar în anul 2015 faţă de anul
2013 a crescut cu 41,3%.
Rentabilitatea activităţii de abatorizare se poate exprima folosind următoarea
formulă:

, în care:
r = rentabilitatea;
Pr = profitul, lei LEI;
Cht = cheltuielile totale de producţie, lei LEI;

Pentru calculul ratei profitului s-a recurs la următoarea formulă de calcul:

, unde:
Rpr = rata profitului, în %;
Pr = profitul brut, în lei LEI;
CA = cifra de afaceri, în lei LEI.

În concluzie, putem afirma că rezultatele activităţii de abatorizare a cărnii de


pasăre în perioada 2013-2015 au avut o tendinţă ascendentă, chiar dacă în anii 2013 şi
2014 s-au înregistrat rezultate nefavorabile.
Creşterea profitului se datorează şi veniturilor mai mari ca rezultat al creşterii
preţului mediu de vânzare (fără T.V.A) pe unitate de produs vândut ca urmare a inflaţiei,
cât şi ca urmare a strategiilor adoptate de către fermele agricole în ceea ce priveşte
utilizarea preţurilor medii de vânzare ca factor cu un rol specific în contextul economiei
de piaţă.
Creşterea intensivă a volumului fizic al producţiei vândute (evident, în mod
diferenţiat, potrivit cererii pe piaţă) s-a realizat mai ales pe baza sporirii importante a
producţiilor medii pe animal şi a calităţii produselor, dar şi pe baza raţionalizării livrărilor
între structurile organizatorice de producţie, precum şi a reducerii pierderilor de
producţie.

26
Pentru a putea studia legătura dintre nivelul veniturilor şi a cheltuielilor se va
utiliza metoda corelaţiei. Pentru aceasta notam cu Y variabila dependentă a, respectiv
veniturile totale pe exploataţiile agricole şi cu x, variabila independentă, respectiv
cheltuielile totale.
De subliniat este faptul că măsurarea intensităţii legăturii se face prin raportul
corelaţiei, care se stabileşte pe baza unei funcţii corespunzătoare modului de asociere a
caracteristicilor pentru care se analizează gradul de interdependenţă.
Determinarea coeficientului de corelaţie liniară simplă se bazează pe distribuţia
abaterilor celor două variabile x şi y. Pentru aceasta este necesar să se calculeze cei trei
coeficienţi de corelaţie liniara simplă (a, b, c) după formula:
n xy    x  y 
rx , y 
n  x 2

   x  n y 2    y 
2 2

în care:
r - coeficientul de corelaţie;
x - variabila independentă;
y - variabila dependentă;
n - numărul termenilor seriei de date.
Coeficientul de corelaţie poate lua valori între +1 şi -1, semnul lui arătând direcţia
legăturii variabilelor (directă sau inversă):
0 r < 0,2 - nu există nici o legătură;
0,2 r 0,5 - există o legătură slabă;
0,5 r < 0,75- există o legătură de intensitate medie;
0,75 r < 0,95 - există o legătură puternică;
0,95 r 1,00 - există o legătură relativ deterministă.
Tabelul 4.7.
Legătura manifestată între veniturile totale şi cheltuielile în cadrul fermei

NIGALACT Iaşi

Anul Variabila lei Corelaţia

27
X1 Y1
Venituri Cheltuieli
X2 Y2 X1Y RX,Y
totale Mii totale Mii
LEI LEI
1 2 3 4 5 6
2013 13399,307 15308,11 179541428,1 234338231,8 205118065,5
2014 19075,374 19438,137 363869893,2 377841170 370789733,1 0,993
2015 25694,333 25324,214 660198748,3 641315814,7 650688787,5

Analizând corelaţia dintre cele două variabile se constată că în perioada analizată a


existat o legătură foarte strânsă între dinamica veniturilor totale (X1) şi cea a cheltuielilor
totale (Y1), determinând în mod hotărâtor forma şi ritmul de creştere a producţiei de
carne (rx1, y=0,993).

Valoarea corelaţiei de 0,993, denotă că legătura dintre cele două variabile este
foarte mare,deterministă, cu o dependenţă foarte mare una de cealaltă.

Aşadar, la o creştere cu 100 lei a veniturilor, creşterea cheltuielilor a fost în medie


de 993 lei.
Aşadar, putem spune că valoarea de 0,993 a coeficientului de corelaţie atestă o
legătură foarte puternică între venituri şi cheltuieli, fapt explicat prin nivelul foarte scăzut
al profiturilor.

II.4. Justificarea necesitatii si oportunitatii realizarii productiei


proiectate
Prin capacitate de producţie se înţelege producţia maximă ce poate fi obţinută
într-o perioadă dată, de regulă un an, de o anumită structură şi calitate, în condiţiile
folosirii depline intensive şi extensive a capitalului fix productiv, potrivit celui mai
eficient regim de lucru şi de organizare a producţiei şi a muncii.
Spre deosebire de producţia realizată, care se bazează pe condiţiile reale existente
în perioada respectivă şi care înglobează situaţii mai puţin favorabile, capacitatea de
producţie reflectă, deci, posibilităţile maxime de producţie, în condiţiile folosirii depline a
tuturor resurselor întreprinderii.

28
Datorită modificărilor permanente ale procesului de producţie, modificări cauzate
de influenţa progresului tehnic şi ştiinţific, capacitatea de producţie are un caracter
dinamic, ceea ce implică recalcularea ei periodică în raport cu schimbările intervenite în
conţinutul material, tehnic şi organizatoric al fabricaţiei.
Capacitatea de producţie se exprimă, de regulă, sub forma unui volum fizic de
produse finite, folosindu-se în acest scop unităţile de măsură din planul de producţie al
întreprinderii: bucăţi, tone, metri pătraţi etc
Importanţa cunoaşterii mărimii capacităţii de producţie este necesară pentru
anumite considerente, printre care cele mai semnificative sunt: identificarea rezervelor de
creştere a producţiei; adoptarea celor mai bune soluţii de specializare şi cooperare în
producţie; stabilirea producţiei ce poate fi vândută şi, în consecinţă, concretizarea
relaţiilor cu furnizorii şi clienţii etc.
Capacitatea de producţie este determinată de un complex de factori, dintre care
numai unii sunt cuantificabili şi, deci, pot fi luaţi nemijlocit în calculul capacităţii de
producţie. În principiu, la determinarea capacităţii de producţie a întreprinderii trebuie
luat întregul parc de utilaje de producţie existent, inclusiv maşinile şi instalaţiile aflate în
reparaţii sau în curs de modernizare, chiar dacă ele sunt scoase temporar de pe fundaţie.

CAPITOLUL III. Stabilirea amplasamentului unei


intreprinderi agroalimentare
III.1. Legaturile dintre transport si amplasarea intreprinderii

S.C. NIGALACT S.R.L. isi desfasoara activitatea in unitati diferite dupa cum urmeaza:
 Fabrica de Prelucrare a Laptelui, amplasata in str. Mihai Viteazul, nr. 12, Suceava;
 Depozit en-gros Iasi, Botosani;
 Magazine de desfacere situate in municipiul Suceava ;
 Prin distribuitori in Vaslui, Focsani ;
 Prin hypermarketuri (Carrefour, Selgros, Metro, Real, Kaufland, Interex) in
Galati, Bacau, Targu-Neamt,Suceava,Vaslui,Botosani, Iasi, Focsani.

29
Parcul auto al firmei este constituit din:
- 2 autocisterne transport lapte;
- 8 autoturisme distributie;
- 26 autoizoterme.

III.2. Etapele procesului de amplasare

Pentru alegerea unei intreprinderi producatoare se va ține cont care din


amplasamente va satisface cel mai bine scopurile pe termen lung. Deoarece modificarea
amplasamentului, de regulă, necesită mari costuri legate de demontarea echipamentului,
transportarea, montarea acestuia la noul loc, pregătirea spațiilor,etc.
Fundamentarea deciziei de amplasare a unității comerciale are loc în baza unui
studiu al zonei de interes. Acesta constă din mai multe etape de cercetare:
1. Stabilirea limitelor teritoriale de activitate (cartier, sector, oraș, regiune).
Înainte de toate se va determina zona de atracție comercială a viitorului amplasament.
De exemplu, un mic magazin alimentar nu poate pretinde decât la o zonă comercială
de cartier, în timp ce un magazin de electrocasnice, de regulă, se poziționează la nivel
de sector de oraș (sau de oraș).
La nivel regional se poziționează marile centre comerciale amplasate în afara
localităților sau magazinele mari din orașe. De exemplu, un dealer de automobile are o
arie de atracție care, de regulă, depășește substanțial dimensiunile orașului de localizare.
La această etapă hărțile geografice, administrative, economice, demografice sunt de o
utilitate mare pentru cercetător.
Studiul datelor geo-demografice privind zona comercială.

Odată ce zona comercială a fost stabilită, urmează studierea minuțioasă a


acesteia, inclusiv:
 colectarea datelor socio-demografice pe baza surselor statistice sau a
sondajelor de teren (vârstă, ocupație, tipul de locuință, posesia automobilului
etc.);

30
 compararea datelor zonei de operare (de exemplu sector) cu datele entităților
teritoriale de nivel superior (oraș, regiune) pentru a identifica eventuale
diferențe (aspect important pentru segmentare).
2. Studiul traficului auto (în baza observării de teren):
 infrastructura de transport (drumuri, parcări);
 intensitatea fluxului de transport privat;
 intensitatea fluxului de transport public. Intersecțiile aglomerate cu flux de
transport intens au, de regulă, și un potențial comercial mai mare, cu condiția
existenței unor căi de acces pentru pietoni (trotuare, pasaje pietonale, scări) și
automobile (căi de acces, locuri de parcare).
3. Studiul traficului pietonal (în baza observării de teren):
 fluxul general de oameni;
 gradul de corespundere a caracteristicilor pietonilor cu cele ale locuitorilor din
zonă (pentru a depista fluxurile zilnice de migrare din alte zone teritoriale);
 barierele de trafic pentru pietoni (traversarea zonei de drumuri auto cu trafic
intens, zonele urbane în degradare, rețeaua de străzi pietonale și de trotuare,
precum prezența pasajelor subterane).
4. Studiul psiho-grafic și comportamental al populației locale și al pietonilor migranți
(în baza unui sondaj de teren):
 obiceiuri de cumpărare, valori, stil de viață, atitudini și preferințe față de
anumite produse și branduri;
 compararea datelor cu cele obținute în entitățile teritoriale superioare (pentru a
identifica eventuale segmente).
5. Studiul unităților concurente din zonă (în baza observării de teren):
 numărul și dimensiunea acestora;
 distanța dintre unități și aria de acoperire comercială;
 gradul de asemănare/diferențiere a ofertelor concurente.
6. Studiul unităților complementare (non-concurente) din zonă (în baza observării de
teren):
 unități de comerț și alimentație publică;

31
 unități de cultură și divertisment;
 unități de prestare a serviciilor (frizerii, unități medicale, ateliere de confecții
etc.).
7. Studiul perspectivei de dezvoltare a zonei (documentare la serviciul relații cu
publicul al primăriei locale și cercetări de teren):
 construcția de locuințe noi;
 construcția infrastructurii urbane noi;
 dezvoltarea afacerilor noi;
 evoluția populației după vârstă, venit, ocupație, stil de viață etc.
Examinând informațiile obținute conform criteriilor menționate mai sus,
cercetătorul are posibilitatea să aleagă o localizare optimă pentru unitatea sa de afaceri și
chiar să elaboreze o hartă a concentrării teritoriale a consumatorilor săi.

III.3. Metode de amplasare

Principalii factori care trebuie luati în considerare într-un demers strategic de


amplasare.

Metodele de amplasare ce pot fi utilizate la luarea deciziei privind amplasarea


unei unitati agro-industriale, tinand seama de faactorii implicati in analiza sunt:

32
1. Metoda costurilor de transport: Tarif-Volum-Distanta.
Prin metoda TVD, stabilirea efectivă a unor amplasamente se poate face în funcţie
numai de costurile de distribuţie sau de aprovizionare şi se bazează pe următoarea
formulă de calcul:

Copt = T1 x V1 x D1 + T2 x V2 X D2 + …. Tn x Vn x Dn = Σ Ti x Vi x Di
unde:
C – este costul total de distribuţie a cantităţilor cerute de beneficiari;
Ti – tariful de transport în u.m./unit. de măsură/distanţă pentru beneficiarul „i”
Vi – volumul transportat de la sursă la beneficiarul „i”
Di - distanţa dintre sursa de aprovizionare şi beneficiarul „i”
„i” = 1…n reprezintă numărul beneficiarilor.

2. Metoda centrului de greutate

Metoda presupune alegerea poziţiei de amplasare pe baza distanţei medii faţă de


beneficiari/furnizori, această distanţă calculându-se în raport cu un punct de origine
arbitrar ales. Această distanţă se poate afla pentru situaţii uni, bi sau tridimensionale. În
naz unidimensional se măsoară distanţele de-a lungul unei axe (est/vest). În cazul
bidimensional distanţele se măsoară pe două axe N-S şi E-V. Dacă nu se dau şi alte date
privind tarifele sau volumele de transport, poziţia de amplasare, denumită şi centru de
greutate, este dată de distanţa medie a beneficiarilor/furnizorilor faţă de origine. Dacă
însă volumele, tarifele variază între amplasamente, atunci se vor lua în calcul şi factori
precum volum-distanţă sau tarif-greutate-distanţă.
Exemplu
Se consideră trei firme A,B,C, cu următoarele date:
- A furnizează firmelor B şi C -15 tone la un preţ de 4 u.m./t/km;
- B este aprovizionat cu 5 tone la un preţ de 8 u.m./t/km
- C este aprovizionat cu 10 tone la un preţ de 6 u.m./t/km
Dacă firmele sunt amplasate ca în figura 1., unde trebuie să se amplaseze
depozitul care să distribuie produsele primite de la firma A firmelor B şi C.

33
Y
B
80

40 C

20 A

50 70 80 X

Coordonatele centrului de greutate se calculează pe baza formulei următoare:

T V  Z
i i i

 
i
Z x, y
 T V
i
i i

unde:

Ti – reprezintă tariful de transport pe tonă şi km pentru fiecare amplasament „i”;


Vi – cantitatea ce urmează a fi transportată de la sau până la fiecare amplasament „i”;
Zi – distanţa, în km, care între o origine arbitrar aleasă şi fiecare punct „i”.
Rezolvare

Tabel 1 – Problema centrului de greutate


Dist. faţă Dist. faţă
Tarif de Cant. V
B/F de origine de origine TVX TVY TV
transporttone
pe axa Est (X) pe axa Nord (Y)
A 4 15 50 20 3000 1200 60
B 8 5 70 80 2800 3200 40
C 6 10 80 40 4800 2400 60
Total 9800 6800 160
Coordonatele centrului de greutate
61,25 ( 42,5
TA  VA  X A  TB  VB  X B  TC  VC  X C
X 
TA  VA  TB  VB  TC  VC
4  15  50  8  5  70  6  10  80 9800
   61,25 km Est
4  15  8  5  6  10 160

34
TA  VA  YA  TB  VB  YB  TC  VC  YC
Y 
TA  VA  TB  VB  TC  VC
4 15  20  8  5  80  6 10  40 6800
   42,5 km Nord
4 15  8  5  6 10 160
Dat fiind faptul că firma A înregistrează costuri ridicate de transport şi cantităţile
transportate sunt mai mari, este normal ca depozitul să fie amplasat mai aproape de
această firmă. Aşadar depozitul D va fi amplasat la 61,3 km distanţă spre Est şi 42,5 km
distanţă spre Nord în raport cu punctul de origine ales.

3. Metoda comparării costurilor totale


Metoda comparării costurilor totale conduce la determinarea amplsamentului
întreprinderii în funcţie de costurile fixe şi variabile ale întreprinderii.
Costurile fixe sunt cele independente de volumul producţiei sau de cererea de
produse pe piaţă şi includ: chiria clădirilor, a terenului ocupat, amortismente, facturile de
energie electrică, termică, gaze, canalizare, impozitele pe clădiri şi pe proprietate etc.
Costurile variabile sunt dependente de volumul producţiei , volum care este
dimensionat în funcţie de cererea pe piaţă şi includ: plata salariilor, indemnizaţiile de
transport şi altele, costurile materialelor ce sunt puse în operă, cheltuielile de transport a
materialelor şi ale produselor, cheltuieli de expediţie (ambalaje, taxe poştale, vamale
amenzi, cheltuieli legate de protecţia mediului etc.).
În aplicarea acestei metode se parcurg etapele:
- stabilirea variantelor de amplasare;
- estimarea costurilor totale fixe şi variabile pentru fiecare variantă şi
pentru diferite niveluri ale cererii;
- reprezentarea în planul unor axe atent alese
(pe Ox – volumul cererii
Oy – costurile totale)

Exemplu:

35
y Costurile totale
(fixe sau
variabile)

V1 V2

Ctv2
Ctv1
0 X (volum cerere)

Dacă pe Oy se iau costurile fixe vom constata:


- dacă dependenţa costuri-cerere este considerată liniară (reprezentarea prin linii
drepte) atunci cele două grafice se intersectează într-un punct E în care nivelurile
costurilor de la cele două variante sunt egale pentru acelaşi nivel al cererii;
- dacă se optează pentru valori mai mari ale cererii faţă de valoarea lui E, atunci
se preferă V2 (unde costurile totale sunt mai mici);
- pentru niveluri mai mici ale cererii faţă de punctul E se preferă V 1 (costuri totale
Ctv1 sunt mai mici).
În mod analog analiza se compară mai mult de două variante.

4. Metoda coeficienţilor de importanţă


Metoda coeficienţilor de importanţă combină factorii cantitativi cu cei calitativi,
cei calitativi, nu lipsiţi de importanţă, sunt greu de cuantificat. Între aceştia se regăsesc
preferinţele proprietarilor sau consumatorilor, preferinţele echipei manageriale.
Aplicarea acestei metode se face cu dificultate pe baza analizei multicriteriale şi
se realizează în etapele:
- se stabilesc toate variantele de amplasare şi cele de decizie ce se pot
lua;
- se precizează criteriilor principale care stau la baza alegerii deciziei
finale;

36
- se evaluează prin puncte fiecare alternativă folosindu-se scări de
apreciere diferite (de la slab la f. bine, respectiv dela1la 100);
- evaluarea fiecărui criteriu în funcţie de preferinţele decidentului;
- se stabileşte media ponderată (ponderată cu valoarea stabilită la
aprecierea importanţei acordate de către decident) şi se alege varianta
cu cel mai bun rezultat al mediei ponderate.
Aplicaţie

Se consideră două variante decizionale pentru care se stabilesc factorii de


influenţă, punctajul constant (pe o scară de la 1 - 100) pentru fiecare factor de influenţă
precum şi coeficienţii de importanţă tot pentru aceiaşi factori de influenţă (coeficienţii de
importanţă stabiliţi de către echipa managerială).

Factorii de Punctajul acordat Coeficienţi de Media ponderată


influenţă importanţă
Varianta A Varianta B Varianta A Varianta B
Cerea pieţei 40 50 0,25 40*0,25=10 50*0,25=12,5
Posibilitatea 70 45 0,15 70*0,15=10,5 45*0,15=6,75
aprovizionării cu
resurse materiale
Costuri de achiziţie 60 70 0,20 60*0,20=12 70*0,20=14
Costuri de 80 90 0,30 80*0,30=24 90*0,30=27
producţie
Aprovizionarea cu 80 60 0,10 80*0,1=8 60*0,1=6
resurse umane
Total medie ponderată 64,5 66,25
Se va alege varianta B ca fiind cea mai avantajoasă (media ponderată cea mai
mare 66,25)

III.4. Fundamentarea elaborarii planului general de organizare a


intreprinderii

Asigurarea unei organizari eficiente a productiei si functionarea intreprinderii in


conditiile de eficienta maxima se realizeaza din faza de proiectare prin elaborarea planului
general.

37
Proiectarea unei noi intreprinderi trebuie sa asigure o organizare si amenajare tehnica,
optima, adoptand solutii adecvate pentru problemele de ordin constructiv, tehnologic,
hidrologic, probleme electrice, energetice, de alimentare cu apa, aburi sau cele referitoare la
circulatia rutiera, feroviera, etc.
Prin planul general de organizare a unei intreprinderi se intelege lucrarea de proiectare
prin care se stabileste amplasarea corespunzatoare a procesului tehnologic, a tuturor cladirilor
si constructiilor in stransa coordonare cu relieful, necesitatea de amenajare a terenului cu
mijloace de transport care, la un loc, trebuie sa asigure functionarea rationala, tehnica si
economica a intreprinderii.
Planul general de organizare a intreprinderii este format din planuri pe probleme:
a. incadrarea in zona sau platforma industriala;
b. zonarea teritoriului intreprinderii;
c. reteaua cailor ferate normale si inguste;
d. caile rutiere carosabile si de pietono;
e. alte retele de transport;
f. lucrarile de terasament necesitate de intreprindere;
g. instalatiile sanitare de alimentare cu apa, canalizare, etc;
h. instalatiile energetice;
i. instalatiile electrice;
j. instalatiile si amenajarile speciale: furnizori de aer comprimat, acetilena,
transport pneumatic, etc;
k. amenajarile spatiilor verzi, de plantatii, a zonelor de odihna si protectie;
l. organizarea lucrarilor de executie, pregatirea terenurilor de constructie
si de depozitare;
m. amenajarile privind protectia si tehnica securitatii muncii in interiorul
intreprinderii.

Reteaua liniilor de comunicatii pentru transport


Proiectarea liniilor de comunicatii trebuie sa asigure adoptarea unei retele de transport,
prin care sa fie asigurata folosirea mijloacelor de transport in raport cu felul materialelor, al

38
cantitatilor si al punctelor de transport, astfel incat transporturile sa fie operative, economice,
investitiile necesare sa fie minime iar cheltuielile de intretinere sa fie reduse.
In cadrul intreprinderii industriale, in raport cu locul unde se efectueaza, transporturile
pot fi de doua feluri:
1. transporturi interioare;
2. transporturi exterioare.
Transportrile interioare, in raport cu modul de efectuare, pot fi tranporturi pe sol,
feroviare sau rutiere, transporturi aeriene, transporturi subterane sau transporturi pe apa.
In intreprindere se pot folosi patru scheme de transport pe cale ferata:
a. schema cu linii continue;
b. schema cu linii moarte;
c. schema cu linii in bucla;
d. schema mixta.
a.

CF

TRIAJ TRIAJ

b. CF

TRIAJ

39
c. CF TRIAJ

d. CF TRIAJ

Schema cu linii continue, sau de trecere, se adopta la intreprinderile cu trafic mare de


materiale amplasate pe terenuri ce au forma alungita. Caracteristica acestui tip de schema o
constituie faptul ca transportul are un caracter continuu, vagoanele fiind introduse de la un
capat al retelei, circula de-a lungul liniilor si ies la celalalt capat al retelei. La ambele capete
ale retelei exista cate o statie de triaj.
Schema cu linii moarte se foloseste la intreprinderile cu trafic redus si la care terenul
limitat nu permite folosirea unor linii de cale ferata cu caracter continuu. Caracteristica
acestei scheme o constituie faptul ca liniile de cale ferata se termina prin linii moarte in
anumite puncte de pe teritoriul intreprinderii.
Schema cu linii in bucla, sau inelara, se foloseste la intreprinderile care dispun de un
teritoriu mare si necesita deplasarea unor cantitati mari de materiale. Se caracterizeaza prin
faptul ca liniile de cale ferata, urmand un traseu continuu de-a lungul unor unitati de
productie, se inchid sub forma unor bucle sau inele.

40
Schema mixta contine elemente caracteristice celor trei tipuri de scheme analizate
anterior. Se foloseste la intreprinderile cu un volum mare de transport si unde terenul permite
asigurarea continuitatii.
La acest tip de schema se vor prevedea linii moarte si linii continue cu inchidere in bucla,
in raport cu cerintele de transport ale unitatilor de productie.
La proiectarea retelelor de transport pe cale ferata trebuie prevazute toate instalatiile
necesare bunei functionari a acesteia: statiile de triaj, platformele rotative, macazurile,
instalatiile de incarcare-descarcare. Liniile de cale ferata, prin traseul lor, trebuie sa fie
paralele sau perpendiculare cu axul longitudinal al cladirilor, pentru a asigura folosirea
optima a instalatiilor de incarcare-descarcare, indeosebi a podurilor rulante.
Odata cu proiectarea retelelor de transport pe cale ferata, trebuie sa se prevada si retelele
de transport rutier.
In raport cu importanta si locul pe care il ocupa in cadrul retelei, drumurile se impart in:
a. drumuri principale, de clasa I sau magistrale si drumuri principale de clasa II;
b. drumuri secundare de clasa III si IV;
c. drumuri speciale.

III.5. Metode de dimensionare a suprafetei necesare pentru productie


Se folosesc urmatoarele metode:
A. metoda prin calcul;
B. metoda prin transpunere;
C. metoda prin elaborarea unui proiect sumar;
D. metoda pe baza normativelor de utilizare a spatiilor;
E. metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii.
Metoda prin calcul este cea mai exacta metoda de dimensionare a spatiilor si consta in
stabilirea necesarului de masini, utilaje si instalatii si a necesarului de suprafata pentru fiecare tip de
utilaj in parte. Pe total, pentru toate utilajele, pe baza normativelor de suprafata existente, se
determina suprafetele necesare pentru servicii de intretinere, depozitare, circulatie a materialelor, etc.
Suprafata totala se obtine adaugand la suprafetele de productie, suprafetele necesare serviciilor
auxiliare, suprafetele destinate administratiei, etc.

41
Folosirea metodei de administrare a suprafetei de productie pe baza de calcul, necesita
stabilirea, in prealabil, al unui inventar al masinilor si utilajelor, echipamentelor necesare.
Necesarul de masini si utilaje se poate calcula prin metode adecvate, sau poate rezulta din
gradul de proiectare tehnologica, pentru instalatiile sau agregatele unitare, constituite intr-un flux
continuu de fabricatie. Celelalte date referitoare la dimensiuni, performante, etc. se gasesc in fisele
tehnice ale acestora sau ale unor utilaje asemanatoare. Determinarea numarului necesar de masini,
utilaje sau instalatii se face utilizand relatii de calcul care tin cont de caracteristicile tehnice, de
exploatare, normele tehnico – economice, de timpul disponibil de functionare, etc.
Metoda prin transpunere consta in aceea ca se pleaca de la marimea suprafetelor afectate
diferitelor masini sau sectoare de activitate, de la un proiect similar existent, care se ajusteza tinand
cont de cerintele existente si se corecteaza cu anumiti coeficienti de multiplicare, in raport cu
cerintele ce se urmaresc pentru obiectivul proiectat.
Stabilirea suprafetei dupa un proiect sumar consta in aceea ca se elaboreaza un prim proiect
de detaliu cu caracter sumar, care sa ofere o prima orientare asupra spatiilor necesare, in raport cu
solutiile adoptate, precum si asupra proportionalitatii spatiului intre zonele de activitate si
echipamentele respective.
Metoda pe baza normativelor de utilizare a spatiilor se foloseste in mod frecvent in cazul in
care anumite tipuri de suprafete se repeta de la un proiect la altul. Pentru aceasta categorie se
stabilesc anumite normative sau standarde, care vor fi folosite la fundamentarea suprafetelor
necesare. Exemplu: normative pentru tipuri de masini, suprafete auxiliare, spatii administrative.
Metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii – se pot stabili o serie de coeficienti
utili pentru proiectare: raporturile dintre suprafetele ocupate de constructii si cea a terenului,
raporturile dintre suprafetele ocupate de constructii si suprafata utila sau coeficientul care exprima
raporturile dintre spatiu si functiune.
Suprafata necesara pentru o anumita activitate se poate calcula pe baza unor astfel de
coeficienti si prin extrapolare, tinand seama de tendinta valorii acestuia in viitor.

42
CAP. V – Optimizarea producției cu ajutorul metodelor economice

5.1. Programare liniara;

Sunt metode bazate pe costuri, prin adaos (în cazul produselor de panificaţie,
preţul acestora fiind influenţat mult de evoluţia preţului materiei prime), metoda bazată
pe comparaţia cu concurenţa, în funcţie de preţul pieţei şi metoda bazată pe valoarea
percepută de consumator. Această ultimă metodă este utilizată de obicei pentru produsele
noi care urmează a fi lansate pe piaţă, în faza de testare analizându-se şi cât este dispus
potenţialul consumator să plătească pentru noul produs. Bineînţeles, această metodă este
utilizată în combinaţie cu metoda bazată pe costuri.

5.2. Programarea liniară


Programarea liniară poate fi folosită în gestiunea producţiei pentru rezolvarea
unor probleme:
> de repartizare a producţiei pe diferite maşini în condiţiile maximizării profitului;

> optimizarea transportului privind alegerea celor mai scurte itinerarii,

> produselor între locurile de muncă şi între acestea şi punctele de distribuţie;

> de determinare a cantităţilor din diverse bunuri ce trebuie produse.

Procesul de optimizare a producţiei, care se dezvoltă într-un ritm din ce în ce mai intens în toate
ramurile economiei naţionale din ţara noastră, a început să se extindă în ultimul deceniu şi la problemele de
planificare şi evidenţă statistică.
Activitatea depusă pentru realizarea unui plan de producţie trebuie astfel organizată încât să
conducă la obţinerea producţiei într-un timp cât mai scurt (cu o productivitate maximă) cu minimum de
cheltuieli (la un preţ de cost cât mai redus) menţinînd în acelaşi timp calitatea produselor şi numărul
sortimentelor prevăzute în plan. Numai atunci rentabilitatea şi beneficiul vor creşte mărind astfel fondul de
acumulări socialiste, atât de necesar dezvoltării economiei noastre naţionale.
Un prim pas pentru realizarea acestui scop, îl constituie aplicarea metodelor statisticii matematice
în general şi a „programării liniare" în special.(se repeta mai jos)
Apărută acum 62 de ani ca o ramură a statisticii matematice, „programarea liniară" s-a dezvoltat
necontenit, generând capitole noi cu multiple aplicaţii în practică.

43
Printre acestea cităm: programarea pătratică, hiperbolică, polinomială, exponenţială, logaritmică, în
numere întregi, stohastică, parametrică, dinamică, programare liniară tridimensională etc.
O problemă de programare liniară poate conduce adesea la o planificare optimă a producţiei în
condiţiile unor resurse limitate.
Folosind aceste resurse, întreprinderea trebuie să realizeze n produse diferite. Fie x1, x2,........, xn

cantităţile din aceste produse ce urmează a fi realizate şi pe care nu le cunoaştem.


Dacă notăm cu aij cantitatea din resursa i, (i = 1, 2, . . ., m) necesară realizării unei unităţi din produsul j, (j = 1, 2, . .., n),
atunci:

— cantitatea din resursa i necesară realizării cantităţii Xj va fi aijxj;

— cantitatea totală din resursa i necesară realizării tuturor celor n produse va fi:

ai1x1 + ai2x2 +......+ ainxn.


Cum această cantitate nu poate depăşi cantitatea bi de care dispunem, apare în mod necesar condiţia:

ai1x1 + ai2x2 + ......+ainxn ≤ bi ; i = 1, 2,.....m. (1)

Cantităţile x1, x2,......, xn din cele n produse nu pot fi decît pozitive sau zero :

xj ≥ 0; j=1,2,...,n. (2)

Dacă notăm cu cj preţul de cost pe unitate de produs, atunci costul total al celor n produse va fi:

C = c1x1 + c2x2 + . . . + cnxn. (3)

Dacă înlocuim costul cj cu beneficiul ej realizat de o unitate din produsul j, atunci funcţia (3) devine:

B = e1x1 + e2x2 + . . . + enxn (4)

şi reprezintă beneficiul total ce va fi realizat de acea întreprindere. În acest caz, se pune problema de a întocmi un plan de
producţie, adică de a determina cantităţile x 1, x2,....., xn, astfel încât funcţia (4) să-şi atingă valoarea sa maximă, iar condiţiile (1) şi (2)
să fie satisfăcute.
Din mulţimea problemelor practice ce se pot rezolva prin metodele programării liniare, vom mai cita cîteva:

— folosirea optimă a capacităţii de producţie a secţiilor unei întreprinderi, ţinând seama de numărul, tipul şi
productivitatea maşinilor-unelte şi a celorlalte utilaje existente;

— decuparea optimă a materialelor sub diferite forme (bare, foi etc.) în scopul reducerii la maximum a
deşeurilor ;

— stabilirea poziţiei de amplasare a unor depozite, a unor magazii de scule, a unor betoniere, în incinta unei
fabrici sau a unor şantiere, astfel încât, ţinând seama de poziţia centrelor de distribuţie, a centrelor de consum şi a numărului de

44
transporturi efectuate în unitatea de timp (de exemplu pe zi), distribuţia să se facă cu un minim de lucru mecanic, sau într-un timp
total minim;

— stabilirea poziţiei de amplasare a conductelor de gaz sau de petrol, ,a unei conducte electrice de înaltă
tensiune, astfel că suma distanţelor de la punctele de deservire (consum) să fie minimă;

— întocmirea unui plan optim de repartizare a mijloacelor de transport existente într-un


număr restrîns de centre, în raport cu nevoile de efectuare a unor transporturi de mărfuri (exemplu dirijarea
vagoanelor goale din staţiile mari, în staţiile unde urmează a fi încărcate), astfel încât parcursul gol al
vagoanelor de marfă să fie redus la minim;
— întocmirea unui plan optim de fabricaţie pentru mai multe produse, care urmează a fi
prelucrate la un număr oarecare de maşini, astfel încât ciclul total de fabricaţie să fie minim (reducând la
minim întreruperile în timpul funcţionării maşinilor, precum şi timpul de aşteptare a produselor ce urmează
a fi prelucrate).
• Activitatea depusă pentru realizarea unui plan de producţie trebuie astfel
organizată încât să conducă la obţinerea producţiei într-un timp cât mai scurt (cu o
productivitate maximă) cu minimum de cheltuieli (la un preţ de cost cât mai redus)
menţinînd în acelaşi timp calitatea produselor şi numărul sortimentelor prevăzute în plan.
Numai atunci rentabilitatea şi beneficiul vor creşte mărind astfel fondul de acumulări
socialiste, atât de necesar dezvoltării economiei noastre naţionale.
Un prim pas pentru realizarea acestui scop, îi constituie aplicarea metodelor
statisticii matematice în general şi a „programării liniare" în special.

Tabelul 5.1
Alimente A1 A2 A3 A4 Raţie
Substanţe biologică

Calorii 2 1 2 7 8

Vitamine 1 3 2 4 12

Costuri unitare pentru 51 85 68 34 -


alimente

45
Obiectivul problemei este determinarea unui cost total minim, adică:
[min ] f = 51 x1 + 85 x2 + 68 x3 + 34 x4
Amestecul alimentar trebuie să reflecte raţia biologică. Aceste condiţii se exprimă
prin sistemul de ecuaţii:
Cantităţile optime repartizate pentru fiecare aliment sunt: x 1 = 0, x2 = 52/17, x3 = 0
şi x4 = 12/17. În aceste condiţii se va obţine un cost minim, egal cu 284 unităţi monetare,
când amestecul optim este realizat numai din alimentul A2 în cantitate de 52/17 şi din
alimentul A4 în cantitate de 12/17.

5.2. Metoda PERT ((Program Evaluation and Review Technique – Tehnica


Evaluării
Repetate a Programului)

Se aplică în cazul producţiei de unicate complexe şi de mare importanţă, la care


operaţiile succesive trebuie realizate prin respectarea restricţiilor de prioritate şi de
termene.
Diagrama PERT conţine informaţii despre sarcinile dintr-un proiect, perioadele de
timp pe care se întind, şi dependenţele dintre ele. Forma grafică este o reţea de noduri
conectate de linii direcţionale (numită şi “reţeaua activităţilor”). Nodurile sunt cercuri sau
patrulatere şi reprezintă evenimente sau borne (“milestones”) din proiect. Fiecare nod
este identificat de un număr. Liniile direcţionale, sau vectorii care leagă nodurile
reprezintă sarcinile proiectului, iar direcţia vectorului arată ordinea de desfăşurare a
sarcinilor. Fiecare sarcină este identificată printr-un nume sau printr-un indice, are
reprezentată durata necesară pentru finalizare, şi, în unele cazuri, chiar numărul de
persoane responsabile şi numele lor (figura5.2.1).

46
Fig.5.2.1- Reprezentare a diagramei PERT

Modul de folosire al analizei PERT:


Cel mai important concept al analizei PERT este drumul critic.
Drumul critic = acel drum de la începutul la sfârşitul reţelei, a cărui activitate
însumează un total de timp mai mare decât orice alt drum din reţea.
Drumul critic este o bază pentru stabilirea calendarului unui proiect, deoarece
durata totală a unui proiect nu poate să fie mai mică decât timpul total al drumului critic.
Totodată întârzierile în activităţile componente ale drumului critic pot pune în
pericol
întregul proiect. De aceea este necesar ca acestor activităţi să li se acorde o atenţie mult
mai mare.

Etapele în analiza PERT:

1. Planificarea:
- identificarea sarcinilor şi estimarea necesarului de timp pentru acestea
- aranjarea sarcinilor şi a evenimentelor într-o secvenţă fezabilă
- desenarea diagramei

47
2. Încadrarea în timp:
- stabilirea, acolo unde este posibil, a datelor de început şi de sfârşit

3. Analiza:
- calcularea datelor minime posibile, a datelor maxime permise şi a marjelor de timp
pentru fiecare eveniment. Acest lucru se face lucrând de la stânga la dreapta şi apoi de la
dreapta la stânga diagramei ;
- evaluarea oportunităţii planificării propuse şi, dacă este necesar, revizuirea ei;

5.3. Metoda CPM (metoda drumului critic)

Principiul analizei drumului critic constă în divizarea unui proiect (acţiuni


complexe) în părţi componente, la un nivel care să permită corelarea logică şi tehnologică
a acestora, adică să facă posibilă stabilirea interacţiunilor între părţile componente.
Aceste părţi componente sunt activităţile unor acţiuni complexe.
La definirea listei de activităţi specialistul care participă la această operaţie
foloseşte experienţa sa pentru a răspunde, pentru fiecare activitate la întrebările:
”ce alte activităţi succed sau preced în mod necesar această activitate ?”;
”care este durata activităţii ?”.
Ia naştere în acest fel un tabel care conţine activităţile proiectului,
intercondiţionările
între activităţi şi duratele acestora.
Un astfel de tabel trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:
 activităţi: în această coloană se enumeră activităţile proiectului, fiind puse în
evidenţă printr-o denumire sau printr-un simbol (codul activităţii);
 condiţionări: se precizează, pentru fiecare activitate, activităţile imediat
precedente, prin simbolurile lor; activităţile de start nu au activităţi precedente, în
căsuţă fiind trecută o liniuţă;
 durata: pentru fiecare activitate se precizează durata de execuţie, într-o anumită
unitate de măsură. Durata unei activităţi este o constantă.

48
Modelele de analiză a drumului critic se bazează pe reprezentarea proiectului
printr-un graf, elementele tabelului asociat acestuia fiind suficiente pentru a construi
graful corespunzător.
În tabelul 5.3 este prezentat un proiect, activităţile fiind notate prin litere mari A,
B, C, …. Activităţile A şi B sunt activităţile de început ale proiectului. Activitatea A este
direct precedentă activităţii C. De asemenea, activitatea C este direct precedentă
activităţilor E şi F.

Tab.5.3
Activitatile direct
Nr.crt Activitatile proiectului precedente Durate
(conditionari)
1 A - 3
2 B - 2
3 C A 2
4 D B 6
5 E B 4
6 F C,D,E 4
7 G E 1

Printre avantajele metodei CPM (şi în general ale analizei drumului critic) evidenţiem:
 determinarea cu anticipaţie a duratei de execuţie a proiectelor complexe;
 pe timpul desfăşurării proiectului permite un control permanent al
execuţiei acestuia;
 explicitarea legăturilor logice şi tehnologice dintre activităţi;
 evidenţierea activităţilor critice;
 evidenţierea activităţilor necritice, care dispun de rezerve de timp;
 permite efectuarea de actualizări periodice fără a reface graful;
 oferă posibilitatea de a efectua calcule de optimizare a duratei unui
proiect, după criteriul costului;
 reprezintă o metodă operativă şi raţională care permite programarea în
timp a activităţilor ţinând seama de resurse.

49
Dezavantajele acestei metode sunt în principal:

 greutatea desenării grafului, fiind foarte greu de reprezentat exact toate


condiţionările din proiect, în condiţiile în care acestea sunt foarte complicate
iar desenul trebuie să fie destul de simplu şi clar încât să fie inteligibil şi deci
util;
 chiar dacă se respectă toate regulile de construire a grafului, rămân încă
destule variante de desenare astfel încât două reprezentări ale aceluiaşi
proiect făcute de doi indivizi pot să nu semene aproape deloc.
 din cele de mai sus se vede că reprezentarea este greoaie chiar dacă toate
condiţionările ar fi de tipul "terminare – început" cu precedenţă directă,
încercarea de a forma graful în condiţiile existenţei şi a celorlalte tipuri de
interdependenţe ducând foarte repede la un desen extrem de încărcat şi greu
de folosit.
În vederea coordonării tuturor activităţilor, a diferitelor funcţii în interiorul
firmei, coordonarea cu parteneri externi prin operaţionalizarea strategiilor relaţionale ceea
ce implică regândirea legăturii dintre serviciile funcţionale pe care şi le-a propus, firma
S.C.”Kosarom S.A.”, Paşcani a întocmit un program de producţie (listă a activităţilor care
urmează a fi întreprinse în cadrul programului de producţie) privind introducerea în
fabricaţie şi lansarea unui nou produs (tab.5.45).

Tabelul
Lista activităţilor care urmează a fi întreprinse în cadrul programului de producţie:

Activităţi Durata
Simbolul
Conţinutul activităţilor direct activităţii
activităţilor
precedente (in zile)
A Luarea deciziei de lansare a produsului - 1
B Selecţionarea ideilor privind noul produs A 15
D Realizarea prototipului produsului B 30
E Realizarea mai multor variante de ambalaj D 17
Cercetarea calitativă(teste de produs, de ambalaj şi
F C, E 12
de marcă)
G Alegerea mărcii şi a variantei de ambalaj F 1

50
H Cercetarea cantitativă( anchetă de piaţă) F 30
I Definitivarea produsului G, H 20
C Studiul documentar A 10
J Pregătirea capacităţilor de producţie I 30
K Pregătirea producţiei seriei de lansare I 15
L Stabilirea preţului de vânzare H 2
M Fixarea zonei teritoriale de lansare H 1
N Stabilirea canalelor de distribuţie M 1
O Organizarea vânzării N 12
P Selecţionarea şi contactarea intermediarilor N 10
R Negocieri cu intermediarii L,O, P 20
S Producţia seriei de lansare J, K, R 20
T Realizarea ambalajelor R 15
U Distribuţia seriei de lansare S, T 22
V Desfăşurarea campaniei promoţionale S 20
W Lansare U, V 1
(prelucrări proprii a datelor)

Bugetul programului
 Cheltuieli pentru cercetările de piaţă: 300 €
 Cheltuieli cu materialele promoţionale :
Cheltuieli pentru editarea şi multiplicarea broşurilor respectiv a pliantelor:
1,5€ / broşura x 300 exemplare = 450 €
 Cheltuieli legate de angajarea a două persoane pentru distribuţia de fluturaşi 1500

 Cheltuieli pentru campania radio si presa - 350 €
 Cheltuieli pentru realizarea paginii WEB - 100 €
 Alte cheltuieli (premii la concursuri, etc) - 350 €
Total buget: 3050 €
Pentru întocmirea bugetului de producţie este vital să se cunoască bugetul,
costurile totale, pentru mobilizarea resurselor financiare şi estimarea anticipată a
eficienţei programului.

5.4 Metoda „Just in Time” (J.I.T)

51
Aceasta metodă este considerată de specialişti ca o condiţie importantă pentru
obţinerea unei organizări superioare a producţiei, iar aplicarea ei contribuie la reducerea
costurilor de producţie aferente stocurilor de materii prime, materiale, piese şi
subansambluri. Ea a apărut ca o replică la metodele clasice de organizare, care au la bază
existenţa stocurilor tampon, constituite în vederea contracarării diferitelor evenimente cu
caracter negativ care pot să apăra în derularea producţiei (opriri accidentale ale utilajelor,
absenţa personalului, desincronizări între ateliere, defecte de calitate etc.)
La baza metodei J.I.T. stă principiul reducerii la minimum sau eliminarea
stocurilor de materii prime, materiale, piese, subansamble şi producţie neterminată şi
implicit reducerea globală a costurilor aferente acestor stocuri, indiferent de volumul
producţiei. Minimizarea tuturor categoriilor de stocuri se face concomitent cu creşterea
calităţii produselor. Conform acestei metode trebuie să se producă numai ce se vinde şi
exact la timp.

Implementarea metodei J.I.T. presupune realizarea a şase acţiuni fundamentale:


 amplasarea raţională a verigilor organizatorice cu scopul de a reduce
costurile aferente operaţiilor care nu creează valoarea ( în principal operaţiile de
transport);
 reducerea timpilor de pregătire-încheiere în scopul realizării unui timp
optim de schimbare a seriei;
 realizarea unei fiabilităţi maxime a maşinilor în scopul reducerii costurilor
aferente staţionării determinate de căderile accidentale ale acestora;
 realizarea unei producţii de calitate superioară; realizarea activităţii de
control al calităţii după principiul „control total în condiţiile controlului selectiv”
 realizarea unei relaţii de parteneriat cu furnizorii;
 educarea şi formarea forţei de muncă utilizând cele mai eficiente metode.

Metoda J.I.T. se bazează pe principiul numit „producţia cu fluxuri trase”


conform căruia toate comenzile de fabricaţie trebuie transmise ultimului loc de muncă al
procesului

52
tehnologic (de regulă montajul general), acesta transmiţând necesarul de piese şi
subansambluri locului de munca precedent şi aşa mai departe. Prin acest mod de lucru,
metoda J.I.T. se deosebeşte de sistemele clasice de producţie, care se bazează pe
principiul „producţia de fluxuri împinse” conform căruia piesele realizate la primele
locuri de muncă sunt împinse înainte, fără să intereseze daca ele vor intra imediat în
fabricaţie sau se vor stoca în magazii intermediare.

Metoda J.I.T. oferă multiple avantaje, care pot fi grupate astfel:


 reducerea costurilor prin reducerea stocurilor, reducerea rebuturilor,
reducerea timpului de munca şi reducerea modificărilor fată de proiectul iniţial;
 creşterea veniturilor prin îmbunătăţirea calităţii produselor şi creşterea
volumului vânzărilor.
 reducerea investiţiilor, atât prin reducerea spaţiilor de depozitat cât şi
prin minimalizarea stocurilor;
 îmbunătăţirea activităţii de personal; forţa de muncă este foarte bine
pregătită, motivată material, ataşată firmei şi responsabilă faţă de rezultatele muncii; toate
aceste trăsături determină creşterea productivităţii muncii.

5.5 Arborele de decizie

Arborii de decizie sunt instrumente utile pentru reprezentarea problemelor


decizionale cu mai multe stadii. Acţiunile posibile din orice moment sunt prezentate
ca ramuri care pornesc dintr-un punct decizional, reprezentat de un pătrat mic.
Diversele rezultate posibile ale unei acţiuni apar ca ramuri ce pornesc dintr-un punct
şansă, marcat printr-un nod sub forma unui cerc, la capătul ramurii corespunzătoare
unei acţiuni. Fiecărei ramuri îi este asociată o probabilitate de la un punct şansă spre

53
un rezultat. Valorile asociate fiecărui rezultat sunt reprezentate la capătul ramurilor
corespunzătoare.

Fig.5.5 – Structura generala a agborelui de decizie

După construirea arborelui, se poate identifica derularea acţiunii prescrisă de


criteriul valorii aşteptate, prin folosirea metodelor de înfăşurare înapoi şi retezare
(elagaj). Înfăşurarea înapoi constă în calcularea valorii aşteptate pentru fiecare nod. Se
începe cu nodurile care nu au succesori, cele mai îndepărtate în viitor. Pentru un nod
decizional fără niciun succesor de tip şansă nu există incertitudine la alegerea acţiunii.
Valoarea nodului decizional reprezintă profitul acţiunii respective. Unui nod şansă fără
niciun succesor de tip decizional i se atribuie valoarea aşteptată a profiturilor asociate
ramurilor care ies din el.
Pentru un nod decizional ai cărui succesori şansă au fost evaluaţi, se alege
acţiunea care conduce către nodul şansă cu cel mai mare profit. Toate celelalte acţiuni
posibil asociate respectivului nod decizional nu mai sunt luate în considerare,
ramurile fiind retezate. Nodului decizional i se atribuie valoarea pe care o are nodul
şansă aflat la capătul acţiunii selectate. Pentru un nod şansă ai cărui succesori
decizionali au fost evaluaţi, se calculează valoarea aşteptată a tuturor nodurilor
decizionale succesoare.
Acest proces se repetă în mod sistematic până când se evaluează nodul
decizional aflat în rădăcina arborelui, ce reprezintă decizia care se va lua. Acele părţi
ale arborelui de decizie care pot fi atinse pornind din rădăcină şi urmând ramurile
care nu au fost retezate oferă o soluţie completă a problemei multi-decizionale.

54
succes
121.700.775 lei
lansare 0,300
36.510.232 lei
eşec
-250.000 lei
0,700

succes
121.700.775 lei
0,060
0.5
7.302.046 lei
eşec
-250.000 lei
0,940

Vânzare produs nou succes


0,280 121.700.775 lei
testare 0.25
34.076.217 lei
eşec
-250.000 lei
0,720

succes
121.700.775 lei
0,800
0.25
97.360.620 lei
eşec
-250.000 lei;
0,200

renunţare
0 lei

Concluzii si recomandari

Conditiile in care se desfasoara procesul de fabricatie respecta in totalitate


cerintele igienico-sanitare, fiind in conformitate cu cele mai riguroase standarde
occidentale, implementarea sistemului de management al calitatii si al igienei ISO 9001
si HACCP, certificat de organismul TUV CERT THURINGEN din Germania, a venit ca
un pas firesc in evolutia companiei.
Succesul clientilor lor este o marime clara a calitatii produselor si muncii lor,
aceasta influentand calitatea vietii consumatorilori. Ei stiu ca atunci cand vine vorba

55
despre alimentatia noastra si a familiilor noastre alegem cu grija carnea si produsele din
carne pe care le cumparam. Suntem atenti la prospetimea si calitatea lor pentru a fi siguri
ca noi si cei dragi noua beneficieaza de o hrana sanatoasa si gustoasa, produse in
conditii de igiena sila cele mai inalte standarde de fabricatie, de aceea ei doresc sa
observam ca la baza tuturor actiunilor lor stau principiile specifice organizarii unei
familii, in care fiecare veriga este la fel de importanta si care se afla intr-o relatie de
interdependenta pentru a obtine cele mai bune rezultate.Politica privind calitatea la nivel
de organizatie promoveaza trei valori fundamentale care stau la baza activitatii firmei,
parte integranta a personalitatii acesteia. Aceste valori sunt:
-etica si integritate in relatiile de afaceri ;
-atingerea excelentei in tot ceea ce facem si crearea de valori superioare in
ochii clientilor nostri;
-atingerea inovare si independenta in adoptarea de noi abordari in conditii de
libertate si actiune.
Forta companiei lor se bazeaza pe profesionalismul si daruirea colectivului
care s-a format in timp, pe respectul relatiilor interumane, pe asumarea deplina a
responsabilitatii actiunilor lor, pe abordarea performantei in tot ceea ce întreprind,
incurajul si increderea in actiunile pe care le desfasoara pentru a depasi obstacolele
inerente in obtinerea excelentei in afaceri.
În România întâlnim o fragmentare destul de ridicată a marketingului
agricol şi alimentar, care creează mari dificultăţi procesatorilor şi comercianţilor de
produse alimentare, astfel că apare ca o necesitate obiectivă integrarea proceselor de
producţie şi comercializare a produselor agricole şi agroalimentare, care ar contribui la
reducerea importurilor şi la relansarea agriculturii româneşti.
Alegerea mixului de marketing, produs, preţ, plasament, promovare, trebuie
corelată cu influenţa factorilor exogeni şi endogeni, fapt ce impune cunoaşterea,
înţelegerea şi alinierea la evoluţia acestora.
Prin gama tot mai mare de metode şi tehnici de studiere şi anticipare a
schimbărilor pieţei, de servicii logistice, de tehnici şi metode promoţionale,
agromarketingul poate deveni o instituţie care să orienteze structura producţiei agricole şi
alimentare în funcţie de nevoile de consum şi în acelaşi timp să recomande momentele,

56
locurile şi metodele de valorificare a producţiei în cele mai bune condiţii, atât pentru
producători şi procesatori, cât şi pentru consumatorii efectivi şi potenţiali.

Bibliografie:

 George Ungureanu – Managementul procesării și conservării producției


agricole, Ed. ALFA , Iași – 2011

Bibliografie
http://www.deprezentare.ro/referat.php?lg=fr&referat=Economia-si-gestiunea-
intreprinderii&is=992294&val=9
http://www.ziarullumina.ro/reportaj/pentru-producatorul-roman-de-lactate-anul-acesta-
este-foarte-greu
http://agroromania.manager.ro/articole/diverse/statistici-piata-laptelui-2013-cantitatea-de-
lapte-colectat-in-primele-4-luni-ale-anului-14121.html
http://www.univ-st-
lupascu.ro/resurse/Tematica_licenta_2010/Managementul_productiei.pdf
http://www.antreprenor.su/2012/12/cum-alegem-amplasarea-unei-intreprinderi.html
http://www.scritube.com/management/STRATEGII-IN-AMPLASAREA-
INTREP13469.php
http://facultate.regielive.ro/download-175057.html

57