Sunteți pe pagina 1din 5

Dislalia

Ce este dislalia?
Așa cum sugerează etimologia, termenul de „dislalie” (în limba greacă: dys: dificil, greu;
lalein: a vorbi sau lalia: vorbire) desemnează acea categorie de tulburări de pronunție, de
natură organică sau funcțională, care constă în dificultatea emiterii unuia sau mai multor
sunete ale vorbirii, pe fondul unor malformații la nivelul organelor periferice ale aparatului
fonoarticulator sau a unor deficite de procesare fonologică sau motorie.
În DSM V, tulburarea apare sub denumirea „tulburarea sunetelor vorbirii sau a fonemelor”
și exclude tulburările de pronunție datorate dizabilității intelectuale, dizabilității auditive
(afectarea parțială sau totală a auzului), tulburărilor neurologice sau altor afecțiuni medicale
care pot împiedica articularea corectă a sunetelor, ceea ce constituie o noutate. Anterior, se
considera că tulburarea dislalică poate apărea pe fondul deficitului de intelect, al
hipoacuziei sau a unor deficiențe la nivelul sistemului nervos central. De asemenea, DSM V
precizează și latura limbajului afectată în dislalie, anume latura fonetico-fonologică. Așadar,
în dislalie nu apar deficite la nivelul laturii morfo-sintactice, lexico-semantice (deci nu este
afectată exprimarea gramaticală, vocabularul sau înțelegerea limbajului) și nici la nivelul
laturii pragmatice a limbajului (ceea ce înseamnă că limbajul copilului cu dislalie este
funcțional, copilul utilizeazând adecvat limbajul verbal pentru a se exprima și comunica cu
cei din jur).
Cum se manifestă dislalia?
Principalele forme de manifestare a tulburării dislalice sunt:
– distorsiunea/ alterarea sunetului (pronunția defectuoasă a sunetului, nerespectând
caracteristicile lui articulatorii); exemplu: pronunția interdentală (cu limba între dinți) a
sunetului „s”;
– omisiunea sunetului (copilul nu pronunță deloc sunetul în cadrul cuvântului); ex., spune
„cară” în loc de „scară” , „achetă” în loc de „rachetă”;
– substituirea/ înlocuirea sunetului, cu un sunet apropiat sau nu ca structură articulatorie;
ex., copilul înlocuiește sunetul „ș” cu unul din sunetele „s”, „h”, „ci”, „t” și pronunță „ masină”,
„mahină”, „macină” sau „matină”, în locul cuvântului „mașină”;
Care sunt cauzele dislaliei?
Literatura de specialitate evidențiază, ca etiologie a dislaliei, factorii de natură organică și
factorii de natură funcțională.
Factorii de natură organică vizează malformațiile și anomaliile anatomo-funcţionale ale
organelor periferice ale vorbirii (buze, limbă, dinți, palatul dur, văl palatin, maxilare, cavitate
nazală), cum ar fi:
– microglosie (limba mai mică decât normalul)
– macroglosie (limba mai mare)
– frenul lingual scurt, care nu permite ridicarea limbii la incisivii superiori (anchiloglosie)
– prognatism/ progenie: maxilarul superior sau cel inferior este mai proeminent, ceea ce nu
permite ocluzia bucală (închiderea corectă a dinților)
– implantarea defectuoasă a dinţilor
– despicăturile labio-maxilo-palatine, bolta palatină ogivală (cunoscute şi sub denumirile de
buză de iepure şi gură de lup).
Factorii de natură funcțională vizează: mobilitatea scăzută a aparatului fonoarticulator
(limbă, buze, maxilare rigide), tonusul muscular slab, lipsa sau slaba coordonare a
mișcărilor articulatorii implicate în pronunție, deficitul de procesare auditivă (percepția
deficitară a sunetelor vorbirii, nu lipsa parțială sau totală a auzului), slaba dezvoltare a
conștiinței fonologice, auzul fonematic deficitar.
Pe lângă acești factori, în etiologia dislaliei sunt implicați și factori de natură fiziologică și
socio-educațională.
Factorii de natură fiziologică vizează ritmul de dezvoltare a limbajului. Până la 4 ani,
dislalia este fiziologică, fiind determinată de insuficienta dezvoltare a aparatului
fonoarticulator şi a mecanismelor implicate în actul vorbirii. Dacă la copilul antepreşcolar (1-
3 ani) tulburările de pronunţie sunt considerate firești, la cel preşcolar (4-6 ani) persistența
tulburării de pronunție trece în patologic, fiind necesară intervenţia logopedică, Sunetele
cele mai afectate sunt cele care apar mai târziu în ontogeneză (l, r, f, v, s, z, ș, j, ț, ce, ci,
ge, gi) și necesită o bună coordonare a mișcărilor fonoarticulatorii implicate în actul emiterii.
Factorii de natură socio-educațională vizează influențele mediului în care crește și se
dezvoltă copilul:
– imitarea unor persoane cu o pronunţie deficitară
– existenţa mediului socio-cultural și educativ nefavorabil, care nu asigură stimularea
vorbirii
– încurajarea vorbirii deficitare a copilului (pentru amuzamentul adulților)
– bilingvismul sau plurilingvismul.
Ca factori de risc în etiologia dislaliei, sunt evidențiați factorii ereditari (existența unui
istoric familial în privința patologiei limbajului, la părinți sau frați), precum și nașterea
prematură și greutatea mică la naștere.
Tipologia dislaliei

1. După criteriul etiologic, dislalia poate fi:

– dislalie organică sau mecanică


– dislalie funcțională (motorie sau senzorială).

2. După gradul de extindere:

– dislalie simplă, parţială sau monomorfă, când este afectat un singur sunet sau sunete din
aceeași grupă de articulare (pentru a căror pronunţie se folosesc aceleași mișcări
articulatorii)
– dislalie polimorfă, când dificultățile de pronunție sunt extinse asupra mai multor sunete (cu
puncte de articulare diferite)
– dislalie generală, când sunt afectate majoritatea sunetelor vorbirii.

3. După fonemul afectat, dislalia poate fi:

Sunet deformat sau omis/ sunet înlocuit


B – betacism/ parabetacism
P – pitacism/ parapitacism
N – nutacism/ paranutacism
M – mutacism/ paramutacism
C – capacism/ paracapacism
G – gamacism/ paragamacism
H – hapacism/ parahapacism
D – deltacism/ paradeltacism
T – tetacism/ paratetacism
F – fitacism / parafitacism
V – vitacism/ paravitacism
L – lambdacism/ paralambdacism
R – rotacism/ pararotacism
S, Z, Ț, Ș, j, Ce, Ci, Ge, Gi – sigmatism/ parasigmatism

4. După criteriul perioadei de apariţie, dislalia poate fi:

– dislalie congenitală (copilul pronunță sunetul defectuos de la început, de când învață să


vorbească)
– dislalie dobândită (copilul dobândește pronunția defectuoasă, după ce inițial sunetul a fost
pronunțat corect).
Tulburarile de articulatie raportate la fonemul denaturat,inlocuit sau omis primesc
denumiri specifice prin adaugarea sufixului –ism sau a prefixului –para,acestea fiind
tulburari de pronuntie(pelticia-in popor) .
Mai jos sunt enumerate tehnici specifice fiecarei tulburari in parte :
Pitacismul –parapitacismul (afectarea fonemului « p »)
1. Dezvoltarea motricitatii aparatului de articulare:
Exercitii de respiratie concomitente cu gimnastica generala; in mod special se va inspira
pe nas, se va expira pe gura cu suflu puternic, scurt cu buzele rotunjite si obrajii umflati.
Exercitii pentru obraji, buze si mandibule:
-se vor umfla simultan ambii obraji prin acumularea aerului, buzele fiind inchise;
-se vor umfla alternativ obrajii prin trecerea aerului din dreapta in stanga;
-se vor executa miscari de sugere;
-se vor <<suge>> obrajii catre interiorul cavitatii bucale
-cu buzele normal inchise (tensiune normala),se va sufla scurt in fata unei foi de hartie,
tinuta vertical in fata buzelor; se va sufla un cocolos de vata, de hartie, apoi o bucatica
de creta sau praf de creta, asezate pe dosul mainii.
2. Educarea auzului fonematic si simtului tactil:
Se diferentiaza sunetul “p” de cele cu care se confunda articulatoriu( b,m) sau de cele
cu care se inlocuiesc (f,v). Pentru diferentiere se va proceda in felul urmator: logopedul
va pronunta un cuvant, o propozitie, care contine sunetul <<p>> in cele trei pozitii(
initial, mediu, final), logopatul batand din palme(sau radicand mana, sau batand cu un
creion in masa etc.) atunci cand aude sunetul <<p>>.
Se analizeaza fonetic cuvinte (extrase din propozitii) pana la sunetul <<p>>, care
trebuie sa aiba sonoritatea corecta (surda) si pronuntie cu efort normal al buzelor (nu
se vad buzele strans lipite- cu tensiune care-).
Se face simtita pe mana puterea curentului de aer.
1. Procedee speciale folosite in functie de dezvoltarea intelectuala a logopatului.
Etapele recuperatorii:
Daca exercitiile de gimnastica de la pct.1 si 2 nu au dat rezultate se continua activitatea
cu urmatoarele activitati:
 logopatul este solocitat sa tina intre buze capatul unui creion;
 se ridica de pe masa, cu buzele un creion, o cheie, un dop etc.:
 se fac exercitii de suflare ca umflarea baloanelor, a unor jucarii, se sulfa prin pai, prin
fluier etc,
 daca dintii sunt stransi ( nu exista micul spatiu dintre maxilare) se produce deschiderea
cu ajutorul unei spatule subtiri, in timp ce buzele raman apasate una peste alta.
Betacismul –parabetacismul (afectarea sunetului “b”)
1. Dezvoltarea motricitatii aparatului de articulare :
 Se desfasoara aceleasi exercitii ca si la pitacism
1. Educarea auzului fonematic si a simtului tactil:
 Se folosesc aceleasi exercitii ca si la pitacism adaugandu-se: se fac diferentieri intre
forta cu care iese aerul la <<p>> si la <<b>>; la <<p>> este mai puternic decat la
<<b>>; aerul se simte pe dosul mainii.
1. Procedee speciale folosite in functie de dezvoltarea intelectuala a logopatului:
 Se fac diferentieri intre presiunea buzelor la ”p “ si la <<b>>; la <<p>> presiunea
este mai mare. La <<b>> cartonasul se ridica usor intre buze.
 Se arata logopatului diferenta de presiune a buzelor prin apasarea mai puternica sau
mai slaba pe muschii obrajilor, a mainii , a bratului.
 Se face simtita vibratia laringelui cu mana logopatului aplicata pe gatul si maxilarele
logopatului si pe ale sale proprii. Acelasi rezultat il are si simtirea vibratiei prin
intermediul unui balon, a unei linii puse pe barbiile logopedului si a logopatului.
 Analiza fonetica ajunge numai pana la silaba.
Mutacismul –paramutacismul (afectarea sunetului “m”)
1. Dezvoltarea motricitatii aparatului de articulare:
 Exercitii de respiratie concomitente cu gimnastica generala, in special inspiratie,
expiratie pe nas .
 Exercitii de gimnastica a obrajilor, buzelor si maxilarelor ca si la pitacism.
1. Educarea auzului fonematic si a simtului tactil:
 Exercitii de diferentiere acustica a sunetului <<m>> de cele izozonale(p,b) si
de analiza fonetica a cuvintelor, propozitiilor:
 Se pipaie vibratiile pe laringe, aripile nasului, buze obraji, crestetul capului, piept sau
vibratiile transmise unei hartii(carton) tinuta intre buze.
 O foaie de hartie sau carton se <<plimba>> usor intre buzele inchise.
1. Procedee speciale folosite in functie de dezvoltarea intelectuala a logopatului:
 Daca “m” nu este emis in mod natural dupa exercitiile de mai sus, atunci logopatul
este solicitat sa-l emit ape <<a>> sau pe <<u>>iar logopedul ii inchide treptat gura si
apasa buzele usor una pe alta.
 Se inchid buzele ca pentru <<b>> si se rosteste prelungit <<m>>, logopedul tinand
mana logopatului pe gatul sau pentru a-i fi simtita vibratia laringiana.
 Se explica si se arata pe un tablou cu sectiunea sagitala a pozitiei organelor fonetoare
in timpul articularii lui <<m>>si se cere logopatului sa tina limba pe planseul bucal.
Fitacismul- parafitacismul (afectarea sunetului « f »)
Vitacismul-paravitacismul (afectarea fonemului « v »)
1. Dezvoltarea motricitatii aparatului de articulare:
Exercitii de respiratie concomitente cu gimnastica generala; inspir pe nas, pe
gura, expir pe gura.
Exercitii de gimnastica a buzelor, maxilarelor, obrajilor , indicate la pitacism si :
 Suflatul in morisca, trompeta, in fluier, asupra penelor( care vor fi sustinute un aer cat
mai multa vreme), suflatul in gaura unei chei, bilelor intr-un jgheab;
 Umflarea simultana a obrajilor si scoaterea aerului printre buzele usor deschise
sau|si prin deschiderea formata de buza inferioara asezata sub incisivii superiori
(pozitia normala a articularii lui “f”si “v”).
3. Procedee speciale folosite in functie de dezvoltarea intelectuala a logopatului:
 Se provoaca mimica pentru ras se se sufla puternic aerul printre buzele intredeschise la
inceput ,apoi printre buza inferioara sub incisivii superiori.
 Daca buza inferioara nu se ridica usor in sus ,se executa miscarea de ridicare a ei cu
degetul aratator al logopatului.
 Se aseaza cu degetul aratator buza inferioara sub incisivii superiorise se sulfa.
 Se introduce o spatula subtire intre buza inferioara si dintii superiori, daca inchiderea lor
este prea puternica.
 Se pipaie laringele,barbia, obrajii,crestetul capului pentru a simti vibratiile la emiterea lui
<<v>> si se imita sunetul laringian.
 Se porneste de ka <<bb>>(b prelungit) si se formeaza un <<v>>bilabial, dupa care se
trece la pozitia corecta a buzei inferioare.
 Unii autori sunt de parere ca dislalia este cauzata nu numai de modificari anatomice
alea aparatului articulator ci si de multiplele tulburari ale muschilor care participa in
articulatie si de existenta unor modele defectuos formate.