Curs 2

1. Tipuri de audit

Auditul, ca activitate de evaluare, poate avea drept subiect un sistem de management al

calităţii/mediului/integrat al unei organizaţii sau elemente ale acestuia, procese, produse sau
servicii, dar şi în acest ultim caz, nu se limitează strict la acestea.

Scopul unui audit este acela de a recunoaşte şi de a evalua necesitatea măsurilor

corective şi preventive. Un audit nu trebuie confundat cu activităţi de supraveghere sau
verificare.

În funcţie de subiect, se disting trei tipuri de audit:

1. Auditul de produs
2. Auditul de proces
3. Auditul de sistem

1.1 Auditul de produs/serviciu

Auditul de produs/serviciu se face pentru evaluarea eficacităţii măsurilor de

management al calităţii/mediului/integrat pentru un anumit produs/serviciu. Acest tip de audit
se efectuează pentru a stabili dacă se folosesc metode şi mijloace adecvate pentru realizarea
unui produs în conformitate cu specificaţiile şi de asemenea, pentru a evidenţia elementele
necesare pentru îmbunătăţirea calităţii produsului auditat. Un audit de produs se realizează
întotdeauna în corelare cu auditarea măsurilor de managementul calităţii / mediului / integrat
corespunzătoare proceselor ce concură la realizarea produsului, pornind de la documentaţia de
producţie (specificaţiile tehnice ale produsului/serviciului auditat) şi incluzând inspecţiile,
controlul, verificarea şi testarea produsului.

Auditul de produs se poate realiza în două moduri:

 În sensul fluxului de realizare a produsului, caz în care evaluarea porneşte de la comanda
de la client (Relaţia cu clientul / Vânzări) şi se finalizează la livrarea către client
(Depozitare / Livrare) sau, dacă este cazul, chiar cu servicii post-livrare.
 În sens invers fluxului de producţie, caz în care evaluarea începe cu produsul gata de a fi
livrat (Depozitare) şi se finalizează cu comanda pentru produsul respectiv (relaţia cu
clientul / vânzări)

1.2 Auditul de proces / procedură

Auditul de proces evaluează eficacitatea măsurilor de management al

calităţii/mediului/integrat privind un anumit proces.
 Auditurile de proces evaluează capabilitatea procesului, respectiv parametrii procesului
şi factorii care influenţează în mod semnificativ procesul. Ca bază pentru auditarea proceselor
se folosesc procedurile operaţionale specifice procesului, instrucţiunile de lucru pentru
activităţile din cadrul procesului, instrucţiunile de control ale procesului, în principiu,
documentele privind planificarea, operarea şi controlul procesului.

1.3 Auditul de sistem (Auditul calitate/mediu/combinat)

Auditul de sistem are drept scop evaluarea sistemului de management al

calităţii/mediului/integrat al unei organizaţii pentru a constata dacă, pe de o parte, cerinţele din
standardul / standardele de referinţă se regăsesc în documentaţia sistemului şi pe de altă parte,
dacă acestea sunt puse în practică, pentru realizarea politicii şi obiectivelor calitate/mediu etc.
Auditul de sistem cuprinde întregul sistem de management şi conduce la determinarea
oportunităţilor de îmbunătăţire şi evaluarea necesităţii de aplicare a unor acţiuni corective şi /
sau preventive.

Documentele de bază pentru auditul de sistem sunt standardele de referinţă, respectiv

SR EN ISO 9001, SR EN ISO 14001 etc., precum şi întreaga documentaţie calitate / mediu /
integrată specifică organizaţiei.

Auditul de sistem, la rândul lui, funcţie de părţile implicate şi de scopul acestuia, se pot
clasifica în:
 audituri interne – primă parte, ca principal instrument de îmbunătăţire a sistemului de
management al calităţii / mediului / integrat din cadrul propriei organizaţii. Aceste tipuri de

 audituri sunt efectuate de personalul propriu, evident în măsura în care acesta este instruit
în acest scop.
 Audituri externe, care au ca scop obţinerea unor dovezi obiective privind capabilitatea unei
organizaţii de a satisface cerinţele specificate.

Auditurile externe efectuate de un client în organizaţia furnizoare, clientul utilizând proprii

auditori, sunt numite audituri la furnizor sau de secundă parte. Acest gen de audit se
desfăşoară cu scopul de a stabili capabilitatea furnizorului de a realiza nivelul de calitate
solicitat, în vederea selectării acestuia ca furnizor acceptat sau supravegherea continuă a
furnizorului pentru a asigura continua conformitate cu cerinţele specificate.

Auditurile externe efectuate de un organism independent, utilizând auditorii organismului

independent, desfăşurat la cererea organizaţiei sau a unei alte părţi (client al organizaţiei), se
numeşte audit de terţă parte. Acest tip de audit se desfăşoară cu scopul de a obţine certificarea
sistemului de management sau o evaluare obiectivă a sistemului.

În situaţia în care în cadrul unei organizaţii sunt implementate două (sau mai multe) sisteme
de management şi în cadrul auditului sunt evaluate în acelaşi timp elementele ambelor sisteme,
auditul poartă numele de audit combinat.
 Dacă auditul este efectuat de două sau mai multe organizaţii care cooperează pentru
auditarea aceluiaşi auditat, auditul se numeşte audit comun (joint - audit). Acest gen de audit
are loc, de exemplu, în situaţia în care există anumite acorduri între organisme de certificare,
prin care, în baza unui audit comun se emit certificate de către ambele organisme.

O privire de ansamblu asupra tipurilor de audit este prezentată în figura 2.

de produs
SR EN ISO 9001,
9004, 14001,14004,
EMAS, 22001,
27001, OHSAS
de proces 18001
AUDIT
Audit intern
(de primă parte)
Audit la furnizor
de sistem
(secundă parte)
Audit extern

Audit de terţă
SR EN ISO 9001, parte
14001, EMAS,
22001, 27001,
OHSAS 18001

Fig. 2 – Tipuri de audit

2. Elemente fundamentale privind auditare sistemelor de management

La nivel internaţional, pentru a uniformiza modul de abordare a auditului sistemelor de

management, a fost elaborat şi pus în circulaţie în anul 2002 un standard internaţional EN ISO
19011, care cuprinde îndrumări privind principiile de auditare, managementul programelor de
audit, efectuarea auditurilor, precum şi îndrumări privind competenţa necesară auditorilor,
pentru desfăşurarea efectivă a unui audit de sistem.

Acest standard a fost preluat şi aprobat ca standard românesc în anul 2003 – SR EN ISO
19011: 2003 – Ghid pentru auditarea sistemelor de management al calităţii şi / sau mediului.
 Conform acestui standard, principiile care stau la baza procesului de auditare a sistemelor
de management şi care contribuie în mod decisiv la eficacitatea unui audit, sunt următoarele:

1. Comportamentul etic al participanţilor la audit

Acest comportament etic se referă atât la auditori cât şi la auditaţi. Evident, scopul
prezentului curs este acela de a atrage atenţia viitorilor auditori asupra necesităţii de a respecta
acest principiu prin autoimpunerea unui comportament bazat pe încredere, integritate,
confidenţialitate şi discreţie.

2. Prezentarea corectă
Acest principiu porneşte de la ideea că pe parcursul auditului, auditorul colectează o serie
de informaţii care devin constatări ale auditului. Aceste constatări, ce vor fi raportate la final,
trebuie prezentate cât mai fidel cu realitatea, fără a fi influenţate de opinii sau sentimente
personale. Orice obstacol care a impietat asupra îndeplinirii obiectivelor de audit sau orice
divergenţe nerezolvate apărute între echipa de audit şi auditat trebuie raportate cu sinceritate şi
acurateţe.

3. Responsabilitatea profesională
Orice activitate şi cu atât mai mult cea de auditare presupune din partea celui care o
desfăşoară asumarea responsabilităţii cu privire la rezultatele obţinute. În cazul auditului,
această responsabilitate este cu atât mai mare cu cât încrederea şi aşteptările clientului cu
privire la rezultatul auditului sunt mai mari. Ca urmare, auditorul trebuie să dea dovadă, pe de o
parte de perseverenţă în îndeplinirea obiectivelor de audit, ceea ce presupune colectarea a
suficient de multe informaţii pentru a decide corect, iar pe de altă parte trebuie să aibă
capabilitatea de a judeca corect constatările auditului, în vederea raportării. Dacă perseverenţa
ţine în mare parte de natura intrinsecă a individului, competenţa apare însă ca urmare a
instruirii şi experienţei.

4. Independenţa
Pentru ca activitatea de evaluare să se desfăşoare imparţial şi obiectiv, auditorul trebuie să
fie independenţi de activităţile pe care le auditează, să nu fie supuşi nici unor presiuni sau
influenţe de orice natură şi să-şi menţină obiectivitatea pe întreg parcursul auditului.

Ameninţările care pot să apară cu privire la imparţialitate se referă la următoarele aspecte

(conform SR EN ISO / CEI 17021):
 Existenţa unor interese personale, inclusiv cele de natură financiară
 Autoevaluarea – situaţie care apare atunci când auditorul auditează o activitate în cadrul
căreia este implicat sau are responsabilităţi sau atunci când auditorul auditează de terţă
parte un sistem la proiectarea / implementarea / menţinerea căruia a participat.
  Familiaritatea: această ameninţare apare atunci când auditorul este prea familiar cu
auditatul sau prea încrezător faţă de acesta, ceea ce impietează asupra perseverenţei
auditorului de a căuta dovezi de audit. Această familiaritate poate să apară ca urmare a
existenţei unor relaţii de natură personală sau de afaceri între auditor şi auditat.

 Intimidarea: se referă la orice gen de constrângere, directă sau indirectă, venită din
partea oricărei părţi interesate, cu privire la raportarea concluziilor auditului (genul
ameninţărilor de a fi înlocuit, de a se raporta ierarhic etc.)

 Abordarea bazată pe dovezi

Concluziile auditului trebuie să fie credibile, verificabile şi reproductibile. Ca urmare aceste
concluzii trebuie să se bazeze pe dovezi obţinute prin evaluarea informaţiilor disponibile. Având
în vedere faptul că auditul este limitat ca perioadă de timp alocată, nu pot fi evaluate toate
informaţiile existente ci doar eşantioane din această informaţie. Modalitatea de eşantionare
utilizată influenţează în mod direct gradul de încredere ce poate fi acordat concluziilor auditului,
de aceea, auditorul trebuie să acorde o atenţie sporită eşantionării corespunzătoare a
informaţiilor ce vor fi evaluate.