Sunteți pe pagina 1din 8

Adjectivul

Adjectivul este un cuvânt care însoţeşte un substantiv sau un pronume pentru


a-l califica sau a-l determina.

Adjectivul îşi schimbă genul, numărul şi cazul, în funcţie de substantivul la


care se raportează.

În propoziţie, adjectivul poate să îndeplinească următoarele funcții sintactice:

- atribut adjectival: Cerul senin ne-a încurajat să ieşim la plimbare.

- nume predicativ: Şoferul este prudent.

- complement indirect: Din mare s-a făcut mic (= el a fost mare şi a devenit
mic).

- complement circumstanţial de mod comparativ: L-am văzut mai mult


lung decât lat.

- complement circumstanţial de cauză: De nervos, a trântit uşa.

- complement circumstanţial de timp: Îl cunoşteam de mic.

Gradele de comparaţie

Se numeşte «comparativul» unui adjectiv ansamblul format din acest adjectiv şi


adverbele

 mai (pentru comparativul de superioritate)


 mai puţin (pentru comparativul de inferioritate)
 tot aşa de, la fel de … ca (pentru comparativul de egalitate):
Grădina lui este mai lungă, mai puţin lată, dar la fel de frumoasă ca a
mea.

Se numeşte «superlativul» unui adjectiv acest adjectiv însoţit de

 cel mai (puţin) (superlativul relativ de superioritate/de inferioritate)


 foarte, extrem de, extraordinar de, nemaipomenit de etc. (pentru
superlativul absolut):

Grădina lui este foarte frumoasă, este cea mai frumoasă.

Adjective fără grade de comparaţie

 Adjectivele care la origine sunt vechi comparative şi superlative:


exterior, interior, superior, inferior, optim, excelent sau
 cele care au formă de pozitiv, dar exprimă, prin sensul lor,
superlativul: supraaglomerat, ultrasensibil, admirabil, splendid, perfect
etc.

!!! Unii vorbitori nu mai simt astăzi că aceste adjective se află deja la un
grad de comparaţie sau îl conţin în sensul lor lexical şi au tendinţa să le
formeze un comparativ sau un superlativ: *Cel mai superior, *Foarte inferior,
*Condiţiile cele mai optime. Aceste forme sunt greşite şi, ca atare, trebuie
evitate.

 Adjectivele care exprimă o însuşire absolută, care nu poate fi


comparată: complet, mort, viu, pulmonar, principal, perfect.
!!! Exprimări de tipul *Cel mai principal lucru, *O listă foarte completă sunt
greşite.

Acordul adjectivului

Adjectivul se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul sau pronumele la


care se raportează:

un fotoliu comod/o canapea comodă/nişte pantofi comozi

!!! Când un adjectiv se raportează la mai multe substantive nume de fiinţe de


sex diferit, masculinul are prioritate:

Colegii şi colegele sale au rămas surprinşi când l-au văzut.

!!! Se evită în general plasarea unui adjectiv la masculin plural imediat după
un substantiv feminin. Este preferabil să spunem deci:

Fetele şi băieţii inteligenţi şi nu *Băieţii şi fetele inteligenţi

!!! Există tendinţa, în limba vorbită şi uneori şi în cea scrisă, de a nu mai face
acordul adjectivului cu substantivul, mai ales când acesta nu urmează imediat
după substantiv, ci la o oarecare distanţă:

*Apariţia lucrării despre tratamentul homeopatic scrisă de celebrul specialist….

Aici greşeala constă în faptul că adjectivul scrisă nu se acordă în caz cu


substantivul lucrării; corect este lucrării scrise.

Topica adjectivului
În principiu, în limba română, locul adjectivului este după substantivul la care
se raportează.

A. ANTEPUNERE

Există relativ puține adjective care sunt, de obicei plasate înaintea


substantivului (antepunere): fiecare om, primul om, orice om, un anumit om,
niciun om.

B. POSTPUNERE

Anumite adjective sunt întotdeauna plasate după substantive (postpuse), în


special:

 cele care indică naţionalitatea, religia, categoria administrativă,


tehnică, geografică, socială etc: român, ortodox, municipal, electric,
motrice, cetăţenesc, urban, clorhidric, medical, intrinsec.
 cele care descriu, indicând o formă sau o culoare: şic, rococo,
bordo, roz, răsucit, tricotat, apretat, renascentist, florentin etc.
 cele care descriu, indicând o stare: gravidă, perspicace, eficace,
pulmonar, major, integru, folosit.

C. ANTEPUNERE/POSTPUNERE

Un mare număr de adjective pot fi plasate fie înainte, fie după substantiv, în
funcţie de regulile gramaticii, de eventualele diferenţe de sens, de expresivitate,
de intenţia noastră de a sublinia un cuvânt al grupului: prieteni vechi = vechii
prieteni, scriitor remarcabil = remarcabilul scriitor, discursul minunat =
minunatul discurs.

!!! Schimbarea poziţiei adjectivului este uneori urmată de o modificare de sens.


Adjectivul antepus exprimă adesea o viziune subiectivă, o apreciere având o
valoare afectivă, în timp ce în postpoziţie aprecierea este obiectivă, descriptivă:
Săracul (Sărmanul) om este o persoană de care ne este milă (chiar dacă el
este bogat), în timp ce Om sărac (sărman) este cel lipsit de mijloace financiare.

De asemenea, între:

Au vizitat diferite muzee şi

Au vizitat muzee diferite.

diferenţa este tot de sens: în primul caz înţelegem că ei au vizitat diverse feluri
de muzee, iar în al doilea caz, înţelegem că cineva a vizitat un tip de muzee, iar
altcineva, un alt tip.

Adjectivizarea

Marea majoritate a participiilor trecute ale verbelor funcţionează ca adjective,


acordându-se cu substantivele la care se raportează: rupt, rănit, arat, şters,
spălat, stins, ambalat etc.

De asemenea, multe pronume au valoare adjectivală în raport cu un substantiv:


această carte, fiecare om, nicio zi, care întrunire, orice părere, altă afacere.

Mai rar, gerunziul verbelor se acordă cu substantivul şi funcţionează ca un


adjectiv:

Mână tremurândă (= mână care tremură).

Femeie suferindă (= femeie care suferă).

Rar, se întâmplă ca un substantiv să funcţioneze ca adjectiv, nu determinând,


ci sugerând însuşirea obiectului determinat de substantiv.
E mai măgar decât credeam (= e mai lipsit de maniere).

Adjective folosite ca substantive

În afară de adjectivele substantivizate cu ajutorul articolului, unele adjective


care însoţeau un substantiv sunt utilizate, prin omiterea acestuia, ca
substantive: (material) plastic, flagrant (delict), (materiale) consumabile,
(formulare) tipizate. Valoarea evidentă de substantiv a acestora rezultă din
exprimări ca:

S-a organizat un flagrant.

Vindem tipizate contabile.

Locuţiunile adjectivale

Sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar, care au valoarea unui adjectiv:

Scriitor de geniu (= genial).

Om de nimic (= fără valoare).

Om cu scaun la cap (= înţelept, chibzuit).

Persoană de seamă (= importantă).

Schema analizei morfologice a adjectivului


1. Partea de vorbire:
– adjectiv
2. Clasa lexico-gramaticală:
– adjectiv calificativ(propriu-zis)/provenit din alte părţi de
vorbire prin conversiune
3. Clasa flexionară:
a) adjectiv variabil (cu 4 forme flexionare, cu 3 forme flexionare,
cu 2 forme flexionare)

b) adjectiv invariabil

4. Categoriile gramaticale:
– genul: masculin / feminin

– numărul: singular / plural

– cazul: N., G., D., A., V.

– gradul de comparaţie: pozitiv / comparativ / superlativ (sau


adjectiv fără grade de comparaţie)
5. Funcţia sintactică:
– atribut, nume predicativ, complement

Model de analiză morfologică a adjectivului

O răcoare fragedă împrospăta întreaga fire. (C. Hogaş)

fragedă 1) adjectiv (fraged)

2) adjectiv calificativ
3) adjectiv variabil cu 4 forme flexionare

4) feminin, singular, nominativ, gradul pozitiv

5) atribut adjectival