FONETICA LIMBII ROMÂNE

Fonetica este ramura lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiţia şi evoluţia
sunetelor limbajului articulat. (DEX, 1998)

Sunetele sunt senzaţii auditive rezultate în urma producerii de vibraţii acustice, prin rostirea
(articularea) literelor – corespondentele grafice ale sunetelor.

În limba română există trei categorii de sunete:

 Vocale
 Semivocale
 Consoane

Limba română dispune de 22 de consoane şi 7 vocale.

VOCALELE sunt sunete caracterizate prin continuitatea fluxului sonor fără ajutorul altor sunete
şi prin capacitatea de a alcătui singure silabe.

 O silabă trebuie să conţină în mod obligatoriu o vocală şi numai una singură!

Vocalele se pot clasifica după cum urmează:

1. După gradul de deschidere a cavităţii orale:

 Închise: i, î/â, u
 Medii: e, ă, o
 Deshise: a
2. După locul de articulare:
 Anterioare: e, i
 Medii: a, ă, î/â
 Posterioare: o, u

3. După gradul de rotunjire a buzelor:

- Rotunjite/labiale: o, u
- Nerotunjite/nelabiale: a, ă, e, i, î/â

 Variante intermediare pot coexista în contexte şi la vorbitori diferiţi!

  Deşi în limba română nu există vocale nazale, pot apărea, totuşi, fenomene de nazalizare
a vocalelor, mai ales în cazul rostirilor dialectale (de exemplu atunci când o vocală este
urmată, în aceeaşi silabă, de consoana n, ca în crâng, plâng, gând).

SEMIVOCALELE sunt sunete pronunţate la jumătatea intensităţii vocalelor şi care nu pot să

formeze singure silabă.
În silabă, semivocalele se întâlnesc în imediata vecinătate a unei vocale, intrând în alcătuirea
diftongilor şi a triftongilor.

 Dintre cele 7 vocale, numai e, i, o, u pot funcţiona şi ca semivocale!

 a, ă, â/î apar numai ca vocale!

Vocala i devine semivocală aproape în orice situaţie în care în silabă i se alătură o altă vocală,
indiferent dacă îi este antepusă sau postpusă lui i.

 i este semivocală în următorii diftongi: ai, ia, âi, ăi, ei, ie, oi, io, iu, ui (pai, iapă, călcâi,
flăcăi, tei, pisoi, iodură, iubire, pui), şi chiar în situaţia în care se combină cu ea însăşi:
copii, fii, vii – unde al doilea i este semivocală.
 Ȋn situaţia vocală + diftong, primul sunet al diftongului (exc. a, ă, â) este semivocală:
cu-iul, co-pi-ii.

Vocala u devine semivocală în diftongii: ua, au, uă, ău, eu, iu, âu, ou (piua, sau, plo-uă, tău,
res-teu, ştiu, molâu, bou).
Vocala e devine semivocală numai atunci când se antepune vocalelor a, o (deal, vreo).

 Pentru mai multă siguranţă, încercaţi să rostiţi comparativ cuvintele iute şi viu!
Se observă cu uşurinţă lungimea vocalei u din cuvântul iute, respectiv a vocalei i din cuvântul
viu, comparativ cu semivocalele i şi u care le însoţesc!

Vocala o devine semivocală numai când îi este antepusă vocalei a: coa-for, noap-te.

 Ȋn diftong, semivocalele o şi e apar întotdeauna ca prim element!

CONSOANELE sunt sunete care se diferenţiază de vocale prin aceea că nu se pot rosti decât cu
ajutorul acestora din urmă.
Cele 22 de consoane ale limbii române se pot clasifica după cum urmează:

1. După pc de articulare:
 Labiale: p, b, m
 Labiodentale: f, v
  Dentale: t, d, ţ, s, z, n, l, r
 Palatale: k`, g`
 Prepalatale: j, ş, č, ğ
 Pospalatale/velare: k, g
 Laringale: h
2. După modul de articulare:
 Oclusive/explozive: p, b, t, d, K, g
 Oclusive nazale: m, n
 Fricative/constrictive: f, v, s, z, ş, j, h
 Africate/constrictive: ţ, č, ğ
 Lichide: l, r
3. După vibraţia corzilor vocale:
 Surde (emise fără participarea corzilor vocale): p, t, k, f, s, ş
 Sonore (produse şi prin vibrarea corzilor vocale): b, d, g, v, z, m, n
4. După zgomotul pe care îl produc:
 Nesonante: p, b, t, d, k`, g`, k, g, t, č, ğ, f, v, s, z, ş, j, h
 Sonante: m, n, l, r

CORESPONDENŢA DINTRE SUNETE ŞI LITERE

se referă la faptul că, în general, unei litere îi corespunde un singur sunet; astfel, într-un cuvânt,
numărul literelor ar trebui să fie egal cu cel al sunetelor:

Carte: 5 litere – 5 sunete

Diferit: 7 litere – 7 sunete

Ultrarezistent: 14 litere – 14 sunete

În practică, se pot constata şi derogări de la această regulă, astfel:

1. Un grup de 2-3 litere poate corespunde unui singur sunet:

 c+e=č

 g+e=ğ

 ch + e/i = k`;

 gh + e/I = g`
Grupurile ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi au valoarea unui singur sunet când e/i sunt folosite ca
litere ajutătoare (semne grafice): bici, răceală, mergeau, fragi, urecheat, chiuvetă, gheată, unghi

 Când grupurile ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi sunt însoţite, în silaba din care fac parte,
de o (altă) vocală, atunci e, respectiv i, au valoarea unor simple semne grafice (litere
ajutătoare); ele nu apar în transcrierea fonetică, pastrându-se numai vocala (bici, ră-cea-
lă, mer-geau, fragi, u-re-cheat, chiu-ve-tă, ghea-tă, unghi).

 Reamintim faptul că o silabă nu poate conţine mai mult de o vocală!

Când e, respectiv i, au valoare de vocală în respectiva silabă, atunci cele două sunete apar
obligatoriu şi în transcrierea fonetică (ce-rin-ţă, ci-nă, ge-o-lo-gi-e, mar-gi-ne, che-ma-re, chi-
tan-ţă, gher-ghef, ghin-dă).

După consoanele č, ğ, k`, g` nu există diftongi sau triftongi pentru că, în acest caz, e sau i sunt
litere ajutătoare, nu au rol de vocale:

 ceas [čas], geam [ğam]

 zi-ceau [zi-čau], tor-ceau [tor-čau]

Sunetul î poate fi notat prin două litere diferite: î/â

Se notează î:

 la începutul şi la sfârșitul cuvântului: întindere, a coborî

 în cuvinte derivate cu prefix/prefixoid: reîntâlnire, supraîncălzire

Se notează â:

 în interiorul cuvântului: încântare, mâncare

O literă poate reprezenta simultan 2 sunete: x poate nota atât sunetele ks (excursie, axă, prefix,
excentric, sufix, expert), cât şi sunetele gz (exemplu, exact, exerciţiu, examen, auxiliar)

 Se scrie:

 fix – la singular şi ficşi – la plural

 complex – la singular şi complecşi – la plural
 cocs, rucsac, ticsit, îmbâcsit, micsandră etc.

 sunetul i se redă prin literele:

 i: iarbă, indian
 y: yankeu
  Sunetul k se redă prin literele:
 c: cartof
 k: karate

 Sunetul v se redă prin literele:

 v: vară, vis
 w: watt

Litera i poate avea patru valori fonetice distincte:

 vocală: i-ti-ne-rar, cin-ci-nal
 semivocală: gu-tui, pui, a-mă-rui, tăi, fii, fi-ii
 semn grafic: ghici, cioc-ni, unchi
 i scurt (afonic, asilabic): pomi, ciori, duşmani, fraţi

 i poate avea valoare de semn grafic dacă face parte din unul dintre grupurile: ci, gi, chi,
ghi şi se găseşte într-un context în care nu are valoare de vocală (dacă nu se păstrează în
transcrierea fonetică, este literă ajutătoare/semn grafic).

APLICAŢIE:
Stabiliţi valoarea lui i în contextele următoare: doi saci plini, trei câini negri, cinci pitici
voinici.

Alăturarea – în aceeaşi silabă – a unei vocale şi a uneia/mai multor semivocale conduce la

formarea unui grup vocalic numit DIFTONG/TRIFTONG.

DIFTONGUL poate fi:

 Urcător (ascendent): sv + v: deal, floare

 Coborâtor (descendent): v + sv: câine, grai, rău

 Diftongul poate fi constituit din două sunete alăturate care fac parte din acelaşi cuvânt sau
care provin din cuvinte diferite, dar se pronunţă într-o silabă: mi-a spus, să-i cer, că-i
aşteaptă .

TRIFTONGUL poate fi format din 3 sunete alăturate aparţinând aceluiaşi cuvânt sau care
aparţin unor cuvinte diferite, dar sunt pronunţate împreună în aceeaşi silabă. Între elementele
componente ale acestor silabe se foloseşte cratima: mi-au explicat, şi-au amintit, ne-au povestit .

În funcţie de poziţionarea vocalei şi a semivocalelor în cadrul silabei, triftongul poate fi:

 Progresiv (semivocalele preced vocala): cre-ioa-ne, i-ni-mioa-ră

  Centrat (semivocalele încadrează vocala): tră-iau, le-oai-că

Alăturarea a două vocale care fac parte din două silabe diferite poartă numele
de HIAT.

 Hiatul se realizează numai între două vocale, nu şi între vocală + diftong,

vocală + triftong sau diftong + diftong: i-de-e, al-co-ol, pre-ci-zi-e, ca-i-să

SILABA este sunetul (vocalic) sau grupul de sunete care conţine o vocală şi numai una singură
şi care se pronunţă cu un singur efort respirator (printr-o singură deschidere a cavităţii orale).

În funcţie de numărul de silabe, cuvintele pot fi:

 Monosilabice (formate dintr-o singură silabă): ac, ghem, cer, unghi

 Plurisilabice (formate din două sau mai multe silabe): soar-tă, ce-re-re, cal-cu-la-tor, in-
se-pa-ra-bil

O silabă poate fi constituită din:

 Un singur sunet (o vocală): a-er, a-le-e

 Două sau mai multe sunete: ca-te-dră, o-po-zi-ţi-e
 Un cuvânt: dar, cer, iar, pot, cor
 Două cuvinte: c-ar, să-mi, nu-l
 Un cuvânt şi începutul altui cuvânt: mi-a-run-că
 Sfârşitul unui cuvânt şi un alt cuvânt: zi-cân-du-şi
 Sfârşitul unui cuvânt şi începutul altui cuvânt: car-tea-m-pa-che-ta-tă

 Se observă cum cratima (liniuţa de unire) poate să apară în cadrul unei silabe ca semn
ortografic, marcând rostirea unitară a sunetelor respective!

În funcţie de context, cratima poate să indice:

 Elidarea (omiterea) unei vocale: să-ţi < să îţi

 Rostirea într-o singură silabă a două cuvinte diferite (două părţi de vorbire diferite): s-ar
putea, n-aş crede, mi-ar plăcea, de-am crede

 Uneori, despărţirea în silabe coincide cu poziţionarea cratimei; în acest caz, liniuţa de

unire nu sugerează necesitatea rostirii într-o singură silabă, ci pronunţarea împreună a
două părţi de vorbire diferite: cer-ce-tân-du-ne (verb + pronume).
SUNETELE LIMBII ROMÂNE – REZUMAT

 22 consoane, 7 vocale
 a, ă, î/â sunt întotdeauna vocale

Sunt semivocale:

 înaintea vocalei a: coa-mă, coa-for, scoa-te

 e înaintea vocalelor a, o: deal, vreo
 u înaintea vocalelor (excepţie o, â)
 după orice vocală (excepţie u)
 în diftongul ui, u = vocală: pui, cui, gu-tui
 Când un cuvânt începe cu diftongul iu, u = vocală: iu-te, iu-bi-re, iu-reş
 dacă diftongul iu apare la mijlocul sau la sfârşitul cuvântului, u = semivocală: viu, ar-
gint-iu (exceptie: piu-ne-ză) = u-vocală; stu-diu = u-vocală
 În situaţia vocală + diftong, primul sunet al diftongului este semivocală: pu-iul, fi-ii vs.
fii, fii-că
 litera i poate avea patru valori fonetice distincte:

 vocală: i-ti-ne-rar, cin-ci-nal

 semivocală: gu-tui, pui, a-mă-rui, tăi, fii, fi-ii
 semn grafic: ghici, cioc-ni, unchi
 i scurt (afonic, asilabic): pomi, ciori, duşmani, fraţi

EXCEPŢII

 Dacă înaintea lui u- final/i-final avem grupurile de 2-3 litere (č, ğ, k`, g`), e/i din
grupurile respective nu dispare în transcrierea fonetică pentru că este vocală:

 Cer-cei [čer-čei], chei [kèi]

 Pa-na-ceu [pa-na-čeu], a-po-geu[a-po-ğeu]
 Geam-giu[gam-ğiu] , zap-ciu[zap-čiu]
EXERCIŢII PROPUSE SPRE REZOLVARE

I. Identificaţi seria în care:

 litera X se pronunţă cs
 litera X se pronunţă gz
 în locul literei X se foloseşte grupul de litere cs
a. auxiliar, exact, examen, examina, executa, exemplu, exista, elixir, exaspera,
execrabil, executiv, exista, exil, exotic
b. aproximativ, ax, exod, linx, sfinx, toxic, sintaxa, expresiv, box, expresiv, asfixia,
expoziţie, expedia, axiomă
c. Vasile Alecsandri, cocs, cocserie, sconcs, catadicsi, facsimil, îmbâcsi, micsandră,
rucsac, ticsi

II. Formaţi pluralul masculin al substantivelor şi al adjectivelor următoare: complex, convex,

index, linx, lux ( = unitate de măsură a iluminării), lax ( = destins, lejer), perplex, prolix ( =
neclar, confuz), sfinx, ortodox.

II. Transcrieţi fonetic următoarele cuvinte şi precizaţi numărul literelor şi al sunetelor:

ceară, cheamă, chem, geană, gherghef, ghiozdan, gingie, îngheţ, examen, exterior,
cercei, hangiu, apogeu.

III. Subliniați cu o linie vocalele și cu două linii semivocalele din următoarele cuvinte:
noi, grei, uitare, rulou, iepure, mârâiau, păun, mureau, târziu, argintiu,scatiu, pliu, studiu,
amărui, pui, viață, viaduct, acordeon, coacăze, coabitare, miei, croiau, puteau, sfoară,
sacou, ploi, ploile, cimpoiul, copil, copii, copiii, copiilor, cafea, tei, doină, saltea, câmpii,

ACCENTUL

ACCENTUL este pronunţarea mai intensă a unei silabe dintr-un cuvânt. Accentul cade
întotdeauna pe vocala din silaba respectivă.

În limba română, accentul este liber, de aceea el cade pe silabe diferite în cuvinte diferite.
Astfel, accentul poate să fie plasat pe:

 ultima silabă: po-por, ca-fea, fe-li-nar, co-pil;

 penultima silabă: fe-me-ie, gră-di-nă, lâ-nă;
 antepenultima silabă: ca-me-ră, re-pe-de, i-ni-mă;
 mai rar, accentul poate cădea şi pe a patra silabă, numărând de la ultima: ve-ve-ri-ţă, la-
po-vi-ţă.

În DOOM 2 se recomandă o singură accentuare la cuvinte precum: adică, aripă, avarie,

caracter, călugăriţă, doctoriţă, duminică, fenomen, ianuarie, lozincă, miros, regizor, sever, şervet,
unic, butelie, mafie, matur, pronostic (previziune) etc.
De asemenea, se recomandă o singură accentuare la forme verbale ca: tăceţi, bateţi, suntem,
sunteţi.
De asemenea, sunt admise variante accentuale literare libere la mai multe cuvinte:

acatist/ acatist jilav/ jilav

anost/ anost manager/ manager
antic/ antic penurie/ penurie
candid/ candid picnic/ picnic
colaps/ colaps pilotă/ pilotă
facsimil/ facsimil ponei/ ponei
firav/ firav profesor/ profesor
gingaş/ gingaş prognostic/ prognostic (prognoză medicală)
halteră/ halteră trafic/ trafic
hatman/ hatman
intim/ intim

REGULILE DE DESPĂRŢIRE A CUVINTELOR ÎN SILABE

1. O CONSOANĂ ÎNTRE DOUĂ VOCALE trece la silaba următoare;

pă-re-re; u-ti-li-za-re;

Aceeaşi regulă se aplică şi în următoarele situaţii:

a) dacă înaintea consoanei sau după ea se află un diftong sau un triftong, consoana trece în
silaba următoare:
pâi-ne; stro-pea-lă; cre-ioa-ne;

b) litera x este considerată ca o singură consoană şi trece în silaba următoare atunci când se află
între două vocale:
a-xă; e-xa-men; e-xer-ci-ţiu;
2. DOUĂ CONSOANE ÎNTRE DOUĂ VOCALE

La despărţirea în silabe, prima consoană trece în silaba dinainte, iar a doua consoană la silaba
următoare: ar-tă; ac-tiv; tic-sit; mun-te;

Excepţie:
Dacă în grupul de două consoane, a doua este l sau r, iar prima este b, c ,d, f, g, h, p, t, v,
despărţirea în silabe se face înaintea întregului grup, adică cele două consoane vor face parte din
aceeaşi silabă:
o-braz; co-dru; a-fri-can, a-gra-fă; pe-hli-van; su-ple-ţe; pa-tru;
co-vrig; e-vla-vi-e:

3. TREI SAU MAI MULTE CONSOANE ÎNTRE DOUĂ VOCALE

La despărţirea în silabe, prima consoană se duce la silaba dinainte, iar celelalte două trec la
silaba următoare:

as-tru; mon-stru; con-struc-tor;

Excepţie:
Ȋn cazul în care grupurile de consoane cş, ct, cţ, cv, dv, pt, tf, tm sunt precedate de consoană,
despărţirea se face după a doua consoană din grup:
sculp-tu-ră; somp-tu-os; linc-şii; punc-taj; func-ţi-e; arc-tic; jert-fa; ast-ma-tic; sand-viş;

4. DOUĂ VOCALE ÎN HIAT se despart, ele făcând parte din silabe diferite:
a-er; a-le-e; po-e-zi-e;

Atenţie!
■când o vocală este urmată de un diftong sau de un triftong, despărţirea se face înaintea
diftongului sau a triftongului:

plo-uă; le-oai-că;
dif. trif.
ca-ier; su-iau; du-ios;
dif. trif. dif.
ploa-ie; stea-ua;
dif. dif. dif. dif.
 DESPĂRŢIREA CUVINTELOR LA CAPĂT DE RÂND

Regula generală şi obligatorie a despărţirii cuvintelor la capăt de rând, valabilă pentru ambele modalităţi de despărţire (după
pronunţare şi după structură), este interdicţia de a lăsa mai ales la sfârşit de rând, dar şi la început de rând, o secvenţă care nu este
silabă. Fac excepţie grupurile ortografice scrise cu cratimă (dintr-|un, într-|însa), la care se recomandă însă, pe cât posibil, evitarea
despărţirii.

Normele actuale prevăd, de regulă, atât despărţirea la capăt de rând după pronunţare - care este indicată acum pe primul loc -, cât
şi despărţirea după structură - care este indicată acum pe locul al doilea, precum şi cu unele restricţii faţă de recomandările din
DOOM1. Astfel, normele actuale nu mai admit despărţirile după structură care ar conduce la secvenţe care nu sunt silabe, ca în
artr|algie, într|ajutorare, nevr|algic.

DESPĂRŢIREA NUMELOR DE INSTITUŢII CUPRINZÂND ABREVIERI PENTRU NUME GENERICE SAU NUME PROPRII

Se tolerează plasarea pe rânduri diferite a abrevierilor pentru nume generice (RA = regie autonomă, SA = societate anonimă ş.a.), şi a
numelor proprii din denumirile unor instituţii, indiferent de ordine: Roman |S.A., SC Severnav | SA., dar şi F.C. | Argeş, RA | „Monitorul
Oficial”, SC | Severnav SA (ca şi în scrierea completă: Fotbal| Club| Argeş etc.).

NUMELE PROPRII DE PERSOANĂ

Pentru păstrarea unităţii lor, nu se despart la sfârşit de rând, ci se trec integral pe rândul următor numele proprii de persoane: Abd el-
Kader, Popescu (nu: Abd el-|Kader/Abd el-Ka-|der, Po-pescu/Popes-cu).

 Se pot despărți și după structură cuvintele (semi)analizabile (formate în limba română

sau împrumutate):

 compuse: al-tun-de-va/alt|un-de-va, des-pre/ de|spre, drep-tunghi/drept|unghi, por-ta-vi-

on/port|a-vi-on, Pro-nos-port/pro-no|sport, Ro-mar-ta/Rom|ar-ta; compusele care
păstrează grafii străine sunt supuse numai despărțirii după structura din limba de origine:
back-hand.

 derivate cu prefixe: a-nor-ga-nic/an|or-ga-nic, de-ze-chi-li-bru/dez|e-chi-li-bru,

i-ne-gal/ in|e-gal, nes-pri-ji-nit/ne|spri-ji-nit, nes-ta-bil/ne|sta-bil, su-bli-ni-a/sub|li-ni-a;

Nu se despart prefixele care s-au redus la o singură consoană: ra-lia, spul-be-ra.

 dintre derivatele cu sufixe, numai cele formate cu sufixe care încep cu o consoană de la
teme terminate în grupuri de consoane: sa-vant-lâc, vârst-nic, za-vist-nic.

La unele dintre aceste cuvinte, despărțirea după structură coincide cu despărțirea după
pronunțare, facilitând-o.

La cuvintele scrise (obligatoriu sau facultativ) cu cratimă sau cu linie de pauză se admite - atunci când spaţiul nu permite evitarea ei - şi
despărţirea la locul cratimei/liniei de pauză. Este vorba de:
 - cuvinte compuse sau derivate şi locuţiuni: aducere-|aminte;
- împrumuturi neadaptate la care articolul şi desinenţele se leagă prin cratimă: flash-|ul;
- grupuri ortografice scrise cu cratimă: ducându-|se, chiar când rezultă secvenţe care nu sunt silabe: dintr-|un (cazuri în care se
recomandă însă evitarea despărţirii);
- cuvinte compuse complexe: americano-|sud-coreean sau americano-sud-|coreean.

Pentru cuvintele a căror structură nu mai este clară, deoarece elementele componente sunt
neînțelese sau neproductive în limba română, normele actuale recomandă exclusiv despărțirea
după pronunțare (ab-stract, su-biect) sau evitarea despărțirii, dacă aceasta ar contraveni regulilor:
a-broga, o-biect.

CUVINTE DESPĂRŢITE ÎN SILABE - MODEL

 Abia: a-bia  Aer: a-er  antispasmodic:an

 Aborigen: a-bo-  Aerian: a-e-ri-an -ti-spas-/an-tis-
ri-gen  Afla: a-fla pas-mo-dic
 Abrogare: a-bro-  alee: a-le-e  anxietate: an-xi-
ga-re  altceva: alt-ce-va e-ta-te
 Abrupt:a-brupt  altfel: alt-fel  arctic: arc-tic
 Absorbţie: ab-  altundeva: alt-un-  ascet:as-cet
sorb-ţi-e de-va  asfalt:as-falt
 Abstract: ab-  ambiguu: am-bi-  asfixiere:as-fi-xi-
stract gu-u e-re
 Accentuează: ac-  amiabil: a-mi-a-  asiduu:a-si-du-u
cen-tu-ea-ză bil  aspru:as-pru
 Aclimatizare:a-  amplu: am-plu  astăzi:as-tăzi
acli-ma-ti-za-re  anaerob:a-na-  astfel:ast-fel
 Acră:a-cră e/an-a-e-rob  astru:as-tru
 Activ:ac-tiv  analfabet:an-al-  astupa:as-tu-pa
 Actualmente:ac- /a-nal-fa-bet  atlantic:a-tlan-tic
tu-al-  analgezic:an-al-  atlas:a-tlas
 Acuarelă:a-cua- /a-nal-  audia:a-u-di-a
 Acupunctură:a-  anemie:a-ne-mi-e  august:au-gust
cu-punc-tu-ră  antepenultim:ante  autentic:a-u-ten-
 Adjudeca:ad-ju- -pe-nul-/pen-ul- tic
de- tim  axă:a-xă
 Adumbri:a- 
dum/ad-um-bri


 Bâtlan:bâ-tlan  Biografie:bi-o-  Bojdeucă:boj-
 Binoclu:bin-o- gra-fi-e deu-că
clu/bi-no-clu  Bleumarin:bleu-  Brioşă: bri-o-şă
ma-rin  Buclă: bu-clă

 Cabanier:ca-ba-  Cinste:cin-ste  Concret:con-cret
ni-er  Cisalpin:cis-al-  Conexiune:co-ne-
 Cablu:ca-blu pin/ci-sal-pin xi-u-ne
 Capricios:ca-pri-  Coabitare:co-a-  Copiii:co-pi-ii
ci-os bi-ta-re  Corăbier:co-ră-
 Capsă:cap-să  Coafor:coa-for bi-er
 Cauză:ca-u-ză  Coaliţie:co-a-li-  Cotlon:co-tlon
 Cândva:când-va ţi-e  Covrig:co-vrig
 Centru:cen-tru  Codru:co-dru  Creează:cre-ea-ză
 Chintesenţă:  Coechipier: co-e-  Culoar:cu-loar
chint-e-sen- chi-pi-er  Cupru: cu-pru
ţă/chin-te-  Complot:com-
 Chiui:chi-u-i plot

 Deocamdată:de-  Deunăzi:de-u- 
o-cam-da-tă năzi  Diftong:di-
 Deopotrivă:de-o-  Dezacord:dez-a- ftong/dif-tong
po-tri-vă cord/de-za-cord  Dinapoi:din-
 Descrie:des-cri-  Dezagreabil:dez- apoi/di-na-poi
e/de-scri-e a-gre-a-bil/de-za-  Dovleac:do-vleac
 Descriptibil:des- gre-a-bil  Dreptunghi:drept-
crip-ti-bil/de-  Dezaxat:dez-a- unghi/drep-tunghi
scrip-ti-bil xat/de-za-xat
 Despre:de-  Dezghioca:dez-
spre/des-pre ghi-o-ca



 Ecuator:e-cu-a- (Gr.  Excepţie:ex-cep-
tor pteron=aripă) ţi-e
 Eficient:e-fi-ci-  Episcop:e-pis-cop  Exclama:ex-cla-
ent  Escroc:es-croc ma
 Elicopter:e-li-co-  Examen:e-xa-  Exemplu:e-xem-
pter/e-li-cop-ter men plu
 Exhaustiv:ex-ha-  Exploata:ex-ploa-  Extremă:ex-tre-
us-tiv ta mă

CUVINTE DE DESPĂRŢIT ÎN SILABE - TEMĂ

 fabrică  fiică  folclor

 fastuos  fiindcă  funcţie
 fiasco  fiinţă


 gâtlej  ghioagă  gunoier
 gheizer  ghiozdan

  inechitabil  ingenuu
 inabil  inedit  interacţiune
 inaugura  inegal  introspectiv
 indestructibil  inerent  inuman
 industrie  infatua

 îmbia  înadins  încontinuu
 împlini  înainte  încovriga

 macrou  mausoleu  muzee
 maestru  micsandră  muzician
 maistru  morişti

 obiect  obscen  omniscient
 obiectiv  obşte  oşean
 oblic  omletă

 pacient  peninsulă  psihiatru
 patru  pleoapă  punctual
 pătlagină  ploaie  puncţie
 pâslă  portarmă  pustnic


 raclă  retrospectiv  rutier
 radio  regret
 reflecţie  ruscac

 sanctuar  sfincşii  sublinia
 sancţiona  sinonim  suplu
 sandviş  somptuos  suprastructural
 sangvin  subiect
 savantlâc  subiectivism

 transcrie  translator
 tranzacţie  trotuar

 unghie
 unguent
 uşier
 uzual