Sunteți pe pagina 1din 28

Creșterea viermilor de mătase

Condiţii minime ce trebuie asigurate de sericicultori Ministerul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului din România Cabinet Ministru .

O R D I N

NR. 119 din

16.02.2004 privind aprobarea criteriilor pentru atestarea eligibilităţii

crescătorilor de viermi de mătase

Având în vedere prevederile articolului 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1593/2003 privind spijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii, în anul 2004, producătorilor agricoli din sectorul animalier pentru creşterea producţiei animaliere şi a efectivelor de animale, în temeiul art. 3 alin. (7) litera f din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 87/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 1593/2003 privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii, în anul 2004, producătorilor agricoli din sectorul animalier pentru creşterea producţiei animaliere şi a efectivelor de animale, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 739/2003 privind organizarea şi

funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, pădurilor, apelor şi mediului emite următorul ordin:

ministrul agriculturii,

Art.1. Se aprobă criteriile pentru atestarea eligibilităţii crescătorilor de viermi de mătase cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art.2. Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului Ilie SÂRBU

ANEXA

C R I T E R I I pentru atestarea eligibilităţii crescătorilor de viermi de mătase din specia

Bombyx mori

1. GENERALITĂŢI

1.1.

Prezentele criterii se referă la condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească

producătorul agricol, crescător de viermi de mătase din specia Bombyx mori, pentru atestarea eligibilităţii acestuia la subvenţia prevăzută la art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1593/2003.

  • 1.2. Specia de viermi de mătase, Bombyx mori este adaptată condiţiilor climaterice din ţara

noastră şi valorifică eficient proteina din frunza de dud, pentru obţinerea gogoşilor crude de

viermi de mătase.

Unitatea de referinţă este cutia - telain - de 10 grame ce conţine 20.000 ouă de viermi de mătase eclozionabile, care preluate în creştere, produc minimum 20 kg gogoşi de mătase crude destinate industrializării.

Durata creşterii viermilor de mătase este de 30 - 35 zile pe o serie de creştere. Pe durata de vegetaţie a dudului se cresc 2 - 3 serii pe an.

Durata îngogoşării este de 6 – 7 zile de la urcarea larvelor pe materialele de urzire până la recoltarea gogoşilor crude de mătase.

  • 2. CONDIŢII MINIME CE TREBUIE ASIGURATE DE CRESCĂTORUL DE VIERMI DE

MĂTASE:

  • 2.1. Cantitatea de frunză de dud necesară consumului larvelor de viermi de mătase pe întreaga

durată de creştere este de 300 - 400 kg, care este asigurată de 10 duzi mari cu trunchi înalt sau

de 60 duzi pitici cu tufă joasă.

  • 2.2. Pentru perioada mai – iunie, construcţiile necesare pentru creşterea viermilor de mătase, pe o

serie, sunt:

  • - cameră pentru incubaţia ouălor de viermi de mătase în suprafaţă de 3 mp dotată cu sursă de încălzire – sobe, reşouri, etc.;

  • - cameră pentru creşterea larvelor în vârstele tinere (I – III), dotată cu sursă de încălzire în suprafaţă de 5 mp;

  • - construcţii uşoare – hale din lemn, şoproane, solarii,etc., sau spaţii dezafectate – grajduri,

puierniţe – pe o perioadă de 15 – 18 zile în suprafaţă de 10 mp.

  • 2.3. Factorii de microclimat care trebuie respectaţi în timpul perioadei de incubaţie sunt:

    • - temperatura aerului trebuie să fie cuprinsă între 150oC şi 260oC;

    • - umiditatea aerului trebuie să fie cuprinsă între 75% şi 85%;

    • - lumina trebuie să fie asigurată natural.

2.4.

Factorii de microclimat şi condiţiile care trebuie respectate în timpul perioadei de creştere

sunt:

  • - temperatura aerului trebuie să fie cuprinsă între 250 - 270oC în cazul larvelor tinere şi de 220 - 240oC în cazul larvelor adulte;

  • - umiditatea aerului trebuie să fie cuprinsă între 70 - 85% în cazul larvelor tinere şi de 65 - 70% în cazul larvelor adulte;

  • - lumina trebuie să fie asigurată natural;

  • - recoltarea frunzei sau tăierea lăstarilor se face pe timp răcoros, iar transportul se face cu remorci curăţate şi dezinfectate zilnic;

  • - este interzisă stocarea frunzei sau a lăstarilor mai mult de o jumătate de oră după recoltarea în plantaţie;

  • - administrarea hranei sub formă de lăstari se face de cel puţin patru ori pe zi, iar lăstarii se vor aşeza perpendicular pe stelaj;

  • - nu se va administra frunza încinsă sau cu miros caracteristic de fermentaţie.

    • 2.5. Forţa de muncă ce trebuie asigurată pe perioada creşterii viermilor de mătase:

      • - o persoană adultă care are cunoştinţe minime în domeniul creşterii viermilor de mătase şi care efectuează hrănirea,schimbarea aşternutului de regulă dimineaţa la prima hrănire, rărirea larvelor

şi asigurarea microclimatului în spaţiu de creştere privind temperatura, umiditatea şi aerisirea;

  • - una - două persoane care efectuează culesul frunzelor de dud, transportul acestora, evacuarea aşternutului şi a resturilor vegetale prin incinerarea acestora.

    • 2.6. Stelaje sau rafturi de 2/1 m suprapuse pe 3 – 4 niveluri pentru creşterea viermilor de mătase,

în număr de 15 bucăţi.

Se pot utiliza şi alţi suporţi de creştere – mese, poliţe cu alte dimensiuni, cu condiţia să asigure o suprafaţă utilă de creştere de minimum 30 mp.

  • 2.7. Hârtie de aşternut în număr de 60 coli şi hârtie perforată în număr de 20 coli

  • 2.8. Materiale de îngogoşare special confecţionate de tipul grătare din lemn, rame celulare, arici

din plastic sau materiale tradiţionale ca: măturici, tulpini de rapiţă, paie, etc.

  • 2.9. Alte obiecte necesare procesului tehnologic sunt: termometrul de cameră sau

termohigrograf, coşuri de nuiele, substanţe dezinfectante.

2.10. Atestarea şi controlul creşterii viermilor de mătase din punct de vedere sanitar veterinar se face de către medicul veterinar de circumscripţie, pe raza căreia funcţionează exploataţia agricolă.

Respectarea criteriilor pentru atestarea eligibilităţii crescătorilor de viermi de mătase din specia Bombyx mori se face de către unităţile specializate în producerea ouălor de viermi de mătase.

Aspecte generale privind sericicultura - noțiuni sumare .

Sericicultura este o ramură ştiinţifică a zootehniei care se ocupă cu creşterea, înmulţirea şi ameliorarea speciilor de viermi de mătase în vederea obţinerii gogoşilor ce se vor supune prelucrării, având scop final obţinerea mătăsii naturale.

Termenul de „sericicultură" este provenit din < fr. sériciculture, cf. lat. sericum – mătase, cultura – creştere].

Sericicultura este o preocupare foarte veche a omului şi aşa cum s-a arătat în paginile anterioare, ea s-a născut în China. în era noastră s-a extins în foarte multe state şi continuă să se extindă şi în prezent, fiind reclamată de consumul, mereu în creştere, de mătase naturală.

Sericicultura cuprinde câteva etape principale, cum sunt: incubarea ouălor, hrănirea larvelor în vederea creşterii lor, măsuri pentru desfăşurarea îngogoşării şi asigurarea condiţiilor necesare procesului de reproducţie în scopul obţinerii sămânţei de viermi de mătase.

Creşterea viermilor de mătase presupune existenţa în apropiere a plantaţiilor de dud, deoarece frunzele de dud constituie hrana preferată a omizii în creştere.

Dudul este un arbore ce face parte din familia Moraceae, care are coroana bogată, cu frunzele suculente, bogate în substanţe nutritive. Frunzele de dud constituie, până în prezent, singura hrană pentru viermii de mătase din specia Bombyx mori.

Viermele de mătase domesticit nu se găseşte liber pe duzi, ci trăieşte numai alături de om, fiind îngrijit de către acesta.

Dudul este originar din Asia, de unde a fost adus în Europa, concomitent cu ouăle de viermi de mătase. Cultura şi extinderea plantaţiilor de dud, determină dezvoltarea sericiculturii şi producţia de mătase naturală.

Deoarece frunza de dud este proaspătă numai primăvara şi vara, ea poate constitui hrana viermelui de mătase doar pentru aceste două anotimpuri şi deci producerea gogoşilor este limitată la acest interval de timp.

Pentru creşterea producţiei de mătase naturală se cere existenţa unei baze furajere, care să poată fi folosită de viermi pe întreg anul. Până în prezent. Nu s-a găsit o soluţie favorabilă, care să satisfacă această necesitate, deşi s-au făcut multe cercetări în acest scop şi se fac şi în prezent. Este sugerată hrănirea viermilor de mătase cu hrană artificială, alcătuită conform unei diete propice creşterii normale a omizii, dar în acelaşi timp se impune şi selecţionarea unor rase de viermi, adaptate la o astfel de hrană. In această direcţie de cercetare Japonia deţine un loc fruntaş

În ultimele două decenii, în România, sericicultura s-a dezvoltat în mai multe regiuni ale ţării, unde condiţiile pedoclimatice sunt mai favorabile. Activitatea ce se desfăşoară în scopul

dezvoltării şi răspândirii sericiculturii este coordonată de Staţiunea Centrală pentru Cercetare şi Producţie Sericicolă, numită acum Societatea Comercială de Sericicultură „Sericarom S.A." Bucureşti (Băneasa). Această staţiune pregăteşte materialul de reproducţie, urmăreşte ameliorarea soiurilor de viermi de mătase în vederea creşterii productivităţii, urmăreşte combaterea bolilor cât şi prevenirea lor, se preocupă de extinderea plantaţiilor de dud şi de îmbunătăţirea bazei furajere, necesară unei producţii superioare de gogoşi, ţinându-se seama de faptul că pentru creşterea şi dezvoltarea în bune condiţii a larvelor rezultate din 1 g sămânţă este necesară o cantitate de aproximativ 30 kg frunză de dud.

Ciclul de viata al viermelui de mătase - ou - larvă - cristalidă - fluture de mătase

Viermele de mătase al dudului, sau fluturele de mătase, face parte din clasa insectelor, ordinul Lepidoptera, familia Bombycidelor, fiind singura specie domestică din această familie numeroasă ce cuprinde peste 70 de specii.

Este una dintre insectele cu metamorfoză completă, prezentând un ciclu evolutiv tipic cu 4 stadii:

ou, larvă (omidă), crisalidă şi fluture de mătase. Fiecare stadiu de dezvoltare parcurs prezintă anumite particularităţi determinate atât de influenţa

mediului extern cât şi de funcţionarea sistemelor neuroendocrine, care declanşează şi reglează

procesele de dezvoltare.

Oul fecundat, sau sămânța reprezință primul stadiu din ciclul evolutiv al fluturelui. Durata:

acestui stadiu totalizează cca 300 de zile în cazul raselor monovoltine (cu o singură generaţie pe an) sau 150 de zile în cazul raselor bivoltine (cu două generaţii pe an).

Ciclul de viata al viermelui de mătase - ou - larvă - cristalidă - fluture de

Oul viermelui de mătase

Oul este primul stadiu, cunoscut în vorbirea curentă sub numele de sămânţă de viermi de mătase, când sunt mai multe la un loc. Ouăle viermilor de mătase au o formă ovală, fiind uşor turtite. Dimensiunea şi greutatea oului este variabilă în funcţie de rasă sau hibrid. Se apreciază de asemenea, că ouăle depuse de femelă în primele ore sunt mai mari decât cele de la sfârşitul perioadei de depunere. Mărimea oului depinde şi de felul în care a fost hrănită, generaţia parentală. În medie, un ou cântăreşte 0,5- 0,8 mg şi măsoară 1,5 mm lungime, 1,2 mm lăţime şi 0,6 mm grosime. Atât mărimea cât şi greutatea determină numărul de ouă la gram. Astfel, rasele de provenienţa chineză prezintă l 800-2 000 ouă, cele de provenienţă japoneză 1 500- 1 800 ouă, iar la hibrizii dintre ele 1700-1850 ouă/g. Hibrizii de viermi de mătase indigeni răspândiţi în creşteri în momentul de faţă se caracterizează printr-un număr de ouă/g cuprins între 1 600 -

2000.

Imediat după depunere de către fluturele femelă, culoarea oului este galben-deschis (galben- lămâi); după fecundare, culoarea devine galben-oranj, apoi roz, iar într-un interval de 3-4 zile devine cenușie, de diferite nuanțe în funcție de zona geografică și rasă.

La capătul mai ascuțit al oului, respectiv la polul anterior, se găsește un mic orificiu care poartă numele de micropil, prin care se face fecundarea; dintre spermatozoizii care pătrund, numai unul singur fecundează. Prin micropil se petrece și procesul de eliberare a larvelor, cunoscut sub numele de ecloziune.

După fecundare, începe procesul biologic, destul de complex, de formare și dezvoltare a

embrionului, din care va rezulta larva. La un anumit stadiu de formare a embrionului începe

perioada lungă de diapauză, când dezvoltarea embrionului se oprește. Diapauza durează aproximativ opt luni, timp în care transformările din ou sunt diminuate.

Oul viermelui de mătase Oul este primul stadiu, cunoscut în vo rbirea curentă sub numele de
Oul viermelui de mătase Oul este primul stadiu, cunoscut în vo rbirea curentă sub numele de

Femela viermelui de matase depunand oua

Larva viermelui de mătase

Larva (în vorbirea curentă „viermele de mătase”) - la ieșirea din ou, larvele sunt de culoare neagră și acoperită cu perișori fini și numeroși. În raport cu lungimea corpului, capul este mic și prezintă o oarecare strălucire.

Cu toate că larvele proaspăt eclozionate pot trăi fără hrană 2-3 zile, este mult mai bine ca la apariție ele să găsească în apropiere frunze de dud proaspete; mirosul acestor frunze le atrage repede atenția. Obișnuit, larvele proaspăt eclozionate sunt sprintene, se mișcă ușor și au o poftă mare de mâncare. Dacă sunt bine hrănite, ele cresc repede și într-o perioadă de 30-32 de zile devin de circa 10.000 ori mai mari decât la naștere, putând avea o lungime de 9-10 cm. Dacă s- au respectat condițiile necesare perioadei de incubație, se poate ajunge la un procent bun de ecloziune, de circa 95% și în consecință și producția de gogoși va fi bună.

Pe măsură ce larvele se dezvoltă, perișorii dispar, pielea se întinde, devine netedă și capătă o culoare caracteristică: albă-stafidie, pigmentată diferit cu puncte.

Stadiul de larvă durează 26-31 zile, acpinzând de particularităţile rasei sau hibridului precum şi de condiţiile de creştere şi alimentaţie. Durata vârstelor larvare și a somnurilor este descrisă în tabelul următor:

La sfârşitul vârstei a V- a, larva atinge dezvoltarea maximă, de 5 - 6 g, adică

La sfârşitul vârstei a V-a, larva atinge dezvoltarea maximă, de 5-6 g, adică de peste 10.000 ori mai mare faţă de cea de la ecloziune şi o lungime de 5-6 cm, față de aproximativ 3 mm cât măsoară larva la ecloziune.

Cristalida (nimfă sau pupă)

Crisalida (nimfă sau pupă), reprezintă cel de al treilea stadiu din ciclul biologic al viermelui de mătase. Formarea ei începe la 3 zile după ce larva matură a urzit gogoaşa. În această fază ea își pierde treptat mobilitatea, rămânând nemișcată, cu corpul micșorat și strâns în dreptul inserției inelelor, determinând o înfățișare fusiformă. Se produce o a cincea năpârlire care are loc chiar în interiorul gogoșii.

Crisalida ajunge la completă maturitate în timp de 7-8 zile de la începerea urzirii gogoșilor; această fază durează aproximativ 15 zile. La temperatură scăzută procesul de formare a fluturelui se desfășoară mai lent, prelungind stadiul de crisalidă.

Crisalida conține substanțe nutritive (proteine, lipide, glucide), astfel încât este atacată de șoareci, animale domestice etc.

Cristalida (nimfă sau pupă) Crisalida (nimfă sau pupă), reprezintă cel de al treilea stadiu din ciclul

Fluturele de mătase

Fluturele de mătase reprezintă ultimul stadiu evolutiv al viermelui de mătase. Acest stadiu este de scurtă durată, dar de importanță vitală deoarece este perioada când femela este fecundată și depune ouă, încât apare sămânța, care va perpetua specia.

Fluturele se formează în interiorul gogoșii, unde crisalida matură suferă un proces de uscare treptată a tegumentului, care se desprinde de pe corp, având astfel loc ultima năpârlire, respectiv a șasea.

Ieșirea fluturelui se face numai dimineața. În acest scop, instinctiv el elimină pe gură un lichid alcalin, care conține sericinază, enzimă ce va cataliza dizolvarea sericinei.

Drept urmare, pereții gogoșii se înmoaie și firele de mătase se dezlipesc. Ajutându-se cu prima pereche de picioare, fluturele destramă țesătura, înlăturând firele de mătase, pe care încă nu le rupe.

El își formează astfel o portiță de ieșire în partea superioară a gogoșii,pe care o lărgește treptat prin contracții ale corpului. Prin această breșă el scoate mai întâi capul cu antenele cu care pipăie și se orientează, apoi picioarele, fixându-se de peretele exterior al gogoșii. După efortul depus pentru a ieși din gogoașă, fluturele este obosit, însă pătrunderea aerului în organism îl înviorează.

La ieșire, corpul fluturelui de mătase este umed, dar la aer se usucă și se poate observa pe corp un puf fin, catifelat, de culoare albă, uneori cu pete și cu dungi mai închise pe marginea aripilor. La ieșirea din gogoașă aripile sunt lipite de corp, însă pe măsură ce corpul se usucă, aripile se întind și fluturele începe să se miște. La mișcarea aripilor, sau prin pipăit, se desprind de pe corpul fluturelui solzișorilor mici, catifelați, care acoperă corpul.

Imediat după ieșirea din gogoși, se pot observa deosebiri: unii se mișcă mai repede, sunt mai vioi, au corpul mai subțire și își mișcă mereu aripile; aceștia sunt fluturii masculi. Femelele sunt mai voluminoase, au abdomenul mai mare, au mișcări domole sau aproape nu se mișcă. Prezența ouălor în corpul femelei, determină dezvoltarea abdomenului.

După împerechere, masculul mai trăiește 8-12 zile; femela trăiește mai mult decât masculul cu câteva zile. Dacă temperatura camerei crește, viața fluturelui se scurtează, iar dacă temperatura scade, viața lui se prelungește. Este necesar ca după împerechere, femelele să fie urmărite și să li se creeze condiții propice depunerii ouălor.

Incubația și ecloziunea

Creșterea și înmulțirea viermilor de mătase se face respectându-se regulile specifice acestei ramuri zootehnice, care este pretențioasă, iar din punct de vedere tehnic ea reclamă o atenție deosebită.

În procesul creșterii viermilor de mătase, având ca scop obținerea coconilor, apare un număr mai mare de etape, fiecare necesitând lucrări specifice. Acestea sunt: incubația, ecloziunea, creșterea larvelor, îngogoșarea larvelor, recoltarea și sortarea gogoșilor de mătase etc. O mare importanță o constituie organizarea producției de ouă, dar și prevenirea și combaterea bolilor.

Condiția fundamentală a unei producții bune de coconi o constituie dezvoltarea unei baze furajere adecvate, respectiv înființarea și exploatarea rațională plantațiilor de dud.

Incubaţia şi ecloziunea reprezintă o verigă importantă în procesul tehnologic de creştere a viermilor de mătase, deoarece influenţează potenţialul biologic şi de producţie al larvelor.

Dirijarea corectă a factorilor care conduc la obţinerea unui procent crescut de ecloziune asigură un număr mare de larve cu aceleaşi posibilităţi de parcurgere a stadiului larvar şi de îngogoşare simultană.

Incubația și ecloziunea - Organizarea incubației

Data punerii ouălor de viermi de mătase la incubat şi mai ales data ecloziunii, astfel încât aceasta să coincidă cu dezvoltarea corespunzătoare a frunzei de dud, au o deosebită importanţă, atât pentru asigurarea cu frunză suficientă a larvelor, cât şi pentru folosirea raţională a bazei furajere. Este cunoscut că pentru o dezvoltare larvară bună în creșterile de primăvară, ecloziunea lor trebuie să aibă loc în perioada în care dudul are dezvoltate 3-5 frunzuliţe.

Această dată variază de la an la an, iar în aceiaşi a depinde şi de zona geografică. Pentru creşterea de primăvară a viermilor de mătase se ia ca dată orientativă începerea înmuguririi, astfel că după 13-14 zile, când eclozionează larvele, dudul să aibă dezvoltate 3-5 frunzuliţe de mărime corespunzătoare.

În zona de şes, ouăle de viermi de mătase se pun la incubat în jurul datei de 20 aprilie şi în zona

de deal, cu 10-15 zile mai târziu.

Incubația și ecloziunea - Tehnica incubației

Ouăle de viermi de mătase sosesc la camera de incubaţie ambalate în cutii (telaini). Conţinutul unei cutii fiind de 20.000 ouă viabile, acestea se repartizează într-o casetă de

incubaţie,împrăştiindu-se uniform pe suprafaţa acesteia. Nu este admisă aglomerarea ouălor în diferite puncte de pe suprafaţa casetei. Peste ouăle astfel aşezate se pun în ordine următoarele:

două straturi de plasă rară din material textil, o coală de hârtie pelur întreagă, după care caseta se închide cu ajutorul ramei interioare şi se introduce în raftul bateriei incubator.

În situaţia când se incubează o cantitate mai mică de ou (0,5-1 kg), în loc de bateriile incubator se folosesc tăviţe de hârtie 20x20x5 cm. în fiecare tăviţă se aşează ouăle dintr-un telain. La începutul ecloziunii, peste ouă se aşează două hârtii perforate pelur, cu ajutorul cărora se ridică

larvele.

În scopul stabilirii momentului ecloziunii şi aprecierii procentului de ecloziune, într-o tăviţă confecţionată din hârtie, cu dimensiunile menţionate mai sus, se pun circa 5 g ouă, reţinute ca probă de control din mai multe cutii (telaini). Aceasta se aşează deasupra bateriei de incubaţie.

Incubația și ecloziunea - Factorii de mediu

Perioada de incubaţie se caracterizează prin procese fiziologice importante, legate de evoluţia embrionară şi care constau în: formarea foiţelor embrionare, apariţia organelor şi transformarea embrionului în larvă.

Temperatura este factorul de mediu determinant în procesul de incubaţie, existând o strânsă corelaţie între mersul acesteia şi evoluţia embrionară.

Camera de incubaţie trebuie să dispună de un sistem de încălzire care menţine o temperatură constantă, cu variaţii foarte mici, de maximum 0,5°C şi o răspândire uniformă în toată încăperea.

Oscilaţiile bruşte de temperatură au repercusiuni negative asupra procesului de ecloziune. Dacă, din anumite motive, temperatura în încăperile de incubaţie a scăzut sau a crescut faţă de optimul zilei respective, reducerea la normal se face treptat, în cazul temperaturilor scăzute, menţinându- se nemodificată în cazul temperaturilor ridicate, până în ziua în care graficul de desfăşurare a incubaţiei corespunde temperaturilor respective.

Umiditatea, factor strâns legat de temperatură, activează asupra proceselor de evaporare, reglare termică, metabolism. Având un rol important în obţinerea unei bune ecloziuni, este necesar ca în incubator să existe mijloace pentru realizarea ei.

Umiditatea scăzută, sub 50%, favorizează o evaporare intensă a apei din conţinutul ouălor, ritmul dezvoltării embrionare scade, ducând la moartea multor embrioni şi deci, în final, la un procent de ecloziune mic.

Umiditatea excesivă a aerului are de asemenea repercursiuni negative asupra rezultatelor incubaţiei, dar influenţează într-un grad mai mic comparativ cu umiditatea scăzută.

În perioada de incubaţie, ouăle viermelui de mătase au o rezistenţă destul de mare faţă de bioxidul de carbon emanat, precum şi faţă de lipsă de oxigen. Totuşi, spre sfârşitul evoluţiei embrionare, această rezistenţă scade foarte mult. Condiţiile nor­male de incubaţie reclamă o aerisire sistematică a încăpem; aerisire ce se poate realiza în bune condiţiuni prin guri de ventilaţie, instalate câte două spre nord şi sud, avan dimensiunile 30x20 cm, sau prin deschiderea

ferestrelor I intervale de 3-4 ore.

Lumina are influenţă asupra ecloziunii simultane larvelor, ea găsindu-se în acelaşi timp în strânsă corelaţie cu modificările de voltinism.

Viermele de mătase face parte din grupa insectelor de zi scurtă. Dezvoltarea fără diapauză se obţine în condiţii de zi scurtă, respectiv în condiţiile unei durate a iluminării de 12 ore. Lungimea critică a zilei necesare pentru obţinerea ouălor cu diapauză este cuprinsă între 14-16 ore. Acest fenomen este legat de o serie de mecanisme fiziologice şi biochimice stimulate, în cazul viermelui de mătase, de condiţiile de temperatură ridicată şi fotoperioadă lungă.

Incubația și ecloziunea - Metode de incubație

În funcţie de felul cum se dirijează temperatura, în practică se pot folosi două metode:

1. Metoda ridicării treptate a temperaturi

Această metodă este indicată în cazul incubării ouălor hi­bernate, deci în creşterile de primăvară. Este metoda cea mai indicată, deoarece corespunde proceselor fiziologice din perioada de incubaţie. în cazul aplicării sale, ouăle de viermi de mătase, imediat după scoaterea din frigider, sunt ţinute timp de 3 zile la temperatura de 15°C, evitând astfel o schimbare bruscă de temperatură.

În scopul asigurării unei evoluţii uniforme a dezvoltă embrionare, tehnologia de incubaţie

prevede în continuare menţinerea timp de o zi a temperaturii de 18-20°C, 3 zile de la 23-24°C şi ultimele 4-5 zile la 25-26°C.

Depăşirea temperaturii de 26°C duce la sensibilizare embrionului şi obţinerea unor larve cu o vitalitate scăzută.

În perioada de incubaţie, temperatura ridicată este corelată cu anumite stadii de dezvoltare embrionară, nu este admis trecerea de la temperaturi ridicate ia temperaturi scăzute, aspect ce influenţează negativ evoluţia embrionului.

Umiditatea cea mai potrivită în timpul incubaţiei este de 75-85%. 2 .Metoda menţinerii temperaturii constant. Se foloseşte în cazul ouălor tratate cu HCI, în scopul eliminării diapauzei.

Incubaţia se face din prima zi la 25-26°C, temperatură care se menţine constantă până la sfârşitul ecloziunii larvelor.

Umiditatea va fi cuprinsă şi în acest caz între 75% şi 85%. În situaţia în care, după tratamentul cu HCI, ouăle au fost păstrate în frigider la temperaturi scăzute o perioadă variabilă de timp, se recomandă ca, imediat după scoaterea lor din frigider, ouăle să fie ţinute timp de circa 6 ore la temperatura de 15°C şi apoi introduse la o temperatura de 25-26°C. în aceste condiţii, ecloziunea are loc după 10-11 zile.

În cazul incubaţiei ouălor destinate obţinerii de gogoşi industriale, se va asigura lumina naturală

a zilei.

În situaţia în care incubaţia ouălor se face în tăviţe de hârtie, indiferent de metoda de incubaţie folosită, factorul lumină este dirijat în felul următor: din a 8-a zi de incubaţie, se realizează zilnic 18 ore lumină şi 6 ore întuneric.

În momentul în care ouăle se albesc, se face întuneric pe o durată de 36 ore şi apoi lumină, în scopul stimulării ecloziunii.

Incubația și ecloziunea - Recoltarea larvelor

În condiţiile respectării regimului de temperatură, umiditate, lumină şi aerisire, durata incubaţiei nu va depăşi 13-14 zile, iar ecloziunea nu va dura mai mult de două zile. După 36-48 de ore de la apariţia spionilor (primele larve), are loc ecloziunea în masă, aceasta stabilindu-se după proba de control.

Bateria incubator se transportă în spaţiile destinate creşterii larvelor tinere, unde se procedează în

felul următor: se scoate fiecare casetă din incubator, se ridică rama interioară, se ia hârtie pelur şi se pune inversată pe stelajul de creştere, deoarece pe partea inferioară sunt prinse larvele. Peste plasă se presară câteva frunzuliţe tocate care, după urcarea larvelor, se mută alături de hârtia pelur. Resturile (ouă neeclozionate, corionul oului) rămase în caseta de incubaţie se ard, după ce,

mai întâi, s-a determinat procentul de ecloziune.

Este contraindicată hrănirea larvelor în caseta de incubaţie.

În situaţia în care incubaţia ouălor se face în tăviţe de carton, iar larvele eclozionează în două zile, pentru a nu se amesteca,se procedează în felul următor: în prima zi de ecloziune, după ora 10, se ridică larvele cu hârtie perforată, pe care se presără frunza de dud şi se aşează în cutiile special pregătite, unde începe hrănirea lor. Peste ouăle rămase neeclozionate se aşează o nouă hârtie perforată cu ajutorul căreia vor fi recoltate larvele ce eclozionează în ziua următoare.

În acest fel se realizează două loturi de larve distincte, care sunt distribuite crescătorilor sau sunt duse în spaţiile de creştere.

Culegerea larvelor eclozionate cu ajutorul frunzuliţelor de dud puse direct pe ouă nu este indicată, deoarece odată cu larvele, sunt luate şi ouă neeclozionate, care se lipesc de firele de mătase secretate de larve.

Nu se recomandă nici lăsarea larvelor în tăviţele cu ouă pe toată durata ecloziunii şi hrănirea lor acolo deoarece, în acest caz, se creează condiţii nefavorabile, iar larvele eclozionate în cele două zile se amestecă între ele.

Transportul larvelor de la camera de incubaţie în halele de creştere se face într-un timp cât mai scurt, care nu trebuie să dureze mai mult de două ore, cu bateriile incubator sau în tăvi aşezate pe

stelaje metalice.

Tehnologia de îngogoșare a larvelor mature

Îngogoşarea reprezintă ultima etapa în creşterea larvelor şi este considerată perioada critică din

punct de vedere al obţinerii unei producţii de gogoşi corespunzătoare, atât cantitativ cât şi

calitativ.

Larvele ajunse la îngogoşare poartă denumirea de larve mature şi prezintă următoarele

caracteristici:

  • nu mai consumă frunză, îşi golesc conţinutul tubului digestiv, elimină excremente lichide;

  • corpul se micşorează şi devine transparent;

  • larvele se deplasează pe suprafeţele de creştere, manifestând tendinţa de a migra spre marginile stelajelor în căutarea unui loc potrivit pentru urzirea gogoşii;

  • ridică partea anterioară a corpului, iar prin filieră emit un fir de mătase

În practica creşterii viermilor de mătase este foarte importantă aprecierea corectă a acestui stadiu, pentru a interveni cu materialele de îngogoşare; în caz contrar, apare riscul unor pierderi importante de mătase.

În situaţia în care pregătirea larvelor pentru îngogoşare (sistarea hrănirii şi montareamaterialelor de îngogoşare) se face prea devreme, înainte ca larvele să prezinte caracteristicile amintite mai sus, larvele neajunse la maturitate se vor deplasa pe suprafaţa de creştere, fără a urzi gogoaşa, sau urzesc gogoşi cu învelişul mătăsos foarte subţire.

În acest caz de hrănire insuficientă, apare şi un procent mare de mortalitate a larvelor.

În cazul în care se intervine prea târziu cu materialele de

îngogoşare, larvele secretă mătasea pe suprafaţa de creştere, se urzesc gogoşi duble sau cu pereţii foarte subţiri, fiind serios afectată cantitatea şi calitatea producţiei.

Tehnologia de îngogoșare a larvelor mature - Materiale de îngogoșare

Materialele puse la dispoziţia larvelor pentru urzi rea gogoşilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • să ofere suficient spaţiu pentru îngogoşare, în caz contrar apare un procent mare de gogoşi duble;

  • să fie uniform distribuite pe suprafaţa de creştere şi bine fixate de aceasta;

  • să permită circulaţia aerului, determinând astfel înlăturarea excesului de umiditate;

  • să asigure obţinerea unui procent ridicat de gogoşi de calitatea I;

  • să poată fi reutilizate, determinând un preţ de cost scăzut pe kg gogoşi,

  • În creşterile particulare se folosesc următoarele tipuri de materiale de îngogoşare:

  • grătare din lemn, confecţionate din şipci subţiri, nerindate pentru a permite larvelor să-şi fixeze gogoaşa de asperităţile şipcilor; dimensiunea grătarelor: lungime - 60 cm; înălţime - 25 cm.

  • arici din material plastic - format din mai multe segmente mobile, prevăzute cu raze lungi de 15 cm, care se fixează pe o bară de lemn lungă de 100 cm;

  • plasă din material plastic, care se ondulează la cald în pliuri largi, în interiorul cărora larvele urzesc gogoşile. Asigurarea condiţiilor de mediu în timpul îngogoşării Temperatura

Temperatura influenţează viteza de urzire a gogoşii şi calitatea mătăsii. Temperaturile prea ridicate determină creşterea vitezei de urzire, se urzesc gogoşi cu pereţi subţiri, firul este neuniform şi prezintă noduri.

Se produc modificări în structura proteinelor ce intră în structura sericinei, determinând dificultăţi la filare.

Temperatura optimă în timpul urzirii gogoşilor de mătase este de 22-23°

Umiditatea spațiilor de creștere a viermilor de mătase

Procentul de umiditate în spaţiile de îngogoşare creşte, datorită faptului că larvele mature exeretă urină în cantităţi mai mari. În cazul unei umidităţi ridicate în spaţiile de

îngogoşare, este favorizată multiplicarea agenţilor patogeni, determinând moartea larvelor şi pupelor; gogoşile devin galbene şi se reduce gradul de filabilitate. În cazul umidităţii scăzute, peretele gogoşii este subţire, fiind afectată uniformitatea firului. Umiditatea optimă în timpul îngogoşării se situează în limitele 65-75%.

Lumina necesara viermilor de mătase

Larvele mature au tendinţa de a se îndepărta de sursa de lumină (fototropism negativ). Dacă intensitatea luminii este prea mare sau lumina pătrunde unilateral în încăperile unde are loc îngogoşarea, larvele urzesc gogoşi duble sau cu pereţi subţiri. Dacă îngogoşarea are loc la întuneric, urzirea gogoşii decurge lent şi calitatea gogoşilor este afectată. Intensitatea optimă pentru îngogoşare este 20-30 luxi.

Aerul şi curenţii de aer din încăpere

Datorită faptului că larvele mature elimină cantităţile mari de excremente şi urină, în spaţiile de îngogoşare se acumulează gaze nocive, aşa cum este amoniacul. Aerisirea spaţiilor se impune atât pentru eliminarea gazelor, cât şi pentru îndepărtarea excesului de umiditate, creându-se condiţii sanitare corespunzătoare pentru larve. O viteză mare a curenţilor de aer care cade direct pe larve, determină o îngrămădire a acestora şi formarea de gogoşi duble. Viteza curenţilor de aer trebuie să % mai mică de 1 m/sec.

Tehnica îngogoşării larvelor de mătase

În momentul în care majoritatea larvelor au ajuns ia maturitate, prezentând semne vizibile

de îngogoşare, se curăţă sertarele de resturile de hrană şi se aşează în sertare materialele de îngogoşare, peste care se împrăştie larvele mature.

Pentru a evita migrarea larvelor pe verticală, urzirea gogoşilor pe cadrul metalic al modulului său pe sertarul supe­rior, fiecare din sertarele ce conţin materiale de

îngogoşare pe care au fost aşezate larvele mature se acoperă cu un capac confecţionat din

material plastic.

Altă variantă de îngogoşare, presupune unirea într-un singur sertar a larvelor provenite din două sertare şi îndepărtarea de pe cadrul modulului a sertarului devenit liber. Distanţa dintre cele două sertare cu larve se măreşte, materialele de îngogoşare pot fi amplasate mult mai uşor, iar riscul migrării larvelor pe verticală este diminuat.

Recoltarea gogoşilor de mătase

După 7 zile de la urzire, când peretele gogoşilor de mătase este tare şi rezistent, se trece la recoltarea lor, operaţiune ce nu trebuie să întârzie peste 8-9 zile de la începutul îngogoşării, deoarece există riscul deprecierii gogoşilor, prin perforarea lor de către

fluturi.

Se îndepărtează mai întâi larvele moarte şi gogoşile slab urzite care se ard, apoi se recoltează gogoşile normale prin desprinderea lor de pe materialele de îngogoşare.

După recoltare, gogoşile de mătase se curăţă de scamă, operaţiune ce se poate efectua

manual sau mecanizat.

În funcţie de calitate, gogoşile se clasifică în:

Gogoşi normale - au forma caracteristică rasei sau hibridului, cu peretele mătăsos tare (aceasta se determină apăsând uşor gogoaşa la cele două capete, între degetul mare şi arătător, fără ca ea să se turtească), lipsite de pete, sau dacă acestea există, trebuie să provină de la exterior şi să nu depăşească 1/4 din suprafaţa gogoşii;

Gogoși cu defecte cuprind:

  • Gogoşi duble (urzite de 2-3 larve) - sunt mai mari decât gogoşile normale, au formă sferică, perete mătăsos gros, cu o ţesătură neregulată a firului, considerent pentru care nu se pot fila. Apariţia lor este favorizată de spaţii şi materiale de îngogoşare insuficiente. Se filează după o tehnologie specifică.

  • Gogoşi diforme - se abat de la forma normală, sunt ascuţite, colţuroase etc.

  • Gogoşi slab urzite - au peretele foarte subţire; se pot obţine de la larvele bolnave său insuficient hrănite; ele nu se pot fila;

  • Gogoşi puternic pătate - petele provin din interiorul gogoşii, datorită putrezirii larvelor;

  • Gogoşi atlasate - au o porţiune din peretele mătăsos neted, lucios, ca urmare a faptului că larva şi-a urzit gogoaşa pe o suprafaţă netedă (lemn, perete, hârtie) a cărui formă s-a imprimat pe peretele mătăsos; în această porţiune, pachetele de fibre sunt lipite, ceea ce face imposibilă filarea.

Sortarea gogoşilor de mătase crude pentru vânzare

Prin ,,gogoşi de mătase crude pentru industrializare” se înţeleg gogoşile de mătase cu crisalida vie, recoltate la maturitatea comercială, adică la 7 zile de la îngogoşare, când crisalida este de culoare brun-roşcată şi prezenţa ei se percepe prin sunetul produs la clătinarea gogoşii.

Gogoşile de mătase crude pentru industrializare se livrează prin două clase de calitate.

Sortarea gogoşilor de mătase crude pentru vânzare Prin ,,gogoşi de mătase crude pentru industrializare” se înţeleg

Gogoşile de mătase perforate prin înfluturare, în procesul de obţinere a ouălor de viermi de mătase, constituie o categorie separată. Defectele mici, mijlocii şi mari, care se iau în considerare la încadrarea gogoşilor crude în clasele de calitate, sunt specificate în tabelul de mai jos.

Dacă pe o gogoaşă se constată mai multe defecte, se ia în considerare defectul cel mat

Dacă pe o gogoaşă se constată mai multe defecte, se ia în considerare defectul cel mat pronunţat.

Atenție: Nu se admit gogoşi mucegăite.

Caracteristicile gogoşilor de mătase şi ale fibrei de mătase

Urzirea gogoşii

Larva ajunsă la maturitate urzeşte gogoaşa în patru etape, ceea ce determină formarea a patru straturi distincte de mătase:

a)

spelae sau scama - o reţea de fibre neregulate, cu ajutorul căreia larva se fixează pe

materialele de îngogoşare;

b)

struja - primul strat de mătase, format dintr-o ţesătură slabă şi neregulată, care se elimină la

filare;

c)

fibra filabilă a gogoşii, dispusă în pachete de împletituri mărunte ale căror sinuozităţi au

forma cifrei 8;

d)

cămaşa - un strat de mătase foarte subţire şi neuniformă, care se elimină la filare, ca deşeu.

Structura peretelui gogoşii

Structura peretelui gogoşii - la exterior nu este neted şi suprafaţa sa prezintă neregularităţi, care sunt cunoscute sub denumirea de grană.

Forma gogoşii Forma gogoşii variază după rasă:

  • - elipsoidală, cu vârfurile mai mult sau mai puţin ascuţite (rasele asiatice);

  • - ovală (rasele de origine chineză);

  • - oval-centurată (rasele de origine japoneză). Greutatea gogoşii

Greutatea gogoşii variază în funcţie de rasă sau hibrid, iar la aceeaşi rasă, după sexul crisalidei.

Cele trei componente care intră în alcătuirea gogoşii participă în proporţie diferită la realizarea greutăţii totale a gogoşii.

În literatura de specialitate, datele privind variabilitatea greutăţii gogoşii crude variază între limite foarte largi. Scăderea zilnică în greutate în cele două serii de creştere pe an este cuprinsă

între 0,5-2,1% şi 1,0-1,7%. Umiditatea gogoşilor de mătase crude în ziua a 7-a de la urzire este de 61,9% în creşterile de primăvară, 62,8% în cea de vară şi 62,5% în creşterea de vară-toamnă.

Cantitatea de gogoşi necesară pentru obţinerea unui kilogram de mătase industrială depinde de rasă şi de modul de îngrijire a viermilor, variind între 2,9 şi 3,3 kg gogoşi uscate.

Compoziţia şi fineţea fibrei de mătase

Compoziţia fibrei de mătase este: fibroina 72-81 %, sericina 17-26%, substanţele colorante 2%.

Fibra obţinută de la o gogoaşă variază în funcţie de rasă sau hibrid, fiind cuprinsă între 600 m şi

1500 m.

Pentru mătasea naturală, iar ulterior şi pentru mătasea obţinută pe cale chimică, s-a folosit pentru fineţe titlul denier, notat Td. El exprimă greutatea unei unităţi de lungime. Unitatea de măsură a greutăţii este 1 g sau 0,05 g = 1 den.

Fineţea de 1 denyer corespunde firului a cărui lungime de 9000 m cântăreşte 1 g sau a cărui lungime de 450 m cântăreşte 0,05 g (a douăzecea parte dintr-un gram-denyer). Fineţea la hibrizi şi polihibrizi este cuprinsă între 2,5 şi 3 denyer.

Elasticitatea fibrei este alungirea maximă pe care este capabilă să o suporte o fibră în lungime de un metru, atunci când este supusă unei forţe progresive de tracţiune, fără a se rupe. Se exprimă în procente faţă de lungimea iniţială, fiind cuprinsă între 18-23%.

Tehnica preindustrializării gogoşilor de mătase

Pentru a putea fi folosite la obţinerea de fire de mătase, gogoşile sunt supuse unui proces de omorâre a crisalidei şi de uscare a gogoşilor, proces denumit preindustrializare.

Omorârea crisalidei (etufare) - se face cu scopul de a preveni ieşirea fluturelui din gogoaşă, proces ce are ca urmare perforarea şi deci deprecierea gogoşii ca materie primă.

Uscarea gogoşilor, operaţie ce urmează după omorârea crisalidei, se realizează pentru eliminarea umidităţii din crisalidă şi din peretele mătăsos al gogoşii. Aceasta permite păstrarea lor la temperaturi normale un timp mai îndelungat, până la filare.

În urma uscării gogoşilor, are loc scăderea procentului de umiditate din componenta gogoşii.

Operaţia de omorâre a crisalidei se poate realiza în mai multe moduri:

- prin expunerea la soare - folosind captatoare solare;

  • - cu ajutorul aburului - păstrează calităţile tehnologice ale fibrei, dar necesită o perioadă lungă de timp;

  • - prin mijloace chimice - utilizând substanţe toxice ca sulfura de carbon, substanţe amoniacale etc; procedeul respectiv a dat rezultate nesatisfăcătoare, influenţând calitatea fibrei, iar

substanţele respective sunt nocive pentru fluture şi om;

  • - prin menţinerea crisalidei la temperaturi scăzute, crisalidele mor repede, calitatea firului se

menţine, dar procedeul necesită spaţii frigorifice mari;

  • - prin folosirea aerului cald, metodă ce prezintă avantajul că timpul necesar pentru omorârea

crisalidelor şi uscarea gogoşilor este scurt (6-8 ore), astfel încât se pot prelucra cantităţi mari de

gogoşi într-o perioadă scurtă.

Factorul de bază în uscarea gogoşilor prin această metodă este temperatura, care afectează învelişul mătăsos al gogoşii.

Dacă temperatura depăşeşte o anumită limită, sericina din componenţa mătăsii este depreciată, procesul de filare este afectat şi procentul de mătase al gogoşii scade.

Condiţiile de uscare a gogoşilor prin folosirea aerului cald sunt următoarele: temperatura aerului

  • - 95°C, umiditatea aerului 8%, viteza aerului - 1 m/sec. Spre finalul procesului de uscare (moment apreciat prin controlul gradului de uscare al crisalidei) temperatura scade treptat,

ajungând la limita de 55°C.

Calitatea gogoşilor este influenţată într-o anumită măsură de umiditatea aerului de uscare; se recomandă ca, în primele ore ale uscării, să se menţină o umiditate relativă de 4,5%, iar în partea finală â procesului de uscare, aceasta să ajungă la 15-20%.

Viteza aerului are un efect mai mic asupra calităţii gogoşii uscate. Dacă presiunea aerului nu este uniformă în diferitele părţi ale uscătorului, poate apărea o uscare neuniformă.

Randamentul la uscare reprezintă raportul dintre greutatea gogoşilor crude şi greutatea gogoşilor uscate, exprimat procentual; aceasta variază între 38-42%, fiind influenţată de calitatea gogoşilor.

Sunt mai multe tipuri de uscătoare pe care industria le oferă, diferite ca dimensiuni, capacitate şi condiţii de uscare.

Păstrarea gogoşilor de mătase uscate

Gogoşile uscate se păstrează în depozite speciale, cu variaţii mici de temperatură, umiditate scăzută, cu uşile şi ferestrele protejate pentru a preveni intrarea insectelor şi a rozătoarelor.

Gogoşile se păstrează în saci de hârtie, pânză sau canafas, au o capacitate de 13-16 kg gogoşi uscate. Se acordă atenţie:

  • - prevenirii apariţiei mucegaiului - care apare când pupele au o umiditate mai mare de 15% sau

dacă gogoşile sunt păstrate la o umiditate ridicată; gogoşile pe care au apărut mucegaiuri nu se

filează corespunzător, sunt afectate luciul, culoarea, rezistenţa şi alungirea firului.

  • - prevenirii atacului insectelor, astfel:

    • a) se folosesc insecticide în cameră înainte de depozitare

    • b) gogoşile se introduc în camera de depozitare imediat după uscare, pentru a evita expunerea

lor la atacul insectelor;

  • c) gogoşile de calitate inferioară (pătate, cu crisalidele moarte) se păstrează în spaţii diferite;

  • d) camerele de depozitare să nu prezinte găuri prin care pot pătrunde şoareci (consumă pupele

şi perforează gogoşile).