Ministerul Educației al R.M.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Inginerie și Management în Electronică și Telecomunicații
Catedra Sisteme și Rețele de Comunicații Optoelectronice

Proiect de an
La disciplina : Sisteme de transmisiuni optoelectronice

Tema: Proiectarea sistemului de trasmisiuni a informației prin fibra optică

A elaborat
St.gr. IMTC -141 Racițcaia Valentina

Conducătorul proiectului
Conf.univ.dr Deșanu Pintilie

Chișinău 2017
 CUPRINS
SARCINA ȘI DATELE INIȚIALE
INTRODUCERE
1. SISTEMELE DE TRANSMISIUNE A INFORMAȚIEI PRIN FIBRE
OPTICE
(STIFO)......................................................................................................4-8
2. ALEGEREA TRASEULUI TRAFICULUI DE LINIE ÎN BAZA
CABLULUI OPTIC
......................................................................................................................9
3. EMIȚĂTOARELE OPTICE (EO) ȘI MODULUL OPTOELECTRONIC DE
EMISIE (MOE) ........................................................................................10-15
4. FOTORECEPTORII ȘI MODULUL OPTOELECTRONIC DE
RECEPȚIE.............................................................................……............16-22
5. CALCULUL PARAMETRILOR FIBREI CABLULUI OPTIC
MONOMOD...............................................................................................23-27
6. DETERMINAREA LUNGIMII SECTORULUI DE REGENERARE
PENTRU STIFO ȘI AMPLASAREA PUNCTELOR DE REGENERARE PE
TRASEUL TRAFICULUI DE LINIE .......................................................28-32
7. DETERMINAREA VALORILOR PROBABILITĂŢII ERORII DE
REGENERARE A SEMNALULUI LA RECEPȚIE ................................33-35
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

2
 INTRODUCERE
Elaborarea și utilizarea sistemelor optoelectronice a primei generații s-a început din
momentul inventării și producerii laserului în 1960.Utilizările lor de bază se refereau la
organizarea comunicațiilor neghidate,adică prin atmosferă și cosmos.
Producerea fibrei optice cu coeficientul de atenuare redus (anii 1970) a contribuit la
dezvoltarea sistemelor optoelectronice a generației a doua, în care de acum informația se
transmite prin cablul optic cu utilizarea modulației intensității readiației laser și detectării
directe a radiației optice prin intermediul fotodiodei. După eficiență, sistemele
optoelectronice ale generației a doua sunt superioare sistemelor de transmisiuni prin
cablul coaxial și radioreleu, însă în ele se utilizează insuficient proprietatea coerenței
radiației laser și capacitatea informațională a cablului optic.
La începutul anilor 1980,în legătură cu elaborarea și producerea fibrei optice monomod
și a diodei laser monomod, au fost elaborate sistemele optoelectronice de generația a treia,
după cum sunt sistemele optoelectronice coerente.Sistemele optoelectronicecoerente
permit asigurarea vitezei de transmisiune a informației 8...10 Gbit/s,sporirea sectorului de
amplificare pînăla 250...300 km,utilizarea amplificatoarelor optice în linie ,realizarea
deplină a capacității informaționale a cablului optic datorită utilizării metodelor de
modulație a frecvenței și fazei ,fotomixării la recepție și multiplexării spectrale a
canalelor.Elementele importante ale sistemelor de transmisiuni ale informației prin cablul
optic (STIFO) sunt emițătorul optic , fotoreceptorul și generatorul.
În STIFO în calitate de emițătoare optice se utilizează diodele electroluminiscente
(DEL) și diodele lase (DL), confecționate în baza semiconductoarelor.De obicei DEL sunt
niște emițătoare optice cu radiația necoerentă și se utilizează la distanțe reduse ,iar DL
sunt emițătoare optice cu radiație coerentă și se utilizează în STICO la distanțe medii și
sporite.La recepție in STIFO în calitate de fotoreceptoare se utilizează fotodiodele
semiconductoare cu structura p-i-n și în avalanșă.
Pentru a compensa atenuarea semnalului optic ce se propagă prin CO ,peste anumite
sectoare de regnerare pot fi amplasate regeneratoerele sau amplificatoarele
optice.Principiul de funcțioanare al regeneratoarelor se bazează pe convertarea dublă a
semnalului și anume: semnalul optic se convertează în semnal electric, semnalul electric
se amplifică , i se restabilește forma inițială și relațiile în timp, apoi din nou, din semnal
electric se convertează în semnal optic. În amplificatoarele optice semnalul optic se
amplifică fără convertări și prelucrări suplimentare.

3
 1 SISTEMELE DE TRANSMISIUNE A INFORMAȚIEI PRIN FIBRE
OPTICE (STIFO)

STIFO reprezintă un ansamblu de mijloace tehnice care asigură organizarea

canalelor de telecomunicații prin intermediul circuitului fizic în baza cablului optic.
Schema de structură a STIFO depinde de destinație, lungimea liniei de transmisiune,
tipul informației ce se transmite și o serie de alți factori. În STIFO poate fi utilizată atât
modulația analogică cât și cea digitală. În schemele cu modulație analogică comunicarea
utilă nemijlocit modulează amplitudinea, frecvența sau faza purtătoarei optice a
emițătorului optic (EO).
Performanțele STIFO pe deplin pot fi realizate în cazul utilizării modulației
digitale, după cum este modulația impulsurilor în cod (PCM). Pentru STIFO digitale
comunicarea utilă reprezintă o serie de impulsuri care modulează purtatoarea optică a EO
conform intensității, amplitudinii, frecvenței și fazei. În prezent, de regulă, se utilizează
modulația purtătoarei optice conform intensității.
Schema de structură a STIFO este reprezentata în Figura 1.1 și conține două seturi
de echipament terminal și traficul liniar optic.

Figura 1.1 Schema de structură a STIFO cu PCM

unde: CC – convertorul de cod;
RL – regeneratorul lineic;
MOE – modulul optoelectronic de emisie;
MOR – modulul optoelectronic de recepție;
4
 COD – conector optic demontabil;
CO – cablu optic;
PRN – punct de regenerare nedeservit;
ST – stație terminală;
TLO – traficul liniar optic.
Utilajul terminal, conform schemei reprezentate în figura l.l. se amplasează în
punctele A și B și constă din echipamentul digital standard SDH sau PDH de formare a
canalelor și grupelor, și utilajul de joncționare cu traficul lineic optic. Utilajul de
joncționare contine: CC, MOE, MOR și RL.
Convertorul de cod în punctul A convertează semnalul din codul HDB-3 în semnal
electric unipolar.
MOE convertează impulsurile electrice unipolare în impulsuri optice, care mai apoi
se transmit prin fibrele CO, iar la recepție în stația terminală B impulsurile optice prin
intermediul MOR se convertează în impulsuri electrice, care în continuare sunt prelucrate
în regeneratorul lineic (RL) și convertorul de cod (CC) fiind convertate în codul HDB-3
pentru a fi transmise în echipamentul SDH (PDH). Analogic se înfăptuiește transmisia în
direcția de la B la A.
Traficul lineic optic este constituit din CO care conține minimum două fibre optice
ce se conectează la echipament prin intermediul COD. Peste anumite lungimi a traficului
lineic se conectează punctele de regenerare deservite (PRD) sau punctele de regenerare
nedeservite (PRN), destinate pentru regenerarea impulsurilor care se atenuează în
rezultatul pierderilor și se distorsionează datorită dispersiei ce se manifestă în traficul
lineic optic.
Lungimea sectorului de regenerare depinde de valorile pierderilor și dispersiei în
fibrele cablului optic, viteza și calitatea necesară de transmisiune a informației și indicii
electrici a MOE și MOR.
Principiul de functionare a PRN poate fi explicat reieșind din schema de structură
reprezentată în Figura l.2.

5
 Figura 1.2 Schema de structură a PRN
unde: AC – amplificator corector;
DL – dispozitiv de linie;
DS – dispozitivul de regenerare.
Conform Figurii 1.2 principiul de funcționare a PRN este bazat pe convertatrea
dublă a semnalelor – din optic în electric și din electric în optic. Și anume, impuisurile
optice atenuante și distorsionate prin intermediul MOR sunt convertate în impulsuri
electrice care se amplifică, li se restabilesc forma inițială și relațiile în timp, după ce ele
din nou se convertează în impulsuri optice prin intermediul MOE. Pentru asigurarea
comunicațiilor duplexe din A și din B către PRN sunt instalate două fibre optice: una se
utilizează pentru transmisiunea semnalului în direcția de la A la B, cealaltă de la B la A.
Dacă în cablul optic se utilizează "m" perechi de FO pentru funcționarea a "m"
sisteme de transmisiune, atunci în punctul de regenerare se instaleaza "m" regeneratoare.
STIFO pot să funcționeze în regim multimod, pentru aceasta se utilizează CO multimod,
cât și în regim monomod, pentru aceasta se utilizează CO monomod. La fel sunt elaborate
STIFO care funcționează în regim monomod și în care este posibilă combaterea dispersiei
semnalului optic ce se propagă prin fibra monomod prin alegerea lungimii de undă a
purtătoarei optice, parametrilor FO și diodei laser. În astfel de STIFO regeneratoarele în
traficul lineic optic sunt înlocuite cu amplificatoare optice (AO) care compensează
pierderile și sunt amplasate peste anumite sectoare de amplificare (Figura 1.3).

6
 Figura 1.3 Shema de structură a STIFO cu amplificatoare optice
(FTJ - filtru trece-jos)
STIFO posedă o serie de avantaje care pot fi divizate în două grupe.
Primul grup de avantaje a STIFO se datorează naturii luminii și particularităților
fibrei optice. Dintre ele pot fi menționate următoarele:
1. Atenuarea mică a CO ce asigură o lungime majoră a sectoarelor de regenerare și, ca
urmare, se reduce numărul de regeneratoare, adică, concomitent se reduce costul STIFO;
2. Posibilitatea de transmitere a semnalelor într-o bandă largă de frecvențe, ce permite să
organizăm un număr major de canale de telecomunicații printr-o singură fibră optică (pot
fi utilizate până la 107 canale de bază);
3. Nereceptivitatea fibrei optice (ghidului dielectric) și purtătoarei optice la bruiajul
electromagnetic sau inducerile electromagnetice exterioare. Aceasta contribuie la sporirea
lungimii sectorului de regenerare și la dezvoltarea comunicațiilor optice în interiorul
clădirilor, vaselor maritime și aparatelor de zbor;
4. Diafonie redusă între fibrele vecine ale CO;
5. Izolarea electrică a emițătorului de receptor și lipsa necesității de a folosi priza de sol
comună între emițător și receptor;
6. Diametrul mic și durabilitatea mecanică înaltă a fibrei și, ca urmare, diametrului și
masei reduse ale CO sporesc flexibilitatea și comoditatea de instalare a cablului optic;
7. Utilizarea CO permite economia materialelor colorate deficitare, și poate în genere să
nu conțină elemente metalice, fiind un cablu pur dielectric;
8. STIFO se utilizează tot mai larg în acordarea serviciilor de telecomunicații, și costul lor
treptat se reduce.

7
 Al doilea grup de avantaje ale STIFO se datorează transmisiunii semnalelor prin CO
în formă digitală. Dintre aceste avantaje pot fi menționate urmatoarele:
1. Stabilitate sporită a semnalului informațional față de zgomotul ce se datorează utilizării
modulației impulsurilor în cod PCM;
2. Un grad înalt de tehnologie la producerea bazei de elemente din componența
echipamentul STIFO;
3. Utilizarea minimală sau omiterea elementelor din echipamentul STIFO, cum sunt
bobinele de inductanță și filtrele de tip LC;
4. Parametrii constanți ai STIFO și independența lor față de oscilațiile atenuării în fibrele
CO;
5. Identitatea caracteristicilor tuturor canalelor și independența caracteristicilor de
temperatură și de lungime a liniei de transmisiune;
6. Independența caracteristicilor canalelor de numărul canalelor ce se utilizează;
7. Lipsa fenomenului de acumulare a zgomotului;
8. Comoditatea de transmisiune a informației digitale în STIFO cu oferirea serviciilor
integrate, în care metodele digitale se utilizează atât multiplexarea, cât și la comutarea
canalelor și liniilor de transmisiune;
9. Micșorarea considerabilă a lungimii sectorului de regenerare ne permite să asigurăm
regenerarea semnalului practic fără erori;
10. Organizarea simplă a punctelor de tranzit pentru introducerea sau sustragerea grupelor
de canale sau a fluxurilor digitale primare în stațiile intermediare;
11. Cerințe reduse către caracteristicile elementelor de amplificare, deoarece de la ele nu
se cere o limitare înaltă;
12. Corecția comparativ simplă a distorsiunilor semnalului ce se datorează faptului că
corectorul nu corectează forma semnalului, însă funcția lui este de a depista cu certitudine
înaltă nivelul unității logice ,,1" sau nivelul zeroului ,,0" asigurând o valoare redusă a
probabilității erorii de prelucrare a semnalului la recepție.
De rând cu avantajele enumerate ale STIFO urmează să luăm în considerare și acel
fapt, că dezvoltarea opticii integrate și tehnicii senzorilor cu fibră optică deschide
perspective de producere a echipamentului de telecomunicații pur optic.

8
 2. ALEGEREA TRASEULUI TRAFICULUI LINEIC

În baza studierii hărții geografice se trasează variantele posibile ale traseelor

traficului lineic de transmisiune al informației prin cablul optic (TLTICO). Apoi se
efectuează caracteristica comparativă a lor și se alege cel mai optim traseu al TLTICO. La
alegerea traseului TLTICO pot fi utilizate hărți de diferite scări, pe care sunt indicate căile
ferate, șoselele, drumurile naturale, râurile și lacurile, podurile de căi ferate și peste râuri.
Toate variantele posibile ale traseelor TLTICO se compară conform următorilor indici:
lungimea traseului, îndepărtarea de la șosele și drumuri, numărul de treceri peste căile
ferate, râuri și sosele, condițiile solului, comoditățile de instalare și exploatare.
După ce s-a ales varianta potrivită a traseului TLTICO, se trasează desenul schemei
de amplasare a STIFO, pe care se indică stațiile terminale, traseul TLTICO cu stațiile
intremediare ce reprezintă puncte de tranzit sau puncte de regenerare deservite (PRD) și
nedeservite (PRN), șoselele de-a lungul cărora se proiectează instalarea cablului optic cu
indicarea distanței de la sosea până la CO, localitățile urbane și rurale, lungimile totale ale
traseului și ale CO, numărul și caracterul trecerilor, categoriile solului pe parcursul
traseului, volumul lucrărilor de instalare a CO manual și de instalare a CO cu ajutorul
mașinii de pozare.
Traseul TLTICO se alege luând în considerație, volumul minim de lucru și
posibilitățile de utilizare a mecanismelor și mașinilor la instalarea CO. În zonele ce se află
în afara localităților se recomandă de a instala CO de-a lungul șoselelor și drumurilor
naturale cu condiția că numărul de treceri peste râuri, căi și șosele să fie minim. În cazurile
când sunt prevăzute treceri peste râuri, ele trebuie să fie amplasate la distanțe nu mai mici
de 1000 m de la podurile căilor ferate și șoselelor magistrale și la distante nu mai mici de
200 m pe cursul inferior al râurilor de la podurile șoselelor și drumurilor naturale cu
destinație locală.
Cu sporirea numărului facilităților sau serviciilor de telecomunicații acordate
populației, sporește și numărul centralelor telefonice automate (CTA) și totodată sporește
distanța dintre CTA depășind zeci și sute de kilometri. Astfel pentru a efectua conectarea
dintre CTA ce se afla la distanțe de zeci și sute de kilometri cu respectarea normelor
reduse de atenuare, este rațional de a utiliza STIFO.
Utilizarea CO cu coeficienți reduși de atenuare pentru conectările dintre CTA este o
soluție foarte eficientă, luând în considerare coeficienții sporiți de atenuare la cablurile
metalice și deficitul de cupru. Calculul lungimii la instalarea CO este efectuat cu
prevederea unei anumite rezerve, care, conform normativelor stabilite, constituie:
 Pentru CO subteran - 2%
 Pentru CO submarin ce se instalează fără adancirea în platoul râului - 14%

9
  Pentru CO instalat în canalizațile CTA urbane - 5,7%
3. EMIȚĂTOARELE OPTICE (EO) ȘI MODULUL
OPTOELECTRONIC DE EMISIE (MOE)

Destinația EO constă în convertarea semnalului electric în optic, care apoi se

transmite prin CO al STFO. Specificul de funcționare a STFO înaintează anumite cerințe
față de EO, dintre care pot fi menționate urmatoarele:
- Corespunderea lungimii de undă a radiației unuia din minimurile pierderilor în FO;
- Nivel înalt al puterii a radiației optice la ieșire;
- Existența condițiilor care asigură pierderi minime a radiației optice la injectarea ei în
FO;
- Posibilitatea înfăptuirii simple a modulației radiației cu rapiditate înaltă;
- Fiabilitate înaltă și resurse sporite de funcționare (105 ... 106 ore);
- Dimensiuni, masă și putere de consum reduse.
Cerintelor nominalizate cel mai pe deplin corespund EO semiconductoare: diodele
electroluminiscente (DEL), diodele supraluminiscente (DSL) și diodele laser (DL). Cele
mai performante pentru EO pentru STFO sunt DL în baza heterojoncțiunilor cu utilizarea
compușilor GaAs și InP. DL satisfac toate cerințele enumerate mai sus. Însa DEL și DSL
cedează DL conform parametrilor, la fel se utilizează în STFO pentru asigurarea
comunicăriilor la distanțe reduse posedând un cost mai mic.
EO posedă o proprietate importantă pentru STFO după cum este posibilitatea
modulației nemijlocite a radiației optice. Modulația intensității radiației optice se
înfaptuiește prin modificarea corespunzătoare a curentului de alimentare (pompaj) a EO.
EO se caracterizează prin intermediul următoarelor caracteristici șiu parametri:
1. Caracteristica watt-amperică este dependența puterii radiației optice de curentul de
pompaj al sursei la aplicarea tensiunii de polarizare directă. Caracteristicile tipice sunt
reprezentate pe Figura 3.1 (pentru DEL și DSL ele sunt aproximativ liniare, iar pentru
DL neliniare).

10
 P, mW

DL
DSL

DEL

25 50 75 I p , mA

Figura 3.1 Caracteristicile wat-amperice ale DL, DSL şi DEL

La curenți de pompaj Ip mai mici decât cel de prag, DL funcționează ca DSL (sursa
de radiație necoerentă), iar când curentul devine mai mare decât curentul de prag,
dispozitivul funcționează în regim de laser și generează radiație coerentă. Cu cât este mai
mare puterea radiației p pentru valoarea dată a curentului de pompaj, cu atât este mai mare
randamentul EO.

2. Lungimea de undă de lucru i lărgimea caracteristicii spectrale de emisie     .

În Figura 3.2 sunt reprezentate caracteristicile spectrale ale EO.

1,0
DEL

DSL
0,5 ∆λ

DL

λl λ, µm

Figura 3.2 Caracteristicile spectrale a surselor de radiaţie optică

11
 Radiația EO reală posedă o valoare finită a lărgimii caracteristicii spectrale de
emisie, care se determină conform nivelului jumătate din putere.
0.01.....10nm  pentru  DL

   10.....50nm  pentru  DSL
50.....120nm  pentru  DEL


Cu cât valoarea lărgimii caracteristicii spectrale de emisie a EO este mai mică cu

atât este mai mică dispersia semnalului în FO.
3. Frecvența maximă de modulație a radiației optice a EO este egală cu frecvența pentru
care amplitudinea componentei variabile a puterii radiației modulate se reduce de 2 ori
față de puterea radiației nemodulate. Acest parametru este egal cu zeci și sute de MHz
pentru DEL și DSL și până la unități de GHz pentru DL.
4. Componenta modală a radiației optice pentru EO poate fi diferită; DEL și DSL sunt
EO multimod, iar DL se divizează în monomod și multimod.
5. Caracteristicile de temperatură. DEL și DSL sunt niște elemente destul de
termostabile, iar puterea radiației DL esențial depinde de temperatură și la functionarea
într-o gamă largă de temperaturi este necesar de a promova circuitul de
termocompensare.
6. Rezerva de funcționare a DEL și DSL alcătuiește 105-106 ore, a DL 104-105 ore.

Modulul optoelectronic de emisie (MOE) este un articol al optoelectronicii, destinat

pentru convertarea semnalelor electrice în semnale optice care se transmit prin traficul
lineic optic. MOE tipic conține:
1. EO (DEL, DSL, DL);
2. Circuitele electronice pentru prelucrarea semnalelor electrice și stabilizarea
regimurilor de funcționare a EO;
3. Conectorul optic sau un segment de CO.
MOE se produce sub formă de construcție unică de modul.
MOE se divizează în analogice și digitale care corespunzător convertează semnalele
electrice analogice sau digitale în semnale optice.
Pentru MOE digitale se normează următorii parametri:
1. lungimea de undă de lucru (µm);
2. viteza maximală de transmisie a informației (bps);

12
 3. formatul semnalului ce se transmite (LTT, LEC);
4. puterea medie a impulsului la ieșire (mW);
5. puterea radiației de fond (mW);
6. diametrul dispozitivului optic de acordare(µm);
7. apertura numerică la ieșire;
8. durata frontului impulsului conform nivelelor 0,1..0,95; în s;
9. durata de tăiere a impulsului conform nivelelor 0,1..0,95; în s;
10. tensiunea de alimentare (V).
MOE se proiectează conform următoarei consecutivității. Inițial se alege EO. La
alegerea EO urmează de a lua în considerare valoarea puterii, lungimii de undă, lărgimea
caracteristicii spectrale de emisie și viteza de transmisiune a informației. În caz de
necesitate urmează de a fi utilizat circuitul de stabilizare a temperaturii EO.
Următoarea etapă este alegerea metodei de modulație: analogică sau digitală. La
utilizarea modulației analogice, pe lângă puterea și lărgimea benzii informaționale trebuie
să fie luată în considerare și neliniaritatea caracteristicii Watt-Aperice a EO, care
determină valoarea distorsiunilor neliniare. La utilizarea modulației digitale este necesar
de a aprecia rapiditatea de funcționare a EO și metoda de codificare.
După alegerea metodei de modulație urmează de a fi calculate pierderile radiației la
injectarea ei în FO și de determinat dacă puterea injectată este de ajuns pentru funcționarea
sistemului. Dacă puterea injectată este mai mică decât valoarea puterii necesare, atunci se
poate de utilizat alte metode de codificare sau de ales un alt EO.
După alegerea EO și metodei de modulație este necesar de a calcula puterea
injectată și puterea zgomotului EO, de determinat puterea de consum și de apreciat
influența temperaturii asupra caracteristicilor MOE. Dacă modificările temperaturii
esențial influențează asupra nivelului puterii radiației optice, atunci urmează de a
întreprinde măsuri pentru a compensa schimbările de temperatură (răcirea cu ajutorul
microfrigiderelor, stabilizarea curenților de polarizare sau pompaj a EO, introducerea
circuitului de reacție conform semnalului optic).
MOE digitale se realizează în baza DL, deoarece caracteristicile watt-amperice
neliniare nu acționează esențial asupra parametrilor de funcționare a STIFO, iar puterea
injectată asigură o valoare sporită a sectorului de regenerare.
DL semiconductoare pot fi alimentate nemijlocit prin intermediul curentului de
pompaj, însă în cazul dat se manifestă întârzieri sporite a impulsului optic față de impulsul
electric și totodată sporește lărgimea sectorului de emisie, care la nivelul jumătate din
putere alcătuiește ≈100nm, ca și la dioda luminiscentă. Rezultă că această metodă de
excitare a DL nu poate fi considerată cea mai reușită.
13
 Mai perfectă este metoda când DL se alimentează cu curentul de polarizare constant
Ip valoarea căruia se apropie de valoarea curentului de prag Ip față de el se aplică
impulsurile curentului de pompaj.
Avantajele acestei metode sunt:
1. Reducerea amplitudini necesare a impulsului curentului de pompaj;
2. Micșorarea de întârzieri de declanșare a DL,
3. Reducerea lărgimii spectrului de emisie până la 0,1 nm.
Avantajele nominalizate se compensează prin sporirea puterii consumate, sporirea
temperaturii de funcționare a EO și sporirea radiației de fond la transmisiunea simbolurilor
,,0".
Dacă expunerea la lumina de fond nu se pastrează de o valoare minimală, atunci
zgomotul de alice provocat de ea în dispozitivul de recepție va reduce calitatea
transmisiuni informației. Prin urmare curentul de polarizare în MOE este necesar de a fi
stabilit prin utilizarea circuitului de reacție, ce permite de asemenea compensarea
modificării parametrilor dispozitivelor în dependență de temperatura și dereglarea
parametrilor elementelor în timp. În continuare vom analiza schemele de ajustare automată
a puterii optice.
În practică se utilizează două scheme de bază: stabilitatea puterii medii a semnalului
în timp și stabilizarea puterilor minimă și maximă a semnalului. Schema de structură
pentru stabilizarea puterii medii a semnalului este prezentată în Figura 3.3 Această schemă
conține comparatorul (l), sursa de ajustare a curentului de polarizare Ip (2), amplificatorul
de pompaj (3) și de curent continuu (4).
Circuitul reacției optice conține fotodioda de control FD, amplificatorul 4 și
comparatorul, ce dirijeaza sursa Ip. Fotodioda de control detectează radiația emisă de pe o
față a cristalului DL.

Figura 3.3 Schema de structură pentru stabilizarea puterii medii a semnalului de emisie
U
Tensiunea fotosemnalului f , proporțională cu puterea radiației, se mediază în timp
pe calea alegerii R, cu valoare mare, se amplifică în amplificatorul (4) și în comparator se

14
compară tensiunea de referință U ref . Dacă kU F  U ref unde k – coeficientul de tensiune a
amplificatorului a curentului continuu, atunci la ieșirea comparatorului se creează un
semnal ce dirijează curentul de polarizare a DL.
Necesitatea de mediere (dictată de semnalul fotodiodei de control) se explică prin
aceea că nivelul al impulsurilor informaționale consecutive ce se transmit poate fluctua în
intervalele de timp finite (consecutivitatea aleatoare de simboluri ,,0" si ,,1").
Într-un MOE real de asemenea se prevăd scheme de protecție contra depășirilor de
curent la conectarea/deconectarea alimentării și contra curenților nestaționari, care pot
apărea când din unele motive se intrerupe fluxul de date.
În Figura 3.4 este prezentată o schemă mai complicată în care nivelele puterii optice
minime și maxime se ajustează separat. Pentru aceasta avem nevoie de o fotodiodă de
control rapidă și două conturi cu reacție de dirijare. Unul dintre ele, ce constă din
amplificatorul curentului continuu (5), amplificatorul diferențial (6), comparatorul (1') și
sursa de dirijare a curentului de polarizare (2) ce reglează curentul de polarizare Ip.
Al doilea contur, ce constă din amplificatorul de bandă largă (4), detectorul de vârf
DV, comparatorul (1), amplificatorul de dirijare a curentului de pompaj (3), ce ajustează
amplitudinea curentului de pompaj. Sunt necesare măsuri pentru ambele conturi să nu
interacționeze unul cu altul.
Schema analizată asigură stabilitatea puterii de ieșire pe tot parcursul timpului de
funcționare a DL, însa se consumă mai multă putere, deoarece în această schemă se
utilizează amplificatoare și comparatoare rapide.

Figura 3.4 Schema structurală de stabilizare a temperaturii la emisia puterilor de valori

minime și maxime a semnalului optic.

15
 4.FOTORECEPTORII ȘI MODULUL OPTOELECTRONIC DE
RECEPȚIE

Definiția fotoreceptorului constă în convertarea semnalului optic în semnal electric,

care apoi se prelucrează de circuitele electronice. Fotoreceptorul în caz ideal trebuie să
satisfacă urmatoarele cerințe:
- Să reproducă precis forma semnalului receptionat;
- Să nu introducă zgomot adăugător în semnalul informațional;
- Să asigure puterea maximă a semnalului electric în sarcina fotoreceptorului pentru
puterea dată a semnalului optic;
- Să posede diapazon dinamic și rapiditate de funcționare sporite;
- Să posede dimensiuni mici, fiabilitate înaltă, cost și tensiuni de alimentare reduse.
Cel mai pe deplin acestor cerințe corespund fotoreceptorii semiconductori. În
sistemele care funcționează la   0.85nm se utilizează fotoreceptorii produși din Si, iar
pentru sistemele care functionează la   1.3nm și   1.55nm se utilizează fotoreceptori
produși din Ge și InGaAs. Dintre fotoreceptorii semiconductori în STIFO se utilizează
fotodiodele semiconductoare (FD) de două tipuri:
1. FD cu structura p-i-n, care posedă o sensibilitate mai bună decât FD obișnuite cu
structura p-n;
2. FD cu avalanșă (FDA), care posedă mecanismul interior de amplificare a
fotocurentului și prin urmare sensibilitatea la ele este mai bună decât la FD cu structura p-
i-n.
Daca pe FD cade puterea optică P, atunci în circuitul sarcinii ei circulă fotocurentul
I f  qP / h  Ri P (4.1)

unde:
η – este randamentul cuantic;
q – sarcina electronului;
Ri – sensibilitatea conform curentului a FD.
Ri  q / h  0.8 (4.2)
unde:  este lungimea de undă a semnalului optic.
Analizăm caracteristicile și parametrii de bază a FD.
16
 1. Sensibilitatea conform curentului Ri care reprezintă eficacitatea de convertare de
către fotodiodă a puterii optice în curent electric. Cu cât este mai mare valoarea lui R i cu
atât este mai bun FD.
De exemplu pentru FD ideal   1 sensibilitatea alcatuiește:

0.68 A / W  pentru  0.85mkm


Ri  1.04 A / W  pentru  1.3mkm (4.3)
1.24 A / W  pentru  1.55mkm


Pentru FD reale  <1 și Rj = 0,4...0,8 A/W. În circuitele reale puterea semnalului optic
recepționată de către fotodiodă alcătuiește aproximativ de la 1 până la 10nW, iar
fotocurentul în sarcina FD alcătuiește I f = 0.5...5nA. Astfel de valori mici a curentului
sunt dificile pentru a fi înregistrate și prelucrate de circuitele electronice. În unele cazuri
pot fi utilizate FDA care posedă mecanism interior de amplificare a fotocurentului ce se
determină conform formulei:
I f  qP / h  Ri P (4.4)

Unde:  este valoarea medie în timp a coeficientului de multiplicare prin avalanșă a

purtătorilor de sarcină, egal cu 100 pentru Si și cu 10 pentru Ge.
În așa mod, sensibilitatea conform curentului pentru FDA este de 10...100 ori mai
mare decât la FD cu structura p-i-n. La utilizarea FDA se reduc cerințele amplificatorul
curentului electric ce urmează dupa FD.
2. Curentul la întuneric a FD - I int este curentul ce circulă în circuitul sarcinii
diodei în lipsa semnalului optic. Curentul la întuneric este un parametru parazitar,
deoarece creează zgomotul de alice și limitează sensibilitatea FD.
Valorile tipice a curentului la întuneric alcătuiesc I int = 1nA pentru FD din Si şi I int
= 100nA pentru FD din Ge.
3. Caracteristicile spectrale ale fotodiodelor reprezintă dependența sensibilității
conform curentului de lungimea de undă a radiației optice (Figura 4.1).

Figura 4.1 Caracteristicile spectrale ale fotodetectorului

17
 4. Frecvența de limită f lim a benzii de transfer a semnalului optic recepționat de FD
reprezintă frecvența pentru care sensibilitatea conform curentului se reduce de 2 ori față de
valoarea la recepția radiației nemodulate. Frecvența de limită a FD moderne alcătuieşte
până la unități, zeci și sute de GHz.
5. Tensiunea de polarizatie și capacitatea de joncțiuni FD. FD funcționează în
STFO în regim fotodiodic (tensiunea de polarizare inversă). În acest caz se reduce
capacitatea joncțiunii și sporește frecvența de limită în comparație cu regimul fotodiodic
de conectare a FD. Reducerea capacității FD este importantă pentru crearea MOR cu
bandă largă și micșorarea nivelului puterii zgomotului sumar. Valoarea tensiunii de
polarizare pentru FD cu structura p-i-n alcătuiește 5 și 20 V, iar pentru FDA alcătuiște 30
și 300V corespunzător produse din Ge și Si.
6. Diapazonul dinamic a FD caracterizează capacitatea lui de a converta atât cele
mai mici cât și cele mai mari nivele a semnalului optic. Valoarea minimă a diapazonului
dinamic este limitată de zgomotul de alice a FD, iar valoarea maximă a diapazonului
dinamic este limitată de distorsiunile neliniare și alcătuiește 50...60dB, (conform puterii)
în dependență de materialul semiconductor.
7. Caracteristicile de zgomot. Practic principala sursă de zgomot a FD este
zgomotul de alice a curentului la întuneric care se descrie conform formulei:
I zg2  2qI int F (4.5)

unde: I zg2 este valoarea medie pătratică a curentului de zgomot;

I int - curentul la întuneric;

F - lățimea benzii de transfer a FD.

Raportul semnal/zgomot (RSZ) în sarcina ideală se determină conform formulei:

I r2 ( PRi ) 2
  (4.6)
I zg2 2qI int F

Daca Ψ=1, atunci I r2  I zg2 şi PRi2  2qI int F

Puterea semnalului optic pentru care se asigură Ψ = 1 se numește puterea de limită

sau sensibilitatea de limită. Într-o bandă de transfer arbitrară F într-o bandă de transfer
unitară (l Hz) puterile de limită corespunzator sunt egale:
P0  2qI int F / Ri (4.7)

P0  P / F  2qI int / Ri
I
(4.8)

18
 Analizăm caracteristicile de zgomot a FDA. Curentul la întuneric ce creează
zgomotul de alice în banda F pentru FDA este egal:
2
I zg2  2qI int.v  k zg F (4.9)

Unde:
2
I zg este valoarea medie patratică a curentului de zgomot;

I int .v - curentul la întuneric în volumul materialului de multiplicare a purtătorilor de

sarcină;
k zg - coeficientul de zgomot în urma procesului haotic de multiplicare a purtătorilor
de sarcină prin avalanșă, care este egal:
 0.5 pentru  Si
k zg   (4.10)
 pentru  Ge

Raportul semnalului/zgomot a FDA este egal:

I r2 ( PRi  ) 2
 2
 2 x
(4.11)
I zgFDA 2qI int.v  F

de unde:
2 x
P0  2qI int.v  F / Ri  (4.12)

2 x
P0  P0 / F  2qI int.v  / Ri 
I
(4.13)

Unde: x= 0,5 pentru Si și x = 1,0 pentru Ge.

Modulul optoelectronic de recepție (MOR) este un articol al optoelectronicii

destinat pentru convertarea semnalelor optice transmise prin STIFO în semnale electrice.
MOR tipic conține: conectorul optic sau segmentul de CO; fotodioda (cu structura p-i-n
sau cu avalanșă), circuitele electronice pentru prelucrarea semnalului electric și
stabilizarea regimurilor de funcționare. MOR se produce sub formă de construcșie unică
de modul. Pe Fig. 4.2 este reprezentată schema de structură a MOR.

19
 Parametrul de bază a MOR este sensibilitatea care reprezintă puterea minimă la
intrarea modulului pentru care se asigură valoarea necesară a RSZ sau a coeficientului de
erori. Sensibilitatea MOR depinde de parametrii FD și indicii de zgomot a amplificatorului
preliminar. Din această cauză către circuitele de intrare a MOR se înaintează cerințe
contradictorii: nivel minim al puterii zgomotului în banda de transfer a semnalului pentru
un diapazon dinamic sporit. În legătură cu aceasta amplificatoarele preliminare cu zgomot
redus pentru MOR se produc conform două scheme de bază:

 cu impedanța de intrare mare Rint   (Figura 4.3. a)

 cu reacție negativă (Figura 4.3. b)

Figura 4.2. Schema de structura a MOR

1. FD cu structura p-i-n sau avalanșă

2. Amplificatorul preliminar
3. Amplificatorul de bază
4. Filtru
5. Detectorul de vîrf
6. Amplificatorul de dirijare automată a nivelului
7. Sursa de polarizare.

Figura 4.3. Amplificatoarele preliminare cu zgomot mic pentru MOR

20
 a) cu impedanța de intrare mare; b) cu reacție negativă

În amplificatorul cu Rint   pentru reducerea nivelului zgomotului se mărește

impedanța de intrare. Aceasta aduce nemijlocit la micșorarea diapazonului dinamic și la
micșorarea benzii de transfer a amplificatorului. Pentru restabilirea benzii de transfer se
utilizează corectorul CAF, care în sistemele digitale este numit nivelator. În schema a doua
pentru mărirea benzii de transfer se utilizează reacția circuitul cu reacție. Banda de transfer
sporește datorită reducerii impedanței dinamice de intrare a amplificatorului care este
egală:
Rr
Rint.din  (4.14)
Ku

unde: K u  10 2 ...10 3 este coeficientul de amplificare a amplificatorului conform tensiunii.

Amplificatorul cu reacție îi cedează neesențial amplificatorului cu impedanța de

intrare mare conform zgomotului, însă posedă un diapazon dinamic mai sporit. Schema de
principiu a MOR cu amplificator preliminar cu reacție este reprezentată în Figura 4.4.
MOR se proiectează conform următoarei consecutivități. Inițial se analizează
cerințele și limitările sistemului de transmisie. La etapa a doua se alege metoda de
modulație (analogică sau digitală), care trebuie să corespundă cu metoda de modulație a
EO.
Următoarea etapă după alegerea metodei de modulaţie se calculează puterea
echivalentă a zgomotului (PEZ) al MOR. PEZ pentru banda de transfer dată se sumează
din zgomotele FD, rezistenţei sarcinii FD sau rezistenţei circuitul cu reacţie şi
amplificatorului. După calculul PEZ se calculează sensibilitatea necesară şi de limită,
valoarea RSZ şi valoarea probabilităţii erorii Per .

Figura 4.4. Modulul optoelectronic de recepţie

21
 Urmatoarea etapă în procesul de proiectare este alegerea FD maximumului
sensibilității spectrale a căruia trebuie să corespundă cu lungimea de undă emisă de EO. În
continuare urmează să ne determinăm cu tipul amplificatorului preliminar și tipul
tranzistorului din primul etaj al amplificatorului. Dacă valoarea obținută a sensibilității
este insuficientă pentru îndeplinirea cerințelor sistemului, atunci urmează să alegem o FD
mai bună sau să reducem lățimea benzii de transfer (dacă aceasta este posibil).
După alegerea elementelor, care satisfac cerinței după sensibilitate, este necesar de a
analiza marimea diapazonului dinamic. Valoarea diapazonului dinamic este importantă
datorită schimbării unei serii de factori, care influențează asupra funcționării normale a
sistemului după cum sunt schimbarea condițiilor exterioare (în particular temperatura),
limitele diferite a sectoarelor de regenerare și degradarea parametrilor elementelor in timp.
Prin urmare la proiectarea MOR urmează să analizăm cea mai dificilă variantă de
schimbare a parametrilor elementelor sistemului, în particular al MOE și MOR, și la fel
schimbările de temperatură ale mediului ambiant. Dacă schimbările de temperatură
influențează esențial asupra MOR, atunci trebuie să utilizăm circuitul de compensare a
temperaturii.
La etapa finală de montaj a MOR este necesar de a lua în considerare factorii
mediului ambiant: temperatura, umiditatea, posibilitatea pătrunderii undelor
electromagnetice și expunerii FD la lumina de fond.

22
 5.CALCULUL PARAMETRILOR FIBREI CABLULUI OPTIC
MONOMOD

Calcularea parametrilor fibrei cablului optic monomod este prezentată mai jos:
5.1. Valoarea relativă a indicelui de refracţie:
n1  n2 1.5129  1.5072 0.0057
    0.0037 (5.1)
n1 1.5129 1.5129

5.2. Apertura numerică şi unghiul aperturic:

NA  sin  A  n12  n22  1.51292  (1.5072) 2  2.2888  2.2716  0.0172  0.1311

 A  arcsin* ( NA)  arcsin* (0.1311)  7.53310 (5.2)

5.3. Frecvenţa normată:
2  aNA
𝑉= 𝑑 = 2𝑎 = 9,2 µ𝑚


𝑎 = 4.6µ𝑚

2 *  * a * NA 2 * 3.14 * 4.6 *10 6 * 0.1311 3.7872 *10 6

V1     2.9132
1 1.3 *10 6 1.3 *10 6

2 *  * a * NA 2 * 3.14 * 4.6 *10 6 * 0.1311 3.7872 *10 6

V2     2.4433 (5.3)
2 1.55 *10 6 1.55 *10 6

5.4. Frecvenţa critică (valoarea parametrului ce caracterizează tipul undei P mn =2.405) :

Pmn * C0 2.405 * 3 *108 (m / s) 7.215 *10 8

f cr     1.9051 *1014 ( Hz ) (5.4)
 * d * NA 3.14 * 9.2 *10 (m) * 0.1311 3.7872 *10
6 6

unde: C0 este viteza lumini în vid, în m/s.

5.5. Lungimea de undă critică:

 * d * NA 3.14 * 9.2 *10 6 (m) * 0.1311 3.7872 *10 6
cr     1.0408 * 10 6 (m) (5.5)
Pmn * n1 2.405 *1.5129 3.6385

23
5.6. Coeficientul de atenuare cauzat de polarizarea materialului miezului optic al fibrei:
 p 1  2.55  10 3 exp 4.63 1 

 4.63   4.63 
 p 1  2.55 *10 3 exp    2.55 *10 3 exp    2.55 *10 * 35.2159  0.0898dBm / km
3

 1   1.3 

 4.63   4.63 
 p 2  2.55 * 10 3 exp    2.55 *10 3 exp    2.55 *10 * 19.8261  0.0505dBm / km
3
(5.6)
 2   1.55 

unde:  este lungimea de undă a purtătoarei optice, în m .

5.7. Coeficientul de atenuare cauzat de absorbţia ionilor metalelor intermediare:

 48.5   48.5 
 a1  7.81 *1011 exp     7.81 *10 exp  
11 6
  48.99 *10 [dBm / km]
    1.3 

 48.5   48.5 
 a 2  7.81 *1011 exp     7.81 *10 exp  
11 3
  20,1169 *10 [dBm / km] (5.7)
    1.55 

unde:  este lungimea de undă a purtătoarei optice, în m

5.8. Coeficientul cauzat de absorbţia grupei de hidroxid OH:

0.10(dBm / km), pentru :   0.85( m);
   OH  0.05dBm / km
 OH  0.05(dBm / km), pentru :   1.30( m);    1  (5.8)
0.03(dBm / km), pentru :   1.55( m).   OH 2  0.03dBm / km
 

5.9. Coeficientul de atenuare cauzat de dispersia semnalului:

kd
d  , dBm / km
1
14
0.63 0.63
𝛼𝑑, 1 = = = 0.2205 (dB/Km)
1.34 2.8561
0.8 0.8
𝛼𝑑,, 1 = = = 0.2801 (dB/Km)
1.34 2.8561
0.63 0.63
𝛼𝑑, 2 = = = 0.1091 (dB/Km)
1.554 5.772
0.8 0.8
𝛼𝑑,, 2 = = = 0.1386 (dB/Km) (5.9)
1.554 5.772
24
 unde: K d  0.63...0.8 m 4  dB  km este coeficient de dispersie pentru SiO2 , iar  -
lungimea de undă a purtătoarei optice, în m .

5.10. Coeficientul de atenuare sumar:

1  1.3 μm

1   p1   a1   OH 1   d 1  0.0898  0.0489  0.05  0.2502  0.3903(dBm / km)

2  1.55 μm

 2   p 2   a 2   OH 2   d 2  0.0505  0.0201  0.03  0.1256  0.2262(dBm / km) (5.10)

5.11. Dispersia kilometrică materială:

1  1.3 μm

 ps 
 m1    M ( )1  0.084(nm) * (5) *  12
  0.42 *10 ( s / km)
 km  nm 

2  1.55 μm

 ps 
 m 2    M ( ) 2  0.084(nm) * (18) *  12
  1.512 *10 ( s / km) (5.11)
 km  nm 

unde M(λ) este dispersia kilometrică materială specifică pentru fibrele optice din SiO2,
valorile căreia sunt indicate în tabelul 5.1.
Valorile dispersiilor kilometrice materiale specifice M(λ) şi ghidul de undă specifică
B(λ) pentru fibrele optice din SiO2:

Tabelul 5.1

λ, μm 0.6 0.8 1. 0 1.2 1.3 1.4 1.55 1.6 1.8

M(λ), 400 125 40 10 -5 -5 -18 -20 -25

ps/(km·nm)

B(λ), 5 5 6 7 8 8 12 14 16
ps/(km·nm)

25
5.12. Dispersia kilometrică ghid de undă:
1  1.3 μm

 ps 
 g1    B( )1  0.084(nm) * 8 12
  0.672 *10 ( s / km)
 km  nm 

2  1.55 μm

 ps 
 g 2    B( ) 2  0.084(nm) *12 12
  1.008 *10 ( s / km) (5.12)
 km  nm 

unde B(λ) este dispersia kilometrică ghid de undă specifică pentru fibrele optice din SiO 2,
valorile cărora sunt indicate în tabelul 5.1.

5.13. Dispersia kilometrică sumară:

1   m   g

1  1.3 μm

 1   m1   g1  (0.42) *10 12  0.672 *10 12 (s / km)  0.252 *10 12 (s / km)

2  1.55 μm

 2   m2   g 2  (1.512) *10 12  1.008 *10 12 (s / km)  0.504 *10 12 (s / km) (5.13)

5.14. Banda de transfer kilometrică pentru fibra optică monomod:

1
∆𝐹1 = 𝐵1 =
𝜏
1
F1(1)  B1(1)  1 /  1  12
 3.96 *1012 ( Hz * km)
0.252 *10 (s / km)

1
F1( 2)  B1( 2)  1 /  2  12
 1.98 *1012 ( Hz * km)
 0.504 *10 (s / km)
(5.14)

5.15. Banda de transfer a fibrei optice monomod pentru traficul cu lungimea L:

∆𝐹1, = 3.96 ∗ 1012 Hz*Km
∆𝐹1,, =1.98*1012 𝐻𝑧 ∗ 𝐾𝑚
λ1 =1.3 μm

26
 3.96 *1012 ( Hz  km)
1) F1  F1(1) / L  B1(1) / Lr max 1   0.077 *1012 ( Hz )
51.32(km)

3.96 *1012 ( Hz  km)

F2  F1( 2) / L  B1( 2) / Lr max 2   0.070 *1012 ( Hz )
56.38(km)

λ2 =1.55 μm
1.98 *1012 ( Hz  km)
2) F1  F1(1) / L  B1(1) / Lr max 1   0.024 *1012 ( Hz )
80.87(km)

1.98 *1012 ( Hz  km)

F2  F1( 2) / L  B1( 2) / Lr max 2   0.021*1012 ( Hz ) (5.15)
94.19(km)

Conform valorilor obţinute pentru coeficientul de atenuare  , dispersia kilometrică  şi

banda de transfer kilometrică F1  B1 , se alege marca cablului optic monomod.

27
 6. DETERMINAREA LUNGIMII SECTORULUI DE REGENERARE
PENTRU SISTEMELE DE TRANSMISIUNE A INFORMAŢIEI PRIN
FIBRE OPTICE (STIFO) ŞI AMPLASAREA PUNCTELOR DE
REGENERARE

6.1.Estimarea vitezei de transmisiune critică:

 0.3903
Bcr 1    0.013853 *1012 [bps]
4W 4 * 0.252 *10 * 27.95
12

 0.2262
Bcr 2    0.004014 *1012 [bps]
4W 4 * (0.504) *10 * 27.95
12 (6.1)

unde:
W  Q  aef  a fr  35.6  5.7  1.95  27.95 [dBm ] (6.2)

6.2. Calculul lungimii maximale şi lungimii minimale a sectorului de regenerare:

Verificăm îndeplinirea următoarei condiţii:
B ≤ B cr (6.3)

Viteza de transmisiune este:

STM -1 B=155.52 (Mbps)

deci : 155.52(Mbps) ≤ 13.853 (6.4)

predomină dispersia semnaluli.
Lungimile sectorului de regenerare maximală Lr1 max şi minimală Lr1 min , limitate de
atenuare se determină respectiv conform formulelor:

Q  a r  aef  a fr  n * acd  a ff
Lr1 max . 
  a ff 
/ lc 
[km] (6.5)

28
 Q  A  ar  aef  a fr  n * acd  a ff
Lr1min .  [km] (6.6)
a ff
[  ]
lc

unde: A=20 dBm este gama dispozitivului de gestiune automată a amplificării în

echipamentul de recepţie. n=2;
I c este lungimea de construcţie a CO (se indică de producătorul CO).
Deseori tamburul cu CO conţine diferite lungimi de construcţie şi, de obicei, 70% din
lungimile de construcţie ale CO sunt de lungimea I c1 şi 30% - de lungimea I c 2 . Astfel,
lungimea de construcţie aducţională I c a CO pe lungimea sectorului de regenerare se va
determina conform relaţiei:
I c  0.7  I c1  0.3  I c 2 (6.7)
unde :
1) I c1 =2.0 (km)-70% şi I c 2 =1.0 (km)-30%;
I c  0.7 * 2(km)  0.3 *1(km)  1.7(km)

2) I c1 =6.0 (km)-70% şi I c 2 =4.0 (km)-30%;

I c  0.7 * 6(km)  0.3 * 4(km)  5.4(km) ; (6.8)

B ≤ B cr

35.6  4  5.7  1.95  2 * 0.5  0.1 23.05

Lr1 max .    51.32[km]
0.3903  0.1 / 1.7  0.4491
35.6  4  5.7  1.95  2 * 0.5  0.1 23.05
Lr 2 max .    80.87[km];
0.2262  0.1 / 1.7  0.285
35.6  4  5.7  1.95  2 * 0.5  0.1 23.05
Lr1 max .    56.38[km]
0.3903  0.1 / 5.4 0.4088

35.6  4  5.7  1.95  2 * 0.5  0.1 23.05

Lr 2 max .    94.19 [km];
0.2262  0.1 / 5.4 0.2447

35.6  4  5.7  1.95  2 * 0.5  0.1  20 3.05

Lr1 min .    6.79 [km]
0.3903  0.1 / 1.7  0.4491

35.6  4  5.7  1.95  2 * 0.5  0.1  20 3.05

Lr1 min .    10.70 [km]
0.2262  0.1 / 1.7  0.285
35.6  4  5.7  1.95  2 * 0.5  0.1  20 3.05
Lr 2 min .    7.46 [km]
0.3903  0.1 / 5.4 0.4088

29
 35.6  4  5.7  1.95  2 * 0,5  0.1  20 3.05
Lr 2 min .    12.46 [km]
0.2262  0.1 / 5.4 0.2447 (6.9)

6.3. Determinarea numărului de puncte de regenerare:

λ1 =1.3 μm
L 551(km)
m1    10.736  11
Lr max 1 51.32(km)

L 551(km)
m2    9.7  10
Lr max 1 56.38(km)

λ2 =1.55 μm
L 551(km)
m1    6.81  7
Lr max 2 80.87(km)

L 551(km)
m2    5.84  6 (6.10)
Lr max 1 94.19(km)

6.4. Determinarea duratei frontului impulsului la ieșirea modulului optoelectronic de

emisie:

440 440
e    1.173333(ns) (6.11)
Fmax . 375[ MHz ]

Unde: F max este frecvenţa maximală de modulaţie a emiţătorului optic.

6.5. Determinarea duratei frontului impulsului la propagarea semnalului prin fibrele

cablului optic:
s
1)  f 1   1 * Lr max 1  0.252 *10 12 ( ) * 51.32(km)  0.001293(ns )
km
s
 f 1   2 * Lr max 1  0.252 *10 12 ( ) * 56.38(km)  0.00142(ns )
km
s
2)  f 2   1 * Lr max 2  0.504 *10 12 ( ) * 80.87(km)  0.00407(ns)
km

30
 s
 f 2   1 * Lr max 2  0.504 *10 12 ( ) * 94.19(km)  0.004747(ns) (6.12)
km

unde τ este dispersia kilometrică sumară a semnalului .

6.6. Determinarea duratei frontului impulsului la ieşirea modulului optoelecronic de

recepţie.
350 350
r    0.823(ns) (6.13)
F0,5 425( MHz )

unde: F 0,5 este lărgimea benzii de transfer a MOR conform nivelului puterii semnalului
0.5, şi care aproximativ este egală cu valoarea frecvenţei de limită a benzii de transfer
pentru fotoreceptor F lim .

6.7. Determinarea duratei frontului impulsului la intrarea utilajului de recepţie(la sfîrșitul

lungimii sectorului de regenerare) :

 i   e2   2f 1   r2  (1.1733) 2  (0.0012) 2  (0.823) 2  2.053962  0.000001  1.433165(ns)

 i   e2   2f 2   r2  2.053962  (0.0014) 2  2.053962  0.000001  1.433165(ns)

 i   e2   2f 1   r2  2.053962  (0.00407) 2  2.053962  0.00001  1.433168(ns)

 i   e2   2f 2   r2  2.053962  (0.0047) 2  2.053962  0,000022  1.433172(ns) (6.14)

unde:  e , f , r - sunt sporirile duratei frontului impulsului corespunzător în modulul

optoelectronic de emisie (MOE), în fibra optică (FO) şi modulul optoelectronic de recepţie
(MOR).

6.8. Verificarea condiţiei conform căreia durata frontului impulsului la sfirșitul lungimii
sectorului de regenerare nu trebuie sa depăşească valoarea admisibilă.

Compararea valorii calculate cu valoarea admisibilă a duratei frontului impulsului la

sfîrşitul sectorului de regenerare se efectuează în felul următor:

31
Durata frontului impulsului  i la sfârşitul lungimii sectorului de regenerare nu trebuie să
depăşească valoarea admisibilă  adm

0.70  T , pentru _ codul  NRZ

 i   adm   (6.15)
0.35  T , pentru _ codul  RZ

unde: T este durata intervalului unitar (secunda) pentru viteza de transmisiune B a

simbolurilor în linie.
1 1
T   0.00643 *10 6 ( s)  6.4(ns) (6.16)
B 155.52 *10 6

Verificăm respectarea condiţiei:

NRZ :𝜏𝑎𝑑𝑚 = 0.7 ∗ 6.4𝑛𝑠 = 4,48𝑛𝑠
RZ : 𝜏𝑎𝑑𝑚 = 0.35 ∗ 6.4𝑛𝑠 = 2.25𝑛𝑠
Compăram:
𝜏𝑖1 = 1,433165𝑛𝑠
< 4.48NRZ < 2.25RZ (6.17)
𝜏𝑖2 = 1,433172𝑛𝑠
Observăm că condiția se indeplinește pentru ambele coduri și pentru codul NRZ și pentu
RZ. Rezultă că în sistemul dat de transmisiune se va folosi anume codul NRZ, deoarece
acest cod păstrează același nivel de tensiune pe toată durata bitului comparativ cu codul
RZ care nu păstrează același nivel de tensiune pe durata bitului.

32
7. DETERMINAREA VALORILOR PROBABILITĂŢII ERORII DE REGENERARE
A SEMNALULUI LA RECEPȚIE

7.1 Determinarea puterii zgomotului semnalului termic:

Pzg.t  103 * k *T * F , mW (7.1)

Pzg.t  103 *1,38 *10 23 ( J / K ) * 300( K ) *155,52 *106 ( Hz )  6,4261*10 10 (mW )

unde: k  1,38 *10 23 J / K este constanta lui Boltzman; T  300K -temperatura
absolută; F -lărgimea benzii de frecvențe, în Hz.

7.2 Determinarea puterii si nivelului puterii zgomotului de alice:

C 
Pzg.a1  103 * 2 * h * * F  103 * 2 * h   0  * F ,[mW ] (7.2)
 1 

unde: h  6.6 *10 34 J / Hz - este constanta Plank; ν – frecvenţa purtătoarei optice, în Hz; C

0  3  10 8 (m/s) – viteza luminii în vid; λ – lungimea de undă a purtătoarei optice ,în m.

C 
Pzg.a1  10 3 * 2 * h * * F  10 3 * 2 * h *  0   F 
 1 
 3 *10 8 (m / s ) 
 10 3 * 2 * 6.6 *10 34 ( J / Hz ) *  6
 *155.52 *10 6 ( Hz )  473.59 *10 10 (mW )
 1.3 * 10 ( m ) 

C 
Pzg.a 2  10 3 * 2 * h * * F  10 3 * 2 * h *  0   F 
 2 
 3 *10 8 (m / s ) 
 10 * 2 * 6.6 *10 ( J / Hz ) * 
3 34
6
 *155.52 * 10 6 ( Hz )  397,22 *10 10 (mW )
 1.55 *10 (m) 

33
Determinăm nivelul puterii zgomotului termic:

p zg.t  10  lg( Pzg.t )[ mW ], dBm (7.3)

p zg.t  10 * lg( Pzg.t )  10 * lg( 6.4261 *10 10 )  10 * (lg 6.4261  lg 10 10 ) 
 10 * (0.8079  10)  91.92(dBm )

Determinarea nivelului puterii zgomotului de alice:

p zg.a1  10 * lg( Pzg.a1 ), (dBm ) (7.4)

p zg.a1  10 * lg( Pzg.a1 )  10 * lg( 473.59 *10 10 )  73.24(dBm)

p zg.a 2  10 * lg( Pzg.a 2 )  10 * lg( 397.22 *10 10 )  74.01(dBm)

7.3 Determinarea nivelului puterii zgomotului sumar:

p zg   p zg.t  10 lg( D)  p zg.t  Fzg  91.921  17.0  74.92(dBm ) (7.5)

7.4 Determinarea nivelului puterii semnalului de injecție în traficul de linie:

pe  10  lg( Pe / 4) (7.6)

 5.5(mW ) 
p e  10  lg    0.1383(dBm )
 4 

7.5 Determinarea pierderilor în traficul de linie:

 
atl  Lr max   (a ff / I c )  2acd  Lr 1  2acd (7.7)

 
atl1  Lr max *   (a ff / I c )  2 * acd  Lr1 * 1  2 * acd  51.32 * 0.3903  2 * 0.5  24.04(dBm)

 
atl1  Lr max *   (a ff / I c )  2 * acd  Lr1 * 1  2 * acd  56.38 * 0.3903  2 * 0.5  24.04(dBm)

 
atl 2  Lr max *   (a ff / I c )  2 * acd  Lr1 * 1  2 * acd  80.87 * 0.2262  2 * 0.5  224.04(dBm)

 
atl 2  Lr *   (a ff / I c )  2 * acd  Lr 2 *  1  2 * acd  94.19 * 0.2262  2  0.5  24.05(dBm)

7.6 Determinarea valorii de protecție a semnalului informațional de zgomot :

A pr  pe  aef  atl  a fr  a r  p zg  (7.8)

34
unde: 𝐴𝑝𝑟 - valoarea de protecţie a semnalului informaţional de zgomot;

p e - nivelul puterii semnalului injectat în traficul lineic; p zg  - nivelul puterii zgomotului

sumar la recepţia semnalului informaţional în dBm.

𝐴𝑝𝑟 = 0.1383 − 5.7 − 24.04 − 1.95 − 4 − (−74.92) = 39.36(𝑑𝐵𝑚)

7.7 Determinarea valorii probabilității erorii de regenerare a semnalului la recepție:

 Apr 10.65/ 11.42

10
Per  10 x
 10 (7.9)

unde x se calculează după relaţia:

Apr 10.65/ 11.42
x  10 (7.10)

10 x 10
 Apr 10.65/ 11.42 10 39.3610.65 / 11.42 10
2.51

Per  10  10  10  10
 10 380;  10 9  10 380

35
 CONCLUZII:

În rezultatul elaborării proiectului şi rezultatelor obţinute pot fi efectuate

următoarele concluzii : Interesul sporit către STIFO este condiţionat de avantajele lor
nenumărate faţă de sistemele de transmisii tradiţionale. Printre care se numără viteza
sporită ,securizare înaltă a informaţiei transmise ,fiabilitate, şi altele.
Odată cu mărirea serviciilor de TLC acordate populaţiei creşte şi numărul
centralelor telefonice automate, deasemenea sporeşte şi distanţa între ele. Deci pentru a
realiza conectarea dintre CTA ,care se află la distanţe mari cu respectarea normelor reduse
de atenuare se utilizează STIFO. Utilizarea fibrei opticecu coeficienţi reduşi de atenuare
pentru conectările dintre centralele telefonicce automate este o metodă foarte eficientă.
Inițial am calculat parametrii generali ai fibrei optice monomod pentru sistemul
STM-1 si anume: ampertura numerică NA =0.1311 și unghiul amperturic
θA=7.53310, frecvenţele normate V1 = 2,9132; V2 = 2.4433, iar frecvenţa critică avînd o
valoare de fcr = 1,9051*1014 Hz; coeficienții de atenuare cauzat de polarizarea materialului
miezului optic al fibrei: (  p1= 0,0898 dBm/Km;  p2= 0,0505 dBm/Km); coeficienții de
atenuare cauzați de absorbţia ionilor metalelor intermediare : (  a1= 48,99*10-6 dBm/Km;
 a2= 20,1169*10-3 dBm/Km); un parametru important este determinarea lungimii
sectorului de regenerare sistemul proiectat și am obținut vitezele de transmisiune critice
Bcr1=0.013853, Bcr2 = 0.004014Gbps; valorile minime a sectoarelor de regenerare Lrmin = 6.79
km; Lrmin = 10.70 km; Lrmin = 7.76 km; Lrmin = 12.46 km, și valorile maxime a sectoarelor
de regenerare Lrmax = 51.32 km; Lrmax = 80.87 km; Lrmax = 56.38 km; Lrmax = 94.19 km; am
determinat și zgomotul puterii semnalului termic 𝑃𝑧𝑔.𝑡 =6.4261mW și nivelul puterii
zgomotului sumar 𝑃𝑧𝑔.∑ = −74.92, în final am determinat valoarea de protecție

36
informațional al zgomotului 𝐴𝑝𝑟 =39.36.
În lucrarea dată proiectând un sistem de transmisiuni a informaţiei prin FO ne-am
convins că fibra optică este eficientă. Prin intermediul valorii probabilităţii erorii recepţiei
incorecte in STIFO se estimeaza receptia grupei de cod . Se stie ca probabilitatea erorii la
recepţia semnalului în punctul de regenerare este determinat de valoarea protecţiei
semnalului de zgomot Apr și depinde de natura zgomotului și de principiul de funcţionare
al dispozitivului de soluţionare din cadrul regeneratorului. Deci este evident faptul că
valoarea probabilităţii erorii de regenerare a semnalului este în concordanţă directă cu
valoarea protecţiei semnalului de zgomot Apr.

Am studiat deprinderile practice necesare pentru proiectarea şi organizarea

transmisiunilor la distanţă. Am constatat că pentru aceasta e nevoie de a se ţine cont de
mai mulţi factori precum: traseul pe unde se va instala linia de comunicaţii,
particularităţile utilajului de emitere şi recepţie precum şi nemijlocit cele ale fibrelor
cablului optic.

37
 BIBLIOGRAFIE
1) Волоконно-оптическая техника: история, достижения, перспективы/ Под
ред: С.А.Дмитриева и Н.Н. Слепова.- М., Connect 2000.
2) Nistiriuc P., Bejan N. Sisteme de transmisiuni optoelectronice. Îndrumar privind
îndeplinirea proiectelor de an şi de dilomă. Partea II
3) Nistiriuc P., Bejan N. Sisteme de transmisiuni multiplexe. Îndrumar privind
îndeplinirea proiectelor de an şi de dilomă. Partea I.
4) Teodor Petrescu. Fibre optice pentru telecomunicaţii. Bucuresti, 2006
5) Băjenescu T. Comunicaţii de bandă largă. - Bucuresti Matrix Rom: 2006.
6) Бейли Д., Райт Э. Волоконная оптика.- Масква, Мир: 2006.
7) http://www.tc.etc.upt.ro/teaching/idd-cd/idd-cd-cap2.pdf
8) Кунегин С.В. Системы и сеть передачи информации.- Москва, Эко-
трендз:2004.
9) Ершов В.А. Мултьсервиные телекоммуникационые сеть.-М., Радио и связь:
2003.

38