FINANŢE INTERNAŢIONALE

Conţinutul şi sfera finanţelor internaţionale - introducere

Relaţiile valutar financiare internaţionale:
- mijlocesc schimburile de bunuri şi servicii dintre ţări cu ajutorul valutelor şi a altor instrumente de
plată internaţionale,
- asigură formarea şi redistribuirea unor fonduri în valută necesare echilibrării balanţelor de plăţi,
dezvoltării economiei, cooperării tehnice, ştiinţifice, culturale şi sociale.
- finanţele internaţionale exprimă raporturile economice de formare, repartizare şi utilizare a unor
fonduri în valută necesare schimburilor economice internaţionale, dezvoltării economice a ţărilor şi
cooperării internaţionale;

 - relaţiile valutar financiare se manifestă între state suverane şi independente, între persoane juridice
şi fizice din state diferite, precum şi în raporturile cu organismele internaţionale;
 - relaţiile valutar financiare internaţionale se exprimă prin intermediul unei valute sau a unui
instrument de plată internaţional.

Relaţiile valutare asigură:

- evaluarea raporturilor economice, de schimb şi de transfer de creanţă, la nivel internaţional
- prin intermediul valutelor sau a altor instrumente de plată internaţionale.
Relaţiile valutare sunt reprezentate de: - schimburile economice internaţionale,
- prestările de servicii,
- formarea şi redistribuirea fondurilor pe plan internaţional,
- contractarea şi rambursarea unor împrumuturi pe pieţele bancare şi financiare internaţionale ce se
exprimă în valută.
Relaţiile financiare internaţionale exprimă raporturile economice privind constituirea, repartizarea
şi utilizarea unor fonduri în valută necesare dezvoltării economice, schimburilor economice şi cooperării
internaţionale.
Fondurile în valută se formează
- pe seama unei părţi din produsul intern brut,
- din resursele disponibile în valută ale băncilor, organizaţiilor,
- din cotizaţii, ajutoare, donaţii.
Creditul internaţional cuprinde raporturile care reflectă atragerea unor disponibilităţi în valută şi
redistribuirea lor în vederea satisfacerii unor cerinţe ale statelor sau ale societăţilor comerciale din diferite
state.
Relaţiile de credit internaţional se caracterizează prin următoarele:
- resursele de creditare se formează pe seama disponibilităţilor în valută care provin de la bănci,
societăţi comerciale, organisme financiar-bancare internaţionale şi din alte resurse;
- resursele în valută se mobilizează şi se repartizează pe baza rambursabilităţii, cu condiţia plăţii unei
dobânzi.
INSTRUMENTE DE PLATĂ INTERNAŢIONALE
Mijloacele şi instrumentele de plată internaţionale depind de
- nivelul şi structura schimburilor comerciale,
- de cooperarea economică,
- de interesele părţilor contractante,
- de locul plăţii,
- de capacitatea de plată a debitorilor,
- de legislaţia valutară de la locul plăţii.
În sfera mijloacelor de plată internaţionale se încadrează:
- valutele,
- monedele internaţionale,
- cambiile,
- biletele la ordin,
- cecurile,
- cardurile.
Conceptul şi formele valutei
Valuta reprezintă moneda naţională a unei ţări, în măsura în care îndeplineşte funcţiile cumulate de
instrument de plată şi de rezervă în relaţiile economice internaţionale.
OBSERVAŢIE:
Valuta se poate prezenta sub formă de numerar - bilete de bancă şi monedă metalică şi valuta în cont
- atunci când se regăseşte sub formă de disponibil într-un cont bancar.
Valuta în numerar se utilizează pentru plăţile privind deplasarea persoanelor în străinătate.
În vederea evitării riscurilor ce se manifestă pe perioada deplasării persoanelor, valuta în numerar se
înlocuieşte cu cecul de călătorie sau cartea de credit.
Valuta în cont se păstrează la o bancă din ţara deţinătorului, la o bancă din ţara emitentului sau la o
bancă dintr-o terţă ţară în funcţie de prevederile legislaţiei valutare.
Valuta în numerar se depune în cont şi devine valută de cont, iar pe măsură ce se efectuează
retrageri, valuta în cont se transformă în valută în numerar.
OBSERVAŢIE:
În funcţie de condiţiile de preschimbare a unei valute în altă valută se deosebesc:
- valute convertibile,
- monede neconvertibile,
- valute transferabile,
- valute liber utilizabile.
 Valuta convertibilă se caracterizează prin faptul că poate fi preschimbată în mod liber în altă
monedă la cursul pieţei.
 Convertibilitatea reflectă însuşirea unei monede de a fi preschimbată în mod liber pe piaţă,
eliminarea restricţiilor cu privire la suma de schimbat şi calitatea persoanei care efectuează
schimbul.

 ASIGURĂ reflectarea directă a eficienţei schimburilor economice internaţionale

 STIMULEAZĂ creşterea productivităţii muncii, ridicarea nivelului tehnic al produselor,
îmbunătăţirea activităţii de producţie şi atragerea investitorilor străini
 RISCURI ale convertibilităţii monedei sunt reprezentate de:
- epuizarea rezervelor valutare,
- creşterea preţurilor mărfurilor importate,
- pierderea controlului asupra circulaţiei băneşti şi inflaţiei.
 Transferabilitatea reflectă dreptul deţinătorului unui activ, exprimat în moneda unei ţări, de a cere
transferarea într-un activ în altă monedă.
 Valutele liber utilizabile au fost reprezentate de monedele ce se utilizează în cadrul operaţiilor FMI:
dolar USA, yen, lira sterlină etc.
 Valuta de rezervă reprezintă moneda unei ţări care se atrage, păstrează şi administrează de către
autoritatea monetară a altei ţări, în vederea acoperirii deficitului balanţei de plăţi, a susţinerii cursului
de schimb şi a garantării solvabilităţii externe.
 Eurovalutele reflectă depunerile de valută în conturi la bănci comerciale ce îşi au sediul în afara ţării
emitente a monedei respective.
 Ponderea valutelor în plăţile internaţionale depinde de structura exporturilor şi importurilor, de
serviciile internaţionale, de orientarea geografică a schimburilor economice, de serviciile bancare, de
evoluţia pieţelor valutare.
 Cursul valutar reprezintă raportul valoric dintre moneda unei ţări şi moneda altei ţări sau preţul unei
valute exprimat în altă valută.
 Raportul de schimb dintre valute are un caracter sintetic, deoarece permite compararea produsului
intern brut, a preţurilor, a salariilor şi a productivităţii muncii.
 Cursul oficial se caracterizează prin faptul că se stabileşte de autoritatea monetară a unei ţări, fie la
paritate fie la un nivel convenţional.
 Cursurile fixe se menţin la acelaşi nivel prin intervenţia autorităţii monetare pe piaţa valutară,
respectiv prin vânzarea şi cumpărarea de valută din rezervele oficiale.
 Cursurile flotante se individualizează prin faptul că se formează pe piaţa valutară în funcţie de
influenţele factorilor economici monetari şi financiari, având nivel variabil şi flexibil.
  Cursurile fluctuante exprimă formarea raporturilor de schimb dintre valute în anumite limite în mod
liber (limite de fluctuare mai mari decât cele din perioada cursurilor fixe) iar pe măsura atingerii lor,
autoritatea monetară intervine pe piaţă pentru a limita variaţia cursului de schimb.
Monedele internaţionale
Creanţele şi obligaţiile din schimburile economice internaţionale se încasează sau se plătesc şi prin
intermediul monedelor internaţionale.
Moneda internaţională - este emisă de un alt organ decat cel naţional şi se utilizează în tranzacţiile
internaţionale.
Dreptul Special De Tragere (Special Drawing Right) reprezintă o unitate monetară de cont şi de
rezervă emisă şi utilizată de Fondul Monetar Internaţional în vederea derulării relaţiilor de cooperare
monetară cu ţările membre pe baza următoarelor principii:
 - operaţiunile de emisiune şi utilizare a Drepturilor Speciale de Tragere se efectuează printr-un cont
special, diferit de contul ce reflectă operaţiile curente ale Fondului Monetar Internaţional;
 - ţările membre ale Fondul Monetar Internaţional care participă la contul DST devin eligibile să
primească alocări în această monedă şi o pot utiliza în operaţiile dintre ele;
 - Drepturile Speciale de Tragere se emit în urma constatării insuficienţei lichidităţii internaţionale de
către Consiliul Guvernatorilor din cadrul FMI.
 - Drepturile Speciale de Tragere sunt considerate active create de Fondul Monetar Internaţional
pentru a suplimenta activele de rezervă formate din monede şi aur.
 Moneda unică europeană EURO
îndeplineşte următoarele funcţii:
 - funcţia de etalon al cursurilor valutare care asigură măsurarea valorii bunurilor şi
serviciilor din relaţiile economice internaţionale;
 - funcţia de mijloc de plată în relaţiile comerciale dintre ţările Uniunii Europene precum şi în
schimburile internaţionale;
 - funcţia de mijloc de rezervă.
Titlurile de credit pe termen scurt
Plăţile ce decurg din schimburile internaţionale se pot efectua şi cu ajutorul titlurilor de credit pe
termen scurt, incluse uneori în sfera devizelor.
Titlurile de credit reprezintă documente sau înscrisuri care îi conferă titularului dreptul de a încasa
sumele din textul lor la scadenţă.
Trăsăturile ce caracterizează titlurile de credit sunt următoarele:
 - titlurile de credit se exprimă printr-un înscris sau document, prin care se reflectă formarea,
transmiterea şi exercitarea unui drept de creanţă;
 - dreptul de creanţă cuprins în titlurile de credit se poate exercita pe baza condiţiilor stabilite,
respectiv de către persoana care se legitimează ca titular al documentului;
 - titularul documentului dobândeşte un drept propriu şi autonom de raportul economic care îl
generează.
Titlurile de credit pe termen scurt se utilizează în calitate de instrumente de plată internaţionale
datorită următoarelor elemente:
 - titlurile de credit pe termen scurt reflectă certitudinea efectuării plăţii la un anumit termen;
 - titlurile de credit fiind negociabile, beneficiarii le pot transmite prin scontare şi pot încasa
sumele prevăzute înainte de scadenţă;
 - titlurile de credit pot circula prin girare sau andosare în favoarea unui beneficiar, deţinătorul
titlului având posibilitatea să plătească o datorie prin cedarea documentului.
Cambia – instrument de plată în relaţiile economice internaţionale
Cambia este un titlu de credit sub semnătură privată care, în procesul creării sale, pune în legătură 3 părţi:
trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Titlul este creat de trăgător în calitate de creditor, care dă ordin debitorului
său (numit tras) să plătească o sumă fixată la o dată determinată în timp.
 Plata poate fi efectuată către un beneficiar sau către un terţ, la ordinul acestuia din urmă (a
beneficiarului).
 Pentru a fi valabilă, cambia trebuie să conţină menţiunile obligatorii cuprinse in Legea nr.
58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin modificată prin Legea nr. 83/1994 care este o
reconfirmare românească a legislaţiei internaţionale în domeniu.
 În calitate de instrument scris, cambia internaţională cuprinde ordinul necondiţionat prin care
trăgătorul cere trasului să plătească o sumă de bani beneficiarului sau la ordinul acestuia către un terţ.
  Cambia este plătibilă la cerere sau la un moment definit (scadenţă), este datată şi semnată de către
trăgător.
 Cambiile internaţionale cuprind următoarele clauze:
 denumirea de cambie,
 ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată în valută,
 numele şi adresa persoanei care trebuie să plătească suma,
 numele şi adresa beneficiarului,
 scadenţa,
 locul plăţii,
 data şi locul emiterii,
 semnătura trăgătorului.
 Cambia internaţională se individualizează prin următoarele:
 - caracterul internaţional al cambiei rezultă din modul de redactare: apar locaţii situate în state
diferite cu condiţia ca ori locul unde este trasă cambia, ori locul plăţii acesteia să fie specificat
/ identificat şi să fie situat într-un stat contractant;
Locul unde este trasă cambia poate fi:
 fie locul unde este scrisă cambia, fie locul indicat lângă semnătura trăgătorului, fie locul indicat lângă
numele trasului, fie locul indicat lângă numele beneficiarului plăţii, fie locul plăţii etc.
 - necesită promovarea uniformităţii în aplicarea ei;
 - presupune respectarea bunei credinţe în tranzacţiile internaţionale.
 În cambie se pot înscrie clauze facultative, în conformitate cu legislaţia în vigoare, astfel: clauza fără
protest, clauza documentară, clauza privind dobânzile cuvenite deţinătorului legal al cambiei, clauza
de absolvire a trăgătorului de răspundere de plată, interzicerea de a trage contracambii, excluderea
duplicatelor de cambie.
Suma plătibilă prin cambie necesită o definire concretă, deoarece literatura de specialitate şi practica
bancară identifică o serie mare de posibilităţi de plată:
 - suma se poate plăti cu dobândă;
 - în tranşe la date succesive;
 - în tranşe la date succesive cu stipularea pe instrument ca în cazul neplăţii oricărei tranşe, suma
restantă devine scadentă;
 - conform unei rate de schimb indicate pe instrument sau care va fi determinată aşa cum menţionează
instrumentul;
 - suma se poate plăti într-o altă valută, alta decât cea în care este exprimată suma în instrument.
 Un instrument se consideră a fi plătibil la cerere dacă:
 - menţionează că este plătibil la vedere;
 - menţionează că este plătibil la cerere sau la prezentare;
 - dacă nu este exprimat nici un moment de plată.
Instrumentul este considerat plătibil la un moment definit dacă:
 - prevede că este plătibil la o scadenţă specificată;
 - prevede că este plătibil la o perioadă fixă după o dată specificată;
 - prevede că este plătibil la o perioadă fixă după vedere;
- prevede că este plătibil în tranşe la date succesive;
- prevede că este plătibil în tranşe la date succesive cu menţiunea că în caz de neplată a oricărei tranşe, soldul
neplătit devine scadent.
Momentul plăţii unui instrument plătibil la o perioadă fixă este determinat prin referinţa la data
instrumentului.
 Momentul plăţii unei cambii plătibile la o perioadă fixă după vedere este determinat după data
acceptării sau în cazul în care cambia este dezonorată prin neacceptare după data protestului, sau
după data dezonorării.
 Momentul plăţii unui instrument plătibil la cerere este data la care instrumental este prezentat la
plată.
Trasul devine obligat prin cambie dacă o acceptă, ceea ce înseamnă că după acceptare se angajează că va
plăti cambia conform termenilor acceptării sale deţinătorului sau oricărei părţi care preia şi plăteşte cambia.
 Acceptarea se menţionează în scris pe cambie prin semnătura trasului însoţită de expresia
„acceptat” sau de cuvinte cu sens similar sau prin semnătura trasului.
  Girantul reprezintă persoana care se angajează, ca la dezonorarea cambiei prin neacceptare sau
neplată şi la orice alt protest, să plătească instrumentul deţinătorului sau oricărui girant ulterior, sau
oricărui garant al girantului care preia şi plăteşte instrumentul.
 Girantul poate exclude sau limita propria sa răspundere printr-o menţiune expresă pe
instrument.
Garantul constituie persoana care garantează plata unui instrument indiferent dacă a fost sau nu
acceptat pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte a ei, pentru contul unei părţi sau al trasului.
 Garanţia se înscrie pe instrument sau pe o prelungire ataşată şi se exprimă prin cuvintele „garantat”,
„aval”, „bun ca aval” sau alte cuvinte cu sens similar însoţite de semnătura garantului.
 Răspunderea unui garant asupra instrumentului este de aceeaşi natură ca şi cea a părţii pentru care a
devenit garant.

Biletul la ordin
Biletul la ordin reprezintă un instrument de plată, din relaţiile economice internaţionale, prin care
emitentul se angajează să plătească beneficiarului sau la ordinal acestuia o sumă de bani la data şi locul
stipulat in document.
Un bilet la ordin internaţional reprezintă un înscris care specifică / identifică cel puţin două dintre
următoarele locuri, indică în mod expres faptul că oricare două astfel locuri specificate sunt situate în state
diferite: locul unde este întocmit biletul, locul indicat lângă semnătura emitentului, locul indicat lângă
numele beneficiarului plăţii, locul plăţii, dacă este specificat pe bilet şi este situat într-un stat contractant.

 Înscrisul conţine o promisiune necondiţionată, prin care emitentul se obligă să plătească o sumă de
bani beneficiarului sau la ordinal acestuia. Instrumentul de plată este datat şi semnat de emitent,
plătibil la cerere sau la un moment definit.

Biletul la ordin cuprinde următoarele clauze:

 denumirea de bilet la ordin,
 promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată,
 scadenţa,
 locul plăţii şi adresa beneficiarului,
 data şi locul emiterii,
 semnătura emitentului.
 Funcţia de instrument de plată a biletului la ordin se manifestă datorită faptului că emitentul se
angajează să plătească suma la scadenţă în conformitate cu termenii săi deţinătorului, sau oricărei alte
părţi care preia biletul la ordin.
 Emitentul nu poate exclude / limita propria răspundere printr-o menţiune pe biletul la ordin.
 Biletul la ordin semnat de către doi sau mai mulţi emitenţi poate fi prezentat oricăruia dintre ei, cu
excepţia cazului în care biletul la ordin indică în mod clar persoana care trebuie să plătească.
 Dacă un bilet la ordin este dezonorat prin neplată, deţinătorul poate să-şi exercite dreptul de recurs
împotriva giranţilor şi garanţilor.
Cecul
Cecul este un instrument de plată, utilizat şi în relaţiile economice internaţionale, prin intermediul
căruia titularul unui cont creditor sau beneficiarul unui credit dă ordin unei bănci să achite suma înscrisă în
document.
Trăgătorul sau emitentul titlului dispune trasului să plătească o sumă de bani beneficiarului.

 Cecul se trage asupra unei bănci în limita fondurilor emitentului şi cuprinde:

  denumirea de cec,
 ordinul de efectuare a plăţii,
 numele beneficiarului,
 suma care trebuie plătită,
 numele şi adresa trasului,
 locul de plată,
 data şi locul emiterii,
 semnătura trăgătorului.

 În calitate de instrument de plată din relaţiile economice internaţionale cecul se caracterizează prin
proviziunea (acoperirea) cu disponibil care se constituie din disponibilităţi bancare sau din credit
bancar.
 Proviziunea cecului presupune îndeplinirea unor condiţii: să se constituie înainte de emitere, la o
valoare cel puţin egală cu cea a cecului, să fie certă, lichidă, exigibilă şi disponibilă.
 Cecul nominativ indică expres beneficiarul respectiv persoana îndreptăţită să încaseze suma
prevăzută în document.
 Cecul la purtător este un document care nu indică numele persoanei către care urmează să se
efectueze plata, beneficiarul fiind persoana care se află în posesia documentului.
 Cecul la ordin reprezintă un instrument de plată care menţionează beneficiarul, precum şi dreptul
său de a transmite beneficiul plăţii prin girare sau andosare.
 După modul de încasare se pot emite şi utiliza: cecuri nebarate, barate, cecul de virament,
cecul documentar, cecul certificat, cecul de voiaj şi cecul circular.
 Cecul nebarat sau cecul în alb se caracterizează prin faptul că se plăteşte în numerar.
 Cecul barat este instrumentul de plată la care suma se plăteşte prin virament din contul emitentului
în contul beneficiarului, respectiv prin înregistrarea într-un cont bancar (bararea cecului se realizează
prin două linii paralele trase pe faţa documentului).
 Cecul poate fi cec cu barare generală şi cec cu barare specială.
 - cecul cu barare generală nu cuprinde menţiuni între liniile trase pe document şi poate să
circule prin girare.
 - cecul cu barare simplă cuprinde între liniile de pe document denumirea unei bănci care îl va
achita.
 Cecul de virament este un instrument de plată ce cuprinde ordinul de virare întrun cont deschis la o
bancă.
 Cecul documentar reprezintă un instrument de plată prin care emitentul solicită efectuarea plăţii în
favoarea beneficiarului în schimbul prezentării unor documente cu privire la expedierea sau prestarea
serviciilor.
 Cecul certificat se deosebeşte prin faptul că presupune existenţa expresă a proviziunii ceea ce obligă
trăgătorul să prezinte cecul băncii la care are cont şi disponibil care certifică în scris existenţa sumei
de plată din document.
 Cecul de călătorie reprezintă un instrument de plată ce se foloseşte pentru achitarea cheltuielilor din
cursul unei călătorii turistice a persoanelor.
 Cecul este plătibil la vedere ceea ce înseamnă că banca îl achită la prezentare sau la un termen scurt
de la vedere.
 Prin această trăsătură se individualizează funcţia de instrument de plată a cecului deoarece contribuie
la compensarea unor obligaţii de plată din relaţiile economice internaţionale.
Cardul (cartea de plată)
 Cardul / cartea de plată reprezintă un instrument pe bază căruia deţinătorul are dreptul la o procedură
de autorizare şi plată a unor bunuri şi servicii sau de retragere a unor sume.
 Cardul / cartea de plată are forma unei cărţi de vizită confecţionată din material
plastic rezistent cu dimensiuni tipizate şi standardizate.
 Cardul / cartea de plată cuprinde următoarele menţiuni:
 denumirea şi sigla emitentului (băncii);
 holograma tridimensională care reflectă autenticitatea;
 numărul cardului;
 numele posesorului autorizat;
 durata de valabilitate;
 semnătura trăgătorului;
 sfera de aplicabilitate.
 Instrumentele de plată sub forma cardurilor se pot emite de către bănci, comercianţi (magazine) sau
alte organisme care au sisteme proprii de decontare cu clienţii (companii telefonice).
 În funcţie de modul de stocare a caracteristicilor de securizare se emit carduri cu bandă
magnetică şi carduri cu microprocesor.
 Cărţile de debit (debit-carduri) se emit în calitate de instrumente de plată în sumă egală cu
disponibilităţile din cont sau în limita unui descoperit de cont pe care banca îl acordă clientului.
 Debit-card-ul se întemeiază pe existenţa unor resurse într-un cont pe baza cărora utilizatorul
are dreptul de a efectua cheltuieli în limita soldului disponibil sau de a retrage numerar.
 Cărţile de credit (credit-card) asigură dreptul deţinătorului de a achita bunuri şi servicii cumpărate
sau retragerea unor sume pe seama unui credit sau a unei linii de credit acordate.
 În calitate de instrument de plată din relaţiile economice internaţionale cardul se individualizează
prin anumite efecte:
 - elimină utilizarea numerarului, deci diminuează riscurile şi greutăţile în colectarea şi folosirea
numerarului;
 - simplifică operaţiile clientului care poate cumpăra mărfuri sau beneficia de servicii fără a completa
documente;
 - se reduce perioada de efectuare a decontărilor;
 - stimulează clienţii să cumpere mărfuri din anumite reţele de magazine şi implicit promovează
vânzările;
 - băncile percep comisioane mai mici datorită cheltuielilor reduse de efectuare a decontărilor prin
intermediul cardurilor;
 - cărţile de credit oferă clienţilor dreptul de a obţine linii de credit de la bănci în vederea efectuării
unor cheltuieli.
  Plăţile pe care le efectuează persoanele fizice prin intermediul cardurilor se derulează astfel:
 - persoana se adresează unei bănci sau organizaţii care emite şi pune la dispoziţie carduri,
încheie un contract pe baza disponibilităţilor din cont sau a creditului aprobat şi primeşte un
card;
 - deţinătorul cardului poate cumpăra mărfuri şi servicii;
 - deţinătorul cardului prezintă instrumentul de plată comerciantului în vederea achitării
mărfurilor şi serviciilor;
 - comerciantul verifică cardul din punct de vedere formal, respectiv autenticitatea, valabilitatea
şi concordanţa datelor;
 - comerciantul transmite centrului de autorizare numărul cardului, datele de identificare şi
suma ce trebuie plătită;
 - centrul de autorizare transmite cererea de autorizare a plăţii băncii emitente a cardului;
 - banca verifică contul deţinătorului de card şi autorizează operaţia de efectuare a plăţii;
 - centrul de autorizare transmite comerciantului că se acceptă plata din contul deţinătorului de card;
 - comerciantul eliberează marfa însoţită de un document în trei exemplare cu suma plătită din care
unul se remite plătitorului, unul se păstrează în evidenţa comerciantului şi al treilea se prezintă băncii
pentru decontare.
 Promovarea şi globalizarea plăţilor prin carduri se realizează prin anumite
organizaţii cum sunt „Visa Internatioonal”, „Europay International”, „American
Express Master Card International” etc.

CREDITE
1. Creditele în valută acordate de băncile comerciale din România
Băncile din România pot acorda credite în valută persoanelor juridice rezidente pentru
importurile de materii prime, materiale, bunuri de consum, servicii, instalaţii complexe, maşini, utilaje,
mijloace de transport.
 Deciziile de creditare în valută presupun
 analiza bonităţii clientului,
 a surselor de rambursare a creditelor,
 a garanţiilor acoperitoare.
 În vederea obţinerii creditelor în valută de către persoane juridice se solicită îndeplinirea
următoarelor condiţii:
 să fie înscrise la Registrul Comerţului;
 să posede capital social corespunzător pentru desfăşurarea activităţii;

 să prezinte
 garanţii materiale personale şi morale precum şi
 documentaţii şi acte din care să rezulte că desfăşoară activitatea în condiţiile
legii şi în conformitate cu statutul de funcţionare;
 să îndeplinească condiţiile de bonitate;

 să accepte clauzele negociate înscrise în convenţiile de credit cu privire la:

 mărimea creditului,
 obiectul creditului,
 garanţii,
 termene de rambursare,
 dobândă,
 comisioane;
 să desfăşoare operaţii care să asigure realizarea surselor de rambursare;
 să asigure confidenţialitatea operaţiunilor derulate cu banca
 din punct de vedere ale
 creditului,
  duratei,
 dobânzilor,
 garanţiilor.
 În scopul acordării creditelor în valută, agenţii economici depun o documentaţie formată din
următoarele elemente:
 cerere de credit,
 documentaţie de constituire legală a societăţii,
 raportul explicativ la bilanţul contabil,
 extrasul de cont privind conturile deschise la alte bănci,
 situaţia creditelor angajate de la alte bănci,
 planul de trezorerie la creditele pe termen scurt,
 situaţia fluxului de numerar în lei şi în valută la creditele pe termen mijlociu şi lung,
 proiectul contractului comercial pentru care se solicită credite,
 studiul de fezabilitate asupra investiţiei pentru modernizare,
 retehnologizare din care să rezulte efectul importului în cauză şi sursele de rambursare
a creditului,

 situaţia contractelor de desfacere a produselor

 la intern
 la extern,
 studiul de piaţă,
 garanţii reale şi personale.

 a. Creditele pentru export

se pot acorda de către bănci pe baza contractelor externe pentru livrări de produse de export
însoţite de modalităţi de plată asiguratorii.
 b. Credite de factoring
prin care firmele care efectuează exporturi pot negocia cu băncile care sunt membre ale
organizaţiilor de factoring pentru a prelua facturile şi a achita contravaloarea în mărime de până la 80% din
suma de încasat.
Prin creditul de factoring se asigură o finanţare în termen scurt, fără să se solicite garanţii,
deoarece banca îşi asumă obligaţiile de urmărire şi încasare a facturilor.

 c. Liniile de credit sunt menite să completeze capitalul agenţilor economici care derulează operaţii
de comerţ exterior prin intermediul cărora se efectuează trageri şi rambursări pe durata de
valabilitate, dacă soldul zilnic al angajamentelor nu depăşeşte mărimea linei de credit aprobate.
 d. Creditele în valută pe termen scurt se acordă pentru finanţarea activităţii de aprovizionare,
producţie şi desfacere, import, export pe o perioadă de maximum 12 luni.
 e. Creditele în valută pe termen mediu şi lung sunt destinate să asigure modernizarea şi
dezvoltarea capacităţilor de producţie, retehnologizarea proceselor de fabricaţie, achiziţionarea de
maşini, utilaje, tehnică de calcul, instalaţii tehnologice şi mijloace de transport.
 f. Credite pentru activitatea leasing sunt acordate în vederea achiziţionării de maşini, utilaje,
mijloace de transport şi a altor bunuri în vederea închirierii lor pe o anumită perioadă.
 g. Credite de forfetare sunt operaţiunile prin care un client vinde băncii creanţele în valută faţă de
un cumpărător în vederea recuperării sumelor înainte de scadenţă în schimbul unei taxe de forfetare.
 h. Creditele în valută pentru investiţii se acordă de bănci pentru realizarea de noi obiective de
investiţii sau capacităţi de producţie, extinderea, modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor
existente, procurarea de maşini, utilaje, mijloace de transport, asigurarea utilităţilor necesare
funcţionării capacităţilor de producţie, cumpărarea de alte active.
 Creditul se acordă în funcţie de valoarea proiectelor de investiţii până la o anumită limită (60-75%).
 Perioada de creditare depinde de dimensiunea şi complexitatea proiectului.
 În vederea obţinerii creditelor pentru asemenea destinaţii se solicită următoarele documente:
 bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi;
 bugetul de venituri şi cheltuieli;
 fluxul de încasări şi plăţi pentru perioada de creditare;
  contractele societăţii comerciale;
 studiul de fezabilitate sau planul de afaceri;
 graficul de realizare a investiţiei;
 oferte pentru bunurile ce urmează a fi achiziţionate.
Observatie:
Garanţiile depind de:
- natura creditului,
- specificul activităţii.
Garanţiile se pot constitui din:
- ipotecă asupra bunurilor imobile proprietatea solicitantului,
- gaj asupra unor bunuri mobile,
- scrisori de garanţie bancară,
- cesionarea drepturilor de încasări.

 2. Creditul internaţional
Creditul internaţional reprezintă un mecanism de mobilizare a resurselor financiare necesare
schimburilor internaţionale, cooperării şi dezvoltării economice a ţărilor.
 După părţile participante la contractele de credit întâlnite în relaţiile economice internaţionale
putem identifica:
 creditele guvernamentale ce se negociază între state,
 creditele bancare ce se contractează cu băncile,
 creditele comerciale ce se manifestă între exportatori şi importatori.
 În funcţie de durata pentru care se acordă, creditele internaţionale se grupează în:
 credite pe termen scurt (12-18 luni),
 credite pe termen mediu (5-7 ani) şi
 credite pe termen lung.
 Până la încasarea contravalorii mărfurilor exportatorii pot contracta credite
bancare sau pot sconta efecte comerciale la bănci.
 După obiectul creditat se deosebesc: creditele pentru operaţii de export-import, de maşini, utilaje,
echipamente, materii prime, combustibil, bunuri de consum.
 Creditele internaţionale se acordă în funcţie de valoarea şi natura tranzacţiei comerciale,
rentabilitate, bonitate, solvabilitate şi garanţii.
 Termenul de creditare depinde de obiectul creditat, de raportul dintre cererea şi oferta de pe piaţa
creditului şi de alţi factori.
 Durata creditării cuprinde intervalul de timp din momentul acordării până la rambursare,
include uneori o perioadă de graţie în cadrul căreia nu se efectuează rambursări de sume
(rate sau dobânzi).
 Creditele internaţionale se pot acorda integral sau în tranşe, în funcţie de obiectul creditat,
natura tranzacţiei şi alţi factori.
Dobânda la creditele internaţionale depinde de taxa scontului şi de conjunctura de pe piaţa
creditului.
Dobânda (D) se calculează în funcţie de mărimea creditului (C), de rata dobânzii (Rd) şi de
perioada de rambursare (Pm):

C.Rd .Pm
D
360 x100
Formele creditului internaţional
Creditele comerciale (creditele furnizor)
Creditele de export denumite şi credite furnizor se caracterizează prin faptul că exprimă un raport
de credit între furnizor şi importator.
 În baza relaţiei de credit comerciale, furnizorul acceptă ca importatorul să achite contravaloarea
mărfurilor după o anumită perioadă de timp de la primirea lor.
  Durata acestei perioade se negociază de către cele două părţi în funcţie de valoarea mărfii şi poate fi
cuprinsă între câteva luni şi până la un număr de ani.
 Livrările de mărfuri pe credit îi permit exportatorului să cucerească şi să menţină pieţe de
desfacere pentru mărfurile sale şi îi asigură avantaje la plată importatorului.
 Creditul furnizor presupune completarea capitalului circulant al exportatorului pe o perioadă de
timp şi asumarea unor riscuri de natură comercială şi necomercială.

 În sfera riscurilor de natură comercială preluate de exportatorul pe credit se încadrează:

 insolvabilitatea cumpărătorului,
 neachitarea la termen a mărfurilor de către importator,
 refuzul nejustificat al cumpărătorului de a accepta plata produselor primite.
 Riscurile necomerciale la care sunt supuşi exportatorii pe credit se referă la:
 forţa majoră aşa cum este ea definită de lege, la starea de război, schimbarea regimului
politic, expropierea, aplicarea unor restricţii la transferurile de sume în străinătate,
 anularea unor autorizaţii de export sau import după expedierea mărfii de către
furnizor,
 confiscarea,
 avarierea sau distrugerea mărfurilor.
Creditele de import (creditele cumpărător)
Creditele de import sunt cunoscute sub denumirea de credite cumpărător ce se acordă de o bancă
importatorului, în cazul în care acesta nu dispune de resurse de finanţare corespunzătoare importurilor.
Exportatorul încasează contravaloarea mărfurilor după livrarea lor şi prezentarea documentelor de expediţie.
 Mărfurile importate se plătesc după primirea şi recepţionarea lor pe seama creditelor de import şi nu
mai presupun includerea unor elemente suplimentare în preţ.
 Pe seama creditelor de import se acoperă până la 85% din valoarea tranzacţiei comerciale
internaţionale, iar partea cuprinsă între 5-15% se suportă de importator, sub formă de avans acordat
exportatorului sau plată după primirea mărfurilor.
 Prin acordarea creditului de import, exportatorul nu mai este supus riscului, deoarece încasează
contravaloarea mărfurilor după livrare şi depunerea documentelor de decontare.
 Creditele de import sunt cunoscute sub denumirea de credite financiare, datorită faptului că pe
seama resurselor împrumutate de la bancă se achită contravaloarea produselor importate.
Credite de prefinanţare, credite pe termen scurt şi credite pe termen mediu şi lung.
Creditele internaţionale se mai diferenţiază în credite de prefinanţare, credite pe termen scurt şi
credite pe termen mediu şi lung.
Pe seama creditelor de prefinanţare se achiziţionează bunuri, echipamente şi alte servicii necesare
realizării producţiei pentru export.
 Creditele de prefinanţare a exporturilor se acordă sub forma:
 creditelor bancare directe;
 a avansurilor destinate firmelor care sunt solvabile;
 a creditelor în cont sub forma unui plafon;
 sau a creditelor necesare fabricării şi pregătirii exporturilor de produse cu ciclu lung de
fabricaţie.
 Creditele pe termen scurt îmbracă forma:
 avansurilor (acordate de bănci exportatorilor pe baza documentelor de export);
 a creditelor de mobilizare a creanţelor comerciale pe termen;
 a creditelor destinate dezvoltării exporturilor.
 Creditul guvernamental de cooperare economică internaţională.
Creditul guvernamental de cooperare economică se acordă, pe baza unei înţelegeri între două state,
în vederea realizării unor acţiuni de cooperare economică internaţională pe termen lung.
 Creditul guvernamental este garantat de către guvernul ţării importatoare şi se rambursează în
produse acceptate de ţara creditoare.
 Prin intermediul creditului guvernamental ţara debitoare beneficiază de: sumele necesare
dezvoltării economice, de licenţe, documentaţie tehnică şi alte facilităţi în vederea dezvoltării
producţiei interne.
 Creditul guvernamental îi permite ţării creditoare să-şi utilizeze capacităţile de producţie,
să-şi sporească eficienţa economică şi să-şi extindă desfacerile de produse pe diverse pieţe.
3. Forfaitingul
 Forfetarea reprezintă o operaţiune de vânzare-cumpărare a unor creanţe (materializate în titluri de
credit) în cadrul căreia cumpărătorul (forfetor) renunţă la acţiunea în regres asupra creditorului
anterior.
 Vânzătorul titlului de credit răspunde pentru legalitatea creanţelor iar riscurile economice şi le
asumă forfetorul.
 Forfetarea constituie un produs bancar complex prin care o bancă plăteşte în avans creanţe
scadente în viitor obţinute din exporturi, fără drept de regres împotriva acestora.
 Durata derulării operaţiunii este medie (finanţarea bancară este pe termen mediu).
Mecanismul de finanţare a exporturilor prin forfetare funcţionează astfel:
 - exportatorul tratează cu forfetorul în perioada negocierii contractului asupra valorii şi valutei în care
se exprimă contractul, valorii creditului ce urmează să se sconteze, condiţiile de plată, garanţiile,
avalizarea, natura mărfii, termenul de livrare (1);
- forfetatorul stabileşte în funcţie de elementele prezentate de exportator nivelul discontului şi comisionul de
angajament (2);
- exportatorul livrează mărfurile conform contractului comercial către cumpărătorul străin (3);
- exportatorul prezintă forfetatorului spre scontare cambii trase în cadrul contractului şi încasează suma dîn
documente, mai puţin taxa scontului şi comisionul (4);
- importatorul achită cambiile la scadenţă către forfetor (5).

 Suma pe care o plăteşte vânzătorul forfetorului denumită costul forfetării depinde de:
 dobânzile de pe piaţa eurovalutelor;
 de perioada de la achitarea efectelor de comerţ şi până la scadenţă lor;
 de marja pentru acoperirea riscurilor pe care şi le asumă forfetorul;
 de cheltuielile de natură administrativă.
 Operaţiunile de forfetare se realizează de către exportatorii care livrează mărfuri pe credit,
obiect al contractelor comerciale internaţionale, în vederea încasării contravalorii mărfurilor
exportate înainte de scadenţă.
 Suma ce se încasează pentru titluri de credit vândute unor instituţii financiar-bancare
specializate în operaţiuni de forfetare depinde de:
 durata creditului;
 de valuta în care se exprimă cambiile;
 de bonitatea debitorului şi
 de avalizarea sau garantarea cambiei.
Factoringul
 Operaţiunea de factoring se caracterizează prin faptul că are la bază un contract comercial
prin care o parte (denumită factor) se angajează, ca în schimbul unui comision, să realizeze
creanţele sub formă de facturi pe care exportatorul (denumit aderent) se obligă să i le
transmită şi să accepte subrogarea factorului în toate drepturile asupra debitorilor
(cumpărători de mărfuri).
Mecanismul de finanţare prin factoring se derulează astfel:
 - exportatorul tratează cu factorul asupra operaţiei de factoring (1);
  - exportatorul livrează mărfurile cumpărătorului (conform contractului comercial) şi notifică
importatorului subrogarea factorului în drepturile aderentului, pentru ca acesta să plătească
către factor (notificarea se face pe factură comercială) (2);

 - producătorul de mărfuri pentru export sau furnizorul de servicii în baza contractului încheiat
cu factorul îi remite facturile (3);
 - factorul plăteşte aderentului mai puţin comisionul, fie imediat (deci înainte de scadenţă) fie
la data scadenţei, dacă s-a prevăzut în contract această clauză (4);
 - importatorul achită contravaloarea mărfurilor primite către factor (5).

 Operaţiunea de factoring îi permite aderentului să:

 încaseze facturile de la un singur partener,
 să evită cheltuielile de contabilizare şi de urmărire a obligaţiilor clienţilor,
în timp ce plăţile sunt garantate de către factor.
 Factoringul reprezintă un produs bancar complex destinat agenţilor economici care urmează să
încaseze valută din exportul de mărfuri şi prestările de servicii.
 Prin intermediul operaţiunilor de factoring se accelerează finanţarea exporturilor, se pot
efectua unele servicii pentru aderenţi cum sunt selecţionarea clienţilor, aplicarea unei metode
moderne de gestiune şi contabilitate şi realizarea unor studii de piaţă.
 Factoringul asigură:
 finanţarea pe termen scurt a operaţiunilor de export, fără solicitarea de garanţii reale;
 îmbunătăţirea lichidităţii societăţii comerciale;
 simplificarea decontărilor;
 reducerea costurilor tranzacţiilor;
 protecţia împotriva unor riscuri caracteristice relaţiilor economice internaţionale;
 consultanţa în privinţa contractelor externe şi a evaluării partenerilor din schimburile
economice internaţionale etc.

MODALITĂŢI ŞI ACORDURI DE PLATĂ INTERNAŢIONALE

1. Domeniul plăţilor internaţionale
Plăţile internaţionale cuprind operaţiunile de stingere a obligaţiilor din contractele comerciale
externe prin virarea sumelor corespunzătoare în valută în conturile deschise la bănci.

 Plăţile internaţionale se grupează după natura actelor şi faptelor pe care le deservesc, în plăţi
comerciale şi plăţi necomerciale.
 Plăţile comerciale reflectă operaţiunile de stingere a obligaţiilor băneşti internaţionale
provenite din exporturi sau importuri, din acoperirea cheltuielilor de transport, recepţie,
asigurare, transfer de tehnologii.
 În sfera plăţilor necomerciale se includ plăţile în valută privind
reprezentanţele diplomatice, cheltuielile de deplasare în străinătate, plăţile
privind dobânzile, cupoanele, anuităţile şi dividendele.
 Plăţile internaţionale se pot efectua fie într-un cadru convenţional, solemn având la bază
textele oficiale scrise şi opozabile ale părţilor semnatare, fie pe baza contractului de vânzare cumpărare de
mărfuri şi servicii.
 Plăţile convenţionale se referă la lichidarea obligaţiilor în valută din acordurile comerciale şi de plăţi
încheiate la nivel guvernamental, semnate de reprezentanţii împuterniciţi ai guvernelor respective,
sau pe baza unor convenţii sau aranjamente semnate de ministrul comerţului exterior sau de alte
organe centrale sau între băncile centrale.

 Plăţile neconvenţionale cuprind raporturile de lichidare a obligaţiilor în valută din contractele

comerciale internaţionale.
 Plăţile internaţionale se grupează după modul în care se realizează, în plăţi efective, plăţi
ce se derulează după o anumită perioadă de timp de la livrarea mărfurilor şi plăţi prin
compensaţie.
 Plăţile efective se realizează după livrarea mărfurilor şi prestarea serviciilor prin transferul
sumelor corespunzătoare în valută.
 Plăţile ce se efectuează după trecerea unei anumite perioade de timp de la livrarea mărfurilor
sunt determinate de raportul de credit comercial dintre exportator şi cumpărătorul străin.
 Plăţile prin compensaţie se individualizează prin faptul că nu mai realizează transfer bănesc

Obligaţiile vânzătorului
 Vânzătorul se obligă în condiţiile prevăzute de contract şi de convenţie să predea mărfurile, să
transfere proprietatea acestora şi dacă este cazul să remită documentele referitoare la marfă.

 Vânzătorul trebuie să predea mărfurile în condiţiile stipulate în contract.

 Vânzătorul este răspunzător, în conformitate cu contractul, de orice lipsă de conformitate care există
în momentul transmiterii mărfurilor către cumpărător chiar dacă această lipsă nu apare decât ulterior.
Obligaţiile cumpărătorului
 Cumpărătorul se obligă să plătească preţul şi să preia mărfurile predate în condiţiile prevăzute în
contract.
 Obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul include şi angajamentul de a lua toate măsurile şi de
a îndeplini formalităţile care să permită plata preţului conform prevederilor din contract şi din
alte reglementări.
 În cazul în care cumpărătorul nu este ţinut să plătească într-un alt moment determinat, obligaţia de
plată curge din momentul în care conform contractului, vânzătorul îi pune la dispoziţie, mărfurile
sau documentele.
 Vânzătorul poate acorda cumpărătorului un termen suplimentar de durată rezonabilă pentru
îndeplinirea obligaţiilor sale.
 Termenul de prescripţie arată condiţiile în care drepturile şi acţiunile reciproce ale unui cumpărător
şi ale unui vânzător născute dintr-un contract de vânzare internaţională de bunuri mobile corporale,
sau dintr-o convenţie referitoare la o contravenţie la acest contract (înscrisuri din care să rezulte
rezilierea ori nulitatea contractului), nu mai pot fi exercitate ca urmare a expirării unui interval de
timp.
 Termenul de prescripţie în materie de vânzare internaţională este de 4 ani şi curge de la data la
care acţiunea poate fi executată.
 Termenul de prescripţie poate înceta să curgă, dacă creditorul îndeplineşte orice act care este
considerat introductiv al unei proceduri judiciare împotriva debitorului sau, dacă părţile au convenit
să supună diferendul lor arbitrajului.
 Termenul de prescripţie poate fi prelungit când creditorul obţine acest lucru sau dacă debitorul îşi
recunoaşte în scris obligaţia de plată.

MECANISME ŞI TEHNICI BANCARE

Modalităţile de plată cuprind mecanismele şi tehnicile bancare prin intermediul cărora
importatorii virează sumele în valută corespunzătoare mărfurilor primite sau serviciilor prestate către
exportatori.
ACREDITIVUL DOCUMENTAR
  Acreditivul documentar este cea mai utilizata modalitate de plata in cadrul relaţiilor comerciale
internaţionale.
 Derularea operaţiunilor cu acreditivul documentar este reglementatâ de câtre Regulile şi
Uzanţele Uniforme (R.U.U.) privind creditul documentar, elaborate de Camera
Internaţională de Comerţ din Paris.
 Acreditivul permite punerea la dispoziţie si apoi plata unei sume determinate, contra remiterii
documentelor stipulate, atât timp cât sunt respectate condiţiile prevăzute în prealabil.
 Beneficiarul nu va putea încasa suma cuvenită decât contra remiterii unor documente, pe baza
cărora banca va decide dacă plata poate fi efectuată sau poate fi acceptată o cambie.
 În operaţiile cu acreditive, toate părţile interesate trebuie să ia în consideraţie documentele şi nu
mărfurile, serviciile şi / sau alte prestaţii la care se refera aceste documente (R.U.U. art. 4.).
 Rezultă că acreditivul documentar este o tranzacţie independentă, separată de alte
contracte, bazându-se numai pe documentele şi instrucţiunile prin care a fost iniţiat.
 Acreditivul documentar (Letter of Credit, L/C) este solicitat în mod deosebit în cazul
contractelor de valoare ridicată sau atunci când există îndoieli în ceea ce priveşte
solvabilitatea partenerului / partenerilor de afaceri (principalul avantaj al acestei tehnici de
plată fiind garanţia pe care o oferă celor implicaţi - exportator, importator, bănci - cu referire
la apărarea intereselor acestora în procesul efectuării de plaţi).
Acreditivul documentar reprezintă angajamentul ferm asumat de către o bancă (emitentă /
ordonatoare de plăţi) la ordinul / cererea şi în conformitate cu instrucţiunile precise transmise în contul
clientului său (exportatorul), de a plăti o anumită sumă de bani (reprezentând contravaloarea exportului)
către o terţă persoană (beneficiarul acreditivului, vânzătorul) contra documentelor care atestă efectuarea
obligaţiei (livrarea mărfii), pe care exportatorul se obligă să le emită şi să le prezinte în condiţiile şi
termenele stabilite de ordonatorul acreditivului.
 În plus, există posibilitatea ca banca emitentă / ordonatoare să plătească sau să accepte ca urmare a
ordinului dat de beneficiarul acreditivului cambii care au fost trase de către beneficiar, sau să accepte
sau sa negocieze cambii.

Părţile implicate în derularea acreditivului sunt:

 - importatorul (ordonatorul), care dă instrucţiuni băncii sale cu privire la deschiderea acreditivului, pe
baza contractului de vânzare-cumpărare;
 - banca emitentă (ordonatoare), care deschide acreditivul;
 - banca exportatorului (notificatoare), care aduce la cunoştinţa clientului său deschiderea
acreditivului, transmiţându-i o copie a scrisorii de deschidere a acreditivului;
 - exportatorul (beneficiarul), care expediază mărfurile şi apoi prezintă la banca sa documentele de
expediere întocmite în strictă conformitate cu condiţiile din acreditiv.

 Procedura de deschidere a acreditivului documentar include două etape principale:

a) Prezentarea cererii de deschidere a acreditivului. Cererea este întocmită de către ordonator şi include
toate instrucţiunile referitoare la acreditiv. De regulă, cererea se întocmeşte într-o limba de uz internaţional.
În cerere se menţionează următoarele date:
 - numele si adresa beneficiarului;
 - numărul şi data contractului referitor la efectuarea decontărilor prin acreditiv;
 - suma ce trebuie plătită;
 - descrierea mărfurilor cu specificarea cantităţii, preţului;
 - documentele contra cărora se efectuează utilizarea acreditivului în banca beneficiară;
 - condiţia de livrare a mărfurilor (potrivit INCOTERMS);
 - termenul când trebuie prezentate documentele specificate la bancă pentru a încasa suma, sau pentru
acceptare sau negociere;
 - valabilitatea acreditivului (pana la 25 zile).
 Alte precizări: livrările parţiale sunt permise / nepermise; transbordările sunt permise /
nepermise; cine suportă comisioanele bancare; forma acreditivului (revocabil / irevocabil,
confirmat / neconfirmat); modul de realizare (prin plată la vedere / diferată / prin acceptare/
prin negociere); transferabil / netransferabil.
 b) Elaborarea propriu-zisa a acreditivului.
 Pe baza instrucţiunilor de la clientul său, banca emitentă întocmeşte acreditivul documentar pe care-l
transmite beneficiarului prin intermediul băncii sale.
 Toate instrucţiunile corespund celor din cererea de deschidere, fără amendamente şi traduceri
în altă limbă.
 Banca, care deschide un acreditiv documentar poartă o răspundere a decontării datorita
angajamentului de plată asumat.
 Elementele acreditivului documentar
Acreditivul trebuie sa conţină, încă de la deschidere, toate datele necesare derulării sale:
 a) elemente definitorii - includ informaţii privind: părţile implicate în derulare, data şi locul
emiterii, data şi locul expirării valabilităţii, tipul acreditivului, suma, valuta, specificări
privind utilizarea parţiala, transbordarea, detalii privind marfa, locul de încărcare şi destinaţia
mărfii, termenul de încărcare al mărfii.
 b) elemente referitoare la documente - specifică documentele obligatorii ce trebuie prezentate
contra plată. Documentele prezentate la banca sa de către exportator după expedierea mărfii variază
în funcţie de natura operaţiei comerciale şi de prevederile contractului de vânzare-cumpărare.
 De regulă, pentru plata unui export prin intermediul acreditivului documentar se cer
următoarele documente: documente de transport, factura, certificatul de calitate, certificatul
de inspecţie, certificatul de origine, certificatul fitosanitar sau cel veterinar, poliţa de
asigurare.
 c) elemente referitoare la rambursare - conţin instrucţiuni de rambursare pentru banca
notificatoare legate de modalitatea efectivă de rambursare, atât a contravalorii mărfurilor cât şi a
cheltuielilor bancare ocazionate de derularea acreditivului.
 Acoperirea acreditivului se realizează, fie pe seama disponibilităţilor proprii ale
importatorului, fie dintr-un credit acordat cumpărătorului de către banca lui.

 Acreditivele pot fi acoperite in doua moduri:

 - anticipat, adică prin virarea sumei reprezentând contravaloarea acreditivului în contul băncii
plătitoare chiar în momentul deschiderii acestuia, prin creditarea ferma a contului acestei
bănci şi debitarea concomitentă a contului băncii ordonatoare;
 - pe măsura utilizării acreditivului.

Mecanismul de derulare a plăţilor prin acreditiv documentar

 Derularea plăţii prin acreditiv documentar implică parcurgerea mai multor etape:
 - Încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi includerea modalităţii de plata prin
acreditiv documentar. În această etapă se vor fixa elementele de bază ale derulării contractului
şi clauzele de acreditiv care vor fi utilizate.
 - Deschiderea acreditivului şi înştiinţarea băncii exportatorului;
 - Avizarea exportatorului cu privire la deschiderea acreditivului;
 - Confirmarea de către banca exportatoare a concordanţei datelor din acreditiv cu clauzele din
contractul încheiat, precum şi alte clauze indicate de importatorul ordonator, dar care nu contravin
spiritului contractului;
 - Livrarea mărfurilor, conform condiţiilor contractului de vânzare-cumpărare încheiat şi a clauzelor
convenite din acreditiv;
 - Remiterea de către exportator la bancă a documentelor care dovedesc expedierea
mărfurilor (documente indicate în mod expres în acreditiv, în numărul de exemplare solicitat);
 - Plata contravalorii mărfurilor pe baza documentelor, în cazul în care acreditivul este
domiciliat în ţara vânzătorului exportator;
 - Banca firmei exportatoare remite documentele băncii firmei importatoare / ordonatoare,
debitând-o în valuta prevăzută în acreditiv;
 - Banca importatorului efectuează plata, numai pe baza documentelor primite şi verificate
drept corespunzătoare condiţiilor din acreditiv, creditând banca firmei exportatoare;
 - Banca firmei importatoare transmite documentele către aceasta, care, pe baza lor, va intra
în posesia mărfurilor.
 Utilizarea de către exportator a acreditivului documentar în raport cu banca corespondentă se
bazează pe două principii:
 - principiul forţei executorii a documentelor - prezentarea de către exportator a
documentelor prescrise obligă banca la plata sumei prevăzute în acreditivul documentar;
 - principiul forţei executorii a termenelor - termenul de expediere a mărfurilor ca şi termenul de
valabilitate al acreditivului sunt esenţiale: banca are obligaţia de a plăti numai dacă aceste termene au
fost respectate.
 Dacă termenul de expediere a mărfii nu este menţionat printr-o dată calendaristică, se
consideră că el coincide cu data expirării acreditivului.
 Ca tehnică de plată acreditivul documentar prezintă câteva caracteristici:
 - formalismul sau caracterul documentar - în sensul că exportatorul nu poate pretinde plata
decât pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor impuse de acreditiv.
 Băncile vor decide plata exclusiv pe baza documentelor, ele neavând sarcina să
controleze mărfurile (banca trebuie să verifice numai existenţa documentelor şi
conţinutul acestora, conformitatea lor cu conţinutul acreditivului);
 - independenţa faţă de relaţia contractuală de bază - în sensul că obligaţiile asumate de
părţi, chiar dacă au ca temei un contract comercial, sunt autonome faţă de acesta, iar
întinderea lor este cea precizată in acreditiv (acreditivul este o tranzacţie distinctă de cea de
vânzare);
 - fermitatea angajamentului bancar - în sensul că banca se angajează să efectueze plata, în
conformitate cu instrucţiunile acreditivului, iar angajamentul său rămâne ferm până când,
eventual, primeşte alte instrucţiuni decât cele iniţiale.
 - adaptabilitatea - prin tipurile sale, acreditivul poate fi adecvat diferitelor operaţiuni de comerţ
interior sau exterior;
 - siguranţa - asigură protejarea intereselor tuturor părţilor implicate.
 Exportatorul are siguranţa că în condiţiile respectării obligaţiilor înscrise în acreditiv va încasa
contravaloarea mărfii.
 Importatorul este asigurat că plata mărfii nu se va face decât după ce documentele precizate în
acreditiv (atestă expedierea mărfii) vor fi depuse la banca plătitoare.
 Banca emitentă este protejată prin gajul asupra documentelor de livrare.
 Documentele care pot fi solicitate in mod uzual in cazul utilizării acreditivului documentar sunt:
 - documente comerciale de identificare cantitativă, calitativă şi valorică a mărfurilor
livrate cum sunt: factura, factura externa emisa de exportator, pe baza căreia se efectuează
plata.
  - documente care atesta calitatea, cantitatea si originea mărfurilor: proces verbal de
recepţie calitativă şi cantitativă a mărfurilor, buletinul de analiză, certificatul fitosanitar,
certificat de garanţie, certificat de origine etc.
 - documente de transport: conosamentul maritim sau fluvial, duplicatul scrisorii de
trăsură internaţională pentru transport feroviar sau rutier, scrisoarea de transport
aerian, dovada sau adeverinţa unei case de expediţii internaţionale - în situaţia în care
mărfurile livrate nu au greutatea sau volumul necesar ocupării unui vagon întreg;
 - documente de asigurare (în cazul în care condiţia de livrare din contract prevede ca obligaţie a
exportatorului de a asigura mărfurile pe parcurs internaţional): poliţa sau certificatul de asigurare sau
notele de acoperire (certificate de asigurare provizorii);

Costul acreditivului documentar

Acreditivul este cea mai scumpă modalitate de plată datorită "costurilor" de siguranţă şi
confirmare.
 Comisioanele percepute de bănci se aplică la valoarea acreditivului şi, chiar dacă procentul
este redus, valoarea absolută poate să devină foarte ridicată.
 Dacă părţile nu stipulează în alt mod (prin clauzele de acreditiv sau prin referire la clauze
contractuale de repartiţie a costurilor), costul acreditivului este în sarcina importatorului.
 În plus, acreditivul induce costuri şi pentru băncile implicate, în raport cu complexitatea
operaţiunii şi tarile implicate.
Tipuri de acreditive documentare
 În practică, se deosebesc următoarele tipuri de acreditive documentare:
 Acreditivul revocabil. Aceste acreditive pot fi anulate sau modificate de către banca emitentă
la cererea ordonatorului / importatorului în intervalul de la deschiderea sa şi până la
prezentarea documentelor de export la banca ce va efectua plata, fără să existe un acord
prealabil al beneficiarului
 Acreditivul irevocabil. Prin angajamentul pe care-l conţine şi prin baza sa juridică constituie
o garanţie că plata se va efectua numai contra documente întocmite în strictă concordanţă cu
clauzele şi condiţiile prevăzute în textul acreditivului. Relaţia de obligativitate se stabileşte
numai între beneficiar şi banca emitentă. Acreditivul irevocabil nu poate fi modificat sau
anulat în timpul valabilităţii lui, decât cu acordul parţilor contractante.
 Acreditivul confirmat. Stipulează blocarea resurselor financiare nu numai în relaţia dintre
banca emitentă şi importator, ci şi între banca confirmatoare şi banca externă prin care se
efectuează plata. La acest tip de acreditiv se apelează atunci când exportatorul are o încredere
insuficientă în banca emitenta a acreditivului. În acest caz, exportatorul cere confirmarea
acreditivului de către o bancă de prim rang.

 Acreditivul domiciliat în ţara cumpărătorului. Prevede condiţia că vânzătorul poate încasa

contravaloarea mărfii expediate numai atunci când documentele numite în acreditiv vor fi
depuse la banca emitentă şi vor fi controlate de aceasta, banca efectuând plata doar în cazul
când le găseşte în deplină concordanţă cu condiţiile acreditivului.

 Acreditivul domiciliat în ţara vânzătorului. Prezintă un avantaj pentru vânzător, pentru că îi

permite să încaseze contravaloarea mărfii expediate imediat după depunerea documentelor la
banca sa. Astfel momentul expedierii mărfii este apropiat de cel al plăţii. Acest tip de
acreditiv se practică pe pieţele unde exista puternice centre financiare.

 Prin domiciliere se înţelege stabilirea ţării, oraşului şi a băncii unde urmează să fie depuse
documentele şi să aibă loc plata contravalorii mărfurilor.
 Acreditivul cu plata la vedere. Presupune plata contravalorii mărfii expediate după ce
documentele au fost prezentate la bancă şi verificate de aceasta.
 Plata la vedere se face la 4-5 zile din momentul prezentării documentelor
(aceasta perioada este necesara băncii pentru a verifica dacă documentele
corespund prevederilor acreditivului şi pentru a dispune transferul valutei
respective).
  Acreditivul cu plata diferată. Prevede că plata se poate face la o anumita perioadă de la
vedere, specificată în acreditiv. Astfel banca plătitoare este angajată să efectueze plata la
scadenţă. Acest document nu poate fi scontat.
 Acreditivul prin acceptare. Prevede că beneficiarul primeşte la prezentarea documentelor la
bancă o cambie acceptată de banca plătitoare, trasă asupra băncii emitente, asupra
ordonatorului sau asupra unui terţ agreat de beneficiar.

 Acreditivul prin negociere. Prevede efectuarea plăţii în condiţii de credit, cu deosebire că

beneficiarul doreşte să primească banii imediat. În acest caz acceptă negocierea cambiei trase
asupra băncii emitente sau a ordonatorului. Acreditivul trebuie să indice clar dacă este
realizabil prin plată la vedere, prin plată diferată, prin acceptare sau prin negociere (R.U.U.
art. 10 a).
 Acreditivul transferabil. Este un acreditiv în virtutea căruia beneficiarul are dreptul să ceară
băncii însărcinate cu efectuarea plăţii sau cu acceptarea acreditivului, sau oricărei bănci
autorizate să efectueze negocierea, să permită utilizarea acreditivului, în totalitate sau în parte,
de către unul sau mai mulţi terţi (beneficiari secunzi).
 Această formă de acreditiv se foloseşte atunci când primul beneficiar este un
comisionar şi doreşte să transfere o parte sau totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce
decurg din acreditiv furnizorului.
 Pentru transferarea acreditivului trebuie respectate un număr de reguli:
 - acreditivul trebuie definit ca ”transferabil” de către banca emitentă;
 - acreditivul poate fi transferat doar o singura dată;
 - plata poate fi executată pe baza documentelor prezentate de către cel de-al doilea beneficiar;
 - acreditivul nu poate fi transferat decât în condiţiile specificate în acreditivul original cu unele
excepţii (suma, data de expirare a valabilităţii, data de încărcare, numele beneficiarului).
 Acest tip de credit este întotdeauna irevocabil. Facturile şi tratele, în caz că există, proprietatea
primului beneficiar se substituie cu cele ale beneficiarului secund pentru sume ce nu pot
depăşi valoarea acreditivului iniţial..

OBSERVATIE!
 Atunci când primul beneficiar omite să prezinte pentru schimb propriile sale facturi şi trate,
banca plătitoare va trimite băncii emitente facturile şi tratele beneficiarului secund fără nici o
responsabilitate faţă de primul beneficiar

 Acreditivul revolving. Prevede o reîntregire automată a sumei după fiecare plată, fără o modificare
specială a acreditivului. Se foloseşte ca plată a unui contract de vânzare-cumpărare pe o perioada de
timp mai îndelungata şi livrări parţiale admise.
 Acreditivul revolving poate fi utilizat în cazul în care cantităţile date de marfă sunt expediate la
timp. Art.41 al R.U.U. exclude posibilitatea de a continua utilizarea acreditivului dacă o
expediţie parţiala nu a avut loc.
 Acreditivul red-clause. Prevede o clauză specială (înscrisă iniţial cu cerneală roşie) care permite
băncii avizatoare să acorde avansuri beneficiarului înainte de prezentarea documentelor prevăzute de
acreditiv.
 Astfel, banca avizatoare acordă un împrumut beneficiarului şi işi va recupera creditul, plus
dobânzile, atunci când exportatorul va depune documentele la banca sa.

 Importatorul, în acest caz, îşi asumă un risc, deci, poate cere de la exportator o garanţie până la
livrarea mărfurilor şi prezentarea documentelor respective.
 Acest tip de acreditiv apare în relaţia dintre un importator şi un exportator de materii prime,
care are nevoie de un avans.

 Acreditivul reciproc. Se foloseşte în tranzacţii de compensaţie, eliminând dublul transfer de valută.

În acest caz, partenerii deschid reciproc acreditive cu valabilitate valoare identice.
 Deci, are loc un schimb de documente între bănci, acreditivele realizându-se prin compensaţie
pe calea schimbului de documente.
 Acest acreditiv este întotdeauna irevocabil.
 Acreditivul subsidiar. Este deschis pe baza unui acreditiv extern, primit de către exportator, în
favoarea producătorului intern de mărfuri.
 Este utilizat atunci când exportatorul nu este producătorul mărfurilor ce urmează a fi expediate.
 Acreditivul back-to-back. Reprezintă un caz particular al acreditivului transferabil, atunci când
beneficiarul trebuie să cumpere o marfă de la un furnizor, iar acreditivul deschis în favoarea sa nu
poartă menţiunea de “transferabil”.
 Astfel, intermediarul cere băncii care a notificat şi confirmat acreditivul original să deschidă
un acreditiv back-to-back în favoarea furnizorului.

 Acreditivul original şi cel back-to-back sunt independente unul de celălalt şi nu sunt

legate juridic, chiar dacă constituie una şi aceeaşi operaţiune comercială.
 Băncile nu agreează folosirea acestui tip de acreditiv datorită riscului pe care-l
comportă.

 Cesiunea de acreditiv. În caz că un intermediar nu poate asigura furnizorului său securitate

documentară prin transfer acreditiv tip back-to-back, el are posibilitatea să cedeze total / parţial
dreptul de creanţă dobândit în virtutea acreditivului deschis în favoarea sa.

 Diferenţa dintre acreditivul transferabil şi cesiune constă în faptul că cesionarul (beneficiarul

cesiunii) nu poate utiliza acreditivul el însuşi.
 Dacă beneficiarul acreditivului nu utilizează acreditivul cu documentele prevăzute, cesionarul
nu va putea beneficia de suma ce îi revine.

INCASSO DOCUMENTAR
 Incasso-ul documentar reprezintă un mecanism de plată internaţională, prin care exportatorul
transmite băncii sale documentele care dovedesc expedierea mărfurilor conform contractului
comercial internaţional, urmând ca banca respectivă (remitentă) să transmită spre încasare
documentele unei bănci din străinătate, care la rândul ei, se angajează să le prezinte importatorului şi
să solicite achitarea contravalorii mărfurilor sau serviciilor prestate.

 Mecanismul de plată prin incasso se poate utiliza în cazul în care exportatorul are încredere în
bonitatea şi corectitudinea importatorului, sau dacă există anumite interdicţii în legislaţia ţării
importatorului sau sunt unele uzanţe pe anumite pieţe.
 Incasso-ul presupune:
 - manipularea documentelor de către bănci potrivit instrucţiunilor primite în vederea acceptării
plăţii;
 - sau eliberarea documentelor contra plăţii şi/sau contra acceptării;
 - sau eliberarea de documente în alte condiţii. Expresia de documente desemnează atât
documente financiare (cambii, bilete de ordin, cecuri, chitanţe de plată) cât şi documente
comerciale (facturi şi documente de transport).

 Regulile şi uzanţele bancare care reglementează acest mecanism de plată au fost elaborate în anul
1956, revizuite în anii 1967, 1978 şi 1995 de către Camera de Comerţ Internaţional din Paris, fiind
denumite „Reguli uniforme privind incasso-urile” difuzate sub denumirea de „Publicaţia 522”.
 Funcţia incasso-ului documentar constă în mijlocirea încasării contravalorii mărfurilor livrate şi a
serviciilor prestate de către exportator de la partenerul extern.
 Exportatorul are încredere în importatorul său, respectiv în faptul că acesta va achita preţul
mărfii pe măsură ce va fi avizat de o bancă locală.
 Incasso-ul documentar nu îi garantează exportatorului încasarea contravalorii mărfurilor
livrate, deoarece se bazează pe încrederea în solvabilitatea, seriozitatea şi bonitatea
debitorului, respectiv importatorului.
  Deşi în unele cazuri exportatorul poate să ceară importatorului să-i prezinte în prealabil o
scrisoare de garanţie prin care să-i garanteze achitarea incasso-ului, nu se poate asigura
lichidarea financiară rapidă a tranzacţiei dacă cumpărătorul nu plăteşte la termenul stabilit.
 Părţile implicate în efectuarea plăţilor prin incasso documentar sunt următoarele:
 - ordonatorul (emitentul) sau trăgătorul, care încredinţează ordinul de încasare a documentelor
unei bănci;
 - banca remitentă este acea bancă căreia ordonatorul îi adresează ordinul de încasare;
 - banca ce asigură încasarea sumelor, respectiv care primeşte documentele de la banca
remitentă şi încasează contravaloarea lor;

 - banca prezentatoare care are misiunea să prezinte documentele în conformitate cu ordinul de

încasare;
 - importatorul (trasul) căruia i se prezintă documentele privind mărfurile importate care
trebuiesc plătite în conformitate cu ordinul de încasare.
Mecanismul derulării plăţii prin incasso documentar
 Principalele momente ale efectuării plăţilor prin incasso documentar sunt:
 - exportatorul şi importatorul încheie un contract comercial internaţional în care prevăd plata
prin incasso documentar (1);
 - exportatorul livrează mărfurile conform contractului comercial internaţional (2);
 - exportatorul prezintă documentele privind mărfurile livrate la export băncii remitente (3);
 - banca remitentă transmite documentele privind mărfurile livrate la export spre încasare unei
bănci corespondente din ţara importatorului (4);
 - banca corespondentă prezintă documentele privind mărfurile livrate importatorului şi solicită
plata sau acordurile de debitare (5);
 - importatorul, după primirea mărfurilor şi verificarea documentelor de expediţie se pronunţă
asupra efectuării plăţii sau asupra debitării contului său (6);
 - banca corespondentă comunică băncii remitente încasarea contravalorii documentelor de
export, efectuează creditarea sau transferul sumei corespunzătoare în valută (7);
 - banca remitentă îl avizează pe exportator asupra încasării contravalorii mărfurilor livrate la
export (8).

 Operaţiunile de incasso se pot grupa în funcţie de documentele prezentate în:

 Incasso-ul simplu constă în încasarea de către o bancă a unei cambii la ordinul unui client.
 Creditorul trage o trată asupra debitorului şi o remite băncii spre încasare.
 Pe această cale se evită plata efectivă şi se creează un titlu de credit care poate să
circule prin negociere pe piaţă.
 Incasso-ul documentar presupune ca pe măsură ce exportatorul livrează mărfurile în străinătate şi
prezintă băncii locale documentele de expediţie, banca respectivă remite băncii corespondente din
străinătate documentele însoţite de o scrisoare.
 Pe baza documentelor primite banca corespondentă din străinătate încasează de la importator
suma corespunzătoare mărfurilor livrate sau a serviciilor prestate şi creditează contul băncii
exportatorului.
 Incasso-ul documentar reprezintă o modalitate de plată simplă care nu presupune o
răspundere din partea băncilor şi comision mai redus.
 Prin această modalitate de plată, debitorul nu îşi imobilizează resursele în valută şi dispune
de ele până în momentul plăţii.
 În cazul în care exportatorul are nevoie de suma în valută care face obiectul incasso-
ului înainte de termenul de plată poate să tragă o trată, să o sconteze la bancă şi să
încaseze valoarea corespunzătoare mărfurilor livrate, mai puţin dobânda pentru
perioada de la data scontării până la scadenţă.

 Ordinul de încasare cuprinde următoarele informaţii: denumirea, adresa, codul SWIFT, numărul de
telex, telefon, fax a băncii de la care s-a primit ordinul de încasare; denumirea, adresa şi telefon,
telex, fax ale ordonatorului; denumire, adresă, numere telefon, telex, fax ale trasului; banca ce
prezintă documentele, denumirea şi adresa; suma care urmează să fie încasată şi valuta în care se
exprimă; lista de documente care se prezintă şi numărul de exemplare din fiecare document; termenii
şi condiţiile în care se obţine plata şi/sau acceptarea;
 modul de încasare a spezelor bancare; dobânda, perioada de calcul şi baza de calcul; metoda de plată
şi forma avizului de plată; instrucţiuni în caz de neplată, neacceptare sau neîndeplinire a unor
prevederi; adresa completă a trasului sau domiciliul la care trebuie făcută prezentarea.
 Ordinul de încasare trebuie să menţioneze perioada exactă de timp în care poate acţiona trasul.
 După „Regulile uniforme privind incasso-urile” nu se admit expresii ca: „primul”, „prompt”,
„imediat” şi dacă se folosesc băncile nu le iau în considerare.
 În vederea executării instrucţiunilor ordonatorului, banca remitentă va utiliza ca bancă
însărcinată cu încasarea, banca desemnată de ordonator sau dacă nu sunt asemenea menţiuni,
va utiliza orice bancă la alegere în ţara în care are loc plata sau acceptarea sau în tara în care
se îndeplinesc anumite condiţii.
 Documentele şi ordinul de încasare pot fi trimise direct de către banca remitentă
la banca însărcinată cu încasarea sau prin intermediul altei bănci.
 Plata incasso-ului documentar. Conform prevederilor din „Regulile uniforme privind incasso-urile”
plata poate fi: fără întârziere, în monedă locală, în valută şi parţială.
 Plata fără întârziere presupune ca sumele încasate (mai puţin spezele şi
comisioanele) să fie puse fără întârziere la dispoziţia părţii (băncii) de la care s-a primit
ordinul de încasare, cu respectarea termenilor şi condiţiilor din ordinul de încasare.

 În cazul documentelor plătite în moneda ţării unde se face plata, banca prezentatoare trebuie
să elibereze documentele trasului numai contra plată în monedă locală, dacă moneda este
imediat disponibilizată.
 Dacă documentele se plătesc într-o valută, banca prezentatoare trebuie să
elibereze documentele trasului contra plata în valută specificată şi dacă poate fi imediat
remisă.
 Plăţile parţiale la incasso-urile simple pot fi acceptate numai dacă şi în măsura în care sunt
autorizate de către legislaţia de la locul de plată.
 Documentele financiare se eliberează trasului numai după ce a fost primită plata lor integrală.
 La incaso-urile documentare, plăţile parţiale se prevăd în mod expres în ordinul de încasare.
 Banca prezentatoare va elibera documentele trasului numai după ce s-a primit integral plata.
 Banca prezentatoare nu este responsabilă pentru nici o consecinţă privind remiterea
documentelor.
 Dobânzi, comisioane şi cheltuieli. Ordinul de încasare trebuie să menţioneze:
 rata dobânzii,
 perioada pentru care se percepe dobânda
 baza de calcul.