Sunteți pe pagina 1din 2

Omonimiile substanței și ale cauzei agente

1. Omonimiile substanței1 (Ousia)

a) Substanță primă (care apare și dispare, compus al formei cu materia, to de ti, prote
ousia)
b) Substanță ca materie (substrat, hypokeimenon)
c) Substanță ca formă (substanță secundă, deutero ousia, specie-eidos și gen- genos))
d) Substanță ca ființă (substanța ca prote-ousia, care apare în ființă sau dispare din
ființă)

2. Transformările substanței, simetric omonimiilor ousiei

a) după substanța primă (ea este cea care apare și dispare)


b) după substrat (pentru că substratul este cuplat cu forma)
c) după esență (după substanța secundă, adică după formă care este esență)
d) după ființă (apariția și dispariția)

3. Omonimia formei ca specie

a) Felul in care artizanul aplică forma (forma artefactului)


b) Felul în care forma concrește în individual (forma viului)

4. Receptacolul

a) Topos eidon
b) Receptacol pentru indivizi

5. Reproducere
a) a individului in progenitură, transferarea formei în altă materie
b) a formei, deci a speciei în indivizi. Forma însăși se multiplică, prin faptul că
purtătorul ei informează materia în vederea constituirii unui alt individ.

6. Omonimiile cauzei agente

a) Cauzalitate mecanică (de exemplu o piatră care se sparge în două), în care cauza
agentă pune forma în mod accidental, arbitrar.
b) Cauza teleologică, în vederea unui scop2. Cauza agentă aplicată de artizan, în mod
conștient, prin care forma este proiectată în obiect. Exemplul ar fi meșteșugarul
care aplică forma materiei, adică aramei (cauza materială) în vederea unui scop.
Aici forma poate fi aplicată sau nu. Forma este în acest sens pasivă. Forma
proiectată devine forma aplicată.
c) Cauza procreatoare, care are finalitate, dar fără scop, cauza agentă de tipul
viului, de exemplu părintele care este mijlocitor al actualizării formei, mediu al

1
Am introdus doar omonimiile relevate pentru tema cauzei agente (deci fără cele din Metafizica)
2
Scopul este finalitate conștientă. Există si finalități inconștiente, finalitatea fără scop la Kant (natura).
multiplicării formei. Părintele nu este generator de formă. Forma însăși își
forțează, își presează individuația pentru inseminare. Cauza formală exercită deci
presiune asupra cauzei agente să fie inseminată, să se multiplice sau să se
reproducă. Cauza procreatoare pune forma în materie în vederea unei finalități
inconștiente.
d) Cauză agentă transcendentă inseminatoare de specie în receptacol, nu în
indivizi. Aceasta cauză este deasupra receptacolului, nu dedesubt, ca la punctul c).
Spre deosebire de cauza agentă procreatoare, cauza agentă inseminatoare este non-
individuantă, este o inseminare care precedă individuația. Inseminarea are loc prin
iluminare. Această cauză agentă este Logosul Divin, a Cărui Lumină inseminează
receptacolul.
e) Cauza agentă care iluminează fără să insemineze. Iluminarea poate fi:
a. transcendentă, când Divinul iluminează omul (iluminare contemplativă)
sau creația (iluminare cosmică)
b. transcendentală a empiricului. Această iluminare este actul transcendental
care iluminează intelectul receptiv. Această iluminare este de fapt
apercepția propriu-zisă.
Apercepția transcendentală este o formă de supraconștiință.

În primele trei sensuri cauza agentă este un individual.

7. Raportul cauzei agente cu forma

a) Cauza mecanică nu poartă forma și nici nu o gândește.


b) Cauza teleologică gândește forma, dar nu o poartă.
c) Cauza reproducătoare poartă forma pe care o inseminează, dar nu gândește.

8. Sensurile iluminării transcendente

a) Transcendența care inseminează dar nu individuează


b) Transcendența care iluminează ceea ce este inseminat
c) Transcendența care iluminează transcendentalul
d) Transcendentalul care iluminează empiricul pe toate dimensiunile lui
(supraconștiința).

La Aristotel intelectul iluminează, la Kant intelectul leagă.

S-ar putea să vă placă și