colecția

STUDII DE SECURITATE
Copyright © CA Publishing, 2017, pentru prezenta ediție.
Toate drepturile pentru prezenta ediție aparțin Editurii CA Publishing.
Reproducerea integrală sau parțială a textului sau a ilustrațiilor din această lucrare
este posibilă numai cu acordul prealabil scris al Editurii CA Publishing.

Redactor: Marius Nicolae Grad

Tehnoredactor: Marius Nicolae Grad

Claudia Anamaria Iov, Adrian Liviu Ivan, Adrian Daniel Stan,

Migraţie şi Securitate în Europa: de la Teorie la Practică,
CA Publishing, Cluj-Napoca, 2017.
ISBN 978-606-8330-64-8

Editura CA Publishing
ADRESĂ: Cluj-Napoca, B-dul Eroilor 34/3
TEL: 0364-807.636
EMAIL: office@ca-publishing.ro
WEB: www.ca-publishing.ro
Claudia Anamaria Iov Adrian Liviu Ivan
Adrian Daniel Stan

Migraţie şi Securitate în Europa:

de la Teorie la Practică
 CUPRINS

Introducere Dinamica Migraţiei şi a (in)Securităţii în Uniunea

Europeană: de la Teorie la Practică
Claudia Anamaria IOV, Adrian Liviu IVAN, Adrian Daniel STAN ............. 6

Societatea civilă și implicațiile ei în activitatea de lobby din Uniunea

Europeană
Adrian Daniel STAN ........................................................................................... 15

Diplomaţie publică, minorităţi şi organizaţii internaţionale (OSCE, UE,

NATO, ONU)
Raluca LUȚAI, Mihaela M. STANIȘTE, Anca MOGOȘAN ........................ 23

Internetul ca mediu de propagare și securitizarea problemelor societale -

influența asupra fenomenului de exod al elitelor
George Marius ȘINCA ......................................................................................... 37

Tragedia de la Lampedusa din 3 octombrie 2013 şi reacţia Uniunii

Europene
Priscilla OLTEAN ................................................................................................ 50

Problema minorităților din Croația

Oana NECHITA .................................................................................................. 86

Munca domestică în era globalizării

Maria –Petronela MUNTEANU .....................................................................100

Provocări la adresa securităţii în contextul imigraţiei africane în Europa.

Studiu de caz: Libia
Marius Nicolae GRAD .......................................................................................116

Identitate europeană şi valori europene în contextul migrației. Tendințe şi

provocări
Laurențiu PETRILA ..........................................................................................133

O nouă abordare a Politicii de Vecinătate a Uniunii Europene pentru

statele estice
Brîndușa-Nicoleta PINCU ................................................................................149

Conceptul modern de penalitate

Ioan BĂTINAŞ ...................................................................................................161

Aspecte introductive asupra termenului de guvernanță pentru romi

Eugen Cassius MOLDOVAN ...........................................................................175

Considerații privind strategiile guvernului româniei de incluziune a

cetățenilor români aparținând minorității rome
Ana- Maria ADĂSCĂLIȚEI ............................................................................190

Migrația ilegală, factor principal al dezvoltării criminalității organizate

Alexandru GUŞETOIU ....................................................................................202

Securitatea bancară în contextul relațiilor internaționale

Adriana BUTCOVAN .......................................................................................216

Piața internă a uniunii europene la confluență cu globalizarea. Un actual

model de succes sau un motiv de îngrijorare?
Brîndușa-Nicoleta PINCU, Adrian- Daniel STAN ......................................236
 INTRODUCERE
DINAMICA MIGRAŢIEI ŞI A (IN)SECURITĂŢII ÎN UNIUNEA
EUROPEANĂ: DE LA TEORIE LA PRACTICĂ

Claudia Anamaria IOV 1

Adrian Liviu IVAN 2
Adrian Daniel STAN 3

Prezentul volum reuneşte lucrările ştiinţifice prezentate în cadrul

celei de-a doua Ediţii a Conferinței internaţionale „Migration Dynamics
and New Trends in European (In)Security” desfăşurată la Universitatea
Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Departamentul de Studii Internaţionale şi
Istorie Contemporană, 06-07 Mai 2015, ca activitate în cadrul proiectului
Jean Monnet Module „European Security, National and Ethnic Minority
Issues”, 2013-2016.
Evenimentul a reunit specialişti de renume din România și
Europa de Vest, în scopul transferului de cunoştinţe şi expertiză în
domeniul migraţiei, securităţii, guvernanţei și a integrării sociale în
Uniunea Europeană. Prin tematică, conferinţa s-a adresat atât mediului
academic, politologilor, cât și actorilor din mediul privat și cadrelor din
structurile de securitate, ordine și siguranța publică, implicând o paleta

1 Cercetător Ştiinţific III, Dr., Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană,

Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, claudia.iov@ubbcluj.ro.
2 Prof. Univ. Dr., Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană, Universitatea

“Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca, adrian_ivan2007@yahoo.com.

3 Expert Invăţământ, Dr., Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană,

Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca, adrian.stan@ubbcluj.ro.

6
variată de experți și specialiști într-un dialog academic despre relaţii
internaţionale şi studii de securitate cu focus pe tendinţele actuale din
domeniul migraţiei,. Evenimentul a favorizat intensificarea schimbului de
bune practici, experienţa şi know-how între experţi din România şi Europa
de Vest în domeniul migraţiei, securităţii naţionale, europeane şi trans-
naţionale, vulnerabilităţile, riscurile şi ameninţările la adresa securității,
terorismul, management-ul de criză şi risc și integrarea socială a
imigranţilor în Uniunea Europeană prin intermediul unei conferinţe
internaţionale trans-disciplinare.
Lucrările conferinţei s-au desfăşurat pe trei secțiuni, abordând
într-o manieră exhaustivă probleme de actualitate din domeniul migraţiei
şi securităţii, după cum urmează : Secțiunea 1 – Guvernanţă, lobby si
advocacy pentru o politică europeană coerentă în domeniul migraţiei,
Secțiunea 2 – Relaţia de interdependenţă dintre Migrație şi (In)Securitate în
Uniunea Europeană și la graniţele acesteia şi Secțiunea 3- Cetăţenie
europeană, Identitate şi Integrare Socială pe Noua Agendă de Securitate a UE.
Secțiunea Guvernanţă, lobby și advocacy pentru o politică
europeană coerentă în domeniul migraţiei a reunit cele mai noi preocupări
ale cercetătorilor pe probleme europene ilustrând necesitatea unui
upgrade considerabil în ceea ce privesc studiile despre guvernanță
europeană, în general şi despre guvernanţă, lobby şi advocacy în domeniul
migraţiei în particular.
Temele de dezbatere ale acestui panel au vizat principalele
provocări ale procesului de integrare socială a imigranţilor, cu o mai clară
articulare a legăturii dintre modul în care securitatea este percepută de
state în secolul XXI şi modul în care chestiunea minorităţilor influenţează
procesul de stabilire al agendei naţionale de securitate. Analiza vizează
modul în care liderii reuşesc să realizeze un management eficient al
graniţelor, dar şi să garanteze statul bunăstării pentru cetăţenii săi. Criza
statului bunăstării evidenţiază politica inconsistentă a UE în domeniul
migraţiei. Punctul central al acestei secţiuni este reprezentat de analiza
modului în care guvernanţa europeană poate să ofere soluţii viabile la
aceste chestiuni, cu focus pe rolul tehnicilor de lobby şi advocacy în
gestionarea securizării migraţiei.

7
 Lucrările secţiunii de ,,Guvernanţă, lobby si advocacy pentru o
politică europeană coerentă în domeniul migraţiei” au abordat cu
predilecție tema guvernanței multinivel în domeniul migraţiei, rolul
fiecărui actor (statal sau supra-naţional), rolul instituţiilor europene în
managementul fluxurilor de imigranţi, principiile care își pun amprenta pe
reformarea prezentă și viitoare a Uniunii Europene. Nu în ultimul rând,
preocupările specialiştilor din cadrul primei secţiunii s-au îndreptat și în
direcția rolului jucat de grupurile de interes, grupurile de lobby sau cele de
advocacy, în luarea deciziilor politice şi de securitate la nivelul uniunii, în
special în procesul de integrare socială a imigranţilor.
Secțiunea 2, Relaţia de interdependenţă dintre Migrație şi
(In)Securitate în Uniunea Europeană și la graniţele acesteia, abordează într-
o manieră exhaustivă probleme de actualitate pe agenda de securitate
internă şi trans-naţională, depăşind graniţa UE şi abordând într-o manieră
îndrăzneaţă chestiuni de actualitate, cu focus pe aspectele relaţiei de
interdependenţă dintre migraţie şi (in)securitate, subliniind câteva dintre
modurile în care factori precum apartenenţa politică, discursurile publice,
diversitatea ligvistică, culturală sau religioasă pot influenţa procesul de
integrare socilă sau marginalizare a imigranţilor.
Numărul însemnat de riscuri şi ameninţări, create de fenomenul
migraţionist în UE şi la graniţele acesteia, la adresa securităţii societale a
oferit participanţilor cadrul general necesar unei ample dezbateri care să
antreneze deopotrivă cercetători, specialişti din structurile de informaţii şi
securitate, doctoranzi şi masteranzi.
Secțiunea 3 - Cetăţenie europeană, Identitate şi Integrare Socială pe
Noua Agendă de Securitate a UE abordează chestiunile prioritare de pe
agenda de securitate a Uniunii Europene, în contextul noilor tendinţe
migraţioniste şi a politicii de securitizare a migraţiei în statele membre.
Lucrările secţiunii aduc în prim plan teme de geopolitica migraţiei, noile
provocări de securitate societală generate de numărul mare de imigranți de
la nivelul UE și eșecul multiculturalismului în diferite țări occidentale.
Preocupările specialiştilor s-au îndreptat în direcția relaţiei de
interdependenţă între actul de securitizare şi mass-media contemporană şi
asupra dezbaterii europene identitate naţională vs identitate europeană, cu

8
accent pe proiectul politic european rom. Nu în ultimul rând au fost
abordate aspecte legate de integrarea imigranţilor pe piaţa muncii şi
incluziunea socială a acestora.
Lucrările volumului reunesc şi aduc în prim plan, prin
intermediul unei analize trans-disciplinare, fenomenul migraţionist în
Europa şi reverberaţiile acestuia în domeniul economic, social, cultural şi
de securitate. În lumina evenimentelor de natură teroristă de pe arena
internaţională şi a sentimentului de insecuritate emulat de acestea în
rândul cetăţenilor europeni, putem afirma că lucrările volumului aduc o
nouă perspectivă asupra relaţiei migraţie – multiculturalism - in/securitate
în UE. Necesitatea unei analize exhaustive a nexus-ului migraţie –
securitate - integrare europeană de reprezentanţi ai mediului universitar
este determinată de procesul creării unui climat de securitate care să
permită dezvoltarea valorilor democratice, a unei societăţi incluzive în UE,
în contextul schimbărilor care au loc în societatea europeană, la nivel de
comunicare, de dezvoltare transnaţională şi transculturală.
Studiul relaţiei migraţie-securitate, apare în contextul dezbaterii
extindere vs. integrare europeană, aducând în centrul analizei conceptul
de educaţie pentru cetăţenie democratică, multiculturalism şi integrare
socială.
Volumul reuneşte un număr de 15 studii de specialitate din
domeniul studiilor europene care au fost prezentate în cadrul conferinţei
internaţionale “Migration Dynamics and New Trends in European
(In)Security” în cadrul celor trei secţiuni – Guvernanţă, lobby si advocacy
pentru o politică europeană coerentă în domeniul migraţiei; Relaţia de
interdependenţă dintre Migrație şi (In)Securitate în Uniunea Europeană și la
graniţele acesteia şi Cetăţenie europeană, Identitate şi Integrare Socială pe
Noua Agendă de Securitate a UE.
Studiu Societate civilă și implicațiile ei în activitatea de lobby din
Uniunea Europeană își propune să investigheze relația dintre societatea
civilă și instituțiile europene în contextul unui lobby tot mai semnificativ
venit din partea sectorului business. Rețelele de politici europene
funcționează cel mai bine atunci când interfața lor cu societatea civilă este
cât mai transparentă. Contribuția evidențiază rolul activității de lobby din

9
partea grupurilor ce reprezintă societatea civilă respectiv maniera în care
democrația deliberativă satisface interesele cetățenilor.
Capitolul Diplomaţie publică, Minorităţi şi organizaţii interna-
ţionale aduce în prim plan ideea că într-o nouă lume globalizată,
cunoașterea, cultura și comunicațiile sunt cheia, nu numai a progresului
tehnologic și a prosperității economice, ci și a coeziunii sociale și a
dezvoltării durabile. În acest context, grupurile minoritare din cadrul
statelor pot reprezenta o sursă de conflict, iar diplomația publică poate
constitui un instrument util atât în aplanarea eventualelor conflicte, cât și
în încurajarea dialogului dintre majoritate și minoritate. Comunicarea
reprezintă unul din cele mai importante elemente care pot asigura
securitatea sau insecuritatea în problematica minorităților. De asemenea,
organizațiile internaționale au arătat interes crescut chestiunii
minorităților, formulând obiective și punând în practică o serie de acțiuni
pentru prevenirea conflictelor etnice.
Internetul ca mediu de propagare și securitizarea problemelor
societale - Influența asupra fenomenului de exod al creierelor propune o
analiză a fenomenului de migrație a creierelor care se pare că prinde
proporții din ce în ce mai mari în majoritatea statelor membre ale UE
menționând că în aceeași măsură fenomenul este manifestat în întrega
lume, devenind un fenomen asociat globalizării.
Studiul Tragedia de la Lampedusa din 3 octombrie 2013 şi reacţia
Uniunii Europene propune analiza uneia dintre cele mai mari provocări ale
Uniunii Europe la începutul acestui secol, criza mediteraneană.
Actualitatea abordării acestei tematici este relevată de nenumăratele
naufragii şi incidente din Marea Mediterană, doar în zilele de 13 şi 14
aprilie 2015 fiind salvaţi aproximativ 2800 de imigranţi din preajma
coastelor italiene, iar în prima săptămână a aceleiaşi luni au fost salvate alte
2000 de vieţi. Cu toate acestea, numărul deceselor imigranţilor în anul
2015 a ajuns la peste 900. Toate aceste evenimente evidenţiază necesitatea
adoptării unor acţiuni concrete şi eficiente în vederea soluţionării acesteia,
nevoia poziţionării unitare a statelor membre UE şi elaborarea unei politici
comune în domeniul migraţiei în vederea reducerii numărului foarte
ridicat de decese din Marea Mediterană.

10
 Studiul Problema minorităților din Croația aduce în prim plan
situaţia minorităţii sârbe din Croația, care se confruntă cu o serie de
probleme legate de: întoarcerea refugiaților, accesul lor la locuințe,
restituirea proprietăților, reconstrucția totală sau parțială a clădirilor
avariate în timpul războiului, retrocedarea caselor naționalizate, a
terenurilor agricole, acordarea cetățeniei croate și dificultățile întâmpinate
în vederea refacerii infrastructurii din zonele afectate de război. Atât
Serbia cât și Croația au avut de suferit de pe urma trecutului lor istoric,
mulți oameni pierzându-și viața în conflictele dintre cele două state (mai
ales în timpul războiului de Independență și a operațiunii Storm).
Capitolul Munca domestică în era globalizării evidențiază
fenomenul globalizării ținând cont de variatele aspecte pe care le prezintă
acest fenomen. Scopul principal este de a aduce la cunoştinţa strategiile și
derivatele globalizării. Globalizarea redefinește relațiile dintre producție,
teritorialitate, organizare economică, instituții și procese sociale. O
consecinţă a globalizării este reprezentată de creşterea masivă a migraţiei
internaţionale. Un astfel de fenomen precum cel al feminizării muncii
externe nu poate duce decât la formarea unui alt derivat al migrației
transnaționale și anume munca domestică și formarea familiilor
transnaționale. Toate aceste aspecte al globalizării sunt conectate între ele
creând un lanț al grijii și totodată creează o nouă perspectivă, o nouă
abordare a globalizării și dezvoltării.
O nouă perspectivă asupra securităţii europene este dată de
studiul Ameninţări la adresa securităţii în contextul imigraţiei africane în
Europa. Studiu de caz : Libia care se concentrează pe o situaţie aparte, în
curs de dezvoltare, care tinde să devină o problemă dificil de gestionat, cu
atât mai mult în prezentul context geopolitic şi geoeconomic. Astfel, având
ca punct de plecare războiul civil din Libia, demersul analizează fluxul
migrator din nordul Africii înspre sudul Europei, în contextul intensificării
fenomenului şi din perspectiva implicaţiilor asupra securităţii. Totodată,
având în vedere apariţia şi dezvoltarea fenomenelor radical-extremiste,
precum şi intensificarea prezenţei extremei drepte pe scena europeană,
articolul aduce în discuţie aspectele legate de transformarea fenomenelor
teroriste în spaţiul Uniunii Europene.

11
 Studiul Identitate europeană și valori europene în contextul
migrației. Tendințe și provocări își propune o analiză socio-culturală a
spațiul european din perspectiva provocărilor multiculturale. Identitatea
europeană suferă modificări masive și se pare că este înfrîntă tocmai de
propriile ei deziderate.
Studiu O noua abordare a Politicii de Vecinătate a Uniunii
Europene pentru statele estice aduce o nouă evaluare a acestui tip de viziune
strategică a Uniunii Europene. Ajustarea Politicii de Vecinătate la
realitatea mereu schimbătoare și reconstruirea credibilității acestui
instrument ar trebui să fie una din primele priorități de politică externă
pentru Uniunea Europeană. Articolul de față punctează zece aspecte care
ar trebui revizuite pentru ca Uniunea Europeană să poată avea relații
constructive cu vecinii săi din partea de Est a continentului.
Construcţia europeană se confruntă în zilele noastre cu
problemele dezvoltării unui sistem penal specific, aspecte analizate în
studiul Conceptul modern de penalitate. Se apreciază că, în soluţionarea lor,
demersurile teoretice ale gândirii moderne pentru elaborarea unui
concept european de pedeapsă pot susţine o continuitate de spirit, pot
oferi repere ale unei filosofii specifice adaptate lumii de astăzi. Este vorba
deci despre a discuta poziţiile de bază ale gândirii teoretice moderne
despre pedeapsă pentru a vedea elementele unei concepţii despre
pedeapsă fondată pe valorile umanismului, ale raţionalismului, ale
dreptăţii şi echităţii, ale respectului pentru persoana umană.
Problematica romă este abordată în două capitole diferite,
respectiv Aspecte introductive asupra termenului de guvernanţă pentru romi
şi Consideraţii privind Strategiile Guvernului României de incluziune a
cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome. Motivul discuţiilor aprinse
atât la nivel european cât şi la nivel naţional, în mediul instituţional, public
sau media, este reprezentat de metodele de integrare şi dezvoltare a
comunităţii roma. Suntem în punctul în care nu se mai pune întrebarea
dacă minoritatea romă are nevoie de integrare ci mai degrabă cum
integrăm comunitatea romă.
Studiul Migrația ilegală, factor principal al dezvoltării criminalității
organizate, supune analizei chestiunea criminalităţii organizate şi migraţia

12
ilegală, care au căpătat noi valenţe atingând cote alarmante, motiv de
îngrijorare pentru statele lumii dar mai ales pentru cele cu o democraţie
recent instituită, mai slab consolidată având sisteme legislative şi instituţii
vulnerabile. Organizaţiile criminale ameninţă suveranitatea naţională şi
autoritatea statelor, valorile democratice și dezvoltarea economiilor
naţionale.
Studiul Securitatea bancară în contextul relaţiilor internaţionale
aduce in discuţie vulnerabilitatea sistemului bancar în faţa ameninţărilor
de securitate. În ultimii ani, sectorul bancar a operat într-un mediu
caracterizat de o oarecare instabilitate şi incertitudine, iar pierderile au
generat tulburări severe activităţilor bancare. Reputaţia şi stabilitatea
instituţiilor bancare depind de capacitatea acestora de a face faţă
provocărilor, fie că sunt de natură infracţională (spălarea banilor,
finanţarea terorismului, corupţie sau fraudă), fie că este vorba de impactul
globalizării sau a crizelor economice.
Studiul Piața Internă a Uniunii Europene la confluență cu
globalizarea. Un actual model de succes sau un motiv de îngrijorare? supune
analizei dificultățile cu care se confruntă decidenți de politici de la nivelul
instituțiilor UE când vine vorba de competitivitate și asumarea unor
reguli. Fenomenul globalizării, tradus prin micșorarea distanțelor și
creșterea velocității, pune o presiune constantă asupra manierei de
evoluție a unor arii economice până nu demult extrem de prospere, care au
început în ultima vreme să clameze un protecționism din ce în ce mai
periculos, atât în raport cu terții, dar mai ales în raport cu maniera de
articulare a sistemului de relații internaționale contemporan.
Putem afirma cu încredere şi convingere că studiile cuprinse în
acest volum şi-au îndeplinit obiectivul ştiinţific, oferind cititorilor o
viziune de ansamblu asupra potenţialelor vulnerabilităţi, riscuri şi
ameninţări aduse de fenomenul migraţiei la adresa securităţii Uniunii
Europene. Fenomenul este unul complex, care necesită o abordare
integrată, multidisciplinară, datorită reverberaţiilor asupra mediului
economic, social, cultural şi de securitate european.
La realizarea volumului a participat un grup mixt de persoane
format din studenți și profesori din cadrul Universității Babeș - Bolyai şi a

13
altor universităţi din ţară şi voluntari din cadrul Asociației ,,Centrul
Județean pentru Educație, Dezvoltare și Economie Socială Sălaj’’.
Proiectul i-a încurajat pe participanți să analizeze, într-o manieră trans-
disciplinară relaţia migraţie-securitate în Europa, abordând teme diverse,
cu impact asupra dezvoltării domeniului de Studii europene.
Conferința “Migration Dynamics and New Trends in European
(In)Security” reprezintă o oportunitate extraordinară de analiză și
dezbatere continuă a problemelor curente din domeniul studiilor de
securitate și avem convingerea că va deveni o tradiție în cadrul
Universității Babeș-Bolyai.
În final, dorim să mulţumim tuturor persoanelor implícate în
implementarea proiectului Jean Monnet Module „European Security,
National and Ethnic Minority Issues” şi în organizarea Conferinței
internaţionale “Migration Dynamics and New Trends in European
(In)Security” pentru calitatea umană şi profesională de care au dat dovadă
pe parcursul implementarii activităţilor, pentru spijinul oferit şi lucrările
de înaltă ţinută ştiinţifică.
Vă invităm să parcurgeţi paginile acestui volum garantându-vă o
lectură interesantă şi provocatoare alături de cercetători pasionaţi de
subiecte de actualitate din fascinanta lume a relaţiilor internaţionale şi a
studiilor de securitate.

14
 SOCIETATEA CIVILĂ ȘI IMPLICAȚIILE EI ÎN ACTIVITATEA
DE LOBBY DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Adrian Daniel STAN 1

Abstract:
Lobbying in europe has always been of great importance both the business
sector, as well as for the private organizations. Although the solid nucleus of lobbying
activities taking place in the european union are attached to the business sector we
must`t forget that civil society has a strenght of its own when it speaks on behalf of the
citizens. The groups of civil society represent also a force within the eu decisional
establishment bringing forward a vast array of networks and bridges that support
public interest. This contribution aims at depicting a clear typology for these groups in
an attempt to better represent the space of deliberative democracy. The rules and
regulations, either formal or informal, are deeply embeded in the european culture of
democracy, which find close ties to the actual system of european multilevel governance.

KEY WORDS: deliberative democracy, European governance, lobby,

civil society.

Introducere

În cadrul UE există o serie întreagă de organizații care presează

guvernul să acționeze 2: grupuri de lobby, grupuri de interes politice,
grupuri de interes, asociații voluntare, grupuri de presiune, grupuri de
interes organizate, ONG-uri, grupuri sau asociații non-profit, rețele
politice.

1 Expert Invăţământ, Dr., Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană,

Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca, adrian.stan@ubbcluj.ro.

2 Deirdre Curtin, ”Private Interest Representation or Civil Society Deliberation? A Contemporary

Dilemma for European Union Governance”, Social & Legal Studies, 2003, vol. 12(1), p. 56.

15
 Organizațiile și entitățile care compun societatea civilă
europeană, pe lângă faptul că au o contribuție constantă la menținerea
unui dialog activ între cetățeni, ele stau de multe ori și la baza formării
politicilor publice prin participare activă la punerea în operă a binelui
comun, asimilat interesului public de către instituțiile politice formale 3.
Comisia Europeană a conceput o bază de date (a organizațiilor
civile), cu rol consultativ, care să racordeze Comisia Europeană la pulsul
societății civile, numită CONECCS. Pentru a putea face parte din
societatea civilă, ONG-urile trebuie să îndeplinească 4 condiții
cumulative, și anume:
 Trebuie să promoveze binele comun/public
 Nu sunt create pentru a genera profit personal
 Sunt formulate pe baze voluntare, există o participare
voluntară
 Sunt independente în raport cu guvernul, alte autorități
publice, partide politice sau organizații comerciale 4.
În mod obligatoriu, aceste ONG-uri trebuie să beneficieze de o
organizare formală, adică să aibă un anumit grad de instituționalizare.

Panorama lobby-ului european. Elemente ale democrației

reprezentative

Dacă designul inițial al Comunităților Economice Europene a

văzut în Comitetul Economic și Social un punct focal al reprezentării
intereselor, care trebuia să asiste Consiliul și Comisia drept un organism
cu capacitate de consultare, pe mai departe reprezentarea intereselor a fost
extinsă asupra tot mai multor forme de cooperare politică la nivel de UE.
În chestiunile de mediu și-au făcut apariția o serie de forumuri
consultative care reunesc atât reprezentanți ai intereselor socio-

3 Erik O. Eriksen, John E. Fossum, Democracy in the European Union: Integration through Deliberation?
London, Routledge, 2000, pp. 18-23.
4 Aaron Dusso, ”Legislation, Political Context, and Interest Group Behaviour”, Political Research

Quarterly, Vol. 63, 2010, pp. 59-60.

16
economice cât și actori la nivel regional sau autorități locale 5. Există astfel
comitete precum: Comitetul Consultativ pentru Consumatori sau
Comitetul Consultativ pentru Chestiuni de Alimentație.
La finele anilor 1990 s-a vehiculat chiar și ideea transformării
Comitetului Economic și Social într-un tip de parlament asociativ, care n-
ar fi trebuit sa aducă schimbări majore în sistemul de reprezentare 6. Acest
lucru ar aduce un mare plus în termeni de accesibilitate și promptitudine a
dezbaterii diferitelor seturi de politici stimulând atât procesul deliberativ
dar mai curând dialogul social. Acest comitet mizează pe metode
deliberative și incluzive.
La acest nivel, problema majoră este că statele naționale sunt
implicate în alegerea membrilor ECOSOC, lucru care ridică întrebări cu
privire la chestiunea lipsei de reprezentativitate a acestuia.
Agenda ECOSOC nu este neaparat cea a societății civile,
deoarece acțiunile acestuia reprezintă reacții la solicitările venite din
partea Comisiei. Deși acest comitet are teoretic inițiativă proprie, aceasta
este dificil de pus în operă fără un sprijin civic masiv.
Totuși ECOSOC rămâne o platformă de dialog, stimulând
interacțiunile dintre instituțiile UE și diferitele grupuri de interes
adiacente, facilitând dezvoltarea unui sistem de politici informale. La
nivelul Comisiei există peste 1000 de grupuri structurate pentru astfel de
activități, din care marea majoritate sunt publicate în CONECCS.
Unele grupuri sunt orientate pe chestiuni specifice, altele pe
îndeplinirea unor sarcini, pe nevoi de implementare, altele sunt animate
de un substrat ideologic, unele au un interes general, altele regional, privat
etc.
Lobby-ul informal depinde de atuurile în negociere pe care un
actor le are fără a intra în competiție directă cu alți actori de pe piață. De
multe ori este vorba de expertiza tehnică pe care unii actori o dețin, care se
poate transforma într-un monopol. Influența unor astfel de grupuri este cu
atât mai mare cu cât calitatea și utilitatea expertizei devine de nesubstituit,

5 Christian Joerges, Ellen Vos, EU Committees: Social Regulation, Law and Politics, Oxford, Oxford
University Press, 1999, pp. 121-134.
6 Willem J. Van de Voort , In Search of a Role, The Economic and Social Committee in European

Decision Making, Utrecht University, 1997, pp. 62-68.

17
impactul acțiunilor acestor grupuri de lobby informale crescând în cazul în
care chestiunea în cauză nu atrage atenția multor actori și evident nu
generează vreo dezbatere publică.
Lobby-ul informal este utilizat cu predilecție în chestiunile mai
curând tehnice/birocratice, care nu cad sub auspiciile politicului, fiind
asociate deseori chestiunilor depolitizate. Acești actori informali au o
activitate semi-permanentă pe lângă instituțiile UE, unii dintre ei reușind
chiar să dezvolte relații exclusive cu forurile decizionale ale UE. Este mai
curând vorba de o relație de complementaritate, formată pe baze ad-hoc,
discreționare, corespunzând frecvent zonelor gri ale activității forurilor
europene.
Comisia preferă modelul autoreglementării deoarece există
temerea că o soluție impusă ar destrăma echilibrul existent între diferitele
cadre instituționale și actorii privați, având ca finalitate formularea și
implementare de politici publice7.
Grupurile de interes public deși nu se bucură de acces cu valoare
de monopol în cadrul forurilor UE, ele ajută la crearea unei opoziții pentru
grupurile care-și doresc să dețină un oarecare monopol. Astfel de grupuri
încearcă politizarea unor chestiuni pentru ca sistemul să poată fi
sensibilizat din partea mai multor actori. Accesul către spațiul de luare a
deciziilor se face și prin intermediul publicării pe internet a propunerilor
legislative, pentru ca cei interesați să vină cu propuneri.
Există o tensiune între sistemul discreționar (cel care există),
unde accentul este plasat mai degrabă pe acomodarea birocratică decât pe
dreptul legal și introducerea unui cadru procedural formal, în care
participarea să fie exersată, să fie supervizate propunerile venite înspre
sistem și firește să se urmărească rezultatul acestor propuneri. Se impune
astfel existența unui drept procedural cu prevederi clare pentru a revizui
deciziile deja luate 8. Această decizie ar putea oferi un soi de acreditare și

7
John McLaughlin and Justin Greenwood, „The Management of Interest Representation in the EU”,
Vol. 33, 1995, pp. 143-162.
8 Renaud Dehousse „European Governance in Search of Legitimacy: The Need for a Process-Based

Approach”, pp. 169-189 în O. De Schutter, N. Lebessis and J. Paterson(eds) Governace in the

European Union. Luxembourg: Office for Official Publications of the European. Communities, 2001.
cited in Deirdre Curtin, Private Interest Representation or Civil Society Deliberation? A

18
un acces facilitat la procesul decizional. Ruta procedurală trebuie legată de
reformarea Comisiei, adică oferirea unei puteri executive exclusive din
partea acesteia, atât în zona implementării cât și a execuției 9.
Modelul demoracției deliberative poate crea un spațiu care să
stimuleze discursul public și dialogul civil.
Ca o consecință a europenizării diferitelor politici naționale și ca
urmare a creșterii rolului avut de sfera publică, actorii politici europeni se
confruntă cu o dublă provocare, aceea de a fi eficienți și convingători atât
la nivel național dar mai ales supranațional. Strategiile utilizate în politicile
domestice au fost perpetuate pe mai departe la nivel comunitar. Un rol tot
mai vizibil îl are complexul media național ce conturează potențialuli de
reușită a multor întreprinderi ce-și translatează dinamica de la nivel
național către nivelul supranațional al Uniunii Europene.
Asistăm astfel la punerea la lucru a unui sistem al guvernanței
multinivel, care beneficiază de o gamă variată de instituții cu autoritate:
supranațională, națională și subnațională. În cadrul guvernanței multinivel
nevoile actorilor sunt reevaluate, în condițiile apariției unui nou strat
decizional, care ar putea fi asociat la un moment dat cu o potențială sursă
de constrângere.
Noul model de reprezentare a democrației a fost denumit de
Bernard Manin în ”Principes du gouvernement representatif” democrația
audienței 10, deoarece cetățenii nu se mai manifestă în cadrul alegerilor ci
își exprimă doleanțele între alegeri, în forma sondajelor de opinie, focus
grupurilor sau în cadrul unor mișcări de protest. Pe de altă parte,
politicienii se confruntă cu presiunea de a răspunde întrebărilor venite din
spațiul public, astfel dezbaterea politică internă se mută în fața audienței
media.
Administrațiile naționale sunt cele mandatate și responsabile
pentru coordonarea procesului de creare a politicii atât la nivel european

Contemporary Dilemma for European Union Governance, Social & Legal Studies, 2003, vol. 12(1),
p.69.
9 Hellen Wallace, The Council: An Institutional Chameleon?, Governance 15, 2002, pp. 325-344.

10 Bernard Manin, Principes du governement representatif, Paris, Flammarion, 1995, pp. 247-248.

19
cât și la nivel intern 11. Aceste administrații trebuie privite în primul rând ca
actori naționali deoarece răspund în fața guvernului. Partidele politice și-
au extins influența la nivel european prin intermediul unor filiere sau
ramuri plasate în jurul instituțiilor Uniunii Europene. Grupurile de interes
utilizează un mix de activități indirecte la nivelul UE, respectiv intervenții
directe la nivel național.
Au fost create și o serie de asociații europene care oferă grupurilor
de interese naționale un canal de influențare a politicilor europene pe o
cale indirectă. Înainte de a veni la masa de negociere a UE grupurile de
interes naționale se vor raporta în primul rând la arena națională, deoarece
puterea de veto a statului le asigură un oarecare monopol de acțiune 12.
Interacțiunile dintre administrațiile naționale și instituțiile UE au
condus la o fuziune a acestora la diferite niveluri, 13 acest lucru ducând la
întărirea capacității sistemului administrativ în comparație cu cel
parlamentar. Asupra acestui nou nivel Beyers formulează două ipoteze:
una a persistenței, prin intermediul căreia accesul la istituțiile europene
întărește rețelele domestice, respectiv cea a compensării, în baza căreia
accesul la instituțiile europene compensează pentru lipsa accesului la
nivelul politicii externe 14.

Concluzii

UE încă nu deține niște mecanisme clare care să conecteze

preferințele publicului cu schimbarea efectivă a politicilor, aceasta cu toate
că din partea spectrului politic se observă o mai mare receptivitate pentru
input-ul venit din partea diferitelor grupuri de interes/lobby.

11 Simon Hix, The Political system of the European Union(2nd edition), Houndmills, Basingstoke, UK,
Palgrave Macmillan,2005, p.38.
12
Kohler-Koch, ”Changing Patterns of interest intermediation in the European Union”, Government
and Opposition, 29, 1994, pp166-180.
13
Wolfgang Wessels, ”An ever closer fusion? A dynamic macropolitical view on integration process”.
Journal of Common Market Studies, 25(2),1997, pp 267-299, in Hanspeter Kriesi, Anke Tresch,
Margit Jochum, ”Going Public in the European Union: Action Repertoires of Western Collective
Political Actors”, Comparative Political Studies, Vol. 40, 2007, pp.48-52.
14Jan Beyers, ”Gaining and seeking access: The European adaptation of domestic interest

associations”. European Journal of Political Research, 41, 2002, pp.585-612.

20
 Preferința pentru adoptarea unei politici publice în detrimentul
alteia depinde de pozițiile susținute de partidele politice sau de elita cu
care aceste partide se înconjoară, care la rândul lor sunt influențate de
semnalele venite din partea opiniei publice. Aceste poziții sau semnale
venite din partea diferitelor unități ale spectrului social sunt articulate în
funcție de nivelul de bunăstare, de necesitatea realizării unor reforme sau
de necesitatea păstrării unui echilibru optim la nivelul statului național.
Impactul opiniei publice asupra procesului decizional este
resimțit atât în capacitatea Comisiei de a impune o agendă de lucru, cât și
în capacitatea grupurilor de lucru de la nivelul Consiliului care trebuie să
avanseze propuneri. În perioadele în care se constată un declin în raport cu
susținerea propunerilor venite din partea instituțiilor europene se
recomandă prudența în adoptarea unui set mai amplu de reguli sau decizii.

BIBLIOGRAFIE:

Beyers, Jan „Gaining and seeking access: The European adaptation

of domestic interest associations”. European Journal of Political Research,
41, 2002.
Curtin, Deirdre „Private Interest Representation or Civil Society
Deliberation? A Contemporary Dilemma for European Union
Governance”, Social & Legal Studies, vol. 12(1), 2003.
Dehousse, Renaud,” European Governance in Search of
Legitimacy: The Need for a Process-Based Approach”, in O. De Schutter,
N. Lebessis and J. Paterson(eds) Governace in the European Union.
Luxembourg: Office for Official Publications of the European
Communities, 2003.
Dusso, Aaron, ”Legislation, Political Context, and Interest Group
Behaviour”, Political Research Quarterly, Vol. 63, 2010.
Eriksen, Erik O., Fossum, John E., Democracy in the European
Union: Integration through Deliberation? London, Routledge, 2000.
Hix, Simon, The Political system of the European Union(2nd
edition), Houndmills, Basingstoke, UK, Palgrave Macmillan,2005, p.38.

21
 Joerges, Christian, Vos, Ellen, EU Committees: Social Regulation,
Law and Politics, Oxford, Oxford University Press, 1999.
Kohler-Koch,B. ”Changing Patterns of interest intermediation in
the European Union”, Government and Opposition, 29, 1994.
Manin, Bernard, Principes du governement representatif, Paris,
Flammarion, 1995.
McLaughlin, John and Greenwood, Justin, ”The Management of
Interest Representation in the EU” ,Vol.33, 1995, pp. 143-162.
Van de Voort , Willem J. ,In Search of a Role, The Economic and
Social Committee in European Decision Making, Utrecht University,
1997.
Wallace, Hellen, ”The Council: An Institutional Chameleon?”,
Governance 15, 2002.
Wessels, Wolfgang,”An ever closer fusion? A dynamic
macropolitical view on integration process”. Journal of Common Market
Studies, 25(2),1997, pp 267-299, in Hanspeter Kriesi, Tresch, Anke,
Jochum, Margit ”Going Public in the European Union: Action Repertoires
of Western Collective Political Actors”, Comparative Political Studies,
Vol. 40, 2007.

22
 DIPLOMAŢIE PUBLICĂ, MINORITĂŢI ŞI ORGANIZAŢII
INTERNAŢIONALE (OSCE, UE, NATO, ONU)

Raluca LUȚAI 1
Mihaela M. STANIȘTE 2
Anca MOGOȘAN 3

Abstract:
We are entering a new world where knowledge, culture and communications
are vital keys, not only for technological progress but for economic prosperity, social
cohesion and sustainable development. In the world of information subject to the
intense process of globalization diplomacy and diplomatic activity are changed and
public diplomacy has become "the stepchild of diplomacy" which asks its rightful place
at the center of diplomatic relations.
Going on the idea of creating the trust, certain aspects of public diplomacy go
hand in hand with the issue of ethnic, national or religious minorities.

1 Raluca.Luțai, PhD Student, Doctoral School of International Studies and Security Studies, Babeș

Bolyai University, Cluj Napoca, Romania, raluca_lutai@yahoo.com.

Această lucrarea a fost posibilă datorită sprijinului financiar acordat de către Programul Operațional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cofinanțat de Fondul Social European, prin
proiectul nr. POSDRU/159/1.5/S/155383, cu titlul „Calitate, excelența , mobilitate transnațională in
cercetarea doctorală”.
2
Mihaela Staniște, PhD Student, Doctoral School of International Studies and Security Studies,
Babeș Bolyai University, Cluj Napoca, Romania, marcelamihaelapop@gmail.com.
Această lucrarea a fost posibilă datorită sprijinului financiar acordat de către Programul Operațional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cofinanțat de Fondul Social European, prin
proiectul nr. POSDRU/159/1.5/S/155383, cu titlul „Calitate, excelența , mobilitate transnațională in
cercetarea doctorală”.
3 Anca Mogoșan, PhD Candidate, Doctoral School of International Studies and Security Studies,

Babeș Bolyai University, Cluj Napoca, Romania, ancamogosan@gmail.com.

23
 This paper analyze how the organization for security and co-operation in
europe, united nations, european union and nato use the public diplomacy tool to
manage ethnic national or linguistic minorities issues.

KEY WORDS: national and ethnic minorities, public diplomacy, OSCE,

NATO, UN, EU.

Problematica minorităților naționale și etnice a dat naștere la

numeroase dezbateri politologice, sociologice, antropologice și istorice și
reprezintă în continuare un subiect actual și intens dezbătut în mediul
academic din sfera relațiilor internaționale. Grupurile minoritare din
cadrul statelor pot reprezenta o sursă de conflict, iar diplomația publică
poate constitui un instrument util atât în aplanarea eventualelor conflicte,
cât și în încurajarea dialogului dintre majoritate și minoritate.
Comunicarea reprezintă unul din cele mai importante elemente care pot
asigura securitatea sau insecuritatea în problematica minorităților. De
asemenea, organizațiile internaționale au arătat interes crescut chestiunii
minorităților, formulând obiective și punând în practică o serie de acțiuni
pentru prevenirea conflictelor etnice.
Intrăm într-o nouă lume în care cunoașterea, cultura și
comunicațiile sunt cheia, nu numai a progresului tehnologic și a
prosperității economice, ci și a coeziunii sociale și dezvoltării durabile. În
lumea informației supusă intensului proces de globalizare, diplomația se
metamorfozează iar activitățile diplomaților se schimbă. Afacerile externe
nu mai sunt un atribut exclusiv al guvernelor, interesele și principiile de
diplomație externă fiind promovate prin diverse metode. Asistăm la o
schimbare fundamentală în modul în care națiunile gestionează relațiile lor
internaționale. Interesele naționale sunt promovate peste hotare prin
evenimente și acțiuni care merg dincolo de diplomația clasică, de
comunicate, demersuri și aide-memories. Ministerele de Externe trebuie
să elaboreze acum mai degrabă programe de repliere și coaliții complexe
care implică publicul larg și care vizează în mod direct probleme specifice,
decât pur și simplu îndemnând guverne sau organizații internaționale să
acționeze. După 11 septembrie 2001, diplomația publică a devenit ”copilul

24
vitreg al diplomației”, care își cere locul său de drept în centrul relațiilor
diplomatice 4.
Diplomația publică se referă la aspectele și legăturile
internaționale care se manifestă în afara interacțiunii dintre structurile
oficiale ale statului. Ea se axează pe căile prin care un stat(sau o
organizație) comunică cu cetățenii altor state în vederea formării unei
imagini pozitive care să contribuie la îndeplinirea idealurilor și intereselor
naționale fiind în același timp un mijloc de control și regleaj al aspectelor
ce țin de situațiile conflictuale ce pot apărea și ce pot avea ca actor
minoritățile naționale și etnice.
Diplomația publică trece dincolo de diplomația tradițională și se
axează pe acele acțiuni care pot duce la modificarea modului în care un
anumit stat este perceput de lume. Imaginea pe care acesta și-o formează
este deosebit de importantă mai ales în situația în care a doua față a puterii,
puterea soft, face din ce în ce mai mult parte din politicile naționale.
Diplomația publică include susținerea pe care guvernele o acordă în
domeniul cultural, educațional și informațional, favorizând schimburile
dintre cetățeni. Nancy Snow consideră că diplomația publică este legată in
mod inevitabil de conceptul de putere soft 5.
În condițiile metamorfozării conceptului de diplomație
tradițională activitatea diplomatului se schimbă, el dobândind noi
activități, ”task-uri” care trebuie să le ducă la îndeplinire. Diplomația
publică nu mai este misiunea exclusivă a diplomaților de carieră. Ea poate
fi realizată și de o serie de oameni de elită, fie din cadrul structurilor
agențiilor guvernamentale fie din cadrul societății civile sau organizațiilor
non guvernamentale. Rolul diplomatului este redefinit. El devine un
facilitator în crearea și managementul relațiilor de încredere care se
formează.
Mergând pe ideea creării de relații de încredere, de
peacebuilding, anumite aspecte de diplomație publică merg mână în mână
cu problematica minorităților etnice, naționale sau religioase. Diplomația
publică este un element indispensabil în raportarea actorilor la problemele

4 David Hoffman, “Beyond Public Diplomacy,” Foreign Affairs 81/2 (March/April 2002): 84, p. 23.
5 Ibidem, p. 12.

25
și conflictele ce pot apărea între grupurile minoritare dar și între grupurile
minoritare și actorii statali. Demersurile culturale sau educaționale,
programele de schimburi sau proiectele ce privesc implicarea cetățenilor
în viața cetății se pot dovedii deosebit de utile în aplanarea sau gestionarea
relațiilor care pot apărea între grupurile minoritare , fie că vorbim de relații
pașnice fie că vorbim de relații conflictuale. Prin intermediul diplomației
publice se poate crea un cadru strategic, multilateral, de dialog care să
faciliteze căștigarea inimilor și minților lucru care să ducă indirect atât la
rezolvarea unor probleme ce apar în legătură cu grupurile minoritare cât și
la integrarea cât mai eficientă a grupurilor minoritare în societate.
Observând roulul din ce în ce mai important pe care diplomația
publică îl joacă în comunicarea ce se stabilește în cadrul arenei
internaționale și rolul și locul de componentă indinspensabilă a discursul 6
pe care îl are în lumea globalizată și interconectată, organizațiile
internaționale ca actori vitali ai cadrului internațional sau regional au
început să o folosească tot mai mult ca un instrument în activitatea și
politicile pe care le promovează. Atât Uniunea Europeană, Organizația
Națiunilor Unite cât și NATO și OSCE și-au dezvoltat pe parcursul
timpului departamente sau devizii de Diplomație Publică care prin diverse
instrumente promovează sau reglementează problematica minorităților
mizând pe faptul că diplomația publică poate fi un instrument deosebit de
important în aplanarea conflictelor interetnice sau în dezvoltarea de relații
de durată între diverse minorități etnice, naționale sau lingvistice.
În cele ce urmează am ales să analizăm modul în care Organizația
pentru Securitate și Cooperare în Europa, Organizația Națiunilor Unite,
Uniunea Europeană și NATO gestionează instrumentul dimplomație
publice în problematica minorităților etnice, naționale sau lingvistice.

6Ion GUCEAC ”Diplomaţia publică –componentă indispensabilă a discursului extern în condiţiil

globalizării” în Akademons, nr.1.(16), martie 2010.p.1.

26
 OSCE - ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE
ÎN EUROPA

OSCE este o organizație regională de securitate, care cuprinde 57

de state de pe teritoriul a trei continente: America de Nord, Europa și
Asia. OSCE are o abordare cuprinzătoare a securității, integrând aspecte
politico-militare, economice, de mediu, precum și umanitare. În ceea ce
privește problematica minorităților, pentru OSCE instituția cheie este
reprezentată prin Înaltul Comisar pentru Minorități Naționale. Aproape
toate statele participante la OSCE au unul sau mai multe grupuri
minoritare pe teritoriul lor. În toate aceste state, respectarea drepturilor
minorităților și promovarea unei societăți multiculturale integrate nu
numai că este de dorit în sine, ci și ajută la menținerea stabilității și păcii în
interiorul și relațiile dintre state 7.
Potrivit mandatului său, Înaltul Comisar pentru Minorități
Naționale trebuie să ia măsuri imediate și să furnizeze avertizări timpurii în
probleme legate de minoritățile naționale, care nu au atins încă un nivel
periculos, dar care au potențialul de a se dezvolta într-un conflict care ar
putea afecta stabilitatea și relațiile dintre statele membre. Înaltul Comisar
are un mandat dublu 8:
• De a limita și „dezescaladare” a tensiunilor;
• De a avertiza OSCE de fiecare dată când tensiunile amenință
să ajungă la nivel care depășește resursele avute la dispoziția
sa.
Astfel, Înaltul Comisar este în primul rând un instrument de
prevenire și avertizare timpurie cu privire la conflicte, fără să fie conceput
ca un instrument de protecție a drepturilor omului sau a minorităților.
Cele mai importante principii ale acestuia sunt confidențialitatea și

7
UN Human Rights, High Commissioner on National Minorities of The OSCE,
http://www.ohchr.org/Documents/Publications/GuideMinorities9en.pdf accesat în Decembrie
2014, p. 2.
8 OSCE High Commissioner on National Minorities, accesibil la http://www.osce.org/hcnm, accesat

în iunie 2015.

27
imparțialitatea. Ambele principii sunt menite să ajute la crearea și
consolidarea încrederii între părți și Înaltul Comisar 9.
Pentru a-și duce la îndeplinire sarcinile sale, Înaltul Comisar
dispuse de instrumente diverse precum: colectarea și primirea de
informații, vizite în țările membre, implicarea experților, raportare și
avertismente timpurii. Informațiile pot fi obținute atât de la guvernele
țărilor în care minoritățile se află, de la organizații, ONG-uri și membrii
direcți ai minorităților afectate, cât și din orice alte surse, cum ar fi mass-
media. De asemenea, Înaltul Comisar nu are nevoie de permisiune pentru
a vizita statele membre, iar aceste vizite permit membrilor minorităților
acces la o organizație specializată pe problema minorităților. În cazul în
care există riscul izbucnirii unui posibil conflict, Înaltul Comisar poate să
emite un avertisment timpuriu.
Mandatul presupune și anumite limitări. De exemplu, limitarea
mandatului doar la situațiile care ar putea afecta securitatea între națiuni
conduce la situația în care anumite probleme legate de minoritățile din
interiorul unui stat nu pot fi abordate. Minoritățile fără națiune nu sunt
acoperite de mandate, astfel că problemele unor minorități precum cea a
romilor sunt imposibil de abordat, aceștia trăind în mai multe state și
neavând o „patrie”. Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și
Drepturile Omului din Varșovia se ocupă de problemele legate de romi și
sinti. De asemenea, Înaltul Comisar nu are permisiunea de a aborda
conflicte minoritare care includ acte de violență organizate. Situații
precum cea din Corsica, Țara Bascilor sau Irlanda de Nord nu pot fi
abordate, la fel ca și problema kurdă. În situațiile care au trecut deja de
etapa de avertisment timpuriu sau care sunt tratate în Consiliul
Permanent, Înaltul Comisar poate lua măsuri doar cu aprobarea
Consiliului 10.
Activitatea pe care OSCE o are în gestionarea diplomației publice
și a problemelor grupurilor minoritare poate fi deosebit de utilă chiar dacă,
în cadrul contextului regional, organizația stă în umbra politicilor pe care

9Institutions and Structures, disponibil http://www.osce.org/hcnm/107878, accesat în iunie 2015.

10Human Rights.ch, http://www.humanrights.ch/en/standards/europe/osce/high-commissioner/
accesat în Decembrie 2014.

28
Uniunea Europeană le promovează. Cu toate acestea, OSCE prin
intermediul politicilor de prevenire a conflictului, politicilor
educaționale,aspectelor ce privesc implicarea intensă a grupurilor
minoritare în cadrul procesului politic și decizional sau protejarea și
promovarea de politici culturale eficiente reușește să fie un actor
important în stabilitatea europeană din perspectiva minorităților etnice
sau naționale.

UNIUNEA EUROPEANĂ

Uniunea Europeană este o structură care pare a fi perfect adaptată

la activitățile internaționale ce necesită mijloace diplomatice. Acest lucru
se datorează naturii sale post-moderniste, care o „forțează să
fundamenteze orice politică pe negocieri transnaționale și pe obținerea
consensului prin regulamente și proceduri instituționale, pe un amestec de
instrumente publice europene și convenționale și mai presus de toate, pe
compatibilitate puternică cu valorile și atitudinile din rândul publicului și
elitelor europene” 11.
În 2007, cu ocazia aniversării a 50 de ani a UE, într-una din
broșurile Comisiei Europene, diplomația publică era definită ca
ocupându-se cu influențarea atitudinii publice. Diplomația publică
încearcă să promoveze interesele UE prin înțelegere, informare și
influențare. Aceasta presupune explicarea în mod clar a obiectivelor,
politicilor și activităților Uniunii și promovarea înțelegerii acestor
obiective prin dialog cu cetățenii individuali, grupuri, instituții și mass-
media 12. Diplomația publică a Uniunii Europene este complicată datorită
faptului că tipul de actor care UE își dorește să devină pe scena
internațională este încă imprecis, aceasta fiind un proiect in desfășurare,
lipsit de finalitate. Atunci când analizăm diplomația publică a UE trebuie
să ținem cont că aceasta a fost orientată în primul rând spre interior, planul

11
Michalski, A. The EU as a Soft Power: the Force of Persuasion, [in:] The New Public Diplomacy:
Soft Power in International Relations, ed. J. Melissen, Palgrave MacMillan, London, 2007, p.125.
12 Comisia Europeană, A glance at EU public diplomacy at work, The EU’s 50th anniversary celebrations

around the world (Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities, 2007),
p.13.

29
de acțiune al Comisiei surprinzând această dimensiune prin obiectivele de
îmbunătățire a comunicării privind Europa, de stabilire a unei relații și a
unui dialog cu cetățeni europeni. În cazul Uniunii aspectele interne de
diplomație publică sunt o parte importantă a construcției identității
europene reprezentată în plan extern. Astfel, distincția dintre aspectele
interne și externe de diplomație publică este destul de greu de menținut 13.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona,
diplomația publică a UE nu mai este condusă doar de Secretariatul
Consiliului și Comisie, dar și de Serviciul European de Acțiune Externă.
Acest Serviciu trebuie să facă legătura și să unească comunicarea
strategică, diplomația publică și misiunile parților interesate, cu intenția de
a crea o cultură de comunicare globală care să se extindă dincolo de
instituțiile UE implicate în acțiunile externe 14. Uniunea Europeană
folosește instrumentele de diplomație publică atât în ceea ce privește
acțiunile externe, dar și în rezolvarea unor aspecte interne ce țin de statele
membre.
Încă din secolul XIX, când s-au format statele națiune,
problemele legate de minoritățile etnice au început să crească. Membrii
grupurilor minoritare sunt tratați diferit, în funcție de țara în care se află.
Dacă în anumite țări aceștia reușesc să obțină anumite drepturi, în altele
aceștia pot fi subiectul discriminării. În ceea ce privește UE, țările din
Europa Centrală și de Est reprezintă o situație aparte. Diplomația publică
și culturală occidentală este adesea înrădăcinată în trecutul imperial și
colonial al acestor țări, deoarece ambele concepte au fost semnificative în
exercitarea de influență după decolonizare. Chiar dacă țările din Europa
Centrală nu au avut colonii, acestea sunt subiectul multor tratate și pacte
europene dintr-o perioadă istorică destul de tulbure, iar granițele multor
țări din această zonă nu respectă întrutotul granițele etnice și lingvistice ale
unei națiuni. Aproximativ trei milioane de maghiari sunt împărțiți în șapte
țări din jurul Ungariei, în timp ce jumătate de milion de polonezi trăiesc în
Belarus, 150000 în Ucraina și 240000 în Lituania. Aceste persoane au

13 Duke, Simon, The European External Action Service and Public Diplomacy, Duscussion Papers in
Diplomacy, nr 127, Netherlands Institute of International Relations Clingendael, Haga, 2013, p.2-3.
14 Ibidem, p. 10.

30
locuit în aceste teritorii vreme de câteva decenii și nu reprezintă minorități
migratoare 15.
Odată cu căderea comunismului, obiectivul central de politică
externă al țărilor din centrul Europei a fost aderarea la Uniunea Europeană
și NATO. Diplomația publică a fost unul din instrumentele folosite pentru
a asigura mai mult sprijin din partea cetățenilor europeni, dar și pentru a
combate stereotipurile negative și prejudecățile cu care au fost asociate
aceste țări. Cooperarea dintre țările din Europa Centrală și Est și Uniune
este un bun exemplu de diplomație publică simetrică, care vizează crearea
unei înțelegeri reciproce, bazată pe dialog. În diplomația publică simetrică,
fiecare are șanse egale de a influența rezultatele, care sunt reciproc
avantajoase, iar fiecare parte este dispusă să își modifice comportamentul,
pozițiile și politice în mod corespunzător 16. După aderarea acestor țări la
NATO și UE, aceste țări au căutat să-și găsească locul și rolul în cadrul
Uniunii, formulând noi direcții și priorității în ceea ce privește politica
externă. Parteneriatul și cooperarea au fost conceptele principale ce au
dominat politica externă și strategiile de diplomație publică. În 2005,
Ministrul de Externe Estonian definea noua viziune ca fiind „realizarea și
asigurarea democrației, a stabilității, securității și prosperității în Europa și
în alte părți ale lumii” 17. De asemenea, conferințele și congresele
internaționale reprezintă în continuare instrumente importante de
diplomație publică.
Uniunea Europeană este fără doar și poate un bastion al apărării
drepturilor și libertăților individuale în care problematica minorităților fie
ele etnice sau naționale este direct inclusă, fiind un criteriu al procesului de
aderare și un pas de respectat în procesul de integrare. Diplomația publică
ca instrument al politicii externe sau interne a Uniunii este deci folosită în
direcția respectării drepturilor și libertăților grupurilor minoritare și
etnice, cu atât mai mult cu cât sloganul unitate în diversitate nu face altceva
decât să surpindă mozaicul de culturi și limbi și religii pe care Uniunea
Europeană, ca instituție, îl gestionează.

15 Snow, Nancy, Taylor, Philip, Handbook of public diplomacy,Routledge, New York, p. 293-294.
16 Ibidem, p. 306.
17 Ibidem, p. 307.

31
 NATO

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord reprezintă pentru

multe state din Europa și pentru continentul Nord American un bastion
militar, un exemplu al principiului securității colective în care securitatea
unui stat membru este vegheata de toți ceilalți membrii. Metamofoza pe
care organizația a suferit-o imediat după prăbușirea vechiului dușman
communist a adus în discuții concepte strategice ce au ca obiectiv
asigurarea păcii și securității internaționale.
Referitor la diplomația publică, NATO nu este responsabilă
pentru modul în care statele membre aleg să întrețină comunicarea publică
cu cetățenii lor. Aceasta responsabilitate cade pe umerii departamentelor
de diplomatie publică din ministerele de afaceri militare ale fiecarui stat
membru. Ceea ce oferă NATO sunt informații suplimentare legate de
activitățile pe care fiecare stat membru al NATO le desfășoară în cadul
organizației dar și alte informații legate de obiectivele alianței.
Departamentul de Diplomație Publică este responsabil cu informarea
publicului larg legat de activitățile și politicile pe care organizația le
promovează. Instrumentele prin care se realizează diplomația publică la
nivelul NATO sunt: site-ul organizației, publicații, seminarii și conferințe.
Potrivit Manualului NATO, mass media reprezintă unul din cele mai
importante instrumente pe care Alianța le are la dispoziție. Prin
intermediul mass-media și a internetului, alianța transmite cele mai
importante informații despre alianță, evenimentele majore care au loc in
cadrul organizației, interviuri cu liderii importanți ai organizației și alte
aspecte ce sunt de importanță pentru cetățeanul din statele membre ale
Alianței dar și pentru cei din celelalte state. Un alt element important de
diplomație publică pe care Alianța se bazează este diseminarea de
materiale informative în diferite limbi, materiale în cadrul cărora sunt
prezentate structurile organizației, orbiectivele ei dar și elemente legate de
procesul decizional din cadrul organizației. Prin intermediul bibliotecii pe
care o deține, a Comitetului de Diplomație Publică, Oficiilor de Informații
Regionale(Moscova, Reijakvik) și a Centrelor de Documentare NATO
reușește să se apropie mai mult de cetățenii pe care îi servește.

32
 În ceea ce privește aspectele legate de problematica
minorităților,divizia de Diplomație Publică a organizației nu desfășoară
programe și proiecte destinate în mod exclusive minorităților. Ceea ce face
organizația pentru minorități este mai degrabă încadrat în registrul hard al
puterii. Operațiunile pe care organizația le desfășoară în diverse teatre de
luptă au întotdeauna în vedere asigurarea protecției minorităților fie ele
entice sau naționale. Un exemplu mai puțin pozitiv în acest sens este
operațiunea NATO din Kosovo. Human Rights Watch apreciază că
operațiunea NATO din Kosovo a fost un eșec din perspectiva protecției și
promovării drepturilor și libertăților minorităților din acea zona 18. În cazul
acestui confict se apreciază că minoritatea sârbă și cea romă au fost ne-
glijate.
NATO ca o organizație ce promovează pacea și stabilitatea și are
o intensă implicare în zonele conflictuale, are întotdeauna grijă să respecte
și să apere drepturile și libertățile grupurilor minoritare. Un exemplu în
această direcție se leagă de zona sud caucaziană unde NATO este un actor
prezent în gestionarea chestiunilor de securitate din zona. Fiind atent la
buna raportare la grupurile minoritate, în 2005, NATO a emis rezoluția
335 pentru protecția și integrarea minorităților ca un pas în stabilizarea
regiunii. În cadrul rezoluției, NATO condamna și încuraja în același timp
parlamentele Armeniei, Azerbaijanului și Gerogei să ia măsuri în ceea ce
privește integrarea minorităților și bineînțeles, protejarea acestora
reafirmând încă o dată că drepturile și libertățile grupurilor minoritare
sunt parte din drepturile fundamentale ale omului 19.
Chiar dacă diplomația publică în sprijinul grupurilor minoritare
în cadrul NATO nu este la fel de prolifică ca în cazul OSCE, NATO
reprezinta un element important în stabilitatea și securitate internațională.
Conștient că problematica minorităților poate fi una deosebit de sensibilă
și o reală sursă de conflict, NATO acționează și promovează drepturile și

18Human Rights Watch, disponibil la http://www.hrw.org/news/2004/07/26/kosovo-failure-nato-

un-protect-minorities , accesat in iunie 2014.
19Resolution 335 on the protection and integration of minorities as a contribution to stability in the

south Caucasus
http://www.nato-pa.int/Default.asp?SHORTCUT=830, accesat in iunie 2014.

33
libertățile fundamentale ale minorităților etnice naționale sau lingvistice
prin intermediul diplomației publice.

ONU

Organizația Națiunilor Unite este de departe organizația cu cea

mai mare legitimitate la nivel mondial. Ideea păcii și securității pe care o
promovează nu ar putea fi completă fără o abordare a drepturilor și
libertăților minorităților entice și naționale. Din această perspectivă, ONU
a dezvoltat de-a lungul timpului mai multe documente ce au ca subiect
principal problematica minorităților. De vegherea respectării drepturilor
minorităților se ocupă, în cadrul ONU, Oficiul Înaltului Comisar pentru
Drepturile Omului. Documentul principal în jurul cărora se formează și se
consolidează aspectele ce țin de minorități este Declarația Națiunilor Unite
privind drepturile persoanelor care aparțin minorităților entice, religioase și
lingvistice adoptat in anul 1992. Documentul stabilește standardele
esențiale și ofera statelor membre îndrumare în formularea și promovarea
documentelor legislative ce privesc respectarea drepturilor minorităților.
Pe lângă această declarație, ONU a mai formulat pe parcursul timpului și
un Ghid al Minorităților care trateaza pe larg aspectele legate ce țin de
subiectul minorităților.
Diplomația publică la nivelul ONU în chestiunea minorităților se
realizează prin intermediul site-ului Oficiului Înaltului Reprezentant
pentru Drepturile Omului care pune la dispoziția fiecăruia dintre noi
documentele cele mai importante și alte brosuri și manuale utile în aceasta
problemă. La acestea se mai adaugă și diversele evenimente pe care le
sponsorizează sau le organizează care susțin și încurajează promovarea
drepturilor minorităților. La fel ca în cazul NATO, prin intermediul
operațiunilor pe care le desfășoară în diferite zone conflictuale, ONU are
întotdeauna în vedere respectarea și protejarea minorităților entice
naționale sau lingvistice.

34
 CONCLUZII

Globalizarea reușește, printre altele, să înlăture monopolul pe

care statul îl are în politica externă. Azi când democrațiile predomină,
dialogul devine un element cheie al comunicării inclusiv în cadrul
organizațiilor internaționale ca Uniunea Europeană, Organizația
Națiunilor Unite, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și OSCE.
Diplomația publică, palier al diplomației își propune să lucreze cu
indivizi și cu organizații internaționale pentru a promova interesele,
valorile și țelurile unui stat, inclusiv problematica drepturilor și libertăților
minorităților etnice și naționale.
Pe parcursul acestei lucrări am demonstrat că atât Uniunea
Europeană și Organizația Națiunilor unite, instrumente soft ale păcii
internaționale cât și NATO și OSCE instituții care ar putea fi mai degraba
încadrate în categoria elementelor hard dezvoltă politici, devizii sau
rezoluții care să aibă în vedere folosirea diplomației publice în aspecte ce
țin de problematica minorităților etnice sau naționale.
Uniunea Europeană prin sloganul unitate în diversitate , NATO
prin intermediul deviziei de Diplomație Publică și prin intermediul
misiunilor pe care le organizează, OSCE prin Înaltul Comisar pentru
Minorități nu fac altceva decât să se folosească de diplomația publică
pentru a ajuta la respectarea și promovarea drepturilor și libertăților
grupurilor minoritare, la gestionarea situațiilor conflictuale și la integrarea
cât mai armonioasă a grupurilor în cadrul societăților majoritare.
Prin intermediul politicilor culturale, politicilor educaționale,
mass mediei și programelor de implicare pe care fiecare din aceste
organizații le promoveaza, în stilul propriu și în funcțiile de obiectivele
organizației, toate aspecte de diplomație publică, organizațiile
internaționale sau regionale contribuie la pacea și stabilitatea
internațională și la gestionarea eficientă a problematicii minorităților. La
eficientizarea politicilor și programelor pe care aceste instituții le
promovează trebuie să se adauge, fără doar și poate și politicile naționale și
atitudinea statelor față de minoritățile pe care le găzduiesc.

35
 BIBLIOGRAFIE

Ion GUCEAC „Diplomaţia publică –componentă indispensabilă a

discursului extern în condiţiil globalizării” în Akademons, nr.1.(16),
martie 2010.
Human Rights Watch, disponibil la
http://www.hrw.org/news/2004/07/26/kosovo-failure-nato-un-protect-
minorities , accesat in iunie 2014.
Resolution 335 on the protection and integration of minorities as a
contribution to stability in the south Caucasus
http://www.nato-pa.int/Default.asp?SHORTCUT=830 , accesat
in iunie 2014
Snow, Nancy, Taylor, Philip, Handbook of public diplomacy,
Routledge, New York, p. 293-294.
Duke, Simon, The European External Action Service and Public
Diplomacy, Duscussion Papers in Diplomacy, nr 127, Netherlands
Institute of International Relations Clingendael, Haga, 2013,
Michalski, A. The EU as a Soft Power: the Force of Persuasion,
[in:] The New Public Diplomacy: Soft Power in International Relations,
ed. J. Melissen, Palgrave MacMillan, London, 2007.
Comisia Europeană, A glance at EU public diplomacy at work, The
EU’s 50th anniversary celebrations around the world (Luxembourg:
Office for Official Publications of the European Communities, 2007
UN Human Rights, High Commissioner on National Minorities of
The OSCE,
http://www.ohchr.org/Documents/Publications/GuideMinorities9en.p
df accesat în Decembrie 2014, p. 2.
OSCE High Commissioner on National Minorities, accesibil la
http://www.osce.org/hcnm, accesat în iunie 2015.
David Hoffman, “Beyond Public Diplomacy,” Foreign Affairs 81/2
(March/April 2002): 84, p. 23.

36
INTERNETUL CA MEDIU DE PROPAGARE ȘI SECURITIZAREA
PROBLEMELOR SOCIETALE - INFLUENȚA ASUPRA

FENOMENULUI DE EXOD AL ELITELOR

George Marius ȘINCA *

Abstrract:
Internet, as we know it today, is probably one of the most powerful tools used
to influence the masses worldwide. This new virtual world is all about globalization
and mass migration, for different reasons, towards a better life, new horizons. With
these new opportunities that arose in romania and bulgaria after being accepted in the
european union on the 1st of january 2007, the profile of romanian and bulgarian
migrants changed. It is true that the vast majority migrated only driven by promised
ideals, others by need, and the fewest are the elites who were driven, more than ever, by
the phenomenon called "brain drain" or as unesco labeled it, "skilled migration and
brain drain," or according to indications of economic experts from the british royal
society, "human capital flight". Although the influence of virtual environment in this
global phenomenon has not been commented on so far, only in a manner somewhat
overshadowed by the lack of national, european or global statistical data; i believe the
need to expose this issue existing in the eu and member countries is both necessary and
urgent.

KEY WORDS: migration, brain drain, skilled migration, security,

internet, Europe

*Ministerul Afacerilor Interne Inspectoratul General al Poliției Române Direcția Operațiuni Speciale,

e-mail: sinca.george@politiaromana.ro | georgemariussinca@gmail.com.

37
 INTRODUCERE

După cum spunea şi Samuel P. Huntigton privitor la imigraţie,

“Dacă demografia este destin, mişcările de populaţie sunt motorul istoriei”;
dacă acest aspect al imigraţiei este realmente fundamentat atunci nu îl
putem fundamenta decât prin acest nou val de migraţie de la sfârşitul
secolului XX, diferit de celelalte valuri anterioare de migraţie ale
europenilor. Acest nou val de migraţie a fost provocat, în parte, de
colonizarea, de formarea unor state noi şi de politici statale care au
încurajat sau au forţat oamenii să plece. Totuşi, el a fost şi rezultatul
modernizării şi al dezvoltării tehnologice. Progresele din domeniul
transporturilor au făcut migrația mai facilă, mai rapidă și mai ieftină;
progresele din domeniul comunicațiilor i-au stimulat pe oameni să caute
oportunități economice și au facilitat contactele dintre emigranți și
familiile lor rămase în țara de origine 1.
Pe de altă parte pot afirma liber de orice reținere că la o atentă
comparare a dinamicilor de regionalizare și globalizare antrenate de
diferite tipuri de amenințări, aranjate de-a lungul unui spectru care se
întinde de la amenințări la amenințări structurate, migrația operează cel
mai intens ca dinamică interregională sau la nivelul unor regiuni
învecinate, precum migrației hispanice din Statele Unite sau preocupărilor
din Europa Occidentală față de imigranții din Africa de Nord sau din fostul
imperiu sovietic din care parte importantă este acum componentă a
Uniunii Europene. Însă există de asemenea migrația la distanță; iar aceasta
ar putea fi în creștere 2. Bineînțeles că alături de amenințarea migrației mai
sunt alte două amenințări societale ce o însoțesc, anume competiția
verticală și cea orizontală. Desigur în interiorul și imediata apropiere a UE,
competiția verticală își face simțită prezența manifestându-se intens în
momentele și locurile unde sunt proiecte de integrare politică, aici aș mai
menționa fosta Uniune Sovietică și actualmente ceva mai îndepărtat

1 Huntington Samuel P., [traducerea în limba română Stan I. Liana] Ciocnirea civilizațiilor și refacerea

ordinii mondiale, Bucureşti, Ed.Litera, 2012, p. 28.

2 Barry Buzan, Ole Wæver, Jaap de Wilde, [traducerea înl imba română George Jiglău] Securitatea, Un

nou cadru de analiză, Cluj-Napoca, Ed.CA Publishing, 2011, p. 179.

38
Sudanul, Pakistanul și India. De asemenea tot în acest areal al amenițărilor
se regăsesc și fragmentările (exemplificând prin fosta Iugoslavie sau Belgia)
determinate de prezența verticală apărut datorită proiectelor secesioniste
derulate.

„MIGRAȚIA CREIERELOR’’ - ASPECT DEFINITORIU AL

GLOBALIZĂRII

Originile acestui fenomen nu sunt clare dar cu siguranță este un

fenomen cu care am trăit de foarte multă vreme. În esenţă, migraţia este un
fenomen consubstanţial destinului uman. Astăzi, migraţia trebuie văzută
ca rezultat al interacţiunii între deciziile individuale şi constrângerile
sociale 3. În istoria marilor civilizații găsim exemple de dovezi reale și
concludenteprecum cele din perioada domniei împăratului bizantin
Iustinian I zis și ”cel mare” care a domnit între 527 – 565, răspunzător a
dizolvării Academiei lui Platon ce a fost închisă în 529 d.Hr. Ca și
deotologie a expresiei “Migrația creierelor” tradusă din engleză („brain
drain”), patentată de The Royal Society pentru a descrie pierderea socială,
emigrarea oamenilor de știință, specialiștilor, cercetătorilor, inginerilor
cadrelor academice dar și a studenților de regulă în Canada și Statele
Unite ale Americii în anii 1950-1960 care este și acum un prim trend
definitoriu al acestui fenomen pentru întreaga Europă urmat de cel de-al
doilea trend al migrației în sectoarele de nișă ale elitelor din Centrul și
Sud-Estul Europei spre vestul Europei în țări de talia Angliei.Criza, de
orice nivel, accentuează fluxurile migratoare legale şi ilegale care sunt
însoţite de efecte negative pentru cei ce le compun dar şi pentru statele de
primire 4.Ca și evoluție statistică a migrării intelectuale, regăsim în Europa
cu cea mai mare rată de creștere înspre OECD începând cu anul 2000 țări
precum Albania (+9.1 procente), Româmia (+8.3 procente), Republica
Moldova (+6.3 procente), Bulgaria (+4.6 procente) și Lithuania (+4.5

3 Ioan Manci, “Securitate europeană şi transatlantică”, Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, 2015,

p. 73.
4 Ioan Manci, op. cit., p. 72.

39
procente) 5. UE15 6 în anul 2000 a suferit o pierdere netă de 0,120 milioane
lucrători cu studii superioare, care au migrat înafara zonei euro. Aceștia
constituie un mic procent de 0.3% din forța de muncă educată a statelor
europene. Oricum, ar trebui comparată cu enormul procent intrat de forță
de muncă (o forță de muncă de 12,5%, reprezentând persoane cu studii
superioare) din SUA, Australia, Canada și Noua Zeelandă, un defeicit
provocat de 2,6 milioane persoane 7.
Este limpede că acest fenomen este adesea asociat cu pierderea
economică a statelor pierzându-și puterea de muncă calificată superior. În
economie după cum spuneam acest fenomen este numit “scurgerea de
capital uman”, referindu-se la mișcarea de capital care nu este investit în
țara în care este produs 8. În acest context economic și al îmbătrânirii
populaţiei, al nevoii stringente de forţă de muncă tânără care să susţină
dezvoltarea economică, migraţia se poate constitui atât într-un factor ce
poate contribui la starea de securitate, cât şi într-un risc la adresa acesteia.
Astfel, în cazul UE, migraţia generează provocarea gestionării unei
societăţi care îşi conturează din ce în ce mai mult caracterul multietnic,
multireligios, multicultural, multirasial 9. Acest fenomen al migrației
globale schimbă radical situația și statisticile privitoare la migrația în plan
internațional, în special al individului migrator. Noile regimuri politice
referitoare la migrația populației este mai mult axat pe negarea drepturilor
de mucă dobândite de acesta prin moștenire ca cetățean european de
exemplu. Efectele globalizării ne sunt expuse practic prin impunerea de
liberă circulaţie a capitalurilor, a bunurilor, a serviciilor şi a persoanelordar
trendul legilor impuse de statele lumii printre care și cele membre ale UE,

5
Publicație electronică în cooperare UN-DESA/OECD,“World migration in Figures 2013 - A joint
contribution by UN-DESA and the OECD to the United Nations High-Level Dialogue on Migration
and Development”, Raportul OECD 3-4 octombrie 2013, p.4, http://www.oecd.org/els/mig/World-
Migration-in-Figures.pdf, accesat în 02.06.2015.
6 OECD, Glossary os statistical terms, https://stats.oecd.org/glossary/detail.asp?ID=6805, accesat în

06.06.2015.
7
Frédéric Docquier, Hillel Rapoport, „Globalization, Brain Drain and Development”, IZA DP No.
5590 (martie 2011), p.39, http://ftp.iza.org/dp5590.pdf, accesat în 02.06.2015.
8 Loredana Patrutiu-Baltes, „The Brain Drain Phenomenon within the European Union”, ONE Europe,

11.09.2014, http://one-europe.info/brain-drain-eu, accesat în 02.06.2015.

9 Ioan Manci, op cit., p.94.

40
este cu un obiectiv clar și bine determinat de a avea un control total asupra
acestui fenomen de masă uneori ajungându-se chiar la restricții privitoare
la circulația persoanelor în vederea căutării unor locuri de muncă mai bine
remunerate. Cu toate că au fost luate aceste măsuri uneori drastice, în mai
puțin de douăzeci de ani, numărul migranților din întrega lume s-a dublat.
Actualmente, peste 175 de milioane de persoane locuiesc într-o altă ţară
decât cea natală, din care cei mai mulţi sunt în Europa (56 de milioane), în
Asia (50 de milioane) şi în America de Nord (41 de milioane) 10.

INFLUENȚA MEDIULUI ACADEMIC ASUPRA MIGRĂRII

CREIERELOR

Motivați fiind și de noile beneficii aduse de evoluția umanității în

ultimii probabil 300 ani; din cauza ușurinței comunicării și călătoriilor,
noii imigranți, spre deosebire de marile valuri de migrație de la sfârșitul
secolului XIX, pot să țină legătura cu țara natală 11, ceea ce influențează zic
eu cel mai mult și relocarea acestora pe o perioadă nedeterminată dacă nu
chiar definitivă.
Este evident că adevăratele probleme apar acolo unde emigrarea
specialiștilor este facilitată printre altele și de zona academică care i-a
specializat. Birocrația europeană, ierarhiile rigide și în deosebi frustranta
fragmentare științifică a împins atunci și împinge și azi încă de pe băncile
universităților oamenii spre un sistem al unor ţări mai dezvoltate atât
economic cât societal, pentru venituri incomparabil mai mari şi în spaţii
sociale în care individul se simte valorizat în termenii pe care îi consideră
adecvaţi și necesari unui viitor strălucit printr-un progres asigurat de
nivelurile de trai ridicate.Cauzele migrației sunt multiple dar nu sunt pur
academice. Miliarde de euro și zeci de mii de locuri de muncă sunt în joc,
deoarece sectoare precum cercetarea aduc creșteri economice substanțiale
în IT, biotehnologie și sectoarele farmaceutice. Europa nu își permite să
rămână cu mult în urmăm “creșterea economică în viitor va veni din industrii

Ioan Manci, op cit., p.74.

10

11MaryKaldor, [traducerea în limba română M. Andriescu, AM. Butiurcă, A. Aroneț], Securitatea

umană – reflecții asupra globalizării și intervenției, Cluj-Napoca, Ed. CA Publishing, 2010, p. 186.

41
bazate pe cercetare și știință aplicată” notă adusă de către Andrew W.
Wyckoff, Director pentru Știință, Technologie și Inovație din cadrul
OECD. Ca și perspectivă a UE pentru starea lumii în 2025 aceasta
prognozează că o mare majoritate a celor mai buni și tineri cercetători vor
părăsi Europa pentru a munci în SUA 12.
Avem un nou trend în lumea academică, și când zic “lume” mă
refer la întregmapamondul; fenomen pe care mulți îl definesc ca și “turism
academic”. Acest nou trend este un efect direct globalizării și se referă la
programe modulare de studi susținute de universitățile din lumea întreagă
cu profesori, cercetători și specialiști recunoscuți în diferite domenii de
studiu. Acește cadre academice nu sunt și nu pot fi legați de o singură
universitate motivații fiind din câștigul de experiență profesională dar tot
atât de câștigați sunt și universitățile respectiv studenții. Este o ocazie
extraordinară care pe deoparte influențează scăderea numărului de
emigranți în rândurile studenților și provoacă o creștere a prestigiului
universităților implicate proiecte de învățământ de acest gen iar pe de altă
parte crește numărul profesorilor itineranți. Desigur, acest fenomen
benefic tuturor până la urmă, poate fi impiedicat doar de clauzele
contractuale impuse de organizațiile din care aceștia provin, fie ele centre
de cercetare sau instituții universitare ori guvernamentale.
O tristă realitate este pe plan global cea a lipsei de interes din
partea instituțiilor statului în a creea un mediu propice pentru integrarea
în producție a proaspătului absolvent și cerințe prea mari din partea
angajatorilor din mediul privat fără a exista o soluție de remunerație în
valoare contribuției aduse la locul de muncă și specializarea pe profil.Este
adevărat sunt câteva programe educaționale la nivelul UE precum
Erasmus+ un program pentru educație, formare atineretului și sportului
pentru perioada 2014-2020, care a începutcu ianuarie 2014.Statistic
vorbind, statele ex-comuniste din Europa de Est sunt puternic atinse de
„fuga creierelor”, de 20 de ani, 20% dintre bulgari şi 30-40% dintre armeni
ce posedă o pregătire universitară sunt plecaţi în străinătate la muncă. De

12
Elie Faroult, “The World in 2025 – Contribution from an expert group”,Comisia Europeană, Direcția
Generală pentru Cercetare EUR 23864 EN, 2009, p. 74, ec.europa.eu/research/social-
sciences/pdf/policy_reviews/report-the-world-in-2025_en.pdf, accesat în 03.06.2015.

42
regulă zona intelectuală a societății migratoare se va adapta foarte repede
la noul sistem de valori și nivel de trai nemaiputând în a se readapta în țara
de origine unde domină condițiile de viață dificile. Un aspect generator al
migrației în masă ar fi și incitarea celor rămași în țara de origine la emigrare
pentru a dobândi aceleași condiții, având oportunitatea rețelelor de
contacte mai mereu existente. Având în vedere efectele sociale,
economice, politice, psihosociale şi nu numai, atât cele de natură benefică,
cât şi cele negative, putem spune că migraţia internaţională constituie un
factor perturbator al securităţii naţionale 13.

FENOMENUL MIGRAȚIEI DE INTELIGENȚĂ ÎN MEDIUL

VIRTUAL

Odată cu această nouă eră a tehnologiei, datorită ușurinței de

comunicare și transport a informației, acest fenomen s-a transformat
divizându-se în două categorii de migrare care prea puțin sunt tangențiale.
Prima categorie ar fi fenomenul de migrare tradițională a maselor
spre noi surse mai mari de venit și de recunoaștere a efortului depus
conform celor expuse în capitolele precedente, dar și cu efecte negative
aduse societății de proveniență respectiv statelor de origine ale acestora.
A doua categorie este direct legată de posibilitatea de migrare
strict intelectuală a individului și nu prin relocare socială; foarte mulți din
frica de a nu cădea victimă fenomenelor teroriste sau de crimă organizată
în țările ca posibilă destinație și de inposibilitatea de a depăși criza șocului
cultural și empatizând cu ideea că emigrarea unei populații care nu
împărtășește cultura societății gazdă îi poate amenința acesteia identitatea
culturală și poate amenința securitatea socială 14 aceștia preferă să adopte o
nouă metodă care influențează mai puțin negativ atât statul cât și viața
socială a individului.
Există o serie de avantaje și dezavantaje ale muncii de la distanță
cu ajutorul sistemelor informatice în mediul virtual, unde de regulă este

13Ioan Manci, op cit., p.75.

14Paul Robinson, [traducerea în limba română Monica Neamț], Dicționar de securitate internațională,
Cluj-Napoca, Ed. CA Publishing, 2010, p. 128.

43
utilizat internetul ca și autostradă a informației.Am putea expune câteva
aspecte ce influențează migrația intelectuală componentă nerecunoscută
încă a migrației creierelor, ținând cont de un prim aspect cel că
managementul timpului în legătură cu munca prestată este stabilită de cel
ce prestează aceste servicii; în acest sector desigur supraviețuiesc de regulă
cei ce se autoproclamă “freelancer” sau furnizor de servicii independent,
dizolvând astfel orice fel de barieră socială, teritorială, economică sau
competițională.
În acest domeniu (cândva de nișă) accentul este pus bineînțeles
pe raportul cerere/ofertă dar și în teoria cel mai bun câștigă.
Profesionalismul este pus la loc de cinste și reputația este defapt singura
sursă de marketing a serviciilor individului. Unul dintre “antreprenorii în
freelancing” are în baza sa de date activă peste 15.673.600 ofertanți și
prestatori în peste 7.810.008 de astfel de servicii în derulare în mediul
internet prin portalul lor 15; aceștia fiind unul din mulții intermediari ai
acestui mediu de lucru care mai este recunoscut și ca motor de căutare
pentru servicii online. Desigur aria de muncă a acestuia este fără granițe,
unui cercetător pentrua presta servicii pentru o țară de pe alt continent nu
îi este necesară deplasarea acestuia până acolo, canalele de comunicații
audio/video fiind la ora actuală performante iar în cazul transporturilor de
mărfuri, acestea se fac într-un interval de la o zi la maxim două săptămâni;
cât despre modalitatea de plată, aceasta nu este o problemă, avem
instrumente de plată electronică în timp real ce percep un comision
nesemnificativ, aceste instrumente sunt folosite regulat. Conform PayPal
prin instrumentul lor de plată se fac zilnic în medie 12,5 milioane
tranzacții în peste 100 valute diferite 16oferind suport
pentruinterconectarea conturilor clienților la conturi bancare ale acestora
pentru o fluidizare a tranzitului financiar.
Beneficiile individului ce practică migrarea de inteligență nu se
opresc la libera circulație pe piața de muncă virtuală (și nu numai) a
acestuia dar și la posibilitatea de acceptare sau renunțare la anumite
contracte în funcție de necesitățile, pretențiile, acestuia, mult mai facil

15Freelancer, https://www.freelancer.com/, accesat în 06.06.2015.

16 PayPal, https://www.paypal-media.com/about, accesat în 06.06.2015.

44
decât în mod tradițional. Odată cu beneficiile muncii de la distanță vin și
repercursiuni pentru majoritatea practicanților acestui stil de muncă;
majoritatea nu lucrează sub un contract semnat în formă letrică ori
electronică, așadar nefiind plătitori de TVA respective neexistând
înregistrări ale activităților acestora la autoritățile fiscale naționale. Acest
fenomen este conexat cu alte simptome ale migrației în general dând o
loviturădestul de gravă statelor în care aceștia locuiesc iar pierderile nu se
compensează cu consumul lichidităților în zona economică locală, cu toate
că veniturile sunt produse în alt stat, având în vedere faptul că orice venitîn
mod normal este impozabil (ceea ce nu se întâmplă în cazul majorității
“freelancer”-ilor) caulteriorsă existe TVA-ul aplicat prețului
produselor/serviciilorpuse în vânzare. Absorbția de inteligență a țărilor
dezvoltate și cu potențial economic duc la un regres în acest spectru țărilor
de proveniență a migrantului chiar dacă acesta locuiește în țara lui de
origine dar activează într-o alta. În același cadru de analiză putem aduce și
marea parte a activității educaționale itinerante căreia i s-au adus în ultimii
ani o recunoaștere internațională, reglementată fiind prin lege de către
multe țări membre ale UE și nu numai.

MASS MEDIA – INTERES ORIENTAT SPRE MIGRAREA

CREIERELOR

La nivel global sunt diferențe indiscutabile între țări, la nivelul

interesului pe care mass-media și resursele online, în general îl acordă
fenomenului migrației creierelor.
Într-un studiu dedicat acestui subiect în intervalul de timp
01.01.2006-31.12.2010 a rezultat la nivel mondial, în graficul din Figura
Nr.1, existența unor diferenţe indiscutabile între ţări, la nivelul interesului
pe care mass-media şi sursele online, în general, îl acordă fenomenului
migraţiei creierelor. Cea mai mare parte a informaţiei pe această temă o
acoperă sursele mediatice din Statele Unite şi Marea Britanie, pe locul
întâi ca număr de unităţi situându-se SUA.

45
Figura Nr.1 Volumul mediatizării migraţiei creierelor și ponderea pe ţări la nivel mondial a volumului
mediatizării migraţiei creierelor

A treia ţară la nivel mondial sub aspectul articolelor de presă şi al

interesului acordat de media fenomenului migraţiei creierelor este
Germania conform graficului din Figura Nr.2. Suma unităţilor
monitorizate la nivelul primelor trei ţări depăşeşte cu mult jumătatea
totalului de articole pe tema migraţiei creierelor în perioada supusă
cercetării. Totodată, presa din Marea Britanie rămâne fruntaşa europeană
în ceea ce priveşte interesul pentru fenomenul migraţiei creierelor, fapt
deloc întâmplător încondiţiile în care aceeaşi ţară vest-europeană devine
şi piaţa de absorbţie cea mai interesată de expertiza medicală din țări ca și
România.

46
 O corelaţie se arată interesantă în acest context de informaţie:
SUA, Marea Britanie şi Germania sunt, toate, ţări de destinaţie pentru
migraţia creierelor la nivelul rutelor mondiale, şi aşa reiese din analiza de
faţă şi pentru migraţia forţei de muncă înalt calificate din țări ca și
România 17 sau Bulgaria.

Figura Nr.2 Ponderea pe ţări a volumului mediatizării migraţiei

CONCLUZII

Concluziile și recomandările mele vin în urma atentei analize a

fenomenului de migrare de inteligență și migrare a creierelor care se pare
că prinde proporții din ce în ce mai mari în majoritatea statelor membre
ale UE menționând că în aceeași măsură fenomenul este manifestat în
întrega lume. Doresc să evidențiez câteva din punctele ce mi-au atras
atenția în cursul cercetării de suprafață pe care am făcut-o în această
problemă.
Statelor sursă le propun o mai atentă analiză asupra factorilor
generatori ai fenomenului de migrație și o asumare a responsabilităților
privitoare la vulnerabilitățile, riscurile și oricărui efect scontat negativ

17Louis Ulrich, Ștefan Stănciugelu, Marian Bojincă, Viorel Mihăilă, Al patrulea Val: Migrația creierelor
pe ruta România-Occident, (București: Ed. Fundația SOROS, 2011), pp. 28-29.

47
asupra nu doar a securității naționale ce și asupra implicațiilor acestora la
buna dezvoltare societală și economică.
Propun crearea unei comunități la nivel european cel puțin prin
care să se creeze un set de recomadări, reglementări legislative și eventuale
condiții prin protocoale de colaborare între statele membre cu privire la
“migrația creierelor”în zona UE;
Universitățile ar trebui să-și asume un rol mult mai important în
modelarea Europei de mâine dar aceasta ar necesita strategii pentru
finanțarea înființării a unor noi universități pe alte fundamente decât cele
tradiționale;
Atât statelor sursă cât și statelor destinație le propun o mai atentă
analiză a amenințărilor migrației și amenințări societale ce o însoțesc,
anume competiția verticală și cea orizontală;
Pierderea socială sau supra-aglomerarea prin migrarea oamenilor
de știință, specialiștilor, cercetătorilor, inginerilor, cadrelor academice dar
și a studenților în fine nu este benefic pentru nimeni pe termen lung și
exemplele acestui fapt ne preced.
Chiar dacă fenomenul migraţiei de inteligenţă în mediul virtual la
prima vedere s-ar părea că nu poate fi controlat acest lucru nu este de
nerealizat.
Migranților de pretutindeni le este recomandat să își reevalueze
șansele de a evolua în țara lor de origine; relocându-se în altă parte sau
doar oferind-și serviciile în alt stat este pe lângă o fugă de responsabilitate
un act de reavoință atât la adresa comunității din care provin (prieteni,
familie) cât și a integrității și identității statului său implicit și a lor.

BIBLIOGRAFIE

Barry Buzan, Ole Wæver, Jaap Wilde, [traducerea în limba română

George Jiglău] Securitatea, Un nou cadru de analiză, Cluj-Napoca, Ed. CA
Publishing, 2011.
Elie Faroult, “The World in 2025 – Contribution from an expert
group”, Comisia Europeană, Direcția Generală pentru Cercetare EUR
23864 EN, 2009.

48
 Frédéric Docquier, Hillel Rapoport, „Globalization, Brain Drain
and Development”, IZA DP No. 5590 (martie 2011);
Huntington Samuel P., [traducerea în limba română Stan I. Liana]
Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale , Bucureşti, Ed. Litera,
2012.
Ioan Manci, “Securitate europeană şi transatlantică”, Cluj-Napoca:
Universitatea Babeș-Bolyai, 2015.
Loredana Patrutiu-Baltes, „The Brain Drain Phenomenon within the
European Union”, ONE Europe, 11.09.2014, http://one-
europe.info/brain-drain-eu, accesat în 02.06.2015.
Louis Ulrich, Ștefan Stănciugelu, Marian Bojincă, Viorel Mihăilă,
“Al patrulea Val: Migrația creierelor pe ruta România-Occident”, București,
Ed. Fundația SOROS, 2011.
Mary Kaldor, [traducerea în limba română M. Andriescu, AM.
Butiurcă, A. Aroneț], „Securitatea umană – reflecții asupra globalizării și
intervenției”, Cluj-Napoca, Ed. CA Publishing, 2010.
Paul Robinson, [traducerea în limba română Monica Neamț],
“Dicționar de securitate internațională”, Cluj-Napoca, Ed. CA Publishing,
2010.
Raportul UN-DESA/OECD, Publicație electronică în cooperare,
“World migration in Figures 2013 - A joint contribution by UN-DESA and
the OECD to the United Nations High-Level Dialogue on Migration and
Development”, Raportul OECD 3-4 octombrie 2013.
OECD, Glossary os statistical terms,
https://stats.oecd.org/glossary/detail.asp?ID=6805, accesat în
06.06.2015.
Freelancer, https://www.freelancer.com/, accesat în 06.06.2015.
PayPal, https://www.paypal-media.com/about, accesat în
06.06.2015.

49
 TRAGEDIA DE LA LAMPEDUSA DIN 3 OCTOMBRIE 2013 ŞI
REACŢIA UNIUNII EUROPENE

Priscilla OLTEAN ∗

Abstract
The mediterranean crises caused by massive immigration is one of the biggest
challenges of the european union, given the fact that thousands of people are dying in
the euro-mediterranean region every year. This research aims to emphasize the
amplitude of the problem by analyzing the lampedusa tragedy from 3rd of october 2013
and the european union’s response. The results of this paper show that it is mandatory
for the european union to elaborate a common policy for asylum and migration and to
implement a system of proportional distribution of migrants between the european
union’s member states.

KEY WORDS: Mediterranean crises, challenge, Lampedusa tragedy,

common policy for migration.

Introducere

Migraţia reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale Uniunii
Europe la începutul acestui secol, imigrația, mai ales cea ilegală, fiind tot
mai frecvent percepută ca o sursă de insecuritate din perspectiva relației
migrație-securitate-identitate 1. Imigraţia ilegală este motivul esenţial care

∗ Priscilla Oltean, student, anul III, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie,

specializarea Studii de Securitate, e-mail: priscilla.oltean@yahoo.com. O formă abreviată a acestui

articol a fost publicată în Research and Science Today, nr. 3, Târgu-Jiu, Ed. Academica Brâncuşi
Publishing, 2015, pp. 56-69.
1 Claudia Anamaria Iov, Adrian Liviu Ivan, „Identity - (In)Security Nexus in the EU at the End of the

20th Century and the Beginning of the 21st Century”, în Procedia - Social and Behavioral Sciences, nr.

50
stă la baza pierderii a mii de vieţi omeneşti anual, fiind cunoscut faptul că
cei mai mulţi imigranţi şi refugiaţi africani călătoresc în condiţii
neadecvate spre Uniunea Europeană, iar tragedia de la Lampedusa din 3
octombrie 2013 reprezentă un exemplu mai mult decât relevant în acest
sens. Actualitatea abordării acestei tematici este relevată de amploarea
crizei mediteraneene, de nenumăratele naufragii şi incidente din Marea
Mediterană – doar în zilele de 13 şi 14 aprilie 2015 au fost salvaţi
aproximativ 2800 de imigranţi din preajma coastelor italiene, iar în prima
săptămână a aceleiaşi luni au fost salvate alte 2000 de vieţi 2. Cu toate
acestea, din cauza tragicelor evenimente din luna aprilie a acestui an (mai
exact, incidentele care au avut loc în 13 3, 16 4, 19 5 şi 20 6 aprilie), numărul
deceselor imigranţilor în anul 2015 a crescut exponenţial, ajungând la
peste 900, în timp ce în primele patru luni ale anului precedent au fost
înregistrate aproximativ 96 de pierderi de vieţi omeneşti, de aproximativ
10 ori mai puţine 7. În luna mai au avut loc, de asemenea, numeroase
naufragii ale unor ambarcaţiuni care transportau imigranţi, dintre care le

149, p. 429, 2014, http://ac.els-cdn.com/S1877042814048861/1-s2.0-S1877042814048861-

main.pdf?_tid=156ceeba-ff24-11e6-a1b6-
00000aacb35e&acdnat=1488444292_ed20473768b66f0098cfb680cd800495, accesat a data de
17.06.2015.
2 International Organization for Migration, IOM Applauds Italy’s Weekend Rescue at Sea of 2,800

Migrants, 13 aprilie 2015, http://www.iom.int/news/iom-applauds-italys-weekend-rescue-sea-2800-

migrants, accesat la data de 17.06.2015.
3 Steve Scherer, Gavin Jones, 400 migrants die in shipwreck off Libya, survivors say, 14 aprilie

2015,http://www.reuters.com/article/2015/04/14/us-italy-migrant-shipwreck-
idUSKBN0N51Y120150414, accesat la data de 17.06.2015.
4
Middle East Eye, At least 41 drown off Libyan Coast, 16 aprilie 2015,
http://www.middleeasteye.net/news/least-41-drown-libya-coast-1548533658, accesat la data de
17.04.2015.
5
The UN Refugee Agency, Mediterranean Boat Capsizing: deadliest incident on record, 21 aprilie 2015,
http://www.unhcr.org/cgi-bin/texis/vtx/search?page=search&docid=553652699&query=catania,
accesat la data de 17.06.2015.
6 Jack Simpson, Three reported dead as new footages emerges of migrants being rescued off Greek island of

Rhodes, 20 aprilie 2015, http://www.independent.co.uk/news/world/europe/three-reported-dead-

as-new-footage-emerges-of-migrants-being-rescued-off-greek-island-of-rhodes-10189556.html,
accesat la data de 17.06.2015; An Unending Refugee Tragedy: Europe's Path to Deadly Partition, 24
aprilie 2015, http://www.spiegel.de/international/europe/eu-policies-worsen-an-already-deadly-
situation-for-immigrants-a-1030550.html, accesat la data de 17.06.2015.
7 International Organization for Migration, Migrant Deaths Soar in Mediterranean, 17 aprilie 2015,

http://www.iom.int/news/migrant-deaths-soar-mediterranean, accesat la data de 17.06.2015.

51
vom aminti doar pe cele din zilele de 3 8, 5 9 şi 29 10 mai. Toate aceste
evenimente nu fac decât să evidenţieze acutizarea crizei din regiunea euro-
mediteraneană şi necesitatea adoptării unor acţiuni concrete şi eficiente în
vederea soluţionării acesteia, nevoia poziţionării unitare a statelor membre
UE în faţa acestei provocări şi, deci, elaborarea unei politici comune în
domeniul migraţiei fiind o etapă sine qua non a reducerii numărului foarte
ridicat de decese din Marea Mediterană.

Figura 1. Principalele căi de emigrare din Nordul Africii spre Lampedusa.

Sursă: http://www.bbc.com/news/world-europe-32383126, accesat la data de 18.06.2015.

Datorită amplasării geografice, fiind cea mai apropiată insulă

italiană de continentul african, Lampedusa a fost, de-a lungul timpului,
destinaţia a zeci de mii de imigranţi 11, naufragiile ajungând să fie văzute de
autorităţile locale ca ceva firesc, din cauza faptului că vasele în care sunt
îmbarcaţi refugiaţii se află într-o stare necorespunzătoare de navigabilitate,

8 Immigrati, oltre 3.500 in arrivo Almeno una decina i morti in Libia, 3 iunie 2015,

http://www.tgcom24.mediaset.it/cronaca/sicilia/immigrati-oltre-3-500-in-arrivo-almeno-una-
decina-i-morti-in-libia_2109151-201502a.shtml, accesat la data de 17.05.2015.
9 Jim Yardley, Elisabetta Povoledo, Mediterranean Shipwreck Kills 40 Before a Rescue, 5 mai 2015,

http://www.nytimes.com/2015/05/06/world/europe/italy-migrants-mediterranean-
sinking.html?_r=0, accesat la data de 17.06.2015.
10
La Marina recupera 17 cadaveri al largo della Libia. Salvati 217 migranti, 29 mai 2015,
http://www.ilsole24ore.com/art/notizie/2015-05-29/recuperati-17-cadaveri-gommone-largo-libia-
marina-salva-217-migranti-212842.shtml?uuid=ABaJrEpD&refresh_ce, accesat la data de 17.06.2015.
11
Steve Scherer, Wladimir Pantaleone, Search for victims of Sicily migrant wreck postponed, 4 octombire
2013, http://www.reuters.com/article/2013/10/04/us-italy-migrants-idUSBRE9920AX20131004,
accesat la data de 22.02.2015.

52
fiind complet inadecvate pentru călătorii atât de lungi şi atât de
periculoase, mai cu seamă cu cât toate ambarcaţiunile care pleacă din
Africa spre porturile europene sunt supraîncărcate.
Conform statisticilor, în ultimii 25 de ani, peste 19.000 de
imigranţi care plecau din porturile nord-africane au murit în apele
Mediteranei, încercând să ajungă în Italia, iar mulţi alţii probabil şi-au
pierdut viaţa în naufragii sau circumstanţe necunoscute, ceea ce nu indică
altceva decât faptul că numărul real al victimelor imigraţiei ilegale ar fi
mult mai ridicat 12.
Statele din Europa de Sud, în special Malta, Grecia şi Italia 13, sunt
deosebit de afectate de fenomenul migraţionist, anual intrând în aceste
state mii de imigranţi ilegali. Conform Înaltei Comisii a Naţiunilor Unite
pentru Refugiaţi, în anul 2012, anul precedent tragediei de la Lampedusa
din 3 octombrie 2013, 15.000 de imigranţi au ajuns doar în Italia şi
Malta 14. Aceştia au dreptul de a solicita azil, însă neavând documente, şi
deci mijloacele necesare demonstrării calităţii lor de refugiat, multe astfel
de solicitări sunt respinse. În momentul în care le este respinsă cererea, cei
mai mulţi imigranţi refuză să părăsească statul, asumându-şi în acest fel
statutul implicit de imigrant ilegal şi fiind nevoiţi, deci, să trăiască în
condiţii precare şi fără drepturi, fie în statele de intrare, fie în oricare altă
parte a blocului european.

12 Ibidem.
13 Luca Ciabarri, „Dynamics and Representations of Migration Corridors: The Rise and Fall of the
Libya- Lampedusa Route and Forms of Mobility from the Horn of Africa (2000-2009)”, în ACME:
An International E-Journal for Critical Geographies, vol. 13, nr. 2, 2014, p. 247,
http://web.b.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?vid=4&sid=59f8fb4c-ece2-445a-8d6a-
8acfc7d216e9%40sessionmgr114&hid=128, accesat la data de 5.05.2015; Anna Triandafyllidou,
Angeliki Dimitriadi, „Migration management at the outposts of the European Union: The Case of
Italy’s and Greece’s Borders”, în Griffith Law Review, vol. 22, nr. 3, 2013, pp. 598-618,
http://search.proquest.com/docview/1549243084/fulltextPDF/68540759B0C94DAAPQ/1?accou
ntid=8013, accesat la data de 7.05.2015.
14
Maurice Wren, Opinion: Europe must be open to refugees fleeing persecution, 4 octombrie 2013,
http://edition.cnn.com/2013/10/04/opinion/lampedusa-opinion-wren/index.html, accesat la data
de 25.02.2015.

53
 De vreme ce imigraţia ilegală are anumite efecte negative asupra
stabilităţii societăţilor europene 15, se impune luarea unor măsuri de
limitare a acestui fenomen, căci Uniunea Europeană are, mai întâi de toate,
obligaţia de a asigura bunăstarea şi securitatea propriilor cetăţeni. Însă, pe
de altă parte, prin însăşi legislaţia şi principiile sale, aceasta s-a angajat să
apere drepturilor persoanelor de pretutindeni, instituţia europeană fiind
aşadar pusă în prezent în dificila situaţie de a găsi un echilibru între
asigurarea securităţii şi stabilităţii societăţilor europene, pe de-o parte, şi
respectarea, pe de altă parte, a angajamentului faţă de protecţia şi
promovarea drepturilor omului şi, implicit, faţă de oferirea protecţie
internaţionale celor vulnerabili şi defavorizaţi.
Prezenta cercetare are scopul de a evidenţia importanţa crizei
mediteraneene şi paradoxul migraţiei din state terţe în interiorul UE.
Uniunea Europeană trebuie să acţioneze prudent, ţinând cont de limitele
sale geografice şi de capacităţile efective ale statelor membre, pentru a nu
pune în nici un fel în pericol stabilitatea societăţilor europene. În acest
sens, lucrarea îşi propune a sublinia importanţa gestionării eficiente a
migraţiei la nivel european, dovedindu-se a fi imperativă formularea unui
răspuns coerent şi unitar în faţa fluxurilor migratorii din statele terţe.
Numărul mare al accidentelor soldate cu pierderea a mii de vieţi omeneşti
anual (în Mediterană) relevă deosebita importanţă a subiectului în cauză.
Tragedia de la Lampedusa din 3 octombrie 2013 reprezintă un exemplu
notoriu în acest sens, unul dintre principalele obiective ale lucrării de faţă
fiind analizarea nu doar a evenimentului în urma căruia 366 de imigranţi
şi-au pierdut viaţa, ci şi a reacţiilor Uniunii Europene şi ale statelor
membre, vizând în această direcţie politicile şi acţiunile care au fost iniţiate
ca urmare a naufragiului de lângă mică insulă sicialiană.
Pentru a demonstra empiric importanţa formulări unor politici
coerente pentru migraţie şi azil, precum şi pentru a evidenţia amplitudinea
fluxurilor migratorii ilegale, am recurs la metoda studiului de caz,
considerând în acest sens că tragedia de la Lampedusa, din 3 octombrie

15
Claudia Anamaria Iov, „Identity and security in the European Union: new trends and challenges”,
în Political sciences, sociology, international relations, p. 69, http://www.upm.ro/ldmd/LDMD-
02/Pol/Pol%2002%2009.pdf, accesat la data de 6.05.2015.

54
2013, va ilustra în mod concret complexitatea situaţiei cu care se
confruntă, pe de-o parte, Uniunea Europeană, iar, pe de altă parte,
imigranţii africani. Bineînţeles, în întocmirea acestei cercetări au fost
utilizate şi alte metode ştiinţifice, precum metoda descriptivă, analiza
comparativă, analiza de conținut (întrebuințată din punct de vedere
calitativ), precum şi studierea şi interpretarea unor date statistice.

Tragedia de la Lampedusa din 3 octombrie 2013

În data de 3 octombrie 2013, o ambarcaţiune supraaglomerată, ce

avea la bord peste 500 de imigranţi s-a scufundat în apropierea insulei
italiene Lampedusa. Imigranţii proveneau din Somalia şi Eritreea, zone de
conflict şi profundă instabilitate, cele două regimuri fiind recunoscute la
nivel internaţional pentru abuzurile frecvente şi persistente la adresa
drepturilor omului. În urma naufragiului, 366 de imigranţi şi-au pierdut
viaţa şi doar 155 au reuşit să supravieţuiască 16, dintre care 145 de bărbaţi, 6
femei şi 4 copii 17. Cei mai mulţi dintre supravieţuitori se aflau în stare de
şoc, erau extenuaţi şi sufereau de hipotermie şi deshidratare 18, primind
îngrijiri medicale imediat ce au fost salvaţi.
Ambarcaţiunea veche şi şubredă a pornit din portul Misrata (din
Libia) 19 şi avea ca destinaţie portul insulei siciliene Lampedusa. Deoarece
motorul vasului a încetat să mai funcţioneze la aproximativ 800 de metri

16 Juliane von Mittelstaedt, Maximilian Popp, 'Aren't We Human Beings?': One Year After the
Lampedusa Refugee Tragedy, 9 octombrie 2014,
http://www.spiegel.de/international/europe/lampedusa-survivors-one-year-after-the-refugee-
tragedy-a-994887.html, accesat la data de 21.02.2015.
17 Livia Borghese, Hada Messia, Laura Smith-Park, Italy mourns more than 100 migrants killed in

Lampedusa shipwreck, 4 octombire 2013, http://edition.cnn.com/2013/10/04/world/europe/italy-

migrant-boat-sinks/index.html, accesat la data de 21.02.2015.
18
Wladimir Pantaleone, Hundreds dead, missing as migrant boat sinks off Italy, 3 octombrie 2013,
http://www.reuters.com/article/2013/10/03/us-italy-migrants-idUSBRE9920AX20131003, accesat
la data de 24.02.2015.
19
An Unending Refugee Tragedy: Europe's Path to Deadly Partition, 24 aprilie 2015,
http://www.spiegel.de/international/europe/eu-policies-worsen-an-already-deadly-situation-for-
immigrants-a-1030550.html, accesat la data de 17.06.2015.

55
de ţărm 20 şi apa începea să pătrundă înăuntru, căpitanul (tunisian de
origine) şi imigranţii au încercat să atragă atenţia bărcilor de pescuit din
zonă cu ajutorul unor paturi şi haine aprinse, sperând că cineva va vedea
flăcările şi le va veni în ajutor 21. În scurt timp însă, din cauza flăcărilor
semnalizatoare, a izbucnit un incendiu la bord şi panica a cuprins imediat
întreaga ambarcaţiune, care a început să se scufunde în jurul orei 4 a.m 22.
Neşansa a făcut ca cei mai mulţi dintre imigranţi să nu ştie să înoate, soarta
lor fiind astfel pecetluită.
În ciuda multor critici care semnalau lipsa de acţiune şi
operabilitate de care a dat dovadă Garda de Coastă, purtătorul de cuvânt al
acestei instituţii, Filippo Marini, a declarat că, în urma primirii apelului de
urgenţă din partea unui pescar, în jurul orei 7 a.m., Garda de Coastă a
intervenit în aproximativ 20 de minute, începând să organizeze
operaţiunile de salvare 23. A doua zi însă, în dată de 4 octombrie, acestea au
fost temporar sistate, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, dar
eforturile au fost reluate imediat ce apa şi vânturile s-au liniştit şi au permis
reînceperea căutărilor în condiţii de siguranţă 24.
Ziua de 4 octombrie 2013 a fost declarată de guvernul italian zi de
doliu naţional. După slujba de seară, ţinută în onoarea victimelor, a avut
loc un marş la care au participat sute de persoane, ţinând în mână lumânări
aprinse sau bannere cu sloganuri menite să atragă atenţia liderilor politici.
Cel care conducea marşul avea în mână o cruce pe care era inscripţionat:

20 Juliane von Mittelstaedt, Maximilian Popp, 'Aren't We Human Beings?': One Year After the
Lampedusa Refugee Tragedy, 9 octombrie 2014,
http://www.spiegel.de/international/europe/lampedusa-survivors-one-year-after-the-refugee-
tragedy-a-994887.html, accesat la data de 21.02.2015.
21 BBC News, Italy boat sinking: Hundreds feared dead off Lampedusa, 3 octombrie 2013,

http://www.bbc.com/news/world-europe-24380247, accesat la data de 23.02.2015.

22 Sarah Stillman, Lampedusa’s migrant tragedy, and ours, 10 octombrie 2013,

http://www.newyorker.com/news/daily-comment/lampedusas-migrant-tragedy-and-ours, accesat la
data de 21.02.2015.
23
Matthew Chance, Lampedusa boat sinking: Survivors recall awful ordeal, 9 octombrie 2013,
http://edition.cnn.com/2013/10/08/world/europe/italy-lampedusa-boat-sinking/, accesat la data
de 21.02.2015.
24
Steve Scherer, Wladimir Pantaleone, Search for victims of Sicily migrant wreck postponed, 4 octombire
2013, http://www.reuters.com/article/2013/10/04/us-italy-migrants-idUSBRE9920AX20131004,
accesat la data de 22.02.2015.

56
„Vrem să întâmpinăm oameni vii, nu morţi! 25, iar celelalte pancarte
transmiteau mesaje precum „Stop! Nu există scuze pentru indiferenţă!” sau
„Ruşine!” 26, mesaje care invitau la reflecţie şi care cereau schimbări majore
în atitudinea şi politicile Uniunii şi ale statelor membre, în special în
vederea poziţionării unitare a membrilor UE în ceea ce priveşte migraţia şi
azilul şi, implicit, în vederea reducerii numărului de victime în rândul
imigranţilor care traversează Marea Mediterană.
Tragedia de la Lampedusa şi încercările disperate ale imigranţilor
de a lupta pentru o viaţă mai bună, chiar şi cu riscul ca visele lor să fie
risipite şi îngropate în Mediterană, a sensibilizat atât populaţia italiană, cât
şi pe cea europeană. În pofida faptului că au fost iniţiate şi implementate
diverse acţiuni la nivelul Uniunii, în vederea reducerii semnificative a unor
astfel de evenimente nefericite, statele membre UE nu au reuşit să
formuleze o politică comună în ceea ce priveşte migraţia şi azilul.
Accidentul (dacă poate fi numit astfel) scoate în evidenţă
importanţa şi anvergura unei realităţi triste, deseori tratate cu
superficialitate de factorii decidenţi, făcând astfel vizibilă şi palpabilă
drama invizibilă şi incomensurabilă a unor fiinţe umane, care se luptă zi de
zi cu foamete, războaie şi persecuţii şi care, sperând la un viitor mai bun, îşi
pierd viaţa înainte de a ajunge la graniţele în spatele cărora se află societăţi
libere şi democratice. În aceste societăţi, care se declară, fără echivoc,
susţinătoare ale drepturilor omului, cei mai mulţi dintre imigranţii care
reuşesc să supravieţuiască riscantelor călătorii spre Europa sunt fie trataţi
ca infractori, deoarece nu deţin documente, intrând ilegal în UE, fie ajung
în mâinile unor reţele de crimă organizată şi continuă să fie exploataţi, fie
sunt mereu relocaţi dintr-un stat în altul, mulţi dintre ei sfârşind prin a fi
expulzaţi în locul din care încercaseră să scape.

Consecinţe la nivel european şi naţional

Asigurarea echilibrului între securitatea din interiorul Uniunii

Europene şi securitatea cetăţenilor din state terţe care caută sprijinul

25 Ibidem.
26 Ibidem.

57
statelor membre UE este un subiect delicat, ce ridică în permanenţă
dificultăţi decidenţilor politici. Totuşi, tragediile succesive din apropierea
insulei Lampedusa din 3, respectiv 11 octombrie, au impus identificarea şi
implementarea cât mai rapidă a unor măsuri concrete de reducere a
imigraţiei ilegale şi a numărului mult prea ridicat de pierderi de vieţi
omeneşti. În acest sens, au fost organizate reuniuni oficiale ale liderilor
europeni, au fost declanşate operaţiuni de amploare în Marea Mediterană
şi au fost înfiinţate chiar noi instituţii şi instrumente de gestionare a
migraţiei. Din raţiuni ce ţin de claritatea naraţiunii, trebuie menţionat încă
de la început faptul că principalele reacţii internaţionale nu vor fi
prezentate în ordine cronologică, ci fiecare secţiune va cuprinde un anumit
tip de consecinţe ale tragediei de la Lampedusa din 3 octombrie 2013.

Summit-uri şi reuniuni la nivel european

În urma tragediilor din Mediterană a urmat, la nivelul Uniunii

Europene, o serie de întrevederi şi reuniuni ale liderilor politici, prilej cu
care aceştia şi-au exprimat regretul profund faţă de nefericitele evenimente
de lângă insula italiană Lampedusa. În cadrul întâlnirilor oficiale,
specialiştii europeni au analizat situaţia şi au făcut eforturi considerabile în
vederea căutării celor mai eficiente soluţii. În acest sens, se poate aminti
faptul că la reuniunea Consiliului Afacerilor Externe, din data de 18
noiembrie 2013, a fost ridicată problema fluxurilor migratorii şi, mai ales,
criza cauzată în Marea Mediterană de imigraţia ilegală, fiind propuse şi
examinate noi „modalităţi de consolidare a dialogului politic şi a cooperării
cu ţările terţe” 27, în vederea prevenirii unor astfel de tragedii viitoare. Au
avut loc însă şi alte întâlniri la nivel european, precum reuniunea
Parlamentului European din 23 octombrie 2013, Consiliul European de la
Bruxelles din 24-25 octombrie 2013 sau Consiliul European de la
Bruxelles, 19-20 decembrie 2013, în cadrul cărora a fost tratată problema

27Comisia Europeană, Comunicare a Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind activitatea
Grupului operativ pentru Marea Mediterană, Bruxelles, 4 decembrie 2013, p. 2,
http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=RO&f=ST%2017398%202013%20INIT, accesat la
data de 10.03.2015.

58
imigraţiei. În cadrul reuniunilor, statele şi-au exprimat „regretul profund
cu privire la sutele de persoane care şi-au pierdut viaţa recent, în mod
dramatic, în Marea Mediterană, şocând întreaga populaţie a Europei” 28 şi
au făcut apel la respectarea principiului distribuirii responsabilităţii în mod
echitabil între statele europene, astfel încât fiecare ţară în parte, să
contribuie, în funcţie de propriile posibilităţile şi resurse, la gestionarea
eficientă a fluxurilor migratorii. De asemenea, s-a solicitat insistent
contribuția tuturor statelor „în garantarea drepturilor fundamentale
universale ale migranţilor, în special a drepturilor minorilor neînsoţiţi” 29 si
constituirea rapidă a unui pachet de acţiuni pentru evitarea unor astfel de
evenimente în viitor 30.

Primele iniţiative ale Uniunii Europene

Grupul Operativ pentru Marea Mediterană

Dat fiind numărul foarte ridicat de imigranţi care şi-au pierdut

viaţa încercând să ajungă în Europa pe cale maritimă, una dintre primele
iniţiative ale Uniunii Europene a vizat înfiinţarea Grupului Operativ
pentru Marea Mediterană.
Hotărârea de instituire a acestui instrument a fost luată la scurt
timp după desfăşurarea tragediei din apropierea insulei siciliene, în cadrul
Consiliului JAI (Justiţie şi Afaceri Interne), din 7-8 octombrie 2013.
Grupul Operativ avea să fie condus şi prezidat de Comisia Europeană 31,

28Consiliul European 24-25 octombrie 2013, Concluzii, Bruxelles, 25 octombrie 2013, p. 17,
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/RO/ec/139213.pdf, accesat la
data de 10.03.2015.
29 Rezoluția Parlamentului European referitoare la fluxurile migratorii din Mediterană, cu o atenție

specială acordată evenimentelor tragice petrecute în largul coastelor insulei Lampedusa, punctul 3,
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=MOTION&reference=P7-RC-2013-
0474&language=RO, accesat la data de 10.03.2015.
30
European Parliament adopts Resolution on ‘Migratory flows in the Mediterranean, with particular
attention to the tragic events off Lampedusa’,
http://www.asylumlawdatabase.eu/en/content/european-parliament-adopts-resolution-
%E2%80%98migratory-flows-mediterranean-particular-attention, accesat la data de 12.03.2015.
31 Comisia Europeană, Comunicat de Presă – După Lampedusa: acțiuni concrete pentru prevenirea

pierderilor de vieți omenești în Marea Mediterană și pentru o mai bună abordare a fluxurilor de migranți și

59
acesta având rolul de „a identifica, pe termen scurt, acțiuni concrete care să
asigure utilizarea mai eficientă a politicilor și a instrumentelor existente, în
special în ceea ce privește cooperarea cu țările de origine și de tranzit,
activitățile Frontex și lupta împotriva traficului și a introducerii ilegale” 32
de imigranţi pe teritoriul Uniunii Europene.
În urma numeroaselor discuţii din cadrul grupului şi în deplină
concordanţă cu mandatul şi atribuţiile sale, a fost stabilită o paletă largă de
iniţiative şi măsuri operaţionale, printre care se numără şi următoarele:
„asistență oferită țărilor de origine și de tranzit și dialog consolidat cu
acestea, în conformitate cu abordarea globală în materie de migrație și
mobilitate; concentrarea reînnoită a atenției asupra eforturilor în materie
de relocare și de protecție regională; explorarea unor căi legale care să
permită accesul în condiții de siguranță la Uniunea Europeană, precum și
o atenție generală acordată intensificării eforturilor de relocare;
combaterea traficului de persoane, a introducerii ilegale de imigranți și a
rețelelor infracționale; asigurarea unei returnări rapide și durabile a
migranților în condiții umane și demne; consolidarea gestionării
frontierelor externe ale UE; punerea în aplicare a regulamentului recent
adoptat privind EUROSUR; sprijinirea statelor membre ale căror sisteme
de migrație și azil sunt supuse unor presiuni” 33.

EUROSUR

Sistemul European de Supraveghere a Frontierelor, cunoscut şi

sub numele de EUROSUR, reprezintă primul instrument concret,
elaborat de Uniunea Europeană, ca urmare a tragediei de la Lampedusa

de solicitanți de azil, Bruxelles, 4 decembrie 2013, http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-

1199_ro.htm?locale=FR, accesat la data de 10.03.2015.
32 Consiliul Uniunii Europene, Raport către Parlamentul European și parlamentele naționale cu privire la

lucrările Comitetului permanent pentru cooperarea operațională în materie de securitate internă pentru
perioada ianuarie 2013 - iunie 2014, Bruxelles, 17 octombrie 2014, p. 18,
http://www.cdep.ro/afaceri_europene/CE/2014/ST14440.RO14.PDF, accesat la data de
10.03.2015.
33 Consiliul Uniunii Europene, Comunicare a Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind

activitatea Grupului operativ pentru Marea Mediterană, Bruxelles, 4 decembrie 2013, p. 2,

http://register.consilium.europa.eu, accesat la data de 10.03.2015.

60
din 3 octombrie 2013 34. Trebuie menţionat încă de la început faptul că
Sistemul nu avea să se axeze doar asupra ţărmurilor Mediteranei, ci, aşa
cum relevă însuşi denumirea sa, va viza supravegherea tuturor frontierelor
externe ale Uniunii Europene.
Cu toate că propuneri în vederea constituirii unui astfel de sistem
au existat cu mult timp înaintea desfăşurării incidentului, acesta a accelerat
eforturile specialiştilor europeni de a transpune în practică proiectele
discutate încă din anul 2006. Aşadar, prin regulamentul nr. 1052/2013 al
Parlamentului European şi Consiliului din data de 22 octombrie 2013, a
fost instituit Sistemul European de Supraveghere a Frontierelor, sistem a
cărui acţiune era absolut „necesară pentru consolidarea schimbului de
informații și a cooperării operaționale între autoritățile naționale ale
statelor membre, precum și cu Agenția Europeană pentru Gestionarea
Cooperării Operative la Frontierele Externe” 35.
EUROSUR a devenit operaţional în data de 2 decembrie 2013,
fiind un instrument deosebit de important pentru reducerea pierderilor de
vieţi omeneşti în preajma ţărmurilor europene, precum şi pentru
reducerea traficului de droguri şi persoane. Bineînţeles, un alt scop
esenţial al Sistemului de Supraveghere (în special după cele două tragedii
de lângă Lampedusa din 3, respectiv 11 octombrie) rezidă în identificarea
vaselor cu imigranţi aflaţi în primejdie şi furnizarea cât mai rapidă a
asistenţei necesare pentru evitarea unor noi tragedii.
În consecinţă, putem identifica principalele obiective ale
Sistemului de Supraveghere a Frontierelor ca fiind următoarele: (1)
reducerea imigraţiei ilegale şi a numărului de persoane introduse în
manieră ilegală pe teritoriul Uniunii Europene; (2) reducerea numărului
de pierderi de vieţi omeneşti la graniţele Uniunii Europene, desfăşurând în
acest sens mai multe misiuni de salvare, în special în apele Mediteranei;

34 Parlement Européen, Communiqué de presse – Surveillance des frontières de l'UE: les députés
approuvent les règles de fonctionnement d'EUROSUR, 10 octombrie 2013,
http://www.europarl.europa.eu/news/fr/news-
room/content/20131007IPR21624/html/Surveillance-des-fronti%C3%A8res-de-l%27UE-adoption-
du-syst%C3%A8me-EUROSUR, accesat la data de 12.03.2015.
35 Regulamentul (UE) nr. 1052/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 Octombrie 2013

de Instituire a Sistemului European de Supraveghere a Frontierelor (EUROSUR), http://eur-

lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32013R1052, accesate la data de 11.03.2015.

61
(3) sporirea securităţii interne a Uniunii Europene, îndeosebi prin
prevenirea activităţilor reţelelor internaţionale de crimă organizată 36.

Programul Pan-African

Având în vedere cauzele emigrărilor intense din Africa, Uniunea

Europeană a recurs la implementarea, în anul 2014, a unui Program Pan-
African acesta fiind primul astfel de program destinat dezvoltării
sustenabile a întregului continent african 37. În contextul tensionat al
tragediilor tot mai frecvente produse în Mediterană, care au ca
protagonişti imigranţi africani, Uniunea Europeană a instituit acest
instrument financiar în vederea implementării Strategiei Comune Africa-
UE (Joint Africa-EU Strategy), al cărei scop esenţial este reprezentat de
sporirea cooperării strategice între cele două entităţi.
Programul este susţinut de EU’s Development Cooperation
Instrument, având un buget de circa 845 milioane de euro, aferent
perioadei 2014-2020 38. Principalele domenii de acţiune vizate de
autorităţile europene în cooperarea cu Africa sunt următoarele:
 „Pace şi securitate;
 Guvernanţă şi drepturile omului;
 Comerţ şi integrare regională;

Probleme esenţiale privind dezvoltarea.” 39
Proiectele demarate în cadrul Programului Pan-African sunt
promiţătoare în ceea ce priveşte producerea unor efecte favorabile asupra
reducerii migraţiilor, în special ilegale, asupra creşterii nivelului de

36 Frontex, EUROSUR, http://frontex.europa.eu/intelligence/eurosur/; European Commission,

EUROSUR, pp. 1-12, http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/e-
library/docs/infographics/eurosur/eurosur_en.pdf,, accesate la data de 12.02.2015.
37 European Commission, Press Release – EU launches new programme to support Africa's continental

integration, Brussels, 6 august 2014, http://europa.eu/rapid/press-release_IP-14-908_en.htm,

accesat la data de 20.03.2015.
38
European Commission, Pan-African Programme,
http://ec.europa.eu/europeaid/regions/africa/pan-african-programme_en, accesat la data de
20.03.2015.
39
The Africa-EU Strategic Partnership, A Joint Africa-EU Strategy, p. 4, http://www.africa-eu-
partnership.org/sites/default/files/documents/eas2007_joint_strategy_en.pdf, accesat la data de
20.03.2015.

62
educaţie, asupra guvernării într-o manieră mai eficientă şi mai puţin
autoritară, a dezvoltării infrastructurii de transport, medicale şi
educaţionale, precum şi asupra reducerii semnificative a abuzurilor
realizate asupra drepturilor fundamentale ale omului.

Principalele operaţiuni desfăşurate în Marea Mediterană

Uniunea Europeană şi, mai ales Italia, au luat o serie de măsuri în

urma tragediei de la Lampedusa din 3 octombrie 2013, în special cu scopul
reducerii pierderilor de vieţi omeneşti în Marea Mediterană, cele mai
importante operaţiuni întreprinse urmând a fi prezentate pe scurt în cele
ce urmează.

Operaţiunea Mare Nostrum

Operaţiunea Mare Nostrum a fost declanşată la iniţiativa

guvernului italian în data de 18 octombrie 2013 40, după ce două tragedii
succesive au făcut indispensabilă acţiunea fermă şi imediată a factorilor de
decizie naţionali. Mare Nostrum a fost aşadar un răspuns elaborat în
condiţii de urgenţă, în vederea soluţionării cât mai rapide şi eficiente a
situaţiilor critice cu care se confruntau insulele italiene, îndeosebi
Lampedusa 41. În doar câteva zile, peste 600 de imigranţi şi-au pierdut
viaţa 42 în apele teritoriale ale Italiei: mai întâi a avut loc tragedia de lângă
Lampedusa din data de 3 octombrie şi, după doar câteva zile, mai exact în

40
Mare Nostrum Operation,
http://www.marina.difesa.it/EN/operations/Pagine/MareNostrum.aspx, accesat la data de
6.03.2015; European Commission, Memo – Frontex Joint Operation 'Triton' – Concerted efforts to
manage migration in the Central Mediterranean, Brussels, 7 octombrie 2014,
http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-14-566_en.htm, accesat la data de 08.03.2015.
41
European Commission, Statement by Commissioner Malmström after the meeting with Italian Interior
Minister Alfano, Brussels, 27 august 2014, http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-14-
259_en.htm, accesat la data de 8.03.2015.
42
Lizzie Davies, Arthur Neslen, „Italy: end of ongoing sea rescue mission ‘puts thousands at risk’”, 31
octombrie 2014, în The Guardian, http://www.theguardian.com/world/2014/oct/31/italy-sea-
mission-thousands-risk, accesat la data de 9.03.2015.

63
dată de 11 octombrie 43, s-a produs un nou incident, soldat cu moartea a
268 de refugiaţi sirieni 44. Pe baza acestor considerente, a fost luată decizia
de a iniţia operaţiunea Mare Nostrum, care viza întreprinderea unor
misiuni de căutare şi salvare a vaselor cu imigranţi aflaţi în pericol,
operaţiunile fiind realizate în apele internaţionale, şi nu doar în cele ale
Italiei 45. Pe durata proiectului, Marina Italiană a întreprins 421 de misiuni,
a salvat 150.810 migranţi, iar 330 de traficanţi au fost duşi în faţa justiţiei 46.
În a doua jumătate a anului 2014, era deja evident pentru toţi
liderii europeni ca Italia nu mai poate să facă faţă, din punct de vedere
financiar, Operaţiunii Mare Nostrum 47. În consecinţă, la sfârşitul lunii
octombrie a anului 2014, Italia a pus capăt operaţiunii, căreia îi era alocat
un buget de aproximativ nouă milioane de euro/lună, ceea ce reprezenta
un efort financiar deosebit (la care contribuia şi Uniunea Europeană cu 1,8
milioane de euro) 48. Italia şi-a exprimat public indisponibilitatea de a mai
continua să investească suma amintită în misiunile de salvare din cadrul
Operaţiunii Mare Nostrum 49, cu toate că Înalta Comisie pentru Refugiaţi 50

43
Peste 150.000 de imigranți au fost salvați grație operațiunii "Mare Nostrum", 18 octombrie 2014,
http://www.agerpres.ro/externe/2014/10/18/peste-150-000-de-imigranti-au-fost-salvati-gratie-
operatiunii-mare-nostrum--13-02-18/, accesat la data de 8.03.2015.
44 The UN Refugee Agency, Eritrean survivor of Lampedusa tragedy returns to honour the dead, meet

Pope Francis, 2 octombrie 2014, http://www.unhcr.org/542d0ece5.html, accesat la data de

24.02.2015.
45 Ye Ming, Lampedusa Shipwreck: From the Depths of the Mediterranean Sea, 18 noiembrie 2014,

http://time.com/3594604/lampedusa-shipwreck-from-the-depths-of-the-mediterranean-sea/,
accesat la data de 24. 02.2015.
46 Mare Nostrum Operation,

http://www.marina.difesa.it/EN/operations/Pagine/MareNostrum.aspx, accesat la data de

6.03.2015.
47 European Commission, Statement by Commissioner Malmström after the meeting with Italian Interior

Minister Alfano, Brussels, 27 august 2014, http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-14-

259_en.htm, accesat la data de 8.03.2015.
48 European Commission, Fact Sheet – Questions and Answers: Smuggling of Migrants in Europe and the

EU response, Brussels, 13 ianuarie 2015, http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-15-

3261_en.htm, accesat la data de 8.03.2015.
49 Juliane von Mittelstaedt, Maximilian Popp, 'Aren't We Human Beings?': One Year After the
Lampedusa Refugee Tragedy, 9 octombrie 2014,
http://www.spiegel.de/international/europe/lampedusa-survivors-one-year-after-the-refugee-
tragedy-a-994887.html, accesat la data de 28.02.2015.
50 The UN Refugee Agency, UNHCR concerned over ending of rescue operation in the Mediterranean, 17

octombrie 2014, http://www.unhcr.org/5440ffa16.html, accesat la data de 9.03.2015.

64
şi Amnesty International 51 au avertizat că această decizie va determina o
creştere exponenţială a numărului de imigranţi care îşi pierd viaţa în
Mediterană. Având în vedere faptul că în anul 2014, aproximativ 200.000
de vieţi au fost salvate, cele mai multe în timpul misiunilor Mare Nostrum,
înregistrându-se totuşi circa 3.500 de victime 52, era un fapt cert că sistarea
operaţiunilor de căutare şi salvare din apele internaţionale avea să
însemne, negreşit, sporirea numărului de victime ale imigraţiei ilegale 53.

Operaţiunea Triton

În lumina dificultăţilor cu care Italia se confrunta în susţinerea

Operaţiunii Mare Nostrum, liderii italieni au făcut numeroase apeluri
către Uniunea Europeană pentru asistenţă. Prin urmare, specialiştii
Uniunii au luat iniţiativa elaborării unui proiect european şi au emis
multiple solicitări în vederea participării intensive a tuturor statelor
membre la acest proiect, pentru a sprijini ţările din Europa de Sud în faţa
valului de imigranţi, acesta fiind prin excelenţă o problemă europeană, şi
nu doar una naţională. Statele UE au făcut eforturi considerabile în
direcţia implementării unei noi operaţiuni desfăşurate de Frontex, aceasta
având ca scop principal, printre altele, susţinerea Italiei în demersurile sale
de a face faţă migraţiei din state terţe. În vederea elaborării noului
instrument, două importante proiecte ale Agenţiei Europene pentru
Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe (Frontex), şi
anume Hermes, respectiv Aeneas, aveau să îşi extindă considerabil
atribuţiile şi să fuzioneze într-o singură operaţiune 54, a cărei nivel de

51
Amnesty International, Triton is no substitute for life-saving Mare Nostrum, 31 octombrie 2014,
http://www.amnesty.ie/news/triton-no-substitute-life-saving-mare-nostrum, accesat la data de
9.03.2015.
52
BBC News, Hundreds of migrants killed in the Mediterranean tragedy, says UN, 11 februarie 2015,
http://www.bbc.com/news/world-europe-31414009, accesat la data de 28.02.2015.
53
Amnesty International, Italy: Ending Mare Nostrum search and rescue operation would `put lives at
risk`, 17 octombrie 2014, https://www.amnesty.org/en/articles/news/2014/10/italy-ending-mare-
nostrum-search-and-rescue-operation-would-put-lives-risk/, accesat la data de 8.03.2015.
54 European Commission, Statement by Commissioner Malmström after the meeting with Italian Interior

Minister Alfano, Brussels, 27 august 2014, http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-14-

259_en.htm, accesat la data de 8.03.2015.

65
coordonare şi eficienţă să crească semnificativ. Uniunea Europeană şi-a
asumat aşadar sarcina declanşării unei acţiuni de amploare, ce avea să
presupună de această dată nu misiuni de căutare şi salvare, asemeni
Operaţiunii Mare Nostrum, ci misiuni de control al frontierelor. Iniţiativa
europeană urma să fie denumită Triton sau Frontex Plus 55, iar misiunile
sale vizau doar apele teritoriale ale statelor membre UE, operaţiunea
desfăşurându-se aşadar numai în preajma coastelor europene şi cu un
număr relativ restrâns de vase şi personal 56 (Triton avea să beneficieze
doar de o treime din resursele totale ale Operaţiunii italine Mare
Nostrum).
Cecilia Malmström a declarat, în legătură cu operaţiunea Triton şi
resursele sale, că aceasta nu va putea, şi implicit, nu va înlocui Operaţiunea
Mare Nostrum, ci eventual, o va completa, decizia finalizării celei din urmă
aparţinând în exclusivitate Italiei 57. Iniţiativa Uniunii Europene nu va
influenţa în nici un fel responsabilitatea statelor membre de a gestiona
controlul propriilor frontiere şi, respectiv, al frontierelor Uniunii
Europene, fiecare stat membru, riveran la Mediterană, asumându-şi în
continuare sarcinile desfăşurării misiunilor de căutare şi salvare în
propriile ape teritoriale.
Operaţiunea Triton şi-a început efectiv activitatea în data de 1
noiembrie 2014 58, fiind cea mai mare acţiune pe care Frontex a coordonat-
o de la înfiinţarea sa. Conform declaraţiei Ceciliei Malmström, Triton
reprezintă un exemplu concret de solidaritate europeană, ţinând cont de
faptul că 21 de state membre UE au contribuit cu resurse pentru ca această
operaţiune, iniţiată de Comisia Europeană, la solicitările Italiei, să îşi poată

55
Amensty International, Italy: Ending Mare Nostrum search and rescue operation would `put lives at
risk`, 17 octombrie 2014, https://www.amnesty.org/en/articles/news/2014/10/italy-ending-mare-
nostrum-search-and-rescue-operation-would-put-lives-risk/, accesat la data de 8.03.2015.
56 BBC News, Hundreds of migrants killed in the Mediterranean tragedy, says UN, 11 februarie 2015,

http://www.bbc.com/news/world-europe-31414009, accesat la data de 28.02.2015.

57
European Commission, Statement by EU Commissioner Cecilia Malmström on operation Triton, 7
octombrie 2014, http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-14-302_en.htm, accesat la
data de 3.08.2015.
58 European Commission, Memo – Frontex Joint Operation 'Triton' – Concerted Efforts for managing

migrator flows in the Central Mediterranean, 31 octombrie 2014, http://europa.eu/rapid/press-

release_MEMO-14-609_en.htm, accesat la data de 8.03.2015.

66
începe şi desfăşura activitatea cu eficienţă maximă, conform scopurilor
propuse şi în deplină concordanţă cu dreptul internaţional şi cu obligaţiile
pe care Uniunea Europeană şi le-a asumat în privinţa respectării
drepturilor imigranţilor (a fost stabilit că nu vor fi intrerpinse acţiuni de
push-back în cadrul misiunilor Operaţiunii Triton) 59.
În ceea ce priveşte resursele umane de care va dispune noua
operaţiune iniţiată de Comisie, se poate preciza faptul că aceasta va opera
cu 65 de ofiţeri, un colectiv mult redus, dacă ne gândim la cele 900 de
persoane care activau în cadrul operaţiunii Mare Nostrum 60, iar
echipamentul tehnic de care dispune Triton este constituit din patru
aeronave, un elicopter şi şapte vase, bugetul fiind stabilit la 2,9 milioane de
euro/lună 61. În comparaţie cu operaţiunea italiană, care acoperea 70.000
de km2 din Marea Mediterană, Triton nu se va îndepărta mai mult de 30
de mile de ţărmurile europene 62.

Figura 2. Comparaţie între operaţiunea Mare Nostrum şi Operaţiunea Triton.

59 European Commision, Statement – Commissioner Malmstrom welcomes the launch of the Triton
operation, 31 octombrie 2014, http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-14-
346_en.htm, accesat la data de 8.03.2015.
60 Lizzie Davies, Arthur Neslen, „Italy: end of ongoing sea rescue mission ‘puts thousands at risk’”, 31

octombrie 2014, în The Guardian, http://www.theguardian.com/world/2014/oct/31/italy-sea-

mission-thousands-risk, accesat la data de 9.03.2015.
61 European Commission, Memo – Frontex Joint Operation 'Triton' – Concerted Efforts for managing

migrator flows in the Central Mediterranean, 31 octombrie 2014, http://europa.eu/rapid/press-

release_MEMO-14-609_en.htm, accesat la data de 8.03.2015.
62 Lizzie Davies, Arthur Neslen, Italy: end of ongoing sea rescue mission...

67
 Surse: http://www.eunews.it/2015/04/23/la-comparazione-delle-forze-tra-mare-nostrum-e-
triton/34061, http://italiadallestero.info/archives/20477, accesate la data de 18.06.2015.

În privinţa deciziei italiene de a sista Operaţiunea Mare Nostrum

(revenind astfel la situaţia dinainte de 3 octombrie 2013) şi, respectiv, în
privinţa iniţiativei europene de a demara noi misiuni de control al
frontierelor, directorul ONG-ului internaţional Save the Children, Justin
Forsyth, făcea un apel la acţiuni pliate mai mult pe necesităţile imigranţilor
şi pe respectarea drepturilor acestora, întrebând în mod retoric
comunitatea internaţională câte tragedii (precum cele de lângă
Lampedusa) va mai putea privi fără a face nimic şi de câte victime va mai fi
nevoie pentru ca statele europene să se autosesizeze şi să îşi asume datoria
morală de a răspunde acestor provocări, concluzionând că este absolut
inacceptabil ca securizarea şi controlul frontierelor să aibă prioritate pe
agenda europeană în detrimentul operaţiunilor de salvare a vieţilor
imigranţilor 63.

Poziţia actualei Comisii Europene faţă de migraţie

Noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a

emis asigurări că va acorda o atenţie deosebită fenomenului migraţionist,
insistând asupra faptului că toate statele membre vor fi nevoite să facă
eforturi semnificative în vederea poziţionării unitare în faţa fluxurilor
migratorii 64. În cadrul primei dezbateri orientative între comisarii
europeni, au fost stabilite patru domenii principale de acţiune a Uniunii
Europene în privinţa unei mai bune gestionări a migraţiei la nivel
comunitar:
1. Întocmirea unui sistem comun de azil – în acest sens, se are în
vedere eliminarea diferenţelor profunde dintre statele membre şi o
mai bună comunicare cu statele terţe;

63
BBC News, Hundreds of migrants killed in the Mediterranean tragedy, says UN, 11 februarie 2015,
http://www.bbc.com/news/world-europe-31414009, accesat la data de 28.02.2015.
64 Jean-Claude Juncker, Un nou început pentru Europa: Agenda mea pentru locuri de muncă, creştere,

echitate şi schimbări democratice, Strasbourg, 15 iulie 2014, pp. 10-11, 22,

http://ec.europa.eu/priorities/docs/pg_ro.pdf, accesat la data de 10.02.2015.

68
 2. Realizarea unei politici comune în domeniul migraţiei legale –
acest obiectiv vizează reevaluarea şi, eventual, modificarea
normelor actuale privind Cardul Albastru;
3. Combaterea imigraţiei ilegale şi a traficului de persoane – în
această privinţă se va încerca constituirea unui pachet de acţiuni, în
vederea stabilirii unor măsuri concrete de limitare a introducerii
ilegale de imigranţi în interior Uniunii Europene;
4. Securizarea şi controlul frontierelor – presupune acţiuni concrete
de consolidare a capacităţilor operaţionale ale Agenţiei de Frontiere
(Frontex) 65.

Concluzii

Imigraţia ilegală, în special din ţările din Nordul Africii, este una
dintre cele mai mari provocări cărora Uniunea Europeană trebuie să le facă
faţă în prezent 66. Aşa cum s-a putut observa, modul de gestionare a
fluxurilor migratorii nu este cel mai eficient, având loc numeroase tragedii
şi naufragii în Marea Mediterană, acestea fiind soldate cu mii de pierderi
de vieţi omeneşti anual. Unul dintre exemplele elocvente în acest sens este
tragedia din 3 octombrie 2013 de lângă insula Lampedusa, însă lista
naufragiilor cu sute de victime poate continua, cea mai recentă fiind
scufundarea unei ambarcaţiuni cu 700 de imigranţi, în data 19 aprilie
2015 67.
În urma tragediei din 3 octombrie 2013 au fost iniţiate multiple
operaţiuni de amploare în Mediterană, precum Mare Nostrum şi Triton,
au fost elaborate noi instrumente financiare (ex: Programul Pan-African)
şi, de asemenea, au fost create instituţii specializate pe criza mediteraneană
(ex: Grupul Operativ pentru Marea Mediterană). Totuşi, în pofida tuturor

65 Comisia Europeană, O agendă europeană pentru migraţie, 6 martie 2015,

http://ec.europa.eu/romania/news/06032015_agenda_europeana_migratie_ro.htm, accesat la data
de 10.03.2015.
66 Adrian Liviu Ivan, Sub zodia „Statelor Unite ale Europei”: de la ideea europeană la Comunităţile

Economice Europene, Cluj-Napoca, CA Publishing, 2009, p. 17.

67 BBC News, Mediterranean migrants: Hundreds feared dead after boat capisizes, 19 aprilie 2015,

http://www.bbc.com/news/world-europe-32371348, accesat la data de 9.05.2015.

69
eforturilor Uniunii Europene şi ale statelor membre, asemenea tragedii
continuă să aibă loc chiar şi la doi ani după incidentul din octombrie 2013,
cel mai trist fiind faptul că, datorită ineficienţei instrumentelor create şi
din cauza lipsei de unitate şi solidaritate între statele membre UE, numărul
victimelor se menţine ridicat sau am putea spune că au loc tragedii chiar de
o mai mare amploare, cea din 19 aprilie 2015 fiind nu doar cea mai
recentă, ci şi cea care a avut cel mai mare număr de victime 68.
Având în vedere principiul solidarităţii şi faptul că Lampedusa nu
este doar graniţa Italiei, ci şi a Europei, formularea unui răspuns unitar şi
coerent din partea Uniunii Europene în faţa provocării migraţiei este
absolut necesară, în special în vederea limitării pierderilor de vieţi
omeneşti din apele Mediteranei şi a reducerii semnificative a imigraţiei
ilegale.
Deseori s-a vehiculat în presă că ceea ce s-a întâmplat la
Lampedusa în octombrie 2013 a fost un accident. Trebuie menţionat în
acest sens că de ani întregi, aceleaşi scenarii se repetă cu ciclicitate.
Conform evidenţelor, de la sfârşitul anilor ’80, circa 20.000 de imigranţi şi-
au pierdut viaţa încercând să ajungă pe continentul european, Marea
Mediterană marcând sfârşitul a nenumărate vieţi 69. Chiar în săptămâna
dinaintea tragediei de la Lampedusa, Garda de Coastă salvase o
ambarcaţiune ce avea la bord 398 de refugiaţi sirieni, care plecaseră din
Tunisia spre insula siciliană 70, iar la aproximativ doi ani după tragedia din 3
oct. 2013, mai exact în data de 19 aprilie 2015, o ambarcaţiune cu 700 de
imigranţi s-a scufundat, numărul victimelor fiind înspăimântător 71. Aşadar,

68 Patrick Kingsley, Stephanie Kirchgaessner, „700 migrants feared dead in Mediterranean shipwreck”,

19 aprilie 2015, în The Guardian, http://www.theguardian.com/world/2015/apr/19/700-migrants-

feared-dead-mediterranean-shipwreck-worst-yet?CMP=share_btn_fb, accesat la data de 25.05.2015.
69 Vittorio Longhi, The Lampedusa boat sinking was no accident, 4 octombrie 2013,

http://www.theguardian.com/commentisfree/2013/oct/04/lampedusa-boat-sinking-no-accident-
eu-migrants#comments, accesat la data de 22.02.2015.
70
Livia Borghese, Hada Messia, Laura Smith-Park, Italy mourns more than 100 migrants killed in
Lampedusa shipwreck, 4 octombire 2013, http://edition.cnn.com/2013/10/04/world/europe/italy-
migrant-boat-sinks/index.html, accesat la data de 22.02.2015.
71
Antonio Denti, Hundreds drown off Libya, EU leaders forced to reconsider migrant crisis, 19 aprilie
2015, http://www.reuters.com/article/2015/04/19/us-europe-migrants-
idUSKBN0NA07020150419, accesat la data de 9.05.2015.

70
aceste incidente nu sunt deloc excepţionale 72: un accident nu are loc ani la
rândul, zi de zi sau săptămână de săptămână, desfăşurându-se mai mult sau
mai puţin după acelaşi scenariu, cuprinzând aceeaşi actori (imigranţii din
toate colţurile Africii) şi evoluând în aceleaşi condiţii precare (transportul
realizat în ambarcaţiuni vechi, supraaglomerate cu emigranţi fără acte, care
încearcă să ajungă în mod ilegal pe continentul european, aproape
întotdeauna cu ajutorul traficanţilor de persoane).
Într-adevăr, o mare parte din vină aparţine traficanţilor de
persoane, care îşi sporesc în mod deosebit activitatea pe timpul verii,
profitând de apele relativ calme şi de nevoile disperate ale migranţilor, însă
responsabilitatea pentru pierderea câtorva sute (anual, câtorva mii) de
vieţi omeneşti nu le aparţine în totalitate. Îmbarcarea imigranţilor în vasele
deţinute de traficanţi este doar un efect a ceea ce reprezintă o cauză mult
mai profundă. Încercând să înţelegem imaginea de ansamblu a problemei,
am observat că aceşti imigranţi, care îşi riscă viaţa parcurgând rute extrem
de periculoase înspre Europa, plătesc traficanţilor un preţ de câteva ori mai
mare decât preţul unui bilet de avion sau de feriboat (care ar putea să le
asigure un drum mult mai sigur către bătrânul continent). Foarte
important în acest sens se dovedeşte a fi contextul regional din ţările de
origine ale imigranţilor, statele africane fiind prin excelenţă regimuri
autoritare, care nu eliberează uşor paşapoarte sau vize – regimurile
opresive nu sunt, în general, dispuse să asigure cetăţenilor lor mijloacele
legale de a părăsi ţara. Din aceste raţiuni, imigranţii şi refugiaţii îşi pun
încrederea în traficanţii de persoane, unicul lor scop fiind o viaţă mai bună.
Este o certitudine că cerinţele intrării pe cale legală în Europa
sunt, deseori, mult prea mari, motiv pentru care se impune găsirea cât mai
rapidă a unor soluţii eficiente, însă sancţionarea mai severă a traficanţilor
sau investirea unor sume enorme în operaţiuni de căutare şi salvare sunt
doar soluţii care aduc rezultate pe termen scurt, căci sunt acţiuni care
tratează efectele determinate de cauze mult mai complexe. Atâta timp însă

72Xavier Ferrer-Gallardo, Henk van Houtum, „The Deadly EU Border Control”, în ACME: An
International E-Journal for Critical Geographies, vol. 13, nr. 2, 2014, pp. 295-297,
http://web.b.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?vid=7&sid=59f8fb4c-ece2-445a-8d6a-
8acfc7d216e9%40sessionmgr114&hid=128, accesat la data de 11.05.2015.

71
cât nu va fi tratată cauza, ci doar efectele, acest tip de „accidente” se va
repeta la nesfârşit, curmând viaţa tot mai multor oameni, care sunt, până la
urmă, nevinovaţi. În plus, conform unor specialişti, securizarea excesivă şi
controlul frontierelor nu vor rezolva problema migraţiei, ci dimpotrivă, vor
spori considerabil consecinţele negative ale acestui fenomen. Se remarcă
aşadar necesitatea ca Uniunea Europeană să asigure imigranţilor şi, mai
ales, refugiaţilor, căi accesibile de a intra pe cale legală pe continent,
asigurându-le astfel posibilitatea integrării pe piaţa forţei de muncă şi a
beneficierii de serviciile medicale şi educaţionale din ţara gazdă 73.
Totuşi, asigurarea căilor accesibile şi imigrarea a mii de africani în
Europa trebuie să fie realizată în deplină concordanţă cu posibilităţile reale
ale continentului. În acest sens, nu trebuie trecută cu vederea capacitatea
reală a Uniunii Europene (limitată din toate punctele de vedere, începând
de la aria geografică, până la resursele economico-sociale restrânse), motiv
pentru care este o certitudine că Uniunea, şi respectiv statele membre, nu
vor putea găzdui decât un anumit număr (relativ redus) de imigranţi.
Se impune a fi amintit şi faptul că imigraţia ilegală are efecte
destabilizatoare la nivel societăţilor de inserţie, îndeosebi datorită lipsei
unei posibilităţi de gestionare a resurselor umane, căci, în ciuda
nenumăratelor tragedii, mulţi imigranţi ilegali reuşesc să intre în Uniune,
iar din cauza inexistenţei unor documente, ei nu pot fi înregistraţi sau
incluşi în managementul populaţiei europene, ceea ce creează, fără doar şi
poate, confuzie şi dificultăţi în gestionarea politicilor sociale. Implicit, din
aceleaşi cauze, ei nu pot fi integraţi eficient în societăţile gazdă, cel puţin
nu atâta timp cât timp nu obţin azil sau cât timp nu prezintă dovada
indiscutabilă că muncesc sau studiază şi că deţin astfel mijloacele esenţiale
de supravieţuire. Europa, în condiţiile actuale, nu îşi poate asuma riscul
amplificării activităţilor infracţionale, ilegale sau de cerşetorie, iar imigraţia
fără documentele necesare demonstrării statutului de refugiat va duce,
inevitabil, la acest deznodământ. Tocmai de aceea, politicile comunitare şi
naţionale au variat semnificativ, existând, pe de-o parte, acţiuni şi iniţiative

73
Maurizio Albahari, Lampedusa: Why tough penalties will not work, 5 octombrie 2013,
http://edition.cnn.com/2013/10/05/opinion/opinion-italy-refugee-mourning/index.html, accesat
la data de 21.02.2015.

72
în vederea protejării imigranţilor şi integrării lor în cadrul societăţilor
europene, însă, pe de altă parte, au existat şi numeroase strategii de push
back 74, în urma cărora imigranţii nelegitimaţi au fost retrimişi în statele de
origine.
Totuşi, cu fiecare viaţă pierdută devine tot mai evident că
politicile referitoare la migraţie şi azil nu funcţionează în prezent, motiv
pentru care mulţi lideri fac apel la unitate şi coordonare. Deşi declaraţiile
de solidarite şi apelurile internaţionale au fost numeroase, acţiunile
efective în acest sens au fost puţin semnificative. Se impune cu tărie
elaborarea unui răspuns comun în faţa migraţiei şi iniţierea unor noi
misiuni de căutare şi salvare a imigranţilor în apele internaţionale, asemeni
misiunilor din cadrul operaţiunii Mare Nostrum.
Italia, Malta, Grecia şi celelalte state care întâmpină probleme
majore în domeniul migraţiei nu trebuie lăsate să gestioneze singure
provocările impuse de acest fenomen. Evident că Elveţia sau statele din
Europa Centrală sau de Nord nu au astfel de probleme, deoarece
imigranţii din state terţe intră, bineînţeles, pe la graniţele Uniunii cu state
ne-membre sau chiar cu alte contintente. Statele de graniţă sunt deci cele
mai defavorizate din perspectiva poziţionării geografice, însă de
securitatea acestora şi de măsurile impuse la frontierele externe depinde
securitatea întregii Uniuni. Pe baza acestor raţionamente, este necesar ca
nu doar o treime dintre statele UE să se ocupe de managementul
imigranţilor şi solicitărilor de azil, ci fiecare stat membru trebuie să îşi
asume anumite responsabilităţi, dat fiind faptul că, în prezent,
discrepanţele sunt imense, Italia, Malta, Germania, Franţa, Spania, Grecia
sau Marea Britanie având un număr de câteva ori mai mare de imigranţi
decât celelalte state. Cecilia Malmström declara, cu privire la acest aspect,
că astfel de diferenţe sunt inacceptabile într-o Uniune Europeană în care
toate statele au fost de acord cu semnarea aceloraşi convenţii şi tratate
internaţionale şi în care statele au ales să se unească în jurul unui set de

Borelli, Ben Stanford, „Troubled Waters in the Mare Nostrum: Interception and Push-backs of
74 Silvia

Migrants in the Mediterranean and the European Convention on Human Rights”, în Review of
International Law and Politics, vol. 10, 2014, p. 31,
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2431658, accesat la data de 20.05.2015.

73
valori comune 75, fiind tot mai evidentă necesitatea elaborării unui sistem
de repartizare proporţională a refugiaților în interiorul UE. În acest sens,
putem aminti iniţiativa remarcabilă a preşedintelui Comisiei Europene,
Jean-Claude Juncker, de redistribuire a imigranţilor 76 ajunşi în Uniune pe
baza unor cote bine-definite 77, care iau în calcul PIB-ul fiecărui stat,
numărul de imigranţi pe care deja îl deţine, şomajul, şi alte asemenea
criterii, în funcţie de care se va stabili cu certitudine câţi imigranţi va mai
putea găzdui ţara în cauză. Din păcate însă, planul lui Juncker a întâmpinat
opoziţia fermă a anumitor state, printre care şi Ungaria, precum şi refuzul
Partidului Popular European (cel mai mare de la nivelul Uniunii).
În consecinţă, subliniem din nou faptul că migraţia este o
problemă europeană, şi nu doar una naţională, fapt din care decurge
importanţa formulării unei politici comune, care să ofere un cadru general
de acţiune în faţa fluxurilor migratorii şi care să împartă în mod echitabil
responsabilităţile între toate statele membre UE.

Bibliografie

Agerpres, Planul lui Juncker de repartizare a imigranţilor ilegali pe

cote între statele UE divizează blocul comunitar, 11 mai 2015,
http://www.agerpres.ro/externe/2015/05/11/planul-lui-juncker-de-
repartizare-a-imigrantilor-ilegali-pe-cote-intre-statele-ue-divizeaza-blocul-
comunitar-17-03-09, accesat la data de 17.06.2015.

75
Laurence Peter, Lampedusa disaster: Europe’s migrant dilemma, 4 octombrie 2013,
http://www.bbc.com/news/world-europe-24396020, accesat la data de 12.03.2015.
76 European schemes for relocation and resettlement, pp. 19-22, http://ec.europa.eu/dgs/home-

affairs/what-we-do/policies/european-agenda-migration/background-
information/docs/communication_on_the_european_agenda_on_migration_annex_en.pdf,
accesat la data de 17.06.2015; European Commission, Resettelment and Relocation,
http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-we-do/policies/european-agenda-
migration/background-information/docs/relocation_and_resettlement_factsheet_en.pdf, accesat la
data de 17.06.2015.
77 Agerpres, Planul lui Juncker de repartizare a imigranţilor ilegali pe cote între statele UE divizează blocul

comunitar, 11 mai 2015, http://www.agerpres.ro/externe/2015/05/11/planul-lui-juncker-de-

repartizare-a-imigrantilor-ilegali-pe-cote-intre-statele-ue-divizeaza-blocul-comunitar-17-03-09,
accesat la data de 17.06.2015.

74
 Al Jazeera, African migrants risk lives to flee homeland for future in
Europe, 4 octombrie 2013,
http://america.aljazeera.com/articles/2013/10/4/african-
migrantsriskitalltofleestrifeinhomelandforbetterlife.html, accesat la data
de 24.02.2015.
Albahari Maurizio, Lampedusa: Why tough penalties will not work,
5 octombrie 2013,
http://edition.cnn.com/2013/10/05/opinion/opinion-italy-refugee-
mourning/index.html, accesat la data de 21.02.2015.
Amensty International, Italy: Ending Mare Nostrum search and
rescue operation would `put lives at risk`, 17 octombrie 2014,
https://www.amnesty.org/en/articles/news/2014/10/italy-ending-
mare-nostrum-search-and-rescue-operation-would-put-lives-risk/, accesat
la data de 8.03.2015.
Amnesty International, Triton is no substitute for life-saving Mare
Nostrum, 31 octombrie 2014, http://www.amnesty.ie/news/triton-no-
substitute-life-saving-mare-nostrum, accesat la data de 9.03.2015.
An Unending Refugee Tragedy: Europe's Path to Deadly Partition,
24 aprilie 2015, http://www.spiegel.de/international/europe/eu-
policies-worsen-an-already-deadly-situation-for-immigrants-a-
1030550.html, accesat la data de 17.06.2015.
BBC News, EU migrants: Reduced Mediterranean mission set to
go, 31 octombrie 2014, http://www.bbc.com/news/world-europe-
29856458, accesat la data de 8.03.2015.
BBC News, Hundreds of migrants killed in the Mediterranean
tragedy, says UN, 11 februarie 2015, http://www.bbc.com/news/world-
europe-31414009, accesat la data de 28.02.2015.
BBC News, Italy boat sinking: Hundreds feared dead off
Lampedusa, 3 octombrie 2013, http://www.bbc.com/news/world-
europe-24380247, accesat la data de 23.02.2015.
BBC News, Mediterranean migrant crisis: EU sets out measures,
21 aprilie 2015, http://www.bbc.com/news/world-europe-32383126,
accesat la data de 18.06.2015.

75
 BBC News, Mediterranean migrants: Hundreds feared dead after
boat capisizes, 19 aprilie 2015, http://www.bbc.com/news/world-
europe-32371348, accesat la data de 9.05.2015.
Bigo Didier, „Security and Immigration: Toward a Critique of the
Governmentality of Unease”, în Alternatives: Global, Local, Political, vol.
27, februarie 2002, pp. 63-92,
http://web.b.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?vid=15&sid=d
a6829bb-a55c-43ec-9e0c-2c83ff87510d%40sessionmgr198&hid=128,
accesat la data de 14.05.2015.
Borelli Silvia, Stanford Ben, „Troubled Waters in the Mare
Nostrum: Interception and Push-backs of Migrants in the Mediterranean
and the European Convention on Human Rights”, în Review of
International Law and Politics, vol. 10, 2014, pp. 29-69,
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2431658, accesat
la data de 20.05.2015.
Borghese Livia, Messia Hada, Smith-Park Laura, Italy mourns more
than 100 migrants killed in Lampedusa shipwreck, 4 octombire 2013,
http://edition.cnn.com/2013/10/04/world/europe/italy-migrant-boat-
sinks/index.html, accesat la data de 21.02.2015.
Buzan Barry, Wæver Ole, de Wilde Jaap, Security – a new
framework for analysis, Londra, Ed. Lynne Rienner Publishers, 1998.
Calori Anna, From Mare Nostrum to Triton, Europe’s response to
the Mediterranean crisis is little more than another budget cut, 17
februarie 2015, https://www.opendemocracy.net/can-europe-make-
it/anna-calori/from-mare-nostrum-to-triton-europe%E2%80%99s-
response-to-mediterranean-crisis, accesat la data de 8.03.2015.
Ceyhan Ayse, Tsoukala Anastassia, „The Securitization of
Migration in Western Societies: Ambivalent Discourses and Policies”, în
Alternatives: Global, Local, Political, vol. 27, februarie 2002, pp. 21-39,
http://web.b.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?vid=13&sid=d
a6829bb-a55c-43ec-9e0c-2c83ff87510d%40sessionmgr198&hid=128,
accesat la data de 13.05.2015.
Chance Matthew, Lampedusa boat sinking: Survivors recall awful
ordeal, 9 octombrie 2013,

76
http://edition.cnn.com/2013/10/08/world/europe/italy-lampedusa-
boat-sinking/, accesat la data de 21.02.2015.
Ciabarri Luca, „Dynamics and Representations of Migration
Corridors: The Rise and Fall of the Libya- Lampedusa Route and Forms
of Mobility from the Horn of Africa (2000-2009)”, în ACME: An
International E-Journal for Critical Geographies, vol. 13, nr. 2, 2014, pp.
246-262,
http://web.b.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?vid=4&sid=59
f8fb4c-ece2-445a-8d6a-8acfc7d216e9%40sessionmgr114&hid=128,
accesat la data de 5.05.2015.
Comisia Europeană, Comunicare a Comisiei către Parlamentul
European și Consiliu privind activitatea Grupului operativ pentru Marea
Mediterană, Bruxelles, 4 decembrie 2013, pp. 1-23,
http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=RO&f=ST%2017398%20
2013%20INIT, accesat la data de 10.03.2015.
Comisia Europeană, Comunicat de Presă – După Lampedusa:
acțiuni concrete pentru prevenirea pierderilor de vieți omenești în Marea
Mediterană și pentru o mai bună abordare a fluxurilor de migranți și de
solicitanți de azil, Bruxelles, 4 decembrie 2013,
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-1199_ro.htm?locale=FR,
accesat la data de 10.03.2015.
Comisia Europeană, Comunicat de presă – EUROSUR demarează:
noi instrumente pentru a salva viețile migranților și a preveni
criminalitatea la frontierele UE, Bruxelles, 29 noiembrie 2013,
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-1182_ro.htm, accesat la
data de 11.03.2015.
Comisia Europeană, O agendă europeană pentru migraţie, 6 martie
2015,
http://ec.europa.eu/romania/news/06032015_agenda_europeana_mig
ratie_ro.htm, accesat la data de 10.03.2015.
Consiliul European 19-20 decembrie 2013, Concluzii, Bruxelles, 20
decembrie 2013, pp. 1-25,
http://www.mae.ro/sites/default/files/file/Europa2020/ce_19-
20_decembrie_2013.pdf, accesat la data de 10.03.2015.

77
 Consiliul European 24-25 octombrie 2013, Concluzii, Bruxelles, 25
octombrie 2013, pp. 1- 19,
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/RO
/ec/139213.pdf, accesat la data de 10.03.2015.
Consiliul Uniunii Europene, Comunicare a Comisiei către
Parlamentul European și Consiliu privind activitatea Grupului operativ
pentru Marea Mediterană, Bruxelles, 4 decembrie 2013, pp. 1-23,
http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=RO&f=ST%2017398%20
2013%20INIT, accesat la data de 10.03.2015.
Consiliul Uniunii Europene, Raport către Parlamentul European și
parlamentele naționale cu privire la lucrările Comitetului permanent pentru
cooperarea operațională în materie de securitate internă pentru perioada
ianuarie 2013 - iunie 2014, Bruxelles, 17 octombrie 2014, pp. 1-27,
http://www.cdep.ro/afaceri_europene/CE/2014/ST14440.RO14.PDF,
accesat la data de 10.03.2015.
Consiliului European 26-27 iunie 2014, Concluzii, 27 iunie 2014,
pp. 1-21,
http://www.consilium.europa.eu/ro/workarea/downloadasset.aspx?id=2
7227, accesata la data de 10.03.2015.
Davies Lizzie, Neslen Arthur, „Italy: end of ongoing sea rescue
mission ‘puts thousands at risk’”, 31 octombrie 2014, în The Guardian,
http://www.theguardian.com/world/2014/oct/31/italy-sea-mission-
thousands-risk, accesat la data de 9.03.2015.
Denti Antonio, Hundreds drown off Libya, EU leaders forced to
reconsider migrant crisis, 19 aprilie 2015,
http://www.reuters.com/article/2015/04/19/us-europe-migrants-
idUSKBN0NA07020150419, accesat la data de 9.05.2015.
European Commision, Statement – Commissioner Malmstrom
welcomes the launch of the Triton operation, 31 octombrie 2014,
http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-14-346_en.htm,
accesat la data de 8.03.2015.
European Commission, Fact Sheet – Questions and Answers:
Smuggling of Migrants in Europe and the EU response, Brussels, 13 ianuarie

78
2015, http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-15-3261_en.htm,
accesat la data de 8.03.2015.
European Commission, Memo – Frontex Joint Operation 'Triton' –
Concerted Efforts for managing migrator flows in the Central Mediterranean,
31 octombrie 2014, http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-14-
609_en.htm, accesat la data de 8.03.2015.
European Commission, Memo – Frontex Joint Operation 'Triton' –
Concerted efforts to manage migration in the Central Mediterranean,
Brussels, 7 octombrie 2014, http://europa.eu/rapid/press-
release_MEMO-14-566_en.htm, accesat la data de 08.03.2015.
European Commission, Pan-African Programme,
http://ec.europa.eu/europeaid/regions/africa/pan-african-
programme_en, accesat la data de 20.03.2015.
European Commission, Press Release – EU launches new programme
to support Africa's continental integration, Brussels, 6 august 2014,
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-14-908_en.htm, accesat la data
de 20.03.2015.
European Commission, Resettelment and Relocation,
http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-we-do/policies/european-
agenda-migration/background-
information/docs/relocation_and_resettlement_factsheet_en.pdf,
accesat la data de 17.06.2015.
European Commission, Statement by Commissioner Malmström
after the meeting with Italian Interior Minister Alfano, Brussels, 27 august
2014, http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-14-
259_en.htm, accesat la data de 8.03.2015.
European Commission, Statement by EU Commissioner Cecilia
Malmström on operation Triton, 7 octombrie 2014,
http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-14-302_en.htm,
accesat la data de 3.08.2015.
European Parliament adopts Resolution on ‘Migratory flows in the
Mediterranean, with particular attention to the tragic events off Lampedusa’,
http://www.asylumlawdatabase.eu/en/content/european-parliament-

79
adopts-resolution-%E2%80%98migratory-flows-mediterranean-
particular-attention, accesat la data de 12.03.2015.
European schemes for relocation and resettlement, pp. 19-22,
http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-we-do/policies/european-
agenda-migration/background-
information/docs/communication_on_the_european_agenda_on_migr
ation_annex_en.pdf, accesat la data de 17.06.2015;
Ferrer-Gallardo Xavier, van Houtum Henk, „The Deadly EU
Border Control”, în ACME: An International E-Journal for Critical
Geographies, vol. 13, nr. 2, 2014, pp. 295-304,
http://web.b.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?vid=7&sid=59
f8fb4c-ece2-445a-8d6a-8acfc7d216e9%40sessionmgr114&hid=128,
accesat la data de 11.05.2015.
Frontex, EUROSUR,
http://frontex.europa.eu/intelligence/eurosur/; European Commission,
EUROSUR, pp. 1-12, http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/e-
library/docs/infographics/eurosur/eurosur_en.pdf,, accesate la data de
12.02.2015.
Heuzé Richard, L’Italia passa da “Mare Nostrum” a “Triton”, 23
decembrie 2014, http://italiadallestero.info/archives/20477, accesat la
data de 18.06.2015.
Immigrati, oltre 3.500 in arrivo Almeno una decina i morti in Libia, 3
iunie 2015, http://www.tgcom24.mediaset.it/cronaca/sicilia/immigrati-
oltre-3-500-in-arrivo-almeno-una-decina-i-morti-in-libia_2109151-
201502a.shtml, accesat la data de 17.05.2015.
International Organization for Migration, IOM Applauds Italy’s
Weekend Rescue at Sea of 2,800 Migrants, 13 aprilie 2015,
http://www.iom.int/news/iom-applauds-italys-weekend-rescue-sea-
2800-migrants, accesat la data de 17.06.2015.
International Organization for Migration, Migrant Deaths Soar in
Mediterranean, 17 aprilie 2015, http://www.iom.int/news/migrant-
deaths-soar-mediterranean, accesat la data de 17.06.2015.
Iov Claudia Anamaria, „Identity and security in the European
Union: new trends and challenges”, în Political sciences, sociology,

80
international relations, pp. 69-73, http://www.upm.ro/ldmd/LDMD-
02/Pol/Pol%2002%2009.pdf, accesat la data de 6.05.2015.
Iov Claudia Anamaria, Ivan Adrian Liviu, „Identity - (In)Security
Nexus in the EU at the End of the 20th Century and the Beginning of the
21st Century”, în Procedia - Social and Behavioral Sciences, nr. 149, pp. 428-
432, 2014, http://ac.els-cdn.com/S1877042814048861/1-s2.0-
S1877042814048861-main.pdf?_tid=156ceeba-ff24-11e6-a1b6-
00000aacb35e&acdnat=1488444292_ed20473768b66f0098cfb680cd80
0495, accesat a data de 17.06.2015.
Iov Claudia Anamaria, Marian Claudiu, Mera Claudia Maria,
Bogdan Ioan, „The European dream” – A more social EU. From the
economic and financial crisis to Europe’s 2020 agenda”, în CES Working
Papers, vol. VI, nr. 2, pp. 108-116,
http://www.ceswp.uaic.ro/articles/CESWP2014_VI2_IOV.pdf, accesat
la data de 12.05.2015.
Ivan Adrian Liviu, Sub zodia „Statelor Unite ale Europei”: de la ideea
europeană la Comunităţile Economice Europene, Cluj-Napoca, CA
Publishing, 2009.
Juncker Jean-Claude, Un nou început pentru Europa: Agenda mea
pentru locuri de muncă, creştere, echitate şi schimbări democratice,
Strasbourg, 15 iulie 2014, pp. 1-25,
http://ec.europa.eu/priorities/docs/pg_ro.pdf, accesat la data de
10.02.2015.
Kingsley Patrick, Kirchgaessner Stephanie, „700 migrants feared
dead in Mediterranean shipwreck”, 19 aprilie 2015, în The Guardian,
http://www.theguardian.com/world/2015/apr/19/700-migrants-feared-
dead-mediterranean-shipwreck-worst-yet?CMP=share_btn_fb, accesat la
data de 25.05.2015.
L’Europa come non l’avete mai letta, 23 aprilie 2015,
http://www.eunews.it/2015/04/23/la-comparazione-delle-forze-tra-
mare-nostrum-e-triton/34061, accesat la data de 18.06.2015.
La Marina recupera 17 cadaveri al largo della Libia. Salvati 217
migranti, 29 mai 2015, http://www.ilsole24ore.com/art/notizie/2015-
05-29/recuperati-17-cadaveri-gommone-largo-libia-marina-salva-217-

81
migranti-212842.shtml?uuid=ABaJrEpD&refresh_ce, accesat la data de
17.06.2015.
Longhi Vittorio, The Lampedusa boat sinking was no accident, 4
octombrie 2013,
http://www.theguardian.com/commentisfree/2013/oct/04/lampedusa-
boat-sinking-no-accident-eu-migrants#comments, accesat la data de
22.02.2015.
Mare Nostrum Operation,
http://www.marina.difesa.it/EN/operations/Pagine/MareNostrum.aspx
, accesat la data de 6.03.2015.
Mare Nostrum Operation,
http://www.marina.difesa.it/EN/operations/Pagine/MareNostrum.aspx
, accesat la data de 6.03.2015.
Middle East Eye, At least 41 drown off Libyan Coast, 16 aprilie 2015,
http://www.middleeasteye.net/news/least-41-drown-libya-coast-
1548533658, accesat la data de 17.04.2015.
Ming Ye, Lampedusa Shipwreck: From the Depths of the
Mediterranean Sea, 18 noiembrie 2014,
http://time.com/3594604/lampedusa-shipwreck-from-the-depths-of-
the-mediterranean-sea/, accesat la data de 24. 02.2015.
Pantaleone Wladimir, Hundreds dead, missing as migrant boat sinks
off Italy, 3 octombrie 2013,
http://www.reuters.com/article/2013/10/03/us-italy-migrants-
idUSBRE9920AX20131003, accesat la data de 24.02.2015.
Parlement Européen, Communiqué de presse – Surveillance des
frontières de l'UE: les députés approuvent les règles de fonctionnement
d'EUROSUR, 10 octombrie 2013,
http://www.europarl.europa.eu/news/fr/news-
room/content/20131007IPR21624/html/Surveillance-des-
fronti%C3%A8res-de-l%27UE-adoption-du-syst%C3%A8me-
EUROSUR, accesat la data de 12.03.2015.
Peste 150.000 de imigranți au fost salvați grație operațiunii "Mare
Nostrum", 18 octombrie 2014,
http://www.agerpres.ro/externe/2014/10/18/peste-150-000-de-

82
imigranti-au-fost-salvati-gratie-operatiunii-mare-nostrum--13-02-18/,
accesat la data de 8.03.2015.
Peter Laurence, Lampedusa disaster: Europe’s migrant dilemma, 4
octombrie 2013, http://www.bbc.com/news/world-europe-24396020,
accesat la data de 12.03.2015.
Refugee Council, Between a Rock and a Hard Place, 10 decembrie
2012,
http://www.refugeecouncil.org.uk/latest/news/177_between_a_rock_a
nd_a_hard_place, accesat la data de 25.02.2015.
Regulamentul (UE) nr. 1052/2013 al Parlamentului European și al
Consiliului din 22 octombrie 2013 de Instituire a Sistemului european de
supraveghere a frontierelor (EUROSUR), aliniatele 16, 20 şi 21, http://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32013R1052,
accesat la data de 12.02.2015.
Regulamentul (UE) nr. 1052/2013 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 22 Octombrie 2013 de Instituire a Sistemului European de
Supraveghere a Frontierelor (EUROSUR), http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/?uri=CELEX:32013R1052, accesate la data de
11.03.2015.
Regulation (Eu) No 1052/2013 of the European Parliament and of
the Council of 22 October 2013 Establishing the European Border
Surveillance System (EUROSUR), pp. 11-26,
http://frontex.europa.eu/assets/Legal_basis/Eurosur_Regulation_2013.
pdf, accesat la data de 12.03.2015.
Rezoluția Parlamentului European referitoare la fluxurile migratorii
din Mediterană, cu o atenție specială acordată evenimentelor tragice petrecute
în largul coastelor insulei Lampedusa, punctul 3,
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=MOTION&refe
rence=P7-RC-2013-0474&language=RO, accesat la data de 10.03.2015.
Scherer Steve, Gavin Jones, 400 migrants die in shipwreck off Libya,
survivors say, 14 aprilie 2015,
http://www.reuters.com/article/2015/04/14/us-italy-migrant-
shipwreck-idUSKBN0N51Y120150414, accesat la data de 17.06.2015.

83
 Scherer Steve, Pantaleone Wladimir, Search for victims of Sicily
migrant wreck postponed, 4 octombire 2013,
http://www.reuters.com/article/2013/10/04/us-italy-migrants-
idUSBRE9920AX20131004, accesat la data de 22.02.2015.
Simpson Jack, Three reported dead as new footages emerges of
migrants being rescued off Greek island of Rhodes, 20 aprilie 2015,
http://www.independent.co.uk/news/world/europe/three-reported-
dead-as-new-footage-emerges-of-migrants-being-rescued-off-greek-
island-of-rhodes-10189556.html, accesat la data de 17.06.2015.
Stillman Sarah, Lampedusa’s migrant tragedy, and ours, 10
octombrie 2013, http://www.newyorker.com/news/daily-
comment/lampedusas-migrant-tragedy-and-ours, accesat la data de
21.02.2015.
The Africa-EU Strategic Partnership, A Joint Africa-EU Strategy, pp.
1-24, http://www.africa-eu-
partnership.org/sites/default/files/documents/eas2007_joint_strategy_
en.pdf, accesat la data de 20.03.2015.
The UN Refugee Agency, Eritrean survivor of Lampedusa tragedy
returns to honour the dead, meet Pope Francis, 2 octombrie 2014,
http://www.unhcr.org/542d0ece5.html, accesat la data de 24.02.2015.
The UN Refugee Agency, Mediterranean Boat Capsizing: deadliest
incident on record, 21 aprilie 2015, http://www.unhcr.org/cgi-
bin/texis/vtx/search?page=search&docid=553652699&query=catania,
accesat la data de 17.06.2015.
The UN Refugee Agency, UNHCR concerned over ending of rescue
operation in the Mediterranean, 17 octombrie 2014,
http://www.unhcr.org/5440ffa16.html, accesat la data de 9.03.2015.
Travis Alan, „UK axex support for Mediterranean migrant rescue
operation”, 27 octombrie 2014, în The Guardian,
http://www.theguardian.com/politics/2014/oct/27/uk-mediterranean-
migrant-rescue-plan, accesat la data de 9.03.2015.
Triandafyllidou Anna, Dimitriadi Angeliki, „Migration
management at the outposts of the European Union: The Case of Italy’s
and Greece’s Borders”, în Griffith Law Review, vol. 22, nr. 3, 2013, pp. 598-

84
618,
http://search.proquest.com/docview/1549243084/fulltextPDF/685407
59B0C94DAAPQ/1?accountid=8013, accesat la data de 7.05.2015.
Von Mittelstaedt Juliane, Popp Maximilian, 'Aren't We Human
Beings?': One Year After the Lampedusa Refugee Tragedy, 9 octombrie 2014,
http://www.spiegel.de/international/europe/lampedusa-survivors-one-
year-after-the-refugee-tragedy-a-994887.html, accesat la data de
21.02.2015.
Wæver Ole, Buzan Barry, Kelstrup Morten, Lemaitre Pierre,
Identity, migration and the new security agenda in Europe, Londra, Ed.
Pinter Publishers Ltd., 1993.
Wren Maurice, Opinion: Europe must be open to refugees fleeing
persecution, 4 octombrie 2013,
http://edition.cnn.com/2013/10/04/opinion/lampedusa-opinion-
wren/index.html, accesat la data de 25.02.2015.
Yardley Jim, Elisabetta Povoledo, Mediterranean Shipwreck Kills 40
Before a Rescue, 5 mai 2015

85
 PROBLEMA MINORITĂȚILOR DIN CROAȚIA

Oana NECHITA 1

Abstract:
After the end of the first world war, the principle of self-determination of the
nations ignited the fight of national, ethnic or religious minorities for affirmation within
majoritarian populations. The minorities issue was always reason for heated
discussions for the democratic governments, especially with regards to their status and
their rights. Many times, this unrest/fight of minorities for their rights( linguistic,
educational and religious) evolved into an armed conflict.

KEY WORDS: National minority, ethnic minority, Croatia, Serbia.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

În literatura de specialitate, termenul de „minoritate” a fost

explicat într-o manieră personală de fiecare teoretician, însă din toate
argumentările se poate extrage o definție comună, cum ar fi, o populație cu
un număr relativ redus ce are o specificitate lingvistică, religioasă, etnică,
culturală față de populația majoritară.
De asemenea, se consideră că „minoritățile sunt grupuri ai căror
membri sunt legați prin descendența comună, limba sau credința
religioasă, având sentimentul că sunt diferiți față de majoritatea indivizilor
dintr-o entitate politică. Pe acestă conștiință a diferenței și inferiorității
numerice, minoritățile își întemeiază anumite revendicări politice, fie
pentru egalitate cu majoritatea, fie pentru tratament special bazat pe

1MA Student, Babeș-Bolyai University, Cluj Napoca, oana.nechita@yahoo.com.

86
recunoașterea acestor diferențe, ori pentru autonomie sau în cazurile
extreme, separare” 2.
În ceea ce privește implicațiile Organizației Națiunilor Unite în
definirea termenului de „minoritate” sunt strâns legate de un sistem
universal de protecție a drepturilor omului. În interiorul Declarației
Universale a Drepturilor Omului, Cartei ONU, precum și în alte acte ce
au urmat drepturile minorităților sunt abordate doar din perspectivă
generală a egalității oamenilor fără deosebire de rasă, sex, limbă, religie,
origine națională etc 3.
În anul 1992 Declarația Adunării Generale a ONU cu privire la
drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice,
religioase sau lingvistice, menține aceeași abordare de protecție a
drepturilor minorităților în interiorul cadrului general de apărare a
drepturilor omului 4.
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale, împreună cu toate celelalte tratate regionale pe
această temă, s-au raportat, ca în cazul ONU, la drepturile fundamentale
ale omului, în vederea protejării minorităților.
În anul 1993, Memorandumul Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei are în vedere și o abordare teoretică a termenului de
minoritate. Astfel că, „definiția minorităților naționale, garantarea lor
eficientă la nivel internațional au devenit o obligație inevitabilă a comunității
internaționale. Aceasta este una din căile de urmat pentru dezarmorsarea
conflictelor etnice și pentru a pune bazele unei păci de durată pe continentul
nostru, într-un climat democratic, de respect al drepturilor omului și al
libertăților fundamentale.”
În încercarea de a se găsi o definiție concretă a cuvântului
„minoritate”, a apărut o paradigmă legată de delimitarea conceptelor
minoritate națională și minoritate etnică. De-a lungul cercetărilor s-a constat

2
Cristian Rudolf, Contribuții teoretice pentru definirea conceptului unei comunități minoritare, p. 367, de
pe site-ul: http://banatica.ro/media/b19/crct.pdf , accesat la data de 27.05.2015.
3
Drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale. Standarde internaționale. Aspecte privind
reglementările interne ala R.Moldova, p. 4, de pe site-ul: http://www.ipp.md , accesat la 27.05.2015.
4 Ibidem.

87
dificultatea de a se stabili principalele caracteristici pentru fiecare tip de
minoritate în parte.
De obicei, naționalitatea „desemnează apartenența la o comunitate
conturată suficient de exact din punct de vedere politic ce are la bază unitatea
de teritoriu, limbă, viață economică, socială, culturală și de factură psihică și
are conștiința originii și a propriului destin.” În timp ce, „apartenența etnică
desemnează legătura unei persoane cu o entitate distinctă de indivizi
constituită ca formă istorică de comunitate între oameni și care are la bază
unitatea de teritoriu, limbă, cultură, tradiții etc.”
Minoritate etnică – grup care utilizează aceeași limbă, obiceiuri,
tradiții, religie și cultură prin intermediul cărora se diferențiază de
populația majoritară a statului unde conviețuiesc. Sintagma este utilizată în
special de statele din Europa de Vest.
Minoritate națională – grup de oameni de acceași limbă, cultură și
origine, care se diferențiază de populația majoritară din statul în care
locuiesc. Diferența dintre minoritatea etnică și cea națională o reprezintă
faptul că cea din urmă a păstrat relațiile cu “statul mamă” și poate fi
raportat la acesta. Sintagmă utilizată de statele din Europa de Est 5.
Existența unei definiții clare a minorității naționale în dreptul
internațional este pe departe de a fi realizată, deoarece nici în cadrul ONU
nu s-a reușit formularea unei definții exacte 6.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei stipulează anumite
elemente pentru definirea minorităților naționale 7:
 locuiesc pe teritoriul unui stat și sunt cetățenii lui;
 mențin legături de lungă durată, solide și permanente cu acel stat;
 expunerea unor caracteristici etnice, culturale, religioase sau
lingvistice distincte;

6 Elena Maria Necula, Definirea conceptului de minoritate națională, de pe site-ul:

https://adinterculturala.wordpress.com/studii-in-arhiva/definirea-conceptului-de-minoritate-
nationala/ , accesat la data de 27.01.2015.
7 Parliamentary Assembly, Recommendation 1201 (1993) on an additional protocol on the rights of

national minorities to the European Convention on Human Rights, de pe site-ul:

http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta93/EREC1201.htm, accesat la
data de 28.01.2015.

88
  sunt suficient de reprezentative, deși sunt în număr mai mic decât
restul populației unui stat sau a unei regiuni a acelui stat;
 sunt motivate de preocuparea de a păstra împreună ceea ce
constituie identitatea lor comună, inclusiv cultura, tradiția,
religia sau limba lor.
Dinamica contextului internațional, precum și mobilitatea
populației au influențat foarte mult soarta și dezvoltarea grupurilor
minoritare.
În funcție numărul lor, grupurilor minoritare nu li se acordă
adesea tratament egal. Cele reduse numeric sunt identificate, de multe ori,
fie ca parte a aceleași națiuni, fie ca o națiune separată, fiind ignorată de
conducerea centrală din cauza costurilor sau altor aspecte 8. În cazul
minorităților importante din punct de vedere numeric, istoric sistemul
este de așa natură organizat încât să le asigure egalitatea totală. Această
problemă a acordări de privilegii extinse a creat numeroase controverse în
interiorul statelor. Câteodată tind cu ușurință să devină majorități
dominante. În anumite cazuri, o minoritate se poate impune, devenind în
timp majoritate 9.
Politicile privind protecția minorităților reprezintă o provocare
pentru conducerea majorității. De multe ori, populația majoritară se
resimte în cazul unui abuz de putere în favoarea minorității. Aceste
tensiuni se pot transforma în conflicte armate.

STUDIU DE CAZ: PROBLEMA MINORITĂȚILOR DIN CROAȚIA

O dată cu proclamarea independenţei în 25 iunie 1991, Croaţia a

creat mecanisme pentru adoptarea unui cadru legal pentru protejarea
intereselor minorităţilor, garantarea drepturilor şi privilegiilor acestora 10.
Constituţia Croaţiei afirmă că cetăţenii se bucură de toate drepturile şi
libertăţile, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau

8
Daniel Patrick Monyhan, Pandaemonium: ethnicity in international politics, New York and Toronto,
Oxford, 1993, p. 43.
9
Isaacs R. Harold, Idols of the tribe: group identity and political change, New York, 1975, p. 53.
10Minority Rights Group International, Report: Minorities in Crotia, de pe site-ul:

http://www.minorityrights.org/download.php@id=122, accesat la data de 27.05.2015, 9.

89
de altă natură, origine naţională sau socială, proprietate, naştere, educaţie,
statut social sau de alte caracteristici. Toţi trebuie să fie egali în faţa legii.
Minorităţile au drepturi egale în Croaţia, le este garantată
libertatea de a-şi exprima identitatea naţională, libertatea de a-şi folosi
limba chiar și în interiorul documentelor oficiale şi au autonomie culturală,
religioasă, dreptul de a-și crea propriile asociații, reprezentare în
structurile naționale și locale, protecție socială 11. Procentul minorităților
din totalul populației croate este de peste 9%. Cea mai importantă
numeric este cea sârbă (4.5%), urmată de cea a bosniecilor, musulmanilor,
italienilor, albanezilor, romilor, maghiarilor, slovenilor, cehilor etc.
Cea mai mare şi consistentă modalitatea de apărare a identităţii
unei minorităţi este prin afirmarea şi activarea în cadrul vieţii politice. În
cadrul Croaţiei există două partide ale sârbilor care luptă pentru
respectarea drepturilor acestora. Este vorba despre Partidul Sârb
Independent şi Democrat şi Partidul Popular Sârb. Cel mai activ şi mai
prezent în viaţa politică este Partidul Sârb Independent şi Democrat.
Printre obiectivele sale se numără întoarcerea refugiaţilor sârbi,
reconstrucţia zonelor afectate de război, protecţia statului şi securitate
pentru sârbi în baza legislaţiei existente, autonomie culturală şi
educaţională, păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor sârbeşti, integrarea
Croaţiei în UE şi dezvoltarea relaţiei cu Serbia. Partidul Popular Sârb se
ocupă de acţiunile radicale de formare a Republicii sârbe Krajina 12.
Comunitătile religioase sunt recunoscute de stat, slujbele
religioase pot fi efectuate şi în cadrul altor instituţii, iar religia poate fi
promovată în școli sau instituţii de învăţământ, instituţii sociale sau
caritabile 13. Învăţământul primar în Croaţia este obligatoriu şi gratuit. Toţi
trebuie să aibă acces la învăţământ şi să beneficieze de aceleaşi condiţii.
Un alt document adoptat de Parlamentul Croat în prima sesiune,
ca stat independent a fost Carta Drepturilor Sârbilor şi altor minorităţi din

11
Constitutional law on the rights of national minorities, Zagreb, 2002, de pe site-ul:
http://www.vsrh.hr/CustomPages/Static/HRV/Files/Legislation__Constitutional-Law-on-the-
Rights-NM.pdf, accesat la data de 27.01.2015.
12 SinisaTatalovic, National Minorities and Croatian Democracy, Zagreb, Facultatea de Stiinte Politice,

2006, p. 50.
13 Ibidem.

90
Republica Croată. Destrămarea Iugosloviei şi declararea independenţei
Croaţiei a dus la creşterea tensiunilor dintre majoritatea croată şi
minoritatea etnică sârbă. În timp ce restabilirea croaţilor strămutati, este
completă, reintegrarea sârbilor este nerezolvată. Sârbii rămân cea mai
numeroasă minoritate din Croaţia, iar evidenţierea lor dintre celelalte
minorităţi, denotă statutul dar şi problemele cu care aceştia se confruntă
pe teritoriul croat 14. Carta drepturilor Sârbilor şi a altor minorităţi din
Croaţia precizează: „Sârbii din Croaţia şi toate naţionalitătile au dreptul la
reprezentare proporţională în organele de guvernare locale şi naţionale, la fel,
securitate pentru dezvoltare economică şi protecţie socială în vederea
prezervării identităţii lor şi evitarea tentativelor de asimilare; au dreptul la
organe parlamentare însărcinate cu stabilirea bunelor relaţii cu celelalte
naţionalităţi” 15. Indivizii, dar şi minoritatea ca şi grup are dreptul, în
vederea protejării drepturilor, de a apela la instituţii internaţionale care au
ca scop protejarea drepturilor omului 16.

Situația sârbilor din Croația

Pe fondul schimbărilor politice din timpul dezmembrării

Iugoslaviei, Uniunea Democrată Croată a câștigat alegerile generale din
1990, iar Parlamentul Croației a ratificat noua constituţie în decembrie
1990, care a schimbat radical statutul sârbilor. Acest act a fost interpretat
greşit de către sârbi, deoarece s-a crezut că se vor scoate anumite drepturi
acordate sârbilor prin constituţia socialistă anterioară 17.

14The position of national minorities in the Republic of Croatia – Legislation and practice, de pe site-ul
http://www.ombudsman.hr/dodaci/058_report-national-minorities-in-croatia-hrc-april-2005.pdf ,
accesat la data de 28.01.2015.
15 Ibidem.

16 Pe 16 martie 2005, cu o zi de începrea negocierilor, acestea au fost oprite brusc-incident fără

precedent în istoria extinderii UE- şi nu a fost stabilită o dată pentru reluarea acestora. Marginalizarea
Croaţiei s-a datorat incapacităţii sale de a colabora fructuos cu Tribunalul Penal Inernaţional (TPI)
pentru capturarea generalului Ante Gotovina, căutat pentru crime de război. Marea Britanie şi Olanda
au fost statele care s-au opus continuării relaţiilor până la predarea acestuia. Relaţiile au fost reluate în
3 octombrie 2005, când Consiliul a decis începerea negocierilor, iar în cazul în care cooperarea cu TPI
nu va fi satisfăcătoare, acest fapt va afecta programul negocierilor.
17 Stefano Bianchini, Problema iugoslava, Bucuresti, Ed. Bic All,2003, p. 33-35.

91
 Încă de dinainte de Războiul de independență al Croațieiau
apărut tensiuni între minoritatea sârbă și populația de origine croată.
Astfel s-a format Republica sârbă Krajina condusă de rebelii sârbi,
nerecunoscută însă de autorități și mediul internațional. Rebelii au fost
stimulați de situația politică și socială din Serbia unde se dezbătea tot mai
des ideea unificării. Politicienii croați au căutat soluții pașnice pentru
rezolvarea problemelor, cum ar fi mobiliarea și extinderea partidelor
sârbești și în teritoriul controlat de rebeli, însă fără rezultate 18.
Republica Krajina, pe parcursul existenței sale 1991-1995 a
ocupat o treime din teritoriul Croației, dar nu a reușit să își câștige
independența.
În anul 1995, statul croat a ripostat prin declanșarea Operațiunii
Furtuna prin care a desființat controlul rebelilor sârbi. A fost o operațiune
militară de amploare în urma căreia au fost uciși mulți sârbi, iar alții au fost
nevoiți să fugă în alte țări, primind statutul de refugiați. Aproximativ
300.000 de sârbi au fost strămutați din Croația, iar dintre aceștia în jur de
210.000 au revenit până în 2009. Refugiații sârbi s-au stabilit în țările
învecinate, respectiv Bosnia și Herțegovina, Serbia și Muntenegru.
În anul 1991 populația de origine sârbă din Croația reprezenta
12,2% din totalul populației, iar până în anul 2001 procentul a scăzut la
4,5% , cauzele primordiale fiind: războiul dintre anii 1991-1995, Exodul
din Krajina 1995, pierderile teritoriale suferite de Croația după
proclamarea independenței, incidentele interetnice, stereotipiile și
mediatizarea negativă. În anul 2005, aproximativ 180.000 sârbi
alungați din Croația se aflau pe teritoriile Serbiei, Muntenegrului, Bosniei
si Herțegovinei, iar 128.000 încă își păstrau statutul de refugiați. În cazul
persoanelor care și-au pierdut statutul de refugiat nu mai au acces la
drepturile pe care Croația le-a dat populației sârbe dislocate.
În anul 2003, oficialii de la Zagreb au realizat un acord cu Partidul
Democratic Independent sârbesc, care trebuia să ducă la soluționarea
problemelor minorităților sârbe din Croația. Tot în anul 2003 a fost

18 Ibidem.

92
implementat un proiect de lege prin care autoritățiile invitau populația
sârbă care a fost dislocată să revină în țară 19.

Viziunea Serbiei

Președintele Serbiei, Boris Tadici, a prezentat în anul 2004, la

Sarajevo, scuze oficiale pentru crimele comise de sârbi în conflictele
armate din anii 90'. Aflându-se într-o vizită în Republica Srpska, entitatea
sârbă a Bosniei, Boris Tadici a declarat faptul că atât liderii croați, cât și cei
musulmani ar fi trebuit să prezinte scuze oficiale pentru crimele comise
împotriva sârbilor 20. Potrivit unui centru de documentare si cercetare de la
Sarajevo, în urma războiului s-au înregistrat aproximativ 100.000 de
victime. Este important faptul că Republica Srpska, aflată pe teritoriul
Bosniei, a fost proclamată de către sârbi aproximativ în perioada la care se
încearcă proclamarea Republicii Krajina de către rebelii sârbi din Croația,
iar declarațiile Președintelui Serbiei au fost făcute cu ocazia zilei naționale
a Republicii Srpska.
Serbia a depus o plângere sub acuzația de genocid împotriva
Croației la Curtea Internațională de Justitie de la Haga. Ministrul sârb al
Comerțului, Slobodan Milosavjevici a declarat pe acesta tema: "Guvernul
Serbiei a decis să lanseze o procedură vizând depunerea unei plângeri
împotriva Croației pentru genocid, comis împotriva sârbilor iar în vederea
acestui lucru s-a decis formarea unei echipe de juriști care să stabilească
adevărul privind conflictul și crimele comise pe teritoriul Croației în
timpul războiului din 1991 – 1995” 21.

20 Declaratia Presedintelui Serbiei, Boris Tadici cu privire la crimele comise de croati,

http://www.ziare.com/international/stiri-externe/tadici-vrea-scuze-de-la-croati-si-musulmani-
pentru-crimele-de-razboi-986322, accesat la 27.05.2015.
21 Declaratia Ministrului Comertului sarb, Slobodan Milosavljevici.

http://www.ziare.com/international/stiri-externe/serbia-va-depune-plangere-pentru-genocid-la-cij-
impotriva-croatiei-491887, accesat la 27.05.2015.

93
 Viziunea Croației

Croația a depus o plângere în care acuza Serbia că este

responsabilă de actele de rebeliune ale sârbilor croați din timpul războiului
de independență croat. Croația prezenta în plângere scenariul potrivit
căruia sârbii sunt vinovați de genocid. Reprezentantul Guvernului sârb,
Tibor Varady, a declarat că acuzațiile aduse Serbiei sunt exagerate și că
oficial nu pot fi recunoscute. "Se știe foarte bine că au fost comise acte
grave ȋn Croația de către sârbi, dar ele nu au atins, nici depăsit nivelul
genocidului" 22.
Președintele Parlamentului Croației, Luka Bebic, a declarat că
din punctul lui de vedere nu consideră că Croația trebuie să prezinte scuze
oficiale Serbiei referitor la Operațiunea Furtuna. "Forțele militare croate
nu au motive să prezinte scuze pentru că au eliberat teritoriul statului lor".
“Au făcut acest lucru în mod independent și eficient și erau îndreptățiți să
o facă" 23. Cu toate acestea la 10 ani după Operațiunea Furtuna, în anul
2005, Președintele Croației, Stipe Mesici, le-a cerut compatrioților săi să
recunoască crimele de război comise împotriva sârbilor.
Pe fondul ineficienței Croației de a colabora cu Tribunalul Penal
Internațional pentru fosta Iugoslavie s-au întrerupt, în 16 martie 2005,
începerea procedurilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Marea
Britanie și Olanda s-au opus continuării negocierilor până la predarea
generalului. În octombrie 2005 relațiile au fost reluate dar numai cu
promisiunea că, colaborarea cu Tribunalui Penal Internațional va fi una
eficientă și transparentă 24.
Cazurile generalilor Ante Godovina , Mladan Markac și Ivan
Cermak au cauzat mișcări și proteste ale populației. Generalul Ante
Gotovina a condus Operațiunea Storm de persecutare o minorității sârbe

22
Declaraţia reprezentantului Guvernului sârb la Curtea Internaţională de Justiţie, Tibor Varady,
http://www.ziare.com/international/stiri-externe/serbia-neaga-genocidul-din-croatia-din-1990-
317946, accesat la 27.05.2015.
23
Declaraţia Președintelui Parlamentului Croaţiei, Luka Bebic, de pe site-ul:
http://www.ziare.com/international/stiri-externe/croatii-nu-isi-reproseaza-operatiunea-furtuna-in-
care-au-murit-civili-sarbi-377987, accesat la 27.05.2015.
24Claudia Anamaria Iov, „Problema minorității sârbe din Croația în contextul aderării la UE”, în:

Revista PhiloHistoRiss, An I, nr.1, 2010, Cluj-Napoca, p. 35-42.

94
din Croația. Foștii generali Ante Gotovina si Mladan Markac au fost
condamnați la 24, respectiv 18 ani de închisoare, aceștia fiind găsiți
vinovați pentru crime de război și crime împotriva umanității. Cu toate
acestea, generalul Ivan Cermak condamnat și el în același proces a fost
achitat.
Tribunalul de la Haga, în urma unui proces început în anul 2008,
a decis că cei doi sunt vinovați de epurarea etnică din Croația din 1995, cu
toate că generalul Gotovina a declarat că a făcut tot ce a putut pentru a
împiedica trupele lui să comită crime. Decizia a provocat un scandal și
protestele anunțate de dinainte s-au înfăptuit, deoarece cei doi foști
generali sunt populari în rândul populației, fiind considerați eroi naționali,
deși războiul din 1991-1995 a dus la uciderea a sute de civili, iar peste
100.000 de sârbi au fost alungați.
Zagrebul comemorează acțiunea printr-o sărbătoare națională, iar
Belgradul o privește ca una dintre cele mai mari crime împotriva sârbilor.

Concilierea părților

Problema îmbunătăţirii poziţiei croaţilor din Serbia şi a sârbilor

din Croaţia a fost discutată în conformitate cu Acordul Mutual pentru
protejarea minorităţilor. S-a cerut ca la revizuirea Constituţiei, să fie
introdus în parlamentul sârb şi un loc pentru reprezentantul minorităţii
croate din Serbia, în baza faptului că, încă din 1991 sârbii din Croaţia au
alocate trei locuri în parlamentul croat 25.
Oficialii croați și-au restabilit, în anul 2004, prioritățile acordului
cu scopul de a grăbi procesul de repatriere al sârbilor. În următorul an,
Comisia ONU pentru problema persoanelor refugiate împreună cu
reprezentanți ai Croației, Serbiei, Muntenegrului, Bosniei și Herțegovinei
au semnat Declarația de la Sarajevo, un program care cuprindea strategii
regionale și particulare vizând repatrierea refugiaților, care trebuiau
implementate până în anul 2006.
În 2005, Serbia semnează Declaraţia Ministerială de la Sarajevo
pentru întoarcerea refugiaţilor şi au căzut de comun acord asupra unor

25 Sinisa Tatalovic, op.cit., p.52.

95
strategii naţionale pentru rezolvarea acestei probleme până la sfârşitul
anului 2006. Cei mai mulţi nu se întorc de frică să nu fie acuzaţi de crime
de război, cu toate că există o lege de Amnistitie pentru cei care nu au fost
parte activă în război, se consideră discriminaţi pentru că zonele din care
au plecat sunt defavorizate 26.
În urma acestor evenimente, Croația și-a luat angajamente că va
respecta normele internaționale privind asigurarea drepturilor populației
sârbești, programele de încurajare a reîntoarcerii sârbilor la proprietățile
lor și asigurarea asistenței în reintegrarea lor în societate. Pe parcursul
acestui proces de reintegrare au apărut diferite probleme de ordin
administrativ, economic și social care au îngreunat aplicarea măsurilor de
reintegrare a populației sârbești dislocate. O mare parte a sârbilor au
refuzat să se întoarcă și numai 2/3 din populația care s-a reîntors în
Croația a și rămas. Astfel, toți refugiații sârbi proveniți din Croația care ar
dori să se întoarcă în această țară vor primi o locuință adecvată, iar cei care
vor prefera sa rămână în Serbia vor primi, prin intermediul unei
Conferințe Internaționale a Donatorilor, ajutor pentru a-și stabili acolo un
cămin definitiv 27.
Minoritatea sârbă din Croația se confruntă cu o serie de probleme
legate de: întoarcerea refugiațiilor, accesul lor la locuințe, restituirea
proprietăților, reconstrucția totală sau partială a clădirilor avariate în
timpul războiului, retrocedarea caselor naționalizate, a terenurilor
agricole, acordarea cetățeniei croate și dificultățile întâmpinate în vederea
refacerii infrastructurii în zonele afectate de război. Doar după
soluționarea acestor probleme specifice refugiațiilor sârbi care se întorc în
Croația se poate trece la probleme specifice definirii și afirmării sârbilor,
precum: autonomia culturală, educație în limba maternă, locuri de muncă
în administrația locală, folosirea însemnelor și simbolurilor tradiționale în
zonele cu un număr mare de locuitori sârbi, denumirea unor străzi sau
instituții după numele unor conducători, personalități sau evenimente
importante din istoria sârbă. În timpul Operațiunii Futuna cei mai mulți

Holly Cartner,Croatia: Plight of returning serb refugees may slow EU bid,

27

http://www.hrw.org/news/2006/09/04/croatia-plight-returning-serb-refugees-may-slow-eu-bid,
accesat la data de 29.05.2015.

96
sârbi s-au refugiat ȋn Banja Luka, Vojvodina sau în Serbia, mai ales în
Kosovo.
Aceste mutări de populație au creat probleme în zona Balcanilor
de Vest și au dus la o serie de conflicte interetnice. În Voijvodina, refugiații
sârbi au fost primiți de către populația croată din zonă în casele lor, dar
aceștia s-au comportat mișelește și i-au alungat pe proprietarii care ȋi
primiseră.

CONCLUZII

Diferențele dintre o minoritate și o majoritate pot cauza multe

probleme în interiorul unei societăți. Ideal, echilibrul legislativ pe care ar
trebui să îl găsească, în principal, conducerea nu există fiindcă de multe ori
se cade ori spre extrema discriminării, ori spre cea a favorizării.
Lucrarea de față a urmărit să clarifice noțiunile conceptuale în
domeniul protecției minorităților, prin definirea termenelor de minoritate,
minoritatea națională și etnică. Studiul de caz urmărește problemele
sârbilor din Croația care conține un substrat istoric care îngreunează
soluționarea divergențelor. Atât Serbia cât și Croația au avut de suferit de
pe urma trecutului lor istoric, mulți oameni pierzându-și viața în
conflictele dintre cele două state (mai ales în timpul războiului de
Independență și a operațiunii Storm).

BIBLIOGRAFIE

Bianchini Stefano, Problema iugoslavă, București, Ed. Bic All, 2003.

Cartner Holly, Croatia: Plight of returning serb refugees may slow EU
bid, http://www.hrw.org/news/2006/09/04/croatia-plight-returning-
serb-refugees-may-slow-eu-bid, accesat la data de 29.05.2015.
Constitutional law on the rights of national minorities, Zagreb,
2002, de pe site-ul:
http://www.vsrh.hr/CustomPages/Static/HRV/Files/Legislation__Co
nstitutional-Law-on-the-Rights-NM.pdf, accesat la data de 27.01.2015.

97
 Declaraţia Ministrului Comerţului sârb, Slobodan Milosavljevici
http://www.ziare.com/international/stiri-externe/serbia-va-depune-
plangere-pentru-genocid-la-cij-impotriva-croatiei-491887, accesat la
27.05.2015.
Declaraţia Președintelui Parlamentului Croaţiei, Luka Bebic, de pe
site-ul: http://www.ziare.com/international/stiri-externe/croatii-nu-isi-
reproseaza-operatiunea-furtuna-in-care-au-murit-civili-sarbi-377987,
accesat la 27.05.2015.
Declaraţia Președintelui Serbiei, Boris Tadici cu privire la crimele
comise de croaţi, http://www.ziare.com/international/stiri-
externe/tadici-vrea-scuze-de-la-croati-si-musulmani-pentru-crimele-de-
razboi-986322, accesat la 27.05.2015.
Declaraţia reprezentantului Guvernului sârb la Curtea
Internaţională de Justiţie, Tibor Varady,
http://www.ziare.com/international/stiri-externe/serbia-neaga-
genocidul-din-croatia-din-1990-317946, accesat la 27.05.2015.
Drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale.
Standarde internaționale. Aspecte privind reglementările interne ala
R.Moldova, de pe site-ul: http://www.ipp.md, accesat la 27.05. 2015
Harold R. Isaacs, Idols of the tribe: group identity and political change,
New York, 1975.
Iov Claudia Anamaria, „Problema minorității sârbe din Croația în
contextul aderării la UE”, ȋn: Revista PhiloHistoRiss, An I, nr.1, 2010.
Minority Rights Group International, Report: Minorities in Crotia,
de pe site-ul: http://www.minorityrights.org/download.php@id=122,
accesat la data de 27.05.2015.
Monyhan Daniel Patrick, Pandaemonium: ethnicity in international
politics, New York and Toronto, Oxford, 1993.
Necula Elena Maria, Definirea conceptului de minoritate națională,
de pe site-ul: https://adinterculturala.wordpress.com/studii-in-
arhiva/definirea-conceptului-de-minoritate-nationala/, accesat la data de
27.01.2015.
Parliamentary Assembly, Recommendation 1201 (1993) on an
additional protocol on the rights of national minorities to the European

98
Convention on Human Rights, de pe site-ul:
http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta93
/EREC1201.htm, accesat la data de 28.01.2015.
Rudolf Cristian, Contribuții teoretice pentru definirea conceptului unei
comunități minoritare, de pe site-ul:
http://banatica.ro/media/b19/crct.pdf , accesat la data de 27.05. 2015
Tatalovic Sinisa, National Minorities and Croatian Democracy,
Zagreb, Facultatea de Ştiinţe Politice, 2006.
The position of national minorities in the Republic of Croatia –
Legislation and practice, de pe site-ul
http://www.ombudsman.hr/dodaci/058_report-national-minorities-in-
croatia-hrc-april-2005.pdf, accesat la data de 28.01.2015.

99
 MUNCA DOMESTICĂ ÎN ERA GLOBALIZĂRII

Maria - Petronela MUNTEANU 1

Abstract
Globalization refers to a process exacerbated by global integration and
dissemination of a set of ideas more or less linked to economic activity and the
production of material goods. Its promoting forces are: liberalization of international
trade and capital flows, and the accelerating technological progress, together with the
informational society. Globalization of technologies, state economic policies and
strategies of investors has contributed since the 1960s to the formation of a new
transnational space for the movement of capital. The combination of poverty, lack of
jobs or low paid jobs, represents a factor that induces migration.
This article highlights, the globalization taking into account the different
aspects of this pattern. The main purpose is to inform about the strategies and the
derivatives of globalization. Globalization is redefining the relationships between
production, territoriality, economic organization, social institutions and processes. One
consequence of globalization is the massive increase in international migration. This
concept of migration involves both space and time and it known as an important
mechanism of globalization. Another concept of globalization mentioned in this article
is the feminization of migration. The phenomenon of foreign laborfeminization can
only lead to the formation of another derivative of transnational migration and
domestic work, forming namely transnational families. All these aspects of globalization
are connected to each other creating a chain of care and also creating a new perspective,
a new approach to globalization and development.

KEY WORDS: globalization, international migration, feminization of

migration, domestic labour, integration.

1 Student doctorand, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, Romania, mail

mariap.munteanu@gmail.com.

100
 INTRODUCERE

Creșterea masivă a migrației a dus la teoretizarea a două

fenomene puternice precum cel a transnaționalizării producției și al
transnaționalizării migrației forței de muncă, sporul mobilității capitalului
și internaționalizarea producției au creat noi condiții ale mobilității forței
de muncă. Globalizarea tehnologiilor, politicilor economice de stat și a
strategiilor investitorilor au contribuit încă din anii 1960 la formarea unui
nou spațiu transnațional pentru circulația de capital. Combinația dintre
sărăcie, lipsa locurilor de muncă, sau locuri de muncă prost plătite,
reprezintă un factor ce induce migrația.
Acest articol evidențiază fenomenul globalizării ținând cont de
variatele aspecte pe care le prezintă acest fenomen. Scopul principal este
de a aduce la cunoştinţa strategiile și derivatele globalizării. Globalizarea
redefinește relațiile dintre producție, teritorialitate, organizare economică,
instituții și procese sociale. O consecinţă a globalizării este reprezentată de
creşterea masivă a migraţiei internaţionale. Acest concept al migraţiei
implică atât spaţiul cât şi timpul şi este recunoscută ca fiind un mecanism
important al globalizării. Un alt concept al globalizării prezent în acest
articol este cel al feminizării migrației/a forței de muncă externă. Un astfel
de fenomen precum cel al feminizării muncii externe nu poate duce decât
la formarea unui alt derivat al migrației transnaționale și anume munca
domestică și formarea familiilor transnaționale. Toate aceste aspecte ale
globalizării sunt conectate între ele creând un lanț al grijii și totodată
crează o nouă perspectivă, o nouă abordare a globalizării și dezvoltării.

MIGRAȚIA INTERNAȚIONALĂ O CONSECINȚĂ A

GLOBALIZĂRII

Globalizarea redefinește relațiile dintre producție, teritorialitate,

organizare economică, instituții și procese sociale. Diferiți cercetători au
încercat să teoretizeze fenomenul globalizării, și au dat următoarele
definiții: globalizarea este o nouă epocă în istoria lumii capitaliste;

101
globalitatea este o conștiință planetară; și globalizarea este începutul a unei
noi forme sociale, societatea rețelelor. Sassen spune că o nouă ordine
socială se dezvoltă sub fenomenul globalizării bazată pe rețele, orașe din
toată lumea conectate de o infrastructură digitalizată și care implică noi
fluxuri transnaționale de oameni, putere și cultură 2.
Globalizarea constituie doar unul dintre factorii care marchează
evoluţia unui spaţiu, o singură formă de globalizare este mai omniprezentă
decât oricare alta- migrația oamenilor. Conform celei mai simple definiții,
migrația se referă la deplasarea oamenilor și la relocarea lor geografică,
permanent sau temporară. Oamenii s-au aflat în mișcare dintotdeauna,
deplasându-se pe distanțe mari. Conform descrierilor date în cartea
Transformări Globale, Politică, Economie și Cultură, migrațiile pot fi
caracterizate prin două distincții, una geografică și una socială: migrațiile
centrale și periferice; migrațiile de masă și de elită 3.
Globalizarea se referă la un proces accentuat de integrare pe plan
mondial şi de răspândire a unui set de idei mai mult sau mai puţin legate
de activitatea economică şi de producţia bunurilor materiale, forţele
promotoare fiind:
- Liberalizarea comerţului internaţional şi a fluxurilor de
capital.
- Accelerarea progresului tehnologic şi societatea
informaţională.
Globalizarea este privită sub două aspecte: pozitiveceea ce
înseamnă că se concentrează pe beneficiile uniformizării şi a mondializării
societăţilor şi aspectul negativ - ce acuză globalizarea pentru pierderea
individualităţii unui popor, a unei comunităţi. În mod evident globalizarea
cuprinde mai multe dimensiuni precum: dimensiunea economică, politică,
socio-culturală şi comunicaţională. În ceea ce priveşte globalizarea
economică putem spune că a generat surse de trai şi a deschis noi
perspective de oportunităţi pentru femei. Globalizarea economiei de piaţă

2 William I. Robinson, Saskia Sassen and the Sociology of Globalization: A Critical Appraisal, vol.3, No1,

2009, p. 19.
3 D. Held, A. McGrew, D. Goldblatt, J. Perraton , Transformări Globale, Politică, Economie și Cultură,

ed. Polirom, 2004, p. 326.

102
s-a răspândit peste tot în lume, în ultimul deceniu al secolului 20 după
prăbuşirea economiei socialiste planificate în Europa de Est a implicat o
pondere tot mai mare de consum a bunurilor disponibile de la aceleaşi
companii aproape oriunde în lume, iar, tehnologia care este utilizată
pentru a produce aceste bunuri este din ce în ce mai standardizată însă mai
presus de toate, ideile au devenit din ce în ce mai mult, proprietatea
comună a întregii omeniri 4.
Comerţul, fluxurile de capital şi progresele tehnologice care
caracterizează globalizarea economică presupune noi politici economice şi
sisteme de producţie cu implicaţii importante pentru economiile
naţionale, cum ar fi cerinţele de calificare, reglementările privind piaţa
forţei de muncă, politica educaţiei şi ocuparea forţei de muncă 5.
Între anii 1990 şi 2005 numărul migranţilor a crescut de la 154 la
190 de milioane, atingând un procent de 3% din populaţia globală. Încă de
la stabilirea statelor națiuni, mobilitatea spațială a masei populației, a fost
îndeaproape asociată cu controlul frontierelor politice și cu restructurările
ocupaționale. Europa de Est a fost martoră la perioade de mari mobilități.
Conform autorilor au fost identificate patru regimuri de mobilitate: primul
fiind imobilitatea relativă a Europei preindustriale, al doilea: mișcarea în
masă a europenilor din 1840 până în 1910; al treilea regim: se referă la
controalele mișcării de masă europeană din 1910-1950 și al patrulea regim
se referă la reactivarea mobilității în masă și reorientarea spre 1950 6.
Tot mai mulţi muncitorii calificaţi sau necalificaţi din ţările de
origine preferă să migreze în ţările dezvoltate pentru un trai de viaţă mai
ridicat şi pentru un salariu mai bun. Combinaţia dintre sărăcie, lipsa
locurilor de muncă, sau locuri de muncă prost plătite, în opinia
cercetătoarei Sassen, reprezintă un factor ce induce migraţia.

4
Valentine M. Moghadam, Gender and Globalization: Female Labor and Women’s Mobilization”,
Journal of World-Systems Research, vol 2., 1999, p. 367.
5 Gordon H. Hanson, Handbook of Development Economics, Vol. 5, The Netherlands: North-Hollan,

2010, p. 4364.
6 Deborah Bryceson, Ulla Vuorela, The transnational family, new European frontiers and global network,

Oxford- New York- Berg 2012, p. 30.

103
 FEMINIZAREA MIGRAȚIEI

Datorită procesului, numit globalizare, femeile sunt într-o

continuă schimbare (mișcare) cum nu au fost niciodată. Feminizarea
migrației poate fi pe de o parte un rezultat al cererii de capital, și pe de altă
parte poate fi o constrângere din partea membrilor familiei, a familiei
lărgite.
O proporție tot mai mare de populație de pe întreg globul, 180
milioane de oameni migrează în fiecare an dintr-o țară în alta. O proporție
crescătoare a migranților sunt femei. Pentru majoritatea, munca pe care o
prestează în țările în care au migrat sunt de a avea grijă de copii, de bătrâni
sau bolnavi. Astfel, multe menajere, dădace, îngrijitori, infirmiere,
asistente medicale și doctori își lasă familiile și comunitățile din societățile
slab dezvoltate economic din Sud, pentru a furniza grijă/îngrijire pentru
familiile și comunitățile bogat dezvoltate economic din Nord. Odată
ajunse în țările bogat dezvoltate din Nord, șederea femeilor migrante tinde
să fie mai lungă decât cea a bărbaților migranți. Așa cum țările sărace suferă
de un exod al creierelor (migrația creierelor/brain drain), totodată suferă
și de un exod al grijii/îngrijirii (care drain) 7.
Feminizarea forţei de muncă este, de asemenea parte dintr-o
schimbare generală spre o economie de serviciu care este împărţită într-un
sector bine plătit şi dominat de bărbaţi (cum ar fi servicii financiare şi
tehnologia informaţiei) şi un sector slab plătit, extrem de feminizat (cum
ar fi îngrijirea la domiciliu, îngrijirea persoanelor vârstnice, îngrijirea
copilului, servicii de curăţenie). Din cauza numărului mare de
profesionişti de sex feminin în sectorul bine plătit din ţările
supradezvoltate, a crescut enorm cererea pentru femei din ţările slab
dezvoltate pentru a presta servicii de îngrijire şi menaj. În cele din urmă,
feminizarea forţei de muncă înseamnă şi feminizarea condiţiilor de muncă
prin procesele informale şi prin flexibilitatea ocupării forţei de muncă 8.

7
Eujung Lee, Marjorie Johnstone, „Global Inequities: A Gender-Based Analysis of the Live-in
Caregiver Program and the Kirogi Phenomenon in Canada”, Journal of Women and Social Work, Sage,
2013, p. 21.
8 Martin J.P., Dumont J., Spielvogel G., The Weakest Voices: Women Migrating in a Globalized World,

https://globalsociology.pbworks.com/w/page/14711179/Gender%20and%20Globalizatin 2007.

104
 Printre implicaţiile pieţei forţei de muncă din partea ofertei,
agenda de ajustare structurală urmărită în întreaga lume, în ultimii ani,
prezintă mai multe ipoteze. În primul rând, în ţările industrializate, în
special, selectivitatea creşterea sau “direcţionarea” de beneficii de stat a
însemnat mai puţini oameni cu drepturi. Acest lucru a stimulat efectele
„lucrătorului suplimentar” - împingând tot mai multe femei pe piaţa
muncii. În al doilea rând, erodarea relaţiilor de muncă neo-corporatiste şi
promovarea reglementărilor pieţei de muncă, au erodat interiorul puterii
pieţei forţei de muncă în special a persoanelor de sex masculin. Iar în al
treilea rând, securitatea veniturilor salariale a fost redusă în multe ţări, în
mare parte, prin eliminarea sau slăbirea legislaţiei salariului minim, sau
prin aplicarea de bază a legilor existente. Participarea femeilor pe piaţa
muncii este determinată de o combinaţie de factori economici,
demografici, culturali 9.
Un model tradiţional de diviziune a muncii între femei şi bărbaţi
în cadrul societăţii a fost bazat pe o separare clară între activitatea de
producţie (a bărbaţilor concentraţi pe muncă plătită formală) şi activitatea
de reproducere, (a femeilor concentrate asupra uzului casnic şi a îngrijirii
copiilor şi a responsabilităţilor, eventual combinate cu munca informală).
Există o mare creștere a numărului cererilor de muncitori interni pe întreg
globul, dar și un număr mare de țări ce și-au deschis granițele pentru a
permite munca migranţilor muncitori interni. Această creștere a condus la
formarea lanțurilor globale ale grijii unde se dezvoltă un proces circular, și
anume, absența unui membru al familiei este înlocuită de către o altă
persoană de îngrijire.
Globalizarea producţiei se bazează tot mai mult pe lanţurile de
valori integrate la nivel mondial, în care există legături directe între
producţie, distribuţie şi vânzare. Acestea implică un grad ridicat de
flexibilitate a aprovizionării între ţări, facilitată de mobilitatea capitalului şi
finanţe, şi caracterizat prin sisteme de livrare la timp, la nivel mondial.

9Guy Standing, Global Feminization Through Flexible Labor: A Theme Revisited, World
Development, Vol. 27, No. 3., 1999, p. 585.

105
Producţia globală a atras atât femeile, cât şi bărbaţii în noi forme de
angajare flexibile 10.
Domeniile muncii în care femeile migrează, sunt definite de
munci domestice/casnice, de divertisment, prostituție dar și domenii din
aria agriculturii și servicii de catering. Termenul de domenii feminizate, a
fost inventat pe baza observației că, atunci când majoritatea lucrătorilor
sunt reprezentați de femei, aceasta leagă acest aspect de cel al salariilor
mici, statutul scăzut și mobilitatea profesională scăzută. De asemenea, se
concentreazăși asupra muncii din sectorul serviciilor și a sarcinilor
efectuate în sfera privată în care muncitorii tind să se izoleze iar
organizarea colectivă fiind una dificilă 11.

MUNCA DOMESTICĂ - MUNCĂ EMOȚIONALĂ

Munca domestică a migranţilor se încadrează în categoria de

muncă precară cu beneficii sociale şi drepturi legale limitate, salarii mici şi
condiţii de muncă proaste. Muncitorii domestici migranţi, de sex feminin
sunt marginalizaţi în continuare de statutul lor migrant temporar.
Cercetătorii asupra femeilor migrante identifică faptul că aceste femei îşi
sacrifică cariera personală, sprijinul familial, şi viaţa de familie întocmai
pentru beneficiile familiilor lor. Atât ţările gazde cât şi ţările migrante,
promovează exportul de muncă internă prin programe specializate de
pregătire, precum programe de nursing, menaj sau programe de folosirea
articolelor de uz casnic. (folosirea microundelor, aspiratoarelor, etc.) 12.
Datele demonstrează în mod clar că sectorul îngrijirii se extinde
rapid în cadrul structurilor ocupaţionale a forţelor de muncă europene;
aproape o cincime de locuri de muncă create pe teritoriul Uniunii
Europene, între anii 1995 şi 2001 erau în domeniul sănătăţii şi a serviciilor

10 International Labour Organization, The gender dimensions of the globalization of production,

http://www.ilo.org/global/publications/lang--en/index.html, 2004.
11
Helma Lutz, Gender in the Migratory Process, Journal of Ethnic and Migration Studies, Vol. 36, No.
10, 2010, p. 1651.
12 Isaken L. W., Uma Devi S., Hochschild A. R., Global Care Crisis A Problem of Capital, Care Chain, or

Commons?”American Behavioral Scientist, Vol 52, No 3, 2008.

106
sociale, atingând aproape 10 % din totalul forţei de muncă. Sănătatea,
serviciile sociale şi educaţia sunt două sectoare care au fost martore la
marea expansiune a muncii femeii încă din 2000. Cererile puternice de
locuri de muncă în sectorul serviciilor personale de îngrijire sunt foarte
canalizate prin sectorul gospodăriilor.
Munca domestică: teoreticienii se concentrează asupra acestui
aspect din două puncte de vedere, munca domestică neplătita, realizată de
către femei, în propriile case/familii și munca domestică plătită. Abia din
1970 munca domestică a devenit o problemă cheie a cercetărilor
feministe, relația muncii neplătite a femeilor cu producția și capitalismul a
fost un subiect destul de dezbătut. Interesul pentru domeniul muncii
domestice neremunerate a prezentat un oarece interes în cercurile
academice, chiar dacă în presă, divizia de gen a muncii continuă să
provoace comentarii, iar importanța muncii domestice în economie
primeşte acum mai multă atenție din partea guvernelor Europene.
Cu toate că munca domestică este percepută ca pe o muncă
privată este cunoscută însă ca o arie importantă în angajarea
migranților/femeilor migrante. Munca domestică este percepută ca fiind o
muncă ce include o serie de procese și sarcini precum, spălatul rufelor,
gătitul, a avea grijă de copii, etc. Munca domestică este mai mult decât
suma acestor procese, munca domestică nu implică doar munca fizică, dar
poate implica de asemenea munca mentală și emoțională.
De-a lungul anilor 1970, multe dezbateri cu privire la relațiile
dintre muncă domestică și capitalism s-au concentrat pe productivitatea
gospodăriilor. Având în vedere că munca domestică era cotată ca fiind
munca neremunerată, neavând însemnătate pentru domeniul social și
economic, era percepută ca fiind invizibilă. Însă unii cercetători au
implementat ideea că munca domestică are o putere mult mai mare, având
o mare însemnătate în propria familie și în special pentru cei ce au nevoie
de îngrijire. Munca domestică menține ordinea în casă, în propria familie
și este crucială pentru supraviețuire. Munca domestică plătită sau mai bine
spus, cerințele pentru un muncitor domestic, așa cum reiese din descrierea
celor de la Organizația Internațională a Muncii, se referă la atribuții
precum: a da cu aspiratorul, a mătura, a spăla și a curăța, a întreține

107
obiectele de uz casnic, a face cumpărături, a găti mâncare, a servi la masă, și
alte atribuţii gospodăreşti. Însă această descriere eșuează în descrierea
muncii domestice realizate de către migranți, deoarece cei mai mulți
dintre ei atunci când sunt întrebați despre atribuțiile pe care le au de
îndeplinit răspund că fac mult mai multe, de fapt se raportează la activități
spunând că fac orice.
Grija pentru copii sau pentru persoanele în vârstă de cele mai
multe ori reprezintă mediul în care își desfășoară femeile migrante munca
domestică. De cele mai multe ori angajarea unui muncitor domestic, este
prezentată ca fiind o strategie pentru a permite femeilor din clasa de mijloc
să aibă locuri de munca productive. În Europa, mulţi angajatori au nevoie
de asistență în grija copilului, sau a persoanelor în vârstă, în timp ce ei
muncesc. Angajatorii se referă, de cele mai multe ori la muncitorii
domestici ca fiindu-le substituți, însă muncitorii domestici îndeplinesc
două roluri, unul de a oferi servicii de îngrijire familiei pentru care lucrează
și al doilea de a oferi servicii de îngrijire propriei familii, prin ajutorul
celeilalte. Un muncitor domestic nu este doar o persoană care își exercită
munca, ca o mamă sau o soție ci își exercit și un rol în propria-i familie.
Analiza mai multor cercetări nu definește munca domestică ca fiind doar o
muncă ce îndeplinește niște sarcini, ci este definită ca o muncă ce
îndeplinește niște roluri care-l clasifică pe muncitor în relațiile sociale 13.
Munca domestică nu este inclusă în conturi naționale, dacă o
masă este gătită în restaurant se reflectă în produsul intern brut, însă dacă
o masă este gătită acasă este invizibilă, astfel că producția gospodăriilor
este omisă în conturile sistemelor naționale. Muncitorii domestici din
Europa își clasifică jobul nu după muncă exercitată ci după modul în care
este exercitată, fie în interiorul gospodăriilor fie în afara lor. Munca în
interiorul gospodăriilor, de cele mai multe ori se referă la îngrijirea
copiilor, a persoanelor în vârstă sau a persoanelor cu dizabilități, pe când
munca din exterior se referă la îndeplinirea mai multor sarcini și chiar
ocuparea mai multor locuri de muncă, experiența muncitorilor domestici
variază de la oraș la oraș. Muncitorii domestici vin dintr-o mare varietate
de medii. Muncitorii domestici din Uniunea Europeană includ profesori,

13Bridget Anderson, Doing dirty work? The global politics of domestic labour, Zed Books, 2000, p. 21.

108
asistente, lectori universitari și avocați: alții sunt fermieri, vânzători sau
mame. Motivele pentru care aceștia migrează sunt destul de variate, însa
motivul imperativ pentru migrație chiar și printre cei cu studii este cel al
sărăciei. Femeile vor să câştige bani pentru copiii lor, pentru părinți sau
pentru familia extinsă, și descriu migrația în termeni de supraviețuire.
Femeile emigrează fie cu ajutorul altor persoane/cunoștințe fie
prin anumite agenții, migranții domestici din Europa sunt un grup extrem
de variat. Ei provin din toate continentele lumii, cu o istorie variată în
spate, și cu politici diferite. Experiența lor din țările de destinație, de
asemenea variază: unii muncitori pot avea o experiență plăcută și pot fi
bine tratați, însă unii pot fi exploatați și înjosiți de către cerințele
angajatorilor.
Așa cum a fost precizat mai sus, femeile migrante îndeplinesc
două roluri, unul de îngrijitor în gospodăria angajatorului și unul de
îngrijitor în propria-i familie. Aşa cum reiese de mai sus, chiar dacă
majoritatea femeilor se bazează pe ajutorul neplătit al rudelor din familia
extinsă, există și persoane care la rândul lor angajează pe cineva să aibă
grijă de familia acesteia, iar în majoritatea cazurilor acestea sunt femei ce
provin din mediul rural, alcătuind ceea ce cercetătorii definesc a fi lanțul
global al grijii.
Familiile transnaționale sunt constituite prin legăturile
relaționale care vizează bunăstarea și suportul mutual și care furnizează o
sursă de identitate. Ca oricare alte familii, familiile transnaționale se
confruntă cu diferite inegalități printre membrii familiilor lor. În cadrul
familiilor transnaționale, diferențele în accesul mobilității resurselor, a
tipurilor diferite a capitalului, sau a stilurilor de viață, apar în moduri
remarcabile.
Familiile transnaționale sunt uneori definite ca familii separate
dar care în ciuda distanței fizice se referă la, la acele unități de familie cu
legături strânse între membrii acesteia. Înțelegând aceste fenomen ne
putem referi și la apariția altor termeni precum: maternitate
transnațională, paternitate transnațională, bunici transnaționali. Membrii
familiei din diferite locații geografice sunt conectați în cadrul sistemului
familiei transnaționale. Familia transnațională se întinde de-a lungul

109
granițelor statale, de-a lungul unui set de norme și valori care își au
originea în diferite sisteme de protecție socială. În diferite sisteme de
protecție socială, drepturile și obligațiile referitoare la bunăstarea familiei
sunt conceptualizate și practicate în moduri diferite. Ceea ce înseamnă că
apariția unor noi concepte referitoare la viața de familie apar în funcție de
relațiile sociale 14.
Simultan, familiile transnaționale sunt construite între state-
națiuni diferite, constituind astfel comunități imaginate și reflexive, reale și
de schimbare. Aceste procese transfrontaliere implică, de asemenea,
crearea de metodologii transnaționale pentru a înțelege construcția
amintirilor comune, a sentimentelor de apartenență, a rețelelor, a
obligațiilor mutuale și a strategiilor managementului conflictelor și a
dinamicii puterii. Ușor idealizate ca formațiuni poroase și cosmopolite,
familiile transnaționale au devenit un accent euristic în studierea ambelor
procese spre conservatorism și omogenizare spre procesele de contestare
și pluralizare, precum și apariția diferitelor forme de hibridizare culturală.
Prin urmare ele constituie de asemenea realități de identitate, caracterizate
de un continuu schimb de judecăți ce este mobilizat în renegocierea
imaginii valorii membrilor și unităților familiei. 15
Deși nu este un fenomen nou, cercetătorii asupra
transnaționalismului susțin că relațiile de producție moderne și
tehnologiile de transport și de comunicare, le ușurează migranților
păstrarea legăturii cu familia, cu țara de origine dar și cu țara în care au
migrat. Aceste legături sunt un rezultat a fluxurilor de oameni, bunuri, bani
și idei, ce afectează modul în care migranții își desfășoară viața în noua țară,
precum și modul în care persoanele rămase în țara de origine își desfășoară
activitățile 16.

14 EricaRichard, The family as a nation-state project in a global context: Implications for >>citizenship<<
and social welfare, The future of the welfare state: paths of social policy innovation between
constraints and opportunities, 2009, p. 54.
15Susana Trovao, „Comparing Transnational and Local Influences on Immigrant Transnational

Families of African and Asian Origin in Portugal”, Journal of Family Issues, 2014, p. 67.
16Valentine Mazzucato, Djamila Schans, Transnational Families, Children and the Migration-

Development Nexus, Social Scince Reserch Council, 2008, p. 9.

110
 Munca emoțională

Potrivit Organizaţiei Internaționale a Muncii, majoritatea

muncitorilor domestici sunt femei (80%), dintre care cei mai mult sunt
migranți sau copii, a căror muncă este subevaluată, prost-platită și slab
reglementată. Muncile casnice sintetizează devalorizarea socială a muncii
feminizate. Acest lucru este demonstrat economic iar contribuția
productivă a muncii casnice este în mod constant ignorată în calculele
oficiale ale PIB-ului. De asemenea, este demonstrat și social, deoarece
munca la domiciliu continuă să fie percepută ca muncă neproductivă și
necalificată, lipsită de orice valoare în societate. Având în vedere aceste
observații, teoreticienii din Italia și Spania au reînnoit termenul de muncă
a grijii, considerând-o în particular, ca o axă pivot pentru organizarea de
muncă precară. Introducerea muncii de îngrijire ca o categorie hibridă,
Precarias definește activitatea de îngrijire ca o articulație între muncă
reproductivă și productivă. Munca de îngrijire articulează
întrepătrunderea tot mai mare a acestor sfere în societățile post-
industriale, o tendință care se inventează ca "feminizarea precarității" 17.
Conștientizând că feminizarea nu se referă numai la dimensiunea
cantitativă a divizie de gen a muncii, ci la, supra reprezentarea femeilor cu
venituri mici ce fac parte din sectoare de muncă nesigure, această
dezbatere a atras atenția asupra implicațiilor istorice și culturale a
feminizării ca un proces de devalorizare a muncii. Astfel, feminizarea
conotează predicația culturală a muncii fiind istoric livrată de subiecte
feminizate ca "inferioare".
"Munca de îngrijire" se referă la o gamă specifică de activități ce
implică grijă personală directă sau indirectă și a căilor profesionale, cum ar
fi asistența medicală, de îngrijire a copilului său îngrijirea persoanelor în
vârstă. Având în vedere faptul că "munca afectivă" este privită ca "o
componentă a oricărei forme de muncă, mai degrabă decât o formă
specifică de (re) producție” acest lucru estompează prevalența diviziunii

17 EncarnacionGutierrez-Rodriguez, Domestic work–affective labor: On feminization and the coloniality

of labor, Women's Studies International Forum 46, 2014, p. 46-47.

111
de gen a muncii și rolul său constitutiv în susținerea ciclului producției de
capital și de acumulare.
Caracterul relațional și spațial al afecţiunii, merge dincolo de sfera
personală că afecțiune și definește impactul sentimentelor asupra
organismelor, obiectelor și spațiilor. Ca atare, afecțiunea se adresează
impactului sentimentelor ce circulă într-o manieră dispersată, care sunt
exprimate în întâlniri trecătoare, și au un impact asupra organismelor și
psihicul oamenilor. Orientarea spre un anumit destinatar nu este
întotdeauna rațional conceput în expresie, impresie, și circulația de
sentimente; ci, pentru că evoluează într-un context social, ele devin
palpabile și inteligibile, deoarece acestea suportă înțelesuri sociale.
În sfera privată a gospodăriei, muncitorii domestici sunt
cufundaţi în relațiile intime imediate ale membrilor gospodăriei, fără voia
lor, însă datorită spațiului în care locuiesc. În întâlnirile de zi cu zi
sentimentele se transmit de la o persoană la alta, de la un spațiu la altul.
Această transmisie a afecțiunii, poate crește sau diminua energiile noastre.
Ea ne poate afecta în mod pozitiv sau negativ. Astfel, ne-am putea simți
uşuraţi, sau epuizați ca urmare a impactului pe care energia a avut-o cu noi,
lăsându-ne cu o senzație pozitivă sau negativă. Având în vedere această
dimensiune afectivă a muncii domestice în gospodăriile particulare, primul
aspect frapant în narațiunile lucrătorilor pe piața internă de sex feminin și
angajatorilor de sex feminin este epuizarea energiei asociate cu acest lucru.
Numeroase studii vorbesc despre asocierea sentimentelor de
"drenare", "oboseală", "monotonie", "repetitivitate", "apatie", "sentimente
fără viață", cu furnizarea de sarcini cum ar fi cele de curățenie, dar, de
asemenea, și cu structura de rutină a pregătirii meselor, sau a
pregătirii/îmbrăcării copiilor, precum și îndeplinirea sarcinilor care
trebuie să fie făcute, și pe care nimeni nu are chef să le facă.

CONCLUZII

Organizarea contemporană a muncii domestice în gospodăriile

private din Europa de Vest este susținută de munca la domiciliu
externalizată. Femeile, cu o situaţie precară, migrante sau minoritare au

112
preluat acest tip de muncă. În cazul femeilor imigrante, politicile de
migrație joacă un rol semnificativ în determinarea accesului la munca pe
piața muncii. Prin politicile de migrație se diferențiază cetățenii naționali și
populația migrantă.
Analiza muncii domestice ca muncă emoțională, dezvăluie
sociabilitatea afectivității socialului. Privind la dimensiunea afectivă a
muncii casnice ne face să realizăm cât de intrinsec legată este aceasta
munca de impulsurile vieții, de caracterul relațional, de reciprocitate, și de
interconectarea noastră ca ființă socială. Munca în general, și muncile
casnice în special, ca atare trebuie să fie concepute în strânsă legătură cu
sentimentele, emoțiile, senzațiile, și intensitățile care le conduc, care devin
integrate în locurile cu experiența. Într-adevăr, sarcinile îndeplinite în
munca domestică sunt intrinsec legate de susținerea bunăstării personale.
De aceea, recunoscând această dimensiune afectivă în muncă, necesită
pusă în atenția dezbaterilor.
Această perspectivă ne permite să setăm munca casnică ca muncă
afectivă în centrul capacității de a crea o viață bună și care să permită o
conviețuire împreună.

Mulțumiri

Această lucrare este rezultatul cercetării făcută posibilă prin

sprijinul financiar oferit prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013, cofinanţat prin Fondul Social European, în
cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/132400, cu titlul “Tineri
cercetători de succes – dezvoltare profesională în context interdisciplinar
şi internaţional”.

BIBLIOGRAFIE
Anderson Bridget, Doing dirty work? The global politics of domestic
labour, Zed Books, 2000.
Bryceson Deborah, Ulla Vuorela, The transnational family, new
European frontiers and global network, Oxford- New York- Berg 2012.

113
 Gutierrez-Rodriguez Encarnacion, „Domestic work–affective
labor: On feminization and the coloniality of labor”, Women's Studies
International Forum 46, 2014.
Hanson Gordon H., Handbook of Development Economics, Vol.
5,The Netherlands: North-Hollan, 2010.
Held D., A. McGrew, D. Goldblatt, J. Perraton, Transformări
Globale, Politică, Economie și Cultură, ed. Polirom 2004.
International Labour Organization, The gender dimensions of the
globalization of production, http://www.ilo.org/global/publications/lang--
en/index.html2004.
J.P. Martin, Dumont J., Spielvogel G., The Weakest Voices: Women
Migrating in a Globalized World,
https://globalsociology.pbworks.com/w/page/14711179/Gender%20an
d%20Globalization , 2007.
L. W. Isaken, Uma Devi S., Hochschild A. R., „Global Care Crisis A
Problem of Capital, Care Chain, or Commons?”American Behavioral
Scientist, Vol 52, No 3, 2008.
Lee Eujung, Marjorie Johnstone, „Global Inequities: A Gender-
Based Analysis of the Live-in Caregiver Program and the Kirogi
Phenomenon in Canada”, Journal of Women and Social Work, Sage, 2013.
Lutz Helma, „Gender in the Migratory Process”, Journal of Ethnic
and Migration Studies, Vol. 36, No. 10, 2010.
Moghadam Valentine M., „Gender and Globalization: Female
Labor and Women’s Mobilization”, Journal of World-Systems Research, vol
2., 1999.
Richard Erica, The family as a nation-state project in a global context:
Implications for >>citizenship<< and social welfare, The future of the welfare
state: paths of social policy innovation between constraints and opportunities,
2009
Robinson William I., Saskia Sassen and the Sociology of
Globalization: A Critical Appraisal, vol.3, No1, 2009.
Standing Guy, „Global Feminization Through Flexible Labor: A
Theme Revisited”, World Development, Vol. 27, No. 3., 1999.

114
 Trovao Susana, „Comparing Transnational and Local Influences
on Immigrant Transnational Families of African and Asian Origin in
Portugal”, Journal of Family Issues, 2014.
Valentine Mazzucato Valentine, Djamila Schans, Transnational
Families, Children and the Migration- Development Nexus, Social Scince
Reserch Council, 2008.

115
 PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ÎN CONTEXTUL
IMIGRAŢIEI AFRICANE ÎN EUROPA. STUDIU DE CAZ: LIBIA

Marius Nicolae GRAD 1

Abstract
The ongoing civil war in libya resulted in a large number of immigrants
targeting europe, especially italy, the route between libyan shores and southern italy
being a very used one in the past decades. Many thousands of others have risked their
lives this year, fleeing conflict and instability in africa and the middle east, in small,
often decrepit vessels in an attempt to reach european territories. But all this efforts for a
better and secure life means new challenges for the receivers, especially because
managing a massive numbers of foreigners implies significant resources and a long-term
process. Also, integrating the immigrants in the local communities and avoiding acts of
discrimination and so on is a difficult to reach achievement. This paper analyzes the
further security challenges in the context of the massive african immigration to europe
from the practical perspective of the libyan civil war and its aftermath. Also, due to the
increasing trend represented by religious extremism and radicalism, this article will
focus on the terrorist threat represented by such an influx of immigrants.

KEY WORDS: Libya, Civil war, immigration, threats, European security

1PhD Student, Babeş-Bolyai University, Romania, marius_grad@yahoo.com.

This work was possible due to financial support of the Sectoral Operational Programme for Human
Resources Development 2007-2013, co-financed by the European Social Fund, under the project
number POSDRU/159/1.5/S/140863, with the title “Competitive Researchers in Europe in the
Field of Humanities and Socio-Economic Sciences. A Multi-regional Research Network”.

116
 INTRODUCERE

Problematica imigraţiei nu este un subiect nou pe scena

internaţională. Fenomenul s-a dezvoltat de-a lungul timpului în
concordanţă cu principalele transformări socio-politice, făcându-şi apariţia
o determinare reciprocă. Altfel spus, indiferent de context şi de momentul
istoric fenomenele migraţioniste de mare amploare au determinat
transformări sociale, economice şi politice atât în locurile din care indivizii
au plecat cât şi în regiunile care au reprezentat o nouă casă pentru aceştia.
Totodată, apariţia unor schimbări profunde la nivel economic sau politic
au condus la mutarea unor mase mari de indivizi în încercarea acestora de
a-şi asigura mai uşor un nivel de trai decent sau de a-şi proteja viaţa şi
bunurile.
Situaţiile conflictuale, reprezentând cele mai semnificative
elemente de transformare socială, politică şi economică, sunt elementele
care provoacă cel mai adesea fenomene migraţioniste. Mai mult, în ultimii
ani transformarea conflictualităţii şi accesul tot mai facil la mijloace de
transport şi comunicare au facilitat şi catalizat voinţa indivizilor de a-şi
căuta spaţii mai prielnice, în fuga lor din faţa lipsurilor şi ameninţărilor.
Mai mult, în ultimele decenii abordarea legată de fluxurile
migraţioniste, fie ca e vorba de emigranţi sau de imigranţi s-a schimbat
profund datorită emergenţei unor interese naţionale noi şi datorită
apariţiei unor noi instrumente de a bloca sau facilita mişcările unui număr
mare de indivizi. Tocmai de aceea, în ultimii ani, migraţia internaţională a
devenit un punct central de pe agenda de securitate a unor state puternic
dezvoltate din America de Nord şi din Europa. Percepţia actuală, conform
căreia migraţia reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi
regionale este fundamentată de creşterea exponenţială a numărului de
imigranţi la nivel global. Dacă în 2005 existau aproximativ o sută nouăzeci
şi unu de milioane de indivizi care îşi părăseau ţara de origine, în 2010
numărul acestora a crescut la aproximativ două sute paisprezece milioane,
conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie. Mai mult, un raport
al ONU, estima în anul 2013 că aproximativ trei procente din populaţia
globului reprezintă imigranţi şi anume aproximativ douăsute treizeci de

117
milioane de indivizi. 2 De altfel, introducerea pe agenda de securitate a
migraţiei se datorează şi transformării conceptuale a noţiunii. Este bine
cunoscut faptul că, după terminarea Războiului Rece, studiile de securitate
s-au reorientat înspre o abordare mult mai complexă, renunţându-se la
viziunea stato-centrică. 3
Adiacent, dezvoltarea exponenţială a ipostazelor conflictuale din
diverse puncte ale globului au facilitat migraţia şi au ridicat noi provocări la
adresa statelor primitoare. Totodată, din dorinţa de a scăpa de atrocităţile
războiului, de a căuta prosperitatea economică sau de a obţine un acces
mai facil la diverse resurse, indivizii şi-au diversificat instrumentele la care
apelează. Acest fenomen a fost facilitat şi de globalizare şi
internaţionalizare, prin intermediul cărora, la îndemâna lor a fost pusă
tehnologia telecomunicaţiilor şi mijloacele moderne de transport.
Lucrarea de faţă se concentrează pe o situaţie aparte, în curs de
dezvoltare, care tinde să devină o problemă dificil de gestionat, cu atât mai
mult în prezentul context geopolitic şi geoeconomic. Astfel, având ca
punct de plecare războiul civil din Libia, demersul analizează fluxul
migrator din nordul Africii înspre sudul Europei, în contextul intensificării
fenomenului şi din perspectiva implicaţiilor asupra securităţii. Totodată,
având în vedere apariţia şi dezvoltarea fenomenelor radical-extremiste,
precum şi intensificarea prezenţei extremei drepte pe scena europeană,
articolul va aduce în discuţia aspectele legate de transformarea
fenomenelor teroriste în spaţiul Uniunii Europene.

POTENŢIALUL MIGRAŢIONIST AL STATELOR DIN ZONA

MENA

De-a lungul timpului relaţia dintre Europa şi zona MENA, cu

precădere proximitatea imediată a spaţiului european, a fost caracterizată
de un schimb permanent de indivizi pe de o parte şi de bunăstare şi

2
***, On the move: 232 million migrants in the world, accesat 06.07.2015,
http://www.theguardian.com/news/datablog/2013/sep/11/on-the-move-232-million-migrants-in-
the-world
3 Keith Krause, Michael Williams, “Broadening the Agenda of Security Studies: Politics and

Methods.” în Mershon International Studies Review, 40(2), 1996, pp. 229-254.

118
dezvoltare de cealaltă parte. După cel de-al doilea război mondial şi
încheierea colonialismului european, mai exact în perioada anilor `50 -
`60 s-a înregistrat primul val important de imigranţi proveniţi din nordul
Africii înspre Europa. Economia de atunci a statelor europene,
determinată de eforturile de reconstrucţie şi de infuzia de capital
american, a dezvoltat o necesitate pregnantă de forţă de muncă.
Majoritatea guvernelor au recrutat imigranţi din Africa de Nord pentru a
acoperi lipsurile în anumite domenii. Aceştia au venit împreună cu
familiile lor, formând adevărate comunităţi şi contribuind la dezvoltarea
economică europeană în acelaşi timp cu satisfacerea necesităţii unui nivel
de trai mai bun şi a unui mediu social mai dezvoltat. Fenomenul a
continuat şi pe perioada anilor `70, atunci când intrarea în Europa era
legală şi necondiţionată.
Dar, la începutul anilor`80 şi continuând şi în următorul deceniu,
statele care s-au dovedit a fi extrem de cooperante cu imigranţii au început
să impună condiţii stricte şi să limiteze numărul indivizilor proveniţi din
alte zone. Odată cu Acordul de la Schengen semnat în 1985, obţinerea
unei vize a devenit mult mai dificilă. Încă de atunci, persoanele din nordul
Africii au căutat şi descoperit metode şi căi ilegale de a ajunge în Europa.
Tot în acea perioadă, din zona centrală a Africii, cu precădere din regiunea
Sahel, s-a înregistrat un flux migrator înspre nordul continentului. În mod
evident, capătul de linie nu era reprezentat de state precum Libia, Tunisia,
Maroc sau Egipt ci de statele europene care deja cunoscuseră un avans
considerabil din punct de vedere al dezvoltării economice şi sociale.
După încheierea Războiului Rece, fluxul migrator din zona
MENA s-a menţinut la cote relativ constante fiind controlat şi de
dezvoltarea unor politici comunitare şi naţionale orientate în acest sens.
Cooperarea europeană nu a excelat nici în domeniul controlului imigraţiei
şi nici în domeniul integrării imigranţilor, lăsând aceste aspecte mai mult
în sarcina statelor membre. Cu toate acestea s-a dezvoltat un parteneriat
de cooperare euro-mediteranean, care alături de Politica Europeană de
Vecinătate orienta eforturile Uniunii Europene în direcţia dezvoltării un
spaţiu sigur din perspectivă politică, economică şi socio-culturală în
imediata ei proximitate. În mod evident, toate aceste demersuri erau

119
realizate pentru satisfacerea intereselor de securitate ale comunităţii şi
implicit pentru a reduce apetitul imigranţilor de a utiliza mijloace ilegale
pentru a ajunge în Europa.
Cu toate acestea, momentul 2010/2011, reprezentat de valul de
revolte şi revoluţii care au schimbat profund contextul socio-politic din
majoritatea statelor nord-africane, a condus la o intensificare exponenţială
a fenomenului imigraţionist înspre Europa. Apariţia unor conflicte
rezultate în urma înlăturării regimurilor totalitare şi a elitelor oligarhice de
către masa mare a indivizilor a determinat instalarea unor climate de
profundă insecuritate. Mai mult, acestea au determinat intervenţii externe
directe sau indirecte care să remodeleze construcţia politică şi socială
internă a unor state precum Libia, Egipt, Tunisia sau Yemen. Cel mai bun
exemplu în acest sens este intervenţia reprezentată de operaţiunea Unified
Protector, care a lăsat în urmă o situaţie transformată ulterior în război
civil. Apariţia unor noi rivalităţi de putere şi lipsa unor cadre oficiale de
dezbatere şi conciliere a intereselor divergente dintre comunităţi a
aprofundat starea conflictuală. Aceasta a condus la apariţia unui val masiv
de imigranţi asupra căruia ne vom opri atenţia într-o altă secţiune a acestui
articol.
Din aceeaşi perspectivă, conflictul intern din Siria a determinat
un număr mare de indivizi să caute refugiu în statele vecine. Alimentarea
acestuia de divergenţele apărute la nivel internaţional în legătură cu
intervenţia sau medierea războiului, inclusiv în cadrul Consiliului de
Securitate al ONU şi interesele diferite ale unor state precum SUA, Rusia,
Israel sau Iran au facilitat prelungirea conflictului şi creşterea numărului de
emigranţi. În Yemen, disputa apărută între forţele guvernamentale şi
islamişti, alături de elemente ale Al-Qaida a rezultat în mişcări mari de
populaţie înspre zonele non-conflictuale. În mod evident imigranţii căutau
în primă fază să iasă din zona luptelor deschise, ca mai apoi să se
reorienteze către state mai dezvoltate, cu precădere cele din spaţiul
european. O situaţie similară s-a înregistrat şi în zona de frontieră dintre
Sudanul de Sud şi Sudanul de Nord, acolo unde rivalităţile asupra
câmpurilor petroliere s-au transformat în zone de război.

120
 În mod evident, complementar cu stările conflictuale, în postura
de motivaţii principale care stau la baza apariţiei fenomenelor
migraţioniste se situează şi alte aspecte de natură socială, politică sau
economică. Din punct de vedere al comportamentului migraţionist
general din regiunea MENA, factorii determinaţi pot fi încadraţi din
perspectiva noastră în trei mari categorii şi anume: distribuţia inegală a
resurselor şi a accesului la acestea, discriminarea şi persecuţia anumitor
comunităţi şi lipsa unor structuri politico-administrative care să gestioneze
non-violent problemele rezultate din diferenţele religioase, etnice sau
sociale. Toate aceste elemente se manifestă simultan sau în proporţii
diferite în majoritatea statelor din nordul Africii.
Astfel, distribuţia inegală a resurselor şi accesul la acestea
reprezintă un element de bază în provocarea fenomenelor migraţioniste.
Totodată, reprezintă şi un factor care conduce cel mai frecvent la apariţia
conflictelor violente, mai ales când este vorba de petrol şi gaze naturale.
Veniturile rezultate de pe urma comercializării acestor resurse sunt şi ele
distribuite inegal, rezultând astfel în disparităţi sociale şi inexistenţa unei
clase de mijloc care să echilibreze situaţiile divergente.
Elementul religios joacă şi el un rol deosebit de important, alături
de cel etnic. Rolul religiei în conducerea statelor şi utilizarea argumentelor
profane în justificarea unor decizii şi politici descriminatorii facilitează
apariţia disconfortului la nivel social. Astfel, indivizii care nu se simt
reprezentaţi şi care, de cele mai multe ori, sunt supuşi la abuzuri sau
atrocităţi din partea conducerilor politice sau militare caută mijloace de a
părăsi statele de origine. Similar funcţionează şi problematica diversităţii
etnice şi a coexistenţei dintre comunităţi, care, fiind gestionată incorect
sau negestionată, dezvoltă sentimente anticomunitare şi antisociale
transformate în mişcări de populaţie.
Factorii prezentaţi anterior, nu doar că justifică sau motivează
apariţia fenomenelor migratoare, dar contribuie la scăderea calităţii vieţii şi
favorizează apariţia unor comportamente sau viziuni radicale. Totodată, la
acestea se mai adaugă aspecte relativ secundare.

121
 Unul dintre acestea este creşterea demografică. Situându-se între
douăzeci şi treizeci de procente în ultimul deceniu 4 dezvoltarea
demografică a statelor din zona MENA ridică noi provocări sociale şi
economice. Astfel, toate elementele expuse anterior sunt afectate profund
de creşterea numărului de indivizi, datorită căreia accesul la resurse este
din ce în ce mai dificil, fragmentarea socială din ce în ce mai mare şi
adoptarea unor viziuni religioase extremiste din ce în ce mai frecventă.
Simultan, conducerile politice nu mai sunt capabile să furnizeze servicii
publice nici măcar la un nivel minim, iar fenomene precum sărăcia,
epidemiile şi violenţa socială sunt din ce în ce mai frecvente.
Un alt aspect este reprezentat de globalizare şi internaţionalizare,
menţionate anterior în partea introductivă, cu precădere accesul la
tehologie şi la cunoaştere. Este bine cunoscut faptul că apariţia şi
dezvoltarea reţelelor de social media a furnizat comunităţilor din zona
MENA o perspectivă nouă asupra sistemului internaţional. Totodată, a
facilitat dispersia unor curente şi abordări noi, care prin intermediul
internetului au dobândit un număr mare de susţinători şi adepţi.
Mobilizarea maselor se face mult mai uşor în contextul actual, chiar şi în
zonele afectate de sărăcie sau analfabetism. Viziunile radicale sunt mult
mai uşor de promovat şi serviciile de target-are on-line le distribuie cu
mare precizie indivizilor vulnerabili sau care s-au arătat interesaţi de
asemenea perspective, fie ele religioase sau de altă natură.
Parcursul evenimentelor, dacă este să luăm ca punct de reper
Primăvara Arabă, este mult mai uşor mediatizat şi frecvent este trunchiat
sau expus ireal cu intenţia de a manipula şi mobiliza marea masă de
oameni. Totodată, transferul de cunoaştere furnizează noi instrumente şi
metode de a pune în practică planuri personale sau de grup care sunt
orientate în direcţia destabilizării politice sau sociale a unui stat. Astfel,
marea masă a indivizilor din spaţiul MENA este mult mai expusă şi
conectată realităţilor europene şi euro-atlantice, fiindu-le furnizate
exemple concrete de atitudini politice şi sociale. În mod evident, în raport

4
Nabil Kronfol, ,,The youth bulge and the changing demoghraphics in the MENA region: Challenges
and opportunities?” în The WDA-HSC Discoussion Paper Series on Demographic Issues, 2011/8, 2011,
passim.

122
cu acestea, indivizii se pot poziţiona aprobator sau contrar, luând naştere
sentimente de empatie sau de ură.
Ca atare, potenţialul migraţionist al statelor din Orientul Mijlociu
şi Nordul Africii creşte direct proporţional cu schimbările politice şi
sociale petrecute în rândul comunităţilor. Dat fiind faptul că acestea sunt
de cele mai multe ori diametral opuse unor principii de bună convieţuire şi
bunăstare economică, estimăm că în perioada următoare noi grupuri de
imigranţi vor lua cu asalt sudul Europei, diversificându-şi mijloacele şi căile
utilizate pentru a ajunge în comunitatea europeană.

RISCURILE IMPUSE DE IMIGRAŢIA DIN NORDUL AFRICII ÎN

SPAŢIUL EUROPEAN

În mod firesc orice fenomen migraţionist impune noi provocări şi

situaţii excepţionale ce necesită a fi gestionate. Tocmai de aceea, de-a
lungul timpului, perspectiva statelor primitoare asupra imigraţilor a variat,
după cum am constat şi anterior în cazul statelor europene. Pericolul
reprezentat de imigraţie pentru securitate societală a unui stat nu este
considerat a fi unul obiectiv şi universal. Natura lui subiectivă este
furnizată de modul în care statele primitoare se autodefinesc. 5 De
exemplu, în timp ce unii actori consideră multiculturalismul ca fiind
indezirabil şi nociv pentru integritatea socio-culturală a statului, alţii
promovează diversitatea culturală, religioasă şi etnică. Heisler şi Layton-
Henry explicau că statele vest-europene au cunoscut după al doilea război
mondial o transformare din perspectiva omogenităţii 6. Astfel, multe dintre
acestea au devenit eterogene din punct de vedere etnic şi cultural, fiind
formate din două sau mai multe comunităţi majoritare. 7 În aceste situaţii
imigraţia poate fi considerată o ameninţare directă la adresa securităţii
societale, dat fiind faptul că identitatea naţională tradiţională şi valorile

5
Myron Weiner, “Security, Stability, and International Migration.” în International Security, 17(3),
91-126.
6 Martin Heisler, Zig Layton-Henry, “Migration and the Links Between Social and Societal Security.”

în Identity, Migration and the New Security Agenda in Europe, Waever, O., B. Buzan, M. Kelstrup and P.
Lemaitre, eds. (London: Pinter Publishers, 1993), 158.
7 Ibidem.

123
sociale sunt puse în pericol. Mai mult, incapacitatea imigranţilor de a se
integra sau de a fi asimilaţi de comunităţile locale reprezintă din ce în ce
mai frecvent un efect negativ la stabilitatea politico-administrativă şi
socială a unui stat. 8
Din această perspectivă, trebuie să constatăm faptul că la
momentul de faţă statele membre ale Uniunii Europene traversează o
perioadă de scepticism în raport cu valurile de imigranţi provenite din
sudul continentului. Asta şi deoarece, la nivel politic, este promovată o
viziune conform căreia imigraţia ilegală provenită din zona Mediteranei
reprezintă o ameninţare la adresa întregii comunităţi europene.
Majoritatea indivizilor nu pot fi identificaţi, iar autorităţile nu deţin
instrumentele necesare pentru a face acest lucru. Totodată, numărul mare
de indivizi, care în conformitate cu statisticile publicate de Comisia
Europeană, a atins doar din punct de vedere al solicitanţilor de azil cifra de
626,000 de aplicaţii în 2014, impune o serie de riscuri şi ameninţări la
nivelul întregii structuri europene.
Astfel, dacă este să clasificăm aceste riscuri, din perspectiva
imigraţiei ilegale provenite pe filiera Libia – Italia, Uniunea Europeană se
confruntă cu provocări la toate nivelele în mod diferit în funcţie de state.
Din perspectivă economică, gestionarea fluxurilor de imigranţi ilegali
reprezintă o provocare comună şi în actualul context financiar european
situaţia devine şi mai provocatoare. Bugetul destinat problematicii
imigraţiei, cu precădere în statele mediteraneene rămâne limitat dat fiind
faptul în ultimii ani au fost cheltuite fonduri considerabile pentru a
contrabalansa efectele recesiunii economice. De exemplu, bugetul
programului Frontex s-a redus de la 118 milioane de euro in 2011, la 89
milione de euro în 2014. 9 Pe de altă parte, fondurile destinate Italiei
pentru gestionarea problemei migraţiei ilegale şi a eforturilor de salvare au
fost suplimentate cu 13,7 milioane de euro în 2015, în ciuda criticilor

8Ibidem, 162.
9Kevin Hempstead, Europe’s Migration Crisis: What are the Best Options?, accesat 06.07.2015,
http://natocouncil.ca/europes-migration-crisis-what-are-the-best-options/

124
venite din partea grupurilor de protejare a drepturilor omului care le
consideră insuficiente. 10
Pe de altă parte situaţia din Grecia şi necesitatea gestionării
acesteia la nivel european va supune repartiţia fondurilor la nivel
comunitar la un efort suplimentar. În timp ce unele state consideră
problema imigraţiei ilegale una de importanţă deosebită, alţi membrii, cu
precădere cei din nordul continentului militează pentru reducerea
fondurilor destinate acesteia. Astfel, pot apărea disensiuni care să blocheze
elaborarea unor politici coerente şi eficiente. Eşecul anterior al Politicii
Europene de Vecinătate, atât în sud cât şi în est (dovedit de situaţiile
actuale din Siria, Crimea, Ucraina şi Libia) naşte o reticenţă legată de
capabilităţile externe ale comunităţii. Totodată, la nivel social, fluxul de
imigranţi transformă modul în care trebuie gestionată situaţia din
perspectivă economică.
Suplimentar, creşterea populaţiei de origine musulmană în
Europa poate afecta securitatea comunităţii în maniere multiple, cu
precădere dinspre naţional înspre comunitar. Schimbarea modelelor de
vot şi a bazei electorale poate facilita apariţia unor grupări politice noi, cu
viziuni care să promoveze principii şi valori diferite de cele comunitare.
Recrutarea militară trebuie regândită în contextul în care acceptarea
imigranţilor în rândurile forţelor de ordine şi a armatei poate vulnerabiliza
structura de securitate internă. La nivel social, apariţia unor cartiere
locuite de populaţie majoritar diferită etnic şi religios poate impune
utilizarea neoficială a unor legi diferite (precum Shari`a) şi promovarea
unor practici culturale în neconcordanţă cu valorile comune ale statelor
membre. Un exemplu în acest sens este reprezentat de zona Luton din
Anglia, unde majoritatea musulmană stabilită acolo îşi conduce
comunitatea după propriile reguli. Toate acestea pot naşte tensiuni la nivel
social, între grupurile majoritare şi cele minoritare, existând tendinţa de a
acuza imigranţii în legătură cu anumite lipsuri sau accesul deficitar la
facilităţi/servicii publice. Schimbarea peisajului urban, prin prezenţa pe

10
Melodie Bouchaud, European Commission Extendes Migrant Rescue Mission Operation Triton,
accesat 06.07.2015, https://news.vice.com/article/european-commission-extendes-migrant-rescue-
mission-operation-triton

125
străzi a imigranţilor, poate naşte angoasă şi teamă în rândurile populaţiei,
care poate considera necesară utilizarea violenţei fizice sau verbale din
dorinţa de a se proteja.
Din perspectivă politică, emergenţa pe scena europeană a
extremismului de dreapta şi a altor forme radicale de abordare a
problematicilor administrativ-sociale poate fi facilitată de fluxul mare de
imigranţi ilegali. După atentatele din Norvegia, extrema dreaptă
europeană a cunoscut o reorientare şi reconsiderare a practicilor anti-
semite, renunţând la acestea şi aducând în prim plan pericolul reprezentat
de comunitatea de musulmani prezentă în mai multe state membre. Pe
baza unei dialectici orientate împotriva multiculturalismului şi în favoarea
susţinerii valorilor tradiţionale, partide precum UKIP din Marea Britanie,
National Front din Franţa, Northern League din Italya, Freedom Party din
Austria şi lista poate continua, pot câştiga noi adepţi şi pot schimba
structura conducerii politice naţionale. Accederea partidului condus de
Marine Le Pen în Parlamentul European este doar un prim exemplu în
acest sens.
Mai mult decât atât, Uniunea Europeană este vulnerabilă şi din
perspectiva lipsei consensului şi a determinării de a lua măsuri concrete şi
eficiente în privinţa imigraţiei ilegale din Libia. Facem referire aici la cazul
Libiei deoarece ruta central mediteraneană este punctul major de intrare
în Europa a fluxului migrator. Cazul insulei Lampedusa este unul dintre
cele mai relevante exemple în acest sens. Pe această rută, imigranţi
provenind din Siria, Irak, Eritrea, Egipt şi Somalia au penetrat ilegal
frontiera sudică a Uniunii Europene. Pe de altă parte, situaţiile din
Ucraina, Irak, Siria, Afghanistan şi întreaga zonă afectată de emergenţa şi
extinderea ISIS, obligă actorii europeni să îşi regândească strategiile şi
priorităţile. Lipsa unui răspuns coordonat la migraţia ilegală din Orientul
Mijlociu şi Africa de Nord demonstrează incapacitatea comunităţii de a
elabora o strategie unitară pe termen mediu şi lung şi readuce în actualitate
gestionarea individuală a fenomenului de către statele membre afectate.
Totodată, se redemonstrează faptul că problematica imigraţiei ilegale este
considerată a fi în continuare un aspect ce ţine de securitatea naţională şi
mai puţin de securitatea regională.

126
 Dintr-o altă perspectivă, practicile europene şi acordurile
comunitare se află în pericol, alături de riscul de alienare a tradiţiilor
culturale continentale. De exemplu, există riscul ca anumite state să-şi
suspende participarea la spaţiul Schengen, în contextul intensificării
fluxurilor de imigranţi, după cum a fost şi cazul Franţei sau Danemarcăi în
2011. Heather Conley din partea Center for Strategic and International
Studies declara în aprilie 2015 că ,,I suspect if the politics surrounding
migration really start getting messy, you'll see countries reintroducing
internal borders with greater frequency, which means they would have
chiseled away at one of the main pillars of Europe, which is the free
movement of people.”. 11

AMENINŢAREA TERORISTĂ ÎN CONTEXTUL IMIGRAŢIEI

ILEGALE

Problematica terorismului şi a criminalităţii organizate în spaţiul

european reprezintă o altă faţetă a riscurilor la adresa securităţii. De cele
mai multe ori, imigranţii ilegali sunt parte componentă a fenomenului de
trafic de fiinţe umane şi aduc cu ei practici aflate în afara legii în spaţiul
comunitar. Totodată, în rândurile imigranţilor se pot ascunde terorişti
care vin în Europa cu intenţia de a organiza sau de a pune în aplicare
atentate. Asta cu atât mai mult cu cât, din fluxul mare de imigranţi,
majoritatea indivizilor nu pot fi identificaţi. Ei nu dispun de acte
doveditoare sau refuză să îşi declare adevărata identitate, făcând aproape
imposibilă activitatea de prevenţie şi combatere a fenomenelor teoriste
provenite pe filiera imigraţionistă.
Dacă în 2014 Libia se afla în pericol de a deveni o bază Al-Qaeda
destinată organizării de atentate teroriste împotriva statelor europene
precum Marea Britanie sau Franţa, acum, în 2015 pericolul este
reprezentat de emergenţa şi extinderea ISIS. Probabilitatea a fost
confirmată de fostul prim-ministru Ali Zeidan într-unul din discursurile
sale oficiale prin care trăgea un semnal de alarmă în acest sens. Mai mult,

Jeanne Park, Europe's Migration Crisis, accesat 07.07.2015, http://www.cfr.org/migration/europes-

11

migration-crisis/p32874.

127
existenţa bazelor militare abandonate în care se regăsesc cantităţi
considerabile de muniţie şi armament justifică suplimentar suspiciunile
legate de riscul planificării şi lansării de atentate teroriste. Acelaşi oficial
declara în luna martie 2014 că grupurile de islamişti au sabotat constant
eforturile de reconstrucţie a statului, locaţia devenind astfel un mediu
propice dezvoltării viziunilor extremiste: ,,Libya could be a base for Al-
Qaeda for any operation to Italy, to Britain, to France, to Spain, to
Morocco, to everywhere. Weapons are everywhere, ammunition is
everywhere.” Aspectul evidenţiat este perfect credibil dacă este să luăm în
considerare localizarea şi proximitatea geografică alături de resursele pe
care potenţialii agresori le regăsesc aici.
Mai mult, în perioada august-septembrie 2014, jihadiştii au
capturat unsprezece avioane de pasageri şi comerciale atunci când au
obţinut controlul asupra aeroportului internaţional din Tripoli. La
momentul de faţă ei dispun de aparate de zbor capabile să ajungă în oraşe
precum Londra, Paris, Washington sau New York, făcând probabil un nou
demers similar cu cel de la 11 septembrie 2001. Cu toată că, cel puţin la
nivel declarativ, majoritatea aeronavelor au fost distruse sau afectate de
lupte, riscul utilizării acestora în atentate teroriste rămâne crescut. Din altă
perspectivă, poate fi constatată o creştere a entităţilor teroriste pe plan
local în Libia, imediat după înlăturarea de la putere a liderului Muammar
Gaddafi, multe dintre entităţile participante la revoluţie adoptând
comportamente considerate de sorginte teroristă.
Pe de altă parte, emergenţa grupării ISIS în nordul Africii impune
noi provocări securităţii spaţiului european şi nu numai. Apariţia lor în
Libia se datorează în primul rând faptului că, prin aşezarea sa, reprezintă
cel mai apropiat şi mai facil punct de intrare în Europa. Doar în ultimele
săptămâni autorităţile italiene au reţinut treizeci de membrii ai Statului
Islamic care au intrat pe teroritoriul european. 12 Totuşi, ameninţarea
teroristă nu este reprezentată doar de prezenţa directă a radicaliştilor, ea
regăsindu-se la momentul de faţă sub forma mai multor aspecte. Unul
dintre acestea este reprezentat de înrolarea în rândul combatanţilor ISIS a

12 Ericl Stakelbeck, Why you should care about Libya?, accesat 07.07.2015,

http://www.erickstakelbeck.com/why-you-should-care-about-libya/

128
unui număr din ce în ce mai mare de cetăţeni europeni, care s-au deplasat
în Siria şi Irak. Totodată, s-au înregistrat şi înrolări în rândul organizaţiei
afiliate Al-Qaeda, Jabhat al-Nusra. Numărul total al acestora îl depăşeşte
cu mult pe cel al europenilor plecaţi să lupte în zone precum Somalia,
Afghanistan sau Cecenia, în deceniul anterior. Problema pe care aceştia o
impun nu constă doar în faptul că susţin emergenţa unei grupări anti-
occidentale ci este reprezentată de întoarcerea lor acasă. Astfel, incitându-i
la violenţă, jihadiştii ar putea apela la ei pentru a organiza şi pune în
aplicare atentate. Un semenea scenariu este popularizat cu precădere de
lideri precum Anwar al-Awalaki din partea Al-Qaeda sau de campania
social-media condusă de ISIS. Se estimează că aproximativ nouăzeci de
mii de mesaje propagandistice sunt postate zilnic pe reţelele de social-
media de către susţinătorii ISIS, numărul celor care interacţionează cu
acesta fiind de ordinul milioanelor de utilizatori 13.
Toată această propagandă şi apariţia unui background beligerant
în rândul foştilor luptători reîntorşi acasă reprezintă elemente care pot
conduce extrem de uşor la dezvoltarea atitudilor anti-sociale sau violente.
Ultimele estimări afirmă că peste patru mii de cetăţeni/rezidenţi europeni
s-au asociat activităţilor conduse de ISIS 14, iar în momentul în care aceştia
se vor reîntoarce acasă, ameninţarea reprezentată de ei va depăşi nivelul
ameninţării reprezentate de elementele radicaliste deja cunoscute. Asta
deoarece, după modelul Breivik şi al altora, creşterea numărului de
atentate organizate de aşa-numiţii lupi singuratici este un scenariu extrem
de palpabil. Cel mai recent caz a fost înregistrat în sudul Franţei la
începutul lunii iulie 2015.
Pe de altă parte, la nivel european, există posibilitatea dezvoltării
unui sentiment de auto-conservare fundamentat pe principii de extremă
dreapta care să dea naştere unor atacuri orientate împotriva comunităţilor
de musulmani sau de altă provenienţă etnică şi religioasă. Justificându-şi
acţiunile pe raţiuni ce ţin de prevenţie şi protejare a valorilor europene,
indivizi care nu au avut o afiliere directă sau indirectă cu elemente

13
Eric Schmitt, “U.S. Intensifies Effort to Blunt ISIS’ Message” in New York Times, Februarie 16,
2015.
14 Neumann, “Foreign Fighter Total in Syria/Iraq Now Exceeds 20,000.”

129
jihadiste pot organiza şi pune în aplicare acţiuni violente orientate
împotriva comunităţilor de musulmani din statele europene. Există astfel
apariţia unei lupte indirecte între naţionaliştii extremişti şi elementele
externe, ce ar escalada într-o manieră imposibil de controlat de către
autorităţi. Asta şi deoarece accesul la tehnologie şi la mijloace moderne de
comunicare fac din ce în ce mai dificilă identificarea şi prevenirea
organizării unor astfel de atacuri în faza lor timpurie.

CONCLUZII

După cum am constatat şi anterior, fenomenul imigraţiei ilegale

impune noi provocări la adresa securităţii naţionale şi regionale. Dată fiind
dezvoltarea palierelor societal, economic şi social ale conceptului de
securitate este mult mai facil astăzi ca imigraţia să fie considerată o
ameninţare directă la adresa comunităţilor, economiei şi ordinii sociale.
Cu toate că natura ameninţării este una subiectivă, efectele directe asupra
identităţii naţionale şi a integrităţii etnice şi culturale a statelor membre
sunt relativ uşor de identificat, cel puţin la nivel teoretic şi pe termen lung.
Totuşi nu este luată în calcul capacitatea de asimilare şi adaptare a culturii
europene, chiar dacă este vorba de un fenomen aflat într-un trend
ascendent la momentul de faţă. Din perspectiva demersului de faţă putem
concluziona că efectele pe termen lung reprezentate de imigraţia ilegală
din nordul Africii înspre sudul Europei, din perspectiva securităţii se
situează deocamdată doar la nivel teoretic. Nu există încă dovezi clare care
să demonstreze corelaţia dintre imigraţie şi criminalitate şi nici
interdependenţa dintre dezvoltarea fenomenelor teroriste şi fluxul de
indivizi provenind din zona MENA. Mai mult, etichetarea imigraţiei ca
ameninţare directă la adresa securităţii provoacă mai multe efecte negative
decât rezultate pozitive. Asta deoarece apare o divergenţă a opiniilor la
nivel comunitar, fragmentarea eforturilor destinate gestionării
fenomenului creşte, iar la nivel social se intensifică atitudinile xenofobe şi
rasiste.
În mod evident, infiltrarea elementelor teroriste pe filiera Libia-
Italia este plauzibilă şi trebuie gestionată corespunzător, dar de aici şi până

130
la a considera că orice individ aflat în căutarea unui loc de viaţă mai bun
este un terorist, trebuie să existe un raţionament clar şi bazat pe dovezi.
Mai mult, considerăm că intensificarea eforturilor statelor membre de a
gestiona fenomenul şi atingerea unui numitor comun privind o strategie
pe termen lung legată de acesta ar produce efecte mai benefice decât
dezvoltarea unor poziţii de respingere, refuz şi excludere a grupurilor de
imigranţi. Totodată, acest aspect s-ar traduce şi într-o abordare mai
eficientă a riscurilor şi ameninţărilor pe care imigranţii le impun la adresa
securităţii.

BIBLIOGRAFIE

Bouchad, Melodie, European Commission Extendes Migrant Rescue

Mission Operation Triton, accesat 06.07.2015,
https://news.vice.com/article/european-commission-extendes-migrant-
rescue-mission-operation-triton
Heisler, Martin, Layton-Henry, Zig, „Migration and the Links
Between Social and Societal Security.” în Identity, Migration and the New
Security Agenda in Europe, Waever, O., B. Buzan, M. Kelstrup and P.
Lemaitre, eds. (London: Pinter Publishers, 1993), 148-166.
Hempstead, Kevin, Europe’s Migration Crisis: What are the Best
Options?, accesat 06.07.2015, http://natocouncil.ca/europes-migration-
crisis-what-are-the-best-options/
Krause, Keith, Williams, Michael, „Broadening the Agenda of
Security Studies: Politics and Methods.” în Mershon International Studies
Review, 40(2), 1996, 229-254.
Kronfol, Nabil, ,,The youth bulge and the changing demoghraphics
in the MENA region: Challenges and opportunities?” în The WDA-HSC
Discoussion Paper Series on Demographic Issues, 2011/8, 2011.
Neumann, Peter, „Foreign Fighter Total in Syria/Iraq Now
Exceeds 20,000.”
Park, Jeanne, Europe's Migration Crisis, accesat 07.07.2015,
http://www.cfr.org/migration/europes-migration-crisis/p32874

131
 Schmitt, Eric, „U.S. Intensifies Effort to Blunt ISIS’ Message,” New
York Times, Februarie 16, 2015.
Stakelbeck, Erick, Why you should care about Libya?, accesat
07.07.2015, http://www.erickstakelbeck.com/why-you-should-care-
about-libya/
Weiner, Myron, „Security, Stability, and International Migration.”
în International Security, 17(3), 91-126.

132
 IDENTITATE EUROPEANĂ ŞI VALORI EUROPENE ÎN
CONTEXTUL MIGRAȚIEI. TENDINȚE ŞI PROVOCĂRI*

Laurențiu PETRILA **

Abstract
Nowadays europe faces more than ever a cultural clash. European culture,
characterized by higher economic output and free trade market has attracted many
peoples and cultures within this area, which evolved thanks to its cultural unity and
catholic faith. It was one of the main reasons why europe became so tolerant with
migrants. Facing a lower growth rate,european governments were forces to maintain
public policies and their governmental systems by opening the borders. There are lots of
views accordingly to which multiculturalism is a failure in europe, but there are a few
voices that analyze current situation or formulate predictions for an even less european
europe.
In this paper i propose an incursion into the social life of Europe, into
european values and their current statusand into the rise of mixed families. First of all i
will focus on some particular situations that bring about the new culture and secondly i
will emphasize the new set of social values that are going to emerge. European identity is
modified by its own rationality. Broadly speaking the paper aims to provide a socio-
cultural analysis of the european area following the multicultural perspective.
KEY WORDS: multiculturality, Europe, culture, values, migration.

* This paper is a result of a doctoral research made possible by the financial support of the Sectoral

Operational Programme for Human Resources Development 2007-2013, co-financed by the

European Social Fund, under the project POSDRU/159/1.5/S/132400 - “Young successful
researchers – professional development in an international and interdisciplinary environment”.
** Laurențiu Petrila, PhD Candidate, Faculty of European Studies, Babeș- Bolyai University of Cluj

Napoca, Romania, E-mail: lauren.petrila@gmail.com.

133
 METODOLOGIE

Din punct de vedere metodologic, studiul se recomandă a fi unul

calitativ, prin enunțarea unei ipoteze care va fi supusă probei în urma
observației prin culegerea de informații și date (mai ales recente)
reprezentative și cât mai relevante subiectului propus. Apoi, spre
exemplificarea argumentelor și a intuițiilor voi apela la analiza
documentelor și a studiilor, dar și la ajutorul unor hărți valorice. Întrucât
subiectul este unul larg și cu un caracter introductiv, studiile sociologice
reprezentate de hărțile valorice și declarațiile oficiale vor înlocui proba
argumentativă.
În prima parte a lucrării vom face o introducere generală
subiectului argumentând și subliniind totodată motivul abordării acestei
problematici cât și importanța temei. Mai apoi vom trece la prezentarea
cauzalității acestui subiect, mai exact vom vorbi despre implicațiile și
provocările globalizării și migrației în Europa. În partea a treia vom
prezenta posibilitatea apariției unei noi culturi europene (dacă putem să o
numim astfel), subliniind astfel caracterul vulnerabil al acestei situații tot
mai iminente, făcând referire mai apoi la implicațiile și provocările unei noi
identități în spațiul european. În final vom prezenta principalele idei care
au construit corpul acestui text însă, vom încerca să trasăm câteva indicații
și diagnoze potrivite, rezultate în urma acestei analize.

INTRODUCERE

Astăzi în Europa se vorbește tot mai mult despre

multiculturalism, globalizare dar și despre impactul acestora asupra
societății occidentale. Până la apariția crizei economice și a impasurilor
financiare din diferite zone europene, forța de muncă ieftină dată de
imigranți a fost socotită o oportunitate de nerefuzat, chiar și pentru cele
mai conservatoare state. Însă au fost și sunt lucruri pe care nimeni nu le
putea preconiza cu exactitate pe termen lung: de pildă crizele social -
culturale.

134
 Importanța acestei lucrări reiese însăși din actualitatea și
realitatea spațiului public în care trăim. Pulsul vieții cotidiene, portalurile
de știri, analizele sociale, declarațiile oficiale și studiile sociologice, toate
confirmă într-un fel sau altul nu doar actualitatea acestui subiect cât
urgența de a se găsi cele mai viabile soluții.
Întrebările care se impun în acest studiu sunt legate atât de
momentul în care se află Europa astăzi dar mai ales, studiul se recomandă a
fi o analiză identitară a Europei dar și a rezultatului multiculturalismului și
migrației în lumea occidentală. Mai vorbim azi de valori europene? Care este
etosul european astăzi? Care sunt tendințele identitar- europene într-o lume tot
mai globalizată ? etc.
Pe fondul sporului demografic negativ al europenilor, creșterea
populației imigrante se simte tot mai puternic, mai cu seamă că imigranții
au depășit deja sporul demografic din Uniunea Europeană, spune
Eurostat. 1 Cifrele demografice sunt astăzi cele mai clare indicatoare de
predicție socială în Europa, pentru că trebuie să recunoaștem că istoria a
fost întotdeauna dusă mai departe de factorul demografic. De pildă, acum
10 ani, cifrele oficiale indicau că, la Bruxelles, peste 55% din noii născuți
erau imigranți - rată în creștere de altfel, iar jumătate din femeile originar
occidentale care fac cercetare nu au copii, plus alte cifre îngrijorătoare care
arată clar că pe termen lung, europenii vor fi minoritori în Europa (Laquer,
2007). O altă cifră relevantă și mai actuală în acest sens ne arată că în
Marea Britanie 70% din creșterea demografică se datorează imigranților,
arată un studiu prezentat recent în presa britanică. 2

1http://www.frontpress.ro/2011/07/viitor-negru-pentru-europa-numarul-imigrantilor-depaseste-

sporul-natural-demografic-inregistrat-in-uniunea-europeana.html, accessed on December 2014.

2http://www.dailymail.co.uk/news/article-2009853/UK-population-growing-fastest-rate-50-

years.html#ixzz1QqDOFvrZ , accessed on January 2015.

135
 Figure 1. Percentage of people, who think that there are too many
immigrants in their country. Source: European Values Study.

Angela Merkel, David Cameron și Nicholas Sarkozy, sunt câţiva

dintre liderii europeni care au recunoscut că multiculturalismul a eșuat în
Uniunea Europeană. Ne-am bazat că imigranții se vor întoarce, însă ei
încep să devină tot mai vii și mai activi spunea Merkel subliniind că e
nevoie de un efort suplimentar al integrării acestora. 3 Declarațiile liderilor
europeni sunt extrem de importante și deloc lipsite de sens pentru viitorul
Europei, mai ales că aceștia sunt reprezentanții țărilor care au cei mai
mulți imigranți. Asimilarea acestora, propusă de Merkel devine astfel o parte
a proiectului European sau este o declarație protocolară în fața neputinței?
Următoarea hartă confirmă opiniile de mai sus, dar reflectă în același timp
foarte bine percepția europenilor față de imigranți cât și trendul în creștere
a faptului că se consideră prea mulți imigranți azi, în Europa.
În țările dezvoltate, procentul este în jur de 40%, iar datele la care
ne referim sunt din 2008, iar aici nu intră tendințele de la ultimile alegeri
europarlamentare unde partidele extremiste și cu un discurs naționalist
anti migrație au depășit chiar și cele mai optimiste prognoze. 4

3http://www.frontpress.ro/2014/11/angela-merkel-diversitatea-culturala-a-esuat-in-germania.html,

accessed on December 2014.

4http://www.wall-street.ro/articol/International/166496/alegeri-europarlamentare-extremistii-

castiga-in-franta-si-marea-britanie.html, accessed on December 2014.

136
 La cîteva zile de la atentatul terorist de la Paris asupra jurnaliștilor
de la Charlie Hebdo, aflându-mă în trenul internaţional Budapest-
Salzburg, nicidoată nu am întâlnit atât de multe echipaje de poliție și
verificări riguroase. Trenul chiar a avut o întârziere consistentă la sosirea în
Viena pentru că mulți au fost dați jos din tren din varii motive. Nu am să
uit niciodată reticiența oamenilor din tren de a fi în compania cetățenilor
din Orient prezenți în tren. În acest context tulbure și neclar prin care
trece Europa dincolo de crizele economice cred că trebuie să reflectăm
serios la implicațiile migrației și multiculturalismului asupra identității
europene.
La nici o lună de la acest eveniment trist, la Copenhaga apărea un
alt incident terifiant pentru societatea europeană și deja se instalase un soi
de frică discretă ca și cum fiecare oraș european ar putea fi un candidat
ideal pentru aceste atentate. Am reținut declarația imediată a prim-
ministrului danez: credem în valorile noastre, 5 ca și cum aceste atentate și
aceste probleme cu care se confruntă Europa sunt reprezentate de o
ciocnire a credințelor și valorilor. Vom vedea însă în rândurile următoare
în ce măsură lucrurile stau astfel.

IMPLICAȚIILE ŞI TRANSFORMĂRILE GLOBALIZĂRII ŞI

MIGRAȚIEI

Despre implicațiile globalizării, a fenomenului migrației și a

multiculturalismului s-ar putea vorbi din foarte multe puncte de vedere.
Întrucât încercăm să vedem provocările și situația din acest moment în
Europa, ne interesează implicațiile acestor fenomene la nivelul mentalității
și al apariției unui nou comportament social, din care rezultă astfel
identități sociale diferite. Aceste fonomene au adus în timp la mari
reconfigurări politice, valorice și identitare în spațiul european. Am
amintit deja opinia aproape unanimă a liderilor europeni care recunosc
eșecul dar, mai mult decât atât recunosc criza provocată de
multiculturalism (ne vom referi la câteva aspecte concrete mai jos).

5http://www.dw.de/atac-terorist-%C3%AEn-danemarca/a-18259230, accessed on February 2015.

137
 Pentru cele mai multe societăți ale lumii, religia și cultura intervin
şi influenţează, în mod aproape complet şi decisiv, viaţa cotidiană afectând
atât practicile societale cât şi speranţele ori acțiunile omului. 6 Dacă Europa
era cândva înțeleasă ca un spațiu exclusiv creștin, astăzi în urma creșterii
considerabile a numărului de imigranți lucrurile s-au schimbat
semnificativ. Niciun val de extindere al Uniunii Europene nu a afectat atât
de mult configurația identitară europeană precum a făcut-o deschiderea
frontierelor pentru non-europeni. Nu aș vrea să emit vreo judecată de
valoare asupra acestei schimbări, singurul lucru pe care mi-l propun este
acela de a înțelege situația. Insist asupra faptului că sunt un susținător al
liberei circulații și al drepturilor omului și aș vedea un regres, din toate
punctele de vedere, ca dreptul unui om de a se stabili oriunde în lume să
fie restrâns. Thomas Scott, un specialist al fenomenului religie -
globalizare, subliniază faptul că manifestările religioase și culturale care au
loc peste tot în lume sunt tendinţe împletite cu globalizarea şi ele
evidenţiază tendinţa de a crea o lume mai unificată şi totuşi mai
fragmentată. Identităţi religioase, globale şi locale, devin legate, deoarece
globalizarea schimbă însăşi natura religiei şi a rolului său în afacerile
internaţionale. 7 În Europa, venirea masivă a imigranților, care practică o
altă religie a adus și importante schimbări în ceea ce privește spiritul
Europei. Europa se află de fapt chiar în situația în care libertățile și valorile
care au constituit-o să nu mai aibă un cadru real de desfășurare.
Implicațiile cele mai sensibile ale globalizării sunt în zona
cultural-religioasă. Societățile tradiționale s-au destrămat deja, iar acum e
rândul valorilor tradiționale. În acest context, fundamentalismul religios
este o reacție la prăbușirea tradițiilor și pluralismului etic. Nicicând nu a
fost atât de pregnantă realitatea internaționalizării mai mult ca acum.
Astăzi trăim într-o lume unde intrăm în mod aproape permanent în
contact cu oameni care gândesc, vorbesc și trăiesc diferit, iar acest lucru a
cauzat și va continua să cauzeze conflicte culturale în primul rând (Gidens,

6
Hopkins Dwight, Religions/Globalization. Theory and cases, Duke University Press, Durham and
London, 2001, p. 4.
7 Thomas, Scott M., A Globalized God: Religion’s Growing Influence in International Politics and

Culture, articol disponibil pe Internet,http://www.longlooking.com/2011/10/a-globalized-god-

religions-growing-influence-in-international-politics-and-culture/ , accessed on January 2015.

138
2011:57-58). Astăzi valorile europene, care au dat identitatea europeană
de-a lungul secolelor sunt contestate de imigranți prin practicile lor. Acum
aproape doi ani de zile au fost în Franța dezbateri aprinse asupra
interzicerii vălului Islamic în spațiul public, iar aceste propuneri au fost
direct proporționale cu drepturile constituționale din Franța. Ciocnirile
violente și protestele ferme ale comunităților islamice au arătat încă o dată
rezistența acestora la asimilarea culturală a occidentului. 89
Europa a devenit cu voia sau fără voia ei dependentă de imigranți,
iar practicile și tradiţiile imigranților construiesc o identitate nouă în
Europa, punând capăt vechii identități europene și, vorbim despre aceste
lucruri neluînd în calcul posibila aderare a Turciei care însemnă o creștere
cu aproximativ 10% a musulmanilor.
În continuare ar mai fi de adăugat faptul că este posibil să avem
parte de două societăți mari, paralele în care imigranții își vor construi
propriul lor habitat, în timp ce în mediul europenilor va fi vorba de o
ghetoizare printr-o resurgență identitar valorică. În sensul acesta atașez o
hartă care arată fărâmițarea Europei pe termen lung.

Figure 2: The Breakdown of Nations Map. Source: the project of maps The United States of Europe,
in Freddy Heineken’s view, inspired by Leopold Kohr’s theses. 10

8 http://adevarul.ro/international/europa/ciocniri-violente-franta-cauza-valului-islamic-
1_51ea5f08c7b855ff565834f8/index.html, accessed in November 2014.
9 http://www.rfi.ro/articol-stiri-social-43245-valul-islamic-interzis-universitatile-franceze, accessed in

November 2014.
10 https://mappingworld.wordpress.com/2012/06/26/eurotopia-amb-cervesa/, accessed on

December 2014.

139
 CULTURA EUROPEANĂ ASTĂZI

Noua cultură europeană

Nu putem să nu subliniem și să punctăm faptul că suntem în fața

conturării unei noi identități culturale în spațiul european. Imigranții, mai
ales cei de altă religie, sunt percepuți în Europa ca fiind cei care ucid
spiritul cultural European. În acest sens, procente semnificative ale
cetățenilor băștinași europeni consideră că imigranții nu s-au integrat în
societatea europeană în care au venit. Neintegrarea armonioasă a
imigranților, care sunt tot mai mulți în Europa, va duce probabil la două
mari societăți culturale diferite în totalitate în cadrul aceleași societăți,
aspect care va fi greu de gestionat, din punctul meu de vedere. În aceiași
ordine de idei, sociologul Bauman consideră că astăzi asistăm în toată
lumea la un arhipelag al Diasporelor (Bauman, 2014), lucru care poate
duce la mari decalaje în dezvoltare dar și la o fragmentare și fărămițare
identitară pe termen lung.
Neagu Djuvara, specialist în filosofia istoriei, care a trăit atât în
spațiul european cît și în spațiul oriental, face unele declarații clare și
pesimiste, subliniind în același timp iminenta situație, în urma căreia
Europa va deveni neeuropeană la ea acasă. Europa conștient sau
inconștient se sinucide, conchide Djuvara. Identitatea europeană suferă
modificări masive și se pare că este înfrântă tocmai de propriile ei
deziderate. Spre exemplu, comunitatea islamică, prin drepturile pe care și
le-a câștigat dar și impunerea acestora în societatea europeană manifestă
un refuz ferm în fața adaptării în societatea de rezidență. Și fără a fi
peiorativ, nu pot să nu subliniez faptul că astăzi în Europa comunitățile
islamice vor să își facă propriile lor legi subminând astfel statul în care își
caută un trai mai bun. A apărut chiar Poliția Sharia în Germania. Poliția
Sharia este o grupare islamică care se autoproclamă ca fiind oameni de
ordine și care supraveghează în zona barurilor, în mod special, și
promovează un stil de viață: fără alcool, fără droguri, fără pornografie, fără

140
jocuri de noroc, muzică şi/sau concerte, 11 iar musulmanii care nu acceptă
aceste reguli sunt trași la răspundere în mod violent de Poliția Sharia.
Reacția autorităților germane a venit imediat: ,,Nimeni nu are voie să
comită un asemenea abuz asupra bunului renume al Poliţiei germane", a
afirmat ministrul federal de Interne Thomas de Maizière. Legea o face
numai statul, nu Poliţia Sharia. Nu vom tolera o justiţie paralelă ilegală, a
spus, la rândul său, ministrul Justiţiei Heiko Maas. 12 La astfel de atitudini,
dacă nu se vor găsi cele mai potrivite măsuri, vom asista în timp la
disfuncționalitatea statelor. Cu alte cuvinte am putea chiar spune că în
Europa imigranții și minoritățile de orice fel sunt cei care parcă au
majoritatea.
Întrebarea legitimă care se naște aici este despre granițele sau
limitele valorilor? Toleranța are un spațiu bine încadrat de desfășurare sau
este direct legată de libertatea de expresie? 13 Adică te tolerez doar dacă în
libertatea ta de exprimare nu îmi lezezi simpatiile spirituale. Dar aici
lucrurile sunt mai delicate. Dacă în vechea lege iudaică era o plată
identitcă 14 în noua ordine impusă de musulmani în Europa costă chiar
viața, pentru că în viziunea islamică toleranța este aproape o necunoscută.
În legea iudaică era ochi pentru ochi, în legea islamică e viață pantru
pamflet. Astfel libertatea de expresie și alte valori europene trebuie să se
conformeze cu obiceiurile și tradițiile celor veniți și nu invers. Iar din acest
punct de vedere trebuie să ne așteptăm la conflicte din cele mai diverse și
delicate în Europa. Problema e că nu doar imigranții aduc probleme azi în
Europa ci și chiar unele state membre, și aici nu ne referim la state aderate
în ultimile valuri ci la state precum UK 15-Scoția (referendumul de

11
http://www.paginaeuropeana.ro/musulmanii-au-infiintat-politia-sharia-si-terorizeaza-populatia-
dintr-un-oras-german/ accessed on December 2014.
12
http://www.dw.de/guvernul-de-la-berlin-nu-tolereaz%C4%83-poli%C5%A3ia-sharia/a-17905755,
accessed on December 2014.
13 Andrei Pleșu, Toleranța și Intolerabilul, http://www.vestul.ro/uploads/file/aplesutoleranta.pdf,

accessed in November 2014.

14 Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mînă pentru mînă, picior pentru picior - Cartea Exodul 21:24,

Ed.Cornilescu.
15 Chiar dacă aici ne referim strict la Scoția, trebuie avut în vedere că Regatul Marii Britanii face notă

discordantă în ultima perioadă în Uniunea Europeană amenințînd adesea cu retragerea sau refuzul de
a mai participa financiar la activitatea UE.

141
separare, dar aici ne referim la tendințele de o tot mai mare individualitate
în UE), dar și marile probleme din ultimii ani din Grecia. Nu face subiectul
acestei lucrări să ne poziționăm dacă UE a avut cele mai bune măsuri în ce
privește Grecia însă în ultima perioadă discursul politicienilor greci este
tot mai anti Europa și astfel în mod implicit se ajunge la creșterea
euroscepticilor. Dar realitatea care vorbește cel mai mult în susținerea
acestei lucrări sunt rezultatele de la alegerile europarlamentare. Extrema
dreaptă a cîștigat în Franța, Danemarca dar și în Marea Brietanie. Succesul
acestor formațiuni anti migrație și eurosceptice spune enorm de mult în
contextual crizelor din Uniunea Europeană. 16 Trebuie subliniat faptul că
în țările în care nivelul de trai este cel mai ridicat, acolo euroscepticismul
este cel mai ridicat.
Pe fondul acestor realități, europenii își exprimă îngrijorarea în
sondajul efectuat de European Values Survey față de extinderea Uniunii
Europene.

Figure 3. Support for expansion of the EU (2008). Source: European Values Study.

16http://www.wall-street.ro/articol/International/166496/alegeri-europarlamentare-extremistii-
castiga-in-franta-si-marea-britanie.html, accessed on December 2014.

142
 Despre ce valori va fi vorba, dar mai ales despre ce identitate?

Această privire de ansamblu asupra situației din Europa din

perspectiva multiculturalismului și a provocărilor ce țin de fenomenul
migrației relevă indirect câteva implicații asupra transformărilor socio-
identitare de care am putea ține cont. Situațiile exemplificate mai sus, dar
și multe altele duc încet, dar sigur, la o nouă cultură în spațiul european și
bineînțeles se va ajunge la apariția unui nou set de valori sociale. Migrația
globală nu mai reprezintă la ora actuală doar un proces economic, ea
implică transformări culturale și sociale în care religia și aspectele culturale
joacă un rol cheie. Max Weber a demonstrat, ca nimeni altul, că, credințele
religioase sunt cele care construiesc în spațiul public mentalitățile în
virtutea cărora acea societate va funcționa pe termen lung (Weber, 2003).
Europa azi e lovită și din interior și din exterior. Dacă din exterior este
invadată de musulmani, din interior este invadată de un sentiment tot mai
crescut de secularizare și neapartenență religioasă, dar și de naționalism,
aspecte care reflectă foarte limpede modificarea setului de valori și al
identității europene. Harta de mai jos arată legătura direct proporțională
dintre binele economic și distanțarea de valorile care au construit acest
bine.

Figure 4. Religious service for birth (2008). Source: European Values Study.

143
 Creșterea puterii societăților nonoccidentale datorită
modernizării determină renașterea culturilor nonoccidentale, în întreaga
lume (Huntington, 2012:125). Această declarație aparent curajoasă
explică în linii mari traseul identitar și valoric pe care îl vor avea atât
imigranții cât și europenii pe termen lung. Într-un spațiu tot mai amestecat
și care datorită configurației etnice va sta întotdeauna în fața unor
conflicte, bănuiala mea este că în spațiul european vom vorbi pe termen
lung de o identitate care se va învârti strict în jurul bunului economic, iar
valorile sociale vor fi acelea care vor putea garanta menținerea și
dezvoltarea acestui bun. Cu alte cuvinte, din punctul meu de vedere, vom
vorbi de valori de compromis, iar vechile valori europene vor suferi
modificări serioase. S-ar putea să nu mai vorbim în termenii identității
europene ci despre identitatea economică.

ÎNTRE CONCLUZII ŞI SOLUȚII

Modernitatea, prin intermediul globalizării, dar și prin

sentimentul social tot mai multicultural aduce plusuri incomensurabile
lumii noastre, și trebuie să recunoaștem deschis acest aspect, însă aduce şi
o diluare culturală şi o relativizare valorică. Uniunea Europeană are astfel
un mandat suplimentar în aceste vremuri amestecate, de a rămâne
puternică, şi de a înţelege că desecularizarea şi deficitul moral nu fac parte
din identitatea sa ci sunt un efect al postmodernismului. Provocarea de a
menţine o Europă unită valoric nu e puţin lucru, dar Europa trebuie să
demonstreze că multiculturalismul identitar trebuie să fie un punct, un
plus şi nu o vulnerabilitate socială. Situaţia dată implică aproape imperativ
o repoziţionare valorică în contextul migraţiei, provocărilor tot mai
diverse, dar mai ales ale globalizării. Este foarte important să existe sisteme
de valori reale, puncte de reper socio-cultural şi lideri europeni pentru o
coeziune profundă a proiectului european.

144
 Cultura este o putere orizontală care afectează toate domeniile
vieții, spunea Gottfried Wagner ilustrând foarte bine forța pe care o are
17

cultura. Europa trebuie să fie mai fermă în a-și consolida și menține

valorile, tradițiile, princiipiile, pentru că acestea au construit-o. Chiar dacă
acest lucru e destul de greu de realizat, totuși există câteva elemente prin
care s-ar putea acționa astfel încât să nu respingem imigranții și să
respectăm toate drepturile omului indiferent de religie și provenineță.
Europa nu are dreptul să acționeze împotriva imigranților.
De pildă un lucru pe care l-ar putea face europenii este să ia act de
recomandarea ministrul german al apărării. Mamă a șapte copii, medic de
profesie și căsătorită tot cu un medic care este și profesor universitar, a
vorbit recent despre faptul că cea mai mare provocare a Europei este astăzi
aceea de a spune da copiilor. 18 Da, acesta este unul din lucrurile pe care le
poate face Europa pentru a rămîne europeană și pentru a nu se mai
confrunta cu fenomenul unei populații tot mai îmbătrânite.
Un alt lucru pe care l-ar putea face, este acela de a-și impune mai
mult cultura și valorile, prin educarea celor veniți.
Creatorii noii Europe vor fi nevoiţi probabil să studieze
tendinţele europene comune ale noii configurații a populației şi să
proiecteze astfel un mit al originii, să rescrie istoria, să inventeze tradiţii,
ritualuri şi simboluri care să creeze o nouă identitate, pentru că nu cred că
imigranții vor fi mulțumiți cu o istorie care nu îi privește.
Întrebarea de final este aceasta: Există aşadar o conştiinţă
europeană? Care este aceasta și ce se face pentru menținerea ei în era
uniformizării la toate nivelurile sociale și a expansiunii
multiculturalismului și migrației? Sau, dacă nu există, va mai putea fi
edificată în acest context? Ori, am putea vorbi oare ca în lipsa ei, criza de
identitate a Uniunii Europene se va transforma în timp (scurt) în
falimentul Uniunii Europene, întorcându-ne fără să vrem tocmai de unde
am plecat?

17
Gottfried Wagner, The art of Difference, From Europe as a cultural project to EU policies for culture,
Alliance Publishing Trust, London, 2011, p.139. - http://www.alliancepublishing.org/wp-
content/uploads/THE-ART-OF-DIFFERENCE-full-PDF.pdf, accesat octombrie 2014.
18 http://www.euronews.com/2013/06/12/german-labour-minister-proud-of-merkel-s-legacy/,

accessed on February 2015.

145
 BIBLIOGRAFIE

Bible (or Holy Scripture), Cornilescu Version. (in English, King

James Version).
Boia Lucian, Sfârșitul Ocidentului, Humanitas, București, 2013.
Hopkins Dwight N., Religions /Globalization. Theory and cases,
Duke University Press, Durham and London, 2001.
Huntington Samuel, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii
militare, Litera, București, 2012.
Jones Andrew, Globalizarea. Teoreticieni fundamentali, CA
Publishing, Cluj-Napoca, 2011.
Kittsteiner Heinz D. , La naissance de la conscience morale, Les
Éditions du Cerf, Paris, 1997.
Laquer Walter, The last Days of Europe, St. Martins Press, New
York, 2007.
Marga Andrei, The Destinity of Europe, Ed. Academiei Române,
București, 2011.
Ribémont Bernard, De la chrétienté à l’Europe, Paradigme, Orleans,
1995.
Romero Pose Eugenio, La radice cristiane d’Europa, Marietti 1820,
Genova- Milano, 2006.
Spengler Oswald, Declinul Occidentului , Beladi, Craiova, 1996.
Tartler Grete, Identitate europeană, Cartea Românească, București,
2006.
Vernner Dominique, Istorie și tradiție la europeni, Lider, București,
2006.
Weber Max, Etica protestantă şi spiritul capitalismului, Humanitas,
Bucureşti, 2003.

Online resources

Bauman Zygmund, http://www.criticatac.ro/7744/zygmunt-

bauman-%E2%80%9Eplaneta-a-inceput-sa-se-preschimbe-intr-un-
arhipelag-al-diasporelor%E2%80%9D/ , accessed on January 2015

146
 Djuvara Neagu (2015), Europa-conștient-sau-inconștient-se-sinucide
http://inliniedreapta.net/neagu-djuvara-europa-constient-sau-
inconstient-se sinucide/ , accessed on January 2015
http://adevarul.ro/international/europa/ciocniri-violente-franta-
cauza-valului-islamic-1_51ea5f08c7b855ff565834f8/index.html ,
accessed in December 2014.
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2009853/UK-
population-growing-fastest-rate-50-years.html#ixzz1QqDOFvrZ ,
accessed on January 2015.
http://www.dw.de/atac-terorist-%C3%AEn-danemarca/a-
18259230 , accessed on February 2015.
http://www.dw.de/guvernul-de-la-berlin-nu-tolereaz%C4%83-
poli%C5%A3ia-sharia/a-17905755 , accessed on December 2014.
http://www.euronews.com/2013/06/12/german-labour-
minister-proud-of-merkel-s-legacy/ , accessed on February 2015.
http://www.frontpress.ro/2011/07/viitor-negru-pentru-europa-
numarul-imigrantilor-depaseste-sporul-natural-demografic-inregistrat-in-
uniunea-europeana.html , accessed on December 2014.
http://www.frontpress.ro/2014/11/angela-merkel-diversitatea-
culturala-a-esuat-in-germania.html , accessed on December 2014.
http://www.gatestoneinstitute.org/2722/european-union-
collapse , accessed on January 2015.
http://www.paginaeuropeana.ro/musulmanii-au-infiintat-politia-
sharia-si-terorizeaza-populatia-dintr-un-oras-german/ , accessed on
December 2014.
http://www.rfi.ro/articol-stiri-social-43245-valul-islamic-interzis-
universitatile-franceze , accessed in December 2014.
http://www.wall-street.ro/articol/International/166496/alegeri-
europarlamentare-extremistii-castiga-in-franta-si-marea-britanie.html ,
accessed on December 2014.
https://mappingworld.wordpress.com/2012/06/26/eurotopia-
amb-cervesa/ , accessed on December 2014.

147
 Pleșu Andrei, Toleranța și Intolerabilul,
http://www.vestul.ro/uploads/file/aplesutoleranta.pdf , accessed on
November 2014.
Thomas, Scott M., A Globalized God: Religion’s Growing Influence
in International Politics and Culture, articol disponibil pe Internet,
http://www.longlooking.com/2011/10/a-globalized-god-religions-
growing-influence-in-international-politics-and-culture/ , accessed la 31
January 2015.
www.atlasofeuropeanvalues.eu. , accessed on February 2015.

148
 O NOUĂ ABORDARE A POLITICII DE VECINĂTATE A
UNIUNII EUROPENE PENTRU STATELE ESTICE

Brîndușa-Nicoleta PINCU 1

Abstract
Through its Neighbourhood Policy, the European Union seeks to offer
support and stand by the countries who are undertaking a hard road towards a
democratic system and society. Although it is the newest of the European Policies, the
European Neighbourhood Policy has become one of the most important promoters of
the rule of law and a viable market economy. Nowadays, after more than ten years
since it was first launched, it is clear enough that some aspects need serious
improvement in order for thing to move towards a common goal. That is why, a new
and refreshed European Neighbourhood Policy, a policy more focused on the realities of
each and every country from the Neighbourhood spectrum should be the main focus
when we analyze new strategies for the External Actions of the European Union. Thus,
this article stresses ten crucial aspects that in our opinion should be revised in order for
the European Union to be able to enjoy constructive and powerful relations with its
neighbours.

KEY WORDS: European Neighbourhood Policy, change, reforms,

political relations, Eastern Partnership.

Introducere

Una dintre cele mai sensibile politici ale Uniunii Europene este
Politica de Vecinătate. Încă de când a fost lansată în 2004, Politica de
Vecinătate anunța o serie de scopuri mărețe precum replicarea parțială a

1PhDC, în Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai, e-mail:

brindusa.pincu@gmail.com.

149
valului de lărgire din mai 2004, oferirea de sprijin pentru democrație și
drepturile omului sau rezolvarea conflictelor înghețate, acest ultim punct
anunțat cu mare pompă încă de la elaboarea Strategiei Europene de
Securitate, lansată în 2003 2. Foarte puține scopuri din cele enunțate au
fost însă atinse.
O scurtă privire asupra standardelor guvernelor partenere din Est
ne arată faptul că în afara Moldovei și Armeniei, toate celelalte state au
scoruri mici la capitolul liberatate de expresie și respectarea drepturilor
omului. Corupția, administrația publică- în mare parte aservită elitelor-,
dialogul limitat în ceea ce privește libertatea de asociere, urmărirea
intereselor proprii ale elitelor- toate aceste sunt indici clari ai faptului că
Politica de Vecinătate a Uniunii Europene nu a fost un succes pentru
partenerii din Europa de Est.
Atunci când vorbim de acținile Uniunii Europene în Europa de
Est trebuie avut în vedere faptul că aceasta nu va fi o forță a regresului sau
al progresului extraordinar pentru acest spațiu. Fiecare stat are propria sa
listă de priorități, iar asistența/ sprijinul din exterior poate fi eficient doar
dacă schimbările sunt cerute și internalizate de actorii interni. Uniunea
Europeană poate contribui la acest proces, însă ar trebui să fie mai focusată
pe așteptările și motivațiile vecinilor. De asemenea, trebuie să recunoască
și să fie conștientă de faptul că relațiile sale cu Rusia și Turcia au
repercursiuni în relațiile sale cu restul Europei Estice.
Trebuie clarificat faptul că Uniunea Europeană nu este un
remediu pentru bolile Europei Estice; remediul implică o investiție mare
în termeni de reformă- unele extrem de costisitoare din punct de vedere
economic și politic pe termen scurt și mediu 3. Mai mult, actualmente
Uniunea își stabilește cadrul de termeni și condiții în structura sa internă,
se confruntă cu probleme și revendicări ale valurilor de extindere și nu mai
este atât de atractivă precum acum câțiva ani.
Incertitudinea în ceea ce privește viitoarea formă a Uniunii
Europene limitează inițiativa unor parteneri estici de a semna acorduri

2 Pentru detalii vezi http://eeas.europa.eu/enp/about-us/index_en.htm , accesat la data de 15 aprile

2016.
3 Elena Korosteleva,Michal Natorski, Licinia Simao, EU Policies in the Eastern Neighbourhood. The

Practices Perspective, Routledge, 2014, pp. 52-54.

150
pentru o integrare mai accentuată 4. În timp ce se manifestă dorința pentru
îmbunătățirea relațiilor comerciale și primirea de sprijin financiar prin
canale guvernamentale, există o rezistență aproape palpabilă în ceea ce
privește implementarea pachetului drepturilor omului prevăzute de
Parteneriatul Estic.
În termeni de cadru, Politica de Vecinătate a Uniunii Europene și
Parteneriatul Estic sunt adesea incompatibile cu birocrația statelor din Est
și cu nevoile adevarate ale cetățenilor acestora. În afară de câteva
ministere, puține organizații ale societății civile au acces la observarea
dinamicii proactive a relației dintre Uniunea Europeană și partenii săi, în
timp ce efectele asupra societății sunt minine 5. Daca Uniunea Europeană
nu investește mai mult efort în construirea unei relații puternice cu
societățile statelor partenere și nu cu guvernele lor, scopurile sale nu se vor
îndeplini.

Scurtă caracterizare a Vecinătății

Politica de Vecinătate a Uniunii Europene a fost concepută ca o

alternativă a Uniunii la geopolitica tradițională 6. Printr-un angajament pe
tremen lung care includea ajutor financiar, acorduri comerciale și
acolorduri de relaxare a mobilității, Politica de Vecinătatea avea să
promoveze reforme structurale pentru majoritatea partenerilor din
Vecinătate. Politica de Vecinătate trebuia să ajute acești parteneri să
devină state democratice în care să primeze domnia legii, iar economia lor
să fie compatibilă cu cerințele Pieței Interne. După mai bine de zece ani de
la lansarea acestei politici se vede clar că aceasta nu a funcționat așa cum s-
a dorit inițial 7.
O scurtă privire asupra hărții geopolitice a Vecinătății ne arată că
astăzi majoritatea statelor care se învecinează cu Uniunea Europeană sunt

4
Elena Korosteleva, The European Union and its Neighbours. Towards a More Ambitious
Partnership?, Routledge, 2014, pp. 65-68.
5 Ibidem, p.70.

6
Narine Ghazaryan, The European Neighbourhood Policy and the Democratic Values of the EU: A
Legal Analyses, Hart, 2014, pp. 124-126.
7 Ibidem, p. 126.

151
mult mai distante de ea față de momentul 2004. Regiunile care se
învecinează cu Europa au devenit mult mai instabile și au numeroase
probleme economice din cauza tranziției. În partea de Est, Uniunea
Europeană s-a angajat într-o competiție împotriva Rusiei, iar în Sud
dinamica schimbărilor politice și emergența noilor actori amenință serios
poziția Uniunii în zonă (și asa insuficient de coerentă și în mare parte
irelevantă).
Luând în considerare aceste aspecte, sursele dificultăților pentru
Politica de Vecinătate sunt diverse. Încă de la lansarea sa, această politică a
avut serioase probleme în ceea ce privește conceptualizarea și
implementarea. Astfel, noua variantă a Politicii de Vecinătate ar trebui să
fie mai comprehensivă, mai flexibilă și mai...politcă. Ar trebui să combine
angajamentul structural pe termen lung cu instrumente mai bune care
trebuie să aibă un impact notabil pe termen scurt și nu în ultimul rând ar
trebui să aibă un sprijin mai puternic din partea Statelor Membre. Având
în vedere faptul că Vecinătatea se confruntă cu turbulențe destul de
puternice, acțiunile din partea Uniunii Europene nu ar trebuie să se lase
așteptate prea mult.
Politica de Vecinătate a fost lansată în 2004 pentru a evita noi
divizări ale Europei, mai ales după lărgirea în urma căreia au aderat zece
state- majoritatea din fostul spațiu sovietic. Inițial, politica a fost menită
pentru noii vecini din partea de est a Uniunii Europene, însă la insistența
statelor din sud, aceasta a fost extinsă asupra a zece state din Sudul
Mediteranei și ulterior și asupra Sudului Caucazului 8.
Cu Politica de Vecinătate Uniunea Europeană țintea către o
abordare care mergea dincolo de politica externă tradițională care
interacționa cu țările din vecinătate ad-hoc și pe termen scurt (în funcție
de interesele de moment). Prin susținerea angajamentului pe tremen lung,
Politica de Vecinătate va sprijini transformările structurale din statele
partenere, va promova reformele democratice, domnia legii și economia
de piață, care la rândul lor vor servi la integrarea mai puternică în Piața
Internă a Uniunii Europene. Prin aceste programe s-a sperat că în timp va

8 Astăzi, Politica de Vecinătate include state precum: Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Egipt,

Georgia, Israel, Iordania, Liban, Libia, Moldova, Maroc, Palestina, Siria, Tunisia și Ucraina.

152
rezulta un partenriat strâns, fondat pe valorile promovate de Uniunea
Europeană.
În practică, acest lucru înseamnă că statele partenere dezvoltă
Planuri de Acțiune care le pun la punct agendele pentru reformele politice
și economice. Rapoartele anuale întocmite de către Serviciul European de
Acțiune Externă (care se află în subdordinea Politicii Externe) și de către
Comisia Europeană evaluează progresul înregistrat 9. Uniunea Europeană
sprijină aceste state prin asistență financiară- 12 miliarde de euro oferite în
perioada 2007-2013 și un cuantum similar prevazut pentru 2014-2020.
Politica de Vecinătate oferă un acces mai mare la Piața Internă statelor
care au înregistrat progrese mari sub forma unui Acord de Zonă de Liber
Schimb. Totodată ea promite de asemenea relaxarea condițiilor de
efectuare a mobilității prin încheierea așa-numitor ”parteneriate de
mobilitate” și prin oferirea de asistență tehnică 10.
Modelul aceste abordări se bazează pe experiența proprie a
Uniunii în ceea ce privește integrarea economică. Metodologia este
inspirată de procesul de lărgire a Uniunii Europene care este folosit drept
etalon în evaluarea succesului în ceea ce privește tranziția economică și
politică. Totuși, ceea ce se oferă Vecinătății este ”o soluție diluată”,
specificându-se clar că prin Politica de Vecinătate nu se oferă posibilitatea
de aderare. Acest lucru a fost perceput de către partenerii Uniunii drept o
implicare mai redusă din partea Bruxelles-ului.

Cele zece aspecte care ar trebui să fie diferite la noua abordare a

Politicii de Vecinătate

Mulți analiști sunt de părere că nu există vreo altă politică externă

a Uniunii Europene a cărei discrepanță între obiective și rezultate să fie la
fel de mare precum în cazul Politicii de Vecinătate. Această inițiativă
trebuia să formeze ” o zonă de properitate fondată pe valorile comune ale

9 Thierry Balzacq, The External Dimension of EU Justice and Home Affairs. Governance, Neighbours,

Security, Palgrave Macmillan, 2009, p.38-39

10 http://ec.europa.eu/enlargement/neighbourhood/overview/index_en.htm , accesat la data de 18

mai 2016.

153
Uniunii Europene” conform Articolului 8 al TUE. Înainte ca Politica de
Vecinătate să fie lansată formal, fostul Înalt Reprezentant Javier Solana
descria Vecinătatea drept ”un cerc de state bine guvernate” 11, iar fostul
Președinte al Comisiei Europene, Romano Prodi, spunea adesea -cu
referire la viitoare Politică de Vecinătate- că Uniunea Europeană va
împărți ”totul în afară de instituții” 12 cu partenerii săi. La mai bine de zece
ani de la inițierea sa realitatea este cu totul alta, iar Politica de Vecinătate
nu numai că nu și-a îndeplinit obiectivele, dar Uniunea Europeană și-a
pierdut influneța in Est și Sud.
Din acest motiv, o reformă care să cuprinde aceste zece puncte
cheie ar trebui să facă din Uniunea Europeană un actor care să aibă un
cuvant greu de spus.

Politici de vecinătate specifice

Ideea că un singur set de standarde și proceduri ar putea fi aplicat

asupra întregii vecinătăți s-a dovedit a fi un eșec pentru Uniunea
Europeană, prea ambițioasă pentru majoritatea partenerilor și insuficient
de atractivă pentru unii. Conceptul unei Politici de Vecinătate unice a
eșuat
Astfel, Uniunea Europeană ar trebui să se concentreze să dezvolte
un set de unelte care să sprijine dezvoltarea de politici multiple în
Vecinătate construite pe nevoile și aspirațiile statelor partenere, precum și
abordările regionale și multilaterale 13.

Cadrul extins

Cadrul Politicii de Vecinătate ar trebui extins în așa fel încât să

cuprindă regiuni precum Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Cornul Africii,
regiunea Sahel- zone în care Uniunea are interese importante. Nu trebuie

11
Thierry Balzacq, op.cit., p. 40.
12 Ibidem, p. 41.
13 European Commission, High Representative of the European Union for Foreign Affairs and

Security Policy, Implementation of the European Neighbourhood Policy. Eastern Partnetship

Implementation Report, Brussels, 2015, pp. 10-11.

154
neglijat faptul că Uniunea Europeană a avut succes cu sub strategiile
regionale în zone precum Cornul Africii sau Sahel 14. Extinzând aceste
practici la alte sub regiuni ar permite Uniunii să asimileze mai bine
provocările regionale și să promoveze cooperarea regională. Aceste sub
strategii ar trebui să fie sistematic integrate în cadrul Politicii de
Vecinătate.

Aplicarea mai focusată a metodologiei extinderii

Metodologia extinderii, inclusiv Planurile de Acțiue și Raportele

de Progres, ar trebui să fie puse în aplicare pentru acei parteneri care
manifestă un interes real și au capacitatea de a dezvolta relații strânse cu
Uniunea Europeană. O asemenea abordare ar putea include armonizarea
standardelor și reglementărilor din Uniunea Europeană și promisiunea
unui anumit grad de integrare economică și implicit un acces mai mare la
piața internă 15. Dacă se înregistrează un progres suficient de mare,
Uniunea ar putea merge mai departe oferind șansa aderării statelor care
doresc acest lucru și au capacitatea de a susține și implementa reformele
cerute de Bruxelles.

Angajament personalizat

Implicarea Uniunii în dezvoltarea de relații cu statele vecine ar

trebui să se desfășoare conform nevoilor acestora. Substanța nu ar trebui
să fie definită de tradiționalele Planuri de Acțiune care reflectă prioritățile
guvernelor, ci de o viziune comună a instituțiilor și a Statelor Membre ale
Uniunii Europene, aplicată concret la realitățile din statul partener.

14 Stefan Füle, Pavel Daneyko, Arkay Moshes, Aliaksei Pikulik, Olga Shumylo-Tapiola, Jan Techau,
Transforming Belarus: Ways Ahead, disponibil on line
http://carnegieeurope.eu/2011/12/07/transforming-belarus-ways-ahead/bb18 , accesat la data de
16 martie 2016
15
Ulrich Speck, Postponing the Trade Agreement with Ukraine: Bad Move, EU, disponibil on line la
http://carnegieeurope.eu/2014/09/30/postponing-trade-agreement-with-ukraine-bad-move-
eu/i8f4, accesat la data de 15 februarie 2016.

155
 Intensificarea cooperării regionale

Uniunea Europeană trebuie să accentueze mai mult cooperarea

cu organizațiile regionale, să creeze legături mai strânse cu acestea, să
asigure o infrastructură regională de tip multinivel și să impulsioneze
cooperarea comercială la nivel regional 16. O mare parte din resursele
Politicii de Vecinătate ar trebui direcționate spre programe care susțin
crearea de structuri de cooperare regională și sub regională. În afară de
promovarea integrării economice și a sinergiei regionale între statele
partenere, ar trebui depuse eforturi mai mari pentru a îmbunătăți
capacitatea organizațiilor regionale de a face față la situațiile de criză.

Impact rapid

Angajarea structurală și pe termen lung în domenii precum

comerțul, mobilitatea, sprijinul financiar și oferirea de asistență pentru
construirea instituțiilor vor fi noile aspecte fundamentale pentru Noua
Politică de Vecinătate, însă ele trebuie să fie completate de întărirea și
îmbunătățirea capacității de răspuns la situațiile volatile 17. Acest lucru ar
trebui tradus prin creșetrea flexibilității programelor, a instrumentelor deja
existente, precum și crearea unora noi care pot fi adaptate rapid și care pot
da rezultate tangibile pe termen scurt.

Eficientizarea sprijinului pentru democrație

Valorile democratice ar trebui să fie promovate printr-o

metodologie mai flexibilă care cuplează inițiativele și prioritățile cu
situațiile particulare din statele membre. Abordarea de acest tip ar trebui

16 Alina Inayeh, Joerg Forbig, Reviewing the European Neighbourhood Policy: Eastern Perspectives, The
German Marshall Fund of the United States, Europe Policy Paper 4/2015, p.24, disponibil la
file:///D:/Users/Brenda/Downloads/GiragosianEtAl_ReviewingENP_Jul15_web_0.pdf, accesat la
data de 18 mai 2016.
17 Tatjana Muravska, Gunar Prause, European Integration and Baltic Sea Region Studies. University-

Business Partnership through the Triple Helix Approoach, Volume II, Berliner Wissenschafts-Verlag,
Berlin, 2012, pp,256-257.

156
să aibă atât susținerea instituțiilor Uniunii cât și a Statelor Membre.
Eficiența Uniunii Europene în Vecinătate ar putea fi îmbunătățită și de
sporirea acordării de sprijin pentru organizațiile societății civile sau
folosirea mijloacelor social media pentru promovarea valorilor de sorginte
democratică.

Întărirea leadership-ului politic

Pentru a-și recâștiga credibilitatea, Politica de Vecinătate trebuie

să scape de imaginea sa actuală de proiect tehno-birocratic, iar acest lucru
poate fi obținut printr-un leadership politic puternic.
Actualmente, Înaltul Reprezentant și Comisarul pentru Extindere
își impart autoritatea în ceea ce privește Politica de Vecinătate. Deși
lucrează bine împreună, Politica de Vecinătate ar trebui să fie plasată sub
autoritatea Înaltului Reprezentant, care este și vice președintele Comisiei
Europene. 18 Acest lucru va lega mai bine Politica de Vecinătate de Politica
Externă a Uniunii, va crea o legătură mai puternică între aceasta și
interesele de securiate ale Uniunii și va întări legătura cu Statele Membre.

Implicarea mai mare din partea Statelor Membre

Pentru a promova și corobora alinierea politicilor externe de la

nivel național cu acțiunea comună a Politicii de Vecinătate, Statele
Membre ar trebui implicate sistematic în creionarea și implementarea
angajamentelor Uniunii Europene în zona Vecinătății. Astfel, ele ar putea
partcipa la o paletă largă de acțiuni- de la misiuni diplomatice la discuțiile
pe tema Politicii de Vecinătate, care se poartă la nivel de miniștri de
externe 19. Întărirea dimensiunii multilaterale a Politicii de Vecinătate se
poate traduce și în facilitarea angajamentului Statelor Membre.

18
Jan Techau, Europe’s Neighborhood Policy is in Trouble, but Not Beyond Saving, disponibil on line la
http://carnegieeurope.eu/2014/04/07/europe-s-neighborhood-policy-is-in-trouble-but-not-
beyond-saving/h7te , accesat la data de 18 octombrie 2015.
19 Stefan Füle, Pavel Daneyko, Arkay Moshes, Aliaksei Pikulik, Olga Shumylo-Tapiola, Jan Techau,

Transforming Belarus: Ways Ahead, disponibil on line

157
 Angajarea actorilor internaționali

Uniunea Europeană are nevoie de o mai bună coordonare a

eforturilor sale cu partenrii săi internaționali. În ciuda angajamentului
discret, Statele Unite au încă o influență destul de mare și rămîn un
partener crucial pentru Europa 20. De asemenea, cooperarea cu Turcia și
statele din Golf oferă un potențial mare, însă una din cele mai mari
priorități trebuie să rămână Rusia, care trebuie convinsă să renunțe la jocul
de sumă zero în Vecinătatea comună. Rusia trebuie ademenită mai ales cu
oferte de cooperare regională și acorduri comerciale 21.

Concluzii

În mod clar, astăzi, Uniunea Europeană este un actor global sub

multe aspecte, însă principalele sale interese sunt focusate pe Vecinătate.
De aceea, o Politică de Vecinătate ale cărei obiective sunt clare este
fundamentală pentru protejarea și promovarea valorilor și intereselor
Uniunii Europene. Acest aspect este foarte important pentru viitorul
Uniunii ca actor internațional. Pentru Uniunea Europeană, Vecinătatea
rămâne testul suprem pentru abilitatea sa de a dezvolta o politică externă
cu adevărat comprehensivă. Dacă Uniunea Europeană va reuși să
folosească cum trebuie instrumentele și avantajele, va putea avea o
contribuție importantă la stabilitatea și dezvoltarea regiunilor din
Vecinătate.
În ceea ce privește aspectele economice, ar trebui să se pună mai
mult accent pe implicarea guvernelor Estului Europei în probleme care au
impact direct asupra calității vieții cetățenilor, iar pentru a identifica aceste
probleme un dialog multilateral este imperios necesar- și aici ar trebui
concentrată o mare parte din atenția Uniunii. În acest sens, state precum

http://carnegieeurope.eu/2011/12/07/transforming-belarus-ways-ahead/bb18 , accesat la data de

15 martie 2016.
20 Stefan Lehne, Time to Reset the European Neighborhood Policy, disponibil on line la

http://carnegieeurope.eu/publications/?fa=54420, accesat la data de 15 martie 2016

21 Carlo Frappi, Gulshan Pashayeva, EU Eastern Partnership. Common Framework or Wider

Opportunity? The EU-Azerbaijani Perspectives on Cooperation, EGEA, 2013, pp. 18-21.

158
Republica Moldova și Ucraina au început deja programe de consultare a
populației. ”Convenții Naționale asupra Uniunii Europene” reprezintă o
platformă de dialog structurat la care participă Guvernul, opoziția,
administrația regională, mediul de afaceri, Media și ONG-urile.
Încurajarea liderilor să discute cu actorii non-statali este exact nișa în care
Uniunea Europeană poate și trebuie să facă mai mult. Acest lucru va servi
Uniunii Europene infinit mai bine decât o companie scumpă de PR.
Pentru partenerii estici un nou set de regului ar avea sens doar
dacă este recunoscut și internalizat de ambele părți. Adoptarea unui set
comun de regului va da un avânt mai mare Politicii de Vecinătate și
Parteneriatului Estic, va clarifica și va îmbunătăți evaluarea reformelor și va
aduce răspunsuri mai clare din partea partenerilor.
Este însă puțin probabil că toți vecinii din est sunt pregătiți să
adopte un nou set de reguli impus de Uniunea Europeană prin
intermediul Politicii de Vecinătate. Trebuie recunoscut faptul că există
limitări din parte a Uniunii Europene privind capacitatea sa de a încuraja
reformele în spațiul estic.

BIBLIOGRAFIE

Balzacq, Thierry The External Dimension of EU Justice and Home

Affairs. Governance, Neighbours, Security, Palgrave Macmillan, 2009.
Frappi, Carlo, Pashayeva, Gulshan, EU Eastern Partnership.
Common Framework or Wider Opportunity? The EU-Azerbaijani
Perspectives on Cooperation, EGEA, 2013.
Füle, Stefan, Daneyko, Pavel, Moshes, Arkay, Pikulik, Aliaksei,
Shumylo-Tapiola, Olga, Techau, Transforming Belarus: Ways Ahead,
disponibil on line http://carnegieeurope.eu/2011/12/07/transforming-
belarus-ways-ahad/bb18
Ghazaryan, Narine, The European Neighbourhood Policy and the
Democratic Values of the EU: A Legal Analyses, Hart, 2014.
Inayeh, Alina, Forbig, Joerg, „Reviewing the European
Neighbourhood Policy: Eastern Perspectives”, The German Marshall
Fund of the United States, Europe Policy Paper 4/2015

159
 Korosteleva, Elena, Natorski, Michal, Simao, Licinia, EU Policies in
the Eastern Neighbourhood. The Practices Perspective, Routledge, 2014.
Korosteleva, Elena, The European Union and its Neighbours.
Towards a More Ambitious Partnership?, Routledge, 2014.
Lehne, Stefan, Time to Reset the European Neighborhood Policy,
disponibil on line la http://carnegieeurope.eu/publications/?fa=54420,
Muravska, Tatjana , Prause, Gunar, European Integration and Baltic
Sea Region Studies. University-Business Partnership through the Triple Helix
Approoach, Volume II, Berliner Wissenschafts-Verlag, Berlin, 2012.
Speck, Ulrich, Postponing the Trade Agreement with Ukraine: Bad
Move, EU, disponibil on line la
http://carnegieeurope.eu/2014/09/30/postponing-trade-agreement-
with-ukraine-bad-move-eu/i8f4
Techau, Jan, Europe’s Neighborhood Policy is in Trouble, but Not
Beyond Saving, disponibil on line la
http://carnegieeurope.eu/2014/04/07/europe-s-neighborhood-policy-
is-in-trouble-but-not-beyond-saving/h7te

160
 CONCEPTUL MODERN DE PENALITATE

Ioan BĂTINAŞ 1

Abstract
European construction nowadays is dealing with the problems of developing
a specific criminal justice system. It is assumed that, in their solving, the theoretical
approaches of modern thinking, in bringing forward an european concept of
punishment can sustain a spritual continuity, offering the base structure for a
contemporary philosophy. This implies a further discussion about punishment as it is
perceived by modern thinkers like: filangieri, botero, beccaria, montesquieu, in order to
sintesize its core concepts, related to: humanistic values, rationalism, justice, equity and
respect for the human being.

KEY WORDS: modernity, penalty, European Law System, European

Construction.

Modernitatea a fost preocupată de stabilirea unei concepţii

despre legea penală în care să se ţină seama de diversele experienţe în
materie şi care să conducă la un set de propoziţii, în vederea consolidării,
în principal în Europa, a fundamentului unor prevederi juridice. De aceea,
este interesant de observat faptul că în epoca modernă există un circuit de
idei în care se angajează diverşi gânditori, fondând astfel un spirit
european în înţelegerea semnificaţiei pedepsei pentru individ dar şi pentru
societatea lui.
Markus Dubber evocă în acest sens discuţiile pe care
enciclopediştii francezi le purtau în legătură cu ideile lui Beccaria şi discută
despre influenţa lui Feuerbach asupra gândirii penalităţii în Europa. Este

1Student doctorand, Universitatea Babeş-Bolyai, Scoala Doctorală Relaţii Internaţionale și Studii de

Securitate, România, ioan.batinas@anp.gov.ro .

161
expresia unei preocupări pentru elaborarea a ceea ce se numeşte principiul
legalităţii (nullum crimen sine lege), ca o componentă a spiritualităţii
juridice. Acelaşi autor remarcă faptul că în epoca modernă, dreptul penal
se construieşte prin aportul unei pleiade de gânditori, de-a lungul a trei-
patru secole, unii dintre ei legaţi de doctrină şi filosofie, alţii de teorie, unii
cu un loc important în istoria dreptului penal păstrat până astăzi, cum a
fost Th. Hobbes sau Feuerbach, alţii cu influenţă puternică în epocă, dar
trecuţi în timp în plan secund, cum au fost Birnbaum sau Jakobs 2.
Începând cu secolul al XVII-lea, dreptul în ansamblul lui, este
conceput ca un produs al raţiunii umane, datorat omului însuşi, care este
născut din nevoia afirmării naturii lui universale. De aceea Bernard
Bourgeois scrie că fiinţa rezonabilă este privită în epocă fie ca participantă
la o raţiune universală, în calitate de fiinţă particulară, de individualitate
empirică (raţionalizare modernă umanistă), aşa cum susţinea Th. Hobbes
sau ca raţionalizare universală prezentă în fiecare om, aşa cum vedea şcoala
dreptului naturii şi oamenilor, ilustrată de către Grotius, Pufendorf,
Cumberland, şi în bună măsură, J. Locke 3.
În prima ipostază, dreptul pozitiv, în existenţa şi esenţa lui, se
deduce şi se consacră din natura primară a oamenilor când se văd obligaţi
să fondeze dreptul ca un contract prin care războiul afirmării egoismelor
individuale să fie limitat raţional. Oamenii conferă unui suveran puterea
de a legifera, astfel încât între ei să se instituie pacea. Bourgeois scrie că
raţionalizarea hobbesiană a dreptului identifică astfel dreptul pozitiv cel
mai strict-autoritatea legislatorului nefiind judecată-cu dreptul natural,
prin medierea unei raţiuni. Dreptul, ca drept natural, devine raţiune
pentru a fi consolidat ca drept pozitiv.
Specific şcolii moderne a dreptului natural este faptul că dreptul
pozitiv este subordonat unei raţiuni, care, deşi are origine divină, lasă loc
libertăţii de a fixa adevăratele sale principii. Raţiunea este natura esenţială
omului care stabileşte exigenţele ideale ale normării juridice, acestea fiind
în esenţă morale. De aici, extensia pozitivismului juridic din secolul al

2 Markus D. Dubber, ,,Grounding Criminal Law:Foundational Texts in Comparative-Historical

Perspective’’, în vol. Markus. D.Dubber(edit), Foundational Texts in Modern Criminal Law, Oxford
University Press, 2014, p.1-22.
3 Bernard Bourgeois, La raison moderne et le droit politique, Librarie J. Vrin, Paris, 2000, p. 139.

162
XIX-lea care considera că dreptul are valoare în exprimarea lui legală,
aceasta fiind rezultatul voinţei statului.
În dorinţa de a demonstra ce este modern, Markus D. Dubber
este de părere că este utilă abordarea conceptului de drept în contextul
diferenţelor sale faţă de alte concepte. Astfel, autorul remarcă diferenţa
dintre drept, religie şi moralitate, relaţie în care religia şi moralitatea sunt
considerate drept sinonime. Această distincţie este des asociată cu ideea
de drept ”modern” la Hobbes sau Beccaria, care califică drept ”modern”
sau ca intrare în era dreptului “modern” faptul că scapă dreptul de
întuneric, de dogma religioasă şi iraţională medievală şi de barbarism. În
acest cadru, moralitatea reprezintă rămăşiţa modernă a religiei, ca un
contrapunct al dreptului modern într-un moment în care religia şi-a
pierdut din forţa instituţională şi discursivă 4.
Concepţia despre drept, în contradicţie cu religia şi moralitatea
are, în opinia lui Markus D.Dubber, o dimensiune temporală. Dreptul a
coexistat alături de religie un timp îndelungat, iar apoi a devenit modern în
momentul în care a fost descoperită incompatibilitatea sa fundamentală cu
religia (de către Hobbes). În vreme ce puterea religiei şi a bisericii se
stingea, moralitatea a luat locul religiei ca sistem normativ, în care religia
organizată îşi redefinea misiunea în termeni morali. Dreptul penal a jucat
un rol important în această evoluţie, deoarece a fost plasat la graniţa dintre
drept şi moralitate. 5 Autorul este de părere că în cadrul acestei dispute,
ironia constă în dificultatea evidentă de a separa dreptul de moralitate, în
contextul în care limbajul dreptului penal abundă în termeni morali,
argumente, consideraţii şi sensuri morale, în doctrină, teorie, politică şi
chiar în conversaţiile de zi cu zi. Istoria gândirii dreptului penal poate fi
văzută ca o luptă constantă în care se neagă şi se insistă, în acelaşi timp,
asupra legăturii dintre dreptul penal şi moralitate. Dreptul penal modern
trebuie să se distanţeze faţă de moralitate deşi legitimitatea acestuia
depinde de fundamentele sale morale. 6

4
Markus D. Dubber, „Grounding Criminal Law: Foundational Texts in Comparative-Historical
Perspective”, în vol. Markus. D.Dubber(edit.), Foundational Texts in Modern Criminal Law, Oxford
University Press, 2014, p. 19.
5 Ibidem, p.19-20.

6 Ibidem, p. 20.

163
 Noţiunea de legitimitate trimite - în opinia lui Markus D.Dubber-
înspre o altă distincţie, aceea dintre drept şi justiţie, pe de o parte şi pace
(război), economie (inclusiv economie politică), politici şi politică şi, într-
un caz particular înspre dreptul penal şi medicină (sau sănătatea publică)
pe de altă parte. 7 Ideea care stă la baza acestei distincţii este aceea că
dreptul modern se redefineşte radical instaurând o anumită distanţă între
cele două modele de guvernanţă fundamentale care au rezistat Evului
Mediu. Este vorba despre distincţia dintre autonomie şi heteronomie.
Crearea statului central suveran a fost realizată nu prin înlocuirea
autonomiei (locale) cu heteronomia (centrală), ci prin extinderea
heteronomiei. Autorul numeşte acest proces -proces de pacificare- şi este
de părere că acesta nu este diferit de procesul de legalizare care reprezintă
o unealtă pentru îndeplinirea primului. Tot în cadrul acestui proces,
dreptul penal serveşte la protejarea păcii regelui şi respectiv a păcii
publice. 8 În acest context, trecerea la modernitate aduce cu sine apariţia
statului ca instituţie separată de cea a regelui, iar suveranul face distincţie
între pacea supuşilor săi personali şi pacea publică a statului. În acest
moment se poate spune că noţiunea de rege ca primul inter pares este
uitată, iar puterea regelui devine sinonimă cu puterea guvernamentală 9.
Aşa cum observă şi Markus D. Dubber, apariţia statului modern
este marcată, printre altele, de apariţia ştiinţei administrării statului (spre
exemplu, ştiinţa poliţiei sau Polizeiwissenschaft – creată de experţi, de
cercetătorii în domeniu, care îl sfătuiesc pe suveran în sensul unei
guvernări prudente a statului). Acelaşi obiectiv îl are şi studiul economiei
politice, care reuneşte guvernarea publică şi privată prin intermediul
expansiunii economiei în sfera publică sau în polis, aşa cum arăta şi
Rousseau în Discurs asupra Economiei Politice.
Conceptul modern de drept apare ca reacţie la această încercare
de raţionalizare, de obiectivizare a tradiţionalului şi la modul subiectiv de
guvernare transformat în guvernarea statului. Dreptul se situează

7Markus D. Dubber, The Police Power: Patriarchy and the Foundations of American Government,

Columbia University Press, New York, 2005.

8Markus D. Dubber, op. cit., p. 20-21.

9Ibidem, p.21.

164
împotriva heteronomiei radicale a poliţiei prin intermediul autonomiei
legii. Statul de drept (Rechtstaat) trebuie să înlocuiască statul poliţienesc
(Polizeistaat), iar autonomia trebuie să pună capăt heteronomiei. Astfel
autonomia înlocuieşte heteronomia ca model universal de guvernare tot
aşa precum legea înlocuieşte poliţia, iar justiţia înlocuieşte pacea ca măsură
de putere politică. 10.
În acest moment, noţiunea de legitimitate este crucială pentru
momentul de tensiune dintre poliţia modernă şi dreptul modern (sau-aşa
cum arată Markus D. Dubber- heteronomia modernă şi autonomia
modernă ca genuri ale guvernanţei). Dreptul şi justiţia nu mai sunt
compatibile şi nici sinonime cu poliţia şi pacea, ci conturează o nouă
analiză critică a puterii statale care cere justificarea exercitării puterii ca
potenţială încălcare a autonomiei cetăţeanului. Legitimitatea statului
corespunde statului de drept şi principiilor justiţiei 11.
În acest cadru nou, puterea penală a statului atrage critici
referitoare la implicarea în autonomia obiectului său. De asemenea,
dreptul penal nu mai descrie doar un set de norme, institutii si practici, ci
forţează legitimarea puterii penale a statului în concordanţă cu autonomia
tuturor celor afectaţi, inclusiv a victimei şi a infractorului. Autori precum
Kant, Feuerbach, Hegel, Mill şi Hart sunt văzuţi ca promotori ai acestei
provocări a legitimării, abordând-o în diverse forme. Astfel, condiţia duală
a dreptului penal modern sau a penalităţii este reflectată în literatura de
specialitate (Feuerbach), întrucât continuă să reflecte tensiunea dintre
heteronomie şi autonomie care se regăseşte în conflictul dintre poliţia
modernă şi drept.
Momentul critic al dreptului modern a întrerupt – în opinia lui
Markus D. Dubber- hegemonia heteronomiei, dar nu a înlocuit-o cu
hegemonia autonomiei. În acest context, poliţia statală continuă să existe
alături de statul de drept într-o continuă tensiune. Autorul mai arată că
toate abordările moderne ale dreptului penal reflectă această tensiune,
unele dintre ele evidenţiind de o manieră diferită concepţia de penalitate.
Unii autori (Wechsler şi Becker) consideră că dreptul penal reprezintă o

10 Ibidem, p. 21-22.
11 Ibidem. p. 22.

165
unealtă pentru administrarea măsurilor în vederea maximizării bunăstării
publice, prin intermediul unui aparat administrativ (Wechsler), menit sa
identifice şi să neutralizeze cu ajutorul pedepselor corecţionale
comportamentele periculoase fără a da vreo şansă unor concepţii
alternative ale dreptului penal. Alti autori (Jakobs) fac diferenţa între
dreptul penal al cetăţenilor şi dreptul penal pentru inamici (sau poliţia
penală) 12.
Gândirea modernă a însemnat o profundă restructurare a
concepţiilor filosofice despre natură şi societate care s-a răsfrânt şi în
domeniul gândirii juridice, în special în modul nou în care a fost elaborat
conceptul de penalitate. Este de remarcat faptul că în acest proces gândirea
modernă a fost promovată de un şir de gânditori, dintre care vom pune în
discuţie doar câteva nume mai reprezentative, prezente în cercetările
legate de filosofia dreptului pedepsei. De asemenea, vom remarca faptul,
subliniat de prof.dr. Liviu Petru Zapârţan , că în înţelegerea problematicii
pedepsei, trebuie să ţinem seama de faptul că în spiritualitatea europeană
dreptul este o dimensiune fundamentală, definitorie a acesteia şi deci,
locul lui în viaţa socială a fost determinat în mod specific în fiecare epocă
istorică. Filosofia modernă a dreptului este deci legată de noua înţelegere a
poziţiei individului în lume, de condiţia lui naturală şi socială, de existenţa
unui drept natural pe care să îl reflecte dreptul pozitiv printr-un act
ştiinţific. H. Grotius dorea chiar construcţia unui drept după reguli
matematice. 13
Se dezvoltă ideea că o anumită societate, într-o anumită etapă
istorică, în dependenţă de condiţiile de viaţă social-economică îşi
construieşte o anumită viaţă social politică pe care o substanţializează
statul. Gânditorul italian G. Botero va introduce conceptul de raţiune de
stat în 1583, pentru a exprima ideea unei unităţi a membrilor societăţii, a
unei identităţi asumate de către stat, care evaluează, afirmă şi apără prin
sistemul său de drept aceste valori. Pedeapsa va fi legată tocmai de

12 Idem.
13 Liviu Petru Zăpârțan, Reflecții despre Europa unită, Editura Eikon, Cluj Napoca, 2011, p.121-128.

166
raţiunea de stat şi de nevoia de a o apăra de orice încercare de a o submina
sau contesta. 14.
Cel care a exprimat coerent doctrina modernă a penalităţii a fost
C. Beccaria, urmat de Gaetano Filangieri şi de C. de Montesquieu 15.
Beccaria pune problema construirii unei lumi mai raţionale, mai
“economice”, mai eficiente în care să se obţină un efect mai mare într-un
timp mai scurt, chestiune care nu îi priveşte doar pe “mecanici”, ci şi pe cei
ce se ocupă de morală, de politică şi de filosofie. Beccaria este figura tipică
a reformatorului Luminilor. În timp ce în Franţa iluminismul este utopic,
italienii sunt legaţi de un sistem politic descentralizat pe care vor să-l
folosească în realizarea unor reforme de drept civil şi penal, respectiv de
economie pentru că tradiţiile şi religia catolică au făcut ca Italia să nu fie
ataşată de revoluţii ci de reforme 16.
Beccaria a scris mereu despre rolul filosofiei de a critica şi refonda
gândirea pe baza unor principii generale, de a descoperi insuficienţele,
limitele şi contradicţiile cunoştinţelor constituite. Autorul porneşte de la
idea că în statutul lor originar oamenii erau independenţi şi izolaţi
bucurându-se de o libertate deplină, ceea ce le-a creat o situaţie de război
continuu care i-a obosit şi i-a făcut să nu se poată bucura de starea naturală.
De aceea s-au unit în societate sacrificând o parte a libertăţilor personale
într-un contract care să le permită să se bucure de siguranţă şi linişte
împreună. Suma părţilor de libertate pe care indivizii le-au cedat pentru
binele comun este numită de Beccaria suveranitatea unei naţiuni pe care o
administrează şi o depozitează un Suveran legitim. Acesta are o misiune
fundamentală să acorde şi să garanteze fiecărui individ partea de libertate
care îi revine, adică să stabilească ceea ce este just. Societatea constituie un
“depozit”de valori şi norme pe care îl apără faţă de cei ce atentează la ceea
ce este just să primească în schimbul a ceea ce a oferit societatea sau chiar
să-şi aproprieze ceea ce au oferit alţii. De aici ideea că delictul este
comportamentul unui “spirit despotic”, care vrea să acapareze cea mai

14 L. Firpo, G. Botero, în Enciclopedia Filosofica, Bompiani, Milano, 2006, pp. 1419-1420.

15Philippe Audegean, La Philosophie de Beccaria. Savoir punir, savoir ecrire, savoir produie, Ed. Vrin,
Paris, 2010.
16F. Venturi, Utopia e reforma nell’ iluminismo, Torino, Einaudi, 1970.

167
mare parte a libertăţii, ameninţând societatea cu disoluţia, respectiv cu
întoarcerea la război. Reglementarea conduitelor colective se face, prin
urmare, prin legi care enunţă modalităţile prin care societatea îşi păstrează
câştigurile şi pe care le acompaniază de pedepse contra celor care, împinşi
de pasiuni individuale încalcă regulile ce apără interesul general.
Alain Renaut consideră că pentru Beccaria premisa de bază a
concepţiei despre edificiul social, ca geneză dar şi ca funcţionare, este dată
de considerarea rolului fundamental al individului şi al conduitei lui
egoiste. 17 În acest sens, el susţine că “orice om se priveşte pe sine ca
centrul tuturor combinaţiilor de pe glob”, întrucât legăturile pe care le
stabileşte cu semenii se bazează exclusiv pe interesul personal. Interesul
general, ca rezultantă a intereselor particulare se construieşte de către
indivizi ca să protejeze astfel “restul” interesului personal care le rămâne.
Faţă de acest interes general, se pot afirma aşa numitele “interese
despotice” numite astfel pentru că pornesc de la o greşită înţelegere a ceea
ce este în interesul propriu pe care unii vor să-l impună celorlalţi într-o
depăşire a limitelor libertăţii. La rândul lor, acestea din urmă se stabilesc în
cadrul unei legături sociale necesare pentru a păstra uniunea intereselor
particulare. De aici, ideea lui Beccaria că dreptul de a pedepsi îşi are sursa
în interesul general al unei societăţi care doreşte să îşi păstreze identitatea
faţă de interesele orbite de pasiuni şi de sentimente personale, opuse în
mod clar unei raţionalizări sociale a conduitelor.
A. Renaut remarcă faptul că aceste idei nu sunt originale, dar
Beccaria are meritul de a le structura în mod personal, original şi de a
extrage toate consecinţele pentru înţelegerea rolului dreptului în
fundamentarea intervenţiei punitive a societăţii în faţa indivizilor. În acest
sens, Beccaria susţine că pedeapsa nu poate fi înţeleasă şi aplicată decât pe
baza şi în numele legilor pe care o societate - în virtutea felului de a se
identifica, de a îţi preciza sistemul de valori - şi le dă, ca emanaţii ale
suveranului ei, pornind de la ideea că unirea membrilor unei societăţi nu
se poate face decât pe bază de lege.

17Alain Renaut, C. Beccaria, ,,Des delits et des penes 1764’’, în vol. Dictionnaire des oeuvres politiques,
dir.:F.Chatelet, O.Duhamel, E.Pisier, PUF, Paris, 2001, p. 87-91.

168
 Legea este cea care, respectând libertatea membrilor societăţii,
fixează şi obligaţiile pe care aceştia le au precum şi pedepsele pe care
puterile societăşii le pot aplica. Cei ce fac acest lucru, judecătorii, se
manifestă doar în limitele fixate de legi care trebuie să lase un loc cât mai
redus interpretărilor subiective.
Pentru Beccaria legile trebuie să fie deci scrise, şi să aibă o
elaborare logică strânsă şi clară. Cel ce aplică legea va fi pus în situaţia de a
elabora un silogism perfect, legând de o premisă majoră care este legea de
o premisă minoră care este faptul supus judecăţii şi elaborând o concluzie,
care este actul de justiţie. Prin el se stabileşte fie achitarea fie condamnarea
unor fapte supuse judecăţii.
O astfel de poziţie are consecinţe social-politice majore în
contextul epocii pentru că propune limitarea puterii judecătoreşti la cadrul
prevăzut de lege încât ea să nu exceadă interesului general, evitând haosul
pe care l-a cunoscut în trecut aplicarea legii precum şi arbitrariul. Câteva
decenii mai târziu această idee îşi va găsi locul în Declaraţia drepturilor
omului, în formularea ”nimeni nu poate fi pedepsit decât în virtutea unei
legi stabilite şi promulgate înaintea delictului şi aplicată în mod legal”.
Totodată Beccaria susţine că nu se poate lua în seamă în faţa legii intenţia
făptuitorului pentru că în acest caz ar fi necesar un cod particular pentru
fiecare cetăţean şi o lege nouă pentru fiecare crimă. În felul acesta Beccaria
doreşte, în spiritul epocii moderne, să separe morala de politică şi de drept
pentru că, sub unghi juridic, crima este punerea sub semnul întrebării a
raporturilor de egalitate în faţa legii pe care se construieşte o societate şi
care cere o pedeapsă proporţională cu paguba adusă liniştii şi securităţii
publice; de aceea omul poate fi supus torturii încât, în numele interesului
general, să se poată “modifica” motivaţia ultimă a delictului care este
manifestarea egoismului natural.
Pedeapsa are în acest fel o componentă morală, educativă dar
sarcina cea mai importantă este a omului politic chemat să legifereze în aşa
fel încât să se păstreze soliditatea construcţiei unei societăţi.
“Aritmetica politică” trebuie să producă cele mai bune efecte nu
prin extirparea egoismului ci folosindu-l ca un factor mobilizator pentru o
supunere faţă de legi, născută din capacitatea fiecăruia “de a calcula cu

169
exactitate inconvenientele unei acţiuni rele”. 18 Obiectivul politicii este de a
obţine echilibrarea intereselor particulare, care, odată atins, lasă loc
acţiunii exclusive a legii 19. Pentru Beccaria politica devine o artă pentru că
asemenea artelor care imită natura şi ea se supune “sentimentelor eterne
ale oamenilor”, pentru a le putea armoniza mai bine.
Prin aplicarea legii pentru toţi în mod egal şi public, se dezvoltă o
“republică”, pentru că niciun om nu mai poate fi tratat ca un lucru şi nicio
putere (sau un reprezentant al ei) nu îşi poate aroga “secretul schimbării
magice a oamenilor”. Subiectul uman, devenit cetăţean, poate face tot ceea
ce nu este contrar legii în afara inconvenientelor create de actul însuşi 20.
Dreptul penal îndeplineşte, prin urmare, o adevărată funcţie
politică pentru că refuză orice amestec al legislativului (care reprezintă
societatea) în stabilirea faptului că un cetăţean a înşelat legea. Acesta este
atributul exclusive al judecătorului, un terţ între suveran şi societate, deci
complet independent în a aplica legea.
În această ordine de idei, din dreptul de a pedepsi este dedus
principiul proporţionalităţii între delicte şi pedepse care are în vedere
introducerea unei unităţi de măsură a răului făcut naţiunii: cu cât delictele
sunt mai dăunătoare societăţii, cu atât mai mari vor fi obstacolele care sunt
puse în faţa lor. Trebuie stabilită o diviziune a delictelor şi o gradare a
pedepselor, nu pentru a nenoroci o fiinţă sensibilă ori pentru a ignora
crima ei, ci pentru a o împiedica să provoace noi pagube şi pentru a îi
descuraja pe ceilalţi să le facă. De aceea trebuie alese acele pedepse care fac
”impresia cea mai eficientă şi durabilă asupra spiritului oamenilor” şi sunt
cele mai puţin încărcate de cruzime asupra corpului vinovaţilor 21.
Nu trebuie aplicată o pedeapsă supradimensionată pentru că ea
trebuie să fie exemplară şi infailibilă, nu încărcată de duritate. Având un
scop “politic”, pedeapsa trebuie să îl oprească pe om să producă o crimă;
deci el trebie să calculeze deosebirea între ceea ce câştigă comiţând o
crimă şi ceea ce pierde în urma pedepsei pe care o primeşte. Aici intervine

18Markus D. Dubber, Op. Cit., p.13

19 Ibidem, p. 27.
20 Ibidem, p. 19.

21Ibidem, p.24.

170
dimensiunea morală, educativă a pedepsei, element de ponderare a
pedepsei.
Beccaria este cunoscut şi pentru opoziţia lui faţă de pedeapsa cu
moartea, susţinută de patru judecăţi de bază. Cea dintâi porneşte de la
considerarea vieţii ca cel mai mare dintre bunurile omului, care nu poate
face obiectul contractului social, referitor doar la anumite porţiuni ale
libertăţilor abandonate în favoarea întregului social. Deci nicio lege nu
poate înscrie dreptul unui suveran de a omorî, ceea ce face ca peseapsa cu
moartea sa fie ilegală. Cea de–a doua judecată afirmă că pedeapsa cu
moartea este inutilă de vreme în ce într-o societate în care domneşte legea
şi unde Suveranul reprezintă voinţa generală este ilogic să pretindem că un
cetăţean privat de libertate mai are puterea de a reprezenta o ameninţare
pentru securitatea naţiunii. 22 Cea de-a treia judecată constată că pedeapsa
cu moartea nu este necesară pentru că nu severitatea ci infailibilitatea şi
durata pedepsei au efect asupra sufletului oamenilor. A patra judecată
susţine că pedeapsa cu moartea are un caracter vătămător prin exemplul
de cruzime pe care îl dă. Atunci când de exemplu se pedepseşte omorul
opinia oamenilor nu poate fi deturnată de ideea că un cetăţean este izolat
de societate, este mort ca cetăţean, dar apoi este omorât şi ca fiinţă umană.
Concepţia lui Beccaria a stârnit de–a lungul timpului numeroase
reacţii. I.Kant susţinea că omul nu poate fi privit ca un mijloc al realizării
unui principiu juridic Şi prin urmare, pedeapsa -indiferent de forma ei-
trebuie să restabilească echilibrul moral dintre oameni, conform legii
talionului. Dacă pedeapsa este un mijloc pentru a atinge alte obiective
decât cele juridice (pacea socială, de exemplu) şi omul real devine un
mijloc care suportă o condamnare care este exterioară scopului propriu
care îi este prevăzut de Beccaria: o pedeapsă nu este justă pentru că este
utilă ci pentru că răspunde unui criteriu moral.
În schimb, J. G. Fichte în „Fundamentele dreptului natural” arată
că pedeapsa cu moartea pentru un ucigaş nu are o bază morală pentru că
nu există un judecător moral absolut. Cei ce judecă ucigaşul o fac în mod
exclusiv juridic dar nu există un drept al suveranităţii terestre de a impune
cu forţa suprimarea unei vieţi omeneşti. Pentru Fichte, Beccaria are

22Ibidem, p.48.

171
meritul de a separa dreptul de morală, de a nu le confunda ci de a face din
raportarea crimei la pedeapsă o problemă de organizare democratică a
societăţii adică de a face ceea ce A. Renaut numeşte o devărată operă de
filosofie politică.
Tabelul de pe pagina următoare sintetizează aceste dezbateri
legate de gândirea beccariană 23.
Filangieri porneşte în consideraţiile sale de la ideea că există
principii universale, exprimate de doctrina dreptului natural care se referă
la viaţa fiecărui individ, comune tuturor popoarelor care conferă o
bunătate absolută legii şi principii care se referă la particularităţile fiecărui
popor, care aduc o bunătate relativă a legilor. Îmbinarea lor trebuie să
conducă puterea politică în actul guvernării, al legiferării şi al aplicării
legilor pentru a realiza binele social.
În spirit iluminist, Filangieri susţine că nu toate acţiunile contrare
legii sunt delicte şi deci nu toţi cei care le comit sunt delincvenţi: acţiunea
disjunctă de voinţă nu este imputabilă iar voinţa disjunctă de acţiune nu
este pedepsibilă. Delictul constă în violarea legii însoţită de voinţa de a o
viola. De aici ideea lui că prin educaţie oamenii trebuie să înveţe
semnificaţia încălcării legii.
Filangieri a inspirat, până astăzi, acea orientare politico-juridică
pentru care construcţia legislaţiei este un act raţional care se înnoieşte
mereu pe măsura mersului istoric al societăţilor. 24
Odată cu Montesquieu se consolidează în gândirea modernă
ideea că există o determinare sociologică a sistemelor politico-juridice pe
care le edifică fiecare popor. Ceea ce l-a impus în istoria gândirii moderne
este celebra lui teorie a separaţiei puterilor şi a controlului lor reciproc prin
care a respins formele despotice de guvernare şi a deschis calea unui spirit
democratic pe care îl va promova consecvent Europa. 25

23Figură preluată şi adaptată după Christian Debuyst, Francoise Digneffe, Aleharo Pices, Histoire des
savoirs sur le crime et la peine, Ed. Larcier, De Boeck Bruxelles, 2008, p.138.
24V. Ferrone, La societa giusta ed equa, Ed. Laterza, Bari, 2003.

25C. de Montesquieu, Despre spiritul legilor, Ed. Antet, Bucureşti, 2011.

172
„Stare de natură: necesitatea (fondatoare) de a sacrifica libertatea (totală) pentru a trăi în
pace în societate

Crearea contractului social (legea Pactului)

Definiţii şi enunţuri:
1) Necesitatea (fondatoare) constrânge oamenii să cedeze o parte a libertăţii lor; ori, este
sigur că fiecare nu vrea să pună în joc (la dispoziţie) decât cea mai mică porţiune
polsibilă.
2) Suma tuturor porţiunilor de libertate sacrificate pentru Binele comun formează
suveranitatea unei naţiuni, iar Suveranul este depozitarul şi administratorul legitim.

Formarea statului şi a unui guvernământ („suveran”)

Guvernul crează legile ordinare: ele trebuie să ţină seama de limitele date în pactul
social, altfel sunt abuzive şi tiranice

Necesitatea (practică) de acte de autoritate, inclusiv de sancţiuni (în sens larg) pentru a
face respectate legile (ordinare) şi pentru a conserva pacea cu maximum de libertate
Enunţuri şi precizări:
1) Necesitatea practică a dreptului: legile trebuie să aibă o putere coercitivă pentru a
împiedica întoarcerea la vechiul haos;
2) Aceste motive sensibile sunt (tribunalele) şi pedepsele (în sens larg de măsuri şi
sancţiuni juridice) stabilite contra celor care încalcă legile („civile sau penale”).

Definiţia şi limitele dreptului de a pedepsi şi de a sancţiona. El este constituit din

„ansamblul celor mai mici porţiuni de libertăţi; tot ce se adaugă la acesta este un abuz
şi non-justiţie. Acest drept indică condiţiile şi limitele fixate în pactul social pentru a
crea legi ordinare şi acte de autoritate legitime (ne-abuzive) inclusiv sancţiuni
Enunţuri şi precizări:
1) Când este just să creezi o lege şi să pedepseşti? Atunci când nu se poate găsi o altă
soluţie. Criteriul necesităţii absolute şi a subsidiarităţii legilor şi pedepselor.
2) Cum trebuie să pedepseşti (să sancţionezi) după justiţie? Pedepsele (în sens larg de
măsuri şi de sancţiuni juridice sunt cu atât mai juste cu cât siguranţa (indivizilor în faţa
puterii judiciare) este mai sfântă şi inviolabilă şi mai mare libertatea pe care suveranul
o poate lăsa supuşilor săi.

173
 Sintetizând înţelegerea modernă a pedepsei, E. Sperantia arăta că
ea este o intervenţie a spiritului, a raţiunii în viaţa unei societăţi,
susţinându-i unitatea şi socialitatea prin sancţionarea încălcării normelor
sale. De aceea, odată cu G. Gentile, Sperantia considera sancţiunea un act
cu mare afinitate cu educaţia. 26

BIBLIOGRAFIE

Audegean Philippe , La Philosophie de Beccaria. Savoir punir, savoir

ecrire, savoir produie, ed. Vrin, Paris, 2010.
Bourgeois Bernard, La raison moderne et le droit politique, Librarie J.
Vrin, Paris, 2000.
de Montesquieu C., Despre spiritul legilor, Ed. Antet, Bucureşti,
2011.
Dubber Markus D., The Police Power: Patriarchy and the
Foundations of American Government, Columbia University Press, New
York, 2005.
Dubber Markus D., ,,Grounding Criminal Law: Foundational
Texts in Comparative-Historical Perspective’’, în vol. Markus. D.Dubber
(edit), Foundational Texts in Modern Criminal Law, Oxford University
Press, 2014.
Ferrone V., La societa giusta ed equa, Ed. Laterza, Bari, 2003.
Firpo L., G. Botero, în Enciclopedia Filosofica, Bompiani, Milano,
2006.
Renaut Alain, C. Beccaria, ,,Des delits et des penes 1764’’, în vol.
Dictionnaire des oeuvres politiques, dir.: F.Chatelet, O. Duhamel, E. Pisier,
PUF, Paris, 2001.
Sperantia E., Principii fundamentale de filosofie juridică, Institutul de
arte grafice Ardealul, Cluj-Napoca, 1936.
Venturi F., Utopia e reforma nell’ iluminismo, Torino, Einaudi, 1970.
Zăpârţan Liviu Petru , Reflecţii despre Europa unită, Editura Eikon,
Cluj-Napoca, 2011.

26E. Sperantia, Principii fundamentale de filosofie juridică, Institutul de arte grafice Ardealul, Cluj-

Napoca, 1936, p. 214.

174
 ASPECTE INTRODUCTIVE ASUPRA TERMENULUI DE
GUVERNANȚĂ PENTRU ROMI

Eugen Cassius MOLDOVAN 1

Abstract
The debate upon roma minority is one of the most frequently talked about
topics in the eu. The reson for which there are so many open debates both at the
european level, but also at the state level, institutional, in the public space or in the
media relates to the concrete methods of integrating and developping the roma
communities. So the debate should be structured around what means to use in
integrating the roma, and not if the roma communities need this integration. The
answer comes from the title of this present article, through governance for the roma.it is
commonly known that we usually use the term integration, inclusion or community
development, when talking about the roma population. Our arguments for an roma
governance, although it might seem to be a bold approach or less prudent, instead of
integration, inclusion or roma community development, won` t seem overstated,
expressing the actual trends and guiding lines for the eu institutions, appliable even in
romania.

Cuvinte cheie: guvernanţă, romi, Uniunea Europeană, politici publice

INTRODUCERE

Prezentul studiu se doreşte a fi în primul rând o propunere de

„transfer” de termeni. Înlocuirea termenului de integrare sau incluziune cu
cel de guvernanţă, insă aici, strict doar vis a vis de problematica romă,
credem că poate fi, daca nu acceptat cel puţin analizat. Dacă la nivel

1 Student doctorand, anul 2 de studiu, Universitatea Babeş-Bolyai, Scoala Doctorală Relaţii

Internaţionale și Studii de Securitate, România, cassius_moldovan@yahoo.com.

175
general si foarte vag exprimat, putem considera aceea că termenul de
guvernanţă poate însemna numitorul comun al tuturor procedurilor,
relaţiilor, şi măsurilor luate, în scopul colaborării a tuturor factorilor care
duc la asigurarea unei vieţi decente din punct de vedere socio-economico-
politic, atunci înlocuirea de termeni propusă poate avea sens. Ceea ce este
necesar pentru acest proces este transferul de la nivelul relaţiilor
internaţionale al termenului de guvernanţă în peisajul naţional, altfel spus,
impunerea şi transformarea termenului de guvernanţă la o scara mai mică
în interioirul statului-naţiune. Acest proces credem că poate fi mult
favorizat pe de o parte de interdependenţa dintre statul naţiune şi
organizaţiile internaţionale (în mod special în Uniunea Europeană care a
depăşit deja statutul unei organizaţii internaţionale), pe de altă parte de
însuşi procesul de globalizare, unde credem că notiunea de guvernanţă,
astfel cum a fost introdusă în anii 90 de catre Banca Mondială, este unul
din pilonii de bază al globalizării. În continuarea acestui raţionament
revenind la problematica romă, credem că este absolut necesar a trata
această problematică în conformitate cu conceptele de globalizare şi
internaţionalizare iar nu sub auspiciul conceptelor naţionale precum cele
de integrare sau incluziune. Acestea fiind spuse, mai aproape de
problematica romă, foarte aproape de a deveni una globală, întrucât ea este
deja una europeană, în cele ce urmează vom încerca a motiva propunerea
de mai sus.

PROBLEMATICA ROMA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Minoritatea romă este una din minorităţile care azi nu mai are
recunoscut un stat mamă, deşi este bine ştiut că la origini această
minoritate a pornit din India în jurul anului 438 E.N. intrând în imperiul
Persiei, parasind Armenia in jurul secolului al –VIII-lea, iar în anul 1050
E.N. o găsim în Constantiopol în vremea împaratului Constantin
Monomachos 2. În această situaţie de permanentă circulaţie pe teritoriul
european în perioada evului mediu, desigur că parte a populaţiei acestei
minorităţi a statornicit pâna azi în diferite ţări ale Europei.

2 Angus Fraser, Tiganii, Editura Humanitas, București, 2008, p.42-56.

176
 Astfel, întrucât spre sfârşitul secolului XX şi inceput de secol XXI,
integrarea comunităţii roma a devenit problematica romă, la nivel
european era necesar creearea de instrumente care sa încerce rezolvarea
acestei probleme. A nu se face nci o confuzie sau asemănare între termenii
de problematica romă şi problematica evreiască astfel cum era expusă în
perioada interbelică în România sau în pragul celui de al doilea război
mondial de către Germania. Aici, referindu-ne la problematica romă,
scoatem în evidenţă nevoia de integrare, incluziune a comunităţilor de
romi, confirmată inclusiv de instituţiile europene. „Chestiunea minorităţilor
este determinată de o situaţie conflictuală între un grup minoritar şi statul
naţiune în cauză. Adesea intervin în acest conflict şi alţi actori: statul cu care se
înrudeşte comunitatea sau terţe state. Nu trebuie să uităm din această ecuaţie
organizaţiile internaţionale care începând cu Societatea Naţiunilor şi
continuând cu ONU, Consiliul Europei, OSCE, UE şi NATO au avut în
vedere protecţia minorităţilor” 3. În această ordine de idei, din cronologia
documentelor emise la nivel european şi care au sprijinit integrarea
comunităţii roma amintim:1966 - Pactul Internaţional asupra drepturilor
civile şi politice, 1992 - Declaraţia asupra drepturilor persoanelor care
aparţin minorităţilor entice naţionale, lingvistice, religioase, 1993 -
Recomandarea 1203 asupra tiganilor europeni, 1995 - Cadru
Convenţional pentru pritecţia minorităţior naţionale, 2000-Strategia
Lisabona, 2005-Decada de incluziune a romilor 2005-2015 (România a
fost prima ţară care a asigurat preşedinţia Decadei între anii 2005 şi
2006 4). Succesiunea documetelor mai sus menţionate sunt în măsură să
zugravească un tablou cronologic al protejării minorităţii roma în Uniunea
Europeană.
În spaţiul european, în perioada de după căderea cortinei de fier,
problematica romă s-a făcut vizibilă datorită procesului de migraţie a

3 Adrian Ivan, Vasile Vesa, Minorităţile entice şi securitatea europeană la sfârşitul secolului al xx-lea şi

începutul secolului al xxi-lea. Studiu de caz-România, în Societate şi Civilizaţie, editată de Calin Florea,
Ciprian Năprădean, (Târgu-Mureș, editura Dimitrie Cantemir, 2003), p.752.
4 Claudia Anamaria Iov « The Roma minority-the prospects and limits of EU’S Social Policy, what

could or should the EU be doing?” in Mircea Brie, Ioan Horga, Sorin Şipoş (ed), Ethnicity and
Intercultural Dialogue at the European Union Eastern Border (Editia revizuita), Ed. Cambridge Scholars
Publishing, United Kingdom, 2013, p.503.

177
acestei comunităţi în doua valuri importante, ambele având pornirea din
ţările SE Europene înspre ţările vestice. Un prim val a avut loc în anii ’90
imediat după prăbuşirea, când migraţia romilor din SE Europei era mult
animată de noile sentimente de democraţie, libertate, astfel văzânduse noi
oportunităţi în obţinerea unui trai mai decent. Al doilea val de migraţie
important a avut loc imediat după intervenţia crizei economice din 2007.
De aceasta dată migraţia comunităţii roma din SE Europei, la fel ca şi a
populaţiilor majoritare din aceste state a avut loc din necesitate, sperând
că libera circulaţie a persoanelor în interiorul Uniunii Europene le va oferi
şansa de a scăpa de criza economică în care se aflau. Migraţia comunităţii
roma cu precadere în ţările vest europene a condus în câţiva ani la reacţii
rasiste şi discrimnatorii din partea multor majoritari ai acestor ţări. În acest
climat Ununea Europeană a reacţionat pozitiv prin instituţiile sale astfel că
au apărut o serie de planuri de integrare şi dezvoltare a comunităţii roma
din spaţiul el european. Aşa cum vom vedea în rândurile ce urmează forţe
impresionante s-au mobilizat la nivel european în vederea rezolvării
problematicii rome.
O organizaţie importantă care a făcut paşi considerabili în
apărarea drepturilor comunităţii roma precm şi în procesul de integrare şi
dezvoltare al ei este OSCE prin biroul ODHIR (Office for Democratic
Institutions and Human Rights). „Punctul de Contact pentru Romi și Sinti a
fost înființat în anul 1994 în cadrul Biroului OSCE pentru Instituții
Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) din Varșovia. Acesta a fost
primul astfel de birou infiintat pentru promovarea drepturilor romilor și sinti
și pentru integrarea lor în societate.” 5 Ceea ce este important de amintit este
că pentru prima dată o organizaţie internaţională a alocat o adevărată
institutie, Pnctul de Contact pentru Romi şi Sinti, precum şi resurse
umane dar şi planuri sustenabile, procesului de integrare a comunităţii
roma.
Începând cu anul 2000 integrarea comunităţii roma se transformă
încet într-o problematică romă, aceasta datorită nivelului observabil de
regres în care această comunitate se afla în raport cu populaţiile majoritare
din ţările europene. „Incluziunea romilor a devenit un subiect discutat intens

5 http://www.osce.org/odihr/102598?download=true , accesat la data de 12.05.2015.

178
la nivel european în special după 2007, perioadă în care tot mai multe
persoane de etnie romă, cetăţeni ai noilor state membre ale Uniunii Europene,
au emigrat către cele cu un nivel de viaţă mai ridicat” 6fapt pentru care
Uniunea Europeană a trebuit să ia o atitudine mai puternică astfel că, de
exemplu, Tratatul de la Lisabona din 2007 încă de la articolul întâi
menţioneaza că „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii
umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe
respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin
minorităţilor” 7.
Pentru a putea susţine sintagma „guvernanţa pentru romi” în
locul conceptelor de integrare şi dezvoltare pentru romi cu tot ceea ce ele
presupun, mai evidenţiem în cele ce urmează câteva astfel de exemple:
Forumul Nomazilor şi Romilor Europeni, este o asociaţie
internaţională care a luat naştere în anul 2004 şi care are legături speciale
cu Consiliul Europei materializate şi printr-un parteneriat intre cele două
formaţiuni cu scopul de a rezolva problemele cu care se confruntă
comunitatea nomazilor şi romilor de pe teritoriul european. 8
O iniţiativă internaţională şi anume Deceniul de Incluziunea a
Romilor 2005-2015 este în măsură să accentueze importanţa situaţiei
romilor în Uniunea Europeană dar şi demonstrarea dreptului la folosirea
termenului de „guvernanţă pentru romi întrucât „deceniul de Incluziune a
Romilor 2005-2015 este un angajament politic fără precedent, al guvernelor
europene pentru a elimina discriminarea împotriva romilor și închiderea
golurilor inacceptabile dintre romi și restul societății. Deceniul se concentrează
pe domeniile prioritare ale educației, ocupării forței de muncă, sănătate și
locuințe, și angajează guvernele să ia în considerare alte aspecte de bază ale
sărăciei, discriminării și integrarea dimensiunii de gen. Deceniul este o
inițiativă internațională care reunește guverne, organizații
interguvernamentale și neguvernamentale, precum și cu societatea civilă
romă.” 9 La acest moment, mai exact puşi în faţa unui asemenea exemplu,

6
Daniela Tarnovschi, Romii din România, Bulgaria, Italia şi Spania, între incluziune socială şi migraţie,
editura Ispmn, Cluj Napoca, 2012, p.1.
7 Tratatul de la Lisabona, 2007, art1.a
8 http://www.ertf.org/index.php/about-us , accesat la data de 12.05.2015.

9 http://www.romadecade.org/about-the-decade-decade-in-brief , accesat la data de 12.05.2015.

179
este destul de greu să ignorăm folosirea sintagmei „guvernanţă pentru
romi” întrucât această iniţiativă internaţională reuneşte sub aspect socio-
politic la nivel europen, în mod special doar pentru comunităţile de romi,
politici publice, instituţii publice, mecanisme si proceduri
financiare,resurse umane alocate special pentru această problematică, în
scopul integrării şi dezvoltării acestei comunităţi.
Politicile publice pentru romi la nivelul instituţiilor europene se
vor a fi cât se poate de coerente, integrate şi desigur cu efecte
supranaţionale. Intrucât avem monedă comună, piaţă comună şi circulaţie
liberă a persoanelor şi serviciilor în interiorul Uniunii Europene dar nu şi
instrumente financiare comune, de exemplu pe domeniile de investiţii sau
dezvoltare, efectul în modalitatea de implementare a politicilor publice
pentru romi este diferit de la un stat naţional la altul. Credem că pentru o
implementare omogenă a politicilor publice pentru romi în toate statele
membre a Uniunii Europene este necesar a ne apropia puţin mai mult de
ceea ce se cheamă „visul european” sau dacă vreţi Statele Unite ale
Europei.
Pe de altă parte mediul politic influenţează foarte mult
ascensiunea sau descensiunea situaţiei romilor în Europa. Nu putem vorbi
despre minoritatea roma în Uniune Europeană, fără să menționăm
evenimentele politice recente din Europa, la ultimele alegeri parlamentare,
care tind să întindă coarda tensiunilor dintre „naționaliștii” diferitelor țări
europene și minoritățile din teritoriul respectiv. Este vorba despre
alegerile europarlamentare încheiate în anul 2014 cu un număr de 9
partide de extremă dreapta care au intrat cu reprezentanți în Parlamentul
European. Astfel se vede o dovadă clară a euroscepticismului ca fiind în
urcare în Europa, întru-cât este mai greu de presupus aceea că
reprezentanţii unei extremei dreapta ar putea susţine idei pro europene
sau pro „statelor unite ale Europei”. Întrebarea imediată care se pune intr-
un astfel de scenariu este dacă nu cumva începe a se pierde
euronaționalismul și în cele din urmă o apariție tot mai invizibilă a
termenului de cetățean european. Afirmăm cu convingere termenul de
„euronaționalism” întrucât pâna nu de mult se vorbea tot mai des despre
Statele Unite ale Europei sau Statele Federale ale Europei, noțiuni ce

180
vroiau a desemna și a anunța viitorul acestui continent. În urma ultimelor
alegeri Europarlamentare observânduse ascensiunea extremei de dreapta
cu o campanie și o politică cu o agendă anti-imigranți, astfel se pare a se
creiona un viitor conflict între aceste partide și minoritățile etnice.
Oarecum ni se pare logică o astfel de presupunere dacă luăm în
considerare unele declarații sau sloganuri a partidelor în cauză. De
exemplu conform unor știri din presă, fondatorul Frontului Național din
Franța, 25% la alegerile euro din Franța (lider- Marine Le Pen) a afirmat că
numai „Domnul Ebola” mai poate rezolva problema imigranților în Franța,
de asemeni sloganul celor de la NPD (partidul neonazist cu un mandat la
europarlamentarele din Germania) era „Bani pentru bunicuța nu pentru Sinti
și Romi” 10. Într-o astfel de situaţie în care se susţine din partea acestor
partide politice propoziţii de genul „afară cu ţiganii” sau „afară cu
imigranţii”, motivate prin teoria unui oarecare naţinalism (uneori extrem),
procesul de integrare atât al romilor cât şi al imigranţilor va fi mult
îngreunat în sarcina Uniunii Europene.
Pe de altă parte avem șansa de a răsturna rândurile de mai sus
încercând a le explica pe fondul crizei economice și nicidecum pe o
renaștere a unui naționalism local în țări precum Franța, Grecia sau
Germania, așa cum rezultă din alegerile europarlamentare din 2014.
Accesul la o viaţă decentă a cetăţeanului euroepan este poate cel mai
important aspect al vieţii sale, aspect care poate influenţa relaţiile sale cu
cei din jur. O viaţă decentă ar putea însemna mai multă toleranţa faţă de
imigranţi, pe când una austeră din punct de vedere eonomic, înseamnă
mai multe frustrări, mai puţina toleranţă în faţa imigranţilor cum este
comunitatea de romi. Putem considera că avântul extremei dreapta în
Parlamentul European din 2014 a avut loc grație unei gândiri simpliste a
cetățeanului european: „nu contează naționalismul extremist al NDP
(Germania), FN (Franța) UMP (Marea Britanie), poate ei vor fi în stare
să ne scape de criză, de emigranții care ne ocupă locurile noastre de
muncă”. Cu alte cuvinte nu credem că exagerăm dacă am afirma că
cetațeanul european poate accepta aproape orice variantă de guvernare,

10 http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-europarlamentare-2014 accesat la data de 14.05.2015.

181
una eurosceptică, sau chiar una naționalist extremistă, atâta timp cât
rezultatul va reuși a regla motorul economic al Europei.
Fie că este pe fondul reînvierii naționalismului local (în spetă
francez, german, grecesc), fie că se datorează euroscepticismului, sau crizei
economice, anul 2014 va fi consemnat în istoria alegerilor europene ca
fiind unul în care națioalismul de extremă dreapta a început a renaște.
Consecința logică a acestui fapt credem că poate fi anunțarea unor viitoare
conflicte între reprezentanții partidelor respective și minoritățile etnice
din teritoriul respectiv, inclusiv comunitațile de romi. Din punctul de
vedere a unei minorități cum este cea Romă, care nu are un stat mamă și a
fost încă de la intrarea în Europa un popor nomad, obișnuit a circula pe
mai multe teritorii încă din secolele XII-XIII, scenariul de mai sus nu are
șanse de a le fi favorabil, astfel că o situație conflictuală, fie ea și numai la
nivel euro-instituțional, ar putea fi de neevitat.
Încheiem prezentul subtitlu prin aceea că în ciuda reînvierii
naționalismului local (în spetă francez, german, grecesc), apariţiei
euroscepticismului, sau crizei economice, în conformitate cu eforturile
Uniuni Europene de integrare a comunităţilor de romi, aşa cum am arătat
mai sus, termenul de „guvernanţă pentru romi” în locul celor de integrare
sau incluziune este mai mult decăt justificat. Pe de altă parte parerea
noastră peronală şi deocamdată nesemnificativă în planul cercetărilor
asupra comunităţii roma, este aceea că termenul de „guvernanţă pentru
romi” ar putea sugera, insufla o mai mare şi mai largă susuţinere a însuşi
comunităţii de romi.

PROBLEMATICA ÎN ROMÂNIA

Pentru a putea avea o oarecare coerenţă în motivarea termenului

de „guvernanţă” pentru romi, în locul unor termeni precum integrarea
romilor sau incluziunea romilor, trebuie să menţionăm mai întâi căteva
consideraţii generale asupra termenului de politică publică. Acest termen
de politică publică considerăm că este desigur instrumentul principal prin
care are loc implementarea guvernanţei pentru romi. De fapt în concursul

182
admiterii termenului de „guvernanţă pentru romi” termenul de politică
publica naţională, regională sau internaţională, are un loc cheie.
Din punct de vedere legislativ, politicile publie pentru romi la
nivel naţional î-şi găsesc motivaia în legislaţia europeană pe care România
o are de respectat, dar această chestiune nu reprezintă singura motivaţie.
De exemplu, un mic studiu istoric în aportul romilor în istoria României
ne arată depre aceştia că „în mai multe țări a avut loc în perioada interbelică
un proces de organizare a țiganilor și de acțiune în favoarea promovării
propriilor interese. Unii țiganologi vobesc pentru această perioadă chiar de un
naționalism țigănesc. Ceea ce s-a petrecut în România s-a înscris în evoluția
generală a populației țigănești din Europa” 11. Prin urmare explicaţia pentru
construcţia unor politici publice pentru romi nu trebuie să fie motivată
doar din punct de vedere legal, doar prin simplul fapt ca există acest drept,
conferit de instituţiile europene. Putem avea o motivatie construită prin
prisma faptului că există contribuţii a etnicilor romi la multe aspecte ale
istoriei României , cum este naţionalismul românesc, aşa cum rezultă din
citatul de mai sus. Desigur acest subiect ve trebui să facă parte din obiectul
de studiu separat al unui articol sau poate chiar un volum.
„O politică publică este o reţea de decizii legate intre ele privind
alegerea obiectivelor, a mijloacelor şi a resurselor alocate pentru atingerea
lor (n.n. - a obiectivelor în situaţii specifice).” 12 Cu alte cuvinte, politica
publică este un set de măsuri inchegate într-un plan al institutiilor de
putere al statului prin care se urmăreşte rezolvarea unor probleme. Din
definiţia de mai sus, rezultă că în problematica politicilor publice se pun
întrebarile cine? cum? şi cât costă? Întrucât subiectul care ne interesează
este politica publică pentru romi vom anexa întrebările de mai sus acestei
chestiuni. Nu vom insista asupra cine sau cât, ci mai degrabă asupra lui
cum. Este de la sine înţeles că la întrebarea cine răspunsul este „statutul
prin instituţiile sale de putere”. Vis a vis de cât, nu ne putem permite în
puţinul spaţiu acordat acestui articol o analiză financiară, dar dacă suntem
de acord că creearea unui singur loc de muncă după spusele Fondului
Naţional de Garantare a Creditelor ajunge de la 30.000 euro pană la

11 Viorel Achim, Țiganii în Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998, p. 132.
12 Miroiu A. , Introducere în analiza politicilor publice , Editura Paidea, Bucureşti, 2001, p.9.

183
100.000 euro 13 în funcţie de complexitatea lui, ne putem doar imagina
costurile uriaşe pe care le presupune o întreagă politică publică în
domeniul pieţei muncii. Exemplul de mai sus face parte din domeniul
pieţei muncii pentru că aşa cu am mai afirmat şi cu alte ocazii aceasta este
aria principală, stâlpul de bază al dezvoltării, care dacă este bine pus la
punct, facilitează accesul la celelalte domenii de dezvoltare de bază
precum sănătatea, educaţia, accesul la locuire sau justitie, cu alte cuvinte
accesul general la o securitate umană.
Pe de altă parte natura unei politici publice poate fi şi una omisivă
sau pasivă, adică aceea de a nu face ceva anume tot în scopul de a proteja
un anume interes sau obiectiv.
O altă definiţie conform HG 870/2006 termenul de politică
publică este definit ca fiind „totalitatea activităţilor desfăşurate de
administraţia publică centrală, de specialitate, in scopul soluţionării
problemelor de politici publice identificate şi pentru asigurarea
dezvoltărilor necesare într-un anumit domeniu” 14.
Vorbind despre politici publice pentru romi, scopul lor credem că
este unul singur: acela de a dezvolta coerent acest grup vulnerabil (deşii
unii autori nu sunt de acord cu această denumire), minoritate, grup etno-
cultural, sau dacă vreţi comunitate. O dezvoltare coerentă credem că ar
trebui să însemne un plan pe termen mediu şi lung unde domeniile de
dezvoltare sunt bugetate în funcţie de importanţa lor, adică pe primul loc
accesul pe piaţa muncii apoi accesul la eduaţie şi aşa mai departe. Desigur
că tot acest sistem presupune legiferarea în sistem bugetar a acestor
domenii special concepute pentru dezvoltarea comunităţilor de romi în
concordanţă cu specificul problemelor acestei minorităţi. Fără doar şi
poate sistemul de dezvoltare trebuie să cuprindă toate instituţiile de
putere de la nivel central până la nivel local. „Înţelegerea dezideratului
intervenţiei publice pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, nu doar din
considerente care ţin de justiţia şi protecţia socială, dar şi din considerente care

13http://www.ziare.com/nationala-romaniei/stiri-nationala-romaniei/crearea-unui-nou-loc-de-

munca-pe-timp-de-criza-costa-100-000-de-euro-744744, accesat la data de 14.05.2015.

14HG. 870/2006 privind aprobarea Strategiei pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare,
coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale

184
se raportează la dezvoltarea economică şi socială durabilă a României -
resursa umană furnizată de populaţia romă, una din cele mai tinere din UE,
căpătând o miză foarte importantă...astfel, la nivelul anului 2010, Banca
Mondială estima pentru România pierderile de productivitate anuală, din
cauza excluziunii romilor, la 887 milioane euro’’ 15. Acesta este doar un
exemplu prin care se poate evidenţia importanţa dar şi obligaţia statului
pentru a interveni în dezvoltarea, incluziunea comunităţii roma din
România.
Analizând vechea dar şi noua strategie a Guvernului pentru
incluziuea romilor, HG 430/2001 respectiv HG 18/2015, la nivel scriptic
se vorbeşte despre o strategie integrată de la nivel local pâna la nivel
central.
În vederea asigurării unui proces de integrare, unei dezvoltări
durabile, accesul pe piaţa muncii a comunităţilor de romi este desigur
domeniul prioritar de care această comunitate are nevoie. Motivaţia este
una simplă. Existând accesul pe piaţa muncii înseamnă posibilitatea de
acces la sănatate, locuire şi educaţie. Mai simplu spus dacă există un loc de
munca, există asigurare medicală, există posibilitatea cel puţin de a plăti o
chirie fie ea şi modică, există posibilitatea de a trimite copii la scoală.
În România problematica romă, nu neaparat şi soluţiile ei, este cât
se poate de bine oglindită în strategia de incluziune a romilor, HG
18/2015, unde majoritatea problemelor de incluziune socială a romilor au
fost împarţite în educaţie, ocupare, sănătate, locuire şi mica infrastructură,
cultură, infrastructură socială. Care dintre aceste domenii are strânsă
legatura cu dezvoltarea socială şi este de importanţa majoră în viată
comunităţilor de romi? Desigur răspunsul este ocuparea, sau accesul pe
piaţa muncii. La nivel teoretic probabil am putea găsi variante, unde piaţa
muncii nu este domeniul de importanţa majoră în progresul unei
comuntăţi, pentru că nu puţini ar fi aceea care pe bună dreptate, ar susţine
de exemplu, educaţia ca fiind de cea mai mare importanţa în dezvoltarea
unei comunităţi. La nivel practic însa, fără accesul pe piaţa muncii toate
celelalte domenii sunt mult mai greu de accesat de catre individul obişnuit.

15Strategia din 14 ianuarie 2015 a Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români

aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015-2020, p. 1.

185
 Totuşi în ultimii ani România a făcut şi progrese în integrarea
minorităţii roma. Există şi câteva politici publice bugetate din fondurile
naţioale de stat care s-au materializat astfel:
-În fiecare judeţ există in cadrul Instituţiei Prefectului, o structură
specializată pentru dezvoltarea comunităţii de romi şi anume Biroul
Judeţean pentru Romi unde ca resursă umana este inclus şi consilierul pe
problematica romă al prefectului.
-Din bugetul Consiliului Judeţean sunt renumeraţi două tipuri de
mediatori pentru comunităţile de romi şi anume mediatorul sanitar care
semnalează problemele comunităţii înce ţin de sistemul de sănătate
publică şi mediatorul şcolar care ţine legătura în acest domeniu între
comunitate-scoală -inspectoratul şcolar judeţean.
-De asemenea mai putem exemplifica institute guvernamentale
locale care lucrează în subordinea Guvernului precum Institutul pentru
Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, cum este cel de la Cluj,
unde există o semnificativă implicare şî încercare de rezolvare a
problematicii rome, prin publicarea de materiale, studii, compedii cu
scopul de a fi introduse în conştiinţa publică.
-Tot ca o politică publică naţională de integrare a comunităţii
roma este şi alocarea de locuri speciale în invăţământul superior pentru
romi la diferite universităţi.
-La nivel general politicile publice naţionale pentru romi sunt
coordonate de la nivel central de Agenţia Naţională pentru Romi, condusă
de un secretar de stat, institiţie aflată în subordinea Guvernului, aşadar
funcţionarea ei depinzând deasemenea de bugetul de stat.
-Integrarea comunităţii de romi prin prisma păstrării culturiii şi
istoriei comuniăţii roma, este sprijinită de către stat printr-o politică
publică prin care s-a introdus în sistemul educaţional studierea limbii şi
istoriei romilor la clasele 1-8.
Chiar dacă exemplele de mai sus sunt reglementate intr-o
startegie naţională de integrare a romilor, printr-o hotărâre de guvern,
trebuie să recunoaştem că în ciuda deschiderii statului către problematica
romă, această strategie este rezultatul unei lupte continue al societăţii
civile rome, fără de care, altfel, nu credem că s-ar fi ajuns în acest punct.

186
 Politicile publice pentru romi, aşa cum arată ele azi, în România
sunt lipsite de coeziune, sau dacă vreţi nu sunt interconectate. Desigur
pentru acest lucru două sunt criticile generale ale acestor tipuri de politici:
1. Interconectarea politicilor publice pentru romi pe domeniile de
intervenţie (invăţământ, locuire, sănătate, accesul pe piaţa forţei de
muncă, etc.) necesită un buget mai consistent, poate mult prea mare
pentru posibilităţile bugetare ale statului. 2. Politicile publice pentru romi
exprimate în strategie sau alte documente juridice, nu prezintă sancţiuni în
cazul incălcării dispoziţiilor legale în materie, cu alte cuvinte, sunt norme
juridice albe. De asemenea putem transmite o oarecare responsabilitate şi
comunităţii roma însuşi, pentru că şi elitismul de etnie romă este obligat a
lua atitudine în această chestiune, pentru că „cel mai mare avantaj îl oferă
resursele de inteligenţă colectivă a unui popor, capacitatea lui de a-şi structura
identitatea şi de a o manifesta creator, în relaţie cu alte popoare, culturi şi
civilizaţii diferite” 16
Dincolo de o sumedenie de critici care pot fi construite asupra
situaţiei politicilor publice pentru romii din România, de la metoda de
concepere a lor şi pâna la construcţia procedurilor care trebuie să le pună
în aplicare, totuşi se poate admite că cel puţin există un început, o bază
care poate fi îmbunătăţită şi pe care se poate construi. Toată această
situaţie demonstrează însă aceea că putem susţine termenul de
„guvernanţa pentru romi”, la fel cum am aratat la nivel european şi la nivel
naţional. Astfel dacă avem proceduri, institutii, resurse umane, care sunt
special create, aşa cum ama arătat mai sus, pentru comunităţile de romi,
termenul de guvernanţă pentru romi poate fi pe deplin susuţinut. Mai
mult decăt atât, şi în plan naţional, folosirea termenului de „guvernanţă”
pentru romi în locul celor de integrare pentru romi sau incluziune pentru
romi, poate însemna un avantaj foarte mare pentru comunitatea însuşi.
Aceasta pentru că termenul de guvernanţă desemnează mult mai mult
decât integrare şi incluziune, acestea fiind printre altele doar două
subcapitole, două mici caractere, ale termenului de guvernanţă. Cu alte
cuvinte credem că integrarea pentru romi sau incluziunea pentru romi
înseamnă eliminarea diferenţelor, pe când guvernanţă pentru romi, pe lângă

16 Liviu Petru Zăpârţan, Geopolitica în actualitate, Editura Eikon, Cluj Napoca, 2009, p.327.

187
eliminarea acestor diferenţe poate înseamna în plus asigurarea unei
continue şi libere mişcări şi transformări a comunităţii la provocările
globalizării. Prin urmare termenii de integrare şi incluziune pot face parte
din termenul de guvernanţă şi nu invers, ceea ce însemnă că expresia
„guvernanţă” pentru romi poate deschide mai multe porţi decât
incluziunea sau integrarea pentru romi.
CONCLUZII

Acest articol nu poate avea pretenţia de a expune totalitatea

problemelor în materie de politici publici pentru romi, ci mai degrabă
introducerea cititorului intr-un tablou unde fiecare „culoare zugrăvită”
poate fi subiect separat al „altor tablouri” care vor trebui să aibe mult mai
multă consistenţa. Astfel încheiem prin aceea că prezentul articol se poate
considera o imagine generală asupra subiectului în cauză şi o demonstraţie
a faptului ca termenul de „guvernanţă pentru romi” i-şi găseşte pe deplin
motivaţia teoretica şi practică.

BIBLIOGRAFIE

Adrian Ivan, Vasile Vesa, Minorităţile entice şi securitatea europeană

la sfârşitul secolului al xx-lea şi începutul secolului al xxi-lea. Studiu de caz-
România, în Societate şi Civilizaţie, editată de Calin Florea, Ciprian
Năprădean, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu Mureş, 2003
Adrian Miroiu, Introducere în analiza politicilor publice, Editura
Paidea, Bucureşti, 2001
Angus Fraser, Tiganii, editura Humanitas, Bucuresti, 2008
Claudia Anamaria Iov « The Roma minority-the prospects and
limits of EU’S Social Policy, what could or should the EU be doing?” in
Mircea Brie, Ioan Horga, Sorin Şipoş (ed), Ethnicity and Intercultural
Dialogue at the European Union Eastern Border (Editia revizuita), Ed.
Cambridge Scholars Publishing, United Kingdom, 2013, ISBN: 978-1-
4438-4607-3, ISBN: 1-4438-4607-4, pp.498-506.

188
 Daniela Tarnovschi, Romii din România, Bulgaria, Italia şi Spania,
între incluziune socială şi migraţie, Editura Ispmn, Cluj Napoca, 2012
Liviu Petru Zăpârţan, Geopolitica în actualitate, Editura Eikon, Cluj
Napoca, 2009
Viorel Achim, „Țiganii în Istoria României”, Editura Enciclopedică,
București, 1998

Site Web

http://www.osce.org/odihr/102598?download=true
http://www.ertf.org/index.php/about-us
http://www.romadecade.org/about-the-decade-decade-in-brief
http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-europarlamentare-2014
http://www.ziare.com/nationala-romaniei/stiri-nationala-
romaniei/crearea-unui-nou-loc-de-munca-pe-timp-de-criza-costa-100-
000-de-euro-744744

Legislaţie

HG. 870/2006
Strategia din 14 ianuarie 2015 a Guvernului României de
incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru
perioada 2015-2020
Tratatul de la Lisabona, 2007

189
 CONSIDERAȚII PRIVIND STRATEGIILE GUVERNULUI
ROMÂNIEI DE INCLUZIUNE A CETĂȚENILOR ROMÂNI

APARȚINÂND MINORITĂȚII ROME

Ana- Maria ADĂSCĂLIȚEI 1

Abstract
The accession of romania to the european union in 2007, in an already
unstable framework regarding the social domain, brings with itself on the european
scene the specific problems of the romanian state. Prior demarches of accession appear
not to have found the finality in solving the problems faced by this disadvantaged group
of the roma minority.
in response to the problems faced by roma, in order to respect and protect the
minorities, in accordance with european norms, after the accession to the eu, the
romania's government adopted the strategy for improving the roma condition for 2001-
2010, having yet, as negative point, the lack of funding for the measures proposed, the
common point for all the three strategies.
The strategy of inclusion for romanian citizens belonging to the roma
minority for the period 2012-2020 was created in the context of the approval of a
common framework for national roma integration strategies by 2020.the strategy for
the period 2015-2020 is new, but we can observe that the implementation of some
measures is generally based on the national budget allocated to the various national
institutions.the impact of the measures in the strategy seems not to get equally
distributed to those who need them.

KEYWORDS: Social inclusion strategy, Roma minority, Inclusion,

Exclusion, Disadvantaged group

1Doctorand, Universitatea Babeș - Bolyai, Cluj Napoca, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială,
e-mail: ana_maria_adascalitei@yahoo.com .

190
 INTRODUCERE

Aderarea României din anul 2007 la Uniunea Europeană, într-un

cadru deja instabil în ceea ce priveşte domeniul social, aduce cu sine pe
scena europeană şi problemele specifice statului român. În anul 1993, unul
dintre criteriile politice stabilite în vederea viitoarei aderări a României la
Uniunea Europeană, a fost respectarea şi protecţia minorităţilor,
minoritatea romă nu a fost la fel de bine integrată ca şi minoritatea
maghiară. În anul 2002, Comisia a constatat îmbunătăţiri în ceea ce
priveşte comunitatea romă, fiind adoptate măsuri de implemetare a
Strategiei Guvernului României de înbunătăţire a situaţiei romilor.
În ciuda existenţei cadrului legal pentru politici de incluziune
socială în România, unele grupuri defavorizate, în special romii, se
confruntă cu dificultăţi în obţinerea unui tratament echitabil în educaţie,
sănătate, ocuparea forţei de muncă, protecţia socială, calitatea vieţii;
confruntându-se cu excluziunea socială şi marginalizarea spaţială, uneori
fiind consideraţi „tapi ispăşitori” 2 în diverse probleme de securitate. Având
în vedere toate dificultăţile cu care se confruntă în a trăi o viaţă normală, şi
existenţa măsurilor legale pentru atingerea standardelor unei vieţi
normale, considerăm că este potrivit a studia modul în care politicile de
incluziune socială contribuie la incluziunea socială propriu zisă.

EXCLUZIUNE SOCIALĂ, INCLUZIUNE SOCIALĂ ŞI

PROTECȚIE SOCIALĂ

Politicile de incluziune socială se adresează grupurilor

vulnerabile, categoriilor sociale afectate de fenomenul excluziuni sociale,
oferindu-le acestora modalităţi de a participa pe deplin în societatea în
care trăiesc. Conceptul de incluziune socială este constituit ca şi întreg
împreună cu alte două concepte, şi anume: grup vulnerabil şi excluziune

2 Claudia Anamaria Iov « The Roma minority-the prospects and limits of EU’S Social Policy, what

could or should the EU be doing?” in Mircea Brie, Ioan Horga, Sorin Şipoş (ed), Ethnicity and
Intercultural Dialogue at the European Union Eastern Border (Editia revizuita), Ed. Cambridge Scholars
Publishing, United Kingdom, 2013, p.501.

191
socială. Pentru a înţelege rolul incluziunii sociale, a politicilor de
incluziune socială, trebuie să urmărim ce anume combat aceste politici
prin definirea conceptului de excluziune socială şi cui sunt adresate aceste
politici.
Termenii de incluziune socială şi excluziune socială îşi au originea
în Europa ca şi răspuns la criza statului bunăstării şi teama de dezintegrare
socială cauzată de crizele sociale şi economice 3. Este dificil să delimităm
doar una dintre cauzele apariţiei fenomenului de excluziune socială,
datorită implicaţiilor sociale, politice şi economice.
René Lenoir este considerat a fi autorul termenului de excluziune
socială, concept care acoperă o gamă largă de probleme economice şi
sociale ai „excluşilor”: persoane cu handicap mental şi fizic, invalizi
bătrâni, copii abuzaţi, toxicomani, delincvenţi, părinţi singuri. Un loc de
muncă permanent, venituri, asigurare, locuire, educaţie, cetăţenie şi
egalitate juridică, umanitate, respect, reprezintă câteva lucruri, în
concepţia lui Silver, de la care oamenii pot fi excluşi 4, răspunzându-se
parţial la întrebarea: excluziune de la ce?.
Termenul de excluziune socială, în perspectiva lui Sen, acoperă
fenomenele şi procesele de sărăcie şi deprivare, precum şi dezavantajele
sociale, culturale şi politice, în relaţie cu o gamă largă de categorii de
persoane excluse. Veniturile mici sunt o cauză pentru o viaţă sărăcăcioasă,
în care persoanele nu sunt în măsură să asigure hrană, adăpost, nu îşi pot
încălzi adecvat locuinţa, nu pot pleca în vacanţe, însă sărăcia nu ar trebuie
văzută doar în termeni de venituri mici. Excluziunea de la relaţiile sociale
reprezintă o altă formă de excluziune socială, care poate duce la alte
privaţiuni în viaţa de zi cu zi. Excluderea de la oportunitatea de a fi angajat
sau de a primi un credit, constituie de asemenea o formă de excludere de la
relaţiile sociale, determinând sărăcire economică, şi deprivări precum lipsa
hranei sau a locuinţei. O altă formă de excluziune socială în care este

3
Rajendra Pradhan, Understanding Social Exclusion and Social Inclusion in the Nepalese Context: Some
Preliminary Remarks, 1 (Paper presented at the workshop "Understanding Social Inclusion and
Exclusion: Theories, Methodologies and Data", Kathmandu, June 3, 2006, organized by Social
Science Baha and the Social Inclusion Research Fund Secretariat/SNV).
4 Hilary Silver, Reconceptualizing social disadvantage: Three paradigms of social exclusion, Geneva,

International Institute for Labour Studies, 1995, p. 63.

192
prezentă inabilitatea de a interacţiona cu alţii este excluderea de la
educaţie 5. Accesul la educaţie reprezintă forma primară de interacţiune cu
alte persoane, formând abilităţi şi deprinderi pe care persoanele le vor
utiliza în procesele de învăţare, interacţiune, acumulare de cunoştiinţe şi
informaţii, care, le vor permite ulterior să obţină un loc de muncă, o şansă
şi oportunitatea de a nu avea o viaţă sărăcăcioasă, lipsită de mijloace
adecvate de trai.
Excluziunea socială a fost definită ca fiind procesul prin care
indivizii sau grupurile sunt în întregime sau parţial excluse de la
participarea deplină în societatea în care trăiesc 6. A fi exclus din punct de
vedere politic, ca şi persoană, nu ai oportunitatea de a participa la discuţii
care te privesc ca şi individ al societăţii, nu deţii puterea în ceea ce priveşte
procesul decizional 7. În acest joc al puterii, doar un grup restrâns deţine
puterea de a emite decizii privind grupurile excluse. Aceste forme de
excluziune socială iau forma, adeseori de încălcare a dreptului omului, de
îngrădire a accesului la servicii garantate de constituţie, de legi (ex. accesul
la educaţie, la servicii medicale), afectând integritatea persoanelor supuse
acestui fenomen.
Categoriile sociale afectate de fenomenul excluziunii sociale sau
la risc de a fi excluse, sunt constituite în grupuri vulnerabile. Boala,
dizabilitatea, sărăcia, etnia, reprezintă câteva dintre cauzele pentru cei care
nu au posibilitatea să îşi satisfacă nevoile zilnice de trai. În legislaţia
naţională românească, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor
de discriminare, categoria defavorizată este definită, din punct de vedere al
inegalităţilor existente faţă de majoritatea cetăţenilor, datorită diferenţelor
identitare, fie datorită comportamentelor de respingere şi marginalizare la
care sunt supuşi. Romii, ca şi minoritate etnică sunt încadraţi în categoria
de grup vulnerabil, confruntându-se cu fenomenul de excluziune socială 8.

5 Amartya Sen, Social Exclusion: Concept, Application and Scrutiny, Manila, Asian Development Bank,
2000, p. 3 – 6.
6
Nabin Rawal, ,,Social Inclusion and Exclusion: A review’’, Baglung, Dhaulagiri Journal of Sociology
and Anthropology Vol.2, 2008, p. 164.
7 Pradhan, Understanding Social Exclusion and Social Inclusion in the Nepalese Context, 8.
8 Ordonanța nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,

publicată în Monitorul Oficial nr.166 din 7 martie 2014 (republicată)

193
 Având o definire a fenomenului de excluziune socială şi a
persoanelor afectate de acest fenomen, constituite în grupuri vulnerabile,
vom urmări, ce anume încearcă să rezolve sau să îmbunătăţească procesul
de incluziune socială. Asigurarea participării depline la viaţa politică,
culturală, civică şi economică, prin respectarea şi aprecierea diferenţelor
indivizilor, măsurile pentru oferirea de oportunităţi egale de a învăţa, a
lucra, a se implica în comunitate şi de a avea o voce cu privire la deciziile
care îi afectează, reprezintă procesul de incluziune socială 9. În momentul
în care aceste drepturi şi libertăţi sunt încălcate, sau nerespectate, apare
fenomenul de excluziune socială. Măsurile procesului de incluziune socială
sunt destinate grupurilor excluse social, persoanelor marginalizate,
grupurilor vulnerabile, sau grupurilor care se confruntă cu multiple forme
de deprivare, având scopul de a le integra, pentru a asigura coeziunea
socială şi solidaritatea socială. În România, obiectivul combaterii
excluziunii sociale este dezvoltarea unei societăţi inclusive, cu asigurarea
participării active la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice
ale societăţii 10, drepturi încălcate şi în prezent, în ciuda existenţei legislaţiei
în vigoare.
Conceptul de protecţie socială a apărut ca şi răspuns la realizarea
incluziunii sociale, reprezentând politicile publice mandatate şi
programele pentru a aborda riscul şi vulnerabilitatea în rândul
gospodăriilor sărace. În anii 80, protecţia socială reprezenta un instrument
temporar pentru furnizarea suportului de subsistenţă persoanelor aflate în
sărăcie extremă, devenind un instrument politic de masă. Mijlocul anilor
2000 a adus cu sine avansarea pe scară largă a discursului protecţiei
sociale, devenit un instrument de politică pentru promovarea
îmbunătăţirii semnificative în bunăstarea umană. Investiţia în capitalul
uman realizată prin intermediul măsurilor de protecţie socială ajută pe
termen lung la întărirea securităţii economice 11. Protecţia socială trebuie

9
Ronald Labonté et all., Indicators of Social Exclusion and Inclusion: A Critical and Comparative
Analysis of the Literature, Ottawa, Él Exchange Working Paper Series, 2011, 24.
10 Legea nr.292/2011. Legea asistenței sociale, publicată în Monitorul Oficial nr.905 din 20

decembrie 2011.
11 Babken Babajanian, Social Protection and its Contribution to Social Inclusion, London, Overseas

Development Institute, 2013, 4.

194
să ofere oportunităţi oamenilor de a investi în propria persoană, pentru a
depăşi condiţia de existenţă, dar efectele pe termen lung de creare a
abilităţilor de a modifica ceea ce conduce la deprivare şi vulnerabilitatea
indivizilor, rămân sub semnul întrebării 12.
Obiectivul excluziunii sociale este foarte potrivit pentru analiza
efectelor de dezvoltare şi transformare a intervenţiilor de protecţie socială.
Excluziunea socială analizează aspectele muti-dimensionale ale deprivării
şi cauzele acestora, contribuind la examinarea efectelor protecţiei sociale
în cadrul diferitelor dimensiuni ale deprivării, cât şi abilitatea sa de a
aborda factori mai largi şi condiţiile care produc şi reproduc deprivarea,
astfel cadrul excluziunii sociale facilitează contextualizarea protecţiei
sociale, fiind expusă interacţiunea dintre politicile şi programele şi forţele
economice, sociale şi instituţionale existente care modelează bunăstarea
oamenilor.

CADRUL APARIȚIEI STRATEGIILOR GUVERNULUI ROMÂNIEI

DE INCLUZIUNE A CETĂȚENILOR ROMÂNI APARȚINÂND
MINORITĂȚII ROME

Adoptarea Strategiilor Guvernului României de îmbunătăţire a

situaţiei romilor şi de incluziune, din perioada 2001-2015, au avut la bază
cadrul legislativ existent la nivelul Uniunii Europene. Schimbările
economice, sociale de la nivelul statelor membre, criza economică, au
impus, cu trecerea timpului, stabilirea unor noi măsuri la nivelul Uniunii
Europene. Evoluţia sau involuţia acestora, au stat la baza creării unor noi
reglementări privind combaterea sărăciei şi excluziunii sociale.
Modificările de la nivelul Uniunii Europene s-au reflectat în cadrul
legislativ naţional, care reglementează adoptarea de noi măsuri de
combatere a sărăciei şi excluziunii sociale.
Strategia Guvernului României de îmbunătăţire a situaţiei
romilor, a avut la bază documente internaţionale privind protecţia şi

12European University Institute. The 2010 European Report on Development, Social Protection for
Inclusive Development, San Domenico di Fiesole, Robert Schuman Centre for Advanced Studies,
2010, 33.

195
promovarea drepturilor minorităţilor naţionale. În vederea atingerii
scopului Strategiei pentru perioada 2001-2010, acela de îmbunătăţire a
situaţiei romilor, au fost stabilite măsuri de incluziune socială în zece
domenii sectoriale: Administraţie şi dezvoltare comunitară; Locuinţe;
Securitate socială; Sănătate; Economic; Justiţie şi ordine publică; Protecţia
copilului; Educaţie; Cultură şi culte; Comunicare şi participare civică 13.
Pentru această Strategie, au fost stabilite termene privind implementarea
măsurilor, instituţiile responsabile de implementare şi control al
implementării, aspectul negativ al acesteia fiind lipsa unei alocări bugetare
pentru implementarea acestor măsuri, fapt constatat de către Comisia
Europeană în Raportul periodic din 2002, situaţie vizibilă la o primă
lectură a legii de adoptare. Rezultatul pozitiv al aplicării măsurilor
Strategiei, a fost crearea de posturi atât la nivel central, judeţean cât şi
local, în care au fost angajate persoane de etnie romă 14, acolo unde a fost
posibilă alocarea de fonduri.
În anul 2006, este emisă o nouă hotărâre care vine în modificarea
şi completarea Strategiei Guvernului de îmbunătăţire a situaţiei romilor,
cele zece domenii sectoriale se transformă în şase, având acelaşi conţinut,
desemnând constituirea resursele bugetare din bugetul instituţiilor
responsabile de implementarea şi realizarea măsurilor Strategiei 15. Putem
îndrăzni să afirmăm faptul că nu s-a realizat o analiză a costului
implementării măsurilor Strategiei, situaţie reflectată în lipsa unui buget
necesar implementării măsurilor, excepţie făcând domeniul Locuinţe,
căruia i-au fost prevăzute sumele necesare implementării. Lansăm astfel
întrebarea, cât de eficiente sau posibil de realizat au fost aceste măsuri ale
Strategiei, în lipsa unor atribuiri clare de buget pentru implementare? O altă
situaţie care ne îndreptăţeşte întrebarea, este lipsa unei metodologii

13
Hotărârea nr. 430 din 25 aprilie 2001 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de
îmbunătățire a situației romilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 252 din 16 mai 2001.
14 2003 Raport periodic privind progresele înregistrate de România pe calea aderării, Disponibil la

www.anr.gov.ro/docs/rapoarte/Raport_periodic_privind_progresele_Romaniei_pe_calea_aderarii
_183.pdf , accesat la 17.05.2013.
15 Hotărârea nr. 522 din 19 aprilie 2006 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.

430/2001 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de îmbunătățire a situației romilor,

Publicată în Monitorul Oficial nr. 371 din 28 aprilie 2006.

196
privind implementarea măsurilor pentru îndeplinirea obiectivelor
specificate în Planul general de măsuri.
Pentru îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020, în lupta
împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale, în anul 2011 a fost aprobată
Strategia Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români
aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2012 - 2020 16. Şi în cazul
acestei noi Strategii pentru perioada 2012 - 2020, una din provocările
majore în ceea ce priveşte implementarea măsurilor din cadrul Strategiei
se referă la finanţarea acestora. Adoptarea Strategiei înainte de adoptarea
bugetului de stat pentru 2012, a dus la includerea unor măsuri lipsite de
surse de finanţare clare, fapt repetat şi în 2013 17. Baza de date iniţială
privind mărimea populaţiei rome din România, distribuţia geografică şi
problemele cu care se confruntă lipsesc, astfel este pusă la îndoială
relevanţa evaluării eficacităţii măsurilor Strategiei, existenţa acestei baze
de date putând servi de asemenea la elaborarea unor politici eficiente. În
domeniul Educaţie, au continuat măsurile afirmative de introducere a
locurilor rezervate pentru elevii şi studenţii romi în sistemul de
învăţământ, activităţii desfăşurate şi iniţial adoptării Strategiei 2012 - 2020.
Bugetele reduse ale instituţiilor publice, au împiedicat angajarea experţilor
pentru problemelor romilor, a mediatorilor sanitari şi şcolari, a
profesorilor de limbă, cultură şi istorie romani, în detrimentul
comunităţilor de romi. Planurile locale de acţiune pentru implementarea
măsurilor Strategiei nu sunt finanţate de către instituţiile resposabile,
folosindu-se aceeaşi scuză de a nu avea alocare bugetară suficientă şi
pentru aceste activităţi. De cele mai multe ori, sunt îndeplinite acele
activităţi ale planurilor care nu solicită alocarea unui buget, activităţi
precum consiliere şi informare. În schimb, activităţile precum: calificările
profesionale, construcţia de locuinţe sociale sau sprijinirea programelor
educaţionale, îşi găsesc sprijinul tot mai dificil.

16
Hotărârea nr. 1221 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de
incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2012 - 2020, publicată
în Monitorul Oficial nr. 6 din 4 ianuarie 2012.
17 Florin Moisă et al., Raportul Societăţii civile asupra implementării Strategiei Naţionale de Integrare a

Romilor şi a Planului de acţiune al Deceniului în România în 2012, Budapesta, Decade of Roma

Inclusion Secretariat Foundation, 2013, 41.

197
 Noua Strategie a Guvernului României adoptată pentru perioada
2015-2020 este la început, însă putem observa faptul că implementarea
unor măsuri se bazează, în general, pe bugetul naţional alocat diverselor
instituţii naţionale 18. Datorită acestui fapt putem presupune că va
întâmpina aceleaşi dificultăţi de aplicare a măsurilor prevăzute, cu excepţia
faptului în care se vor identifica alte surse de finanţare a măsurilor
prevăzute în Strategie.

CONCLUZII

Chiar dacă la nivel central există structuri instituţionale cu

atribuţii specifice în aplicarea politicilor de incluziune a minorităţi romilor,
acţiunile acestor instituţii la nivel local sunt rareori concentrate, fapt
determinat în primul rând de neintegrarea intervenţiilor sectoriale
destinate romilor într-un plan mai amplu de dezvoltare locală.
Lipsa datelor care să ofere o imagine clară a problemelor cu care
se confruntă romii, împiedică procesul de reevaluare a politicilor publice
existente şi de readaptare ale acestora la situaţia existentă în comunităţiile
de romi. Nefondarea politicilor publice pe date concrete, conduce
automat la crearea de politici ineficiente, nefocalizate obiectiv, evaluarea
rezultatelor fiind de asemenea compromisă, necunoscându-se starea
iniţială de fapt nu se poate realiza evaluarea implementării politicilor. În
ciuda existenţei unui cadru legal pentru politicile de incluziune socială a
romilor, a strategiilor de implementare ale acestora, organisme însărcinate
cu implementarea şi supravegherea implementării politicilor sociale,
totuşi, nevoile şi problemele comunităţilor de romi par a rămâne
neschimbate.

BIBLIOGRAFIE

18Hotărârea nr. 18 din 14 ianuarie 2015 pentru aprobarea Strategiei Guvernului României de
incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2015 - 2020, publicată
în Monitorul Oficial nr. 49 din 21 ianuarie 2015.

198
 2003 Raport periodic privind progresele înregistrate de România
pe calea aderării, Disponibil la
www.anr.gov.ro/docs/rapoarte/Raport_periodic_privind_progresele_R
omaniei_pe_calea_aderarii_183.pdf , accesat la 17.05.2013
Babajanian, Babken, Social Protection and its Contribution to
Social Inclusion, presented at the UNDESA expert group meeting, New
York, 2013, London, Overseas Development Institute, 2013, available at
http://www.un.org/esa/socdev/egms/docs/2013/EmpowermentPolicie
s/Social%20Protection%20and%20Inclusion%20Babajanian.pdf, accesed
on 05 March 2015
Comisia Europeană - Europe 2020, Obiective Europa 2020 - ultima
actualizare 10.02.2015, accesată la 03.05.2015,
http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-
nutshell/targets/index_ro.htm
Commission of the European Communities (CEC), Towards a
Europe of solidarity: Intensifying the fight against social exclusion,
fostering integration, Bruxelles, 1992, available at
http://aei.pitt.edu/4819/1/4819.pdf, accesed on 03 Mach 2015
Department of International Development (DFID),
https://www.gov.uk/discrimination-your-rights, last update on 04 March
2015, accessed at April 28, 2015
European University Institute. The 2010 European Report on
Development, Social Protection for Inclusive Development, San
Domenico di Fiesole, Robert Schuman Centre for Advanced Studies,
2010
Hotărârea nr. 1221 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea
Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români
aparținând minorității romilor pentru perioada 2012 - 2020, publicată în
Monitorul Oficial nr. 6 din 4 ianuarie 2012
Hotărârea nr. 18 din 14 ianuarie 2015 pentru aprobarea Strategiei
Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând
minorității romilor pentru perioada 2015 - 2020, publicată în Monitorul
Oficial nr. 49 din 21 ianuarie 2015

199
 Hotărârea nr. 430 din 25 aprilie 2001 privind aprobarea Strategiei
Guvernului României de îmbunătățire a situației romilor, publicată în
Monitorul Oficial nr. 252 din 16 mai 2001
Hotărârea nr. 522 din 19 aprilie 2006 pentru modificarea și
completarea Hotărârii Guvernului nr. 430/2001 privind aprobarea
Strategiei Guvernului României de îmbunătățire a situației romilor,
Publicată în Monitorul Oficial nr. 371 din 28 aprilie 2006
Iov, Claudia Anamaria « The Roma minority-the prospects and
limits of EU’S Social Policy, what could or should the EU be doing?” in
Mircea Brie, Ioan Horga, Sorin Şipoş (ed), Ethnicity and Intercultural
Dialogue at the European Union Eastern Border (Editia revizuita), Ed.
Cambridge Scholars Publishing, United Kingdom, 2013, pp.498-506.
Labonté, Ronald, Abdullahel Hadi, Xaxier E. Kauffmann,
Indicators of Social Exclusion and Inclusion: A Critical and Comparative
Analysis of the Literature, Ottawa, Él Exchange Working Paper Series,
Working Papers Volume 2 Number 8, December 2011
Legea nr.292/2011 Legea asistenței sociale, publicată în Monitorul
Oficial nr.905 din 20 decembrie 2011
Moisă, Florin, Iulius Albert Rostas, Daniela Tarnovschi, Iulian
Stoian, Daniel Rădulescu, Tania-Ştefania Andersen, Raportul Societății
civile asupra implementării Strategiei Naționale de Integrare a Romilor și a
Planului de acțiune al Deceniului în România în 2012, Budapest, Decade
of Roma Inclusion Secretariat Foundation, 2013
Ordonanța nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial nr.166 din 7
martie 2014 (republicată)
Preoteasa, Ana Maria, Sorin Cace, Gelu Duminică - Strategia
Națională de Îmbunătățire a Situației Romilor: Vocea Cominităților,
București, Editura Expert, 2009
Rajendra Pradhan, Understanding Social Exclusion and Social
Inclusion in the Nepalese Context: Some Preliminary Remarks, Paper
presented at the workshop "Understanding Social Inclusion and
Exclusion: Theories, Methodologies and Data", Kathmandu, June 3, 2006,

200
organized by Social Science Baha and the Social Inclusion Research Fund
Secretariat/SNV
Rawal, Nabin, „Social Inclsion and Exclusion: A review”, Baglung,
Dhaulagiri Journal of Sociology and Anthropology Vol.2, 2008, 161 - 180,
accesed on April 30, 2015, doi: 10.3126/dsaj.v2i0.1362
Sen, Amartya, ``Social Exclusion: Concept, Application, and
Scrutiny``, Manila, Social Development Papers No.1, Office of
Environment and Social Development Asian Development Bank, Asian
Development Bank, 2000
Silver, Hilary. ``Reconceptualizing social disadvantage: Three
paradigms of social exclusion``, Geneva, International Institute for
Labour Studies, 1995, in Social Exclusion: Rhetoric, Reality, Responses,
edited by Gerry Rodgers, Charles Gore, José B. Figueiredo, 57 - 80,
Geneva, International Labour Organization (Institute for Labour
Studies), 1995
Silver, Hilary. ``Social exclusion and social solidarity: Three
paradigms``, International Labour Review, Vol. 133, 1995/5-6,
International Labour Organization, 1994, Department of Sociology,
Brown University, USA, Article based on a longer discussion paper with
the same title, prepared in 1994 for the Labour Institutions and Economic
Development Programme of the ILO’s International Institute for Labour
Studies;

201
 MIGRAȚIA ILEGALĂ, FACTOR PRINCIPAL AL DEZVOLTĂRII
CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE 1

Alexandru GUŞETOIU 2

Abstract
In recent decades, migration flows to western countries with a higher
standard of living, were based on a variety of causes and factors, often socio-political.
Illegal migration is a significant geopolitical issue for europe now, being one of the main
factors that gave rise to the proliferation of organized crime. The specific effects of this
phenomenon are represented in most developing countries, where moonlighting is
causing an imbalance between qualified local labor force and market demand,
connected with prostitution, drug trafficking and stepping organs. Social exclusion or
socio-cultural differences are yet another source of conflict between indigenous migrants,
which can proliferate into extremist behavior and actions. The present study presents
the situation of illegal migration on the european continent based on statistical data
processed by frontex. We'll see how to make the connection between illegal migration
and organized crime through the offense of trafficking in migrants and migratory
routes. Illegal migration is the method people not following the legal way to get into a
country. “entering, staying or transiting a state’s territory by foreign people without
obeying the conditions imposed by the state’s legislation. The situation also applies to
the emigrants leaving their state of origin with the aim of immigrating without
following the legal procedures”. According to european statistics, 270.000 illegally
entered the european union in 2014, while 4000 of them lost their lives in their attempt

1 This work was possible due to the financial support of the Sectorial Operational Program for Human

Resources Development 2007-2013, co-financed by the European Social Fund, under the project
number POSDRU/159/1.5/S/132400 with the title „Young successful researchers – professional
development in an international and interdisciplinary environment”.
2 Phd Student, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea Istorie și Filosofie, Şcoala

doctorală: Relații Internaționale și Studii de Securitate, email: gusetoiu_alex@yahoo.com.

202
to cross the mediterranean sea. Thus, illegal migration becomes a threat to the states
socio-economic security and stability as will be shown in the present article.

KEY WORDS: Illegal migrant trafficking, counterfeit passports, Routes

of illegal migration, criminal organized group, borders, FRONTEX.

În această perioadă, migraţia ilicită sau clandestină se desfăşoară

tot mai intens în special dinspre spaţiul răsăritean european şi asiatic spre
Europa de Vest. Motivele care îi împing pe imigranţii clandestini să
recurgă la acest mod de a părăsi ţara de origine sunt diverse: ca urmare a
conflictelor armate, catastrofelor naturale, încălcarea flagrantă a
drepturilor omului, condiţiile economice nesatisfăcătoare, creşterii
alarmante a şomajului, a scăderii continue a salariilor, de cele mai multe ori
aceste cauze fiind de natura socio-politică. Subiectul migraţiei ilegale este
fără îndoială de o actualitate constantă în primul rând pe agendele politice
europene şi internaţionale, iar o importanţă aparte îi oferă mass-media.
Dintre cele mai recente evenimente care au avut loc cu privire la acest
subiect amintim reuniunea extraordinară a Consiliului European din 23
aprilie 2015 3 sau declaraţia premierul ungar Viktor Orban de la summitul
Grupului de la Vişegrad desfăşurat la Bratislava din 19 iunie 2015
referitoare la construirea unui gard din sârmă ghimpată la graniţa dintre
Ungaria şi Serbia pentru a opri imigranţii clandestini, argumentând că
astfel vor fi protejate şi alte state din spaţiul Schengen. 4
Criminalitatea organizată şi migraţia ilegală au căpătat noi valenţe
atingând cote alarmante, motiv de îngrijorare pentru statele lumii dar, mai
ales pentru cele cu o democraţie recent instituită, mai slab consolidată
având sisteme legislative şi instituţii vulnerabile. Organizaţiile criminale
ameninţă suveranitatea naţională şi autoritatea statelor, valorile

3 Reuniunea extraordinară a Consiliului European, 23 aprilie 2015, comunicat de presă, disponibil

online la http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2015/04/23-special-euco-
statement/ , accesat la data de 19.06.2015.
4
Sorin Popescu, Viktor Orban: Gardul ce va fi ridicat la graniţa sârbo-ungară pentru a opri imigranţii
ilegali va proteja spaţiul Schengen, în Agerpres, disponibil online la
http://www.agerpres.ro/externe/2015/06/19/viktor-orban-gardul-ce-va-fi-ridicat-la-granita-sarbo-
ungara-pentru-a-opri-imigrantii-ilegali-va-proteja-spatiul-schengen-20-18-57 , accesat la data de
19.06.2015.

203
democratice instituţiile publice și economiile naţionale. Prin activităţile
desfăşurate, aceste grupări sunt foarte greu de stăpânit, fiind flexibile,
sofisticate, îşi extind permanent alianţele reuşind să-şi asigure o bună
protecţie faţă de autorităţile poliţieneşti. 5 Din cauza reţelelor criminale
implicate şi a ingeniozităţii infractorilor migraţia ilegală este un flagel din
ce în ce mai extins şi mai greu de controlat. Nici legislaţiile ţărilor, sursa de
tranzit sau ţinta, nu ajută autorităţile în lupta pentru combaterea acestui
fenomen, datorită diferenţelor în materie. Pe lângă acestea, migranţii
beneficiari ai serviciilor oferite de traficanţii specializaţi pe o astfel de
infracţiune, preferă să păstreze tăcerea sau să infirme legăturile cu
grupurile infracţionale, fie pentru a-şi atinge scopul, fie din pricina
ameninţărilor. 6
Dacă privim statisticile europene observăm că în anul 2014, un
număr de 270.000 de persoane au intrat ilegal în Uniunea Europeană iar
peste 4.000 dintre ei şi-au pierdut viaţa în încercarea de a traversa Marea
Mediterană. 7 Aşadar migraţia ilegală devine o ameninţare pentru
securitatea şi stabilitatea socio-economică a statelor după cum vom vedea
pe parcursul articolului.
Migraţia poate fi clasificată în mai multe forme:
emigrare/imigrare, internaţională/internă, voluntară/forţată,
individuală/de masă, permanentă/temporară, legală/ilegală. 8
Migraţia legală este forma acceptată de statele lumii putând fi
controlată din toate punctele de vedere. Pentru a facilita migraţia legală
statele încheie tratate prin care acordă migranţilor facilităţi, ca şi pentru
cetăţenii proprii, le respectă condiţiile legale de muncă sau de protecţie
socială. În acest fel statele au posibilitatea de a colecta taxele şi impozitele
aferente câştigurilor realizate de proprii lucrători în străinătate. De

5 Octavian Floricel, Migraţia și Criminalitatea, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2006, p.134.

6 Sandu Frangulea, Fenomenul migraţiei şi al traficului de persoane, Asociaţia Romană a Dreptului
Umanitar, disponibil online la http://www.arduph.ro/domenii/refugiati-persoane-disparute-
2/fenomenul-migratiei-si-traficul-de-persoane/ , accesat la data de 19.06.2015.
7 Monica Slavici, Agendă europeană pentru migraţie, Radio România regional, disponibil la

http://romaniaregional.ro/2015/03/18/agenda-europeana-pentru-migratie/ , accesat la data de

19.05.2015.
8 Octavian Floricel, Migraţia si Criminalitatea, Editura Bibliotheca, Targovişte, 2006, pag.14-15.

204
asemenea, se face schimb cultural, social, tehnologic între statele
implicate.
Migraţia ilegală reprezintă metoda adoptată de persoanele care nu
folosesc calea legală pentru a ajunge în alte ţări.”Intrarea, şederea sau
tranzitarea teritoriului unui stat de către un cetăţean străin fără respectarea
condiţiilor impuse de legislaţia în domeniu. În aceeaşi postură se află şi
emigrantul care părăseşte teritoriul statului de origine cu intenţia de a
imigra, fără a respecta condiţiile legale.” 9
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii
transnaţionale organizate defineşte expresia de grup infracţional organizat
ca fiind ”un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care
există de o anumită perioadă şi acţionează în înţelegere, în scopul săvârşirii
uneia ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni prevăzute de prezenta
convenţie, pentru a obţine, direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt
avantaj material”. 10
O caracteristică principală a organizaţiilor de crimă organizată
este aceea a extinderii sferei de dominaţie în afara teritoriului naţional în
vederea asigurării unui profit cât mai mare. Se aseamănă atât ca structură
organizaţională cât şi ca business cu companiile transnaţionale. Se poate
remarca o mobilitate mai mare a acestor structuri informale în comparaţie
cu structurile legale, avantajate de lipsa graniţelor, a barierelor birocratice,
a formalităţilor de orice fel. Criminalitatea organizată modernă este
prezentă sub diverse forme pretutindeni, angajându-se în toate tipurile de
tranzacţii sau trafic, legale sau nu cu menţiunea să fie profitabile. Migraţia
ilegală, traficul de persoane, traficul de droguri sau armament, prostituţia,
sunt câteva dintre activitățile practicate de grupările criminale. 11
Fluxurile migraţioniste afectează în mai mare măsură ţările cu un
nivel de trăi mai ridicat. Această distribuţie disproporţionată s-a schimbat
de la începutul anilor 1990, dacă Germania şi Austria erau principalele ţări

9
Cristian Florin Popescu, Lumea în mișcare: apecte juridice și manageriale privind migraţia, Editura Pro
Univesitaria, București, 2006, p. 36.
10 Organizaţia Naţiunilor Unite, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale

organizate din 15 noiembrie 2000, articolul 2, aliniatul a).

11 Anghel Stoica, Migrația ilegală la confluența cu traficul de persoane, Editura Pro Universitaria,

București, 2014, p. 18.

205
vizate datorita nivelul economic ridicat, până în prezent s-au mai adăugat
Marea Britanie, Olanda, Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Cehia dar şi
Ţările Nordice. Destinaţiile migranţilor ilegali din Europa de Est nu sunt
diferite, Ţările Nordice Europene devenind tot mai atractive mai ales
datorită serviciilor sociale oferite, cum ar fi ajutorul oferit familiilor cu mai
mulţi copii. 12
În continuare se poate observa că principalii „furnizori” de
emigranţi sunt zonele de sud-est ale Europei, din state cu un nivel de trăi
mai scăzut.
Uniunea Europenă a adoptat poziţii mai dure împotriva migraţiei
ilegale, partidele cu o politică anti-migraţionistă câştigându-şi aprecierea în
ţări precum Austria, Franţa, Olanda sau Marea Britanie. Se intamplă insa
ca de multe ori un numar mare de migranţi să creeze probleme negative
statelor de destinație prin “tulburarea echilibrului demografic, etnic, cultural,
prin incapacitatea mecanismelor de protecţie socială sau de sănătate publică,
prin depăşirea capacităţii de absorbţie a pieţei legale a muncii şi implicit, prin
bulversarea raportului de forţe dintre structurile de control a legalităţii şi
ordinii publice şi partea de populaţie canalizată spre activităţi infracţionale”
organzată în reţele de prostituţie, cerşetorie sau furt. Din păcate
radicalizarea generală a opiniei publice din ţările respective este alimentată
si de mass media, care de multe ori a evidenţiat originea etnică rromă a
multora dintre cei implicati în infractiuni. 13
Prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale a implicat statele
Uniunii Europene în elaborarea de acte normative pentru a alinia statele în
acest sens. Ca rezultat al politicilor menţionate, a eforturilor depuse
pentru combaterea acestui fenomen observăm că şi numărul cetăţenilor
returnaţi în ţările de origine a crescut în ultimii ani, chiar dacă sunt plecaţi
de mai mult timp. La baza acestor eforturi au stat acţiuni ce au constat în
încheierea de noi acorduri de readmisie între statele implicate şi alte state
europene.

12 Sandu Frangulea, Fenomenul migrației și al traficului de persoane, Asociația Romanâ a Dreptului

Umanitar, disponibil online la: http://www.arduph.ro/domenii/refugiati-persoane-disparute-
2/fenomenul-migratiei-si-traficul-de-persoane/ , accesat la data de 19.06.2015.
13 Ibidem.

206
 Europa de Est, incluzând şi România, reprezintă un element de
atracţie pentru migranţi, persoane fără identitate provenite de pe
continentul african sau cel asiatic, persoane periculoase care au comis
fapte penale, urmărite internaţional prin Interpol, care pot face parte din
grupări teroriste sau din organizaţii criminale. Acestea solicită azil politic
în România, plecând apoi în mod clandestin către alte ţări din Europa de
Vest, existând riscul ca acele persoane să poată comite acte de terorism,
sau să fie implicate în fenomenul criminalităţii transfrontaliere. Dacă sunt
găsiţi sunt trimiși înapoi în România, în ţara unde au cerut azil, motiv
pentru care ar putea periclita imaginea ţării. Ca urmare a aderării
României la Uniunea Europeană, ţara noastră a devenit din ţară sursă şi de
tranzit, ţară ţintă, ceea ce atrage o răspundere mult mai mare.
Rolul României în strategia de securitate a Uniunii Europene nu
este deloc de neglijat. Trebuie să se ţină seama de faptul că peste 2070 km
din frontiera ţării noastre este frontieră externă a U.E., fapt ce atrage o
răspundere mai mare in activitatea de securizare a graniţei.
Traficul ilegal de migranţi reprezintă una din cele mai acute
manifestări ale criminalităţii transfrontaliere cu efecte secundare pe
termen lung. Traficul ilegal de migranţi se îmbina de cele mai multe ori cu
alte aspecte ce ţin de crimă organizată cum sunt traficul de droguri sau
traficul de arme. Se descoperă tot mai multe şi mai complexe reţele de
traficanţi de persoane, (organizaţi în grupări) cu conexiuni aproape în
întreaga lume. Infracţiunile de trafic de migranţi şi de persoane sunt
diferite, de aceea trebuie făcută distincţia între cele două. Diferenţa constă
în faptul că “deşi în ambele cazuri este vorba de traficarea unor persoane,
migranţii sunt participanţi activi la comiterea faptei, în toate formele sale de
către membrii grupărilor infracţionale de traficanţi”. Astfel de ilegalităţi sunt
săvârşite de obicei de grupuri organizate în scopul traficului de migranţi cu
intenţia de a obţine beneficii financiare şi materiale. 14
Metodele folosite de migranţi pentru trecerea ilegală a frontierei
sunt diverse, profitând şi exploatând toate lacunele sistemulul legislativ.

14
Sandu Frangulea, Fenomenul migrației și al traficului de persoane, Asociația Romanâ a Dreptului
Umanitar, disponibil online la http://www.arduph.ro/domenii/refugiati-persoane-disparute-
2/fenomenul-migratiei-si-traficul-de-persoane/ , accesat la data de 19.06.2015.

207
Cea mai uzuală metodă o reprezintă folosirea de paşapoarte şi vize
falsificate sau contrafăcute. De cele mai multe ori astfel de acte se obțin
profitând de faptul că unii funcţionari ai ambasadelor statelor vizate pot fi
corupţi pentru eliberarea vizelor. Ulterior, după obţinerea actelor şi
ajungerea la destinaţie, migrantii rămân pe teritorului statului în mod
clandestin. Costul unui astfel de serviciu variază între 800-3000 de dolari
în funcţie de ţara de destinaţie. 15 Cu ajutorul unor vize de tranzit şi de
intrare, obţinute în scop turistic, sau motivate de prestarea unor activităţi
comerciale şi folosirea de documente false în numele unor societăţi
multinaţionale cu renume pentru o ţară ţintă sau solicitarea statutului de
azilant, urmată de rămânerea ilegală pe teritoriul ţării. Alte modalităţi
cunoscute de trecere ilegală a frontierei se realizează prin trecerea
frauduloasă peste “frontiera verde”; folosind acte de identitate false; prin
ascunderea în mijloacele de transport internaţional auto, feroviar sau
naval; sub pretextul asigurării transportului şi a cazării pentru participarea
la competiţii sportive; sub acoperirea unor confesiuni religioase. 16
Expresia de ”trafic ilegal de migranţi desemnează faptul de a
asigura, în scopul obţinerii, direct sau indirect, un folos financiar ori un alt
folos material, intrarea ilegală într-un stat parte a unei persoane care nu
este nici cetăţean, nici rezident permanent al acelui stat”; 17 Constituie
infracţiune de trafic de migranti conform Ordonanţei de Urgenţă privind
frontiera de stat a României 105/2001 “racolarea, îndrumarea sau
călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a
frontierei de stat, precum şi organizarea acestor activităţi. “ 18
Infracţiunile de trafic de migranţi comise de un grup infracţional
organizat sunt de obicei infracţiuni transnaţionale ceea ce inseamă in
conformitate cu Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii

15 Anghel Stoica, Migrația ilegală la confluența cu traficul de persoane, editura Pro Universitaria,
Bucuresti, 2014, pag.142.
16 Sandu Frangulea, Fenomenul migrației și al traficului de persoane, Asociația Romanâ a Dreptului

Umanitar, disponibil online la http://www.arduph.ro/domenii/refugiati-persoane-disparute-

2/fenomenul-migratiei-si-traficul-de-persoane/ , accesat la data de 19.06.2015.
17 Protocol împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la

Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15 noiembrie 2000,
articolul 3, aliniatul a).
18 Ordonanța de Urgenţă privind frontiera de stat a României 105/2001, articolul 71, aliniatul 1.

208
transnaţionale organizate ca: sunt săvârşite într-un stat, dar o parte
substanţială a pregătirii, planificării, conducerii sau a controlului are loc într-
un alt stat, implicând un grup infracţional organizat care desfăşoară activităţi
infracţionale în mai multe state sau infractiunile sunt săvârşite într-un stat,
dar au efecte substanţiale într-un alt stat.” 19
Pe lângă aspectele negative deja menţionate, fenomenul migraţiei
ilegale implică mai multe consecinţe negative. Deoarece o mare parte din
migranţi ajung să lucreze la negru, angajările clandestine contribuie la
adâncirea crizei economice și sporirea șomajului în rândurile populaţiei
băștinașe. Odată ajunși în ţările de imigrare în mod fraudulos, pentru a-și
asigura existenţa sau în cazul unora pentru a reuși să trimită bani familiei
rămase acasă, ei sunt gata să-şi vândă forţa de muncă pentru salarii
derizorii, provocând dezechilibre pe piaţa muncii din respectiva ţară. 20 Aşa
cum am mai precizat, migraţia ilegală poate foarte uşor să atragă şi alte
tipuri de infracţiuni, trafic de persoane, trafic de arme şi muniţii, droguri,
autoturisme. Poate exista o dificultatea de socializare şi adaptare în relaţiile
cu localnicii existand riscul izbucnirii a mici conflicte între migranți si
localnici. Ajunşi în ţara dorită exista posibilitatea ca numeroşi migranţi să
nu găsească condiţiile visate și neavând mijloace de întreţinere au tendinţa
de a le procura prin săvârşirea de infracţiuni. Datorită situaţiei lor dificile,
migranţii devin vulnerabili, uşor de racolat sau tentaţi să se alăture unor
grupări de tip mafiot iar unii pot aparţine sau sunt simpatizanţi a unor
organizaţii extremist-teroriste. Aşa încât din această privinţă migraţi ilegală
este asociată şi implică inevitabil “importul de criminalitate”. Tot în acest
registru, pentru a desfăşura activităţi ilegale se constituie sedii fictive de
societăţi comerciale care sunt folosite drept paravan. De asemenea există
cheltuieli suplimentare pentru bugetul naţional, pentru returnarea
migranţilor ilegali în ţările de origine, pentru cazarea şi asistenţa
solicitanţilor de azil. Migraţia poate avea repecusiuni şi asupra sănătăţii

19
Organizaţia Naţiunilor Unite Convenţie a Naţiunilor Unite din 15 noiembrie 2000 împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate, art.3. punctul 2, alin. a),b),c),d).
20 Octavian Floricel, Migrația si Criminalitatea, Editura Bibliotheca, Targoviște, 2006, p.16.

209
prin transmiterea unor boli specifice zonelor geografice de unde provin
persoanele. La aceste se mai pot adăuga şi altele. 21

Rute ale migraţiei ilegale

Fluxurile migratorii au crescut după tulburările politice din 2011

din Africa de Nord și lumea arabă, evenimente cunoscute sub denumirea
de „Primăvara Arabă”, detectându-se o creştere bruscă la frontiera externă
a U.E de migranţi ilegali, de la 100.000 în 2010 până la 140.000 în 2011. 22
Principalele rute ale migraţiei ilegale care au fost identificate sunt:
Asia Centrală/Africa - Rusia/Ucraina – Republica Moldova –
frontiera de est a României – Ungaria/Serbia – state U.E. Rută activă pana
in 2006, mai apoi mutându-se la nord si sud de Romania, dar se
preconizează reluarea sa. Cetăţenii implicaţi sunt afro - asiatici, Chinezi,
Somalezi, Indieni, Irakieni, Pakistanezi si altele, iar călăuze sunt membrii ai
unor organizaţii criminale ruseşti, ucrainene sau din Moldova.
Asia Centrală - Siria - Turcia - Bulgaria - frontiera de sud a
României - Ungaria - Statele U.E.. Călăuze fiind cetăţeni turci, irakieni sau
sirieni de etnie kurda.
Intrarea in spaţiul Schengen pe cale aeriană de către cetăţeni
kurzi, chinezi, irakieni, iranieni se face prin folosirea de vize falsificate. 23
Canalul” irakiano-kurd”, cu ţinta U.E. 24
Canalul ”chinezesc”: sursa principală o constituie trei provincii
din sudul Chinei (Zehjiang, Fujian si Guangdon) destinaţia finală fiind
statele U.E., S.U.A. și Australia. Pentru un asiatic trecut fraudulos prin
România, călăuzele percep o taxă cuprinsă între 700-1000 $. 25
Canalul Pakistanez, ţara reprezentând ţara-sursă pentru reţelele
de imigranţi ilegali. Reţelele conduse de pakistanezi au ca scop transportul

21 Sandu Frangulea, Fenomenul migrației și al traficului de persoane, Asociația Romanâ a Dreptului

Umanitar, disponibil online la http://www.arduph.ro/domenii/refugiati-persoane-disparute-
2/fenomenul-migratiei-si-traficul-de-persoane/ accesat la data de 19.06.2015.
22
Anghel Stoica, Migrația ilegală la confluența cu traficul de persoane, Editura Pro Universitaria,
Bucuresti, 2014, p.148.
23 Ibidem,p. 149.

24 Ibidem, p. 154.

25 Ibidem, p. 151.

210
clandestinilor indieni și pakistanezi în U.E., mai ales în Marea Britanie și
Canada.
O practică frecventată de migranţii din aceste zone, este de a
ajunge în Europa de Est în grupuri de aproximativ zece persoane trecând
graniţa de est sau cea de sud, în mod ilegal, şi solicitarea statutului de
refugiat, temporar până la găsirea unei modalităţi de a pleca mai departe
spre Occident. 26
Canalul afgan. Afganistanul este fără îndoială o ţară care
alimentează migraţia ilegală, iar această situaţie se datorează conflictelor
politice şi în special a celor militare din această ţară și din zonă, care atrage
şi problemele economice. 27
România este situată geopolitic pe ruta balcanică a imigrării
ilegale, fapt ce influenţează inclusiv securitatea statului și a cetăţenilor.
Topul migranţilor care tranzitează ilegal sau având ca ţară de
destinaţie România este condus de cetăţenii moldoveni. Mai ales după
aderarea la U.E. ţara noastră a devenit ţară de destinaţie, mulţi cetățeni
moldoveni doresc să obţină cetăţenia română beneficind astfel de
drepturile oferite de U.E. ca cetăţean al unui stat membru. Republica
Moldova este o ţară sursă pentru traficanţii de migranţi, reţelele conduse
de moldoveni îi ajută pe doritori să ajungă în U.E. şi spaţiul Schengen.
Modalitatea ilicită folosită de cetăţenii moldoveni de a traversa graniţa
constă în prima fază în obţinerea vizelor pentru a intra pe teritoriul ţării
noastre, ajutaţi fiind, de obicei, de persoane cu dublă cetăţenie română şi
moldoveană care le trimit invitaţii în ţară, costul unui astfel de serviciu
pornind de la suma modică de 80 de ron. Uneori se folosesc de falsificarea
invitaţiilor sau a contractelor de muncă necesare vizei. Concomitent cu
falsificarea documentelor de identitate se folosesc şi rute de tranzit
alternative. Pretinzând că sunt români abuzează de ruta aeriană directă
Moscova – Dublin, cu plecare de pe aeroportul Domodedovo, existând un

Ibidem, p. 156-157.
26

27TironGheorghe, Migraţia ilegală şi crima organizată, Editura Ministerului Internelor şi Reformei

Administrativ, București, 2008, p.148-149.

211
aflux de moldoveni în acesta direcţie deoarece aceştia nu au nevoie de vize
pentru a ajunge în Federaţia Rusă. 28
După cum putem observa, presiunile şi provocarile pentru
controlul frontierei Uniunii Europene sunt în creştere. Factorii de decizie,
instituţiile abilitate în acest domeniu trebuie să devină mai eficace în
luarea măsurilor de reducere a riscurilor pe termen lung și scurt. Migraţia
ilegală cu implicaţiile organizaţiilor criminale ca fenomen transnaţional
afectează toate dimensiunile securităţii. Având în vedere opinia pe care
cetăţenii ţării de destinaţie o au despre imigranţi, azilanţi sau refugiaţi sunt
determinate atitudini care creează tensiuni, crize sau conflicte. Migranţii
ilegali constituie o sursă de probleme economice, sociale, politice atât
pentru ţara de destinaţie, cât şi
pentru cea de origine. Datorită extinderii Uniunii Europene problema
migraţiei ilegale a devenit şi mai complexă în Europa, deoarece dezvoltarea
fenomenului este în creştere, reglementarea şi contracararea efectelor
negative devin puncte principale pentru strategiile U.E. 29

Anexa 1.
Indicatori privind
2009 2010 2011 2012 2013 2014
migratia ilegală

Intrari ilegale intre

puntele de trecere ale 104 599 104 060 141 051 72 437 107 365 283 532
frontierei

Intrari clandestine la
punctele de trecere a 296 242 282 591 599 3 052
frontierei

Șederi ilegale 412 125 353 077 350 948 344 928 345 098 441 780

Persoanele care
utilizează documente : : 5 255 7 804 9 804 9 420
frauduloase

Anghel Stoica, op. cit., p. 142.

28

Alexandra Sarcinschi, Migrație și securitate, Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”,
29

Bucureşti, 2008, p. 42.

212
 Deciziile de returnare
: : 231 385 269 949 224 305 252 003
emise

Evective returnate : : 149 045 158 955 160 418 161 309

10 270 11 857 13 521 14 263 16 196

Vizele eliberate :
107 352 706 225 350

660 000 675 000 701 000

Fluxul de pasageri : : :
000 000 000

Indicatori privind migraţia ilegală intre 2009 și 2014. Agenţia

Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele
Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene, FRONTEX: 30

Anexa 2

Rute 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Ruta
Mediteraniană 11 043 4 450 64 261 15 151 45 298 170 664
Centrală
Ruta
Mediteraniană 39 975 55 688 57 025 37 224 24 799 50 834
Estică

Ruta Balcanilor de
3 089 2 371 4 658 6 391 19 951 43 357
Vest

30
Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor
Membre ale Uniunii Europene FRONTEX, Analiza riscului anual, 2015, Varșovia, aprilie 2015, p. 12,
disponibil la
http://frontex.europa.eu/assets/Publications/Risk_Analysis/Annual_Risk_Analysis_2015.pdf ,
accesat la data de 19.06.2015.

213
 Traseul circular
din Albania în 40 250 35 297 5 269 5 502 8 728 8 841
Grecia
Ruta
Mediteraniană 6 642 5 003 8 448 6 397 6 838 7 842
Vestica

Ruta frontierelor
1 335 1 052 1 049 1 597 1 316 1 275
de est.

Ruta Marii Negre 1 0 0 1 148 433

Ruta Africii de vest 2 244 196 340 174 283 276

Altele (Rusia, Iraq,

20 3 1 0 4 10
Serbia)

Total 104 599 104 060 141 051 72 437 107 365 283 532

Analiza FRONTEX privind evoluţia migraţiei ilegale 31

Bibliografie:

Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la

Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene
FRONTEX, Analiza riscului anual, 2015, Varsovia, aprilie 2015,
http://frontex.europa.eu/assets/Publications/Risk_Analysis/Annual_Ri
sk_Analysis_2015.pdf.

31 Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor
Membre ale Uniunii Europene FRONTEX, Analiza riscului anual, 2015, Varsovia, aprilie 2015, pag.
16, disponibil la
http://frontex.europa.eu/assets/Publications/Risk_Analysis/Annual_Risk_Analysis_2015.pdf,
accesat la 19.06.2015.

214
 Floricel Octavian, Migraţia și Criminalitatea, Editura Bibliotheca,
Târgovişte, 2006.
Frangulea Sandu, Fenomenul migraţiei şi al traficului de persoane,
Asociaţia Romanâ a Dreptului Umanitar,
http://www.arduph.ro/domenii/refugiati-persoane-disparute-
2/fenomenul-migratiei-si-traficul-de-persoane/
Ordonanța de Urgenţă privind frontiera de stat a României
105/2001, articolul 71.
Organizaţia Naţiunilor Unite, Convenţia Naţiunilor Unite
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15 noiembrie 2000;
Popescu Cristian Florin, Lumea în mișcare: aspecte juridice și
manageriale privind migraţia, Editura Pro. Univesitaria, București, 2006.
Popescu Sorin, Viktor Orban: Gardul ce va fi ridicat la graniţa
sârbo-ungară pentru a opri imigranții ilegali va proteja spațiul Schengen,
în Agerpres, http://www.agerpres.ro/externe/2015/06/19/viktor-
orban-gardul-ce-va-fi-ridicat-la-granita-sarbo-ungara-pentru-a-opri-
imigrantii-ilegali-va-proteja-spatiul-schengen-20-18-57
Protocol împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a
aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate din 15 noiembrie 2000.
Reuniunea extraordinară a Consiliului European, 23 aprilie 2015,
comunicat de presa, http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-
releases/2015/04/23-special-euco-statement
Sarcinschi Alexandra, Migraţie și securitate, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare “Carol I”, Bucureşti, 2008.
Slavici Monica, Agendă europeană pentru migraţie, Radio Romania
regional, http://romaniaregional.ro/2015/03/18/agenda-europeana-
pentru-migratie/ , accesat la 19.05.2015.
Stoica Anghel, Migraţia ilegală la confluenţa cu traficul de persoane,
Editura Pro Universitaria, București, 2014.
Tiron Gheorghe, Migraţia ilegală şi crima organizată, Editura
Ministerului Internelor şi Reformei Administrativ, București, 2008.

215
 SECURITATEA BANCARĂ ÎN CONTEXTUL RELAȚIILOR
INTERNAȚIONALE

Adriana BUTCOVAN 1

Abstract
In recent years, the banking sector has operated in an environment
characterized by a certain amount of instability and uncertainty, and the losses have
generated severe disturbances of the banking activities. The reputation and stability of
banking institutions are highly depend on their ability to face challenges, whether they
are of a criminal nature (money laundering, terrorism financing, corruption or fraud),
or a result of the impact of globalization or of economic crises.
Dealing with such a topic is not at all a random task, being, in a way,
consistent with the increasingly apparent realities of the past two decades, as well as a
consequence of understanding the importance of knowledge regarding the factors and
phenomena influencing banking security. Events in recent years have brought forward
new vulnerabilities and security risks directed to the banking sector, some of them
unforeseeable by the vast majority of the actors, thus making management tasks far
more time- consuming and expensive.

KEY WORDS: banking security, money laundering, terrorism, fraud,

corruption.

INTRODUCERE

Sistemul bancar este unul dintre cele mai vulnerabile sisteme din
întreaga economie. În ultimii ani, sectorul bancar a operat într-un mediu

1 PhD in International Relations and European Studies, adriana.butcovan@gmail.com

216
caracterizat de o oarecare instabilitate şi incertitudine, iar pierderile au
generat tulburări severe activităţilor bancare. Reputaţia şi stabilitatea
instituţiilor bancare depind de capacitatea acestora de a face faţă
provocărilor, fie că sunt de natură infracţională (spălarea banilor,
finanţarea terorismului, corupţie sau fraudă), fie că este vorba de impactul
globalizării sau a crizelor economice.
Tratarea acestui subiect nu este deloc întâmplătoare, venind într-
un fel, în concordanţă cu realităţile tot mai evidente din ultimele două
decenii, dar şi în virtutea desluşirii importanţei pe care o are cunoaşterea
factorilor şi a fenomenelor ce influenţează securitatea bancară, dar mai ales
a soluţiilor existente sau care ar trebui să se contureze în această direcţie.
Pe de altă parte evenimentele petrecute în ultimii ani în sectorul bancar, au
pus în discuţie tot mai mult conceptul de „securitate”, într-o mulţime de
valenţe, deloc uşor de gestionat.
Instituţiile bancare, prin natura lor, intră în relaţii contractuale cu
diferiţi agenţi economici, precum şi cu restul băncilor aflate pe piaţă. De-a
lungul evoluţiei sistemului bancar, scopul principal al unei bănci,
exceptând obţinerea unui profit cât mai mare, a fost atragerea unui număr
cât mai mare de clienţi prin diversificarea modalităţilor de consiliere şi de
ofertare a acestora.
Stabilitatea întregului sistem bancar reprezintă cel mai important
obiectiv în vederea stabilizării macroeconomiei.
Conceptul de securitate se adresează tuturor nivelurilor de
organizare a unei societăţi, de la individ, stat şi până la sistemul
internaţional 2. Securitatea se bazează, înainte de toate, pe o stabilitate
economică, dar şi pe o stabilitate politică. Astfel, putem afirma că un
sistem viabil de securitate va putea fi clădit doar dacă sunt consolidate
aceste două componente.

2 Vezi în acest sens Lucia Zedner, Security, London, New York, Edit. Routledge, 2009; Interpreting

Global Security, edited by Mark Bevir, Oliver Daddow and Ian Hall, London, New York, Edit.
Routledge, 2013; Robert J. Fischer, Edward P. Halibozek, David C. Walters, Introduction to Security,
ninth edition, Waltham, Mass., Butterworth-Heinemann, 2013; New Challenges for the EU internal
Security Strategy, ed. by Maria O'Neill, New Castle, 2013

217
 SECURITATEA BANCARĂ ŞI MULTIPLELE SALE FAȚETE

Securitatea bancară este una dintre cele mai importante sectoare

ale securităţii economice, mai ales în contextul globalizării relaţiilor
internaţionale. Acest fenomen contemporan, multifaţetat, caracterizat prin
profunda interdependenţă între societăţi, ne obligă să constatăm că
securitatea economică şi implicit cea bancară au implicaţii la mai multe
niveluri: la nivel individual (siguranţa persoanei fizice sau juridice, parte
din securitatea umană), la nivel naţional (sănătatea sistemului bancar este
unul din indicatorii sănătăţii sistemului economic), la nivel internaţional
(băncile nu mai sunt astăzi instituţii locale, rupte de dezvoltarea
corporatistă a sistemului bancar mondial). Interacţiunile între niveluri pot
fi de forma următoare: persoană fizică sau juridică – bancă, bancă – bancă
centrală (stat), stat – sistemul financiar internaţional (bănci
internaţionale, instituţii financiare internaţionale).
De ce este importantă securitatea bancară pentru persoanele
fizice şi juridice? Răspunsul pare unul de bun simţ: deoarece acestea
depozitează bani şi valori în aceste instituţii bancare, cu scopul de a le
proteja şi/sau înmulţi, precum şi pentru a-şi finanţa activitatea curentă sau
nevoile. În aparenţă, un client nemulţumit nu poate afecta situaţia
financiară şi stabilitatea unei bănci, dar atunci când nemulţumirile se
multiplică exponenţial, fără ca instituţia bancară să adopte măsuri de
securitate, situaţia poate deveni catastrofală. Falimentele unor bănci din
anii ’90 din România au demonstrat legătura dintre securitatea bancară şi
securitatea şi satisfacţia cetăţeanului faţă de sistemul bancar şi cel
economic, în sens mai general. Se poate spune chiar că secvenţa celor două
fenomene este corelată, ele se alimentează reciproc într-un angrenaj, care
poate avea efecte asupra unei întregi societăţi. Însă, la acest nivel, individul
poate fi atât victimă, cât şi infractor. Nici nu s-ar putea altfel.
Următorul citat ilustrează foarte bine cu ce ne confruntăm atunci
când avem de-a face cu factorul uman:

“Un impresionant seif bancar de oţel şi beton de 3 tone este inutil dacă
spatele seifului este realizat din gips-carton. Un prizonier poate privi înapoi la un gard
de sârmă ghimpată electrificat de 15 picioare (4,5 m) în timp ce iese prin poarta

218
deschisă. Şi aproape orice altă contramăsură pe care străluciţii ingineri o desemnează
să asigure protecţia sistemelor computerizate vitale şi informaţiei valoroase poate fi
accidental sau intenţional eludată prin interacţiunea umană” 3.

Securitatea locului de muncă este o altă problemă cu care se

confruntă sectorul bancar şi implicit angajaţii acestuia. Acest aspect este
unul legat de securitatea corporativă, dar indirect şi de securitatea umană.
Unele studii efectuate în legătură cu restructurarea băncilor (în contextul
crizei economice) şi percepţia asupra securităţii slujbei pe care o au
angajaţii băncilor au relevat rezultate diferite, în funcţie de vârstă, gen şi
pregătirea angajaţilor de către management, dar nu au putut invalida
impactul acestei probleme 4. Scăderea siguranţei locului de muncă poate
conduce la genul de probleme semnalat de citatul de mai sus. Eroarea
umană, accidentală sau intenţională, poate conduce la multiplicarea
costurilor, un aspect deloc de neglijat de către bănci şi orice alte companii.
Însă, întotdeauna se va lua în calcul raportul cost-beneficiu între
schimbarea politicii şi efectele ei posibile.
O variabilă intermediară o constituie şi siguranţa informaţiilor
personale. Băncile şi alte instituţii de credit operează cu informaţii
personale ale clienţilor proprii, a căror interceptare de către persoane terţe
poate avea consecinţe grave asupra securităţii şi identităţii individului.
Astfel că, informatizarea societăţii vulnerabilizează siguranţa personală.
Utilizând securitatea bancară ca studiu de caz al securităţii
umane, am constatat că persoanele fizice sau juridice realizează depozite
bancare pentru a-şi proteja banii de pericole asupra securităţii fizice
(băncile sunt mai bine dotate pentru a proteja valori decât locuinţele
cetăţenilor), dar şi pentru că băncile investesc aceste valori şi le multiplică
(dobândă). Instituţiile bancare sunt o ţintă predilectă pentru
criminalitatea fizică sau cibernetică, iar în acest caz sursa ameninţărilor
sunt indivizii sau grupările de criminalitate organizată dispuse să încalce

3
Jeff Schmidt, „Humans: The Weakest Link In Information Security”, în Forbes, 3 noiembrie 2011.
Sursă: http://www.forbes.com/sites/ciocentral/2011/11/03/humans-the-weakest-link-in-
information-security/.
4 Ademola B. Owolabi, „Effects of Reengineering in Banks on Employees Perception of Job Security”,

în Journal of Management and Strategy, Vol. 2, No. 4, December 2011. Sursă: Ebscohost.

219
legea şi drepturile economice ale concetăţenilor investitori. Succesul
atacurilor asupra activelor bancare depinde de vulnerabilităţile băncilor,
iar acestea din urmă se datorează, de cele mai multe ori, erorilor umane
intenţionale sau accidentale. La intersecţia dintre vulnerabilităţi şi
ameninţări se află riscul bancar, care există independent de voinţa noastră
şi care poate fi calculat şi implicit redus.
În ultimele decenii, instituţiile bancare s-au aflat într-o continuă
competiţie, cu scopul de a obţine un profit cât mai mare. Acest „război”
pentru putere, „echilibru” precar între cerere şi ofertă, între interese
egoiste de obţinere a bogăţiei şi bunăstării, a fost o sursă de insecuritate
care a afectat raporturile individ-bancă.

SECURITATEA BANCARĂ ÎNTRE VULNERABILITATE ŞI RISC

Mediul economic, în general, se află într-o continuă schimbare,

fiind supus astfel unor incertitudini. Specialiştii din domeniul economic, şi
nu numai, văd sistemul bancar, ca fiind acel sistem capabil să administreze
riscul. Orice operaţiune financiar-bancară este însoţită de un ansamblu de
factori de risc. Pieţele financiare sunt în momentul de faţă mult mai fragile,
acest fapt ducând la o accentuare a incertitudinii. Evenimentele
economice, bancare din ultima perioadă au scos la suprafaţă faptul că
problemele cu care se confruntă întreg sistemul rezultă tocmai din
accentuarea riscurilor.
Riscurile apar, în general, datorită lipsei sau insuficienţei
informaţiilor sau cunoştiinţelor a celor cu putere de decizie asupra
modificărilor mediului bancar. Acesta are un impact major asupra valorii
unei instituţii bancare, prin efectele sale asupra clienţilor, autorităţilor,
partenerilor, personalului sau prin pierderile cauzate. Riscul poate fi
definit ca fiind probabilitatea de a se produce un eveniment ce poate avea
consecinţe negative pentru subiect.
Băncile trebuie să fie conştiente de ce riscuri îşi pot asuma, pentru
a putea anticipa cât mai corect efectele acestora şi de asemenea, de a fi
capabile să se protejeze de efectele lor. Riscurile bancare se regăsesc în
orice activitate bancară şi se pot produce în funcţie de condiţiile care i se

220
creează. Orice instituţie bancară ce doreşte să reziste pe piaţă, datorită
evoluţiei pieţei, trebuie să-şi dezvolte activitea de management al riscului.
Băncile trebuie să conştientizeze, de asemenea, relaţia dintre risc şi venit.
Putem spune că gestionarea riscurilor bancare se află într-o strânsă
legătură cu gestionarea rentabilităţii unei bănci. Asftel, riscurile mari sunt
asociate, de obicei, cu operaţiunile ce au o rentabilitate ridicată – băncile
îşi asumă diverse riscuri pentru a obţine rezultate cât mai mari. Spre
exemplu, o bancă poate să accepte să crediteze, clienţi persoane fizice sau
juridice, mai riscanţi; astfel ea poate obţine un venit în plus, puţin mai
mare decât cel al unor clienţi buni.
Riscul poate avea un impact evident asupra valorii unei instituţii
financiare sau a unei instituţii bancare, fie sub forma un impact cauzat de
efectele asupra personalului, partenerilor, clientelei sau asupra autorităţii
bancare, fie sub forma pierderilor directe suportate. În sectorul bancar,
riscul trebuie privit ca un conglomerat de pericole, adeseori
interdependente, ce au cauze comune, sau ivirea unui tip de risc poate
genera apariţia unei succesiuni de alte riscuri. 5
De altfel, riscurile sectorului bancar sunt extrem de numeroase şi
au diverse dimensiuni; acestea sunt determinate de evenimetele produse
atât la nivel intrabancar, cât şi la nivel interbancar sau internaţional, motiv
pentru care nici nu mai poate fi vorba astăzi de o analiză în care să nu
includem o abordare şi din perspectiva relaţiilor internaţionale. În
literatura de specialitate regăsim o mulţime de clasificări, care au la bază
diverse criterii. Aceste clasificări iau în considerare variabilele generatoare
de risc, abordarea lor globală permiţând o delimitare a riscului: schimbări
macroeconomice, dinamica P.I.B., evoluţia ratei inflaţiei, politica
monetară, schimbările survenite în urma reglementărilor financiar-bancare
şi economice, instabilităţile provocate de angajaţii unei bănci cu o
pregătire necorespunzătoare, organizarea proastă a băncii, efectuarea unor
operaţiuni în mod greşit şi nesupravegheat, luarea unor decizii financiare

5Gheorghe Manolescu, Adriana Sîrbea Diaconescu, Management bancar, Bucureşti, Edit. Fundaţiei
“România de Mâine”, 2001, p. 123; R.P. Nainta, Banking system, frauds and legal control. Evolution, RBI,
bank frauds, legal control, security measures, recent trends, foreword by B.R. Sharma, New Delhi, Deep &
Deep, 2005.

221
cu privire la capitalul propriu al băncii, la rata dobânzii, la credite, la
lichiditate, condiţiile politice şi economice existente ale ţării ce au impact
asupra activităţii băncii.
Gestionând în mod eficient riscurile bancare, se poate influenţa în
mod pozitiv reputaţia unei bănci. În schimb, o gestiune ineficientă poate
influenţa negativ şi reputaţia altor bănci. Riscurile există în activitatea
bancară, iar principalul obiectiv al managementului riscurilor este de a le
administra. Doar băncile care sunt capabile să administreaze riscurile şi le
acceptă, au posibilitatea de a anticipa evoluţia unor evenimente viitoare.

DIMENSIUNEA EXTERNĂ A SECURITĂȚII BANCARE

O altă problemă cu care se confruntă sistemul bancar este

fenomenul de spălare a banilor şi finanţare a terorismului. În acest context,
fenomenul spălării banilor, de la apariţia sa în versiune modernă, a
dobândit un evident caracter internaţional. Cei care practică acest
mecanism, al spălării banilor, încearcă să împiedice descoperirea acţiunilor
ilegale prin ascunderea cât mai adânc a valorilor provenite din astfel de
acţiuni, prin diverse mijloace, care să le confere o aparenţă legală, cu
scopul de a putea fi cât mai uşor introduse în circuitul economic, fără a fi
descoperite.
Caracterul internaţional este dat şi de modalităţile de ascundere a
valorilor obţinute prin spălarea banilor, şi anume prin intermediul
tranzacţiilor financiare internaţionale. Astfel, profiturile obţinute în mod
ilicit se „spală” mult mai uşor dacă sunt transferate într-o monedă străină,
iar apoi se readuc în ţara de origine sub această formă pentru a fi rulate şi
fructificate ca sume curate.
Prejudiciile rezultate în urma infracţiunii de spălare a banilor
afectează întreaga economie mondială. Datorită circulaţiei rapide a
valorilor, infractorii reuşesc să reinvestească sumele respective în diverse
afaceri legale. Pot fi afectate astfel schimbul valutar sau chiar rata
dobânzilor la nivel mondial. Putem spune deci, că piaţa economică are în
circulaţie atât bani curaţi, cât şi „murdari”.

222
 Modernizarea tehnologiei mijloacelor de comunicaţie, dar şi
globalizarea sistemului economic au ajutat la dezvoltarea şi extinderea
acestui fenomen. Astfel, infractorii pot să transfere într-un timp foarte
scurt, sume mari de bani dintr-o ţară în alta utilizând calculatorul, prin
intermediul serviciilor de transfer online oferite de bănci.
Există şi zone cu regimuri fiscale diferite; acestea sunt o adevărată
atracţie a capitalurilor şi a paradisurilor financiare în special pentru cei care
doresc să spele banii proveniţi din afaceri ilegale. Un exemplu în acest sens
este Insula Marelui Cayman, unde veniturile nu se impozitează şi nu este
obligatoriu de comunicat numele beneficiarului unui cont bancar.
Procesul de spălare a banilor parcurge mai multe etape şi implică
mai multe persoane şi entităţi. Scopul acestui proces este acela de face ca
fondurile rezultate dintr-o activitate ilicită să pară cât mai legitime. În acest
fel, spălătorii de bani acţionează în mai multe etape.
Dar spălarea de bani are la bază întotdeauna o infracţiune
generatoare de bani ilegali, precum: traficul de droguri ilegale, traficul de
persoane, comerţul ilegal cu arme, furt, înşelăciune, fals, fraudă internă,
mită, fraudă prin sistemul informatic, „protecţia” forţată oferită de către
grupările mafiote, evaziunea fiscală. Iar rezultatul acestor infracţiuni sunt
„banii murdari” a căror sursă este sancţionată de lege. Etapele fenomenului
de spălare a banilor sunt: plasarea (prespălarea), stratificarea (spălarea
propriu-zisă) şi integrarea.
Plasarea este procesul prin intermediul căruia o persoană „scapă”
la propriu de fondurile obţinute din surse ilegale, le separă de masa
infracţională ce ar putea fi supravegheată de organele de lege şi le introduc
în sistemul financiar-bancar. În această etapă, „banii murdari” sunt
introduşi pentru prima dată în sistemul bancar pentru a fi spălaţi. Plasarea
acestora are ca scop evitarea deţinătorului de a lucra cu sume voluminoase
şi de a pregăti utilizarea lor în mod legitim. Practic, aceasta este faza în care
cei implicaţi în procesul de spălare a banilor se întâlnesc în mod oficial cu
angajaţii băncii în vederea depunerii sumelor respective în conturi
bancare.
Această etapă este cea mai vulnerabilă. Angajaţii băncii, în funcţie
de pregătirea de specialitate, pot identifica şi chiar evita folosirea

223
circuitului bancar în schemele de spălare a banilor. Exemple de activităţi
specifice acestei etape: plasarea numerarului obţinut din infracţiuni în
conturi bancare deţinute de infractori sau de intermediari, constituirea
unor depozite la termen cu sume mici de bani obţinute în urma vânzării
unor cantităţi de droguri, schimbul valutar, schimbarea unor bancnote de
valoare mai mare cu bancnote de valoare mai mică.
Stratificarea reprezintă procesul de mişcare a banilor între diferite
conturi cu scopul de face imposibil de stabilit o legătură a banilor cu sursa
lor de provenienţă ilicită. Veniturile ilicite sunt separate de sursa lor şi se
efectuează diverse tranzacţii financiare cu scopul de a înşela organele de
control. Mutarea fondurilor dintr-o instituţie coincide cu depunerea de
fonduri la o alta, însă, dacă una dintre operaţiuni trece neobservată, găsirea
sursei fondurilor devine o operaţiune dificilă. Faza de stratificare este cea
în care se folosesc cel mai adesea paradisurile bancare şi fiscale.
Paradisurile bancare sunt acele zone economice în care autorităţile admit
ca băncile să nu furnizeze nici un fel de date cu privire la clienţii sau
operaţiunile clienţilor acestora, existând un nivel înalt de confidenţialitate.
În aceste zone nu există convenţii de reciprocitate cu alte autorităţi în
materie de cercetare juridică bancară şi nu există reglementări
corespunzătoare în domeniul spălării banilor. Aceste paradisuri bancare
sunt destul de atractive pentru infractori deoarece secretul operaţiunilor şi
a identităţii clienţilor îngreunează descoperirea originii şi a destinaţiei
fondurilor ce le traversează.
Paradisurile fiscale sunt acele zone economice unde funcţionează
o legislaţie ce avantajează atragerea de capital, acordând în schimb facilităţi
deosebite; cea mai importantă este scutirea de taxele şi impozite aferente
activităţilor comerciale desfăşurate în afara lor, sau doar reducerea
acestora - apropiate de zero. Zonele acestea asigură anonimatul
investitorilor ce nu doresc dezvăluirea identităţii sau a originii veniturilor,
acestea din urmă fiind componente de identificare în cazul unor
investigaţii ale organelor legii din ţările de origine. Utilizarea acestor
paradisuri fiscale nu implică existenţa, în mod obligatoriu, a unor activităţi
ilegale. Însă datorită caracteristicilor acestora, putem spune că sunt
atrăgătoare în special pentru spălătorii de bani şi pentru evazionişti.

224
Paradisurile fiscale sunt folosite de spălătorii de bani cu scopul de a
complica şi de a descuraja tentativele de investigare şi analiză a fondurilor
implicate în aceste operaţiuni 6.
Integrarea reprezintă faza în care fondurile reintră în economia
reală, legală ca fiind „curate”, obţinute din activităţi comerciale aparent
legale. Sumele de banii au fost spălate şi pot fi utilizate în scop economic
real prin achiziţionarea de produse de lux, case, terenuri, acţiuni, maşini
scumpe, bijuterii sau chiar o afacere. „Spălătorul” poate dispune de aceste
fonduri fără a fi suspectat de spălare de bani. Dar nu toate sumele
provenite din aceste activităţi sunt spălate. O parte din acestea pot fi
păstrate în numerar, acestea urmând a fi folosite în alte activităţi
infracţionale; în acest fel există riscul identificării şi confiscării fondurilor
respective.
Exemple de activităţi specifice acestei etape: a) vânzarea de
bunuri obişnuite la un anumit preţ, însă pe factură apar preţuri mult mai
ridicate. Apoi, banii obţinuţi din vânzarea acestor bunuri sunt depozitaţi
într-un cont impreună cu “banii murdari”. Factura falsă va acoperi atât
fondurile legitime, cât şi pe cele obţinute ilegal; b) achiziţionarea unui bun
mobil sau imobil din banii obţinuţi prin încasarea unor sume rezultate din
exporturi fictive; c) plata pentru diverse studii în străinătate.
În calitate de furnizori de servicii, instituţiile bancare sunt
utilizate în toate etapele procesului de spălare a banilor de la plasare, la
stratificare şi integrare. Noile sisteme electronice de transfer online permit
infractorilor să-şi mute fondurile obţinute în mod ilegal între conturi sub
nume şi jurisdicţii diferite. Deasemenea, aceştia realizează operaţiuni
multiple şi diversificate pentru a crea straturi complexe de tranzacţii; în
acest fel, operaţiunile spălătorilor de bani devin mai greu de detectat şi de
urmărit.
Identificarea unor elemente suspecte de spălare de bani, în cazul
tranzacţiilor suspecte, nu sunt limitate de sumă sau de faptul că
operaţiunea este realizată prin transfer sau numerar.

6 Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Manual privind abordarea pe bază de

risc şi indicatori de tranzacţii suspecte, Edit. Prahova, 2010, p. 83.

225
 Odată cu dezvoltarea crimei organizate, profiturile obţinute au
crescut şi ele, iar circuitul bancar a fost implicat în vederea transferării
fondurilor dobândite în mod ilegal; acest fapt a devenit o necesitate de
progres tehnologic financiar pentru cei implicaţi în spălarea banilor.
Politica autorităţilor şi obligaţia băncilor este dezvăluirea şi prevenirea
traficului de fonduri obţinute în mod ilicit.

FINANȚAREA TERORISMULUI, AVATAR AL SECURITĂȚII

BANCARE

În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea finanţării

terorismului, direcţia şi nivelul de dezvoltare a modului, mecanismului de
susţinere a entităţilor teroriste se schimbă în mod constant şi înregistrează
evoluţii specifice. Dificultăţile de identificare sunt generate de accesarea
resurselor şi a canalelor legale de către entităţile teroriste, dar şi de
întrepătrunderea acestora cu cele ilegale. Persoanele care intenţionează să
pună la cale atacuri teroriste vor căuta să identifice noi modalităţi,
caracterizate prin vulnerabilităţi ale sistemului legal şi economic, dar şi
prin capacităţile restrânse de monitorizare.
Terorismul este o ramură a criminalităţii organizate, la fel ca şi
fenomenul de spălare a banilor. Acesta este generat de interesele
ideologice, naţionaliste sau chiar legate de resursele financiare. Nivelul şi
direcţia de dezvoltare a acestui fenomen este într-o continuă schimbare şi
înregistrează evoluţii specifice, motiv pentru care este foarte greu de
controlat. Infrastructura financiară, bancară reprezintă un element cheie în
descoperirea şi eradicarea reţelelor teroriste, fiind şi o măsură importantă
pentru toate statele lumii.
Ameninţarea terorismului reprezintă o problemă pentru întreaga
omenire. Încă din Antichitate, terorismul s-a manifestat ca un act de
violență, religia fiind principalul motiv. Pe parcursul istoriei, motivele au
avut și o implicație de natură politică, actele de terorism, actele criminale
regăsindu-se sub diverse forme, astfel: asasinate sau omucideri, incendieri,
distrugeri, răpiri sau chiar extorcări.

226
 Dimensiunile unui atac financiar par acţiuni liniştite şi reprezintă
doar o mică parte din întregul efort financiar. Majoritatea tranzacţiilor
financiare devin semnale de alarmă doar în momentul în care sunt
alăturate unor persoane suspecte. În foarte puţine cazuri, tranzacţia
propriu-zisă poate furniza indicatori critici prin care să fie posibilă
identificarea implicării în acţiuni de finanţare a terorismului. În cele mai
multe cazuri, tranzacţia va face parte din tabloul amplu, adăugând
numeroase elemente pentru a înţelege şi a evalua ceea ce se întâmplă.
Doar anomaliile sau modificările din modelele de plată pot să furnizeze
detalii legate de planificarea acestor fapte de terorism, putându-se lua
astfel măsuri ofensive asupra fondurilor teroriştilor. Trebuie menţionat
faptul că, în general, grupările teroriste nu sunt interesate de profit, ci
numai de fondurile de subzistenţă sau de finanţare a actelor de terorism.
Fondurile de bani sunt transferate, de cele mai multe ori, în valori mici,
fiind astfel foarte greu de identificat şi de asociere cu actele de finanţare a
terorismului 7.
Cea mai importantă acţiune pe care statele trebuie să o
întreprindă este cea de identificare şi izolare a surselor de finanţare a
grupărilor teroriste. În acest fel, se poate împiedica proliferarea
terorismului şi îngreunarea capacităţii organizaţiilor de a finaliza atacurile
teroriste. Pentru a reduce sau chiar pentru a anula vulnerabilităţile, toate
ţările trebuie sa-şi evalueze gradul de risc la care sunt supuse.
Comparativ cu fenomenul de spălare a banilor, putem spune că în
ceea ce priveşte finanţarea terorismului, nu există niciun model clar al
surselor sau al tranzacţiilor efectuate. Etapele sau sursele prin care o
gupare teroristă îşi finanţează acţiunile sunt: strângerea de fonduri,
transferul sau mişcarea banilor şi cheltuirea fondurilor 8.
În general, instituţiile bancare sunt utilizate în activităţile
caracteristice finanţării actelor de terorism, prin respectarea plafoanelor de
transfer, cu scopul de a nu trezi interesul operatorilor bancari 9.

7 Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, p.17.

8 Idem, p.17.
9 Martin Gus, Essentials of terrorism. Concepts and controversies, Los Angeles, Sage, 2013.

227
 Din cauza vulnerabilităţilor sistemului financiar şi bancar şi a
metodelor de plată actuale întreprinse de grupările teroriste, se impune
adaptarea instrumentelor pentru combaterea finanţării actelor de terorism
la capacitatea naţională şi internaţională de a identifica circuitele de
finanţare a terorismului.
De cele mai multe ori fenomenul de spălare a banilor şi finanţarea
terorismului conţin tranzacţii similare, majoritatea dintre acestea fiind
legate de ascunderea fondurilor. Datorită evoluţiei modalităţilor de spălare
a banilor, dar şi a efectelor atacurilor teroriste, la nivel naţional şi
internaţional, se cere o actualizare continuă a strategiilor şi a
reglementărilor tuturor organizaţiilor implicate în procesul de prevenire şi
combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, cu scopul de a
limita riscurile şi vulnerabilităţile întregului sistem economic, şi nu numai,
în faţa celor două fenomene infracţionale.

FRAUDA BANCARĂ ŞI MECANISMELE DE CONTROL ALE

ACESTUI FENOMEN

Instituţiile bancare se confruntă şi cu o altă problemă, care de

asemenea are un impact negativ asupra activităţilor şi, în special, asupra
reputaţiei şi credibilităţii unei bănci, şi anume frauda bancară. Acest
fenomen a devenit, pe parcursul anilor, parte a vieţii noastre cotidiene. În
toate sferele de activitate putem observa o mare varietate de tipuri de
fraudă. Pentru a putea explora manifestările curente de fraudă, pentru a
gestiona şi a preveni aceste infracţiuni sunt necesare fonduri substanţiale.
Minimizarea şi prevenirea acestei ameninţări presupune mai mult decât
introducerea unor mecanisme de control a fraudei sau a tehnologiei de
depistare a fraudei, indiferent de cât de sofisticate şi de avansate sunt. Cei
care au intenţia de a produce fraude sunt în permanenţă cu un pas înainte
şi găsesc întotdeauna metodele, dar şi momentul pentru a-şi implementa
planurile. Doar un moment de neglijenţă sau folosirea greşită a
mecanismelor de control sunt suficiente pentru ca potenţialii infractori să
treacă la acţiune.

228
 Prevenirea fraudei presupune implementarea unor mecanisme de
control a acestei ameninţări sau tehnologii de depistare avansate şi
sofisticate. Persoanele care au o dispoziţie spre fraudare sunt întotdeauna
cu un pas înainte, găsind un momentul prielnic şi diverse metode pentru a-
şi pune în aplicare planurile. Momentele de neglijenţă sau folosirea
eronată a mecanismelor de control sunt portiţe pentru potenţialii
infractori.
Toate zonele operaţionale majore din sectorul bancar reprezintă
o bună oportunitate pentru infractori. Majoritatea incidentelor de fraudă
sunt raportate clienţilor cu depozite, împrumuturi şi tranzacţiilor bancare,
inclusiv la remiterile de numerar. Apărarea cea mai bună împotriva
cazurilor de fraudă este vigilenţa şi instruirea corespunzătoare, împreună
cu raportarea către organismele corespunzătoare a oricăror suspiciuni sau
acte suspicioase ce pot apărea.
De aceea, instituţiile bancare trebuie să adopte o politică anti-
fraudă ce are drept obiective următoarele: instruire angajaţilor în ceea ce
priveşte modul de conduită, cu scopul de a recunoaşte un caz de fraudă,
precum şi promovarea unui comportament şi unei culturi antifraudă la
toate nivelele, cunoaşterea de către angajaţi a metodelor de descurajare şi
prevenire a actelor de fraudă, dezvoltarea unor sisteme, reglementări şi
mecanisme de control pentru a preveni şi a combate frauda, stabilirea unor
acţiuni ce urmează a fi întreprinse de inspectorii financiari bancari în cazul
în care apare o fraudă.
Fiecare instituţie bancară trebuie să pună accentul pe prevenirea
şi combaterea fraudelor, dar şi a altor acte ilegale. Acţiunile ilicite sunt
împotriva principiilor şi valorilor ce stau la baza activităţilor unei bănci şi
au un impact negativ, în special asupra intereselor clienţilor, acţionarilor şi
angajaţilor, dar şi asupra reputaţiei instituţiilor în cauză.
Din cauza acţiunilor frauduloase suferă toate persoanele implicate
în relaţia client-bancă. Conducerea şi personalul fiecărei instituţii bancare
trebuie să pună accent pe prevenirea şi combaterea fenomenelor
frauduloase. Astfel de acţiuni sunt împotriva principiilor şi valorilor ce stau
la baza activităţilor unei instituţii bancare şi au, sau pot avea, un impact
negativ asupra reputaţiei instituţiilor în cauză şi a intereselor clienţilor,

229
acţionarilor şi angajaţilor. Respectarea strictă de către personalul unei
instituţii bancare a cerinţelor în ceea ce priveşte regulile, procedurile şi
rolurile pentru fiecare obiect de activitate şi zona de activitate este
esenţială pentru funcţionarea sigură şi continuă a băncii, precum şi pentru
prevenirea fraudei şi a altor acte neadecvate sau ilicite care ar putea dăuna
intereselor acestora.
Frauda bancară apare, în foarte multe cazuri, asociată şi cu alte
infracţiuni, precum: fraudă informatică, furturi şi jafuri, delapidare şi
deturnare de fonduri, şantaj, spălarea banilor şi finanţarea terorismului,
abuz de încredere sau înstrăinarea, identitate falsă a unor clienţi,
dezvăluirea unor informaţii confidenţiale către terţe persoane,
modificarea, falsificarea documentelor şi a declaraţiilor financiare,
distrugerea sau utilizarea neadecvată a echipamentelor informatice, a
formularelor, a documentelor sau a datelor din sistemul informatic,
solicitarea sau acceptarea de mită, încălcarea confidenţialităţii
profesionale, a corespondenţei, datelor existente în sistemele informatice
şi a comunicaţiei telefonice.
Noile tehnologii aduc întotdeauna după ele activităţi frauduloase
ce se dezvoltă în jurul acestora. Din momentul în care organismele de
reglementare, agenţiile de aplicare a legii au măsuri de prevenţie pentru a
face faţă mediului actual şi reuşeşte să-l stabilizeze, mediul suferă
modificări, cum ar fi apariţia unor noi tehnologii ce ajută infractorii să
găsească o nouă portiţă pentru a comite o fraudă.
Odată cu informatizarea băncilor, au apărut noi fraude bazate pe
tehnologie, iar atunci când sunt comise cu succes, sunt greu de urmărit;
pierderile financiare ale băncilor se află la un nivel inimaginabil. Este foarte
dificil de urmărit toate permutările şi combinaţiile de oportunităţi pe care
infractorii le urmăresc şi, de asemenea, sunt imposibil de prevenit până ce
nu ies la suprafaţă. Doar o monitorizare continuă şi analizarea activităţilor
frauduloase ne poate ajuta să înţelegem motivul din spatele unei fraude, iar
apoi să luăm măsuri de prevenire şi de combatere.
Deoarece o mare parte din instituţiile bancare nu sunt mulţumite
cu tehnologia deja existentă, acestea au decis să adopte noi tehnologii, să
introducă noi obiective de management şi de angajament. Mulţi dintre

230
aceştia au decis să elimine vechiul software în etape, cu scopul de a-şi
satisface cât mai bine clientela.
În prezent, instituţiile bancare se află în poziţia de a oferi servicii
bancare prin canale alternative, prin integrarea unor operaţiuni de front-
office şi de back-office. Acestea au reuşit, prin implementarea unor noi
tehnologii, să vină în întâmpinarea nevoilor clientului prin introducerea
unor canale alternative în ceea ce priveşte operaţiunile bancare. Astfel, s-a
reuşit acordarea unui confort clientului, dar în schimb, atât banca, cât şi
clientul, sunt mult mai supuşi ameninţărilor. Clientul este cel care decide
ce i se potriveşte cel mai bine. Pentru a satisface clientul, fiecare instituţie
bancară adăugă părţi atractive produsului bancar. Acest lucru necesită
multă tehnologie, expertiză şi conştientizare din partea băncii şi a
clientului, deoarece banca poate deveni o pradă a fraudelor informatice.
Băncile sunt cele care decid cu privire la modernizarea reţelelor
informatice, pentru a-şi oferii serviciile prin cât mai multe canale posibile.
Acesta este motivul pentru care acestea se confruntă în prezent cu riscuri
atât din interiorul băncii, cât şi din exteriorul său.
Tehnologia informatică şi internetul s-au dezvoltat într-o manieră
surprinzător de rapidă, astfel încât este foarte dificil, pentru cei implicaţi în
procesul se securizare, să închidă găurile negre din sistem. Apărarea cea
mai bună împotriva cazurilor de fraudă este vigilenţa şi instruirea
corespunzătoare, împreună cu raportarea către organismele
corespunzătoare a oricăror suspiciuni sau acte suspicioase ce pot apărea.
Soluţia, în ceea ce priveşte prevenirea fraudei, constă în
cunoaşterea şi împiedicarea conturării celor trei factori (motivaţia –
nevoia de a comite frauda, conceperea – justificarea comiterii fraudei şi
existenţa unui plan infracţional, oportunitatea – îndeplinirea condiţiilor
săvârşirii fraudei), în special în ceea ce priveşte favorizarea apariţiei
oportunităţii ca urmare a unor nereguli sau proceduri de control slabe sau
inexistente. Fiecare instituţie bancară are în componenţă un sistem de
control intern. Acesta are scopul de a preveni şi de a evita acţiunile
eronate, neadecvate sau ilegale ce ar putea să compromită interesele şi
reputaţia unei bănci.

231
 Combaterea fraudelor este pasul ce urmează în cazul în care etapa
de prevenirea a dat greşi. Odată ce frauda a fost comisă, instituţiile bancare
trebuie să lupte pentru a o combate 10.
Pentru instituţia bancară, apariţia unei fraude poate însemna
pierderea credibilităţii clientelei în acea bancă, credibilitatea fiind
elementul de bază în activitatea financiar-bancară. Pentru a diminua sau
chiar elimina posibilitatea de fraudare şi pentru a menţine o relaţie client-
bancă la un nivel cât mai ridicat, este necesară întreprinderea unor măsuri
şi politici adecvate.
Şi corupţia bancară este un fenomen la fel de intens în ceea ce
priveşte desecurizarea sistemului bancar. Fenomenul de corupţie a atras
atenţia încă din Antichitate. Odată cu apariţia crizelor sociale şi economice
şi a concurenţei neloiale, degradarea nivelului de trai, reducerea autorităţii
statului, neadaptarea la legislaţia economică şi socială, cu lipsa unor
reforme la nivel legislativ şi instituţional care să fie în concordanţă cu
condiţiile socio-economice, se înmulţesc şi fenomenele de corupţie. Astfel,
apare dorinţa populaţiei de a se îmbogăţi într-un mod cât mai rapid şi prin
orice mijloace; lipsurile generează speculaţia, iar interdicţiile influenţează
consumul, conturând astfel cauza acestui fenomen antisocial.
Corupţia o întâlnim prin efectuarea unui serviciu suplimentar în
schimbul unei plăţi din partea clientului. Astfel, întâlnim trei tipuri de
corupţie: corupţie prin eroare – angajatul băncii este plătit să facă
intenţionat o greşeală în favoarea clientului; corupţie prin autoritate –
presupune încălcarea normei bancare pentru semnătură; corupţie prin
relaţii de subaltern sau rubedenie – angajatul unei bănci comite eroare,
doar pentru că este rudă sau subaltern cu clientul; în acest caz clientul nu
plăteşte. Faptele de corupţie le regăsim şi în cazuri de luarea de mită
(angajatul primeşte sau pretinde sume de bani ori alte foloase materiale ce
nu i se cuvin sau acceptă promisiunea unor astfel de bunuri sau nu o
respinge, cu scopul de a realiza sau de a anula îndeplinirea unui fapt cu
privire la îndatoririle sale de serviciu sau cu scopul de a realiza un fapt

Nasib S. Gill, Rajan Gupta, ,,Prevention and Detection of Financial Statment Fraud: a Data Mining
10

Aproach’’, în The IUP Journal of System Management, Vol.VII, No.3, 2009.

232
contrar acestor îndatoriri), darea de mită (angajatul oferă, dă sau promite
sume de bani ori alte foloase unei alte persoane fizice sau juridice, în
scopurile şi modurile enumerate mai sus), traficul de influenţă (angajatul
pretinde ori primeşte bani sau alte bunuri sau acceptă promisiuni, daruri,
indirect sau direct, pentru altă persoană sau pentru sine, săvârşită de o
persoană care lasă să se creadă că are influenţă sau are influenţă asupra
unui angajat, cu scopul de a-l obliga să nu facă ori să facă un fapt ce intră în
atribuţiile sale de serviciu), primirea de foloase necuvenite (angajatul
primeşte, direct sau indirect, sume de bani sau alte bunuri, după ce a
realizat un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat, în temeiul
acesteia).
Acest fenomen antisocial poate pune în pericol buna desfăşurare
a oricărei instituţii bancare, şi nu numai 11. De-a lungul timpului, numeroşi
angajaţi bancari sau chiar persoane din conducere au fost cercetaţi pentru
corupţie. Aceştia au fost implicaţi în diverse procese, care au impact asupra
bunei desfăşurări a activităţii instituţiilor bancare în cauză, dar şi în ce
priveşte încrederea clienţilor în aceste instituţii. Dorinţa unora de a se
îmbogăţi prin orice mijloace şi cât mai rapid posibil a vulnerabilizat astfel
sistemul bancar.

CONCLUZII

Indiferent de nivelul expunerii la riscul din activitatea financiar-

bancară, pierderile se pot minimiza în cazul în care operaţiunile vor fi
organizate şi gestionate în mod raţional şi cu profesionalism, dar şi cu
respectarea normelor şi procedurilor prudenţiale stabilite de Banca
Naţională a României, precum şi de alte instituţii financiar-bancare
internaţionale.
Întrebarea este dacă infracţionalitatea din sistemul bancar poate fi
oprită? Răspunsul este „NU”. Această problemă este una fără sfârşit,
deoarece, pe parcursul anilor acest fenomen şi metodele de fraudare au

11Mario A. Aguilar, Jit B.S. Gill, Livio Pino, Preventing fraud and corruption in World Bank projects. A
guide for staff, Washington, D.C., The World Bank, 2000; Heather Marquette, Corruption, politics and
development. The role of the World Bank, Basingstoke, Palgrave Macmillan, 2003.

233
evoluat, dar mereu au existat. Aceste atacuri nu se manifestă doar la nivelul
sistemului bancar, ci sunt prezente în toate domeniile vieţii sociale.
Consider că securitatea sistemului bancar poate fi sporită, prin
construirea şi îmbunătăţirea colaborărilor dintre instituţiile bancare,
guverne şi instituţiile specializate în combaterea fenomenelor
infracţionale. De asemenea, este importantă şi adaptarea strategiei
naţionale de securitate la aceste probleme, precum şi extinderea
securităţii, astfel încât să susţină atât securitatea bancară, cât şi cea
naţională sau globală.

BIBLIOGRAFIE

Aguilar, Mario A., Gill, Jit B.S., Pino, Livio, Preventing fraud and
corruption in World Bank projects. A guide for staff, Washington, D.C., The
World Bank, 2000.
Fischer, Robert J., Halibozek, Edward P., Walters, David C.,
Introduction to Security, Waltham, Mass., Butterworth-Heinemann, ninth
edition, 2013.
Gill, Nasib S., Gupta, Rajan, ,,Prevention and Detection of
Financial Statment Fraud: a Data Mining Aproach’’, în The IUP Journal of
System Management, Vol.VII, No.3, 2009.
Gus, Martin, Essentials of terrorism. Concepts and controversies, Los
Angeles, Editura Sage, 2013.
Manolescu, Gheorghe, Diaconescu, Adriana Sîrbea, Management
bancar (Bank Management), Bucureşti, Editura Fundaţiei “România de
Mâine”, 2001.
Marc, Bevir, Daddow, Oliver, Hall, Ian, Interpreting Global Security,
London, New York, Editura Routledge, 2013.
Marquette, Heather, Corruption, politics and development. The role
of the World Bank, Basingstoke, Palgrave Macmillan, 2003.

234
 Nainta, R.P., Banking system, frauds and legal control. Evolution, RBI,
bank frauds, legal control, security measures, recent trends, New Delhi,
Editura Deep & Deep, 2005.
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor,
Manual privind abordarea pe bază de risc şi indicatori de tranzacţii suspecte,
Bucureşti, Editura Prahova, 2010.
O'Neill, Mary, New Challenges for the EU Internal Security Strategy,
New Castle, 2013.
Owolabi, Ademola B., Effects of Reengineering in Banks on
Employees Perception of Job Security, Journal of Management and Strategy,
no. 4, 2011.
Schmidt, Jeff, Humans: The Weakest Link In Information Security,
Forbes, November 3rd, 2011.
Zedner, Lucia, Security, London, New York, Editura Routledge,
2009.

235
PIAȚA INTERNĂ A UNIUNII EUROPENE LA CONFLUENȚĂ CU
GLOBALIZAREA. UN ACTUAL MODEL DE SUCCES SAU UN

MOTIV DE ÎNGRIJORARE?

Brîndușa-Nicoleta PINCU 1
Adrian-Daniel STAN 2

Abstract
Eu`s common market has always been perceived as a successful pattern to all
its neighbors in terms of regulation and general efficiency. After the economic crisis this
reality had to be reassessed just because in other parts of the globe the market seemed to
be much more stable than in europe. So the internal market of the eu has to withstand
the pressure of globalization, which hasn`t been so challenging in the recent past. This
contribution is an exercise to evaluate the potential of the common market, as well as an
instrument to detect flaws, future paths of development and of course the medium term
capacity to remain a solid model for development and stability.

KEY WORDS: Internal Market, globalization, EU programs and

projects, regulation.

La începuturile Pieței Unice s-a crezut că Piața Internă va mări

ponderea Uniunii Europene în lumea globalizată. Într-adevăr,
”dimensiunea externă a Pieței Interne”a fost un concept foarte des evocat
în ultimele două decenii. Actorii externi precum China sau Brazilia vedeau

1 PhDC, în Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai, e-mail:

brindusa.pincu@gmail.com
2 Expert Invăţământ, Dr., Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană,

Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca, adrian.stan@ubbcluj.ro.

236
în modelul european de integrare economică o cale și o strategie de urmat,
chestiune care a contribuit la re-afirmarea puterii soft a Uniunii Europene.
Astăzi, Europa este văzută ca un continent aflat pe o pantă
descendentă și nu ca un exemplu de urmat. Per ansamblu, Piața Unică nu
mai acționează ca un catalizator pentru creșterea influenței europene la
nivel global în domeniul reglementării spre exemplu. Pe de o parte,
politicile care sunt aplicate în interiorul Statelor Membre nu pot fi
întotdeuna aplicate statelor terțe, iar pe de altă parte Statele Membre
creează ele însele obstacole în calea comerțului global prin faptul că
acționează într-o manieră egoistă, urmărindu-și propriul interes național.
Economia globală se află într-o continuă schimbare și
transformare, constituind astfel o amenințare pentru Piața Unică (așa cum
se prezintă ea astăzi). Unele dintre statele aflate în curs de dezvoltare
obstrucționează echilibrul global- așa cum este și cazul Chinei, care
continuă deprecierea artificială a monedei naționale pentru a se menține la
un nivel înalt de competitivitate.
Drept urmare, în anumite pături ale societății europene, începe
să-și facă simțită prezența un sentiment de ostilitate la adresa Pieței
Interne 3. Ea începe să fie văzută ca o amenințare, un factor care contribuie
la slăbirea economiilor Statelor Membre în ciuda concurenței neloiale ce
caracterizează piața globală.
Cu toate acestea, Uniunea Europeană ar trebui să înceteze să se
mai plângă că este victima globalizării. Nu trebuie uitat faptul că Uniunea
Europeană și Statele Unite sunt cele care au creat la început regulile
pentru comerțul global, contabiliatea internațională și politica monetară.
Mai mult, ele au fost primele care au încălcat acele reguli și nu au fost în
stare să joace după regulile pe care ele însele le-au creat.
Astfel, Uniunea Europeană ar trebui să reformuleze regulile și să-
și redefinească relațiile externe ținând cont că politicile curente anti-
dumping 4 nu mai sunt eficiente și că fondurile externe se află încă sub
controlul politic.

3 Ricardo Perissich, ”Single Market: Industrial and political challenges”, Tribune, Notre Europe-

Jacques Delors Institute, November 2012.

4 Tarif protecționist impus de un guvern asupra importurilor care au un preț sub valoarea de piață.

Acesta se aplică când o companie străină vinde un produs la un preț mult mai mic față de prețul de

237
 Aceleași principii ale unei piețe deschise nu pot fi tot timpul
aplicate domeniului financiar (și mai ales serviciilor financiare) în același
mod în care sunt aplicate altor sectoare. În contextul globalizării,
standardele reglementărilor financiare nu sunt aceleași cu cele de la nivel
european și/sau global. Evoluția continuă în domeniul reglementărilor
financiare- unde cel mai vizibil exponent este chiar uniunea bancară- nu va
face decât să accentueze aceste diferențe.
Acest lucru înseamnă o problemă reală în ceea ce privește
concurența globală a centrelor financiare de la nivel european – în special
pentru City of London 5, altminteri cel mai vizat după Brexit. Cu toate
acestea, construcția unei uniuni bancare fără Regatul Unit, care reprezintă
mai mult de o treime din sistemul financiar european, ar putea duce la
consecințe negative pentru Piața Unică.
Cu toate că diferențierea reprezintă o cale care trebuie urmată
uneori pentru ca procesul de elaborare al politicilor la nivel de Uniunea
Europeană să poată merge mai departe, totodată ea (diferențierea) poate
constitui o adevărată amenințare la adresa funcționării Pieței Interne.
”Listele de cumpărături” ale politicilor ar trebui evitate ori decâte ori este
posibil acest lucru 6.

O industrie europeană puternică - un atuu pe o piață globalizată

Astăzi, politica concurenței este unul din cele mai importante

instrumente la nivel european. Rolul Comisiei ca principal gardian al
concurenței în Europa a fost consolidat după Actul Pieței Unice.
Comportamentul anticoncurențial, tolerat de firme și de guverne în
ultimele două decenii, a început să se schimbe.

producție. Lojica din spatele aplicării politicii anti-dumping este de a proteja slujbele pe plan intern,
deși criticii susțin că acest tip de politcă duce la creșterea prețurilor pentru consumatorii interni și
scăderea concurenței între companiile interne care produc bunul respectiv.
5 Centrul financiar-bancar al Londrei

6 Kristina Maslauskaite, ”Single Market: New Rules Urgently Needed”, disponibil on line la

http://www.institutdelors.eu/media/newrulessinglemarket-synthesis-ne-jdi-dec12.pdf?pdf=ok ,
accesat la data de 14 aprilie 2015.

238
 Per ansamblu, politica concurențială la nivel european a funționat
destul de bine, dar cu toate acestea ea se vede a fi depășită. Pe cale de
consecință, Comisia Europeană, sau mai bine spus impactul deciziilor sale,
are o influență destul de limitată asupra comportamentului guvernelor.
Unele industrii naționale sunt percepute de guvernele în cauză ca fiind
”strategice” sau ”prea importante pentru a eșua”. Acest lucru face ca
ajutoarele de stat să fie deseori atribuite de către guverne sectoarelor care
suferă de capacitate sturcturală excedentară. Aceste ajutoare interferează
cu mecanismele pieței și astfel supracapacitatea de producție nu este
eliminată prin/ de către concurență.
În alte sectoare, Statele Membre și Uniunea Europeană au mers
prea departe cu investițiile publice și au creat o capacitate excesivă,
superficială. De exemplu, o mare parte a cheltuielilor publice a fost
direcționată spre combustibil bio, energie solară și tehnologii pentru
captarea energiei eoliene. Aceste tehnologii se dezvoltă foarte repede
peste tot în lume, în timp ce producătorii europeni folosesc aceleași flote și
același echipament depășit. Din punct de vedere concurențial, acest lucru
poate duce la o slăbire semnificativă a poziției Europei pe piețele globale.
Odată cu schimbarea contextului global, Uniunea Europeană ar
trebui să-și revizuiască politica industrială pentru a putea să concureze cât
mai bine la nivel global. Ar trebui găsit un nou echilibru între liberalism și
intervenționism statal 7. ”Testul proporționalității” în cazul ajutoarelor de
stat, perfect justificabile în timpul Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului pentru restructurarea acestor sectoare, nu este întotdeauna cea
mai bună metodă de a promova industria europeană din zilele noastre.
Când vorbim despre perioada Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului nu trebuie să uitam că la acea dată (în vremea restructurării
industriei oțelului) ajutoarele în sine nu erau ceva intrezis, ci s-au
transformat într-un instrument european.
Industria europeană are nevoie de o consolidare reală și nu doar
în domeniul manufacturii, ci și în ceea ce privesc telecomunicațiile,
transportul aerian sau sectorul energetic. Producția va rămâne astfel
suboptimală și eventual toți actorii vor avea balanțe negative. Pentru a

7 Ibidem.

239
soluționa chestiunea supracapacității, ”cartelul crizei” gestionat de
autoritățile publice ar putea oferi soluții, mai ales pentru industria
europeană a automobilelor.
Tratatul privind Stabilitatea, Coordonarea și Guvernața în cadrul
Uniunii Economice și Monetare ar putea de asemenea să contribuie la
politica industrială a Uniunii Europene prin încurajarea Statelor Membre
în adoptarea de măsuri care să fie în favoarea concurenței și dezvoltării
industriale. O acțiune coordonată la nivel național ar putea aduce un plus
de valoare politicii industriale a Uniunii Europene.
În urmă cu mai bine de două decenii industriile manufacturiere
erau văzute ca având cele mai importante capacități de producție la nivel
european, în timp ce Comisia avea tendința să subestimeze importanța
crescândă a sectorului serviciilor. Directiva Bolkestein 8, un document
imperfect, foarte prost negociat și care a avut consecințe dezastruoase în
termeni de comunicare publică, a reprezentat o încercare eșuată de a
avansa în chestiunea integrării serviciilor. Chiar și astăzi această directivă
nu este aplicată cum trebuie întrucât principiul statului de origine s-a
dovedit a fi neadecvat pentru piața forței de muncă.
Cu toate acestea, actualmente serviciile reprezintă mai mult de
două treimi din economia europeană. O Piață Internă a serviciilor care
funcționează bine poate aduce câștiguri semnificative nu doar în termeni
de creștere economică, ci și în termeni de creare a noi locuri de muncă,
ajutând astfel și Piața Internă a muncii la nivel european 9. Sectorul
serviciilor este de asemenea esențial pentru valoarea adăugată pe care o
poate da lanțurilor industriale, ducând astfel la impulsionarea
competitivității la nivel european.
Proprietatea intelectuală este un alt domeniu care are nevoie de
atenție din partea decidenților de politici. Chestiunea proprietății
intelectuale nu a fost încă expusă corespunzător deoarece tehnologiile au

8 Directiva Bolkestein are drept scop crearea unei pieței unice pentru servicii în cadrul Uniunii
Europene. După numeroase modificări și critici a fost aprobată în 12 decembrie 2006 de către
Consiliu și de către Parlamentul European și adoptată de către Comisie sub denumirea de Directiva
2006/123/EC.
9 Sami Andoura, Leigh Hancher, Marc Van Der Woude, „Towards a European Energy Community: A

Policy Proposal”, Policy Proposal by Jacques Delors, Study No. 76, Notre Europe, March 2010.

240
avansat foarte rapid în ultimii ani. Societatea informațională europeană a
avut parte de un start foarte bun odată cu inventarea de către europeni a
GSM-ului 10 și a variilor tehnologii mobile, dar mediul s-a schimbat și a
devenit mult mai complex. Acum piața are nevoie mai degrabă de
dezvoltarea unor noi aplicații decât de dezvoltarea produselor hardware.
Din acest punct de vedere europenii au rămas în urmă, iar centrele de
dezvoltare și inovare s-au mutat demult din Europa.
Odată cu explozia internetului, dezvoltările tehnologice sunt din
ce în ce mai accentuate, schimbând natura producției. Astfel, este imperios
necesar ca legislația europeană din domeniul proprietății intelectuale să
meargă mână în mână cu evoluțiile din domeniul tehnologic.

Piața Unică pe înțelesul tuturor

Acum douăzeci de ani, proiectul Pieței Unice se baza pe un

echilibru între principiul recunoașterii mutuale (bazat pe spețe ale Curții
de Justiție Europene) și necesitatea adoptării de măsuri legislative la nivel
european. Principiul recunoașterii mutuale a făcut ca acest proiect să fie
mult mai credibil pe măsură ce numărul de legi și directive care urmau a fi
adoptate la nivel european era în descreștere. În sectorul
manufacturatelor, care juca încă un rol destul de important în economia
europeană, stabilirea de standarde industriale clare s-a dovedit a fi un real
succes și unul din principalii piloni al acestui proiect.
Cu toate acestea, chestiunea incertitudinii judiciare nu a fost pe
deplin rezolvată. Principiul recunoașterii mutuale lasă loc pentru
interpretări, iar acest lucru nu este pe placul companiilor europene care nu
sunt atât de laxe precum omoloagele lor din Statele Unite. Directivele sunt
transpuse diferit în Statele Membre și astfel firmele europene trebuie să
învețe să se adapteze mai multor sisteme legale. Sistemele administrative și
legale funcționaeză diferit, în funcție de stat, iar eficiența lor este diferita în
funcție de nivel. Toate aceste incertitudini obstrucționează dezvoltarea

Global System for Mobile Communication- sistem digital de telefonie mobilă folosit cu precădere în
10

Europa.

241
eficientă a firmelor europene. Pentru aceasta este nevoie de o
uniformizare, armonizare mai bună la nivel european.
În 2010 Raportul Monti 11 aprecia că firmele europene nu mai
susțineau ideea unei Piețe Unice, iar unul din motivele pentru retragerea
sprijinului lor pentru acest proiect era procesul de elaborare a legislației la
nivelul Uniunii Europene. Înainte de criză, guvernele au luat la cunoștință
acest aspect și au ajuns la concluzia că legislația europeană trebuie
îmbunătățită. Pentru unele guverne, acest lucru a însemnat înghețarea
procesului de elaborare a legislației, în timp ce pentru altele a fost asociat
cu o documentare mai bună, o evaluare mai bună a potențialelor efecte,
simplificare și clarificare. Însă din cauza crizei, proiectul pentru o legislație
de tip SMART a fost aproape uitat.
Acest lucru are o semnificație aparte pentru reglementarea în
domeniul financiar, care se află în centrul proiectului european de astăzi.
Europa nu are o istorie prea vastă în ceea ce privește reglementarea
domeniului financiar în general, însă cu toate ambiguitățile, incertitudinile
și programarea procedurilor de revizuire, nu este de mirare că organizațiile
economice europene manifestă antipatie față de legislația europeană.
Calitatea reglementării trebuie să se îmbunătățească pentru ca Piața
Internă să funcționeze mai bine.
Aceeași problemă o putem observa și în cazul cheltuielilor, în
sensul că există foarte multe instrumente europene în vigoare- inclusiv
programe de cercetare și dezvoltare, fonduri structurale sau proiecte care
creează anumite obligații. Se poate dezbate pe mai multe paliere
chestiunea cheltuirii banilor la nivel european însă un lucru pare să devină
din ce în ce mai pregnant, în speță faptul că majoritatea sectorului business
din Europa asumă că aceste fonduri nu au o destinație suficient de bună
pentru a alimenta bunăstarea cetățenilor europeni. Astfel, companiile
europene nu percep cheltuielile de la nivel european ca un instrument care
impulsionează competitivitatea și creșterea.

11Pentru detalii vezi Raportul Monti disponibil la

http://ec.europa.eu/internal_market/strategy/docs/monti_report_final_10_05_2010_en.pdf,
accesat la data de 10 ianuarie 2015.

242
 Cetățenii europeni, la rândul lor, nu simt neapărat o apropiere
față de proiectul european. Pentru a schimba acest lucru, ambiguitățile
care sunt atât de caracteristice legislației europene ar trebui reduse la toate
nivelele. Politicienii europeni ar trebui să depună eforturi mai mari pentru
a explica societății adevărata valoare adaugată adusă de Piața Internă 12.
Odată cu dezvoltarea crizei, a apărut încă un strat de confuzii și
animozități în rândul opiniei publice. Tendința politicienilor de la nivel
național de a divide Uniunea Europeană în state disciplinate și state
nedisciplinate, precum și de a sublinia clivajele nord-sud, are un impact
foarte negativ în rândul opiniei publice. În timp, această împărțire a
Europei poate avea efecte dăunătoare pentru Piața Internă.

Evaluarea și perspectivele Pieței Unice

A fost nevoie de aproape un sfert de secol după desființarea

barierelor vamale și a restricțiilor cantitative pentru ca Statele Membre să
construiască în tandem uniunea vamală și piața comună.
Libertatea de mișcare reduce costurile manufacturării și de
transport în ceea ce privește bunurile, facilitând astfel exporturile.
Reducerea costurilor administrative și financiare ale comerțului intra-
european și realizarea economiilor de scară reprezintă o bază solidă,
pentru ca acestea din urmă să poată concura la nivel internațional 13.
Într-o economie globală caracterizată de concurență acerbă (mai
ales între companiile multinaționale) economiile și companiile care privin
din state mici și mijlocii ale Uniunii Europene ar fi avut mult mai mult de
suferit dacă nu ar fi existat piața internă. Acesta este și unul dintre motivele
pentru care grupurile de interes sprijină procesul integrării multinaționale.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană ajută mediul de afaceri, mai ales
Întreprinderile Mici și Mijlocii, să se adapteze condițiilor Pieței Unice.

12
Raportul Monti, disponibil la
http://ec.europa.eu/internal_market/strategy/docs/monti_report_final_10_05_2010_en.pdf,
accesat la data de 15 ianuarie 2015.
13 Jan Willem Horstag, Making migration work: the future of labour migration in the European Union,

Amsterdam University Press, Amsterdam, 2013, pp. 186-188.

243
 Piața Comună a ajutat și la bunăstarea cetățenilor Statelor
Membre. Astfel, consumatorii europeni, care înainte aveau opțiunile
limitate la piața națională, se pot bucura acum de o paletă mai largă de
opțiuni în ceea ce privește calitatea bunurilor și serviciilor deoarece prețul
acestora va fi dictat de concurența liberă 14. Libera circulație a muncitorilor,
a serviciilor, precum și dreptul la rezidență în alte State Membre constituie
acum drepturi fundamentale, garantând totodată cetețenilor Uniunii
dreptul de a avea o profesie în orice alt stat membru, iar calitatea de
cetețean al Uniunii Europene garantează că toți cetățenii Statelor
Membre vor fi priviți în același fel pe teritoriul oricărui stat al Uniunii și că
nu vor fi discriminați în nici un fel.
Implementarea libertăților fundamentale ale pieței comune a
permis factorilor de producție precum munca și capitalul să opereze fără
bariere. Producătorii pot să-și vândă marfa pe teritoriul oricărui stat
membru al Uniunii Europene în condiții avantajoase de liberă concurență.
De asemenea pot apela la surse de capital din Statele Membre fără
restricții și fără a fi discriminați.
Libera circulație a capitalului contribuie la o mai bună alocare a
resurselor pe teritoriul Uniunii. Achizițiile publice în toate Statele
Membre sunt deschise tuturor companiilor, iar în sectorul bancar și al
asigurărilor (unde obstacolele erau foarte pronunțate) creșterea
concurenței transfrontaliere se reflectă într-un număr mai mare de
sucursale pe teritoriul Statelor Membre. Piața comună a demonstrat astfel
beneficiile integrării multinaționale, atât în ceea ce privește eficiența
economică, cât și în ceea ce privește bunăstarea cetățenilor Statelor
Membre.
Atingerea statutului de piață internă a grăbit procesul integrării
europene. Astfel, acquis-ul comunitar al pieței interne a avut indubitabil
un efect de spillover asupra tuturor politicilor comunitare. Implementarea
acestuia a adus cu sine un nivel mai înalt al armonizării fiscale, înlăturând o
mare parte dintre barierele legale, fapt ce a creat nevoia pentru o mai bună

14*****, Internal market: from crisis to opportunity — putting citizens and companies on the path to
prosperity, Publications Office, Luxembourg, 2013.

244
coeziune socială și economică din care au rezultat politici comunitare mai
bune la nivel regional și social 15.
Alte progrese vizibile s-au înregistrat și datorită deschiderii pieței
europene în domeniul gazului și al electricității, a unei rețele mai bune
pentru transport și telecomunicații. De asemenea, întărirea pieței interne a
impus standarde mai înalte în ceea ce privește fundamentul legal al
protecției consumatorului și a mediului înconjurător și totodată
consolidarea acesteia a reprezentat forța motrice din spatele Acordurilor
de la Maastricht care în final au dus la crearea uniunii economice și
monetare. Pe de o parte, piața unică oferă suport economic pentru
uniunea monetară, iar pe de altă parte moneda euro oferă valoare adăugată
eficienției pieței unice 16.

Concluzii și nuanțe

Piața Unică reprezintă mai mult decât un proiect politic sau

economic. Chiar și în condițiile în care Uniunea Europeană ridică o serie
de bariere în raport cu tot ceea ce înseamnă competiția la nivel global, fapt
subliniat și de raportul Comisiei către Consiliu și Parlement din vara
acestui an referitor la barierele comerciale și investiționale, acest aspect nu
este neaparat unul alarmant de vreme ce aceste tendințe au devenit
realitate la nivelul mai multor state membre ale Grupului G20.
Majoritatea argumentelor enumerate mai sus nu înseamnă că
piața internă este perfectă, ba dimpotrivă. Acum provocarea este ca ea să
poată funcționa eficient în condițiile actuale ale economiei globale. Acest
lucru implică în special implementarea adecvată a măsurilor luate în ceea
ce privește consolidarea pieței interne în fiecare stat membru, deschiderea
efectivă către contracte publice, recunoașterea mutuală a standardelor,
reguli mai transparente în ceea ce privește piața internă și simplificarea
sistemului de taxare. Aceste cerințe pentru buna funcționare a pieței

15 Viola de Azevedo, Mario Cunha, Market integration through data protection: an analysis of the
insurance and financial industries in the EU, Springer, Dordrecht, 2013, pp. 58-60.
16 *****, Internal market: from crisis to opportunity — putting citizens and companies on the path to

prosperity, Publications Office, Luxembourg, 2013.

245
comune nu sunt întrunite uniform și constant în toate Statele Membre.
Astfel, pentalitățile pentru pentru eșecul de a pune în practică prevederile
dreptului comunitar ar trebui întărite și puse în aplicare cu adevărat. În
acest mod piața comună nu este o piață complet integrată, iar acest lucru
reprezintă un handicap pentru companiile europene pe piața globală
deoarece ele nu pot concura la nivel mondial cu alte companii ce au ca
bază o piață internă mare, bine integrată.
Mai mult, deși piața comună oferă o bază pentru politicile
comune, nu poate de una singură să rezolve problemele structurale care
apasă asupra economiilor europene. Politici comune puternice în
domeniile economic, industrial sau al cercetării sunt necesare pentru
modernizarea economiilor europene și pentru a îmbunătăți
competitivitatea companiilor europene pe piața globală. Aceste politici pot
și trebuie să creeze noi locuri de muncă și asta în timp ce protejează
modelul social european. Cetățeanul european vrea o piață comună care îi
protejează interesele atât în postura de consumator cât și în cea de
muncitor, asigurându-i astfel bunăstarea.

BIBLIOGRAFIE

Andoura, Sami, Hancher, Leigh, Van Der Woude, Marc, ”Towards

a European Energy Community: A Policy Proposal”, Policy Proposal by
Jacques Delors, Study No. 76, Notre Europe, March 2010.
Azevedo, Viola de, Cunha, Mario, Market integration through data
protection: an analysis of the insurance and financial industries in the EU,
Springer, Dordrecht, 2013.
Boeri, T., Van Ours, J., The Economics of Imperfect Labour markets,
Second Edition, Princeton University Press, 2013.
Horstag, Jan Willem, Making migration work: the future of labour
migration in the European Union, Amsterdam University Press,
Amsterdam, 2013.
Krause, A., Rinne, U., Zimmermann, K. F., „How Far Away Is a
Single European Labor Market?”, IZA Discussion Paper, August 2014.

246
 Mariniello, M., Sapir, A., Terzi, A., The long road towards the
European Single Market, Working Paper, March 2015.
Maslauskaite, Kristina, ”Single Market: New Rules Urgently
Needed”, disponibil on line la
http://www.institutdelors.eu/media/newrulessinglemarket-synthesis-ne-
jdi-dec12.pdf?pdf=ok
Pelkmans, Jacques, „The Economics of Market Regulation”, Bruges
European Economic Policy Briefings, No. 25, 2012.
Perissich, Ricardo, ”Single Market: Industrial and political
challenges”, Tribune, Notre Europe-Jacques Delors Institute, November
2012.
Raportul Monty,
http://ec.europa.eu/internal_market/strategy/docs/monti_report_final
_10_05_2010_en.pdf
***, Internal market: from crisis to opportunity — putting citizens and
companies on the path to prosperity, Publications Office, Luxembourg,
2013.

247
248