1.

Proiectarea sistemului de producţie de bază

1.1 Determinarea tipului de producţie şi alegerea formei de organizare a
producţiei.

În partea tehnologică a proiectului de diplomă, am determinat tipul de

producție prin metoda tabelară care este orientativă și servește la realizarea
calculelor tehnologice. La compartimentul dat, pe baza proceselor tehnologice deja
proiectate, vom verifica autenticitatea tipului de producție, primită după tabele, și
se efectuează după indicatorii organizatorici:
Tipul de producție se determină după ,,coeficientul de întărire a operațiilor”
kî.o.
Coeficientul de întărire a operațiilor se determină după următoarea formulă:

𝜏
kî.o.= ;
T𝑏𝑢𝑐
Unde:
𝜏 −tactul de producere a piesei, minute ;
Tbuc – timpul pe bucată mediu la îndeplinirea unei operați, minute;
Fa – fondu anual de timp, minute;
N – programul anual de producere, bucăți;
𝐹𝑎
𝜏=
𝑁
𝐹𝑎 1860∗60
kî.o.= = =72,54
N∗T𝑏𝑢𝑐 770 ∗1,998

2,71  2,96  2,32  0,32  1,63

𝑇𝑏𝑢𝑐 = =1.998 min
5

Valorile numerice kî.o. pentru tipul de producție corespunzător sunt

următoarele:
kî.o. ≤ 1 – producția de masă;
1≤ kî.o. ≤ 10 – producția de serie mare;
10≤ kî.o. ≤ 20 – producția de serie medie;
20≤ kî.o. ≤ 40 – producția de serie mică;
 40≤ kî.o. – producția de unicate;
După ce am determinat tipul de producție alegem forma de organizare a
producerii. În dependență de tipul de tipul de producție se recomandă să se
efectueze următoarele forme de organizare:
Producția de unicate - specializare tehnologică;
-Sector de producere.

1.2 Determinarea numărului necesar de utilaje şi a coeficientului de încărcare

a acestora.

Pentru linia în flux de un articol, tactul liniei se calculează după formula:

𝐹𝑟
𝜏 = 60
𝑁
Fr- fondul real de timp al liniei în flux, Fr=1860h
N- programa de producere a pieselor cu evidența necesității în articole de
asamblare, pentru livrarea articolelor pe piață și piese de schimb.
1860ℎ
𝜏 = 60 = 114,93 𝑚𝑖𝑛
770

Determinăm nr teoretic al utilajului pentru fiecare operație:

𝑡𝑏𝑢𝑐𝑖
𝐶 ′ 𝑝𝑖 =
𝜏
9.94
𝐶 ′ 𝑝1 = = 0,08 ≈ 1
114,93

Valoarea primită se rotunjește până la un nr. întreg în direcția majorării. Aceasta

va fi Cpi-nr primit al mașinelor unelte.
Determinăm coeficientul de încărcare al utilajului pentru fiecare operație
𝐶 ′ 𝑝𝑖
𝑘î.𝑜. =
𝐶𝑝𝑖
0,08
𝑘î.𝑜.1 = = 0,08 = 8 %
1
 În urma calculelor efectuate observăm că coeficientul de încărcare este foarte
mic și nu corespund normelor care trebuie să cuprindă valori mai mari de 50%.
Pentru a utiliza eficient utilajul este nevoie:
1. De mărit programa de producție.
2. De lărgit asortimentul de producție;
3. De redus timpul efectiv de producere a lotului de piese;
4. E revizuit conținutul fiecărei operații, în raportul modificărilor regimului de
așchiere|;
5. Structura operațiilor;

1.3 Determinarea numărului necesar de muncitori şi a coeficientului de

încărcare a acestora.

Pentru producția de unicate și în serie se efectuează prin două modalități:

a) După volumul de m.u. pentru executarea articolului pe m.u. de tipul dat în
decurs de un an: determinăm numărul de muncitori pe m.u. pentru fiecare
operație după volumul de m.u. pentru executarea articolelor.

∑𝑛𝑖=1 𝑡𝑖 ∗ 𝑁𝑗
𝑃𝑐𝑖 =
Fr ∗ 60 ∗ Kd. m

Unde ∑𝑛𝑖=1 𝑡𝑖 = 9,94 𝑚𝑖𝑛, Fr = 1860 ore;

Kd.m. – coeficientul deservirii multiple a m.u;

Kd.m. = 1 (pentru m.u. universale);
Kd.m. = 0.33-0.5 (pentru m.u. ce produc piese de dimensiuni mari);
Kd.m. = 2-3 ( pentru m.u. cu C.N.);
Deoarece la producerea piesei se utilizează doar m.u. cu C.N. coeficientul
deservirii multiple îl luăm Kd.m. = 2.
9,94∗770
𝑃𝑐𝑖 = = 0,03
1860∗60∗2

b) După numărul primit de m.u. determinăm numărul de muncitori pe m.u.

pentru fiecare operație după următoarea formulă:
𝐶𝑝𝑖∗𝐹𝑏∗𝑘𝑖
𝑃𝑐𝑖 = ,
Fr∗Kd.m
 1∗2040∗0,85
Pc1 = = 0,46 = 1
1860∗2

Unde Ki= 0,85 pentru producția în serie mică și unicat, Ki= 0,83 pentru
producția în serie mare și masă.
Numărul total de muncitori de producție pe sector sau în secție se determină
prin sumarea numărului de muncitori pe operație:
𝑃𝑚 = ∑𝑛𝑖=1 𝑃𝑐𝑖,
Unde n – numărul de operații pentru executarea unui articol.
𝑃𝑚 = ∑𝑛𝑖=1 𝑃𝑐𝑖 = 1.
Coefiientul de încărcare a muncitorilor se determină după formula:
0,46
𝑘î.𝑚.1 = = 0,46 = 46 %
1
Observăm că pentru realizarea lotul-ui de piese vom avea nevoie de un
muncitor la care coeficientul de încărcare este egal cu 46% care nu corespunde
normelor, pentru a obșine o productivitate mai bună este nevoie de reorganizat
sectorul de producer.
1.4 Determinarea suprafeței de producție.

La suprafața de producție se referă suprafața ocupată de m.u., mesele de

lăcătușărie și standurile (bănci) de asamblare operațională, mijloacele
interoperaționale de transport și ridicare, pasaje și treceri interoperaționale,
depozite (stocuri interoperaționale) de semifabricate pentru m.u.
În dependență de utilajul ales, se determină din ce grupă face parte acest
utilaj, apoi se determină suprafața sectorului după formula:
∑ 𝑁𝑢𝑡𝑖𝑙𝑎𝑗 ∗ 𝑆𝑆.𝐶 = 1 ∗ 40 = 40 m2

Unde,
Nutilaj – numărul de mașini unelte;
SS.C - suprafața specifică comună;

1.5 Organizarea raţională a sectorului de producere şi a locului de muncă

Locul de muncă este cel mai mic compartiment productive, înzestrat cu
utilaje, SDV-le necesare pentru indeplinirea sarcinilor de producţie. De înzestrarea
locului de muncă depind în mare măsură calitatea produselor, productivitatea
muncli etc.
Un element al locului de muncă este spaţiul de lucru, și înzestrarea tehnică a
acestuia. Utilarea locului de muncă se face în funcţie de sarcinile fixate pentru
acesta şi de forma de diviziune a muncii adoptată de întreprindere. Utilajul şi
instalaţiile urmează tehnologia producţiei şi specializarea locului de muncă.
Pentru asigurarea unei productivităţi sporite a muncii, la locul de muncă
trebuie să existe nu numai mijloacele necesare pentru executarea lucrărilor
respective, ci şi diferite instrucţiuni de folosire a acestora. În producţia de masă
(serie mare) se recomandă întocmirea unor instrucţiuni speciale care să cuprindă
toate problemele muncii operative şi de deservire a locului de muncă. La producţia
în serie mică (unicate) unde, la fiecare loc de muncă, se execută lucrări variate, se
stabilesc numai reguli generale privind îngrijirea locului de muncă, menţinerea
ordinii şi curăţeniei.
Pentru păstrarea diferitor mijloace auxillare, care nu sunt folosite în
permanenţă, sunt necesare dulapuri, mese etc.
Amenajarea spaţiului de lucru trebuie să asigure efectuarea muncii cu
economie de mişcări, astfel încât muncitorul să poată manipula obiectul supus
prelucrării cu un efort şi un consum de timp cât mai reduse.
Economisirea mijloacelor şi a suprafeţelor de producţie se face prin
amplasarea raţională a mijloacelor de muncă cu care este înzestrat locul de muncă,
prin aşezarea, cât mai aproape de muncitor, a tuturor aparatelor de comandă, a
sculelor şi materialelor.
Componenta cea mai importantă a locului de muncă este omul. Poziţia
muncitorului trebuie să fie optimă, ea influenţează mărimea câmpului vizual, viteza
şi precizia mişcărilor, efortul şi capacitatea de muncă ale acestuia. Un alt element al
locului de muncă este iluminarea şi asigurarea corespunzătoare a acestuia. Un alt
element deosebit de important este deservirea preventivă. a locului de muncă, mai
ales în producţia de masă (serie. mare), în care planurile calendaristice de deservire,
elaborate în timp, joacă. un rol de seamă.