Elaborarea metodica Nr.

Tema: Simulatoarele. Ocluzatoarele şi

articulatoarele. Varietăți. Metode de fixare a
modelelor şi cerințele către ele. Utilizarea
practică.

1. Clasificarea simulatoarelor. Utilizarea lor practică.

Simulatoarele sunt aparate care reproduc în afara sistemului stomatognat una, mai multe sau
toate mișcările mandibulei faţă de maxilă. Cu ajutorul lor modelele sunt poziționate în relație
centrică. Simulatoarele pot fi clasificate în ocluzatore şi articulatoare.
Ocluzatoarele sunt cele mai simple aparate utilizate în practica proteticii dentare care imită
mișcările mandibulei în plan vertical ( deschidere şi închidere).

2. Particularităţile constructive ale ocluzoarelor.

Ocluzatoarele sunt compuse din două rame (una inferioară şi alta superioară) articulate în jurul
unui ax asemănător cu o balama şi care pot fi menţinute la o anumită distanţă prin intermediul
unui şurub sau al unei tije metalice situată în sens vertical.
Rama inferioară a ocluzorului reprezintă schematic mandibula cu o extremitate liberă rotunjită
situată în plan orizontal asemănătoare corpului mandibulei şi alta situată în plan vertical sub un
unghi de 100-120° asemănătoare ramurilor mandibulei. Extremitatea verticală este înzestrată cu
o ansă pentru a putea fi unită cu rama superioară a ocluzorului care reprezintă poziţia orizontală
a maxilei. Între extremităţile ramelor este plasat un şurub cu o contrapiuliţă, cu ajutorul căruia
se fixează şi se menţine înălţimea necesară între braţe.

3. Ce reprezintă fiecare element al simulatorului?

Rama superioară reprezintă maxila, iar rama inferioară – mandibula.

4.Descrieţi articulatoarele anatomice. Elementele componente. Menirea.

Articulatoarele imită mişcările mandibulei în toate planurile: deschidere-închidere, de propulsie,
de lateralitate (stînga şi dreapta) şi servesc la poziţionarea modelelor în relaţie centrică pentru
refacerea morfologiei ocluzale (montarea dinţilor ) corespunzătoare activitîţii funcţionale a
sistemului stomatognat.
Articulatoarele anatomice medii au fost imaginate şi construite avînd la bază date medii
antropometrice obținute în urma măsurărilor între diferete repere osoase, articulare şi dentare.
Ele sunt alcătuite din două rame: una superioară şi alta inferioară, articulate printr-un complex
asemănător articulației temporomandibulare şi care rezultă din media valorilor antropometrice
a ATM. Astfel, extremitățile posterioare ale ramei superioare sunt prezentate de condilii
articulari care alunecă pe pantele ce imită tuberculii articulari situaţi pe rama inferioară.
Suprafața acestor pante are un grad de înclinare în sens mezio-distal de 33° şi oralovestibular de
17°. Aceste suprafețe articulare sunt plasate mai jos şi mai posterior faţă de locul corespunzător
al acestora în ATM. Locul lor de articulație în ATM şi al axului intercondilian transversal este
indicat de o tijă transversală cu extremități ascuțite, solidarizată la rama superioară a
articulatorului. Extremitatea anterioară a ramei superioare are o tijă verticală detaşabilă ce
menţine distanţa dintre ambele rame şi pe care este instalată altă tijă orizontală, vîrful căreia ne
indică marginea interincisivală a dinţilor centrali inferiori. Totodată vîrful tijei oriîntale şi pintenii
de suport, situţi pe laturile verticale posterioare ale ramurii inferioare, formează linia mediană
orizontală a articulatorului după care se stabileşte planul protetic. Extremitatea inferioară a tijei
verticale are contact cu plăcuţa incisală detaşabilă, care reprezintă unghiurile traiectoriilor
incisivale: unghiul sagital egal cu 40° şi unghiul transversal - 120°.

5. Construcţia articulatoarelor semi- şi total adaptabile.

Articulatoarele adaptabile individuale se caracterizează prin faptul că permit să se reproducă
mişcările mandibulei individual pentru fiecare pacient după unele înregistrări prealabile
efectuate de către medic.

6. Enumeraţi datele anatomice utilizate în articulatoarele semiadaptabile.

Unghiul traiectoriei articulare sagitale, 33°
Unghiul traiectoriei articulare transversale 17°
Unghiurile traiectoriilor incisivale: sagital egal cu 40° şi transversal - 120°
Triunghiul Bonwill
Planul de ocluzie

7. Ce reprezintă planul Frankfurt?

Planul Frankfurt este un plan orizontal de referin ă în ocluzologie, care a fost adoptat în 1882 la
Congresul antropologilor germani din Frankfurt-pe-Main. El trece prin punctele
Orbitale(Or) şi Porion (Po)
Or :cel mai inferior , de pe conturul orbitei
Po : in centrul olivei sau superoextern pe desenul conductului auditiv extern osos .

8. Importanţa utilizării arcului facial pantografic şi gutierei stereografice.

Arcul facial Gysi are o formă asemănătoare cu litera U, care prezintă la ambele extremităţi patru
sisteme de culisare în care alunecă şi pot fi blocate două bare condiliene ce înregistrează
traiectoria de mişcare condiliană, precum şi două tije verticale ce determină poziţia corpului
mandibulei. În partea anterioară, central, este situată o tijă metalică reglabilă cu ajutorul căreia
prin înscrieri grafice extraorale se înregistrează unghiul transversal al traiectoriei incisivale
(unghiul Gotic). Înregistrările realizate se transpun în articulator, tot cu ajutorul arcului facial,
după ce se fixează modelele.

9. Care este corelaţia dintre planul Frankfurt si planul de ocluzie?

Planul Camper este un plan orizontal care trece prin Achantion (spina nazală anterioară) şi
centrele meatelor auditive externe. La nivelul ţesuturilor moi corespunde liniei care uneşte
punctul Subnasion cu centrul tragusului. Planul Camper este utilizat în protetica dentară pentru
stabilirea planului de orientare ocluzală, find paralel cu acesta. Cu planul Frankfurt formează un
unghi de 10-15º.

10. Metode de fixare a modelelor în articulatoare.

Tehnica fixării modelelor în articulatoare depinde de modelul articulatorului utilizat, precum şi
de metodele de înregistrare a deplasării mandibulei faţă de maxilă.
De exemplu tehnica de fixare a modelelor în articulatorul anatomic mediu Gysi Simplex
cuprinde următoarele operaţiuni:
Pregătirea modelelor
Pregătirea articulatorului
Ghipsarea modelelor
Pentru o orietare corespunzătoare a modelelor în articulator pe suprafaţa bazală a soclului
modelului superior se trasează trei linii în direcţie antero+posterioară: una centrală ce indică
linia mediosagitală a modelului şi corespunde cu planul mediosagital protetic şi două linii de
orientare simetrice şi paralele faţă de prima linie.