Theophilos Korydalleus ‒ un profil al Renașterii balcanice
Loredana MARIAN
Cultura greacă din epoca postbizantină, tulburătoare prin
tribulațiile și peregrinările elitei intelectuale elene, cunoaște
un moment apoteotic în personalitatea lui Theophilos
Korydalleus (1570-1646). Unic filosof al secolelor al XVII-lea
‒ al XVIII-lea, înzestrat cu spiritul pozitiv și critic al unui
erudit modern, Korydalleus marchează istoria filosofiei
europene prin rolul său de comentator al lui Aristotel, iar
istoria civilizației și a învățămîntului universitar din Orientul
ortodox o determină prin rolul de întemeietor.
După un mileniu de cenzură, Korydalleus aduce în orașul-
lumină filosofia exilată din patria ei originară prin faimosul
Edict al lui Iustinian, care ordonase în anul 529 închiderea
vechilor școli filosofice și interzicerea propagării doctrinelor.
Acest act, traducînd șocul spiritual între teologie și filosofie,
se solda atunci cu îngroparea oficială a antichității și, implicit,
a liberei gîndiri.
Fiind practic cărți didactice și caiete de cursuri, operele lui
Korydalleus ‒ dintre care menționăm comentariile la tratatele
de logică, fizică și metafizică ale lui Aristotel, lucrarea Despre
generație și corupție, interpretările tratatelor Despre cer și
Despre suflet, lucrările de retorică și poetică ‒ au circulat în
manuscrise într-un număr impresionant de exemplare. Pînă
către sfîrșitul secolului al XVIII-lea chiar cărțile care fuseseră
imprimate continuau să fie multiplicate de copiști, ceea ce
demonstrează faptul că tirajul, deși „de succes”, era încă
insuficient pentru cerințele învățămîntului sud-est european.
Manuscrise ale tratatelor lui Korydalleus există în aproape
toate bibliotecile monahale și publice ale Orientului și în unele
din Occident. De reținut că Biblioteca Academiei Române
(București) posedă colecția cea mai semnificativă ‒ e vorba de
aproximativ 70 de manuscrise și tipărituri aparținînd acestui
veritabil „profesor al Balcanilor”; catalogările au fost realizate
de Constantin Litzica și Nestor Camariano, iar lucrările au fost
amplu comentate de Cleobul Tsourkas. De asemenea,
reminiscențele korydalleismului sînt încă prezente la Iași, prin
cele cinci manuscrise grecești aflate în colecția Bibliotecii
Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, catalogate de N.D.
Dossios în Studii greco-române. Este dovada supremă că
filosofia lui Korydalleus s-a menținut un timp îndelungat ca
materie de învățămînt și a fost un element esențial de cultură
în țările române, în secolele XVII-XVIII și pînă la începutul
secolului al XIX-lea.
Biserica ortodoxă, un puternic liant balcanic, era la acea
vreme o ferventă susținătoare a literelor grecești. Patriarhul
Ecumenic, autoritatea pe care au revelat-o toate instituțiile de
cultură, reorganizează Academia Fanarului, plasînd la
conducerea ei savanți greci. Astfel, în 1625, marele patriarh
Kyrillos Loukaris îl învestește pe Theophilos Korydalleus cu
funcția de scolarh al Academiei; acesta imprimă programului
universitar modelul italian, asimilat de filosof la Padova (oraș
al materialismului aristotelic, în rivalitate cu Florența, sediu al
idealismului platonic). Dimitrie Cantemir, ilustrul elev al
Academiei Patriarhale, vorbește în Istoria Imperiului Otoman
cu o mare admirație despre magiștrii săi, care predau filosofia,
teologia și medicina în limba lui Aristotel.
Spiritul introdus de Korydalleus a fost respectat și
promovat de toți adepții săi din secolul al XVII-lea, savanți
celebri precum Ioannis Karyophyllis (care va juca un rol
important în mișcarea intelectuală și teologică a veacului și va
întreține strînse relații cu țările române), Alexandru
Mavrocordat Exaporitul și Sevastos Kyminitis, ulterior
director al Academiei din București, al cărei prim scolarh a
„Cronica ‒ Revistă de Cultură”, XXXII (1999), nr. 56 (aprilie), Iași, p. 24 („Spiritul elen ‒ sinteze europene”).
fost, de altfel, tot un discipol al lui Korydalleus, și anume
Ghermanos Lokros, arhiepiscop de Nyssa.
După modelul Academiei din Fanar și strict cu elementele
sale se fondează în 1646 (anul morții lui Korydalleus)
Academia din Iași și în 1675 Academia din București.
Programul grecesc de studiu este impulsionat într-un grad
înalt de raporturile politice, spirituale și culturale dintre
Constantinopol și țările române. Renașterea balcanică,
emanație a acestor școli grecești, a fost pregătită pe teren
românesc de principi profund marcați de cultura elenă: Vasile
Lupu și Gheorghe Duca în Moldova, Ștefan Cantacuzino și
Constantin Brâncoveanu în Valahia. Primii trei erau animați
de idealul resuscitării Imperiului Bizantin, iar ultimul a fost
unul din cei mai entuziaști cultivatori ai literelor grecești în
Valahia.
Este momentul cînd, prin cultura exegetică greacă,
aristotelică prin excelență, spiritul Orientului ortodox acceptă
să dea seamă de știința umană. Korydalleus este, după
Constantin Noica, „legitimarea absolută a aristotelismului”,
iar opera lui concentrează acțiunea sobră a cunoașterii. Europa
va celebra Spiritul asumîndu-și sofia în toată sfera ei de
înțeles, pornind de la directa adresare către omul inspirat
divin, parcurgînd treptele cunoașterii și atingînd, culminant,
înțelepciunea. Fără oscilații sau preferințe, atitudinea lui
Korydalleus este ghidată de contanta aristotelismului ortodox.
În tendința de a conferi teologiei o condiție ancilară în raport
cu filosofia, el combate cu stăruință orice încercare de a
suprapune textului aristotelic o interpretare teologică.
Iată totuși cum soluționează, în fața discipolilor săi,
conflicutul fides ‒ ratio, revelație ‒ natură: „Nu trebuie
niciodată să uităm că, fiind oameni, sîntem iluminați doar prin
harul credinței noastre, căreia îi consacrăm o dublă naștere;
dar Dumnezeu ‒ Creatorul ne purifică în același timp prin
lumina intelectului pur ‒ pe care l-am primit de la natură ‒ și
ne face astfel capabili să ajungem la cunoașterea adevărului și
la înțelegerea a ceea ce trebuie să facem”. Descifrăm aici
materialismul pozitivist, reflexie a unei contemplații incitante
a lumii fizice și a desfășurărilor ei enigmatice. Sacrul parcurge
creația și această acțiune, această energie prin care divinitatea
se manifestă intermediază comunicarea între Dumnezeu și
lume, o lume selectată însă după criteriul aptitudinii de a se
perfecționa spiritual.
Iar dacă privim în ansamblu evoluția spirituală a
Orientului, filosofia lui Korydalleus apare drept bază a culturii
superioare în această parte a Europei. Ea poate constitui prima
etapă a Renașterii Orientului și primul semn de atașament
românesc față de noua civilizație europeană, odată cu ruperea
de Evul Mediu. Doctrina lui Korydalleus a fost predată în
țările române mai serios și mai sistematic chiar decît în
Grecia, fiind fundamentul programelor oficiale de învățămînt
ale Academiilor din București și Iași. Importanța
korydalleismului cuprinde nu numai aspectul didactic, ci și pe
cel al istoriei gîndirii românești de-a lungul secolului al XIX-
lea. Primii filosofi români, Dimitrie Cantemir și Eufrosin
Poteca, sînt fără îndoială elevii autentici ai filosofiei lui
Korydalleus, căci primul a studiat la Academia din Fanar și al
doilea la cea din București.
Ideile lui Korydalleus, lupta pe care a susținut-o pentru
a-și impune filosofia și, de asemenea, viața sa bulversată de
neliniștile și căutările unui gînditor renascentist, toate acestea
ar trebui să-l consacre pe „profesorul Balcanilor” drept primul
dintre precursorii gîndirii libere în Orient, unde marchează
crepusculul Evului Mediu și ivirea timpurilor moderne.