Sunteți pe pagina 1din 51

(B. IV.

2)
INFRACTIUNI CARE IMPIEDICA INFAPTUIREA
JUSTITIEI
denuntarea calomnioasă,
mărturia mincinoasă,
nedenuntarea unor infractiuni,
favorizarea infractorului,
arestarea nelegală si cercetarea abuzivă
evadarea,
înlesnirea evadării.

DENUNTAREA CALOMNIOASA
Obiectul ocrotirii penale
Obiectul juridic special al infractiunii de denuntare calomnioasa il
constituie acele relatii sociale referitoare la infaptuirea justitiei a caror
existenta este ocrotita prin apararea activitatii de urmarire si de judecata a
organelor judiciare penale, astfel incat aceasta activitate sa nu fie deviata
de la normala infaptuire a justitiei prin plangeri sau denunturi mincinoase si
prin producerea sau ticluirea de probe contrarii adevarului.
Denuntarea calomnioasa are si un obiect juridic secundar (adiacent) si
anume relatiile sociale ocrotite prin apararea demnitatii si a libertatii
persoanei invinuita ori condamnata pe nedrept.
Obiectul material lipseste deoarece actiunea care constituie
elementul material al acestei infractiuni, adica invinuirea mincinoasa ca si
producerea sau ticluirea de probe mincinoase, nu se indreapta direct asupra
unui lucru, bun sau persoana. Probele mincinoase produse sau ticluite in
sprijinul unei invinuiri nedrepte nu constituie obiecte materiale, ci produse
sau mijloace de savarsire a infractiunii, la fel ca si plangerea sau denuntul82.
Desi se admite ca valoarea concreta protejata este de ordin intelectual
-justitia penala - in doctrina s-a sustinut si parerea ca denuntarea calomnioasa
are un obiect material in masura in care ne referim la activitatea
obiectiva, materializata, a organelor de justitie penala.
Subiectii infractiunii
Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de denuntare
calomnioasa poate fi, in principiu, orice persoana fizica, fiindca pentru
existenta acestei fapte nu se cere ca subiectul activ sa indeplineasca vreo
conditie sau sa aiba vreo calitate anume.
Persoana care se autoinvinuieste mincinos sau care produce ori
ticluieste probe in sprijinul unei invinuiri nedrepte impotriva sa nu

1
savarseste fapta de denuntare calomnioasa684.
Persoanele cu functii de conducere intr-o unitate din cele aratate la art.
145 C. pen., cele cu atributii de control, ca si functionarii publici sau
functionarii care au obligatia sa sesizeze organele de urmarire penala cand
au luat la cunostinta despre savarsirea unei infractiuni in legatura cu
serviciul lor, daca fac o sesizare mincinoasa vor fi autori ai infractiunii de
denuntare calomnioasa.
Subiect activ al acestei infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu
limitarile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.
Participatia penala este posibila sub forma coautoratului, instigarii sau
complicitatii. Cand o persoana invinuieste mincinos prin denunt sau
plangere pe cineva de savarsirea unei infractiuni, iar o alta persoana
produce sau ticluieste
probe in sprijinul acelei invinuiri nedrepte, fiecare raspunde ca autor, primul
pentru infractiunea prevazuta in varianta din alin. (1) al art. 259 C. pen.,
iar eel de-al doilea pentru varianta din alin. (2).
Subiectul pasiv (general si imediat) al faptei de denuntare calomnioasa
este statul, ca reprezentant al societStii amenintate in normala infaptuire a
justitiei, prin savarsirea infractiunii in una din modalitatile acesteia.
Subiectul pasiv secundar (adiacent) este persoana vatamata in
demnitatea sau libertatea sa prin savarsirea acestei infractiuni. Acesta poate fi
orice persoana, legea necerand vreo calitate sau conditie specials. Cand
subiectul pasiv are vreo calitate sau se particularizeaza printr-o insusire ori
situatie specials, acestea pot sa constituie, dupa caz, o imprejurare
agravanta sau atenuanta judiciarS.
Latura obiectiva
Elemental material. Denuntarea calomnioasa este prevazuta in doua
variante: una simpla, varianta tip, adica denuntarea calomnioasa propriu-
zisa sau explicits, constand din invinuirea mincinoasa fScutS prin denunt
sau plangere cu privire la sSvarsirea unei infractiuni de catre o anume
persoanS, prevSzuta in art. 259 alin. (1) C. pen. si o varianta agravata, adica
denuntare calomnioasa asimilata sau implicita, constand in producerea sau
ticluirea de probe mincinoase, in sprijinul unei invinuiri nedrepte, prevazuta
in alin. (2) al art. 259 C. pen.
In varianta tip, elementul material constS in actiunea de invinuire
mincinoasS, iar la varianta asimilatS in actiunea de producere sau ticluire de
probe mincinoase.
Savarsirea uneia dintre aceste actiuni este suficientS pentru realizarea
elementului obiectiv al infractiunii. Savarsirea ambelor fapte, pe baza

2
aceleiasi rezolutii infractionale, nu constituie concurs de infractiuni, ci o
infractiune unica .
In ambele variante ale infractiunii de denuntare calomnioasa,
caracterul comun al elementului material este falsa informatie (falsa notitia
criminis) datS despre infractiune, alterarea adev&rului.
Elementul material al infractiunii de denuntare calomnioasS, in varianta
tip, consta in actiunea de invinuire.
,,Actiunea de invinuire" inseamna a afirma ca o persoana a savarsit sau
a participat la savarsirea unei infractiuni.
Invinuirea trebuie sS fie adusS prin denunt sau plangere. Invinuirea
adusS altfel decat printr-o plangere sau un denunt nu realizeazS elementul
material al denuntSrii calomnioase (de ex.: invinuirea fScutS cu ocazia unui
interogator luat unui inculpat sau cu ocazia audierii unui martor de catre
un organ judiciar; in aceste cazuri, afirmatiile mincinoase pot constitui
temei pentru introducerea unei actiuni civile avand ca obiect obligarea
paratului la plata unor daune sau pentru tragerea la rSspundere penala pentru
mSrturie mincinoasS).
In varianta asimilatS, elementul material al incriminSrii se poate realiza
alternativ fie prin producerea de probe mincinoase, fie prin ticluirea unor astfel
de probe.
Actiunea de ,,producere" de probe mincinoase consta in aducerea sau
depunerea la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata a unor
probe in care adevarul este alterat (inscrisuri sau probe materiale false).
DacS mijlocul de probS mincinos ,,produs" de faptuitor constS intr-un
inscris, iar acesta este fals, denuntarea calomnioasS va intra in concurs cu
una din faptele de fals in inscrisuri in functie de natura inscrisului sau de
modul in care acesta este falsificat686.
Actiunea de ,,ticluire" de probe mincinoase consta in crearea printr-un
aranjament abil a unei aparente care sa fie luata drept proba (ticluirea poate
privi probe materiale, urme ale faptuitorului, fotografii etc.). Probele produse
sau ticluite pot fi referitoare la persoane sau la bunuri.
Cerinte esentiale. In cazul variantei de tip a incriminarii trebuie sa fie
indeplinite urmatoarele cerinte:
1.Actiunea de invinuire sa fie ,,mincinoasa".
Invinuirea este mincinoasa cand se refera fie la o fapta inexistenta, adica
la o infractiune care nu s-a savarsit deloc, fie la o fapta reals, care nu
constituie infractiune, dar care este prezentata ca si cum ar constitui
infractiune. Invinuirea este mincinoasa si atunci cand infractiunea care
formeaza obiectul invinuirii s-a savarsit de catre alta persoana decat persoana
invinuita687.

3
Cerinta esentiala a caracterului mincinos al invinuirii nu este
indeplinita atunci cand persoana invinuita pe care denuntatorul o credea
nevinovata, s-a dovedit totusi ca este vinovata, sau cand din eroare
denuntatorul a gresit numele invinuitului.
2.Invinuirea sa fie facuta prin ,,denunt sau plangere".
Pentru notiunile de denunt si plangere in sensul dispozitiei din art. 259
alin. (1) C. pen. se va tine seama de prevederile art. 222 C. proc. pen. si art. 223
C. proc. pen.
Cerinta este indeplinita chiar daca in momentul introducerii plangerii
sau denuntului, organul de urmarire penala a inceput efectuarea de cercetari
cu privire la infractiune, dar nu cunoaste inca cine este faptuitorul688.
In practica judiciara s-a decis689 ca exista infractiunea analizata chiar
daca denuntul nu a fost semnat. In sustinerea acestei sentinte, in doctrina690 s-
a aratat ca si nesemnat, denuntul determina efectuarea de acte de urmarire
pentru stabilirea adevarului si, implicit, se produc acele urmari pentru
prevenirea carora a fost incriminata denuntarea calomnioasa.
Cand invinuirea poarta asupra unei infractiuni urmaribila numai la
plangerea prealabila, un simplu denunt nu este suficient pentru indeplinirea
acestei cerinte esentiale6 \ Constituirea de parte civila, de asemenea, nu
valoreaza plangere.
Art. 259 C. pen. prevazand limitativ modurile in care trebuie sa fie
prezentata invinuirea mincinoasa, sesizarea organelor judiciare in alte
moduri prevazute de Codul de procedura penala decat denuntul sau
plangerea, nu face sa fie indeplinita cerinta esentiala, cu exceptia sesizarilor
facute de catre functionarii publici sau privati, ca si de catre persoanele cu
functii de conducere.
3. Invinuirea mincinoasa facuta prin denunt sau plangere sa
priveasca
,,savarsirea unei infractiuni".
Aceasta cerinta se refera la obiectul invinuirii, pe care art. 259 C. pen.
il limiteaza numai la savarsirea unei ,,infractiuni". Invinuirea care are ca
obiect o fapta ilicita de alta natura, ca abaterile cu caracter disciplinar,
civil, contraventional, abaterile de la regulile de convietuire sociala sau o
fapta imorala, nu indeplineste aceasta cerinta esentiala.
Prin ,,savarsirea unei infractiuni" se intelege, potrivit art. 144 C. pen.,
savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca
infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea
acestora, ca autor, instigator sau complice.
Exista aceasta infractiune daca faptuitorul a facut sesizari prin care
invinuieste persoana vatamata de fapte care, daca ar fi reale, ar constitui

4
infractiuni.
Este necesar ca latura obiectiva a infractiunii asupra careia poarta
invinuirea sa reiasa din modul in care este descrisa fapta si nu este nevoie sa
fie indicata infractiunea, prin numele ei.
Invinuirea mincinoasa trebuie sa priveasca o infractiune care in
momentul denuntului sau plangerii putea face obiectul punerii in miscare a
actiunii penale.
Asadar, cand denuntul sau plangerea priveste o infractiune pentru care
a intervenit deja o cauza de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale
(art. 10 C. proc. pen.), cerinta esentiala nu va fi indeplinita. Cauzele de
impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale intervenite insa ulterior
invinuirii mincinoase nu inlatura existenta cerintei esentiale, asa incat
invinuirea mincinoasa facuta inainte de intervenirea acestor cauze
constituie o invinuire mincinoasa .
4. Invinuirea mincinoasa sa priveasca savarsirea unei infractiuni de
catre ,,o anume persoana".
Nu este indeplinita aceasta cerinta daca invinuirea nu se refera la nici
o persoana sau se refera la o persoana imaginara. Aceeasi solutie se impune
si daca denuntul este facut numai in rem, nu si in personam.
Persoana invinuita poate fi desemnata prin nume si prenume, dar si prin
alte elemente care insa sa faca posibila, fara echivoc, identificarea sa (ex.:
indicarea domiciliului sau functiei pe care o ocupa).
In cazul in care mai multe persoane sunt invinuite mincinos de aceeasi
infractiune sau de infractiuni diferite, prin intermediul aceluia§i denunt, suntem
in pre-zenta unui concurs de infractiuni. Aceea§i solutie se impune si in cazul in
care aceea§i infractiune este pusa succesiv, in chip mincinos, in seama mai
multor persoane693.
In cazul variantei asimilate, pentru ca elementul material al acestei
infractiuni sa se realizeze, este necesara indeplinirea a doua cerinte
esentiale prevazute de lege, si anume, ca probele produse sau ticluite sa
fie ,,mincinoase" adica contrare adevarului, si ca ele sa fie facute ,,in
sprijinul unei invinuiri nedrepte".
Urmarea imediata consta, in ambele ipoteze de incriminare, intr-o
stare de pericol pentru normala desfasurare a activitatii de infaptuire a
justitiei penale.
Cand din cauza invinuirii mincinoase sau a producerii ori ticluirii de
probe mincinoase, a fost urmarita sau condamnata o persoana nevinovata, la
starea de pericol care constituie urmarea imediata principals se adauga
vatamarea efectiva adusa persoanei nevinovate.
Legatura de cauzalitate intre actiunea sau actiunile incriminate si

5
urmarea imediata a acestora trebuie sa existe si rezulta din materialitatea
faptei comise de agent (ex re).
Latura subiectiva
Forma de vinovatie cu care se poate comite denuntarea calomnioasa
este intentia, in ambele sale modalitati, directa sau indirecta694.
Exista intentie, cand faptuitorul si-a dat seama ca face un denunt sau
o plangere mincinoasa, ori ca produce sau ticluieste probe mincinoase si a
prevazut rezultatul acestor actiuni, rezultat pe care 1-a urmarit anume
(intentie directa), sau desi nu 1-a urmarit a acceptat totusi riscul producerii
lui (intentie indirecta).
In doctrina695 s-a exprimat si opinia ca aceasta infractiune nu poate fi
comisa decat cu intentie directa.
Savarsirea faptei din culpa nu este incriminata. Lipseste intentia cand
denuntatorul a retinut de buna credinta ca invinuitul a comis o infractiune si
aceasta chiar daca ulterior el a aflat ca a comis o eroare.
Mobilul (castigul, ura, razbunarea etc.) si scopul (acoperirea unei
infractiuni savarsite de denuntator sau de o alta persoana, ori lipsirea de
libertate a unei persoane nevinovate) nu intereseaza pentru existenta
infractiunii, ci doar pentru stabilirea gradului de pericol social concret al
faptei comise de agent si la individualizarea pedepsei.
Forme. Sanctiuni
Forme. Denuntarea calomnioasa fiind o infractiune comisiva si
intentionata, savarsirea ei este susceptibila de faza actelor preparatorii, dar
aceasta faza nu este incriminata. Cand infractiunea a fost savarsita, actele
preparatorii constand in culegerea de informatii, pregatirea mijloacelor sau
crearea de conditii favorabile savarsirii infractiunii, daca au fost efectuate
de o alta persoana decat autorul, vor constitui acte de complicitate
anterioara696.
Tentativa la infractiunea de denuntare calomnioasa este posibila, dar nu
este incriminata si implicit nici sanctionata.
Fiind o infractiune momentana si de pericol, denuntarea calomnioasa
se consuma in momentul savarsirii actiunii incriminate deoarece o data cu
aceasta se produce implicit si urmarea imediata. Instanta suprema697 a decis,
in mod just, ca infractiunea se consuma in momentul prezentarii si
inregistrarii denuntului la organul competent si nu la data intocmirii lui.
Activitatea infractionala poate continua si dupa consumarea infractiunii,
cand persists in invinuirea mincinoasa sau se produc ori se ticluiesc in
continuare alte probe mincinoase, situatie in care fapta va capata
caracterul de infractiune continuata, fiind o repetare a faptei in realizarea

6
aceleiasi rezolutii infractionale. In aceste cazuri, fapta se epuizeaza in
momentul savarsirii ultimului act de invinuire mincinoasa sau respectiv al
producerii sau ticluirii de probe mincinoase.
Sanctiuni. In varianta tip, denuntarea calomnioasa se pedepseste cu
inchisoare de la 6 luni la 3 ani, iar in varianta asimilata, care este totodata
si varianta agravata a formei simple a incriminarii, pedeapsa prevazuta de
lege este inchispare de la un an la 5 ani.
In ambele ipoteze de incriminare, persoana juridica se sanctioneaza
cu amenda intre 5.000 lei si 600.000 lei, potrivit art. 71x alin. (2) C. pen.
Cauza de reducere a pedepsei
Potrivit art. 259 alin. (3) C. pen., daca eel care a savarsit fapta declara
mai inainte de punerea in miscare a actiunii penale fata de persoana in
contra careia s-a facut denuntul sau plangerea ori impotriva careia s-au
produs probele, ca denuntul, plangerea sau probele sunt mincinoase,
pedeapsa se reduce potrivit art. 76 C. pen.
Ratiunea acestei dispozitii este de a stimula faptuitorul sa revina
asupra denuntarii calomnioase si evitarea unor erori judiciare.
Aceasta cainta a autorului, posterioara consumarii faptei, nu exclude
existenta infractiunii, ci constituie numai o cauza atenuanta legala specials.
Avand caracter personal, aceasta cauza nu este aplicabila decat celui care a
facut declaratia de recunoastere ca mincinoasa a invinuirii facute sau a
probelor produse ori ticluite.
Top of the Document

MARTURIA MINCINOASA
Obiectul ocrotirii penale
Obiectul juridic special al infractiunii de marturie mincinoasa consta in
acele relatii sociale a caror existenta este asigurata prin apararea activitatii de
infaptuire a justitiei impotriva faptelor de natura sa impiedice sau sa
zadarniceasca aflarea adevarului de catre organele judiciare.
Obiectul material lipseste deoarece actiunea care constituie
elementul material al marturiei mincinoase, nu se indreapta direct asupra
unui lucru (bun sau persoana).
Declarative scrise ale martorilor, rapoartele de expertiza si traducerile
scrise nu constituie obiecte materiale ale faptei de marturie mincinoasa.
Acestea nu constituie obiecte asupra carora se realizeaza actiunea
concrete, ci reprezinta produsul ori mijloacele de savarsire a infractiunii699.

7
Subiectii infractiunii
Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de marturie mincinoasa
poate fi numai un martor, un expert sau un interpret.
Din acest punct de vedere, marturia mincinoasa este o infractiune
proprie, cu subiect activ calificat prin calitatea pe care trebuie sa o aiba
faptuitorul pentru a putea comite aceasta infractiune, calitate determinata de
un anume raport procesual in care se gaseste acesta.
Pot fi subiecti activi nemijlociti ai infractiunii numai persoanele care au
o sarcina judiciara, anume aceea de a depune marturie, de a efectua o
expertiza sau
de a exercita functia de interpret, sarcina care decurge din existenta unui
raport special in care aceste persoane se gasesc fata de organul judiciar.
Sfera persoanelor care pot fi autori ai infractiunii de marturie
mincinoasa este deci restransa la persoanele care au calitatea de martori,
experti, interpreti.
Martorul, in sensul art. 260 C. pen., este persoana care, avand
cunostinta despre o fapta sau despre o imprejurare de natura sa serveasca la
aflarea adevarului intr-o cauza penala, civila, disciplinary sau in alta
asemenea cauza, este ascultata in acea cauza (art. 78 C. proc. pen.). Pentru a
putea fi savarsita fapta de marturie mincinoasa, calitatea de martor a unei
persoane trebuie sa fie legal atribuita in momentul audierii sale. Nu pot fi
deci subiecti activi nemijlociti ai infractiunii de marturie mincinoasa
persoanele care nu pot fi audiate ca martori, din orice motiv .
Pot fi autori ai infractiunii analizate atat martorii citati legal, cat si cei
care au fost admisi de organele judiciare, dar s-a omis citarea lor sau nu au
primit citatia -art. 319 alin. (3) C. proc. pen.
Poate fi martor si, deci, autor al infractiunii de marturie mincinoasa
atat persoana vatamata, daca nu este constituita parte civila sau nu participa
in proces ca parte vatamata (art. 82 C. proc. pen.), cat si avocatul pentru
fapte sau imprejurari cunoscute de el inainte de a fi devenit aparator sau
reprezentant al vreuneia din parti, calitatea de martor in acest caz avand
intaietate fata de cea de aparator (art. 79 alin. ultim C. proc. pen.).
Martorii anonimi si investigatorii sub acoperire, pot fi ascultati, in
anumite conditii si cazuri, ca martor si deci autori ai acestei infractiuni (art. 861
C. proc. pen.).
Martorul care nu a indeplinit 14 ani, desi poate fi audiat ca martor
(art. 81 C. proc. pen.), nu poate savarsi infractiunea de marturie mincinoasa
deoarece el nu raspunde penal de faptele sale - art. 99 alin. (1) C. pen.

8
Nu pot fi martori si deci autori ai infractiunii de marturie mincinoasa
persoanele care sunt parti in procesul penal. In situatia in care, persoana care,
dupa ce a fost audiata ca martor, devine parte in proces, inculpat, nu poate fi
trimisa in judecata pentru marturie mincinoasa fiindca ii lipseste calitatea de
martor in cauza701.
Expertul, in intelesul art. 260 C. pen., este persoana ale carei cunostinte
sunt necesare pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari intr-o cauza si
care este insarcinata, de catre organul care cerceteaza sau judeca cauza, cu
efectuarea unei expertize (art. 116 C. proc. pen. si art. 201 C. proc. civ.).
Numai expertul care este numit sau chemat de organul judiciar poate
fi subiect activ nemijlocit al faptei de marturie mincinoasa, nu si persoana
care efectueaza o expertiza in cadrul unui serviciu medico-legal, laborator
criminalistic, sau orice institutie de specialitate catre care s-a adresat
organul judiciar pentru efectuarea expertizei - art. 119 alin. (2) si (3) C.
proc. pen. Acestia raspund, dupa caz, de abuz in serviciu sau de fals in
inscrisuri oficiale7 2.
Potrivit parerii contrare703, pot fi autori ai infractiunii de marturie
mincinoasa si persoanele care efectueaza o expertiza in cadrul unui serviciu
medico-legal, laborator de expertiza criminalistica sau orice institut de
specialitate catre care s-a adresat organul judiciar pentru efectuarea
expertizei, deoarece norma in discutie nu face nici o distinctie in aceasta
privinta, iar distinctia prevazuta de Codul de
procedure penala nu priveste calitatea procesuala de expert, ci numai
modalitatea de numire a acestuia.
Interpretul, in intelesul art. 260 C. pen., este persoana chemata sau
numita de organul care cerceteaza sau judeca o cauza, pentru a servi ca
traducator cand una din parti sau o alta persoana care urmeaza a fi ascultata
nu cunoaste limba, ori nu se poate exprima cand unele inscrisuri sunt
redactate intr-o alta limba decat limba romana (art. 128 C. proc. pen.; art.
142 si 143 C. proc. civ.).
Marturia mincinoasa nu poate avea decat un singur autor, fiind sub
acest aspect o infractiune savarsita in persona propria. Aceasta este
susceptibila de a fi savarsita in participate, sub forma instigarii si a
complicitatii. Pentru instigator si complice nu se cere vreo calitate specials.
Subiect activ al acestei infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu
limitSrile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.
Subiectul pasiv (general si imediat) al faptei de marturie mincinoasa
este statul, ca titular al valorii sociale a infaptuirii justitiei, amenintata prin
savarsirea infractiunii.
Subiectul pasiv secundar poate fi o persoana fizicS a cSrei libertate sau

9
demnitate este amenintata sau vatamata prin savarsirea infractiunii sau o
persoana juridica ale carei interese pot fi atinse sau vatamate printr-o
marturie mincinoasa.
Latura obiectiva
Elementul material. Fapta de marturie mincinoasa este incriminatS
intr-o varianta corespunzatoare denumirii marginale a infractiunii si una
asimilata, incidents in cazul interpretului sau expertului.
Marturia mincinoasa avand doua variante cu subiecti activi
nemijlociti diferiti, implicit elementul ei material este susceptibil a fi
realizat prin actiuni diferite, in raport cu cele trei categorii de persoane ce
pot savarsi infractiunea (martori, experti, interpreti).
Indiferent insa de varianta in care se savarseste fapta, marturia
mincinoasa este o infractiune de actiune (comisiva), al carei element
material il constituie actiunea de a face o marturie mincinoasa sau de a
efectua o expertiza ori o interpretare mincinoasa.
Elementul material al marturiei mincinoasa consta deci in actiunea de
a denatura sau ascunde adevarul si se poate realiza atat prin acte comisive,
cat si printr-o atitudine omisiva.
Marturia mincinoasa nu poate fi conceputa fara preexistenta unei
cauze penale, civile, disciplinare sau a oricarei cauze in care pot fi legal
folositi ca subiecti pentru administrarea probelor: martori, experti sau
interpreti.
Prin cauza penala, civila, disciplinary sau orice alt fel se intelege un
litigiu (ce are ca obiect ceva ce se pretinde sau se contests) a carei
solutionare constituie un act de infaptuire a justitiei.
Caracterul penal, civil, disciplinar etc. rezulta implicit din natura
organului jurisdictional in fata caruia se afla cauza respectiva704.
,,Cauza penala" are sensul de proces penal ce se desfasoara in fata
organelor de urmarire penala sau a instantelor de judecata. Este indiferent
care este organul de urmarire penala (procurorul sau organele de cercetare
penala prevazute in art. 201 C. proc. pen.), precum si daca judecata se
desfasoara in prima instanta sau se judeca pricina (dupa casarea de catre
instanta superioara a hotararii atacate) de catre instanta de apel sau de
recurs sau de catre instanta a carei hotarare a fost
atacata, sau daca se solutioneaza cauza ca urmare a admiterii unei cai de
atac extraordinare.
,,Cauza civila", in intelesul art. 260 C. pen., are sensul restrans de proces
civil desfasurat dupa procedura contencioasa, in fata instantelor
judecatoresti civile.

10
,,Cauza disciplinary", in sensul art. 260 C. pen., inseamna o judecata
desfasurata in fata unor organe jurisdictionale cu caracter disciplinar.
Prin ,,orice alta cauza in care se asculta martori" se inteleg alte cauze
decat cele penale, civile, disciplinare, care se desfasoara in fata unor
organe de jurisdictie, si in cadrul carora pot fi ascultati martori ori
folositi experti sau interpreti.
In varianta de tip a incriminarii, elementul material al infractiunii de
marturie mincinoasa savarsit de un martor se realizeaza fie prin a face
afirmatii mincinoase, fie prin a nu spune tot ce stie privitor la imprejurarile
esentiale asupra carora a fost intrebat.
Aceste subvariante ale actiunii incriminate sunt alternative, pentru
existenta infractiunii fiind suficienta savarsirea faptei intr-una din aceste
comportari, adica fie facerea de afirmatii mincinoase, fie omisiunea de a
spune tot de stie. Acestea pot exista insa si cumulativ, atunci cand s-au
savarsit in executarea unei rezolutii unice, situatie in care unitatea
infractionala nu este afectata.
,,A face afirmatii mincinoase" inseamna a spune altceva decat cele
stiute, a declara ca fiind adevarat ceva ce nu corespunde cu cele cunoscute.
Esential este sa existe o nepotrivire intre cele declarate ca martor si cele stiute
de el705.
Criteriul deci dupa care se stabileste daca o afirmatie este sau nu
mincinoasa nu este acela al raportului in care se afla cele declarate de
martori fata de realitate, deoarece martorului i se cere sa spuna ce stie, iar nu
care este adevarul.
Simpla contradictie intre ceea ce spune martorul si ceea ce a avut loc
in realitate nu este un indiciu cert ca martorul a depus marturie mincinoasa,
fiindca martorii pot percepe uneori realitatea in mod deformat sau
deformarea se datoreaza faptului ca martorul a uitat anumite aspecte care
sunt esentiale pentru redarea in mod fidel a realitatii. Martorul comite fapta
penala prevazuta in art. 260 C. pen. numai daca stiind realitatea, o
denatureaza in asa fel, incat relatarile sale due la o alta concluzie706.
Pe de alta parte, criteriul raportului intre cele declarate si cele petrecute
in realitate nu ar putea fi folosit, si pentru ca ar presupune verificarea
adevarului celor afirmate, aspect care se realizeaza insa posterior
momentului consumarii infractiunii.
Afirmatia mincinoasa poate sa aiba un continut pozitiv, adica a afirma
ca ceva ar fi existat sau un continut negativ, afirmarea ca ceva nu ar fi
existat.
,,A nu spune tot ce stie" inseamna a avea reticenta in cele declarate, a
trece sub tacere, a ascunde totul sau parte din ceea ce martorul stie. Tacerea

11
trebuie sa priveasca ceva ce martorul stia, iar nu ceea ce ar fi putut
cunoaste707.
Refuzul explicit al unei persoane care a acceptat sa depuna marturie, de
a raspunde la anumite intrebari nu are o semnificatie penala, in sensul
prevederilor art. 260 C. pen., deoarece nu este de natura sa induca in eroare
organul judiciar, ci atentioneaza cu privire la necesitatea administrarii de noi
probe pentru aflarea adevarului708. Intr-o astfel de situatie, credem ca ar putea
fi incidente dispozitiile referitoare la nedenuntarea unor infractiuni,
omisiunea sesizarii organelor judiciare sau favorizarea infractorului, daca
sunt intrunite si celelalte conditii de incriminare, prevazute in art. 262-264 C.
pen.
In varianta asimilata, elemental material are acelasi continut ca si
elementul material al marturiei mincinoase savarsite de martor, adaptat insa
specificului activitatii desfasurate de expert si interpret.
Fapta incriminata, savarsita de expert, se determina cu ajutorul
dispozitiilor din Codul de procedure penala privitoare la sarcinile
expertului si consta in actiunea de a efectua o expertiza mincinoasa, putand
fi comisa fie prin afirmatii mincinoase facute in raportul de expertiza sau in
lamuririle date in fata organelor judiciare, fie prin omisiunea de a spune tot
ce stie privitor la cele constatate cu prilejul expertizei.
In cazul interpretului, fapta incriminata consta in actiunea de a efectua
o interpretare mincinoasa, fie prin afirmatii mincinoase, adica prin
alterarea continutului a ceea ce trebuie tradus, fie prin omisiunea de a
traduce tot sau a reda tot ce a inteles.
Cerinte esentiale. Pentru ca actiunea de a face afirmatii mincinoase sau
ca omisiunea de a spune tot ce stie sa constituie elementul material al
infractiunii de marturie mincinoasa, trebuie sa fie indeplinite anumite
conditii, prevazute de lege, care au caracter de cerinte esentiale.
1. Afirmatia mincinoasa sau omisiunea de a spune tot ce stie sa
priveasca
,,imprejurarile esentiale".
Aceasta cerinta esentiala determina continutul declaratiei care poate
constitui o marturie mincinoasa, limitandu-1 la obiectul probei, la ceea ce
intereseaza a fi probat in cercetarea sau solutionarea cauzei.
Prin Jmprejurari" se inteleg atat faptele principale ale cauzei, cat si
circumstantele in care au avut loc acestea, precum si orice alte date de
natura a servi la solutionarea cauzei (ex.: identificarea fkptuitorului,
capacitatea lui psihofizica, un alibi).
Caracterul de ,,imprejurare esentiala" este dat de eficienta probatorie
a acestora, de pertinenta si concludenta lor in cercetare si solutionarea

12
cauzei respective709.
Instanta suprema710 a decis, in consens cu doctrina, ca afirmatiile sau
omisiunile martorului trebuie sa se refere la imprejurari esentiale.
2. Martorul, expertul sau interpretul ,,sa fi fost intrebat" asupra
acelor
imprejurari.
Cerinta esentiala privitoare la conditia ca asupra imprejurarii
esentiale, martorul, expertul, interpretul ,,sa fi fost intrebat", constituie o a
doua limitare a obiectului marturiei mincinoase, legiuitorul restrangand
sfera imprejurarilor esentiale numai la acelea asupra carora s-au pus
intrebari.
Intrebarea poate sa priveasca anume imprejurarea esentiala, dar poate fi
si o intrebare mai generala, cu referire implicita la acea imprejurare.
Uneori este mai greu de stabilit daca martorul a fost sau nu intrebat
asupra unor imprejurari esentiale, deoarece, de regula, depozitia
martorilor nu se concretizeaza intr-un act cuprinzand intrebari si
raspunsuri. Aceasta situatie se poate clarifica numai prin examinarea atenta
a raspunsului martorului, consemnat in declaratia data. Daca nu va
rezulta ca martorul a fost intrebat asupra unor
imprejurari esentiale, acesta nu poate fi tras la raspundere penala pentru
marturie mincinoasa711.
Este indiferent daca intrebarea a fost pusa de parti sau de catre
organul judiciar.
Martorul, expertul, interpretul nu savarseste infractiunea de marturie
mincinoasa decat atunci cand ambele cerinte esentiale sunt intrunite.
Infractiunea de marturie mincinoasa nu poate fi comisa in cursul
actelor premergatoare. Aceasta infractiune poate fi insa savarsita in tot
cursul procesului penal atat in fata organelor de urmarire penala, cat si in
fata completului de judecata712.
Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru
desfasurarea normala a activitatii de infaptuire a justitiei.
Legatura de cauzalitate intre actiunea de a face afirmatii mincinoase sau
intre omisiunea de a spune tot ce stie si urmarea imediata concretizata intr-o
stare de pericol trebuie sa existe si rezulta ex re.
Latura subiectiva
Forma de vinovatie cu care se poate comite aceasta infractiune este
intentia directa sau indirectain. Este deci suficient, pentru a realiza
elementul subiectiv al infractiunii, ca infractorul sa-si dea seama de natura
actiunii sau inactiunii sale si sa fi prevazut ca prin aceasta se pune in pericol

13
infaptuirea normala a justitiei, rezultat pe care 1-a urmarit (intentie directa)
sau 1-a acceptat (intentie indirecta).
Daca martorul este intrebat cu privire la o imprejurare esentiala si el
omite sa spuna tot ce stie in legatura cu acea imprejurare, forma de
vinovatie nu se poate manifesta decat sub forma intentiei, deoarece
atragandu-i-se in mod special atentia asupra imprejurarii si a caracterului ei
esential, martorul isi da seama ca nespunand intregul adevar, creeaza o stare
de pericol pentru infaptuirea justitiei, urmare pe care poate sa o doreasca sau
numai sa o accepte714.
In doctrina715 s-a exprimat si parerea ca aceasta fapta penala nu poate
fi comisa decat cu intentie directa.
In ceea ce priveste latura subiectiva a infractiunii de marturie
mincinoasa nu prezinta relevanta realitatea, ci sinceritatea convingerii
martorului716.
Savarsirea faptei din culpa nu se pedepseste.
Nu sunt prevazute cerinte esentiale referitoare la mobil sau scop, dar
cunoasterea lor este totdeauna utila pentru stabilirea gradului de pericol
social concret al faptei comise si la individualizarea pedepsei.
Forme. Sanctiuni
Forme. Posibilitatea desfasurarii in timp a activitatii infractionale in
cazul marturiei mincinoase difera dupa cum actiunea care constituie
elementul material al infractiunii se realizeaza prin comisiune sau prin
omisiune, si dupa cum faptuitorul este martor, expert sau interpret.
Actelepreparatorii sunt posibile, dar nu sunt insa incriminate. Aceste
acte ar putea avea insa relevanta penala daca au fost comise de alte persoane
decat autorul si fapta in vederea careia s-au efectuat s-a savarsit (ex.: sfaturi,
indicatii, sugestii etc.).
Tentativa la infractiunea de marturie mincinoasa, de asemenea, este
uneori posibila, dar nu cade sub incidenta legii penale, nefiind incriminata.
Marturia mincinoasa se consuma in momentul in care s-a executat
actiunea sau inactiunea ce constituie elementul material al infractiunii si s-a
produs urmarea imediata.
Momentul consumarii infractiunii difera insa in functie de specificul
actiunii care constituie elementul material. Astfel, in cazul in care
afirmatiile mincinoase sau omisiunea de a spune tot ce stie se fac cu
ocazia audierii martorului sau ascultarii expertului ori interpretului, fapta
se consuma in momentul in care audierea sau ascultarea a luat sfarsit, iar
depozitia a fost semnata de martor, expert sau interpret. In cazul intocmirii
unui raport de expertiza sau in cazul unei traduceri scrise, infractiunea se

14
consuma in momentul in care raportul sau traducerea a fost depusa la
organul care a dispus efectuarea.
Pentru consumarea infractiunii, in varianta de tip si asimilata, nu se cere
producerea unei vatamari efective, nici pentru infaptuirea justitiei, nici pentru
vreo persoana fizica sau juridica, consumarea fiind conditionata numai de
producerea unei stari de pericol. Nu este deci necesar sa se fi pronuntat o
hotarare nedreapta sau sa se fi dat o solutie nedreapta, ori sa se fi luat o
masura nedreapta, ci este suficienta existenta pericolului de intervenire a
acestora717.
Dupa consumarea infractiunii de marturie mincinoasa, se poate produce
o prelungire in timp a activitatii infractionale. Astfel, in cazul cand
faptuitorul face in temeiul aceleiasi rezolutii infractionale mai multe
declaratii mincinoase, in aceeasi cauza, cu privire la aceeasi fapta, in diferite
stadii ale procesului, exists o singura infractiune savarsita in forma
continuata, care se epuizeaza odata cu savarsirea ultimului act in realizarea
acestei rezolutii.
Sanctiuni. Marturia mincinoasa se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 5
ani.
In ambele ipoteze de incriminare - alin. (1) si (4), persoana juridica se
sanctioneaza cu amenda intre 5.000 lei si 600.000 lei, potnvit art. 71l C. pen.
Cauza de nepedepsire sau de reducere a pedepsei
Fapta prevazuta in alin. (1) nu se pedepseste daca, in cauzele penale,
mai inainte de a se produce arestarea inculpatului, ori in toate cazurile, mai
inainte de a
se fi pronuntat o hotarare sau de a se fi dat o alta solutie ca urmare a
marturiei mincinoase, martorul isi retrage marturia.
Daca retragerea marturiei a intervenit in cauzele penale dupa ce s-a
produs arestarea inculpatului sau in toate cauzele dupa ce s-a pronuntat o
hotarare sau s-a dat o alta solutie ca urmare a marturiei mincinoase, instanta
va reduce pedeapsa potrivit art. 76 C pen.
Nu intereseaza daca retractarea este sincera sau nu.
Instanta suprema718 a statuat ca dispozitia din art. 260 alin. (2) C. pen., ca
marturia mincinoasa sa fie retrasa inaintea arestarii inculpatului, se refera la
situatia cand arestarea s-a dispus ca urmare a marturiei mincinoase, iar nu la
situatia cand marturia mincinoasa a fost in favoarea inculpatului, neavand
legatura cu arestarea ulterioara a acestuia.
Aceste cauze de impunitate si de reducere a pedepsei au caracter
personal si nu devin incidente decat pentru eel care a facut retractarea in
conditiile aratate de lege.

15
Prin dispozitia din art. 260 alin. (2) C. pen., se deroga de la regula
generala prevazuta in art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., potrivit careia
inlaturarea rezultatului infractiunii poate constitui o circumstanta atenuanta.
Prin ,,producerea arestarii" se intelege punerea efectiv in stare de arest,
iar nu dispunerea arestarii, iar prin ,,hotarare" se intelege actul jurisdictional
prin care se statueaza asupra fondului cauzei in prima instanta.
Retragerea marturiei mincinoase trebuie facuta in cadrul aceleiasi
cauze in care a fost facuta declaratia mincinoasa, deci cat timp aceasta
cauza nu a fost definitiv judecata sau solutionata, deoarece dupa acest
moment nu se mai poate vorbi de o retragere a marturiei.
Declaratia martorului, expertului sau interpretului facuta in procesul
penal pornit impotriva sa pentru infractiunea de marturie mincinoasa, ca
intr-adevar a facut afirmatii mincinoase, nu are caracterul de ,,retragere a
marturiei" respectiv a expertizei sau interpretarii mincinoase, ci de
recunoastere a comiterii infractiunii imputate. Aceasta poate constitui
eventual o imprejurare atenuanta facultativa, care caracterizeaza atitudinea
persoanei ca invinuit si nu atitudinea sa ca martor, expert sau interpret719.
Top of the Document

NEDENUNTAREA UNOR INFRACTIUNI


Obiectul ocrotirii penale
Obiectul juridic special al acestei infractiuni il constituie acele relatii
sociale a caror ocrotire este asigurata prin prompta si sigura infaptuire a
justitiei, inlesnita prin indeplinirea obligatiei de a denunta de indata
organelor competente savarsirea unei infractiuni anume prevazuta de lege.
Obiectul material. Nedenuntarea unor infractiuni nu are un obiect
material propriu. Uneori obiectul material al infractiunii nedenuntate este in
acelasi timp si obiect material al infractiunii de nedenuntarea unor
infractiuni738.
Alti autori considers insa, in mod expres sau implicit (prin
neabordarea acestei chestiuni), ca aceasta infractiune nu are obiect material
in nicio situatie intrucat actiunea faptuitorului nu este indreptata asupra
obiectului material al infractiunii nedenuntate.
Subiectii infractiunii
Subiectul activ nemijlocit (autor) al acestei infractiuni poate fi orice
persoana, exceptie facand bineinteles autorii infractiunii nedenuntate74 .
Functionarii publici nu sunt subiecti activi ai infractiunii de
nedenuntarea unor infractiuni, prevazuta in art. 262 C. pen., cand

16
infractiunile enumerate in acest text sunt savarsite in legatura cu serviciul in
cadrul caruia isi indeplinesc sarcinile, ci autori ai infractiunii de omisiune a
sesizarii organelor judiciare prevazuta in art. 263 C. pen. Acestia pot fi
autori sau instigatori la nedenuntarea unor infractiuni, cand fapta ce trebuia
denuntata nu priveste serviciul.
Nedenuntarea unor infractiuni, fiind o infractiune care se savarseste
in persona propria, nu poate fi comisa decat de un singur autor, fiindca
obligatia de denuntare este personals si, astfel, fiecare dintre cei care au
cunostinta despre savarsirea vreunei infractiuni pentru care exista obligatia
de denuntare, daca nu-si indeplineste propria obligatie, savarseste fapta
penala prevazuta in art. 262 C. pen.
Nedenuntarea unor infractiuni nu este susceptibila de participate sub
forma de complicitate742. Instigarea la aceasta infractiune este insa posibila.
Aceeasi persoana poate fi autor al infractiunii de nedenuntare a unor
infractiuni, prin propria omisiune de a denunta, si instigator, prin
determinarea altei persoane la savarsirea nedenuntarii, situatie in care exista
concurs de infractiuni.
Intr-o alta opinie 743 se sustine ca este posibila si complicitatea la
nedenuntarea unor infractiuni, dar numai cea morala.
Subiect activ al acestei infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu
limitarile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.
Subiectul pasiv al infractiunii de nedenuntarea unor infractiuni este
statul, ca titular al valorii sociale ocrotite (infaptuirea justitiei).
Nedenuntarea unor infractiuni nu este susceptibila de un subiect pasiv
secundar.
Latura obiectiva
Elementul material al incriminarii consta in omisiunea de a denunta
savarsirea vreuneia dintre infractiunile prevazute in art. 174, 175, 176, 211,
212, 2151,217 alin. (2) - (4), art. 218 alin. (1) si art. 276 alin. (3) C. pen.
Existenta nedenuntarii unor infractiuni presupune in mod necesar
savarsirea uneia din aceste infractiuni. Fara preexistenta uneia dintre
infractiunile enumerate limitativ in continutul normei de incriminare, nu este
posibila comiterea si deci existenta faptei de nedenuntare a unor
infractiuni, deoarece numai datorita savarsirii primei infractiuni se naste
concret obligatia de denuntare prevazuta in art. 262 C. pen.
Infractiunile a caror nedenuntare se pedepseste sunt: omorul - art.
174 C. pen., omorul calificat - art. 175 C. pen., omorul deosebit de grav
- art. 176 C. pen., talharia - art. 211 C. pen., pirateria - art. 212 C. pen.,
delapidarea -art. 215 C. pen., distrugerea - art. 217 alin. (2)-(4) C. pen.,

17
distrugerea calificata -art. 218 alin. (1) C. pen., distrugerea si
semnalizarea falsa - art. 276 alin. (3) C. pen. Enumerarea din art. 262 C.
pen. este limitativa, omisiunea denuntarii altor infractiuni neconstituind
fapta penala prevazuta in acest articol, ci eventual cea de nedenuntare,
prevazuta in art. 170 C. pen.
Obligatia de a denunta ,,savarsirea" vreuneia din infractiunile
enumerate in art. 262 C. pen. inseamna obligatia de a denunta aceste
infractiuni, consumate sau ramase in forma de tentativa (atunci cand este
incriminata), precum si participarea la comiterea acestor infractiuni, ca
instigare sau complicitate (art. 144 C. pen.).
In practica judiciara s-a decis744 ca exista aceasta infractiune daca
inculpatul nu a denuntat autoritatilor uciderea unei persoane de catre un
coleg de munca.
Simplele proiecte infractionale sau actele pregatitoare efectuate in
vederea savarsirii acestor infractiuni, nefiind incriminate, nedenuntarea lor
nu cade sub incidenta legii penale, cei obligati prin art. 262 C. pen. la
denuntare fiind chemati sa indeplineasca o functie privind represiunea si nu
preventiunea.
Elementul material al nedenuntarii unor infractiuni constand in
abtinerea de a face ceea ce legea obliga (ordona), aceasta se caracterizeaza
ca o infractiune de inactiune. Omisiunea se poate realiza insa si prin
actiuni (ex.: omisiunea de a denunta realizata printr-un denunt inexact sau
continand simple banuieli si nu date certe despre savarsirea unei
infractiuni)745.
In cazul omisiunii de a denunta mai multe fapte savarsite succesiv si de
care o persoana a luat cunostinta, vor exista atatea fapte de nedenuntare cate
infractiuni
au fost omise a fi denuntate; nu insa si in cazul faptelor savarsite simultan
sau continuat746.
Denuntarea se considers facutS ,,de indatS" atunci cand a avut loc in eel
mai scurt timp posibil, tinandu-se seama de locul, timpul si imprejurSrile
in care persoana a luat cunostinta despre sSvarsirea infractiunii. Posibilitatea
de a denunta se apreciaza intotdeauna in mod concret 47.
Daca in momentul in care a luat cunostinta despre savarsirea
infractiunii persoana respectiva stia ca se pornise urmarirea penalS pentru
acea infractiune, omisiunea denuntSrii nu constituie elementul material al
infractiunii analizate, fapta neconstituind infractiune, fiindca obligatia
concretS de denuntare incetase de a mai fi incidents.
In raport cu infractiunile ce trebuie denuntate, fapta prevazuta in art.
262 C. pen. apare ca o infractiune subsecventa, dar autonoma.

18
Urmarea imediata a acestei infractiuni consta in crearea unei stari de
pericol pentru desfasurarea normals a activitatii de infaptuire a justitiei si
deci pentru relatiile sociale a cSror ocrotire este asigurata prin aceastS
activitate.
Pentru existenta nedenuntSrii unor infractiunii este deci indiferent dacS
s-a produs sau nu o intarziere sau o impiedicare a urmaririi infractiunii
savarsite, fiind suficient doar sa fie creata aceasta posibilitate.
Legatura de cauzalitate. Intre inactiunea (omisiunea) incriminata si
urmarea imediata, exists in mod firesc o legSturS de cauzalitate, care nu
trebuie dovedita, deoarece rezultS implicit din omisiunea de a incunostinta
organele competente, sSvarsitS in conditiile prevSzute in art. 262 C. pen. (ex
re).
Latura subiectiva
Forma de vinovatie. Fata de dispozitiile din art. 19 alin. ultim C.
748
pen. , forma de vinovatie cu care se poate comite aceastS fapta omisivS
este fie intentia, fie culpa. Exists vinovStie atunci cand faptuitorul a luat
cunostinta in mod cert despre savarsirea (art. 143 C. pen.) uneia dintre
infractiunile enumerate in art. 262 C. pen. si cu intentie sau din neglijenta,
omite sa denunte aceasta de indata. Nu este necesar ca faptuitorul sa fi avut
cunostinta despre toate datele savarsirii faptei ori despre cei care au savarsit-
o si nici nu este necesar sa cunoasca identitatea acestora. Este suficient sS
stie cS s-a sSvarsit o faptS penalS si sS-si dea seama ori sS-si fi putut da
seama cS acea faptS este una dintre infractiunile pentru care exists
obligatia de denuntare749.
Pentru existenta laturii subiective, mobilul si scopul in cazul faptei
comise cu intentie sunt irelevante, dar vor fi tinute in seama la
individualizarea pedepsei.
Cand omisiunea denuntarii este facuta in scopul de a da un ajutor celui
ce a comis infractiunea pentru a ingreuna sau zSdSrnici urmSrirea penalS
impotriva lui, ori pentru a asigura acestuia folosul sau profitul infractiunii,
va exista concurs de infractiuni intre nedenuntarea unor infractiuni si
favorizarea infractorului750.
Forme. Sanctiuni
Forme. Nedenuntarea unor infractiuni fiind o fapta de omisiune, nu
este susceptibila forme imperfecte si deci de acte preparatorii si de
tentativa, ci se poate savarsi numai in forma consumata. Totusi, in cazurile
rare in care omisiunea se realizeaza prin actiune, sunt posibile acte
preparatorii751. In ce ne priveste, credem ca actele preparatorii sunt
posibile la infractiunile omisive care se realizeaza prin comisiune numai

19
daca fapta incriminata este comisa cu vinovatie sub forma intentiei, nu si
atunci cand este savarsita din culpa.
Obligatia de a denunta savarsirea vreunei infractiuni trebuind, potrivit
dispozitiei din art. 262 C. pen., indeplinita ,,de indata", neindeplinirea ei la
timp face ca infractiunea sa se consume, fara a lasa loc pentru o tentativa.
Nedenuntarea unor infractiuni se consuma in momentul expirarii
intervalului de timp necesar pentru efectuarea denuntului de indata ce
faptuitorul a aflat de savarsirea infractiunii.
Daca dupa consumarea infractiunii care trebuie denuntata, aceasta
capata forma continuata de savarsire, persoana care are obligatia de a o
denunta va comite o singura nedenuntare, chiar daca a luat cunostinta si de
actele repetate ulterioare.
In cazul in care infractiunea ce trebuia denuntata este o infractiune
continua, persoana care are obligatia sa o denunte, daca a denuntat
infractiunea de indata ce a aflat de savarsirea ei, nu mai are obligatia de a
denunta prelungirea in timp a infractiunii.
Sanctiuni. Nedenuntarea unor infractiuni, indiferent de forma de
vinovatie cu care se comite, se pedepseste cu inchisoare 3 luni la 3 ani.
Desigur ca judecatorul va aplica o pedeapsa mai mica daca fapta concreta e
comisa din culpa decat daca ar fi savarsita cu intentie.
Persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5.000 lei
si 600.000 lei, potrivit art. 71x alin. (2) C. pen.
Cauze de nepedepsire
In art. 262 alin. (2) si (3) C. pen. sunt prevazute doua cauze speciale de
nepedepsire a celui care a comis fapta de nedenuntarea unor infractiuni.
1. Potrivit art. 262 alin. (2) C. pen., fapta prevazuta in alin. (1)
savarsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste.
Ratiunea dispozitiei mentionate rezida in relatiile de afectiune si de
rudenie care exista intre aceste categorii de persoane.
Aceasta cauza are caracter personal si produce efecte numai in ce
priveste persoanele care sunt soti sau ruda apropiata cu vreunul dintre
faptuitorii infractiunii nedenuntate.
Calitatea de ,,sot" este determinata de existenta casatoriei valabil
incheiate si nedesfacute pana in momentul savarsirii nedenuntarii unor
infractiuni, chiar daca sotii erau despartiti in fapt.
,,Rude apropiate", potrivit dispozitiei explicative din art. 149 alin. (1) C.
pen., sunt ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora,
precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude.
Dispozitiile din legea penala privitoare la rude apropiate, in limitele

20
prevazute de alin. (1), se aplica, in caz de adoptie cu efecte depline,
persoanei adoptate cat si descendentilor acesteia si in raport cu rudele
firesti, iar in caz de adoptie cu efecte restranse, adoptatului cat si
descendentilor acestuia si in raport cu rudele adoptatorului.
2. Potrivit art. 262 alin. (3) C. pen., nu se pedepseste persoana care, mai
inainte de a se fi inceput urmarirea penala pentru infractiunea nedenuntata,
incunostinteaza autoritatile competente despre acea infractiune sau care, chiar
dupa ce s-a inceput urmarirea penala ori dupa ce vinovatii au fost descoperiti, a
inlesnit arestarea acestora.

Top of the Document

FAVORIZAREA INFRACTORULUI
Obiectul ocrotirii penale
Obiectul juridic special al favorizarii infractorului consta in acele
relatii sociale a caror existenta este ocrotita prin apararea activitatii de
infaptuire a justitiei penale impotriva actiunilor de natura sa ajute pe
infractor in a se sustrage de la urmarirea penala, de la judecata ori de la
executarea pedepsei, sau sa-si asigure folosul ori produsul infractiunii.
Favorizarea infractorului se deosebeste de tainuire si prin faptul ca
aceasta din urma are un obiect juridic special diferit care consta in
relatiile sociale referitoare la patrimoniu.
Obiectul material. La favorizarea reala, exista in genere un obiect
material, care este produsul infractiunii savarsite anterior de infractorul
care primeste ajutorul (ex.: ascunderea bunului furat, transformarea sau
vanzarea bunului sustras). La favorizarea personala, poate exista uneori un
obiect material (ex.: urmele distruse ale infractiunii; obiecte schimbate de la
locul infractiunii)780.
Subiectii infractiunii
Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de favorizarea
infractorului poate fi orice persoana care indeplineste conditiile generate
pentru a raspunde penal.
Subiect activ al acestei infractiuni poate fi §i o persoana juridica, cu
limitarile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.
Cel ce a savarsit infractiunea sau a participat la savarsirea infractiunii la
care se refers favorizarea nu poate fi subiect activ al infractiunii de
favorizare, deoarece art. 264 C. pen. prevede in acest sens ca favorizarea
infractorului reprezinta ajutorul dat ,,unui infractor", autofavorizarea

21
nefiind astfel incriminata. Auto-favorizarea nu este pedepsita nici daca e
facuta in favoarea unui coparticipant781.
Daca autofavorizarea constituie prin ea insasi o alta infractiune,
autorul actului de autofavorizare va raspunde pentru aceasta infractiune782.
Aparatorul poate fi si el autor al infractiunii de favorizare, cand ajutorul
dat infractorului pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea, judecata sau
executarea pedepsei constituie o exercitare abuziva a profesiei (ex.:
ascunde pe infractor, incearca sa determine marturii mincinoase).
Pot comite infractiunea de favorizare si sotul sau rudele apropiate ale
infractorului, dar acestea, potrivit art. 264 alin. ultim C. pen., nu sunt
pedepsite.
In ipoteza in care actiunea de favorizare se savarseste de catre un
functionar public prin omisiunea sesizarii organelor judiciare (a savarsirii
unei infractiuni in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste
atributiile), exista concurs de infractiuni intre favorizarea infractorului si
omisiunea sesizarii organelor judiciare.
Cand o persoana savarseste fapta de favorizare in ambele sale
variante, privind acelasi infractor, comite o singura infractiune si nu un
cumul de infractiuni.
Tainuitorul poate fi si favorizator, daca efectueaza si o activitate
distincta, specifics favorizarii783.
Favorizatorii nu sunt participanti la savarsirea infractiunii principale,
intrucat la data efectuarii actelor de favorizare infractiunea anterioara este
consumata. Din aceasta cauza favorizatorul nu poate fi obligat in mod
solidar cu infractorul favorizat la despagubiri civile, in afara de cazul
favorizarii reale, cand prin ascunderea sau ajutarea la ascunderea lucrurilor
provenite din infractiune s-a cauzat o paguba partii civile784. Favorizatorul
raspunde din punct de vedere civil numai pentru prejudiciul produs efectiv
de el, ca urmare a ajutorului dat autorului pentru ca acesta sa-si asigure
produsul faptei sale785.
Daca ajutorul este dat mai multor infractori, chiar in caz de pluralitate
naturala, constituita sau ocazionala, va exista un concurs real de infractiuni786.
Participatia penala este posibila in toate formele sale: coautorat,
instigare si complicitate.
Subiectul pasiv al infractiunii este statul, ca titular al valorii sociale
ocrotite, infaptuirea justitiei.
Favorizarea infractorului poate avea eventual si un subiect pasiv
secundar sau adiacent, care poate fi, in cazul favorizarii personale, o
persoana fizica nevinovata care a fost^urmarita sau banuita de a fi comis
infractiunea savarsita de infractorul favorizat. In cazul favorizarii reale,

22
subiect pasiv este persoana fata de care s-a comis infractiunea, din
savarsirea careia provine folosul sau produsul in vederea caruia s-a comis
favorizarea.
Latura obiectiva
Elementul material. Codul penal incrimineaza in dispozitia din alin. (1)
al art. 264 C. pen. fapta de favorizare a infractorului, in doua modalitati:
favorizarea personala, adica ajutorul dat unui infractor pentru a ingreuna
sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei si
favorizarea reald, adica ajutorul dat unui infractor pentru a asigura
acestuia folosul sau produsul infractiunii.
Favorizarea infractorului are caracterul de infractiune autonoma, de
sine statatoare, iar nu de act de participate, intrucat favorizarea are loc
atunci cand nu exista o intelegere prealabila intre persoana care a savarsit o
infractiune si eel care-i da ajutor pentru a ingreuna sau impiedica
urmarirea penala sau judecata ori executarea pedepsei sau pentru a-i asigura
folosul sau produsul infractiunii787.
Fiind o infractiune autonoma, distincta de cea comisa de eel favorizat,
favorizatorul poate fi condamnat chiar daca eel caruia i-a dat ajutor nu a fost
trimis in judecata pentru fapta savarsita788.
Favorizarea infractorului mai are apoi caracterul de infractiune
conexa-corelativa cu infractiunea al carei faptuitor este ajutat prin fapta de
favorizare, existenta favorizarii ca fapta subsecventa depinzand de
existenta faptei antecedente.
Fapta prevazuta in art. 264 C. pen. este o incriminare generala, dar
subsidiara, ajutorul dat unui infractor primind calificarea de favorizare
numai atunci cand alte dispozitii de lege nu incrimineaza ipoteze speciale
de favorizare (ex.: marturie mincinoasa, inlesnirea evadarii).
In concret, favorizarea infractorului nu poate fi conceputa fara
preexistenta savarsirii unei alte infractiuni, deci fara preexistenta ,,unui
infractor".
Elementul material al infractiunii de favorizare, in ambele sale
variante, consta in actiunea de a da ajutor unui infractor, fie pentru a
ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei,
fie pentru a asigura acestuia folosul sau produsul infractiunii.
Ajutorul poate fi dat prin acte comisive (actiune) sau printr-o
comportare omisiva (inactiune). De exemplu, favorizatorul ascunde pe
infractor, ii procura mijloace ca sa dispara, distruge unele probe materiale
si alte asemenea acte comisive; nu da de stire autoritatilor ca a aflat unde
s-a refugiat infractorul sau unde se gasesc lucrurile provenite din

23
infractiune789.
Daca actele de favorizare constituie prin ele insele o infractiune, vom
avea un cumul de infractiuni intre favorizarea infractorului si acea
infractiune.
Cerinte esentiale: 1. Ajutorul sa fie dat pentru a ingreuna sau
zadarnici790 urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei (favorizare
personala), ori pentru a asigura folosul sau produsul infractiunii (favorizare
reala).
Un simplu ajutor dat unui infractor, prin care nu se urmareste nici
ingreunarea sau impiedicarea urmaririi penale, a judecatii ori executarea
pedepsei si nici a se asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii,
nu constituie elementul material al infractiunii de favorizarea infractorului
(ex.: simplul fapt de a da gazduire sau de a fiirniza alimente unui infractor,
sau de a da ingrijire sau ajutor unui infractor bolnav nu constituie fapta de
favorizare, daca acestea nu sunt facute pentru a ingreuna sau zadarnici
infaptuirea justitiei)791.
Aceasta cerinta priveste latura obiectiva a infractiunii, pentru ca ea
indica destinatia, obiectivul actiunii de ajutorare si nu latura subiectiva cum
s-a sustinut intr-o opinie mai veche792, care dealtfel a ramas izolata.
Actiunea de ajutorare trebuie sa fie de natura a ingreuna sau zadarnici
urmarirea penala sau judecata ori executarea pedepsei, sau de natura a
asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii.
In cazul favorizarii personale, ajutorul dat unui infractor poate privi
ingreunarea sau zadarnicirea fie a urmaririi penale, fie a judecatii, fie a
executarii pedepsei.
Aceste moduri de acordare a ajutorului, prevazute de lege, sunt
alternative, dar se pot realiza insa si cumulativ, situatie in care se
pastreaza unitatea infractionala.
,,A ingreuna" inseamna a face dificultati, a face greutati, a provoca
intarzieri, amanari sau complicate, a pune piedici, a cauta sa induca in
eroare sau sa abata atentia de la o anumita imprejurare sau lucru, a deruta.
,,A zadarnici" inseamna a face imposibila in totul sau in parte
urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei.
Ajutorul dat pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala
inseamna ajutorul acordat infractorului in intervalul de la savarsirea
infractiunii pana la trimiterea lui in judecata, pentru intarzierea sau eludarea
cercetarilor (ex.: alterarea sau distrugerea urmelor infractiunii, furnizarea
de date inexacte privitoare la persoana infractorului sau la imprejurarile
cauzei), ori pentru sustragerea infractorului de la cercetarile organului de
urmarire penala (ex.: ascunderea infractorului)793.

24
Nu exista infractiunea de favorizare daca faptuitorul nu a comis acte
concrete de ajutorare, ci numai a dat declaratii mincinoase la organul de
urmarire, afirmand ca nu a avut cunostinta de existenta omorului794 sau daca
eel favorizat nu a comis nici o infractiune, ori s-a facut in ceea ce-1 priveste,
aplicarea art. 181 C. pen.795
Ajutorul dat unui infractor pentru a ingreuna sau zadarnici judecata
priveste intarzierea sau impiedicarea efectuarii actelor de procedura, de
administrare a probelor etc., in faza de judecata in prima instants sau in
caile de atac, cat si sustragerea infractorului de la judecata, atunci cand
prezenta lui este obligatorie sau cand s-a emis un mandat de arestare
preventive.
Ajutorul dat unui infractor pentru a ingreuna sau zadarnici
executarea pedepsei priveste in primul rand sustragerea acestuia de la
executarea pedepsei detentiunii sau inchisorii, ori de la plata amenzii la
care a fost condamnat prin hotarare definitiva sau executorie.
Ajutorul dat unei persoane care a savarsit o fapta prevazuta de legea
penala de a se sustrage de la executarea masurilor de siguranta prevazute in
art. 112 lit. c), d) si g) C. pen., luate contra sa, nu constituie infractiunea
de favorizare, ci complicitate la nerespectarea hotararilor judecatoresti,
prevazuta in art. 271 alin. (4) C. pen.796
Favorizarea infractorului este posibila a fi savarsita oricand inainte ca
pedeapsa sa fie complet executata sau sa fi intervenit o cauza de inlaturare a
pedepsei.
Constituie favorizarea infractorului si ajutorul dat unui condamnat
definitiv care a evadat, pentru a-si mentine aceasta stare de evadare, adica
pentru a ingreuna sau zadarnici reluarea executarii pedepsei. Ajutorul dat
condamnatului pentru a evada nu constituie favorizare, ci infractiunea de
inlesnirea evadarii (art. 270 C. pen.).
Sprijinul unui infractor care se impotriveste prin acte violente sau
amenintare la executarea hotararii de condamnare, nu constituie infractiunea
de favorizare prevazuta in art. 264 C. pen., ci complicitate la infractiunea
de nerespectarea hotararilor judecatoresti, prevazuta in art. 271 alin. (1) C.
pen.
Persoanele care au anumite insarcinari privitoare la executarea
pedepselor (judecatorii care emit mandat de executare a pedepsei
pronuntate, judecatorii care supravegheaza executarea pedepselor, secretarii
de la judecatorii si tribunale, lucratorii de politie care executa mandatul,
personalul din penitenciare etc.), daca omit sa-si indeplineasca obligatiile
lor privind executarea pedepsei, pentru a favoriza pe condamnat comit
infractiunea de favorizare in concurs ideal cu o infractiune de serviciu797.

25
In cazul favorizarii reale, pentru ca ajutorul dat unui infractor sa
constituie elementul material al infractiunii analizate, trebuie ca acel ajutor
sa fie dat pentru a asigura folosul sau produsul infractiunii.
,,A asigura" inseamna a pune in siguranta, a pune in afara oricarui
pericol, a inlatura pericolul pierderii folosului sau produsului infractiunii.
,,Produs al infractiunii", in intelesul art. 264 C. pen., inseamna atat
lucrurile ,,produse" prin infractiune, adica cele ce au luat fiinta prin
efectuarea actiunii care formeaza elementul material al infractiunii (ex.:
monedele false, alimente sau medicamente falsificate, fotografiile luate de un
spion), cat si lucrurile ,,dobandite" prin savarsirea infractiunii, cum ar fi
bunurile care au ajuns in mana infractorului prin consumarea activitatii
infractionale (ex.: lucrurile furate, banii sau lucrurile delapidate) sau
bunurile care au luat locul unor lucruri initial dobandite prin infractiune
(banii obtinuti prin vanzarea lucrurilor furate sau lucruri cumparate cu bani
delapidati, bunuri transformate dupa savarsirea infractiunii)798.
,,Folosul infractiunii" inseamna orice profit, orice avantaj (nu numai
cele evaluate economic), obtinut prin savarsirea infractiunii, care este
susceptibil de a fi asigurat prin ajutorul dat de o alta persoana.
2. A doua cerinta esentiala care trebuie sa fie indeplinita pentru
realizarea laturii obiective a favorizarii infractorului consta in conditia ca
ajutorul dat unui infractor sa nu fie aducerea la indeplinire a unei intelegeri
anterioare, intervenita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii de catre
acel infractor.
Aceasta cerinta esentiala este corolarul firesc al dispozitiei din partea
finala a art. 26 C. pen. care prevede ca promisiunea de a favoriza pe un
infractor facuta inainte sau in timpul savarsirii faptei constituie un act de
complicitate, atat in cazul in care, dupa savarsirea faptei, promisiunea a fost
indeplinita, cat si in cazul cand promisiunea nu a fost tinuta.
Asadar, prin ,,intelegere" stability inainte sau in timpul savarsirii
infractiunii, se intelege promisiunea de a favoriza, prevazuta in art. 26 C.
pen., iar prin ,,timpul
savarsirii" se intelege intervalul dintre momentul inceperii executarii si
momentul consumarii faptei sau al epuizarii activitatii infractionale in caz
de prelungire a acesteia in timp.
Actiunea de ajutorare trebuie deci sa vina dupa ce a fost savarsita
infractiunea anterioara si nu in timpul cand aceasta se gaseste in curs de
executare.
Intelegerea intre o persoana si autorii furtului, de a transporta
bunurile sustrase cu autoturismul, survenite intr-un moment cand bunurile
fusesera scoase din depozit si erau in curte spre a fi aruncate peste gard,

26
constituie pentru eel dintai favorizarea infractorului, iar nu complicitate,
deoarece ajutorul nu a fost dat autorului inainte sau in timpul savarsirii
infractiunii, ci a survenit dupa consumarea acesteia, fara existenta unei
intelegeri anterioare799.
Fapta inculpatului de a se intelege cu autorul unui furt, dupa savarsirea
de catre acesta a infractiunii, de a-1 ajuta sa vanda bunurile sustrase si de a
imparti pretul obtinut, constituie infractiunea de tainuire, iar nu aceea de
favorizare, deoarece ceea ce deosebeste cele doua fapte penale, intre altele,
este scopul de a obtine un folos material pe care-1 urmareste faptuitorul,
caracteristic infractiunii prevazute in art. 221 C. pen.800.
De asemenea, fapta inculpatului de a valorifica un bun, cunoscand ca
provine din savarsirea unei infractiuni, fara o intelegere prealabila cu
autorul acesteia, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de
tainuire, iar nu pe cele ale favorizarii infractorului801.
In principiu, sunt indiferente pentru existenta infractiunii de favorizare
natura si felul infractiunii anterioare, precum si calitatea infractorului
favorizat, adica daca acesta este autor, complice sau instigator la fapta
penala anterior savarsita.
Fapta savarsita anterior poate fi si tentativa unei infractiuni, atunci
cand tentativa este pedepsita.
Infractiunea antecedent poate fi prevazuta in Codul penal, intr-o lege
penala speciala sau intr-o lege specials cu dispozitii penale.
Nu este necesar ca favorizarea sa se refere la intreaga activitate a
celui favorizat, ci ea poate privi si numai o parte din aceasta.
Favorizarea infractorului prezinta doua variante agravate speciale, cand
fapta de favorizare priveste o persoana care a savarsit o infractiune contra
sigurantei statului - art. 173 alin. (3) C. pen. sau o infractiune contra pacii
sau omenirii - art. 361 alin. (2) si (3) C. pen. si o variants de specie - art. 17
alin. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si
sanctionarea faptelor de coruptie 02, cand favorizarea priveste o persoana
care a comis o infractiune de coruptie sau asimilata faptelor de coruptie.
Urmarea imediatd a favorizarii infractorului consta in crearea unei stari
de pericol pentru normala desfasurare a activitatii de infaptuirea justitiei.
Pentru existenta infractiunii de favorizarea infractorului este indiferent
daca urmarirea, judecata sau executarea pedepsei au si fost ingreunate sau
zadarnicite, ori daca s-a asigurat pentru infractor in mod efectiv produsul
sau folosul infractiunii. Este suficient ca a existat posibilitatea de a se
realiza vreunul din aceste rezultate.
Legatura de cauzalitate intre actiunea incriminata si urmarea imediata
trebuie sa existe si rezulta ex re.

27
Latura subiectiva
Forma de vinovatie necesara pentru existenta laturii subiective a
infractiunii este intentia directa sau indirecta. Exista intentie atunci cand
faptuitorul stie ca s-a savarsit o infractiune si ca da ajutor unui infractor si
prevede ca prin acest ajutor s-ar putea ingreuna, impiedica urmarirea
penala, judecata sau executarea pedepsei, ori s-ar putea asigura infractorului
folosul sau produsul infractiunii, si deci ca se creeaza o stare de pericol
pentru infaptuirea justitiei, rezultat pe care il urmareste sau il accepts.
In cazul favorizarii reale, comite infractiunea cu intentie si eel care nu
cunostea in momentul primirii bunului ca acesta provine dintr-o infractiune,
dar ulterior cunoscand provenienta lucrului a continuat sa-1 pastreze.
Fapta savarsita din culpa nu este incriminata.
Mobilul cu care a actionat agentul nu intereseaza pentru existenta
infractiunii, ci numai ca element de individualizare pedepsei. Cand
faptuitorul, in cazul favorizarii reale, a urmarit si obtinerea unui folos
material, va exista concurs intre infractiunea de favorizare si cea de
tainuire803.
Forme. Sanctiuni
Forme. Favorizarea infractorului, fiind o infractiune comisiva si
intentionata, este susceptibila de a fi realizata printr-o activitate infractionala
de durata si deci de forme imperfecte: acte preparatorii, tentativa, epuizare.
Actele preparatorii si tentativa sunt posibile, dar nu sunt incriminate
si implicit pedepsite. Actele preparatorii pot fi insa pedepsite ca acte de
complicitate anterioara, in cazul in care s-a savarsit infractiunea, iar ele au
fost effectuate de altcineva decat autorul infractiunii de favorizare.
Favorizarea infractorului se consuma in momentul in care actiunea de a
da ajutor a fost executata, deoarece starea de pericol pentru infaptuirea
justitiei este inerenta actiunii savarsite si contine posibilitatea ingreunarii
sau zadarnicirii urmaririi penale, judecatii, executarii pedepsei sau
descoperirii si recuperarii prejudiciului cauzat prin infractiune.
Consumarea infractiunii are loc indiferent daca urmarirea, judecata sau
executarea pedepselor a fost sau nu impiedicata sau zadarnicita, ori daca a
fost sau nu impiedicata recuperarea produsului infractiunii.
Favorizarea infractorului imbraca de multe ori caracterul de
infractiune continua (ex.: ascunderea infractorului, pastrarea produselor
infractiunii) si, mai frecvent, de infractiune continuata (ex.: efectuarea in
mod repetat a unor acte de ajutor in realizarea aceleiasi rezolutii), activitatea
infractionala putandu-se prelungi astfel si dupa consumarea faptei penale. In
aceste situatii, infractiunea se va epuiza,

28
803
Nicoleta Iliescu, op. cit., vol. IV, p. 221. In sens contrar. Avram
Filipa§, op. cit., p. 123. Profesorul Avram Filipa§ considers ca cele doua
fapte penale nu pot fi concurente, deoarece tainuirea, care nu reprezintS
altceva decat un mod special de favorizarea infractorului, absoarbe in
continutul sau infractiunea de favorizare; Nicolae Conea in Vasile
Dobrinoiu, Nicolae Conea, Ciprian Raul Romitan, Camil Tanasescu, Norel
Neagu, Maxim Dobrinoiu, Dreptpenal. Partea speciala, vol. II, Lumina
Lex, Bucuresti, 2004, p. 195.
dupa caz, fie in momentul incetarii actiunii incriminate, fie la data comiterii
ultimei actiuni.
Sanctiuni. Favorizarea infractorului se pedepseste cu inchisoare de la 3
luni la 7 ani, fara ca pedeapsa aplicata favorizatorului sa fie mai mare decat
pedeapsa prevazuta de lege pentru autor.
Aceasta dependents a pedepsei aplicate favorizatorului de pedeapsa
prevazuta pentru infractiunea savarsita de catre eel favorizat se explica
prin caracterul corelativ al favorizarii infractorului fata de infractiunea
anterior comisa.
Prin ,,pedeapsa prevazuta de lege pentru autor", care nu poate fi
depasita de pedeapsa aplicata pentru favorizator, se intelege maximul
pedepsei prevazuta in dispozitia care incrimineaza infractiunea savarsita si
nu pedeapsa concret aplicata celui favorizat si care poate fi mai mica decat
pedeapsa aplicata favorizatorului.
Persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5.000 lei
si 600.000 lei, potrivit art. 71! alin. (2) C. pen.
Cauza de nepedepsire
Potrivit dispozitiei din art. 264 alin. (3) C. pen., favorizarea savarsita
de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste804.
Nu beneficiaza de aceasta cauza de nepedepsire805 favorizatorii care,
desi sunt rude apropiate intre ei, nu sunt rude si cu eel favorizat.
Aceasta cauza specials de nepedepsire nu este aplicabila806 daca
favorizatorul este ruda numai cu unul dintre cei doi inculpati (coautori) ai
infractiunii de baza. Pentru incidenta acestei cauzei de nepedepsire este
necesar practic ca faptuitorul sa fie ruda apropriata cu toti infractorii.
Top of the Document

ARESTAREA NELEGALA SI CERCETAREA ABUZIVA


Obiectul ocrotirii penale
Obiectul juridic special principal al infractiunii de arestare ilegala si a

29
celei de cercetare abuziva il formeaza relatiile sociale a caror formare si
dezvoltare depinde de apararea activitatii de infaptuire a justitiei penale
contra abuzurilor savarsite de catre cei care participa la aceasta activitate.
Intrucat prin savarsirea faptelor incriminate in art. 266 C. pen. se
aduce atingere nu numai valorii sociale a infaptuirii justitiei, ci si persoanei
(in libertatea sa fizica sau psihica), infractiunile de arestare nelegala si de
cercetare abuziva au ca obiect juridic secundar si adiacent si relatiile
sociale ocrotite prin apararea persoanei fizice.
Obiectul material. Infractiunile prevazute in art. 266 C. pen. au, de cele
mai multe ori, un obiect material care este corpul persoanei impotriva
careia se
savarsesc aceste fapte. Astfel, constituie obiect material corpul persoanei
care este ilegal privata de libertate sau care este, in conditii ilegale, supusa
la executarea pedepsei inchisorii sau a unei masuri de siguranta ori
educative care implica privare de libertate, ori al persoanei aflate in curs
de urmarire penala sau de judecata, sau al martorului, expertului ori
interpretului, asupra caruia se intrebuinteaza violente821.
Subiectii infractiunii
Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de arestare nelegala
poate fi numai o persoana calificata, faptele de arestare nelegala si de
cercetare abuziva avand caracterul unor infractiuni proprii.
Arestarea nelegala in varianta tip (retinere sau arestare nelegala) poate
fi savarsita numai de catre:
- un organ judiciar care are dreptul sa ia masura retinerii sau a
arestarii
preventive (organele de urmarire penala sau judecatorul, dupa caz);
- organul care dispune arestarea in vederea executarii pedepsei
inchisorii,
prin emiterea mandatului de executare a inchisorii (instanta de executare,
potrivit
art. 420 C. proc. pen.);
- organul de executare a mandatului de arestare sau a mandatului de
executare
a pedepsei inchisorii (potrivit art. 152 C. proc. pen. si art. 422 C. proc. pen.);
- organele de la locurile de detinere care au insarcinarea de a
primi si
elibera detinutii (potrivit art. 422 C. proc. pen.).
Arestarea nelegala in varianta tip nu poate fi savarsita de persoanele
care au dreptul de a prinde un faptuitor in caz de infractiune flagranta,

30
pentru a-1 conduce inaintea autoritatii (art. 465 C. proc. pen.).
Persoanele care nu au una din calitatile aratate mai sus si care priveaza
de libertate o alta persoana nu comit o arestare nelegala, ci infractiunea de
lipsire de libertate in mod ilegal (art. 189 C. pen.).
Autor al infractiunii de arestare nelegala in varianta asimilata (supunerea
unei persoane la executarea unei pedepse sau a unei masuri de siguranta, sau
educative, in alt mod decat eel prevazut prin dispozitiile legale), poate fi
numai persoana ce desfasoara o activitate in unitatile in care se executa
pedeapsa, masura de siguranta sau masura educativa822.
Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de cercetare abuziva
poate fi numai o persoana care functioneaza ca organ de urmarire penala -
procurorul, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen. si organele de cercetare
penala, potrivit art. 201 C. proc. pen. si art. 206-208 C. proc. pen. -, sau ca
judecator in cadrul instantelor de judecata, numai acestea putdnd lua
declaratii de la invinuit, inculpat ori martor sau indruma efectuarea
activitatii expertilor sau interpretilor.
Infractiunile de arestare nelegala si de cercetare abuziva sunt
susceptibile de participatie penala, in toate formele sale: coautorat, instigare
sau complicitate.
Pentru existenta coautoratului insa este necesar ca toti autorii sa aiba
calitatea ceruta de lege la data comiterii infractiunii de arestare nelegala sau
de cercetare abuziva.
Subiect activ al acestor infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu
limitarile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.
Subiectul pasiv al infractiunii de arestare nelegala este statul, ca titular
al valorii sociale a infaptuirii justitiei.
Subiect pasiv eventual al infractiunii de arestare nelegala varianta
tip (retinere sau arestare nelegala) poate fi orice persoana ce intruneste
conditiile generate pentru a raspunde penal, iar in varianta asimilata, acesta
nu poate fi decat o persoana condamnata la pedeapsa inchisorii sau,
respectiv, o persoana fata de care s-a luat o masura de siguranta, sau un
minor fata de care s-a luat o masura educativa restrictiva de libertate.
Subiectul pasiv al infractiunii de cercetare abuziva in varianta tip,
prevazuta in art. 266 alin. (2) C. pen., poate fi numai o persoana care se
afla in curs de urmarire penala ori de judecata, deci numai o persoana care
are calitatea de invinuit (art. 229 C. proc. pen.) sau de inculpat (art. 23 C.
proc. pen.), iar in varianta asimilata, prevazuta in alin. (3) al art. 266 C.
pen., poate fi numai persoana care are in procesul penal calitatea de martor,
expert, interpret.
Termenii de martor, expert, interpret au acelasi inteles ca in Codul de

31
procedura penala.
Latura obiectiva
Elementul material. Arestarea nelegala si cercetarea abuziva sunt
incriminate, in cuprinsul aceluiasi articol, ca infractiuni distincte, dupa cum
indica si denumirea marginals binomica a art. 266 C. pen.
In primul alineat este incriminata fapta de arestare nelegala, in doua
variante: retinerea sau arestarea nelegala si supunerea unei persoane la
executarea unei pedepse, masuri de siguranta sau educative, in alt mod
decat eel prevazut in dispozitiile legale, iar in alin. (2) si (3), fapta de
cercetare abuziva, tot in doua variante: intrebuintarea de promisiuni,
amenintari sau violente impotriva unei persoane aflate in curs de urmarire
penala ori de judecata, pentru obtinerea de declaratii, in alin. (2) si
intrebuintarea de promisiuni, amenintari sau violente fata de un martor,
expert ori interpret, in alin. (3).
Arestarea nelegala si cercetarea abuziva constituie o varianta a abuzului
in serviciu contra intereselor persoanei, deoarece subiectul activ nemijlocit
este individualizat, fiind un anume functionar public, iar urmarea imediata se
rasfrange in principal asupra bunei desfasurari a activitatii unor organe de
stat care, in acest caz, sunt organe care infaptuiesc justitia823.
Deoarece elementul material al celor doua fapte incriminate prin art.
266 C. pen. este diferit, vom face o examinare separata a acestora.
A. Infractiunea de arestare nelegala in varianta tip, savarsita prin
retinere sau arestare nelegala, pentru a putea fi savarsita, este necesar ca in
prealabil sa se fi savarsit sau sa existe presupunerea ca s-a savarsit o fapta
prevazuta de legea penala. Daca aceasta conditie nu este indeplinita,
actiunea de privare de libertate a unei persoane nu constituie infractiunea
prevazuta in art. 266 alin. (1) C. pen., ci, dupa caz, infractiunea de lipsire de
libertate in mod ilegal (art. 189 C. pen.) sau infractiunea de represiune
nedreapta (art. 268 C. pen.).
1. Elementul material descris in varianta de tip a arestarii nelegale
consta in actiunea de a refine sau a aresta.
,,Retinerea" si ,,arestarea" au in art. 266 C. pen. acelasi sens juridic ca
si in Codul de procedura penala.
Prin ,,retinerea" unei persoane se intelege luarea (dispunerea) sau
executarea masurii preventive a retinerii in conditiile si cazurile prevazute
in Codul de procedura penala roman.
Constituie element material al infractiunii de arestare nelegala si
actiunea de a refine o persoana care a savarsit o contraventie, cand legea
prevede dreptul pentru organele de politie de a lua o astfel de masura.

32
Prin ,,arestarea" unei persoane se intelege luarea (dispunerea) sau
executarea masurii arestarii preventive (a mandatului de arestare), cat si
dispunerea arestarii in vederea executarii pedepsei inchisorii in conditiile si
cazurile prevazute in Codul de procedura penala roman.
Nu constituie element material al infractiunii de arestare nelegala
lipsirea de libertate in mod nelegal a unei persoane in vederea executarii
unei masuri de siguranta sau educative. De asemenea, nu constituie element
material al arestarii nelegale emiterea sau executarea unui mandat de
aducere a unei persoane in fata organelor de urmarire penala sau a instantei
de judecata.
Elementul material al arestarii nelegale exista in caz de primire in
locurile de detinere a unei persoane care nu este in situatia legala de retinere
sau arestare. Arestarea sau retinerea poate consta intr-o actiune sau intr-o
inactiune (ex.: omisiunea de a elibera pe eel retinut sau arestat la expirarea
termenului legal).
In lipsa unor probe temeinice din care sa rezulte ca lasarea in libertate a
inculpatului prezinta pericol public, arestarea preventive a acestuia este
nelegala, nefiind suficienta pentru a justifica luarea acestei masuri simpla
imprejurare ca persoana cercetata a savarsit o infractiune pentru care legea
prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani24.
2. Elementul material al infractiunii de arestare nelegala, savarsita in
varianta asimilata, consta in supunerea unei persoane la executarea in mod
ilegal a unei pedepse, masuri de siguranta sau educative, privative de
libertate.
Pentru a putea exista infractiunea de arestare nelegala in varianta
asimilata este necesar sa existe o hotarare definitiva sau executorie de
condamnare la o pedeapsa privativa de libertate sau prin care s-a luat o
masura de siguranta ori educativa.
Actiunea de supunere la executare poate fi realizata atat prin acte
comisive, cat si printr-o atitudine omisiva.
,,A supune" o persoana la executarea unei pedepse, masuri de siguranta
ori educative, in alt mod decat eel prevazut prin dispozitiile legale, inseamna
a impune acesteia un mod de executare contrar prevederilor legale825.
Astfel, in ceea ce priveste pedeapsa si celelalte masuri dispuse de
organele judiciare in cursul procesului penal, supunerea condamnatului la
executarea pedepse sau masuri in alt mod decat eel prevazut de Legea nr.
275/2006826 si H.G. nr. 1897/2006827 constituie elementul material al
infractiunii de arestare nelegala.
Tot astfel, in ceea ce priveste masurile de siguranta, elementul material
al infractiunii consta in supunerea la executarea unei masuri de siguranta

33
privative de libertate (internarea medicala), in alt mod decat eel prevazut
de legile care reglementeaza aceasta masura.
,,Masurile educative" la care se refera art. 266 C. pen. sunt:
internarea minorului intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical-
educativ.
B. Elementul material al infractiunii de cercetare abuziva consta in
actiunea de a intrebuinta fie promisiuni, fie amenintari, fie violente
impotriva unei persoane aflate in curs de urmarire penala ori de judecata sau
impotriva unui martor, expert sau interpret.
Elementul material il formeaza actiunea de intrebuintare, iar
amenintarile violentele si promisiunile sunt procedee de realizare a acesteia.
In esenta, elementul material al infractiunii de cercetare abuziva consta
fie in actiunea de a constrange pe o persoana aflata in curs de urmarire
penala sau de judecata, ori pe un martor, expert sau interpret pentru a face
declaratii, expertize ori interpretari pe care altfel nu le-ar fi facut,
constrangere realizata prin intrebuintare de amenintari sau violente, fie in
actiunea de a face promisiuni pentru a determina acele persoane sa faca
declarative, expertizele sau interpretarile dorite.
Comite aceasta infractiune ofiterul de politie care, in timp ce-1 cerceta
pe R.M. in legatura cu savarsirea infractiunii de talharie, 1-a lovit in mod
repetat pentru a-1 determina sa recunoasca savarsirea faptei, violentele
exercitandu-se mai inainte de a se fi inceput urmarirea penala, respectiv
in cursul actelor premergatoare828.
De asemenea, fapta inculpatului, avand calitatea de ajutor de sef de
post la politia unei comune, de a intrebuinta violente impotriva unei
persoane in exercitarea activitatii de cercetare penala, pentru a obtine de la
aceasta o declaratie de recunoastere a unei fapte de furt, intruneste
elementele constitutive ale infractiunii de cercetare abuziva prevazuta in art.
266 alin. (2) Cod penal829.
Prin art. 266 alin. (2) C. pen. se sanctioneaza incalcarea dispozitiilor
din art. 68 C. proc. pen. Nu are nici o relevanta pentru existenta
infractiunii daca persoana fata de care s-au intrebuintat promisiuni,
amenintari sau violente a dat sau nu declaratia ceruta sau daca aceasta
corespunde sau nu adevarului, deoarece pentru consumarea infractiunii
este suficienta numai folosirea acestor mijloace in scopul aratat830.
Actiunea de a intrebuinta promisiuni, amenintari sau violente priveste
deci procedee alternative, asa incat oricare dintre ele poate realiza elementul
material al infractiunii de cercetare abuziva. Daca aceeasi persoana a
intrebuintat mai multe dintre aceste procedee in realizarea aceleiasi
rezolutii infractionale, va exista o singura infractiune, insa pluralitatea

34
procedeelor intrebuintate va fi avuta in vedere la individualizarea pedepsei831.
,,Promisiunile" intrebuintate pot fi referitoare la bani sau alte bunuri
ori foloase materiale sau la alte avantaje ori favoruri, care pot privi sau nu
situatia invinuitului sau inculpatului in procesul in care se gaseste acesta.
,,Intrebuintarea de amenintari" inseamna folosirea de mijloace de
constrangere psihica, de natura a provoca o stare de temere, sub stapanirea
careia libertatea psihica a persoanei supuse amenintarii este atinsa.
Pericolul sau raul cu care se ameninta poate privi persoana amenintata sau
sotul ori rudele apropiate ale acesteia.
,,Intrebuintarea de violente" inseamna folosirea de mijloace de
constrangere fizica, utilizarea fortei proprii sau a altei energii, sub presiunea
careia persoana fata de care actioneaza aceasta forta, cu greu ar putea sa se
impotriveasca. Folosirea actelor de violenta constituie elementul material
al infractiunii de cercetare abuziva, chiar daca prin ele insele nu constituie
fapta de lovire sau alte violente (art. 180 C. pen.).
In notiunea de „ violente" intra si relele tratamente (de ex.: privarea
persoanei de hrana ori de odihna, supunerea la munci istovitoare sau alte
acte cauzatoare de suferinte fizice). In acest caz, daca este vorba de un
invinuit sau de un inculpat, infractiunea prevazuta in art. 266 C. pen. va
intra in concurs cu cea prevazuta in art. 267 C. pen.
Cand amenintarea sau violentele intrebuintate intrunesc elementele
constitutive ale infractiunii de amenintare (art. 193 C. pen.) sau de
vatamare corporals (art. 181 - 182 C. pen.) va exista un cumul de
infractiuni intre aceste fapte si infractiunea de cercetare abuziva832.
Lovirea persoanelor cercetate pentru a le determina sa recunoasca
infractiunea de talharie constituie infractiunea de cercetare abuziva
prevazuta in art. 266 alin. (2) C. pen., imprejurarea ca aceste violente au
fost executate mai inainte de a se fi inceput urmarirea penala, neavand
relevanta juridica sub acest aspect833.
Intrucat art. 266 C. pen. contine o enumerare limitativa a procedeelor
intrebuintate, fiind sub acest aspect o incriminare cu un continut inchis,
folosirea altor procedee (ex. manevre frauduloase sau viclene, intrebari
inselatoare sau insidioase, ca §i interogatorii prelungite) nu va constitui
elementul material al cercetarii abuzive. Intrebuintarea unor astfel de mijloace
poate constitui, dupa caz, infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor
persoanelor sau o abatere disciplinary
Cerinte esentiale: 1. Actiunea de retinere sau de arestare trebuie sa fie
nelegala. Retinerea sau arestarea este ,,nelegala" atunci cand conditiile cerute
de lege, pentru luarea acestor masuri nu sunt indeplinite. Aceasta inseamna ca
retinerea sau arestarea este nelegala, cand a fost dispusa sau efectuata in afara

35
cazurilor prevazute de lege, si fara indeplinirea formalitatilor esentiale cerute
de lege.
In raport de noile modificari aduse Codului de procedura penala,
retinerea este ilegala si daca din durata acesteia nu se deduce timpul cat
persoana a fost privata de libertate ca urmare a masurii administrative a
conducerii la sediul politiei, prevazuta in art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea
nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane 4, cu
modificarile si completarile ulterioare835.
Nu constituie arestare nelegala si deci cerinta esentiala nu este
indeplinita, cand eel care dispune arestarea stie ca persoana fata de care se
ia masura arestarii este nevinovata. Aceasta fapta constituie infractiunea
de represiune nedreapta (art. 268 C. pen.).
Cerinta esentiala este indeplinita in caz de primire intr-un loc de
detinere, a unei persoane fara ordonanta de retinere sau fara mandat de
arestare, ori de executare a pedepsei. Cand primirea s-a facut ca urmare a
declararii unei persoane ca a comis infractiunea pentru care este posibila
arestarea sau ca este un evadat, ori ca impotriva sa a fost emis un mandat de
arestare sau de executare a pedepsei, conducatorul locului de detinere va
incunostinta imediat procurorul sau alt organ de urmarire penala836.
Fapta penala analizata subzista si in cazul in care s-a dispus de catre
procurer ori de instanta de judecata punerea in libertate a unei persoane, dar
ordonanta sau hotararea nu a fost executata de catre comandantul locului de
detinere.
Se considers retinere sau arestare nelegala si in caz de incetare de drept
a masurilor preventive (art. 140 C. proc. pen.) sau de expirare a termenului
de executare a pedepsei inchisorii si detinutul nu este pus in libertate.
2. Supunerea la executarea unei pedepse sau a unei masuri de
siguranta, ori
educative trebuie sa se faca in alt mod decat eel prevazut prin dispozitiile
legale.
Cerinta esentiala este indeplinita din moment ce executarea se face in
alt regim decat eel prevazut de Codul penal, Legea nr. 275/2006 si de
H.G. nr. 1897/2006 sau de legi speciale care reglementeaza executarea
masurilor de siguranta ori a celor educative.
3. Intrebuintarea de promisiuni, amenintari sau violente trebuie sa aiba
drept
obiectiv obtinerea de declaratii, depozitii, rapoarte de expertiza sau
traduceri in
sensul dorit de eel ce efectueaza cercetarea.
Cerinta esentiala este indeplinita si in cazul cand promisiunile,

36
amenintarile sau violentele sunt intrebuintate pentru a determina
revenirea asupra unei declaratii, depozitii, concluzii de expertiza sau
traduceri nedorite de catre organul care efectueaza cercetarea (organ de
urmarire penala sau instanta de judecata).
Pentru existenta infractiunii nu este necesar sa se fi obtinut declaratii,
expertize, traduceri ori interpretari nedorite, ci este nevoie numai sa se fi
actionat in aceasta directie837.
Urmarea imediata a ambelor infractiuni consta in crearea unei stari de
pericol pentru desfasurarea normala a activitatii de infaptuire a justitiei.
La urmarea imediata principals, se adauga si o urmare adiacenta,
constand in vatamarea adusa persoanei fata de care s-a savarsit actiunea de
arestare ilegala sau fata de care s-a efectuat abuziv cercetarea judiciara.
Legatura de cauzalitate trebuie sa existe si rezulta ex re, deoarece
ambele fapte prevazute in art. 266 C. pen. sunt infractiuni de pericol.
In ceea ce priveste urmarile adiacente (consecinte privind persoana
fata de care s-a comis actiunea de arestare nelegala sau de cercetare
abuziva), trebuie precizat ca uneori va fi nevoie sa se faca dovada legaturii
de cauzalitate.
Latura subiectiva
Forma de vinovdtie a acestor infractiuni este intentia directd sau
indirectam'. Faptele de arestare nelegala si de cercetare abuziva, savarsite din
culpa, nu sunt incriminate.
Exista intentie cand faptuitorul si-a dat seama de caracterul nelegal
sau abuziv al actiunii sale si a prevazut rezultatul acesteia, rezultat pe care
1-a urmarit anume (intentie directa) sau, desi nu 1-a urmarit, a acceptat
totusi riscul producerii lui (intentie directa).
Intr-o alta opinie839, s-a sustinut ca cercetarea abuziva nu poate fi
comisa decat cu intentie directa calificata prin scop (obtinerea unei
declaratii sau efectuarea unui raport de expertiza sau traduceri).
Nu sunt prevazute cerinte esentiale referitoare la mobil sau scop, cu
exceptia celui cerut pentru cercetarea abuziva. Mobilul si scopul (cu
exceptia aratata) nu intereseaza pentru existenta infractiunii de arestare
nelegala sau de cercetare abuziva, ci doar pentru stabilirea gradului de
pericol social concret al faptei comise de agent si la individualizarea
pedepsei.
Forme. Sanctiuni
Forme. Arestarea nelegala si cercetarea abuziva fiind infractiuni
comisive cu executie lenta si intentionate, savarsirea lor este susceptibila de

37
faza actelor preparatorii si a tentativei, dar aceste faze nu sunt incriminate.
Actele preparatorii pot fi insa pedepsite ca acte de participate, in cazul in
care fapta in vederea careia s-au efectuat, s-a savarsit si sunt comise de alte
persoane decat autorul.
Fiind infractiuni de pericol, acestea se consuma de indata ce s-au
savarsit actiunile care constituie elementul material si au fost indeplinite
cerintele esentiale prevazute in norma de incriminare.
Arestarea nelegala are caracter de infractiune continua deoarece,
dupa atingerea momentului in care fapta s-a consumat, activitatea de
retinere sau de arestare, adica privarea de libertate a persoanei retinute sau
arestate, implicit urmarea imediata, se prelungesc in timp pana la redarea
libertatii acestei persoane sau pana la legalizarea retinerii sau arestarii.
Arestarea nelegala se epuizeaza deci in momentul in care lipsirea de libertate
ilegala inceteaza840.
Daca in momentul consumarii infractiunii sau inainte de epuizarea ei,
survin alte urmari cu relevanta penala, va exista un concurs de
infractiuni intre infractiunea de arestare nelegala si infractiunea care a
dat loc urmarii complementare.
Cercetarea abuziva poate prezenta caracterul de infractiune continuata,
prin repetarea actelor de promisiune, amenintare sau violenta in baza
aceleiasi rezolutii, situatie in care fapta se va epuiza in momentul
indeplinirii ultimului act de promisiuni, de amenintari ori de violente.
Sanctiuni. Arestarea nelegala se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3
ani.
Pentru infractiunea de cercetare abuziva (varianta de tip si asimilata),
pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de la 1 la 5 ani.
Persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5.000 lei
si 600.000 lei, potrivit art. 71l alin. (2) C. pen.
Top of the Document

EVADAREA
Obiectul ocrotirii penale
Obiectul juridic special al infractiunii de evadare il constituie
apararea activitatii de infaptuire a justitiei impotriva actelor prin care
persoanele supuse legal starii de retinere sau de detinere, necesara
infaptuirii justitiei penale, ar inlatura sau ar incerca sa Mature in fapt starea
de retinere sau de detinere.
Infractiunea de evadare poate avea uneori si un obiect juridic secundar
(adiacent), in cazul variantei agravate prevazute in alin. (2) al art. 269 C.

38
pen. (apararea integritatii fizice ori sanatatii persoanei sau apararea avutului
public).
Obiectul material lipseste la aceasta infractiune deoarece sustragerea de
sub starea de privare de libertate nu se efectueaza material asupra unui lucru
(bun sau persoana). In ipoteza insa in care evadarea se savarseste prin
folosirea de violente, de arme sau de alte instrumente, infractiunea are un
obiect material, care este fie corpul persoanei asupra careia s-au aplicat
violente, fie bunul distrus sau alte bunuri.
Subiectii infractiunii
Subiectul activ nemijlocit (autor) este o persoana fizica ce se afla in
stare legala de retinere sau detinere.
Prin ,,stare" de retinere sau detinere se intelege efectiva privare de
libertate a celui fata de care s-a dispus retinerea sau detinerea.
Persoana care a savarsit o infractiune flagranta, prinsa de o alta
persoana pentru a fi condusa inaintea autoritatii (art. 465 C. proc. pen.), nu
se afla in ,,stare de retinere" si deci nu poate fi nici autor al infractiunii de
evadare.
Se afla in stare de detinere eel care este privat de libertate in baza
unui mandat de arestare preventive sau a unui mandat de executare a
pedepsei inchisorii.
Nu se afla in stare de detinere persoanele supuse internarii medicale
ca masura de siguranta sau ca masura educativa privativa de libertate.
Parasirea acestor locuri in mod ilegal atrage numai reinternarea lor.
Pentru a fi subiect activ al infractiunii de evadare, persoanele aratate
mai sus trebuie sa se afle in stare legala de retinere sau detinere.
Cerinta legalitatii starii de retinere sau detinere priveste numai
cazurile in care poate fi luata masura retinerii sau a arestarii preventive si
conditiile de forma ale acestora, nu si justetea in fond a masurii care a
determinat retinerea sau detinerea, intrucat nu se poate admite un control
din partea celui retinut sau detinut
asupra oportunitatii masurii luate, in cazurile in care sunt respectate
dispozitiile legale862.
Instanta suprema a decis ca evadarea unei persoane chiar in ziua in
care hotararea de condamnare a ramas definitive, aceasta nefiind insa pusa
in executare in ziua pronuntarii, nu atrage incidenta dispozitiilor din art. 269
alin. (3) C. pen., deoarece inculpatul nefiind in executarea pedepsei,
statutul sau juridic este de arestat preventiv.
Nu se gaseste in stare legala de retinere sau detinere persoana care a
fost privata de libertate prin savarsirea infractiunii de arestare nelegala. Nu

39
este, de asemenea, legal detinut eel condamnat care a fost arestat in baza
unei hotarari care nu este executorie (art. 415-417 C. proc. pen.).
Dupa expirarea termenului de retinere sau detinere legala, persoana
mentinuta inca in stare de privare de libertate, nu se mai afla in stare legala
de retinere sau detinere.
Condamnatul in privinta caruia s-a emis ordinul de liberare conditional,
care a fost comunicat organului competent, inceteaza de a mai fi detinut
legal.
Evadarea este susceptibila de participate in toate formele sale:
coautorat, instigare, complicitate, aceasta din urma insa numai in cazul in
care nu constituie infractiunea de inlesnirea evadarii. Evadarea savarsita de
catre mai multe persoane impreuna constituie varianta agravata prevazuta in
art. 269 alin. (2) C. pen.
In ceea ce priveste complicitatea, sunt autori care sustin ca aceasta nu
este posibila sub nici o forma la infractiunea analizata864, ea avand o
incriminare distincta in art. 270 C. pen., in timp ce altii865 considers ca
aceasta este posibila in forma intaririi (mentinerii) hotararii infractionale.
Subiect activ al acestei infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu
limitarile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.
Subiectul pasiv principal al infractiunii de evadare este statul, ca titular
al valorii sociale ocrotite -infaptuireajustitiei.
Evadarea, in ipoteza de incriminare prevazuta in alin. (2), poate avea
uneori si un subiect pasiv secundar (adiacent) in persoana asupra careia s-
au folosit violente.
Subiect pasiv secundar poate fi si unitatea de detinere, cand prin
savarsirea faptei s-au produs distrugeri in paguba acesteia.
Latura obiectiva
Elementul material consta, la ambele variante, in actiunea de evadare
a persoanei care se gaseste in stare de retinere sau detinere.
Evadarea este deci o infractiune de actiune (comisiva), al carei
element material se realizeaza totdeauna printr-o actiune866.
Actiunea de evadare inseamna sustragerea de la privarea de libertate la
care o persoana este supusa prin parasirea in mod voit si ilegal a locului de
retinere sau detinere, ori prin scaparea de sub paza (supravegherea) la care
s-ar afla supusa persoana care se gaseste in stare de retinere sau detinere. Se
comite actiunea de evadare atat atunci cand eel retinut sau detinut fuge
dintr-un loc destinat persoanelor retinute sau detinute (ex.: penitenciar,
arest al politiei, unitate militara disciplinara), cat si atunci cand fuge de sub
escorts.

40
Exista actiune de evadare si atunci cand detinutul care lucreaza in afara
penitenciarului sau care se gaseste in alt loc deosebit de penitenciar (ex.:
spital) dispare. Actiunea de evadare, in varianta tip, se poate comite in orice
mod si prin orice mijloace.
Nu prezinta nici o relevanta pentru existenta infractiunii daca detinutul a
fost achitat ulterior pentru savarsirea faptei care a determinat luarea masurii
arestarii, deoarece legea incriminand evadarea din starea legala de detinere,
are in vedere situatia existenta in momentul evadarii867.
Cand pentru savarsirea faptei s-au folosit violente, arme sau alte
instrumente, fapta va constitui varianta agravata a infractiunii de evadare.
Cerinta esentiala: In varianta agravata este necesar ca evadarea sa se fi
comis in una din urmatoarele imprejurari: prin folosirea de violente, de arme
sau de alte instrumente ori de catre doua sau mai multe persoane impreuna.
Cerinta esentiala privind varianta agravata se refera deci fie la
mijloacele si procedeele folosite, fie la numarul faptuitorilor. Astfel, la
continutul tipic al infractiunii au fost legal atasate imprejurari (univoce)
apreciate ca fiind de natura a spori intotdeauna gradul de pericol social al
faptei si deci raspunderea faptuitorului.
Circumstantele agravante au caracter obiectiv (real) si deci se transmit
si participantilor.
L Folosirea de violente.
,,Intrebuintarea de violente" inseamna folosirea mijloacelor de
constrangere fizica, utilizarea fortei proprii sau a altei energii, sub presiunea
careia persoana fata de care actioneaza aceasta forta, cu greu ar putea sa se
impotriveasca.
Profesorul Matei Basarab868 considers ca violentele au acelasi inteles cu
eel aratat in art. 180 alin. (1) C. pen. Daca acestea sunt mai grave, vom
avea un concurs de infractiuni.
Intrebuintarea actelor de violenta constituie elementul material al
infractiunii de evadare, chiar daca prin ele insele nu constituie infractiunea
de lovirea sau alte violente (art. 180 C. pen.).
Cand violentele intrebuintate intrunesc elementele constitutive ale
infractiunii de vatamare corporals (art. 181 - 182 C. pen.) va exista un
cumul de infractiuni intre aceste fapte si infractiunea de evadare 69.
Intr-o alta opinie se considera ca si urmarile prevazute in art. 181 C.
pen. intra in conceptul de ,,violente" analizat.
Violenta are loc impotriva unei persoane si nu impotriva unui lucru.
2.Folosirea de arme.
Potrivit art. 151 alin. (1) C. pen., ,,arme" sunt piesele, instrumentele sau
dispozitivele declarate astfel prin dispozitii legale.

41
In alin. (2) al dispozitiei explicative se arata ca sunt asimilate armelor
orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca arme si care au fost
intrebuintate pentru atac.
Armele trebuie sa fi servit efectiv ca mijloc de executare a infractiunii
de evadare. Aceasta cerinta nu este deci intrunita in cazul in care faptuitorul
desi avea asupra sa o arma nu s-a folosit de ea pentru a-si inlesni evadarea.
3. A treia imprejurare care califica evadarea consta in folosirea
,,altor
instrumente", adica orice unealta de natura sa inlesneasca evadarea
(perforatoare,
gaze, substante incendiare) si care au servit la inlaturarea obstacolelor de
orice fel.
4. Savarsirea faptei de catre doua sau mai multe persoane impreuna.
Aceasta
cauza de agravare este o derogare de la regula generals inscrisa in art. 75
lit. a)
C. pen., care prevede pentru existenta circumstantei agravante minimul
de trei
persoane.
Prin savarsire de catre ,,doua sau mai multe persoane" se poate
intelege, in sens larg, de catre doi sau mai multi participanti (autori,
instigatori si complici; eel putin unul este autor). In sprijinul acestui inteles
in care accentul se pune pe cuvantul ,,sSvarsire" vine dispozitia din art. 143
C. pen.
Pornind de la aceste dispozitii si de la faptul ca din prevederile legii
nu rezulta expres conditia participarii numai in calitate de autori la evadarea
in forma agravata, recent s-a sustinut87 ca exista acest element circumstantial
de agravare si in cazul instigarii, daca instigatorul a fost prezent la locul si
momentul savarsirii fapteiv
In sens restrans, prin expresia in discutie se poate intelege ca fapta a
fost savarsita de doi sau mai multi participanti care au realizat impreuna
actiunea care constituie elementul material al infractiunii (autori si complici
concomitenti; eel putin unul este autor). Acest inteles in care accentul se
pune pe ,,prezenta efectiva la comiterea faptei" este folosit in dispozitia din
art. 75 lit. a) C. pen. Cum situatia din art. 269 alin. (2) C. pen. are perfects
analogie cu cea din art. 75 lit. a) C. pen., s-ar putea sustine ca in cazul
evadarii, trebuie acceptat sensul restrans872.
Exista si parerea873 ca acest element circumstantial de agravare este
realizat numai in ipoteza in care faptuitorii au actionat impreuna,
concomitent, in calitate de autori. Cele ,,doua sau mai multe persoane"

42
trebuie sa aiba calitatea de autor ai actiunii de evadare, ,,savarsirea faptei de
catre doua sau mai multe persoane impreuna" avand sensul de evadare
impreuna a doua sau mai multe persoane retinute sau detinute.
In ce priveste pe instigatorii si pe complicii la executarea acestei
evadari plurale, rasfrangerea agravantei este conditional de cunoasterea de
catre ei a imprejurarii ca fapta se va savarsi de doua sau mai multe persoane
retinute sau detinute.
Este indiferent daca evadarea impreuna a fost precedata sau nu de o
intelegere, suficient ca fapta s-a comis impreuna.
Profesorul Matei Basarab874 considers ca infractiunea analizatS nu se
poate sSvarsi in coautorat, deoarece fiecare este autor al evad&rii sale.
Agravanta constS in imprejurarea ca se evadeaza in acelasi timp, ori la
indemnul altora cu care se sfatuieste, astfel ca sansele de reusita sunt mai
mari.
Pentru incidenta acestui element circumstantial de agravare este lipsit
de relevantS faptul ca cele doua persoane au parSsit punctul de lucru la
un scurt interval de timp unul dupa altul, fapta consumandu-se in momentul
in care cei doi condamnati s-au urcat intr-un autoturism aflat in apropriere
hotSrandu-se sa evadeze875.
Urmarea imediata a evadarii consta in crearea unei stari de pericol
pentru desfasurarea normals a activitatii de infaptuire a justitiei.
Cand fapta de evadare s-a sSvarsit in forma sa agravata, la starea de
pericol care constituie urmarea imediata principals se poate adauga si o
vatamare adusa vietii, integritStii corporate sau sanStStii unei persoane,
prin intrebuintarea impotriva ei de violente, de arme sau de alte
instrumente.
Legatura de cauzalitate intre actiunea de evadare si starea de pericol
trebuie sa existe si rezulta ex re.
Latura subiectiva
Forma de vinovatie necesara pentru existenta laturii subiective este
intentia directa sau indirect^1 . Faptuitorul legal retinut sau detinut lucreaza
cu intentie cand isi da seama ca savarseste o actiune nepermisa, prevede
ca prin aceasta actiune se aduce atingere infaptuirii justitiei si urmareste
acest rezultat (intentie directa) sau, desi nu-1 urmareste, accepts totusi
riscul producerii lui (intentie indirecta).
In doctrina877 s-a exprimat si parerea, la care nu subscriem, ca aceasta
infractiune se poate comite numai cu intentie directa.
Mobilul si scopul nu intereseaza pentru existenta infractiunii de
evadare, ci doar pentru stabilirea gradului de pericol social concret al faptei

43
comise de agent si la individualizarea pedepsei.
Forme. Sanctiuni
Forme. Evadarea fiind o infractiune comisiva, activitatea infractionala
prin care este realizata poate parcurge toate fazele unei desfasurari de durata.
Actele preparatorii, desi posibile, nu sunt incriminate ca atare. In caz
de incepere a executarii, ele pot deveni insa acte de complicitate anterioara,
daca au fost savarsite de alta persoana decat autorul, sau pot fi calificate ca
infractiune de inlesnirea evadarii prevazuta in art. 270 C. pen. (ex.:
culegerea de informatii, pregatirea de mijloace sau crearea de conditii
favorabile savarsirii infractiunii)878.
Tentativa intrerupta este posibila si se pedepseste potrivit art. 269
alin. (4) C. pen. Tentativa exista atunci cand executarea actiunii de evadare
a inceput, dar a fost intrerupta sau a ramas fara rezultat din cauze straine de
vointa faptuitorului.
Consumarea infractiunii are loc in momentul in care actiunea de
evadare a fost complet executata, asa ca eel retinut sau detinut a trecut de la
starea de privare de libertate la starea de libertate si s-a produs urmarea
imediata.
La infractiunea de evadare, activitatea infractionala nu poate continua
dupa consumarea acesteia. Cu alte cuvinte, evadarea nu poate imbraca nici
forma infractiunii continue, nici forma infractiunii continuate. Epuizarea
executarii coincide deci cu momentul consumarii infractiunii879.
Sanctiuni. Evadarea, in varianta tip, se pedepseste cu inchisoare de la
6 luni la 2 ani.
In varianta agravata, pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de la 2
la 8 ani.
Persoana juridica se sanctioneaza, in ambele ipoteze de incriminare,
cu amenda cuprinsa intre 5.000 si 600.000 lei, potrivit art. 71x alin. (2) C.
pen.
Potrivit art. 269 alin. (3) C. pen., pedeapsa aplicata pentru infractiunea
de evadare se adauga la pedeapsa ce se executa, fara a se putea depasi
maximul general al pedepsei inchisorii. Aceste dispozitii se aplica numai in
cazul in care eel care comite evadarea se gasea detinut pentru executarea
unei pedepse. Evadarea savarsita de faptuitorul aflat in stare de retinere sau
arestare preventiva este in concurs real cu aceea pentru care el era cercetat
in momentul evadarii si in acest caz nu vor mai fi incidente dispozitiile din
art. 269 alin. (3) C. pen., ci cele referitoare la cumulul de infractiuni880.
Consecventa acestui punct de vedere, instanta suprema881 a decis ca in
conditiile in care inculpatul evadat nu este condamnat definitiv pentru
infractiunea pentru care se afla in stare de detinere in baza unui mandat de

44
arestare preventiva sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. a) si art. 34 lit. a)
C. pen., cu privire la pedeapsa in caz de concurs de infractiuni si nu
dispozitiile art. 269 alin. (3) C. pen., potrivit carora pedeapsa aplicata pentru
infractiunea de evadare se adauga la pedeapsa ce se executa.
Evadarea din executarea unei pedepse are drept consecinta
adaugarea pedepsei aplicate la pedeapsa ce se executa. Totodata, daca
evadarea este savarsita in timpul executarii pedepsei inchisorii mai mare de 6
luni, trebuie retinuta recidiva prevazuta de art. 37 lit. a) C. pen., cu
precizarea ca, avand un regim sanctionator special prevazut in art. 269
alin. (3) C. pen., prevederile art. 39 alin. (1) si (2) C. pen. nu sunt
aplicabile882.
In aplicarea art. 269 alin. (3) C. pen., instanta este obligata,
condamnand pe inculpat pentru infractiunea de evadare, sa determine cat a
ramas neexecutat din pedeapsa in a carui executare se afla cand a evadat,
la care se adauga durata pedepsei inchisorii aplicate pentru evadare883.
Sanctiunea pentru tentativa de evadare urmeaza si aceasta regula
stabilita de art. 269 alin. (3) C. pen., in sensul ca pedeapsa pentru tentativa
de evadare se adauga la pedeapsa ce se executa884.
In cazul in care pedeapsa ce se executa este de 30 de ani inchisoare, ce
constituie maximul general al pedepsei inchisorii prevazut in art. 53 pet. 1
lit. b) C. pen., pedeapsa aplicata pentru infractiunea de evadare nu se mai
adauga, conform art. 269 alin. (3) din acelasi cod, la pedeapsa care se
executa, deoarece s-ar depasi maximul general al pedepsei885.
Top of the Document

INLESNIREA EVADARII
Obiectul ocrotirii penale
Obiectul juridic special al faptei de inlesnirea evadarii este acelasi ca si
la evadare886.
Obiectul material al acestei infractiuni este identic cu eel al evadarii.
Subiectii infractiunii
Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de inlesnirea evadarii
poate fi orice persoana fizica, in afara de eel care evadeaza.
Autor al acestei infractiuni poate fi si o persoana retinuta sau detinuta
care se afla in acelasi loc cu eel care evadeaza.
Inlesnirea evadarii din culpa este o infractiune proprie si, prin urmare,
nu poate fi comisa decat de catre o persoana care avea indatorirea de a pazi
pe eel care a evadat.

45
Cand subiectul activ nemijlocit al inlesnirii evadarii are calitatea de
persoana care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat, fapta
intentionata capata caracterul de variants agravata.
,,Persoana care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat" este
persoana oficial insarcinata cu paza persoanei retinute sau detinute legal.
Aceasta poate fi orice persoana care efectueaza anume paza sau
supravegherea, ori escorta
detinutilor, sau o persoana care supravegheaza disciplina sau munca, ori
conduita morala, instructia si calificarea profesionala sau igiena acestora.
,,Indatorirea de a pazi" are astfel intelesul de obligatie speciala, precis
determinate, impusa unor anumite categorii de persoane si nu de obligatie
generala de paza, care revine tuturor celor ce functioneaza intr-un loc de
detinere8 .
Paza ce se efectueaza poate fi generala (paza colectiva, ex.: gardianul
de la poarta locului de detinere) sau referitoare la un grup de detinuti (paza
speciala) sau numai cu privire la o persoana (paza individuals).
Persoana care are indatorirea de paza trebuie sa fi inlesnit evadarea
unui retinut sau detinut care era sub paza, supravegherea, ingrijirea sa, si nu
inlesnirea evadarii oricarui retinut sau detinut.
Persoana care are indatorirea de paza poate inlesni o evadare din
interiorul locului de detinere ori din afara acestuia (de sub escorta), sau cu
ocazia lucrului efectuat in afara locului de detinere.
Nu sunt socotite persoane care au indatorirea de a pazi, condamnatii
care, dand dovezi temeinice de indreptare si fiind staruitori in munca si
disciplinati, sunt folositi pentru supravegherea altor condamnati la locurile
de munca. Aceste persoane pot fi complici sau pot comite infractiunea de
inlesnirea evadarii in modalitatile in care subiectul activ nemijlocit nu este
calificat.
Persoana care inlesneste evadarea are calitatea de subiect nemijlocit
(autor) al infractiunii de inlesnire a evadarii si nu de complice la infractiunea
de evadare.
Subiect activ al acestei infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu
limitarile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.
Una din chestiunile controversate in aceasta materie se refera la
participatia penala.
Unii autori888 nu abordeaza aceasta chestiune la infractiunea de inlesnirea
evadarii.
Potrivit opiniei majoritare, participatia penala este posibila in toate
formele sale: coautorat, instigare si complicitatea constand in alte acte
decat cele de inlesnire889.

46
Intr-o alta opinie890 s-a sustinut ca la savarsirea faptei pot participa si alte
persoane in calitate de instigatori sau complici.
Subiectul pasiv principal al infractiunii de inlesnirea evadarii este
statul, ca titular al valorii sociale ocrotite, care este infaptuirea justitiei.
Inlesnirea evadarii, in ipoteza de incriminare prevazuta in alin. (2),
poate avea uneori si un subiect pasiv secundar (adiacent) in persoana asupra
careia s-au folosit violente.
Subiect pasiv secundar poate fi si unitatea de detinere, cand prin
savarsirea faptei s-au produs distrugeri in paguba acesteia.
Latura obiectiva
Elementul material. Fapta de inlesnire a evadarii este incriminata in
mai multe variante, din care una tip (simpla) si altele agravate.
Continutul acestor variante are comun anumite componente, diferind
numai sub raportul cerintelor esentiale.
Fiecare varianta contine, la randul ei, doua subvariante: una simpla si
alta agravata (sporita).
Astfel, dispozitia din alin. (1) al art. 270 C. pen., care incrimineaza
inlesnirea evadarii in configuratia ei tipica (varianta tip), in prima parte
prevede subvarianta simpla (inlesnirea evadarii, prin orice mijloace, de
catre orice persoana), iar in partea finala subvarianta agravata (inlesnirea
evadarii de catre eel care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat).
La fel, dispozitiile alin. (2) si (3) ale art. 270 C. pen. care incrimineaza
inlesnirea evadarii in variantele ei agravate, prevad in prima lor parte,
subvarianta de agravare simpla - inlesnirea evadarii in conditiile art. 269
alin. (2) C. pen. si, respectiv, inlesnirea evadarii unei persoane retinute,
arestate sau condamnate pentru o infractiune pentru care legea prevede o
pedeapsa mai mare de 10 ani -, iar in partea lor finala, varianta de agravare
sporita - inlesnirea evadarii de catre o persoana care avea indatorirea de a
pazi pe eel care a evadat.
Elementul material al infractiunii consta in actiunea de ,,a inlesni"
evadarea persoanei care se afla in stare de retinere sau detinere legala.
Aceasta actiune este comuna tuturor variantelor incriminarii.
Actiunea de inlesnire inseamna orice sprijin dat persoanei retinute
sau detinute legal, pentru a evada.
Actiunea de inlesnire a evadarii implica faptul ca persoana retinuta
sau detinuta se hotarase sau acceptase mai inainte indemnul de a evada.
Indemnul poate yeni chiar din partea celui care va inlesni evadarea.
Inlesnirea evadarii poate sa constea intr-o contribute materials (fizica),
ca de exemplu: procurarea sau preparare mijloacelor care sa serveasca la

47
evadare, punerea la dispozitie a banilor pentru achizitionarea acestor
mijloace, crearea unor conditii favorabile savarsirii evadarii sau inlaturarea
unor obstacole, fie intr-o contribute imateriala (morala), ca de exemplu:
darea de instructiuni, procurarea de informatii pentru orientarea
faptuitorului, luarea de precautiuni, promisiunea de a favoriza pe autor dupa
savarsirea evadarii etc.891.
Actiunea de inlesnire a evadarii se poate realiza fie prin acte comisive,
fie printr-o atitudine omisiva. In aceasta ultima ipoteza, omisiunea este
comisa eel mai frecvent de catre o persoana care are indatorirea de a pazi pe
eel care a evadat. Inlesnirea poate fi anterioara sau concomitenta cu
evadarea si se poate realiza prin orice mijloace.
Cerinte esentiale. Actiunea de inlesnire a evadarii nu este suficienta
pentru realizarea laturii obiective a variantelor agravate (si a subvariantelor
lor) fara indeplinirea unor conditii care au caracterul de elemente
circumstantiate si constituie cerinte esentiale in continutul obiectiv
al variantelor agravate.
Neindeplinirea cerintelor esentiale face ca fapta sa constituie varianta
simpla a infractiunii.
1. Cerinta esentiala comuna a subvariantelor prevazute in partea
finals a
dispozitiilor din alin. (1), (2) si (3) ale art. 270 C. pen. si a celor prevazute
in alin.
(4) al art. 270 C. pen. priveste calitatea autorului, care trebuie sa fie o
,,persoana
care ayea indatorirea de a pazi" pe eel care a evadat.
Inlesnirea in cazul acesta poate fi savarsita prin actiune sau inactiune,
cu intentie sau din culpa.
2. Cerinta esentiala din cazul subvariantei din prima parte a alin.
(2) al
art. 270 C. pen. priveste mijloacele prin care se savarseste evadarea,
mijloace care
sunt aratate in alin. (2) din art. 269 C. pen., precum si numarul de persoane
care
savarsesc impreuna fapta de evadare. Pentru intelesul acestor
elemente
circumstantiate de agravare facem trimitere la comentariul de la
infractiunea de
evadare, in varianta sa agravata.
Inlesnirea evadarii nu trebuie confundata cu instigarea la evadare. Daca
in cazul instigarii la evadare, persoana retinuta sau detinuta ia hotararea de a

48
evada ca urmare a activitatii instigatorului, in cazul inlesnirii evadarii,
hotararea de a evada este luata de acea persoana anterior si independent de
activitatea care-i sprijina evadarea. Se poate intampla ca o aceeasi persoana
sa determine hotararea celui retinut sau detinut sa evadeze, iar apoi sa
acorde acestuia sprijin pentru realizarea hotararii luate. In acest caz, exists
concurs intre instigare la evadare si infractiunea de inlesnirea evadarii,
deoarece este vorba de acte diferite de participare la doua infractiuni
distincte892.
Urmarea imediata a inlesnirii evadarii consta in crearea unei stari de
pericol pentru desfasurarea normala a activitatii de infaptuire a justitiei.
Cand inlesnirea evadarii s-a savarsit in forma sa agravata, prevazuta
in alin. (2), la starea de pericol care constituie urmarea imediata principals
se poate adauga si o vatamare adusa vietii, integritatii corporate sau sanatatii
unei persoane, prin intrebuintarea impotriva ei de violente, de arme sau de
alte instrumente.
Legatura de cauzalitate intre actiunea de inlesnire a evadarii si starea
de pericol trebuie sa existe si rezulta ex re.
Latura subiectiva
Forma de vinovatie. Fapta de inlesnire a evadarii este incriminata atat
in cazul in care este savarsita cu intentie, cat si in cazul savarsirii din culpa,
aceasta din urma forma de vinovatie fiind insa limitata numai la persoanele
care aveau indatorirea de a pazi pe eel care a evadat - art. 270 alin. (4) C.
pen.
Asadar, inlesnirea evadarii, in subvarianta simpla a variantei tip si a
variantelor agravate nu poate fi savarsita decat cu intentie. Faptuitorul
lucreaza cu intentie cand si-a dat seama ca prin actiunea sa inlesneste o
evadare, a prevazut rezultatul acestei actiuni (crearea unei stari de pericol
pentru normala desfasurare a activitatii de infaptuire a justitiei prin
evadarea persoanei retinute sau detinute legal) si a urmarit acest rezultat
(intentie directa) sau, desi nu a urmarit aceasta, a acceptat totusi riscul
producerii lui (intentie indirecta)93.
Mobilul si scopul nu intereseaza pentru existenta infractiunii de
inlesnirea evadarii, ci doar pentru stabilirea gradului de pericol social concret
al faptei comise de agent si la individualizarea pedepsei.
Culpa persoanei care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat si
care a inlesnit evadarea acestuia poate imbraca oricare din modalitatile
prevazute in art. 19 pet. 2 C. pen., adica culpa simpla sau culpa cu
previziune.

49
Forme. Sanctiuni
Forme. Inlesnirea evadarii fiind o infractiune de actiune (comisiva) si
cu executie lenta, realizarea sa implica de cele mai multe ori, o activitate
care se desfasoara in timp, parcurgand toate fazele unei astfel de desfasurari:
pregatire, incercare, consumare si epuizare.
Fapta de inlesnire a evadarii este, in genere, precedata de o faza a
pregatirii. Chiar si inlesnirea realizata prin omisiune e susceptibila de acte
preparatorii (ex.: indepartarea celor care ar putea observa omisiunea)94.
Inlesnirea evadarii din culpa nu poate avea o faza de pregatire.
Actele preparatorii nu sunt insa incriminate si sanctionate. Atunci cand
fapta a fost savarsita ori incercata, actele preparatorii efectuate de altii
decat autorul faptei, devin acte de complicitate anterioara, daca au
contribuit la savarsirea infractiunii.
Tentativa exista atunci cand hotararea de a savarsi actiunea de inlesnire
a evadarii a fost pusa in executare, dar a fost intrerupta sau a ramas fara
rezultat.
Inlesnirea evadarii, desi are caracterul unor acte de complicitate la
infractiunea de evadare, iar tentativa de complicitate nu este incriminata,
totusi, fapta de inlesnire a evadarii fiind incriminata ca o infractiune de sine
statatoare, poate avea tentativa.
Inlesnirea evadarii din culpa nu poate avea tentativa, fiindca faptele
savarsite din culpa nu au tentativa.
Tentativa infractiunii de inlesnire a evadarii savarsit cu intentie - art.
270 alin. (1), (2) si (3) C. pen. este incriminata potrivit art. 270 alin. (5) C.
pen.
Infractiunea de inlesnire a evadarii se consumd in momentul in care
executarea actiunii de inlesnire, dusa pana la capat, a avut ca efect evadarea
sau tentativa de evadare si s-a produs deci urmarea imediata, adica crearea
starii de pericol pentru relatiile sociale privind infaptuirea justitiei89 .
Dupa alti autori896, inlesnirea evadarii se consuma in momentul in care s-
a produs urmarea specifica acestei infractiuni. Din modul de formulare a alin.
(2), (3) si (4) ale art. 270 C. pen. ar rezulta ca urmarea se produce atunci
cand are loc evadarea inlesnita, caci in aceste texte, pentru o variants a
infractiunii, se face referire la calitatea subiectului, ,,care avea indatorirea
de a pazi pe eel care a evadat". Folosirea repetata in formularea textului a
expresiei neechivoce ,,cel care a evadat", implica ideea ca evadarea trebuie
sa fi avut loc, pentru ca inlesnirea sa poata fi considerata consumata.
In cazul in care este inlesnita evadarea mai multor persoane, printr-o
singura actiune sau omisiune, se savarseste infractiunea de inlesnirea
evadarii in varianta agravata din alin. (2) al art. 270 C. pen. (evadare a doua

50
sau mai multe persoane impreuna).
Inlesnirea evadarii gasindu-se intr-o conexitate de corelatie cu
infractiunea de evadare, ca si aceasta, nu este susceptibila de forma
infractiunii continuate sau
continue, ambele fiind infractiuni ce nu pot fi prelungite in timp. Activitatea
infractionala se epuizeaza deci in momentul consumarii infractiunii8 .
Sanctiuni. Inlesnirea, prin orice mijloace, a evadarii se pedepseste cu
inchisoare de la 1 la 5 ani, iar daca fapta s-a savarsit de catre o persoana care
avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat, pedeapsa este inchisoarea de
la 2 la 7 ani.
In cazul in care inlesnirea evadarii a fost comisa prin folosirea de
violente, de arme sau de alte instrumente ori de catre doua sau mai multe
persoane impreuna, aceasta se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 8 ani, iar
daca fapta a fost savarsita de o persoana care avea indatorirea de a pazi pe
eel care a evadat, pedeapsa este inchisparea de la 3 la 10 ani.
Inlesnirea evadarii unei persoane retinute, arestate sau condamnate
pentru o infractiune pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 10
ani se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani, iar daca fapta este savarsita
de o persoana care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat, pedeapsa
este inchisoarea de la 3 la 12 ani.
Aceste dispozitii sunt aplicabile si in cazul celor condamnati definitiv
la pedepse mai mici de 10 ani, daca pentru fapta savarsita legea prevede o
pedeapsa mai mare de 10 ani.
Inlesnirea evadarii savarsita din culpa de catre o persoana care avea
indatorirea de a pazi pe eel evadat se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la
2 ani.
Persoana juridica se sanctioneaza, in toate ipotezele de incriminare,
cu amenda cuprinsa intre 5.000 si 600.000 lei, potrivit art. 71l C. pen., cu
exceptia situatiei prevazute in alin. (3) teza II, cand cuantumul amenzii va fi
intre 10.000 lei si 900.000 lei.
Top of the Document

51