Dezvoltare personală cu bisturiul

Uneori viața ne încearcă în feluri cărora cu greu le putem face față. Experiențele prin care trecem
ne învăluie într-o ceață care ne împiedică să mai vedem clar lucrurile.

Ieri o bună prietenă îmi spunea că are prea multe probleme astfel încât nu mai are timp să se
preocupe de propria persoană, deși știe că este bolnavă iar medicii la care a fost nu i-au găsit
încă sursa dezechilibrelor fizice. Întradevăr, doi copii, mama și tatăl ambii bolnavi, soțul plecat la
lucru la mulți kilometri distanță, serviciul și treburile casei, sunt lucruri care cu greu te mai lasă
să-ți amintești că ești și tu om și că ai nevoie măcar de odihnă dacă nu și de alte lucruri care să-ți
bucure sufletul. Povestea ei mi-a amintit de alte experiențe prin care am trecut și eu și alte
persoane pe care le-am întâlnit, experiențe în care uităm de noi înșine, uităm că atunci când
dezechilibrele se manifestă la nivel fizic este deja grav, aceste dezechilibre încercând să ne atragă
atenția că este cazul să ne ocupăm serios de noi înșine pentru a fi mai apoi de folos celorlalți.

Astfel de situații, dar și altele în care confuzia pune stăpânire pe noi, cred că se pot rezolva cu
exerciții extreme de imaginație dure dar necesare (!) pe care le-aș încadra într-un capitol pe care
îl numesc "dezvoltare personală cu bisturiul" - deoarece cuprinde exerciții care ne trezesc din
confuzie într-un mod cam violent și dureros. Când nu am mai avut ce aplica pe propria ființă,
când scuzele pe care mintea mea le fabrica s-au terminat, aceste exerciții extreme, deși
neplăcute, au dat rezultate remarcabile și nu doar în cazul meu ci și în cazul altor persoane pe
care le cunosc.

Dintre aceste exerciții extreme de imaginație amintesc astăzi pe cel mai dur dintre ele, dar care
m-a ajutat de fiecare dată să-mi (re)clarific sistemul de valori. Acest exercițiu oprește cu
siguranță jocurile interminabile ale minții, dar asta, bineînțeles, în măsura în care este făcut cu
toată sinceritatea față de noi înșine (*spun asta deoarece, după cum probabil știți, nu-i tocmai
simplu să-ți privești toate aspectele/umbrele în față).

Am găsit exercițiul despre care vorbesc descris foarte clar de Anthony de Mello în cartea sa
"Conștiența - Capcanele și oportunitățile realității" iar acesta l-a numit simplu "Moartea
anticipată". Iată-l:
"Le-am spus adesea oamenilor că modalitatea de a trăi cu adevărat este să "mori". Paşaportul
către viaţă este să vă imaginaţi pe voi înşivă în mormânt. Imaginaţi-vă întinşi în sicriu. În orice
poziţie vreţi. În India, noi aşezăm morţii cu picioarele încrucişate. Uneori sunt transportaţi aşa,
până la locul de incinerare, iar, alteori, sunt întinşi. Aşadar, imaginaţi-vă că aţi murit şi sunteţi
întinşi. Acum, priviţi la problemele voastre, din acest unghi de vedere. Se schimbă totul, nu-i
aşa?

Ce temă frumoasă de meditaţie (reflecție) - tare frumoasă. Repetaţi-o zilnic, dacă aveţi timp. Este
incredibil, dar veţi învia. Într-una din cărţile mele, Wellsprings, prezint şi eu o meditaţie pe
această temă. Îţi vezi corpul descompunându-se, apoi devenind oase, apoi ţărână. De fiecare
dată când vorbesc despre asta, oamenii spun: "Ce dezgustător!"

Dar ce e atât de dezgustător aici? Este realitatea, pentru numele lui Dumnezeu! Dar mulţi dintre
voi nu vor să vadă realitatea. Voi nu vreţi să vă gândiţi la moarte. Oamenii nu trăiesc; cei mai
mulţi dintre voi nu trăiţi, doar vă menţineţi corpul în viaţă. Asta nu e viaţă. Nu trăiţi decât atunci
când nu va conta câtuşi de puţin dacă sunteţi vii sau morţi. în acel punct, veţi fi în viaţă.

Când sunteți gata să vă pierdeți viața, atunci o trăiți. Dar dacă vă protejaţi viaţa, sunteţi de fapt
morţi. Dacă stai sus în pod şi eu îţi spun: "Coboară!" şi tu spui: "O nu, am citit despre oameni
care au coborât scările, au alunecat şi şi-au frânt gâtul; este prea periculos." Sau nu te pot
convinge să traversezi strada, fiindcă spui: "Ştii câţi oameni sunt călcaţi de maşină, când
traversează strada?" Dacă nu te pot face să traversezi strada, cum te pot face să traversezi un
continent?

Dacă nu te pot face ca, din credinţele şi convingerile tale mici şi înguste, să tragi cu coada
ochiului şi să vezi o altă lume, eşti mort, eşti mort de tot; viaţa a trecut pe lângă tine. Stai
înfricoşat în mica ta închisoare; îl vei pierde pe Dumnezeu, îţi vei pierde religia, prietenii, tot felul
de alte lucruri. Viaţa este făcută pentru cel care riscă şi joacă într-adevăr. Asta spunea Iisus. Eşti
gata să rişti? Ştii când vei fi gata să-ţi rişti viaţa? Exact atunci când descoperi acest lucru, când ştii
că lucrul pe care oamenii îl numesc viaţă, nu este viaţă cu adevărat. Oamenii cred în mod greşit
că a trăi înseamnă să-ţi menţii corpul în viaţă.
Deci, iubiţi gândul morţii, iubiţi-l. Întoarceţi-vă la el, iar şi iar. Gândiţi-vă la frumuseţea acelui
cadavru, acelui schelet, acelor oase care se descompun până rămâne doar o mână de ţărână.
Mai departe... ce uşurare, ce uşurare. Probabil că unii dintre voi nu ştiu despre ce vorbesc eu
aici; sunteţi prea speriaţi, pentru a vă gândi la asta. Dar e o asemenea uşurare, atunci când te
poţi uita înapoi la viaţă, din acea perspectivă.

Sau vizitaţi un cimitir. Este o experienţă nemaipomenit de purificatoare şi frumoasă. Te uiţi la un

nume şi spui: Doamne, el a trăit cu atât de mulţi ani în urmă, cu două secole în urmă; trebuie să
fi avut aceleaşi probleme pe care le am şi eu, trebuie să fi avut multe nopţi nedormite. Ce
nebunie, trăim atât de puţin timp!

Un poet italian a spus: "Noi trăim într-o licărire de lumină; vine seara şi se face noapte pentru
vecie." Este doar un licăr, iar noi îl irosim. Îl irosim cu neliniştile, cu grijile, cu preocupările, cu
poverile noastre." Acum, dacă faci această meditaţie, te poţi alege doar cu cunoaşterea; dar ai
putea ajunge şi la conştienţă.

Şi, în acel moment al conştienţei, tu eşti nou. Măcar cât ţine acea clipă. Atunci vei afla diferenţa
între acumularea de cunoştinţe şi conştienţă."

***

Ca să închei rotund un subiect atât de delicat și tulburător, dau mai departe și discursul lui Lux
Narayan care a avut ideea de a face un studiu despre 2000 de necrologuri. În discursul său pe
alocuri chiar amuzant, el ne povestește ce concluzii a obținut din acest studiu - anume: ce
înseamnă o viață împlinită. Sper să vă placă și să vă inspire.. (*are subtitrare în română dar e
posibil ca aceasta să nu apară pe anumite tipuri de telefoane)

Dacă mi se mai întâmplă din când în când (ce-i drept, în ultima vreme foarte rar) să pierd din
vedere valoarea inestimabilă a VIEȚII obișnuiesc să mă întorc la cuvintele blânde a lui Neal
Donald Wasch, cuvinte care sper să ajungă și la inima voastră...
Articole recomandate: Până la urmă, cât de conștienți putem fi?, Adevărații tăi dușmani, Puterea
de a renaște și Suntem oare (i)recuperabili?