De multe ori, bolile psihice nu se insotesc de leziuni manifeste; mecanismul

acestora rezida in substratul intim al proceselor nervoase. Cand intreaga scoarta

cerebrala prezinta o suferinta difuza, ea se va reflecta in psihicul bolnavului, care
va fi alterat in toate compartimentele sale. Tulburarea poate merge de la o
debilitate psihica de mica intensitate pana la dementa grava.

Simptome ale bolilor psihice

Iluziile. In anumite conditii, imaginatia omului denatureaza o realitate perceputa

cu ajutorul simturilor. De exemplu, daca la culcare ne-am aflat sub imperiul unei
surescitari psihice si ne trezim brusc noaptea, in intuneric, este posibil ca siluetele
obiectelor din camera sa fie deformate de imaginatia noastra si sa ne apara sub alte
forme, inspaimantatoare. Aceste stari nu au nimic anormal, deoarece omul are
posibilitatea sa si le explice. Dar atunci cand lipseste capacitatea de a analiza
aceste senzatii, de a le compara cu realitatea, iluzia nu mai are caracter normal. In
acest caz vorbim de o boala psihica, deoarece iluzia este interpretata de bolnav ca o
realitate.

In aceasta categorie se incadreaza halucinatiile, delirul si instinctele patologice.

Halucinatiile. Dupa cum am relatat mai inainte, diferitele excitatii ajung la scoarta
in anumite zone. Bolnavul poate avea halucinatii vizuale, auditive, senzitive,
gustative sau olfactive. Sub efectul halucinatiilor, unii bolnavi se cred persecutati
de vocile pe care le aud; altii, dimpotriva, se cred mari conducatori de stat sau
sfinti. Si astfel se dezvolta o noua tulburare psihica.

Delirul. Formele de delir sunt foarte variate. In delirul de persecutie, bolnavul si-a
construit convingerea ca este o capacitate, dar ceilalti oameni sunt rai si nu-i permit
sa se afirme. Uneori, bolnavul va cauta sa se razbune, una dintre formele frecvente
fiind si delirul procesual. In acest caz, orice cuvant care i se spune este interpretat
de bolnav ca o aluzie sau un atac impotriva sa.

Boli psihice frecvente

Schizofrenia. Boala poate incepe cu tulburari destul de necaracteristice: agitatie si

oboseala fizica si psihica, stari de teama accentuate. Paralel cu alterarea din ce in
ce mai mare a psihicului apare tendinta de izolare, uneori gandirea se invarteste in
jurul unor idei sarace in continut, vorbirea devine dezordonata, bolnavul ramanand
uneori in pozitii incomode ceasuri de-a randul.

Sindromul maniaco-depresiv. La unii bolnavi poate sa apara doar una dintre stari:
fie sindromul depresiv, fie sindromul maniacal. In forma depresiva, bolnavul se
simte foarte nenorocit, refuza mancarea, viata nu mai are niciun rost pentru el, se
poate sinucide. In forma maniacala, bolnavul este exagerat de fericit, toata
fizionomia si comportamentul sau exprima multumirea, se impodobeste exagerat,
este agitat, se plimba si gesticuleaza continuu, vorbeste mult si repede.

Paranoia. Este o boala psihica manifestata printr-un anumit tip de delir: delir de
persecutie, delir de gelozie, delir mistic. Boala apare la o varsta adulta, dar inca din
copilarie se observa tendinta de a sistematiza forma de delir care va aparea mai
tarziu. Spre deosebire de ceea ce se intampla in schizofrenie, tema deliranta a unui
paranoic pare logica la prima vedere.

Parafrenia. Boala poate fi considerata o forma intermediara intre schizofrenie si

paranoia. Pe de o parte, exista o dezorganizare a gandirii bolnavului, pe de alta
parte, tendinta de a-si lega gandirile si faptele de o idee deliranta, care poate sa se
manifeste si in sfera senzoriala.

Oligofrenia. Se defineste ca fiind o scadere globala a functiilor psihice. De obicei

este insotita de un anumit grad de distrugere sau de un volum mai mic al creierului.
Bolile parintilor ca alcoolismul, precum si encefalitele sau alte boli cu rasunet
cerebral al copiilor pot duce la oligofrenie.

Dementa senila. Este o scadere globala a functiilor psihice la batrani. Poate fi

datorata unui proces de degenerare a celulelor scoartei cerebrale sau sclerozarii
vaselor cerebrale, cu dezvoltarea de mici ramolismente, distribuite difuz in creier.

In principiu, boala psihica se traduce prin stari de excitatie psihica, prin persistenta
unor deliruri sau halucinatii de un anumit tip sau invers, prin stari de depresie.

Tratamentul bolilor psihice

Scopul tratamentului bolilor psihice este de a interveni in aceste stari fie prin
medicamente care pun in repaus scoarta cerebrala, fie prin psihoterapie. Uneori, se
asociaza la aceste tratamente o activitate oarecare a bolnavului, cu scopul de a i se
reda increderea in posibilitatile sale, de i se crea convingerea ca este util pentru
sine, familiei si societatii. Cand tulburarile psihice sunt datorate unor leziuni mai
profunde ale creierului, tratamentul se reduce in mare masura la reeducarea
bolnavului atat cat ii permite capacitatea sa psihica.

https://www.tonica.ro/bolile-psihice-simptome-si-tratament/

Definitia tulburarii mentale:

Un individ devine bolnav psihic atunci cand nu se mai accepta pe sine insusi sau pe
altii, cand are o preocupare excesiva pentru propriul corp si propria persoana, cand
pierde contactul cu realitatea retragandu-se in propria lume si nu se mai poate
adapta normelor sociale, ocupationale si culturale.

Destigmatizarea bolnavului psihic:

Boala psihica este privita inca de catre societate ca o afectiune rusinoasa, chiae
reprobabila. Acest fapt explica reticenta multor persoane aflate in impas sufletesc
de a apela la psihiatru. De aceea, trebuie sa subliniem ca stiinta moderna a
demonstrat ca maladia psihica este o boala ca oricare alta, provocata in principal de
dereglari organice intime in creer, iar cel afectat trebuie ingrijit, tratat si privit ca
un individ cu drepturi egale cu ceilalti membrii ai societatii.

In acest sens, mentionam ca responsabilizarea privind activitatea cotidiana nu-l

impovareaza pe bolnav ci, dimpotriva, ii stimuleaza capacitattile psihice restante.
Perceptia acestuia ca este acceptat si nu exclus de catre societate, il determina la
efortul de a-si armoniza comportamentul cu al celorlalti.

Psihiatria moderna este o stiinta a dezalienarii persoanei cu tulburari psihice, a

implicarii comunitatii in care traieste aceasta atit in sprijinirea tratamentelor pe
termen lung , cit si a reabilitarii profesionale si reintegrarii in comunitate.

Toleranta fata de suferinta psihica este un semn de civilizatie a unei comunitati /

societati.

http://e-psihiatrie.ro/tulburarile-de-sanatate-mintala/

Exemple de boli mentale includ:

- Schizofrenie
- Ipohondrie
- Depresie
- Anxietate
- Piromanie
- Psihoză
- Oligofrenie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Boal%C4%83_mintal%C4%83

Tulburarile mintale sunt conceptualizate ca fiind dereglari functionale ale

creierului, care pot fi cauzate de procese de dezvoltare modelate de interactiunea
complexa a geneticii cu experienta individuala. Cu alte cuvinte, bolile psihice ar
avea la baza dezechilibre ale creierului determinate de influentele ereditare asupra
dezvoltarii acestuia, in functie de contextele biologice si de mediu.
Peste o treime din populatia totala a lumii sufera de tulburari mintale. Factorii
declansatori sunt deseori explicati prin intermediul modelului diateza-stres (stresul
survine peste o vulnerabilitate sau predispozitie genetica) si modelul biopsihosocial
(care pune accent pe corelatia dintre dintre minte, organism si influentata factorilor
sociali).

Diagnosticarea bolilor psihice este realizata de medicul specialist psihiatru sau

psiholog, folosind diferite metode; in acest scop, importante sunt: istoricul medical
al pacientului, observatia si chestionarele. Tratamentele medicamentoase vor fi
recomandate doar de medicii psihiatri, iar sedintele de psihoterapie vor fi sustinute
atat de psihiatrii cat si de psihologi.

Psihoterapia si medicatia sunt principalele optiuni de tratament care implica

interventia sociala (presupune stabilirea relatiei interpersonale intre specialist si
pacient), suport si contributie personala. In functie de gravitatea cazurilor, poate fi
necesara internarea sau supravegherea medicala directa si tratamentul involuntar al
bolnavilor, daca legislatia permite acest lucru.

http://www.sfatulmedicului.ro/Schizofrenia-si-alte-tulburari-psihice/tulburarile-
psihice-bolile-mintale_7650

Schizofrenia reprezinta un grup de tulburari psihice in care realitatea este

interpretata in mod anormal. Schizofrenia se caracterizeaza prin halucinatii, delir,
comportment si gandire dezorganizata. Persoanele cu schizofrenie se izoleaza de
ceilalti oameni si de activitatile din jurul lor, retragandu-se intr-o lume interioara
marcata de psihoza.

Contrar credintei populare, schizofrenia nu este acelasi lucru cu personalitatea

scindata sau personalitatea multipla. In timp ce cuvantul “schizofrenia” inseamna
”minte-scindata”, ea se refera la o tulburare a echilibrului emotiilor si gandirii.

Schizofrenia este o boala cronica, ce necesita tratament pe toata durata vietii. Dar
datorita noilor medicamente, simptomele schizofeniei pot fi ameliorate, permitand
pacientului sa aiba o viata productiva si placuta.

Semnele si simptomele schizofreniei:

- pareri si impresii care nu au nicio legatura cu viata reala;

- pacientii aud, vad, miros si gusta lucruri care nu exista in realitate;

- vorbire dezorganizata, nu se pune ordine in ganduri;

- comportament dezorganizat, adesea cauzand probleme de socializare in integrare

intr-o comunitate;

- inhibarea expresiilor faciale, persoana nu isi mai poate exprima astfel

sentimentele, starea de spirit;

- pacientul vorbeste din ce in ce mai putin sau refuza;

- lipsa motivatiei, a unui tel bun in viata;

- probleme in a-si mentine concentrarea pe un termen mai lung;

- sunt uitate informatii de la cele mai simple la cele mai importante, sau chiar nu
sunt intelese de la bun inceput.

Din pacate, riscul de a trece in nefiinta al persoanelor cu schizofrenie este de doua

ori mai mare fata de persoanele fara aceasta afectiune, adesea bolnavii incepand sa
consume substante interzise si facandu-si obiceiuri periculoase.

Din pacate, riscul de a trece in nefiinta al persoanelor cu schizofrenie este de doua

ori mai mare fata de persoanele fara aceasta afectiune, adesea bolnavii incepand sa
consume substante interzise si facandu-si obiceiuri periculoase.

Din pacate nu exista cai prin care sa poata fi prevenita schizofrenia, dar este foarte
important ca bolnavul sa mearga la medic cat mai curand dupa observarea primelor
simptome, astfel incat sa primeasca un tratament de specialitate. In caz contrar,
simptomele se inrautatesc destul de repede si pun persoana respectiva in pericol.

Se ajunge la saracie, caci omul nu mai stie cum sa-si administreze finantele, la
certuri intense cu familia, pierderea locuintei, tot felul de boli cauzate de un stil de
viata dezorganizat, depresie si chiar suicid.

Desi nu exista cauze sigure, pot fi luati in considerare factori de risc precum
istoricul familial, parinti cu varste inaintate in momentul conceperii, consum de
droguri in adolescenta, diverse virusuri la care fatul a fost expus chiar inainte de a
fi nascut, un stil de viata nesanatos, cu substante periculoase, al femeii insarcinate.

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/boli/schizofrenia-boala-care-iti-chinuie-
gandurile-ce-spune-medicul-1182637

Tratamentul în schizofrenie

Medicaţia
Medicamentele ce tratează schizofrenia sunt numite medicamente antipsihotice.
Acest tip de medicament a fost introdus pentru prima dată în 1950. El s-a dovedit a
fi de mare succes în tratarea simptomelor schizofreniei. Diferite tipuri de
antipsihotice lucrează bine pe diferite simptome ale bolilor şi nu dau dependenţă.
Medicamentul nu este un remediu pentru boală, ci pentru a reduce simptomele.

Consiliere

Adesea medicaţia antipsihotică nu reduce toate simptomele schizofreniei. De

asemenea, deoarece suferinzii de schizofrenie se pot îmbolnăvi în perioada în care
ar trebui să dezvolte aptitudinile profesionale şi o carieră, ei ar putea să nu aibă
abilitatea de a deveni membri utili ai societăţii. De aceea, terapia psihologică,
terapia familială şi cea ocupaţională pot fi folosite în paralel cu medicaţia
antipsihotică pentru a-i ajuta pe aceşti oameni să revină în comunitate.

http://www.scientia.ro/37-biologie/cum-functioneaza-corpul-omenesc/5496-
schizofrenia-cauze-simptome-tratament.html

Ce este Ipohondria?

Fiecare persoana se confrunta, la un moment dat in viata, cu anumite simptome

fizice, care provoaca ingrijorare, teama si care pot determina persoana sa creada ca
sufera de o anumita boala. Acest lucru nu inseamna ca persoana respectiva este
ipohondra, dimpotriva, in acest context, teama, preocuparea este o reactie normala
de aparare a organismului, care determina persoana sa afle cauza si eventual sa
urmeze tratamentul necesar.

In situatia in care aceasta teama de boala dureaza mai mult de 6 luni, iar medicii pe
care ii consultam si rezultatele medicale atesta absenta unei boli, putem vorbi
despre ipohondrie, o tulbuare care netratata ne poate afecta serios viata si echilibrul
interior. Ipohondria se defineste ca frica sau convingerea patologica de a suferi de
o boala grava, cu toate ca o astfel de boala nu este prezenta. Ipohondria este
termenul popular, termenul medical utilizat pentru aceasta tulburare este cel de
hipocondrie.

Cum se manifesta?

Aceasta tulburare psihica pentru a fi confirmata trebuie sa includa urmatoarele

manifestari:

O preocupare deosebita fata de o boala fizica serioasa. Ipohondrii se tem de boli

precum cancerul, tumori craniene, atacurile cerebrale sau chiar SIDA.
O caracteristica importanta a acestei afectiuni este tendinta de a mearga la multi
doctori, in speranta de a gasi unul care sa confirme suferinta presupusa. Atitudinea
nerealista fata de boala inchipuita si dorinta de a primi confirmarea, pot deteriora
relatia medic/pacient.

Chiar si dupa ce medicii si rezultatele analizelor confirma absenta bolii, ipohondrul

tot nu e convins ca nu sufera de nicio boala. Dimpotriva, anxietatea lui creste si
continua sa creada ca are ceva foarte grav. Rezultatele analizelor linistesc persoana
numai pentru o perioda relativ scurta, dupa care simptomele incep sa revina cu
intensitate.

Persoana care sufera de aceasta tulburare traieste intr-o permanenta stare de

anxietate si stres, iar aceasta suferinta sufleteasca afecteaza functionarea normala,
viata de zi cu zi.Ipohondria La Psiholog 2

Pe cine afecteaza aceasta tulburare?

Datele statistice arata ca aceasta tulburare afecteza, in egala masura, barbatii si

femeile. Debutul poate sa apara la orice varsta, insa exista o crestere a manifestarii
in jurul varstei de 30/40 ani pentru barbati si 40/50 ani pentru femei.

Cauzele acestei tulburari sunt de natura psihologica si se poate explica astfel:

O anumita hipersensibilitate a persoanei fata de functionarea si senzatile somatice

(acestea sunt interpretate intr-o maniera eronata, ca semene ale unei disfunctii sau
bolii somatic). O toleranta scazuta pentru durere sau disconfort somatic.

Prezenta unui eveniment traumatizant in copilarie sau adolescenta, eveniment

stresant care a provocat o sufeinta semnificativa (despartirea, .separarea,
imbolnavirea unei persoane dragi, decesul unei persoane apropiate).

Agresivitatea fata de alte persoane este intreptata impotriva sinelui, prin

intermediul unei anumite parti a corpului. Organul afectat poate avea o
semnificatie simbolica importanta.

Nevoia de atentie. Persoanele ipohondre cauta sa atraga atentie familiei,

prietenilor, medicilor, vor sa scape de responsabilitati si sa se simta in centrul
atentiei. Ei au nevoie sa fie ascultati, compatimiti si intelesi. Uneori, ipohondria
este motivata inconstient de obtinerea acestor avantaje.

Tratament si interventie

Persoanele cu ipohondrie au tendinta de a se adresa rapid serviciilor medicale. Cu

toate acestea, ei nu sunt dornici de a consulta un psiholog sau un medic psihiatru,
deoarece se tem ca acestia vor considera ca „simptomele sunt doar in capul lor”.
Trebuie stiut insa ca tratamentul precoce este de un real ajutor si creste sansele
pentru o vindecare rapida. Din nefericire, persoanele ipohondre solicita tarziu
ajutorul psihologic specializat, iar atunci cand o fac exista deja instalate diverse
tipuri de complicatii, care ingreuneaza tratamentul si durata acestuia (depresie,
anxietate sau tulburare de panica, simptome obsesiv-compulsive, dependenta de
antialgice sau sedative, etc.). De asemenea, trebuie stiut ca teama sau convingerea
patologica de suferi de o boala somatica, poate apartine si altor tulburari psihice,
cum ar fi schizofrenia sau tulburarea de somatizare.

Psihoterapia

Avand la baza o cauza psihologica, tratamentul recomandat in cazul ipohondriei

este interventia psihoterapeutica. Aceasta isi propune, utilizand tehnici si
instrumente specifice sa produca constientizarea situatie reale pe care o traieste
persoana ipohondra si astfel sa modifice cadrul general in care este privita
problema. Persoana invata sa isi conteste presupunerile patologice, sa-si exprime
emotiile si in final sa-si schimbe comportamentul.

Hipnoterapia este o alta forma de tratament eficienta in cazul ipohondriei.

Hipnoza in sine nu este curativa prin ea insasi, ci prin faptul caimages stimuleza
asociatii si modificari pozitive in plan cognitiv, afectiv si comportamental. Din
acest motiv hipnoza poate fi utilizata cu succes in corectarea distorisunilor
cognitive si in modificarea comportamentului. In interventia psihoterapeutica,
hipnoza este utilizata pentru a genera si a intari anumite comportamente adaptative
invatate si pentru a stabili noi asociatii in avantajul clientului. Hipnoza ca forma de
comunicare sugestiva, poate oferi solutii, dar si contribuie, la construirea unor unor
expectatii pozitive, in legatura cu posibilitatea schimbari.

Este utila interventia medicamentoasa?

Atunci cand persoana apeleaza tarziu la ajutorul specializat este posibil ca diverse
tulburari asociate ipohondriei, sa se manifeste intens (depresia, anxietatea) si in
aceasta situatie tratamentul medicamentos prescris de medicul psihatru este
necesar. Fara a reduce manifestarea acestor simptome, interventia psihologica este
dificil de implementat.

Ipohondria, boala oamenilor sanatosi.

Pe langa ajutorul specializat, persoanele care sufera de aceasta tulburare au nevoie

si de compasiunea si sustinerea familiei, prietenilor apropiati. Este nevoie de
rabdare si timp, pentru ca persoana sa invete sa constientizeze adevaratele
problemele, sa-si asume responsabilitati si in final sa adopte noi comportamente
care sa-l ajute sa faca fata singur problemelor vietii.

http://www.lapsiholog.com/ipohondria-cauze-simptome-si-tratament.html

Depresia

Cu totii ne simtim tristi uneori. Face parte din natura noastra umana. Dar starile
depresive ce dureaza perioade indelungate de timp nu sunt normale. In plus, de
multe ori ele sunt cauzate doar de o tulburare a starii noastre de spirit.

Uneori este foarte evident cand cineva este deprimat. Poate parea trist, nu face
lucruri care de obicei ii provocau placere, se descrie ca simtindu-se neinsemnat si
inutil. In cazul altor persoane, insa, depresia poate fi mai putin evidenta.

Unele dintre aceste persoane nici nu admit ca se simt triste sau ca au o stare
proasta. Ei par schimbati doar pentru persoanele apropiata.

Iata, deci, care sunt simptomele depresiei:

- tristete persistenta, anxietate

- sentimente de inutilitate sau de pesimism;

- sentimente de vinovatie sau neputinta;

- pierdere de interes sau placere pentru hobby-uri sau activitatile obisnuite, inclusiv
pentru sex;

- energie scazuta, oboseala, senzatie de “incetineala”;

- capacitate de concentrare redusa sau dificultate de luare a deciziilor;

- probleme de somn, trezire dimineata devreme sau dormit prelungit;

- modificari ale apetitului sau/si ale greutatii;

- ganduri de moarte sau sinucidere, tentative de suicid chiar;

- neliniste sau iritabilitate;

- stima de sine scazuta;

- probleme fizice persistente, precum dureri de cap, tulburari digestive, dureri

cronice ce nu raspund la tratamentele de rutina.

Cauzele depresiei
Sunt cazuri in care depresia se manifesta la mai multe generatii (deci este posibil
ca o anumita vulnerabilitate biologica sa fie mostenita), in special in cazul
tulburarii bipolare. Si depresia majora se poate manifesta din generatie in
generatie, desi sunt situatii cand nu exista un astfel de istoric in familie. Adesea,
depresia este asociata cu schimbari la nivelul structurii sau functionarii creierului.

Persoanele cu stima de sine scazuta, care au o atitudine pesimista in general sau

care sunt deja coplesite de stres sunt predispuse la depresie. Cercetari recente au
aratat ca schimbarile fizice pot fi acompaniate de schimbari mentale.

Boli fizice precum atacul de inima, cancerul, tulburarile hormonale, boala

Parkinson pot cauza tulburari depresive, facand persoana bolnava apatica si fara
dorinta de a avea grija de nevoile ei fizice, prelungind astfel perioada de
recuperare.

De asemenea, pierderea cuiva drag, relatiile dificile, problemele financiare sau

orice schimbare in viata (dorita sau nu) poate atrage dupa sine un episod depresiv.

http://www.csid.ro/health/sanatate/depresia-tipuri-simptome-si-cauze-3750515/

Tratamentul depresiei

Exista doua optiuni pentru tratarea tulburarilor depresive: medicamente

antidepresive si psihoterapie. In prezent, s-a demonstrat faptul ca prin combinarea
simultana a acestor doua tratamente se obtine cel mai bun efect terapeutic asupra
depresiei.

Medicamentele antidepresive ofera ameliorare rapida si sunt necesare atunci cand

derpesia este severa sau dureaza de mult timp. Indiferent de tipul lor, acestea
necesita un interval de minim doua saptamani pentru a fi eficiente in lupta cu
simptomele depresiei.

Pe durata depresiei, apar modificari biochimice specifice, iar medicamentele

antidepresive restabilesc echilibrul biochimic.

http://e-psihiatrie.ro/depresia/

Ce este Anxietatea?

Anxietatea este o emoție fundamentală, pe care o întâlnim la oamenii din toate

culturile. Poate termenul ne sună puțin străin, dar emoția aceasta ne este cunoscută
tuturor – am trăit-o în numeroase situații de viață, încă de la vârste fragede.
Înțelegem prin anxietate o stare accentuată de neliniște, în care așteptăm să se
întâmple ceva rău sau simțim că nu ne mai aflăm în siguranță. Iată câteva exemple
tipice:

Expresie anxietate ingrijorare

- Nu știm cum va fi la un examen sau la un interviu pentru o slujbă. Va fi

greu? Ne vom descurca? Ce întrebări ne vor pune? Ce vor zice ceilalți dacă
eșuăm? Poate va fi bine, dar poate nu!
- Copilul nostru întârzie să vină acasă și nu răspunde la telefon. Oare a pățit
ceva? De ce nu răspunde? Poate nu e nimic grav, dar nu știm sigur!
- Suntem în oraș și e întuneric pe strada pe care umblăm. Oare suntem în
siguranță? Parcă am auzit niște sunete în întuneric. Să fie vreo pisică? Sau ne
urmărește cineva?
- Mama noastră s-a îmbolnăvit grav. Nu știm ce prognostic are. Oare se va
face bine? Va funcționa tratamentul pe care l-a primit?
- Ne-am pierdut locul de muncă din cauza reducerilor de personal. Oare cum
ne vom descurca? Ce o să se întâmple cu noi? Cum se va schimba viața
noastră? Nu poate fi ușor!

Neliniștea aceasta nu este doar o stare mentală, ci o trăim în întreg corpul nostru:
inima ne bate mai puternic, respirația ne este îngreunată sau foarte accelerată, ne
simțim mușchii încordați, transpirăm, ne strânge stomacul. Trăind aceste lucruri,
adesea ne este greu să stăm într-un loc, ne vine să facem ceva, să vorbim cu cineva,
să plecăm undeva, să ne mișcăm dintr-un colț în altul al camerei. Iar mintea noastră
pare a fi inundată cu îngrijorări (“Dacă se întâmplă … așa?” “Dacă pățesc …
asta?” “Dacă nu reușesc să … ?”), cu imagini înspăimântătoare (“O să mă muște
un căine!” “Voi pica examenul!” “Toată lumea râde de mine!”), cu amintiri
neplăcute (“Vai, așa am pățit și atunci…” “Nu vreau să-mi aduc aminte cât de rău
a fost când…”) sau îndoieli repetate (“Poate nu m-am asigurat destul că…” “Poate
nu am făcut bine…” “Poate trebuia să zic ceva…”).

http://www.tratamentanxietate.ro/

Tulburarile de anxietate pot avea efecte grave

O tulburare de anxietate poate sa conduca la izolatie sociala si la depresie clinica,

poate sa altereze capacitatea persoanei de a lucra, a invata si a efectua activitati de
rutina. Poate sa dauneze relatiilor cu prietenii, familia si colegii. Starea de depresie
poate sa fie o boala foarte serioasa cu un risc crescut de tendinte de autodistrugere
si suicid.
Vindecarea este posibila cu tratament

Vindecarea tulburarilor de anxietate este posibila prin tratament si asistenta de

specialitate. Tratamente efective pentru tulburari de anxietate pot sa includa:

- Terapii cognitiv comportamentale - care au ca scop schimbarea schemelor de

gandire, a credintelor si a comportamentelor care pot sa declanseze anxietatea. O
parte a terapiei poate sa includa expunerea gradata, prin care persoana este expusa
unor situatii care provoaca anxietate. Procesul este numit desensitivizare.

- Management-ul anxietatii si tehnici de relaxare – de ex. hipnoterapia, meditatia,

exercitii de respiratie, etc.

- Medicatia - include antidepresanti si sedative.

Anxietatile netratate pot avea efecte serioase asupra vietii persoanei precum si
asupra relatiilor acesteia!

Simptomele tulburarilor de anxietate

Caracteristica principala a acestora este sentimentul de frica sau/si ganduri cronice

(constante), repetitive, de ingrijorare, care reprezinta un element de stres pentru
persoana respectiva si care interfereaza cu activitatile din viata sa (de exemplu
daca unei persoane ii este frica sa mearga la interviuri pentru ca acolo ar trebui sa
interactioneze cu straini, va evita situatia respectiva, temandu-se ca oricat de
inteligenta ar fi, nu ar primi postul, chiar si daca ceea ce face actualmente nu ii
ofera satisfactia dorita).

Alte simptome comune tuturor tipurilor de anxietati:

- reactii fizice – ex. transpiratie, tremuraturi, batai de inima rapide, dificultati in

respiratie, greata, lesin.

- ganduri disfunctionale – ex. „daca o sa vorbesc in fata publicului, si o sa gresesc,

toata lumea o sa ma creada prost” .

- comportament de evitare – o persoana anxioasa poate sa ajunga sa evite foarte

multe situatii. Faptul ca are ganduri negative si evalueaza irational situatiile care ii
provoaca anxietate, emotii negative foarte intense, reactii fizice puternice, si
eventual experiente negative, plaseaza persoana intr-un cerc vicios, din care nu
poate sa iasa (de ex. studentul T. este foarte anxios la prezentarea unei lucrari in
fata publicului, dar trebuie sa-si sustina disertatia. Se simte foarte anxios, de fapt
de o saptamana intreaga, si a invatat foarte mult, ca totul sa fie perfect si sa nu dea
gres, dar faptul ca inainte de prezentarea disertatiei s-a gandit de foarte multe ori ca
trebuie sa fie perfecta aceasta prezentare, ca altfel profesorii or sa il creada prost, i-
a provocat emotii foarte intense ceea ce evident a cauzat mici esecuri in prezentare,
pe care el ulterior le-a interpretat ca fiind greseli catastrofale si nu a mai vrut sa
prezinte lucrari in fata mai multor oameni, avand ca rezultat faptul ca acum evita
aceste tipuri de situatii).

http://www.sfatulmedicului.ro/anxietate

Cauze

Din ce în ce mai prezentă printre noi - aproximativ 25% din populaţie suferă de
anxietate care ar necesita tratament într-o anumită perioadă a vieţii lor şi alţi 25%
au o anxietate mai puţin severă (ex. frica de şoareci sau păianjeni) – anxietatea
poate fi cauzată de:

- factorul ereditar – istoricul familie tale te poate face mai predispus la tulburări de
anxietate decât alte persoane

- chimia creierului – în cazul în care neurotransmiţătorii (mesagerii chimici) nu

sunt în echilibru, mesajele nu pot fi transmise la creier în mod corespunzător şi
astfel se modifică modul în care creierul reacţionează în anumite situaţii

- factorii de mediu – evenimente stresante, trauma sau folosirea unor substanţe ce

produc dependenţă (alcool, cofeină, nicotină)

Anxietatea poate fi generată sau agravată şi de afecţiuni sau condiţii precum:

- astm

- sindromul de stres posttraumatic

- unele medicamente

- depresia

http://www.csid.ro/semne-si-simptome/anxietate-11230433/

Piromania este definită ca un comportament compulsiv, premeditat şi voluntar de

incendiere.

Piromania - Ce este?

Piromanie se manifestă următoarele comportamente:

- Punerea pe foc intenţionată a unor lucruri, obiecte, de mai multe ori

· Existenţa unei fascinaţii, atracţii, curiozităţi faţă de foc şi de contextele
situaţionale ale focului (de exemplu utilizări, consecinţe ale incendierii)

· Piromanul simte o stare de tensiune înaintea săvârşirii actului de incendiere

· Punerea pe foc nu este o consecinţă a unui delir sau a unei halucinaţii. De

asemenea, punerea focului nu este realizată pentru un câştig material sau ca
expresie a unor idei politice, ori pentru a exprima mânie sau răzbunare.

· punerea focului nu este explicată mai bine de o tulburare de conduită, de un

episod maniacal sau de o tulburare de personalitate antisocial

Piromania are o prevalenţă mai mare în rândul bărbaţilor.

Piromania - Simptome

Încă din perioada copilăriei, persoanele piromane manifestă sentimente puternice

de fascinaţie pentru actul provocării incendiului. Piromania poate fi episodică sau
cronică.

Totodată, piromania poate fi asociată şi cu alte tulburări comportamentale cum ar

fi: tulburările alimentare, tulburările obsesiv-compulsive, deviaţiile sexuale sau
dependenţa alcoolică. În ceea ce priveşte incendierea juvenilă ea poate fi asociată
cu tulburarea de adaptare sau cu tulburarea de hiperactivitate.

Persoanele piromane îşi construiesc un plan detaliat înainte de provocarea unui

incendiu şi, de obicei, nu iau în calcul consecinţele comportamentului lor.

Piromania - Diagnostic

În diagnosticarea piromaniei se realizează o diferenţă între incendierea intenţionată

(aceasta are ca scop un act de răzbunare) şi incendierea făcută pentru atragerea
atenţiei. Dacă vorbim de copiii mici, specialiştii spun că aceştia au tendinţa de a
experimenta ceva nou (cum ar fi, de exemplu, jocul cu chibriturile), de aceea se
recomandă supravegherea atentă a copiilor pentru a evita rănirea acestora.

În ceea ce priveşte aşa-numita incendiere comunicativă, ea este justificată prin

forma de comunicare a unei persoane care suferă de tulburări psihice de a-şi face
cunoscută o dorinţă, cerere sau pentru a obţine o schimbare în natură.

Piromania poate fi asociată cu tulburări psihice de tipul demenţei, întârzierii

mintale sau cu o intoxicare cu o substanţă.

Piromania - Tratament
Tratamentul în piromanie constă în sprijin psihologic, şedinţe terapeutice prin care
se încearcă conştientizarea comportamentului piromanilor.

Este recomandat ca în cazul copiilor şi adolescenţilor să se apeleze şi la şedinţe

familiale sau educaţionale.

http://www.sanatateatv.ro/articole-medicale/psihiatrie/piromania/

Psihoza este o maladie mentală gravă care afectează global personalitatea

pacientului şi justifică de cele mai multe ori o intervenţie terapeutică intensivă,
uneori cu necesitatea unei spitalizări împotriva dorinţei pacientului.

Termenul de psihoză rămâne general şi este însoţit de cele mai multe ori de un
calificativ care îi precizează evoluţia (acută sau cronică), etiologia (organică,
afectivă etc. ) sau natura (schizofrenică, depresivă etc). A fost creat de psihiatrul
austriac E. Feuchtersleben, care l-a utilizat pentru prima dată în cursul său de
patologie mentală, inaugurat la Viena, în 1844. Dar în acel moment nu se distingea
de nevroză sau de vesanie, semnificând numai o „maladie a spiritului”.

Progresiv, el va defini afecţiunile mentale cele mai grave, lăsând termenului de

nevroză domeniul afecţiunilor mai uşoare, în care pacientul păstrează conştiinţa
caracterului lor morbid, ceea ce ne permite să le tratăm cu acordul subiectului, în
timp ce în primul caz este nevoie adesea de un tratament împotriva voinţei
acestuia.

De altfel, psihoza va fi caracterizată tocmai în raport cu nevroza, conform

opoziţiilor semiologice şi psihopatologice de care s-a abuzat atât de mult, astfel
încât distanţa dintre cele două a devenit exagerat de mare. Prin urmare, a fost
necesară crearea unor entităţi morbide noi care se situează la graniţa dintre cazurile
borderline sau stările-limită care au arătat caracterul adesea arbitrar şi convenţional
al acesteia.

Criterii specifice psihozei

Cu toate acestea, pot fi recunoscute în cazul oricărei psihoze criteriile distinctive de

mai jos:

gravitatea tulburărilor, care vor antrena adesea deficienţe importante, ce conduc la

un veritabil handicap atunci când sunt într-adevăr definitive;

absenţa conştiinţei morbidităţii tulburărilor; astfel un delirant crede în realitatea

delirului său şi nu admite că este vorba despre o boală care necesită un tratament;
ciudăţenia, bizareria tulburărilor, resimţite de anturaj cu un sentiment de neplăcere,
în măsura în care nu li se poate da o explicaţie sau, într-adevăr, nu se poate discuta
despre ele cu psihoticul;

al patrulea criteriu este cel al dificultăţii comunicării şi, uneori chiar, al

imposibilităţii totale de comunicare a psihoticului; acesta fugind adesea de contact,
închizân-du-se în tăcerea şi reticenţele sale şi utilizând uneori, când acceptă să
vorbească, un limbaj incomprehensibil plin de neologisme care devin în unele
cazuri o veritabilă schizofazie;

închiderea în sine ce poate duce la autism, însoţită de o adevărată ruptură de

realitatea exterioară, „care nu mai este recunoscută ca atare, ceea ce permite chiar
negarea ei totală sau parţială şi înlocuirea cu o neorealitate personală a subiectului,
cunoscută numai de el, incomunica-bilă altora” (A. Manus).

Perturbarea profundă a relaţiei subiectului cu realitatea va rămâne criteriul esenţial

al psihozei, în special pentru psihanalişti) care vor repera, după S. Freud,
mecanisme psihotice specifice pentru a o explica: în primul rând, proiecţia
delirului care urmează după refulare şi prin care bolnavul va proiecta în afara lui
ceea ce refuză să recunoască drept propria sa realitate psihică.

Este în special cazul atracţiei homosexuale pentru un obiect transformat în

persecutor urât în paranoia. Numai odată cu J. Lacan este introdus termenul de
forcludere (împrumutat din vocabularul juridic, semnificând decăderea dintr-un
drept care nu a fost exercitat în intervalul admis) a Numelui-Tatălui, respingere a
(germ. Verwerfung) unui semnificant fundamental, barând „accesul subiectului la
o ordine simbolică, la metafora paternă”, unde trebuia să se inaugureze şi la
„funcţia semnificativă a falusului”, căreia i se articulează tema castrării. Acest
model lacanian este interesant pentru că se adresează atât afectării relaţiei cu
realitatea, cât şi rupturii comunicării. El relevă în realitate, prin negativul în
psihoză, „legătura intimă dintre propria noastră percepţie a realităţii şi poziţia pe
care o ocupă altul ca sursă şi destinatar al comunicării”.

Cauze ale psihozei

Din perspectiva organogenezei

Acest punct de vedere foarte general asupra psihozelor nu prevede nimic despre
cauzele lor care ţin de cele mai multe ori şi de organogeneză şi de psihogeneză.
Vom găsi în legătura cu prima factori genetici, în primul rând la nivelul
predispoziţiei, factori crono biologici, evidenţiaţi în special în cazul unor psihoze
maniaco-depresive de G. Darcourt şi şcoala din Nisa, factori imunologici, a căror
importanţă a fost evidenţiată de N. Kammerer şi F. Villemain şi, într-un mod mai
ipotetic, factori neuropsi-hofiziologici (cu variaţii fine ale volumului cerebral, mai
mult sau mai puţin specifice pentru scanare şi rezonanţa magnetică nucleară),
factori endocrini (în special afecţiuni tiroidiene în psihozele mono- şi bipolare),
carenţe vitaminice (în vitaminele B6 şi PP la unii schizofreni), o infecţie posibilă
cu anumiţi viruşi (D. A. J. Tirnel, 1979), intoxicaţii, în special cu droguri ca LSD,
mescalina, derivaţii dimetilaţi ai triptaminei, amfetaminele.

Dar, actualmente, ipotezele biochimice sunt cele care reţin în primul rând interesul
cercetătorilor. Acestea vizează excesul de dopamină sau rolul peptidelor opioide şi
mai general al neuromediatorilor sinaptici.

Din perspectiva psihogenezei

In privinţa psihogenezei s-a văzut explicaţia dată de psihanaliză unor operaţii

mentale în psihoză: proiecţia delirantă (Freud), forcluderea Numelui-Tatălui
(Lacan), cli-vajele obiectului şi al Eului în regresia la faza schizopara-noidă (M.
Klein) etc. Dar aceste explicaţii, atât genetice, cât şi structurale, nu pot, singure, să
explice apariţia şi dezvoltarea unei psihoze, chiar dacă ele pot să justifice şi să
conducă o psihoterapie a psihoticilor.

Se face apel şi la factori sociofemiliali. Trebuie numai să ne amintim interesul mai

multor abordări în acest domeniu: în primul rând cea care se inspiră din psihanaliză
(T. Lidz, N. W. Ackermann); apoi abordarea sistemică, făcând din familie un
veritabil sistem autoreglat cu două funcţii uşor contradictorii: pe de o parte,
tendinţa spre homeostazie şi, pe de altă parte, capacitatea altuia de a se transforma,
în acest sens apropiindu-se de şcoala de ia Palo Alto care, la fel ca antropologul G.
Bateson, centrează etiologia schizofreniei pe o tulburare a comunicării: dubla
legătură şi, pentru a încheia, de una dintre cele mai importante, şcoala lui L.
Wynne, care a pus accentul pe conceptele pseudomutualităţii şi pseudo-ostilităţii ca
generatoare de disocieri şi de psihoză în familie.

Concluzie

După cum se vede, psihoza rămâne multiplă atât în etiologia şi structura ei

psihopatologică, cât şi în formele nosologice. Este mai bine să vorbim despre
„psihoze” şi să admitem un grup de factori predispozanţi şi declanşatori pentru
explicarea apariţiei şi dezvoltării unei psihoze la un subiect. Trebuie, de asemenea,
să ştim să evităm prejudecăţile care ar conduce la utilizarea unui singur tip de
tratament în abordarea terapeutică.

http://www.infopsihologia.ro/2013/03/psihoza/

Oligofrenie
insuficienta a dezvoltarii intelectuale. Deficienta mintala se deosebeste de
psihozele infantile primitive, de sindroamele de carenta (spitalismul) si de
deficitele senzoriale, perceptive sau motorii (surditate, instabilitate psihomotorie,
dislexie). Ea grupeaza ansamblul de afectiuni care impiedica accesul copilului la
autonomie si la adaptare sociala.

Cauze - Deficienta mintala poate fi congenitala: aberatii cromozomiale (trisomia

21), tulburare ereditara de metabolism, boala endocrina a tiroidei sau paratiroidei,
malformatie craniocerebrala, facomatoza, epilepsie. Ea poate, de asemenea, sa fie
dobandita, in urma unei boli infectioase (rubeoIa, toxoplasmoza) contractata de
mama in timpul sarcinii, unei encefalite, unei meningite sau unei suferinte
cerebrale (provocata de o anoxie, o hemoragie, un icter nuclear (sindrom
caracterizat prin leziuni ale nucleilor cenusii ai creierului). In 50% dintre cazuri,
cauza ramane necunoscuta.

Tratament - Orientarea si tratamentul copilului depind de mai multi factori:

structura afectiva (uneori foarte bogata); starea functiilor senzoriale, motorii si
instrumentale; stabilitatea comportamentului; armonia familiala; toleranta mediului
etc. Copilul are mai ales nevoie sa simta incredere in altii si in el insusi. Asociata
cu o sustinere psihoterapeutica, reeducarea permite adesea sa se obtina progrese
apreciabile; in caz de agitatie sau de agresivitate a copilului, se asociaza uneori
neuroleptice usoare.

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/oligofrenie_1907