Sunteți pe pagina 1din 28

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Catedra „Contabilitate şi audit”

INDICAŢII METODICE PRIVIND ELABORAREA


TEZEI DE MASTERAT
la specialitatea „Contabilitate şi audit”

Autor:
Alexandru NEDERIŢA,
dr.hab.,conf.univ.

Chişinău 2009

1
Aprobate de către Comisia metodică a facultăţii "Contabilitate"

la ____ _____________ 2009, proces verbal nr. ___

Preşedintele comisiei metodice


conf. univ. L. Grigoroi

2
CUPRINS

1. Aspecte generale ……………………………………………………………… 4


2. Alegerea temei şi elaborarea planului tezei de masterat………………….. 5
3. Studierea actelor normative şi a literaturii de specialitate………………… 7
4. Colectarea, selectarea şi analiza materialului practic……………………… 9
5. Elaborarea compartimentelor tezei de masterat…………………………… 11
6. Perfectarea şi susţinerea tezei de masterat…………………………………. 16
Anexa 1. Tematica tezelor de masterat………………………………………… 20
Anexa 2. Foaia de titlu a tezei de masterat (model)…………………………… 22
Anexa 3. Planuri-modele ale tezelor de masterat……………………………… 23
Anexa 4. Exemple de tabele şi figuri…………………………………………… 26
Anexa 5. Exemplu de adnotare…………………………………………............ 27

3
1. ASPECTE GENERALE

În conformitate cu legislaţia în vigoare studiile superioare de masterat se


finalizează cu susţinerea tezei de masterat. Elaborarea acestei teze constituie o
etapă importantă şi dificilă care denotă rezultatul studiilor şi investigaţiilor
personale de ordin teoretic, metodologic şi aplicativ ale masterandului şi oferă
posibilitatea de manifestare a capacităţilor de afirmare a acestuia pe plan
profesional şi ştiinţific.
Teza de masterat la specialitatea „Contabilitate şi audit” constituie o lucrare
originală cu elemente ştiinţifice şi caracter aplicativ care este consacrată unei teme
actuale din domeniul contabilităţii şi/sau auditului.
Scopul tezei de masterat constă în dezvoltarea şi valorificarea cunoştinţelor,
aptitudinilor şi abilităţilor masterandului. Elaborarea tezei trebuie să demonstreze
volumul şi profunzimea cunoştinţelor teoretice ale masterandului, capacitatea
aplicării acestora în practica, aptitudinile de selecţie şi de sinteză a materialului
teoretic şi practic, precum şi de formulare a unor recomandări privind
perfecţionarea contabilităţii şi/sau auditului în sectorul respectiv.
La elaborarea şi perfectarea tezei de masterat este necesar să se acorde atenţie
următoarelor aspecte de ordin general:
 teza se va elabora în baza actelor normative care cuprind legi, hotărîri de
Guvern, standarde de contabilitate, regulamente, instrucţiuni, indicaţii metodice
şi alte acte aprobate de către autorităţile abilitate de legislaţie;
 în teză se vor analiza şi sistematiza opiniile diferitor autori privind problemele
abordate şi se vor formula propuneri proprii ale masterandului atît cu caracter
teoretic, cît şi practic;
 teza trebuie elaborată în baza materialului practic a uneia sau a mai multor
entităţi;
 teza va conţine direcţiile de perfecţionare a contabilităţii şi/sau auditului
sectorului respectiv la entitatea analizată. Aceste direcţii pot fi incluse în fiecare
paragraf al tezei sau expuse într-un paragraf (capitol) separat al acesteia;
 conţinutul (textul) tezei se expune cu cuvinte proprii prin prelucrarea
4
materialului luat din sursele bibliografice. În caz de plagiat teza va fi anulată,
iar autorul ei extramatriculat cu pierderea dreptului de a continua studiile. De
asemenea, nu se admite compilaţie;
 teza se realizează în limba română sau rusă şi trebuie să corespundă regulilor
gramaticale şi redacţionale în vigoare;
 teza se va perfecta şi se va prezenta conform prezentelor indicaţii metodice.
Lucrul asupra tezei de masterat cuprinde mai multe etape, principalele dintre
care sînt: alegerea temei şi elaborarea planului; studierea actelor normative şi a
literaturii de specialitate; colectarea, selectarea şi analiza materialului practic;
elaborarea compartimentelor tezei; perfectarea şi susţinerea tezei.
Prezentele indicaţii metodice sînt destinate atît masteranzilor, cît şi
conducătorilor ştiinţifici ale tezelor de masterat.

2. ALEGEREA TEMEI ŞI ELABORAREA PLANULUI TEZEI DE


MASTERAT

Tematica tezelor de masterat se examinează la şedinţa catedrei „Contabilitate


şi audit” şi se aprobă pentru fiecare promoţie de către Consiliul facultăţii
„Contabilitate”. Nomenclatorul temelor tezelor de masterat pentru promoţia anului
2010 este prezentat în anexa 1.
Masterandul poate să aleagă una din temele aprobate sau să propună (în
coordonare cu conducătorul ştiinţific şi şeful catedrei) o temă originală, pornind de
la interesele ştiinţifice şi profesionale personale. Nu se admite elaborarea tezelor cu
aceeaşi temă pe baza materialului practic ale aceleiaşi entităţi de către doi sau mai
mulţi masteranzi.
Alegerea temei tezei de masterat este condiţionată de următorii factori
principali:
 actualitatea şi importanţa problemei respective, doleanţa masterandului de a
studia problemele contabilităţii şi/sau auditului sectorului respectiv;
 continuarea cercetărilor efectuate în cadrul tezelor de licenţă;
 interconexiunea cu activitatea profesională;
5
 interesele ştiinţifice ale masterandului în cadrul studiilor ulterioare de doctorat;
 gradul de reglementare normativă a contabilităţii şi/sau auditului în domeniul
respectiv;
 existenţa literaturii de specialitate şi posibilitatea colectării materialului practic
aferente temei alese.
Pentru aprobarea temei tezei masterandul prezintă o cerere pe numele şefului
catedrei „Contabilitate şi audit", în care indică denumirea temei şi a entităţii în
baza materialelor căreia va fi elaborată teza.
Şeful catedrei examinează temele propuse ale tezelor de masterat şi
desemnează pentru fiecare teză un conducător ştiinţific cu grad didactico-ştiinţific.
Temele tezelor de masterat şi conducătorii ştiinţifici se aprobă prin ordinul
rectorului ASEM la propunerea catedrei „Contabilitate şi audit”.
După alegerea şi aprobarea temei masterandul întocmeşte un proiect al
planului tezei de masterat care se coordonează cu conducătorul ştiinţific. Titlurile
capitolelor şi paragrafelor tezei trebuie să fie scurte şi concise, exprimînd clar
conţinutul acestora.
Structura planului tezei de masterat diferă în funcţie de tema aleasă. Planul
tezei va corespunde sub aspect general etapelor ciclului contabil şi/sau a auditului.
Etapele ciclului contabil sunt stabilite în art. 18 din Legea contabilităţii şi
cuprind: întocmirea documentelor primare şi centralizatoare; evaluarea şi
recunoaşterea elementelor contabile; reflectarea informaţiilor în conturile
contabile; întocmirea registrelor contabile; inventarierea elementelor contabile;
întocmirea balanţei de verificare, a Cărţii mari şi a rapoartelor financiare.
Etapele principale ale auditului rezultă din Standardele Naţionale de Audit şi
includ: planificarea auditului; testarea mecanismelor de control intern; efectuarea
procedurilor analitice şi a testelor detaliate ale soldurilor; finalizarea auditului şi
emiterea unui raport de audit.
Exemple de planuri-modele ale tezelor de masterat aferente unor teme
concrete din diferite domenii cum ar fi: contabilitatea; contabilitatea şi auditul;
auditul, sînt prezentate în anexa 2.
Planul tezei de masterat trebuie să fie însoţit de un plan – calendaristic în care
6
se stabilesc termenele concrete de pregătire şi prezentare a capitolelor şi a tezei în
ansamblu. Acesta serveşte pentru autor drept călăuză concretă în pregătirea tezei,
iar pentru conducătorul ştiinţific – grafic de control al îndeplinirii lucrării.

3. STUDIEREA ACTELOR NORMATIVE ŞI A LITERATURII DE


SPECIALITATE

Pentru elaborarea tezei de masterat este necesară studierea actelor normative


şi a literaturii de specialitate aferente temei abordate.
Nomenclatorul actelor normative şi a literaturii de specialitate ce urmează a fi
studiate în procesul elaborării tezei se selectează de către masterand şi se
coordonează cu conducătorul ştiinţific.
În cazul studierii actelor normative trebuie de ţinut cont de faptul că în funcţie
de gradul de referinţă la tema tezei acestea pot fi divizate în două grupe principale
–acte normative cu caracter general şi specific.
Actele normative cu caracter general se referă la toate temele tezelor de
masterat. Acestea cuprind Legea contabilităţii, Legea cu privire la activitatea de
audit, Codul civil, Codul fiscal, Planul de dezvoltare a contabilităţii şi auditului în
sectorul corporativ pe anii 2009-2011, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1507
din 31.12.2008, Bazele conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor
financiare, Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a
întreprinderilor.
Acte normative cu caracter specific includ Standardele Naţionale de
Contabilitate (SNC) şi Comentariile privind aplicarea acestora, Standardele
Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), Standardele Internaţionale de
Contabilitate (IAS), Standardele Naţionale de Audit, Standardele Internaţionale de
Audit, regulamentele, instrucţiunile, indicaţiile metodice şi alte acte aprobate de
către Ministerul Finanţelor şi alte autorităţi abilitate de legislaţie (Banca Naţională
a Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Biroul Naţional de Statistică,
Ministerul (Departamentul) la care se referă entitatea analizată etc.). Din această
grupă urmează să fie selectate şi studiate doar acele acte normative care se referă la
7
tema tezei. De exemplu, în cazul temei „Problemele contabilităţii mijloacelor
fixe” trebuie examinate următoarele acte normative specifice de bază:
- Catalogul mijloacelor fixe şi activelor nemateriale, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr. 338 din 21.03.2003;
- Regulamentul privind evidenţa şi calcularea uzurii mijloacelor
fixe în scopuri fiscale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 289 din
14.03.2007;
- SNC 16 «Contabilitatea activelor materiale pe termen lung»,
aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 174
din 25.12.1997;
- Comentariile privind aplicarea SNC 16 «Contabilitatea activelor
materiale pe termen lung», aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor al
Republicii Moldova nr. 68 din 25.06.2001;
- IFRS 5 „Active imobilizate deţinute pentru vînzare şi activităţi
întrerupte”, acceptat prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii
Moldova nr. 109 din 19.12.2008;
- IAS 16 „Imobilizări corporale”, acceptat prin ordinul Ministerului
Finanţelor al Republicii Moldova nr. 109 din 19.12.2008;
- Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin ordinul
Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 27 din 28.04.2004.
Prevederile actelor normative trebuie studiate şi utilizate în ultima redacţie,
adică cu luarea în considerare a tuturor modificărilor şi completărilor ulterioare. În
acest scop se recomandă examinarea actelor nominalizate în forma lor electronică
care este plasată:
 pe situri-le: Parlamentului - www.parlament.md, Guvernului -
www.gov.md, Ministerului Finanţelor – www.minfin.md, Inspectoratului
Fiscal Principal de Stat - www.fisc.md etc.;
 în bazele de informaţii: SuperLex, MoldLex, Justice etc.

În afară de actele normative masterandul trebuie să se familiarizeze cu


literatura de specialitate autohtonă şi străină aferentă temei tezei de masterat. În
acest scop este necesar de a studia manualele, monografiile, autoreferatele şi tezele
8
de doctorat, articolele din reviste şi culegeri de lucrări ştiinţifice publicate atît în
limba română, cît şi în alte limbi (engleză, franceză, rusă etc.). Materialele din
literatura de specialitate trebuie să fie prelucrate şi expuse în teză sub aspect
comparativ cu evidenţierea şi analiza diferitor opinii aferente problemelor abordate
şi cu formularea unor propuneri proprii privind perfecţionarea contabilităţii şi/sau
auditului sectorului corespunzător.

4. COLECTAREA, SELECTAREA ŞI ANALIZA MATERIALULUI


PRACTIC

La această etapă masterandul trebuie să studieze modul de ţinere a


contabilităţii şi/sau de exercitare a auditului la entitatea în baza materialelor căreia
se elaborează teza de masterat. Anticipat masterandul urmează să se familiarizeze
cu genurile de activităţi ale entităţii şi cu particularităţile organizaţional-
tehnologice ale acesteia.
Modul de ţinere a contabilităţii şi/sau de exercitare a auditului trebuie să fie
examinat sub aspect complex. Astfel, pentru elaborarea tezei sau capitolelor
aferente contabilităţii este necesar să fie studiate următoarele aspecte:
- politica de contabilitate a entităţii;
- sistemul contabil şi forma de contabilitate aplicate de entitate;
- componenţa elementului (obiectului) contabil aferent temei;
- criteriile de recunoaştere şi metodele de evaluare a elementului contabil aferent
temei tezei;
- nomenclatorul şi formularele documentelor primare şi centralizatoare, a
registrelor contabile utilizate de entitate;
- modalitatea de întocmire a formulelor contabile;
- modul de prezentare a informaţiilor în rapoartele financiare.
Documentele primare şi centralizatoare, registrele contabile şi rapoartele
financiare utilizate în teza de masterat trebuie să fie verificate din punct de vedere
al veridicităţii şi comparabilităţii. Documentele şi registrele sus-menţionate se iau,

9
de regulă, pe luna decembrie a anului de gestiune. În cazul lipsei informaţiei cu
acordul conducătorului ştiinţific se poate apela la datele contabile din alte luni ale
anului.
La teză urmează să fie anexate doar cele mai importante documente primare şi
registre contabile. În borderourile cumulative se completează toate poziţiile pe
orizontală şi se determină totalurile pe verticală. În cazul în care registrul contabil
cuprinde mai multe foi se recomandă de a prezenta doar extrase din acesta cu
completarea cîtorva poziţii şi a totalurilor pe orizontală şi verticală. Documentele şi
registrele anexate trebuie să fie completate clar şi citeţ fără corectări nejustificate.
Nu se permite folosirea documentelor care nu au referinţă directă la temă şi
prezentarea acestora sub formă de anexe, de exemplu: Statutul entităţii, Licenţa
autorizată ce permite desfăşurarea activităţii (dacă tema tezei nu se referă la
contabilitatea activelor nemateriale) etc. Unul şi acelaşi document (registru) se
anexează numai o singură dată (un singur formular) şi nu se repetă de două sau mai
multe ori.
În cazul elaborării tezei sau capitolelor aferente auditului în afară de aspectele
contabile trebuie examinate următoarele aspecte principale:
 modul de planificare a auditului;
 aprecierea sistemelor contabil şi de control intern;
 identificarea riscurilor;
 tipurile documentelor de lucru ale auditorului şi modul de perfectare a acestora;
 finalizarea auditului şi prezentarea raportului privind rezultatele acestuia.
Atenţia principală în cumularea şi prelucrarea materialului practic se acordă
constatării aspectelor pozitive şi depistării dezavantajelor în sectorul dat al
contabilităţii şi/sau modului în care evidenţa asigură conducerea entităţii şi a
subdiviziunilor structurate cu informaţii relevante şi operative. În final, se prevede
formularea propunerilor concrete privind perfecţionarea contabilităţii şi/sau
auditului la entitatea analizată.
Recomandările din teză trebuie să corespundă prevederilor actelor normative
în vigoare, reglementărilor internaţionale în domeniul contabilităţii şi auditului,
precum şi practicii din alte ţări, expuse în literatura de specialitate. Astfel, în cazul
10
elaborării şi recomandării unor proiecte de formulare noi de documente primare
şi/sau de registre contabile acestea trebuie să conţină elementele obligatorii
prevăzute în Legea contabilităţii. Propunerile aferente perfecţionării rapoartelor
financiare se vor baza pe prevederile IFRS şi altor reglementări contabile
internaţionale.

5. ELABORAREA COMPARTIMENTELOR TEZEI DE MASTERAT

Teza de masterat, în general, include partea de bază şi partea complimentară.


Partea de bază cuprinde următoarele compartimente: foaia de titlu, cuprinsul,
introducerea, expunerea textului pe capitole, concluziile şi recomandările, iar
partea complimentară – bibliografia, adnotarea (în limbile română şi engleză) şi
anexele.
Compartimentele tezei de masterat trebuie să cuprindă următoarele informaţii.
Pe foaia de titlu se indică instituţia de învăţămînt (Academia de Studii
Economice din Moldova), catedra („Contabilitate şi audit”), CZU (clasificatorul
zecimal universal) – se stabileşte de către biblioteca ASEM, tema tezei de
masterat, entitatea în baza materialelor căreia a fost elaborată teza, numele şi
prenumele autorului, numele, prenumele şi titlul didactico-ştiinţific al
conducătorului ştiinţific, localitatea (Chişinău) şi anul elaborării (de exemplu,
2010). Un model al foii de titlu este prezentat în anexa 3.
Cuprinsul include denumirile compartimentelor tezei de masterat cu
menţionarea numărului paginii din text.
În Introducere se descrie actualiltatea şi importanţa problemei abordate,
gradul de studiere a acesteia în literatură de specialitate, scopul şi sarcinile tezei,
metodele şi procedeele de cercetare, caracteristica economică succintă a entităţii în
bază materialelor căreia a fost elaborată teza, sumarul compartimentelor tezei.
Expunerea textului pe capitole constituie partea principală a tezei. De regulă,
teza de masterat cuprinde trei capitole din care unul teoretic şi două cu caracter
metodologico-aplicativ. Fiecare capitol este compus din 2-3 paragrafe.
Capitolul teoretic este consacrat bazelor metodologice ale contabilităţii şi/sau
11
ale auditului sectorului respectiv. În acest capitol trebuie abordate aspectele
teoretice aferente noţiunii şi clasificării elementului care constituie obiectul tezei,
criteriile de recunoaştere şi metodele de evaluare a acestuia, precum şi problemele
existente în domeniul respectiv. În acest context, masterandul va prezenta o
evaluare critică a literaturii de specialitate, relevantă temei abordate. Această
evaluare urmează să fie expusă după un criteriu clar determinat: fie cronologic, fie
tematic sau de altă natură.
Conţinutul acestui capitol denotă capacitatea masterandului de a selecta din
sursele bibliografice cele mai relevante materiale, de a le examina critic şi de a
exprima propriul punct de vedere în ceea ce priveşte problema abordată.
În funcţie de temă capitolele cu caracter metodologico-aplicativ ale tezei de
masterat vor fi expuse în mod diferit. Astfel, în tezele de masterat aferente doar
contabilităţii sau auditului capitolele sus-menţionate vor fi consacrate anumitor
etape (probleme) ale domeniilor corespunzătoare. În temele aferente contabilităţii
şi auditului într-un capitol vor fi abordate aspectele contabile, iar în altul –
aspectele auditului sectorului abordat în teză.
În capitolele menţionate este necesar să fie evaluat sub aspect critic nivelul de
ţinere a contabilităţii şi/sau de exercitare a auditului în cadrul entităţii studiate. În
acest scop se vor analiza şi sistematiza conţinutul documentelor primare şi
centralizatoare registrelor contabile, datele din rapoartele financiare, informaţiile
aferente auditului sau de alt gen aferente temei tezei. Materialele practice utilizate
trebuie să fie veridice şi să corespundă informaţiilor entităţii examinate. De
asemenea, aceste materiale vor fi corelate cu aspectele teoretice ale problemelor
abordate în teză. Capitolele aferente contabilităţii se vor finaliza cu expunerea
modului de prezentare a informaţiilor aferente sectorului respectiv în rapoartele
financiare.
Capitolele şi paragrafele tezei trebuie concordate între ele. La sfârşitul fiecărui
capitol şi paragraf se recomandă de a face o trecere logică la problemele care
urmează a fi abordate în capitolul (paragraful) următor.
Concluziile şi recomandările includ rezultatele cercetărilor efectuate, analiza
nivelului de ţinere a contabilităţii şi/sau de exercitare a auditului în cadrul entităţii
12
studiate cu evidenţierea aspectelor pozitive şi negative, propunerile privind
perfecţionarea contabilităţii şi/sau auditului sectorului respectiv. Concluziile şi
recomandările trebuie prezentate în concordanţă logică cu scopul şi sarcinile
lucrării, divizate uniform pe puncte şi argumentate sub aspect ştiinţifico-aplicativ.
În mod special urmează să fie evidenţiate elementele de atribuţie personală a
autorului în soluţionarea problemelor abordate.
Bibliografia cuprinde doar sursele bibliografice care au fost utilizate în
procesul elaborării tezei. Acestea pot include acte normative, cărţi (manuale,
monografii, broşuri, dicţionare), articole din reviste şi culegeri de lucrări ştiinţifice,
surse electronice etc.
Sursele bibliografice trebuie prezentate în limba originală (română, engleză,
rusă etc.) conform regulilor descrise în continuare.
Actele normative se prezintă cu indicarea următoarelor elemente: denumirea
actului normativ, numărul, data aprobării, locul şi data publicării.
Prezentarea cărţilor se efectuează cu specificarea următoarelor elemente:
numele şi prenumele autorului (autorilor), titlu cărţii, locul ediţiei, editura, anul
ediţiei şi numărul de pagini. La cărţile cu mai mult de trei autori se va indica doar
numele şi prenumele primilor trei autori sau a coordonatorului.
Articolele din reviste şi culegeri de lucrări ştiinţifice se prezintă indicînd
următoarelor elemente: numele şi prenumele autorului, denumirea articolului,
denumirea revistei sau a culegerii de lucrării ştiinţifice, anul şi numărul acesteia şi
paginile în care articolul este publicat.
În sursele electronice este necesar să se indice: denumirea actelor normative,
articolelor şi a altor materiale, locul, anul şi site-ul pe care acestea sînt plasate.
Mai jos sunt prezentate exemple de perfectare a surselor bibliografice:
Acte normative:
 Legea contabilităţii nr. 113–XVI din 27.04.2007. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 90–93 din 29.06.2007.
 Planul de dezvoltare a contabilităţii şi auditului în sectorul corporativ pe
anii 2009-2011 aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1507 din 31.12.2008.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 10–11 din 23.01.2009.
13
 Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin ordinul Ministerului
Finanţelor al Republicii Moldova nr. 27 din 28.04.2004. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 123–124 din 27.07.2004.
Cărţi:
 Contabilitate financiară / A.Nederiţa, V.Bucur, M.Carauş... Manual. Ed. a
II-a, Chişinău, ASEM, 2003. 640 p.
 Пошерстник Н. Бухгалтерский учет. Санкт-Петербург: Питер, 2007.
740 с.
 Toma M. Iniţiere în auditul situaţiilor financiare ale unii entităţi.
Ed. a III-a, Bucureşti: CECCAR, 2009. 348 p.
Articole din reviste şi culegeri de lucrări ştiinţifice:
 Bucur V. Modificarea provizioanelor pentru reparaţia mijloacelor fixe şi
contabilitatea acestora. În: revista Contabilitate şi audit, Chişinău, 2008, nr.
4, p.67-72.
 Ţurcanu V. Metodica evaluării şi contabilităţii instrumentelor financiare.
În: Analele Academiei de Studii Economice din Moldova, Ed. IV-a,
Chişinău. ASEM, 2006, p. 151-155.
 Dobre E. Proceduri convenite efectuate într-un angajament de audit din
proiect. În: revista Audit financiar, Bucureşti, 2009, nr.9, p. 32-42.
Surse electronice:
 Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, inclusiv Standardele
Internaţionale de Contabilitate şi Interpretările lor la 1 ianuarie 2007.
Chişinău, 2008. http://www.minfin.md.
 Standarde Naţionale de Audit. Chişinău, 2008. http://www.minfin.md.
Sursele bibliografice sînt prezentate în succesiunea numerică conform unuia
din următoarele variante:
1) cu divizarea în următoarele compartimente: acte normative; cărţi (manuale,
monografii, broşuri etc.); reviste şi culegeri de lucrări ştiinţifice, surse
electronice;
2) în ordine alfabetică. În acest caz sursele nominalizate se vor diviza în funcţie de
limba în care sînt publicate (română, engleză, franceză, rusă etc.).
14
În textul tezei referinţele la surse bibliografice se indică în paranteze pătrate,
inserate în text. Dacă sunt citate anumite părţi ale sursei, după numărul acesteia se
indică şi pagina, de exemplu [15, p.284].
Adnotarea conţine expunerea succintă a conţinutului tezei de masterat
(actualitatea, scopul urmărit, informaţia utilizată şi rezultatele obţinute). Adnotarea
se prezintă în două limbi: română şi engleză, pe foi diferite. Un exemplu de
adnotare în limba română este prezentat în anexa 4.
Anexele cuprind informaţii suplimentare la partea de bază a tezei, cum ar fi:
documente primare şi centralizatoare, registre contabile, rapoarte financiare,
diferite calcule etc. Referinţa în text la anexa respectivă se face prin indicarea
numărului acesteia fără semnul nr. De exemplu, punerea în exploatare a
mijloacelor fixe este perfectată prin Procesul-verbal de primire-predare a
mijloacelor fixe. În continuare se comentează conţinutul anexei, modul de
completare şi de calculare a indicatorilor respectivi. Fiecare anexă trebuie să fie
întitulată, reieşind din conţinutul ei şi se începe pe o pagină nouă cu indicarea în
partea dreaptă a cuvîntul „Anexa" şi numărul ei (de exemplu, Anexa 15).
Volumul părţii de bază a tezei de masterat nu trebuie să depăşească 80 de
pagini, iar volumul părţii complimentare – 30% din volumul părţii de bază.
Compartimentele tezei de masterat şi volumul lor sînt prezentate în următorul
tabel.
Tabel
Compartimentele şi volumul tezelor de masterat
Nr. Denumirea compartimentelor Volum, pagini A4, font 12,
Interval 1,5
Partea de bază
1. Foaia de titlu 1
2. Cuprins 1
3. Introducere 4-5
4. Capitolul cu caracter teoretic 12-15
5. Capitolele de bază ale tezei (2) 50-55
6. Concluzii şi recomandări 2-3
Total partea de bază, pagini 70-80
Partea complimentară
7. Bibliografie 3-4 foi (50-60 titluri)
8. Adnotare (în română şi engleză) 0,5-1 (în fiecare limbă)
15
9. Anexe 18-22
Total partea complementară 24-27

6. PERFECTAREA ŞI SUSŢINEREA TEZEI DE MASTERAT

Teza de masterat trebuie să corespundă unor anumite cerinţe nu doar după


conţinut, dar şi după forma de prezentare. Expunerea materialului se face de la
persoana a treia. De exemplu, în loc de expresiile „eu consider", „după părerea
mea" se recomandă de a folosi sintagma „după părerea noastră,”, „autorul este
de părere", „în opinia noastră" etc.
Teza se perfectează la calculator în Times New Roman (TNR) pe hîrtia albă
format A4, font 12, cu 1,5 linii spaţiu între rînduri, cu margini: stînga – 30 mm,
dreapta – 15 mm, sus şi jos – 25 mm, pe o singură faţă a foii de hîrtie.
Toate paginile tezei (cu excepţia foii de titlu) se numerotează cu cifre arabe
fără a admite lipsa acestora sau repetarea lor; numărul se indică în partea de jos
(centrală) a fiecărei pagini.
Fiecare compartiment al tezei va fi început pe o nouă pagină. Această cerinţă
nu se referă la paragrafele tezei.
Capitolele vor fi numerotate cu cîte o cifră arabă (de exemplu, 1, 2, 3), iar
paragrafele – cu două cifre (exemplu, 1.1., 1.2., 1.3. etc.) în care prima cifră arată
numărul capitolului, iar a doua – numărul paragrafului. Titlurile capitolelor şi
paragrafelor vor fi scrise în bold.
În teză de masterat pot fi utilizate diferite elemente cum ar fi: exemple,
formule contabile; tabele; figuri (scheme, diagrame etc.), formule matematice etc.
Exemplele trebuie să fie, de regulă, bazate pe materialul practic al entităţii
studiate. Titlul exemplului se înscrie în bold, iar conţinutul acestuia se evidenţiază
prin italic.
Formulele contabile se reflectă în text cu indicarea simbolului cuvîntului
„contul" şi denumirii depline a conturilor, formulând conţinutul economic al
operaţiei şi indicînd suma din anexa respectivă la teză.
De exemplu, prezentarea formulei contabile privind costul materialelor

16
utilizate în scopuri generale şi administrative se face astfel:
Debit contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative" – 3 000 lei;
Credit contul 211 „Materiale" – 3 000 lei.
În scopul concretizării unor fapte economice după anumite criterii apare
necesitatea de a indica în formula contabilă şi subcontul respectiv. In acest caz,
formula contabilă va include simbolul şi denumirea contului sintetic, simbolul şi
denumirea subcontului în conformitate cu Planul de conturi în vigoare.
De exemplu, formula contabilă privind procurarea materiilor prime de la un
furnizor autohton va fi prezentată în felul următor:
Debit contul 211 „Materiale", subcontul 2111 „Materii prime şi materiale
de bază" - la valoarea materiilor prime procurate (fără TVA) – 40 000 lei;
Debit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul", subcontul 5342
„Datorii privind taxa pe valoarea adăugată" - la suma TVA – 8 000 lei;
Credit contul 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale",
subcontul 5211 „Facturi de achitat în ţară" - la valoarea materiilor prime
procurate (inclusiv TVA) – 48 000 lei.
În cazul în care entitatea studiată aplică alte subconturi, decît cele prevăzute în
Planul de conturi în vigoare, masterandul trebuie să analizeze şi se argumenteze
necesitatea utilizării acestora.
Pentru formulele contabile prezentate în text se va face referinţa la anexa în
care acestea sunt reflectate. De exemplu, formula contabilă privind procurarea
materiilor prime este reflectată în anexa 14.
Dacă în baza unui exemplu se întocmesc mai mult de trei formule contabile
acestea pot fi prezentate în formă de tabel după modelul expus în anexa 5 la
prezentele indicaţii metodice.
Denumirea tabelului se amplasează deasupra tabelului, iar a figurii – sub
figura, utilizînd font TNR Regular, Centered.
Exemplele, tabelele, figurile şi formulele matematice din textul tezei se
numerotează luînd în considerare numărul de capitol, de exemplu, Tabelul 2.5
(tabelul 5 din capitolul 2), iar cele din anexe – în funcţie de numărul anexei, de
exemplu, Figura A 1.3 (figura 3 din Anexa 1).
17
Exemple de tabele şi figuri sînt prezentate în anexa 5.
Formulele matematice se numerotează cu cifre arabe luate în paranteză.
Semnificaţia simbolurilor utilizate se prezintă sub formulă în ordinea în care ele
urmează. Explicaţia la fiecare simbol se face într-o poziţie nouă, prima începînd cu
cuvîntul „unde”. De exemplu, formula de determinare a veniturilor prin metoda
dobînzii capitalizate se prezintă în următorul mod:
VVA = Vi x (1 + d)n, (2.4)
unde VVA – valoarea viitoare (aşteptată) a activului transmis în folosinţă terţilor;
Vi – valoarea contabilă iniţială a activului transmis în folosinţă terţilor;
d – rata dobînzii;
n – numărul de ani ai duratei de utilizare a activului de către terţi.
Formulele contabile, tabele, figurile şi formulele matematice prezentate în
textul tezei sau în anexele la aceasta trebuie să fie însoţite de comentarii şi să se
refere la problemele abordate.
Toate cuvintele în teză se descriu deplin, în afară de abrevierile sensul cărora
e bine cunoscut (kg, m, m3, etc.). Noţiunile care se repetă pot fi înscrise, folosind
abrevierile respective. De exemplu, societatea pe acţiuni (SA), societatea cu
răspundere limitată (SRL), Standardele Naţionale de Contabilitate (SNC). În acest
scop se procedează astfel: prima denumire în mod obligatoriu se scrie complet, iar
în paranteze - abrevierea. Utilizarea ulterioară a denumirii respective în teză va fi
prin abreviere.
În teză nu se admit însemnări, corectări, conturări de litere etc.
Teza de masterat în formă definitivată se semnează pe foaia de titlu de către
autor şi să prezintă conducătorului ştiinţific. După un control minuţios
conducătorul ştiinţific întocmeşte referinţa şi semnează teza.
Referinţa se întocmeşte într-o formă liberă, dar va include: actualitatea temei
şi caracteristica generală a tezei; expunerea aspectele pozitive şi negative ale tezei;
aprecierea abilităţilor masterandului şi atitudinea acestuia pe parcursul elaborării
tezei, concluzia generală în care se menţionează dacă teza corespunde sau nu
cerinţelor stabilite. Nu se recomandă aprecierea tezei de masterat în referinţa
conducătorului ştiinţific cu o notă concretă.
18
Teza verificată şi semnată de către autor şi conducător ştiinţific se copertează
şi se prezintă la catedră pentru înregistrare împreună cu referinţa conducătorului. În
baza examinării tezei şi a referinţei conducătorul ştiinţific catedra primeşte decizia
privind recomandarea lucrării pentru susţinerea ei ulterioară, iar autorul tezei va
ţine cont de observaţiile expuse.
Susţinerea tezei se efectuează în faţa Comisiei de evaluare instituită prin
ordinul rectorului ASEM. În cadrul şedinţei comisiei nominalizate autorul tezei îşi
expune oral conţinutul lucrării timp de pînă la 15 minute, după care răspunde la
întrebările membrilor comisiei.
Referatul masterandului va conţine următoarele elemente:
 scopul şi sarcinile tezei;
 problemele de bază abordate în teza;
 principalele concluzii şi recomandări rezultate din realizarea tezei cu
evidenţierea contribuţiei proprii a autorului în soluţionarea problemelor
examinate în teză.
Referatul trebuie prezentat într-o formă logică şi clară şi poate să fie însoţit de
materiale suplimentare (tabele, figuri etc.). Nu se recomandă includerea în referat a
unor informaţii cu caracter general, cum ar fi: caracteristica economică a entităţii,
expunerea structurii şi conţinutului tezei (capitolelor, paragrafelor) etc.
Răspunsurile la întrebări se prezintă fără o pregătire suplimentară. Acestea
trebuie să fie succinte şi punctuale fără introduceri sau referiri la alte probleme.
Aprecierea tezei se efectuează de către Comisia de evaluare în funcţie de
3 elemente principale:
1) conţinutul şi modul de perfectare a lucrării;
2) calitatea referatului prezentat în cadrul şedinţei comisiei;
3) corectitudinea şi modul de argumentare a răspunsurilor la întrebările
membrilor comisiei.
Decizia definitivă asupra rezultatelor susţinerii şi aprecierii tezei, precum şi
conferirii titlului de master (magistru) la specialitatea „Contabilitate şi audit” se
adoptă prin vot deschis a membrilor Comisiei de evaluare (preşedintele, în cat de
egalitate a voturilor, dispune de un vot suplimentar). Decizia Comisiei de evaluare
19
ulterior este documentată şi reflectată într-un registru special.

20
Anexa l
TEMATICA
tezelor de masterat la specialitatea “Contabilitate şi audit”,
promoţia 2010

1. Politica de contabilitate a întreprinderii: modul de elaborare şi prezentare


2. Contabilitatea activelor nemateriale conform standardelor naţionale şi internaţionale
3. Contabilitatea şi auditul activelor nemateriale
4. Problemele contabilităţii mijloacelor fixe
5. Contabilitatea şi auditul mijloacelor fixe
6. Contabilitatea leasingului (arendei, locaţiunii) conform standardelor naţionale şi
internaţionale
7. Contabilitatea investiţiilor financiare conform standardelor naţionale şi internaţionale
8. Contabilitatea materialelor şi căile de perfecţionare a acesteia
9. Contabilitatea produselor la întreprinderile industriale
10. Perfecţionarea contabilitatii creanţelor
11. Contabilitatea şi auditul creanţelor
12. Contabilitatea creanţelor şi datoriilor
13. Contabilitatea operaţiunilor valutare la întreprindere
14. Contabilitatea creditelor bancare şi a împrumuturilor
15. Contabilitatea şi auditul creditelor bancare şi a împrumuturilor.
16. Contabilitatea datoriilor şi căiile de perfecţionare a acesteia.
17. Contabilitatea şi auditul datoriilor
18. Contabilitatea şi auditul decontărilor comerciale
19. Perfecţionarea contabilităţii decontărilor cu bugetul
20. Contabilitatea şi auditul decontărilor cu bugetul
21. Contabilitatea taxei pe valoarea adăugată, accizelor şi perfecţionarea acesteia
22. Contabilitatea capitalului propriu în condiţiile actuale
23. Contabilitatea şi auditul capitalului propriu
24. Contabilitatea provizioanelor conform standardelor naţionale şi internaţionale
25. Contabilitatea instrumentelor financiare la întreprindere
26. Perfecţionarea contabilităţii rezultatelor financiare şi utilizării profitului
27. Contabilitatea şi auditul rezultatelor financiare
28. Contabilitatea şi auditul taxei pe valoarea adăugată şi accizelor
29. Contabilitatea taxei pe valoarea adăugată şi perfecţionarea acesteia
30. Contabilitatea şi auditul taxei pe valoarea adăugată
31. Perfecţionarea contabilităţíi operaţiilor de import
32. Perfecţionarea contabilităţii operaţiilor de export
33. Contabilitatea şi auditul operaţiilor de import
34. Contabilitatea şi auditul operaţiilor de export
35. Contabilitatea circulaţiei mărfurilor în comerţul cu ridicata
36. Contabilitatea circulaţiei mărfurilor în comerţul cu amănuntul
37. Contabilitatea produselor şi mărfurilor în alimentaţia publică
38. Contabilitatea amortizării şi reparaţiei mijloacelor fixe
39. Contabilitatea consumurilor indirecte de producţie şi repartizarea acestora
40. Contabilitatea impozitului pe venit
41. Contabilitatea şi auditul impozitului pe venit
42. Contabilitatea stocurilor conform standardelor naţionale şi internaţionale
43. Contabilitatea şi auditul stocurilor
44. Contabilitatea cheltuielelor conform standardelor naţionale şi internaţionale
45. Contabilitatea şi auditul cheltuielilor
46. Contabilitatea veniturilor conform standardelor naţionale şi internaţionale
47. Contabilitatea şi auditul veniturilor
21
48. Particularităţile contabilităţii cheltuielilor şi veniturilor în companiile de asigurări
49. Contabilitatea cheltuielilor şi veniturilor în transportul auto
50. Particularităţile contabilităţii cheltuielilor şi veniturilor în unităţile comerciale.
51. Contabilitatea investiţiilor imobiliare
52. Metodica de trecere la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară
53. Contabilitatea combinărilor de întreprinderi conform standardelor naţionale şi
internaţionale
54. Contabilitatea consumurilor şi calculaţia costului de producţie (într-o ramură concretă)
55. Contabilitatea consumurilor directe de producţie şi perfecţionare acesteia
56. Contabilitatea consumurilor şi controlul de gestiune a acestora
57. Contabilitatea consumurilor şi calculăţia costului activităţilor auxiliare
58. Calculaţia costurilor şi luarea deciziilor manageriale ( într-t-o ramură anumită)
59. Aplicarea unei metode moderne de calculaţie a costului de producţie (Standard-cost,
Direct-cost sau ABC, etc)
60. Bugetarea şi controlul executării bugetelor
61. Contabilitatea consumurilor, calculaţia costului lucrărilor de construcţie şi montaj
62. Contabilitatea resurselor naturale
63. Particularităţile contabilităţii în întreprinderile micului business
64. Contabilitatea în condiţiile prelucrării automatizate ( se alege un sector concret)
65. Analiza metodelor de evaluare conform standardelor naţionale şi internaţionale de
contabilitate
66. Deprecierea activelor şi problemele contabilităţii acesteia
67. Planificarea auditului financiar
68. Auditul şi controlul intern, modul de exercitare
69. Contabilitatea activelor biologice
70. Contabilitatea operaţiilor de lichidare a entităţii
71. Conţinutul şi prezentarea informaţiei în bilanţ şi în anexă la acesta
72. Conţinutul şi prezentarea informaţiei în raportul privind profitul şi pierderile şi în anexă
73. Modul de întocmire şi prezentare a informaţiei în Raportul privind fluxul mijloacelor
băneşti
74. Procedurile de finisare a auditului şi prezentarea rezultatelor acestuia
75. Dovezile de audit şi modul de obţinere a acestora
76. Auditul ciclului procurărilor şi plăţilor
77. Auditul ciclului vânzărilor şi încasărilor mijloacelor băneşti
78. Auditul ciclului stocuri - depozitare
79. Auditul cicluli remunirării muncii şi a personalului
80.Particularităţile contabilităţii în organizaţiile necomerciale
81.Contabilitatea finanţărilor cu destinaţie specială şi subvenţiilor
82.Conţinutul şi modul de întocmire a rapoartelor consolidate
83.Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor în construcţia prin antrepriză
84.Contabilitatea consumurilor şi calculaţia costurilor lucrărilor în construcţii

La o temă poate pretinde numai un singur student din grupă.


În coordonare cu conducătorul ştiinţific şi şeful catedrei studentului poate fi
aprobată şi o altă temă care nu este inclusă în lista prezentă.

22
Anexa 2

Plan-model al tezei de masterat cu tema „Contabilitatea leasingului *


conform standardelor naţionale şi internaţionale”

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. BAZELE METODOLOGICE ALE CONTABILITĂŢII


LEASINGULUI
1.1. Aspecte generale aferente leasingului
1.2. Formele leasingului şi caracteristica acestora

CAPITOLUL 2. CONTABILITATEA LEASINGULUI FINANCIAR


2.1 Aspecte problematice ale contabilităţii leasingului financiar la locator
2.2. Probleme aferente contabilităţii leasingului financiar la locatar
2.3. Perfecţionarea contabilităţii leasingului financiar conform standardelor internaţionale

CAPITOLUL 3. CONTABILITATEA LEASINGULUI OPERAŢIONAL


3.1. Abordări metodologico-aplicative privind contabilitatea leasingului operaţional
3.2. Particularităţile contabilităţii reparaţiilor bunurilor primite în leasing operaţional
3.3. Perfecţionarea contabilităţii leasingului operaţional conform standardelor
internaţionale

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ADNOTARE
ANEXE

*
După caz în loc de leasing pot fi abordate problemele aferente contabilităţii arendei (locaţiune).
23
Plan-model al tezei de masterat cu tema
„Contabilitatea şi auditul mijloacelor fixe”

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. BAZELE METODOLOGICE ALE CONTABILITĂŢII


ŞI AUDITULUI MIJLOACELOR FIXE
1.1. Caracteristica şi clasificarea mijloacelor fixe
1.2. Probleme aferente recunoaşterii şi evaluării mijloacelor fixe

CAPITOLUL 2. ASPECTE PROBLEMATICE ALE CONTABILITĂŢII


MIJLOACELOR FIXE
2.1. Contabilitatea intrării mijloacelor fixe
2.2. Contabilitatea ieşirii mijloacelor fixe
2.3. Perfecţionarea contabilităţii mijloacelor fixe conform standardelor internaţionale

CAPITOLUL 3. AUDITUL MIJLOACELOR FIXE


3.1. Planificarea auditului mijloacelor fixe
3.2. Exercitarea auditului mijloacelor fixe
3.3. Finisarea auditului şi prezentarea raportului privind rezultatele auditului mijloacelor fixe

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ADNOTARE
ANEXE

24
Plan-model al tezei de masterat cu tema
„Planificarea auditului financiar”

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. IDENTIFICAREA CARACTERISTICILOR GENERALE ALE


ENTITĂŢII-CLIENT
1.1 Preplanificarea auditului
1.2 Întocmirea scrisorii de angajament
1.3 Cunoaşterea businessului clientului

CAPITOLUL 2. APRECIEREA SISTEMELOR CONTABIL ŞI DE CONTROL INTERN


ŞI IDENTIFICAREA RISCURILOR
2.1 Examinarea sistemelor contabil şi de control intern
2.2 Examinarea riscurilor inerent şi legat de control
2.3 Determinarea riscului de nedescoperire şi a pragului de semnificaţie

CAPITOLUL 3. PROIECTAREA ŞI RAPORTAREA CONCLUZIILOR


3.1 Întocmirea planului general de audit
3.2 Întocmirea programului de audit

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ADNOTARE
ANEXE

25
Anexa 3
Foaia de titlu a tezei de masterat (model)

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

CATEDRA „CONTABILITATE ŞI AUDIT”

CZU:

CONTABILITATEA ŞI AUDITUL CREANŢELOR


(pe baza materialelor Societăţii pe Acţiuni „Zorile", Chişinău)

Teză de masterat

Materand, gr. CA-281m:


Numele, prenumele

Conducător ştiinţific:
Numele, prenumele, titlul didactico-
ştiinţific

Chişinău - 2010

26
Anexa 4

Exemplu de adnotare la teza de masterat cu tema “Contabilitatea veniturilor


conform standardelor naţionale şi internaţionale”

ADNOTARE

Teza este dedicată examinării problemelor contabilităţii veniturilor în baza materialelor


practice ale SA „Zorile”.
Actualitatea tezei rezidă în faptul că veniturile constituie unul dintre cele mai importante
elemente contabile ale oricărui subiect ce desfăşoară activitate de întreprinzător.
Prezenta teză are drept scop examinarea aspectelor metodologico-aplicative ale
contabilităţii veniturilor şi fundamentarea direcţiilor de perfecţionare a acesteia în conformitate
cu cerinţele internaţionale.
Reieşind din scopul şi sarcinile lucrării sînt examinate problemele aferente noţiunii de
venituri, clasificării, recunoaşterii şi evaluării acestora în conformitate cu standardele naţionale
şi internaţionale.
De asemenea este tratată problematica contabilităţii veniturilor din vînzarea bunurilor,
prestarea serviciilor, utilizarea activelor de către terţi, reflectarea rezultatelor inventarierii,
înregistrarea diferenţelor de curs valutar şi de sumă şi din alte fapte economice. Pentru
argumentarea recomandărilor au fost utilizate diverse surse bibliografice autohtone şi străine,
precum şi informaţiile entităţii studiate. Într-un paragraf separat sînt fundamentate direcţiile de
perfecţionare a contabilităţii veniturilor în concordanţă cu cerinţele IAS 18 „Venitul” şi a altor
reglementări contabile internaţionale.
Concluziile şi recomandările expuse în teză rezultate din investigaţiile efectuate pot
asigura un grad înalt de relevanţă, credibilitate şi comparabilitate a informaţiilor financiare
aferente veniturilor.

27
Anexa 5
Exemple de tabele şi figuri
Tabelul 3.5.

Formule contabile pentru evidenţa cheltuielilor din returnarea şi restituirea


valorii bunurilor necalitative
Nr. Conţinutul operaţiunii Suma,
Conturi
crt. lei
corespondente
debit credit
1 2 3 4 5
iunie 2009 (vînzarea mobilei şi încasarea mijloacelor băneşti de la cumpărător)
1. Reflectarea valorii (fără TVA) mobilei vîndute (3 600 lei x 10 set.) 36 000 221 611
2. Calcularea TVA de la valoarea mobilei vîndute (36 000 lei x 20%) 7 200 221 534
3. Decontarea costului efectiv a mobilei vîndute (2 500 lei x 10 set.) 25 000 711 216
4. Încasarea mijloacelor băneştii pentru mobila vîndută 43 200 242 221
(36 000 lei + 7 200 lei)
iulie 2009 (returnarea mobilei şi restituirea valorii acesteia cumpărătorului)
5. Stornarea valorii (fără TVA) mobilei returnate (3 600 lei x 3 set.) (10 800) 539 611
6. Stornarea TVA aferentă valorii bunurilor returnate de la (2 160) 539 534
cumpărători (10 800 lei x 20%)
7. Stornarea costului vînzărilor bunurilor returnate de la cumpărători (7 500) 711 216, 217
(2 500 lei x 3 set.)
8. Transferarea mijloacelor băneşti cumpărătorilor pentru mobila 12 960 539 242
necalitativă returnată de către acesta (10 800 lei + 2 160 lei)
9. Reflectarea valorii (fără TVA) a serviciilor de transport aferente 900 712 521
returnării mobilei
10. Trecerea în cont a TVA aferentă valorii serviciilor prestate la 180 534 521
returnarea mobilei necalitative (900 lei x 20%)

Recunoaşterea veniturilor din prestarea serviciilor

Mărimea Este probabil ca Stadiul de execuţie a Cheltuielile apărute pe


veniturilor poate fi avantajele tranzacţiei la data de parcursul tranzacţiei şi
evaluată în mod economice asociate raportare poate fi necesare pentru
credibil tranzacţiei să fie evaluat în mod finalizarea acesteia pot
generate către rezonabil fi evaluate în mod
întreprindere rezonabil

Figura 2.1. Criteriile de recunoaştere a veniturilor din prestarea serviciilor conform


IAS 18 „Venitul”

28

S-ar putea să vă placă și