Sunteți pe pagina 1din 58

Cuprins

CAPITOLUL I : COLIRE-GENERALITATI .........................................................4


I.1. Istoric..................................................................................................................4
I.2. Definiţii şi generalităţii.......................................................................................5
I.3. Clasificare...........................................................................................................9

CAPITOLUL II : ANATOMIA SI PATOLOGIA OCHIULUI..............................13


II.1. Anatomia ochiului............................................................................................13
II.2. Lichidul lacrimal .............................................................................................15
II.3. Circulaţia sanguină oculară..............................................................................17
II.4. Bolile ochiului..................................................................................................17

CAPITOLUL III : FORMULAREA COLIRELOR................................................23


III .1. Preparare.......................................................................................................23
III .2. Fazele preparării medicamentelor oftalmice.................................................24
III .3. Condiţii de calitate care trebuie îndeplinite..................................................28
III .4. Filtrare...........................................................................................................29
III .5. Sterilitate.......................................................................................................31
III .6. Izotonie..........................................................................................................33
III .7. Izohidrie.........................................................................................................35
III .8.Stabilitate........................................................................................................38
III .9. Vâscozitate.....................................................................................................39
III .10. Toleranţa, lipsa de toxicitate .......................................................................40
III .11.Lipsa particulelor solide................................................................................43

1
III .12.Timpul de retentie şi penetraţie.....................................................................43

CAPITOLUL IV :CONDIŢII DE PRODUCŢIE.....................................................45


IV .1. Spaţii de producţie.........................................................................................45
IV .2. Echipamente de producţie..............................................................................46
IV .3. Recipiente de condiţionare.............................................................................47
IV .4. Ambalarea......................................................................................................49
IV .5. Depozitarea..................................................................................................49
IV .6. Forme oftalmice cu acţiune prelungită........................................................50
IV .7. Forme oftalmice de transport şi eliberare la ţintă........................................51
IV .8. Caracterele şi controlul calităţii...................................................................51

CAPITOLUL V : PREPARATE FARMACEUTICE OFTALMICE....................52


V.1. Preparate prevăzute de F.R. X........................................................................52
V.2. Preparate din import ......................................................................................55

CONCLUZII .........................................................................................................57
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................59
ANEXE .................................................................................................................60

2
CAPITOLUL I
COLIRE GENERALITATI

I.1 ISTORIC

Medicamentele pentru ochi sunt folosite din timpuri străvechi. Se cunosc formule de
colire din antichitate, în papirusul lui EBERS şi mai apoi
din lucrările lui HIPOCRATE si GALENUS.
La romani, cele mai frecvente colire erau sub forma unor turte mici,
formate din făinuri, care se aplicau calde, pe globul ocular.
Altele se prezentau sub forma unor soluţii: macerate, ceaiuri, decocturi şi infuzii din
plante (petale de trandafir, rădăcină de revent, coajă de stejar) sau ca unguente, pe bază de
grăsimi animale.
Soluţiile oftalmice apar înscrise în farmacopei şi sub alte denumiri decât Collyria.
Astfel, oculoguttae, guttae ophthalmice, oculenta, oculostillae, solutions ophthalmicae, iar
pentru băi oculare – oculobalneae.

Vechea denumire de colir, care este frecvent folosită şi astăzi poate avea următoarele
origini:
-limba greacă veche: kollao = aglutinare, întrucât în antichitate prepa-ratele oftalmice
aveau consistenţa unei paste sau a unui unguent;
-sau de la cuvântul grec kollirion, care provine de la kolla = clei, tot datorită formei de
paste turtite, umectate cu apă şi aplicate pe globul ocular;
-din limba arabă kohl=stibină, minereu numit şi khol el Hhagar, utili-zat pentru
colorarea genelor în negru şi pentru a da ochilor strălucire mai mare, cuvântul luând apoi
sensul general, de preparate pentru ochi.
La prepararea medicamentelor oftalmice, încă din vechime se păstra o
deosebită grijă, în ceea ce priveşte acurateţea cu care se lucra.
3
Ca formă farmaceutică distinctă, Collyria apare prima dată în F.R. ediţia a III- a
(1892), dar în partea a treia, la Farmacia veterinară, care înscrie trei exemple de colire: cu
atropină, nitrat de argint şi opiaceu.
Medicamentele oculare locale au fost administrate numai sub două forme galenice:
soluţii si unguente, ambele multidoze, până în anul 1950, când apar colirele prezentate sub
formă liofilizată.
Colirele in doză unitară au fost dezvoltate abia în 1976, sub numele de oftadoze,
prezentate în recipiente de plastomeri (polietilenă)
Din punct de vedere tehnologic nu există diferenţe esenţiale între picăturile de ochi şi
apele oftalmice, ambele trebuind să corespundă aceloraşi condiţii de calitate. Ele se deosebesc
însa în ceea ce priveşte cantitatea de preparat, picaturile pentru ochi prescriindu-se în cantităţi
mici de 5 - 10 g, iar apele oftalmice, peste 100 g. De asemenea, picăturile pentru ochi conţin
concentraţii mai mari de substanţe active, în timp ce apele oftalmice sunt mai diluate.
Picaturile pentru ochi pot fi apoase sau uleioase, iar apele oftalmice numai apoase. Modul de
administrare diferă la aceste două preparate: picăturile pentru ochi se administrează cu
ajutorul unui sistem de picurare în sacul conjunctival, iar apele oftalmice, cu ajutorul unor
pahare speciale cu marginile şlefuite, care se aplică pe orbita oculară, permiţând efectuarea de
băi sau spălături ale ochiului.

În ultimele două decenii s-au publicat numeroase lucrări care au contribuit la


fundamentarea stiinţifică a preparatelor oftalmice. Cu toate lucrările apărute, mai persistă înca
problemele neelucidate privind tehnologia preparării cât şi a normelor de calitate şi metodele
de control a preparatelor oftalmice.

Farmacopeile omit picăturile folosite în scop de diagnostic, lamelele oftalmice,


soluţiile pentru lentile de contact, precum şi lacrimile artificiale, introduce mai nou în practica
oftalmologica.

I.2.DEFINIŢII ŞI GENERALITĂŢI

Medicamentele oftalmice sunt forme farmaceutice sterile folosite În tratamentul şi


pentru diagnosticarea ochiului bolnav sau lezat.
F.R.X prevede ca monografii de generalităţi:
-Oculoguttae (picături pentru ochi, colire): preparate farmaceutice sterile, sub formă
de soluţii sau suspensii folosite în tratamentul sau diagnosticarea bolilor de ochi. Se pot
prezenta şi sub formă de pulberi sterile care se dizolvă sau se suspendă înainte de folosire într-

4
un vehicul steril. Această monografie include şi Băile oftalmice: condiţii asemănătoare de
preparare, conservare şi control, se aplică şi pentru băile oculare, care se prescriu în cantităţi
de cel puţin 50 de grame;
-Unguenta ophtalmica (unguente oftalmice, oculente): preparate far-
maceutice semisolide, care se aplică pe mucoasa conjunctivală.
Denumirea de preparate oftalmice, provine de la cuvântul grecesc
Ohaltomos = ochi sau medicamente oculare (lat. oculus, i = ochi ), de asemenea, mult
folosită este şi vechea denumire de colir.
Preparatele oftalmice se utilizează, în general, pentru acţiune locală şi se aplică pe
mucoasa conjunctivală oculară, cornee sau pleoape, gene dar si sub formă de injecţii oculare
locale, cât şi pentru acţiune generală.
Din definiţie reiese o diferenţiere a formelor oftalmice în două mari grupe:
1. -preparate oftalmice destinate tratamentului afecţiunilor oculare, din care cea mai
mare categorie o constituie formele lichide, numite şi colire;
2.-preparate pentru oftalmodiagnostic (gr.ohtalmos=ochi+dia+gr.gnosis=cunoaştere);
diagnostic bazat pe reacţia oculară produsă prin instilarea în ochi a unei soluţii cu substanţe
specifice; ele sunt utilizate numai de personal specializat, pentru a facilita un examen medical.
De ex. :măresc sau micşorează pupila, sensibilizează ochiul la atingere etc.;
-la acestea se mai adaugă o a treia categorie
-soluţiile care permitaplicarea, întreţinerea, umectarea sau lubrifierea lentilelor de
contact.

Se cunosc următoarele forme farmaceutice:


• Picături pentru ochi, colire (OCULOGUTTAE,F.R.X.)
Ele conţin concentraţii relativ mari de substanţa medicamentoasă, dar se aplică
în cantităţi mici, prin instilare (instiller= a picura) în sacul conjunctival sau pe cornee;
• Bai oculare, ape de ochi, loţiuni oculare (Oculobalnea): soluţii apoase
diluate,pentru spălarea mucoasei oculare (a globului ocular şi a conjunctivei);
ele se aplică cu ajutorul unor pahare oculare speciale,cu marginea uşor
adâncită. Au efect calmant, astringent sau decongestionant;
• Unguente oftalmice (UNGUENTA OPHTALMICA,F.R.X),numite
şi colire moi, sunt unguente sterile pentru aplicarea pe ochi, pleoape,gene;
• Soluţii pentru lentile de contact: soluţii de întreţinere, umectare şi aplicare, care
previn complicaţiile folosirii lentilelor de contact (înlocuitoare de ochelari);
• Unguente pentru gene: se aplică pe marginea pleoapelor (în blefarite);

5
• Inserte oftalmice(denumirea provine de la cuvântul francez inser = a
introduce): sunt preparate solide sub formă de lamele ovale,
subţiri,Transparente, discuri sau cilindri, dar pot fi şi semisolide, gel,
film.Primele lamele oftalmice au fost preparate pe bază de gelatină,
alcoolpolivinilic, în care era dizolvată sau dispersată substanţa
medicamentoasă. Se pot folosi şi alte materiale plastice poroase, impregnate cu
substanţe active. Ele sunt destinate a fi inserate în sacul conjunctival, în scopul
unei acţiuni locale sau generale.
Medicamentele oftalmice oferă următoarele avantaje:
• Permit să localizeze efectele substanţelor medicamentoase în ochi, evitându-se
astfel efectele sistemice nedorite. Tratamentul se adresează în special
aparatului lacrimal, conjunctival şi tunicii externe a globului ocular, care pot fi
sediul unor infecţii sau pot suferi lezări, în care aplicarea locală a diferitelor
substanţe active este obligatorie.
• Terapia locală a zonei oculare are avantajul unei acţiuni rapide şi directe, cu
concentraţii mici de medicamente .
• Marele avantaj al căii de administrare locală, oculară, în comparaţie cu
administrarea sistemică, constă în realizarea unor concentraţii terapeutice mult
mai ridicate în ţesuturile respective, mai ales în umoarea apoasă. Prin sânge
(administrarea pe cale generală) acestea nu sunt posibile datorită existenţei
generală hemato-oculare, care se opune în mare măsură absorbţiei
medicamentului, ceea ce justifică preferenţa medicilor pentru tratamentul local
în oftalmologie. Terapia locală este favorizată de sistemul larg de spaţii
limfatice, care comunică între ele şi permit o absorbţie rapidă a substanţelor
medicamentoase.
• În terapia locală oftalmică se utilizează o gamă largă de forme farmaceutice:
soluţii, suspensii, emulsii, soluţii vâscoase, unguente, pulberi, comprimate,
aerosoli, inserte, sisteme terapeutice.
• Calea oftalmică permite o aplicare uşoară, rapidă,
nedureroasănetraumatizantă, cu ajutorul picătorului, direct sacul conjunctival,
în locul in- flamat, traumatizat sau infectat. Prin mişcările pleoapelor,
medicamentul lichid se răspândeste pe toată suprafaţa ochiului. Această
administrare garantea-ză consinţământul pacientului, în particular, în timpul
tratamentului cronic.Deşi picăturile pentru ochi sunt destul de uşor de
administrat, pacienţii tind încă să le evite. Ca urmare, cercetările actuale

6
studiază dezvoltarea unui sistem de eliberare medicamentoasă îndelungată
prin utilizarea de diferite procedee care să crească permeabilitatea oculară şi
să prelungească durata de acţiune.
• Mult folosită, în mod curent, este şi terapia locală cu unguente oftalmice,
datorită aplicării simple şi menajate, în special a unguentelor cu antibiotice.
• De asemenea, prin aplicarea de băi oculare, care se practică uşor, se realizează
rapid efecte antiinflamatoare, astringente, antiseptice, calmante.
• Un colir acţionează, în general, asupra corneei, conjunctivei şi în profunzime
în ţesutul ocular, dar poate avea şi un efect sistemic.
Dintre dezavantaje enumerăm :
• Specificul strict local al leziunilor oculare, sensibilitatea deosebităa mucoasei
oculare, care se accentuează în perioada de tratament (când aceasta este
inflamată), cât şi importanţa organului văzului impun o serie de exigenţe
specifice, privind prepararea, condiţionarea cât şi administrarea colirelor, ca şi
pentru medicamentele injectabile.
• Administrarea la nivelul zonei oculare a unor medicamente care au acţiune
generală nu dă rezultate, deoarece corneea este puţin vascularizată şi
majoritatea substanţelor medicamentoase folosite în terapia oftalmică nu
acţionează decât dacă sunt absorbite la nivelul camerei anterioare a ochiului.
• Soluţiile oftalmice, în special, sunt medii prielnice pentru dezvoltarea
microorganismelor şi pot produce suprainfecţii.
• Administrarea unei soluţii oftalmice cauzează uneori microtraumatisme şi
declanşează mecanismul de apărare a ochiului. Datorită bogatei inervaţii a
corneei, apar reflexul de lăcrimare, senzaţia de durere şi fotofobie, iritaţie
locală, uneori hiperemie, edem al conjunctivitei şi hipersecreţie lacrimală.
Odată cu lacrimile, se elimină şi soluţia oftalmică, deci substanţa activă se
pierde şi respectiv efectul terapeutic este diminuat.
• Durata staţionării soluţiilor oftalmice în ochi este scurtă: de 4-5 minu-te (după
alţi autori 5-6 minute).
• Un alt dezavantaj este determinat de intoleranţa locală a unor colire,care
produc iritaţii;aceasta are ca urmare eliminarea mai rapidă a colirului, deci şi a
substanţei active de către lichidul lacrimal, prin septul nazal.

I.3. CLASIFICARE

7
Având în vedere gama variată de medicamente oftalmice, clasificarea acestora se poate
prezenta în funcţie de :
Natura solventului:
- colire apoase ;
- colire uleioase ;
- colire cu vehicul vîscozifiant.

II. Gradul de dispersie:


Forme lichide:
- soluţii ;
- suspensii ;
- emulsii ;
- latexuri .
Forme semisolide :
-unguente oftalmice .
Forme gazoase :
- aerosoli ;
- spray-uri .
Forme solide :
- pulberi liofilizate, pudră ;
- creioane ;
- comprimate ;
- inserte ;
- sisteme terapeutice .
. Modul de administrare
1. Colire care se administrează local, fără suport intermediar:
Colire multidoze : soluţii sau suspensii (administrate în picături) al căror volum unitar
a fost de 15 ml până în 1950 şi a scăzut până la 5 ml, ca o consecinţă a regulii de utilizare a
unui colir în termen de 15 zile după ce s-a deschis flaconul (Directiva M.S. , Franţa , 1975). În
prezent 60% din colirele industriale sunt condiţionate în recipiente din plastomeri şi 40% în
recipiente de sticla (mai ales sub formă de pulbere liofilizată) ;

Colire unitare (colir unidoză), numite şi oftadoze conţin formule clasice,simple, de


colire, condiţionate în recipiente din polietilenă, ambalate în cutii a 50 sau 100 unităţi de 0,4

8
ml, pe pachete de 10 unităţi .Se utilizează o singură dată. Ele oferă în primul rând avantaje de
ordin bacteriologic :
bolnavul primeşte, la fiecare instilaţie, o soluţie necontaminată ; posibili-
tatea de trasmitere a unor germeni microbieni la bolnav, în mediul spitali-
cesc, este teoretic nulă. Se fabrică numai industrial.
Preparate pentru spălarea externă a ochiului : băi oculare multidoze, livrate
împreună cu un pahar ocular, pentru o aplicare ; conţin mai ales extracte de plante şi
ape de flori.
Soluţii chirurgicale apoase, unitare, sterile :
- pe bază de formule simple : lacrimi artificiale, injecţii oculare (volum de
5-15 ml), ele sunt rezervate irigaţiei sau injecţiilor intraoculare, în cursul
intervenţiilor chirurgicale, de tipul soluţiilor de clorură de sodiu 0,9 % sau
al soluţiilor saline echilibrate ;
- fie pe bază de macromolecule (metilceluloza, gelatina, acidul hialuronic)
utilizate pentru a facilita aplicarea implantelor oculare, sau mai general, a
facilita chirurgia în umoarea vitroasa. Aceasta grupă este în plina dezvoltare şi la ea se
adaugă soluţiile destinate conservării grefoanelor corneene (Banca de ochi) ;
Injecţii locale de tip subconjunctival de 1 sau 2 ml, care permit o concen-
traţi superioară a substanţei active, faţă de cea obţinută prin instilare, mai
ales când substanţa traversează greu corneea, cum este cazul multor antibi-
otice.
Soluţii pentru lentile de contact : sunt de două tipuri :
- soluţii pentru întreţinere, care nu vin în contact cu ochiul, acestea sunt produse de
decontaminare şi de curăţire ;
- soluţii pentru aplicarea lentilelor de contact, ele vin în contact direct cu mucoasa
oculară, sunt fabricate în doze unitare de10 ml ;
Unguente oftalmice : sunt din 1988 prezentate sub două tipuri : unguente multidoze, în
tuburi de 3-10g şi al căror excipient este cel mai frecvent
vaso-lanolina şi unguente unitare, prezentate în capsule gelatinoase moi,
sterile(apărute din 1976) ;
Pompe portabile pentru administrarea locală a medicamentelor oculare, cu mecanism
electronic, care permit irigarea ochilor cu o soluţie de clorură de sodiu 0,9%.
Colire care se administrează local, utilizând un suport intermediar :
Hârtiile pentru diagnostic, utilizat zilnic în sălile de examen oftalmologic ;
Se prezintă ca fâşii de 5,5 cm lungime, fie neimpregnate şi gradate simplu,

9
fie impregnate cu fluoresceina, pentru depistarea leziunilor corneene ;
Forme farmaceutice care opun rezistenţă la drenajul lacrimal :
- inserte extraoculare insolubile, de tip OCCUSERT, apărute în 1973 în
S.U.A., de forma unui rezervor, care elimina, lent, în câteva zile substanţa
activă, la nivelul fundului de sac conjunctival. După epuizare, insertul
este scos şi eventual înlocuit (utilizat în glaucom-pilocarpină), cu acţiune
retard ;
- Inserte extraoculare solubile ; acestea sunt preparate sterile, solide, care se introduc
în sacul conjunctival, în vederea unei acţiuni locale sau generale ; ele eliberează substanţa, în
timpul unei perioade determinate, dintr-un suport polimeric biodegradabil. Ele sunt
condiţionate individual, în recipiente sterile ; un insert cântăreşte 5 mg şi durează 24 ore, el se
dizolva în lichidul lacrimal ;
Lentile terapeutice : lentile de contact suple şi hidrofile, dezvoltate din anul 1970,
aplicate în serviciu spitaliere specializate. Ele au rol cicatrizant. Pot fi lentile-pansamente sau
lentile-rezervoare (cu medicamente) ;
O clasă aparte o constituie produsele para farmaceutice sub formă de :
Proteze intraoculare, care au ca scop înlocuirea funcţională a cristalului ;
Proteze oculare care caută să restabilească estetica globului ocular. Ele se împart în
două grupe :
- proteze oculare interne care au scopul de a menţine forma globului ocular
(primul implant intern - 1884 - MULER) ;
- proteze oculare externe, cu rol în menţinerea fundului de sac conjunctival
şi de a restabili estetica (1949 - RIDLEI a implantat primul cristal
artificial)
IV. Tipul de condiţionare.
- colire multidoze ;
- colire unitare.
V. Scopul urmărit:
- preparate pentru tratamentul afecţiunilor oculare ;
- preparate pentru oftalmodiagnostic ;
- soluţii pentru lentile de contact ;
- înlocuitor de lacrimi ;
VI. Durata efectului terapeutic :
- acţiune imediată : colire apoase ;
- acţiune prelungită : suspensii apoase, uleioase, soluţii vâscoase, unguente

10
oftalmice, inserte etc.
VII. Viteza de eliberare convenţională (clasică) :
- colire apoase ;
- băi oftalmice ;
- pulberi şi comprimate pentru colire apoase :
Forme oftalmice cu eliberare modificată :
- forme oftalmice cu eliberare prelungită :
- colire apoase vâscoase ;
- colire uleioase ;
- suspensii apoase şi uleioase ;
- spray-uri oftalmice ;
- unguente oftalmice ;
Forme oftalmice cu eliberare controlată :
- inserte insolubile ;
- inserte solubile ;
- mini pompe oftalmice ;
Forme oftalmice de transport şi eliberare la ţintă :
- lipozomi ;
- latexuri ;
-sisteme încapsulate : - microsfere, microcapsule ;
- nanosfere, nanocapsule ;
VIII. Acţiunea terapeutică : antiinfecţioase, antiinflamatoare, cicatrizante,
anestezice locale, midriatice, miotice şi antiglaucomatoase, tratamentul cataractei
sedative, de diagnostic, adjuvante în chirurgia oculară etc

11
CAPITOLUL II
ANATOMIA SI PATOLOGIA OCHIULUI

II.1.ANATOMIA(Anexa 1)

Forma farmaceutică de colir este indicată a fi aplicată local, pe mucoasa conjunctivală


oculară, cornee, pleoape, gene, fiind esenţial destinată a realiza o concentraţie tisulară
crescută.
Efectul terapeutic urmărit este în general localizat la teritoriul mucoasei oftalmice, dar
se poate vorbi şi de o acţiune sistemică.
Dacă aceste preparate sunt considerate ca destinate uzului extern, ele pot da local o
absorbţie suficientă, pentru a produce uneori şi o acţiune generală. Pe de altă parte este
important de cunoscut că eventualele leziuni locale, stările inflamatorii permit o absorbţie
generală, rapidă.
Intensitatea şi durata acţiunii unui medicament aplicat la nivelul zonei oculare
depinde, pe lângă alţi factori, de exigenţele căi oftalmice: caracteristicile organului văzului.

Dacă am face o clasificare, ochii fac parte din sistemul vizual, care la randul lui face
parte din sistemul senzorial. Sistemul senzorial însumează totalitatea organelor de simț prin
intermediul cărora omul percepe mediul înconjurător și interacționează cu acesta. Indiscutabil,
cea mai importantă componentă a sistemului senzorial o reprezintă sistemul vizual. Acesta ne
oferă cele mai multe,complexe și utile informații din mediul înconjurător iar în lipsa lui viața
ar oferi o experiență cu mult mai săracă. Sistemul vizual este format din ochi, nerv optic și
creier. Ochiul, unul dintre cele mai complexe organe ale corpului omenesc, este și unul dintre
cele mai importante organe. Importanța acestuia (și a simțului vizual în general) se poate
deduce și din faptul că aproximativ un sfert din puterea de procesare a creierului este
rezervată simțului vizual.

12
Dintre părțile componente ale ochiului sunt demne de menționat:
• sclera, care este stratul exterior dur ce dă și menține forma ochiului și de care sunt
atașați mușchii oculari;
• corneea, care este partea din față a stratului exterior, transparentă, având rolul unei
lentile ce focalizează lumina. Toată lumina care intră în ochi trebuie să treacă prin
cornee
• umoarea apoasă, un lichid transparent aflat imediat în spatele corneei, distribuit în
două cavități: camera anterioară, aflată în fața irisului și camera posterioară, din
spatele irisului. Umoarea apoasă este produsă și evacuată în mod constant, ea avand
mai multe roluri: contribuie la puterea dioptrică a ochiului, la menținerea presiunii
oculare și la distribuția substanțelor hranitoare și de întreținere către cornee și cristalin
(care nu sunt vascularizate).
• uveea, stratul de sub scleră, este un înveliș vascularizat, care cuprinde, în partea din
față, corpul ciliar și irisul. Corpul ciliar are rolul de a produce umoare apoasă și de a
modifica forma și mărimea cristalinului pentru adaptarea vederii în funcție de
distanță, iar irisul are rolul de a varia cantitatea de lumină care patrunde în ochi, pentru
adaptarea vederii în funcție de luminozitate. Centrul irisului, mai exact orificiul din
centrul irisului, se numește pupilă. Prin contracțiile și dilatațiile irisului, cantitatea de
lumină care pătrunde în ochi prin pupilă poate varia de până la 30 de ori;
• cristalinul.un lichid transparent conținut într-o membrană elastică, care contribuie la
puterea dioptrică a ochiului și este singurul instrument cu ajutorul căruia ochiul se
adaptează în funcție de distanță;
• retina, al treilea și ultimul strat, acoperă pe interior partea posterioară a ochiului. Aici
se formează imaginile captate de către ochi, imaginile fiind proiectate rasturnat pe
retină. Creierul este acela care restabilește poziția corectă a imaginii. Retina conține,
printre altele, celulele fotoreceptoare (conurile, care percep culorile și detaliile și
bastonașele, care sunt responsabile de vederea în condiții de luminozitate slabă). În
spatele retinei, în mijloc, se află foveea, care conține doar conuri și căreia îi datorăm
vederea cu claritate a detaliilor fine. Tot pe retină se produce și rodopsina, substanța
responsabilă cu transformarea radiației electromagnetice (lumina) în impulsuri
nervoase care mai apoi ajung la creier și sunt interpretate. Retina consumă,
proporțional, cel mai mult oxigen din organism.Retina conţine aproximativ 130
milioane de celule fotosensibile – conuri si bastonaşe. Bastonaşele sunt foarte
sensibile la lumina, dar cu excepţia culorilor albastru si verde, nu pot diferenţia
culorile. Conurile pot deosebi culorile şi măresc claritatea imaginii, dar sunt

13
nefuncţionale în condiţii de lumină slabă. Aceasta este explicaţia faptului că în condiţii
de lumină crepusculară nu vedem clar si culorile „dispar”, totul apare in nuanţe de
albastru sau verde. În asemenea situaţii nu funcţioneaza decat bastonaşele. În lumina
foarte puternică funcţionează doar conurile. Când lumina scade în intensitate,
bastonaşele se reactivează, dar procesul necesită un oarecum timp.
Când intri din stradă într-o camera mai slab iluminată, ochiul tău trebuie sa se
adapteze la lumina slabă, iar când ieşi din nou la soare, eşti „orbit” câteva
secunde.Orbirea determinată de anumite afecţiuni ale retinei provine din deteriorarea
bastonaşelor si conurilor, care cedeaza după un anumit timp. Cercetatorii încearcă să
stimuleze conurile şi bastonaşele afectate, cu ajutorul unor electrozi. O altă posibilitate
este implantul de conuri şi bastonaşe prelevate din ţesuturi embrionare, restabilind
astfel funcţia retiniană.Conurile sunt aglomerate in porţiunea posterioară a retinei, în
locul numit pata galbenă. Majoritatea bastonaşelor sunt situate în afara petei galbene,
alături de câteva conuri mai puţin numeroase.Aproape de pata galbenă, tot pe retină, se
află locul de intersecţie a nervului optic. În acest loc nu exista celule fotosensibile,
fasciculele luminoase care ajung aici nefiind interceptate. Punctul respectiv se numeşte
pata oarbă si exista la ambii ochi.
• Umoarea vitroasă, un lichid transparent care umple tot restul ochiului și care
protejează retina amortizând șocurile rezultate ca urmare a mișcării globului ocular și
a mișcării capului și contribuie la menținerea presiunii oculare.
• Alte părți, care nu fac parte din ochiul propriu-zis dar care au diverse roluri în buna
funcționare a ochiului ar fi:
• pleoapele superioare
• ducturile care conduc lacrimile către suprafața oculară.
• aparatul lacrimal

II.2.LICHIDUL LACRIMAL

Suprafaţa globului ocular este permanent acoperită de lichidul lacrimal (secretat de


glanda lacrimală), pe care pleoapele îl etalează continuu, împiedicând uscarea porţiuni expuse
la aer şi facilitând închiderea pleoapelor. Lichidul lacrimal este recoltat prin intermediul
canalelor lacrimale în sacul lacrimal.
Lichidul lacrimal este apoi evacuat prin canalul nazal, în fosele nazale.

14
Filmul subţire de lichid etalat pe suprafaţa globului ocular ce acoperă cornea cât şi
conjunctiva, la nivelul fantei palpebrale, are rolul de a asigura condiţiile optime de viziune şi
funcţionare normală a ochiului. El nu are numai un rol optic, dioptrie-aer-cornee, ci şi
metabolic, nutriţia ţesutului cornean, dar asigu-ră totodată şi apărarea imunologică, protecţia -
barieră fiziologică şi curăţirea me-
canică a suprafeţei corneene, prin eliminarea corpilor străini.
Filmul lacrimal se compune din trei straturi principale suprapuse :
• stratul interior cu celulele epiteliale ale stratului cornean, în stare de repauscu
grosimea de 0,02-0,05 micrometrii şi format în special din mucină, un muco-
polizaharid, care prin grupele sale hidrofile se leagă de celelalte straturi ;
• stratul intermediar, de circa 7 micrometrii, o soluţie mucinică, care conţine 98-
99% apă, albumine şi globuline, care asigură lichidului lacrimal o anumită
capacitate de tamponare, cât şi săruri minerale, o enzimă numită lizozim, cu
proprietăţi de “liză” a macromoleculelor lipoproteice microbiene. Această
enzimă asigură acţiunea antimicrobiană a lichidului lacrimal. Mai conţine mici
cantităţi de săruri organice.
• deasupra se află un strat lipidic de 0,1 micrometri,cu rol de protecţie.Volumul
mediu al lichidului lacrimal este la adult între 7-10 microlitri; el poate să
ajungă în stare de repaus la 30 microlitri. Deci între pleoape şi globul ocular se
află echivalentul a 1-2 picături de film lichid.
Caracteristicile fizico-chimice ale lacrimilor sunt : marea diversitate a valorilor pH-ului
lacrimilor, care se întinde pe o scară de la 5,2-6,8 ; amplitudinea şi frecvenţa fluctuaţiilor sunt
zilnice ; ele depind de fiecare individ. Dacă ochii sunt deschişi, se stabileşte un echilibru cu
CO2 din aer şi pH-ul urcă la 9 într-un minut. Închiderea pleoapelor produce o acidifiere
rapidă. pH-ul normal are valorile cuprinse între 7,1-7,6 , apropiat de acela al sângelui ;
temperatura lichidului lacrimal este de 30-35 grade C, când ochii sunt închişi ; ea creşte cu 0,5
grade C dacă ochii sunt deschişi. În absenţa clipirii, temperatura scade cu 1 grad C.
De asemenea suprafaţa globului ocular are o temperatură variabilă, în funcţie de locul
de măsurare – corneea este mai rece, lacrimile mai calde; capacitatea tampon a lacrimilor este
mică : tamponul carbonat este principalul sistem de reglare a pH-lui lacrimal, dar la acest
echilibru mai participă unele proteine ca lizozimul (proteină bazică) sau albumina (proteină
acidă) şi chiar mucina (alcalină);vâscozitatea lacrimilor se situează în domeniul de 1,3-5,9
m.Pa.s şi scade în momentul închiderii pleoapelor ; ea provine mai ales datorită prezenţei lipi-

15
delor şi formării unui film rigid prin agregarea proteinelor ;osmolalitatea lichidului lacrimal
este legată de ionii dizolvaţi şi mai puţin de proteine ; are valoarea medie de : 318 m. moli/kg.
În cursul zilei se observă o hipertonicitate, cu un nivel de concentraţie de 1,43 m. moli/kg/h.
tensiunea superficială a stratului lipidic pre-cornean are valorile cuprinse între 46-71 dyn/cm.
În mare, lichidul lacrimal conţine cantităţi mici de proteine, clorură de sodiu circa
0,78% şi bicarbonat de sodiu, circa 0.2%. El conţine şi acid carbonic şi este tamponat la pH în
jur de 7, asemănător cu cel al plasmei sanguine.

II.3.CIRCULAŢIA SANGUINĂ OCULARĂ

Ochiul este hrănit cu sânge care vine de la două artere majore : vasele retinale
şi vasele ciliare (sau uveale).
Arterele retinale intră în globul ocular împreună cu nervul optic şi apoi se ramifică în
discul optic şi hrănesc părţile interioare ale retinei.
Vena retinală drenează sângele şi părăseşte globul ocular prin acelaşi loc prin care
intră artera retinală, apoi se scurge prin sinusul cavernos sau în vasele orbitale.
Arterele ciliare intră în globul ocular prin mai multe locuri. Aceste artere includ două
artere ciliare posterioare lungi, câteva artere ciliare anterioare şi un număr variabil de artere
ciliare posterioare scurte.
În corpul ciliar, la baza irisului, artera ciliară posterioară lungă şi artera ciliară
anterioară se unesc, pentru a forma cercul arterial al irisului.
Sângele din coroidă şi din zona anterioară este drenat prin venele vortex în vena
orbitală. Sângele din sclerotica posterioară este drenat în venele ciliare posterioare.
Există plexuri venoase în epliscleră şi intrascleră, care comunică cu venele
subconjunctivale şi conjunctivale şi primesc umoare apoasă drenată de către canalele
colectoare de la canalul SCHLEMN.
Medicamentul administrat în partea anterioară a ochiului este înlăturat eficient prin
difuzia în circulaţie şi/sau curgerea prin canalul Schlemn.
Prin urmare, medicamentul instilat topic nu atinge concentraţii eficiente în partea
posterioară a ochiului.
În alte cazuri, singura metodă utilizată o constituie injecţiile : subconjunctivale,
retrobulbare, intraoculare, intravitrale ş.a

II.4. BOLILE :OCHIULUI

16
Există mai multe tipuri de probleme oculare şi tulburări de vedere, printre care se regăsesc:

• Prezbiopia (Anexa1)- reprezintă diminuarea puterii de acomodare a ochiului o dată cu


înaintarea in vârsta, mai ales la distingerea obiectelor de aproape. Pe măsura apropierii
de vârsta medie, cristalinul (lentila ochiului) se subţiaza şi îşi pierde din elasticitate.

• Cataracta(Anexa2,Anexa3)- este o pelicula fină, opacă aparută la nivelul cristalinului,


care blocheaza pasajul fasciculului luminos câtre retina (componenta nervoasa a
globului ocular la nivelul careia se formeaza imaginea), cauzând tulburari de vedere.
Este important ca parinţii să observe diferitele tulburări vizuale în randul copiilor
pentru identificarea precoce a cataractei (cataracta juvenila) sau a altei patologii
oftalmologice.

• Glaucomul- cuprinde totalitatea afecţiunilor oftalmologice în care se produce lezarea


nervului localizat în polul posterior al ochilor (nervul optic), rezultând în final
pierderea vederii.
La început, se pierde câmpul vizual periferic. Dacă nu se tratează, se agravează
pierderea acuitaţii vizuale, ducând în timp la orbire definitivă.
Exista 3 forme de glaucom:
-glaucomul cu unghi deschis
-glaucomul cu unghi închis
-glaucomul congenital
• Astigmatismul - modificarea formei globului ocular mai poate determina un alt defect
de vedere: astigmia. Această afecţiune însoţeşte de obicei miopia sau hipermetropia.
Incubarea corneei sănătoase este uniformă, la fel ca a unei mingi de fotbal. La unii
însa curbarea corneei seamănă mai mult cu o minge de rugby şi are drept consecinţă o
dificultate în a focaliza obiectele.
• Diplopia (vederea dublă) - există multe afecţiuni care provoacă acest tip de vedere
(inclusiv accidentul vascular cerebral si cataracta, paralizia muşchilor oculari,
divergenţa axei ochilor, etc.).
• Hipermetropie - acuitatea vizuala este scazută sau vederea este înceţoşată, indiferent
de distanţă. Această afecţiune este specifică persoanelor de peste 40 de ani şi apare în
urma pierderii elasticitaţii ţesuturilor, diminuând abilitatea de acomodare a ochiului.
Este însoţita de cefalee. Ochii sunt roşii, lăcrimează, apare senzaţia de înţepătură,
vedere înceţoşată, etc.

17
• Miopia -miopii nu pot vedea clar obiectele situate la distanţă, în timp ce hipermetropii
formeaza o imagine neclara despre obiectele apropiate. Aceste defecte sunt aproape
fără excepţie consecinţa modificării formei globului ocular. Pentru o vedere perfectă,
globul ocular trebuie să fie sferic. Globul ocular al miopilor este însa alungit pe plan
orizontal, iar cel al hipermetropilor, scurtat. Cu ochelari sau lentile de contact, ambele
defecte de vedere pot fi corectate. Mai nou, cercetătorii încearcă să corecteze miopia
prin aplatizarea corneei
• Keratita cu entamoeba - apare din cauza igienii precare a lentilelor de contact care
cauzează această infecţie rară dar foarte gravă a ochilor
• Alergii - caracterizate de senzaţie de măncărime, roşeaţă, inflamaţie, lăcrimare
• Ambliopie (ochi leneş) - este o boală care se manifestă mai ales la sugari şi copiii
mici, care poate determina pierderea permanentă a vederii.
• Paralizia Bell - este o afecţiune determinată de paralizia bruscă a uneia din părţile
feţei. Din cauza incapacităţii de a clipi, se poate dezvolta sindromul de ochi uscat.
• Blefarita - inflamaţia pleoapelor poate cauza iritaţii oculare cronice, lacrimare,
senzaţie de corp străin şi scame la nivelul genelor. O problemă frecventă la copii şi
adulţi, blefarita provoacă adesea eritem şi tumefacţie, precum şi măncărimi şi iritaţii
ale pleoapelor. Printre cele mai frecvente cauze de blefarită sunt: igiena precară a
pleoapelor, excesul de ulei produs de glandele pleoapei, infecţiile bacteriene şi
reacţiile alergice.
• Chalazionul-este o mică umflătură fermă în pleoapa, cauzată de o deschidere blocată
sau o infecţie a glandelor sebacee palpebrale, situată în pleoapele inferioare sau
superioare. Este frecvent asociata cu o afecţiune numită blefarita. Tumorile Chalazion
pot fi incomode, inestetice şi pot împiedica vederea normală. Ele sunt iniţial roşii,
umflate şi sensibile. În cazuri rare, Chalazion ar putea creşte suficient de mare încât să
creeze o presiune pe ochi, forţând pleopa să atârne şi să provoace vedere înceţoşată.
• Cataracta - boala ce se manifestă mai ales la persoanele cu o vârsta înaintată
• Discromatopsia (lipsa de percepţie a culorilor) - implică dereglarea funcţională sau
lipsa celulelor de la nivelul retinei responsabile de percepţia culorilor.
• Ulcerul cornean - poate fi de etiologie diversă (bacterian, viral, fungic, etc.). Se
caracterizează prin fotofobie severă, scurgeri oculare, dureri în jurul ochilor,
diminuarea acuitaţii vizuale. Tratamentul corect ajută la prevenirea cicatricilor oculare.
• Dezlipirea de retină - flash-urile luminoase (lumini intermitente) sunt principalele
semnale clasice de avertizare în caz de dezlipirea de retină.

18
• Sindromul ochiului uscat - apare în urma lipsei îndelungate de umidificare şi
lubrefiere a ochiului. Lucrul îndelungat la calculator fără a clipi, aerul condiţionat,
utilizarea incorectă a lentilelor de contact sunt doar câţiva dintre factorii ce pot
declanşa această afecţiune.
• Accident vascular ocular - constă în pierderea bruscă a vederii din cauza formării unui
cheag de sânge sau din cauza întreruperii fluxului sanguin la structurile vitale ale
ochiului.
• Spasmele palpebrale sau spasmul ocular (ticuri) - cauzele declanşării acestor
simptome nu sunt cunoscute, se consideră că ar fi legate de apariţia stresului si a
oboselii sau de lubrefierea insuficientă a ochiului.
• Flocoane şi pete - deşi în anumite cazuri pot fi inofensive, în alte cazuri asemenea
simptome pot semnala probleme grave ale ochiului, cum ar fi dezlipirea de retină.
• Degenerescenţa maculară - este caracterizată de vedere neclară. Apare mai ales în
rândul vârstnicilor şi la pacienţii care sufera de diabet zaharat.
• Nistagmus - este o afecţiune caracterizată de mişcări necontrolate ale ochilor (adesea,
din cauze neurologice). Există mai multe opţiuni de terapie, în funcţie de tipul şi
evoluţia bolii (corecţie prin intermediul ochelarilor, intervenţie chirurgicală
• Migrenele oculare - conferă senzaţia de privire prin sticlă spartă. Este o tulburare
vizuală în care percepţia vizuala se modifică. După acest episod pot apărea cefaleea,
greaţă, etc.
• Rozaceea oculară - include mai multe afecţiuni şi simptome care preced manifestările
cutanate: keratita, conjunctivita, blefarita, hiperemia, inflamaţia pleoapelor, fotofobia
etc.
• Nevrita optică şi neuropatia optică - presupune inflamaţia nervului optic care cauzează
vedere neclară şi diminuarea vederii în anumite zone ale câmpului vizual. Cauzele pot
fi inflamatorii, vasculare, traumatice, neurologice, etc.
• Fotofobia (sensibilitatea la lumină) - poate fi provocată de multe afecţiuni
oftalmologice - afecţiuni ale corneei, hipertensiune oculară, inflamaţii ale ochiului,
keratite, etc.
• Pinguecula - este o pată galbenă care se formează pe conjunctivă, ca urmare a
expunerii la radiţiile ultraviolete, praf, etc.
• Pterigionul - este o îngroşare anormală, în relief a conjunctivei, localizată pe cornee.
• Ptoza (pleoape căzute) - pot fi corectate cu succes prin intermediul intervenţiei
chirurgicale numite blefaroplastie.

19
• Sindromul Sjogren - este o boală autoimună cu progresie lentă, caracterizată prin
disfuncţia glandelor lacrimale şi salivare. Tratamentul constă în prevenirea
complicaţiilor şi ameliorarea simptomelor.
• Strabismul - este o afecţiune caracterizată prin faptul că axele globilor oculari nu sunt
paralele între ele; drept consecinţă nu au capacitatea de a focaliza aceeaşi imagine.
• Ulcior (orjelet) - tulburare a glandelor sebacee care se concretizează prin apariţia unei
umflături pe una din pleoapele ochiului.
• Hemoragii intraoculare - presupun înroşirea brusca a conjunctivei oculare. Cauzele
pot fi: hipertensiune, traumatisme oftalmologice etc.
• Uveita are o serie de manifestări de genul sensibilitaţii la lumină, apariţia de flocoane
şi vedere ănceţoşată.
• Retinita cu citomegalovirus - aproximativ 80% dintre adulţi sunt expuşi la
citomegalovirus (CMV), dar boala îi afectează doar pe cei care au sistemul imunitar
compromis, cum ar fi bolnavii de SIDA. Implică apariţia unor puncte albe, vedere
înceţoşată etc.
• Conjunctivita (ochii roşii) - simptomele afecţiunii sunt: ochii roşii, umflaţi, măncărimi
şi lăcrimare. Tratamentul variază în funcţie de tipul conjunctivitei (virală, bacteriană,
alergică, etc.). Dintre acestea, conjunctivita infecţioasă este contagioasă şi se transmite
prin contactul cu ochiul bolnav sau prin folosirea unui prosop contaminat, de exemplu.
• Conjunctivita alergică-conjunctiva este o membrană mucoasă similară cu celelalte
membrane mucoase ale corpului uman, de exemplu cele ale nasului şi gâtului. Forma
cea mai frecventă a simptomelor alergice la nivelul conjunctivei se datorează
hipersensibilităţii la substanţe ca polenul sau fânul, ca şi alergiilor la animale cu blană
sau similare. Reacţiile de hipersensibilitate la nivelul conjunctivei pot apărea şi la
persoanele fără alergii anterioare cunoscute.
• Conjunctivita acuta-rolul conjunctivei este de a secreta substanţe lubrifiante pentru
pelicula lacrimală. De asemenea, conjunctiva îndeplineşte şi o funcţie de apărare
împotriva infecţiilor, la fel ca membranele mucoase ale căilor respiratorii. De
exemplu, în timpul unei răceli, conjunctiva se înroşeşte şi se inflamează, producând o
secreţie lipicioasă, ca şi membranele mucoase de la nivelul nasului şi gâtului.
Conjunctivita este asociată frecvent cu simptomele răcelii, dar poate apărea şi
independent de simptomele de la nivelul aparatului respirator.
• Retinopatia diabetică - este o complicaţie a diabetului zaharat, acesta fiind cauza
degradării vederii sau chiar a orbirii. Se manifestă prin vedere inceţoşată, apariţia unor

20
puncte negre în câmpul vizual, afectarea percepţiei culorilor şi a vederii nocturne,
vedere dublă.
• Herpesul ocular - este o infecţie virală recurentă care poate conduce la tulburari grave
de vedere. Se manifestă prin erupţii sub formă de vezicule dureroase. Se transmite prin
contactul direct dar şi prin folosirea obiectelor persoanelor bolnave.
• Keratoconul - este o boală în care corneea îşi schimbă forma, luănd un aspect bombat,
de con. Ca urmare a acestui fapt, apare vederea distorsionată. Lentilele de contact pot
compensa această problemă.
• Maladia Stargardt - este o formă de degenerare maculara transmisa genetic, întălnită la
copii şi la persoanele tinere. În primele faze ale bolii apar modificări retiniene şi
anomalii ale epiteliului retinian. Acuitatea vederii centrale este afectată, progresiv, iar
în stadiul avansat poate fi afectată şi percepţia asupra culorilor.
• Hipertensiunea oculara - constă în creşterea valorilor tensiunii oculare peste limita
normală. În cele mai multe cazuri, hipertensiunea oculară nu se manifestă dar poate fi
uşor de detectat prin intermediul consultaţiei oftalmologice. Este un simptom des
întalnit şi un factor de risc pentru glaucom (care poate duce chiar şi la orbire). Este
recomandată monitorizarea periodică şi chiar tratament medicamentos pentru scăderea
tensiunii.
• Retinita pigmentară - este o afecţiune degenerativă care presupune vederea scăzută pe
timp de noapte, dificultăţi de adaptare la luminozitate scăzută şi îngustarea câmpului
vizual. Se manifestă înca din copila

21
CAPITOLUL III
FORMULAREA COLIRELOR

III.1. PREPARAREA

La prepararea medicamentelor oftalmice apoase, toate farmacopeele folosesc ca vehicul apa


distilată, cu exceptia Farmacopeei Italiene, care recomandă apa distilată sterilizată şi
apirogenă, o exigenţă nejustificată pentru aceste preparate, dacă ţinem seama de cantitatea de
lichid care se instilează în sacul conjunctival 1-2 picături sau de resorbţia la nivelul mucoasei
şi corneei.
De aceea se consideră mai justă prevederea F.R., ed. VIII de a se folosi apa distilată proaspăt
fiartă şi racită. Prin fierberea apei distillate sunt omorâte bacteriile şi totodată are loc şi
îndepartarea aerului şi a oxigenului, care pot dăuna unor componente active.
În cazuri speciale, farmacopeele mai recomandă soluţia de acid boric 1,9%
( F.R. VIII, B.P.C. 1968, U.S.P. XVIII, Ph. Japonica 1963, Ph. Helv. VI, Ph. Hung., F. Franc.,
etc.) recomandă soluţii - tampon acid boric/borax; soluţii-tampon acid boric/acetate de sodiu;
soluţii-tampon fosfat+clorura de sodiu; vehicul izotonic fosfat ( ph 9,5-8,0).
Toate aceste vehicule sunt recomandate şi de alte farmacopee, cu şi fără agent conservant, sau
substanţe cu acţiune stabilizantă.
Pentru colirele uleioase se recomandă uleiuri vegetale "pro injectione", cu exceptia F. Hung.,
care prevede uleiul de ricin "pro uso ophthalmico" superior celorlalte uleiuri vegetale, iar Ph.
Helv. VI prevede şi uleiul de parafină.
Pentru suspensii se recomandă ca pulberea suspendată în apa sau ulei ( fără adaosuri ) să fie
cât mai fina,fără alte precizări.

22
La prepararea medicamentelor oftalmice se folosesc ca substanţe active chimioterapice,
antibiotice, substanţe de natura vegetală ( alcaloizi, flavonoizi), vasoconstrictoare,
vasodilatatoare, antihistaminice, vitamine, hormoni etc.
Este important de subliniat că industria de medicamente nu a realizat pănă la ora actuală
preparate oftalmice într-o gama, în masură să satisfacă necesitaţile oftalmologilor, de aceea un
număr destul de mare şi de variat de colire se prepară în oficină. Această situaţie este
determinată şi de faptul ca în compoziţia soluţiilor oftalmice intră numeroase substanţe labile,
care au o durată de conservare limitată ( antibiotice, rezorcina, eserina, adrenalina etc.).
Din motivul arătat, farmacistul trebuie sa folosească o tehnică foarte bine pusa la punct,
pentru a asigura preparatului respectiv, stabilitatea chimică a componentelor active pe toată
durata tratamentului, iar daca preparatul are o durată limitată sau necesita condiţii de
conservare se va nota pe etichetă.
Pe lăngă stabilitatea chimica, trebuie să se aibe în vedere să se realizeze un preparat cu
proprietaţi autosterilizante, care să-şi pastreze aceasta proprietate pe toata durata
tratamentului; de asemenea să posede o bună tolerantă de câtre mucoasă şi cornee, de care
depinde în buna măsură eficacitatea preparatului.
Folosirea celor două soluţii de bază: soluţie de acid boric 1,9% şi soluţia de bază cu pH 6,8
sunt indicate în cazurile care permit stabilitatea principiilor active, în rest se va folosi apa
distilată proaspăt fiartă şi răcită, la care s-a adăugat şi conservantul borat de fenil mercur în
concentraţie 1 : 50.000.

III.2. FAZELE PREPARĂRII MEDICAMENTELOR OFTALMICE

Medicamentele oftalmice se pot prezenta sub diferite forme farmaceutice, care


se prepară după regulile specifice fiecăreia, în parte, ca şi medicamentele injecta-
bile.
În cazul colirelor, deosebim două direcţii :
prepararea în farmacie ;
fabricarea în industria de medicamente.
Prezentarea acestora va fi efectuată în funcţie de viteza de eliberare a substan-
ţei medicamentoase din forma farmaceutică .

Forme oftalmice cu eliberare convenţională


Acestea sunt reprezentate de formele oftalmice clasice, tradiţionale : soluţii

23
apoase, băi oculare, comprimate şi pulberi pentru soluţii oftalmice, soluţii pentru
lentile de contact .
Soluţii oftalmice apoase
Colirele apoase sunt forme oftalmice cu acţiune locală, imediată, după aplica-
re, la nivelul zonei oculare (Oculoguttae, F.R. X)
În farmacie, prepararea picăturilor pentru ochi constă în următoarele faze :
cântărirea substanţelor medicamentoase şi auziliare ;
dizolvare ;
clarificarea soluţiei ;
umplerea şi închiderea recipientelor ;
sterilizare ;
aplicarea etichetei .
La preparare se respectă aceleaşi reguli generale descrise pentru soluţii, ur-
Mând calea aseptică (prin metode care să asigure sterilitatea şi să evite contami-
narea ulterioară cu microorganisme) .
Cântărire şi dizolvare
Substanţele medicamentoase şi auxiliare se cântăresc, se dizolvă în solventul
indicat ; ca substanţe auxiliare se pot folosi agenţi de ajustare a pH-lui, conser-
vanţi şi se completează cu solvent la masa prescrisă (m./m.).
Clarificarea soluţiei se efectuează prin filtrare, pentru a se obţine soluţii lim-
pezi, lipsite de particule. Se utilizează ca material filtrant, hârtia de filtru, filtru
din sticlă sinterizată, filtre cu membrană, care au mărimea porilor de 0,45-1,2
micrometrii .Clarificarea soluţiei poate fi efectuată direct în recipientul final, da-
că soluţia este sterilizată prin filtrare .
Operaţia are drept scop eliminarea totală a particulelor şi particulelor mai mari
de 50 micrometrii, în special de formă aciculară, care pot provoca iritaţii, durere,
la nivelul zonei oculare .
Umplerea, închiderea recipientelor. Sterilizarea.
Soluţia este filtrată în recipientul de condiţionare primară final şi acesta este închis cu
dop picător sau alt dispozitiv de închidere adecvat, care asigură etanşei-
tatea flaconului .În farmacie, se utilizează recipiente de sticlă incolore sau colora-
te în brun, care se închid cu dop picător, exterior, protejat de un capac.
Pentru sterilizare se utilizează metodele indicate la soluţiile injectabile : prepa-
rarea pe cale aseptică, sterilizarea prin căldură, filtrare sterilizantă, adăugarea de
conservanţi şi combinarea procedeelor menţionate, ţinându-se seama de proprie-

24
tăţile fizico-chimice ale substanţelor.
- Sterilizarea la autoclav se aplică substanţelor termostabile prelucrate în coli-
re apoase ; metoda se utilizează în farmaciile de spital, care posedă aparatura
necesară. Soluţia este transferată în recipientul final, care este închis, pentru
a evita expunerea la microorganisme ; sterilizarea are loc la vapori sub pre-
siune, în autoclav, la 121 grade Celsius, 15 minute sau 115 grade Celsius,30
de minute. Operaţia de sterilizare este obligatorie pentru colirele unidoză.

Metoda de sterilizare prin autoclavare este o metodă frecvent utilizată în ca-


zul fabricării colirelor în industrie.
- Sterilizarea la cald şi asocierea de conservant. Soluţia apoasă conţinând şi un
conservant este adusă în recipientul final, care este închis şi expus la 98-100
grade Celsius, 30 de minute ; metoda se explică frecvent in farmacie.
- Filtrarea sterilizantă se aplică colirelor cu substanţe termolabile. Se utilizea-
ză filtre speciale, din materiale poroase sau membrane, filtrante, care reţin
microorganismele şi sporii. Toate operaţiile se efectuează, pe cale aseptică,
cu ustensile, vehicule şi recipiente sterilizate în prealabil. Se lucrează în boxe
sterile, sub flux de aer laminar. Soluţia apoasă este sterilizată prin filtrare şi
transferată, prin tehnica aseptică, într-un recipient steril, care se întinde ime-
diat. Se utilizează filtre bacteriene cu mărimea porilor de 0,22 micrometri.
Acest tip de filtru poate fi plasat într-un suport Swinnex, sau o seringă hipo-
dermică (autoclavate înainte de folosire). Mult utilizate la ora actuală sunt
membranele filtrante tip Millipore, Gelmer.
În farmacie, picăturile pentru ochi se eliberează în flacoane prevăzute cu dop
picător. Pe flacon se aplică eticheta de uz extern, pe care se notează : denumirea
colirului, numărul reţetei, modul de administrare, condiţiile de păstrare : “la rece”
“ferit de lumină”, cu specificaţia, după caz, „conţine conservant” şi termenul de
valabilitate.
La eliberare, se controlează soluţia, dacă este limpede sau dacă nu s-au propus
modificări în aspectul acesteia.
Fazele procesului tehnologic de fabricare a colirelor în industria farmaceutică, fazele
procesului tehnologic de fabricare a soluţiei oftalmice sunt aceleaşi ca şi pentru soluţiile
injectabile :
livrarea materiilor prime ;
cântărire ;

25
sterilizarea materiilor prime termostabile (substanţe, vehicul) ;
dizolvare ;
completare la masa prevăzută ;
filtrarea soluţiei ;
condiţionarea primară ;
sterilizare ;
marcare, grupare, ambalare ;
depozitare ;
controlul în cursul fabricării .
Fabricarea industrială a colirelor se efectuează în instalaţii automatizate de preparare şi
condiţionare, în flux continuu, respectându-se condiţiile riguroase de asigurare a sterilităţi .
În industrie, ca şi în cazul preparări în farmacie, pentru colire se respectă regulile
generale descrise la monografia de generalităţi “Oculoguttae” , urmărindu-se, după caz,
tehnologia de preparare aseptică – filtrare sterilizată, conservanţi-filtrare prin membrane
microporoase sau sterilizare prin autoclavare.
Dacă substanţele sunt instabile, în timpul procesului de repartizare în recipientele de
condiţionare primară, aerul înlocuit de azot sau gaz inert, sterilizat (trece prin filtru
bacterian) .
În ultimi ani a evoluat considerabil fabricarea colirelor în recipiente unitare, pe bază
de polietilenă, numite oftadoze, care nu prezintă riscul de spargere ca sticlă. Acest avantaj a
condus uni creatori de maşini industriale să producă maşina numită BOTTLE-PACK, care
realizează automat prepararea şi condiţionarea.
Schema de fabricare este următoarea : realizarea continuă, pe o singură maşină
compactă, plecând de la gradul de polietilenă de densitate joasă prin :
extruzime-suflare de plachete cu recipient unidoză : granule de plastomer sunt supuse
în extrudor la o presiune de 200-250 kg/cm. pătraţii şi la o temperatură de 160-180 grade
Celsius, materialul fiind deci “steril” în timp ce capătă formă ;
umplere aseptică a dozelor de plastomer cu soluţie oftalmică sterilă ;
închiderea la cald, signarea recipientelor ;
răcire, eliminarea şi divizarea în plachete cu 5 sau 10 doze ;
ambalarea şi depozitarea.
Granulele de polietilenă trec astfel, în câteva secunde, la starea pseudoplastică
Includ soluţia sterilă şi ajung din nou în starea solidă, sub formă de plachete rigide.

26
Maşina funcţionează în spaţiu aseptic (boxă sterilă) , 12 ore continuu şi necesită o
pregătire de mai puţin de o oră, pentru spălare şi sterilizare (la 121 grade Celsius , 1 oră) .
Pentru colire realizează oftadoze de 0,4sau 0,5 ml , cu o şarjă de 8 litri soluţie.
În funcţie de matriţă se pot realiza şi colire multidoze cu volum mai mare de 5 sau 10
ml ,cu o şarjă 25 litri .
Dar în flacoane de polietilenă nu pot fi condiţionate toate colirele. Astfel este cazul
produselor oxidabile de tipul adrenalinei, vitaminei C, unii derivaţi minerali, produse volatile
ş.a.

III.3.CONDIŢII DE CALITATE CARE TREBUIE ÎNDEPLINITE

La prepararea medicamentelor oftalmice trebuie să se ţină seama de următoarele :


• tolerabilitate fiziologică, care depinde de natura substanţei folosite, izotonie, izohidrie;
• vâscozitatea preparatului;
• sterilitatea şi conservabilitatea soluţiei în stare sterilă;
• stabilitatea fizico-chimică a componentelor active;
• activitatea farmacologică maximă;
• mărimea particulelor ( în cazul suspensiilor ).
Este oportun să se mentioneze că aceste condiţii nu se pot respecta întotdeauna în practică şi
că unele sunt esenţiale, altele pot fi interpretate cu multă elasticitate.
Dupa concepţiile actuale, soluţiile oftalmice sunt destinate atât pentru ochiul lezat, cât şi
pentru cel cu cornea intactă.
Tinându-se seama de contradicţiile existente între anumite proprietăţi, adesea, în practică,
normele finale pentru prepararea unui medicament oftalmic sunt rezultatul ( nu întotdeauna
din cele mai bune ) unui compromis, ca de exemplu, maximum de stabilitate chimică nu
corespunde cu maximum de activitate farmacologică.
În ultimii 10 - 20 de ani au apărut numeroase publicaţii în legatură cu prepararea colirelor şi a
normelor de calitate pe care trebuie sa le îndeplinească.
Această avalanşă de lucrări a fost determinată de două cauze principale:
insuccesele clinicienilor în jugularea unor infecţii cu colire care conţineau antibiotice sau
chimioterapice active faţa de germenele infecţios;
suprainfecţiile cauzate de preparatele oftalmice.
Ineficacitatea unor preparate oftalmice a fost pusă pe seama unui pH slab acid sau slab alcalin
al soluţiei, precum şi pe diferenţa de concentraţie moleculară între lichidul lacrimal şi soluţia

27
oftalmică, fapt ce duce de cele mai multe ori la iritaţii şi substanţa este repede îndepărtată de
câtre lichidul lacrimal, fără a avea răgazul să reacţioneze asupra germenului infecţios. Aceste
intoleranţe au fost atribuite defecţiunilor în tehnica de preparare, ceea ce a impulsionat
cercetarile să stabilească rolul pe care-l au izotonizarea şi ajustarea pH-ului soluţiilor
oftalmice.
Pe baza cercetărilor din ultimii ani, farmacopeele au îmbunătăţit treptat metodologia de
preparare a medicamentelor oftalmice, evitând noi condiţii de calitate a acestor preparate.

În general, farmacopeele actuale fac o serie de recomandări care pot fi rezumate la


urmatoarele:
alegerea unui vehicul sau excipient şi a unei tehnici de lucru care să asigure stabilitatea
componentelor pe durata tratamentului şi să evite interacţiunile dintre componente;
izotonizarea soluţiilor apoase;
ajustarea pH-ului spre a realiza preparate bine tolerate de conjunctivă şi cornee;
divizarea foarte fină a substanţelor active ( VIII, IX) ori de câte ori sunt suspendate într-un
vehicul lichid sau excipienţi pentru unguente;
asigurarea sterilităţii preparatelor.
Medicamentele oftalmice frecvent utilizate sunt soluţiile oftalmice, mai rar unguentele
oftalmice şi suspensiile.

III.4. FILTRAREA

Condiţia care trebuie să fie respectată la prapararea soluţiilor oftalmice este ca acestea să fie
limpezi, nu trebuie să conţină impuritaţi mecanice vizibile
( cu exceptia suspensiilor ).
La suspensii, mărimea particulelor este limitată de maximum 50 nm ( Ph. H. VI ). Din 100 de
particule măsurate la microscop, maximum 10% trebuie să aiba o mărime intre 25 si 50 nm.
Între aceste două condiţii ( claritatea, limpiditatea ) şi mărimea particulelor, pare să existe
contradicţii, deoarece este greu de înţeles de ce la suspensii se admit particule de o anumită
mărime - macroscopice - în timp ce soluţiile trebuie sa fie complet lipsite de impuritaţi.
În primul rând ar trebui stabilit începand de la ce mărime devine o particulă vizibilă
macroscopic. Nu se poate indica o cifră exactă.
Scopul condiţiei ca soluţiile oftalmice sa fie lipsite de impuritaţi mecanice este evitarea unei
iritaţii mecanice a ochiului. Această iritaţie depinde atât de mărimea particulei mecanice, cât

28
mai ales de duritatea ei. Astfel, prezenta unor particule fine de sticlă (schije) ăn colir este mai
periculoasă decât a unor fibre de celuloza, fie cedate de hârtia de filtru, fie de la vată prin care
s-a filtrat soluţia. Materialele filtrante care se folosesc în acest scop sunt : hârtia de filtru de
bună calitate, vată şi tifon steril, mătase naturală sau de naylon etc.
Hârtia de filtru prezintă dezavantajul că cedează fibre în loc să le reţină, cel mai convenabil
este tot vată sterilă.
Cu aceste materiale nu se pot obtine soluţii lipsite complet de fibre, deşi ar fi de dorit.
Tot pentru filtrare se mai folosesc fibrele din placi de asbest preset, dar care au dezavantajul
ca adsorb o parte din principiile active din soluţie ( alcaloizi ).
Folosite pe scară largă sunt pâlniile de sticla fritată sau nucele filtrate cu pori de diferite
mărimi. Cu frite de sticlă cu pori de 10 - 30 nm se obţin soluţii filtrate lipsite de impuritaţi
mecanice, însă au dezavantajul că aceste frite se curaţa greu.
Unii autori recomandă în acest scop membranele filtrante care se sterilizează înainte de
întrebuinţare.
Frauch recomandă ca filtrarea soluţiilor concentrate să se facă prin filter G 4 direct în sticlele
multi doze destinate preparării colirelor, fară sa se mai filtreze din nou, atâta timp cât mai
rămăn limpezi.
F.R. ed. VIII nu prevede obligativitatea filtrării soluţiilor oftalmice dacă preparatul obţinut
este limpede .
Filtrarea picaturilor pentru ochi ridica numeroase probleme la preparare datorită cantităţii mici
de lichid , pe de o parte, iar pe de altă parte, riscul unei contaminări microbiene a soluţiei,
dacă nu se iau anumite precauţii; adică filtrarea să se execute într-un timp foarte scurt,
pâlniile şi flacoanele folosite să fie foarte bine spălate şi dacă e posibil şi sterilizate în
prealabil, iar atât prepararea cât şi filtrarea să se execute în boxe amenajate special pentru
prepararea aseptică.
Literatura citeaza diferite dispozitive de filtrare, care se pot adapta la nivelul farmaciei mai
mult sau mai puţin. Dezavantajul mare este ca dintotdeauna picăturile pentru ochi s-au
preparat şi se mai prepară şi astazi în cantităţi mici, 5-10 ml, fapt ce pune farmacistului
probleme deosebite la filtrare. Dar, aţa cum am mai amintit, dacă apa distilată a fost filtrată,
substanţele corespund monografiilor din farmacopee sau normelor interne, ustensilele şi toată
aparatura este foarte bine spalată şi sterilizată în prealabil, nu credem că mai este cazul să
filtrăm cantităţi aşa de mici de soluţii. În plus, filtrarea de multe ori duce la riscul unei
contaminări bacteriologice dacă folosim o pâlnie care nu a fost foarte bine spalată.

29
III.5. STERILIZAREA

Prin definiţie, colirele sunt forme sterile, pe toată durata de valabilitate şi ad-
ministrare. Ochiul sănătos prezintă o mare capacitate de apărare faţă de acţiunea
microorganismelor, epiteliul cornean constituind o barieră faţă de infecţii.
Când corneea este lezată, ea este mai sensibilă decât alte ţesuturi la infecţii, da-
torită absenţei vascularizaţiei. În cazul distrugerii corneei, bacteriile pot pătrunde
până în stroma şi, prin dezvoltarea lor, provoacă ulceraţii grave putând duce la
pirderea ochiului.
Germenul cel mai periculos, la acest nivel, este Pseudomonos aeruginosa,care secretă
o enzimă ce lezează colagenul şi deci fibrele ţesutului cornean.
O rană superficială (care nu totdeauna este uşor vizibilă, nici dureroasă), poate fi
periculoasă pentru penetraţia bacteriană, pe care o permite. O uşoară eroziune poate apărea
accidental din cauza unei utilizări necorespunzătoare a lentilelor de contact
Dacă epiteliul cornean este intact, riscurile sunt mai mici, deoarece eventualele
bacterii prezente sunt rapid antrenate şi eliminate prin lichidul lacrimal, care de altfel conţine
lizozim, enzimă cu acţiune antibacteriană.
Alţi contaminanţi ai soluţiilor oftalmice sunt : Ps. fluorescens, Ps. pyoceanea,
Staphilococcus aureus Escherichia coli, Proteus vugaris, Bacillus subtilis.
Sterilitatea colirelor este asigurată prin următoarele procedee :
- sterilizare ;
- preparare pe cale aseptică ;
- filtrare sterilizantă ;
- adăugare de substanţe conservante antimicrobiene ;
- combinarea procedeelor menţionate, ţinându-se seama de proprietăţile fizi-
co-chimice ale substanţelor medicamentoase.
Pentru majoritatea soluţiilor oftalmice se prevăd procedeele de sterilizare în
recipientul de condiţionare definitivă :
- autoclavarea (cu vapori sub presiune, la autoclav)la 121 grade C, timp de 15-20
minute sau la 115 grade C, timp de 25-30minute (în industria de medicamente
- sterilizarea la 98-100 grade C, timp de 30 minute (în farmacie).
Sterilizarea prin vapori sub presiune în autoclav se aplică la soluţiile sau sus-
pensiile apoase de medicamente termostabile. Ustensilele şi recipientele din sticlă

30
şi porţelan se sterilizează prin încălzire cu aer cald, în etuve la 180 grade C, 60 minute,
iar vehiculele uleioase la 140 grade C, 3 ore sau la 160 grade C, 2 ore.
În industrie, pentru recipiente, dopuri, picătoare din polietilenă sau din alte mate-
riale plastice se recomandă sterilizarea cu oxid de etilen.
Operaţia de sterilizare este obligatorie pentru colirele unidoze care sunt destina-
te ochiului traumatizat sau folosirii în urma unei intervenţii chirurgicale ; la aces-
te colire adăugarea de conservanţi nu este permisă, preparatele putând devenii iri-
tante.

Sterilizarea soluţiei oftalmice se realizează după divizarea în recipiente sterile,


respectând condiţiile de prelucrare aseptică.
Procesul de bază pentru realizarea de medicamente oftalmice sterile îl prezintă
prepararea pe cale aseptică.
Filtrarea sterilizantă se aplică soluţiilor oftalmice cu substanţe termolabile ; se
utilizează filtre speciale, bacteriologice, din materiale poroase sau membrane fil-
trante care reţin microorganismele şi sporii, toate operaţiile efectuându-se pe cale
aseptică, cu ustensile, recipiente şi vehicule sterilizate în prealabil.
În farmacie, pentru cantităţi mici de soluţie, se utilizează filtre care se pot adap-
ta la o seringă hipodermică. Cele mai moderne sunt filtrele Millipore, Sartorius,
membrane filtrante, constituite din esteri de celuloză, cu dimensiuni şi porozitate
variabile, fixate pe un suport poros, rigid, care se adaptează la seringă.
Filtrele sunt spălate, sterilizate şi păstrate în condiţii aseptice.
Este de preferat ca aceste filtre (condiţionate în ambalaj steril) să se utilizeze o singură
dată.
Eficacitatea filtrului depinde şi de alţi factori ca : pH-ul soluţiei, absorbţia de substanţă
medicamentoasă pe filtru, sarcinile electrice ale filtrului şi bacteriilor,
de tipul de filtrare, presiunea folosită (pozitivă sau negativă-vid).
Spălarea şi sterilizarea filtrelor sunt dificile ; există riscul de a se dezvolta bac-
terii în interiorul filtrului ; de asemenea, unele substanţe reţinute pe filtru pot im-
purifica soluţia care se va filtra ulterior prin acesta.
Adăugarea de agenţi antimicrobieni este indicată pentru soluţiile apoase oftal-
mice multidoze.
În formularea colrelor se vor evita eventualele interacţiuni între substanţa medi-
camentoasă şi conservant şi se va realiza totodată o corelaţie cu pH-ul optim de
activitate a conservanţilor.

31
O problemă particulară a colirelor este aceea a menţinerii sterilităţii în cursul utilizării
lor. Pentru colirele administrate în picături, în cursul fiecărei prelevări,
preparatul poate fi contaminat, cu consecinţe posibile ca : dezvoltarea de culturi
microbiene, modificarea pH-lui, degradarea substanţelor active şi infecţia ulteri-
oară a ochiului.
Posibilitatea de a evita această contaminare o constituie adăugarea de conser-
vanţi antimicrobieni, dar şi realizarea de recipiente de condiţionare adecvate.
Conservanţii utilizaţi trebuie să fie bacteriologic activi în concentraţii compati-
bile, cu o bună toleranţă locală.
Ei vor fi selecţionaţi ţinând seama de compatibilitatea cu componentele asociate în
formula de colir. În unele cazuri, însăşi subs-
tanţa activă este antiseptică.
Asigurarea sterilităţii, factor obligatoriu pentru preparatele oftalmice, în cazul colirelor
multidoze, se realizează prin adăugarea de borat fenilmercuric, clorură
de benzalconiu, diacetat de clorhexidină (F.R. X), în concentraţia care să confere
autosterilitatea produsului începând din prima oră după preparare.
Utilizarea conservanţilor este interzisă pentru un grup de produse oftalmice cum sunt :
mioticele, soluţiile irigatoare din chirurgia oculară şi produsele enzi-
matice care se folosesc intraocular, în timpul operţiilor pe ochi. În acest caz, exis-
tă un risc de toxicitate când colirele conţin conservanţi. Aceste produse vor fi
condiţionate în recipiente uni-doză, sterile.
La colirele fabricate industrial, sterilizarea soluţiei se poate realiza fie înainte de
divizarea ei în recipiente sterile în condiţii aseptice, fie în final, după condiţio-
narea primară.
În nici un caz, un colir nu se va utiliza mult timp după prima deschidere a reci-
pientului (maximum 15 zile).
Pentru studiile de sterilitate sunt precizate condiţiile de prelevare a soluţiilor oftalmice,
în F.R.

III.6. IZOTONIE

Lacrimile lubrifiază continuu suprafaţa ochiului, datorită mişcării ploapelor. Ele sunt
izotonice şi menţinute la un pH vecin cu 7,4.
În mod ideal soluţiile oftalmice trebuie să fie izotone cu lichidul lacrimal, dar

32
tonicitatea soluţiilor are importanţă numai în momentul administrării.
După instilare în ochi colirele sunt imediat diluate în filmul lacrimal care im-
pregnează suprafaţa corneei şi este de dorit ca, în măsura posibilităţilor să nu se
modifice acest echilibru.
Presiunea osmotică nu influenţează pasajul medicamentelor, decât în măsura în
care hipotonicitatea sau hipertonicitatea alterează sau deteriorează stratul epitelial
provocând iritaţii. Distincţia între izotonicitate şi izoosmoză nu are însă o valoare
practică semnificativă la soluţiile oftalmice.
Dacă se administrează cantităţi mici de lichid (1-2 picături), instilarea nu are nici o
influenţă. Din punct de vedere osmotic, soluţiile a căror concentraţie cores-
pund la o soluţie 0,6-2% clorură de sodiu nu par a provoca intoleranţă. Din contră
în cazul aplicării de volume mari (băi oftalmice), izotonia trebuie să fie riguroasă.
Un colir hipertonic provoacă imediat o secreţie de lacrimi, care diluează lichi-
dul instilat. Aceasta se explică prin faptul că de ambele părţi ale epiteliului cor-
neean se exercită o presiune osmotică. Dacă picătura oftalmică are o presiune os-
motică diferită de cea a lichidului lacrimal, se produce transportul prin membrană
către concentraţia mai mare. La variaţii mai mari de concentraţii pot apare dureri şi
iritaţie. De aceea este necesar ca soluţiile oftalmice să prezinte o presiune os-
motică în limitele fiziologice. În mod ideal, ele trebuie să aibă aceeaşi presiune
osmotică cu lichidul lacrimal, care este aceeaşi cu a sângelui.
În mod corect nu este vorba de izotonia soluţiilor oftalmice ci de izoosmoză,
deoarece lichidul transportor nu este intravazal. În domeniul clinic, s-a obişnuit
să se folosească termenul de izotonie deşi nu este sinonim. Domeniul de tonicita-
te, care nu dă dureri, se incadrează între slab hipotonic şi puternic hipertonic, co-
respunzător unei concetraţii de clorură de sodiu cuprinsă între 0,7-1,4%.
Tonicitatea picăturilor pentru ochi este cuprinsă între 250-300 mosmoli/kg-1.
Soluţiile hipertonice sunt mai bine tolerate decât cele hipotonice ; aceasta are o mare
importanţă, deoarece concentraţiile eficiente ale unor substanţe (sulfamide-
le), conduc la soluţii hipertonice.
Soluţiile hipotonice pot cauza temporar edem al corneei, care are ca rezultat o
micşorare a vederii, iar soluţiile hipertonice pot produce un disconfort, datorită
inabilităţii rapide a lacrimilor de a dilua soluţia. De aici apare necesitatea de a ajusta
tonicitatea colirelor hipotone cu clorură de sodiu.
În caz de deficienţă a filmului lacrimal, pacientul nu tolereză soluţii neizotoni-
ce ; astfel, lacrimile artificiale care se utilizează trebuie să fie izotonice.

33
Izoosmoza colirelor este necesară atunci când ele se aplică pe ochiul operat, în
cazul băilor oftalmice cât şi în cazul colirelor indicate pentru tratamente de lungă
durată.
F.R. X prevede ca soluţiile hipotonice să se izotonizeze ; când masa substanţei
active este sub 1 % (m./m.), calculul se va efectua conform formulei de la Injec-
tabilia.
Soluţiile oftalmice coloidale nu se izotonizează.

Datorită naturii complexe a preparatelor oftalmice, este mult mai uşor să se prepare la
început colire fără agenţi de ajustare a osmolarităţii, după care se creşte
osmolaritatea până la valoarea izoosmotică, prin adăugarea unor cantităţi necesa-
re de agenţi izotonizanţi. Câteodată, colirele pot fi hipertonice, chiar fără a adău-
ga nici un agent de ajustare a osmolarităţii, fapt datorat concentraţiei mari de sub-
ştanţă activă, din raţiuni terapeutice. În acest caz, pentru s micşora posibilitatea
apariţiei de iritaţii oculare şi disconfort, se utilizează cantităţi minime din alte componente,
asociate în formulă.
Ca soluţii izotonice se utilizează : clorura de sodiu 0,9 % ; azotat de sodiu (po-
tasiu) 1.45 % (concentraţia izotonică 1,62 %) pentru săruri de argint şi soluţia de
acid boric 1,8 % pentru săruri de alcaloizi (concentraţia izotonică 1,9 %).
Pentru calculul izotoniei se pot utiliza, de asemenea, tabele cu scăderea puncte- lor de
congelare, cu echivalenţi în clorură în clorură de sodiu sau diferite mono-
grame.

III.7. IZOHIDRIE

Un rol important în asigurarea stabilităţii fizico-chimice a substanţelor medica-


mentoase, a toleranţei, penetraţiei prin cornee, deci a eficacităţii terapeutice, îl are
realizarea unui pH adecvat.
Capacitatea tampon a lichidului lacrimal este mai slabă decât cea a sistemului
hemoglobină/peroxihemoglobină din sânge. PH-ul lichidului lacrimal este de 7,4
(7,35-7,95), deci uşor alcalin prin pierderea dioxidului de carbon, valori la care
multe substanţe utilizate în colire sunt instabile, deci realizarea unui pH apropiat
de cel fiziologic, izohidria, nu este întotdeauna posibilă.
S-a determinat experimental că valorile pH-ului tolerate de ochi variază între
7,5-9,5 ; soluţiile uşor alcaline fiind mai bine tolerate de ochi decât cele acide.

34
De aceea se caută un pH optim, ca rezultat al unui compromis, ţinând seama în primul
rând de stabilitatea chimică, solubilitate, de permeabilitatea celulară a me-
dicamentului (cazul alcaloizilor, în general mai difuzibili în starea de bază neio-
nizată) cât şi de toleranţa oftalmică.
Valoarea de pH la care stabilitatea substanţei este optimă este denumită valoa-
rea euhidrică a pH-lui.
Alegerea valorii pH-lui colirului este în funcţie de asigurarea stabilităţii subs-
tanţei şi în al doilea rând de asigurarea toleranţei la nivelul zonei oculare.
Farmacistul trebuie să realizeze colire cu un pH cât mai apropiat de cel fiziolo-
gic, numai dacă substanţele medicamentoase sunt stabile la acest pH, deci se a-
cordă prioritate pH-ului de stabilitate fizico-chimică a substanţelor active = pH
euhidric.
La valori mici de pH (exemplu : picăturile pentru ochi cu sulfat de atropină pH
=4-5,5, tetracaină pH =4-6), sensibilitatea ochiului este considerabilă. Un dome-
niu de pH cuprins între 7-9 nu este dureros ; valori de pH sub 3,5 şi peste 10,5 dau
durere după aplicarea unui colir. Problema solubilităţii se pune pentru sulfa-
mide, mai uşor solubile în mediu alcalin, cât şi pentru alcaloizi, mai solubili în mediu
uşor acid.
Permeabilitatea celulară are de asemenea importanţă,. Se ştie că membrana ce-
lulară este în general mai permeabilă pentru o moleculă neionizată, bariera lipofi-
lă celulară fiind mai accesibilă pentru acestea. Acest concept este aplicabil şi în
cazul epiteliului corneean, la nivelul căruia resorbţia are loc printr-un mecanism
de difuziune pasivă. Astfel, o soluţie de pilocarpină, va fi mai puţin rapid activă
la pH 4 decât la pH 7. Aceeaşi remarcă se impune pentru un anestezic local : co-
caina.
Experimentarea clinică arată, câteodată, că există în unele cazuri un pH optimal
pentru buna toleranţă oftalmică. Astfel, un colir pe bază de bromhidrat de scopo-
lamină este bine tolerat la pH 6,5 dar devine dureros la pH 7,5. Un colir cu cocai-
nă va fi bine acceptat la pH = 6,1, dar devine dureros la pH = 6,8.
Studiile de toleranţă pot fi utilizate pentru a aprecia pH-ul optimal al unui colir.
Ele trebuie să ţină seama de reacţiile subiective : lăcrimare, fotofobie, senzaţie
dureroasă dar, şi de date obiective, ca hipertermia conjunctivei.
În studiul unei noi formulări de colir, este util să testăm soluţiile la pH-uri dife-
rite, pentru a găsi zona de pH optimală.

35
Lichidul lacrimal are o anumită capacitate tampon asupra colirului ; imediat după
aplicare are loc o intensificare a secreţiei lacrimale şi prin tamponare se în-
lătură declanşarea durerii, datorită apropierii de pH-ul fiziologic.
Datorită administrării sub formă de picături a soluţiilor oftalmice, lichidul lacri-
mal prin sistemele tampon (hidrogenocarbonat de sodiu, proteine) are capacitatea de
tamponare a colirelor cu pH diferite de al lichidului lacrimal, prin intensificarea secreţiei de
lacrimi . Soluţia izotonică de acid boric (1,9%) cu pH = 4,5-5 nu produce senzaţii de durere la
administrare.
Valoarea de pH convenabilă diferă de la o substanţă la alta . În general, se vor utiliza,
pentru tamponare, soluţii cu capacitate tampon slabă.
Se indică o tamponarea a colirelor numai pentru abateri mari de pH, deoarece în
celelalte cazuri intervine capacitatea de tamponare a lichidului lacrimal (exemplu : tartratul de
adrenalină, colhidratul de pilocarpină) , dar pentru băile oculare izohidria este obligatorie. În
acest caz, capacitatea de tamponare a lacrimilor nu poate avea efect, deoarece volumul
soluţiei cu care ochiul vine în contact este mare ; de aceea băile oculare trebuie să fie izotone
şi euhidrice.
Pentru ajustarea pH-ului se utilizează acidul boric sau bicarbonatul de sodiu. Se mai
pot utiliza soluţii tampon diferite ca :
- tampon borat (acid boric/borax) cu pH = 6,8-9,1 ;
- tampon fosfat (fosfat monosodic/fosfat disodic) cu pH = 4,5-8,5 ;
-tampon citrat (acid citric/citrat de sodiu) cu pH = 2,5-6,5.
Componentele sistemelor tampon trebuie să fie stabile la autoclavare, netoxice pentru
ochi în concentraţiile utilizate.
Soluţiile tampon borat şi fosfat sunt incompatibile cu unele săruri de alcaloizi şi
compuşi anorganici, incluzând sărurile de zinc. Tamponul borat formează chelaţi
cu poliolii (glicerol), alcool polivinilic. Tamponul borat are o bună toleranţă dar şi o
uşoară putere bacteriostatică, asigurând o mai bună protecţie ca tamponul fosfat, la o
contaminare microbiologică.
Sistemul tampon selectat va trebui să aibă capacitatea de a menţine pH-ul coli-
rului, fără a specifica limitele din timpul păstrării, dar trebuie să permită lichidului
lacrimal să ajusteze pH-ul preparatului la valoarea psihologică, după
instilarea în ochi.
În general, valoarea concentraţiilor sistemelor tampon este cuprinsă între 500-200
milimoli, dar cel mai frecvent sub 100 milimoli.
În cazul substanţelor slab acide sau slab bazice, capacitatea intrinsecă a tampo-

36
nului este adecvată, fără adăugarea de alte sisteme tampon.

III.8. STABILITATE

În general, stabilitatea unui medicament oftalmic diferă de la o formă farma-


ceutică la alta. Cele mai puţin stabile sunt formele lichide – soluţiile apoase, care sunt
expuse alterărilor.

Factorii care influenţează reacţiile de degradare sunt grupaţi în :


factori externi : aerul lumina, temperatura ; ei pot fi mai uşor controlaţi printr-o
condiţionare şi o depozitare adecvate ale colirelor. Stabilitatea sub-
stanţelor medicamentoase din soluţiile oftalmice este asigurată prin utiliza-
rea de apă fiartă, pentru dezaerare, înainte de preparare sau prin înlocuirea
aerului din flacon cu un gaz inert, azot în cazul fabricării în industrie. De asemenea ,
se indică repartizarea în recipiente de condiţionare primară, de
culoare brună (pentru foto-protecţie) şi depozitarea colirelor la loc răcoros,
ferit de lumină.
factori interni : natura substanţelor active şi auxiliare (solvenţi, adjuvanţi),
pH-ul soluţiei. Multe substanţe utilizate în colire sunt oxidate la aer şi-şi scad
activitatea. Apa, solventul larg folosit la prepararea colirelor, favori-
zează cele mai multe reacţii de descompunere, din care, degradarea hidroli-
tică este cea mai frecventă.
Mai pot avea loc reacţii de oxidare, reducere, decarboxilare, apariţia de precipi-
tate sau colorarea soluţiei. Pentru a evita alterările, se adaugă adjuvanţi ca : anti-
oxidanţi, chelatanţi şi fotoprotectori. Înlocuirea apei cu un solvent anhidru, hidro-
miscibil, de tipul propilenglicolului sau polietilenglicolilor lichizi nu este posibilă
deoarece aceşti solvenţi sunt iritanţi pentru ochi. În locul apei se poate folosi ulei-
ul de floarea soarelui neutralizat şi sterilizat.
Dacă nu se poate realiza stabilitatea substanţelor în soluţie apoasă, atunci se prepară
soluţii cu agenţi vîscozifianţi, care încetinesc viteza de hidroliză, sau se recurge la forma de
suspensie.
O altă posibilitate constă în liofilizarea substanţelor şi dizolvarea “ex tempore”
în solventul adecvat, pentru a obţine un colir lichid.
Unele substanţe auxiliare, ca polisorbatul 80, clorura de benzalconiu şi altele, pot
favoriza reacţii de oxido-reducere, grăbind colorarea soluţiei oftalmice în

37
timp (colirele cu cloramfenicol, sulfacetamidă).
PH-ul este factorul primcipal care asigură stabilitatea substanţelor în soluţie ;
acest pH este dat de solvent (apa distilată), de substanţele care se dizolvă în apă,
cât şi de recipientul de condiţionare primară – sticla, care poate ceda din alcalini-
tate soluţiei oftalmice, cu care vine direct în contact.
Cea mai mare parte a alcaloizilor şi anestezicelor locale utilizate în terapia of-
talmică sunt esteri şi săruri care hidrolizează în soluţie apoasă şi la care viteza de
hidroliză este dependentă de pH.
Pe baza studiilor de stabilitate în timp, la diferite valori de pH, s-a stabilit cinetica de
hidroliză pentru fiecare substanţă în parte.
De aceste studii se ţine seama în formularea unui colir industrial.
S-a constatat că soluţiile oftalmice care prezintă un pH ce asigură o stabilitate
îndelungată nu sunt bine tolerate. Astfel, la formularea colirului este necesar să se
facă, după cum s-a prezentat, un compromis între valoarea de pH, toleranţă şi efectul
terapeutic, dar în primul rând se ţine seama de asigurarea stabilităţii substanţei şi în al doilea
rând de toleranţă.
Medicamentele oftalmice preparate în farmacie se păstrează timp scurt, maximum 2
luni (dacă conţin conservant) şi 15 zile după deschiderea flaconului, pentru utilizare.
Formele industriale au un termen de valabilitate între 1-5 ani. La aceste preparate,
concentraţia în substanţă nu trebuie să scadă sub 90% ca de altfel la toate specialităţile
farmaceutice, pentru timpul prevăzut pe recipient şi ambalaj.

III.9. Vâscozitatea

În numeroase cercetări pe ochi de animale şi oameni s-a putut demonsta că se pot obţine
efecte mai durabile şi mai intense prin folosirea de colire văscoase, astfel încât se poate, în acest
caz, să se micsoreze dozele administrate de colire.

Asemenea cercetări au fost efectuate pănă acum cu policarpina, homatropina, scopolamina,


efedrina, sulfamide etc.

S-au folosit în acest scop, cu bune rezultate, metilceluloza 0,25 - 1% şi alcool polivinilic 1,4 -
19%.

Aceste substanţe vâscozifiante trebuie să corespundă urmatoarelor condiţii:

• să fie un colloid inert de o extremă puritate;


• să fie translucide şi incolore, cu o creştere considerabila a vâscozitaţii;
• să fie bine suportate de câtre ochiul uman, fără a produce alergii;

38
• indicele de refracţie al soluţiilor coloidale ar trebui să fie cât mai apropiat
de acela al secreţiei lacrimale ( 1,334 - 1,337);
• să fie compatibile cu substanţele medicamentoase asociate;
• să fie stabile din punct de vedere fizic şi chimic, chiar şi atunci când sunt
supuse sterilizării şi conservate timp mai îndelungat;
• să nu fie medii de cultură pentru bacterii.

Din punct de vedere al tolerabilitaţii, toxicitaţii şi resorbţiei acestor substanţe


macromoleculare folosite la prepararea medicamentelor oftalmice, au fost efectuate o serie de
cercetări.

Astfel,o injectie i.v. la câine nu determină o hipersensibilitate, la nivelul sacului conjunctival


care la ochi de iepure nu se resoarbe.

Variaţiile de pH influenţeaza relativ puţin soluţiile de metilceluloza iar dupa unii, vâscozitatea
dispersiilor apoase de metilceluloza creşte odată cu creşterea pH-ului. Pe de altă parte,
metilceluloza nu influenţeaza pH-ul soluţiei oftalmice.

În mod curent, pentru prepararea medicamentelor oftalmice se folosesc ca agenţi vâscozifianţi


următoarele:

• metilceluloza;
• hidroxipropilmetilceluloza;
• alcool polivinilic;
• polivinilpirolidina.

Concentraţiile cele mai obişnuite sunt: metilceluloza 0,2 - 0,5%, hidroxipropilmetilceluloza


( 4000 cPs), 0,2 - 0,5% alcool polivinilic 1,4%.

Carboximetilceluloza poate înlocui uneori metilceluloza. Ea prezintă avantajul unei


hidrosolubilităţi mai crecute. Trebuie subliniat faptul că în timp ce metilceluloza este un agent de
dispersie neionogen, carboximetilceluloza este un agent anionic şi de aceea în soluţii cu o
concentraţie de 1% prezinta unele incompatibilităţi ( neomicina sulfat 1% cu clorura de
benzalconiu 0,1 - 1%).

O alta soluţie este cea de dextran care are o vâscozitate de 5%,iar pH-ul soluţiei apoase de
dextran este neutru.

Soluţia de dextran este bine tolerată de câtre mucoasa oculara şi prezintă un timp de
persistentă a apei mucoase si corneei aproape egal cu metilceluloza şi carboximetilceluloza.

În plus,are un avantaj faţă de metilceluloza şi carboximetilceluloza sodică, prin aceea că nu


formează cruste pe marginea pleoapelor şi nu lipeşte pleoapele la clipiri repetate.

39
Autorii recomandă soluţia de dextran 1% şi 10% pentru efecte pur mecanice, ca înlocuitor al
secreţiilor lacrimale în caz de kerato-conjunctivită uscată ( sindromul lui Sjegrens), sau ca
lubrifiant pentru lentile de contact.

Alţi autori recomandă polivinilpirolidina pentru prepararea medicamentelor oftalmice


vâscoase.

III.10. TOLERANŢA, LIPSA DE TOXICITATE

O importanţă deosebită o are modul de formulare a preparatelor oftalmice în vederea


realizării de medicamente bine tolerate la nivelul zonei oculare. Tolerabilitatea este strâns
legată de eficienţa terapeutică, asigurând o biodisponibilitatea optimă.
Prin structura anatomo-fiziologică ochiul este puţin vascularizat, dar foarte sensibil
(sclerotică şi corneea fiind zone cu terminaţi nervoase) , reacţionând la iritaţiile chimice şi
fizice prin declanşarea lacrimilor.
Astfel, prima reacţie care apare la aplicarea unui colir este senzaţia de durere, ca
urmare a excitării nervilor oculari, urmată de declanşarea lacrimilor ; fenome-
nele sunt de lungă durată, dar ele influenţează efectul terapeutic.
Toleranţa colirelor deoinde de natura substanţei active, de concentraţie, de izotonomie,
de vehicul, izohidre, adjuvanţi (sistem tompon, agenţi de stabilizare conservanţi etc.).
Pentru a traversa corneea şi a produce un efect terapeutic optic, substanţele
medicamentoase trebuie să prezinte proprietăţi amfifile (să fie solubile atât în lichidele apoase
cât şi în lipide). Această caracteristică este inpusă de structura corneei, care la suprafaţă este
formată din celulele epiteliale bogate în substanţe
lipoide, fiind un obstacol pentru trecerea electroliţilor – comportându-se ca o
membrană semipermeabilă (permite doar trecerea apei). Straturile imediat urmă-
toare, stroma sunt permeabile pentru substanţele hidrofile (substanţele lipofile nu
penetrează). Astfel se explică penetraţia prin cornee a alcaloizilor şi anestezicelor de bază ; pe
de altă parte, substanţele ionizabile pot traversa corneea pe calea li-
chidului extracelular, în cantităţi direct proporţionale cu mărimea moleculelor şi
respectiv a ionilor.
Datorită proprietăţilor fizico-chimice unele substanţe medicamentoase sunt iri-
tante şi produc durere la administrare : anestezicele locale sub formă de clorhi-
draţi, ionii metalelor grele (zincul), produşi cuaternari de amoniu în concentraţii
mari ; mai bine tolerate sunt nitratul de pilocarpină decât clorhidratul, sulfatul de
zinc decât clorura, clorhidratul de epinefrină decât tartratul etc. Aceste substanţe,

40
care în soluţie disociază în ioni, se absorb pe membrana corneei, creînd concen-
traţii mari în anumite puncte, provocând leziuni dureroase la interfaţa ţesut-lichid
în mod asemănător soluţiilor hipertonice.
Potenţialul de iritare oculară este dependent de natura şi pH-ul substanţei, ti-
pul (slab sau tare) şi concentraţia sistemului tampon ales, de vehicule şi adjuvanţi
care pot cauza reacţii de sensibilizare. Reacţii alergizante pot fi date mai ales de :
anestezice locale, sulfamide, antibiotice, corticosteroizi, ionii metalelor grele (zincul),
compuşii de amoniu cuaternar în concentraţii mari.
Solvenţii anhidri (propilenglicolul, polietilenglicolul 400) nu sunt indicaţi pen-
tru prepararea colirelor, datorită senzaţiei de arsură şi higroscopicităţii mari.
Substanţele tensioactive pot prelungi durerea, prin întârzierea eliminării subs-
tanţei medicamentoase absorbite de către lacrimi, iar în concentraţii mari, pot provoca
leziuni superficiale, datorită denaturării proteinelor corneei.
Soluţiile oftalmice uleioase nu au acţiune iritantă, ele sunt emoliente şi mai bi-
ne tolerate şi au totodată un efect prelungit.
Toleranţa se realizează printr-o tonicitate corespunzătoare, o valoare adecvată
de pH şi prin prevenirea impurificării microbiologice.
Stabilitatea, eficacitatea şi toleranţa care asigură o biodisponibilitate optimă
medicamentelor oftalmice depind de o serie de factori (interni – natura şi con-
centraţia substanţelor medicamentoase, natura solventului, natura substanţelor
auxiliare folosite, izotonie, pH şi externi – lumină, temperatură,aer) care concură
la realizarea de preparate neiritante şi sterile pe toată durata de administrare. Pro-
ducerea unei iritaţii (care este de obicei cumulativă) creşte brusc secreţia lacrima-
lă şi ca urmare are loc diluarea principiului activ şi antrenarea sa în fosa nazală, cu
piederea eficacităţii terapeutice.
Efectul terapeutic al unui colir depinde în mare parte de timpul de contact al substanţei
active cu mucoasa oculară, cât şi de stabilitatea substanţei medicamen-
toase care poate suferi reacţii de hidroliză, oxido-reducere, racemizare etc., ce
impun studii aprofundate în vederea realizării unor formulări potime ale medica-
mentelor oftalmice.
Aprecierea potenţialului iritativ al colirelor este un parametru important în cer-
cetarea unei noi formule. Cercetările se îndreaptă şi spre alte preparate chimice,
cosmetice, recipiente oftalmice şi alte materiale care în mod accidental sau inten-
ţionat pot veni în contact cu ochiul, în timpul utilizării lor.

41
Cercetările recente asupra evaluării tonicităţii preparatelor oftalmice utilizează o
singură aplicare sau aplicaţii multiple de colir. Aplicaţiile multiple pot fi extin-
se până la 21 zile şi implică atât studii asupra fenomenului de iritare cât şi studii
asupra gradului de toxicitate sistemică. Se efectuează examene oculare şi biomi-
croscopice, care sunt însoţite de observaţii asupra congestiei conjunctivei, infla-
mării acesteia, măririi cantităţii de apă, complicaţii ale irisului, opacifierea sau
înceţoşarea corneei.
Aceste studii au dus la descoperirea a numeroase metode in vitro şi in vivo.
O atenţie deosebită a fost acordată evaluării efectelor conservanţilor asupra penetraţiei
corneene, studiilor de citotoxicitate şi efectelor în ceea ce priveşte vindecarea rănilor oculare.

III.11. LIPSA PARTICULELOR SOLIDE

Pentru suspensiile oftalmice, FR X prevede ca mărimea particulelor de substanţe solide să


prezinte un diametru de cel mult 25um(90%).
Pentru a obţine soluţii oftalmice limpezi se aplica operaţia de filtrare clarifiantă sau
sterilizantă.

III.12. TIMPUL DE RETENTIE ŞI PENETRAŢIA

Dupa aplicare, soluţiile oftalmice apoase sunt rapid revârsate în sistemul de drenaj naso-
lacrimal.
Cele mai multe medicamente vor dispărea în sacul conjunctival în 30 secunde iar cantitatea
instilată se va elimina în 10-20 minute.
De aceea, este important să se asigure o vâscozitate a soluţiei oftalmice asemănătoare cu
aceea a lichidului lacrimal.
Agenţii de vâscozitate măresc timpul de retenţie, realizând un contact prelungit al substanţei
medicamentoase cu mucoasa oculara, au rol emolient, asigură o toleranţă mai bună, stabilitate
în timp şi micşorează toxicitatea medicamentului.
Sunt utilizaţi atât pentru soluţii cât şi pentru suspensii oftalmice.
Colirele uleioase prezintă o vâscozitate mare şi prezintă şi avantajul că nu trebuie izotonizate
şi nu este necesară nici ajustarea pH-ului.

42
În scopul măririi vitezei de penetraţie intraoculară a substanţelor medicamentoase se pot
asocia agenţi tensioactivi. Aceştia cresc solubilitatea şi realizeaza o buna umectare a corneei.

CAPITOLUL IV
CONDIŢII DE PRODUCŢIE

IV.1. SPAŢII DE PRODUCŢIE

În farmacie, prepararea colirelor se efectuează în condiţii asemănătoare prepa-


rării volumelor mici de perfuzii, în spaţii special amenajate, delimitate strict, cu
1-2 compartimente, echipate cu mobilierul necesar.
În spaţiul farmaciei se pot amenaja boxe sterile, sub forma unor dulapuri (cutii)
cu pereţii de sticlă sau plexiglas, prevăzute cu două deschideri, pentru introducerea
mâinilor operatorului, prin intermediul unor mănuşi sterile; în aceste boxe se efec-
tuează dizolvarea, filtrarea şi condiţionarea şi anexe pentru pregătirea şi sterilizarea
ustensilelor, recipientelor de condiţionare primară, sterilizarea vehiculelor.
Boxa este echipată cu ustensile speciale preparării şi recipiente sterile pentru
condiţionarea colirelor.
Asigurarea sterilităţii boxei sterile se realizează prin curăţenia perfectă a spaţiu-
lui, spălarea zilnică cu soluţii antiseptice a suprafeţelor (bromocet, fenosept, cloru-
ră mercurică), iradierea cu raze ultraviolete timp de o oră înaintea începerii lucru-
lui; preparatorul va purta echipament steril, mănuşi de cauciuc.
În etuvă vor fi sterilizate ustensilele de lucru, vehiculele uleioase, substanţele
active termostabile etc. , iar la autoclav dopurile şi picătoarele din material plas-
tic şi unele preparate finite.
În industria de medicamente, pentru fabricarea unor cantităţi mari de soluţii of-
talmice, spaţiile de producţie sunt aceleaşi ca şi pentru soluţiile injectabile.
Se pot utiliza şi vitrine (boxe) sterile, ele fiind prevăzute cu flux de aer laminar,
filtre HEPA (vezi medicamente injectabile), care trebuie să corespundă clasei 100
(G.M.P.).
Intrările pentru personal sunt separate prin filtre (sas-uri) speciale, menţinute la
43
presiune negativă,ca şi în zona de preparare aseptică şi la presiune pozitivă în zo-
nele nesterile.
Personalul care lucrează este echipat cu îmbrăcăminte sterilă şi instruit pentru
tehnica de filtrare aseptică. Pentru confortul maxim al personalului şi pentru a re-
duce la minim degradarea celulelor epidermice şi părului operatorului, temperatura
trebuie menţinută între 20-27,7 grade C şi 45-60 % umiditate relativă.

IV.2. ECHIPAMENT DE PRODUCŢIE

Proiectarea instalaţiilor utilizate în ariile de lucru, controlate microbiologic,


este aceeaşi, indiferent dacă sunt pentru fabricarea de produse injectabile sau oftalmice
; ea este aleasă în funcţie de operaţiile procesului tehnologic. Toate
aparatele, ustensilele, tuburile, rezervoarele, pompele şi conductele trebuie să fie
realizate din oţel rezistent la cel mai înalt grad de coroziune, cu suprafeţe netede,
fără zgârieturi sau defecte care ar putea servi ca puncte pentru începerea corozi-
unii. De asemenea, în proiectarea acestor instalaţii se va evita orice mecanism
generator de particule (se preferă mecanismul hidraulic). Tot echipamentul trebu-
ie să fie bine curăţat, spălat şi dezinfectat, de fiecare dată, când se începe fabrica-
rea unei şarje de colir, la fel ca la medicamentele injectabile.
Dezinfectanţii potriviţi sunt apa oxigenată, soluţii de fenol şi derivaţi, acidul peracetic,
bromocetul, soluţia de clorură mercurică, în special pentru suprafeţe şi
spaţiul de lucru.
Echipamentul liniei de fabricaţie, după caz, se va steriliza cu alcool, apă fiartă,
vapori fluenţi, autoclavare sau căldură uscată. Frecvent, se utilizează vapori flu-
enţi, filtraţi prin :
circularea aerului, filtre de aer în teflon ;
circuite lichide .
Sterilizarea se va efectua la 121 grade C, timp de o oră .
Sterilizarea aerului din încăperi se efectuează cu vapori de formol, timp de 6
ore, după care vaporii sunt eliminaţi şi înlocuiţi cu aer steril. Înainte de începerea
lucrului, aerul şi suprafeţele boxei sterile se iradiază cu raze ultra violete timp de
o oră. De asemenea, în compartimentele anexe, la etuvă, se sterilizează ustensile-
le de lucru, substanţele termostabile, vehicule uleioase. La autoclav se sterilizea-
ză recipientele de sticlă, capacele şi subcapacele, picătoarele de sticlă ; cele din

44
plastomeri sunt supuse la oxid de etilen.

IV.3. RECIPIENTE DE CONDIŢIONARE

Pentru condiţionarea colirelor se utilizează la fabricare un material uşor steri-


lizabil, facil de manipulat şi fără pericol pentru bolnav. Se folosesc : sticla, plas-
merii şi elastomerii.
F.R. X nu prevede nici o specificare în ceea ce priveşte calitatea sticlei pentru colire,
dar se preferă să se utilizeze sticla neutră, pentru a nu modifica pH-ul coli-
relor. Se utilizează sticla de culoare brună sau plastomeri opaci, pentru protecţia
faţă de lumină.
Dintre plastomeri, cel mai mult se indică polietilena, din care se fabrică capa-
ce şi subcapace, picătoare pentru flacoane de sticlă cât şi din plastomeri. Plasto-
merii prezintă următoarele inconveniente : sunt destul de dificil de sterilizat prin
căldură, sunt mai puţini transparenţi decât sticla, nu sunt suficient de etanşi, în
particular pentru oxigen, aer, în cazul substanţelor sensibile la oxidare ; se pretea-
ză foarte puţin la operaţiile de liofilizare.
Elastomerii se folosesc pentru dopuri ; ei trebuie verificaţi dacă nu cedează
componente în soluţie, dar nici nu trebuie să absoarbă substanţele active sau auxi-
liare din colir (conservantul mai ales) .
Frecvent, la ora actuală, capacitatea flacoanelor pentru colirele multidoze este de 3-5
ml , suficientă pentru un tratament de câteva zile ; în general, nu se depă-
şeşte volumul de 10 ml . În caz de operaţii sau leziuni accidentale importante ale
ochiului, se vor utiliza doze unitare de colir-oftadoze (care nu conţin conservant)
Colirele unidoze se fabrică industrial ; iniţial ele au fost condiţionate în fiole de sticlă
de 1-2 ml ; mai nou ele se fabrică din polietilenă şi au o capacitate unitară de 0,4-1 ml ; după
deschiderea capilarului, conţinutul este eliberat prin apăsare.
Industria de medicamente utilizează astăzi pentru colire, recipiente de condi-
ţionare primară, foarte diferite ca formă, dimensiune, compoziţie a materialului
de fabricare :
flacoane din sticlă, însoţite de picător (instilator) sterilizat la 121 grade C,
timp de 15 minute, ambalat separat, în plic de polietilenă termosudat ( for-
ma clasică) ; picătorul prezintă o extremitate cu cauciuc, care prin apăsare
eliberează picăturile de colir ; picătorul este plasat în interiorul flaconului;
flacon din sticlă, prevăzut cu dop picător din plastic, extern, care prin răs-

45
turnare permite obţinerea de picături, printr-o apăsare uşoară, el este prote-
jat de un capac ; pot fi şi alte dispozitive de picurare ;
fiole de sticlă cu unul sau două capilare, închise, sterilizate prin autoclava-
vare. În momentul utilizării, se sparge la un capăt şi se aplică un picător de
plastic ; tipurile mai vechi cu două capilare se sparg la ambele capete : la unul se
fixează o tetină de cauciuc, celălalt servind pentru instilare (riscul
de particule de sticlă este mare) ;
flacon de sticlă standard – tip antibiotic : închis cu un buton de cauciuc şi
capsulă de aluminiu . În momentul utilizării se aplică un dop picător din
material plastic, condiţionat în saşet sterilizat.
Flacon din material plastic (polietilenă) multidoze cu dop picător sau flacon plastic
monobloc închis, necesitând perforarea emboului vărsător
de un perforator plasat în capac sau prin secţionarea emboului vărsător cu
un foarfece steril. Tipul cel mai nou de recipient pentru condiţionarea coli- relor îl
reprezintă flacoanele din plastomer monobloc, care se deschid prin răsucirea capilarului ; pot
avea dimensiuni de la 1-10 ml.
Flacon din material plastic pentru o singură administrare – oftadoze, obţi-
nute prin procedeul modern de suflare-umplere-sigilare automată de 0,4-0,5 ml.
Dacă substanţa este instabilă ea poate fi condiţionată sub formă de pulbe-
re sterilă sau comprimate sterile, în flacon tip antibiotic sau fiolă de sticlă,
ambalată împreună cu o a doua fiolă, care conţine solventul steril, pentru prepararea
colirului „ex tempore “.
Colir presurizat, prezentat în „bombă de aerosol “ :
Flacoanele de sticlă se spală, se usucă şi se sterilizează prin fierbere cu apă
distilată sau în etuvă la 180 grade Celsius, o oră. Capacele, subcapacele,
dopurile picătoare din plastomeri termostabili se pot steriliza în casolete la
autoclav, la 121 grade Celsius, 15-20 minute ; cele din plastomeri termola-
bili se sterilizează cu oxid de etilen.
Recipientele tip oftadoze se fabrică steril prin procedeul automat de sufla-re-umplere-
sigilare (la 165 grade Celsius ).

IV.4. AMBALAREA

În industrie, recipientele unidoză şi multidoză se ambalează în cutii de carton.

46
Pe eticheta recipientului şi ambalajului sunt inscripţionate :
- denumirea şi formula produsului industrial ;
- concentraţia soluţiei oftalmice ;
- marca şi denumirea fabricii ;
- termenul de valabilitate (data expirării) ;
- modul administrării ;
- condiţii de păstrare.
Recipientele se ambalează în cutii de carton reprezentative fiecărei specialităţi
farmaceutice. Dacă recipientul nu are sistem picător, în cutie se introduce un picător în
ambalaj steril, o fişă de control, care prevede data fabricării, număr de şarje de fabricaţie,
numărul verificatorului, date necesare în vederea identificării
lotului în caz de erori şi prospect cu date fizico-chimice şi farmacologice ale colirului
(mod de întrebuinţare, posologie, eventuale contraindicaţii sau efecte secundare).
Cutiile sunt grupate în pachet, care se stochează în depozitul fabricii, până la obţinerea
avizului de calitate : buletinul de analiză, de la laboratorul de control, şi fişa verde de
menţiunea : “Corespunde” (dacă lotul este necorespunzător se aplică fişa roşie). În timpul cât
este în carantină, pentru analiză, lotul are eticheta portocalie.

IV.5. DEPOZITAREA

Colirele se păstrează la loc uscat, ferit de lumină, la temperatura camerei.


Termenul de valabilitate a colirelor este diferit şi depinde de stabilitatea
fizico-chimică a substanţelor active, de prezenţa sau absenţa conservantului.
F.R. X nu menţionează un termen de valabilitate anumit pentru colire, dar recomandă
să fie preparate la nevoie şi să se specifice pe etichetă termenul de valabilitate.

Colirele preparate în farmacie se păstrează timp scurt, maximum 2 luni când


conţin conservant, şi se utilizează în termen de 15 zile de la deschiderea flaconu-
lui.

Colirele preparate de industrie trebuie să aibă în general un termen de valabi-


litate de aproximativ 1-5 ani.
Colirele multidoze (sterilizate prin adaos de conservanţi) nu se vor folosi
mai mult de 15 zile de la deschiderea flaconului, dacă este asigurată stabi-
litatea substanţei medicamentoase.

47
Colirele unidoze se utilizează o singură dată.
Pentru băile oculare se recomandă folosirea timp de 24 ore de la deschiderea
flaconului.

IV.6. CARACTERELE ŞI CONTROLUL CALITĂŢII


Atât pentru colirele preparate în farmacie cât şi pentru cele industriale, contro-
lul de calitate se efectuează de către laboratorul de control.
Pentru colirele industriale, calitatea este asigurată, prin controlul efectuat în
cursul procesului de fabricare, la fiecare etapă.
Produsele finite, în carantină, în depozitul fabricii sunt supuse la control fizic,
chimic, microbiologic şi biologic, cât şi clinic.
Calitatea formelor farmaceutice oftalmice se controlează după farmacopee şi
normele de fabricaţie prin examene macroscopice, analize chimice, biologice şi
microbiologice.
F.R. X prevede următoarele controale :
aspect :
- picăturile pentru ochi – soluţii apoase sau uleioase, trebuie să fie limpezi,
practic lipsite de impurităţi mecanice ; colirele vâscoase să fie
transparente sau slab opalescente, cu aspect omogen ;
- picăturile pentru ochi – suspensii pot prezenta un sediment uşor, redisper-
sabil prin agitare.
pH-ul picăturilor pentru ochi de determină potenţiometric ;
masa totală de recipient, dozarea substanţelor active şi sterilizarea.
Se mai poate controla :
- vâscozitatea, pentru colirele vâscoase, după metodele F.R. ;
- tonicitatea, prin metode indirecte ; determinarea punctului de congelare
a soluţiilor cu ajutorul unui termometru Beckmon (prin crioscopie se de-
termină caracteristicile izoosmotice ale soluţiilor oftalmice) ; iar pentru
determinarea caracteristicilor izotonice se utilizează metode biologice
(metoda hematocritului).

48
CAPITOLULV
PREPARATE

V.1. PREPARATE PREVĂZUTE DE F.R.X

Picături pentru ochi cu sulfat de atropină 1%


Rp./ Atropinii Sulfas 1 g
Acidum boricum 1,5 g
Natrii Tetraboras 0,15 g
Soluţio phenylhydrargyri boratis 0,2 % 1 g
Aqua destillata q.s. ad. 100 g
M.f. soluţio
D.S extern. Colir
Preparare : Acidul boric şi tetraboratul de Na, se dizolvă în 90g apă la fierbere
iar după răcire se adaugă sulfatul de atropină, soluţia de borat-fenil
mercur 0,2 %, se completează cu apa distilată până la 100 g şi apoi
se filtrează.Este o soluţie limpede, incoloră.
Conservare : ferit de lumină şi umezeală, la VENENA în flacoane prevăzute cu
picător, iar pe etichetă se menţionează OTRAVĂ.
Acţiune terapeutică :provoacă midriază prin paralizia terminaţiilor nervului
oculomotor comun homolateral ; paralizia acomodării de
lungă durată (zile), relaxează muşchii ciliari, determinând
obstrucţia canalelor de drenaj din zona ciliară şi creşterea
tensiunii intraoculare.
Mod de administrare : sub formă de picături
Picături pentru ochi cu nitrat de pilocarpină 2%
Rp./ Pilocarpinii nitras 2 g

49
Acidum boricum 1,5 g
Natrii tetraboras 0,15 g
Soluţio phenylhidrargyri boratis 0,2 % 1 g
Aqua destillata q.s ad. 100 g
M.f. soluţio
D.S extern. Colir
Preparare : Acidul boric şi tetraboratul de sodiu, se dizolvă prin încălzire, la
fierbere în 90g apă, se adaugă nitratul de pilocarpină şi soluţia de
borat- fenil- mercur 0,2 % , se completează cu apă până la 100g şi
apoi se filtrează. Este o soluţie limpede incoloră.
Conservare : în recipiente colorate, la VENENA, iar pe etichetă se menţionează
OTRAVĂ.
Acţiune terapeutică : stimulează contracţia musculaturii netede a globului ocu-
lar.
Mod de administrare : se instilează de 4-6 ori/zi, câte o picătură.
Picături pentru ochi cu rezorcinol 1 %
Rp./ Resorcinolum 1 g
Acidum boricum 1,3 g
Soluţio phenylhidrargyri boratis 0,2 % 0,5 g
Aqua destillata q,s ad. 100 g
M.f soluţio
D.S. extern. Colir
Preparare : acidul boric se dizolvă la fierbere în 80g apă. După răcire se ada-
ugă rezorcinolul şi soluţia de borat- fenil-mercur 0,2 % ; se com-
pletează cu apă până la 100 g şi se filtrează.
Conservare : în recipiente colorate, deoarece rezorcinolul sub acţiunea limi-
nii se degradează, la SEPARANDA.
Acţiune terapeutică : antiseptic slab.
Mod de administrare : instilare de picături sau sub formă de spălături ocula-
re.

Oculoguttae Argenti Nitras 1 %

Rp./ Argenti nitras 1 g


Natrii nitras 1 g

50
Aqua destillata q.s. ad. 100 g
M.f. soluţio
D.S. extern. Colir
Preparare : azotatul de argint şi azotatul de sodiu se dizolvă în 90 g apă
distilată, proaspăt fiartă şi răcită, se completează la 100 g şi se
filtrează.
Conservare : în recipiente prevăzute cu dop picător
Acţiune terapeutică : astringent, caustic, uşor dezinfectant.
Mod de administrare : sub formă de picături.

Soluţie Protargol 1 %

Rp./ Protargol 1 g
Aqua destillata q.s. ad. 100 g
M.f. soluţio;
D.S. extern.Colir
Preparare : Soluţia oftalmică de protargol se prepară în concentraţie de 5 %.
Apa distilată fiartă şi apoi răcită se aduce într-o capsulă şi la su-
prafaţa lichidului se presară protargolul fără a amesteca. Se lasă
30 de minute apoi soluţia se traversează într-o sticlă neutrâ, bru-
nă şi sterilizată. Se foloseşte apa fiartă şi răcită deoarece variaţii-
le de temperatură micşorează stabilitatea soluţiilor coloidale cu
apariţia de tulbureli sau de precipitate.
Soluţia nu se agită, deoarece spumifică puternic antrenând substanţa activă
nedizolvată în spumă. Astfel protargolul se aglomerează şi se dispersează greu.
Pentru ionizare acestui colir se recomandă glucoză 4,4 % sau azotat de sodiu
1,38 %.
Soluţia de protargol nu se filtrează deoarece coloidul poate fi reţinut în porii
filtrului prin fenomene de absorbţie şi capilaritate. Se poate filtra dacă este ne-
voie prin tifon steril.
Se eliberează în flacoane colorate şi neutre. Sub acţiunea luminii complexul coloidal
de argint se poate descompune cu separarea de argint metalic. Se re-
comandă să se prepare la nevoie.
Se întrebuinţează în tratamentul conjunctivitelor, oftalmii purulente, blefari-
te. În concentraţii 1-5 % se foloseşte pentru prevenirea oftalmiei gonococice

51
la nou-născuţi

V.2. PREPARATE DIN INPORT

I. Substanţa activă : Betaxolol clorhidrat echivalent cu betaxolol bază


BETOPTIC –soluţie sterilă oftalmică (0,5 %)
BETOPTIC S - suspensie sterilă oftalmică (0,25 %)
INDICAŢII : tratamentul glaucomului cronic cu unghi deschis şi a hipertensi-
unii intraoculare.
II. Substanţa activă : Betametazonă şi cloramfenicol
BETABIOPTAL – soluţie oftalmică
INDICAŢII : în infecţiile oftalmice nepurulente cu germeni sensibili la
cloranfenicol atunci este utilă asocierea acţiunii antiinflama-
torii a betametazonei.
III. Substanţa activă : Betametazonă sodiu fosfat şi gentamicină sulfat
GARASONE – soluţie pentru uz oftalmic/otic şi unguent oftalmic
INDICAŢII : ameliorează edemul, roşeaţa şi pruritul asociate unor afecţi-
uni oculare, inclusiv cele asociate alergiilor sau infecţiilor
bacteriene suspectate sau dovedite şi cele consecutive trau-
matismelor sau intervenţiilor chirurgicale.
IV. Substanţa activă : Cloramfenicol
COLBIOCIN – soluţie oftalmică
SIFICETINĂ – soluţie oftalmică şi unguent oftalmic
SPERSADEX – picături pentru ochi
INDICAŢII : toate infecţiile oculare externe produse de germenii sensibili
la Cloramfenicol : conjunctivite, keratite, traumatisme me-
canice sau termice, infecţii pre- şi post- operatorii.
V. Substanţa activă : Ciprofloxacină
CILOXAN – soluţie sterilă oftalmică şi auriculară
CIPLOX – soluţie oftalmică şi unguent oftalmic
INDICAŢII : tratamentul infecţiilor superficiale oculare date de germeni
sensibili la ciprofloxacină : conjunctivite, keratite, kerato-
conjunctivite, ulcere corneene, blefarite.
VI. Substanţa activă : Dexametazonă

52
ETA BIOCORTILEN VC – soluţie oftalmică
MAXITROL – suspensie sterilă oftalmică
MAXIDEX – suspensie sterilă oftalmică
TOBRA DEX – suspensie sterilă oftalmică şi unguent oftalmic
INDICAŢII : inflamaţiile oculare care răspund la tratamentul cu cortico-
steroizi, asociate cu infecţiile oculare bacteriene superficiale precum şi atunci când
există riscul apariţiei infecţiilor oculare.

CONCLUZII

Ochiul este un organ delicat şi trebuie tratat ca atare cu multă atenţie şi îngrijire,
sănătatea ochilor este deosebit de importantă şi fiecare dintre noi trebuie să ştim măcar
lucrurile elementare pentru a ne asigura ca îi îngrijim în mod corespunzător.

Conexiunea dintre noi şi lume se face în principal prin intermediul ochilor, peste trei
sferturi dintre percepţiile şi amintirile unei fiinţe umane fiind de natură vizuală. De sănătatea
acestor ochi depinde astfel întreaga noastră relaţie cu ceea ce se află în jurul nostru, iar din
păcate foarte mulţi dintre noi nu suntem conştienţi de acest lucru şi mai mult, nu ştim ce
pericole prezintă pentru această funcţie extrem de delicată a vederii stilul de viaţă modern.

Peste jumătate din populaţia planetei a ajuns să aibă probleme oculare mai mult sau mai
puţin grave cauzate de factorii nocivi pe care-i întâlnim la tot pasul cum ar fi: privitul
îndelungat la televizor sau în ecranul calculatoarelor, înlocuirea luminii naturale cu lumina
electrică, fumatul, alimentaţia deficitară săracă în minerale şi vitamine naturale, poluarea
chimică, forţarea vederii în timpul efortului intelectual prelungit şi lista ar putea continua.
Interesant şi totodată îngrijorător este faptul că cele mai multe dintre problemele oculare grave
apar de la vârste tot mai fragede aşa încât un procentaj tot mai mare de copii au nevoie de
tratamente de specialitate.

Deficienţele de vedere sunt datorate unor afecţiuni dobândite prin suprasolicitarea


ochilor, mediu toxic, igiena necorespunzătoare, traumatisme, infecţii, boli cu repercusiuni
asupra ochilor, afecţiuni neurologice, insuficienţe endocrine, deficienţe circulatorii, carenţe
alimentare, intoxicaţii, multe neglijenţe sau întârzieri în tratament sunt plătite cu pierderea
vederii.

53
Problemele de vedere sunt în mare parte ignorate în etapele preeliminare de către
majoritatea oamenilor. În general, oamenii trec peste sfaturile medicale până în momentul în
care problemele lor de vedere încep să interfereze cu viaţa de zi cu zi. Pot exista mai multe
cauze care duc la probleme de vedere. În mod similar există mai multe opţiuni de tratament
disponibile pentru a trata problemele specifice ale ochilor.

Tratamentul bolilor oftalmologice se face diferit în funcţie de afecţiunea pe care o are


pacientul fiind însă important ca acesta să se prezinte la timp la medic pentru ca boala să nu
evolueze. Uneori administrarea unui tratament nu poate salva ochiul afectat, dar poate reduce
riscul de apariţie a afecţiunii la celălalt ochi.

Pentru tratarea bolilor oftalmologice se folosesc metode care cuprind administrarea de


medicamente orale sau locale, picături oftalmice, purtarea ochelarilor sau intervenţiile
chirurgicale.

Tratamentul zonei oculare se adresează îndeosebi conjunctivitei, aparatului lacrimal şi


tunicii externe a globului ocular care pot fi sediul unor infecţii sau pot suferi lezări în care
aplicaţiile locale ale diverselor substanţe medicamentoase sunt foarte utile.

Vizita la cabinetul oftalmologic ar trebui să înceapă încă din copilărie deoarece sunt
afecţiuni oculare care nu atrag atenţia pacienţilor în mod deosebit dar pot avea consecinţe
asupra dezvoltării vederii.

Consultul oftalmologic reprezintă examinarea complexă realizată de către un medic


oftalmolog a ochiului şi anexelor sale în vederea depistării eventualelor probleme şi începe cu
anamneza, continuă cu examinarea locală externă a ochiului şi anexelor sale, examinarea
microscopică a globului ocular, măsurarea tensiunii oculare, măsurarea viciilor de refracţie,
determinarea acuităţii vizuale şi la nevoie cu examinări de laborator.

Diagnosticul şi tratamentul precoce pot preveni astfel pierderea vederii.

NU NEGLIJAŢI VEDEREA, mâine poate fi prea târziu !

54
Bibliografie

Arborele lumi

Agenda Medicala – Editia Medicala Bucuresti – 2003

Editia Medicala Bucuresti – 1995

Dumitru Lupuleasa – TEHNICA FARMACEUTICA

Memo – Editia Medicala Bucuresti - 2004

F.R. X – Editia Medicala Bucuresti – 1995

Victor Stanescu – TEHNICA FARMACEUTICA

www.romedic.ro

www.sfatulmedicului.com

55
ANEXE

Anexa 1

56
Anexa2

Anexa3

57
Anexa4

58

S-ar putea să vă placă și