Baal HaSulam

Shamati

20. LISHMA (pentru Numele Ei)

Am auzit in 1945

Referitor la Lishma [pentru Numele Ei (Divinitatea)].

Pentru ca o persoana sa obtina Lishma, are nevoie de o trezire de Sus, deoarece asta este o
iluminare din Inalt si nu este ceva pe intelesul mintii omenesti. Insa, cel ce gusta, stie. S-a
spus despre asta, “Gusta si vezi ca Domnul este bun”.
Din aceasta cauza, dincolo de asumarea poverii Regatului Inalt, omul are nevoie ca asta sa fie
in totala desavarsire, adica, numai spre daruire si deloc spre primire. Si, daca persoana vede
ca organele sale nu sunt de acord cu acest punct de vedere, nu are alta consolare decat
rugaciunea – sa-si reverse inima inspre Creator, ca s-o ajute sa-si determine trupul sa
consimta sa-L slujeasca pe Creator.
Si omul sa nu spuna ca, daca Lishma este un dar de Sus, atunci la ce bun e reusita si
eforturile, toate remediile si corectiile pe care el le intreprinde ca sa ajunga la Lishma, daca
asta depinde de Creator? Inteleptii au spus, privitor la asta: “Nu ai libertatea de a te
debarasa de aceasta”. Mai degraba, omul trebuie sa ofere trezirea de jos si asta se considera
“rugaciune”. Nu poate fi o rugaciune adevarata, daca el nu stie dinainte ca, fara rugaciune,
nu poate fi obtinuta aceasta stare.
Asadar, actiunile si remediile pe care le intreprinde omul, ca sa obtina Lishma, creeaza vasele
corecte, care sa vrea sa primeasca Lishma. Apoi, dupa toate faptele si remediile, el se poate
ruga in castig, deoarece vede ca toate faptele lui nu i-au adus nici un beneficiu. Numai
atunci, el poate inalta o rugaciune cinstita, din adancul inimii si, atunci, Creatorul ii aude
rugaciunea si-i da in dar Lishma.
Trebuie sa stim, de asemenea, ca, prin obtinerea Lishma, omul duce la moarte inclinatia rea.
Asta, deoarece inclinatia spre rau este numita primire pentru propriul beneficiu. Si, prin
atingerea scopului de a darui, omul anuleaza propiul beneficiu. Moartea inseamna ca omul
nu-si mai foloseste vasele de primire pentru el insusi. Si, din moment ce nu mai sunt active,
asta este considerata moarte.
Daca omul ia in considerare ceea ce primeste pentru munca lui sub soare, va afla ca nu este
chiar atat de greu sa se subordoneze Creatorului, din doua motive;
1. In orice caz, el trebuie sa se cazneasca in aceasta lume, fie ca vrea, fie ca nu;
2. Chiar si in timpul muncii, daca munceste in Lishma, omul primeste placere din munca
insasi.
Este asa cum spune Sayer din Dubna despre acest vers, “Cu toate acestea, nu m-ati strigat,
oh, Iacob, nici nu v-ati facut griji pentru mine, oh, Israel”. Asta inseamna ca cel ce munceste
pentru Creator nu este istovit. Dimpotriva, el simte placere si buna dispozitie.
Insa, cel ce nu munceste pentru Creator, ci pentru alte scopuri, nu se poate plange
Creatorului ca nu-i da vioiciune in munca, din moment ce el munceste pentru alt scop. Omul
se poate plange numai celui pentru care munceste si-i cere sa-i dea vitalitate si placere in
timpul muncii. S-a spus despre asta ca, “Oricine se increde in astea, va fi ca si cei care le
raspandesc”.
Sa nu va surprinda ca, atunci cand cineva isi asuma povara Regatului de Sus, cand vrea sa
munceasca pentru a darui Creatorului, nu simte, inca, nici un pic de vitalitate si ca aceasta
vitalitate l-ar determina sa-si assume povara Regatului de Sus. Dimpotriva, omul ar trebui sa
accepte asta in mod silit, impotriva bunei sale judecati. Asta inseamna ca trupul nu este de
acord cu aceasta sclavie, Creatorul nearatandu-i vitalitate si placere.
De fapt, asta este o mare corectie. Daca nu ar fi fost asa, iar vointa de a primi ar fi fost de
acord cu aceasta munca, omul nu ar fi fost capabil niciodata sa obtina Lishma. Dimpotriva, el
ar fi muncit mereu pentru propriul beneficiu, pentru a-si satisface propriile dorinte. Este asa
cum spun oamenii, cum ca hotul insusi striga “Prindeti hotul.” Si, astfel , nu poti spune care
este adevaratul hot, ca sa-l prinzi si sa-l denunti ca a furat.
Insa, atunci cand hotul, adica vointa de a primi nu gaseste ca e gustoasa munca de acceptare
a poverii Regatului de Sus – caci corpul se acomodeaza cu munca impotriva propriei lui
dorinte – omul are instrumentele prin care sa inceapa sa munceasca pentru a aduca
multumire Facatorului sau, cata vreme singura lui intentie trebuie sa fie numai pentru
Creator, asa cum se spune, “ Apoi va veti delecta intru Domnul”. Astfel, atunci cand omul l-a
servit pe Creator in trecut, nu a simtit nici o placere in munca. Dimpotriva, munca lui a fost
facuta silit.
Totusi, acum, ca omul s-a obisnuit sa munceasca pentru daruire, el este recompensat cu
incantarea impreuna cu Creatorul, iar munca, in sine ii ofera placere si vitalitate. Si asta
inseamna ca placerea e, de asemenea, in mod special, pentru Creator.