Universitatea Politehnica București

Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor

Student: Olteanu Bianca Ioana

Grupa: 1141, CISOPC
Îndrumător: Ș.l. Boscornea Aurelian Cristian
Cuprins
1. Introducere ...................................................................................................................................... 3
2. Vopsele exterioare pentru lemn...................................................................................................... 4
2.1. Lemnul ca substrat pentru vopsele ......................................................................................... 4
2.2. Grunduri................................................................................................................................... 5
2.3. Vopsele intermediare .............................................................................................................. 6
2.4. Vopsele de finisare…………………………………………………………………………………………………………..…6

2.5. Formulări………………………………………………………………………………………………………………………….10

3. Vopsele decorative pentru interior……………………………………………………………………………………………15

4. Bibliografie ..................................................................................................................................... 17

2
 Acoperiri decorative – vopseaua pentru lemn
1. Introducere
Acoperirile decorative sunt folosite în protecția și decorarea construcțiilor de locuințe,
așezăminte cultural-artistice etc. Multitudinea de tipuri de vopsele decorative pot fi grupate în
următoarele 4 clase:

1) vopsele exterioare pentru lemn;

2) vopsele decorative pentru exterior;
3) vopsele pentru padimente;
4) acoperiri exterioare pentru construcții.

Vopsele decorative sunt comercializate, în general, pe două căi: una direct de la

producătorul de vopsele la o întreprindere de vopsitorie și alta prin intermediul unei rețele de
desfacere, direct la consumator. Deci, cele două grupe de consumatori ale acoperirilor
decorative sunt asociațiile de vopsitori și marele public. Dacă asociațiile de vopsitori înseamnă
cadre pregătite și specializate în tehnologia vopsirii, marele public aplică vopsele într-o
manieră mai mult sau mai puțin calificată. Din acest motiv, vopselele decorative, fiind destinate
după principiul ”do it yourself”, trebuie să fie astfel formulate ca să prezinte cea mai mare
ușurință în aplicare, chiar cu condiția unui preț mai ridicat, pentru că, aplicând singur,
respectivul economisește manopera corespunzătoare. În această privință, trebuie menționată
clasa vopselelor emulsionate, obținute pe bază de diverse rășini sintetice emulsionate care
au pătruns în domeniul de consum al marelui public chiar datorită ușurinței de aplicare și a
curățirii simple a instrumentelor de vopsit și a petelor inevitabile, care apar în timpul vopsirii.
Datorită acestui mare avantaj, se poate constata că prețul pe metru pătrat al vopsirii este
întotdeauna mai mare în cazul vopselelor emulsionate decât în cazul vopselelor de ulei sau
pe bază de rășini sintetice.

Experiența îndelungată a vopsirilor decorative a scos în evidență un alt factor deosebit

de important și anume acela că durabilitatea unei acoperiri nu este numai funcție de structura,
respectiv calitatea vopselei, ci și de alți factori cum sunt starea suprafeței pe care se aplică
vopseaua, caracteristicile structurale ale clădirii și specificul ocupării încăperilor respective,
condițiile de climat în timpul procesului de aplicare și, bineînțeles, aplicarea straturilor de
vopsea în conformitate strictă cu instrucțiunile date de producător. Defecțiunile care apar în
pelicula de vopsea sunt cauzate, în primul rând, de unul sau mai mulți dintre acești factori, dar
sunt greu de a fi dovediți, dacă reclamația se face după un timp îndelungat de la data aplicării.

Ca o mențiune suplimentară la aceste defecțiuni, este de preferat ca persoana care

vopsește, indiferent de specialitatea sa, vopsitor sau amator, să respecte instrucțiunile de
vopsire date de producător și să nu caute să introducă inovații auzite sau gândite în timpul
procesului de vopsire, acestea putând duce la deteriorarea acoperirii respective într-un timp
mai scurt sau mai lung, în funcție de ”inovația” negativă realizată.

2. Vopsele exterioare pentru lemn

Vopselele exterioare pentru lemn sunt destinate pentru vopsirea exterioară a caselor și
se folosesc pentru acoperirea structurilor din lemn care sunt expuse climatului exterior,

3
respectiv elementelor de zid, rame de ferestre și alte părți lemnoase aflate în partea exterioară
a clădirii. În multe țări, unde construcția caselor din lemn este foarte extinsă, ele sunt vopsite
nu numai din motive decorative, ci și din motive de protecție a lemnului.
Pereții caselor din lemn, ferestrele și ramele ușilor sunt, în general, vopsite cu vopsele
de ulei, dar, în ultimul timp au intrat în acest sector emailuri alchidice, în special pentru
vopsirea geamurilor și a ușilor. În ultimii ani, au apărut într-o măsură mai mică vopsele pe
bază de emulsii, pe bază de poliacetat de vinil, poliacrilați sau copolimeri ai acestora, cu
rezultate destul de bune, în special pentru vopsitorii noi. Tot în acest domeniu, nu putem să
nu menționăm încă timidă a lacurilor poliuretanice, în special în zone de climă excesivă, cu
rezistențe deosebite, dar și cu prețuri mult mai ridicate față de produsele folosite în mod
tradițional.
Lichidele de impregnare sunt folosite, de asemenea, pentru tratarea lemnului expus la
exterior. Cel mai important este un compus fungicid, ușor pigmentat și cu un adaos de liant
oleopolimeric sau alchidic. Aceste lichide se aplică foarte ușor, nu ridică probleme de pregătire
a suprafeței sau de revopsiri și se folosesc în special pentru construcții ieftine din lemn, căsuțe
pentru week-end, garaje din lemn etc.

2.1. Lemnul ca substrat pentru vopsele

Porozitatea lemnului variază foarte mult în funcție de specia sa, respectiv lemn tare sau
moale, lemn de primăvară sau vară și în funcție de conținutul de apă. În plus, lemnul își
schimbă volumul, nu numai în funcție de temperatură, dar și odată cu umiditatea relativă,
umflându-se în aer umed și contractându-se în aer uscat. Pe de altă parte, umflarea lemnului
nu este aceeași în toate direcțiile, ci în special perpendiculară pe direcția fibrei și aproape de
neglijat pe lungimea acesteia.

La aceste calități variabile ale lemnului ca substrat, vopseaua expusă la exterior este
supusă acțiunii directe a soarelui, factor care accelerează îmbătrânirea rapidă a peliculei sub
atacul oxigenului și a umidității atmosferice. De obicei, pelicula de vopsea de pe partea expusă
razelor solare are o viață mai scurtă față de aceea ce stă în majoritatea timpului la umbră.
Suplimentar la aceste acțiuni distructive, se mai adaugă folosirea unui lemn de calitate
necorespunzătoare sau nepregătit corespunzător sau vopsit într-un anotimp sau în condiții
atmosferice neprielnice. Defecțiunile peliculei exterioare pot apărea și ca urmare a unei
umidități excesive existente în interiorul clădirii, în urma migrării umidității de la interior spre
exterior etc.

Pereții exteriori ai caselor confecționate din material lemnos folosesc așa-numitul lemn
moale, care se obține din conifere. Din studiile efectuate asupra vopsirii lemnului s-a constatat
existența unei relații dintre greutatea specifică a lemnului și durabilitatea vopselei cu care este
acoperit lemnului. Durabilitatea cea mai scăzută o prezintă lemnul care are cea mai ridicată
greutate specifică, cu foarte mici excepții. Greutatea specifică a lemnului moale depinde în
mare măsură de raportul dintre lemnul de vară sau de primăvară. Datorită faptului că structura
celulară a lemnului de primăvară are pereți celulari subțiri și cavități mari umplute cu aer,
acesta are o densitate mai scăzută față de cea a lemnului de vară, care are pereți celulari
groși, iar cavitățile umplute cu aer sunt mai mici. Se crede că vopseaua lichidă pătrunde mai
adânc în lemnul de vară decât în cel de primăvară și, din acest motiv, stratul rămas la suprafață
4
este mai subțire și ca atare prezintă o rezistență inferioară. O altă explicație ar fi faptul că, de
fapt, vopseaua este absorbită în cavitățile în care înlocuiește aerul, acestea fiind mai mari în
cazul lemnului de primăvară, ancorarea vopselei la suprafața lemnului este mai bună și ca
atare și rezistența peliculei este superioară.

Unele sortimente de lemn conțin cantități mici de substanțe care pot fi extrase de la
suprafața lor de apă sau solvenți. Unele dintre aceste produse sunt uleiuri și pot întârzia
uscarea inițială a vopselei, fără însă să influențeze durabilitatea peliculei. Altele sunt rășini
acide și pot reacționa cu pigmenții bazici, ca de exemplu cu oxidul de zinc și să reducă
durabilitatea peliculei. Oxidul de zinc poate reacționa cu tanini solubili în apă aflați în lemnul
de pin roșu și reduc astfel decolorarea cauzată de aceste materiale. În orice caz, efortul
acestor substanțe este mic în comparație cu alte proprietăți fizice ale lemnului. De menționat
însă că aceste materiale extrase pot cauza o puternică decolorare, dacă se folosesc vopsele
emulsionate direct pe suprafața lemnului fără un grund primar pe bază de ulei.
În general, cu mici excepții, vopsirea exterioară a lemnului se bazează pe un sistem în
trei straturi, folosind un grund primar, o vopsea intermediară și o vopsea de finisare.

2.2. Grunduri
Formularea grundurilor pentru lemn este gândită în așa fel încât să se asigure o
absorbție maximă în lemn, iar pelicula să nu rămână groasă la suprafața lemnului. Se folosesc,
de obicei, grunduri pe bază de uleiuri vegetale cu un conținut de până la 60-70% pigmenți,
dar numai ușor penetrabile, cu un conținut destul de ridicat de uleiuri polimerizate. Cercetări
științifice efectuate în Suedia au demonstrat că rezultatele cele mai bune s-au obținut cu
grunduri având un grad ridicat de pigmentare, iar conținutul de ulei fiind funcție de porozitatea
substratului. În cazul în care se folosește un grund cu un conținut ridicat de ulei este important
ca vâscozitatea acestuia să fie mică. Dacă substratul este poros, conținutul în ulei trebuie să
fie ridicat.

Ca pigmentare, rezultatele cele mai bune au fost obținute, folosind bioxid de titan
nereactiv în amestec cu pigmenți de plumb și zinc. Cel puțin 25% din pigment trebuie să fie
oxid de zinc pentru a asigura duritatea și rezistența la cretare. Este adevărat că oxidul de zinc
duce la o creștere a absorbției apei cu o umflare considerabilă a peliculei și care produce
schimbări mari dimensionale sub influența alternativă a condițiilor de umiditate. Dacă s-ar
folosi în grundul primar numai oxid de zinc, s-ar produce bule și ruperi ale peliculei, prin care
pot trece cantități considerabile de apă din interior spre exterior prin pereții peliculei. Din acest
motiv, oxidul de zinc nu este folosit în grunduri, iar rezistența la cretare este realizată, folosind
bioxid de titan de tip rutil, în combinații cu pigmenți de plumb. Raportul ridicat de ulei
polimerizat față de uleiul fiert asigură duritatea ridicată. În tabelul 3.1 se redă receptura de
principiu a unui grund primar folosit pentru exterioarele din lemn.

Tabel 1. Grund primar pentru lemn folosit la exterior

Pigmenți % greutate
Carbonat bazic de plumb 25
Sulfat bazic de plumb 25
5
 TiO2 13
Silicat de magneziu 37
100
Vehicul
Ulei de in crud 30
Ulei de in polimerizat 38
Solvenți și sicativi 32
100
Proprietăți fizice
Pigment, % în greutate 32
Vehicul, % în greutate 38
Nevolatile în vehicul, % în greutate 68
Concentrația volumetrică a pigmentului (CVP) 35
Uscare la praf, h 8
Timpul de revopsire, h 48

2.3. Vopsele intermediare

Practica generală, în majoritatea țărilor, nu este de a folosi o vopsea intermediară, ci
de a se aplica două straturi de vopsele de finisare. În unele țări însă, în special cu umiditate
mai ridicată, se folosesc vopsele intermediare, întrebuințarea lor fiind justificată economic,
prețul lor de cost fiind mai redus față de cel al vopselei de ultim strat. Vopselele intermediare
se fabrică în aceeași nuanță ca și vopselele de finisare, dar raționalizarea din industria de
lacuri și vopsele a căutat eliminarea acestor sortimente din gama produselor destinate vopsirii
lemnului.

2.4. Vopsele de finisare

Pigmenții principali folosiți în industria de vopsele pot fi clasificați în funcție de puterea
de acoperire și reactivitatea față de componenții acizi ai liantului, și anume:

1) Pigmenți de acoperire activi, ca oxid de zinc, alb de plumb etc;

2) Pigmenți de acoperire inactivi, ca bioxidul de titan;
3) Pigmenți fără acoperire (extenderi);
4) Pigmenți puternic colorați.

Puterea relativă de acoperire s-a putut determina foarte precis, dar diferitele tipuri și
grade de reactivitate sunt mult mai complicate și nu au fost până azi elucidate. Suplimentar
față de reactivitatea chimică cu materialele acide, mai există o reactivitate fizică sau coloidală
și una cu apa. Acești pigmenți prezintă proprietăți diferite în absorbția apei și a solubilității,
care la rândul lor, pot cauza schimbări importante în dimensiunile peliculei în contact cu apa.

Astăzi, în general, se practică o combinație a diferiților pigmenți și extenderi la vopselele

destinate pentru exterior, acest lucru ducând la o mai bună durabilitate față de cea obținută
cu un singur pigment de acoperire sau a unui amestec realizat dintr-un singur pigment și
extenderi. De asemenea, s-a introdus sistemul de a folosi o combinație diferită dintre pigmenți
în grundul primar față de vopseaua finală.
6
 2.4.1. Pigmenți activi
Pigmenții activi formează săpunuri cu acizii organici, care sunt prezenți de la bun
început în liant, sau se formează în timpul oxidării liantului. În cazul vopselelor pe bază de ulei
sau a vopselelor oleo-polimerice, prezența unui exces de grupe acide duce la o deteriorare
mult mai rapidă a peliculei, spre deosebire de alchide unde aceste grupe acide au un efect
minor. Oxidul de zinc duce la pelicule care se întăresc mult mai repede, dar care tind să devină
casabile și friabile, ducând la crăpături și exfolieri. Suplimentar, particulele fine de oxid de zinc
cauzează o cretare mult mai rapidă și fisuri în peliculele expuse la exterior.
2.4.2. Extenderi

Dezavantajele asociate cu folosirea pigmenților activi, pot fi ameliorate prin adaosul

unor extenderi (materiale de umplutură). Extenderii folosiți în vopselele de exterior cuprind
azbest, talc, mică, carbonat de calciu și dolomită. În timp ce mărimea particulelor pigmenților
de acoperire este în jur de 0,1 până la 1 µm, majoritatea extenderilor au valori mult mai diferite,
respectiv între 1 și 20 µm. Printr-un amestec corespunzător dintre aceste tipuri de particule,
este mai posibil să se obțină o stratificare mai compactă a pigmentului și un consum mai redus
de ulei. Extenderii, având particule laminare sau aciculare, acționează tot pentru creșterea
proprietăților mecanice ale peliculelor.
2.4.3. Pigmenți inactivi

Adaosul de extenderi duce la o scădere a puterii de acoperire, dar acest lucru poate fi
compensat prin folosirea pigmenților de acoperire inactivi și care au o mare putere de
acoperire. În acest caz, numai bioxidul de titan intră în considerare. Dacă se va folosi un
bioxid de titan tip anatas, vopseaua va prezenta într-un timp foarte rapid fenomenul de cretare,
pelicula se va autocurăți și va prezenta o culoare curată. Pelicula va pierde însă luciul foarte
repede și se va deteriora numai datorită eroziunii, fără fisuri sau exfolieri. Acest tip de
deteriorări face însă posibilă operația de revopsire într-un mod foarte simplu, cu excepția
revopsirii cu vopsele emulsionate care nu pot umecta cretarea fină de la suprafața peliculei.
Printr-un amestec corespunzător dintre bioxid de titan rutil și anatas se pot realiza vopsele cu
o cretare controlată, respectiv pelicule care prezintă întotdeauna un aspect curat, dar care se
erodează la o viteză mult mai mică decât dacă ar fi realizate numai cu bioxidul de titan-anatas.
Desigur, în cazul peliculelor de culoare pastel nu se poate admite cretarea, pentru că va
murdări culoarea respectivă în acest caz, bioxidul de titan anatas trebuie înlocuit în întregime
cu bioxidul de titan rutil.

În cazul vopselelor puternic colorate, unde pigmentul de bază este unul puternic colorat,
nu se pot aplica considerentele de mai sus.

Vopselele pentru exterior se decolorează sau devin pătate când sunt în contact cu
metale ca și cupru, fier sau fier galvanizat, iar pătarea este de multe ori atribuită oxidului de
zinc din vopsea. pH-ul critic pentru precipitarea fierului și a cuprului din soluții diluate este de
circa 5,0. S-a găsit că pH-ul mediu al acoperirilor îmbătrânite și care conțin oxid de zinc este
de 6,5 și poate fi scăzut la circa 4,0 dacă oxidul de zinc este eliminat. Vopseaua fără oxid de
zinc nu se pătează, dar realizată cu ulei de in ca liant, se obține o duritate suficientă. În ambele
cazuri, însă, nu se poate preveni mucegăirea peliculei, chiar prin adaos de conservanți uzuali.

7
 2.4.4. Pigmenți colorați

Majoritatea vopselelor pentru vopsirile exterioare pentru lemn sunt albe, dar circa 25-
30% sunt colorate și majoritatea au nuanțe pastel și nu puternic colorate. După cum am văzut,
vopselele de culoare albă pot fi realizate pentru a avea o culoare albă timp îndelungat prin
mecanismul de cretare controlată.
În realizarea vopselelor colorate, materialele de umplutură reprezintă o componentă
importantă pentru că puterea de acoperire a pigmenților colorați permite folosirea unei cantități
mari de material de umplutură. Raportul materialului de umplutură este influențat și de
pigmentul alb folosit. De exemplu, vopselele de culoare roz se pot obține prin amestecul a
10% oxid de fier, 40-45% oxid de zinc și 45-50% silicat de magneziu sau 10% oxid de fier, 15-
25% TiO2-ZnO și 65-75% carbonat de calciu. Această formulare conferă un luciu superior și,
de asemenea, datorită carbonatului de calciu are un preț de cost mult mai redus. Silicatul de
magneziu are un indice de absorbție de ulei mai ridicat față de carbonatul de calciu și, dacă
aceste materiale de umplutură se folosesc în cantități egale, vopseaua, conținând carbonat
de calciu va fi prea subțire, pentru că va avea liant liber. Dacă crește concentrația volumetrică
de pigment (CVP) a vopselei cu carbonat de calciu, ea va conține aceeași cantitate de liant
liber, reglându-se consistența și va conferi o rezistență mai bună peliculei.
Oxidul galben de fier, oxidul roșu și maron prezintă o intensitate puternică atât în tonuri
pline, cât și pentru nuanțări. Tipul lianților și condițiile de expunere influențează luminozitatea,
strălucirea și gradul de decolorare a peliculei expuse la exterior.
Galbenul de crom tinde să se întunece în exterior și, de asemenea, se decolorează în
atmosfera care conține compuși cu sulf. Cu toate aceste dezavantaje, galbenul de crom se
folosește în cantități mari datorită celorlalte proprietăți pe care le conferă peliculelor.
Galbenul de zinc își schimbă nuanța înspre o nuanță verde închis, dacă se expune
luminii solare, nuanța peliculei nefiind influențată de atmosferă cu sulf.
Galbenul de cadmiu este mult mai scump și nu are aceeași putere de acoperire ca și
galbenul de crom. Are o strălucire puternică în masă, dar se decolorează în pelicule de culoare
pastel, care sunt expuse umidității și luminii solare și, de asemenea, prezintă o durabilitate
mică.
Titanatul de nichel de culoare galbenă are o rezistență excelentă la lumină și la fumul
de sulf și o foarte bună durabilitate de expunere la exterior.
Galbenul de benzidină nu sângerează în lianți oleopolimerici sau în firnisuri, dar este
sensibil la solvenți. Deși are o putere ridicată de colorare, prezintă o putere scăzută de
acoperire. În general, acest tip de galben nu prezintă proprietăți satisfăcătoare în vopselele
de ulei.
Cei doi pigmenți albaștri cei mai folosiți pentru vopselele de exterior sunt albastrul de
fier și albastrul de ftalocianină. Ultimul tinde să înlocuiască albastrul de fier, deși are un preț
mai ridicat, în primul rând, datorită luminozității superioare, unei nuanțe mai frumoase și a unei
puteri de colorare mai mare. Albastrul de fier are o strălucire bună în tonuri medii și profunde,
dar se decolorează încet la nuanțe dechise. Pigmentul expus la lumină puternică se reduce la
ferocianură albă, care este cauza decolorării. Această reducere poate avea loc și în ambalaje
8
închise în prezență de uleiuri oxidate, dar culoarea albastră revine după aplicarea vopselei și
oxidarea peliculei, respectiv, oxidarea ei în procesul de uscare. Datoriră faptului că albastru
de fier este foarte sensibil la alcalii, se folosesc combinații cu carbonat de calciu.

Albastrul ftalocianinic este mult mai scump decât albastrul de fier, dar, în același timp,
este de două ori mai puternic în culoarea vopselei. Nuanțele sunt foarte strălucitoare, au o
culoare mai curată și sunt foarte rezistente la expunere la exterior. Se folosesc amestecuri de
ftalocianină și albastrul de fier pentru a reduce prețul de cost, dar nu au o culoare permanentă
în timp ca și ftalocianina singură.
Ultramarinul albastru nu este satisfăcător pentru nuanțarea vopselelor pentru exterior,
datorită faptului că se decolorează puternic. Pigmentul ca atare este strălucito, dar este foarte
sensibil la acizii liberi sau iau naștere în peliculele ce se oxidează și se poate transforma într-
un compus alb sau incolor.
Cel mai bun pigment verde este verdele ftalcianinic. Este superior verdelui de crom sau
combinațiilor dintre albastrul ftalocianinic și galben de crom sau zinc. Oxidul vrede de crom
este foarte luminos, dar verdele este relativ palid, cu o putere de colorare și acoperire slabă.
Dacă se folosește în amestec cu o cantitate mică de pigment alb, se obține o nuanță frumoasă
de verde și cu rezistență superioară în timp, dar cu putere de acoperire mai scăzută. Datorită
indicelui redus de absorbție de ulei, este un pigment scump în formularea vopselelor.
2.4.5. Lianți

Uleiul de in a predominat un număr îndelungat de ani în fabricarea vopselelor pentru

lemn. Înlocuirea parțială a uleiului de in cu ulei polimerizat a dus la îmbunătățirea substanțială
a durabilității. Cantitatea de ulei polimerizat poate fi în liant cât mai mare, fără însă să reducă
proprietatea de pensulare și fără să apară fenomenul de curgere. Lianții pe bază de uleiuri
vegetale au fost înlocuiți în ultimul timp cu rășini alchidice lungi, în special în țările unde casele
au porțiuni exterioare din lemn într-o proporție mai redusă. După cel de-al doilea război
mondial s-a trecut la folosirea rășinilor alchidice lungi pe bază de pentaeritrită și uleiuri
semisicative. Pe substraturi corespunzătoare, dar nu pe scândură brută, vopselele alchidice
prezintă o durabilitate superioară față de cele pe bază de ulei polimerizat. O formulare ce
conține bioxid de titan-oxid de zinc și extender, este corespunzătoare și în cazul alchidelor
lungi pe bază de ulei de in. Pentru finisări cu luciu ridicat, prezența oxidului de zinc duce însă
la o pierdere mai rapidă a luciului în prima viață a peliculei, dar și folosirea oxidului de zinc în
vopselele de ulei duce la obținerea unor pelicule casante în timp și, din aceste motive, oxidul
de zinc, dacă este folosit în vopselele alchidice, prezintă un procentaj redus din totalul
pigmenților.

Vopselele alchidice prezintă un aspect superior, numai dacă sunt aplicate pe substraturi
pregătite anterior. Explicația acestui lucru este datorită unei coeziuni interne superioare, care
asigură pe lângă o întindere superioară liantului, o peliculă subțire care nu acoperă asperitățile
și muchiile suprafeței, realizându-se o acoperire care este mult prea slabă pentru o durabilitate
acceptabilă. Până în prezent se pare că vopselele pe bază de ulei fiert și polimerizat prezintă
o siguranță ceva mai mare pentru protecția la exterior a lemnului.

Majoritatea lianților moderni sunt destul de costisitori, iar o parte din ei au prezentat și
dezavantaje. Astfel, acoperirile epoxidice au o tendință excesivă de cretare și prezintă
9
dificultăți la revopsire, iar uleiurile uretanice nu au o aderență suficient de ridicată. Acceptabile
sunt sistemele poliuretanice în doi componenți, dezavantajul fiind necesitatea preamestecării
componenților. Rezultate bune prezintă și alchidele modificate cu siliconi, dar calitatea pe care
o asigură nu justifică prețul ridicat al produselor respective.

2.5. Formulări
După ce s-a văzut care sunt componentele principale ale unei vopsele de exterior
pentru lemn, problema care se pune este combinarea lor în proporția optimă pentru ca pelicula
obținută să asigure o performanță maximă. Această problemă a fost foarte simplă, când
carbonatul bazic de plumb a fost singurul pigment folosit, iar vehicolul format era uleiul de in
în crud sicativ. Vopseaua respectivă conținea 28-30% CVP și se aplică în trei straturi.
Instrucțiunile de folosire cereau adaosul a circa 10% ulei de in pentru primul strat se aplică ca
atare. Uleiul de in crud se folosea sub formă de grund care pătrundea în bune condițiuni în
suprafața lemnului.
Astăzi, principiile formulării țin seama de așa-numitul principiu ”de la slab la gras”. Ce
înțelegem prin strat gras și prin strat slab? Dacă se amestecă firnis de ulei de in cu un pigment
alb, obținându-se o vopsea cu proprietăți bune de pensulare și întindere, se vorbește despre
o vopsea de ulei grasă, pentru că aceasta nu conține nici un diluant. În cazul în care firnisul
de ulei de in se amestecă cu un diluant, se vorbește despre o vopsea slabă, respectiv,
semigrasă. În funcție de cantitatea de diluant adăugată se pierde mai mult sau mai puțin din
luciul acoperirii respective. Deci, proprietatea de gras sau slab a unei formulări de vopsea este
funcție de cantitatea de diluant aflată în compoziția respectivă. Efectul de mătuire a unei
vopsele pe bază de ulei de in apare prin fenomenul de evaporare a diluantului când se
formează o peliculă aspră și poroasă. Spre deosebire de o peliculă care are porii compacți și
suprafața netedă și care prin reflexia luminii apare pentru ochiul uman cu aspect lucios.
Acoperirile slabe, în care uleiul de in nu prezintă o fază continuă, nu mai sunt rezistente
la influența atmosferei exterioare. Din acest motiv, acoperirile mate se vor folosi numai pentru
formulări de grunduri și vopsele intermediare și se va da atenție ca în vopseaua finală să se
introducă numai o cantitate minimă de component ce se evaporă, pentru a se obține o
pensulare corespunzătoare, fără a se pierde luciul necesar.

Figura 1 - Principiul ”de la gras la slab”

În cazul lianților care nu conțin uleiuri sicative, efectul de mat nu se realizează cu

ajutorul solvenților, respectiv a diluanților, ci printr-un adaos ridicat de pigment sau agent de
matisare. În acest caz, se poate califica o vopsea fără ulei ca fiind și ”grasă, numai dacă ultimul
10
strat, deși cu un conținut ridicat de solvenți sau diluanți, conține numai o cantitate redusă de
pigment.

Aplicarea straturilor de la slab la gras este necesară pentru a echilibra tensiunile fiecărui
strat unul față de altul. Dacă, de exemplu, o acoperire grasă este aplicată de mai multe ori una
peste alta, fără ca fiecare strat să se usuce un timp suficient de îndelungat pentru uscare în
profunzime, este posibil să apară rupturi de tensiune. Același lucru poate apărea, dacă peste
o peliculă grasă se aplică o peliculă slabă.

În tebelul 2 se prezintă formularea unei vopsele albe pentru exterior, ultim strat, peste
un grund primar alb (tabelul 1).
Tabelul 2 – Vopsea albă pentru lemn folosit la exterior

Pigmenți % greutate
Carbonat alb bazic de plumb 32
Oxid de zinc 25
TiO2, anatas, cretabil 15
62
Vehicol
Ulei de in crud sau rafinat 21
Ulei de in polimerizat 9
Diluanți și sicativi 8
38
Proprietăți fizice
Pigment, % în greutate 62
Vehicul, % în greutate 38
Nevolatile în vehicul, % în greutate 80
CVP, % 30
Uscare la atingere, h 18

Vopseaua conține circa: 25% oxid de zinc, iar liantul este format din 75% ulei de in crud
și 25% ulei de in polimerizat. În formulare, oxidul de zinc conferă duritatea necesară,
menținerea luciului, protecția la ultraviolete, controlul microorganismelor, dar, din păcate,
gonflare prin apă la absorbție. Dacă această vopsea se folosește peste un grund primar, fără
oxid de zinc, apare o diferență foarte mare a gradului gonflării celor două straturi, care poate
cauza forțe între ele și, în final, reducerea durabilității sistemului. În tabelul 4 se prezintă o
formulare în care se elimină în totalitate pigmenții de plumb și necesită un minimum de 38%
oxid de zinc. Prin această formulare se elimină posibilitatea creării de forțe de sens contrar.
Studiile făcute în continuare asupra gonflării și a forțelor contrarii au scos în evidență că
singura soluție este eliminarea pigmenților de plumb și a oxidului de zinc și înlocuirea cu bioxid
de titan. Acest lucru prezintă însă un alt dezavantaj și anume scăderea durității cu vehicolele
tradiționale, o cretare excesivă și lipsa de control asupra microorganismelor. Se pare că un
răspuns la această situație poate fi găsit prin combinații dintre bioxid de titan și metaborat de
bariu.
Tabelul 3 – Vopsea albă de bază pentru lemn, folosită la nuanțarea cu pigmenți colorați
11
 Pigmenți % greutate
Carbonat alb bazic de plumb 32
Oxid de zinc 25
TiO2, rutil, necretabil 15
62
Vehicol
Ulei de in crud sau rafinat 21
Ulei de in polimerizat 9
Diluanți și sicativi 8
38
Proprietăți fizice
Pigment, % în greutate 62
Vehicul, % în greutate 38
Nevolatile în vehicul, % în greutate 80
CVP, % 30
Uscare la atingere, h 18

Tabel 4 – Vopsea pentru lemn folosit în exterior, rezistentă în atmosferă industrială

Pigment % greutate minim % greutate maxim

Oxid de zinc 38 -
TiO2, anatas, cretabil 9,5 -
TiO2, rutil, necretabil - 9,5
Alți pigmenți 43

Lianți
Ulei de in crud sau rafinat 50 -
Ulei de in polimerizat 20 26
Diluanți și sicativi - 24

Proprietăți fizice
Pigment, % în greutate 59 -
Vehicul, % în greutate - 41
Nevolatile în vehicul, % în greutate 76 -
CVP, % 31 33
Uscare la atingere, h - 18

În general, formulările de vopsele destinate acoperii și protecției lemnului la exterior nu

conțin extenderi, deși există studii care afirmă că înlocuirea unei părți din silicatul de magneziu
din grundul primar (tabelul 1) prin mică micronizată, duce la reducerea cretării peliculei finale
de vopsea.
Majoritatea formulărilor au un CVP între 30-35%, ceea ce înseamnă că 65-70% din
volumul peliculei uscate este liant. Acest raport, dintre pigment și liant a fost ales pentru că

12
prezintă cea mai bună durabilitate, cantitatea mare de liant folosită este datorită faptului, că
prezintă cea mai mare degradare la raze ultraviolete, umiditate și oxidare. Acest lucru arată
că îmbunătățirea durabilității poate fi realizată numai prin înlocuirea lianților clasici cu noi tipuri
care să nu fie afectați de aceste elemente destructive. Din păcate, acești lianți prezintă costuri
superioare de producție.

Un compromis dintre vopselele clasice și aceste noi tipuri de lianți de rezistență

remarcabilă o face introducerea lianților alchidici, atât pentru grundurile primare, cât și pentru
stratul de finisare. În tabelul 5 se prezintă formularea unui grund primar pentru lemn, având în
compoziția sa o dolomită extrem de albă, respectiv un carbonat dublu de calciu și magneziu,
conținând minimum 99% CaMg(CO3)2. Structura granulară a microdolului asigură o umectare
foarte bună în liant, iar microtalcul o foarte bună adeziune, flexibilitate, proprietăți
antidepozante ale pigmentului și o creștere a durabilității peliculei. Liantul Romalchid S 68
realizat pe bază de ulei de soia și pentaeritrită asigură calități superioare, asigurând un polimer
ce conține un procent ridicat de ulei vegetal și o rășină sintetică cu un grad înalt de reticulare.
Tabel 5 – Grund alchidic pentru lemn

Pigmenți % greutate
TiO2, anatas 15,0
Microdol 1 (Norvegian Talc, N-5001 Bergen, Norvegia) 45,0
Microtalc I. T. Extra (Policolor, București, Ion Șulea, 309, RO) 5,0
65,0
Lianți
Romalchid S 68 31,3
Naftenat de plumb, 24% 0,3
Naftenat de cobalt, 6% 0,1
Naftenat de calciu, 4% 0,3
White-spirit 3
100,0

În ultimii ani au apărut noi tipuri de vopsele alchidice, cu un conținut foarte ridicat de
uleiuri vegetale, datorită înlocuirii anhidridei ftalice din procesul de policondensare a rășinilor
alchidice cu acid izoftalic. Aceste tipuri de rășini izoftalice prezintă o serie de avantaje:
- propietăți de pensulare comparabile sau superioare sistemelor pe bază de uleiuri
vegetale;
- stabilitate excelentă la depozitare;
- proprietăți de uscare superioară vopselelor pe bază de uleiuri;
- rezistență bună la bășicare;
- menținerea nuanței și o durabilitate generală bună.
Aceste proprietăți pot fi obținute deci cu alchide izoftalice la un preț foarte competitiv
cu sistemele pe bază de uleiuri vegetale. Vopselele izoftalice destinate vopsirii părților
lemnoase ale caselor asigură o rezistență deosebită pentru culorile alb și pastel și, de
asemenea, mențin nuanța vopselelor colorate, eliminând posibilitatea apariției mucegaiului.
Vopselele alchidice izoftalice pentru acoperirea exterioară a lemnului sunt formulate pe bază
de polimeri ce au un conținut de 80% lungime de ulei. Alchidele de acest tip pot fi folosite și
13
la formularea unor grunduri pentru vopsele cu rezistență la exterior, inclusiv vopselele pe
bază de emulsii.
Succesul rășinilor emulsionate pentru vopsele pentru tencuieli interioare și exterioare,
a făcut inveitabilă încercarea lor pe suprafața lemnului. După circa cinci ani de încercări, s-a
ajuns ca astăzi să existe rășini emulsionate pentru a fi folosite pentru vopsirea suprafețelor
din mediul exterior. În majoritatea cazurilor se recomandă ca ele să se aplice peste un grund
de bază de ulei sau peste o suprafață de lemn care a fost vopsită în prealabil cu o vopsea
de ulei.
Există o mare deosebire dintre vopselele de ulei și cele pe bază de emulsii în ceea ce
privește compoziția, metodele de fabricare și procesul de formare a peliculei. În general,
vopselele pe bază de emulsii au un conținut mai scăzut de solide și o putere de acoperire mai
redusă, dar ele se aplică cu mare ușurință, prezintă un pericol mult mai redus la foc, folosind
apa în loc de solvenți și se usucă foarte repede.

Emulsiile acrilice sunt folosite într-un procent relativ destul de ridicat pentru vopsirea
lemnului. Datorită rezultatelor foarte bune obținute cu acest tip de emulsie pe suprafețe din
lemn, aceste vopsele au devenit o puternică concurență vopselelor pe bază de uleiuri
vegetale.
O serie de încercări efectuate de către diverse firma au scos în evidență calitățile
superioare ale emulsiilor acrilice pentru vopsirea fațadelor exterioare, atât pe zidărie cât și
pe suprafețe din lemn.
Studii asemănătoare au fost efectuate și cu emulsii pe bază de poliacetat de vinil.
Acestea au scos în evidență că copolimerii poliacetatului de vinil plastifiat intern prezintă
propietăți superioare față de homopolimerii plastifiați extern în cazul acoperirilor pentru
protecția lemnului la exterior.
Vopselele emulsionate au o permeabilitate față de umiditatea existență în lemn, ceea
ce împiedică formarea bășicilor pe suprafață peliculei și totodată un au loc decojiri ale
acesteia. Cu toate acestea se formează pete pe suprafața vopselei, dacă ea este aplicacă
pe cedar sau pe pin roșu și în unele cazuri fisuri de diverse dimensiuni, în funcție de calitatea
lemnului, În cazul în care vopseaua emulsionată este aplicată peste un grund de ulei, se
elimină dificultățile arătate mai sus.
Încercări făcute cu formulările de mai sus au scos în evidență faptul că peliculele
respective rezistă peste șapte ani în foarte bune condițiuni. De menționat că ele s-au aplicat
pe suprafața de lemn grunduită în prealabil cu o peliculă de ulei sicativat.

3. Vopsele decorative pentru interior

De circa 500 de ani, decorările interioare s-au realizat cu vopsele de ulei, ele
prezentând cea mai mare durabilitate și rezistență, deși după cum am arătat în subcapitolul
anterior, peliculele obținute prin oxidarea uleiurilor sicative se degradează repede la
acțiunea combinată a ultravioletelor, a absorției apei și a diverselor procese de oxidare.
Pentru a se obține o uscare mai rapidă s-a trecut la o combinare între uleiurile
vegetale și rășinile naturale și apoi pe larg la rășini sintetice. Aceste rășini se obțin, fie în
solvent, fie sub formă emulsionată. În prezent, se crede că cea mai mare parte a vopselelor
folosite în interior sunt pe bază de rășini emulsionate. Popularitatea rășinilor emulsionate se

14
datorește în primul rând faptului că folosesc drept diluant apa și apoi datoriă posibilității de
a se aplica în mod asemănător cu zugravitul clasic.
Apa de var este obținută prin amestecarea unor părți aporximativ egale în greutate
de hidroxid de calciu și apă pentru a produce o suspensie, având o consistență de
pensulare. Se folosește pentru zugrăvire ieftină. Suspensia este alcalină și din acest motiv
previne pătarea peretului. Aplicări repetate mențin aspectul alb al acoperirii respective.
Huma se folosește ca un praf uscat care se amestecă cu apă. Ea conține și cantități
mici de clei din care cauză are o rezistență superioară la abraziune fată de var. Pelicula se
poatte însă deterioara la o umiditate pera ridicată și se poate îndepărta cu ajoturul apei.
O altă metodă de acoperire este cu pigment anorganic legat de suprafață cu caseină
și clei, pentru a insolubiliza caseina. Vopseaua conține circa 5-10% caseină care are
propietăți superioare legare, dar se contractă mult în procesul de uscare și poate să se
dezlipească din acest motiv de pe suprafețele netede.
Rășinile emulsionate sunt stabilizate în sisteme de două faze în care picături de
rășină consituie faza dispersă, iar apa faza continuă. Cantitățile mici de agent de
emulsionare înconjură fiecare picătură de rășină și coloidul protector sau agentul de
îngroșare în faza apoasă sunt agenții de stabilizare.
Din păcate, o serie de factori pot deregla balanța sistemului, astfel că picăturile de
rășină se pot unifica și coagula într-o masă cauciucoasă care un poate fi aplicată ca o
vopsea. Datorită acestei probleme de stabilitate, aceste tipuri de vopsele amulsionate au
fost practic abandonate. În locul alchidelor emulsionate au apărut noi tipuri de emulsii cu o
tehnică diferită de emulsionare, rezultată din indistria cauciucului sintetic.
Tehnica polimerizării în emulsie la fabricarea cauciucului sintetic polibutadien-stirenic
a dus la folosirea acestor tipuri de emulsionate în tehnica acoperirilor. Pentru vopselele
emulsionate de acest tip s-a constatat că raportul optim al monomerilor este de 85: 15 până
la 60: 40 stiren față de butadienă, spre deosebire de cauciucul sintetic unde raportul este
de 25: 75.
Aceste emulsii stiren-butadienice au primit denumirea de „latex”.
Ca urmare a raportului invers, polimerul obținut un are flexibilitatea cauciucului, dar
are rezistență la apă și chimicale ale acestuia. După această descoperire, au apărut alte
două tipuri de polimeri emulsionați și anume poliacetatul de vinil (PVA) și emulsiile acrilice.
Deși rășinile emulsionate de acest tip sunt superioare din punct de vedere al stabilității, ele
sunt totuși emulsii și trebuie ca atare, luate unele precauții în manipularea lor. De exemplu,
ele un au o stabilitate prea mare la procesul de ampastare pentru a permite măcinarea
pigmentului direct în liantul emusionat, lucru ce influențează asupra puterii de acoperire a
vopselei, respectiv asupra cantițășii de pigment ce trebuie introdusă în vopsea.
Ca urmare a celor de mai sus, au apărut două tipuri de lianți diluabili cu apa, o rășină
emulsionată alchidică stabilită și o rășină solubilă în apă. Ambele tipuri de lianți asigură
ampastarea pigmenților prin instalații de frecare, cu deosebire că lianții emulsionați pot fi
realizați din macromolecule de greutate moleculară ridicată și, deci, cu proprietăți superioare,
cu un conținut ridicat de solide la viscozitate ridicată. Ambele tipuri sunt pe larg folosite în
vopsirea suprafețelor tencuite.
Vopsele decorative pentru interior se aplică pe suprafețe tencuite cu mortar, ghips,
ipsos, pereți prefabricați și lemn șlefuit. Suprafețele variază în porozitate și uniformitate, în
special, suprafețele gletuite. Gletul variază în compoziție și poate să un fie uscat atunci când

15
se aplică vopseaua. Compoziția variabilă în glet este întotdeauna oxidul de calciu. Prezența
exidului de calciu liber în glet duce după aplicarea unei vopsele oleopolimerie la un fenomen
cunoscut de ardere a oxidului de calciu care se manifestă prin reacția dintre var și ulei, cu
apariția de produs pulverulent la suprafața vopselei.
Reacția este mai accentuată dacă umidatate este mai mare în glet. Rășinile cu
greutate moleculară ridicată din vopselele emulsionate un sunt influențate de oxidul de
calciu liber sau de umiditate. Pentru evitarea acestui fenomen la aplicarea vopselelor de ulei
se aplică în prealabil peste gletul de ipsos un grund rezistent la var din shellac, rășină inden-
cumaronică sau rășină fenolică, modificată cu ulei de tung. Varul liber din glet poate fi
îndepărtat și prin spălare cu o soluție diluată de sulfat de zinc în apă.

16
4. Bibliografie
1) A. Blaga, C. Robu,Tehnologia acoperirilor organice, vol. II, Ed. Teh.
București, 1983;
2) http://www.wikihow.com/Dye-Wood accesat în 15 aprilie 2016;
3) https://casaideala.files.wordpress.com/2011/01/tipuri-de-vopselele.doc accesat
la 15 aprilie 2016;
4) http://www.doityourself.com/stry/all-you-need-to-know-about-alkyd-paint
accesat la 16 aprilie 2016;
5)

17