Sunteți pe pagina 1din 7

Divina Comedie

=Paradisul=
Dante Alighieri

Divina Comedie ,cea mai celebră operă a lui Dante Alighieri, este totodată una dintre cele mai
importante capodopere ale literaturii universale.

Divina Comedie descrie coborîrea lui Dante în Infern, trecerea prin Purgatoriu și, în fine,
ascensiunea în Paradis, pentru a termina cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Deși continuă modul
caracteristic al literaturii și stilului medieval (inspirație religioasă, tendință moralizatoare, limbaj bazat pe
percepția vizuală și imediată a faptelor), poemul lui Dante tinde către o reprezentare amplă și dramatică
a realității, departe de spiritualitatea tipică a epocii sale. Scrisă în dialect toscan, opera a exercitat o
influență considerabilă asupra dezvoltării limbii și literaturii italiene.

Inițial, Dante și-a intitulat poemul Commedia, în sensul că, după un început dramatic, opera are un
final fericit (cum explică autorul însuși într-o scrisoare adresată lui Cangrande della Scala). Atributul de
„divina” i-a fost acordat de Giovanni Boccaccio în biografia sa „Trattatello in laude di Dante”, ca un
omagiu datorat extraordinarei ei frumuseți artistice, și apare pentru prima dată într-o tipăritură din
1555 a editorului venețian Ludovico Dolce.

Durante degli Alighieri (Dante Alighieri) (n. 29 mai 1265, Florența - d. 14 septembrie
1321, Ravenna) a fost un poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din
Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet
de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”).

Giovanni Boccaccio in opera “Trattatello in laude di Dante” realizeaza portretul


poetului: „Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față
lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o
căutătură melancolică și gânditoare”
Paradisul

Dante Alihieri

Tudorica Maura
Tudorica Maura-Georgiana
Boldureanu
Boldureanu
Marina Marina
Paradisul
A treia carte din Divina Comedie este Paradisul, descrierea
călătoriei cereşti, care debutează cu o prezentare a ceea ce este indescriptibil.
Virgiliu îl părăseşte pe Dante şi se întoarce în Infern ,iar poetul va fi calauzit de
catre Beatrice , instrumentul voinţei divine. Paradisul, în opoziţie cu Infernul, este
construit din nouă cercuri orientate spre înălţime. Aici este sălaşul celor fără de
păcate, al sfinţilor.

 “Mărirea Celui care-atotpătrunde/ mişcand întregul tot şi dand splendoare/


mai mult’ aici şi mai puţin’ altunde!
 „ În cerul cel mai plin de-a lui lucoare/ eu fui! Văzut-am stări, ce-a le
descrie/ nu şiu, nu pot, cîţi au să le scoboare.”

O primă etapă a călătoriei este cerul Lunii,este cea a sufletelor


care si-au abandonat jurămintele si sunt lipsite de curaj :“ al nostru
cer , fiindca-n juraminte\tarzii am fost si-n parte le-am si rupt”.
Al doilea cer este al lui Mercur unde lumina devine mai
intensă datorită capacităţii lui Dante de a vedea limpede; unde
împăratul Iustinian îi prezintă în termeni alegorici istoria Imperiului
Roman ,aici sunt cei cei care au fost tentaţi prea mult de faima
lumească, în detrimentul gloriei celeste: „Rau inteles, acest principiu
da\intregii lumi orbie-atat ca-n fine\ca Mars Mercur si Joe-l invoca”. „
Eu sunt Justinian si Caesar fui.\Si-Amorul prim ce-l simt mi-a dat putinta
\sa scot ce-absurd si gol in legi vazui.”
Al treilea cer este cel al lui Venus în care se află duhurile
iubitoare, care au trăit iubirea profundă ,este cel care încheie seria
cerurilor afectate de lumea pămîntească, de lumea contingentului.

Al patrulea cer este cel al Soarelui in care se afla duhurile


perfecte, care sunt deasupra oricăror influenţe spirituale. Dante
enumeră 12 înţelepţi, printre care Toma de Aquino, Albert cel Mare,
Solomon, Dionisie Areopagitul, Boeţiu, sf. Dominic, sf. Francisc.

Al cincilea cer este cel al lui Marte care reprezinta casa


razboinicilor pentru credinta ,care si-au dat viata pentru Dumnezeu
evidentiindu-se curajul acestora. Tot aici are loc intalnirea cu stramosul
sau , Cacciaguida, care ii prilejuieste lui Dante o evocare a trecutului
florentin, dar îi confirmă şi viitorul său strălucit, semn al conştiinţei
propriei valori.

Al saselea cer este cel a lui Jupiter , planeta asociata in mod


traditional cu regele zeilor, in care Dante are prilejul sa-i intalneasca pe
marii suverani .

Al saptelea cer este cel a lui Saturn , care surprinde


duhurile contemplative .

Al optulea cer este cel al stelelor fixe ( credinta , spernat si


iubire) in care se prezinta sfera bisericii triumfatoare ( credinta in Iisus
Hristos ), Dante este supus de catre Sf. Petru la un test pentru credinta ,
pe care il trece si primeste binecuvantarea de la sfant. Sf.Iacob il
intreaba pe Dante despre speranta , iar Beatrice garanteaza pentru
posesia acestia.
In final , Sf. Ion ii adreseaza lui Dante intrebari despre iubire , iar acesta
aduce in discutie conceptul de „ dragoste incalcita” prezentata in
Purgatoriu.

Al noualea cer este cel in care Dante il vede pe Dumnezeu ca


un punct intens de lumina inconjurat de ingeri. Beatrice ii povesteste
despre crearea universului si rolul ingerilor.

Ultima treaptă a Paradisului este Empireul, are loc îmbăierea în


fluviul Paradisului unde se transformă şi va putea zări trandafirul celest;
la rugăciunea Sfântului Bernard, Fecioara îi prilejuieşte lui Dante
contemplarea Treimii. Un ultim fulger de lumină străpunge însă mintea
acestuia şi îl aduce în real, pentru a rosti cuvintele prin care se încheie
poemul, respectând simetria cu finalurile canticelor anterioare:

“Mai mult să spun nu-s vrednic prin cuvinte


căci vrerii Sale potrivind pe-a mele,
asemeni roţii mă-mpingea-nainte
iubirea ce roteşte sori şi stele”.

Referinte Critice
“Contemporanietatea sa si Florenta sunt temele centrale, axele
in jurul carora se rotesc toate canturile poemei. Prezentul, Italia,
contemporanii si Florenta, patria nerecunoscatoare, dar intotdeauna
iubita, toate aceste elemente sunt puternic inradacinate in mintea si
sufletul poetului, care le poarta cu el in imaginara sa calatorie, in
tenebrele Infernului, in cantecele Purgatoriului ori in stralucirea
Paradisului”. –Alexandru Balaci
„Spectacolul care i se înfăţişează poetului străbătând cele trei lumi de
dincolo(metaforă a propriei sale situaţii morale - şi a întregii omeniri - în
realitatea ei, apoi în perspectiva necesităţii şi posibilităţii ei de îndreptare, de
înălţare şi de salvare) demonstrează că personalitatea umană, înzestrată cu
lumina raţiunii şi cu puterile liberului arbitru, îşi poate dirija destinul,
sustrăgându-se de sub puterea nocivă a patimilor, spre a câştiga astfel
demnitate umană, echilibru şi armonie.” –Ovidiu Drimba

Citate
 „Adevărul este o lume exterioară. În care dacă intri, vei ieşi
mult mai luminat.”
 „ Ea, ce-mi scalda-n iubire-odata gandul,
frumosul adevar mi-l desveli
in dulce chip proband si reprobandu-l”

 „ Caci Unu, Doi si Tei ,ce-n veci unit


si-n Trei si-n Doi si-n Unul e deodata,
si asa-ngradeste tot, Cel ne-ngradit”

 „Dar inima nici de-asta nu ni-e franta


atat aici,cat ni-e ca urgisiti
si-ntoarceti chiar pe dos scriptura sfanta”
 Aci-i intelepciunea si putinta,
ce-ntre pamant si cer deschise-o cale
de care aveam de-atata timp dorinta”